Curs 7; Bacterioze sistemice și enterice (1)

Cuprinde:

1. Actinomicoza
2. Actinobaciloza
3. Bruceloza
4. Necrobaciloza
5. Aegyptianeloza
6. Borelioza aviară
7. Spirochetoza intestinală aviară
8. Listerioza

În continuare, prezentarea detaliată:

1.Actinomicoza

1955- a fost diagnosticată la curci, în 20 de effective, fiind afectate 50%

dintre păsările în vârstă de 12-20 săptămâni, cu mortalitate de 0,5-10,5 %. Boala s-

a exprimat prin focare grave de osteomielită la nivelul extremității proximale a

tibiei și vertebrelor toraco-lombare, a fost produsă de Arcanobacterium

(Actynomices). Osteomielita a fost reprodusă experimental la curcanii de 15

săptămâni prin administrarea iv a unei tulpini de A, Pyogenes izolată din focar.

 La găinile crescute în baterii, au apărut cazuri clinice prin soluțiile de

discontinuitate ale pielii, manifestate prin: abcese cutanate, leziuni viscerale,

scăderea producției de ouă cu peste 27%, mortalitate 14 %.

Tratamentul: penicilină administrate în hrană (100g/t) aplicat 8-10 zile

2. Actinobaciloza

Actinobacilii au fost izolați de la: găini, rate, gâște, struți. Clinic s-a

constatat septicemie, manifestări respiratorii, conjunctivite severe, salpingită.

În Carolina 3333de Nord s-a constatat mortalitate crescută la puii de carne

crescuți în sistem intensiv și la bibilici. (Actinobacilllus salpingitidis)

Actinobacillus lignieresi a fost izolat de la rate și gâște ouătoatre cu leziuni

de salpingită.

Actinobacilus este implicat și în producerea bolii veneriene la gâște.

3.Bruceloza

Este produsă de germeni din genul Brucella; la păsări se datorează; B.

abortus, melitensis, suis biotipul 2.

Infecția s-a raportat la: pui, bibilici, rate, curci din Nigeria, pe baza testelor

serologice.
 Surse de infecție:

1. mamifere contaminate, în special în urma avorturilor când se

contaminează mai multe elemente ale mediului/

Clinic

Infecția naturală este foarte rară și poate trece neobservată.

Se constată: slăbire, anemie, scăderea ouatului, diaree, artrite, paralizii

uneori cu evoluție acută și sfârșit letal.

Necropsic: enterită catarală-hemoragică sau necrotică, tumefierea splinei și

ficatului, sufuziuni cardiace.

Diagnostic

Se confirm prin evidențierea brucelelor pe frotiuri din gălbenuș, excremente

și organe colorate prin metode Stamp sau Koster (Bacteriile sunt situate

intracitoplasmatic sau sunt libere, dispuse în grămezi sau izolate); se fac și teste

serologice (testul Roz Bengal în plăci și de microaglutinare); pentru detectarea

brucelelor în țesuturi și secreții se poate utiliza PCR:

Profilaxie și combatere

Măsuri generale de profilaxie și combatere

 4. Necrobaciloza

Boală infecțioasă produsă de Fusobacterium necrophorum, bacterie

anaerobă, Gram-negativă; există două biotipuri: Biotipul A, pathogen, cel care

produce necrobaciloză la mamifere; Biotipul B este o gazdă normal a tubului

digestive. Patogenitatea este legată de producerea de toxine: leucotoxina și

endotoxina.

Clinic și morfopatologic

La găini::

-focare mici necrotice și uneori membrane cazeoase greu detașabile

de la : baza limbii și faringelui;

-abatere, refuzul hranei

-edemațierea regiunii submandibulare și a gâtului etc.

-pot să apară focare necrotice la baza falangelor, sau chiar în talpă iar la

palmipede pe membrane interdigitală, pe care o perforează.

Diagnostic

-izolarea agentului etiologic pe medii celulare anaerobe;

Tratament
 -se îndepărtează falsele mebrane și țesuturile necrozate;

-se administrează sulfamide sau antibiotic pe cale generală, 3-4 zile;

5. Aegyptianelloza

Boală infecțioasă întâlnită la păsările sălbatice și domestic, cu evoluție acută

sau cronică, caracterizată clinic prin: febră, anemie, paralizii iar morfopatologic

prin spleno-și hepatomegalie.

1928- a fost decscric agentul etiologic în Sudan de , Carpano- la pui și

gâște.

Boala este semnalată în Africa de Sud, țări mediteraneene, în Balcani, Asia,

Transcaucaz etc.

În Ghana și Zimbabwe prevalența infecției a fost de 6 %; în Iraq de 28,9 %

(33 % la rate, 30 % la porumbeii , 26 % la gâște, 20 % la puii).

 Agentul cauzal Aegiptianella pullorum face parte din familia

Anaplasmataceace- de formă cocoidă, este un parazit intracitoplasmatic a I

eritrocotelor, în care pătrunde prin endocitoză și le lizează.

Epidemiologie

Receptive: păsări sălbatice și domestice

Sursele de infecție

-păsările bolnave și cele purtătoare de germeni;

-păsările migratoare din țările tropicale și subtropicale;

Transmiterea infecției se realizează de către căpușele din genul Atgas; boala

evoluează sporadico-enzootic.

Clinic În formele severe: -hipertermie, abatere, anorexie, paralizia

memebrelor, diaree, paliditatea crestei, bărbițelor și a mucoaselor, apoi moarte.

Morfopatologic : anemie, ascită, spleno și hepato-megalie, hemoragii

punctiforme pe serosae etc.

Tratament: tetracicline și tratament de susținere.

6. Borelioza aviară
 Boală infecțioasă întâlnită la mai multe specii de păsări sălbatice și

domestice; este transmisă prin intermediul căpușelor; clinic se caracterizează prin

febră, anorexie, abatere, anemie,cianoza capului, și paralizii.

Boala a fost descrisă pentru prima data la gâște de Sakharoff, în Caucaz

(1891); 1903 la găini în Brazilia.

În România- Mezincescu și colaboratorii în 1907.

Agentul cauzal: Borellia anserine

Epidemiologie

Receptive: găinile, curcile, fazanii, gâștele, rațele, papagalii, canarii etc.

Sursele de infecție:

-păsările bolnave și unele specii de ectoparaziți, în special căpușele Argas

persicus.

Căpușele devin infectante după 6-7 zile de la prize de sânge virulent; ele pot

supraviețuii fără a se alimenta timp îndelungat, dar rămân purtătoare mai mult de

un an.

Transmiterea se face pe cale orală; prin ciugulire, prin ingerare de sânge,

furaje și apă contaminate.

 Patogeneză

Boreliile pătrund în organism și ajung în sânge și în alte organe; se

multiplică și sub acțiunea toxinelor se produc alterări celulare cu manifestări

diverse.

Clinic

Perioada de incubație este de 3-8 zile.

Clinic: hipertermie, abatere, anorexie, polidipsie, paliditatea crestei,

bărbițelor, a mucoaselor aparente; diaree cu fecale de culoare verzuie și cu exces

de urați etc. În final temperatura scade, se produc pareze și paralizii a aripilor și

picioarelor; moartea survine în 12 ore sau în 6-8 zile. Mortalitatea este de 80% în

zonele în care boala nu a mai evoluat și 10 % în zonele endemice.

Morfopatologic

-starea icterică a cadavrelor,

-anemie,

-ficatul mărit în volum, distrofic, cu focare necrotice; splina mărită de 4-6

ori față de normal; rinichii măriți în volum și palizi; uerterele dilatate prin exces de

urați; enterită hemoragică sau chiar fibrinoasă etc

 La bobocii de gâscă- artrite seroase și serofibrinoase

La fazani- hemoragii, necroze musculare.

Diagnostic

Confirmarea se face prin examen bacteriologic, serologic și bioproba.

Frotiurile de sânge din organe (ficat, splină)colorate prin metoda MGG

permit evidențierea boreliilor printre elementele figurate sanguine.

Tratament

Acid acetilamino-oxifenilarsenic (0,250- 0,500g/kg, per os, o singură

administrare); penicilină 20.000UI/pasăre, la interval de 8 ore; oxitetraciclină

Profilaxie și combatere

1. Măsuri generale

2.imunoprofilaxie cu vaccinuri inactivate în doză de 0,5 ml la tineretul

de 3-5 luni și 1 ml la adulte; se asigură protecție pentru 8 luni;se mai poate

folosi și un vaccin polivalent cu mai multe serotipuri.

3. Administrarea serului hiperimun asigură protecția păsărilor până la

3 săptămâ
 7. Spirochetoza intestinală aviară

Boală infecțioasă subacută și cronică, întâlnită la mai multe specii de păsări.

Se caracterizează prin:

-clinic: diaree, nerealizarea sporului, scăderea producției de ouă și

modificarea calității acestora;

- morfopatologic- tiflită ulceroasă.

SIA- boală descrisă recent

-1910- în Marea Britanie- Spirochaeta lovati, izolată din

cecumurile puilor bolnavi;

-1930-

-1955- în SUA-prezența unor noduli cazeoși în peretele cecal al

curcilor, puilor de fazani;

-1986- a fost raportată la puii de găină din Australia, Anglia etc;

Davelar și colab. au descries pentru prima data tiflita infecțioasă produsă la

puii de găină, de către spirochete.

1990-1992- s-a conturat ca entitate morbidă în Europa dar și în

America de Nord și Australia.

 -1990- la strtruțul American, gâște și rațe.

Management economic: puii eclozionați din efective infectate sunt mai

mici, au o rată de creștere și de conversie a furajului redusă, sunt predispuși la

rahitism și mor printr-uun sindrom de malabsorbție; la găinile ouătoare scade

producția de ouă cu modificarea calității acestora.

Epidemiologie

Au fost izolate din intestinele diferitelor specii de păsări domestice (puii de

carne,curci, fazani, rate, gâște, struți) și păsări sălbatice (în special cele din ordinul

Anseriforme și Ciconiforme) care ocupă habitate acvatice.

27,26 % din efectivele de puii de carne cu tulburări digestive au fost

pozitive pentru spirochete și 4,4 % din efectivele fără semne clinice enterice.

Spirochetele au fost izolate din intestinele păsărilor EMU (Dromaius

novaehollandiae) dar anticorpii specifici au fost detectați în absența semnelor de

boală.

În Australia spirochetele au fost detectate în 43 % din 28 ferme puii de

carne și în 68 % din 22 ferme de găini ouătoare.

La rațele (Anas plathyrhynchos)- prevalență de 78 %.

 Transmiterea se face pe cale digestivă; vectori de transmitere pot fi

șobolanii, șoarecii, purecii, porcii etc.

Păsările sălbatice pot constituii surse de infecție pentru păsările

domestice.

Spirochetele sunt cel mai frecvent izolate din sacii cecali; în același

efectiv pot fi izolate una sau mai multe speciii de spirochete.

Clinic

Perioada de incubație este variabilă fiind condiționată de cantitatea de

germeni pătrunși în organism și factorii favorizanți (unul dintre ei poate fi și

așternutul umed).

1 Forma subclinică: la păsările sălbatice, la cele de apă prezența

spirochetelor la nivelul cecumului nu se asociază cu boala clinică.; spirochetele

au fost identificate în cecum și la puiii sănătoși.

2. Formele ușoare și moderate de boală: diaree cu fecale lichide de

culoare galben- brună și cu mucus, fetide; reducerea ratei de creștere, scăderea

producției de ouă cu 5-10%; ouă mici cu cochilia deformată și cu un conținut

diminuat de caroten.
 3. Formele severe; sunt frecvente la struții Nandu, în vârstă de peste 6

luni, la puii de carne și chiar la păsările adulte când intervin factori stresanți; se

exprimă prin diaree gravă urmată de moarte în 25-80 % din cazuri.

Morfopatologic

Sacii cecali sunt dilatați, cu pereții îngroșați, plini cu un conținut lichid de

culoare gălbui-maronie, iar mucoasa este ulcerată acoperită de pseudomembrane.

Examen histologic-care prin metode special de colorare evidențiază un

start uniform de spirochete care acoperă polul apical al enterocitelor cecale.

Diagnostic

Dg. Suspiciune- pe baza aspectelor morfo-clinice.

Dg certitudine-izolarea și identificarea spirochetelor.

Examinarea frotiurilor făcute din conținutul sacilor cecali sau din

fecalelel păsărilor cu simptome de boală, colorarea adecvată a acestora permite

evidențierea spirochetelor la microscopul cu camp întunecat.

O altă metodă este imunohistochimia.

Izolarea spirochetelor-permite identificarea speciilor pe baza testelor

biochimice, prin IF și prin serotipizare.

 Tratament

Antibioterapie: lincomicină/spectinomicină, tiamulin, dimetridazol etc.

La struții Nandu (Rhea amaricana) rezultate bune s-au obținut cu

dimetridazol (0,025-o,o50g/kg) odată sau de 2 ori/zi; eritromicină (0,015-

0,025g/kg1/zi) timp de 5-7 zile.

Profilaxie și combatere

1.Măsuri generale

În crescătoriile de struți se va respecta carantina de 60 de zile

2. nu există vaccinuri.

8. Listerioza

Boală infecțioasă de tip evolutiv acut, comună omului și mamiferelor,

păsărilor (domestice și sălbatice, unor animale acvatice caracterizată printr-o

simptomatologie polimorfă, dominate de tulburări nervoase.)

1924- a fost semnalată în Anglia la cobai și iepuri, de unde s-a izolat un

bacil Bacterium monocytogenes (a fost denimit astfel deoarece determină

creșterea numărului de monocite).

 În onoare lui LISTER acestei bacterii i s-a dat numele Listeria.

În România a fost descrisă pentru prima data la capră (1950)

La păsările domestice a fost semnalată prima data la găini de Seastone,

1935, ulterior la bobocii de rață și gâscă, cocoși sălbatici, vulture albastru etc.

În România la păsări a fost diagnosticată de Stoenescu și colab1958 și

Volintir și colab, 1961.

La păsări este rar semnalată.

Poate fi considerate o zoonoză deoarece produce îmbolnăviri la Om,

influențează sarcina; poate produce meningoencefalită sau septicemie. Infecțiile

apar în urma manipulării carcaselor și a cărnii de pui contaminate.

Etiologie

Agentul cauzal- Listeria monocytogenes- bacil necapsulat, nesporulat

mobil, Gram pozitiv.

Patogenitatea listeriilor este determinate de virulență și mai puțin de

toxicitate. Bacteria sintetizează o exotoxină termolabilă cu acțiuni

edemohemoragice și necrotice și cu efect citopatic asupra culturilor celulare.

 L.monocytogenes este o bacterie rezistentă la acțiunea factorilor

externi.

Epidemiologie- poate infecta aproape toate animale și păsările.

Listeria a fost izolată de la 42 specii de animale domestic și sălbatice; 22

de specii păsări; de la pești, reptile, crustacee și insect.

La păsări listerioza este întâlnită ocazional.

Receptive sunt:găini, curci, fazani, gâște, rate, porumbei, prepelițe,

papagali, vulture, canari, cocoși de munte etc.

Păsările tinere sunt cele mai sensibile; rata de mortalitate poate ajunge la 40

%.

Factori favorizanți

În declanșarea bolii un rol important revine schimbărilor bruște de

temperatură, umiditate crescută. deficiențe alimentare, deficiențe de microclimat

etc.

La păsările domestic listerioza evoluează concomitant cu:coccidioza,

coriza, colibaciloza, clostridioza, campilobacterioza.

 Sursele de infecție-animalelel bolnave, cele sănătoase, cele purtăttoare de

germen ice sunt eliminați și contaminează toate secrețiile și excrețiile; este o

bacterie ubicvitară.

Există terenuri listeriogene în care bacteriile se pot înmulți.

Listeriile pot exista și ca germeni epifiți la nivelul mucoasei căilor

respiratorii și conjunctivei- îmbolnăvirile apar atunci când scade rezistența

organismului.

Puii sunt purtători de listerii și constituie rezervoare importante pentru

infectarea altor păsări.

Transmiterea se face prin:

1. direct prin coabitare;

2.ingerare d eproduse organice sau de cadaver infectate (rozătoare mai

ales);

3. indirect- prin intermediul apei, furajelor, vectorilor

Pătrunderea germenilor se realizează pe cale respiratorie și digestivă.

Nu există dovezi pentru transmiterea prin ou.

S-au constatat cazuri de listerioză la puiii broiler după debecare.

 Patogeneză

Bacteria este ingerată, penetrează mucoasa intestinală, apoi:

-fie determină o infecție inaparentă urmată de eliminarea prelungită

a germenilor prin fecale;

- fie determină bacteriemie cu localizare în diferite organe;

- fie determină septicemie mortală.

Listeriile sunt organisme facultative patogene intracellular; infectează

celulele intestinale, prin fagocitoză sau endocitoză direct.

Fagocitoza este indusă numai de speciile patogene și unde un rol important

îl are internalina.

Endocitoza este realizată prin atașarea bacteriei la suprafața celulei gazdă

consecutiv interacțiunii dintre un glucid al Listeriei și un receptor pentru galactoză

al celulei atacate.

Listeriile pot supraviețui în macrophage și monocite deoarece sunt

protejate de mecanismele oxidative ale fagocitelor de către superoxid-

dismutază.
 Listeriolizina O contribuie la distrugerea membranelor lisosomale și

permit multiplicarea listeriilor în citoplasmă

.Etape: internalizarea, multiplicare, migrarea celulară și orientarea

spre periferia celulei, ajungerea în spațiul intercellular după care ciclul se

reia.

Ca răspuns la multiplicarea intercelulară a germenilor are loc sensibilizarea

gazdei care prin intermediul limfokinelor pe care le secretă (interferon și

interleukina IL-2) și a mecanismelor citotoxice; contribuie la formarea unor

microfocare limfomonocitare uneori cu mici insule de liză tisulară și celulară.

Clinic

Perioada de incubație este de câteva zile până la 2-4 săptămâni.

La păsări listerioza evoluează sub formă septicemică și/sau encefalică,

dar subclinică.

Forma acută: abatere, inapetență, conjunctivită, cheratită, diaree,

contracții spasmodice, ale musculaturii gâtului, ataxie, torticollis, opstotonus,

paralizia aripilor și picioarelor; moarte la 40% din efectiv.

Uneori păsările pot fi găsite moarte; la păsări Listerioza evoluează ca o

infecție secundară.
Morfopatologic

Forma septicemică:

-hemoragii în proventricul, ficat, cord, splină, rinichi, creier,

-spleno și hepatomegalie;

-focare necrotice în ficat și cord;

-necroze cerebrale;

-pericardită fibrinoasă;

-ascită;

-edem pulmonar;

-salpingită la găini.

Examen histologic glioliză în structurile nervoase

Diagnostic

1. Dg, de suspiciune: date epidemiologice, clinice și morfopatologice.

2. Confirmarea Dg:- examen de laborator

-ex. bacterioscopic are valoare orientativă

 -izolarea germenului se face prin însămânțări din produsele

patologice (fecale, sânge, ficat, cord, splină, creier) sau din furaje, pe medii de

cultură.

Când există un rezultat bacteriologic negative, se fac alte însămânțări la o

săptămână din materialul pathologic ținutv la rece deoarece Listeriile se multiplică

la temperature scăzute.

-identificarea bacteriilor se face pe baza caracterelor culturale,

morfologice, biochimice și de patogenitate pe animale de laborator și folosind

testele IF, ELISA sau analiza AND.

Dg. Diferențial

Tratament

-antibioterapia-se recomandă tetracycline și sulfamide, singure sau în

asociație conform antibiogramei.

Tratamentul trebuie aplicat precoce înainte de constituirea necrozelor

cerebrale.

Profilaxie și combatere

1. Măsuri generale
 2. Folosirea prventivă a antibioticelor în furaje poate să previnpă

boala.

3. Probioticele au rol în inhibarea multiplicării.