(Poezia : Aer de toamnă de N.

Stanescu)

“Suntem ceea ce iubim”

În opinia mea, iubirea este sentimentul cel mai suprem și înalt ce

servește ca origine pentru creație și ca un sfârșit în procesul de contopire
a două suflete.
Tema poeziei-iubirea, poate fi abordată și pentru alte personaje. De
exemplu personajul modern-dramatic Manole din drama lui Lucian Blaga
“Meșterul Manole”. Ca și eul liric din poezia “Aer de toamnă”, Manole
simte un sentiment puternic față de iubita sa și față de biserică, acest
sentiment îl pune la dubii când este nevoit să facă alegerea. Manole
reprezintă omul de creație care este pus într-o situație grea în care el
trebuie să aleagă ori iubita ori biserica. “Un demon strigă-clădește,
pământul îi spune-jertfește". Manole este un personaj inteligent, creator,
indulgent, sincer.
Poemul stănescian este ca un cântec, deoarece în opera este abordat
subiectul dragostei. Poezia “Aer de toamnă” este una ce demonstrează
puterea dragostei care e posibilă să facă minuni doar prin prezența ei
între două ființe. Dragostea este o scăpare a sufletului, trubului și a minții,
acest lucru se poate observa în poezie. Eul liric treptat vers cu vers se
întoarce în starea normală a corpului și a sufletului : “și îmi părea c-a fost
așa de totdeauna”. Iar versul: “și soarele-l uitam, pe boltă-nțepenit", care
încheie poezia, arată legătură planului cosmic-soarele și a celui terestru.
Iubirea intratat s-a extins, încât și timpul a înțepenit.
În concluzie vreau să adaug că poezia dată este o creație tipică
stănesciană ce abordează o tema tipică pentru N. Stănescu – tema iubirii
ce reprezintă o scăpare, o salvare a sufletului.

Lungu Mihai