Lungu Mihai cl XII “A”

Chipul intelectualului in creatia lui Camil Petrescu

  In romanul "Patul lui Procust", perspectiva narativa este reprezentata de naratiunea la
persoana I si de prezenta marcilor naratorului, care definesc subiectivismul romanului.
George Demetru Ladima este personajul absent din roman, portretul sau fiind conturat prin
cele mai variate mijloace artistice, cum ar fi confesiunea sentimentelor si conceptiilor proprii
reiesite din scrisorile adresate Emiliei, prin impresiile puternice pe care le produc aceste
destainuiri asupra lui Fred Vasilescu, prin comentariile complementare ale Emiliei Rachitaru,
prin notele de subsol ale autorului, prin articolele reproduse in aceste note, prin opiniile altor
personaje, cum este procurorul care anchetase sinuciderea ori marturiile prietenilor lui de
cafea.
Ladima este poet talentat si gazetar intransigent, care cumuleaza toate celelalte trasaturi
generale ale personajului camilpetrescian: intelectual lucid, analitic, inadaptat social,
hipersensibil, insetat de adevar si demnitate. El traieste in lumea ideilor pure, avand iluzia
unei iubiri ideale si aspirand catre demnitate umana absoluta in profesia de ziarist, ca esente
existentiale.
Intelectual sensibil, Ladima este un poet recunoscut de unii ca genial (procurorul care
ancheteaza sinuciderea il socotea "unul dintre cei mai de seama poeti ai nostri, de la
Eminescu incoace"), ignorat de altii (Nae Gheorghidiu si Tanase Vasilescu Lumanararu • il
credeau "un om de paie") sau negat cu fermitate de altii (Cibanoiu considera ca "n-avea
talent... Scria si el asa...").
Ca ziarist, George Demetru Ladima este intransigent si inflexibil, cinstit si tnsetat de adevar,
nu se manifesta nici pe departe ca "un om de paie", neputand fi manevrat de patronii sai in a
servi interesele lor meschine, devenind chiar periculos pentru acestia. Numit director la
"Veacul", gazeta fmantata de Tanase Vasilescu si controlata ideologic de Nae Gheorghidiu,
Ladima reuseste ca, in scurt timp si cu personal putin, platit mizerabil, sa aiba un succes
rapid, iar ziarul sa devina un organ de presa temut, prin campaniile aproape salbatice,
dezlantuite impotriva politicienilor corupti, a afacerilor necinstite, constituindu-se intr-un
scut de aparare a statuiui roman impotriva jafurilor: "O tribuna pentru promovat tot ce e
dorinta de reinnoire in moravurile noastre politice...".
Ladima pune in articolele sale pasiunea si convingerea intelectualului care gandeste profund
si care are ceva de transmis cititorilor, marturisindu-i lui Fred (atunci cand patronii incearca
sa-i tempereze indignarea manifestata in legatura cu afacerile veroase demascate) crezul sau
gazetaresc: "Eu sunt un om care scrie... si daca nu scriu ceea ce gandesc, de ce sa mai scriu?.
Nu pot altfel." Ladima isi da definitiv demisia de la gazeta, pentru ca nu poate scrie ceea ce i
se comanda, ci numai ceea ce gandeste el (autenticitatea), mai ales ca este si prost platit. Fred
isi aminteste ca il rugase pe Ladima sa renunte la demisie, dar acesta refuzase categoric: "Nu
sunt in stare sa scriu doua randuri care sa nu vie dintr-o convingere adanca". Sinuciderea lui
Ladima este privita cu acelasi subiectivism al punctelor de vedere diferite (relativismul)
Intelectualul Ladima este un invins, refuzand - din orgoliu - sa-si accepte toata mizeria
vietii, experienta umilitoare a traiului zilnic  si de aceea imprumuta bani, care sa fie gasiti in
buzunarul sau dupa sinucidere, ca nu cumva sa se creada ca si-a pus capat zilelor din cauza
saraciei, lasand o scrisoare adresata unei femei distinse, culte, delicate (doamnei T.), pentru 
a inlatura banuiala ca ar fi fost in stare sa se omoare pentru o prostituata vulgara. Faptul ca
Ladima se indragostise de "o femeie ordinara, o semi-prostituata, pe care el o crede
intruchiparea puritatii si bunatatii, e o consecinta a conditiei sale jalnice sociale si materiale".
(Ov.S.Crohmalniceanu)
Un alt personaj ce reprezinta tipul intelectualului este Stefan Gheorghidiu din opera
“Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” :
Stefan Gheorghidiu este un personaj complex, cu trasaturi vaste de caracter. Portretul sau
fizic, dar si moral este conturat prin maniere directe si indirecte. In acest roman sunt folosite
adesea procedee specifice tipului de roman psihologic precum: introspectia (“Niciodata nu
m-am simtit mai descheiat de mine insumi”), autoanaliza lucida (“Simteam din zi in zi,
departe de femeia mea, ca voi muri”), monologul interior, cu notarea starilor fiziologice a a
senzatiilor organismului (“Nu pot gandi nimic. Creierum parca mi s-a zemuit”), fluxul
constiintei.
Portretul fizic al lui Gheorghidiu, personajul-narator, este realizat prin autocaracterizare in
primul volum. Acesta se numeste singur “inalt si elegant”, “alb ca un om fara globule
rosii”, insa, in mod indirect, se deduce lipsa sa de grija pentru imbracaminte, cand pentru
prima oara cei doi il remarca pe domnul G. Intre Stefan si dl. G. se realizeaza o antiteza la
nivelul aspectului fizic: monden, avocatul se imbraca dupa moda vestica, pe cand
protagonistul avea “mansetele prea largi” si “colturile sucite” la costum.
   Din punct de vedere moral, Gheorghidiu este dominat de orgoliu. Orgoliul este motivul
pentru care acesta incepe relatia cu Ela, placandu-i invidia celor din jur: “Incepusem totusi sa
fiu magulit de admiratia pe care o avea mai toata lumea pentru mine[...]”. De asemenea, din
orgoliu, la masa in familie alaturi de unchiul Tache, Stefan refuza sa il linguseasca pe acesta.
Se remarca in acest episod si sinceritatea personajului principal. Aceasta sinceritate il
impresioneaza pe Tache, care decide in cele din urma sa ii lase nepotului sau cea mai mare
parte din avere. Nae Gheorghidiu, interesat de avere, remarca mai tarziu ca nepotul sau,
Stefan, este lipsit de simt practic: “N-ai simt practic…. Ai sa-ti pierzi averea[...]”.
   Fire reflexiva si analitica, Gheorghidiu pare sa disece poate prea mult anumite intamplari.
El diseca si analizeaza cu luciditate fiecare vorba, fiecare gest, dorind sa aiba certitudinea
iubirii Elei, care flirta evident cu domnul G.: "trageam cu urechea, nervos, să prind crampeie
din convorbirile pe care nevastă-mea le avea cu domnul elegant de alaturi de ea".
Concluzie : Romanul "Patul lui Procust" este construit pe axa fundamentala a autenticitatii,
Camil Petrescu ilustrand substanta vietii, fie prin valori existentiale ca iubirea si demnitatea,
fie prin tabloul realitatilor sociale, culese din banalitatea cotidiana, conturand un tablou
convingator al lumii politice,.economice si financiare din Romania anilor 1926-1928. Daca
in "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" se manifesta fictiunea ca modalitate
de ilustrare a sentimentului de iubire, in "Patul lui Procust" Camil Petrescu respinge total
fictiunea, preferand redarea reala a evenimentelor "ca intr-un proces-verbal", cu exactitatea
faptelor si cu sinceritatea trairilor