Sunteți pe pagina 1din 5

Cum detectam amicii Rusiei si trolii care ii sustin?

LARICS,

Imaginea Federatiei Ruse in randul opiniei publice romanesti este, in mare parte, negativa. Un fapt ce se
datoreaza, in special, experientelor istorice. De aceea, tot ce este livrat din partea Rusiei in Romania, cu exceptia
culturii, este privit cu neincredere. Realitatea este ca mesajul transmis prin intermediul canalelor media oficiale
ale statului rus nu prind in fata publicului din Bucuresti, Cluj sau Iasi, dar nici in restul tarii.

Analiza realizata de Radu Cupcea*

Un site precum Sputnik nu are nicio sansa sa devina o sursa foarte accesata si credibila pentru cititorii din
Romania. Din acest motiv, exista o multime de alte site-uri, din umbra, care urmaresc sa influenteze opinia
publica de aici. Ele au o alta abordare. Una simplista si bogata in mesaje emotionale, nationalist-retrograde.

Un adevarat cluster de pagini ,,informative" ce nu mai transmit doar despre cat de ,,rau este Occidentul", cat de
,,perversa este politica Uniunii Europene" sau cat de ,,periculoasa poate fi existenta Romaniei in NATO". Ele au
trecut la spus lucruri mult mai usor de inteles de oamenii simpli, plictisiti de politica si de stiri negative. Trolii
rusi si cei afiliati lor cuceresc prin farmecul vorbelor, fie ele scrise incorect in limba romana. Scalda in laude
silite poporul roman si inventeaza istorioare mincinoase, dar seducatoare despre cat de special a fost acest neam
stravechi si cat e de nenorocit astazi.

Aceste echipe platite lanseaza o suita de elogii la adresa autohtonilor si o duzina de interpretari tendentioase ale
unor subiecte de scandal, demult consumate, preferand sa rascoleasca orgoliul si furia oamenilor. Lucreaza la
renasterea miturilor despre occidentali care tin ,,Romania in subdezvoltare si nu-i permit sa prospere". Numai ca
de oamenii de afaceri straini sau de companiile straine care comit infractiuni se ocupa organele abilitate si
jurnalistii de investigatii. Sunt multiple cazuri si-n Romania. Trolii urmaresc altceva. Ei lauda romanul si
contesta ,,strainul" din Vest, fara sa pomeneasca de problemele cronice din Estul Europei, de exemplu din Rusia
sau Belarus. Nu contesta nici nivelul de trai si nici modul cum se iau deciziile in multiple state din spatiul
eurasiatic. Sunt mai degraba ingrijorati de soarta noastra si scot in evidenta doar problemele, incidentele,
subiectele convenabile constructiei lor propagandiste. Lauda oamenii obisnuiti, simpli. Iar cum un vechi proverb
spune ca ,,lauda aduce paguba", avertizam romanii de pretutindeni sa o refuze. In cazul trolilor, lauda si asa-
zisele investigatii jurnalistice sunt viciate si absurde.

Lauda fara acoperire este o calomnie. Si o... capcana!


De ,,fake news" sau calomnii laudaroase, combinate cu o chemare la ura, trebuie sa-si dea seama oricine
administreaza un site de stiri sau citeste zilnic stiri din surse online. Cititorii trebuie sa faca diferenta intre o stire
adevarata, bine documentata si o calomnie ascunsa care se desfasoara intr-un proces pe etape.

In continuare, va propun sa urmarim cum au creat unii ,,experti" de acest gen procesul. El are loc pe o retea de
site-uri si conturi de socializare false din care aflam despre unele stiri precum ,,testele genetice facute in
laboratoarele Vaticanului asupra celor doua schelete de ingeri [care] confirma fara nici o urma de indoiala ca
romanii sunt urmasii directi ai ingerilor avand structura genetica cea mai apropiata de a acestora"[1]. O prostie
care nu merita nicio atentie. Articolul in cauza nu s-a bucurat de mare popularitate fiind catalogat drept ,,o
ineptie" de cei care l-au citit si comentat. In material apare si o captura foto dupa un canal media din Federatia
Rusa, iar in poveste scheletul de inger ar fi fost descoperit in solul inghetat al Siberiei. Minciuna nu este luata de
nimeni in serios. Numai ca autorii aceluiasi site, pe numele sau socialistul.com, au inventat alte povestiri
mincinoase care, a doua oara, au prins la foarte multi oameni naivi sau neatenti. Asa-zisii ,,internet trolls" s-au
impus, pentru scurt timp, in spatiul virtual romanesc. Au reusit sa starneasca reactii, iar asta este tot ce ei isi
doresc.

Ipoteza este, insa, ca administratorii site-ului in cauza nu sunt rusi, ci din Romania. Ei ar fi lansat o capcana cu
stiri prostesti ca sa observe cum vor cadea oamenii neatenti in ea si ce site-uri distribuie astfel de stiri. Oricum ar
fi, pe noi ne preocupa faptul ca un numar semnificativ de oameni au crezut si nu neaparat ce au urmarit cei de la
socialistul.com.

Personajul

inventat Felix Munteanu

In autointitulatul ,,ziar al romanilor social democrati corecti, cinstiti, harnici si curajosi", socialistul.com, a fost
lansat un alt material mincinos care relateaza ca ,,de ani buni regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii bea numai
vin romanesc fiind pur si simplu indragostita de acesta"[2]. O noua stire falsa luata de foarte multi cititori drept
buna. Pana la urma, nimeni nu are nimic cu vinurile romanesti, dar pur si simplu este o naivitate sa crezi in
faptul ca regina consuma doar vin de provenienta romaneasca si acesta ar fi unul din factorii longevitatii sale.
Mai degraba vorbim de un truc, unul intalnit si inspirat de pe site-ul televiziunii Publika de la Chisinau, care a
scris, in 2013, despre cum regina Marii Britanii comanda vin din Republica Moldova. In primul caz, stirea este
mincinoasa, il al doilea este tot un fals, adica o exagerare transformata in fals, si un truc de publicitate ieftina.
Cazul din Romania, lansat de socialistul.com, a fost preluat de pagini ca eustiu.com, cancan.ro, romaniatv.net,
stirile.top, infoactual.ro, cuvantul-liber.ro si alte publicatii mari sau mai putin cunoscute in spatiul online
romanesc. Materialul a primit zeci de comentarii si zeci de distribuiri. Jumatate din comentatori sunt troli. Aici,
baietii au intrat in joc. Dar cel mai grav lucru pe care noi il observam si il semnalam este ca distribuitorii de pe
platformele de socializare sunt oameni obisnuiti. Acestia au ajuns sa se felicite pentru marea performanta a
vinului romanesc fara sa stie ca postarea din septembrie a fost doar incalzirea pentru urmatorul material din luna
octombrie oferit de cei de la socialistul.com.

Apare Felix!
Cine este Felix Nu e motanul din reclama, de data asta. Este un geniu roman [inventat] fara de noroc, pe care un
numar impresionant de oameni sar sa-l apere. Aparent, oricine citeste o astfel de stire nu crede o secunda ca este
adevarata. Numai ca foarte multi au cazut in plasa. Chiar si trolii rusi sau de alta provenienta. Iar asta, din
punctul meu de vedere, este cel mai interesant.

Pe scurt, in luna octombrie, o noua stire naste emotii la o parte din utilizatorii internetului. Sursa in cauza il
creeaza pe Felix Munteanu. De aceasta data, povestea nu mai are doar parti bune, cum a fost in cazul vinului
romanesc, ci este construita din doua parti aflate in contradictie. In prima aflam despre un copil de 5 ani, din
Cluj-Napoca, presupus campion mondial la programare. Citez: ,,Este deja un membru activ recunoscut si foarte
apreciat al comunitatii de programatori din Cluj, Bucuresti si Iasi, fiind supranumit micul Zuckenberg [corect
ar fi Zuckerberg, cu aluzie la inventatorul Facebook]. Toti programatorii cu experienta il cunosc si ii sfatuiesc
cand au programat calculul mai dificil, fiind deja supranumit micul Zuckenberg"[3].

Numai ca in poveste micul geniu risca sa ramana fara titlu din cauza contestatiei depuse de echipele Statelor
Unite, Germaniei si Chinei. Da, probabil daca citeati stirea pe 5 octombrie vi se parea una din cele mai proaste
glume pe care ati citit-o pana acum. Mai ales ca titlul povestii este scris gresit: ,,Un copil roman de 5 ani este
noul campion mondial la programare. Este considerat cel mai inteligent copil din lume si toate gigantii din IT
se bat pe el". S-au gasit redactii serioase si din acelea formate de un singur om, troli care l-au preluat, l-au
corectat, iar dupa asta l-au distribuit fara sa clipeasca.

Comentarii

pe site-ul socialistul.com

Primii care au scris despre acest caz si au semnalat ca este vorba despre o stire falsa sunt cei de la PressOne.
Autoarea specifica faptul ca textul ,,contine detalii greu de crezut pentru un individ cat de cat rational"[4]. Si asa
este. Textul are probleme de logica. Anumite fraze nu au nici un sens. Cu toate acestea, continua autoarea,
,,victimizarea micului roman de catre SUA, China si Germania - care i-ar fi contestat victoria - a facut ca acest
articol complet inventat sa devina viral in randul publicului care vrea sa creada ca strainii ne vor raul si nu ne
lasa sa fim cei mai buni din lume"[5]. Unii cititori l-au distribuit de mai multe ori. Trolii au avut grija ca
materialul sa fie preluat de o parte din retea. La site-urile pomenite deja, mai adaunam observator.news, frip.ro
si chiar unii IT-sti din Bucuresti sau jurnalisti locali carora nu le vom da numele, deoarece nu are niciun rost.
Oamenii pur si simplu au fost inselati.

Stiri false au existat intotdeauna. Acum exista si mai multe. Nu poti sa le interzici, pentru ca internetul nu are
limite. Dar putem sa-i facem pe oameni sa invete cum sa verifice informatia pe care o gasesc.

Orice enormitate isi are publicul ei!


Jurnalistul Lucian Mandruta a prevenit publicul pe pagina sa de Facebook in data de 6 octombrie. Acesta a spus
ca ,,nu este vorba despre propaganda rusa", ci despre o gluma lansata de administratorii site-ului socialistul.com.
O gluma care demonstreaza ca nu este nevoie de un material foarte bun ca sute de romani sa-l creada, sa-l
comenteze si sa-l distribuie.

Concluzia este ca stiri false au existat intotdeauna. Acum exista si mai multe. Nu poti sa le interzici, pentru ca
internetul nu are limite. Dar putem sa-i facem pe oameni sa invete cum sa verifice informatia pe care o gasesc.
Sa urmareasca cine este autorul, cine o distribuie si cat de credibila este respectiva sursa. Doar asa putem face
trolii rusi si cei care ii sustin sa devina inutili. Sau, cel putin, inofensivi la nivel societal.

*Radu Cupcea este cercetator la Institutul de Stiinte Politice si Relatii Internationale ,,Ion I. C. Bratianu" al
Academiei Romane si doctorand al Universitatii din Bucuresti.

[1]Poveste disponibila online la adresa: socialistul.com/testele-de-la-vatican-confirma-romanii-sunt-cei-mai-


apropiati-genetic-de-ingeri

[2] Poveste disponibila online la adresa: socialistul.com/regina-elizabeta-a-marii-britanii-bea-doar-vin-


romanesc-motivul-este-uimitor

[3] socialistul.com/un-copil-roman-de-6-ani-este-campion-mondial-la-programare-stie-la-perfectie-4-limbaje-de-
programare-si-toti-gigantii-din-it-se-bat-pe-el

[4] Codruta Simina, ,,Geniul de 5 ani din Cluj" e luat dintr-o colectie de frizuri pentru copii, Pressone.ro, 9
octombrie 2017, disponibil la: pressone.ro/sectiuni/geniul-de-5-ani-din-cluj-e-luat-dintr-o-colectie-de-frizuri-
pentru-copii/

[5] Idem.

S-ar putea să vă placă și