SUMAR

1. 8 Martie – Ziua Mamei

2. 8 Martie – Ziua Internaţională a Femeii
3. Mama în limbajul universal
4. Întreaga ei viaţă este dăruire de sine
5. Mama în literatura română
6. Chipul mamei în pictură
 Ziua Mamei îşi are originea în festivalul dedicat mamei zeilor, pe nume
Rhea, în Grecia Antică. Aceasta era soţia lui Cronos ( zeul timpului) şi
mama tuturor zeilor şi zeiţelor din Olimp. În Roma Antică, sărbătoarea era
cunoscută sub denumirea de Hilaria şi ţinea 3 zile (15 – 18 martie), fiind
dedicată aceleiaşi mame a tuturor zeilor, cunoscută însă sub numele de
Cybele. Odată cu răspândirea creştinismului, istoricii sunt de părere că
"Mama Biserică" a substituit cealaltă sărbătoare, "Mama Zeiţă“. Mulţi
spun că ceremoniile, care erau ţinute în cinstea lui Cybele, au fost adoptate
de Biserică pentru a venera pe Maria, mama lui Iisus Hristos. Ele
reprezentau puterea spirituală care ne-a dat viaţă şi ne protejează de tot
ceea ce este rău. În timp, cele două sărbători s-au amestecat şi au devenit
una singură, "Ziua Mamei".
 În secolul al XVII-lea, în Anglia, se celebra "Sâmbăta
mamelor" în
săptămâna a patra a postului Paştelui pentru a sărbători
mamele. În acea
Perioadă, majoritatea erau oameni săraci ce lucrau ca
servitori pentru cei
bogaţi. Ziua Mamei era sărbătorită în casa stăpânului ,
mamele având
permisiunea de a o petrece alături de cei dragi. O prăjitură
specială se gătea
pentru această ocazie festivă. 
 În Statele Unite ale Americii, Julia Ward Howe este cea care a propus
pentru prima dată, în anul 1872, sărbătorirea Zilei Mamei drept o zi
dedicată păcii. În anul 1907, Ana Jarvis din Philadelphia a început o
campanie pentru a stabili ziua naţională a mamei în luna mai, la
comemorarea a 2 ani de la moartea mamei sale, Reese Jarvis. Ana Jarvis şi
susţinătorii ei au început să scrie miniştrilor, oamenilor de afaceri şi
politicienilor explicându-le dorinţa lor de a stabili o zi naţională a mamei.
Ca rezultat al eforturilor lor, prima zi a mamei a fost ţinută pe data de 10
mai 1908. Garoafele au devenit simbolul acestei zile, fiind florile favorite
ale fostei doamne Reese Jarvis. În zilele noastre, garoafa roşie este simbolul
unei mame încă în viaţă, în timp ce garoafa albă comemorează pierderea ei.
Prima proclamaţie a "Zilei Mamei" a fost citită de guvernatorul statului
Virginia , în anul 1910. Oklahoma a celebrat, de asemenea, aceasta zi, în
acelaşi an. Până în următorul an, "Ziua mamei" s-a celebrat în toate
statele. În urma acestor acţiuni, la 12 decembrie 1912 ia fiinţă Asociaţia
Internaţională pentru Ziua Mamei iar în anul 1914, preşedintele
Woodrow Wilson proclamă Ziua Mamei drept sărbătoare naţională,
celebrată în a doua duminică din luna mai. Deşi astăzi ţările lumii
serbează Ziua Mamei la date diferite, ţări ca Danemarca, Italia, Turcia,
Belgia, Finlanda precum şi Australia au ales, ca şi Statele Unite ale
Americii, a doua duminică a lunii mai pentru a o dedica tuturor mamelor.
 Pe plan internaţional, ziua de 8 martie nu este Ziua Mamei, ci este cunoscută
ca Ziua Femeilor Militante, a celor care au luptat pentru ca noi astăzi să avem
drept de vot, dreptul la educaţie, la asistenţă socială, contracepţie, drept la
proprietate şi la divorţ.Ziua Internaţională a Femeii marchează, de fapt, o
comemorare a datei de 8 martie 1857, când 129 de muncitoare din New York
sunt arse într-o fabrică de textile, fiind blocate în interior, după ce au
organizat un protest împotriva condiţiilor mizere de muncă şi a salariilor
mici.În anul 1910 Internaţionala Socialistă reunită la Copenhaga a hotărât
recunoşterea pe plan internaţional a unei sărbători dedicată femeii, fără a
stabili însă o dată exactă.Ziua de 8 martie este declarată oficial drept Ziua
Internaţionala a Femeii în anul 1921, când reprezentantele Bulgariei în
Secretariatul Internaţional al Femeilor din Internaţionala Comunistă au
propus ca ziua să fie sărbătorită pe toată suprafaţa Globului. În anul 1977
Adunarea Generală a ONU proclamă ziua de 8 martie “Ziua Naţiunilor Unite
pentru Drepturile Femeilor şi Pace Internaţională”.
 În limba română, etimologia cuvântului se regăseşte în termenul latinesc
"mater, matris". Copiii şi adulţii ,deopotriva, folosesc termenul de mama şi
alte variaţiuni (mami, mămică etc) în schimbul numelui. Modul în care
cuvântul "mama" şi celelalte forme ale sale se aseamănă în majoritatea
limbilor pământului este impresionant. Silaba "ma" alcătuieşte, cel puţin
prin pronunţie, aproape toţi termenii folosiţi de popoarele lumii pentru
numirea statutului de mamă. Prin urmare, apelativul poate fi considerat o
parte importantă a limbajului universal.
Iată cum sună cuvântul "mama" în diferite limbi:
*Mama, ma şi mami - spaniolă (cu accent pe al doilea "a");
* Mama - poloneză, germană, rusă şi slovacă;
* Mama  - (cu accent pe primul "a") în chineză, cehă şi ucraineană;
* Maman - franceză şi persană;
 *Ma, mama - indoneziană;
* Mamma - italiană, islandeză şi suedeză;
* Mamae, mae - portugheză;
* Ma, me - vietnameză;
* Mam - galeză;
* Eomma - coreeană;
* Majka, mati, mama - croată, sârbă;
* Mathair - irlandeză;
* Mathe - letonă;
* Materna - malteză;
* Mati - slovacă, slovenă;
* Mama, ya mama, mamaye - swahili.
În multe culturi din Asia de Sud şi Orientul Mijlociu, mama este
cunoscută
sub forma de "amma", "oma", "ammi" sau "ummi". În acelaşi
timp, aceste
apelative denotă şi afecţiunea sau rolul matern în viaţă unui copil.
Înrâurirea tainică a mamei asupra primelor impresii este binefăcătoare şi de
neuitat. Din nevinovăţie şi bunătate, înţelepciune şi curaj, ea plămădeşte
caractere tari, cetăţeni devotaţi muncii, datoriei, patriei, umanităţii. Stă în
puterea „ei de a forma oameni cu însuşiri nobile şi făptuiri îndrăzneţe”.
Educator fără egal, mama ştie, mai bine ca oricine, să pună la inimă
sămânţa cea bună, cuvântul curat ca lacrima, ştie să cultive simţul
frumosului, al omeniei, dar şi al măsurii. Suflet fără alinare, inimă fără
tihnă şi odihnă, gând mereu treaz şi neliniştit pentru soarta copiilor,
întreaga viaţă îi este dăruire de sine, iubire mare şi gata de jertfă, iubire
care iartă, rabdă, năzuieşte, dă totul şi nu cere nimic. Recunoaşteţi-i
meritul şi nu vă uitaţi niciodată mama, pentru că „Nimic în lume nu-i mai
sfânt/Ca numele tău - Mamă!”.
 Poeţii sau scriitorii moştenesc din partea mamei sensibilitatea şi
este firesc
ca ei s-o transmită mai departe prin creaţiile lor. Iată de ce,
aproape că nu
există în lume scriitor care să nu fi lăsat, fie măcar şi într-o
însemnare
fugară câteva rânduri despre mamă. În literatura română,
începând cu
doinele şi baladele populare, continuând cu scriitorii clasici şi
contemporani, creatorii şi-au dat măsura sensibilităţii arătându-şi
recunoştinţa faţă de mamă.
 În basme, mama este cea care deţine batista fermecată la sângerarea
căreia pleacă să-şi caute şi să-şi ajute feciorul iar în „Mioriţa” rapsodul
popular îşi îndreaptă gândurile la „Măicuţa bătrână/Cu brâul de lână”.
De
la îngânările de leagăn, la oraţiile de nuntă, şi de la acestea la bocete,
folclorul românesc, în toate speciile sale, aduce un elogiu impresionant
mamei. Ea se adresează cu bucurie sau dojană fetelor şi flăcăilor, ea se
jertfeşte sau se răzbună pentru copilul ei, ea plânge şi râde, participă la
marile evenimente din viaţa acestora, acordându-le sprijin şi încredere
în
propriile forţe.
 Cu marii clasici, paginile închinate mamei capătă un loc hotărâtor în
literatura noastră. „O mamă, dulce mamă, din negură de vremi/Pe freamătul
de frunze, la tine tu mă chemi!” sună dulce şi armonios versul de dor şi
însingurare al lui Mihai Eminescu. O capodoperă a geniului românesc
cum este „Amintiri din copilărie” îşi configurează fabulaţia în special prin
cele două personaje copil-mamă, iar întreaga înţelepciune milenară este
împărţită de mamă humuleşteanului Ion Creangă. “Aşa era mama în vremea
copilăriei, plină de minunăţii, pe cât mi-aduc aminte, şi-mi aduc bine aminte,
căci braţele ei m-au legănat, când îi sugeam ţâţa cea dulce şi mă alintam la
sânu-i gângurind şi uitându-mă în ochii ei cu drag! Şi sânge din sângele ei şi
carne din carnea ei am împrumutat şi a vorbi de la dânsa am învăţat!”
 Opere însemnate au în centrul lor figura mamei. Ele se numesc
„Doamna
Chiajna” de Alexandru Odobescu, „Mara” de Ioan Slavici, „Mama” de
George Coşbuc. Aproape toţi scriitorii noştri dar şi alţi oameni de
cultură
au destăinuit, în emoţionante pagini ,ceea ce a însemnat existenţa mamei
în
viaţa lor. Pagini remarcabile au adăugat acestei teme Barbu Şt.
Delavrancea, Alexandru Vlahuţă, Ion Al. Brătescu-Voineşti, Nicolae
Iorga, M. Sadoveanu, L. Rebreanu, Ionel Teodoreanu, iar Lucian Blaga,
ca un omagiu postum adus mamei sale , scria totdeauna cuvântul Mamă
cu literă mare în autobiografia sa spirituală „Hronicul şi cântecul
vârstelor”.
Nicolae Tonitza,“Mama cu
copilul”

James Jebusa Shannon , Camil Ressu, “Mamă cu

“Poveste de seară” copil”
James Whistler,”Mama
artistului”

Rembrandt, “Mama” Constantin Lecca,“Portret”

 MAMA
de Vasile Militaru
A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Să mai vadă pe fecioru-i, - astăzi “Domn, cu multă carte”!

A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag;

Ni s-a umezit privirea de iubire şi de drag;
Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept , duioasă,
Şi-ntrebând-o câte-toate, am intrat apoi în casă.

Înăuntrul casei mele, - câtă brumă-am adunat,

Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat:
Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile-n picioare,
Şi cu multă grijă calcă doar pe-alături de covoare!
 Eu o-ndemn să nu ia seama si să calce drept, în lege,
Că doar e la fii-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege,
Şi de-abia o fac să şadă pe-un divan cu scoarţă nouă…

-Mi-era dor de tine, maică…Ţi-am adus vreo zece ouă,

Niţel unt, iar colea-n traistă nişte nuci, vreo două sute…”

Şi, cu ochii plini de lacrămi, prinde iar să mă sărute:

“Poate mor, că sunt bătrână şi-a prins dorul să mă-ndrume

Să mai văd o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfârşite…mâine poate-şi curmă firul
Şi-ntre patru blăni de scânduri să mă cheme cimitirul…
Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar si deşteaptă,
Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-aşteaptă…
 Tu, odorul mamii, în urmă să te-aduni cu fraţii-acasă,
Şi să-mparţi agoniseala de pe urmă lui rămasă:
Lui Codin să-i dai pământul de la moară şi cu via;
Vaca şi-un pogon de luncă, maică, să le ia Măria;
Lui Mitruş să-i dai zăvoiul de răchiţi dintre pâraie;
Carul, boii şi cu plugul să le dai lui Niculae,
Iară tu, ca mai cu stare decât fraţii zişi pe nume,
Să iei casa-n care ţie ţi-a fost dat să vii pe lume…
Când şi când, în miezul verii sau de Paşti - să vadă satul
Cum îmi vine ca-n toţi anii, la căsuţa mea băiatul
Şi-având tihnă şi odihnă, la venire sau plecare,
S-aprinzi şi la groapă maichii câte-un pai de lumânare”…

A tăcut apoi bătrâna şi-a plâns mult, cu lacrimi grele,

Ce curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele.
 Bibliografie:

1.Militaru, V. ,Stropi de rouă, Ed. “Cartea Românească”,

Bucureşti, 1940
2.www.referat.ro/.../chipul_mamei_in_literatura_romana
3.www.despresuflet.ro/...importanta-mamei-in-procesul-de-
educatie
4. www.info-ghid.com/rolul-parintilor-in-educarea-si-
dezvoltarea-copilului
5. www.interferente.ro/Mama-si-copilul-in-pictura
6. ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Internațională_a_Femeii