Femeia în societatea secolului al XIX-lea

Femeia în secolul al XIX-lea este încadrată în spațiul urban, precum un

accesoriu în viața bărbatului, având consecințe de subiectivitate morală, atât
extern, în relațiile interumane, cât și internă, în relația de tip intrauman.
Viața femeii în secolul XIX era una foarte grea, statutul fiind obiectificat prin
formă și conținut , de către pionii sociali și politici de natură masculină ai vremii
respective. Imaginii agregate îi se atribuia caracteristica de mașinărie
industrială de produs copii, odrasle. Rolul acesteia era prin exclusivitate de
casnică, neavând drept la vot.
Existența femeiască, depindea implicit într-un procent foarte mare de
statutul bărbatului, aceasta neavând dreptul la vot sau/și liberă exprimare. Un
criteriu esențial în viața unei femei din secolul al nouăsprezecelea îl reprezenta
mariajul, de vârste foarte fragede, care decurgea cu precădere, în situații
ireversibile conturând manifestări denaturate, ce cuprindeau abuzul și erau
privite ca o normalitate.
Reținută și în același timp cu o profundă aversiune intransigentă raportată
la personalitățile fictive de gen masculin, personajul Chiriței reușește să își
depășească propria condiție, aflată într-o stare intrinsecă de transformare a
poziției și a statutului, detronând etalonul specific vremii prin înglobarea
obiceiurilor și comportamentelor emancipative precum călăritul, fumatul,
învățarea limbii franceze(însușirea educației pentru sine însuși, proprii),
argumentarea cu bărbatul și expunerea criticii la adresa acestuia.
Totodată reprezentarea de independență, este ușor contrariată de
poziționarea constrânsă de rolul atribuit, ca mamă și soție așa zisă devotată
unui trai casnic, axat pe familie, creând totodată un stereotip pseudosocial de
manifestare în ansamblul societății secolului al XIX-lea.
Contextul vremii le imprima forțat femeilor, scopul implementat încă din
tinerețea acestora de a fi axate pe mariaj, dependente de bărbat,
transformându-le în creaturi de tip static ca un obiect de viziune, prin faptul că
ele erau conturate de zestrea familiei, legate de criterii rigide precum vârsta de
16 ani ca fiind înaintată pentru incipierea unei vieții casnice.Însă adesea,
înfăptuirea unor astfel de principii rezultau un haos implacabil.
Odată cu mișcarea de emancipare a femeii, lupta pentru convențiile
sociale și politice crticându-le absurditatea și incorectitudinea direct
proporționale cu femeia s-a atins îmbunătățirea vieții cotidiene și depășirea
dezavantajelor discriminatorii și depravate. Cu ajutorul reformei și a
reformatoarelor de nestăvilit, prin glasuri puternice, acerbe și foarte
inteligente, tot mai multe femei au regăsit vocea complementară pentru
abolirea unei secțiuni manipulative a politicii și societăți.