Mihai Eminescu proiectează o superbă imagine poetică a cosmosului, a naşterii şi stingerii

universale care a fost drept scop o inspiratie din vechile scrieri indiene,din miturile greceşti şi
creştine, care au trei secvenţe distincte, configurând haosul,geneza şi moartea universală.
Astfel in ,,Scrisoare I,, de Mihai Eminescu în versuri exista un timp individual, măsurat de
ceasornic fiindca doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, căruia i se opune un timp
etern, universul reprezentat aici prin motivul lunii, care din noaptea amintirii o vecie-ntreagă
scoate. Poetul crează o perspectivă panoramică a universului peste care stăpinesc razele lunii'
această perspectivă se restringe traptat de la pustiuri, codri, mări, izvoare, palate şicetăţi, pină la
case obişnuite. Urmează o rapidă enumerare tipologică : un rege, care face planuri de război, un
sărac,care se gandeşte la ziua de miine, un filozof, care îşi buclează părul, un negustor, care îşi
numără aurul şi în sfirşit bătrinul dascăl, care caută adevăru.Asadar spectacolul cosmogonic care
ma impresionat a fost descrierea portretului batranului dascal,deoarece Mihai Eminescu pune în
opoziţie inteligenţa, nobleţea geniului şi mizeria în care este condamnat să trăiască. Pentru a
scoate în evidenţă genialitatea bătrinului dascăl, Eminescu pune pe sama acestuia viziunea
grandioasă a genezei cosmice. Poetul foloseşte sugestii din filozofia indiană, cand concepe
haosul primordial în totală nemişcare şi întuneric: La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici
nefiinţă,pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă.Comparand propriile impresii postlectulare cu
cele remarcate de Alexandru Dima pot spune ca viziunile noastre asupra creatiei eminesciene
sunt identice,deoarece Eminescu atat pentru Alexandru dima cat si pentru mine este marele
creator care mereu a scris doar frumosul si adevarul in lucrarile sale,motivele principale fiind
spatiul cosmic,dragostea si natura.

Portretul ,,Patranului dascal’’ din scrisoarea a 1 de Mihai Eminescu ne este demonstrat ca fiind un batran
uscativ,garbovit imbracat in halatul vechi fiind ros in coate este un simbol al înţelepciunii decât o
persoană reală sau o personalitate istorică. Despre puterea sa intelectuală poetul ne spune:
“Universul fără margini e în degetul lui mic.Bătrânul dascăl simbolizează intelectul străveche a Indiei;
vârsta sa nu constă în anii vieţii unui om, ci în vârstele omenirii. Eminescu pune în opoziţie inteligenţa,
nobleţea geniului şi mizeria în care este condamnat să trăiască. Pentru a scoate în evidenţă
genialitatea bătrinului dascăl, Eminescu pune pe sama acestuia viziunea grandioasă a genezei
cosmice.

Nimic în viață  nu este întîmplător.Totul ce facem este pregonizat din

timp,fiindca fiecare din noi are destinul sau,acel destin datorita caruia noi putem
realiza ceva in viata,sau dimpotriva putem deteriora unicul dar cel mai dispret
viata.
Astfel in ,,Scrisoarea I’’ de Mihai Eminescu geniul narator,dascalul si in genaral
lumea fiecare in parte isi realizeaza destinurile sale.Pentru narator destinul consta
in explicarea universul ca pe o dorinta trecatoare, ca pe un vis al eternitatii: “Caci e
vis al nefiintei universul cel himeric. In viziune eminesciana, lumea s-a nascut din
haosul primordial, printr-un acci¬dent mecanic nucleul intim al universului fiind
un dor nemarginit.Batranul dascal  trăieşte cu iluzia că neînţeles şi neapreciat de
contemporanii săi, va fi înţeles şi apreciat de urmaşii să-i. Deci, bătrânul dascăl
afirma ca destinul sau este in mana urmasilor care vor intelege ca intelectul e mai
presus decat bogatia ca in cazul sau :Uscativ asa cum este,garbovit si de nimic,
‚’Universul fara margini e in degetul lui mic’’.Destinul lumii este de a realiza ceva
pe acest pamant ,,Musuroaie de furnici’’,dar in unele cazuri oamenii sunt
divizati,,Microscopice popoare,regi osteni si invatati ,toti impreuna fiind
minunati,dar fiecare in parte luptand pentru existenta si uitand de acel cuvand cheie
ca sunt oameni.
Lumea devine egala in fata mortii, statutul pe care l-au avut in timpul vietii
neavand nici o importanta,,Cum s-o stinge totul piere,ca o umbra in intuneric’’
deoarece cu totii sunt robii acelorasi patimi si supusi destinului , pe care nimeni nu
o poate influenta sau determina.Alatarandu ma poemului Luceafar de Mihai
Eminescu pot spune ca fiecare ero literar din acest poem isi urmeaza destinele.Ca
de exemplu Hiperion indragostit de Catalina se sacrifică cazînd din cer,pentru a-
si vedea iubita :,,I-atinge mâinile pe piept,I-nchide geana dulce.Dar cu părere
de rău el este dezămagit în dragoste,ridicându-se la ceruri el isi urmeaza
destinul mereu fiind nemuritor.

Eminescu a adus prin opera sa o limba noua si mereu proaspata. Secretul intregului sau
farmec consta in substratul autohton al culturii eminesciene. Toate generatiile se vor afla
sub influenta creatiei eminesciene in tot ceea ce are ea mai bun, mai frumos.

Asadar poezia ,,Cu mâine zile-ți adaogi,, de Mihai Eminescu este considerată cea mai
schopenhaueriană din lirica eminesciană.Mesajul poeziei este scurgerea
ireversibilă a timpului.Timpul curge alături cu el şi numai omul, având
pururea în faţă ziua de azi, eternul prezent, pune pietre de hotar între lucruri ce au
trecut pentru totdeauna şi fixează pe orizontul negru al viitorului dorinţele sale.
Perechile antonimice ,,maine’’-,,ieri’’, ,,adaogi’’-,,scazi’’, ,,trece’’-,,vine’’,
,,apune’’-,,rasare’’ au fost folosite pentru a accentua mai bine trecerea timpului.
Timpul capata în poezia eminesciana o puternica imagine sentimentala. In poezia
lui timpul curge mereu spre un final tragic. Prezentul etern se manifesta in poezie ca o
clipa suspendata intre trecut si viitor convins ca prezentul e singurul timp in care omul traieste ,,
Cu maine zilele-ti adaogi,,,Cu ieri viata ta o scazi. Comparatia cu soarele, care doar apunand intr-o
lume rasare in alta sugereaza continuitatea prezentului etern chiar si dupa moartea omului.

In concluzie pot spune ca această poezie este un exemplu demn de filosofie poetică
care trebuie cautata numai in adevarul liricii eminesciene care a insufletit diverse ganduri
abstracte.

Viata este o aventura si fiecare zi traita este o lectie care trebuie invatata dar niciodata
repetata,data de dumnezeu omului pentru al pune la incercare si a putea sustine ultimul
examen spre marea judecata!Viata trebuie traita asa cum este ea, si cu bune, si cu rele,
pentru ca pana la urma greutatile sunt cele care ne invata si ne fac sa nu mai repetam
aceleasi greseli, de aceea de cand ne nastem si pana murim, cautam sa ne fie bine, sa fim
inconjurati de prieteni adevarati, sa ducem un trai cat mai decent, sa gasim iubirea
adevarata.Dar,deseori viata ne lasa amprente adanci in suflet,deoarece mereu va exista
ceva care o sa ne impiedice,cum ar fi cel mai bun prieten poate deveni cel mai rau
dusman,cel mai apropiat suflet poate devini un om strain.Astfel lectia de viata care am
invatat-o si mi s-a tiparita in suflet din acest modul a fost lucrarea lui ,,Jack London
,,Dragostea de viata,,.In lucrarea data este demonstrat purul adevar dintre 2 prieteni,care
se poate intampla cu oricine.In cazul nostru prietenul cel mai bun Bill si-a tradat si a
scuipat in prietenie chiar in cel mai greu moment. Asadar pot spune ca nu e chiar
aşa de rău dacă nu ai prieteni, e mai rău când cei pe care îi ai sunt falşi şi
trădători.
Drept concluzie pot spune ca trebuie mereu sa fim cu ochii in patru la ceea ce ne poate
arata viata,fiindca numai noi insusi putem raspunde si cadea prada usoara propriilor
greseli.