Plumb

-George Bacovia

Poezia simbolistă „Plumb” de George Bacobia deschide volumul cu

același titlu, apărut în anul 1916 și este considerată o emblemă a
întregului univers bacovian.
Simbolismul este un curent literar apărut în Frața și Belgia francofonă
care s-a manifestat în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea și
primele două decenii ale secolului al XX-lea, ca o reacție împotriva
romantismului retoric, a parnasianismului și a naturalismului.
Estetica simbolismului se prin cultivarea unor sentimente imprecise
sugerate prin simboluri, imagini sinestezice, tehnica vagului,
corespondențe pe baza cărora se stabilește viziunea poetică și se obține o
muzicalitate deosebită a versurilor.
Tema poeziei poate fi condiția poetului într-o societate lipsită de
inspirație și artificială.
Textul poetic bacovian se înscrie în lirica simbolistă prin ultilizarea
simbolurilor, tehnica repetițiilor, cromatică și dramatismul trăirilor eului
liric. De exemplu, simboluri recurente ale operei lui Bacovia precum:
„plumb”, „cavou”, „singurătate”, organizează discursul liric și conferă
ambiguitate semnificațiilor textului poetic.
În prima strofă, eul liric apare în ipostaza însinguatului, aflat într-o
lume pustie și moartă: „Stam singur în cavou”. În strofa a doua, moartea
iubirii actualizează angoasa și sentimentul de singurătate.
Titlul poeziei este sintetic, fiind alcătuit dintr-un substantiv comun,
nearticulat. Din punct de vedere stilistic, titlul constituie simbolul central
al textului, un simbol plurivalent. Acest simbol se asociază cu diverse
senzații tactile (răceală, duritate, greutate), cromatice (gri, galben) și
auditive (alcătuit din 4 consoane „grele” și o vocală închisă care sugerează
căderea, fără ecou.)Titlul este element de recurență, fiind reluat în text de
6 ori în poziții simetrice, contribuind astfel la creearea atmosferei lirice.
Textul poetic este alcătuit din două catrene realizate pe baza
paralelismului sintactic. Cele două strofe constituie totodată cele două
secvențe poetice care corespund celor două planuri ale realității:
realitatea exterioară obiectivă (strofa I) și realitatea interioară subiectivă
(strofa a II-a)
 Versul incipit „Dormeau adânc sicriele de plumb” cuprinde două
simboluri obsedante: „sicrie” și „plumb”. Verbul la imperfect „dormeau”
însoțit de determinantul adverbial „adânc” actualizează motivul somnului,
care la Bacovia este asociat cu moartea. Versul aduce prima reluare a
titlului, cuvântul „plumb” fiind plasat la final pentru a sugera închiderea,
imposibilitatea evadării.
Strofa I aduce elemente ale unui cadru spațial închis, apăsător,
sufocant, în care eul liric se simte claustrat. Elementele decorului funerar
sunt „sicriele de plumb”, „funerar vestmânt”, „flori de plumb”, „coroane
de plumb”. Se induce astfel ideea că somnul de plumb i-a treptat în
stăpânire, viața fragilă.
Strofa a II-a debutează sub semnul tragicului existențial, generat de
moartea afectivității „Dormea întors amorul meu de plumb”. Cuvântul
„întors” creează ambiguitatea, trăsătură specifică poeziei simboliste.
„Amorul” poate fi „întors” spre cel care monologhează, înducându-i asftel
speranța că mai există posibilitatea comunicării sau poate fi „întors”
împotriva celui aflat în spațiul închis al cavoului, „amorul” fiind în acest
caz pierdut.
În concluzie, poezia „Plumb” se încadrează în estetica simbolistă
prin muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a corespondenței,
prin prezentarea stărilor de singurătate și de angoasă.