Incipitul 

romanului are un rol dublu. Pe de o parte se creeaza un portret

psihologic al protagonistului, sugerandu-se faptul ca e mai inteligent decat
altii pentru ca e singurul ofiter care isi da seama de superficialitatea
pregatirilor armatei romane pentru intrarea in razboi. Pe de alta parte,
incipirul ofera pretextul rememorarii: aflandu-se la popota ofiterirol,
Gheorghidiu asista la o discutie despre un barbat care isi ucisese sotia infidela
si fusese achitat de jurati.
      
      Daca incipitul este construit in maniera realista, cu detalii de timp si
spatiu, finalul deschis lasa loc interpretarilor multiple, asa cum se intampla
in general in proza de analiza psihologica. Astfel, Gheorghidiu, obosit sa mai
caute certitudini si sa se mai indoiasca, se simte detasat de tot ceea de il legase
de Ela, hotaraste sa o paraseasca si sa ii lase „tot trecutul”.