1. Crearea unei viziuni de ţară pentru educaţie şi învăţământ pe termen lung.

Finlanda de
exemplu, are ca scop ca “prin educaţie de nivel înalt, ţara să poată sta mai departe de
influenţele marilor puteri, astfel păstrându-şi identitatea”; Singapore a avut “trecerea de la
lumea a treia la lumea întâi “iar în ultimii zece ani se concentrează pe menţinerea la acest
nivel. De aceea, orice dezbatere publică trebuie să contribuie la conturarea acestei viziuni
care, odată articulate, să reprezinte punctal de referinţă al direcţiei de dezvoltare şi
perfecţionare a învăţământului pe termen mediu şi lung. Analizele sistemelor performante
sugerează că este nevoie cam de şase ani pentru a se vedea rezultate pozitive măsurabile.
2. Stabilirea de standarde ridicate şi deci, de aşteptări de la toţi elevii şi de la toate şcolile.
3. Egalitatea de şanse pentru toţi copiii. Pe lângă nevoia de fonduri pentru şcolile şi
liceele de la ţară sau din zone sărace, se poate stabili un sistem de aducere la oraş sau în
şcolile mai căutate a învăţătorilor şi profesorilor, urmând un sistem de alocare prioritară
pentru cei ce stau o perioada la ţară sau în şcolile defavorizate).
4. Pregătirea viitorilor profesori ar trebui să se facă în colaborare directă și verificabilă
între universităţi şi şcoli, cu practică la şcoli – parte din cerinţele pentru acordarea
diplomei.
5. Alinierea curriculei pentru clasele 0-12 şi necesitatea coerenţei în implementarea ei la
nivel de clasă, cu asigurarea spijinului material. Acesta este un punct foarte vulnerabil al
situaţiei actuale, căci documentele existente separă pedagogia de curriculă, aceasta din
urmă devenind doar o înşiruire de conţinuturi. Se perpetuează la catedră idea că cea mai
importantă misiune a dascălului este transmiterea informaţiei, iar pedagogia şi metodica
sunt doar nişte decoraţiuni ulterioare.
6. Motivarea şi implicarea elevilor în întreg procesul şcolar (excursii, ore după şcoală,
sport organizat, activităţi artistice, etc). La acest capitol s-au făcut progrese foarte bune în
ultimii ani.
7. Clarificarea responsabilităţilor şi folosirea lor pentru dezvoltare şi iniţiative. Cine scrie
curricula, cine o verifică, de câte nivele de inspecţie este nevoie. De notat că în multe ţări,
acreditările şi evaluările se fac în proporţie de 80%, intern. Inspectorii au ca misiune
principal sarcina de a verifica dacă ceea ce şcoala a evaluat este adevărat şi de a-i ajuta pe
cei ce au nevoie să se îmbunătăţească prin recomandări specifice. Tot aici, este necesară
creş̦terea gradului de obiectivitate în evaluările elevilor și corelarea evaluărilor şcolilor şi
liceelor cu evaluările de la testele naţionale.(3
8. Eficientizarea folosirii resurselor. Şi aici s-au făcut progrese, însă descentralizarea
devine ineficientă dacă nu este corelată cu flexibilitatea în alocarea fondurilor.
9. Crearea unui “portret de caracter”, aşa cum îl numea Simion Mehedinţi, al elevului. Să
ne punem de accord asupra trăsăturilor de character pe care ar trebui să le aibă un elev al
societăţii româneşti contemporane şi, mai ales viitoare, într-o lume globalizată. Cu ce
poate contribui caracterul viitorului cetăţean român la bagajul umanităţii? O să ne referim
la puţin mai jos la ce ar trebuie să includă el pentru că experienţa ne-a convins că acest
“caracter” implicit şi explicit exprimat în programele şcolare poate deveni coloana
vertebrală a oricărui sistem educaţional ce are că scop desăvârşirea individului ca
membru al unei societăţi democratice.
10. Conectarea la practicile educaţionale de success în contextual globalizării (ex:
promovarea analizelor lui John Hattie a cărui carte a fost tradusă în româneşte fără a fi
însă promovată în şcoli; sau luarea de decizii bazate pe studierea datelor colectate despre
performanţele elevilor; crearea de “comunităţi de învăţare” după modelurile Marzano)(4
Se vorbeşte (şi în multe ţări se şi acţionează) despre centrarea educaţiei pe elev. Această nu este
o vorba goală sau un doar sindrom al relativismului post-modern. Dimpotrivă, punerea elevului
în centru este în perfectă concordanţă cu ceea ce ce elitele societăţii româneşti, eminenţi
pedagogi democraţi şi progresişti au avut în prim plan în ultimii 150 de ani.

Școala nu doar că este importantă pentru noi ca oameni, ci și pentru că ajută la progresul societății prin
educarea membrilor care îi aduc forța de muncă individului prin noile informații dobândite. Școala
sporește încrederea și ne învață să legăm și să menținem prietenii și ne ajută să învățăm cum să lucrăm
împreună ca o echipă, care este principala temelie a oricărei societăți de succes. Fără școală,
cunoștințele nu s-ar răspândi la fel de repede, iar accesul nostru la idei și oameni noi ar putea fi ușor
tăiat. O lume fără școală ar crea dificultăți și ar împiedica dispersia creșterii economice, a toleranței și a
aprecierii semenilor noștri.

Modelarea, formarea şi educaţia omului cere timp şi dăruire. Timpul istoric pe care îl trăim cere oameni în a căror formaţie
caracterul şi inteligenţa se completează pentru propria evoluţie a individului.În şcoala contemporană eficienţa educaţiei depinde de
gradul în care se pregăteşte copilul pentru participarea la dezvoltarea de sine şi de măsura în care reuşeşte să pună bazele formării
personalităţii copiilor.În acest cadru, învăţământul are misiunea de a-i forma pe copii sub aspect psihointelectual, fizic şi
socioafectiv, pentru o cât mai uşoară integrare socială. Complexitatea finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor
curriculare cu cele extracurriculare.Educația prin activitățile extracurriculare urmărește identificarea și cultivarea corespondenței
optime dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viață civilizat, precum și stimularea comportamentului creativ în diferite
domenii. Trebuința de a se juca, de a fi mereu în mișcare, de a pune întrebări despre ceea ce-i înconjoară (formal și informal) este
tocmai ceea ce ne permite să împăcăm școala cu viața. În cadrul acestor activități elevii se desprind să folosească surse
informaționale diverse, să întocmească colecții, să sistematizeze date, să se dezvolte creativ, învață să învețe, se autodisciplinează,
‖se eliberează de tirania profesoratului‖ (Costantin, Noica,‖Jurnal filozofic‖, pag.7-8).Scopul activităților extrașcolare este de
dezvoltare a unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activități cât mai variate și bogate în conținut, cultivarea interesului
pentru activități socio-culturale, facilitatea integrării în mediul școlar, oferirea de suport pentru reușita școlară în asamblu ei,
fructificarea talentelor personale și corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale. Aceste activități trebuie să le privim ca întreguri,
nu ca părți rupte și scoase din viața reală a copilului. Ele se desfășoară într-un cadru informal, ce le permite tinerilor/elevilor cu
dificultăți de afirmare în mediul școlar să reducă nivelul anxietății, să-și maximizeze potențialul intelectual și latura relațional-
valorică.În şcoala contemporană eficienţa educaţiei depinde de gradul în care se pregăteşte copilul pentru participarea la
dezvoltarea de sine şi de măsura în care reuşeşte să pună bazele formării personalităţii copiilor.În acest cadru, învăţământul are
misiunea de a-i forma pe copii sub aspect psihointelectual, fizic şi socioafectiv, pentru o cât mai uşoară integrare socială.
Complexitatea finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor curriculare cu cele extracurriculare.Oricât ar fi de importantă
educaţia curriculară realizată prin procesul de învăţământ, ea nu epuizează sfera influenţelor formative exercitate asupra copilului.
Rămâne cadrul larg al timpului liber al copilului, în care viaţa capătă alte aspecte decât cele din procesul de învăţare şcolară. În
acest cadru, numeroşi alţi factori acţionează, pozitiv sau nu, asupra dezvoltării elevilor.Grija față de timpul liber al copilului,
atitudinea de cunoaștere a dorințelor copiilor și de respectare a acestora trebuie să fie dominantele acestor activități extrașcolare.
Activitătile acestea dezvoltă gândirea critică și stimulează implicarea tinerilor în actul decizional în contextul
Focus pe educațieNr. 1 -Martie 2016Conţinutul materialelor publicate în această revistă reprezintă exclusiv responsabilitatea autorilor. Liceul ”Matei
Basarab”, Craiova nu este responsabilpentru modul în care conţinutul informaţiei va fi folosit. 6respectării drepturilor omului și al asumării
responsabilităților sociale, realizându-se astfel o simbioză lucrativă între componenta cognitivă și cea comportamental

Pregătim elevii pentru a deveni capabili să se dezvolte armonios și pentru a reuși să-și atingă
obiectivele urmărite. Ne străduim să le dezvoltăm competențele generale și specifice necesare
dezvoltării lor ulterioare la nivelul de performanță dorit. Pentru mulți dintre absolvenții noștri
există posibilități de integrare a lor în societatea românească, școala pregătindu-i în acest sens.

Pentru a rămâne în țară, societatea românească trebuie să le ofere tuturor posibilități de evoluție
și de atingere a obiectivelor așteptate. Cei care nu le întrezăresc aici vor pleca în alte zări. Dar
asta nu este foarte grav, pentru că o parte se vor întoarce mai bine pregătiți, iar o parte din cei
care vor rămâne afară ar putea contribui la crearea unei imagini pozitive a românilor.

Credeți că învățământul din România vine în întâmpinarea idealurilor și vocațiilor individuale

ale tinerilor?
Sunt convins că este așa. Trebuie doar să reuşească să-și definească idealurile în funcție de
competențele lor și să-și recunoască adevăratele vocații.

Societatea este un sistem în continuă dezvoltare și, odată cu acesta, se dezvoltă și școala. O
dezvoltare conformă cu dorințele sociale trebuie realizată pe baza unei strategii care să vizeze o
perioadă de cel puțin un deceniu. Această strategie trebuie corelată cu cea a dezvoltării învăță-
mântului european. Strategia trebuie să pornească de la stabilirea idealului educațional și să
prevadă mai multe aspecte importante. Aş începe prin a menţiona faptul că e nevoie de creșterea
calității și eficienței sistemelor educaționale și de formare profesională şi, mai ales, e nevoie de
facilitarea accesului tuturor cetățenilor la educație, fără de care nu putem vorbi de calitatea
acesteia. De asemenea, foarte importantă este şi deschiderea sistemelor educaționale și de
formare profesională către societate, către mediul social, economic și cultural. Acestea sunt
obiective educaționale europene.

Pornind de la ele, strategia naţională privind educaţia în România ar putea cuprinde, în opinia
mea, 10 aspecte importante. Asigurarea educației de bază pentru toți cetățenii şi formarea com-
petențelor-cheie sunt primele aspecte. Aş continua cu necesitatea fundamentării ofertei
educaționale pe baza nevoilor de dezvoltare personală a elevilor, din perspectiva dezvoltării
durabile și a asigurării coerenței economice și sociale. Trebuie, de asemenea, asigurate echitatea
în educație, dar şi calitatea proceselor de predare și învățare și a serviciilor educaționale. La fel
de importantă este educația prin activități extrașcolare și extracurriculare.

Iar monitorizarea învățării permanente ar fi bine să fie o dimensiune majoră a politicii educațio-
nale, la fel şi asigurarea complementarității educației formale, nonformale și informale. Reforma
sistemelor de conducere și administrare instituțională a sistemului național de învățământ la nivel
preuniversitar este o altă prioritate. Învățământul preuniversitar are nevoie şi de asigurarea bazei
materiale, care e decisivă pentru calitatea educaţiei. Iar integrarea europeană și cooperarea
internațională, precum şi armonizarea cadrului legislativ vor asigura calitatea învăţământului
românesc.






Adaptarea şcolii la nevoile comunităŃii- adoptarea unui management participativ - şcoala trebuie să fie un iniŃiator al parteneriatului cu reprezentanŃii
comunităŃii dar şi un partener activ în programele comunităŃii; - schimbarea mentalităŃilor reprezentanŃilor şcolii; - adaptarea curriculară la nevoile
elevilor şi ale comunităŃii locale; - îmbunătăŃirea ofertei educaŃionale către comunitate; - multiplicarea şi îmbunătăŃirea calitativă a ofertei de
activităŃi extracurriculare; - centrarea pe elevi şi pe nevoile acestora; - să implice elevi, părinŃi, reprezentanŃi ai diverşelor instituŃii, organizaŃii etc.
în procesul de dezvoltare organizaŃională al şcolii. - Şcoala trebuie să adopte ca obiective: dezvoltarea spiritul comunitar, formarea unor buni locuitori
ai comunităŃii cărora să le pese de cei din jur şi de comunitatea în care trăiesc şi care să contribuie la creşterea calităŃii vieŃii în comunitatea
respectivă.

Sistemul de învăţământ din România a înregistrat progrese semnificative în ultimele decenii,

consolidându-şi instituţiile şi îmbunătăţind rezultatele învăţării la nivelul elevilor. Totuşi, deşi
oferă unora dintre elevi şansa de a excela, mulţi alţii nu stăpânesc competenţele de bazăşi
aproape o cincime renunţă la şcoală înainte de a absolvi învăţământul liceal. Crearea unui sistem
de învăţământ în care toţi elevii au acces la educaţie de calitate şi sunt sprijiniţi să dea tot ce e
mai bun va îmbunătăţi performanţele şi procesul de învăţare, sprijinind astfel bunăstarea
individualăşi dezvoltarea economică la nivel naţional. Raportul de faţă analizează maniera în
care sunt concepute şi puse în practică, în România, procesele de evaluare a elevilor, a cadrelor
didactice, a unităţilor de învăţământ şi a sistemului, punând accent pe modul în care dezvoltă
acestea procesul de învăţare al elevilor. România prezintă numeroase practici pozitive la nivelul
evaluărilor şi examinărilor. Încearcă să încurajeze practici didactice formative mai
individualizate, a înfiinţat un inspectorat şcolar independent, ceea ce permite dezvoltarea
expertizei în domeniul evaluării unităţilor de învăţământ, şi încearcă să crească volumul şi
calitatea datelor colectate. Cu toate acestea, plasarea unui accent predominant pe rezultatele
examinărilor naţionale şi mai puţin pe autoreflecţie şi dezvoltare în cadrul evaluării unităţilor
şcolare sau a personalului didactic împiedică evoluţia acestor aspecte pozitive şi încurajarea
schimbărilor sistemice benefice de care are nevoie România. România implementează, în
prezent, un nou curriculum ambiţios, orientat către învăţarea centrată pe elev şi dezvoltarea
competenţelor cheie. Are, astfel, oportunitatea de a realiza o transformare mai profundă la
nivelul a ceea ce se valorizeazăşi se predă la clasă în întreaga ţară. Consolidarea sistemului de
evaluări şi examinări în sensul stabilirii unor aşteptări ridicate pentru toţi elevii şi a unor practici
formative care să contribuie la dezvoltarea elevilor, a profesorilor şi a şcolilor va juca un rol
esenţial în realizarea acestei transformări şi crearea unui sistem de învăţământ mai echitabil, în
care toţi elevii au acces la educaţie de calitate. Evaluarea elevilor: Axarea pe învăţare În
România, evaluarea elevilor este dominată de examinări cu mize importante, care limitează
procesul de învăţare şi promovează o definiţie restrânsă a succesului. Plasarea învăţării în centrul
evaluării va permite reechilibrarea acesteia şi recunoaşterea abilităţilor şi a intereselor tuturor
elevilor, oferindu-le şansa să dea tot ce e mai bun. În primul rând, România trebuie să-şi dezvolte
standardele curriculare de învăţare pentru a stimula schimbările de la nivelul practicilor de
învăţare şi predare la care aspiră noul curriculum. Standardele de învăţare ar trebui formulate mai
clar şi însoţite de exemple de
REZUMAT - 15STUDII OCDE PRIVIND EVALUĂRILE ŞI EXAMINĂRILE ÎN
DOMENIUL EDUCAŢIEI: ROMÂNIA © OCDE 2017 activităţi ale elevilor, astfel încât
profesorii să poată evalua în mod consecvent şi riguros nivelul de învăţare al elevilor. Având în
vedere consecinţele negative ale actualelor examinări naţionale asupra învăţării, motivaţiei şi
evoluţiei elevilor, este importantă creşterea calităţii lor. Ca o primă prioritate, România ar trebui
să îmbunătăţească calitatea şi echitatea evaluării naţionale pentru clasa a VIII-a, ţinând cont de
miza importantă a acesteia pentru viitorul parcurs educaţional al elevilor. Pe viitor, România ar
trebui să revizuiascăparcursurile şcolare şi certificarea de la nivelul învăţământului secundar,
luând în considerare inclusiv posibilitatea eliminării evaluării naţionale pentru clasa a VIII-a.
Profesorii români au nevoie de mai multă susţinere pentru a putea evalua corect performanţele
elevilor şi pentru a oferi feedback-ul şi sprijinul de care au nevoie aceştia. În plus, profesorii au
nevoie de un cadru care să le permită să îşi exercite propriul raţionament. Va fi important să se
actualizeze formarea teoreticăşi practică a noilor cadre didactice în domeniul evaluării elevilor şi
să se asigure o dezvoltare profesională care să vizeze prioritar îmbunătăţirea practicii de
evaluare, mai ales prin metode formative. Revizuirea evaluărilor naţionale care să permită
redactarea unor teste elaborate de profesori, cu sprijinul autorităţilor centrale, va contribui la
dezvoltarea progresivă a competenţelor de evaluare ale cadrelor didactice. Ca şi în multe alte
componente ale sale, investiţiile insuficiente au împiedicat sistemul de învăţământ românesc
săţină pasul cu evoluţiile internaţionale. Pentru a realiza schimbările recomandate în raportul de
faţă, vor fi necesare investiţii susţinute şi adecvate în vederea redactării unor teste moderne.
Evaluarea personalului didactic: Asigurarea unei evaluări care susţine dezvoltarea profesională a
cadrelor didactice În România, cadrele didactice sunt supuse unui număr mare de evaluări pe
parcursul carierei lor. Totuşi, sistemul ar putea fi mai eficient în ceea ce priveşte identificarea
candidaţilor competenţi, recunoaşterea şi aprecierea competenţelor esenţiale în practica
pedagogică sau acordarea de sprijin profesorilor pentru a putea progresa şi a se dezvolta.
Fundamentarea evaluării personalului didactic pe standarde profesionale comune va permite
evaluarea profesorilor în baza competenţelor necesare unei activităţi didactice eficiente. Apelând
mai des la directori şi profesori experimentaţi în rolul de evaluatori şi creând un cadru mai
generos pentru observaţii, feedback şi discuţii la clasă, evaluările vor putea viza efectiv practica
pedagogicăşi oferi cadrelor didactice sfaturi utile pentru a evolua. Unele consecinţe ale evaluării
subminează capacitatea acesteia de a sprijini dezvoltarea cadrelor didactice. Evaluările
influenţează salariul şi cariera unui profesor, stând la baza acordării de prime salariale. În
schimb, o structurare diferenţiată a carierei, care să permităprofesorilor să îşi asume roluri şi
responsabilităţi diferite, le va da acestora şansa de a se dezvolta pe parcursul carierei lor.
16 - REZUMATSTUDII OCDE PRIVIND EVALUĂRILE ŞI EXAMINĂRILE ÎN
DOMENIUL EDUCAŢIEI: ROMÂNIA © OCDE 2017 Evaluarea unităţilor de învăţământ:
Trecerea de la conformare la îmbunătăţiri În ultimii zece ani, România a creat un sistem modern
de evaluare a unităţilor de învăţământ, ce implică un evaluator extern independent şi o
autoevaluare realizată de către şcoală. Cu toate acestea, evaluarea se axează, în continuare, pe
conformare şi oferă prea puţin sprijin pentru realizarea de îmbunătăţiri. România trebuie să îşi
revizuiască cadrul de evaluare a unităţilor de învăţământ în vederea eliminării problemei actuale
legate de proliferarea standardelor şi duplicarea eforturilor. Aceasta ar trebui să ducă la stabilirea
unui set unic de criterii, care să vizeze aspectele cele mai importante pentru îmbunătăţirea
activităţii şcolilor, şi a unui singur evaluator şcolar extern principal, care să facă recomandări
clare unităţilor de învăţământ. Crearea unui nou departament pentru îmbunătăţirea calităţii
şcolare în fiecare judeţ va ajuta unităţile de învăţământ să folosească rezultatele evaluării în
scopul îmbunătăţirii. Coordonarea procesului de autoevaluare a şcolii de către directori va spori
importanţa acestuia la nivelul unităţii şcolare, conectându-l la activităţile ce vizează
îmbunătăţirea calităţii. Evaluarea sistemului: Utilizarea informaţiilor în scopul îmbunătăţirii
sistemului România deţine, în prezent, multe dintre instituţiile şi procesele de care are nevoie
pentru monitorizarea şi evaluarea sistemului. Totuşi, datele şi analizele educaţionale de calitate
nu joacă un rol central în elaborarea politicilor din domeniul educaţiei, ceea ce conduce la
suspendarea sau modificarea reformelor şi limitează capacitatea sistemului de a face faţă
provocărilor care continuă să existe la nivelul calităţii. Asigurarea că legea educaţiei pe care o
are în vedere România în prezent este bazată pe evidenţe, fondată pe consens social şi politic şi
susţinută de monitorizarea transparentă a progreselor în baza unor ţinte măsurabile şi delimitate
în timp ar garanta continuitatea politicilor educaţionale, lucru care lipseşte în momentul de faţă.
Consolidarea instrumentelor de monitorizare a rezultatelor învăţării şi a echităţii, printr-o
evaluare standardizatăşi colectarea mai multor informaţii contextuale referitoare la elevi şi
mediul lor educaţional, va permite urmărirea cu mai mare acurateţe a progreselor înregistrate de
România în raport cu provocările naţionale şi elaborarea unor politici fundamentate pe date
ştiinţifice. Nu în ultimul rând, este crucial ca România să investească în capacitatea sa analitică
pentru a putea folosi informaţiile colectate ca să înţeleagă unde şi cum se pot face îmbunătăţiri în
sprijinul reformelor de la nivelul sistemului.