Stilurile de învățare

Vizate de palierul procesării informației/ modul în care e procesată informația de către

individ

1. Modelul stilurilor de învățare a lui Dunn și Dunn (1979)

Modelul Dunn și Dunn este o expresie a preferințelor individuale în ceea ce privește

mediul concret de învățare, preferințe descrise pe baza componentei interacțiunii cu mediul
de învățare.
Acesta are cinci dimensiuni:

1. Preferința pentru mediu sau dimensiunea ambientală: cuprinde elemente cum ar fi,
iluminatul, sunetul, temperatura și design.

2. Aspectele motivațional-emoționale: vizează motivația, perseverența,

responsabilitatea și structura. Unele persoane au rezultate mai bune dacă rezolvă concomitent
mai multe sarcini, alții preferă să realizeze una singură pentru a putea învăța eficient, unii au
o motivație intrinsecă, alții extrinsecă.

3. Dimensiunea socială a învățării: pune accentul pe indici de natură social-

relațională, unii preferă să rezolve o sarcină singuri sau în echipă, cu adulți/colegi, iar alții
preferă să fie singuri atunci când se confruntă cu un subiect dificil.

4. Dimensiunea fiziologică: conține determinanți de natură perceptuală (auditivă,

vizuală, tactilă sau kinestezică), elemente legate de bioritmul zilnic, consumul de alimente și
mișcarea. Unii elevi/studenți rețin mai repede o informație dacă aceasta este prezentată oral,
alții dacă aceasta implică stimuli vizuali. Unele persoane preferă să învețe dimineața, altele,
noaptea.

5. Dimensiunea psihologică: este reprezentată de factori ce țin de procesarea

informației, preferința emisferică, impulsivitatea sau reflexivitatea, modul de procesare. Unii
indivizi au nevoie ca informația să fie structurată, alții preferă să și-o structureze ei.
2. Modelul lui Honey si Mumford (1982):

Honey și Mumford au elaborat o teorie proprie a stilurilor de învățare, care identifică

stiluri individuale de învățare:

1. Stilul activist

- pregătit în orice moment să încerce o nouă activitate; se implică în experiențe noi.

2. Stilul teoretic

- preia informațiile prin analiză, observare și gândire, întrebându-se constant cum

relaționează lucrurile între ele; se găsește în departamentul care se ocupă cu
cercetări,planificări.

3. Stilul pragmatic

- pune în practică cunoștințele acumulate; se axează pe partea tehnică, specializându-se

frecvent în fizică.

4. Stilul reflexiv

- reflectă asupra unei experiențe încercând să-i dea semnificație și să-i identifice toate
posibilitățile; abilitate imaginativă, interese culturale variate; manifestă preferințe artistice,
buni consilieri, directori sau artiști.

3. Modelul lui David Kolb (1984)

Acest model propune o tipologie a trăsăturilor individuale în învățare care pornește de

la premisa că procesarea informației este influențată de experiența pe care o
acumulăm/deținem la un moment dat.
Kolb pune accent pe dimensiunea cognitivă, luând în considerare 2 dimensiuni
esențiale ale procesului de învățare, și anume, perceperea (descrie gândirea concretă/
abstractă) și procesarea informațiilor (activă/ reflexivă).

Modelul este imaginat circular și presupune că fiecare individ va parcurge toate cele 4
tipologii.

Kolb (Roman, 2011) identifică astfel 4 stiluri de învățare:

1. Stilul acomodator – cel care apelează la experiențe concrete și experimentare activă;

 2. Stilul divergent - cel care folosește experiența concretă (sentimente) și observarea
reflexivă (privește și ascultă);

3. Stilul convergent - cel care învață apelând la conceptualizarea abstractă (gândire) și

experimentare activă (acțiune);

4. Stilul asimilator - cel care apelează la conceptualizarea abstractă și observarea

reflexivă.

4. Modelul stilurilor de învățare de Richard Felder și Linda Silverman:

1. Stilul activ („să încercăm, să vedem cum merge”): reține și înțelege informații mai
bine atunci când acționează asupra acestora, prin discuții, aplicându-le sau explicându-le
altora.

2. Stilul reflexiv („mai întâi să ne gândim”):preferă să se gândească la informații în

liniște; lucrează singuri.

3. Stilul concret: preferă să rezolve problemele prin metode cunoscute, nu agreează

complicațiile și surprizele, sunt precauți și nu acceptă cursurile în care legătura cu lumea
reală, nu este ușor vizibilă.

4. Stilul intuitiv: înțeleg cu ușurință conceptele noi, chiar dacă sunt abstracte; preferă
învățarea prin descoperire.

5. Stilul vizual: își amintesc mai bine ceea ce văd (filme, demonstrații, scheme).

6. Stilul verbal:rețin mai mult prin intermediul cuvintelor, a explicațiilor scrise sau
orale.

7. Stilul global: învață în salturi, reținând materialul aproape la întâmplare fără a

vedea conexiunile dintre părți; rezolvă rapid problemele complexe însă întâmpină probleme
în a explica cum au ajuns la rezultat.

8. Stilul secvențial: realizează comprehesiunea în secvenţe lineare, unde fiecare pas

decurge logic din cel anterior. Urmează pattern-urile logice în rezolvarea de probleme.
Bibliografie:

1. Bernat, S.E., (2003). Tehnica învățării eficiente. Cluj-Napoca: Editura Presa

Universitară Clujeană
2. Golu, P., (2001). Psihologia învăţării şi a dezvoltării. Bucureşti: Editura Fundaţiei
Humanitas
3. Roman, D., (2011). Stiluri de învățare la studenți. Oradea: Editura Universității din
Oradea.