UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE

SPECIALITATEA STUDII DE SECURITATE

CURTEA DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE

DREPTUL UNIUNII EUROPENE

LECTOR UNIVERSITAR DOCTOR
FELICIA BEJAN

STUDENT
IONIȚĂ VANESSA CRISTINA
SSL II
CUPRINS

1. INTRODUCERE ........................................................................ pag.1

2. COMPONENȚA CURȚII DE JUSTIȚIE ............................... pag. 2

3. COMPETENTA CURȚII DE JUSTIȚIE ................................ pag. 3-8

3.1 PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE CURȚII DE JUSTIȚIE

3.2 PROCEDURA CURȚII DE JUSTIȚIE

4. CONCLUZII ............................................................................... pag. 9

 CURTEA DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE

1. INTRODUCERE

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cunoscută sub numele de Curtea Europeană de

Justiție, își are sediul în Luxemburg.Este organul juridic suprem al Uniunii Europene. Curtea
reprezintă termenul generic pentru sistemul instanțelor judecătorești europene, create și
înzestrate cu competențe specifice în virtutea dispozițiilor tratatelor de bază și de modificare.

Curtea de Justiţie a Comunităților Europene (gardian al tratatelor) a fost înființată în

baza Tratatului de la Paris (1951) cu misiunea de a asigura respectarea dreptului și aplicarea
tratatelor. Astfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene reprezintă autoritatea judecătorească
a Uniunii Europene care asigură aplicarea și interpretarea uniformă a dreptului Uniunii
Europene în strânsă colaborare cu instanțele naționale din statele membre.

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, Uniunea

Europeană are personalitate juridică și a preluat competențele conferite anterior Comunității
Europene. Prin urmare, dreptul comunitar a devenit dreptul Uniunii Europene și include, de
asemenea, toate dispozițiile adoptate în trecut în temeiul Tratatului privind Uniunea
Europeană, în versiunea anterioară Tratatului de la Lisabona. În prezentarea care urmează,
expresia „drept comunitar" va fi utilizată atunci când este vorba despre jurisprudența Curții
de Justiție anterioară intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Curtea de Justiție a Uniuni Europene este una din cele șapte instituții ale Uniunii
Europene. Ea reunește două instante, Curtea de Justiție propriu-zisă și Tribunalul, având ca
responsabilitate jurisdicția Uniunii Europene. Aceste instanțe asigură interpretarea corectă și
aplicarea corespunzătoare a dreptului primar și a dreptului secundar al Uniunii Europene pe
teritoriul acesteia. Curtea de Justiție verifică legalitatea actelor emise de instituțiile Uniunii
Europene și hotărăște cu privire la respectarea de către statele membre a obligațiilor care le
revin în temeiul dreptului primar si al celui secundar. Curtea oferă interpretări ale dreptului
Uniunii Europene, la solicitarea judecătorilor naționali.
 2. COMPONENȚA

Curtea este compusă din 27 de judecători și 11 avocați generali. Judecătorii și avocații

generali sunt desemnați de comun acord de guvernele statelor membre, după consultarea unui
comitet al cărui rol este de a emite un aviz cu privire la capacitatea candidaților de a exercita
funcțiile respective. Mandatul acestora este de 6 ani și poate fi reînoit. Ei sunt aleși din rândul
personalităților care oferă toate garanțiile de independență și care întrunesc condițiile cerute
pentru exercitarea, în țările lor, a celor mai înalte funcții jurisdicționale sau a căror
competență este recunoscută.

Judecătorii Curţii de Justiție îl desemnează pe preşedinte și pe vicepreședinte, pentru

o perioadă de trei ani care poate fi reînnoită. Preşedintele conduce lucrările Curții de Justiție
şi prezidează şedinţele şi deliberările în cazul celor mai mari complete de judecată.

Vicepreședintele îl asistă pe președinte în exercitarea funcțiilor sale și îl înlocuiește în

caz de împiedicare.

Avocaţii generali asistă Curtea, aceştia au rolul de a prezenta, cu deplină imparţialitate

şi în deplină independenţă, opinie juridică numită „concluzii" în cauzele care le sunt
repartizate.

Grefierul este secretarul general al instituţiei, ale cărei servicii le conduce sub
autoritatea preşedintelui Curţii.

Curtea poate judeca în ședintă plenară, în Marea Cameră sau în camere de cinci sau de
trei judecători.

Curtea se întruneşte în şedinţă plenară în cazurile speciale prevăzute de Statutul

Curţii, atunci când trebuie să pronunţe destituirea Ombudsmanului sau să dispună din oficiu
demiterea unui comisar european care nu a respectat obligaţiile ce îi revin şi atunci când
apreciază că o cauză prezintă o importanță excepțională.

În Marea Cameră, Curtea se întruneşte la cererea unui stat membru sau a unei
instituţii care este parte într-un proces, precum şi în cauzele deosebit de complexe sau de
importante.

Celelalte cauze sunt soluţionate în camere de cinci sau de trei judecători. Preşedinţii
camerelor de cinci judecători sunt aleşi pentru perioadă de trei ani, iar cei ai camerelor de trei
judecători pentru perioadă de un an.
 3. COMPETENȚE

Curtea de Justiție a Uniunii Europene se asigură că legislația Uniunii Europene este

interpretată și aplicată în același fel în fiecare stat membru. Cu alte cuvinte se asigură că
legislația este întotdeauna identică pentru toate părțile și în toate circumstanțele. În acest
scop, Curtea verifică legalitatea actelor instituțiilor Uniunii Europene, se asigură că statele
membre își îndeplinesc obligațiile și interpretează dreptul Uniunii Europene la solicitarea
instanțelor naționale. Are competența de a soluționa litigiile între statele membre Uniunii
Europene, instituții, inteprinderi și persoane fizice. Pentru a putea gestiona miile de cazuri pe
care le primește, curtea este împărțită în două organizme principale:

- Curtea de justiție care gestionează cererile de pronunțare a unei hotărâri preliminare

primite de la instanțele naționale, și de anumite acțiuni în anulare și recursuri;

- Tribunalul se pronunță cu privire la toate acțiunile în anulare inițiate de persoane

fizice și societăți și la unele acțiuni în anulare inițiate de statele membre.

Un tribunal specializat, Tribunalul Funcției Publice, se pronunță la rândul său, asupra

litigiilor între Uniunea Europeană și funcționarii săi publici.

În vederea realizării misiunii stabilite conform tratatelor constitutive, Curtea de

Justiție a Uniunii Europene îndeplinește următoarele atribuții.

- Controlează legalitatea actelor instituțiilor Uniunii Europene;

- Asigură îndeplinirea obligațiilor, rezultate din tratate, de către statele membre;

- Interpretează dreptul Uniunii Europene la solicitarea instanțelor naționale ale statelor

membre.

Competența Curții de Justiţie este stabilită prin izvoarele juridice primare, fiind
responsabilă de asigurarea respectării dreptului european în interpretarea și aplicarea
tratatelor. În cadrul sistemului instituțional european, Curtea de Justiție dispune de puterea
suverană de a interpreta în ultimă instanță tratatele. Hotărârile Curții de Justiție sunt
definitive, nu pot fi puse în discuție atât de instituțiile europene cât și de statele membre.
Jurisdicția Curții de Justiție este de două tipuri:
- Administrativă: controlează respectarea legalității instituționale;
 - Constituțională: asigură respectarea legalității între instituțiile europene și statele
membre.
În scopul îndeplinirii atribuțiilor conferite, activitatea Curții de Justiție implică atât
consultanță juridică cât și administrarea justiției. Competențele jurisdicționale ale Curții de
Justiție sunt exercitate în cadrul procedurii întrebărilor preliminare și a categoriilor de cauze
sunt:

Interpretarea legislației (hotărâri preliminare) – instanțele naționale ale țărilor

Uniunii Europene sunt obligate să garanteze aplicarea corespunzătoare a legislației europene,
dar există riscul ca instanțele din țări diferite să interpreteze legislația în mod diferit. Dacă o
instantă națională are îndoieli cu privire la interpretarea sau valabilitatea unui act legislativ al
Uniunii Europene, aceasta poate să solicite opinia Curții de Justiție. Același mecanism poate
fi utilizat și pentru a determina dacă un act legislativ sau o practică națională este compatibilă
cu dreptul Uniunii Europene.

Curtea pronunță hotărâri în cauzele care îi sunt înaintate spre soluționare. Cele mai
frecvente tipuri de cauze sunt:

Respectarea legislației (acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor sau

proceduri de infringement) - este vorba despre acțiuni introduse împotriva unui guvern
național care nu își îndeplinește obligațiile prevăzute de legislația europeană. Aceste acțiuni
pot fi inițiate de Comisia Europeană sau de altă țară din Uniunea Europeană . În cazul în
care țara vizată se dovedește a fi vinovată, ea are obligația de a remedia situația imediat. În
caz contrar, se poate introduce o a doua acțiune împotriva ei, care poate conduce la
aplicarea unei amenzi.
Anularea unor acte legislative ale Uniunii Europene (acțiuni în anulare) - dacă un
stat membru, Consiliul Uniunii Europene, Comisia sau în anumite condiții Parlamentul
European consideră că un anumit act legislativ al Uniunii Europene încalcă drepturile
fundamentale sau tratatele Uniunii, îi poate cere Curții de Justiție să anuleze actul respectiv.
Persoanele fizice pot, de asemenea, să solicite Curții anularea unui act al Uniunii Europene
care le privește în mod direct.
Recursul - Curtea de Justiţie poate fi sesizată cu recursuri limitate la motive de drept,
formulate împotriva hotărârilor şi a ordonanţelor Tribunalului. Dacă recursul este admisibil şi
fondat, Curtea de Justiţie anulează decizia Tribunalului. În cazul în care cauza este în stare de
a fi judecată, Curtea poate să o reţină spre soluţionare. În caz contrar, aceasta trimite cauza
Tribunalului, care este ţinut de decizia pronunţată de Curte în recurs.
 Reexaminarea - acțiuni de reexaminare pot fi înaintate Curții de Justiție în cazul
deciziilor Tribunalului de Primă Instanță care statuează asupra acțiunilor introduse împotriva
Tribunalului Funcției Publice. Protocolul privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii
Europene reglementează expres obiectul reexaminărilor care parvin la adresa Curții de
Justiție. Acțiunile de reexaminare sunt înaintate Curții de Justiție în mod direct.
Garantarea unei acțiuni din partea Uniunii Europene - Parlamentul, Consiliul și
Comisia au obligația de a adopta anumite decizii în anumite situații. Dacă nu fac acest lucru,
guvernele statelor membre, celelalte instituții ale Uniunii Europene și (în anumite condiții)
persoanele fizice sau întreprinderile pot înainta o plângere Curții.
Sancționarea instituțiilor Uniunii Europene - orice persoană sau întreprindere care a
avut de suferit de pe urma unei acțiuni sau a lipsei de acțiune din partea instituțiilor Uniunii
Europene sau a angajaților acestora poate introduce o acțiune împotriva lor prin intermediul
Curții.
Judecătorii și avocații generali sunt numiți de statele membre, de comun acord, pentru
un mandat de 6 ani, care poate fi reînnoit. Judecătorii din cadrul fiecărei instanțe aleg un
președinte, pentru un mandat de 3 ani, care poate fi reînoit.

În cadrul Curții de Justiție, pentru fiecare caz se desemnează un judecător

„ judecătorul raportor” și un avocat general. Cauzele sunt evaluate în două etape:

Etapa scrisă

- Părțile dau declarații scrise în fața Curții. Autoritățile naționale, instituțiile Uniunii
Europene și uneori persoanele fizice pot transmite observații;

- Toate acestea sunt sintetizate de către judecătorul raportor și apoi discutate în

cadrul reuniunii generale a Curții, care stabilește:

 Numărul de judecători care se vor ocupa de caz: 3, 5 sau 15 judecători

(întreaga Curte), în funcție de importanța și de complexitatea cazului.
Majoritatea cazurilor sunt soluționate de 5 judecători. Situatiile în care se
implică curtea sunt foarte rare.

 Dacă este nevoie de o audiere sau de un punct de vedere oficial din partea
avocatului general.

Etapa orală – audierea publică

- Avocații ambelor părti pledează în fața judecătorilor și a avocatului general, care

le pot adresa întrebări.
 - În cazul în care Curtea a decis că este nevoie de un punct de vedere din partea
avocatului general, acesta este prezentat după câteva săptămâni de la audiere.

- Judecătorii deliberează și apoi pronunță verdictul.

Procedura Tribunalului este similară, cu deosebirea că majoritatea cazurilor sunt

soluționate de 3 judecători și nu există avocați generali.

3.1 PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE CURȚII DE JUSTIȚIE

În adoptarea hotărârilor sale Curtea de Justiție a Uniunii Europene se ghidează

după următoarele principii fundamentale și metode de bază:

- Principiul împuternicirii speciale limitate;

- Principiul interpretării unitare și autonome a dreptului comunitar în toate statele

membre;

- Principiul efectului util sau principal aplicării dreptului comunitar cu cea mai mare
eficacitate;

- Principiul dezvoltării dinamice a dreptului comunitar în corelație cu scopurile și

obiectivele de integrare europeană stabilite;

- Principiul interpretării dreptului secundar în conformitate cu dreptul originar dar

cu respectarea principiului implied powers;

- Principiul dreptului comparat sau cerința respectării principiilor de drept

fundamentale specifice statelor membre și sistemelor de drept europene.

Rolul Curţii este de a veghea legalitatea interpretării şi aplicării tratatelor

Comunităţii. Curtea elaborează şi avize, care trebuie să fie conforme nu doar cu dreptul
primar, ci şi cu celelalte izvoare de drept comunitar. Competenţa Curţii nu este o
competenţă de drept comun, ci o competenţă de atribuţie. Aceasta nu reiese dintr-o clauză
generală, ci dintr-o sumă de prevederi speciale, care, împreună, alcătuiesc un sistem
complet şi eficient de control judiciar. Instanţele judecătoreşti din statele membre sunt
instanţele de drept comun în materia dreptului comunitar.

3.2 PROCEDURA ÎN FAȚA CURȚII DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE

Indiferent de natura cauzei, procedura include o fază scrisă şi, dacă este cazul, o
fază orală, care este publică. Trebuie totuşi să se facă distincţia între, pe de o parte,
procedura întrebărilor preliminare şi, pe de altă parte, celelalte acţiuni (acţiuni directe și
recursuri). Sesizarea Curții de Justiție se poate face prin procedura trimiterii preliminare și
celelalte acțiuni, fiind numite acțiuni directe, în funcție de obiectul cauzei.

- procedura întrebărilor preliminare, instanţa naţională adresează Curţii de

Justiţie întrebări privind interpretarea sau validitatea unei dispoziţii de drept al Uniunii, în
general sub forma unei decizii jurisdicţionale, în conformitate cu normele naţionale de
procedură. După traducerea cererii în toate limbile Uniunii de Serviciul de traduceri al
Curţii, grefa o comunică părţilor din acţiunea principală, precum şi tuturor statelor membre
şi instituţiilor Uniunii. Grefa asigură publicarea în Jurnalul Oficial a unei comunicări care
indică, printre altele, părţile în cauză şi conţinutul întrebărilor. Părţile, statele membre şi
instituţiile Uniunii Europene au la dispoziţie două luni pentru a prezenta Curţii observaţii
scrise.

- acţiunile directe și recursurile, Curtea trebuie sesizată printr-o cerere

introductivă adresată grefei. Grefierul asigură publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene a unei comunicări privind acţiunea, care indică motivele și concluziile
reclamantului. Cererea introductivă este comunicată celorlalte părţi, care au la dispoziţie
două luni pentru a depune un memoriu în apărare sau în răspuns. Dacă este cazul,
reclamantul poate depune o replică, iar pârâtul o duplică. Termenele de prezentare a acestor
documente trebuie respectate.

În ambele tipuri de acţiuni, preşedintele şi primul avocat general desemnează un

judecător raportor şi, respectiv, un avocat general, însărcinaţi să urmărească desfăşurarea
cauzei.

În toate procedurile, după terminarea procedurii scrise, părţile pot să indice, în

termen de trei săptămâni, dacă şi de ce doresc organizarea unei ședințe de audiere a
pledoariilor. Pe baza propunerii judecătorului raportor şi după ascultarea avocatului
general, Curtea decide dacă trebuie luate în cauză măsuri de cercetare judecătorească,
completul căruia ar trebui să-i fie repartizată cauza şi dacă este necesară organizarea unei
şedinţe de audiere a pledoariilor; data acesteia din urmă va fi stabilită de către preşedinte.

Judecătorii deliberează pe baza unui proiect de hotărâre redactat de judecătorul

raportor. Fiecare judecător din completul de judecată respectiv poate propune modificări.
Deciziile Curţii de Justiţie sunt adoptate cu majoritate de voturi, fără ca eventualele opinii
divergente să fie menţionate. Hotărârea se semnează numai de către judecătorii care au
asistat la deliberările orale în cursul cărora aceasta este adoptată, fără a aduce atingere
regulii potrivit căreia judecătorul cel mai nou în funcție din completul de judecată nu
semnează hotărârea în cazul în care numărul judecătorilor acelui complet este par.
 Procedura simplificată - Atunci când o întrebare preliminară este identică cu o
întrebare asupra căreia Curtea a avut deja ocazia să se pronunţe sau atunci când răspunsul la
o astfel de întrebare nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile sau poate fi în mod clar dedus
din jurisprudenţă, Curtea, după ascultarea avocatului general, poate să se pronunţe prin
ordonanţă motivată în cuprinsul căreia se face trimitere mai ales la hotărârea anterioară sau
la jurisprudenţa pertinentă.

Procedura accelerată - permite Curţii să se pronunţe cu rapiditate asupra

cauzelor extrem de urgente, reducând termenele la maximum şi acordând acestor cauze o
prioritate absolută. În urma unei cereri formulate de una dintre părţi, preşedintele Curţii
decide, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general și a
celorlalte părţi, dacă o urgenţă deosebită justifică recurgerea la procedura accelerată. O
astfel de procedură este de asemenea prevăzută în cazul trimiterilor preliminare. În acest
caz, cererea este formulată de instanţa judecătorească naţională care sesizează Curtea și
care trebuie să menționeze, în cuprinsul cererii, împrejurările care justifică urgența
deosebită în pronunțarea asupra întrebării formulate cu titlu preliminar.

Procedura preliminară de urgenţă (PPU) - permite Curții de Justiție să

soluționeze într-un termen considerabil redus întrebările cele mai sensibile referitoare la
spațiul de libertate, securitate și justiție (cooperare polițienească și judiciară în materile
civilă și penală, precum și vize, drept de azil, imigrare și alte politici referitoare la libera
circulație a persoanelor). Cauzele în care se aplică PPU sunt încredințate unei camere de
cinci judecători special desemnată, iar faza scrisă se derulează, în practică, în principal pe
cale electronică și este extrem de redusă, atât în ceea ce privește durata, cât și în ceea ce
privește numărul actorilor care pot depune observații scrise, majoritatea actorilor
intervenind în faza orală a procedurii, care este obligatorie.

Procedura măsurilor provizorii - urmăreşte să obţină suspendarea executării

unui act al unei instituţii, care face de asemenea obiectul unei acţiuni, sau orice altă măsură
provizorie necesară pentru a preveni un prejudiciu grav şi ireparabil în dauna unei părţi.
Procedura în faţa Curţii de Justiţie este scutită de cheltuieli. În schimb, onorariul
avocatului abilitat să pună concluzii în faţa instanţelor unui stat membru, ce reprezintă
părţile, nu este suportat de Curte. Cu toate acestea, dacă o parte se află în imposibilitatea de
a face faţă, în totalitate sau în parte, cheltuielilor de judecată, aceasta poate solicita, fără a fi
reprezentată de un avocat, să beneficieze de asistenţă judiciară. Cererea trebuie să fie
însoţită de toate informaţiile necesare pentru a demonstra necesitatea asistenței judiciare.

4. CONCLUZII

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene reprezintă instituţia jurisdicţională a Uniunii și

a Comunității Europene a Energiei Atomice (CEEA). Aceasta este compusă din două
instanţe: Curtea de Justiţie și Tribunalul, a căror principală misiune este examinarea
legalității actelor Uniunii şi asigurarea interpretării şi aplicării dreptului acesteia. Prin
intermediul jurisprudenţei sale, Curtea de Justiţie are obligaţia administraţiilor de a aplica pe
deplin dreptul Uniunii în cadrul sferei lor de competenţă şi de a proteja drepturile
cetăţenilor, fără a aplica însă orice dispoziţie contrară din dreptul naţional, fie aceasta
anterioară sau ulterioară normei Uniunii, supremaţia dreptului Uniunii asupra dreptului
naţional.

Curtea a recunoscut de asemenea principiul răspunderii statelor membre pentru

încălcarea dreptului Uniunii, care constituie, pe de o parte, un element care consolidează în
mod decisiv protecţia drepturilor conferite particularilor de normele Uniunii şi, pe de altă
parte, un factor care este de natură să contribuie la aplicarea mai diligentă a acestor norme
de către statele membre.

Curtea de Justiţie lucrează totodată în colaborare cu instanţele naţionale, instanţe de

drept comun în domeniul dreptului Uniunii.. Evoluţia jurisprudenţei sale ilustrează
contribuţia Curţii la crearea unui spaţiu juridic care îi priveşte pe cetăţeni, fiind menit să le
protejeze drepturile conferite acestora de legislaţia Uniunii în diverse domenii ale vieţii lor
cotidiene.
 BIBLIOGRAFIE:

https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/26/curtea-de-justitie-a-uniunii-
europene

https://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7024/ro/

https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/court-justice_ro