TITLUL II

Participanţii la procesul civil

CAP. I

Judecătorul. Incompatibilitatea

ART. 41. Cazuri de incompatibilitate absolută

(1) Judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat
cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după
trimiterea spre rejudecare.

(2) De asemenea, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert, arbitru, procuror,
avocat, asistent judiciar, magistrat-asistent sau mediator în aceeaşi cauză.

Cazurile de incompatibilitate absolută:

1) Incompatibilitatea de a judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare.

2) Incompatibilitate de a judeca aceeași pricină după trimiterea spre rejudecare.

Nu este incompatibil judecătorul care a admis o excepție procesuală peremptorie, iar în calea
de atac aceasta a fost respinsă, fiind trimisă spre rejudecare aceluiași complet de judecată,
pentru că acesta nu mai poate repune în discuția părților soluționarea excepției procesuale pe
care instanța de control judiciar a tranșat-o.

Însă, dacă admiterea apelului a fost consecința analizării unei alte chestiuni decât cea care a
stat la baza soluției date de judecător, acesta este incompatibil (spre exemplu, a anulat CCJ
ca netimbrata, iar în apel s-a admis pentru excepția lipsei procedurii de citare). De ce?
Pentru că judecătorul poate reveni la soluția dată anterior.

Speță: Un terț a făcut cerere de intervenție voluntară principală, însă aceasta s-a respins.
Încheierea prin care se respinge cererea de intervenție voluntară principală se atacă doar o
dată cu fondul. Apelul este admis, iar cauza este trimisă spre rejudecare la același complet
de judecată. Având în vedere că primul complet s-a mai pronunțat pe fond asupra pricinii,
chiar dacă nu se mai poate pronunța cu privire la admiterea în principiu a cererii, acesta are
părerea formată.

3) Judecătorul care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar,
magistrat-asistent sau mediator în aceeași cauză este incompatibil să judece pricina.

ART. 42. Alte cazuri de incompatibilitate – incompatibilitate realtivă

(1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii:

1. când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o
judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14
alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil – ANTEPRONUNȚARE
Judecătorul nu este incompatibil dacă a mai soluționat anterior un litigiu în care s-a invocat aceeași
problemă de drept, a publicat un studiu de specialitate cu privire la problema de drept dedusă
judecății, admiste sau respinge excepții procesuale, încuviințează sau respinge administrarea unor
probe, cere părților să prezinte explicații, oral sau în scris, cu privire la situția de fapt și motivarea în
drept pe care le invocă, pune în dezbaterea părților orice împrejurare de fapt sau de drept, chiar dacă
nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, ordonă schimbarea probelor pe care le consideră
necesare, dispune alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

2. când există împrejurări care fac justificată temerea că el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii
lor sau afinii lor, după caz, au un interes în legătură cu pricina care se judecă;

3. când este soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul ori reprezentantul unei
părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori cu sora soţului uneia dintre aceste persoane;

4. când soţul sau fostul său soţ este rudă ori afin până la gradul al patrulea inclusiv cu vreuna dintre
părţi;

5. dacă el, soţul sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, după caz, sunt părţi
într-un proces care se judecă la instanţa la care una dintre părţi este judecător;

6. dacă între el, soţul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz, şi
una dintre părţi a existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainte de a fi desemnat să judece pricina.
În cazul plângerilor penale formulate de părţi în cursul procesului, judecătorul devine incompatibil
numai în situaţia punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa;

7. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;

8. dacă el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au primit daruri sau promisiuni de daruri ori
alte avantaje de la una dintre părţi;

9. dacă el, soţul său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după
caz, se află în relaţii de duşmănie cu una dintre părţi, soţul ori rudele acesteia până la gradul al
patrulea inclusiv;

10. dacă, atunci când este învestit cu soluţionarea unei căi de atac, soţul sau o rudă a sa până la
gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi pricini
înaintea altei instanţe;

11. dacă este soţ sau rudă până la gradul al patrulea inclusiv sau afin, după caz, cu un alt membru al
completului de judecată;

12. dacă soţul, o rudă ori un afin al său până la gradul al patrulea inclusiv a reprezentat sau a asistat
partea în aceeaşi pricină înaintea altei instanţe;

13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea
sa.

(2) Dispoziţiile alin. (1) privitoare la soţ se aplică şi în cazul concubinilor.

ART. 43. Abţinerea

Prin abținere, un judecător solicită să fie retras din completul învestit cu soluționarea cauzei,
cunoscând existența motivului de incompatibilitate care îl privește. Dacă judecătorul are cunoștință
de existența unui caz de incompatibilitate absolută sau relativă are obligația de a formula declarația
de abținere.

Abținerea este reglementată prin norme de ordine publică, imperative. Nerespectarea obligației de
abținere constituie abatere disciplinară.

În privința condițiilor de formă cerute pentru declarația de abținere, codul prevede că aceasta se face
în scris de către judecător, anterior ședinței de judecată, anexându-se la dosar, sau verbal în ședință,
fiind consemnate în încheiere atât declarația în sine, cât și motivele de incompatibilitate.

Declarația de abținere trebuie să cuprindă indicarea motivului/motivelor de incompatibilitate, cu

prezentarea situației de fapt și a temeiului legal, urmând a fi însoțită de dovezi în sprijinul
incompatibilității învederate, în măsura în care acestea nu rezultă din dosar. Ca atare, simpla
invocare a unei legături de rudenie cu una dintre părți, fără prezentarea unor dovezi în acest sens, nu
este de natură să conducă la admiterea cererii pe considerentul că judecătorul nu poate face decât
declarații conforme cu realitatea.

(1) Înainte de primul termen de judecată grefierul de şedinţă va verifica, pe baza dosarului cauzei,
dacă judecătorul acesteia se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 41
(incompatibilitate absolută) şi, când este cazul, va întocmi un referat corespunzător.

(2) Judecătorul care ştie că există un motiv de incompatibilitate în privinţa sa este obligat să se
abţină de la judecarea pricinii.

Sancțiunile pot fi doar de natură disciplinară în urma unei plângeri înaintate la CSM.

(3) Declaraţia de abţinere se face în scris de îndată ce judecătorul a cunoscut existenţa cazului de
incompatibilitate sau verbal în şedinţă, fiind consemnată în încheiere.

ART. 44. Recuzarea

(1) Judecătorul aflat într-o situaţie de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părţi
înainte de începerea oricărei dezbateri.

(2) Când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea
dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute. - dar până
la închiderea dezbaterilor în fond, pentru că după ce instanța lasă cauza în pronunțare nu mai
poate fi depus niciun înscris noi, cu excepția concluziilor scrise; sancțiunea este „neluarea în
seamă a cererii făcute peste termen”

Judecătorul incompatibil are obligația de a se abține, pe când partea are doar facultatea de a
proceda la recuzarea judecătorului, această instituție fiind reglementată prin norme juridice de
ordine privată.

Recuzarea se propune înainte de începerea oricăror dezbateri (deci, inclusiv dezbateri cu privire la
admisibilitatea mijloacelor de probă, a excepțiilor procesuale, iar nu numai asupra fondului cauzei),
iar dacă motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute după începerea dezbaterilor,
partea va trebui să propună recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.
Nerespectarea termenului în care trebuie propusă recuzarea atrage sancțiunea decăderii părții din
dreptul de a-l recuza pe cel în cauză, cererea de recuzare urmând a fi respinsă ca tardivă de către
completul competent să o soluționeze. Motivele de incompatibilitate absolută pot fi invocate „în
orice stare a pricinii”, adică până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. În apel, nu se mai
poate face cerere de recuzare pentru completul de judecată dezînvestit, ci se va susține în calea de
atac nelegalitatea hotărârii judecătorești decurgând din incorecta compunere a instanței.

Depunerea cererii de recuzare după închiderea dezbaterilor se sancționează cu neluarea sa în seama,

având în vedere că, după acest moment, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei,
sub sancțiunea de a nu fi luat în considerare (cu excepția concluziilor scrise a căror depunere este
expres permisă de art. 394 alin. 3 CPC, având în vedere principiul contradictorialității și a dreptului
la apărare).

Termenul în care se poate face recuzarea:

▪ dacă este caz de incompatibilitate absolută: recuzarea se poate face oricând în cursul procesului
(chiar dacă se sesizează la prima instanță);

!!! în apel nu se mai face cerere de recuzare, ci se va invoca un motiv de apel constând în faptul că
soluția de la prima instanță a fost pronunțată de un complet greșit compus în sensul că era numărul
care trebuie, dar era într-un caz de incompatibilitate.

▪ daca este caz de incompatibilitate relativă, recuzarea se invocă de principiu înaintea începerii
oricărei dezbateri.

Când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte după începerea
dezbaterilor, recuzarea trebuie formulată de îndata ce partea le-a cunoscut („de îndată” înseamnă
înainte de a face orice act de procedură; adică dacă partea a apucat să administreze o probă sau să
pună concluzii pe fond, a pierdut șansa de a cere recuzarea).

ART. 45. Invocarea incompatibilităţii absolute

În cazurile prevăzute la art. 41, judecătorul nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a abţinut
ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate fi invocată în orice stare a pricinii.

Dacă s-a pronunțat o hotărâre de primă instanță cu nerespectarea disp. privind incompatibilitatea
absolută, partea interesată sau procurorul poate declara apel împotriva unei astfel de hotărâri
judecătorești lovite de nulitate, dacă hotărârea este susceptibilă de această cale de atac.

ART. 46. Judecătorii care pot fi recuzaţi

Pot fi recuzaţi numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia pricina i-a fost
repartizată pentru soluţionare.

ART. 47. Cererea de recuzare. Condiţii

Cererea de recuzare nu este un act procedural de dispoziție, motiv pentru care mandatarul
neavocat ori avocatul părții nu are nevoie de procură specială în care să fie menționat în mod expres
dreptul mandatarului de a formula cerere de recuzare, acesta nefiind un act procedural de dispoziție.
(1) Cererea de recuzare se poate face verbal în şedinţă sau în scris pentru fiecare judecător în parte,
arătându-se cazul de incompatibilitate şi probele de care partea înţelege să se folosească.

Cererea de recuzare formulată în scris trebuie să respecte dispozițiile art. 148 alin. (1) CPC,
particularizate pentru ipoteza cererii în sine.

(2) Este inadmisibilă cererea în care se invocă alte motive decât cele prevăzute la art. 41 şi 42.

(3) Sunt, de asemenea, inadmisibile cererea de recuzare privitoare la alţi judecători decât cei
prevăzuţi la art. 46, precum şi cererea îndreptată împotriva aceluiaşi judecător pentru acelaşi motiv
de incompatibilitate.

(4) Nerespectarea condiţiilor prezentului articol atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. În acest
caz, inadmisibilitatea se constată chiar de completul în faţa căruia s-a formulat cererea de
recuzare, cu participarea judecătorului recuzat.

Inadmisibilitatea cererilor de recuzare – legea reglementează și o serie de cazuri în care

cererile de recuzare sunt inadmisibile (art. 47 CPC):

1. Este inadmisibila cererea de recuzare prin care se invocă alte motive decât cele prevăzute
de lege (adică art. 41 si 42).

Prevederea este mai potrivită pentru cazurile de la art. 41 decât pentru cele de la art. 42, pentru că
judecătorul trebuie să analizeze similaritatea cu celelalte 12 cazuri prevăzute de art. 42 la pct.13 din
cod.

2. Este inadmisibilă cererea de recuzare prin care se recuză alți judecători decât cei care fac
parte din complet. Pot fi recuzați doar judecătorii din completul care soluționează pricina.

3. Este inadmisibilă cererea de recuzare îndreptata împotriva aceluiași judecător pentru

același motiv de incompatibilitate după ce o cerere de recuzare a fost deja respinsă pe același
caz.

Inadmisibilitatea, spre deosebire de netemeinicia cazurilor de recuzare, se judecă de către același

complet din care face parte și judecătorul recuzat și chiar cu participarea judecătorului recuzat.

Totodată, este inadmisibilă cererea de recuzare a tuturor judecătorilor unei instanțe sau ai unei secții
a acesteia ori a instanțelor ierarhic superioare formulate la instanța care soluționează litigiul.

ART. 48. Abţinerea judecătorului recuzat

(1) Judecătorul împotriva căruia este formulată o cerere de recuzare poate declara că se abţine.

(2) Declaraţia de abţinere se soluţionează cu prioritate.

(3) În caz de admitere a declaraţiei de abţinere, cererea de recuzare, indiferent de motivul acesteia,
va fi respinsă, prin aceeaşi încheiere, ca rămasă fără obiect.

(4) În cazul în care declaraţia de abţinere se respinge, prin aceeaşi încheiere instanţa se va pronunţa
şi asupra cererii de recuzare.
În ipoteza în care completul învestit cu soluționarea atât a declarației de abținere, cât și a cererii de
recuzare pronunță numai o soluție de respingere a abținerii, nu se va considera că împlicit a fost
respinsă și cererea de recuzare, chiar dacă ambele privesc aceleași motive de incompatibilitate,
întrucât textul art. 48 alin. (4) CPC obligă completul să soluționeze distinct și cererea de
recuzare (distinct, dar prin aceeași încheiere). Ca atare, într-o asemenea situație, completul recuzat
va restitui dosarul completului care a soluționat declarația de abținere pentru a statua și în privința
modului de soluționare a recuzării.

În caz de admitere a declarației de abținere de către completul învestit cu soluționarea sa, cererea de
recuzare, indiferent de motivul invocat, va fi respinsă prin aceeași încheiere ca rămasă fără obiect,
aceasta fiind și soluția adoptată în practica judiciară anterioară intrării în vigoare a noului cod.

ART. 49. Starea cauzei până la soluţionarea cererii

(1) Până la soluţionarea declaraţiei de abţinere nu se va face niciun act de procedură în cauză.

(2) Formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea judecăţii. Cu toate acestea,
pronunţarea soluţiei în cauză nu poate avea loc decât după soluţionarea cererii de recuzare.

Declarația de abținere determină suspendarea judecății, în timp ce recuzarea nu are acest efect, însă
instanța se va putea pronunța pe fond doar după soluționarea cererii de recuzare.

Până la rezolvarea cererii de recuzare operează eventual o amânare a pronunțării soluției finale.
Judecătorul recuzat reține cauza spre soluționare, luând concluziile părților asupra fondului cauzei
și amânând pronunțarea cel mult 15 zile, potrivit art. 396 alin. (1) CPC, iar, în ipoteza în care
cererea de recuzare este admisă, cauza va fi repusă pe rol, locul celui recuzat urmând a fi luat de un
alt judecător. Noul judecător va fi cel care va da dispoziția de repunere a cauzei pe rol, din moment
ce prin admiterea cererii de recuzare primul judecător nu mai poate lua vreo măsură în cauză.

ART. 396. Amânarea pronunţării

(1) În cazuri justificate, dacă instanţa nu ia hotărârea de îndată, pronunţarea acesteia poate fi
amânată pentru un termen care nu poate depăşi 15 zile.
(2) În cazul amânării prevăzute la alin. (1), preşedintele, odată cu anunţarea termenului la care a fost
amânată pronunţarea, poate stabili că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la
dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
(3) Dacă pronunţarea a fost amânată, hotărârea nu poate fi pronunţată mai înainte de data fixată în
acest scop.

ART. 50. Compunerea completului de judecată

(1) Abţinerea sau recuzarea se soluţionează de un alt complet al instanţei respective, în compunerea
căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine. Dispoziţiile art. 47 alin. (4)
rămân aplicabile.

(2) Când, din pricina abţinerii sau recuzării, nu se poate alcătui (termenul de „alcătuire” are în
vedere atât compunerea, cât și constituirea instanței) completul de judecată, cererea se judecă de
instanţa ierarhic superioară.

Faptul că abținerea și recuzarea se soluționează de un alt complet al instanței din care fac parte
judecătorii vizați constituie excepția la care face referire art. 124 alin. (2) CPC, potrivit căruia
incidentele procedurale sunt soluționate de instanța în fața căreia se invocă, în afară de cazurile în
care legea prevede în mod expres altfel, abținerea și recuzarea reprezentând incidente procedurale în
desfășurarea unui proces civil.

Dacă, din pricina abținerii sau a recuzării nu se poate alcătui completul de judecată, cererea se va
judeca de instanța ierarhic superioară. Această ipoteză vizează, de regulă, instanțele cu puțini
judecători, în privința cărora există motive de incompatibilitate rezultate din rudenie, spre exemplu.

ART. 51. Procedura de soluţionare a abţinerii sau a recuzării

(1) Instanţa hotărăşte de îndată, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultându-l pe
judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine, numai dacă apreciază că este necesar. În aceleaşi
condiţii, instanţa va putea asculta şi părţile.

(2) În cazul în care la acelaşi termen s-au formulat cereri de recuzare şi de abţinere pentru motive
diferite, acestea vor fi judecate împreună.

(3) Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.

(4) În cazul admiterii abţinerii sau recuzării întemeiate pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 11,
instanţa va stabili care dintre judecători nu va lua parte la judecarea pricinii.

- dacă este soț sau rudă până la gradul al patrulea inclusiv sau afin, după caz, cu un alt membru al
completului de judecată

(5) Abţinerea sau recuzarea se soluţionează printr-o încheiere care se pronunţă în şedinţă publică.

(6) Dacă abţinerea sau, după caz, recuzarea a fost admisă, judecătorul se va retrage de la
judecarea pricinii. În acest caz, încheierea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecător
urmează să fie păstrate.

Procedura de soluționare a cererii de recuzare și a declarației de abținere are caracter urgent, ceea
ce impune completului învestit cu rezolvarea acestor incidente procedurale să hotărască, de regulă,
în aceeași zi sau la o dată diferită, dar apropiată de cea la care i s-a transmis dosarul. Termenul de
soluționare a incidentului procedural se va stabili de completul învestit cu soluționarea acestuia, iar
nu de către completul recuzat sau care a declarat că se abține.

„Fără prezența părților” înseamnă desfășurarea acestei proceduri atât fără citarea părților, cât și
fără a permite acestora să pună concluzii asupra cererii, în ipoteza în care ar fi prezente în sala de
judecată la momentul soluționării cererii de recuzare sau a declarației de abținere.

Soluționarea cererii în camera de consiliu se realizează pentru a proteja reputația judecătorului și,
implicit, prestigiul justiției.

Motivele de incompatibilitate pot fi dovedite prin:

• înscrisuri
• începuturi de probă scrisă completate cu declarații de martori
• în lipsa acestora, prin declarații de martori

Instanța se pronunță prin încheiere (nu prin sentință/decizie) asupra declarației de abținere sau
asupra cererii de recuzare, întocmind totodată minuta corespunzătoare, ce va fi înscrisă în condica
camerei de consiliu și introdusă în sistemul informatic ECRIS, pronunțarea sa făcându-se în ședință
publică.
În ipoteza admiterii recuzării sau abținerii, judecătorul recuzat ori care s-a abținut se va retrage de la
soluționarea cauzei, fiind înlocuit de un alt judecător. În cazul în care recuzarea sau abținerea a
privit judecătorul unic sau întregul complet colegial, cauza se repartizează aleatoriu, aceasta fiind
modalitatea de desemnare a noului complet.

ART. 52. Procedura de soluţionare de către instanţa superioară

(1) Instanţa superioară învestită cu judecarea abţinerii sau recuzării în situaţia prevăzută la art. 50
alin. (2) va dispune, în caz de admitere a cererii, trimiterea pricinii la o altă instanţă de acelaşi grad
din circumscripţia sa.

(2) Dacă cererea este respinsă, pricina se înapoiază instanţei inferioare.

Instanța ierarhic superioară soluționează cererea de recuzare sau declarația de abținere în ipoteza
în care din pricina acestor incidente procedurale nu se poate alcătui completul de judecată care ar
trebui să le soluționeze (spre exemplu, situația unor instanțe cu un număr foarte mic de judecători,
doi sau trei, dintre care unul este recuzat, iar ceilalți sunt absenți din motive medicale).

În această situație, judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține constată prin încheiere
imposibilitatea alcătuirii completului de judecată pentru soluționarea incidentului procedural și
înaintează dosarul instanței ierahic superioare pentru a proceda în acest sens.

În ipoteza în care instanța ierarhic superioară, legal învestită cu soluționarea incidentului

procedural, admite cererea, va dispune prin încheiere și trimiterea cauzei la o altă instanță de același
grad cu cea în fața căreia s-a ivit incidentul respectiv, din circumscripția sa teritorială, urmând a fi
avute în vedere, cu titlu exemplificativ, încărcătura rolului instanței respective, distanța sediului
instanței față de domiciliile în fapt ale părților etc. Dacă cererea vizând abținerea sau recuzarea este
respinsă, dosar se va returan instanței inferioare.

ART. 53. Căi de atac

(1) Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin
care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi
atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei
hotărâri.

(2) Încheierea prin care s-a încuviinţat sau s-a respins abţinerea, cea prin care s-a încuviinţat
recuzarea, precum şi încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut la art. 48 alin. (3)
nu sunt supuse niciunei căi de atac.

(3) În cazul prevăzut la alin. (1), dacă instanţa de apel constată că recuzarea a fost în mod greşit
respinsă, reface toate actele de procedură şi, dacă apreciază că este necesar, dovezile administrate la
prima instanţă. Când instanţa de recurs constată că recuzarea a fost greşit respinsă, ea va casa
hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau, atunci când calea de
atac a apelului este suprimată, la prima instanţă.

ART. 54. Incompatibilitatea altor participanţi

Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător şi procurorilor, magistraţilor-

asistenţi, asistenţilor judiciari şi grefierilor.