INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢILOR PUBLICE ŞI SECURITĂŢII
DE STAT Articolul 337. Trădarea de Patrie Articolul 338. Spionajul Articolul 339. Uzurparea puterii de stat Articolul 340. Rebeliunea armată Articolul 341. Chemările la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a Republicii Moldova Articolul 342. Atentarea la viaţa Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a Prim-ministrului Articolul 343. Diversiunea Articolul 344. Divulgarea secretului de stat Articolul 345. Pierderea documentelor ce conţin secrete de stat Articolul 346. Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase Articolul 347. Profanarea simbolurilor naţional-statale Articolul 348. Împiedicarea activităţii legale a persoanei cu funcţie de răspundere Articolul 349. Ameninţarea sau violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau a unei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească Articolul 350. Atentarea la viaţa colaboratorului poliţiei Articolul 351. Uzurparea de calităţi oficiale Articolul 352. Samavolnicia Articolul 353. Eschivarea de la serviciul militar în termen, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrările rezerviştilor Articolul 354. Eschivarea de la mobilizare Articolul 355. Eschivarea sau refuzul de a îndeplini obligaţiunile serviciului de alternativă Articolul 356. Eschivarea pe timp de război de la îndeplinirea prestaţiilor Articolul 357. Organizarea sau conducerea unei greve ilegale, precum şi împiedicarea activităţii întreprinderii, instituţiei ori organizaţiei în condiţiile stării de urgenţă Articolul 358. Organizarea sau participarea activă la acţiuni de grup care tulbură grav ordinea publică ori implicarea minorilor în aceste acţiuni Articolul 359. Cumpărarea sau vânzarea documentelor oficiale Articolul 360. Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor, imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor Articolul 361. Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false Articolul 362. Trecerea ilegală a frontierei de stat . Articolul 363. Folosirea ilegală a însemnelor Crucii Roşii Capitolul XVIII. INFRACŢIUNI MILITARE Articolul 364. Neexecutarea intenţionată a ordinului Articolul 365. Opunerea de rezistenţă şefului sau constrângerea acestuia la încălcarea obligaţiunilor de serviciu Articolul 366. Insultarea militarului Articolul 367. Ameninţarea şefului Articolul 368. Acte de violenţă săvârşite asupra şefului Articolul 369. Încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, dintre persoanele care trec pregătirea militară obligatorie şi dintre rezervişti, dacă între ei nu există raporturi de subordonare Articolul 370. Abuzul de putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea puterii Articolul 371. Dezertarea Articolul 372. Eschivarea de la serviciul militar Articolul 373. Încălcarea regulilor de mânuire a armei, de manipulare a substanţelor şi obiectelor ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur Articolul 374. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă Articolul 375. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) al trupelor militare Articolul 376. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern Articolul 377. Încălcarea regulilor cu privire la menţinerea ordinii publice şi la asigurarea securităţii publice Articolul 378. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar Articolul 379. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a patrimoniului militar Articolul 380. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar Articolul 381. Risipirea sau pierderea patrimoniului militar Articolul 382. Încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor Articolul 383. Încălcarea regulilor de zbor sau ale pregătirii de zbor Articolul 384. Încălcarea regulilor de navigaţie Articolul 385. Predarea sau lăsarea mijloacelor de război inamicului Articolul 386. Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă sau refuzul de a acţiona cu arma Articolul 387. Predarea de bună voie în prizonierat Articolul 388. Acţiunile criminale ale militarilor aflaţi în prizonierat Articolul 389. Jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă Articolul 390. Actele de violenţă asupra populaţiei din zona operaţiilor militare Articolul 391. Încălcarea gravă a dreptului internaţional umanitar în timpul conflictelor militare Articolul 392. Folosirea cu perfidie a emblemei Crucii Roşii ca element protector în timpul conflictului armat Articolul 393. Infracţiunile săvârşite de civili ABREVIERI: abr. = abreviat, abreviere alin. = alineat şi derivatele AP = revista Avocatul poporului art. = articol şi derivatele BNM = Banca Naţională a Moldovei cap. = capitolul şi derivatele CC = Codul civil CCA = Codul contravenţiilor administrative CE = Consiliul Europei CEDO = Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului CEl = Codul electoral CEx = Codul de executare CF = Codul familiei CFisc. = Codul fiscal CG = Convenţiile de la Geneva din 1949 CIP = Curtea Internaţională Penală CÎS = Camera Înregistrării de Stat CJC = Codul jurisdicţiei constituţionale CM = Codul muncii CP = Codul penal CPC = Codul de procedură civilă CPP = Codul de procedură penală CRM = Constituţia Republicii Moldova CU = Curtea Europeană a Drepturilor Omului DE = Dicţionarul enciclopedic, Cartier, 2000 Dec. CA = Decizia Curţii de Apel Dec. Tr. Chişinău = Decizia Tribunalului Chişinău DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române DTI = Departamentul Tehnologii Informaţionale DUDO = Declaraţia Universală a Drepturilor Omului FMI = Fondul Monetar Internaţional HG = Hotărârea Guvernului HP CSJ = Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie HP JSRM = Hotărârea Plenarei Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova JM = Judecătoria Militară M = monitor şi derivatele MA = Ministerul Apărării MAI = Ministerul Afacerilor Interne MF = Ministerul Finanţelor MO = Monitorul Oficial MS = Ministerul Sănătăţii nr. = număr şi derivatele ONU = Organizaţia Naţiunilor Unite ord. = ordin şi derivatele p. = punct şi derivatele pag. = pagina şi derivatele PPA = Primul Protocol adiţional rec. = recomandare şi derivatele reg. = regulament şi derivatele rez. = rezoluţie şi derivatele RM = Republica Moldova şi derivatele RND = Revista Naţională de Drept sec. = secţiune şi derivatele sent. = sentinţa şi derivatele SFS = Serviciul Fiscal de Stat TI = Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte TVA = taxa pe valoarea adăugată ULIM = Universitatea Liberă Internaţională din Moldova USM = Universitatea de Stat din Moldova PARTEA SPECIALĂ CAPITOLUL I INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI SECURITĂŢII OMENIRII, INFRACŢIUNI DE RĂZBOI Articolul 135. GENOCIDUL Săvârşirea, în scopul de a nimici în totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios, a vreuneia din următoarele fapte: a) omorârea membrilor acestui grup; b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului; c) luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului; d) traficul copiilor ce ţin de grupul respectiv; e) supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care conduc la exterminarea lui fizică totală sau parţială, se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă. 1. Genocidul comis atât în timp de pace, cât şi în timp de război este o crimă de drept internaţional penal. Componenţa de infracţiune este formulată pornind de la prevederile art.2 al Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid din 9 decembrie 1948 (TI, vol.1, pag.100-104). 2. Latura obiectivă a infracţiunii se manifestă prin acţiunile orientate spre a nimici în totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios, prin vreuna din următoarele fapte: a) Omorârea membrilor acestui grup. Activitatea infracţională a acestei forme de realizare a laturii obiective este identică cu cea prevăzută în art.145 CP. b) Atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului. Activitatea infracţională a acestei forme de realizare a laturii obiective este identică cu cea prevăzută în art.151 CP. c) Luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului. Activitatea infracţională se realizează prin avorturi forţate, acte de sterilizare, castrare etc. care au ca scop împiedicarea procreării în sânul grupului. d) Traficul copiilor ce ţin de grupul respectiv. Această formă de activitate infracţională constă în distrugerea indirectă a grupului, traficul copiilor efectuându-se contra voinţei membrilor grupului într-o altă colectivitate sau grup. e) Supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care conduc la exterminarea lui fizică totală sau parţială. Sunt cunoscute următoarele modalităţi de realizare a acestei activităţi infracţionale: neasigurarea asistenţei medicale, crearea unor condiţii inumane de existenţă: hrană, locuinţă, obiecte vestimentare. 3. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă şi prin existenţa unui scop urmărit de făptuitor - în mod special - nimicirea în totalitate sau în parte a unui grup naţional, etnic, rasial sau religios. 4. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. ARTICOLUL 136. ECOCIDUL Distrugerea intenţionată în masă a florei sau a faunei, intoxicarea atmosferei ori a resurselor acvatice, precum şi săvârşirea altor acţiuni ce pot provoca sau au provocat o catastrofă ecologică, se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani. 1. Etimologia termenului este greco-latină: oikos în greceşte înseamnă casă, gospodărie, iar cido în latină înseamnă a omorî. Literalmente ideea de ecocid se descifrează prin a omorî casa. 2. Infracţiunile de ecocid sunt aceleaşi infracţiuni ecologice, însă de proporţii globale sau regionale cu consecinţe ireversibile pentru natură şi om. Din acest motiv şi deoarece atentează la menţinerea securităţii omenirii, infracţiunea de ecocid este plasată în primul capitol. 3. Comunitatea internaţională a elaborat un şir de convenţii prin care este recunoscut şi garantat dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat. RM, ratificând convenţiile respective (Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19.09.1979; Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în zonele transfrontaliere, adoptată la Espoo, Finlanda, la 25.02.1991; Carta Mondială pentru natură, adoptată la New York la 28.10.1982, a se vedea TI, vol.7, pag.59-65), şi-a demonstrat ataşamentul faţă de ideile exprimate, conştientizând faptul că distrugerea mediului duce, ireversibil, şi la distrugerea fiinţei umane. 4. Problema mediului este o problemă primordială pentru stat şi societate. Art.137 din CRM proclamă dreptul la un mediu sănătos: "1) Fiecare om are dreptul la un mediu neprimejdios din punct de vedere ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şi la produse alimentare şi obiecte de uz casnic inofensive...". 5. Latura obiectivă a ecocidului se realizează prin distrugere intenţionată în masă a florei sau a faunei; intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice; săvârşire de alte acţiuni ce pot provoca sau au provocat o catastrofă ecologică. Esenţa ideatică a sintagmei distrugere intenţionată în masă a florei sau a faunei presupune acţiuni intenţionate de nimicire a speciilor de animale sau a plantelor care există într-un anumit mediu sau regiune într-un număr sau proporţie care pun în primejdie perpetuarea speciei. Noţiunea de intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice înglobează acţiunile de impurificare a aerului, apelor cu substanţe chimice, deşeuri, gaze de eşapament şi reziduuri industriale, agricole, comunale, de transport auto etc., care depăşesc limitele şi normele stabilite de legislaţie. Prin catastrofă ecologică se înţelege un eveniment tragic de proporţii regionale sau globale, ireversibil pentru natură şi fiinţa umană (catastrofa de la Cernobâl). 6. La stabilirea cuantumului despăgubirilor cauzate naturii se vor aplica prevederile din Codul silvic, Codul funciar, Codul apelor, Codul subsolului, Legea regnului animal etc. 7. Latura subiectivă a infracţiunii de ecocid se realizează prin intenţie directă sau indirectă. 8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. Articolul 137. TRATAMENTE INUMANE (1) Supunerea, prin orice metode, la tortură sau tratamente inumane pentru a cauza în mod intenţionat mari suferinţe sau vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii răniţilor, bolnavilor, prizonierilor, persoanelor civile, membrilor personalului sanitar civil sau al Crucii Roşii şi al organizaţiilor asimilate acesteia, naufragiaţilor, precum şi oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale, biologice sau ştiinţifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani. (2) Săvârşirea faţă de persoanele indicate la alin.1 a uneia dintre următoarele fapte: a) constrângerea de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adversarului; b) luarea de ostatici; c) deportarea; d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal; e) condamnarea de către o instanţă de judecată constituită în mod ilegal fără judecată prealabilă şi fără respectarea garanţiilor juridice fundamentale prevăzute de lege, se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani. (3) Torturarea, mutilarea, exterminarea sau executarea fără o judecată legală a persoanelor menţionate la alin.1, se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă. 1. Recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile constituie baza libertăţii, a justiţiei şi a păcii în lume. 2. Termenii şi noţiunile folosite în desemnarea conceptului de tratament inuman sunt explicate şi utilizate în sensul pe care li-l oferă Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984 (TI, vol.1, pag.129-144) şi PPA la CG (TI, vol.5, pag.194-196), semnat la 12 august 1949, referitor la protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale (art.8): a) supunerea unei persoane la tratament inuman se realizează prin orice metode de lipsire a persoanei de condiţii elementare de viaţă, de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, de igienă, asistenţă medicală etc., greu de suportat fizic şi umilitoare din punct de vedere moral; b) termenul tortură desemnează orice act prin care i se provoacă persoanei suferinţe de natură fizică sau psihică, în special cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de la o persoană terţă, informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis sau este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau suferinţă sunt provocate de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane; c) prin sintagma mari suferinţe se înţelege durerea fizică sau morală, starea persoanei care resimte puternic o durere fizică sau psihică; d) noţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei supuse tratamentului inuman este explicată în comentariul la art.151 CP; e) prin termenii răniţi şi bolnavi se înţeleg persoanele, militari sau civili, care, ca urmare a unui traumatism, a unei boli sau a altor incapacităţi sau tulburări fizice sau mintale, au nevoie de îngrijiri medicale şi care se abţin de la orice act de ostilitate. Aceşti termeni vizează, deopotrivă, lăuzele, nou- născuţii şi alte persoane care ar putea avea nevoie de îngrijiri medicale imediate, cum ar fi infirmii şi femeile însărcinate, şi care se abţin de la orice act de ostilitate; f) prin noţiunea de prizonier de război se înţelege o persoană care ia parte la ostilităţi şi cade în mâinile părţii adverse. Prizonierul de război este presupus a fi şi, în consecinţă, este protejat de prevederile celei de-a III-a Convenţii de la Geneva, atunci când el revendică statutul de prizonier de război sau rezultă că are dreptul la statutul de prizonier de război; g) este considerată civilă orice persoană care nu aparţine uneia din categoriile prevăzute în art.4 A 1), 2), 3) şi 6) al celei de-a III-a CG şi în art.43 al PPA. În caz de îndoială, persoana respectivă va fi considerată civilă (art.50 PPA). Populaţia civilă cuprinde toate persoanele civile. Prezenţa în mijlocul populaţiei civile a persoanelor izolate care nu corespund definiţiei de persoană civilă nu privează această populaţie de calitatea sa; h) prin noţiunea de personal sanitar civil se înţelege totalitatea angajaţilor care au în funcţie îngrijirea bolnavilor şi răniţilor în armată sau a civililor în unităţile de întremare şi de diagnosticare; i) prin personal al Crucii Roşii şi al organizaţiilor asimilate acesteia se înţelege totalitatea angajaţilor în organizaţia internaţională a Crucii Roşii şi în alte societăţi naţionale voluntare de asistenţă, recunoscute legal şi autorizate de către o parte la conflict; j) prin termenul naufragiaţi se înţeleg persoanele, militari sau civili, care se află într-o situaţie periculoasă pe mare sau în alte ape, ca urmare a nenorocirii care-i loveşte sau care loveşte nava sau aeronava care-i transportă, şi care se abţin de la orice act de ostilitate. Aceste persoane, cu condiţia ca ele să continue să se abţină de la orice act de ostilitate, vor continua să fie considerate naufragiaţi în timpul salvării lor până vor fi dobândit un alt statut în virtutea Convenţiilor sau a PPA la CG; k) prin supunere a unei persoane la experienţe medicale biologice sau ştiinţifice se înţelege folosirea persoanei ca material viu pentru efectuarea unor anumite experimente. Pentru existenţa infracţiunii în această modalitate este necesar ca experienţele la care este supusă persoana să nu fie justificate de un tratament medical în interesul ei. 3. Alin.2 art.137 prevede următoarele circumstanţe agravante care se referă la formele de realizare a laturii obiective: a) constrângerea de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adversarului presupune determinarea persoanei de a se încadra efectiv în forţele armate ale adversarului sau de a presta nişte servicii în favoarea acestora; b) luarea de ostatici presupune lipsirea de libertate a uneia sau a mai multor persoane drept represalii ori impunerea adversarului la o anumită conduită. Prin ostatic se înţelege o persoană dintr-un teritoriu ocupat în timp de război, reţinută de ocupant drept garanţie pentru a preveni acte ostile împotriva sa. Pentru intensificarea presiunilor, ostaticii sunt ameninţaţi cu moartea. Pentru a exista componenţa de infracţiune dată, nu are însemnătate numărul persoanelor luate ca ostatici şi nici durata reţinerii lor în această stare; c) deportare înseamnă a trimite forţat persoana din teritoriul în care se află în teritoriul statului străin, inamic, sau într-un alt teritoriu ocupat de inamic. Pentru existenţa infracţiunii nu are importanţă numărul persoanelor deportate, durata deportării şi distanţa. Latura obiectivă a infracţiunii de deportare este realizată chiar dacă a fost deportată o singură persoană; d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal. Prin dislocare se înţelege o mutare forţată dintr-o localitate în alta, dar în interiorul aceluiaşi stat. Numărul persoanelor dislocate şi durata dislocării nu au un rol hotărâtor la calificarea infracţiunii de tratamente inumane. Prin lipsire de libertate se înţeleg o serie de acţiuni prin care se restrânge libertatea persoanei aflate sub puterea forţei inamice: amplasarea persoanelor în lagăre sau în alte locuri de detenţie. Pentru ca infracţiunea să fie calificată ca atare, această acţiune trebuie să fie lipsită de temei legal; e) condamnarea de către o instanţă de judecată constituită în mod ilegal, fără judecată prealabilă şi fără respectarea garanţiilor juridice fundamentale prevăzute de lege, înseamnă pronunţarea unei sentinţe de condamnare nerespectând procedura legală stabilită de lege şi neglijând mijloacele prin care se asigură învinuiţilor o judecată legală (dreptul la apărare, dreptul liber la justiţie, dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru una şi aceeaşi faptă etc.). 4. Alin.3 art.137 prevede următoarele circumstanţe agravante: a) pentru noţiunea de torturare a se vedea comentariul termenului tortură efectuat la p.2 lit.b) al art.137; b) termenul mutilare desemnează acţiunile de a mutila şi rezultatul ei, adică a tăia, a amputa o parte a corpului, a schilodi, a desfigura; c) termenul exterminare înseamnă a ucide, a nimici, a masacra, a stârpi în masă; d) executarea fără judecată legală a persoanelor menţionate în alin.1 înseamnă a aduce la îndeplinire o hotărâre a unei instanţe ilegale. 5. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă. 6. Subiect al infracţiunii de tratament inuman poate fi orice persoană civilă sau militară care a atins vârsta de 16 ani. ARTICOLUL 138. ÎNCĂLCAREA DREPTULUI UMANITAR INTERNAŢIONAL (1) Executarea unui ordin nelegitim care conduce la săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.137 se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani. (2) Darea de către şef unui subordonat în timpul conflictului armat sau al acţiunilor militare a unui ordin vădit nelegitim, orientat spre săvârşirea de infracţiuni prevăzute la art.137, dacă lipsesc semnele unei infracţiuni mai grave, se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani. (3) Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către şef a obligaţiilor de preîntâmpinare a săvârşirii de către subordonaţi a infracţiunilor prevăzute la art.137 se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani. 1. Toate unităţile armate care iau parte la conflictele militare sunt puse sub o comandă care răspunde de conduita subordonaţilor şi asigură un regim de disciplină internă pentru a asigura respectarea regulilor de drept internaţional aplicabile în conflictele armate (a se vedea art.43 PPA). Ordinul are valoare juridică dacă este emis şi se încadrează în limitele competenţelor funcţionale ale emiţătorului. 2. Prin ordin se înţelege o dispoziţie cu caracter obligatoriu, scrisă sau verbală, emisă de o persoană oficială pentru a fi executată de subalterni. Pentru elucidarea noţiunilor de ordin nelegitim (ordin sau dispoziţie ilegală) şi ordin vădit nelegitim (ordin sau dispoziţie vădit ilegale) a se vedea prevederile alin.5 şi 6 art.364 CP. 3. Infracţiunile mai grave decât cele de încălcare a dreptului umanitar internaţional sunt genocidul, omorul etc. Prin infracţiuni mai grave se înţeleg crimele pentru care este posibilă aplicarea pedepsei cu închisoarea pe un termen de peste 15 ani sau detenţiunea pe viaţă, deci infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. 4. Părţile la conflictul militar trebuie să-i însărcineze pe comandanţii militari în ceea ce-i priveşte pe membrii forţelor armate puse sub comanda lor, precum şi cu privire la celelalte persoane aflate sub autoritatea lor pentru a le împiedica să comită infracţiuni prevăzute de CG, să le pedepsească şi să le denunţe autorităţilor competente (TI, vol.5, pag.241). 5. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către şef a obligaţiunilor de preîntâmpinare a săvârşirii de către subordonaţi a infracţiunilor prevăzute la art.137 CP ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele constituie modalităţile de realizare a laturii obiective prevăzute de alin.3 art.138 CP. Noţiunile de neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare sunt analoage cu cele expuse în comentariul art.329 CP. 6. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 şi 2 ale articolului supus analizei se realizează prin intenţie directă. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute în alin.3 se realizează din imprudenţă. 7. Subiect al infracţiunii de încălcare a dreptului umanitar internaţional poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, îşi face serviciul militar sau care se încadrează în categoria de combatant. Subiectul infracţiunii prevăzute de alin.2 şi 3 este unul special - şeful, comandantul militar. Articolul 139. PLANIFICAREA, PREGĂTIREA, DECLANŞAREA SAU DUCEREA RĂZBOIULUI (1) Planificarea, pregătirea sau declanşarea războiului se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani. (2) Ducerea războiului se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă. 1. Activitatea organizatorică, îndreptată spre planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului, se consideră o infracţiune deosebit de periculoasă contra păcii şi omenirii. În plan universal războiul este considerat una dintre cele mai grave crime internaţionale. 2. În articolul 1 al Rezoluţiei nr.3314 (XXIX) din 14 decembrie 1974 a Adunării Generale a ONU agresiunea era definită astfel: "Folosirea forţei armate de către un stat împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale ori a independenţei politice a unui alt stat sau în orice alt mod este incompatibil cu Carta ONU". Art.2 al aceleiaşi rezoluţii prevede că folosirea forţei armate, prin violarea Cartei, de către un stat care acţionează primul constituie dovada suficientă, prima facie a unui act de agresiune. 3. Infracţiunea de planificare a războiului înseamnă alcătuirea planului strategic şi tactic de declanşare şi de ducere a războiului concret (alegerea ţării care urmează a fi atacată, determinarea termenelor şi a amploarei conflictului, potenţialul implicării altor state, fixarea rezultatelor agresiunii etc.). 4. Etapă de pregătire a războiului de agresiune se consideră acţiunile concrete prin care se realizează scopul de perspectivă al infracţiunii de război agresiv (de exemplu, concentrarea forţelor armate într-o regiune apropiată de zona de interes a inamicului, săvârşirea unor antrenamente tactice apropiate de luptele reale, creşterea producţiei industriale de război: armament, tehnică militară; pregătirea surplusurilor de hrană, medicamente, lubrifianţi şi carburanţi, activizarea acţiunilor de informare asupra statului şi zonei respective, pregătirea rezervelor de unităţi de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru bărbaţi etc.). 5. Noţiunea de declanşare a războiului înseamnă începerea propriu-zisă a războiului, realizarea actului concret de agresiune prin declararea sau nedeclararea acestuia. 6. Prin noţiunea de ducere a războiului se înţelege continuarea războiului deja declanşat. 7. Printre multiplele forme de agresiune se numără: atacarea armată a teritoriului unui stat străin sau orice tip de ocupaţie militară (chiar temporară), invazia, atacul, orice anexare din teritoriul statului atacat, bombardarea sau folosirea oricăror alte arme împotriva statului care a constituit ţinta agresorului, blocarea porturilor şi a frontierelor statului atacat, folosirea armatei altui stat aflate în baza unor acorduri pe teritoriul statului atacat, folosirea bandelor de mercenari etc. 8. Latura subiectivă a infracţiunii de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a unui război agresiv se caracterizează prin premeditare şi se realizează întotdeauna prin intenţie directă. 9. Subiect al infracţiunilor de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a războiului poate fi preşedintele ţării sau, în lipsa unei asemenea funcţii, persoana care deţine funcţia supremă de conducere în stat: preşedintele parlamentului, primul ministru. Articolul 140. PROPAGANDA RĂZBOIULUI (1) Propaganda războiului, răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate, instigatoare la război sau orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război, săvârşite verbal, în scris, prin intermediul radioului, televiziunii, cinematografului sau prin alte mijloace, se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 8 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani. (2) Săvârşirea acţiunilor prevăzute la alin.1 de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere se pedepseşte cu amendă de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 8 la 12 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani. 1. Propaganda războiului este o infracţiune contra păcii şi securităţii omenirii. Art.20 al Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice stipulează direct : "Orice propagandă în favoarea războiului este interzisă prin lege. Orice îndemn la ură naţională, rasială sau religioasă care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau violenţă, este interzisă prin lege" (TI, vol.1, pag.38-39). 2. Prin noţiunea de propagandă a războiului se înţelege răspândirea ideilor, doctrinelor în favoarea războiului. 3. Răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate instigatoare la război înseamnă aducerea la cunoştinţa publicului a unor fapte denaturate complet sau parţial, care au drept scop înrădăcinarea în conştiinţa membrilor societăţii a unei stări de tensionare psihică sau psihoză a războiului. 4. Prin orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război se înţelege orice formă şi tip de manifestare, de îndemnare în favoarea războiului. Acţiunile în cauză pot fi săvârşite oral sau în scris, prin intermediul radioului, televiziunii, cinematografului, prin internet etc. 5. Alin.2 art.140 CP prevede propaganda războiului, săvârşită de un subiect special - o persoană cu înalte funcţii de răspundere (a se vedea prevederile art.123 CP). 6. Propaganda războiului se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, creează o stare de pericol în domeniul menţinerii păcii, a prevăzut urmările prejudiciabile pentru securitatea omenirii şi le-a dorit. 7. Subiect al infracţiunii de propagandă a războiului poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, iar pentru acţiunile prevăzute de alin.2 art.140 CP - persoana cu înaltă funcţie de răspundere, care a atins vârsta de 16 ani. Articolul 141. ACTIVITATEA MERCENARILOR (1) Participarea mercenarului într-un conflict armat sau la acţiuni militare se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani. (2) Angajarea, instruirea, finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor, precum şi folosirea lor într-un conflict armat sau în acţiuni militare, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani. 1. Activitatea mercenarilor prejudiciază relaţiile sociale care menţin şi apără pacea, securitatea omenirii. Gradul prejudiciabil sporit al infracţiunii este relevat şi în prevederile Convenţiei internaţionale împotriva recrutării, folosirii, finanţării şi instruirii mercenarilor, în preambulul căreia se stipulează că mercenarii sunt recrutaţi, folosiţi, finanţaţi şi instruiţi pentru activităţi care violează principiile dreptului internaţional, cum ar fi suveranitatea, independenţa politică şi integritatea teritorială a statelor, precum şi autodeterminarea popoarelor. 2. Prin termenul mercenar se înţelege "orice persoană: a) care este special recrutată în ţară sau în străinătate pentru a lupta într-un conflict armat; b) care, în fapt, ia parte la ostilităţi; c) care ia parte la ostilităţi în special în vederea obţinerii unui avantaj personal şi căreia îi este efectiv promisă, de către o parte la conflict sau în numele ei, o remunerare superioară aceleia promise sau plătite combatanţilor având un grad şi o funcţie analoage în forţele armate ale acestei părţi; d) care nu este nici resortisant al unei părţi la conflict şi nici rezident al teritoriului controlat de o parte la conflict; e) care nu este membru al forţelor armate ale unei părţi la conflict şi f) care nu a fost trimisă de către un stat, altul decât o parte la conflict, în misiune oficială ca membru al forţelor armate ale statului respectiv" (art.47 PPA la CG, în TI, vol.5, pag.215). 3. Noţiunea mercenar este descifrată şi în art.130 CP. 4. Prin participarea mercenarului la un conflict armat sau la acţiuni militare se înţeleg acţiunile de luptă, participarea la ostilităţi în vederea obţinerii unui avantaj personal. 5. Prin noţiunea de angajare se are în vedere activitatea unei persoane privind atragerea a două sau mai multor persoane în conflictul militar sau acţiunile militare în calitate de mercenar. 6. Instruirea mercenarilor constituie activitatea profesională privind pregătirea mercenarului angajat în conflictele armate sau în acţiunile militare. 7. Finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor presupune asigurarea materială a activităţii mercenarilor, adică oferirea mijloacelor băneşti, a oricăror alte valori materiale, armament etc. 8. Folosirea mercenarului constă în utilizarea serviciilor oferite de mercenari în conflictele militare sau în acţiunile militare. 9. Noţiunea de conflict armat exprimă o neînţelegere, o ciocnire de interese, un dezacord între state, care se soluţionează prin implicarea forţelor armate. 10. Prin acţiuni militare se înţeleg acţiunile propriu-zise săvârşite de forţele armate ale statelor implicate în conflictul armat. 11. Latura subiectivă a infracţiunii de mercenariat se săvârşeşte prin intenţie directă. Persoana care recurge conştient la acţiunile de mercenariat este conştientă de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, prevede urmările şi doreşte în mod conştient săvârşirea actelor de violenţă în schimbul unei remunerări materiale. 12. Subiect al infracţiunii de mercenariat poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. Articolul 142. ATACUL ASUPRA PERSOANELOR SAU INSTITUŢIILOR CARE BENEFICIAZĂ DE PROTECŢIE INTERNAŢIONALĂ Atacul asupra reprezentantului unui stat străin sau asupra colaboratorului unei organizaţii internaţionale, persoane care beneficiază de protecţie internaţională conform prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi asupra oficiilor sau locuinţelor acestora, dacă atacul are drept scop provocarea războiului sau complicaţiilor internaţionale, se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 15 ani. 1. Drept bază juridică pentru protecţia persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie internaţională în dreptul internaţional servesc prevederile convenţiilor internaţionale: Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961, Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare din 24 aprilie 1963, Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea infracţiunilor contra persoanelor care se bucură de o protecţie internaţională, inclusiv agenţii diplomatici, din 14 decembrie 1973, Convenţia privind reprezentarea statelor în relaţiile cu organizaţiile internaţionale cu caracter universal din 1975 de la Viena, Convenţia europeană asupra terorismului din 1976 etc. 2. Noţiunea de persoană care se bucură de protecţie internaţională este descifrată în art.1 al Convenţiei cu privire la prevenirea şi reprimarea infracţiunilor contra persoanelor care se bucură de o protecţie internaţională, inclusiv agenţii diplomatici, din 14 decembrie 1973: "Orice şef de stat, inclusiv fiecare membru al organului colegial care exercită în virtutea prevederilor constituţionale funcţiile şefului statului şi orice şef de guvern sau orice ministru al afacerilor externe, dacă o asemenea persoană se găseşte într-un stat străin, precum şi membrii familiei sale care îl însoţesc; oricare reprezentant, funcţionar sau personalitate oficială a unui stat şi orice funcţionar, personalitate oficială sau alt agent al organizaţiei interguvernamentale care, la data şi în locul unde s-a comis o infracţiune împotriva persoanei sale, a localurilor sale oficiale, a domiciliului privat sau a mijloacelor sale de transport, are dreptul, conform dreptului internaţional, la o protecţie specială împotriva oricărui atentat la persoana, libertatea sau demnitatea sa, ca şi a membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu ei". 3. Noţiunea de persoană care se bucură de protecţie internaţională este stipulată în articolul 122 CP. 4. Noţiunea de misiune diplomatică desemnează un oficiu sau o reprezentanţă diplomatică cu grad de ambasadă sau de legaţie, care este creată prin acordul dintre state în urma stabilirii relaţiilor diplomatice. Misiunea diplomatică a unui stat se bucură de inviolabilitatea localului, arhivelor, documentelor, corespondenţei. Angajaţii misiunii diplomatice - agenţii diplomatici şi consulari (şi membrii familiilor lor) - se bucură de inviolabilitatea domiciliului, a propriei persoane, imunitate de jurisdicţie, scutiri de taxe şi impozite personale. 5. Prin atac asupra reprezentantului unui stat străin sau asupra colaboratorului unei organizaţii internaţionale se înţelege o comportare violentă a persoanei, o atitudine ofensivă ce se materializează într-o acţiune îndreptată împotriva persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie internaţională. 6. Prin provocare de război se înţeleg acţiunile orientate spre discreditarea statului în care se află persoana ce se bucură de protecţie internaţională sau a statului reprezentat de o asemenea persoană sau a oricărui alt stat cu scopul de a fi atras în conflicte militare. Prin complicare a relaţiilor internaţionale se înţelege întreruperea relaţiilor diplomatice, a relaţiilor contractuale, a altor relaţii dintre statele implicate. 7. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă, indiferent de motiv, în scopul de a provoca război sau de a complica relaţiile internaţionale. 8. În calitate de subiect apare orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. Articolul 143. APLICAREA MIJLOACELOR ŞI METODELOR INTERZISE DE DUCERE A RĂZBOIULUI (1) Aplicarea în cadrul conflictului armat sau al acţiunilor militare a mijloacelor şi metodelor de ducere a războiului interzise de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani. (2) Aplicarea armei de nimicire în masă interzise de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă. 1. Orice stat care foloseşte arme nucleare sau termonucleare trebuie să fie considerat violator al Cartei ONU, deoarece acţionează contrar spiritului legilor umanităţii şi comite o crimă contra umanităţii şi civilizaţiei (a se vedea Rezoluţia ONU 1653/XVI din 14 noiembrie 1961). 2. Dreptul internaţional interzice armele şi metodele de război: armele chimice, armele bacteriologice (biologice), capcanele, otrăvurile, armele nucleare, armele incendiare, orice metode şi mijloace de război ecologic, armele şi/sau metodele care produc inevitabil moartea ori suferinţe inutile: proiectilele de calibru mic, gloanţele "dum-dum", gazele asfixiante, toxice sau similare, otrăvurile sau armele otrăvite, proiectilele cu schije nelocalizabile, tehnicile de schimbare a mediului în scopuri militare. 3. În art.35 din Titlul III Mijloace de luptă. Statutul de combatant şi de prizonier de război, Sec.I Metode şi mijloace de luptă (PPA la CG, TI, vol.5, pag.189-258) se stipulează: "1. În orice conflict armat, dreptul părţilor la conflict de a alege metodele şi mijloacele de luptă nu este nelimitat. 2. Este interzis să se întrebuinţeze arme, proiectile şi materiale, metode de luptă de natură să provoace suferinţe inutile. 3. Este interzis să se întrebuinţeze metode şi mijloace de luptă concepute pentru a cauza, sau de la care se poate aştepta că vor cauza pagube excesive, de durată şi grave mediului natural". 4. Dreptul umanitar interzice atacurile fără discriminare. În sensul prevederilor art.51 PPA, prin atacuri fără discriminare se înţeleg: atacurile care nu sunt orientate asupra unui obiectiv militar determinat; atacurile în care se folosesc metode şi mijloace de luptă ce nu pot fi îndreptate împotriva unui obiectiv militar determinat, sau atacurile în care se folosesc metode şi mijloace de luptă ale căror efecte nu pot fi limitate şi care sunt capabile să lovească, fără deosebire, obiective militare şi persoane civile sau bunuri cu caracter civil. 5. Noţiunea de ducere a războiului a fost elucidată în comentariul art.139 CP. 6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, adică făptuitorul este conştient de caracterul devastator al acţiunilor pe care le întreprinde, prevede urmările şi doreşte în mod conştient aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului, declanşarea şi/sau ducerea războiului. 7. Subiect al infracţiunii de aplicare a mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului este persoana responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. ARTICOLUL 144. CLONAREA Crearea fiinţelor umane prin clonare se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani. 1. Termenul clon defineşte descendenţa rezultată dintr-un singur individ prin înmulţire asexuată. Prin clon se mai înţelege şi "un grup de indivizi rezultaţi prin mitoză (proces complex prin care nucleul se divide indirect) dintr-un singur ascendent". Membrii unui clon sunt identici genetic, au acelaşi genotip, adică au aceeaşi totalitate de proprietăţi ale organismului la un moment dat sau, altfel zis, toţi indivizii manifestă aceeaşi informaţie genetică: dimensiuni, comportare, formă, culoare, funcţii fiziologice, compoziţie chimică, structură internă şi externă, structură microscopică şi macroscopică etc. 2. A clona înseamnă a izola indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generaţii, iar clonare constituie acţiunea de a clona şi rezultatul ei. 3. ONU, Adunarea Parlamentară a CE, Comisia Europeană etc. au chemat statele membre să interzică crearea fiinţelor identice prin clonare sau oricare alte metode (Anexa I. 14 mai 1997 - Rezoluţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii despre clonaj în reproducerea umană - Raportul directorului general al OMS Hirishi Nakajima Clonarea, tehnologiile biomedicale şi rolul normativ al OMS; Anexa II. 26 iunie 1997 - Extras din comunicatul final al Summitului din Deniver despre clonajul uman; Anexa III. 25 februarie 1997 - Declaraţia secretarului general al CE; Anexa IV. 11 martie 1997 - Atitudinea Comisiei Ştiinţă şi Tehnologie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei; Anexa V. 12 martie 1997 - Rezoluţia Parlamentului Europei despre clonaj; Anexa VI. 28 mai 1997 - Avizul grupei de consilieri pentru etica biotehnologiei de pe lângă Comisia Europeană: aspecte etice ale tehnicilor de clonaj; Anexa VII. Amsterdam 16-17 iunie 1997. Consiliul Europei. Concluziile preşedinţiei; Avizul nr.202 (1997) al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind proiectul de protocol adiţional la Convenţia Drepturilor Omului şi a Biomedicinii referitor la interzicerea clonării fiinţelor umane. Anexa I). 4. Latura obiectivă a acţiunii de clonare se realizează prin orice intervenţie având drept scop crearea unei fiinţe umane identice din punct de vedere genetic cu altă fiinţă umană. 5. Latura subiectivă a infracţiunii de clonare se caracterizează prin intenţie directă, fiindcă făptuitorul conştientizează că întreprinde acţiuni ce cad sub incidenţa art.144 şi le doreşte. 6. Subiect al infracţiunii de clonare poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. CAPITOLUL II INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII ŞI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI Articolul 145. OMORUL INTENŢIONAT (1) Omorul unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani. (2) Omorul săvârşit: a) cu premeditare; b) din interes material; c) cu intenţii huliganice; d) în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti; e) profitând de starea de neputinţă a victimei; f) cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani. (3) Omorul săvârşit: a) asupra a două sau mai multor persoane; b) asupra soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate; c) cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide; d) cu bună-ştiinţă asupra unui minor; e) asupra unui reprezentant al autorităţii publice ori asupra unui militar în timpul sau în legătură cu îndeplinirea de către aceştia a obligaţiilor de serviciu; f) de două sau mai multe persoane; g) de către o persoană care a mai săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(1) sau (2); h) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice; i) cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei, precum şi însoţit de viol; j) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă; k) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane; l) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei; m) la comandă se pedepseşte cu închisoare de la 20 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă. 1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP. 2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei. 3. Latura obiectivă a omorului se realizează prin uciderea unei persoane, adică prin orice activitate ilegală care pricinuieşte moartea unui om. De cele mai multe ori, această activitate constă într-o acţiune (de împuşcare, strivire, înjunghiere, otrăvire, ardere, lovire, provocare a unei sperieturi, provocare a unei emoţii, despre care făptuitorul ştie că îi va provoca victimei moartea, folosire a unor animale sălbatice, folosire a unor alte forţe puse în mişcare de făptuitor etc.). Omorul poate fi săvârşit şi prin inacţiune, dar numai în acele cazuri în care făptuitorul avea obligaţiunea de a acţiona pentru împiedicarea morţii persoanei. De exemplu, mama nu-şi hrăneşte copilul. 4. Deosebim trei categorii de omor: a) simplu (alin.1 art.145 CP); b) agravat (alin.2 art.145 CP); c) omorul deosebit de grav (alin.3 art.145 CP). 5. Omorul simplu săvârşit fără circumstanţe agravante şi atenuante, prevăzut de alin.1 art.145 CP, poate fi comis din motive de gelozie şi din alte imbolduri josnice, cu excepţia intenţiilor huliganice şi interesului material, din motive de răzbunare, pe baza de relaţii personale, din cauza certurilor, în timpul unei bătăi, al efectuării unui experiment ştiinţific etc. 6. Omorul intenţionat se consumă o dată cu producerea rezultatului: moartea victimei. 7. Omorul săvârşit cu premeditare (lit.a) alin.2 art.145 CP) presupune întrunirea concomitentă a trei condiţii. O primă condiţie priveşte trecerea unui interval de timp din momentul luării deciziei şi până în momentul executării omorului. Durata acestui interval este apreciată în fiecare caz în funcţie de calităţile subiective ale făptuitorului, precum şi de celelalte împrejurări ale cauzei. O persoană poate avea nevoie de un interval mare de timp pentru a chibzui, pe când o altă persoană poate chibzui cu multă eficienţă chiar într-un interval de timp foarte scurt. O a doua condiţie priveşte activitatea psihică a făptuitorului de reflectare, de chibzuire asupra modului în care va săvârşi infracţiunea. Dacă făptuitorul nu a avut posibilitatea să mediteze, să cântărească şansele de realizare a deciziei, fiind într-o activitate continuă, circumstanţa premeditării se exclude. În sfârşit, pentru existenţa premeditării se mai cere ca, în intervalul de timp cuprins între momentul luării hotărârii infracţionale şi momentul începerii executării omorului, făptuitorul să treacă la săvârşirea unor acte de pregătire de natură să consolideze decizia luată şi să asigure realizarea ei. De exemplu, pregătirea instrumentelor şi mijloacelor pentru săvârşirea omorului. Dacă lipseşte vreuna dintre condiţiile menţionate, omorul este simplu, nu agravat. Premeditarea atribuie omorului caracter agravant, deoarece, presupunând, pe de o parte, o concentrare a forţelor psihice ale făptuitorului, iar pe de altă parte, o pregătire a comiterii faptei, asigură acestuia şanse sporite de reuşită. 8. Omorul săvârşit din interes material (lit.b) alin.2 art.145 CP) este cel săvârşit în scopul de a obţine un folos, avantaj sau beneficiu de natură patrimonială, fiind un interes egoist, josnic. Potrivit p.10 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară pe dosarele despre omorurile intenţionate, drept omor săvârşit din interes material urmează a fi calificat omorul intenţionat, săvârşit cu scopuri de a primi un venit material pentru vinovat sau pentru alte persoane (bani, bunuri sau drepturi la primirea lor, drepturi la spaţiu locativ, remunerare din partea unei terţe persoane etc.) sau cu intenţia de a fi scutit de cheltuieli materiale (restituirea bunurilor, datoriei, plătirea serviciilor, îndeplinirea obligaţiunilor patrimoniale, plătirea pensiei alimentare etc.). Nu este necesar ca interesul material din imboldul căruia a acţionat făptuitorul să fie realizat; este suficient ca acest interes să fi existat în momentul săvârşirii omorului. Omorul în scopul de a păstra averea nu poate fi considerat omor din interes material, pentru că lipseşte intenţia de a dobândi un câştig material. Dacă omorul intenţionat a fost săvârşit concomitent cu un atac de tâlhărie, fapta trebuie calificată în concurs (lit.b) alin.2 art.145 CP şi lit.c) alin.3 art.188 CP), deoarece tâlhăria nu este prevăzută de dispoziţia art.145 CP. 9. Omorul săvârşit cu intenţii huliganice (lit.c) alin.2 art.145 CP). Imboldurile huliganice conţin caracteristica generală a unui grup întreg de motive diferite, pentru care este comună lipsa de respect faţă de societate. Din rândul lor fac parte motive ca ştrengăria, străduinţa de a sfida opinia publică, manifestarea unei bravuri la beţie, demonstrarea brutală şi făţişă a puterii faţă de cei din jur, înjosirea şi intimidarea lor etc. Conform p.11 al HP CSJ din 15 noiembrie1993, drept omor din intenţii huliganice trebuie calificat omorul săvârşit din imbold huliganic de un făptuitor ce manifestă lipsă de respect faţă de societate, neglijează regulile de convieţuire socială şi normele morale, fără vreun pretext sau din cauze neînsemnate pentru omor intenţionat. Intenţiile huliganice sunt un semn obligatoriu, constitutiv al componenţei omorului săvârşit din intenţii huliganice, de aceea un concurs ideal al huliganismului (art.287 CP) şi omorul din intenţii huliganice (lit.c) alin.2 art.145 CP) se exclud. Anume asemenea indicaţii sunt menţionate în HP CSJ din 15 noiembrie 1993: "Dacă vinovatul pe lângă omorul din intenţii huliganice a mai săvârşit şi alte acţiuni intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică şi exprimă o lipsă vădită de respect faţă de societate, atunci faptele comise trebuie calificate potrivit art.145 şi 287 CP". Cu alte cuvinte, este posibil numai un concurs real de infracţiuni, dacă omorul a precedat sau după el au urmat acţiuni huliganice. Deseori intenţiile huliganice se îmbină cu asemenea motive ca mânia, gelozia, răzbunarea, pasiunea sexuală, lăcomia etc., care nu sunt semne constitutive ale componenţei omorului din intenţii huliganice. Ele trebuie luate în consideraţie numai la individualizarea răspunderii penale. 10. Omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de serviciu sau a celor obşteşti (lit.d), alin.2 din art.145 CP) presupune uciderea unui reprezentant al unei organizaţii nestatale sau a oricărui cetăţean (fiindcă uciderea unui reprezentant al autorităţii publice ori a unui militar constituie un omor deosebit de grav (a se vedea prevederile lit.c) alin.3 art.145 CP), pentru a-i împiedica să înfăptuiască acţiuni legate de activitatea lor de serviciu sau cea obştească. Un asemenea omor poate fi săvârşit şi din motive de răzbunare împotriva victimei pentru faptul că mai înainte ea, în genere, şi-a îndeplinit datoria de serviciu sau obştească. Dacă atentarea la viaţă este săvârşită în legătură cu acţiunile ilegale ale victimei, de exemplu - aceasta şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, un atare omor nu se încadrează în această agravantă, fiindcă acţiunile ilegale nicicând nu constituie îndeplinirea datoriei. Cele săvârşite, în lipsa altor agravante, constituie un omor simplu. Potrivit p.12 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, responsabilitatea pentru omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a îndatoririlor de serviciu sau a celor obşteşti survine indiferent de timpul când au fost săvârşite acţiunile care au servit drept pretext pentru răzbunare. 11. Omorul săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei (lit.e) alin.2 art.145 CP). Pentru aplicarea agravantei se cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii: a) victima se află în stare de neputinţă de a se apăra şi b) făptuitorul profită de această stare a victimei. Sunt în neputinţă de a se apăra persoanele care, din cauza unei stări fizice sau psihice ori a altor împrejurări, nu pot reacţiona împotriva agresorului (persoanele care suferă de o infirmitate fizică sau psihică, cele de vârstă fragedă sau de o vârstă foarte înaintată, cele aflate în totală stare de epuizare fizică, cele care dormeau, cele aflate în stare de beţie completă etc.). Starea de neputinţă de a se apăra a victimei trebuie să fie exterioară activităţii făptuitorului, adică să nu se datoreze acestuia. Actele de natură să pună victima în neputinţa de a se apăra, săvârşite de făptuitor, constituie acte de pregătire sau de tentativă a omorului, care, după săvârşirea omorului, sunt absorbite de infracţiunea consumată de omor. A doua condiţie de aplicare a agravantei constă în faptul că făptuitorul a folosit conştient de starea de neputinţă a victimei pentru a o ucide. Dacă victima a fost în stare de neputinţă de a se apăra, dar făptuitorul nu a cunoscut această stare a ei, agravanta nu este aplicabilă. 12. Omorul săvârşit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (lit.f) alin.2 art.145 CP) presupune că răpirea sau luarea de ostatici sunt săvârşite anterior omorului sau coincid cu timpul comiterii, sau omorul este săvârşit nemijlocit sau imediat după săvârşirea faptelor menţionate. În toate aceste trei cazuri lipsirea de viaţă a victimei are rolul unei circumstanţe de înlesnire a acestor infracţiuni sau a unei răzbunări, sau al ascunderii acestor activităţi infracţionale. La săvârşirea omorului cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic se încalcă nu numai relaţiile sociale care condiţionează ocrotirea vieţii persoanei, dar şi relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală condiţionează ocrotirea libertăţii persoanei sau a securităţii publice. 13. Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane (lit.a) alin.3 art.145 CP) presupune uciderea a doi sau mai multor oameni. Există două opinii asupra acestei agravante. Potrivit primei opinii, moartea a două sau a mai multor persoane trebuie să fie rezultatul unei singure acţiuni (de exemplu, punerea de otravă în mâncarea destinată mai multor persoane, urmată de moartea a cel puţin două dintre acele persoane). A doua opinie, susţinută şi de Plenul Judecătoriei Supreme a RM în p.13 al hotărârii sale din 15 noiembrie 1993, presupune că rezultatul prevăzut de lege poate să se producă şi prin acţiuni diferite, dar cuprinse de unitatea intenţiei şi săvârşite, de regulă, concomitent. Mai corectă ni se pare prima opinie, deoarece ea dă posibilitatea de a delimita strict această agravantă de agravanta prevăzută de lit.g) alin.3 art.145 CP (omorul săvârşit în mod repetat), care, evident, presupune săvârşirea omorurilor prin acţiuni diferite. Agravanta este aplicabilă numai dacă se produce efectiv moartea a cel puţin două persoane. Dacă atentatul la viaţa a două sau mai multor persoane nu produce moartea nici uneia dintre acele persoane, avem de a face cu prezenţa tentativei acestui omor deosebit de grav, art.27 şi lit.a) alin.3 art.145 CP. Dacă rezultatul prevăzut de lege se produce numai parţial, în sensul că încetează din viaţă o singură persoană, unitatea infracţională creată de legiuitor dintr-un concurs formal de omoruri consumate nu mai există, deci agravanta nu este aplicabilă. Faptele menţionate, formate dintr-un omor consumat şi o tentativă de omor, urmează a fi calificate separat, potrivit literei şi alineatului corespunzător al art.145 CP şi potrivit art.27, literei şi alineatului corespunzător al art.145 CP cu excepţia literei a) alin.3 art.145 CP. Din aceste considerente nu sunt corecte indicaţiile Plenului din 15 noiembrie 1993 (p.13 alin.2), potrivit cărora omorul unei persoane şi tentativa de omor a altei persoane trebuie calificate conform prevederilor art.89 sau 88 şi art.15 şi alin.4 art.88 CP al RM din 1961, fiindcă nu putem lua în consideraţie pentru calificare de două ori una şi aceeaşi faptă. 14. În cazul unui omor săvârşit asupra soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate (lit.b) alin.3 art.145 CP), agravanta se referă la calitatea de soţ sau de rudă apropiată a făptuitorului în raport cu victima infracţiunii. Calitatea de soţ (soţie) trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei. Calitatea de soţ (soţie) rezultă numai dintr-o căsătorie legal încheiată. Nu se cere ca la data săvârşirii omorului soţii să fi convieţuit în fapt. Dacă calitatea de soţ a încetat ca urmare a divorţului, sau dacă căsătoria făptuitorului cu victima a fost anulată, sau dacă făptuitorul şi victima erau legaţi printr-o căsătorie nulă, fapta, în lipsa altor agravante, constituie omor simplu. Omorul săvârşit asupra concubinului este de asemenea un omor simplu. Potrivit art.134 CP, sunt rude apropiate ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi verii primari. Sunt recunoscute ca rude apropiate şi persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude. Rude apropiate sunt considerate persoanele care cad sub incidenţa prevederii art.134 CP. Calitatea de soţ (soţie) sau de rudă apropiată a făptuitorului în raport cu victima este o circumstanţă personală, de aceea în caz de săvârşire a omorului cu participaţie, ea nu se răsfrânge asupra participanţilor. De exemplu, inculpatul care îşi ucide soţia, în timp ce alt inculpat, prieten al primului inculpat, ţinea victima pentru a nu se putea apăra, răspunde pentru omor deosebit de grav (lit.b) alin.3 art.145 CP), iar participantul, în lipsa altor agravante, - pentru omor săvârşit de două sau mai multe persoane (art.145 alin.3 lit f). 15. Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide (lit.c) alin.3 din art.145 CP) presupune suprimarea vieţii unei femei care poartă cu sine încă o viaţă, aceea a fătului. Acţiunile criminale ale făptuitorului sunt îndreptate asupra femeii gravide, care, de regulă, are posibilităţi reduse de apărare. Este necesar ca starea de graviditate să fie reală indiferent de termenul gravidităţii şi ca vinovatul să ştie cu certitudine că femeia este în starea în cauză. Dacă făptuitorul a crezut că femeia este gravidă, fapt care l-a determinat să săvârşească acest omor, dar în realitate sarcina era inexistentă, cele săvârşite trebuie calificate ca o tentativă (art.27 şi lit.c) alin.3 art.145 CP). Dacă inculpatul nu a ştiut, în momentul săvârşirii faptei, că victima este o femeie gravidă, cele săvârşite, în lipsa altor agravante, trebuie calificate ca un omor simplu. 16. Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor (lit.d) alin.3 art.145 CP) presupune uciderea unei persoane care nu a împlinit vârsta de optsprezece ani, cu excepţia pruncuciderii care este un omor cu circumstanţe atenuante. Este necesar ca vinovatul să ştie cu bună-ştiinţă că victima nu a împlinit vârsta de optsprezece ani. Se cere verificată, atât obiectiv cât şi subiectiv, situaţia cunoaşterii cu certitudine de către vinovat că victima este un minor. 17. Omorul unui reprezentant al autorităţii publice ori al unui militar în timpul sau în legătură cu îndeplinirea de către acesta a obligaţiunilor de serviciu (lit.e) alin.3 art.145 CP) se deosebeşte de omorul în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de serviciu sau a celor obşteşti numai prin statutul victimei, de aceea facem trimitere la explicaţiile agravantei prevăzute de lit.d) alin.2 art.145 CP. Reprezentanţi ai autorităţii publice sunt funcţionarii organelor de stat învestiţi cu dreptul de a înainta cerinţe, precum şi de a lua decizii obligatorii pentru executare de către cetăţeni, întreprinderi, instituţii şi organizaţii publice, indiferent de apartenenţa şi subordonarea lor departamentală (deputaţii, conducătorii, adjuncţii şi membrii Consiliilor raionale şi locale, judecătorii, procurorii, lucrătorii organelor de poliţie, inspectorii de stat etc.). În calitate de militar se socot militarii Forţelor Armate, militarii din organele securităţii naţionale, ale afacerilor interne, alte persoane, în privinţa cărora există indicaţii speciale în legislaţie. 18. În cazul omorului săvârşit de două sau mai multe persoane (lit.f) alin.3 art.145 CP) se cer luate în consideraţie faptele la care: a) au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două, potrivit alin.6 din art.42 CP, trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii; b) ele s-au înţeles să comită un omor împreună până a începe desfăşurarea actului sau chiar în acelaşi moment, dar nu mai târziu de consumarea omorului; c) au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a omorului două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin doi participanţi ai infracţiunii au acţionat în calitate de coautori. Dacă la săvârşirea omorului participă şi alte persoane în calitate de organizatori, instigatori sau complici, acţiunile lor trebuie calificate conform situaţiei concrete - potrivit art.42 şi alin.1 din art.145 sau art.42 şi lit.f) alin.3 art.145 CP. De exemplu, dacă o persoană (instigatorul) a determinat o altă persoană să săvârşească un omor, acţiunile autorului trebuie calificate potrivit alin.1 art.145 CP, iar acţiunile instigatorului - potrivit art.42 şi alin.1 art.145 CP. În cazul în care instigatorul a implicat două persoane la săvârşirea infracţiunii de omor, acţiunile lui trebuie calificate potrivit art.42 şi lit.f), alin.3 art.145 CP, iar acţiunile coautorilor - potrivit lit.f) alin.3 art.145 CP. 19. Omorul săvârşit de către o persoană care a mai săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.1 sau 2 este prevăzut de lit.g) alin.3 art.145 CP. Potrivit art.31 CP, se consideră repetare a infracţiunii săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni identice sau omogene, prevăzute de aceeaşi normă penală, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie. Se consideră omor repetat numai dacă persoana a mai săvârşit un omor prevăzut la alin.1 sau 2 art.145 CP, dar nu şi un omor prevăzut la alin.3 art.145 CP. Toate aceste noi principii de calificare au fost aduse în concordanţă cu standardele internaţionale. Prin Hotărârea nr.1298-XIII din 24 iulie 1997 Parlamentul RM a ratificat CEDO, precum şi Protocolul nr.7. Iar conform art.4 din CRM dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu DUDO, cu pactele şi cu celelalte tratate la care RM este parte. Potrivit alin.1 art.4 al Pr. nr.7, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii procedurii penale a acestui stat. Aceste indicaţii şi recomandări au fost preluate de Plenul CSJ a RM în hotărârea sa Privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 19 iunie 2000 nr.17, precum şi de procurorul general al RM în indicaţiile sale cu privire la aplicarea stipulărilor dreptului internaţional nr.12-2d/2000 din 29 septembrie 2000, potrivit cărora condamnările anterioare trebuie luate în consideraţie doar la individualizarea pedepsei penale. Deci în calitate de repetare a unei infracţiuni trebuie luate în consideraţie numai faptele pentru care făptuitorul încă nu a fost condamnat. Dacă făptuitorul a săvârşit mai întâi un omor prevăzut de alin.3 art.145 CP, iar pe urmă - un omor prevăzut de alin.1 sau 2 din acest articol, faptele săvârşite trebuie calificate separat. Orice pregătire sau tentativă de omor trebuie calificată separat, iar o dată ce faptele date sunt condamnate în aşa mod, ele nu pot fi luate în consideraţie la săvârşirea după ele a unui omor consumat, deci în aceste cazuri agravanta în cauză nu este aplicabilă. Din contra, dacă sunt repetate două pregătiri de omor sau două tentative de omor, agravanta poate fi aplicată conform art.26 sau 27 CP. Pentru calificare nu are importanţă dacă făptuitorul a acţionat în calitate de autor, organizator, instigator sau complice. 20. În cazul unui omor săvârşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice (lit.h) alin.3 art.145 CP), noţiunea de cruzime deosebită se îmbină cu acţiuni sadice, adică cu o tendinţă anormală spre cruzime, plăcere bolnăvicioasă de a vedea pe cineva suferind sau de a pricinui suferinţe. Potrivit p.15 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, semnul unei cruzimi deosebite există în cazurile în care, înainte de a-i curma viaţa sau în procesul săvârşirii omorului, victima este supusă torturilor, schingiuirilor, batjocurii sau în care omorul a fost săvârşit prin metode care cu bună-ştiinţa vinovatului au fost îmbinate cu aplicarea faţă de victimă a unor suferinţe deosebite (aplicarea unui număr mare de leziuni corporale, folosirea unei toxine cu acţiune chinuitoare, arderea de viu, înecarea, înăbuşirea, lipsa îndelungată de hrană, apă etc.). O cruzime deosebită se poate manifesta de asemenea prin săvârşirea omorului în prezenţa rudelor apropiate ale victimei, când vinovatul îşi dă seama că prin acţiunile sale le pricinuieşte acestora mari suferinţe. Nimicirea sau dezmembrarea cadavrului cu scopul de a tăinui infracţiunea nu poate servi drept bază pentru calificarea omorului ca săvârşit cu o cruzime deosebită. Omorul intenţionat comis în stare de afect şi cu o deosebită cruzime, potrivit prevederilor lit.d) art.117 CP, se califică numai în baza art.146 CP. 21. Omorul săvârşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei, precum şi cel însoţit de viol (lit.i) alin.3 art.145 CP), se deosebesc tranşant. Omorul cu scopul de a ascunde o altă infracţiune prevede, de exemplu, uciderea victimei, martorului, persoanei care deţine probele (dovezile) infracţiunii cu scopul de a le sustrage şi a le nimici. Prin înlesnirea săvârşirii noii infracţiuni se înţelege suprimarea vieţii persoanei care, după închipuirea ucigaşului, poate să împiedice înfăptuirea infracţiunii ori să contribuie la descoperirea sau demascarea făptuitorului. Legea nu precizează dacă infracţiunea ascunsă sau a cărei comitere a fost înlesnită trebuie să prezinte o anumită gravitate. Nu interesează dacă scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei a fost sau nu realizat. Prin omor intenţionat însoţit de viol trebuie înţeles omorul săvârşit în momentul violării, în procesul luptei cu victima şi învingerii rezistenţei ei sau nemijlocit după viol, pentru a evita demascarea, precum şi omorul comis, de exemplu, din motive de răzbunare pentru rezistenţa opusă. Ţinând cont că prin aceasta se săvârşesc două infracţiuni de sine stătătoare, ele trebuie calificate în concurs, potrivit lit.i) alin.3 art.145 CP şi lit.f) alin.3 art.171 CP. 22. În cazul omorului săvârşit din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă (lit.j) alin.3 art.145 CP), agravanta prevede, de fapt, trei circumstanţe, una dintre care este suficientă pentru aplicarea agravantei date. Ele se caracterizează prin intoleranţă faţă de persoanele altei naţionalităţi, rase, religii şi reprezentanţilor lor, bazată pe ideologia superiorităţii sale şi, dimpotrivă, imperfecţiunea altor naţiuni, rase sau confesiuni. Este necesar de a dovedi nu numai faptul că ucigaşul şi victima aparţin unor diverse naţiuni, rase sau confesiuni. Este important să existe pe această bază duşmănie sau ură socială (cel puţin din partea vinovatului) în momentul atentatului şi anume acesta să constituie motivul omorului. În unele cazuri concrete nu se exclud situaţiile de conflict dintre persoanele naţiunilor ostile în alte baze, de exemplu, în baza condiţiilor de trai - nu pot împărţi sectoarele pentru păşunatul vitelor, nu se pot înţelege în privinţa ordinii aprovizionării cu apă sau a altor condiţii de trai. De regulă, victime ale infracţiunii devin persoanele altor etnii, confesiuni decât cea de care aparţine făptuitorul. E posibilă şi situaţia în care victimă devine un coreligionar sau o persoană de aceeaşi naţionalitate sau rasă. De exemplu, din răzbunare pentru pasivitate, conciliere cu cei de altă etnie sau uciderea în scopul de a da vina pentru cele săvârşite pe altă parte pentru a stârni duşmănie sau ură socială naţională, rasială sau religioasă. 23. Omorul săvârşit prin mijloace periculoase pentru viaţa ori sănătatea mai multor persoane (lit.k) alin.3 art.145 CP) presupune întrebuinţarea unor mijloace de natură să pună în pericol viaţa mai multor persoane: substanţe explozive, toxice, bombe, grenade, incendierea caselor, tragerea unui foc de armă într-o mulţime de oameni. Potrivit p.16 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, pentru calificarea omorului intenţionat, săvârşit prin mijloace periculoase pentru viaţa mai multor persoane, este necesar să fie stabilit dacă vinovatul, realizând intenţia de omor a unei persoane anumite, îşi dădea seama că a folosit mijloace de omor periculoase nu numai pentru viaţa unei singure persoane. În cazul aplicării vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii altor persoane acţiunile vinovatului trebuie calificate, în afară de agravanta în cauză, şi în baza art.151, 152 sau 153 CP, care prevăd responsabilitatea pentru aplicarea intenţionată a vătămărilor integrităţii corporale sau ale sănătăţii. 24. Omorul săvârşit cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei (lit.l) alin.3 art.145 CP) presupune uciderea persoanelor care se află la lecuire, sau a persoanelor aduse în instituţiile medicale din locurile incidentelor (avarii, catastrofe, accidente, încăierări etc.), sau a altor persoane în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei. Autori, coautori ai acestei infracţiuni, de regulă, sunt medicii, deoarece sunt necesare cunoştinţe speciale pentru prelevarea organelor în procesul omorului. Dar nu se exclude că în calitate de autor, coautor poate fi şi o altă persoană care a luat consultaţiile corespunzătoare ale specialiştilor. Lista organelor şi ţesuturilor utilizate pentru transplantare este aprobată de MS al RM. Comiterea omorului în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei, de obicei, are scop de profit ori acela de a salva viaţa sau sănătatea unei persoane apropiate sau de a efectua un experiment medical. 25. Omorul săvârşit la comandă (lit.m) alin.3 art.145 CP) presupune, de obicei, uciderea unei persoane în scop de profit, adică pentru o anumită plată, remunerare, despăgubire. Dar pot exista şi alte motive, din solidaritate cu persoana care a comandat omorul sau din motive de luptă cu eterodoxii etc. Persoana care a comandat omorul, a instigat făptuitorul pentru a-l comite sau care a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace etc. trebuie trasă la răspundere penală potrivit art.42 şi lit.m) alin.3 art.145 CP. 26. Dacă omorul intenţionat este prevăzut de diferite agravante din alin.2 şi alin.3 art.145 CP, atunci, potrivit lit.c) art.117 CP, calificarea se va efectua numai în baza agravantei alin.3 din art.145 CP. De exemplu, a fost săvârşit un omor la comandă în scop de profit. Acesta se va clasifica numai în baza lit.m) alin.3 art.145 CP, indiferent de faptul că el este prevăzut şi de lit.b), alin.2 art.145 CP. 27. Dacă omorul intenţionat este prevăzut de diferite agravante ale unui singur alineat, calificarea se va efectua în baza tuturor agravantelor care încadrează fapta săvârşită. 28. Omorul intenţionat săvârşit în timpul atacului unei bande armate constituie o concurenţă a normelor juridico-penale şi cele săvârşite, potrivit art.118 CP, trebuie calificate numai în baza art.283 CP (banditism). De aceea sunt incorecte indicaţiile din p.22 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, potrivit cărora faptele menţionate constituie un concurs de infracţiuni. 29. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani. Articolul 146. OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN STARE DE AFECT Omorul săvârşit în stare de afect, survenită în mod subit provocată de acte de violenţă sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar fi putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui, se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani. [Art.146 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03] 1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP. 2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei. 3. Latura obiectivă se realizează prin omorul săvârşit în stare de afect, provocată de acte de violenţă sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar fi putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui. 4. Starea de afect constituie o stare a psihicului omului, în care acesta, deşi îşi dă seama de acţiunile sale, în mare măsură pierde controlul asupra propriilor sale acţiuni şi capacitatea de a le conduce. În acest caz omul acţionează în stare de afect fiziologic. În această ordine de idei, important este a nu confunda starea de afect fiziologic cu starea de afect patologic, când psihicul făptuitorului se află în stare de iresponsabilitate, adică persoana nu poate să-şi dea seama de acţiunile sale ori să le conducă, din cauza unei tulburări psihice. În starea de afect fiziologic persoana răspunde pentru acţiunile sale, dar aceasta este considerată o circumstanţă atenuantă. 5. Omorului în stare de afect îi premerg trei categorii de acţiuni exprimate prin: a) acte de violenţă prin care trebuie înţeleasă atât violenţa fizică, adică orice atentat la integritatea corporală sau sănătate (lovituri, bătăi, vătămări corporale, tentativă de omor), cât şi violenţa psihică - ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice. Aceste acte de violenţă sunt cuprinse de dispoziţia art.146 CP numai atunci când nu au fost folosite drept mijloc de apărare contra violenţei ilegale, pentru că în acest caz ele trebuie calificate după regulile legitimei apărări; b) insulta gravă presupune cuvinte şi acţiuni ale victimei, care, din punct de vedere moral, se consideră deosebit de insultătoare şi care au provocat ucigaşului o stare de afect, ca rezultat al înjosirii cu adevărat grosolane a cinstei şi demnităţii vinovatului sau a rudelor lui; c) prin alte acte ilegale sau imorale ale victimei se înţelege orice acţiune ilegală sau imorală care a avut sau a putut să aibă consecinţe grave pentru vinovat. De exemplu, incendierea casei, călcarea cu automobilul a unui copil, distrugerea unui bun material important, închiderea unicului drum spre casă, o înşelare grosolană din partea unei persoane apropiate, infidelitate conjugală etc. 6. Răspunderea pentru omorul în stare de afect poate fi stabilită numai în cazul în care starea de afect şi intenţia de a săvârşi omorul apar subit în timpul comportării ilegale a victimei sau îndată după aceasta şi se aduce la îndeplinire fără întârziere. Dacă însă starea de afect nu a apărut imediat după acţiunile ilegale ale victimei sau omorul a fost comis după un anumit răstimp, omorul nu poate fi calificat potrivit art.146 CP. 7. Potrivit indicaţiilor HP CSJ din 15 noiembrie 1993, omorul săvârşit în stare de afect şi în prezenţa circumstanţelor agravante prevăzute de alin.2 sau 3 art.145 CP trebuie calificate numai potrivit art.146 CP. 8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. 9. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani. Articolul 147. PRUNCUCIDEREA Omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul naşterii sau imediat după naştere de către mama care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naştere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani. 1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP. 2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei. 3. Latura obiectivă a pruncuciderii se realizează prin omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul naşterii sau imediat după naştere de către mama care se află într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naştere. 4. Starea copilului nou-născut (prunc) durează în unele legislaţii anumite termene, determinate de legislaţie, de exemplu: în Franţa - 3 zile, în Italia - 5 zile etc. Legea noastră nu stabileşte nici un termen formal ce ar determina starea de copil (prunc) nou-născut, lăsând ca problema în cauză să fie rezolvată în mod concret în baza expertizei medico-legale pornind de la prevederile art.147 CP, potrivit cărora timpul stării de prunc nou-născut este limitat de noţiunile: timpul naşterii sau imediat după aceasta. 5. Pruncuciderea, fiind o varietate de omucidere, se comite prin orice acţiune (inacţiune) în măsură să suprime viaţa victimei: sufocarea, lovirea, abandonarea în frig, îngroparea de viu, neacordarea la timp a îngrijirilor absolut necesare vieţii etc. Fapta trebuie să fie comisă în timpul naşterii sau imediat după naştere, când pe corpul copilului să mai fi existat urmele naşterii recente. Dacă uciderea a avut loc mai târziu, mama răspunde potrivit lit.d) alin.3 art.145 CP. Dacă moartea s-a produs până la expulzarea fătului, ca urmare a unor acţiuni de întrerupere a gravidităţii în condiţii ilegale, avem de a face cu un avort ilegal (art.159 CP). 6. O trăsătură obligatorie a componenţei pruncuciderii este starea de tulburare fizică sau psihică a mamei, cauzată de naştere, cu diminuarea discernământului ei. Starea psihofiziologică provocată exclusiv de procesul naşterii se poate ivi ca urmare a unor acţiuni determinate de toxicoze în perioada de gestaţie, a şocului hemoragic, a naşterii copilului în condiţii neobişnuite sau din cauza ruşinii, a fricii de consecinţele sociale, familiale, de reacţia părinţilor, ostilităţii celor din jur etc. 7. Fiind o circumstanţă personală, atenuanta nu se răsfrânge asupra participanţilor, aceştia urmând să răspundă în baza lit.d) alin.3 art.145 CP. 8. Pruncuciderea poate fi comisă numai intenţionat. Omorul din imprudenţă a copilului nou-născut nu atrage răspunderea penală. 9. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.