Analiza de practica judiciară privind capacitatea civilă a persoanei fizice și persoanei

juridice de a încheia acte juridice civile. Angajarea răspunderii organelor de

conducere ale persoanei juridice

Capacitatea civila a persoanei fizice Legiuitorul roman a dedicat reglementarii persoanelor

Cartea I din Codul Civil, iar persoanei fizice Titlul II din Codul civil, denumit “Persoana
fizica”.

„Persoana fizică” reprezinta subiectul individual de drept, adică omul, privit ca titular
de drepturi şi obligaţii civile. Gasim reglementari relative la persoana fizica in Codul civil,
OG nr. 41/2003 privind dobandirea si schimbarea pe cale administrativa a numelor
persoanelor fizice, OG nr. 69/2002 privind regimul juridic al cartii electronice de identitate,
etc.

Capacitatea civila cuprinde doua elemente: capacitatea de folosinta si capacitatea de

exercitiu, componente ce vor fi tratate in continuare.

Capacitatea civilă nu are un caracter unitar, conținutul său nu este identic pentru toate
persoanele. Diferențele dintre persoane în ceea ce privește capacitatea civilă se exprimă atât
la nivelul capacității de folosință cât și la nivelul capacității de exercițiu, prin îngrădiri
prevăzute de lege. Putem da urmatoarele exemple de îngrădiri în ce privește capacitatea
de folosință a persoanei fizice: incapacitățile speciale prevăzute în materie de moșteniri,
incapacități speciale de a cumpăra și de a vinde.

Capacitatea de folosinta a persoanei fizice

Capacitatea de folosinta este definita ca fiind aptitudinea, generală şi abstractă, a omului,

de a avea drepturi şi obligaţii si începe de la naşterea persoanei şi încetează odată cu
moartea acesteia.

Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte

viu.

Capacitatea de folosinta reprezintă posibilitatea generală şi abstractă a persoanei fizice de

a fi titularul drepturilor şi obligaţiilor civile, fiind recunoscută în egală măsură pentru toate
persoanele fără nici o discriminare.

Recunoaşterea capacităţii de folosinţă în mod egal pentru toate persoanele se bazează pe

principiul general care se aplică în întregul sistem de drept, precum şi în dreptul civil,
acesta fiind principiul egalităţii în faţa legii. Fundamentul juridic al acestui principiu este
consfinţit in art. 16 din Constituţie, ceea ce a constituit temei pentru art. 28 si art. 29 din
Codul civil.

Recunoaşterea capacităţii de folosinţă în egală măsură nu duce la concluzia ca persoana

fizică nu poate fi îngrădită în capacitatea sa de folosinţă. Din contra, capacitatea de
folosinta poate fi îngrădită, dar numai în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege.
Capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea
acesteia. Aceasta regula generala de dobandire a capacitatii de folosinta o data cu nasterea
comporta o exceptie continuta in art. 36 din Codul civil conform căreia drepturile copilului
sunt recunoscute de la concepţiune, cu condiţia că se naşte viu.

Prevederea legala prezinta importanta deosebita in materia mostenirilor, in sensul ca i se

recunoaşte copilului dreptul la moştenire din momentul concepţiei, dar sub condiţia ca
acesta sa se nasca viu.

Putem afirma că in acest caz copilul dobândeşte anticipat capacitatea de folosinţă, care
după conţinutul său este redusă, fiindcă nu dobândeşte întreaga capacitate de folosinţă, ci
numai dreptul de a moşteni din momentul conceperii sale, dacă acesta se naşte viu.
Legea impune anumite conditii care trebuie indeplinite cumulativ pentru dobândirea unei
asemenea capacităţi de folosinţă de la concepţiune.

Astfel:

➢ se aplică doar la dobândirea de drepturi, deoarece copilul conceput, dar nenăscut

nu poate avea şi obligaţii, deoarece capacitatea de folosinţă anticipată constă numai
în aptitudinea de a avea drepturi;

➢ copilul trebuie să fie conceput în timpul vieţii defunctului, dar să se nască viu după
decesul acestuia.

Este suficient ca acesta să fi respirat măcar o dată pentru a putea fi îndeplinită condiția, fapt
ce poate fi dovedit prin mijloace ştiinţifice medicale, existenţa aerului în plămâni.
Indiferent cât timp a trecut după naştere (un minut, o oră etc.) copilului i se întocmesc două
acte de stare civilă: actul de naştere şi actul de deces.

Dacă copilul se naşte mort, se consideră că nu a fost niciodată subiect de drept civil, iar
capacitatea de folosinţă anticipată a acestuia dispare.

Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice

Definim capacitatea de exercitiu a persoanei fizice ca fiind aptitudinea omului de a-şi

exercita drepturile civile şi de a-şi îndeplini obligaţiile civile, prin încheierea de acte
juridice civile.

Diferit de capacitatea de folosinta, aceasta posibilitate a persoanei de a dobândi şi de a

exercita drepturi civile prin propriile fapte, de a-şi asuma in nume propriu obligaţii civile şi
de a le executa, nu apare odată cu naşterea persoanei fizice, ci la o anumită perioadă de timp
după naştere ei, pentru ca prin actiunile proprii sa constientizeze importanta si consecintele
faptelor sale.

Aceastea sunt considerentele pentru care legiuitorul stabileşte că persoana fizică dobândeşte
capacitatea de exerciţiu deplină la vârsta majoratului, adică la vârsta de 18 ani, cand are
voinţă conştientă, suficientă şi discernământul necesar participarii la viata juridica.
Persoanei fizice cu capacitate de exerciţiu deplină ii este recunoscuta aptitudinea de a
încheia orice fel de acte juridice civile (de conservare, de administrare şi de dispoziţie), cu
excepţia celor interzise de lege.

Posibilitatea de a încheia singur orice act juridic civil neinterzis de lege implică şi
posibilitatea de a împuternici pe altul să încheie, în numele şi pe seama sa, asemenea acte
juridice (cu excepţia celor referitoare la drepturi şi obligaţii care tin strict de persoana).

Capacitatea de exerciţiu deplină înseamnă şi aptitudinea de a încheia acte juridice civile în

numele şi pe seama altei persoane, în calitate de reprezentant legal (părinte, tutore, curator)
sau reprezentant convenţional (mandatar).

Regula generala de dobandire a capacitatii de exercitiu la varsta de 18 ani, Codul civil

prezinta doua exceptii.

1) Prima exceptie vizeaza situatia minorului casatorit, care, ca rezultat al casatoriei,

dobandeste capacitate deplina de exercitiu.

Exceptia este cuprinsa in art. 39 din Codul civil, conform caruia: „Minorul dobândeşte, prin
căsătorie, capacitatea deplină de exerciţiu.” Ratiunea acestei exceptii rezida in principiul
egalitatii sotilor in casatorie. Anularea casatoriei inainte de implinirea majoratului mentine
capacitatea de exercitiu a minorului, daca minorul a fost de buna-credinta. Dispozitia se
regaseste in alin. (2) din art. 39, respectiv: „În cazul în care căsătoria este anulată, minorul
care a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei păstrează capacitatea deplină de
exerciţiu.”

2) A doua exceptie de la regula generala de dobandire a capacitatii de exercitiu la

varsta de 18 ani este intalnita in art. 40 din Codul civil si se refera la emanciparea
minorului în vârstă de 16 ani.

Conditiile pentru atribuirea capacitatii depline de exercițiu minorului de 16 ani sunt

referitoare la posibilitatea acestuia de a se intretine singur: minorul sa dispuna de un venit
propriu; sa fie angajat cu un contract de munca, sau, cu acordul părinţilor, adoptatorilor sau
curatorului, să practice activitate de întreprinzător.

Ratiunea acestui proces de emancipare a minorului constă în eliberarea acestuia de a primi

acordul părinţilor, adoptatorilor sau curatorului pentru încheierea actelor juridice.

Minorul emancipat dobândeşte şi exercită pe deplin toate drepturile pe care le are

persoana cu capacitate de exerciţiu deplină şi îşi asuma personal obligaţii civile şi le
execută, inclusiv răspunde personal pentru obligaţiile apărute ca rezultat al cauzării
prejudiciului de către el.

Actuala legislatie (art. 41 si art. 42 din Codul civil) cuprinde elemente de noutate referitoare
la capaciatea de exercitiu restransa a minorului in varsta de 14 ani, minorii de 14 ani putand
sa incheie orice acte juridice cu caracter curent (vînzarea-cumpărarea bunurilor de mica
valoare, să împrumute, să doneze etc.), cu acordul reprezentanţilor legali (părinţilor,
adoptatorilor sau a curatorului).
Art. 42 din Codul civil prevede ca pentru incheierea acestor acte juridice este necesara
incuviintarea parintilor, tutorelui sau a instantaei de tutela:

„Actele juridice ale minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă se încheie de

către acesta, cu încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile
prevăzute de lege, şi cu autorizarea instanţei de tutelă. Încuviinţarea sau autorizarea
poate fi dată, cel mai târziu, în momentul încheierii actului.”

In art. 42 din Codul civil sunt cuprinse actele juridice pe care le poate incheia minorul, cu
“încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, precum şi cu respectarea dispoziţiilor legii
speciale, dacă este cazul”:

- sa dispuna de salariu, de bursa sau de alte venituri rezultate din “îndeletnicirile

artistice sau sportive ori referitoare la profesia sa”

- sa exercite singur dreptul de autor asupra unei lucrari stiintifice, de arta sau literare, asupra
unei inventii sau ca rezultat al activitatii intelectuale.

- sa incheie actele juridice enumerate in alin. (3) al art. 41, respectiv acte juridice curente de
administrare, de conservare care nu il prejudiciaza si acte de dispozitie de mica valoare care
se executa la data incheierii lor.

Actele premise minorului in varsta de 14 ani se caracterizeaza prin faptul ca sunt indreptate
spre satisfacerea necesitatilor zilnice ale minorului, actul savarsit necesita o cheltuiala
minima și nu sunt prejudiciate interesele sale.

Categoria persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu este cuprinsa in art. 43 din Codul
civil. Din aceasta grupa fac parte minorii care nu au împlinit varsta de 14 ani si
interzisul judecatoresc.

Din continutul acestor doua texte de lege, concluzionam ca pentru minorii cu varsta de pana
in 14 ani si interzisul judecatoresc, actele juridice sunt incheiate de parinti, tutori sau
adoptatori.

Reprezentantii legali ai acestor categorii de persoane lipsite de capacitate de exercitiu

sunt restransi in dreptul de a dispune de bunurile acestor persoane. Persoana desemnata ca
tutore pentru interzisul judecatoresc este imputernicit cu prerogativele instituite de lege
pentru a-i apara drepturile si interesele.

Cu toate acestea, regasim in alin. (3) al art. 43 prevederea conform careia persoana
lipsita de capacitate de exercitiu “poate încheia singură actele anume prevăzute de lege,
actele de conservare, precum şi actele de dispoziţie de mică valoare, cu caracter
curent şi care se execută la momentul încheierii lor.”

Pentru actele incheiate de catre persoana lipsita de capacitatea de exercitiu sau cu

capacitatea de exercitiu restransa, Codul civil prevede ca aceste acte sunt anulabile,
chiar fara a se proba producerea unui prejudiciu. Art. 44 alin (1) din Codul civil spune
ca:
“Actele făcute de persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de
exerciţiu restrânsă, altele decât cele prevăzute la art. 41 alin. (3) şi la art. 43 alin.
(3), precum şi actele făcute de tutore fără autorizarea instanţei de tutelă, atunci când
această autorizare este cerută de lege, sunt anulabile, chiar fără dovedirea unui prejudiciu”.
Actele anulabile pot fi confirmate de catre minor la implinirea varstei de 18 ani, prin
dobandirea capacitatii depline de exercitiu.