ASPECTE GENERALE PRIVIND

COMPORTAMENTUL
NELINIAR AL STRUCTURILOR

Curs 3
Aplicații inginereşti ale analizei structurale neliniare

Analiza neliniară a structurilor are ca obiectiv predicţia răspunsului structurilor

neliniare pe baza unui model de calcul simplificat. Acest model de simulare a
comportamentului structurii combină modelarea matematică cu mijloace de
discretizare şi cu
metode numerice de calcul. În tabelul de mai jos se prezintă cele mai importante
aplicaţii ale analizei neliniare a structurilor.
Aplicații inginereşti ale analizei structurale neliniare

În figura sunt prezentate mai multe exemple de curbe de răspuns:

a) Comportament liniar până la ruperea fragilă – caracteristic cristalelor pure,
materialelor sticloase (fragile) şi unor materiale compozite de mare
rezistenţă;
b) Rigidizarea (întărirea) structurii – comportament caracteristic cablurilor,
structurilor pneumatice care nu preiau decât sarcini de întindere, în general,
structurilor extensibile. Efectul de rigidizare este rezultatul adaptării
geometriei structurii la sarcinile aplicate.
c) Înmuierea structurii, tip de răspuns mult mai des întâlnit decât primele două,
când un răspuns liniar este urmat de unul de înmuiere, ce se poate desfăşura
lent sau rapid.
Curba răspuns din Fig. d combină înmuierea cu întărirea iar pe porţiunea dintre
cele două puncte limită, pe care rigiditatea este negativă, echilibrul devine
instabil. Un astfel de comportament îl au structurile curbe zvelte.
Curba răspuns din Fig.e este întâlnită la cupole din bare articulate, învelişuri
subţirisau ondulate.
În Fig.f şi Fig.g prezenţa punctelor de bifurcare semnifică faptul că sunt posibile
mai multe răspunsuri. Structura va urma traseul căruia ii corespunde cea mai
mică energie.
Astfel de curbe de răspuns se întâlnesc la multe structuri suficient de zvelte,
supuse la compresiune. De exempu, învelişurile cilindrice subţiri solicitate la
compresiune axială au un comportament descris de curba din Fig.g.
Surse de neliniaritate

Principalii factori de neliniaritate sunt:

 Flexibilitatea foarte mare a unor structuri, cea ce face ca deformaţiile să
fie mari şi
modificările geometrice importante;
 Comportamentul neliniar al materialelor;
 Solicitarea elasto-plastică (în zonele de concentrare a tensiunilor sau de
contact între piese, în procesele tehnologice de deformare plastică, în studiul
fluajului sau al ruperii materialelor etc. ).
Surse de neliniaritate

Pornind de la cauzele care le determină, neliniarităţile de comportament al

structurilor pot fi grupate în trei mari categorii:
I. Neliniarităţi geometrice (deformaţii specifice mari, deplasări şi rotiri mari);
II. Neliniarităţi ale comportamentului materialelor (plasticitate,
hiperelasticitate, viscoelasticitate, fluaj);
III. Neliniarităţi ale condiţiilor la limită (probleme de contact).
În figura de mai jos se prezintă, sub formă grafică, sursele de neliniaritate din
mecanica solidului deformabil.