Capitolul I.

INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI SECURITĂŢII OMENIRII,

INFRACŢIUNI DE RĂZBOI
Articolul 135. Genocidul
Articolul 136. Ecocidul
Articolul 137. Tratamente inumane
Articolul 138. Încălcarea dreptului umanitar internaţional
Articolul 139. Planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului
Articolul 140. Propaganda războiului
Articolul 141. Activitatea mercenarilor
Articolul 142. Atacul asupra persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie internaţională
Articolul 143. Aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului
Articolul 144. Clonarea
Capitolul II. INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII ŞI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
Articolul 145. Omorul intenţionat
Articolul 146. Omorul săvârşit în stare de afect
Articolul 147. Pruncuciderea
Articolul 148. Lipsirea de viaţă la dorinţa persoanei (eutanasia)
Articolul 149. Lipsirea de viaţă din imprudenţă
Articolul 150. Determinarea la sinucidere
Articolul 151. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 152. Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 153. Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 154. Maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă
Articolul 155. Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 156. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect
Articolul 157. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din
imprudenţă
Articolul 158. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare
Articolul 159. Provocarea ilegală a avortului
Articolul 160. Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale
Articolul 161. Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără consimţământul
pacientei
Articolul 162. Neacordarea de ajutor unui bolnav
Articolul 163. Lăsarea în primejdie
Capitolul III. INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII, CINSTEI ŞI DEMNITĂŢII
PERSOANEI
Articolul 164. Răpirea unei persoane
Articolul 165. Traficul de fiinţe umane
Articolul 166. Privaţiunea ilegală de libertate
Articolul 167. Sclavia şi condiţiile similare sclaviei
Articolul 168. Munca forţată
Articolul 169. Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică
Articolul 170. Calomnia
Capitolul IV. INFRACŢIUNILE PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ
Articolul 171. Violul
Articolul 172. Acţiuni violente cu caracter sexual
Articolul 173. Constrângerea la acţiuni cu caracter sexual
Articolul 174. Raportul sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 14 ani
Articolul 175. Acţiuni perverse
 Capitolul V. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE,
DE MUNCĂ ŞI ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
Articolul 176. Încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor
Articolul 177. Încălcarea inviolabilităţii vieţii personale
Articolul 178. Violarea dreptului la secretul corespondenţei
Articolul 179. Violarea de domiciliu
Articolul 180. Încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie
Articolul 181. Împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral sau a activităţii organelor
electorale
Articolul 182. Falsificarea rezultatelor votării
Articolul 183. Încălcarea regulilor de protecţie a muncii
Articolul 184. Violarea dreptului la libertatea întrunirilor
Articolul 185. Atentarea la persoană şi la drepturile cetăţenilor sub formă de propovăduire a
credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Articolul 186. Furtul
Articolul 187. Jaful
Articolul 188. Tâlhăria
Articolul 189. Şantajul
Articolul 190. Escrocheria
Articolul 191. Delapidarea averii străine
Articolul 192. Pungăşia
Articolul 193. Ocuparea bunurilor imobile străine
Articolul 194. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale
Articolul 195. Însuşirea în proporţii mari şi deosebit de mari
Articolul 196. Cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere
Articolul 197. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor
Articolul 198. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a bunurilor
Articolul 199. Dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe
cale criminală
Articolul 200. Neglijenţa criminală faţă de paza bunurilor proprietarului
Capitolul VII. INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI ŞI MINORILOR
Articolul 201. Incestul
Articolul 202. Eschivarea de la plata pensiei alimentare sau de la întreţinerea copiilor
Articolul 203. Eschivarea de la acordarea ajutorului material părinţilor sau soţului
Articolul 204. Divulgarea secretului adopţiei
Articolul 205. Abuzul părinţilor şi altor persoane la adopţia copiilor
Articolul 206. Traficul de copii
Articolul 207. Scoaterea ilegală a copiilor din ţară
Articolul 208. Atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârşirea unor
fapte imorale
Articolul 209. Atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente şi alte substanţe cu
efect narcotizant
Articolul 210. Antrenarea minorilor în acţiuni militare sau propaganda războiului în rândurile lor
Capitolul VIII. INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE ŞI CONVIEŢUIRII
SOCIALE
Articolul 211. Transmiterea unei boli venerice
Articolul 212. Contaminarea cu maladia SIDA
Articolul 213. Încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale
 Articolul 214. Practicarea ilegală a medicinii sau a activităţii farmaceutice
Articolul 215. Răspândirea bolilor epidemice
Articolul 216. Producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor
(mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor
Articolul 217. Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor
Articolul 218. Prescrierea ilegală a preparatelor narcotice sau psihotrope
Articolul 219. Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau
psihotrope
Articolul 220. Proxenetismul
Articolul 221. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură
Articolul 222. Profanarea mormintelor
Capitolul IX. INFRACŢIUNI ECOLOGICE
Articolul 223. Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice
Articolul 224. Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive,
bacteriologice sau toxice
Articolul 225. Tăinuirea de date sau prezentarea intenţionată de date neautentice despre poluarea
mediului
Articolul 226. Neîndeplinirea obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice
Articolul 227. Poluarea solului
Articolul 228. Încălcarea cerinţelor de protecţie a subsolului
Articolul 229. Poluarea apei
Articolul 230. Poluarea aerului
Articolul 231. Defrişarea ilegală a vegetaţiei forestiere
Articolul 232. Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere
Articolul 233. Vânatul ilegal
Articolul 234. Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor
Articolul 235. Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate
de stat
Capitolul X. INFRACŢIUNI ECONOMICE
Articolul 236. Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false
Articolul 237. Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false
Articolul 238. Dobândirea creditului prin înşelăciune
Articolul 239. Încălcarea regulilor de creditare
Articolul 240. Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau externe
garantate de stat
Articolul 241. Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător
Articolul 242. Pseudoactivitatea de întreprinzător
Articolul 243. Spălarea banilor
Articolul 244. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor
Articolul 245. Abuzurile la emiterea titlurilor de valoare
Articolul 246. Limitarea concurenţei libere
Articolul 247. Constrângerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei
Articolul 248. Contrabanda
Articolul 249. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale
Articolul 250. Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără
marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz
Articolul 251. Însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor gajate, sechestrate sau
confiscate
Articolul 252. Insolvabilitatea intenţionată
 Articolul 253. Insolvabilitatea fictivă
Articolul 254. Comercializarea mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor
Articolul 255. Înşelarea clienţilor
Articolul 256. Primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea
populaţiei
Articolul 257. Executarea necalitativă a construcţiilor
Articolul 258. Încălcarea regulilor de exploatare, reparaţie şi modificare a locuinţelor dintr-un bloc
de locuit
Capitolul XI. INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL INFORMATICII
Articolul 259. Accesul ilegal la informaţia computerizată
Articolul 260. Introducerea sau răspândirea programelor virulente pentru calculatoare
Articolul 261. Încălcarea regulilor de securitate a sistemului informatic
Capitolul XII. INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR
Articolul 262. Încălcarea regulilor de zbor
Articolul 263. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului
feroviar, naval sau aerian
Articolul 264. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de
transport de către persoana care conduce mijlocul de transport
Articolul 265. Punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite
Articolul 266. Părăsirea locului accidentului rutier
Articolul 267. Repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a mijloacelor de transport feroviar,
naval sau aerian ori punerea lor în exploatare cu defecte tehnice
Articolul 268. Deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de comunicaţie şi a mijloacelor de
transport
Articolul 269. Încălcarea regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei
Articolul 270. Oprirea samavolnică, fără necesitate, a trenului
Articolul 271. Blocarea intenţionată a arterelor de transport
Articolul 272. Constrângerea lucrătorului din transportul feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi
îndeplini obligaţiunile de serviciu
Articolul 273. Răpirea mijlocului de transport
Articolul 274. Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de
tracţiune
Articolul 275. Deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale
Articolul 276. Falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor
Articolul 277. Folosirea unui autovehicul cu elementele de identificare false
Capitolul XIII. INFRACŢIUNI CONTRA SECURITĂŢII PUBLICE ŞI ORDINII PUBLICE
Articolul 278. Terorismul
Articolul 279. Activitatea de finanţare şi asigurare materială a actelor teroriste
Articolul 280. Luarea de ostatici
Articolul 281. Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism
Articolul 282. Organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale sau participarea la ea
Articolul 283. Banditismul
Articolul 284. Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale
Articolul 285. Dezordini de masă
Articolul 286. Acţiunile care dezorganizează activitatea penitenciarelor
Articolul 287. Huliganismul
Articolul 288. Vandalismul
Articolul 289. Pirateria
 Articolul 290. Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a
armelor şi a muniţiilor
Articolul 291. Păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor
Articolul 292. Fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau
neutralizarea substanţelor explozive ori a materialelor radioactive
Articolul 293. Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a substanţelor uşor
inflamabile sau corosive
Articolul 294. Transportarea ilegală cu transportul aerian a substanţelor explozive sau uşor
inflamabile
Articolul 295. Ameninţarea de a sustrage materiale radioactive sau de a le folosi
Articolul 296. Încălcarea regulilor de protecţie contra incendiilor
Articolul 297. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei
civile
Articolul 298. Încălcarea regulilor de exploatare a obiectivelor energetice
Articolul 299. Încălcarea regulilor de pază a liniilor de telecomunicaţii
Articolul 300. Încălcarea regulilor la efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie
miniere
Articolul 301. Încălcarea regulilor de securitate în întreprinderile sau secţiile supuse pericolului
exploziei
Articolul 302. Iniţierea sau organizarea cerşetoriei
Capitolul XIV. INFRACŢIUNI CONTRA JUSTIŢIEI
Articolul 303. Amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală
Articolul 304. Calomnierea judecătorului, a persoanei care efectuează urmărirea penală ori
contribuie la înfăptuirea justiţiei
Articolul 305. Atentarea la viaţa judecătorului, a persoanei care efectuează urmărirea penală ori
contribuie la înfăptuirea justiţiei
Articolul 306. Tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate
Articolul 307. Pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau hotărâri contrare legii
Articolul 308. Reţinerea sau arestarea ilegală
Articolul 309. Constrângerea de a face declaraţii
Articolul 310. Falsificarea probelor
Articolul 311. Denunţarea calomnioasă
Articolul 312. Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă sau traducerea incorectă
Articolul 313. Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii
Articolul 314. Constrângerea de a face declaraţii mincinoase, concluzii false sau traduceri incorecte
ori de a se eschiva de la aceste obligaţiuni
Articolul 315. Divulgarea datelor urmăririi penale
Articolul 316. Divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de judecător şi faţă de
participanţii la procesul penal
Articolul 317. Evadarea din locurile de deţinere
Articolul 318. Înlesnirea evadării
Articolul 319. Eschivarea de la executarea pedepsei cu închisoare
Articolul 320. Neexecutarea intenţionată a hotărârii instanţei de judecată
Articolul 321. Nesupunerea prin violenţă cerinţelor administraţiei penitenciarului
Articolul 322. Transmiterea ilegală a unor obiecte interzise persoanelor deţinute în penitenciare
Articolul 323. Favorizarea infracţiunii
Capitolul XV. INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANE CU FUNCŢIE DE
RĂSPUNDERE
Articolul 324. Coruperea pasivă
 Articolul 325. Coruperea activă
Articolul 326. Traficul de influenţă
Articolul 327. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu
Articolul 328. Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu
Articolul 329. Neglijenţa în serviciu
Articolul 330. Primirea de către un funcţionar a recompensei ilicite
Articolul 331. Refuzul de a îndeplini legea
Articolul 332. Falsul în acte publice
Capitolul XVI. INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANELE CARE GESTIONEAZĂ
ORGANIZAŢIILE COMERCIALE, OBŞTEŞTI SAU ALTE ORGANIZAŢII NESTATALE
Articolul 333. Luarea de mită
Articolul 334. Darea de mită
Articolul 335. Abuzul de serviciu
Articolul 336. Depăşirea atribuţiilor de serviciu
Capitolul XVII. INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢILOR PUBLICE ŞI SECURITĂŢII
DE STAT
Articolul 337. Trădarea de Patrie
Articolul 338. Spionajul
Articolul 339. Uzurparea puterii de stat
Articolul 340. Rebeliunea armată
Articolul 341. Chemările la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a
Republicii Moldova
Articolul 342. Atentarea la viaţa Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului
sau a Prim-ministrului
Articolul 343. Diversiunea
Articolul 344. Divulgarea secretului de stat
Articolul 345. Pierderea documentelor ce conţin secrete de stat
Articolul 346. Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale
sau religioase
Articolul 347. Profanarea simbolurilor naţional-statale
Articolul 348. Împiedicarea activităţii legale a persoanei cu funcţie de răspundere
Articolul 349. Ameninţarea sau violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau
a unei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească
Articolul 350. Atentarea la viaţa colaboratorului poliţiei
Articolul 351. Uzurparea de calităţi oficiale
Articolul 352. Samavolnicia
Articolul 353. Eschivarea de la serviciul militar în termen, de la pregătirea militară obligatorie sau
de la concentrările rezerviştilor
Articolul 354. Eschivarea de la mobilizare
Articolul 355. Eschivarea sau refuzul de a îndeplini obligaţiunile serviciului de alternativă
Articolul 356. Eschivarea pe timp de război de la îndeplinirea prestaţiilor
Articolul 357. Organizarea sau conducerea unei greve ilegale, precum şi împiedicarea activităţii
întreprinderii, instituţiei ori organizaţiei în condiţiile stării de urgenţă
Articolul 358. Organizarea sau participarea activă la acţiuni de grup care tulbură grav ordinea
publică ori implicarea minorilor în aceste acţiuni
Articolul 359. Cumpărarea sau vânzarea documentelor oficiale
Articolul 360. Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor,
imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor
 Articolul 361. Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a
imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false
Articolul 362. Trecerea ilegală a frontierei de stat .
Articolul 363. Folosirea ilegală a însemnelor Crucii Roşii
Capitolul XVIII. INFRACŢIUNI MILITARE
Articolul 364. Neexecutarea intenţionată a ordinului
Articolul 365. Opunerea de rezistenţă şefului sau constrângerea acestuia la încălcarea obligaţiunilor
de serviciu
Articolul 366. Insultarea militarului
Articolul 367. Ameninţarea şefului
Articolul 368. Acte de violenţă săvârşite asupra şefului
Articolul 369. Încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, dintre persoanele
care trec pregătirea militară obligatorie şi dintre rezervişti, dacă între ei nu există raporturi de
subordonare
Articolul 370. Abuzul de putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea puterii
Articolul 371. Dezertarea
Articolul 372. Eschivarea de la serviciul militar
Articolul 373. Încălcarea regulilor de mânuire a armei, de manipulare a substanţelor şi obiectelor ce
prezintă un pericol sporit pentru cei din jur
Articolul 374. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă
Articolul 375. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) al trupelor militare
Articolul 376. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern
Articolul 377. Încălcarea regulilor cu privire la menţinerea ordinii publice şi la asigurarea securităţii
publice
Articolul 378. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar
Articolul 379. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a patrimoniului militar
Articolul 380. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar
Articolul 381. Risipirea sau pierderea patrimoniului militar
Articolul 382. Încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor
Articolul 383. Încălcarea regulilor de zbor sau ale pregătirii de zbor
Articolul 384. Încălcarea regulilor de navigaţie
Articolul 385. Predarea sau lăsarea mijloacelor de război inamicului
Articolul 386. Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă sau refuzul de a acţiona cu arma
Articolul 387. Predarea de bună voie în prizonierat
Articolul 388. Acţiunile criminale ale militarilor aflaţi în prizonierat
Articolul 389. Jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă
Articolul 390. Actele de violenţă asupra populaţiei din zona operaţiilor militare
Articolul 391. Încălcarea gravă a dreptului internaţional umanitar în timpul conflictelor militare
Articolul 392. Folosirea cu perfidie a emblemei Crucii Roşii ca element protector în timpul
conflictului armat
Articolul 393. Infracţiunile săvârşite de civili
ABREVIERI:
abr. = abreviat, abreviere
alin. = alineat şi derivatele
AP = revista Avocatul poporului
art. = articol şi derivatele
BNM = Banca Naţională a Moldovei
cap. = capitolul şi derivatele
CC = Codul civil
 CCA = Codul contravenţiilor administrative
CE = Consiliul Europei
CEDO = Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale
Omului
CEl = Codul electoral
CEx = Codul de executare
CF = Codul familiei
CFisc. = Codul fiscal
CG = Convenţiile de la Geneva din 1949
CIP = Curtea Internaţională Penală
CÎS = Camera Înregistrării de Stat
CJC = Codul jurisdicţiei constituţionale
CM = Codul muncii
CP = Codul penal
CPC = Codul de procedură civilă
CPP = Codul de procedură penală
CRM = Constituţia Republicii Moldova
CU = Curtea Europeană a Drepturilor Omului
DE = Dicţionarul enciclopedic, Cartier, 2000
Dec. CA = Decizia Curţii de Apel
Dec. Tr. Chişinău = Decizia Tribunalului Chişinău
DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române
DTI = Departamentul Tehnologii Informaţionale
DUDO = Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
FMI = Fondul Monetar Internaţional
HG = Hotărârea Guvernului
HP CSJ = Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie
HP JSRM = Hotărârea Plenarei Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova
JM = Judecătoria Militară
M = monitor şi derivatele
MA = Ministerul Apărării
MAI = Ministerul Afacerilor Interne
MF = Ministerul Finanţelor
MO = Monitorul Oficial
MS = Ministerul Sănătăţii
nr. = număr şi derivatele
ONU = Organizaţia Naţiunilor Unite
ord. = ordin şi derivatele
p. = punct şi derivatele
pag. = pagina şi derivatele
PPA = Primul Protocol adiţional
rec. = recomandare şi derivatele
reg. = regulament şi derivatele
rez. = rezoluţie şi derivatele
RM = Republica Moldova şi derivatele
RND = Revista Naţională de Drept
sec. = secţiune şi derivatele
sent. = sentinţa şi derivatele
SFS = Serviciul Fiscal de Stat
 TI = Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte
TVA = taxa pe valoarea adăugată
ULIM = Universitatea Liberă Internaţională din Moldova
USM = Universitatea de Stat din Moldova
PARTEA SPECIALĂ
CAPITOLUL I
INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI SECURITĂŢII OMENIRII, INFRACŢIUNI DE
RĂZBOI
Articolul 135. GENOCIDUL
Săvârşirea, în scopul de a nimici în totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau
religios, a vreuneia din următoarele fapte:
a) omorârea membrilor acestui grup;
b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului;
c) luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului;
d) traficul copiilor ce ţin de grupul respectiv;
e) supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care conduc la exterminarea lui
fizică totală sau parţială,
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
1. Genocidul comis atât în timp de pace, cât şi în timp de război este o crimă de drept internaţional
penal. Componenţa de infracţiune este formulată pornind de la prevederile art.2 al Convenţiei pentru
prevenirea şi reprimarea crimei de genocid din 9 decembrie 1948 (TI, vol.1, pag.100-104).
2. Latura obiectivă a infracţiunii se manifestă prin acţiunile orientate spre a nimici în totalitate sau
în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios, prin vreuna din următoarele fapte:
a) Omorârea membrilor acestui grup. Activitatea infracţională a acestei forme de realizare a laturii
obiective este identică cu cea prevăzută în art.145 CP.
b) Atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului. Activitatea infracţională a
acestei forme de realizare a laturii obiective este identică cu cea prevăzută în art.151 CP.
c) Luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului. Activitatea infracţională se
realizează prin avorturi forţate, acte de sterilizare, castrare etc. care au ca scop împiedicarea procreării în
sânul grupului.
d) Traficul copiilor ce ţin de grupul respectiv. Această formă de activitate infracţională constă în
distrugerea indirectă a grupului, traficul copiilor efectuându-se contra voinţei membrilor grupului într-o
altă colectivitate sau grup.
e) Supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care conduc la exterminarea lui fizică
totală sau parţială. Sunt cunoscute următoarele modalităţi de realizare a acestei activităţi infracţionale:
neasigurarea asistenţei medicale, crearea unor condiţii inumane de existenţă: hrană, locuinţă, obiecte
vestimentare.
3. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă şi prin existenţa unui scop urmărit de
făptuitor - în mod special - nimicirea în totalitate sau în parte a unui grup naţional, etnic, rasial sau
religios.
4. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 136. ECOCIDUL
Distrugerea intenţionată în masă a florei sau a faunei, intoxicarea atmosferei ori a resurselor
acvatice, precum şi săvârşirea altor acţiuni ce pot provoca sau au provocat o catastrofă ecologică,
se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
1. Etimologia termenului este greco-latină: oikos în greceşte înseamnă casă, gospodărie, iar cido în
latină înseamnă a omorî. Literalmente ideea de ecocid se descifrează prin a omorî casa.
 2. Infracţiunile de ecocid sunt aceleaşi infracţiuni ecologice, însă de proporţii globale sau regionale
cu consecinţe ireversibile pentru natură şi om. Din acest motiv şi deoarece atentează la menţinerea
securităţii omenirii, infracţiunea de ecocid este plasată în primul capitol.
3. Comunitatea internaţională a elaborat un şir de convenţii prin care este recunoscut şi garantat
dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat. RM, ratificând convenţiile respective
(Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la
19.09.1979; Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în zonele transfrontaliere, adoptată
la Espoo, Finlanda, la 25.02.1991; Carta Mondială pentru natură, adoptată la New York la 28.10.1982, a
se vedea TI, vol.7, pag.59-65), şi-a demonstrat ataşamentul faţă de ideile exprimate, conştientizând faptul
că distrugerea mediului duce, ireversibil, şi la distrugerea fiinţei umane.
4. Problema mediului este o problemă primordială pentru stat şi societate. Art.137 din CRM
proclamă dreptul la un mediu sănătos: "1) Fiecare om are dreptul la un mediu neprimejdios din punct de
vedere ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şi la produse alimentare şi obiecte de uz casnic
inofensive...".
5. Latura obiectivă a ecocidului se realizează prin distrugere intenţionată în masă a florei sau a
faunei; intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice; săvârşire de alte acţiuni ce pot provoca sau au
provocat o catastrofă ecologică.
Esenţa ideatică a sintagmei distrugere intenţionată în masă a florei sau a faunei presupune acţiuni
intenţionate de nimicire a speciilor de animale sau a plantelor care există într-un anumit mediu sau
regiune într-un număr sau proporţie care pun în primejdie perpetuarea speciei.
Noţiunea de intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice înglobează acţiunile de impurificare a
aerului, apelor cu substanţe chimice, deşeuri, gaze de eşapament şi reziduuri industriale, agricole,
comunale, de transport auto etc., care depăşesc limitele şi normele stabilite de legislaţie.
Prin catastrofă ecologică se înţelege un eveniment tragic de proporţii regionale sau globale,
ireversibil pentru natură şi fiinţa umană (catastrofa de la Cernobâl).
6. La stabilirea cuantumului despăgubirilor cauzate naturii se vor aplica prevederile din Codul
silvic, Codul funciar, Codul apelor, Codul subsolului, Legea regnului animal etc.
7. Latura subiectivă a infracţiunii de ecocid se realizează prin intenţie directă sau indirectă.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 137. TRATAMENTE INUMANE
(1) Supunerea, prin orice metode, la tortură sau tratamente inumane pentru a cauza în mod
intenţionat mari suferinţe sau vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii răniţilor, bolnavilor,
prizonierilor, persoanelor civile, membrilor personalului sanitar civil sau al Crucii Roşii şi al
organizaţiilor asimilate acesteia, naufragiaţilor, precum şi oricărei alte persoane căzute sub puterea
adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale, biologice sau ştiinţifice care nu sunt
justificate de un tratament medical în interesul lor
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani.
(2) Săvârşirea faţă de persoanele indicate la alin.1 a uneia dintre următoarele fapte:
a) constrângerea de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adversarului;
b) luarea de ostatici;
c) deportarea;
d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;
e) condamnarea de către o instanţă de judecată constituită în mod ilegal fără judecată prealabilă
şi fără respectarea garanţiilor juridice fundamentale prevăzute de lege,
se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(3) Torturarea, mutilarea, exterminarea sau executarea fără o judecată legală a persoanelor
menţionate la alin.1,
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
 1. Recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi
inalienabile constituie baza libertăţii, a justiţiei şi a păcii în lume.
2. Termenii şi noţiunile folosite în desemnarea conceptului de tratament inuman sunt explicate şi
utilizate în sensul pe care li-l oferă Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu
cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984 (TI, vol.1, pag.129-144)
şi PPA la CG (TI, vol.5, pag.194-196), semnat la 12 august 1949, referitor la protecţia victimelor
conflictelor armate internaţionale (art.8):
a) supunerea unei persoane la tratament inuman se realizează prin orice metode de lipsire a
persoanei de condiţii elementare de viaţă, de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, de igienă, asistenţă medicală
etc., greu de suportat fizic şi umilitoare din punct de vedere moral;
b) termenul tortură desemnează orice act prin care i se provoacă persoanei suferinţe de natură fizică
sau psihică, în special cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de la o persoană terţă, informaţii
sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis sau este
bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane, sau pentru orice
alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau suferinţă
sunt provocate de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu
oficial, sau la instigarea sau cu consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane;
c) prin sintagma mari suferinţe se înţelege durerea fizică sau morală, starea persoanei care resimte
puternic o durere fizică sau psihică;
d) noţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei supuse
tratamentului inuman este explicată în comentariul la art.151 CP;
e) prin termenii răniţi şi bolnavi se înţeleg persoanele, militari sau civili, care, ca urmare a unui
traumatism, a unei boli sau a altor incapacităţi sau tulburări fizice sau mintale, au nevoie de îngrijiri
medicale şi care se abţin de la orice act de ostilitate. Aceşti termeni vizează, deopotrivă, lăuzele, nou-
născuţii şi alte persoane care ar putea avea nevoie de îngrijiri medicale imediate, cum ar fi infirmii şi
femeile însărcinate, şi care se abţin de la orice act de ostilitate;
f) prin noţiunea de prizonier de război se înţelege o persoană care ia parte la ostilităţi şi cade în
mâinile părţii adverse. Prizonierul de război este presupus a fi şi, în consecinţă, este protejat de
prevederile celei de-a III-a Convenţii de la Geneva, atunci când el revendică statutul de prizonier de
război sau rezultă că are dreptul la statutul de prizonier de război;
g) este considerată civilă orice persoană care nu aparţine uneia din categoriile prevăzute în art.4 A
1), 2), 3) şi 6) al celei de-a III-a CG şi în art.43 al PPA. În caz de îndoială, persoana respectivă va fi
considerată civilă (art.50 PPA). Populaţia civilă cuprinde toate persoanele civile. Prezenţa în mijlocul
populaţiei civile a persoanelor izolate care nu corespund definiţiei de persoană civilă nu privează această
populaţie de calitatea sa;
h) prin noţiunea de personal sanitar civil se înţelege totalitatea angajaţilor care au în funcţie
îngrijirea bolnavilor şi răniţilor în armată sau a civililor în unităţile de întremare şi de diagnosticare;
i) prin personal al Crucii Roşii şi al organizaţiilor asimilate acesteia se înţelege totalitatea
angajaţilor în organizaţia internaţională a Crucii Roşii şi în alte societăţi naţionale voluntare de asistenţă,
recunoscute legal şi autorizate de către o parte la conflict;
j) prin termenul naufragiaţi se înţeleg persoanele, militari sau civili, care se află într-o situaţie
periculoasă pe mare sau în alte ape, ca urmare a nenorocirii care-i loveşte sau care loveşte nava sau
aeronava care-i transportă, şi care se abţin de la orice act de ostilitate. Aceste persoane, cu condiţia ca ele
să continue să se abţină de la orice act de ostilitate, vor continua să fie considerate naufragiaţi în timpul
salvării lor până vor fi dobândit un alt statut în virtutea Convenţiilor sau a PPA la CG;
k) prin supunere a unei persoane la experienţe medicale biologice sau ştiinţifice se înţelege
folosirea persoanei ca material viu pentru efectuarea unor anumite experimente. Pentru existenţa
infracţiunii în această modalitate este necesar ca experienţele la care este supusă persoana să nu fie
justificate de un tratament medical în interesul ei.
 3. Alin.2 art.137 prevede următoarele circumstanţe agravante care se referă la formele de realizare a
laturii obiective:
a) constrângerea de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adversarului presupune
determinarea persoanei de a se încadra efectiv în forţele armate ale adversarului sau de a presta nişte
servicii în favoarea acestora;
b) luarea de ostatici presupune lipsirea de libertate a uneia sau a mai multor persoane drept
represalii ori impunerea adversarului la o anumită conduită. Prin ostatic se înţelege o persoană dintr-un
teritoriu ocupat în timp de război, reţinută de ocupant drept garanţie pentru a preveni acte ostile împotriva
sa. Pentru intensificarea presiunilor, ostaticii sunt ameninţaţi cu moartea. Pentru a exista componenţa de
infracţiune dată, nu are însemnătate numărul persoanelor luate ca ostatici şi nici durata reţinerii lor în
această stare;
c) deportare înseamnă a trimite forţat persoana din teritoriul în care se află în teritoriul statului
străin, inamic, sau într-un alt teritoriu ocupat de inamic. Pentru existenţa infracţiunii nu are importanţă
numărul persoanelor deportate, durata deportării şi distanţa. Latura obiectivă a infracţiunii de deportare
este realizată chiar dacă a fost deportată o singură persoană;
d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal. Prin dislocare se înţelege o mutare forţată
dintr-o localitate în alta, dar în interiorul aceluiaşi stat. Numărul persoanelor dislocate şi durata dislocării
nu au un rol hotărâtor la calificarea infracţiunii de tratamente inumane. Prin lipsire de libertate se înţeleg
o serie de acţiuni prin care se restrânge libertatea persoanei aflate sub puterea forţei inamice: amplasarea
persoanelor în lagăre sau în alte locuri de detenţie. Pentru ca infracţiunea să fie calificată ca atare, această
acţiune trebuie să fie lipsită de temei legal;
e) condamnarea de către o instanţă de judecată constituită în mod ilegal, fără judecată prealabilă
şi fără respectarea garanţiilor juridice fundamentale prevăzute de lege, înseamnă pronunţarea unei
sentinţe de condamnare nerespectând procedura legală stabilită de lege şi neglijând mijloacele prin care
se asigură învinuiţilor o judecată legală (dreptul la apărare, dreptul liber la justiţie, dreptul de a nu fi
judecat sau pedepsit de două ori pentru una şi aceeaşi faptă etc.).
4. Alin.3 art.137 prevede următoarele circumstanţe agravante:
a) pentru noţiunea de torturare a se vedea comentariul termenului tortură efectuat la p.2 lit.b) al
art.137;
b) termenul mutilare desemnează acţiunile de a mutila şi rezultatul ei, adică a tăia, a amputa o parte
a corpului, a schilodi, a desfigura;
c) termenul exterminare înseamnă a ucide, a nimici, a masacra, a stârpi în masă;
d) executarea fără judecată legală a persoanelor menţionate în alin.1 înseamnă a aduce la
îndeplinire o hotărâre a unei instanţe ilegale.
5. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă.
6. Subiect al infracţiunii de tratament inuman poate fi orice persoană civilă sau militară care a atins
vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 138. ÎNCĂLCAREA DREPTULUI UMANITAR INTERNAŢIONAL
(1) Executarea unui ordin nelegitim care conduce la săvârşirea infracţiunilor prevăzute la
art.137
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(2) Darea de către şef unui subordonat în timpul conflictului armat sau al acţiunilor militare a
unui ordin vădit nelegitim, orientat spre săvârşirea de infracţiuni prevăzute la art.137, dacă lipsesc
semnele unei infracţiuni mai grave,
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani.
(3) Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către şef a obligaţiilor de
preîntâmpinare a săvârşirii de către subordonaţi a infracţiunilor prevăzute la art.137
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani.
 1. Toate unităţile armate care iau parte la conflictele militare sunt puse sub o comandă care
răspunde de conduita subordonaţilor şi asigură un regim de disciplină internă pentru a asigura respectarea
regulilor de drept internaţional aplicabile în conflictele armate (a se vedea art.43 PPA). Ordinul are
valoare juridică dacă este emis şi se încadrează în limitele competenţelor funcţionale ale emiţătorului.
2. Prin ordin se înţelege o dispoziţie cu caracter obligatoriu, scrisă sau verbală, emisă de o persoană
oficială pentru a fi executată de subalterni. Pentru elucidarea noţiunilor de ordin nelegitim (ordin sau
dispoziţie ilegală) şi ordin vădit nelegitim (ordin sau dispoziţie vădit ilegale) a se vedea prevederile alin.5
şi 6 art.364 CP.
3. Infracţiunile mai grave decât cele de încălcare a dreptului umanitar internaţional sunt genocidul,
omorul etc. Prin infracţiuni mai grave se înţeleg crimele pentru care este posibilă aplicarea pedepsei cu
închisoarea pe un termen de peste 15 ani sau detenţiunea pe viaţă, deci infracţiuni deosebit de grave şi
excepţional de grave.
4. Părţile la conflictul militar trebuie să-i însărcineze pe comandanţii militari în ceea ce-i priveşte pe
membrii forţelor armate puse sub comanda lor, precum şi cu privire la celelalte persoane aflate sub
autoritatea lor pentru a le împiedica să comită infracţiuni prevăzute de CG, să le pedepsească şi să le
denunţe autorităţilor competente (TI, vol.5, pag.241).
5. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către şef a obligaţiunilor de
preîntâmpinare a săvârşirii de către subordonaţi a infracţiunilor prevăzute la art.137 CP ca rezultat al unei
atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele constituie modalităţile de realizare a laturii obiective
prevăzute de alin.3 art.138 CP.
Noţiunile de neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare sunt analoage cu cele expuse în
comentariul art.329 CP.
6. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 şi 2 ale articolului supus analizei se realizează
prin intenţie directă. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute în alin.3 se realizează din imprudenţă.
7. Subiect al infracţiunii de încălcare a dreptului umanitar internaţional poate fi orice persoană
fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, îşi face serviciul militar sau care se încadrează în
categoria de combatant. Subiectul infracţiunii prevăzute de alin.2 şi 3 este unul special - şeful,
comandantul militar.
Articolul 139. PLANIFICAREA, PREGĂTIREA, DECLANŞAREA SAU DUCEREA
RĂZBOIULUI
(1) Planificarea, pregătirea sau declanşarea războiului
se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(2) Ducerea războiului
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
1. Activitatea organizatorică, îndreptată spre planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea
războiului, se consideră o infracţiune deosebit de periculoasă contra păcii şi omenirii. În plan universal
războiul este considerat una dintre cele mai grave crime internaţionale.
2. În articolul 1 al Rezoluţiei nr.3314 (XXIX) din 14 decembrie 1974 a Adunării Generale a ONU
agresiunea era definită astfel: "Folosirea forţei armate de către un stat împotriva suveranităţii, integrităţii
teritoriale ori a independenţei politice a unui alt stat sau în orice alt mod este incompatibil cu Carta
ONU". Art.2 al aceleiaşi rezoluţii prevede că folosirea forţei armate, prin violarea Cartei, de către un stat
care acţionează primul constituie dovada suficientă, prima facie a unui act de agresiune.
3. Infracţiunea de planificare a războiului înseamnă alcătuirea planului strategic şi tactic de
declanşare şi de ducere a războiului concret (alegerea ţării care urmează a fi atacată, determinarea
termenelor şi a amploarei conflictului, potenţialul implicării altor state, fixarea rezultatelor agresiunii
etc.).
4. Etapă de pregătire a războiului de agresiune se consideră acţiunile concrete prin care se
realizează scopul de perspectivă al infracţiunii de război agresiv (de exemplu, concentrarea forţelor
armate într-o regiune apropiată de zona de interes a inamicului, săvârşirea unor antrenamente tactice
apropiate de luptele reale, creşterea producţiei industriale de război: armament, tehnică militară;
pregătirea surplusurilor de hrană, medicamente, lubrifianţi şi carburanţi, activizarea acţiunilor de
informare asupra statului şi zonei respective, pregătirea rezervelor de unităţi de îmbrăcăminte şi
încălţăminte pentru bărbaţi etc.).
5. Noţiunea de declanşare a războiului înseamnă începerea propriu-zisă a războiului, realizarea
actului concret de agresiune prin declararea sau nedeclararea acestuia.
6. Prin noţiunea de ducere a războiului se înţelege continuarea războiului deja declanşat.
7. Printre multiplele forme de agresiune se numără: atacarea armată a teritoriului unui stat străin sau
orice tip de ocupaţie militară (chiar temporară), invazia, atacul, orice anexare din teritoriul statului atacat,
bombardarea sau folosirea oricăror alte arme împotriva statului care a constituit ţinta agresorului,
blocarea porturilor şi a frontierelor statului atacat, folosirea armatei altui stat aflate în baza unor acorduri
pe teritoriul statului atacat, folosirea bandelor de mercenari etc.
8. Latura subiectivă a infracţiunii de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a unui război
agresiv se caracterizează prin premeditare şi se realizează întotdeauna prin intenţie directă.
9. Subiect al infracţiunilor de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a războiului poate fi
preşedintele ţării sau, în lipsa unei asemenea funcţii, persoana care deţine funcţia supremă de conducere
în stat: preşedintele parlamentului, primul ministru.
Articolul 140. PROPAGANDA RĂZBOIULUI
(1) Propaganda războiului, răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate, instigatoare la
război sau orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război, săvârşite verbal, în scris, prin
intermediul radioului, televiziunii, cinematografului sau prin alte mijloace,
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
3 la 8 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
(2) Săvârşirea acţiunilor prevăzute la alin.1 de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere
se pedepseşte cu amendă de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 8 la 12
ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de până la 5 ani.
1. Propaganda războiului este o infracţiune contra păcii şi securităţii omenirii. Art.20 al Pactului
internaţional cu privire la drepturile civile şi politice stipulează direct : "Orice propagandă în favoarea
războiului este interzisă prin lege. Orice îndemn la ură naţională, rasială sau religioasă care constituie o
incitare la discriminare, la ostilitate sau violenţă, este interzisă prin lege" (TI, vol.1, pag.38-39).
2. Prin noţiunea de propagandă a războiului se înţelege răspândirea ideilor, doctrinelor în favoarea
războiului.
3. Răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate instigatoare la război înseamnă aducerea la
cunoştinţa publicului a unor fapte denaturate complet sau parţial, care au drept scop înrădăcinarea în
conştiinţa membrilor societăţii a unei stări de tensionare psihică sau psihoză a războiului.
4. Prin orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război se înţelege orice formă şi tip de
manifestare, de îndemnare în favoarea războiului. Acţiunile în cauză pot fi săvârşite oral sau în scris, prin
intermediul radioului, televiziunii, cinematografului, prin internet etc.
5. Alin.2 art.140 CP prevede propaganda războiului, săvârşită de un subiect special - o persoană cu
înalte funcţii de răspundere (a se vedea prevederile art.123 CP).
6. Propaganda războiului se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama de
caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, creează o stare de pericol în domeniul menţinerii păcii, a
prevăzut urmările prejudiciabile pentru securitatea omenirii şi le-a dorit.
7. Subiect al infracţiunii de propagandă a războiului poate fi orice persoană fizică responsabilă, care
a atins vârsta de 16 ani, iar pentru acţiunile prevăzute de alin.2 art.140 CP - persoana cu înaltă funcţie de
răspundere, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 141. ACTIVITATEA MERCENARILOR
 (1) Participarea mercenarului într-un conflict armat sau la acţiuni militare
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani.
(2) Angajarea, instruirea, finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor, precum şi folosirea lor
într-un conflict armat sau în acţiuni militare,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani.
1. Activitatea mercenarilor prejudiciază relaţiile sociale care menţin şi apără pacea, securitatea
omenirii. Gradul prejudiciabil sporit al infracţiunii este relevat şi în prevederile Convenţiei internaţionale
împotriva recrutării, folosirii, finanţării şi instruirii mercenarilor, în preambulul căreia se stipulează că
mercenarii sunt recrutaţi, folosiţi, finanţaţi şi instruiţi pentru activităţi care violează principiile dreptului
internaţional, cum ar fi suveranitatea, independenţa politică şi integritatea teritorială a statelor, precum şi
autodeterminarea popoarelor.
2. Prin termenul mercenar se înţelege "orice persoană: a) care este special recrutată în ţară sau în
străinătate pentru a lupta într-un conflict armat; b) care, în fapt, ia parte la ostilităţi; c) care ia parte la
ostilităţi în special în vederea obţinerii unui avantaj personal şi căreia îi este efectiv promisă, de către o
parte la conflict sau în numele ei, o remunerare superioară aceleia promise sau plătite combatanţilor
având un grad şi o funcţie analoage în forţele armate ale acestei părţi; d) care nu este nici resortisant al
unei părţi la conflict şi nici rezident al teritoriului controlat de o parte la conflict; e) care nu este membru
al forţelor armate ale unei părţi la conflict şi f) care nu a fost trimisă de către un stat, altul decât o parte la
conflict, în misiune oficială ca membru al forţelor armate ale statului respectiv" (art.47 PPA la CG, în TI,
vol.5, pag.215).
3. Noţiunea mercenar este descifrată şi în art.130 CP.
4. Prin participarea mercenarului la un conflict armat sau la acţiuni militare se înţeleg acţiunile de
luptă, participarea la ostilităţi în vederea obţinerii unui avantaj personal.
5. Prin noţiunea de angajare se are în vedere activitatea unei persoane privind atragerea a două sau
mai multor persoane în conflictul militar sau acţiunile militare în calitate de mercenar.
6. Instruirea mercenarilor constituie activitatea profesională privind pregătirea mercenarului
angajat în conflictele armate sau în acţiunile militare.
7. Finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor presupune asigurarea materială a activităţii
mercenarilor, adică oferirea mijloacelor băneşti, a oricăror alte valori materiale, armament etc.
8. Folosirea mercenarului constă în utilizarea serviciilor oferite de mercenari în conflictele militare
sau în acţiunile militare.
9. Noţiunea de conflict armat exprimă o neînţelegere, o ciocnire de interese, un dezacord între state,
care se soluţionează prin implicarea forţelor armate.
10. Prin acţiuni militare se înţeleg acţiunile propriu-zise săvârşite de forţele armate ale statelor
implicate în conflictul armat.
11. Latura subiectivă a infracţiunii de mercenariat se săvârşeşte prin intenţie directă. Persoana care
recurge conştient la acţiunile de mercenariat este conştientă de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale,
prevede urmările şi doreşte în mod conştient săvârşirea actelor de violenţă în schimbul unei remunerări
materiale.
12. Subiect al infracţiunii de mercenariat poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani.
Articolul 142. ATACUL ASUPRA PERSOANELOR SAU INSTITUŢIILOR CARE
BENEFICIAZĂ DE PROTECŢIE INTERNAŢIONALĂ
Atacul asupra reprezentantului unui stat străin sau asupra colaboratorului unei organizaţii
internaţionale, persoane care beneficiază de protecţie internaţională conform prevederilor tratatelor
internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi asupra oficiilor sau locuinţelor
acestora, dacă atacul are drept scop provocarea războiului sau complicaţiilor internaţionale,
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 15 ani.
 1. Drept bază juridică pentru protecţia persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie
internaţională în dreptul internaţional servesc prevederile convenţiilor internaţionale: Convenţia de la
Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961, Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile
consulare din 24 aprilie 1963, Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea infracţiunilor contra
persoanelor care se bucură de o protecţie internaţională, inclusiv agenţii diplomatici, din 14 decembrie
1973, Convenţia privind reprezentarea statelor în relaţiile cu organizaţiile internaţionale cu caracter
universal din 1975 de la Viena, Convenţia europeană asupra terorismului din 1976 etc.
2. Noţiunea de persoană care se bucură de protecţie internaţională este descifrată în art.1 al
Convenţiei cu privire la prevenirea şi reprimarea infracţiunilor contra persoanelor care se bucură de o
protecţie internaţională, inclusiv agenţii diplomatici, din 14 decembrie 1973: "Orice şef de stat, inclusiv
fiecare membru al organului colegial care exercită în virtutea prevederilor constituţionale funcţiile şefului
statului şi orice şef de guvern sau orice ministru al afacerilor externe, dacă o asemenea persoană se
găseşte într-un stat străin, precum şi membrii familiei sale care îl însoţesc; oricare reprezentant,
funcţionar sau personalitate oficială a unui stat şi orice funcţionar, personalitate oficială sau alt agent al
organizaţiei interguvernamentale care, la data şi în locul unde s-a comis o infracţiune împotriva persoanei
sale, a localurilor sale oficiale, a domiciliului privat sau a mijloacelor sale de transport, are dreptul,
conform dreptului internaţional, la o protecţie specială împotriva oricărui atentat la persoana, libertatea
sau demnitatea sa, ca şi a membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu ei".
3. Noţiunea de persoană care se bucură de protecţie internaţională este stipulată în articolul 122
CP.
4. Noţiunea de misiune diplomatică desemnează un oficiu sau o reprezentanţă diplomatică cu grad
de ambasadă sau de legaţie, care este creată prin acordul dintre state în urma stabilirii relaţiilor
diplomatice. Misiunea diplomatică a unui stat se bucură de inviolabilitatea localului, arhivelor,
documentelor, corespondenţei. Angajaţii misiunii diplomatice - agenţii diplomatici şi consulari (şi
membrii familiilor lor) - se bucură de inviolabilitatea domiciliului, a propriei persoane, imunitate de
jurisdicţie, scutiri de taxe şi impozite personale.
5. Prin atac asupra reprezentantului unui stat străin sau asupra colaboratorului unei organizaţii
internaţionale se înţelege o comportare violentă a persoanei, o atitudine ofensivă ce se materializează
într-o acţiune îndreptată împotriva persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie
internaţională.
6. Prin provocare de război se înţeleg acţiunile orientate spre discreditarea statului în care se află
persoana ce se bucură de protecţie internaţională sau a statului reprezentat de o asemenea persoană sau a
oricărui alt stat cu scopul de a fi atras în conflicte militare. Prin complicare a relaţiilor internaţionale se
înţelege întreruperea relaţiilor diplomatice, a relaţiilor contractuale, a altor relaţii dintre statele implicate.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă, indiferent de motiv, în scopul de
a provoca război sau de a complica relaţiile internaţionale.
8. În calitate de subiect apare orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 143. APLICAREA MIJLOACELOR ŞI METODELOR INTERZISE DE DUCERE
A RĂZBOIULUI
(1) Aplicarea în cadrul conflictului armat sau al acţiunilor militare a mijloacelor şi metodelor de
ducere a războiului interzise de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte
se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(2) Aplicarea armei de nimicire în masă interzise de tratatele internaţionale la care Republica
Moldova este parte
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
1. Orice stat care foloseşte arme nucleare sau termonucleare trebuie să fie considerat violator al
Cartei ONU, deoarece acţionează contrar spiritului legilor umanităţii şi comite o crimă contra umanităţii
şi civilizaţiei (a se vedea Rezoluţia ONU 1653/XVI din 14 noiembrie 1961).
 2. Dreptul internaţional interzice armele şi metodele de război: armele chimice, armele
bacteriologice (biologice), capcanele, otrăvurile, armele nucleare, armele incendiare, orice metode şi
mijloace de război ecologic, armele şi/sau metodele care produc inevitabil moartea ori suferinţe inutile:
proiectilele de calibru mic, gloanţele "dum-dum", gazele asfixiante, toxice sau similare, otrăvurile sau
armele otrăvite, proiectilele cu schije nelocalizabile, tehnicile de schimbare a mediului în scopuri
militare.
3. În art.35 din Titlul III Mijloace de luptă. Statutul de combatant şi de prizonier de război, Sec.I
Metode şi mijloace de luptă (PPA la CG, TI, vol.5, pag.189-258) se stipulează: "1. În orice conflict armat,
dreptul părţilor la conflict de a alege metodele şi mijloacele de luptă nu este nelimitat. 2. Este interzis să
se întrebuinţeze arme, proiectile şi materiale, metode de luptă de natură să provoace suferinţe inutile. 3.
Este interzis să se întrebuinţeze metode şi mijloace de luptă concepute pentru a cauza, sau de la care se
poate aştepta că vor cauza pagube excesive, de durată şi grave mediului natural".
4. Dreptul umanitar interzice atacurile fără discriminare. În sensul prevederilor art.51 PPA, prin
atacuri fără discriminare se înţeleg:
 atacurile care nu sunt orientate asupra unui obiectiv militar determinat;
 atacurile în care se folosesc metode şi mijloace de luptă ce nu pot fi îndreptate împotriva unui
obiectiv militar determinat, sau
 atacurile în care se folosesc metode şi mijloace de luptă ale căror efecte nu pot fi limitate şi care
sunt capabile să lovească, fără deosebire, obiective militare şi persoane civile sau bunuri cu caracter civil.

5. Noţiunea de ducere a războiului a fost elucidată în comentariul art.139 CP.

6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, adică făptuitorul este
conştient de caracterul devastator al acţiunilor pe care le întreprinde, prevede urmările şi doreşte în mod
conştient aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului, declanşarea şi/sau ducerea
războiului.
7. Subiect al infracţiunii de aplicare a mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului este
persoana responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 144. CLONAREA
Crearea fiinţelor umane prin clonare
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani.
1. Termenul clon defineşte descendenţa rezultată dintr-un singur individ prin înmulţire asexuată.
Prin clon se mai înţelege şi "un grup de indivizi rezultaţi prin mitoză (proces complex prin care nucleul
se divide indirect) dintr-un singur ascendent". Membrii unui clon sunt identici genetic, au acelaşi genotip,
adică au aceeaşi totalitate de proprietăţi ale organismului la un moment dat sau, altfel zis, toţi indivizii
manifestă aceeaşi informaţie genetică: dimensiuni, comportare, formă, culoare, funcţii fiziologice,
compoziţie chimică, structură internă şi externă, structură microscopică şi macroscopică etc.
2. A clona înseamnă a izola indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generaţii, iar clonare
constituie acţiunea de a clona şi rezultatul ei.
3. ONU, Adunarea Parlamentară a CE, Comisia Europeană etc. au chemat statele membre să
interzică crearea fiinţelor identice prin clonare sau oricare alte metode (Anexa I. 14 mai 1997 - Rezoluţia
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii despre clonaj în reproducerea umană - Raportul directorului general
al OMS Hirishi Nakajima Clonarea, tehnologiile biomedicale şi rolul normativ al OMS; Anexa II. 26
iunie 1997 - Extras din comunicatul final al Summitului din Deniver despre clonajul uman; Anexa III. 25
februarie 1997 - Declaraţia secretarului general al CE; Anexa IV. 11 martie 1997 - Atitudinea Comisiei
Ştiinţă şi Tehnologie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei; Anexa V. 12 martie 1997 - Rezoluţia
Parlamentului Europei despre clonaj; Anexa VI. 28 mai 1997 - Avizul grupei de consilieri pentru etica
biotehnologiei de pe lângă Comisia Europeană: aspecte etice ale tehnicilor de clonaj; Anexa VII.
Amsterdam 16-17 iunie 1997. Consiliul Europei. Concluziile preşedinţiei; Avizul nr.202 (1997) al
Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind proiectul de protocol adiţional la Convenţia
Drepturilor Omului şi a Biomedicinii referitor la interzicerea clonării fiinţelor umane. Anexa I).
4. Latura obiectivă a acţiunii de clonare se realizează prin orice intervenţie având drept scop crearea
unei fiinţe umane identice din punct de vedere genetic cu altă fiinţă umană.
5. Latura subiectivă a infracţiunii de clonare se caracterizează prin intenţie directă, fiindcă
făptuitorul conştientizează că întreprinde acţiuni ce cad sub incidenţa art.144 şi le doreşte.
6. Subiect al infracţiunii de clonare poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani.
CAPITOLUL II
INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII ŞI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
Articolul 145. OMORUL INTENŢIONAT
(1) Omorul unei persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(2) Omorul săvârşit:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) cu intenţii huliganice;
d) în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;
e) profitând de starea de neputinţă a victimei;
f) cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani.
(3) Omorul săvârşit:
a) asupra a două sau mai multor persoane;
b) asupra soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate;
c) cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
d) cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
e) asupra unui reprezentant al autorităţii publice ori asupra unui militar în timpul sau în
legătură cu îndeplinirea de către aceştia a obligaţiilor de serviciu;
f) de două sau mai multe persoane;
g) de către o persoană care a mai săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(1) sau (2);
h) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;
i) cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei, precum şi însoţit de
viol;
j) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
k) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
l) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;
m) la comandă
se pedepseşte cu închisoare de la 20 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală
sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a omorului se realizează prin uciderea unei persoane, adică prin orice activitate
ilegală care pricinuieşte moartea unui om. De cele mai multe ori, această activitate constă într-o acţiune
(de împuşcare, strivire, înjunghiere, otrăvire, ardere, lovire, provocare a unei sperieturi, provocare a unei
emoţii, despre care făptuitorul ştie că îi va provoca victimei moartea, folosire a unor animale sălbatice,
folosire a unor alte forţe puse în mişcare de făptuitor etc.). Omorul poate fi săvârşit şi prin inacţiune, dar
numai în acele cazuri în care făptuitorul avea obligaţiunea de a acţiona pentru împiedicarea morţii
persoanei. De exemplu, mama nu-şi hrăneşte copilul.
4. Deosebim trei categorii de omor: a) simplu (alin.1 art.145 CP); b) agravat (alin.2 art.145 CP); c)
omorul deosebit de grav (alin.3 art.145 CP).
5. Omorul simplu săvârşit fără circumstanţe agravante şi atenuante, prevăzut de alin.1 art.145 CP,
poate fi comis din motive de gelozie şi din alte imbolduri josnice, cu excepţia intenţiilor huliganice şi
interesului material, din motive de răzbunare, pe baza de relaţii personale, din cauza certurilor, în timpul
unei bătăi, al efectuării unui experiment ştiinţific etc.
6. Omorul intenţionat se consumă o dată cu producerea rezultatului: moartea victimei.
7. Omorul săvârşit cu premeditare (lit.a) alin.2 art.145 CP) presupune întrunirea concomitentă a trei
condiţii. O primă condiţie priveşte trecerea unui interval de timp din momentul luării deciziei şi până în
momentul executării omorului. Durata acestui interval este apreciată în fiecare caz în funcţie de calităţile
subiective ale făptuitorului, precum şi de celelalte împrejurări ale cauzei. O persoană poate avea nevoie
de un interval mare de timp pentru a chibzui, pe când o altă persoană poate chibzui cu multă eficienţă
chiar într-un interval de timp foarte scurt. O a doua condiţie priveşte activitatea psihică a făptuitorului de
reflectare, de chibzuire asupra modului în care va săvârşi infracţiunea. Dacă făptuitorul nu a avut
posibilitatea să mediteze, să cântărească şansele de realizare a deciziei, fiind într-o activitate continuă,
circumstanţa premeditării se exclude. În sfârşit, pentru existenţa premeditării se mai cere ca, în intervalul
de timp cuprins între momentul luării hotărârii infracţionale şi momentul începerii executării omorului,
făptuitorul să treacă la săvârşirea unor acte de pregătire de natură să consolideze decizia luată şi să
asigure realizarea ei. De exemplu, pregătirea instrumentelor şi mijloacelor pentru săvârşirea omorului.
Dacă lipseşte vreuna dintre condiţiile menţionate, omorul este simplu, nu agravat.
Premeditarea atribuie omorului caracter agravant, deoarece, presupunând, pe de o parte, o
concentrare a forţelor psihice ale făptuitorului, iar pe de altă parte, o pregătire a comiterii faptei, asigură
acestuia şanse sporite de reuşită.
8. Omorul săvârşit din interes material (lit.b) alin.2 art.145 CP) este cel săvârşit în scopul de a
obţine un folos, avantaj sau beneficiu de natură patrimonială, fiind un interes egoist, josnic.
Potrivit p.10 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară pe dosarele despre
omorurile intenţionate, drept omor săvârşit din interes material urmează a fi calificat omorul intenţionat,
săvârşit cu scopuri de a primi un venit material pentru vinovat sau pentru alte persoane (bani, bunuri sau
drepturi la primirea lor, drepturi la spaţiu locativ, remunerare din partea unei terţe persoane etc.) sau cu
intenţia de a fi scutit de cheltuieli materiale (restituirea bunurilor, datoriei, plătirea serviciilor,
îndeplinirea obligaţiunilor patrimoniale, plătirea pensiei alimentare etc.).
Nu este necesar ca interesul material din imboldul căruia a acţionat făptuitorul să fie realizat; este
suficient ca acest interes să fi existat în momentul săvârşirii omorului.
Omorul în scopul de a păstra averea nu poate fi considerat omor din interes material, pentru că
lipseşte intenţia de a dobândi un câştig material.
Dacă omorul intenţionat a fost săvârşit concomitent cu un atac de tâlhărie, fapta trebuie calificată în
concurs (lit.b) alin.2 art.145 CP şi lit.c) alin.3 art.188 CP), deoarece tâlhăria nu este prevăzută de
dispoziţia art.145 CP.
9. Omorul săvârşit cu intenţii huliganice (lit.c) alin.2 art.145 CP). Imboldurile huliganice conţin
caracteristica generală a unui grup întreg de motive diferite, pentru care este comună lipsa de respect faţă
de societate. Din rândul lor fac parte motive ca ştrengăria, străduinţa de a sfida opinia publică,
manifestarea unei bravuri la beţie, demonstrarea brutală şi făţişă a puterii faţă de cei din jur, înjosirea şi
intimidarea lor etc.
Conform p.11 al HP CSJ din 15 noiembrie1993, drept omor din intenţii huliganice trebuie calificat
omorul săvârşit din imbold huliganic de un făptuitor ce manifestă lipsă de respect faţă de societate,
neglijează regulile de convieţuire socială şi normele morale, fără vreun pretext sau din cauze neînsemnate
pentru omor intenţionat.
 Intenţiile huliganice sunt un semn obligatoriu, constitutiv al componenţei omorului săvârşit din
intenţii huliganice, de aceea un concurs ideal al huliganismului (art.287 CP) şi omorul din intenţii
huliganice (lit.c) alin.2 art.145 CP) se exclud. Anume asemenea indicaţii sunt menţionate în HP CSJ din
15 noiembrie 1993: "Dacă vinovatul pe lângă omorul din intenţii huliganice a mai săvârşit şi alte acţiuni
intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică şi exprimă o lipsă vădită de respect faţă de societate,
atunci faptele comise trebuie calificate potrivit art.145 şi 287 CP". Cu alte cuvinte, este posibil numai un
concurs real de infracţiuni, dacă omorul a precedat sau după el au urmat acţiuni huliganice.
Deseori intenţiile huliganice se îmbină cu asemenea motive ca mânia, gelozia, răzbunarea, pasiunea
sexuală, lăcomia etc., care nu sunt semne constitutive ale componenţei omorului din intenţii huliganice.
Ele trebuie luate în consideraţie numai la individualizarea răspunderii penale.
10. Omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de serviciu sau a
celor obşteşti (lit.d), alin.2 din art.145 CP) presupune uciderea unui reprezentant al unei organizaţii
nestatale sau a oricărui cetăţean (fiindcă uciderea unui reprezentant al autorităţii publice ori a unui militar
constituie un omor deosebit de grav (a se vedea prevederile lit.c) alin.3 art.145 CP), pentru a-i împiedica
să înfăptuiască acţiuni legate de activitatea lor de serviciu sau cea obştească. Un asemenea omor poate fi
săvârşit şi din motive de răzbunare împotriva victimei pentru faptul că mai înainte ea, în genere, şi-a
îndeplinit datoria de serviciu sau obştească.
Dacă atentarea la viaţă este săvârşită în legătură cu acţiunile ilegale ale victimei, de exemplu -
aceasta şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, un atare omor nu se încadrează în această agravantă, fiindcă
acţiunile ilegale nicicând nu constituie îndeplinirea datoriei. Cele săvârşite, în lipsa altor agravante,
constituie un omor simplu.
Potrivit p.12 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, responsabilitatea pentru omorul săvârşit în legătură
cu îndeplinirea de către victimă a îndatoririlor de serviciu sau a celor obşteşti survine indiferent de timpul
când au fost săvârşite acţiunile care au servit drept pretext pentru răzbunare.
11. Omorul săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei (lit.e) alin.2 art.145 CP). Pentru
aplicarea agravantei se cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii: a) victima se află în stare de
neputinţă de a se apăra şi b) făptuitorul profită de această stare a victimei.
Sunt în neputinţă de a se apăra persoanele care, din cauza unei stări fizice sau psihice ori a altor
împrejurări, nu pot reacţiona împotriva agresorului (persoanele care suferă de o infirmitate fizică sau
psihică, cele de vârstă fragedă sau de o vârstă foarte înaintată, cele aflate în totală stare de epuizare fizică,
cele care dormeau, cele aflate în stare de beţie completă etc.). Starea de neputinţă de a se apăra a victimei
trebuie să fie exterioară activităţii făptuitorului, adică să nu se datoreze acestuia. Actele de natură să pună
victima în neputinţa de a se apăra, săvârşite de făptuitor, constituie acte de pregătire sau de tentativă a
omorului, care, după săvârşirea omorului, sunt absorbite de infracţiunea consumată de omor.
A doua condiţie de aplicare a agravantei constă în faptul că făptuitorul a folosit conştient de starea
de neputinţă a victimei pentru a o ucide. Dacă victima a fost în stare de neputinţă de a se apăra, dar
făptuitorul nu a cunoscut această stare a ei, agravanta nu este aplicabilă.
12. Omorul săvârşit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (lit.f) alin.2 art.145 CP)
presupune că răpirea sau luarea de ostatici sunt săvârşite anterior omorului sau coincid cu timpul
comiterii, sau omorul este săvârşit nemijlocit sau imediat după săvârşirea faptelor menţionate. În toate
aceste trei cazuri lipsirea de viaţă a victimei are rolul unei circumstanţe de înlesnire a acestor infracţiuni
sau a unei răzbunări, sau al ascunderii acestor activităţi infracţionale. La săvârşirea omorului cu răpirea
sau luarea persoanei în calitate de ostatic se încalcă nu numai relaţiile sociale care condiţionează
ocrotirea vieţii persoanei, dar şi relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală condiţionează
ocrotirea libertăţii persoanei sau a securităţii publice.
13. Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane (lit.a) alin.3 art.145 CP) presupune
uciderea a doi sau mai multor oameni.
Există două opinii asupra acestei agravante. Potrivit primei opinii, moartea a două sau a mai multor
persoane trebuie să fie rezultatul unei singure acţiuni (de exemplu, punerea de otravă în mâncarea
destinată mai multor persoane, urmată de moartea a cel puţin două dintre acele persoane). A doua opinie,
susţinută şi de Plenul Judecătoriei Supreme a RM în p.13 al hotărârii sale din 15 noiembrie 1993,
presupune că rezultatul prevăzut de lege poate să se producă şi prin acţiuni diferite, dar cuprinse de
unitatea intenţiei şi săvârşite, de regulă, concomitent.
Mai corectă ni se pare prima opinie, deoarece ea dă posibilitatea de a delimita strict această
agravantă de agravanta prevăzută de lit.g) alin.3 art.145 CP (omorul săvârşit în mod repetat), care,
evident, presupune săvârşirea omorurilor prin acţiuni diferite.
Agravanta este aplicabilă numai dacă se produce efectiv moartea a cel puţin două persoane. Dacă
atentatul la viaţa a două sau mai multor persoane nu produce moartea nici uneia dintre acele persoane,
avem de a face cu prezenţa tentativei acestui omor deosebit de grav, art.27 şi lit.a) alin.3 art.145 CP.
Dacă rezultatul prevăzut de lege se produce numai parţial, în sensul că încetează din viaţă o singură
persoană, unitatea infracţională creată de legiuitor dintr-un concurs formal de omoruri consumate nu mai
există, deci agravanta nu este aplicabilă. Faptele menţionate, formate dintr-un omor consumat şi o
tentativă de omor, urmează a fi calificate separat, potrivit literei şi alineatului corespunzător al art.145 CP
şi potrivit art.27, literei şi alineatului corespunzător al art.145 CP cu excepţia literei a) alin.3 art.145 CP.
Din aceste considerente nu sunt corecte indicaţiile Plenului din 15 noiembrie 1993 (p.13 alin.2),
potrivit cărora omorul unei persoane şi tentativa de omor a altei persoane trebuie calificate conform
prevederilor art.89 sau 88 şi art.15 şi alin.4 art.88 CP al RM din 1961, fiindcă nu putem lua în
consideraţie pentru calificare de două ori una şi aceeaşi faptă.
14. În cazul unui omor săvârşit asupra soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate (lit.b) alin.3
art.145 CP), agravanta se referă la calitatea de soţ sau de rudă apropiată a făptuitorului în raport cu
victima infracţiunii.
Calitatea de soţ (soţie) trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei. Calitatea de soţ (soţie) rezultă
numai dintr-o căsătorie legal încheiată. Nu se cere ca la data săvârşirii omorului soţii să fi convieţuit în
fapt. Dacă calitatea de soţ a încetat ca urmare a divorţului, sau dacă căsătoria făptuitorului cu victima a
fost anulată, sau dacă făptuitorul şi victima erau legaţi printr-o căsătorie nulă, fapta, în lipsa altor
agravante, constituie omor simplu. Omorul săvârşit asupra concubinului este de asemenea un omor
simplu.
Potrivit art.134 CP, sunt rude apropiate ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora,
precum şi verii primari.
Sunt recunoscute ca rude apropiate şi persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude.
Rude apropiate sunt considerate persoanele care cad sub incidenţa prevederii art.134 CP.
Calitatea de soţ (soţie) sau de rudă apropiată a făptuitorului în raport cu victima este o circumstanţă
personală, de aceea în caz de săvârşire a omorului cu participaţie, ea nu se răsfrânge asupra
participanţilor. De exemplu, inculpatul care îşi ucide soţia, în timp ce alt inculpat, prieten al primului
inculpat, ţinea victima pentru a nu se putea apăra, răspunde pentru omor deosebit de grav (lit.b) alin.3
art.145 CP), iar participantul, în lipsa altor agravante, - pentru omor săvârşit de două sau mai multe
persoane (art.145 alin.3 lit f).
15. Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide (lit.c) alin.3 din art.145 CP)
presupune suprimarea vieţii unei femei care poartă cu sine încă o viaţă, aceea a fătului. Acţiunile
criminale ale făptuitorului sunt îndreptate asupra femeii gravide, care, de regulă, are posibilităţi reduse de
apărare. Este necesar ca starea de graviditate să fie reală indiferent de termenul gravidităţii şi ca vinovatul
să ştie cu certitudine că femeia este în starea în cauză. Dacă făptuitorul a crezut că femeia este gravidă,
fapt care l-a determinat să săvârşească acest omor, dar în realitate sarcina era inexistentă, cele săvârşite
trebuie calificate ca o tentativă (art.27 şi lit.c) alin.3 art.145 CP). Dacă inculpatul nu a ştiut, în momentul
săvârşirii faptei, că victima este o femeie gravidă, cele săvârşite, în lipsa altor agravante, trebuie calificate
ca un omor simplu.
16. Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor (lit.d) alin.3 art.145 CP) presupune uciderea
unei persoane care nu a împlinit vârsta de optsprezece ani, cu excepţia pruncuciderii care este un omor cu
circumstanţe atenuante. Este necesar ca vinovatul să ştie cu bună-ştiinţă că victima nu a împlinit vârsta de
optsprezece ani. Se cere verificată, atât obiectiv cât şi subiectiv, situaţia cunoaşterii cu certitudine de către
vinovat că victima este un minor.
17. Omorul unui reprezentant al autorităţii publice ori al unui militar în timpul sau în legătură cu
îndeplinirea de către acesta a obligaţiunilor de serviciu (lit.e) alin.3 art.145 CP) se deosebeşte de omorul
în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de serviciu sau a celor obşteşti numai prin
statutul victimei, de aceea facem trimitere la explicaţiile agravantei prevăzute de lit.d) alin.2 art.145 CP.
Reprezentanţi ai autorităţii publice sunt funcţionarii organelor de stat învestiţi cu dreptul de a
înainta cerinţe, precum şi de a lua decizii obligatorii pentru executare de către cetăţeni, întreprinderi,
instituţii şi organizaţii publice, indiferent de apartenenţa şi subordonarea lor departamentală (deputaţii,
conducătorii, adjuncţii şi membrii Consiliilor raionale şi locale, judecătorii, procurorii, lucrătorii
organelor de poliţie, inspectorii de stat etc.).
În calitate de militar se socot militarii Forţelor Armate, militarii din organele securităţii naţionale,
ale afacerilor interne, alte persoane, în privinţa cărora există indicaţii speciale în legislaţie.
18. În cazul omorului săvârşit de două sau mai multe persoane (lit.f) alin.3 art.145 CP) se cer luate
în consideraţie faptele la care:
a) au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două, potrivit alin.6 din art.42
CP, trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii;
b) ele s-au înţeles să comită un omor împreună până a începe desfăşurarea actului sau chiar în
acelaşi moment, dar nu mai târziu de consumarea omorului;
c) au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a omorului două sau mai multe persoane,
dintre care cel puţin doi participanţi ai infracţiunii au acţionat în calitate de coautori. Dacă la săvârşirea
omorului participă şi alte persoane în calitate de organizatori, instigatori sau complici, acţiunile lor
trebuie calificate conform situaţiei concrete - potrivit art.42 şi alin.1 din art.145 sau art.42 şi lit.f) alin.3
art.145 CP. De exemplu, dacă o persoană (instigatorul) a determinat o altă persoană să săvârşească un
omor, acţiunile autorului trebuie calificate potrivit alin.1 art.145 CP, iar acţiunile instigatorului - potrivit
art.42 şi alin.1 art.145 CP. În cazul în care instigatorul a implicat două persoane la săvârşirea infracţiunii
de omor, acţiunile lui trebuie calificate potrivit art.42 şi lit.f), alin.3 art.145 CP, iar acţiunile coautorilor -
potrivit lit.f) alin.3 art.145 CP.
19. Omorul săvârşit de către o persoană care a mai săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.1
sau 2 este prevăzut de lit.g) alin.3 art.145 CP. Potrivit art.31 CP, se consideră repetare a infracţiunii
săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni identice sau omogene, prevăzute de aceeaşi normă penală, cu
condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie.
Se consideră omor repetat numai dacă persoana a mai săvârşit un omor prevăzut la alin.1 sau 2
art.145 CP, dar nu şi un omor prevăzut la alin.3 art.145 CP.
Toate aceste noi principii de calificare au fost aduse în concordanţă cu standardele internaţionale.
Prin Hotărârea nr.1298-XIII din 24 iulie 1997 Parlamentul RM a ratificat CEDO, precum şi Protocolul
nr.7. Iar conform art.4 din CRM dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se
interpretează şi se aplică în concordanţă cu DUDO, cu pactele şi cu celelalte tratate la care RM este parte.
Potrivit alin.1 art.4 al Pr. nr.7, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile
aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre
definitivă conform legii procedurii penale a acestui stat.
Aceste indicaţii şi recomandări au fost preluate de Plenul CSJ a RM în hotărârea sa Privind
aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 19 iunie 2000 nr.17, precum şi de
procurorul general al RM în indicaţiile sale cu privire la aplicarea stipulărilor dreptului internaţional
nr.12-2d/2000 din 29 septembrie 2000, potrivit cărora condamnările anterioare trebuie luate în
consideraţie doar la individualizarea pedepsei penale. Deci în calitate de repetare a unei infracţiuni
trebuie luate în consideraţie numai faptele pentru care făptuitorul încă nu a fost condamnat.
 Dacă făptuitorul a săvârşit mai întâi un omor prevăzut de alin.3 art.145 CP, iar pe urmă - un omor
prevăzut de alin.1 sau 2 din acest articol, faptele săvârşite trebuie calificate separat. Orice pregătire sau
tentativă de omor trebuie calificată separat, iar o dată ce faptele date sunt condamnate în aşa mod, ele nu
pot fi luate în consideraţie la săvârşirea după ele a unui omor consumat, deci în aceste cazuri agravanta în
cauză nu este aplicabilă. Din contra, dacă sunt repetate două pregătiri de omor sau două tentative de
omor, agravanta poate fi aplicată conform art.26 sau 27 CP.
Pentru calificare nu are importanţă dacă făptuitorul a acţionat în calitate de autor, organizator,
instigator sau complice.
20. În cazul unui omor săvârşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice (lit.h) alin.3
art.145 CP), noţiunea de cruzime deosebită se îmbină cu acţiuni sadice, adică cu o tendinţă anormală spre
cruzime, plăcere bolnăvicioasă de a vedea pe cineva suferind sau de a pricinui suferinţe.
Potrivit p.15 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, semnul unei cruzimi deosebite există în cazurile în
care, înainte de a-i curma viaţa sau în procesul săvârşirii omorului, victima este supusă torturilor,
schingiuirilor, batjocurii sau în care omorul a fost săvârşit prin metode care cu bună-ştiinţa vinovatului au
fost îmbinate cu aplicarea faţă de victimă a unor suferinţe deosebite (aplicarea unui număr mare de
leziuni corporale, folosirea unei toxine cu acţiune chinuitoare, arderea de viu, înecarea, înăbuşirea, lipsa
îndelungată de hrană, apă etc.). O cruzime deosebită se poate manifesta de asemenea prin săvârşirea
omorului în prezenţa rudelor apropiate ale victimei, când vinovatul îşi dă seama că prin acţiunile sale le
pricinuieşte acestora mari suferinţe.
Nimicirea sau dezmembrarea cadavrului cu scopul de a tăinui infracţiunea nu poate servi drept bază
pentru calificarea omorului ca săvârşit cu o cruzime deosebită.
Omorul intenţionat comis în stare de afect şi cu o deosebită cruzime, potrivit prevederilor lit.d)
art.117 CP, se califică numai în baza art.146 CP.
21. Omorul săvârşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei,
precum şi cel însoţit de viol (lit.i) alin.3 art.145 CP), se deosebesc tranşant.
Omorul cu scopul de a ascunde o altă infracţiune prevede, de exemplu, uciderea victimei,
martorului, persoanei care deţine probele (dovezile) infracţiunii cu scopul de a le sustrage şi a le nimici.
Prin înlesnirea săvârşirii noii infracţiuni se înţelege suprimarea vieţii persoanei care, după închipuirea
ucigaşului, poate să împiedice înfăptuirea infracţiunii ori să contribuie la descoperirea sau demascarea
făptuitorului. Legea nu precizează dacă infracţiunea ascunsă sau a cărei comitere a fost înlesnită trebuie
să prezinte o anumită gravitate. Nu interesează dacă scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a
înlesni săvârşirea ei a fost sau nu realizat.
Prin omor intenţionat însoţit de viol trebuie înţeles omorul săvârşit în momentul violării, în procesul
luptei cu victima şi învingerii rezistenţei ei sau nemijlocit după viol, pentru a evita demascarea, precum şi
omorul comis, de exemplu, din motive de răzbunare pentru rezistenţa opusă. Ţinând cont că prin aceasta
se săvârşesc două infracţiuni de sine stătătoare, ele trebuie calificate în concurs, potrivit lit.i) alin.3
art.145 CP şi lit.f) alin.3 art.171 CP.
22. În cazul omorului săvârşit din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau
religioasă (lit.j) alin.3 art.145 CP), agravanta prevede, de fapt, trei circumstanţe, una dintre care este
suficientă pentru aplicarea agravantei date. Ele se caracterizează prin intoleranţă faţă de persoanele altei
naţionalităţi, rase, religii şi reprezentanţilor lor, bazată pe ideologia superiorităţii sale şi, dimpotrivă,
imperfecţiunea altor naţiuni, rase sau confesiuni.
Este necesar de a dovedi nu numai faptul că ucigaşul şi victima aparţin unor diverse naţiuni, rase
sau confesiuni. Este important să existe pe această bază duşmănie sau ură socială (cel puţin din partea
vinovatului) în momentul atentatului şi anume acesta să constituie motivul omorului. În unele cazuri
concrete nu se exclud situaţiile de conflict dintre persoanele naţiunilor ostile în alte baze, de exemplu, în
baza condiţiilor de trai - nu pot împărţi sectoarele pentru păşunatul vitelor, nu se pot înţelege în privinţa
ordinii aprovizionării cu apă sau a altor condiţii de trai.
 De regulă, victime ale infracţiunii devin persoanele altor etnii, confesiuni decât cea de care aparţine
făptuitorul. E posibilă şi situaţia în care victimă devine un coreligionar sau o persoană de aceeaşi
naţionalitate sau rasă. De exemplu, din răzbunare pentru pasivitate, conciliere cu cei de altă etnie sau
uciderea în scopul de a da vina pentru cele săvârşite pe altă parte pentru a stârni duşmănie sau ură socială
naţională, rasială sau religioasă.
23. Omorul săvârşit prin mijloace periculoase pentru viaţa ori sănătatea mai multor persoane
(lit.k) alin.3 art.145 CP) presupune întrebuinţarea unor mijloace de natură să pună în pericol viaţa mai
multor persoane: substanţe explozive, toxice, bombe, grenade, incendierea caselor, tragerea unui foc de
armă într-o mulţime de oameni.
Potrivit p.16 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, pentru calificarea omorului intenţionat, săvârşit prin
mijloace periculoase pentru viaţa mai multor persoane, este necesar să fie stabilit dacă vinovatul,
realizând intenţia de omor a unei persoane anumite, îşi dădea seama că a folosit mijloace de omor
periculoase nu numai pentru viaţa unei singure persoane. În cazul aplicării vătămărilor integrităţii
corporale sau a sănătăţii altor persoane acţiunile vinovatului trebuie calificate, în afară de agravanta în
cauză, şi în baza art.151, 152 sau 153 CP, care prevăd responsabilitatea pentru aplicarea intenţionată a
vătămărilor integrităţii corporale sau ale sănătăţii.
24. Omorul săvârşit cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile
victimei (lit.l) alin.3 art.145 CP) presupune uciderea persoanelor care se află la lecuire, sau a persoanelor
aduse în instituţiile medicale din locurile incidentelor (avarii, catastrofe, accidente, încăierări etc.), sau a
altor persoane în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei.
Autori, coautori ai acestei infracţiuni, de regulă, sunt medicii, deoarece sunt necesare cunoştinţe
speciale pentru prelevarea organelor în procesul omorului. Dar nu se exclude că în calitate de autor,
coautor poate fi şi o altă persoană care a luat consultaţiile corespunzătoare ale specialiştilor.
Lista organelor şi ţesuturilor utilizate pentru transplantare este aprobată de MS al RM.
Comiterea omorului în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile
victimei, de obicei, are scop de profit ori acela de a salva viaţa sau sănătatea unei persoane apropiate sau
de a efectua un experiment medical.
25. Omorul săvârşit la comandă (lit.m) alin.3 art.145 CP) presupune, de obicei, uciderea unei
persoane în scop de profit, adică pentru o anumită plată, remunerare, despăgubire. Dar pot exista şi alte
motive, din solidaritate cu persoana care a comandat omorul sau din motive de luptă cu eterodoxii etc.
Persoana care a comandat omorul, a instigat făptuitorul pentru a-l comite sau care a contribuit la
săvârşirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace etc. trebuie trasă
la răspundere penală potrivit art.42 şi lit.m) alin.3 art.145 CP.
26. Dacă omorul intenţionat este prevăzut de diferite agravante din alin.2 şi alin.3 art.145 CP,
atunci, potrivit lit.c) art.117 CP, calificarea se va efectua numai în baza agravantei alin.3 din art.145 CP.
De exemplu, a fost săvârşit un omor la comandă în scop de profit. Acesta se va clasifica numai în baza
lit.m) alin.3 art.145 CP, indiferent de faptul că el este prevăzut şi de lit.b), alin.2 art.145 CP.
27. Dacă omorul intenţionat este prevăzut de diferite agravante ale unui singur alineat, calificarea se
va efectua în baza tuturor agravantelor care încadrează fapta săvârşită.
28. Omorul intenţionat săvârşit în timpul atacului unei bande armate constituie o concurenţă a
normelor juridico-penale şi cele săvârşite, potrivit art.118 CP, trebuie calificate numai în baza art.283 CP
(banditism). De aceea sunt incorecte indicaţiile din p.22 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, potrivit cărora
faptele menţionate constituie un concurs de infracţiuni.
29. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.
Articolul 146. OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN STARE DE AFECT
Omorul săvârşit în stare de afect, survenită în mod subit provocată de acte de violenţă sau de
insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar fi putut
avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui,
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani.
 [Art.146 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală
sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă se realizează prin omorul săvârşit în stare de afect, provocată de acte de violenţă
sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar fi
putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui.
4. Starea de afect constituie o stare a psihicului omului, în care acesta, deşi îşi dă seama de acţiunile
sale, în mare măsură pierde controlul asupra propriilor sale acţiuni şi capacitatea de a le conduce. În acest
caz omul acţionează în stare de afect fiziologic. În această ordine de idei, important este a nu confunda
starea de afect fiziologic cu starea de afect patologic, când psihicul făptuitorului se află în stare de
iresponsabilitate, adică persoana nu poate să-şi dea seama de acţiunile sale ori să le conducă, din cauza
unei tulburări psihice.
În starea de afect fiziologic persoana răspunde pentru acţiunile sale, dar aceasta este considerată o
circumstanţă atenuantă.
5. Omorului în stare de afect îi premerg trei categorii de acţiuni exprimate prin:
a) acte de violenţă prin care trebuie înţeleasă atât violenţa fizică, adică orice atentat la integritatea
corporală sau sănătate (lovituri, bătăi, vătămări corporale, tentativă de omor), cât şi violenţa psihică -
ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice. Aceste acte de violenţă sunt cuprinse de dispoziţia art.146 CP
numai atunci când nu au fost folosite drept mijloc de apărare contra violenţei ilegale, pentru că în acest
caz ele trebuie calificate după regulile legitimei apărări;
b) insulta gravă presupune cuvinte şi acţiuni ale victimei, care, din punct de vedere moral, se
consideră deosebit de insultătoare şi care au provocat ucigaşului o stare de afect, ca rezultat al înjosirii cu
adevărat grosolane a cinstei şi demnităţii vinovatului sau a rudelor lui;
c) prin alte acte ilegale sau imorale ale victimei se înţelege orice acţiune ilegală sau imorală care a
avut sau a putut să aibă consecinţe grave pentru vinovat. De exemplu, incendierea casei, călcarea cu
automobilul a unui copil, distrugerea unui bun material important, închiderea unicului drum spre casă, o
înşelare grosolană din partea unei persoane apropiate, infidelitate conjugală etc.
6. Răspunderea pentru omorul în stare de afect poate fi stabilită numai în cazul în care starea de
afect şi intenţia de a săvârşi omorul apar subit în timpul comportării ilegale a victimei sau îndată după
aceasta şi se aduce la îndeplinire fără întârziere. Dacă însă starea de afect nu a apărut imediat după
acţiunile ilegale ale victimei sau omorul a fost comis după un anumit răstimp, omorul nu poate fi calificat
potrivit art.146 CP.
7. Potrivit indicaţiilor HP CSJ din 15 noiembrie 1993, omorul săvârşit în stare de afect şi în
prezenţa circumstanţelor agravante prevăzute de alin.2 sau 3 art.145 CP trebuie calificate numai potrivit
art.146 CP.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
9. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 147. PRUNCUCIDEREA
Omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul naşterii sau imediat după naştere de către mama
care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de
naştere,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
 2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală
sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a pruncuciderii se realizează prin omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul
naşterii sau imediat după naştere de către mama care se află într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu
diminuarea discernământului, cauzată de naştere.
4. Starea copilului nou-născut (prunc) durează în unele legislaţii anumite termene, determinate de
legislaţie, de exemplu: în Franţa - 3 zile, în Italia - 5 zile etc. Legea noastră nu stabileşte nici un termen
formal ce ar determina starea de copil (prunc) nou-născut, lăsând ca problema în cauză să fie rezolvată în
mod concret în baza expertizei medico-legale pornind de la prevederile art.147 CP, potrivit cărora timpul
stării de prunc nou-născut este limitat de noţiunile: timpul naşterii sau imediat după aceasta.
5. Pruncuciderea, fiind o varietate de omucidere, se comite prin orice acţiune (inacţiune) în măsură
să suprime viaţa victimei: sufocarea, lovirea, abandonarea în frig, îngroparea de viu, neacordarea la timp
a îngrijirilor absolut necesare vieţii etc. Fapta trebuie să fie comisă în timpul naşterii sau imediat după
naştere, când pe corpul copilului să mai fi existat urmele naşterii recente. Dacă uciderea a avut loc mai
târziu, mama răspunde potrivit lit.d) alin.3 art.145 CP. Dacă moartea s-a produs până la expulzarea
fătului, ca urmare a unor acţiuni de întrerupere a gravidităţii în condiţii ilegale, avem de a face cu un
avort ilegal (art.159 CP).
6. O trăsătură obligatorie a componenţei pruncuciderii este starea de tulburare fizică sau psihică a
mamei, cauzată de naştere, cu diminuarea discernământului ei. Starea psihofiziologică provocată exclusiv
de procesul naşterii se poate ivi ca urmare a unor acţiuni determinate de toxicoze în perioada de gestaţie,
a şocului hemoragic, a naşterii copilului în condiţii neobişnuite sau din cauza ruşinii, a fricii de
consecinţele sociale, familiale, de reacţia părinţilor, ostilităţii celor din jur etc.
7. Fiind o circumstanţă personală, atenuanta nu se răsfrânge asupra participanţilor, aceştia urmând
să răspundă în baza lit.d) alin.3 art.145 CP.
8. Pruncuciderea poate fi comisă numai intenţionat. Omorul din imprudenţă a copilului nou-născut
nu atrage răspunderea penală.
9. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.
Articolul 148. LIPSIREA DE VIAŢĂ LA DORINŢA PERSOANEI (EUTANASIA)
Lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu o maladie incurabilă sau cu caracterul insuportabil
al suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa victimei sau, în cazul minorilor, a rudelor acestora,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală
sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a eutanasiei se realizează prin lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu o
maladie incurabilă sau cu caracterul insuportabil al suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa victimei sau,
în cazul minorilor, a rudelor acestora. Aceste prevederi sunt determinate de art.34 din Legea nr.411-XIII
din 28.03.95 ocrotirii sănătăţii (modificat): MO nr.34/373 din 22.06.1995.
4. În CP din 1961 eutanasia se socotea un omor simplu, săvârşit fără circumstanţe atenuante sau
agravante, şi se încadra în baza art.89 CP din 1961.
5. Fiind o formă atenuantă a omorului, eutanasia se realizează, ca şi omorul, printr-o activitate de
ucidere (a se vedea explicaţiile corespunzătoare la art.145 CP).
6. Pentru atenuanta în cauză, legea înaintează două cerinţe cumulative:
a) omorul persoanei care suferă de o maladie incurabilă sau cu caracter insuportabil al
suferinţelor fizice;
b) omorul săvârşit la dorinţa victimei sau a rudelor acesteia în cazul minorilor.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie.
 8. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 149. LIPSIREA DE VIAŢĂ DIN IMPRUDENŢĂ
(1) Lipsirea de viaţă din imprudenţă
se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani.
(2) Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau mai multor persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală
sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o acţiune sau inacţiune în măsură să producă
direct sau indirect decesul unei persoane.
4. Se consideră lipsire de viaţă din imprudenţă fapta în care vinovatul nu a prevăzut posibilitatea
survenirii morţii victimei ca rezultat al acţiunii sau inacţiunii sale, deşi trebuia şi putea s-o prevadă
(neglijenţa criminală). De exemplu, un muncitor, făcând curăţenie într-o clădire în curs de finisare, a
aruncat de la etajul nouă nişte rămăşiţe de beton, care au lovit în cap un pieton, cauzându-i moartea.
5. Lipsirea de viaţă din imprudenţă poate fi un rezultat al încrederii exagerate în sine, când
vinovatul prevede că acţiunea sau inacţiunea sa poate avea ca urmare moartea victimei, dar considera că
o va evita. Calculul conform căruia moartea victimei ar putea fi evitată presupune întotdeauna un plan
referitor la o circumstanţă concretă, care ar putea, după părerea infractorului, să zădărnicească
posibilitatea provocării consecinţelor fatale. Asemenea circumstanţe ar putea fi: acţiunile sale
(profesionalismul, isteţimea etc.), acţiunile altor persoane, acţiunea forţelor naturii etc. Dar speranţa
făptuitorului se dovedeşte neîntemeiată şi moartea totuşi survine. De exemplu, un ofiţer a tras cocoşul
armei, crezând că e descărcată, şi a provocat moartea unui soldat; un sportiv de performanţă la haltere şi-
a ridicat prietenul deasupra balustradei unui palc şi l-a scăpat de la etajul şapte etc.
6. Dispoziţia art.149 CP (lipsirea de viaţă din imprudenţă) concurează cu un şir întreg de norme
penale în care se prevede drept consecinţe decesul persoanei din imprudenţă. De exemplu, alin.4 art.151,
lit.c) alin.2 art.159, lit.c) alin.3 art.160, lit.b) alin.2 art.162, lit.b), alin.3 art.164, lit.e), alin.3 art.171, lit.b)
art.216, lit.b) alin.3 art.224, lit.b) alin.3 art.264, lit.b) alin.3 art.278 CP ş. a. m. d.
În aceste cazuri, potrivit alin.1 art.116 CP şi art.149 CP, este o normă generală, iar articolele
menţionate sunt norme speciale şi, în cazul concurenţei dintre norma generală şi cea specială, se aplică
numai norma specială.
7. Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau a mai multor persoane (alin.2 art.149 CP) se referă la
rezultatul produs. Nu interesează dacă moartea a survenit din imprudenţă simplă ori profesională, ori
dacă făptuitorul s-a aflat în stare de ebrietate, dar toate aceste circumstanţe determină limitele legale de
pedeapsă.
8. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 150. DETERMINAREA LA SINUCIDERE
(1) Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin persecutare, clevetire ori
jignire din partea celui vinovat
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.
(2) Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere:
a) a soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate;
b) a unui minor;
c) a unei persoane care se află într-o dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de cel
vinovat;
d) prin comportare plină de cruzime;
e) prin înjosirea sistematică a demnităţii victimei
 se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală
sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin determinarea la sinucidere sau la tentativă de
sinucidere prin persecutare, clevetire ori jignire din partea celui vinovat.
4. Prin persecutare se înţelege urmărirea victimei cu scopul de a-i pricinui un rău, a-i provoca
necazuri, lipsuri, nedreptăţi, de a o prigoni, asupri, oropsi.
5. Prin clevetire se înţelege răspândirea scornirilor mincinoase ce defăimează onoarea şi demnitatea
victimei.
6. Prin jignire se înţelege lezarea intenţionată a onoarei şi demnităţii persoanei prin diferite acţiuni
verbale sau în scris.
7. Este necesar ca făptuitorul, prin acţiunile sale menţionate, să fi făcut ca victima să ia hotărârea de
a se sinucide.
8. Pentru existenţa infracţiunii se cere ca acţiunea făptuitorului să aibă ca rezultat sinuciderea sau
tentativa de sinucidere a persoanei. Între acţiune şi rezultat trebuie să existe un raport de cauzalitate.
9. Agravantele prevăzute de literele a), b) din alin.2 art.150 CP au aceleaşi explicaţii ca şi
agravantele corespunzătoare ale omorului intenţionat, de aceea facem trimitere la explicaţiile art.145 CP.
10. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere a unei persoane care se află într-o
dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de cel vinovat (lit.c) alin.2 art.150 CP). Prin dependenţă
materială se înţelege că victima a fost întreţinută material de vinovat sau că ajutorul lui material a
constituit una din principalele surse de existenţă ale victimei.
Drept altă dependenţă trebuie înţeleasă dependenţa de serviciu, dependenţa de locul domicilierii, de
raporturile conjugale etc.
11. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin comportare plină de cruzime
(lit.d) alin.2 art.150 CP) presupune lipsirea victimei de hrană, de îmbrăcăminte, de libertate, expunerea
acesteia la bătaie şi tortură etc.
12. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin înjosirea sistematică a
demnităţii victimei (lit.e) alin.2 art.150 CP) presupune lezarea intenţionată a onoarei şi demnităţii
persoanei prin diferite acţiuni verbale sau în scris, săvârşite sistematic, adică de cel puţin trei ori.
13. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie indirectă sau imprudenţă. Intenţie directă
nu poate fi, pentru că, dacă vinovatul doreşte moartea victimei, constrângerea victimei la sinucidere
trebuie calificată ca omor.
14. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16
ani.
Articolul 151. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ GRAVĂ A INTEGRITĂŢII CORPORALE
SAU A SĂNĂTĂŢII
(1) Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care este periculoasă
pentru viaţă ori care a provocat pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori încetarea
funcţionării acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a
cel puţin o treime din capacitatea de muncă, ori care a condus la întreruperea sarcinii sau la o
desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente,
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) asupra soţului (soţiei) sau unei rude apropiate;
b) asupra minorului;
 c) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau
obşteşti;
d) de două sau mai multe persoane;
e) prin schingiuire sau tortură;
f) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
g) din interes material;
h) cu intenţii huliganice;
i) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite:
a) repetat;
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;
e) la comandă,
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), care au provocat decesul victimei,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală
sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Spre deosebire de CP din 1961, care clasifica vătămările corporale în trei categorii (grave, mai
puţin grave şi uşoare), noul CP şi noul Regulament de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării
corporale (MO nr.170-172 din 08.08.2003) deosebesc patru categorii de vătămări ale integrităţii
corporale sau ale sănătăţii: grave, medii, uşoare şi leziunii corporale fără cauzarea prejudiciului sănătăţii.
Pentru primele trei este prevăzută răspunderea penală, iar pentru ultima se prevede răspundere
administrativă. Noul regulament determină şi termenul dereglării sănătăţii:
a) dereglarea îndelungată a sănătăţii pe un termen mai mare de 21 de zile;
b) dereglarea de scurtă durată a sănătăţii pe un termen de la 6 până la 21 de zile;
c) leziuni ce nu generează o dereglare a sănătăţii sau o incapacitate temporară de muncă.
4. Latura obiectivă a vătămărilor intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii se poate
realiza prin provocarea a cel puţin unei daune din cele catalogate produse sănătăţii persoanei:
a) acţiuni periculoase pentru viaţă în momentul săvârşirii lor;
b) pierderea vederii;
c) pierderea auzului;
d) pierderea graiului;
e) pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia;
f) boală psihică;
g) pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă;
h) întreruperea sarcinii;
i) desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente.
5. Din rândul acţiunilor periculoase pentru viaţă fac parte vătămările care prin însăşi natura lor sunt
primejdioase pentru viaţa victimei în momentul producerii lor sau care în evoluţia lor obişnuită, fără un
tratament corespunzător, provoacă moartea victimei. Prevenirea morţii prin acordarea asistenţei medicale
nu poate fi considerată ca motiv obiectiv pentru a renunţa la calificarea vătămărilor în cauză drept
periculoase pentru viaţă.
 Ipoteza în cauză e concepută de legiuitor ca o componenţă de infracţiune formală, deoarece
infracţiunea se consideră consumată o dată cu săvârşirea acţiunilor primejdioase prin ele însele pentru
viaţa victimei în momentul producerii lor, indiferent de dauna cauzată sănătăţii persoanei. De exemplu,
plăgile abdomenului fără lezarea organelor interne pot necesita pentru vindecare doar câteva zile. Dacă s-
ar lua în seamă numai dauna reală produsă sănătăţii, aceasta ar putea constitui numai vătămări uşoare, pe
când, după cum s-a constatat deja, asemenea acţiuni se socot vătămări grave ale integrităţii corporale sau
ale sănătăţii.
Lista completă a acestor acţiuni este stabilită în regulamentul menţionat, iar fiecare acţiune
periculoasă pentru viaţă în momentul săvârşirii ei se determină printr-o expertiză medico-legală.
6. Prin pierderea vederii se înţelege orbirea completă de ambii ochi sau starea vederii când
obiectele nu pot fi desluşite bine la o distanţă de 2 metri şi mai puţin (acuitatea vederii 0,04 şi mai mică).
Pierderea vederii la un ochi are drept consecinţă o incapacitate permanentă de muncă mai mult de
1/3, din care cauză este inclusă la categoria vătămărilor corporale grave.
7. Prin pierderea auzului se înţelege surditatea completă sau o stare ireversibilă, când victima nu
percepe vorbirea obişnuită la o distanţă de 3-5 cm de la pavilionul urechii.
Pierderea auzului de o ureche antrenează o incapacitate de muncă permanentă, mai puţin de 1/3, din
care cauză ea face parte din vătămările corporale medii.
8. Prin pierderea graiului (limbii) se înţelege pierderea capacităţii de exprimare a gândurilor pin
sunete articulate. Această stare poate fi condiţionată de pierderea limbii, de afecţiuni anatomo-funcţionale
ale coardelor vocale sau de origine nervoasă.
9. Pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia presupune pierderea mâinii,
piciorului ori încetarea funcţionării acestora, a capacităţii de reproducere.
Pierderea mâinii, a piciorului constă în detaşarea lor de la trunchi sau pierderea funcţiilor acestora
(paralizia sau o altă stare care exclude funcţionarea lor). Prin pierderea anatomică a mâinii sau a
piciorului se înţelege detaşarea completă de la trunchi a mâinii sau a piciorului, precum şi amputarea lor
nu mai jos de articulaţia cotului ori a genunchiului. Celelalte cazuri trebuie considerate drept pierdere a
unei părţi a membrului, având drept criteriu de calificare incapacitatea permanentă de muncă.
Pierderea capacităţii de reproducere constă în pierderea capacităţii de coabitare sau pierderea
capacităţii de fecundare, concepere şi naştere.
10. Boala psihică şi legătura ei cauzală cu trauma victimei se stabileşte de către expertiza
psihiatrică. Gradul de gravitate a acestei consecinţe a vătămării se apreciază cu concursul medicului
legist.
11. Pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă se stabileşte în procente (mai
mult de 33%) în baza datelor obiective şi în conformitate cu datele tabelului pentru aprecierea
incapacităţii de muncă.
Prin pierdere stabilă se înţelege pierderea capacităţii de muncă pe tot restul vieţii.
Se ia în consideraţie pierderea capacităţii generale de muncă. În cazurile în care se va dovedi că
intenţia făptuitorului este îndreptată nemijlocit spre pierderea capacităţii de muncă profesională se poate
lua în consideraţie şi aceasta. Incapacitatea stabilă de muncă se stabileşte prin expertiză medico-legală.
12. Întreruperea sarcinii, indiferent de termenul ei, face parte din vătămările integrităţii corporale
sau ale sănătăţii grave, dacă nu e o consecinţă a particularităţilor individuale ale organismului şi dacă se
află în legătură cauzală directă cu vătămarea. Expertiza medico-legală în astfel de cazuri se efectuează
împreună cu medicul obstetrician-ginecolog.
13. În cazul desfigurării iremediabile a feţei şi/sau a regiunilor adiacente expertiza medico-legală
apreciază după semnele obişnuite caracterul şi gradul de gravitate ale leziunilor produse feţei şi/sau
regiunilor adiacente (gâtul) constatând dacă acestea pot fi reparabile sau nu în mod obişnuit.
Prin vătămări reparabile se înţeleg leziunile care pot fi lecuite fără intervenţii chirurgicale
însemnate.
 Prin vătămări ireparabile, care de fapt se consideră desfigurări iremediabile, se înţeleg leziunile
care pot fi înlăturate numai printr-o intervenţie chirurgicală sau operaţie cosmetică.
14. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
15. Agravantele prevăzute de literele a), b), c), d), e), f), g), h) şi i) din alin.2, precum şi de literele
a), b), d), şi e) alin.3 art.151 CP, au aceleaşi explicaţii ca şi agravantele corespunzătoare de la art.145 CP,
de aceea, pentru a exclude repetarea, facem trimitere la aceste explicaţii.
16. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, săvârşită prin
schingiuire sau tortură (lit.e) alin.2 art.151 CP). Schingiuirea sau torturarea nu prezintă o categorie
aparte de vătămări corporale, ci determină originea acestora, metodele de cauzare a lor.
Schingiuirea reprezintă nişte acţiuni care provoacă victimei suferinţe prin lipsirea de hrană, de
băutură sau de căldură ori prin abandonarea victimei în condiţii nocive pentru viaţă etc.
Torturarea se manifestă prin acţiuni care produc dureri acute repetate sau îndelungate prin pişcături,
biciuire, împunsături cu obiecte ascuţite, cauterizări cu agenţi termici sau chimici etc.
Nu interesează dacă daunele produse sănătăţii, prevăzute de alin.1 art.151 CP, sunt rezultatul
acţiunilor de schingiuire sau torturare sau dacă aceste acţiuni se săvârşesc după producerea vătămărilor
menţionate.
17. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii săvârşită de un grup
criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.c) alin.3 art.151 CP). Noţiunea grupului criminal
organizat este prevăzută de art.46 CP, iar a organizaţiei criminale - de art.47 CP, de aceea se iau în seamă
reglementările indicate.
18. Vătămările intenţionate grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii prevăzute la alin.1, 2
sau 3, care au provocat decesul victimei (alin.4 art.151 CP). Această agravantă constituie o infracţiune
unică complexă, formată din două activităţi infracţionale: a) vătămarea intenţionată gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, prevăzută de alin.1, 2 şi 3 art.151 CP, şi b) lipsirea de viaţă din imprudenţă,
prevăzută de art.149 CP. De aceea latura subiectivă a infracţiunii acestei agravante trebuie determinată
aparte pentru fiecare activitate infracţională menţionată. Potrivit art.19 CP, aceasta nu reprezintă o a treia
formă de vinovăţie, ci o infracţiune săvârşită cu două forme de vinovăţie (intenţie şi imprudenţă). În
consecinţă, infracţiunea se consideră intenţionată.
Deci, trebuie să determinăm dacă intenţia făptuitorului a fost îndreptată numai spre cauzarea
vătămării grave şi dacă decesul victimei a survenit din imprudenţă.
19. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14
ani.
Articolul 152. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE
SAU A SĂNĂTĂŢII
(1) Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care nu este
periculoasă pentru viaţă şi nu a provocat urmările prevăzute la art.151, dar care a fost urmată fie de
dereglarea îndelungată a sănătăţii, fie de o pierdere considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime
din capacitatea de muncă,
se pedepseşte cu arest de până la 6 luni sau cu închisoare de până la 4 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) repetat;
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) asupra soţului (soţiei) sau unei rude apropiate;
d) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau
obşteşti;
e) de două sau mai multe persoane;
f) prin schingiuire sau tortură;
g) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
h) din interes material;
 i) cu intenţii huliganice;
j) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
k) la comandă
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală
sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin provocarea dereglării îndelungate a sănătăţii sau
pierderea considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă.
4. Dereglarea îndelungată a sănătăţii este determinată nemijlocit de un şir de vătămări, maladii,
dereglări de funcţie care au o durată de peste 21 de zile, dar cu condiţia că victima îşi recapătă sănătatea
iniţială.
5. Prin pierderea considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă se are în
vedere o incapacitate generală de muncă pe viaţă de la 10% până la 33%. Incapacitatea stabilă de muncă
înseamnă pierderea pentru totdeauna a capacităţii de muncă, iar incapacitatea considerabilă de muncă
presupune pierderea a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă, adică de la 10 până la 33%.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
7. Explicaţiile agravantelor infracţiunii enumerate în alin.2 art.152 CP corespund cu lămuririle date
agravantelor corespunzătoare la art.145 şi 151 CP.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani,
în condiţiile alin.1, şi de 14 ani, în condiţiile alin.2.
Articolul 153. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ UŞOARĂ A INTEGRITĂŢII CORPORALE
SAU A SĂNĂTĂŢII
Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, urmată fie de o dereglare
de scurtă durată a sănătăţii, fie de o pierdere neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la un an.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală
sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează fie prin provocarea dereglării de scurtă durată a
sănătăţii, fie printr-o pierdere neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă.
4. Dereglarea de scurtă durată a sănătăţii este determinată de daunele produse sănătăţii, care
durează mai mult de 6 zile, dar nu mai mult de 21 de zile.
5. Prin pierderea neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă se înţelege o incapacitate
generală pe viaţă de muncă până la 10 %.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 154. MALTRATAREA INTENŢIONATĂ SAU ALTE ACTE DE VIOLENŢĂ
(1) Maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă, dacă nu au provocat urmările prevăzute la
art.151-153,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu arest de până la
6 luni.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:
a) asupra soţului (soţiei) sau unei rude apropiate;
 b) cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
c) asupra unui minor;
d) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau
obşteşti;
e) de două sau mai multe persoane;
f) profitând de starea de neputinţă a victimei;
g) cu folosirea unor instrumente speciale de tortură;
h) la comandă
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1. 000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la un an.
[Art.154 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală
sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin maltratarea intenţionată sau aplicarea altor acte
de violenţă, care n-au provocat vătămări grave, medii sau uşoare ale integrităţii corporale sau ale
sănătăţii.
4. Prin maltratarea intenţionată se înţelege purtarea crudă, brutală cu victima pentru a-i provoca
dureri fizice prin aplicarea loviturilor multiple şi repetate cu pumnul, cu palma, cu bastonul etc. sau
aplicarea altei forţe pe care o pune în acţiune (de exemplu, asmuţă un câine care trânteşte victima etc.).
5. Prin aplicarea altor acte de violenţă în măsură să producă dureri fizice înţelegem faptele
săvârşite fără aplicarea loviturilor, dar care pot să contribuie la pricinuirea de dureri fizice. De exemplu,
strângerea sau frângerea mâinilor, pişcăturile, tragerea de păr, îmbrâncirea şi punerea de piedică unei
persoane, oferirea unui scaun stricat, de pe care victima, aşezându-se, cade şi se loveşte, determinarea
victimei să folosească un aparat electric, deşi făptuitorul ştia că este defectat şi îi va provoca dureri fizice,
oferirea de către făptuitor victimei a unui pahar de apă conţinând o substanţă vomitivă, sperierea
persoanei, pentru ca aceasta, căzând, să fie supusă unei loviri etc.
6. Maltratarea sau un alt act de violenţă poate produce victimei echimoze (vânătăi). Prin echimoze
se înţelege un revărsat sanguin mai mult sau mai puţin întins, localizat în grosimea tegumentului, în
ţesutul celular subcutanat sau mai profund. De regulă, echimozele nu necesită tratament medical pentru
vindecare. Un asemenea tratament se impune numai în cazul unor echimoze foarte întinse, însoţite de
edem. Dacă ele necesită îngrijiri medicale, în raport cu durata acestora fapta poate fi încadrată ca
vătămare uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
7. Lovirile reciproce nu sunt o circumstanţă care exclude răspunderea penală a fiecăruia dintre
vinovaţi.
8. Infracţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii unora dintre acţiunile menţionate.