UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

Referat kinetoprofilaxie
ANGICA VALENTIN
I. Delimitări conceptuale
Osteoporoza, principala afecțiune metabolică osoasă cronică, se caracterizează prin deteriorarea
progresivă a microarhitecturii țesutului osos, fiind declarată de OMS a treia problem de sănătate publică
după bolile cardiovasculare și cancer. Reducerea masei osoase generează o fragilitate osoasă cu un risc
crescut de fractură, dar fără obligativitatea fracturii.
Ecourile acestei afecțiuni se reflect în funcționalitatea întregului organism, prin complicațiile sale
importante (fragilitate osoasă, deformări ale scheletului, fracturi), precum și prin dizabilitățile și scăderea
calității vieții persoanelor afectate.
Clasic, osteoporoza se clasifică în primară și secundară, în funcție de cunoșterea sau nu a etiologiei.
În formele primare, osteoporoza este singura boală, pe când în cele secundare, este una din manifestările
bolii de bază. Osteoporoza primară reprezintă peste 95% din totalitatea cazurilor, în timp ce forma
secundară este responsabilă pentru mai puțin de 5% din numărul total de cazuri și poate surveni în
numeroase boli și afecțiuni.
Osteoporoza nu are manifestări clinice specifice, fie este diagnosticată în momentul apariţiei fracturii
de fragilitate, fie este diagnosticată întâmplător cu ocazia efectuării unei radiografii. Astfel, o radiografie
toracică sau de coloană vertebrală poate revela existenţa unor tasări vertebrale. Fracturile de fragilitate sunt
considerate fracturile care apar spontan sau după traumatism prin cădere de la nivel, având ca sedii
preferenţiale coloana vertebrală, şoldul, radiusul, humerusul, coastele şi pelvisul.
Fracturile apărute la nivelul cutiei craniene, coloanei cervicale, gleznei, mâinii şi piciorului nu sunt
de obicei încadrabile ca fracturi de fragilitate. De asemenea, este posibil ca diagnosticul de osteoporoză să fie
sugerat de reducerea în înălţime a unei persoane vârstnice, ca urmare a tasărilor vertebrale. Pacienţii cu
osteoporoză secundară pot avea manifestări clinice ale bolii de fond.

II. Studiu de caz pacient

 vârstă: 53 de ani;
 sex: F;
 diagnostic: hipertiroidism, având predispoziție spre osteoporoză;
 istoricul bolii: de aproximativ 1 an doamna se confruntă cu hipertiroidism. Pacienta a intrat
la menopauză de doi ani. S-a realizat osteodensiometria DEXA, în urma căreia valorile
scorului T au fost de -2.

III. Obiectivele programului de recuperare pentru pacientul cu hipertiroidism

O1. Să îmbunătățim coordonarea;
O2. Să creștem forța musculară;
O3. Să menținem/ să îmbunătățim postura corectă a corpului.
IV. Frecvența ședințelor de recuperare într-o săptămână
Se recomandă un program profilactic de 3 ori pe săptămână (luni, miercuri, vineri). Durata unei ședințe fiind
de o oră. În sedința de kinetoterapie o să acordăm atenție:
 efortului aerob;
 forței musculare;
 echilibrului;
 flexibilității.

V. Mijloacele programului profilactic

5.1. Exerciții de flexibilitate
Exercițiul nr. 1
Poziție inițială: în ortostatism cu membrele inferioare apropiate, vârfurile orientate în afară, spatele drept.
Membrele superioare în fața corpului, mâinile cu degetele întrepătrunse, coatele extinse.
Acțiune: ducerea membrelor superioare prin înainte sus (flexia brațelor) astfel încât fața palmară a mâinii să
fie paralelă cu tavanul. Pe parcursul execuției stretching-lui, se va menține priza palmară și se va evita flexia
trunchiului.
Durată: se menține poziția finală 15-20¨ și se repetă de 2 ori.
Exercițiul nr. 2
Poziție inițială: în ortostatism cu membrele inferioare ușor depărtate, vârfurile orientate în afară, spatele
drept. Brațul drept flexat la 180º, cotul flexat astfel încât să permită plasarea palmei într omoplați (antebrațul
cât mai apropiat de braț).
Acțiune: palma stângă trage cotul spre înapoi și spre cap. Pe parcursul execuției stretching-lui, se va evita
înclinarea laterală a trunchiului și flexia capului. Mișcarea se va efectua și cu membrul superior stâng.
Durată: se menține poziția finală 15-20” și se repetă de 2 ori.

Exercițiul nr.3
Poziție inițială: în ortostatism brațul în adducție în fața corpului la nivelul umărului și rotat intern, cotul
sprijinit de mâna opusă.
Acțiune: cotul este împins cu ajutorul mâinii, care îl susține, până când fața palmară a membrului dominant
este poziționată pe omoplatul opus iar antebrațul atinge bărbia. Accentul va fi pus pe obținerea poziției de
abducție în fața corpului și pe mișcarea de rotație internă, fără a rota trunchiul și a coborî cotul sub nivelul
umărului.
Durată: se menține poziția finală 15-20” și se repetă de 2 ori.
5.2. Exerciții de forță
Exercițiul nr. 1
Poziție inițială: în ortostatism cu săculeți de nisip la nivelul gleznelor, sprijin pe spătarul unui scaun, coatele
extinse, membrele inferioare ușor depărtate cu genunnchii extinși.
Acțiune: din această poziție se execută ridicări pe vârfuri, mișcarea de flexie plantară fiind cât mai amplă.
Exercițiul va fi executat cu frecvență crescută păstrându-se genunchii extinși și o poziție corectă a corpului.
Durată: 30 secunde.
Exercițiul nr. 2
Poziție inițială: în ortostatism, cu săculeți de nisip la nivelul gleznelor, sprijin pe spătarul unui scaun, coatele
extinse, membrele inferioare ușor depărtate cu genunchii extinși.
Acțiune: din această poziție se execută extensia coapsei drepte și a genunchiului, simultan cu flexia coatelor
și apropierea trunchiului de scaun. Se va evita mișcarea de flexie a capului și gâtului și flexia membrului
inferior de sprijin.
Durată: 15 repetări pentru fiecare membru.
Exercițiul nr. 3
Poziție inițială: în ortostatism, cu săculeți de nisip la nivelul gleznelor, mâna dreaptă se sprijină pe un perete
sau pe spătarul unui scaun, mâna stângă pe lângă corp,
Acțiune: din această poziție se execută flexia de 90 º a coapsei stângi. Mișcarea se repetă și pentru membrul
inferior drept.
Durată: 15 repetări pentru fiecare membru.
Exercițiul nr. 4
Poziție inițială: în ortostatism, cu săculeți de nisip la nivelul gleznelor, sprijin pe spătarul unui scaun, coatele
extinse, membrele inferioare ușor depărtate cu genunchii extinși.
Acțiune: din această poziție se execută abducția membrului inferior drept până la un unghi de 45º. Se revine
la poziția inițială și se execută apoi cu membrul inferior stâng,