Structuri sociale in evul mediu

Societatea europeană din Evul Mediu și din Epoca modernă era structurată în mai

multe stări , numite și stări de naștere. Stările sunt grupuri sociale clar departajate unele de
altele prin reguli legale (privilegii și discriminări), cum erau, de
exemplu, plebeii și patricienii în Roma antică. Stările s-au dezvoltat în epoca carolingiană din
stratificările de ordin tribal moștenite din antichitatea romană până în evul mediu
timpuriu[1] Cel mai cunoscut sistem este cel francez care, până la Revoluția franceză, avea trei
stări: clerul (oratores), nobilimea (belatores) și oamenii de rând (țărani liberi, meșteșugari etc.,
care formau laboratores. Unele țări (în special cele din Scandinavia și Rusia)
considerau burghezia și țăranii liberi drept stări separate. Cele trei funcţii au fost concepute
de Dumézil într-o ideologie capabilă să reflecte realităţi profunde ale lumii vechi şi să mute
înţelegerea istoriei în plan superior. Ele formează, pe de-o parte, un sistem de gândire propriu
societăţilor străvechi, utilizat de elite, dar şi o stratificare socială uşor de descoperit în
realitatea vremurilor.

ȚĂRANII SE IMPARTEAU IN LIBERI SI DEPENDENTI. Cei dependenți aveau următoarele

obligatiuni:

 Erau „legați de glie” (nu aveau voie să părăsească moșia pe care locuiau).
 Nu se puteau căsători decât cu acordul seniorului și doar cu cineva de pe moșia acestuia.
 Nu puteau transmite urmașilor pământul decât cu acordul seniorului și plătind o taxă.
 Urmașii lor aveau statutul de șerbi.
 Nu erau admiși ca martori în procese.
 Aveau diverse obligații față de seniori.
Meșteșugari se împart în ucenici meșteri si calfă.
Negustorii in săracă și camatari.