Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Întâmplarea a avut loc în timp ce Ricalton vizita niște sate îndepărtate din statul indian
Punjab, situat la poalele Munților Himalaya:
„Râul de munte de aici este adânc și rapid, mărginit de maluri abrupte. Acești
oameni sunt băștinași îmbrăcați în hainele lor obișnuite, iar obiectele sinistre
la care lucrează sunt piei de vite, cusute strâns și um ate cu aer până când pot
folosite ca niște colaci uriași.
Doi dintre bărbați încă lucrează, um ându-și «bărcile» cu aer. Lângă ei au
cordoane cu care să lege capătul atunci când «bărcile» sunt su cient de
um ate.”
Foto: digitalcommonwealth.org
Când au fost gata de plecare, ecare localnic a încălecat o piele um ată, folosind un
picior și o vâslă scurtă ca să propulseze ambarcațiunea, a povestit Ricalton.
Deși este foarte puțin cunoscută, această tehnică primitivă de traversare a râurilor și a
uviilor nu este unică în India și nici nu a fost inventată de indieni.
Basorelieful de la British Museum. Foto: Pinterest
Unul dintre cele mai vechi exemple ale acestei tehnici se regăsește într-un basorelief din
Mesopotamia care datează din secolul IX î.e.n. Expus astăzi la British Museum,
basorelieful înfățișează soldați asirieni înotând susținuți de astfel de plute, probabil
confecționate din piele de capră.
Cirus cel Mare a folosit, de asemenea, piei de animale um ate pentru a traversa un râu,
după cum menționează Xenofon. Un alt exemplu este cel al regelui persan Darius I, care
a folosit aceeași tehnică în 522 î.e.n. în timpul traversării Tigrului.
Mai apoi, și romanii și arabii au recurs la această soluție simplă, dar ingenioasă, în
același scop.
În prima etapă, meșteșugarii jupuiau animalul (de obicei, o capră sau un bivol) cu ajutorul
unei tehnici speciale, ca să se asigure că pielea rămâne intactă.
După ce era desprinsă de pe animal, pielea era împăturită în două și îngropată câteva
zile, timp în care începea procesul de descompunere, care le permitea meșteșugarilor să
îndepărteze părul cu mâna sau cu un cuțit din lemn.
Apoi, pielea era întoarsă pe dos și toate ori ciile (gura, ochii etc.) erau cusute, cu
excepția capătului unuia dintre picioare, care servea drept supapă pentru um are.
Plutele gon abile din piele de animal sunt folosite chiar și în zilele noastre. În imaginea
de mai sus, realizată în 2020, este înfățișată o plută formată din mai multe piei de
mistreț, pregătită să traverseze Fluviul Galben. Foto: Nelson Ng
În următoarea etapă, pielea era unsa pe interior cu rășină, iar exteriorul era tăbăcit cu
ajutorul unei infuzii de coji de rodii, făcând pluta impermeabilă.
În secolul XIX și începutul secolului XX, plutele gon abile din piele de animal erau
indispensabile în special în zonele muntoase și izolate din India, unde erau folosite de
localnici pentru a traversa râurile. În ciuda aparentului caracter primitiv, aceste plute
funcționau foarte bine.
Exploratorul William Moorcroft, care a călătorit mult prin Himalaya, Tibet și Asia Centrală,
a relatat că, într-una dintre călătoriile sale, întregul său grup, format din aproximativ 300
de persoane, 16 cai și catâri, plus mărfuri și bagaje, a fost transportat peste râul Sutlej cu
ajutorul a 31 de plute, în doar oră și jumătate.
Foto: China Daily
Astăzi, plutele gon abile mai sunt folosite izolat în țările asiatice. În orașul Langzhou, din
China, plutele gon abile din piele de oaie sunt folosite ca distracție pentru turiști.