RELIGII ORIENTALE

CONFUCIANISMUL
 SCURTĂ DESCRIERE
Confucianismul a apărut în China
ca o doctrină etică, filosofică, dar și
social-politică.
Această religie este un sincretism
între cultul naturii și cel al strămoșilor.
Confucianismul este pur umanism, o
filozofie care se preocupa de ființele
umane, de interesele si realizările lor,
mai degrabă decât de abstracțiuni sau
probleme de teologie. El nu este atât o
religie, cât un cod moral, care a
influențat foarte mult gândirea si modul
de viață al chinezilor.
 ORIGINI
Întemeietorul confucianismului este
considerat Confucius, apariția acestuia
în China fiind considerată începutul unei
noi ere.
Confucius este numele latin dat de
misionarii creştini, care i-au citit
învăţăturile sute de ani mai târziu,
lui Kong Qiu, numit de chinezi Kong
Fu-zi, adică Maestrul Kong. A trăit între
551 î.e.n. şi 479 î.e.n., fiind
contemporan cu alte mari personalităţi,
ca indianul Gautama Siddharta,
întemeietorul
budismului şi chinezul Lao Zi, fondatorul
taoismului
 Confucius nu avea intenția sa întemeieze o religie noua, ci să
interpreteze si să renască religia dinastiei Zhou, cu ritualurile sale, pe
care el le-a interpretat nu ca niște sacrificii făcute de oameni, pentru a
primi iertarea de la zei, ci ca niște ceremonii ale oamenilor, întrupând
modele de comportament civilizat, adunate de-a lungul mai multor
generații. Acestea însemnau pentru Confucius sâmburele societății
chineze.

Trăind într-o vreme de mare

confuzie politica si decădere
morală, Confucius şi-a propus
îmbunătăţirea vieţii politice şi
sociale din timpul său, neavând
un succes real decât după
moartea sa, când toţi cei care
l-au criticat şi-au arătat
admiraţia pentru el.
SCRIERI SACRE
Analectele este numele unei colecții de scrieri atribuite
lui Confucius și datate în „perioada Dinastiilor Războinice” (475 –221
î.Hr).
Numită și Învățăturile lui Confucius, cartea cuprinde preceptele
marelui filozof chinez expuse sub forma a diverse dialoguri cu
discipolii săi.
Scrierile lui Confucius cuprind:
- „Cartea Cântecelor“ (Odelor),
- „Cartea schimbărilor“,
- „Cartea Edictelor“,
- „Memorial de ritualuri“,
- „Cartea muzicii“,
- „Primăvara - Toamna Ţării Lu“.
CITATE
"Omul ințelept nu este un simplu vas sau o simplă unealtă, cu o
singură întrebuințare.“
"A citi și a studia fără a gândi este o deșertăciune; a gândi fără a citi
sau fără a beneficia de călăuzirea maestrului, e periculos.“
"Înțeleptul este împăcat și smerit. Omul de rând este orgolios și nu
are pace în sufletul lui."
DOCTRINA CONFUCIANISTĂ
Este un amestec de tradiții vechi chinezești, de principii
morale, filosofice, religioase etc. Centrul doctrinei
confucianiste este considerat omul și educația absolută.
Adepții acestei religii susțin că oricine poate deveni perfect
dacă respectă necondiționat disciplina și normele.
Baza acestei învățături este tradiția și normele
etico-politice.
 PRINCIPII CONFUCIANISTE
❖ Fidelitate față de eticheta socială.
❖ Respectarea datinilor, a moravurilor, a sacrificiilor ce
fixează clar ierarhia într-o societate bine structurată.
❖ Divinizarea împăratului chinez ca Fiu al Cerului.
❖ Codul etic elaborat de Confucius se bazează pe:
- Reciprocitate
- Omenie
- Dragoste și respect în familie
 Dumnezeu este uneori
considerat personal, alteori o putere
morală, sau un principiu impersonal. De
aceea, veşnicia nu este înţeleasă ca o
continuare a existenței după moarte în
prezenţa vreunui Dumnezeu, ci o
continuare a influenței morale a strămoșilor
asupra ideilor si valorilor urmașilor.
Locurile de cult sunt templele. Cel mai
mare templu din lume este cel din Beijing,
acesta fiind închinat Cerului.
Cultul imperial a luat sfârşit prin
revoluţia din 1912, iar din 1917,
confucianismul n-a mai fost recunoscut ca
religie oficială a statului.
TEMPLE
 CONCLUZIE
Confucianismul nu este atât o religie, cât un sistem de crezuri
religioase care determină valorile majorităţii popoarelor asiatice,
ale unei bune părţi dintre chinezi, japonezi, coreeni şi
vietnamezi. El nu s-a manifestat niciodată ca o religie cu biserici şi
preoţi. Savanţii chinezi l-au onorat pe Confucius ca pe un mare
înţelept, fără însă a-l venera ca pe un zeu.