Era odată o vulpe tare vicleană și flămândă.

După ce umblase toată noaptea după hrană, la

ivirea zorilor vede apropiindu-se o căruță plină cu pește.

Șireată, se așează în mijlocul drumului și se preface moartă.

Văzând-o, țăranul o aruncă numaidecât în căruța cu pește cu gândul de a-i face

nevestei o haină din blana ei.

În timp ce țăranul mâna boii spre casă, vulpea începe a arunca peștii din căruță. Apoi
coboară și ea, adună peștii și se refugiază în bârlogul ei unde se ospătează.

Văzând-o ursul, care era și el flămând o întreabă cum a făcut rost de atâta pește.

Vulpea îi spune că trebuie numaidecât să stea o noapte întreagă cu coada în baltă fără
să se miște, indiferent de cât de rece va fi și va putea prinde chiar mai mulți pești
decât ea.

Ursul face întocmai, dar când gerul pune stăpânire pe el, iar coada îi este prinsă în apa
înghețată, nu mai rezistă și trage de ea. Însă, în loc să prindă pești, rămâne fără coadă.

Când l-a văzut, vulpea a început a râde de el și s-a ascuns repede din calea lui într-o
scorbură.

În zadar a încercat ursul să prindă vulpea cea șireată care se tot ferea de el.

Și uite cum a rămas ursul păcălit de vulpe.