Trebuie – gasesti ceva intr-o rev. de psihoterapie exper.

(un articol ), dar nu mai

stiu care numar.

- spuneti mesaje imperative, care-l conţin pe “trebuie”, care vi s-au spus în

copilărie ;
- scrieţi pe o coală cuvântul “trebuie” aşa cum simţiţi (folosind culori, mărimi,
caractere, poziţionare în pagină) ;
- pe verso înlocuiţi acest cuvânt cu ceva care să se potrivească.
Discuţiile moderate de psiholog au fost conduse astfel :
- Alegeţi pagina care vă place cel mai mult.
- Cum receptaţi mesajele care-l conţin pe “trebuie”, dar pe celelalte?
- Ce “ trebuie” spuneţi celor din jur (acasă, la scoală)?
- Cât de des spuneţi “trebuie”? Cât de des l-aţi auzit în mica copilărie?
“Trebuie” se vrea mobilizator, dar de cele mai multe ori devine critic,
moralizator, restrictiv. Ajunge să acţioneze ca o frână pentru că impune o singură
cale şi nu lasă loc pentru libertatea de alegere. Dacă direcţia indicată de “trebuie”
este inaccesibilă, el se încăpăţânează şi nu acceptă altă opţiune, nu permite
flexibilitate. Există formule mai realiste, mai puţin opresive, care îl pot înlocui (ar fi
mai bine, aş putea să, e preferabil să, n-ar fi rău, mi-aş dori să, e momentul să…)