VSH – viteza de sedimentare a hematiilor

Ce este viteza de sedimentare a hematiilor – VSH

Testele VSH masoara viteza de sedimentare (asezare) a hematiilor (globulele rosii ale
sangelui) in tubul de test in timp de o ora. Cu cat mai multe hematii se aseaza pe baza tubului
in acest interval, cu atat mai mare este nivelul de sedimentare, adica VSH-ul.

Atunci cand in corpul nostru este prezenta o inflamatie, anumite proteine determina ca
globulele rosii sa se lipeasca unele de altele si sa cada astfel mai repede pe suprafata bazei
recipientului test. Aceste proteine sunt produse de ficat si de sistemul imunitar in anumite
conditii, cum ar fi o infectie, o boala autoimuna sau cancer.

Totusi, sunt multe cauze ale unui VSH marit. Din acest motiv, un diagnostic corect nu poate fi
pus doar dupa ce pacientul si-a facut testul de sedimentare, ci doar in combinatie cu alte teste.
De asemenea, dupa ce un diagnostic a fost confirmat prin orice metoda, testele VSH pot sa
confirme prezenta unei afectiuni sau, ulterior, pot sa arate medicului cat de bine functioneaza
tratamentul prescris.

De ce se fac testele VSH?

Testele VSH se fac pentru:

• A afla daca o inflamatie sau o afectiune este prezenta in organism

• A verifica evolutia bolii

• A vedea cat de bine functioneaza tratamentul aplicat

Cum sa ne pregatim pentru un test VSH?

Nu e nevoie de o pregatire speciala inainte de un astfel de test. E suficient sa vorbesti cu

doctorul tau despre orice nelamurire, procedura, rezultate posibile, etc.

Cum se face testul VSH?

Testul VSH se face in aceeasi maniera ca toate testele care presupun recoltarea de sange din
venele pacientului. Nu exista riscuri sau motive de ingrijorare suplimentare. Testul VSH face
parte din analizele de sange si se face in acelasi mod ca si analizele uzuale.

Cum se interpreteaza rezultatele testului VSH?

Asa cum mentionam mai sus, viteza de sedimentare masoara cat de repede se aseaza celulele
rosii pe suprafata bazei recipientului de test. Rezultatele normale difera de la laborator la
laborator, depinzand de conditiile de analiza si metodele folosite. Totusi, fiecare laborator

1
indica valorile normale ale VSH ca si valori de reper pentru pacienti. Mai mult de atat, in
functie de varsta, sanatatea generala a organismului si alti factori, medicul dumneavoastra va
putea sa interpreteze diferit, particularizat de la caz la caz anumite valori ca fiind normale sau
marite in circumstante diferite. Aceasta inseamna ca, chiar daca valoarea VSH a iesit in afara
limitelor valorilor de mai jos, aceasta valoare poate fi totusi normala pentru organismul dvs
sau pentru laboratorul unde va faceti analizele:

VSH valori normale:

• Barbati – 0-15 mm/hr sau 0-20 mm/hr la cei cu varsta peste 50 de ani

• Femei – 0-20 mm/hr sau 0-30 mm/hr la cele cu varsta peste 50 de ani

• Copii – 0-10 mm/hr

• Nou-nascuti – 0-2 mm/hr

VSH valori marite.

Valorile marite ale VSH pot fi cauzate de:

• Boli autoimune, cum ar fi lupus eritematos sau artrita reumatoida

• Cancer, cum ar fi cancerul limfatic

• Boli cronice ale rinichilor

• Infectii, cum ar fi pneumonie, boala inflamatorie pelvina sau apendicita

• Inflamatii ale incheieturilor

• Inflamatii ale glandei tiroide

• Infectii ale rinichilor, oaselor, pielii sau ale valvelor cardiace

• Sarcina

• Infectii virale

VSH valori scazute.

Valorile scazute ale VSH pot fi cauzate de:

• Un nivel ridicat al glicemiei

• Policitemie

• Anemie cu celule falciforme

2
 • Boli grave ale ficatului

Ce afecteaza rezultatele testului VSH?

Dintre motivele pentru care nu vei putea sa iti verifici VSH sau rezultatele testelor nu vor fi
concludente, se numara:

• Daca esti insarcinata

• Daca esti anemic/anemica

• Daca esti in timpul menstruatiei

• Daca te afli sub tratament medicamentos. Din acest ultim motiv, spune-i doctorului tau
despre orice medicament pe care il iei, sub prescriptie medicala sau din proprie
initiativa.

Testul VSH – ce anume sa ai in vedere

• Desi anumite afectiuni, cum ar fi arterita cu celule gigante, aproape intotdeauna

determina valori marite ale VSH, testul de sedimentare nu poate fi folosit singur
pentru a identifica o anumita boala. Rezultatele testului trebuie verificate impreuna cu
cele ale altor teste si interpretate doar de catre medicul dvs.

• Anumite boli care cauzeaza inflamatii nu genereaza si valori marite ale VSH, deci
valorile normale ale VSH nu exclud prezenta unei anumite boli/infectii.

• Anumite cadre medicale prefera sa utilizeze testele de proteina C reactiva pentru a

identifica prezenta unei afectiuni inflamatorii.

Pentru orice alte informatii privind testul VSH si modul lui de interpretare, ne puteti scrie
folosind formularul de contact de aici. De asemenea, tot aici va puteti programa la oricare
dintre laboratoarele IDS-Laboratories pentru a va face testul VSH, un test care va contribui la
obtinerea unui diagnostic de certitudine.

Informaţii generale

Sedimentarea hematiilor apare atunci când eritrocitele agregă sub forma unei
coloane. In mod normal hematiile dintr-o probă de sânge sedimentează lent datorită
încărcăturii de suprafaţă negative a acestora, care face ca celulele adiacente să se
respingă când distanţa intercelulară scade sub un nivel minim. In anumite afecţiuni
care determină creşterea proteinelor de fază acută (α-globuline, fibrinogen) sau
imunoglobulinelor, proteinele plasmatice se ataşează pe suprafaţa hematiilor şi
reduc potenţialul de suprafaţă determinând agregarea hematiilor şi creşterea
sedimentării acestora1;2.

3
VSH-ul reprezintă rata la care sedimentează hematiile dintr-o probă de sânge
anticoagulat într-o oră. Cu cât hematiile sedimentează mai repede, cu atât VSH-ul
este mai mare, fiind un indicator de răspuns de fază acută. O creştere a VSH-ului
apare la cel puţin 24 ore după iniţierea răspunsului inflamator, iar după încheierea
răspunsului de fază acută scade cu un timp de înjumătăţire de 96-144 ore.

In comparaţie cu CRP şi amiloidul A seric, VSH-ul este crescut şi în situaţiile în

care se produce creşterea concentraţiei imunoglobulinelor, complexelor imune şi
altor proteine2.

Indicaţii

• Test screening în suspiciunea de reacţii inflamatorii, infecţii, boli autoimune,

discrazii plasmocitare.

• Monitorizarea evoluţiei şi tratamentului în anumite boli: arterită temporală,

polimialgie reumatică, artrită reumatoidă, reumatism articular acut, lupus
eritematos sistemic, boala Hodgkin, tuberculoză, endocardită bacteriană.

• Diagnosticul arteritei temporale, polimialgiei reumatice 3.

VSH-ul nu este un test diagnostic pentru o anumită boală şi nu trebuie utilizat

pentru screening-ul pacienţilor asimptomatici 1.

Pregătire pacient – à jeun/postprandial; o masă lipidică poate determina alterări

plasmatice1;4.

Specimen recoltat – sânge venos4.

Recipient de recoltare – vacutainer cu citrat de sodiu 3.8% tamponat sau vacutainer

cu EDTA K3 (pentru metoda microfotometrică capilară) 4.

Cantitate recoltată – cât permite vacuumul4.

Cauze de respingere a probei – cantitate insuficientă, specimen coagulat, specimen

hemolizat5.

Stabilitate probă

• 2 ore la temperatura camerei (18-26°C); testul ar trebui efectuat la cel mult 2

ore după recoltare. Dacă este ratată citirea la 1 oră, sângele nu poate fi
remixat şi refolosit pentru VSH. Testul trebuie efectuat la temperatura
camerei4.

• 12 ore la 2-8°C; dacă sângele a fost refrigerat, trebuie reechilibrat la

temperatura camerei înaintea efectuării testului 4.

4
 • 24 ore la 4 – 8 ° C – pentru probele recoltate pe K3 EDTA; sângele
refrigerat, trebuie reechilibrat la temperatura camerei înaintea efectuării
testului4.

Metode

• metoda manuală Westergren: se aşează tubul în poziţie verticală într-un

suport gradat milimetric şi se citeşte nivelul de sedimentare a hematiilor în
mm după 1 ora; în unele teste este citit rezultatul şi după un interval de 2 ore,
dar acesta nu furnizează informaţii suplimentare 2;4.

• metoda automată de citire VSH (cu ajutorul unui sistem de raze infraroşii) 4.

• metoda microfotometrică capilară: măsoară capacitatea de agregare a

4
eritrocitelor (prima etapă a sedimentării) în prezenţa aglomerinelor, la 37°C .

Valori de referinţă6

Bărbaţi: Femei:

<50 ani: <15 mm/h <50 ani: <20 mm/h

50-85 ani: <20 mm/h 50-85 ani: < 30 mm/h

>85 ani: <30 mm/h >85 ani: <42 mm/h

Copii (0-18 ani): <10 mm/h

Sarcina (săptămânile 1-20): 18-48 mm/h Sarcina (săptămânile 21-40): 30-70

mm/h

Semnificaţie clinică

1. VSH crescut

• Boli de colagen; este cel mai util test pentru diagnosticul şi monitorizarea
arteritei temporale, artritei reumatoide şi polimialgiei reumatice.

• Infecţii, pneumonii, sifilis, tuberculoză, endocardită bacteriană subacută.

• Boli inflamatorii: boala inflamatorie pelvină acută, guta, artrita, nefrita,

nefroza.

• Boli neoplazice.

5
 • Creşterea imunoglobulinelor serice, mielom multiplu, macroglobulinemie
Waldenström.

• Intoxicaţii acute cu metale grele.

• Distrucţii tisulare/celulare, infarct miocardic acut, postoperator (valorile

crescute se pot menţine până la 1 lună).

• Toxemie, hipotiroidism, hipertiroidism.

• Anemia acută sau din bolile cronice.

! Un VSH moderat crescut trebuie întotdeauna investigat 1;3.

2. VSH normal:

• Policitemie vera.

• Anemie feriprivă.

• Infecţii virale necomplicate, mononucleoza infecţioasă.

• Insuficienţa cardiacă congestivă, boala renală activă cu insuficienţă cardiacă.

• Alergie acută.

• Ulcer peptic.

! Un VSH normal nu exclude o boală organică non-inflamatorie, disfuncţie de

organ/neoplazie1;2.

Valori critice – creşteri extreme ale VSH apar în limfoame, carcinoame maligne de
colon/sân, mielom multiplu şi artrita reumatoidă 1.

VSH >100 mm/h apare în: metastaze, boli renale (în special cele cu azotemie),
infecţii severe (osteomielită, endocardită bacteriană subacută), polimialgie
reumatică2.

Limite şi interferenţe

1. Variaţii fiziologice:

• Menstruaţia: VSH-ul creşte în timpul ciclului menstrual, atingând nivelul

maxim în faza premenstruală şi scăzând în timpul menstruaţiei1.

6
 • Sarcina: VSH-ul creşte continuu începând cu a 4-a săptămână de sarcină
până în a 3-a săptămână postpartum3 şi atinge un nivel maxim de până la 45
mm/h în prima săptămână postpartum1.

• Nou-născuţi: VSH-ul este scăzut datorită hematocritului crescut şi nivelului

scăzut de fibrinogen1.

• Femei vârstnice (70-89 ani) aparent sănătoase pot avea un VSH foarte mare
(până la 60 mm/h)1.

2. Factori care determină VSH crescut:

• Sânge refrigerat1.

• Anemia: datorită numărului scăzut de eritrocite; în anemia feriprivă creşterea

VSH nu corespunde numărului de eritrocite deoarece microcitoza
concomitentă încetineşte sedimentarea hematiilor.

• Macrocitoza.

• Medicamente: contraceptive orale, dextrani (datorită absorbţiei pe suprafaţa

eritrocitelor), anticonvulsivante, aspirina, carbamazepina, cefalotin,
ciclosporina A, dexametazona, etretinat, fluvastatin, hidralazina,
indometacin, isotretinoin, lomefloxacin, metisergid, misoprostol, ofloxacin,
procainamida, propafenona, quinina, sulfametoxazol, zolpidem 1;2.

3. Factori care scad VSH-ul:

• Temperaturi >20-24°C2.

• Hiperglicemia1.

• Hiperlipoproteinemia (in special chilomicronii) 2.

• Hipofibrinogenemia.

• Policitemia.

• Hiperleucocitoza1.

• Prezenţa de eritrocite anormale: microcite, drepanocite, echinocite,

poichilocite, stomatocite, acantocite, sferocite (prin scăderea suprafeţei
necesare pentru agregarea hematiilor)4.

• Casexia3.

7
 Medicamente: aspirina, aur, corticotropin, ciclofosfamida, glucocorticoizi,
hidroxiclorochina, metotrexat, antiinflamatorii nesteroidiene, penicilamina,
sulfasalzina, tamoxifen, trimetoprim1.

Creatinina
Creatinina este o molecula generata de metabolismul muscular prezenta in serul din sange.
Creatinina nu trebuie confundata cu creatina. Creatinina prea mica sau cu valori prea mari
apare in rezultatul analizelor care se efectueaza ca parte a unui examen medical general, în
special atunci când pacientul a suferit recent de afecţiuni renale. Creatinina este produsa din
creatina, o molecula de importanta majora pentru producerea de energie in muschi.

Zilnic, aproximativ 2% din creatina organismului este transformata in creatinina. Iar pentru ca
masa musculara din corp este relativ constanta de la o zi la alta, nivelul creatininei in sange
este apreciat ca fiind acelasi in fiecare zi.
De aceea determinarea concentratiei de creatinina in urina din 24 ore poate oferi o orientare in
ceea ce priveste functia renala in ansamblu. Creatinina este un produs “deseu” al
organismului care este transportat la rinichi prin sange de unde este filtrat si eliminat
din organism in urina. Cantitatea de creatinina produsa de organism in fiecare zi depinde de
masa musculara a persoanei: un barbat tanar si cu masa musculara mare, de exemplu, produce
mai multa creatinina decat o femeie, eventual mai scunda si mai in varsta.

De ce este important sa vericam nivelul de creatinina?

Este important sa verificam nivelul de creatinina pentru ca s-a dovedit ca aceasta este
un indicator destul de fiabil asupra rinichilor, aflam astfel daca acestia functioneaza
bine. Rinichiul este organul poate cel mai bine irigat din corp si se poate spune ca, practic,
rinichii curata organismul de toxine. Rinichii sunt cei care mentin creatinina din sange in
limite normale. In cazul in care starea de sanatate a rinichilor se deterioreaza din diverse
motive, nivelul de creatinina din sange va creste. Nivelurile anormal de ridicate ale
creatininei avertizeaza cu privire la posibile probleme de sanatate sau insuficienta a
rinichilor. Acesta este motivul pentru care testele de sange standard verifica in mod
obisnuit si valoarea creatininei in sange.

Creatinina, valori normale

Este important sa cunoastem care sunt valorile normale pentru creatinina pentru a sti unde ne
situam cu sanatatea dar va recomandam interpretarea corecta a analizelor de catre medicul
specialist.

Valori normale ale creatininei in sange sunt de aproximativ 0.6 la 1.2 miligrame (mg) pe
decilitru (dl) la barbati adulti si 0.5 la 1.1 de miligrame pe decilitru la femeile adulte. (In
sistemul metric, un miligram este o unitate de greutate egala cu o miime de gram si un
decilitru este o unitate de volum egala cu o zecime de litru.)

8
(*Nota: Aceste valori nu sunt fixe, pot varia in functie de recomandarile unui laborator sau al
altuia.) Creatinina serica poate varia mult. Un nivel al creatininei serice de 2,0 mg / dl poate
indica functia normala a rinichilor pentru un barbat culturist. Tinerii cu o musculatura
dezvoltata sau persoanele de varsta medie pot avea un nivel de creatinina in sange mai mare
decat persoanele in varsta sau alte categorii ale populatiei. Persoanele in varsta au adeseori
nivelul de creatinina din sange mai mic decat cel normal indicat. Sugarii au niveluri normale
de aproximativ 0,2 sau mai mult, in functie de dezvoltarea musculaturii lor. Persoanele care
sufera de malnutritie, cele care slabesc brusc si foarte mult, care sunt afectate de bolile de
lunga durata care slabesc masa musculara au un nivel de creatinina mai mic decat este de
asteptat pentru varsta lor. O persoana cu un singur rinichi poate avea un nivel normal de
aproximativ 1.8 sau 1.9.
Niveluri ale creatininei care ating 2.0 sau mai mult in nou-nascuti si 10.0 sau mai mult la
adulti pot indica insuficienta renala si necesitatea de dializa pentru a elimina “deseurile” din
sange.

Din ce motive creste creatinina?

Nivelul creatininei in sange creste de obicei ca urmare a unei functionari defectuoase a
rinichilor. Este important sa stim daca procesul care conduce la disfunctii renale (insuficienta
renala, azotemie) este de durata sau recent. Cele mai frecvente cauze de boli de rinichi de
lunga durata la adulti sunt tensiunea arteriala crescuta si diabetul zaharat. Anumite
medicamente pot provoca, uneori, niveluri ale creatininei anormal de ridicate. Creatinina
serica poate uneori sa creasca alarmant dupa ce mancam cantitati foarte mari de carne.

In urmatoarele situatii pot aparea valori ale creatininei serice mai mari decat in mod normal:

• In situatia in care rinichii nu functioneaza in mod normal;

• Atunci cand are loc un blocaj in uxul de urina (cum ar " o prostata extinsa
sau o piatra la rinichi);

• O infectie la rinichi;

• Deshidratare;

• Scaderea uxului de sange la rinichi;

• Tensiune arteriala mare in timpul sarcinii.

In urmatoarele situatii pot aparea valori ale creatininei serice mai mai mici decat in mod
obisnuit:

• O boala musculara, cum ar " distro"a musculara;

• O cura de slabire cu foarte putine proteine.

9
Exista simptome asociate cu valori crescute ale creatininei din sange?
Simptomele de disfunctii ale rinichilor (insuficienta renala) variaza foarte mult. Unele
persoane pot constata accidental ca au boli renale severe si niveluri crescute de creatinina fara
a avea nici un simptom. Alte persoane prezinta simptome pe care ar trebui sa le investigheze:
senzatie de deshidratare, oboseala, respiratie scurta, sacadata si multe alte simptome
nespecifice. Atunci cand ne facem analize medicale este recomandabil sa fim atenti si la
rezultatele privind creatinina. Putem fi aparent sanatosi dar e posibil totusi sa avem probleme
cu functia renala iar boala cronica de rinichi sa fie intr-un stadiu initial. Sa nu uitam ca in
stadiul initial „boala nu doare”.

Daca boala cronica de rinchi este tratata din timp, rata de deteriorare a functiei renale ramane
foarte mica si evolueaza foarte lent. Tratamentul afectiunii va fi stabilit de medicul specialist
in functie de circumstante si de particularitatile individuale.

Cum controlam creatinina?

Nivelul creatininei poate fi masurat in mai multe moduri. Putem masura creatinina cu un test
al creatininei serice o metoda simpla si relativ ieftina de a evalua cat de bine lucreaza
rinichii. Nivelurile sanguine ale creatininei pot fi utilizate pentru a calcula in alte cifre, printr-
un test numit clearance-ul creatininei (se masoara rata la care rinichii filtreaza creatinina din
sange). Clearance-ul creatininei se calculeaza pe baza concentratiei creatininei serice si a unor
coordonate ale pacientului precum sex, varsta si greutate. Este o mai buna estimare a functiei
renale decat testul creatininei serice. Clearance-ul creatininei reflecta rata la care rinichii
filtreaza sangele, numita de medici rata de filtrare glomerulara (RFG). Este o alta masura a
functiei renale. In cazul in care rinichii nu filtreaza sangele in mod eficient, rata de filtrare
glomerulara scade iar nivelul creatininei serice creste. Ca atare, nivelul creatininei serice este
o masura indirecta a ratei de filtrare glomerulara. Din pacate, nu exista o corelatie buna intre
creatinina serica si leziunile renale ale unei boli de rinichi aflate la inceputul evolutiei. Pentru
ca lucreaza mai mult, rinichii pot compensa daunele produse in stadiile incipiente ale bolii
renale. Atunci cand nivelul creatininei serice merge in sus, rata filtrarii glomerulare poate fi
redusa cu pana la jumatate. Din acest motiv, testul creatininei serice nu este util in
diagnosticarea precoce a unei boli de rinichi incipiente, dar este utilizat pentru a detecta o
boala de rinichi deja avansata.

Legatura cu bolile de inima

Pacientii cu afectiuni renale au in mod clar un risc crescut de a avea si boli de inima. De altfel,
bolile de inima sunt cauza majora de deces in randul pacientilor cu boli de rinichi severe (in
stadiu terminal). Un studiu recent a aratat ca majoritatea pacientilor internati in spital cu
insuficienta cardiaca acuta au si o boala de rinichi grava. Cresterea nivelului creatininei serice
si a hipertensiunii arteriale sunt factori care cresc riscul de a avea atat boli de inima cat si de
rinichi.

Simptomele bolii renale care sunt factorii de risc pentru boli de inima:

• Tensiune arteriala mare.

10
 • Anomaliile in compozitia sangelui, cum ar " dezechilibre ale electrolitilor
sau modi"cari ale lipidelor din sange (grasimi precum colesterol si
trigliceride).

Simptome de boli de inima care sunt factori de risc pentru boli renale:

• Hipertensiune arteriala severa;

• Retentie de sodiu si apa;

• Reducerea functiei inimii.

Unele medicamente care sunt utilizate in mod obisnuit pentru a trata pacientii cu insuficienta
cardiaca (cum ar fi diuretice sau inhibitori de enzime) pot afecta functia renala. Pacientii care
iau astfel de medicamente ar trebui sa faca teste ale creatininei serice pentru a verifica functia
renala.

Iata cateva intrebari des formulate legate de subiectul creatinina:

Exercitiile fizice afecteaza nivelul de creatinina?

In general, exercitiile fizice moderate nu afecteaza nivelul de creatinina. Pe masura ce masa
musculara creste, se va mari intr-adevar si nivelul de creatinina dar nu intr-un mod alarmant.

Regimul alimentar afecteaza creatinina? Sa tin o dieta prin care sa scad nivelul acesteia?

In general, nivelurile creatininei nu variaza daca avem o dieta normala. Nivelul creatininei
poate creste cu 10%-30% in cazul persoanelor care mananca foarte multa carne. Este
recomandabil sa scadem nivelul de colesterol si trigliceride in cazul in care acestea apar cu
niveluri mari in analizele medicale.

Ce este creatina? Daca iau creatina va creste si nivelul creatininei?

Creatina este un compus realizat in principal de catre ficat si transportat catre muschi.
Creatina este folosita ca energie pentru activitatea musculara. Odata ajunsa la muschi, o parte
din creatina este in mod spontan transformata in creatinina. Atat cantitatea de creatina cat si
de creatinina depind de masa musculara si de aceea barbatii prezinta niveluri mai mari decat
femeile.

Patrunjelul este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai bune tratamente pentru rinichi
și de detoxifiere. Extractul lichid de pătrunjel ajută în afecţiunile reumatice, gută, infecţii
urinare, nisip la rinichi, activează procesele metabolice, ajută în tratamentul pentru tiroidină,
are proprietăţi diuretice, reface sistemul imunitar, fortifică oasele şi dinţii, elimină apa, ureea,
acidul uric şi clorurile. Rinichii filtreaza sangele inlaturand sarea si toxinele care patrund in
organism. Cu timpul insa, sarurile se acumuleaza si e nevoie, din cand in cand, de o curatenie,
cura cu extract obtinut prin presare la rece de patrunjel fiind binevenita. Daca nu consumati
zilnic patrunjel, puteti apela la o cura cu patrunjel lichid obtinut prin presare la rece in

11
laboratoarele Walther Schoenenberger Pflanzensaftwerk GmbH & Co. KG, Hutwiesenstrasse
14, D-71106 Magstadt, Germania.

Creatinina se sintetizează în ţesutul muscular, fiind direct proporţională cu masa de ţesut

muscular din organism. Sinteza creatininei are loc în ficat şi rinichi şi este eliminată prin
urină. Valorile normale ale creatininei sunt: în sânge: la adulţi: 0,5-1,2 mg creatinină la 100
ml; la copii: 1,2 mg creatinină la 100 ml; în urină - 0,8-1,9 g creatinină/24h.

Valorile crescute ale creatininei sunt prezente în ser şi în urină. În ser, creatinina are un nivel
ridicat în caz de insuficienţă renală cronică, distrofie musculară progresivă, acromegalie. În
urină, creatinina este mai mare în caz de diabet şi hipotiroidism.
Creşteri ale creatininei mai pot apărea în afecţiuni extrarenale cu diaree, vărsături,
postoperator în intervenţii de urgenţă, în sarcină şi în tratamente cu medicamente toxice renal.
Hipocreatinemia se întâlneşte în insuficienţa renală cronică, în afecţiuni musculare şi în
hipertiroidism. (Rubrică realizată cu sprijinul laboratorului Focus Lab Plus Bucureşti -
www.focuslab.ro)

Creatinina este o molecula generate de metabolismul muscular, prezenta in serul din sange.
Creatinina nu trebuie confundata cu creatina. Creatinina este un „deseu" produs in muschi in
urma metabolismului creatinei (substanta care contribuie la producerea energiei necesare
pentru contractarea masei muscular).

Cantitatea de creatina transformata in creatinina are un nivel constant, care este in raport
direct cu masa de tesut muscular a organismului. Avand in vedere ca cea mai mare parte a
creatininei este eliminata prin urina, determinarea creatininei serice este foarte importanta
pentru diagnosticarea insuficientei renale.

Valori normale
In sange: 0,5-1,2 mg creatinina la 100 ml
In urina: 0,8-1,9 g creatinina / 24h

Cresteri patologice
Valori crescute ale creatininei se intalnesc in:
- Insuficienta renala cronica
- Distrofia musculara progresiva

12
- Acromegalie
- Sarcina
- Soc
- Postoperator

Scaderi patologice
Valori scazute ale creatininei se intalnesc in:
- Insu"cienta renala cronica
- Hipertiroidism
Analize biochimice (analiza zaharului din sange - glicemia si din urina - glicozuria)

Sangele omului are o structura extrem de complexa, continand numeroase substante organice
(proteine, grasimi, glucoza, enzime, hormoni, vitamine) si substante minerale (calciu, fosfor,
sodiu, potasiu, etc). Analizele biochimice cerceteaza compozitia chimica fie a sangelui total,
fie numai a serului sau plasmei sanguine.

Zaharurile din sange

Exista mai multe felui de zaharuri in organismul omului: glucoza, fructoza, lactoza etc.
Glucoza este cea mai importanta zaharida care se gaseste in mod normal in organele si
sangele omului si constituie combustibilul cel mai pretios pentru obtinerea energiei necesare
activitatii omului. Din arderea unui gram de glucoza, de catre organism, rezulta 4 calorii.
Glucoza in organism provine din alimentele consumate de catre om. Cele mai bogate alimente
in glucoza sunt dulciurile (zaharul, produsele zaharoase, mierea), precum si alimentele care
contin amidon (faina de cereale si produsele cerealifere, cartofii etc.) care in organism se
transforma prin actiunea enzimelor hidrolitice in glucoza. Dar organismul poate fabrica zahar
din orice nutriment, chiar din proteine si grasimi prin procesul de gluconeogeneza. Pentru
aprecierea cantitatii de zahar din organism, in laborator se analizeaza zaharul din sangele total
ori din ser sau plasma.
Valori normale ale glucozei din sange: 65-110 mg la 100 ml sange.
La persoanele de peste 40-50 ani, valorile medii ale glicemiei sunt mai crescute decat la tineri,
deoarece la ele si consumul de glucoza in organism este mai redus. Scaderea sau cresterea
glicemiei in afara acestor valori produce perturbari grave organismului.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Hipoglicemia

3. Hiperglicemia

4. Dozarea glucozei din sange - glicemia

5. Testul de toleranta la glucoza

13
 6. Determinarea glucozei in urina - glicozuria

7. Alte analize

8. Articole similare

Hipoglicemia
Astfel, scaderea glicemiei prea mult sub valorile normale (hipoglicemie) poate produce ca
simptome: slabiciune, tremuraturi, transpiratii si chiar pierderea constientei (coma
hipoglicemica). Acest lucru se intampla cand organismul este subalimentat cu alimente ce
contin glucoza (glucide) sau in caz de infometare (inanitie). Eforturile fizice mari, mai ales pe
munte, care consuma rezervele de glucide din ficat (in special la bolnavii de ficat) pot
predispune la hipoglicemie. Hipoglicemia se intalneste mai rar in bolile unor glande endocrine
care secreta hormoni insuficienti (hipofiza, tiroida, suprarenale), precum si la bolavii de diabet
care se trateaza cu doze prea mari de insulina sau alte medicamente antidiabetice.

Hiperglicemia
Cresterea glicemiei (hiperglicemie) se intalneste si la persoanele sanatoase daca analiza
sangelui se face dupa un consum crescut de dulciuri. De asemenea, persoanele care au avut un
traumatism fizic sau psihic (stres) sau care s-au tratat cu anumite medicamente, pot avea o
glicemie crescuta, fara a fi bolnavi de diabet. In aceste situatii glicemia revine la normal dupa
ce a disparut si cauza care i-a provocat cresterea.
O glicemie marita se intalneste in bolile glandelor endocrine care au rolul de a regla
concentratia glucozei in sange. Astfel, secretia in exces a hormonilor unor glande (hiopofiza,
tiroida, suprarenalele) produce hiperglicemie.
Dar cea mai mare crestere a glicemiei se intalneste in diabetul zaharat sau diabetul pancreatic.
Pancreasul este o glanda mixta, cu secretie endocrina de insulina si exocrina de enzime
digestive ce se elimina in duoden. Insulina este un hormon ce are rolul de a ajuta la consumul
si la arderea glucozei din sange si celule. In unele boli ale pancreasului acesta secreta mai
putina insulina sau nu mai secreta deloc si din aceasta cauza glucoza, in loc sa se consume, sa
se arda, se acumuleaza in sange, crescand glicemia. Astfel, glicemia poate ajunge la 200-300
mg% si chiar mai mult, ceea ce duce la coma diabetica (coma hiperglicemica) mai ales la
acele persoane care nu stiu ca au diabet.
De aceea, pentru depistarea persoanelor cu diabet se fac analize care dozeaza cantitatea de
glocoza in sange si depisteaza prezenta ei in urina.

Dozarea glucozei din sange - glicemia

Analiza zaharului din sange (glicemia) nu este obligatorie pentru persoanele tinere considerate
sanatoase. Dar dupa 30-40 ani varsta cand apare de obicei diabetul, este bine ca, cel putin
odata pe an sa se dozeze glicemia in special la unele categorii de persoane, cum sunt:
- persoanele care au parinti sau frati cu diabet
- persoanele care sunt predispuse la obezitate
- persoanele care observa ca de la un timp au o pofta prea mare de mancare si care mananca
mai mult ca de obicei
- persoanele care au o sete nepotolita si beau cantitati mari de apa, peste 3-4 litri chiar si in

14
sezonul rece
- persoanele care urineaza cantitati prea mari de urina, peste 2-3 litri in 24 de ore.

In prezenta acestor simptome cronice trebuie consultat un medic care va indica si efectuarea
unei glicemii. De mentionat ca persoanele care isi analizeaza glicemia trebuie sa vina
nemancate la laborator, sa anunte daca urmeaza un tratament antidiabetic si sa intrerupa timp
de 24 de ore orice tratament cu hormoni, care pot modifica rezultatele de laborator.

Testul de toleranta la glucoza

Hiperglicemia provocata se face la unele persoane pentru a preciza daca glicemia crescuta se
datoreaza diabetului zaharat sau altor cauze. In acest scop, i se da bolnavului glucoza fie pe
gura, fie injectata intravenos si la intervale de cate 30 de minute se recolteaza mai multe probe
de sange pentru dozarea glicemiei. In mod normal dupa consumul de glucoza, zaharul din
sange creste si la oamenii sanatosi, dar nu mult si revine la normal dupa 2 ore. Dar la
persoanele diabetice glicemia creste foarte mult, caci zaharul din sange nu se consuma si
revenirea la normal, la valorile initiale se face mai tarziu de 2 ore.
Persoanele care isi fac "hiperglicemie provocata" nu vor tine un regim strict, de infometare, in
speranta ca analiza le va iesi normala. Din contra, datorita perturbarii produsa de foame,
analiza poate sa fie chiar mai "anormala" ducand astfel la concluzii gresite privind gravitatea
diabetului. De aceea, se recomanda ca in zilele dinaintea efectuarii analizei aceste persoane sa
manance normal, dar in dimineata in care se executa analiza sa vina la laborator nemancate.
De asemena, tratamentul cu medicamente antidiabetice inainte efectuarii analizei, poate
induce medicul in eroare.

Determinarea glucozei in urina - glicozuria

Prezenta zaharului in urina se numeste glicozurie. In mod normal urina nu contine glucoza.
Dar cand glicemia a depasit 150-200 mg% atunci glucoza trece din sange prin rinichi si se
varsa in urina de unde se poate analiza. Pentru dozarea glicozuriei se va strange urina din 24
de ore.

Glicemia sau glucoza din sange, are valori normale cuprinse intre 60-110 mg/
100 ml ( 0,6 - 1 g/l ), daca se foloseste metoda coortotoluidina si intre 70-120
mg/100 ml ( 0,7-11,20 g/l ), pentru metodele ce folosesc principiul reducerii.
Determinari ale glucozei facute pe ser sau plasma, au valori normale cu
aproximativ 15 % mai mult decat cele amintite mai sus.

De aici decurge necesitatea speci"carii produsului biologic, pe care s-a facut

dozarea si notarea pe buletinul de analiza a valorilornormale in cazul respectiv.
Obtinerea unor valori crescute peste cele indicate ca normale constituie un
semnal de alarma, care necesita in primul rand repetarea analizei sangelui
cuplata cu determinarea glicozuriei, adica a glucozei din urina de 24 de ore.

15
Valorile glicemiei

1. Glicemia crescuta, insotita de glicozurie ( care la normal este absenta )

reprezinta cei doi parametri, care se intalnesc in diabetul zaharat clinic
manifest. In cele mai multe cazuri, aparitia glucozei in urina este
determinata de valoarea unei glicemii care se gaseste intre 160-180
mg/100 ml, valoarea care indica depasirea pragului renal, cand rinichiul
lasa sa treaca glucoza in urina.

2. Glicemia crescuta (peste anumite valori stabilite in functie de varsta ) si

avand in medie o valoare mai mare de 140 mg/ 100 ml, dar cu glicozurie
absenta, indica prezenta unui diabet zaharat, in cadrul caruia bolnavul
prezinta un prag renal crescut: se intalnesc cazuri de valori ale glicemiei de
200 mg/100 ml, cu glicozurie absenta.

3. Glicemia normala si glicozuria absenta, in cazul cand bolnavul nu prezinta

din punct de vedere clinic nici un fel de suspiciune, se poate pune
diagnosticul de normal, din acest punct de vedere. In cazul in care prezinta
obezitate, sau unele circumsante clinice particulare ( paradontoza, infectii
care se vindeca greu, dermatoze, prurit genital etc. ) desi valorile glicemiei
sunt normale si glicozuria absenta se impune efectuarea sub control
medicala unor probe functionale, cum ar " hiperglicemia provocata pe cale
orala sau pe cale intravenoasa, etc., probe care sunt in masura sa
precizeze daca aceste aspecte clinice se datoreaza unui diabet.

4. O situatie mai deosebita se prezinta atunci cand bolnavul are glucoza

prezenta in urina si glicemia normala. Rezolvarea acestei probleme, trebuie
precedata de o reveri"care a dozarii glicozuriei, urmarind in mod special,
ca recipientul in care se strange urina sa "e perfect curat, iar urina sa se
stranga corect pe intervalul de 24 de ore, cand se recomanda suprimarea
oricarui medicament, care ar putea interfera cu reactivii de dozare.

Variatii ziologice ale glucozei in sange

Dupa ingestia de alimente se constata o crestere a nivelului glucozei in sange.
Cercetari facute asupra nivelului glicemiei in cursul zilei, in functie de mese, arata
ca dupa masa de pranz, glicemia creste mai mult decat dimineata. Varsta este
unul dintre factorii care inuenteaza nivelul glicemiei pe nemancate, care creste
direct proportional cu aceasta;in cursul probei de hiperglicemie provocata, la
"ecare decada peste 40 de ani, valoarea creste cu 10 mg / 100 ml.

1. In timpul sarcinii, glicemia este cu 15-20 % mai mica deoarece aportul de

energie al fatului este dat de glucoza mamei;

2. Excesul ponderal este unul dintre factorii care altereaza testul de toleranta
la glucoza;

3. Postul inuenteaza nivelul glicemiei, in special la obezi si la femeile

gravide;

4. Repausul la pat prelungit mai mult de 3 zile, duce prin diminuarea utilizarii
glucozei periferice la alterarea vitezei de metabolism a glucidelor.

16
 5. Stresul psihic face sa creasca nivelul glicemiei, datorita descarcarii de
adrenalina;

6. Efortul "zic sustinut, duce la o scadere a valorii glicemiei.

Pe langa variatiile "ziologice, nivelul glicemiei poate aparea fals modi"cat in

analize de laborator, prin prezenta in sange a unor medicamente, care pot
interfera cu reactiile chimice folosite in dozare.

Glicozuria ( glucoza in urina ) este absenta la omul sanatos, sau in cantitati atat
de mici incat este dozabila doar prin metode de mare "nete.

Alte analize
In afara de modificarile valorilor glucozei, in diabet sunt perturbate si alte componente ale
sangelui.
Astfel ca si in cazul subnutritiei, pentru a face fata cheltuielilor de energie organismul recurge
la rezervele de grasime, pe care le mobilizeaza din depozite si le trece in sange spre a le utiliza
in locul glucozei. De aceea, sangele diabeticilor este gras, laptos si analiza arata valori
crescute ale grasimilor totale si ale colesterolului sanguin. Dar acest efort al organismului
de a suplini prin grasimi lipsa glucozei este sortit esecului caci grasimile nu se ard pentru a da
energia necesara decat in prezenta zaharului, a glucozei.

Se spune ca "grasimile ard in flacara produsa de glucoza" drept urmare grasimile sunt arse
incomplet rezultand substante toxice pentru organism (corpi cetonici, acetona). Prezenta
acestor substante in sangele si urina unei persoane arata aproape sigur ca este vorba de un
diabet grav, nedescoperit sau netratat corect. Intoxicatia organismului cu acetona si alte
substante cetonice poate duce la coma diabetica. De notat ca acetona din sange creste asa de
mult incat se elimina pe cale respiratorie, astfel ca aerul expirat de un bolnav de diabet in
aceasta faza sau de un bolnav in coma diabetica miroase a acetona sau a mere coapte. In
aceasta situatie analiza corpilor cetonici din sange si urina are o mare importanta pentru
diagnosticul de diabet.

In diabetul grav, pentru a face rost de glucoza organismul mobilizeaza nu numai grasimile ci
si proteinele corpului. Din aceasta cauza, cu toate ca mananca mult diabeticul slabeste, caci isi
consuma propriile lui proteine (diabetul cu slabire). Drept urmare, cresc si deseurile proteinice
din sange: acidul uric, ureea, creatinina. Datorita iritatiei cronice a rinichiului de catre
glucoza crescuta ce ajunge la acel nivel, se produce alterarea filtrului renal, care lasa sa treaca
albumina din sange in urina (albuminurie).
Masurarea volumului de urina din 24 de ore care este foarte mare ca si determinarea
densitatii urinei care datorita glucozei creste foarte mult sunt analize complementare foarte
utile pentru diagnosticul de diabet si usor de executat chiar si la domiciliu.

http://www.sfatulmedicului.ro/Analize-de-laborator/analize-biochimice-analiza-
zaharului-din-sange-glicemia-si-din-urina-gli_1276

17
Ce sunt TRANSAMINAZELE? Analize medicale explicate

Iulia, 22 Ianuarie 2014

Transaminazele sunt niste enzime, un tip de substante biochimice care se gasesc in interiorul
celulelor hepatice. Atunci cand celulele ficatului sunt distruse, transaminazele ajung libere in
sange.

Atunci cand facem analize si masuram transaminzale, practic masuram gradul de afectare a
ficatului. La normal avem in sange o cantitate admisa de transaminaze, insa atunci cand
intervine o patologice acestea pot fi crescute.

Care sunt transaminazele pe care le dozam din sange?

Transaminazele pe care le masuram le observam pe buletinul de analize ca TGO
(ASAT) si TGP (ALAT). Atunci cand transaminazele au valori marite ar trebui sa
facem o serie de investigatii si analize medicale suplimentare pentru a detecta
cauza.

Transaminaze marite – analize medicale explicate

Transaminazele crescute sunt semn al unei disfunctii sau injurii hepatice si medicul va cere,
atunci cand le descopera valorile marite, o serie de investigatii suplimentare precum:

• Markerii virali pentru hepatita B si hepatia C;

• Bilirubina directa si indirecta;

• Hemoleucograma completa;

• Ecogra"e abdominala superioara pentru a investiga aspectul "catului, dar

si dimensiunile acestuia;

• RMN hepatic;

Transaminaze crescute: Ce inseamna cand ai TGO marit

TGO sau transaminaza glutam oxalica ori aminotransferaza aspartat este o enzima ale carei
valori cred cand ficatul este afectat sever, cand “ficatul sufera”.

18
Transaminazele sunt niste enzime, un tip de
substante biochimice care se gasesc in
interiorul celulelor hepatice. Atunci cand
celulele ficatului sunt distruse, transaminazele
ajung libere in sange.

Atunci cand valorile sunt crescute, medicul, in

functie de starea pacientului si de istoricul
acestuia, poate cere un tip specific de TGO.
Mai exact trebuie sa stiti ca TGO 1 creste in
suferintele muschiului inimii (infarct
miocardic de exemplu), in timp ce TGO 2 este
sensibila pentru afectarea hepatica.

TGO marit –cauze posibile:

• Hepatite virale;

• Hepatite toxice, hepatita

alcoolica;

• Infarct miocardic;

• Exces medicamentos;

• Anemii hemolitice – acele anemii

in care sunt distruse globulele
rosii din sange;

• Cancer;

• Treaumatisme severe, traumatisme prin strivire;

• Arsuri;

• Mononucleoza;

Este important ca in cazul cresterii transaminazelor, medicul sa asocieze contextul clinic al

pacientul cu rezultatele analizelor de sange, pentru a putea depista cauza.

TGO valori normale: 5-40 unitati la litru. Valorile normale pot varia usor in functie de
sensibilitatea aparatului de analiza folosit de fiecare laborator.

Transaminaze crescute: Ce inseamna cand ai TGP marit

TGP sau transaminaza glutampiruvica ori alaninaminotransferaza este o enzima care se
gaseste in mai multe organe, cum ar fi in celulele ficatului, celulele renale, in inima etc.

19
Transaminazele sunt niste enzime, un tip de substante biochimice care se gasesc in interiorul
celulelor hepatice. Atunci cand celulele ficatului sunt distruse, transaminazele ajung libere in
sange.

Si in acest caz cresterea valorilor TGP va fi asociata cu contextul clinic al pacientului pentru a
se identifica afectiunea de baza. Medicul poate cere de asemenea investigatii si analize
medicale suplimentare, cum ar fi: creatinina, acid uric, uree, enzime cardiace, ecografie
abdominala, EKG etc. In cazul diagnosticului diferential cu afectiuni ale muschilor se poate
doza CK (creatinkinaza) pentru afectiunile musculare, sau fosfataza alcalina (FA) pentru
afectiunile biliare.

TGP marit – posibile cauze:

- Hepatite virale;
- Steatoza hepatica (ficat gras);
- Hepatite toxice si alcoolice;
- Afectiuni biliare;
- Afectiuni cardiovasculare;
- Afectiuni ale muschilor scheletici – miopatii;

TGP valori normale: 7-56 unitati la litru.

Transaminazele TGO (GOT, ASAT), TGP (GPT, ALAT)

Ce sunt transaminazele ?
Prin masurarea transaminzelor se masoara afectarea "catului. In mod normal
aceste enzimele se gasesc in celulele "catului dar cand acestea sunt distruse
enzimele ajung in sange
Cele mai folosite enzime sunt TGO (ASAT) si TGP (ALAT). TGO inseamna
transaminaza glutamica oxaloacetica sau aminotransferaza aspartat (ASAT) iar
TGP inseamna transaminaza glutamica piruvica sau aminotransferaza alanina
(ALAT)
Unde se gasesc transaminazele?
TGO se gaseste in mod normal in multe tesuturi inclusiv in "cat, muschi, rinichi,
inima, creier.
Este eliberata in sange cand unul din organe este afectat, deci nu este foarte
speci"ca pentru afectarea "catului
TGP in schimb se gaseste in majoritate in "cat. Se gaseste si in alte oragane dar
in general valori mari ale TGP in sange inseamna o afectare hepatica. Este deci
destul de speci"ca pentru afectarea "catului

Care sunt valorile normale ale transaminazelor ?

TGO 5-40 unitati pe litru
TGP 7-56 unitati pe litru

Ce inseamna nivelul crescut al transaminazelor ?

20
Valorile crescute ale TGO si TGP nu insemana automat o afectare hepatica.
Evaluarea trebuie facuta de un doctor in contextul tuturor analizelor si
manifestarilor bolii.
Nivelul transaminazelor nu este legat direct de prognosticul bolii. De exemplu in
hepatita A, transaminazele pot " foarte crescute, dar aceasta boala are de obicei
o evolutie buna. Pacientii cu hepatita C au nivele moderat crescute ale
transaminazelor dar boala duce deseori la hepatita cronica si la ciroza hepatica.

Ce boli ale "catului duc la cresterea transaminazelor?

Cele mai mari cresteri ale transminazelor se gasesc in hepatita A sau B,
supardoza de paracetamol, soc hipovolemic. In aceste cazuri ele pot " crescute
de 10 ori pana la mii de unitati pe litru.
Cresterile moderate ale transaminzelor se intalnesc cel mai des. Sunt deseori
descoperite intamoplator in cursul unor analize de rutina la persoane sanatoase.
Cresterile sunr de 2 ori pana la cateva sute de unitati pe litru. Cea mai comuna
cauza a acestor cresteri este depunerea de grasime in "cat, care poate " cauzata
de alcool, diabet si obezitate. Hepatita cronica C este si ea o cauza de crestere
moderata a transaminazelor.

Care sunt cauze mai putin comune de crestere a tranaminazelor ?

Cauze mai putin comune de crestere a enzimelor hepatice sunt hepatita B ,
hemocromatoza , boala Wilson , de"citul de alfa-1-antitripsina , boala celiaca ,
boala Crohn , colita ulceroasa si hepatitra autoimuna. Hepatita B se poate
croniciza cu valori ridicate ale transaminazelor.
Hemocromatoza este o boala mostenita genetic in care exista o absorbtie
exagerata a "erului din alimentatie cu depozite de "er in "cat care duc la
inamarea acestuia
Boala Wilson este o boala mostenita genetic in care exista o acumulare de cupru
in diverse organe, inclusiv in "cat si creier, ducand la inamare cronica a "catului
si tulburari psihiatrice si motorii.
De"citul de alfa-1-antitripsina este o boala mostenita genetic care duce la
em"zem pulmonar si boala hepatica.
Hepatita autoimuna este provocata de anticorpi care ataca celulele "catului
Boala celiaca reprezinta o alergie la gluten cu balonare, diaree, etc. Pot aparea
nivele usor crescute ale transaminazelor
Boala Crihn si colita ulceroasa (ulcerativa) sunt inamatii cronice ale
intestionelor. Rareori nivelul crescut al transaminazelor poate " un semn de
cancer al "catului.

Ce arată transaminazele
Autor: Sorina Severin | 26 februarie, 10:50 | 2 comentarii | 779 vizualizari

21
La analizele de sânge uzuale este bine să includem și transaminazele, adică enzimele
hepatice. Valorile crescute ale acestora semnalează suferințe ale ficatului.

Celulele de la nivelul ficatului au nevoie de enzime pentru a funcționa corespunzător. Două

dintre aceste enzime se numesc transaminaze, cunoscute ca alanin aminotransferaza (TGP) și
aspartat aminotransferaza (TGO).

Ce sunt TRANSAMINAZELE

Transaminazele se găsesc în special în ficat (enzima TGP), dar sunt întâlnite și în mușchii
scheletului, ai inimii, în creier și în rinichi (enzima TGO). În celula hepatică, ele contribuie la
detoxificarea diferitelor substanțe care ajung în sânge și au rol metabolic.

Chiar și în cazul persoanelor sănătoase, o parte din aceste enzime străbat membrana celulei
hepatice și intră în circulația sângelui. Însă atunci când ficatul este suprasolicitat, membrana
celulară se fisurează, iar în sânge ajunge o cantitate mai mare de transaminaze.

Valori normale

Valorile normale ale transaminazelor TGO oscilează între 5-40 unități pe litru, în timp ce în
cazul TGP ele se încadrează între 7-56 unități pe litru. Totuși, aceste valori pot fi depășite în
cazul persoanelor care au kilograme în plus, fără a indica o afecțiune hepatică. În același timp,
o valoare crescută a TGP nu indică automat și o suferință a ficatului.

Valorile lor pot fi afectate fie de probleme ale ficatului, fie de alte boli. De exemplu,
transaminazele crescute pot fi un prim indiciu al unei hepatite acute virale, a hepatitelor
cronice de tip B și C, a hepatitei autoimune sau a cirozei hepatice alcoolice, virale sau
medicamentoasă.

Valorile foarte ridicate sunt specifice hepatitelor A și B sau supradozei cu paracetamol.

Valorile moderate pot fi un semn al depunerii de grăsime pe ficat sau pot fi cauzate de hepatita
C. În cazul hepatitelor, transaminazele nu indică automat și evoluția bolii. De exemplu, în
hepatita A, transaminazele pot fi foarte crescute, dar boala să aibă o evoluție bună.

Pacienții cu hepatita C pot avea nivele crescute ale transaminazelor, dar boala să se
transforme în hepatită cronică. Hemoliza (distrugerea globulelor roșii), traumatismele
musculare, insuficiența suprarenală, infarctul și expunerea prelungită la frig pot mări valorile
transaminazelor.

Ce sunt transaminazele?
Transaminazele sunt enzime normale care au originea in special in ficat – dar si in alte tesuturi
cum sunt muschii scheletului sau ai inimii. In mod normal, ele sunt sintetizate de celula
hepatica avand rol metabolic important (de detoxifiere a diferitelor substante ce ajung in
sange). In mod normal doar o mica cantitate din aceste enzime strabate membrana celulei si
de aceea se gasesc in sange in cantitati mici , chiar la persoanele sanatoase.

Atunci cand celula hepatica are membrana „fisurata” (porii membranei sunt mariti), prin
aceasta fisura transaminazele ies din celula si se gasesc crescute in sange. Sunt doua
transaminaze: AST si ALT.

22
Transaminaze marite, marirea transaminazelor, cresterea transaminazelor,
transaminaze mari, transaminaze mici, transaminaze hepatice, transaminaze ridicate,
transaminaze usor marite, tranzaminaze f mari, transaminaze valori mari, sunt
formulele prin care incercati sa gasiti explicatii despre aceste analize hepatice, foarte
importante pentru diagnostic.

Cand cresc transaminazele?

Consult des pacienti care vin speriati de cresterea
transaminazelor, si vor explicatii referitoare la
cauzele posibile, si , desigur la ce tratament trebuie
sa urmeze.

Sunt foarte multe cauze de crestere a

transaminazelor, acestea putand fi impartite in:

1. Boli de cat cu transaminaze crescute

o Hepatitele acute virale

o Hepatita cronică virala B şi C

o Hepatita autoimuna

o Ciroza hepatica de orice cauza (virala, aocoolica, autoimuna,

medicamentoasa, etc)

o Boala hepatică de cauza alcoolică

o Hepatita datorata medicamentelor

o Steatoza şi steatohepatita nonalcoolică (incarcarea "catului cu

grasime care nu este de cauza alcoolica – in obezitate, diabet,
medicamente, etc)

o Imbolnavirea "catului datorita unor boli de inima

o Boala Wilson

o Hemocromatoza

o De"citul de alfa 1 antitripsină

o Colangita sclerozantă

2. Alte boli cu transaminaze crescute (boli extrahepatice)

o Hemoliza (distrugerea globulelor rosii)

o Boli ale musculaturii scheletice – erori metabolice înnăscute

23
 o Polimiozita

o Traumatisme musuclare

o Efortul prelungit regulat

o Afecţiuni tiroidiene (hipo, hipertiroidie)

o Enteropatia glutenică (Sprue celiac)

o Insu"cienţa suprarenală

o Anorexia psihogena

o Bulimia

o Alimentaţia parenterală (hranirea prin perfuzii)

o Infarctul miocardic acut, pulmonar, renal sau cerebral

o Infarct intestinal sau mezenteric

o Iradiere

o Cancer cerebral

o Arsuri

o Expunere prelungita la frig

o Intoxicatii cu medicamente, ciuperci sau plumb

o Traumatisme hepatice, metastaze hepatice

Desi sunt multe cauze, cel mai frecvent transaminazele cresc din cauza virusurilor hepatitice
B, C si D , alcoolului, medicamentelor, altor substante toxice, hepatitelor autoimune sau
steatozei hepatice (ficatului gras). Celelalte cauze de crestere a transaminazelor sunt mult mai
rar intalnite in Romania, dar totusi, uneori le cautam.

Transaminaze marite -forum

1. Cat de grava este cresterea transaminazelor?

In principiu cresterea transaminazelor nu este o urgenta, decat daca apare intr-o hepatita acuta,
si se insoteste de icter, stare generala proasta. Altfel, cauza aceste cresteri se poate investiga in
policlinica, nu este nevoie de mers de urgenta la spital.

2. Orice marire a transaminazelor inseamna boala de ficat?

24
Nu, dupa cum scrie mai sus, exista si cauze de crestere a transaminazelor fara legatura cu o
boala de ficat.

3. Transaminaze f mari inseamna ciroza?

Nu, in ciroza transaminazele sunt putin crescute sau normale. Mai repede sunt crescute in
fazele dinaintea cirozei – hepatita cronica-.

4. In cancerul de ficat exista cresterea transaminazelor?

De obicei in cancerul de ficat (hepatom) transaminazele sunt crescute, dar sunt alte analize
care pun diagnosticul de cancer, nu cresterea transaminazelor, aveti datele aici..

5. Ce tratament se face pentru scaderea transaminazelor?

Transaminazele nu scad cu orice tratament, sau cu tratament de „intarire a ficatului, de

„protectie hepatica”, cu „vitamine”, cu „ceaiuri pentru ficat”, cu „medicamente de intarire a
imunitatii”, cu „imunostimulante”, etc. Toate acestea sunt aiureli, foarte bune pentru a creste
vanzarea produselor respective. Transaminazele scad daca se descopera cauza cresterii lor si
se trateaza aceasta cauza.

6. Ce trebuie sa faci cand ai transaminazele ridicate?

Trebuie sa faci urmatoarele – gasiti date suplimentare aici.:

• Consult la un gastroenterolog sau hepatolog sau internist

• Analize pentru depistarea cauzei, ecogra"e , endoscopie, biopsie ,etc (ce

analize se fac stabileste medicul dupa consultul dvs).

• Unele analize speci"ce (inumologice, virusologice, biochimice, etc)

• Apoi tratamentul cauzei

7. Am transaminaze f crescute. Ce fac pana merg la medic, descopar cauza ,etc?

Pana nu stiti cauza cresterii transaminazelor si mergeti la medic, nu aveti de ce sa faceti

tratament ci doar sa tineti regim fara alcool, condimente, conserve, ceaiuri, meedicamente,
alte toxice, evitati toate tentatiile de „tratament” fara nici o baza! Daca nu stii ce defect are
masina, cum sa o repari?

8. Mi s-a spuns ca sunt „bolnav sanatos” , nu inteleg, ori sunt bolnav, ori sunt sanatos?

Probabil vi s-a spus de fapt ca sunteti purtator sanatos de virus B, adica NU sunteti bolnav, ci
doar aveti un virus B, gasiti date suplimentare aici. .

9. Orice boala de ficat se insoteste de cresterea transaminazelor?

25
Nu, exista numeroase boli de ficat fara cresterea transaminazelor: unele forme de hepatita
cronica, hemangiom hepatic, chiste hepatice, unele forme avansate de ciroza hepatica,
steatoza , etc.

10. Daca iau medicamente pentru stimularea imunitatii, imi scad transaminazele?

Cresterea transaminazelor NU este data de scaderea inumitatii, ci de obicei de o imunitate

crescuta; de aceea, teoretic, medicamentele pentru „cresterea imunitatii” (care de fapt nu
exista, nu au aceasta actiune), pot sa creasca transaminazele.

11. Daca am ficatul normal, cum mi-a spus medicul la consult, cum sa am
transaminazele f mari?

Medicul v-a spus ca aveti ficatul „normal: la palpare, dar el poate sa functioneze prost si sa fie
bolnav, chiar daca nu este marit.

Cauzele de ficat marit le gasiti aici, si uneori pot sa fie cu transaminazele perfect normale

12. Cand ai ficatul marit, ai transaminaze ridicate?

Depinde de cauza ficatului marit (vezi subiectul aici), uneori ficatul marit NU se asociaza cu
cresterea transaminazelor (de exemplu in hemangioame, chiste hepatice, adenoame hepatica
dupa anticonceptionale, etc).

13. Transaminazele marite scad cu regim alimentar?

Depinde care este cauza cresterii lor, daca aceasta cauza nu are legatura cu alimentatia,
transaminazele nu vor scadea cu regim.

14. Daca am transaminazele normale, inseamna ca nu am boala de ficat?

Exista si boli de ficat cu transaminaze normale, deci puteti fi bolnav de ficat – teoretic

15. Cu cat sunt mai mari transaminazele cu atat esti mai bolnav?

Teoretic cu cat sunt transaminazele mai mari, afectarea ficatului este mai serioasa.

16. Am hepatita cu virus B (C), si fac tratament, initial transaminazele au fost usor
crescute, iar dupa 3 luni de tratament au crescut mult ,de ce oare?

Deseori transaminazele cresc episodic dupa initierea terapiei cu interferon (aceasta fiind un
marker de eficienta terapeutica), dar pot fi si alte cauze de crestere a transaminazelor,
independent de interferon sau virus.

17. Transaminazele pot sa creasca daca ai o boala de colecist?

26
Da, este posibil.

18. Transaminazele pot sa creasca dupa operatia de colecist?

Este posibil

19. Cat de mult trebuie sa bei ca sa iti creasca transaminazele? Trei beri pe zi este mult?

Trei beri = 1500ml x 5% grade tarie alcoolica = 75 g alcool pur. Este o doza de la care se
poate face lejer ciroza, ca sa nu mai vorbesc de cresterea transaminazelor.

20. Daca am transaminaze 200 pot pleca in concediu sau este grav?

Rareori gravitatea unei boli este data de cifra ce reprezinta rezultatul unei analize. Cu
tranzaminaze 200 unii joaca fotbal, iar altii sunt la pat, depinde de cauza, de organism, de alte
analize ,etc. Medicul dvs va poate sfatui mai „la obiect”.

21.O sarcina in 30 de spatamani poate creste numarul transaminazelor? Acestea au

crescut in ultima luna de la 187 la 446. Nu exista nici un virus de hepatita.

Teoretic sarcina nu creste serios nivelul transaminazelor.

22.Acum ni s-a prescris sargenor, lagosa si vitamax. Le putem lua fara nici un risc in
sarcina?

Orice medic care prescrie un tratament evalueaza riscurile acstuia pentru bolnav, si urmareste
acel tratament; deci medicul dvs trebuie sa raspunda de tratamentul prescris.

23. Steatoza hepatica poate sa dea migrene?

Steatoza hepatica nu da nici un simptom.

.24 De ce cresc transaminazele daca ai limfom?

Probabil din cauza chimioterapiei

25. Daca ai transaminazele mari, poti sa incepi chimioterapia pentru limfom?

In principiu, chimioterapia nu se poate face daca ficatul este bolnav serios; de obicei insa,
medicul curant decide ce este mai grav: sa faci tratamentul cu citostatice chiar daca ai
transaminazele mari, cu riscul de a agrava o boala de ficat, sau sa nu faci tratament protejand
astfel ficatul, dar cu riscul ca limfomul sa se agraveze.

26. de ce spuneti ca transaminazele pot fi normale in ciroza daca ciroza este o boala
grava?

27
Transaminazele pot fi normale in ciroza pentru ca in aceasta boala fiind distruse multe celule
hepatice, deci ramanand mai putine, nu prea are ce sa se mai distruga ca sa poata sa creasca
transaminazele. Ar fi un fel de exceptie de la regula „cu cat transaminazele sunt mai mari cu
atat ficatul este mai bolnav”.

27 Daca ai trigliceridele mari inseamna ca ai hepatita?

Trigliceridele nu au nici o legatura cu hepatita

28Buna seara! Acum 2 luni, la un control de rutina am descoperit ca am TGP aproape

de 400. Fiind studenta la medicina, am fost trimisa de unul din profesorii mei la
„infectioase”, crezand ca am o hepatita virala acuta. Insa, dupa toate analizele facute
acolo, testele pentru VHA, VHB, VHC au iesit negative, Epstein Barr – trecuta prin
infectie cu imunizare, la fel si pentru CMV. Suspicionand o boala autoiomuna, am fost
trimisa la gastro-enterologie, insa anticorpii au iesit negativi. A mai ramas sa imi fac
analizele pentru boala Wilson, insa acestea nu se lucreaza in orasul meu. Precizez ca am
21 de ani si din ce stiu eu boala Wilson se manifesta pana in perioada aceasta si e
genetica (nu am cazuri in familie). Daca imi puteti da vreun sfat v-as fi recunoscatoare!

Cred ca nu va trebuie un simplu sfat ci un diagnostic cert. Ar fi bine sa veniti sa vedem despre
ce este vorba

29AM FACUT NISTE ANALIZA FETEI CARE ARE21 DE ANI SI I-A IESIT TGO
281 ,SI TGP 97 ,EOSINOFILE 5,3%………..pana luni cand o sai repet analizele ,ma
imbolnavesc si eu ,spuneti-mi ceva.

Daca ar fi sa va spun ceva sa va linistit, as spune .. .stati linistita, poate nu este nimic.

Dar, profesional vorbind, nu stiu cauza modificarilor mentionate- dupa cum vedeti in articol
sunt zeci de cauze, foarte variate de crestere a transaminazelor, iar pentru a lamuri cauza sunt
necesare analize specifice. Sa speram ca nu este ceva foarte grav

Sanatate

30. Buna ziua. sunt inswarcinata in 29 de saptamani si mi-au iesit transaminazele mari.
TGO 40 si TGP 54. aNTIGEN hbS O.O42 si Anti HCV 0.145. Urocultura germeni mai
mici de 1000.
Electroforeza:alb. 53.6, alfa1 4.2, alfa 2 15.0, betta 1 11.3, beta 2 4.9, gama g 11.0, raport
A/G 1.16.
De aproape 4 saptamani am diaree cam la 2-3 zile.
Va rog mult, astept raspuns urgent.

Va trebuie urgent consult heoatologic, va astept la cabinet

28
31.Stimate doctor, am facut niste analize de rutina si mi-au gasit TGO(41 in loc de
maxim 32) si TGP (56, in loc de maxim 33) usor marite. acum mi-a zis sa refac analizele
peste 1 luna. si sa fac testele la VHA< VHB< VHC< imi este tare frica. mentionez ca nu
am nici un simptom. vreau sa stiu de dinainte daca este vreun risc sa am hepatita, va
multumesc

Exista si riscul de a fi o hepatita, dar, dupa cum at ivazut in articol, cauzele de hepatita sunt
diferite – virala, toxica, autoimuna, etc, etc

32. EU am fost trimisa de medicul de familie la infectioase ca am transaminazele 200.

Sigur acolo trebuie sa merg?

Foarte probabil NU la boli infectioase trebuie sa mergeti ci la hepatologie sau

gastroenterologie. Ati vazut ca doar o parte dintre bolnavii cu transaminaze crescute au cauza
infectioasa, iar din cei cu hepatita virala doar o mica parte trebuie sa ajunga la boli
infectioase- de obicei cei cu transaminaze de ordinul 1000-1000ui, icter si febra. Ceilalti ,
avand o boala de ficat care nu necesita izolare la boli infectioase, nu trebuie sa mearga la boli
infectioase.

Aveti alatura un grafic c ucauzele cresterii transaminazelor – click pe poza pentru a o mari

33.M-am lamurit bustean in legatura cu transaminazele astea crescute! La toate

intrebarile, raspunsurile contin invariabil un “poate”, “este posibil”, “s-ar putea sa”, etc.
Nimic concret, dupa care sa se poata ghida bietul om. Asadar, tot la medic trebuie mers?

Ati inteles corect, scopul site-ului este sa ofere informatii medicale si posibilele cauze ale
diferitelor modificari de analize sau simptomede aceea folosesc frecvent expresiile mentionate
de dvs. Si in final, am si mentionat pe site, diagnosticul nu se pune automat pe site pe baza
textelor scrise, ci trebuie mers la medic.

29
Ce trebuie sa faci cand ai transaminaze marite, ce analize sa faci, ce
medicamente sa iei, ce regim sa tii?
Daca aveti probleme de genul celor descrise in articolul pe care tocmai l-ati citit nu
trebuie sa fiti disperat, dar nici sa neglijati problema, cel mai intelept este sa mergeti la
un specialist gastroenterolog sauhepatolog competent, pentru o evaluare corecta a
situatiei, orice amanare putand avea consecinte neplacute, uneori ireversibile. Nu mergi
la mecanic cand a crapat motorul masinii, ci cand ai vazut o picatura de ulei scursa sub motor.
Este normal sa avem aceeasi grija si de organismul nostru, mai ales ca …. nu avem piese de
schimb. Va spun din experienta ca pentru orice problema exista o rezolvare, trebuie insa sa
gasesti omul potrivit sa te ajute. Efectuarea de analize dupa sfaturi de pe net, regimuri
alimentare, ceaiuri, sustinatoare ale functie ficatului etc, etc, nu fac decat sa intarzie un
diagnostic corect, si deci sa intarzie luarea unor masuri corecte , corespunzatoare
diagnosticului
Inapoi la prima pagina – cv dr Ditoiu

Descoperim adesea, intamplator, poate cu ocazia unui bilant de rutina, cresteri discrete ale
transaminazelor serice, la pacienti asimptomatici.

Transaminazele (TGP/ALT – transaminaza glutam-piruvica sau alanin-amino transferaza si

TGO/AST – transaminaza glutamica oxalo-acetica sau aspartat-amino transferaza) sunt
enzime implicate in metabolismul aminoacizilor.

Ele sunt produse de ficat, de muschii striati dar si alte tesuturi ( rinichi, cord, pancreas, creier,
globule rosii…), TGP avand sursa predominant hepatica.

In inflamatii sau distructii ale celulelor de origine, acesti catalizatori se regasesc la valori
ridicate in sange, astfel, o crestere a transaminazelor serice nu reflecta obligatoriu o suferinta
hepatica!

In fata probelor patologice, de obicei, ne intrebam:

Sunt credibile? Ce dinamica au valorile? Exista semne clinice? Care este cauza?

Repetarea transaminazelor dupa cateva zile, apoi saptamani, raspunde primelor doua intrebari,
pentru urmatoarele fiind nevoie de consult medical amanuntit si de teste suplimentare.

O marire accelerata a rezultatelor indica un proces acut si necesita conduita imediata.

Cand reluarea analizei releva cifre normale, alte explorari, de obicei, nu se impun, se verifica
determinarile la 3-12 luni.

Adesea, enzimele raman ridicate usor sau moderat, in platou. In practica, se considera
“transaminita sau transaminazemie persistenta” atunci cand aceasta crestere depaseste o
perioada de patru saptamani.

30
Medicul decide, pentru fiecare caz, atat oportunitatea cat si protocolul investigatiilor.

Valorile normale ale transaminazelor sunt subiect disputat de numeroase studii statistice, chiar
si asa, 1 – 4 % din populatia sanatoasa prezinta valori in afara granitelor de referinta.

Dupa “Pedriatric Reference Intervals”- Beckman Coulter, la copil apar astfel:

TGP/ALT

0 – 3 ani : 20 – 60 U/l

4 – 17 ani : 20 – 50 U/l

> 18 ani : 11 – 50 U/l

TGO/AST

0 – 7 zile : 24 – 100 U/l

8 – 30 zile : 20 – 72 U/l

1 – 12 luni : 13 – 65 U/l

1 – 5 ani : 18 – 63 U/l

> 6 ani : 17 – 42 U/l

Dupa Nelson (Nicholson & Pesce – “Reference Ranges for Laboratory Tests and
Procedures”), marjele se prezinta asemanator:

TGP/ALT

0 – 5 zile : 6 – 50 U/l

1 – 19 ani : 5 – 45 U/l

TGO/AST

0 – 5 zile : 35 – 140 U/l

1 – 9 ani : 15 – 55 U/l

10 – 19 ani : 5 – 45 U/l

31
Limitele maxime sunt superioare celor permise la adult, exista, statistic, deosebiri intre sexe
(la baieti valori ceva mai mari), deasemenea pot aparea mici diferente intre intervalele de
normalitate, in functie de metoda fiecarui laborator.

Tinand cont de controversele privind “maxima”, la adult, unii considera drept referinta
conventionala valoarea de 40 U/L atat pentru TGP cat si pentru TGO (desi noi recomandari
propun scaderea acesteia).

Nu exista consens universal nici pentru stadializarea importantei cresterii transaminazelor,

diversi autori propunand multiple variante. Este, intr-adevar, dificil de apreciat severitatea
situatiei pe baza unui singur parametru, in absenta contextului general.

Discrete modificari enzimatice pot fi benigne sau, dimpotriva, semnalul precoce al unor
probleme serioase.

Dupa WHO (World Health Organisation), cresterea TGP/AST si TGO/ALT se clasifica in

felul urmator :

grad 0 = < 1,25 xN (<40 UI)

grad 1 = 1,25 – 2,5 xN (40-100 UI)

grad 2 = 2,5 – 5 xN (100-200 UI)

grad 3 = 5 – 20 xN (200-800 UI)

grad 4 = > 20 xN (>800 UI sau orice crestere insotita de semne de insuficienta

hepatica)

Alti specialisti, tinand cont de fondul patologic dar si de alti parametri biochimici, impart
rezultatele in cresteri :

usoare : <3 xN (gr.1)

moderate : 3-10 xN (gr.2-3)

severe : 10-20 xN (gr.3)

periculoase : > 20 xN (gr.4)

sau:

usoare : <5 xN (gr.1-2)

moderate : 5-20 xN (gr.3)

32
severe : > 20 xN (gr.4)

In general, cand vorbim de cresteri usoare la pacienti asimptomatici, ne referim la valori in jur
de dublul – triplul normalului, oricum, sub de cinci ori maxima admisa (gr. 1 si 2).

Investigatiile au in vedere CAUZE hepatice dar si extrahepatice:

- excesul de grasimi in alimentatie;

- medicamente (antibiotice, parecetamol, ibuprofen, anticonvulsivante, vit.A,

echinaceea, etc.) sau toxice diverse;

- hepatitele virale B si C;

- toxoplasmoza:

- infectia cu virus citomegalic (CMV) , Epstein-Barr, herpes, rubeola;

- alte infectii virale (adeno sau enteroviroze, etc.);

- parazitoze;

- malnutritia protein-calorica;

- steatoza hepatica, obezitatea;

- hemocromatoza;

- deficitul de @1-antitripsina;

- boala Wilson;

- fibroza chistica;

- hepatita autoimmuna;

- celiachia;

- tiroidita;

- alte boli autoimune (artrita reumatoida, lupus, boli inflamatorii cronice intestinale);

- anemie hemolitica;

- boli musculare (traumatisme, infectii, miozite, miopatii).

33
In ordinea frecventei, la copil, am putea plasa: agresiunile alimentare, medicamentoase sau
toxice apoi infectiile virale urmate de boli genetice (hemocromatoza, deficitul de @1-
antitripsina) si autoimune.

EXPLORARILE includ initial :

- hemoleucograma;

- glicemia;

- enzimele: TGP, TGO (si raportul lor), LDH (lactat dehidrogenaza), GGT (gama-
glutamil transpeptidaza), FAL (fosfataza alcalina), CPK (creatinfosfokinaza);

- profilul lipidic;

- bilirubinemia;

- ureea, creatinina;

- sideremia, feritina si capacitatea totala de legare a fierului;

- studiul coagularii;

- serologii pentru virusurile B si C;

- serologii toxoplasma, CMV, Epstein-Barr;

- ex. coproparazitologice;

- ecografia abdominala.

Teste aditionale:

- electoforeza proteinelor serice;

- @1-antitripsina;

- ceruloplasmina, cupremia;

- testul sudorii;

- hormonii tiroidieni;

- anticorpi antinucleari, anti-muschi neted, anti-LKM1;

- anticorpi antitransglutaminaza.

34
Mentinerea peste sase luni a valorilor enzimatice modificate defineste “transaminazemia
cronica”, situatie ce impune, in lipsa unui diagnostic cert, investigatii aprofundate intr-un
serviciu de hepatologie, in ultima instanta, punctie biopsie hepatica.

Ce înseamnă să ai trigliceridele mărite şi cât de periculos e

Valoarea trigliceridelor se testează cu o simplă analiză de sânge

 Toată lumea vorbeşte de importanţa ţinerii sub control a colesterolului care, dacă e în
permanenţă mărit, apare riscul unor infarcte, accidente vasculare cerebrale etc. Însă şi
trigliceridele trebuie ţinute sub control şi monitorizate.

Ce sunt trigliceridele

Sunt grăsimi formate din mai multe tipuri de acizi grași care se regăsesc în organismul uman,
fie în sânge, fie în ţesutul adipos. Sursa acestora este dată în mare parte de grăsimile din
alimentele pe care le consumăm, 95% dintre toate grăsimile alimentare fiind trigliceride.
Atunci când nivelul trigliceridelor creşte peste nivelul de 150 mg/dl, apare afecţiunea numită
hipertrigliceridemie (HTG).

Ce se întâmplă când valoarea lor e crescută

Potrivit prof. dr. Nicolae Hâncu, când trigliceridele se acumulează într-o cantitate mare în
ţesutul gras, apare obezitatea sau supraponderea, iar când se acumulează în cantitate mare în
sânge, apare hipertrigliceridemia.

Care sunt cauzele creşterii lor

Anumite obiceiuri de zi cu zi, pot determina creșterea valorii trigliceridelor din sânge. De
exemplu, o alimentație care conține grăsimi sau carbohidraţi în exces, o viaţă sedentară, care
nu include cel puțin 30 de minute de mișcare sau sport zilnic, contribuie la un nivel al
trigliceridelor de peste 150 mg/dl – valoarea normală a acestora. De asemenea, consumul de
alcool în cantități reduse, însă în mod repetat, precum și consumul de alimente din făină albă
și cu un conținut mare de zahăr, ne pot expune riscului de hipertrigliceridemie.

Ce e de făcut

Specialiștii ne recomandă ca zilnic să încercăm să consumăm alimente care conțin grăsimi

sănătoase, mono și polinesaturate. Câteva astfel de alimente sunt măslinele, fructele
oleaginoase (nuci, alune, migdale, fistic) sau uleiul de rapiță. Totodată, acizii grași Omega-3,
care se află în preparatele din pește, pot ajuta la echilibrarea valorii trigliceridelor. Mai multe
informaţii despre trigliceride poţi afla de pe www.misiunea150.ro, o campanie de informare
care include sfaturi despre prevenţia şi tratarea acestei afecţiuni.

Ce sunt? Grasimi! Trigliceridele sunt un soi de lipide (grasimi naturale) care se gasesc in
sange; ele contin un compus chimic format dintr-o molecula de glicerol si trei de acizi

35
grasi. Trigliceridele se afla in majoritatea grasimilor si uleiurilor vegetale si animale, si,
asemeni colesterolului, pot avea efecte adverse asupra organismului uman (atunci cand
sunt consumate excesiv).

Ele sunt in acelasi timp si o sursa vitala de energie, precum si cea mai comuna forma de
grasime intalnita in corp. Trigliceridele provin din alimentele consumate, dar pot fi si
sintetizate de catre ficat, sub forma de grasimi, carbohidrati si proteine.

Organismul uman transforma mancarea ingurgitata in calorii; foloseste o parte dintre acestea
in scopuri energetice, in timp ce restul sunt inglobate sub forma de trigliceride si purtate de
sange prin corp, apoi depozitate sub forma de celule grase.

Caloriile in exces se pastreaza sub aceasta forma, indiferent de tipul alimentelor pe care le
consumi. De aceea, cu cat produci mai multe calorii decat poate organismul sa arda, cu atat
exista mai multe sanse sa te ingrasi. Totodata, nivelul trigliceridelor din sange se va resimti,
inregistrand cote crescute la analizele medicale.

In limite normale, aceste lipide sunt benefice din punct de vedere al sanatatii; cu alte
cuvinte, daca nivelul colesterolului se incadreaza in limite firesti, trigliceridele nu
ameninta in niciun fel sistemul cardiocirculator, chiar si daca sunt in numar mare. Totusi, o
cota ridicata a lor, poate reprezenta un factor de risc pentru aparitia diabetului sau pentru
inflamarea pancreasului.

Ce anume cauzeaza nivelul crescut al trigliceridelor?

* cresterea in greutate (de obicei acestea se inmultesc odata cu acumularea de kilograme)

* o dieta bogata din punct de vedere caloric, mai ales daca abunda zaharul si alcoolul. Acesta
din urma creste productia de trigliceride din ficat si reduce cantitatea de grasime filtrata care
ajunge in sange.

* varsta inaintata (nivelul triglicemic sporeste in maniera direct proportionala cu numarul de

ani)

* medicatia indoielnica (unele droguri, anticonceptionalele, steroizii si diureticele)

* unele afectiuni asociate cu nivelul crescut al trigliceridelor din sange (diabet, hipotiroidism,
boli hepatice)

* mostenirea genetica - uneori, triglicemia sporita este relationata de frecventa acesteia printre
membrii familiei

Cum a'am nivelul triglicemic?

Prin intermediul analizelor de sange recomandate de medicul de familie. Daca nu ti-ai mai
verificat demult sanatatea, a venit momentul sa o faci. Doctorii recomanda efectuarea unui set

36
complet de analize la fiecare 6 luni. Este bine sa stii ca in analize apar doar trigliceridele
produse de ficat, nu si cele extrase din alimente; de aceea, inainte de a merge sa ti se preleveze
sange, incearca sa nu mananci/bei cu 12 ore inainte de vizita la cabinet!

Cotele functionale ale triglicemiei la adulti:

• Normala - sub 150 mg/dl

• La limita - 151-200 mg/dl
• Crescuta - 201-499 mg/dl
• Alarmanta - 500 mg/dl or higher

Cum diminuam cantitatea de trigliceride din sange?

1. Consuma cat mai putine calorii (ajuta-te de portionarea mancarii)!
2. Regularizeaza-ti mesele si nu sari peste niciuna!
3. Mananca alimente care au la baza cereale integrale!
4. Evita gustarile tarzii, dinainte de culcare!
5. Slabeste, daca e cazul!
6. Fa miscare in mod repetat si regulat!

Daca nu reusesti sa scazi nivelul trigliceridelor printr-un mod de viata corespunzator, medicul
iti poate prescrie medicatia care se potriveste cel mai bine realitatii tale medicale. Asadar, nu
ezita sa ceri ajutorul personalului abilitat!

Dacă analizele îţi indică un nivel crescut al grăsimilor din sânge, este bine să iei măsuri
urgent, deoarece duc la boli cardiovasculare şi la pancreatită. Află ce sunt trigliceridele şi ce
rol joacă în organism. Trigliceridele reprezintă un tip special de grăsimi care, alături de
colesterolul total, constituit din colesterolul de înaltă densitate (bun) şi cel de joasă densitate
(rău), constituie profilul lipidic. Colesterolul şi trigliceridele sunt tipuri diferite de lipide.
Colesterolul intră în constituţia membranelor celulare şi în compoziţia unor hormoni.
Trigliceridele, în schimb, reprezintă unul dintre principalele rezervoare de energie ale
organismului, fiind depozitate la nivelul celulelor adipoase. Mai exact, dacă în urma
procesului de digestie, organismul se confruntă cu un surplus de calorii (provenite îndeosebi
din carbohidraţi şi din grăsimi saturate), acestea se depozitează în adipocite sub formă de
trigliceride. Ulterior, între mese, trigliceridele sunt eliberate pentru a asigura nivelul energetic
al organismului. În general, trigliceridele provin din alimentaţie, însă o mică parte este
sintetizată la nivelul ficatului. În exces, pot determina accidente vasculare Medicul
recomandă, în general, măsurarea nivelului trigliceridelor ca parte a unei investigaţii care
implică şi verificarea concentraţiei nivelului colesterolului din sânge. O concentraţie normală
a trigliceridelor nu ar trebui să depăşească valoarea de 150 mg/dl. În cazul în care nivelul
trigliceridelor depăşeşte această valoare se recomandă modificarea unor obiceiuri alimentare
sau chiar schimbarea stilului de viaţă (de exemplu, renunţarea la dulciuri şi la fumat şi
activitate fizică zilnic). Însă, dacă nivelul acestor lipide este de 500 mg/dl sau peste această
valoare, se impune tratament medicamentos, deoarece riscul de blocare a circulaţiei sangvine
din cauza depunerii grăsimii pe vasele de sânge este foarte mare. Deşi multă vreme au existat
controverse în ceea ce priveşte aportul trigliceridelor în apariţia aterosclerozei, studiile au
confirmat faptul că acestea ocupă un loc de frunte între grăsimile care cresc riscul de boală.
Cu alte cuvinte, riscul de ateroscleroză şi, implicit, de boli cardiovasculare creşte semnificativ

37
în cazul în care nivelul trigliceridelor şi colesterolului „rău" este mare, iar concentraţia de
colesterol „bun" este scăzută. În plus, un nivel crescut al trigliceridelor favorizează apariţia
pancreatitei acute şi a rezistenţei la insulină, un factor important în apariţia diabetului de tip 2.
Pot fi consecinţa unor disfuncţii metabolice În unele situaţii, trigliceridele pot fi un semnal de
alarmă pentru diferite afecţiuni. Medicii americani de la Clinica Mayo afirmă că, în cazul în
care nivelul trigliceridelor este mai mare de 500 mg/dl, ar trebui suspectată prezenţa unei
disfuncţii la nivelul tiroidei (hipotiroidism), ficatului, rinichilor şi, foarte rar, prezenţa unei
afecţiuni genetice care împiedică organismul să convertească grăsimile în energie. De
asemenea, s-a mai observat că nivelul ridicat de trigliceride este asociat cu administrarea unor
medicamente, precum beta blocantele, piulele anticoncepţionale, diureticele şi steroizii.
Soluţii pentru reglarea nivelului de grăsimi Specialiştii de la Clinica Mayo afirmă că dieta
bogată în carbohidraţi este principalul factor de risc în creşterea nivelului trigliceridelor. Prin
urmare, eliminarea din dietă a carbohidraţilor (pâine albă, orez, produse de patiserie şi
dulciuri concentrate) este prima schimbare care se impune în stilul de viaţă. De asemenea,
consumul de grăsimi saturate trebuie redus la minimum. În schimb, se vor prefera grăsimile
„bune", care se găsesc din abundenţă în peştii graşi (somon, macrou, ton, hering, cod), în
alune, în migdale, în nuci şi în uleiul de măsline. Totodată, se va evita alcoolul, deoarece,
chiar şi în cantităţi mici, influenţează nivelul trigliceridelor. Alcoolul conţine cantităţi
importante de zahăr şi este bogat în calorii (un gram de alcool conţine nouă calorii). În plus, în
programul zilnic trebuie inclusă activitatea fizică, deoarece studiile au arătat că ajută la
reglarea nivelului trigliceridelor şi, în plus, creşte concentraţia de colesterol „bun". Ideal ar fi
ca în fiecare zi să faci mişcare o jumătate de oră. Specialistul nostru Rodica Tănăsescu medic
de familie preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei Trigliceridele sunt grăsimi
sangvine care, în cantităţi mari, devin la fel de periculoase pentru organism precum
colesterolul „rău" (LDL). În general, nivelul trigliceridelor nu trebuie să fie mai mare de 150
mg/dl. Persoanele care au nivelul trigliceridelor anormal de mare trebuie să discute cu
medicul de familie. În general, se vor evita grăsimile saturate care se ascund în majoritatea
produselor alimentare. Astfel, caşcavalul, smântâna grasă, laptele cu o cantitate mare de
grăsime şi ouăle devin nocive pentru persoanele cu nivelul trigliceridelor mare. De asemenea,
grăsimile „rele" se asimilează din dulciurile concentrate şi din produsele de patiserie şi, prin
urmare, acestea trebuie excluse din alimentaţie. Deoarece s-a observat că pe fondul stresului
avem tendinţa de a mânca multe dulciuri, se vor evita, pe cât posibil, stările conflictuale. În
plus, pentru scăderea concentraţiei trigliceridelor din sânge se recomandă cât mai multă
mişcare. Soluţie Terapiile medicamentoase se recomandă atunci când nivelul trigliceridelor nu
poate fi echilibrat prin dietă

Citeste mai mult: adevarul.ro/sanatate/medicina/tot-trebuie-stii-despre-trigliceride-

1_50ace1467c42d5a6638b1cd4/index.html

38
Potrivit Asociatiei Americane a Inimii, colesterolul nu se
poate dizolva in sange. Acesta trebuie sa e transportat
catre si de la celule prin transportatori numiti lipoproteine.
Lipoproteinele cu densitate scazuta (LDL) sunt cunoscute si
sub numele de „colesterol rau”, in timp ce lipoproteinele cu
densitate mare (HDL) sunt cunoscute si sub numele de
„colesterol bun”. Aceste doua tipuri de lipide alaturi de
trigliceride compun colesterolul total, care poate  masurat
printr-un test de sange. Pentru a putea tine sub control
colesterolul, este important sa stim care sunt valorile
normale ale acestuia si ce putem face pentru a le regla.
Un nivel ridicat de LDL (colesterolul rau) este cea mai mare amenintare pentru inima, chiar
daca si celelalte numere sunt importante. Colesterolul rau va poate bloca arterele si poate
provoca un atac de cord sau un accident vascular cerebral. In ceea ce priveste numarul, o
valoare mai mica tinde sa fie mai buna, desi obiectivul principal depinde de riscul bolilor de
inima, care este diferit la fiecare persoana in parte.

Valorile normale ale colesterolului LDL :

• Sub 130mg/dL pentru majoritatea persoanelor

• Sub 100 daca prezentati risc de a dezvolta o boala de inima

• Sub 70 daca riscul de a dezvolta o boala de inima este foarte ridicat

Rolul negativ al lipoproteinelor cu densitate scazuta este dat de faptul ca depoziteaza excesul
de colesterol pe peretii arterelor, ceea ce duce la intarirea vaselor de sange si la declansarea
bolilor cardiace.

Trigliceridele sunt un anumit tip de grasime. Acestea se gasesc in produse alimentare, in

zonele grase ale corpului si in sange. Folosim trigliceridele pentru a face rost de energia
necesara la un moment dat sau le inmagazinam pentru mai tarziu. Consumul unui numar mare
de calorii, in special zaharuri sau carbohidrati, determina cresterea nivelul de trigliceride din
sange.

Colesterolul total va poate oferi o idee cu privire la riscurile unui atac de cord, dar acesta nu
spune intreaga poveste. Medicul dumnevoastra trebuie sa analizeze toate numerele: LDL,
HDL, trigliceridele si colesterolul total.

Ghidul general pentru rezultatele colesterolului total:

• Mai puțin de 200 mg /dL: Rezultat optim

• 200-239: Destul de mare

39
 • Peste 240: Mare

Inainte cu 12 ore de a merge la un test de sange pentru a stabili valorile colesterolului, este de
preferat sa nu mancati si sa nu beti nimic (cu exceptia apei). In acest fel va asigurati ca veti
afla cele mai precise rezultate. Dupa o cina copiasa cu doua feluri si desert, nivelul LDL-ului
si cel al trigliceridelor poate creste foarte mult.

Pentru a va proteja inima, numarul trigliceridelor trebuie sa fie sub 150 mg/dl.

Rezultate:

• 150 -199 mg / dl: Destul de mare

• 200-499: Mare

• 500 sau mai ridicat: Foarte mare

Cele mai multe persoane isi pot regla nivelul trigliceridelor daca fac modificari la alimentatie
si suficiente exercitii fizice.

Alcoolul este plin de calorii si zahar si poate duce nivelul de trigliceride in directia gresita.
Daca numarul trigliceridelor este ridicat, evitati cat puteti de mult alcoolul.

Multe persoane care au diabet zaharat au nivel ridicat al trigliceridelor. Din fericire, pasii
necesari care ajuta la controlul zaharului din sange, poate controla si numarul trigliceridelor.
(pierdeti kilogramele in plus, faceti exercitii fizice, optati pentru o alimentatie bogata in
legume si cereale integrale)

Colesterolul bun- HDL

Rolul pozitiv al colesterolului HDL consta in faptul ca inlatura si elimina excesul de

colesterol.

Un nivel de 60 mg/dl sau mai mare va poate proteja impotriva unui atac de cord sau a unui
accident vascular cerebral. Valorile anormale depind si de sexul persoanei:

• Sub 40 mg/dL-riscant pentru barbati

• Sub 50 mg/dL-riscant pentru femei

Va puteti ridica nivelul colesterolului bun daca faceti exercitii fizice, pierdeti in greutate si
renuntati la fumat.

40
 Total de accord cu ce

scrie in articol. Totusi, as vrea sa adaug citeva lucruri luate, in majoritate, din
cartile lui Robert Lustig despre metabolismul zaharului si in general al
carbohidratilor. Recomand video de pe youtube “Sugar: the bitter truth”.
Colesterolul LDL este calculat, nu masurat. Formula de calcul este CT-
(HDL+TRI/5). Unde CT este colesterolul total, TRI este nivelul de triglyceride. Apoi
adevarul este ca LDL nu este in totalitate rau. LDL este format din doua tipuri de
lipoproteine: unele neutre si unele rele care ingroasa peretii arterelor. Acuma cum
stim noi ce proportie din LDL sint lipoproteine neutre si rele? Exista analize care
nu sint commune si care pot identi"ca aceste proportii (prin centrifugare). In lipsa
acestor analize s-a observat empiric si apoi s-au gasit si explicatiile stiiinti"ce ca
un bun indicator al proportiei de lipoproteine neutre si rele din LDL il reprezinta
raportul dintre triglyceride si HDL, dupa cum urmeaza: Daca TRI/HDL este mai
mic decit 2 atunci este foarte probabil ca proportia de lipoproteine neutre din LDL
este mare, deci efectul nociv asupra arterelor este mai mic. In acest caz, chiar
daca valoarea totala a colesterolului este mai mare (220 -240) nu reprezinta o
problema majora pentru ca mare parte din LDL sint de fapt lipoproteine neutre.
Concluzia este ca cel mai bine este sa judecam raportul dintre triglyceride si HDL
care trebuie sa "e mic. Adica sa "m atenti sa scadem prin dieta trigliceridele si sa
ne crestem HDL. Valoarea totala a colesterolului este de importanta secundara.
Trigliceridele scad daca evitam zaharul si reducem in general consumul de
carbohidrati (piine, dulciuri, alcool, carto", fasole, fructe dulci, patisserie etc.).
HDL creste odata cu cosumul de grasimi “bune” adica peste gras, avocado, ulei
de masline.

COLESTEROLUL

Ca urmare a campaniei media intense privind influenta colesterolului asupra sanatatii omului, acesta devenit o
pacientilor prezentati la medic pentru diferite afectiuni.
Aceasta preocupare este laudabila, insa lucrurile nu trebuie privite doar in alb sau negru.
Intra-adevar, valori ridicate ale colesterolulului pot conduce la cresterea riscului de infarct miocardic acut.

In acelasi timp insa si scaderea lui sub valorile normale poate reflecta deasemenea existenta unor boli grave,
componenta a membranei celulare, a unor hormoni si a altor constituienti ai organismului.

Totusi, doar valorile colesterolemiei nu sunt suficiente pentru a evalua corect si complet riscurile de afectare c
Exista mai multe ‘tipuri de colesterol’ definite prin prisma modului de ‘ambalare’ a colesterolului pentru a fi t
Colesterolul produs de ficat sau adus in organism din alimente, trebuie sa fie ‘expediat’ catre toate celulele din
singelui, in interiorul unui invelis format dintr-un strat proteic. Acest ‘colet’ format din colesterol si invelis pr

41
Colesterolul seric-HDL (complex lipoproteic cu densitate mare)
Reprezinta forma benefica de transport si utilizare a colesterolului si trigliceridelor, cercetarile aratand ca valo
un factor de risc mai mic pentru cardiopatia coronariana.
In schimb scaderea HDL sub 32 mg/dl la barbati si sub 38 mg/dl la femei creste riscul de cardiopatie coronari
1 mg/dl a HDL riscul de cardiopatie coronariana creste cu 2-3%.

Colesterolul seric-LDL(complex lipoproteic cu densitate mica)

Se coreleaza direct cu riscul de boli coronariene iar valoarea sa nu trebuie sa depaseasca 130 mg/dl.

Trigliceridele serice
80% sunt transportate in complexe lipoproteice foarte usoare – VLDL si 20% in LDL. Nivelul trigliceridelor n
fiabil pentru ateroscleroza si cardiopatie coronariana dar valori crescute peste cele considerate normale atrag
boli de metabolism (hiperlipoproteinemii).

Nivele de decizie pentru colesterol

Colesterol (mg/dl)
LDL HDL Total

Nivel dorit/risc scazut <130 >60 <200

Nivel de granita/risc moderat 130-159 35-60 200-239

Nivel crescut/risc crescut >160 <35 >240

Valori crescute ale HDL - lucru dorit de medici - se intalnesc in urmatoarele situatii:

• Efort fizic

• Consum moderat de alcool (pana la 20g alcool pur/zi)

• Tratamentul cu insulina

• Utilizare de estrogeni pe cale orala

• Indivizi cu anomalii genetice din familii de longevivi

• Se coreleaza cu valori reduse ale trigliceridelor

Valori crescute ale colesterolului total si al LDL – asociate cu risc cardiovascular semnificativ, apar in u

• Stress si boala recenta

42
 • Inanitie, anorexie nervoasa

• Obezitate

• Sedentarism

• Fumat

• Diabet zaharat si pancreatite cronice

• Boli hepatice acute si cornice

• Boli ale cailor biliare

• Nefropatii si uremie

• Anemii si boli mieloproliferative

• Medicamente (steroizi anabolizanti, progesteron , unele antibiotic, fenotiazine, unele diuretice, etc.)

• Boli genetice

Valori scazute ale colesterolului sunt de asemenea asociate cu o serie de patologii:

• Leziuni hepatocelulare severe (substante toxice, medicamente, hepatite)

• Malnutritie de diferite cauze

• Boli mieloproliferative

• Anemii cronice

• Tratament cu cortizon si ACTH

• Infectii

• Sindroame inflamatorii cornice

• Boli si anomalii genetice

Exprimarea valorilor colesterolului si a trigliceridelor in vederea evaluarii riscului coronarian sau a un

metabolism (hiperlipoproteinemii) se face dupa un algoritm bine stabilit:
- Se determina colesterolul total pentru identificarea initiala a cazului – recoltarea pe nemancate nu este oblig
influenteazavaloarea colesterolului total din ser dar este recomandabila.
- La pacientii cu valori mari ale colesterolului total se determina si HDL si trigliceridele dupa un post de 12-1

43
- Se face media rezultatelor a doua sau trei teste efectuate in zile diferite.

Daca diferenta este > 30mg/dl se repeta testele dupa 1-8 saptamani si se face media tuturor testelor pentru a se
investigatiilor (clasificarea hiperlipoproteinemiilor, evaluarea cauzelor secundare de hipercolesterolemie- vez

Pentru monitorizarea dietei si a eficientei tratamentului hipolipemiant este suficienta dozarea periodica a cole

In concluzie se observa ca evaluarea colesterolemiei necesita o abordare complexa si completa.

Scaderea riscului coronarian solicita o evaluare corecta a medicului privind starea de sanatate a pacientului, o
patologii implicate in cresterea colesterolemiei si un tratament judicios si eficient. Pacientul trebuie sa intelea
recomandarilor medicale privind regimul de viata si tratament nu trebuie considerate ca o pedeapsa si numai
noilor reguli isi va creste atat calitatea vietii cat si durata acesteia.

Nivelul scazut de colesterol poate ascunde

un cancer nediagnosticat
Nivelul scazut al colesterolului din sange este un prim semn al aparitiei cancerului in
organism si nu o consecinta a acestuia, cum se credea pana acum. Intrucat corpul este
lipsit de colesterolul bun care protejeaza impotriva tumorilor canceroase, riscul
dezvoltatii cancerului este mult mai mare in acest caz.

De-a lungul timpului, cercetatorii au observat ca persoanele cu un nivel al colesterolului mai

scazut au fost mult mai predispuse sa dezvolte o forma de cancer comparativ cu cele care se
aflau in limitele normale.

Aceasta descoperire este oarecum ingrijoratoare, intrucat un nivel scazut al colesterolului are
si o parte buna: protejeaza impotriva atacurilor de inima si accidentelor vasculare cerebrale.

Studiul a fost efectuat pe durata a 18 ani, pe 30.000 de fumatori de sex masculin, fiind cel mai
lung si mai amplu de acest gen. Stiind ca fumatul scade nivelul colesterolului bun din sange,
acesti barbati au inregistrat un nivel scazut de colesterol total, undeva sub 200 - 230 de
miligrame/decilitru. In total, 7.545 de barbati au dezvoltat cancer, iar pentru ceilalti riscurile
de cancer au fost cu 18% mai mari.

Pentru a tine sub control situatia colesterolului, cu scopul de a evita aparitia unor probleme de
sanatate, cercetatorii recomanda sa ne mentinem un nivel mai ridicat de colesterol bun, care
protejeaza, se pare, impotriva tuturor formelor de cancer.

Ei isi sustin ideea pe baza rezultatelor obtinute in urma studiului, conform carora persoanele
care au avut un nivel ridicat de colesterol bun au avut cu 14% mai putine riscuri de a face
cancer.

44
Care sunt valorile normale ale colesterolului?

Vom vorbi aici despre colesterolul total, adica suma colesterolului "rau", a colesterolului
"bun" si a altor componente lipidice. Daca acesta se afla undeva la 200 miligrame/decilitru,
valorile sale sunt optime. Intre 200 si 239 valorile sale sunt la limita, iar peste 240 mg/dL
valorile sunt prea ridicate.

Colesterolul "bun" trebuie sa se situeze la aproximativ 60 miligrame/decilitru, iar sub 40 la

barbati si sub 60 la femei este deja prea scazut si prezinta un pericol.

Colesterolul "rau" trebuie sa fie de aproximativ 100 mg/decilitru si cu cat valoarea acestuia
este mai mica, cu atat este mai bine pentru sanatatea ta. Peste 130 miligrame/decilitru,
valoarea sa este deja prea mare si prezinta un risc crescut pentru sanatate.

Hemoleucograma completa

Hemoleucograma este una dintre analizele cel mai frecvent recomandată de

către medic.

Hemoleucograma completă este un test care poate furniza diagnostice pentru

numeroase boli şi indică numărul de globule roşii din sânge - eritrocite (pe analize
apare RBC), numărul de globule albe din sânge sau leucocite (pe foaia de analize
se notează WBC), cantitatea totală de hemoglobină din sânge (adica HGB),
procentul de globule roşii (hematocrit, HCT), media volumului globulelor (MCV),
mărimea globulelor roşii, media globulară a hemoglobinei (MCH), concentraţia
medie a hemoglobinei (MCHC), numărul de trombocite (PLT).

Realizarea hemoleucogramei este farte importantă deoarece se pot depista

anemiile, infecţiile acute sau cronice, alergii sau chiar boli maligne.

Hemoleucograma completă - Valori normale

Valorile hemoleucogramei diferă în funcţie de sexul pacientului, dar şi de

indicatorii după care este făcută analiza.

Totuşi, valorile normale trebuie să se încadreze, ca în cazul celorlalte analize,

între anumite limite. Astfel, valorile normale la eritrocite RBC sunt în funcţie de
sex - la bărbaţi: 4.7 - 6.1 milioane celule/microlitru, iar la femei: 4.2 - 5.4 milioane
celule/microlitru. Numărul leucocitelor WBC: 4,500 - 10,000 celule/mcL;
hematocritul adică HCT are valori în funcţie de sex - bărbaţi: 40.7 - 50.3 %, iar
femei: 36.1 - 44.3 %; hemoglobina HGB la bărbaţi: 13.8 - 17.2 g/dl, iar femei:

45
12.1 - 15.1 g/dl; MCV: 80 - 95 femtolitru; MCH: 27 - 31 pg/celula; MCHC: 32 - 36
g/dl.

Hemoleucograma completă - Ce indica valorile anormale?

Valorile anormale ale hemoleucogramei indică existenţa mai multor afecţiuni, unele dintre
ele foarte grave.

Un număr mare de celule roşii (RBC) poate indica presiune mică de oxigen în sânge, boli de
inimă congenitale, fibroză pulmonară, dezhidratare, afecţiuni renale.

În schimb, un număr scăzut de celule roşii (RBC) indică pierderi de sânge, anemie,
hemoragie, distrugerea măduvei osoase, leucemie, malnutriţie.

Numărul scăzut de celule albe (WBC) indică distrugerea maduvei osoase (infecţii, fibroze,
tumori), prezenţa substanţelor cito-toxice, boli ale ficatului sau splinei, expunerea la radiaţii.

WBC crescut (leucocitoză) poate să indice infecţii, inflamaţii de genul artritei

reumatoide sau alergii, leucemie, stres fizic sau emoţional.

Valoarea scazută a hematocritului (HCT) indică anemii de diferite tipuri, hemoragii,

leucemie, malnutriţie sau deficiente nutriţionale, mielom multiplu, artrite reumatoide.

Valoarea crescută a hematocritului (HCT) indică dezhidratare, oxigenare defectuoasă.

Valoarea scazută a hemoglobinei (HGB) arată anemii de diferite tipuri, hemoragii.

Hemoleucograma completa
Hemoleucograma completa este o analiza care masoara urmatoarele cantitati:

• Numarul de globule rosii din sange – eritrocite (RBC)

• Numarul de globule albe din sange – leucocite (WBC)

• Cantitatea totala de hemoglobina din sange (HGB)

• Procentul de globule rosii – hematocrit (HCT)

• Media volumului globulelor (MCV) – marime globulelor rosii

• Media globulara a hemoglobinei (MCH)

• Concentratia medie a hemoglobinei (MCHC)

• Numarul de trombocite (PLT)

46
Hemoleucograma completa este un test care poate furniza diagnostice pentru numeroase boli.
Rezultatele pot reflecta probleme cu volumul sangelui (deshidratare) sau pierderi de sange.
Hemoleucograma poate sa indice disfunctionalitati in producerea, ciclul de viata si rata
distrugerii celulelor de sange, precum si infectii acute sau cronice si alergii.

Celulele rosii (RBC) transporta hemoglobina (HGB) care in schimb transporta oxigenul.
Cantitatea de oxigen receptionata de tesuturi depinde de numarul si de functionarea celulelor
rosii si a hemoglobinei. Valorile MCV, MCH si MCHC sunt folosite in diagnosticarea
diferitelor tipuri de anemie, si reflecta marimea si concentratia de hemoglobina a celulelor.

Celulele albe (WBC) sunt mediatori ai inflamatiilor si ale raspunsului imun. Exista diferite
tipuri de celule albe care apar in sange in mod normal:

• Neutro"le

• Monocite

• Eusino"le

• Bazo"le

• Limfocite

Valori normale

Eritrocite RBC (variaza cu altitudinea):

• Barbati: 4.7 – 6.1 milioane celule/microlitru

• Femei: 4.2 – 5.4 milioane celule/microlitru

• Leucocite WBC: 4,500 – 10,000 celule/mcL

• Hematocrit HCT (variaza cu altitudinea):

Hematocrit

• Barbati: 40,7 – 50,3 %

• Femei: 36,1 – 44,3 %

Hemoglobina HGB (variaza cu altitudinea):

• Barbati: 13,8 – 17,2 g/dl

• Femei: 12,1 – 15,1 g/dl

MCV: 80 – 95 femtolitru

47
MCH: 27 – 31 pg/celula

MCHC: 32 – 36 g/dl

Un numar mare de celule rosii (RBC) poate indica:

• Presiune mica de oxigen in sange

• Boli de inima congenitale

• Fibroza pulmonara

• Policitemia vera

• Dezhidratare (ca la o diaree puternica)

• Afectiuni renale

Un numar scazut de celule rosii (RBC) indica:

• Pierderi de sange

• Anemie (de diferite tipuri)

• Hemoragie

• Distrugerea maduvei osoase (de exemplu de la radiatii, toxine, "broze,

tumori)

• De"cienta eritropoietinei (efect secundar al afectiunilor de rinichi)

• Hemoliza (distrugerea globulelor rosii)

• Leucemie

• Malnutritie (de"ciente de "er, folati, vitamina B12, vitamina B6)

Numarul scazut de celule albe (WBC) indica:

• Distrugerea maduvei osoase (de exemplu de la infectii, "broze, tumori)

• Prezenta substantelor cito-toxice

• Colagenoze autoimune – boli vasculare (cum e lupus eritematos)

• Boli ale "catului sau splinei

• Expunerea la radiatii

WBC crescut (leucocitoza) poate sa indice:

48
 • Infectii

• Inamatii ( artrita reumatoida sau alergii)

• Leucemie

• Stres "zic sau emotional

Valoarea scazuta a hematocritului (HCT) indica:

• Anemii de diferite tipuri

• Hemoragii

• Distrugerea maduvei osoase (de exemplu de la radiatii, toxine, "broze,

tumori)

• Hemoliza (distrugerea globulelor rosii ca reactie la transfuzie)

• Leucemie

• Malnutritie sau de"ciente nutritionale

• Mielom multiplu

• Artrite reumatoide

Valoarea crescuta a hematocritului (HCT) indica:

• Dezhidratare

• Policitemia vera

• Oxigenare defectuoasa (fumat, boli de inima congenitale, altitudine mare)

Valoarea scazuta a hemoglobinei (HGB):

• Anemii de diferite tipuri

• Hemoragii

Hemoleucograma completa este cel mai utilizat test de laborator!

Este folosit pentru a determina starea generala de sanatate a unui individ sau pentru a
monitoriza o varietate de disfunctionalitati, cum ar fi anemia. Se recomanda de catre medicul
de familie sau de specialitate si consta intr-o mostra de sange prelevata din vena bratului, din
deget sau, in cazul nou-nascutilor, din calcai.

1. Ce se testeaza?

49
 2. Ce sunt globulele albe din sange?

3. Ce sunt globulele rosii din sange?

4. Ce sunt trombocitele?

Ce se testeaza?
Hemoleucograma completa include rezultate la nivelul urmatorilor parametrii:

• numarul globulelor albe din sange (leucocite -WBC)

• numarul globulelor rosii din sange (eritrocite -RBC)

• numarul trombocitelor din sange (PLT)

• cantitatea de hemoglobina din sange (HGB)

• procentul de globule rosii (hematocrit -HCT)

• media volumului globulelor rosii (MCV)

• media volumului hemoglobinei (MCH)

• concentratia medie a hemoglobinei (MCHC)

Ce sunt globulele albe din sange?

Exista 5 tipuri diferite de globule albe pe care corpul le foloseste pentru a mentine un
organism sanatos si pentru a lupta impotriva infectiilor sau altor cauze de vatamari corporale.
Acestea sunt neurotrofilele, monocitele, eusinofilele, bazofilele si limfocitele, prezente in
sange la niveluri relativ stabile. Procentul celulelor albe varieaza in sus sau in jos in functie de
ceea ce se intampla in organismul tau. De exemplu, o infectie poate stimula o concentratie
mai mare de neutrofile pentru a contracara efectele infectiei bacteriene. In cazul alergiilor,
apare un numar mai mare de eusinofile care elibereaza in sange anumiti compusi “chimici”
(antihistamine) pentru a minimiza efectul alergiei. Limfocitele pot fi stimulate sa produca
imunoglobulina (anticorpi). In cazul unor afectiuni severe, cum ar fi leucemia, celulele albe
imature si anormale (leucocite) se multiplica cu rapiditate, crescand numarul globulelor albe
din sange.

Ce sunt globulele rosii din sange?

Globulele rosii au coloarea rosu pal, fiind de forma unei gogosi cu o sectiune foarte subtire la
mijloc in locul orificiului gogosii. Contin hemoglobina, o proteina care transporta oxigenul in
tot corpul. Hemoleucograma completa determina daca exista un numar suficient de celule
rosii prezente in organism si daca populatia de celule rosii are forma corespunzatoare. De
obicei, celulele rosii au toate aceeasi marime si forma; variatii pot aparea in cazul deficientei
vitaminei B12 si a acidului folic, a fierului si multor alte boli. Daca sunt insuficiente globule
rosii prezente in organism, atunci se spune despre pacient ca are anemie, prezentand
simptome ca oboseala si slabiciune. Numarul globulelor rosii poate fi si mai mare decat este

50
normal, conditie care apare rar, ceea ce poate interveni asupra debitului sangelui prin vene si
artere.

Ce sunt trombocitele?
Trombocitele sunt fragmente speciale de celule care joaca un rol important in coagularea
sangelui. Daca un pacient nu are destule trombocite, prezinta risc crescut de hemoragii severe
si vanatai. Hemoleucograma masoara numarul si forma trombocitelor din sange. In cazul unor
boli, se poate sa existe trombocite gigant sau acumulari de trombocite care nu permit
numararea corecta a numarului lor. In acest caz, va fi nevoie de un frotiu de testare.

Folosirea hemoleucogramei

Pacientii care acorda atentie deosebita starii proprii de sanatate ar dori sa stie cum sa-si
modifice numarul de globule albe, rosii si trombocite.

Spre deosebire de colesterolul “bun” sau “rau”, populatiile de celule nu pot fi afectate la
modul general de schimbarile de stil de viata, mai putin atunci cand pacientul sufera de vreo
deficienta a unei vitamine in organism (vitamina B12, acidul folic sau fierul). Nu exista nicio
posibilitate prin care pacientul sa poata sa-si ridice in mod direct numarul de globule albe din
sange sau sa-si modifice forma si marimea globulelor rosii. Aceste actiuni se fac indirect,
“adresandu-va” bolilor si afectiunilor organismului dvs., urmand un stil de viata sanatos si
ajutand, astfel, la optimizarea producerii de celule, organismul adaptandu-se in sens pozitiv
(sau negativ, dupa caz).

In cazul urmatoarelor valori se impune testare suplimentara:

• hemoglobina mai mica de 10g/dl si mai mare de 18g/dl

51
 • MCV mai mic de 80fL si mai mare de 100fL

• MCHC mai mare de 37%

• WBC mai mic de 2000/mm3 si mai mare de 20.000/mm3

• prezenta celulelor secera (siclemie)

• sferocitoza

Hemoleucograma completa este o analiza care masoara urmatoarele cantitati:

• Numarul de globule rosii din sange - eritrocite (RBC)

• Numarul de globule albe din sange - leucocite (WBC)

• Cantitatea totala de hemoglobina din sange (HGB)

• Procentul de globule rosii (hematocrit) (HCT)

• Media volumului globulelor (MCV) - marime globulelor rosii

• Media globulara a hemoglobinei (MCH)

• Concentratia medie a hemoglobinei (MCHC)

• Numarul de trombocite (PLT)

52
Hemoleucograma completa poate furniza diagnostice pentru numeroase boli. Rezultatele pot
sa reflecte probleme cu volumul sangelui (deshidratare) sau pierderi de sange. Poate
deasemenea sa indice disfunctionalitati in producerea, ciclul de viata si rata distrugerii
celulelor de sange, precum si infectii acute sau cronice si alergii.

Celulele rosii (RBC) transporta hemoglobina (HGB) care in schimb transporta oxigenul.
Cantitatea de oxigen receptionata de tesuturi depinde de numarul si functionarea celulelor
rosii si hemoglobinei. Valorile MCV, MCH si MCHC reflecta marimea si concentratia de
hemoglobina a celulelor si sunt folosite in diagnosticarea diferitelor tipuri de anemie.

Celulele albe (WBC) sunt mediatori ai inflamatiilor si ale raspunsului imun. Exista diferite
tipuri de celule albe care in mod normal apar in sange:

• Neutrofile

• Monocite

• Eusinofile

• Bazofile

• Limfocite

Valori normale

• Eritrocite RBC (variaza cu altitudinea):

53
o Barbati: 4.7 - 6.1 milioane celule/microlitru
o Femei: 4.2 - 5.4 milioane celule/microlitru

• Leucocite WBC: 4,500 - 10,000 celule/mcL

• Hematocrit HCT (variaza cu altitudinea):

o Barbati: 40.7 - 50.3 %

o Femei: 36.1 - 44.3 %

• Hemoglobina HGB (variaza cu altitudinea):

o Barbati: 13.8 - 17.2 g/dl

o Femei: 12.1 - 15.1 g/dl

• MCV: 80 - 95 femtolitru

• MCH: 27 - 31 pg/celula

• MCHC: 32 - 36 g/dl

Ce indica valorile anormale?

54
Un numar mare de celule rosii (RBC) poate indica:

• presiune mica de oxigen in sange

• boli de inima congenitale

• fibroza pulmonara

• Policitemia vera

• Dezhidratare (ca la o diaree puternica)

• Afectiuni renale

Un numar scazut de celule rosii (RBC) indica:

• Pierderi de sange

• Anemie (de diferite tipuri)

• Hemoragie

55
 • Distrugerea maduvei osoase (de exemplu de la radiatii, toxine, fibroze, tumori)

• Deficienta eritropoietinei (efect secundar al afectiunilor de rinichi)

• Hemoliza (distrugerea globulelor rosii)

• Leucemie

• Malnutritie (deficiente de fier, folati, vitamina B12, vitamina B6)

Numarul scazut de celule albe (WBC) indica:

• Distrugerea maduvei osoase (de exemplu de la infectii, fibroze, tumori)

• Prezenta substantelor cito-toxice

• Colagenoze autoimune - boli vasculare (cum e lupus eritematos)

• Boli ale ficatului sau splinei

• Expunerea la radiatii

Numar crescut de celule albe (leucocitoza) poate sa indice:

56
 • Infectii

• Inflamatii (artrita reumatoida sau alergii)

• Leucemie

• Stres fizic sau emotional

Valoarea scazuta a hematocritului (HCT) indica:

• Anemii de diferite tipuri

• Hemoragii

• Distrugerea maduvei osoase (de exemplu de la radiatii, toxine, fibroze, tumori

• Hemoliza (distrugerea globulelor rosii) ca reactie la transfuzie

• Leucemie

• Malnutritie sau deficiente nutritionale

57
 • Mielom multiplu

• Artrite reumatoide

Valoarea crescuta a hematocritului (HCT) indica:

• Dezhidratare

• Policitemia vera

• Oxigenare defectuoasa (fumat, boli de inima congenitale, altitudine mare)

Valoarea scazuta a hemoglobinei (HGB):

• Anemii de diferite tipuri

• Hemoragii

Hemoleucograma completa este o analiza extrem de importanta care poate oferi informatii
despre alcatuirea sangelui, numarul de celule regasite in acest fluid si tipul acestora, cele mai
importante fiind celulele rosii, celulele albe si plachetele. Plachetele sunt fragmente de celule
produse de megacariocite, care joaca un rol important in procesul de coagulare.

Hemoleucograma este o analiza care poate sa furnizeze informatii importante cu privire la o

gama larga de simptome si boli precum stari de ameteala, de somnolenta sau lesin, dar si
anemie si boli de factura cronica sau acuta.

Hemoleucograma completa cuprinde:

58
• Analiza celulelor albe (WBC, leucocite)- celulele albe sunt de obicei mai
mari ca dimensiune decat cele rosii, dar mai putine ca numar. Aceste
celule poarta un rol esential in combaterea infectiilor sau a
microorganismelor straine din corpul uman, precum virusi si bacterii. In
momentul in care in organism apare o infectie numarul leucocitelor creste
rapid. Testul pentru stabilirea numarului de leucocite din sange este
efectuat si pentru a se stabili prezenta unei infectii in organism, sau pentru
a se monitoriza reactia organismului la un anumit tratament pentru cancer.

• Analiza pentru diferentierea celulelor albe (WBC diferentiala)- cele mai

importannte tipuri de celule din familia lecocitelor sunt neutro"lele,
limfocitele, monocitele, eusino"lele si bazo"lele. Deasemenea acest test
include si determinarea numarului de neutro"le nedezvoltate. Fiecare
dintre aceste celule are un rol bine diferentiat in apararea organismului
uman. Numarul acestor celule poate furniza informatii pretioase cu privire
la sistemul imunitar al "ecarui individ. Prin urmare numarul prea mare sau
prea mic al "ecarui tip in parte poate conduce la descoperirea unei infectii,
alergii sau reactii toxice ale organismului datorate medicamentelor sau
altor substante de ordin chimic, precum si apartia leucemiei.

• Analiza celulelor rosii (RBC)- rolul celulelor rosii este de a transporta

oxigenul de la nivelul plamanilor in intreg organismul, si monoxidul de
carbon din organism la plamani. Prin urmare, daca numarul celulelor rosii
este mai mic decat valoarea normala (anemie), organismul nu primeste
cantitatea de oxigen necesara. Daca dimpotriva numarul celulelor rosii
depaseste valoarea normala (policitemie), exista riscul alipirii acestor
celule, avand drept consecinta blocarea capilarelor.

• Analize hematocrite (HTC)- acest test este efectuat pentru a se determina

spatiul (volumul ocupat de celule in organism). Valoarea analizei este
stabilita prin procentul pe care il ocupa celulele rosii in volumul de sange.
De exemplu, HCT de 38 inseama ca din volumul total de sange, 38 % este
ocupat de celulele rosii. Hemetocritele si hemoglobina sunt analizele care
pot descoperi cel mai precis prezenta anemiei sau a policitemiei in
organism.

• Hemoglobina (HgB)- hemoglobina este o proteina umpluta cu "er care

intra in alcatuirea celulelor rosii, si care poarta un rol esential in transportul
oxigenului la nivelul organismului. Aceasta analiza are rolul de a masura
valoarea hemoglobinei in sange, dar si capacitatea acestora de a
transporta oxigenul in organism.

59
 • Indici celule rosii- exista trei indici ai celulelor rosii: MCV ( volum
corpuscular mediu), MCH ( hemoglobina corpusculara medie), si MCHC
( concentratie de hemoglobina corpusculara medie). MCVul arata marimea
celulelor rosii, MCH, numarul hemoglobinei intr-o celula rosie medie, iar
MCHC determina concentratia de hemoglobina dintr-o celula rosie medie.
Acesti indici poarta un rol esential in diagnosticarea diferitelor tipuri de
anemie.

• Analiza plachete (trombocite)- plachetele sau trombocitele sunt cele mai

mici dintre celulele care intra in alcatuirea sangelui. Aceste celule joaca un
rol esential in procesul de coagulare. In momentul in care in organism se
produce o leziune, plachetele se uma, se alipesc si formeaza un strat
lipicios care opreste sangerarea. Daca numarul acestor celule este mai mic
decat valoarea normala, atunci exista riscul producerii unor hemoragii
necontrolate. Daca dimpotriva numarul plachetelor depasteste valoarea
normala atunci este posibil sa se formeze cheaguri de sange la nivelul
arterelor. Deasemenea plachetele reprezinta unul dintre factorii cei mai
frecventi de aparitie a arterosclerozelor.

• Analiza volum mediu plachetar- aceasta analiza determina volumul mediu

al plachetelor in sange. Aceasta analiza, impreuna cu analiza numarului
plachetelor contribuie la diagnosticarea multor boli si afectiuni.

DE CE SE FACE TESTUL?
In general hemoleucograma completa este efectuata pentru a se stabili cauzele unor simptome
precum starile de oboseala, ameteala si lesin sau ale unor boli precum leucemia, anemia sau
policitemia. Acest test mai poate fi cerut si pentru a se determina cantitatea de sange pierduta
de un pacient cu rani deschise.

PREGATIRE PACIENT
Hemoleucograma completa nu necesita pregatiri speciale. Acest test urmeaza tiparul unei
analize normale cu recoltare a unei mostre de sange.

CUM SE FACE TESTUL?

Hemoleucograma completa este asemanatoare oricarei alte analize de sange. In consecinta,
asistenta va va lega un garou in jurul bratului, pentru evidentierea venei din care vi se va lua
proba de sange. Zona in care va fi introdus acul va fi stearsa in prealabil cu un lichid
antiseptic pentru a evita riscul unei infectii. Dupa ce se va colecta destul sange pentru analiza,
asistenta va dezlega garoul si va pansa zona in care a fost introdus acul.

CUM SE SIMTE TESTUL?

Majoritatea dintre noi resimt in timpul prelevarii probei de sange doar o intepatura mica si o
usoara senzatie de disconfort. Exista totusi oameni care pot simti o durere acuta si prelungita
si pot manifesta chiar stari de amenteala sau lesin.

60
RISCURI
Riscurile efectuarii acestui test sunt minime si totusi pacientul poate lesina sau ameti in
momentul introducerii acului in vena. De asemenea, locul in care a fost introdus acul poate
sangera abundent iar ulterior se poate forma o acumulare de sange, un hematom, care va
rezulta intr-o vanataie. Persoanele care sunt constiente ca sufera de o afectiune care impiedica
coagularea normala a sangelui trebuie sa-l informeze pe medic pentru a evita eventuale
complicatii.

REZULTATE
Valorile normale ale hemoleucogramei complete variaza in functie de sex, varsta si de
altitudine.

Celule albe (leucocite)

Barbati si femei: 4,500-11,000/mcL3 or 4.5-11.0 x 109/litru (SI unitati)
Femei insarcinate:

• Primul trimestru 6,600-14,100/mcL or 6.6-14.1 x 109/L

• Al doilea trimestru: 6,900-17,100/mcL or 6.9-17.1 x 109/L

• Al treilea trimestru: 5,900-14,700/mcL or 5.9-14.7 x 109/L

• Postpartum: 9,700-25,700/mcL or 9.7-25.7 x 109/L

Celule albe diferentiate

• Neutro"le: 50%-62%

• Neutro"le nedezvoltate: 3%-6%

• Limfocite: 25%-40%

• Monocite: 3%-7%

• Eozino"le: 0%-3%

• Bazo"le: 0%-1%

Celule rosii

• Barbati: 4.7-6.1 milioane RBCs per microlitri (mcL) or 4.7-6.1 x 1012/litru

(SI unitati)

• Femei: 4.2-5.4 milioane RBCs per mcL or 4.2-5.4 x 1012/L

• Copii: 4.0-5.5 milioane RBCs per mcL or 4.6-4.8 x 1012/L

• Nou-nascuti: 4.8-7.1 milioane RBCs per mcL or 4.8-7.1 x 1012/L

61
Hematocrit (HCT)

• Barbati: 42%-52% or 0.42-0.52 volum fractionar (SI unitati)

• Femei: 37%-47% or 0.37-0.47 volum fractionar

• Femei insarcinate:

1. Primul trimestru: 35%-46%

2. al doilea trimestru: 30%-42%

3. al treilea trimestru: 34%-44%

Postpartum: 30%-44%

• Copii: 32%-44%

• Nou-nascuti: 44%-64%

Hemoglobina

• Barbati: 14-18 grame per decilitru (g/dL) or 8.7-11.2 millimoli per litru
(mmol/L) (SI unitati)

• Femei: 12-16 g/dL or 7.4-9.9 mmol/L

• Femei insarcinate:

1. Primul trimestru: 11.4-15.0 g/dL or 7.1-9.3 mmol/L

2. al doilea trimestru: 10.0-14.3 g/dL or 6.2-8.9 mmol/L

3. al treilea trimestru: 10.2-14.4 g/dL or 6.3-8.9 mmol/L

4. Postpartum: 10.4-18.0 g/dL or 6.4-9.3 mmol/L

• Copii: 9.5-15.5 g/dL

• Nou-nascuti: 14-24 g/dL

Indici ai celulelor rosii

MCV: 82-98 femtolitri (fL)
MCH: 26-34 picograme (pg)
MCHC: 31-38 grame per decilitru (g/dL) sau 31%-38%

Platchete (trombocite)
Valori normale:

62
Copii: 150,000-450,000 plachete per mm3 or 150-450 x 109/litru (SI unitati)
Adulti: 150,000-400,000 plachete per mm3 or 150-400 x 109/litru (SI unitati)

MPV Valori normale:

copii: 7.4-10.4 mcm3 or 7.4-10.4 fL
Adulti: 7.4-10.4 mcm3 or 7.4-10.4 fL

Daca rezultatele testelor nu se includ in valorile normale este bine sa consultati medicul
specialist pentru ca acesta sa decida in consecinta tratamentul pe care il va prescrie.

CE POATE AFECTA TESTUL?

Exista o gama larga de medicamente care pot influenta rezultatele testului, si prin urmare este
bine sa informati medicul specialist cu privire la orice tip de tratament pe care il urmati, fie ca
acesta a necesitat sa nu prescrierea unei retete.

ALTE INFORMATII
Hemoleucograma completa este o analiza extrem de utila pentru depistarea unei game
extrem de largi de boli, dar si pentru monitorizarea raspunsului organismului la anumite
tratamente.

Numaratoare leucocite
Tehnica de numarare a leucocitelor (globulelor albe) este similara cu ce de numarare a
globulelor rosii, dar numarul de leucocite din sangele uman este mult mai mic.

Valori normale

• la adulti: 4000 – 8000 pe 1 mm cub

• la copii (1-6 ani): 4000 – 1000 pe 1 mm cub

Cresteri anormale

Un numar crescut de leucocite (leucocitoza) se intalneste in infectiile acute cu microbi sau

paraziti, in infectiile cronice si in general in toate bolile insotite de febra. Leucocitoza este un
mijloc natural de aparare a organismului impotriva infectiilor (prin mobilizarea unui numar
mare de leucocite care au rolul de a ucide si fagocita microorganismele patogene). Cresterea
numarului de leucocite peste 20.000/mm cub se intalneste atat in ale bolile sangelui cat si in
infectii deosebit de grave (peritonite, septicemii).

Scaderi anormale

Scaderea numarului de leucocite sub 3000/mm cub se intalneste in unele infectii cu virusuri,
in anemii, organisme tarate fara capacitatea de a mai lupta impotriva infectiilor, in
imbolnavirea maduvei osoase structura responsabila cu producerea acestora.

63
http://www.analimed.ro/analize-
medicale/hematologie/numaratoare-leucocite/
Numaratoare de eritrocite
Globulele rosii pot fi numarate la microscop. Pentru numararea globulelor rosii este nevoie de
o picatura de sange recoltata din vena sau de la un deget. Numaratoarea se face pe un volum
foarte mic de sange, iar rezultatul se raporteaza la 1 mm cub de sange.

Valori normale

• barbati: 4,2 – 5,6 milioane pe 1 mm cub

• femei: 3,7 – 4,9 milioane pe 1 mm cub

• copii (1 – 5 ani): 4,5 – 4,8 milioane pe 1 mm cub.

Scaderi anormale

Sub 4 milioane de eritrocite la barbati si 3,5 milioane la femei indica anemie, care este
recomandat sa fie tratata. Anemiile pot fi produse: pierderi mari de sange (hemoragii), boli
infectioase acute si cronice, intoxicatii cu diferite substante chimice, boli produse de paraziti,
lipsa de fier si de vitamine, subalimentatie.

Cresteri anormale

Cresterea numarului de globule rosii peste 5,5-6 milioane pe 1 mm cub se intalneste in

pierderile mari de apa (deshidratare) si in poliglobulie (eritrocitoza, boala rara)

Hemoglobina
Hemoglobina este substanta chimica care contine un pigment pe baza de fier, care da culoarea
rosie a sangelui, respectiv a globulelor rosii Aceasta substanta are capacitatea de a fixa
oxigenul din aer la nivelul plamanilor, pe care apoi il transporta in tot organismul, la celule.

Valori normale

• la barbati = 13 – 16 g la 100 ml sange

• la femei = 11 – 15 g la 100 ml sange

Scaderi anormale

Indica o anemie care se datoreaza fie reducerii continutului globulelor rosii in hemoglobina,
fie scaderii numarului de globule rosii. Sunt oameni cu un numar aproape normal de globule
rosii, dar acestea contin hemoglobina putina, situatie care se intalneste in anemii hipocrome.

64
Exista si cazuri de anemii hipercrome, in care cu toate ca sangele contine hemoglobina in
limitele normale, anemia se datoreaza scaderii numarului de hematii (globule rosii).
Hemoglobina se exprima in procente la 100 ml sange, sau in grame la 100 ml sange.

Hematocrit
Hematocritul reprezinta masa de hematii (globule rosii) dintr-un anumit volum de sange.

Procedeul consta in recoltarea sangelui dintr-o vena, apoi sangele se combina cu o substanta
antiocoagulanta si se repartizeaza intr-un tub de sticla foarte ingust, care se centrifugheaza
puternic intr-o centrifuga. In urma acestei operatii se observa separarea sangelui in stratul
superior (plasma) si stratul inferior (format din globule rosii) care constituie hematocritul.

Hematocritul se defienste ca fiind volumul stratului de globule rosii (in procente) fata de
volumul total al sangelul din tubul de sticla.

Valori normale

• la barbati: 40 – 48%

• la femei: 36 – 42%

• la copii 2-15 ani: 36 – 39%.

Cresteri anormale

Se intalneste rar, cand se pierde multa apa din corp prin deshidratare, transpiratie, prin febra,
prin varsaturi, precum si in boala care se caracterizeaza prin cresterea exagerata a numarului
de globule rosii (poliglobulie).

Scaderi anormale

Se observa in anemii, in pierderea de sange sau cand se consuma multe lichide inainte de
recoltarea sangelui.

Hematocritul, alaturi de dozarea hemoglobinei si de numaratoarea globulelor rosii, ajuta la

punerea unui diagnostic mai precis de anemie.

Timp de coagulare
Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sangelui in cazul unei hemoragii sau in vederea
unei operatii chirurgicale, se determina t.c. dupa cum urmeaza: se recolteaza o picatura de
sange din pulpa degetului, se pune pe o lama de sticla si se cronometreaza timpul care a trecut
pana la coagularea sangelui.

Valori normale: 8 – 12 minute

Cresteri anormale

65
Depasirea acestui timp (t.c. crescut) arata ca, coagularea sangelui se face cu intarziere, fapt ce
poate predispune la sangerari, la hemoragii.

Scaderi anormale

Un t.c. scazut (sub cinci minute) indica o coagulare anormal de rapida a sangelui putand duce
la coagularea sangelui chiar in vasele sanguine, asa cum se intampla in unele infectii
microbiene.

Timp Quick
Timpul Quick (PT-AP) este un test screening pentru diagnosticul deficientelor de coagulare.

Valori normale:

• 12 – 15 secunde sau

• 80 – 100%

Cresteri anormale

Timpul Quick este mare in urmatoarele afectiuni

• hipoprotrombinemie (de"cit de FII)

• parahemo"lie Owren (de"cienta de FV) si Alexander (de"cienta de FVII)

• de"cienta de FX

• de"ciente asociate (avitaminoza K,hepatita grava,ciroza)

• hipo- si a"brinogenemii

• anticoagulanti circulanti,imunoglobuline anormale

• monitorizarea tratamentelor cu anticoagulante orale de tip antivitamina K1

in care AP va " intre 20 -30 %, si functie de afectiunea tratata cu
anticoagulant.

Scaderi anormale

Valori scazute alte timpului Quick se intalnesc in numeroase boli (boli de sange, boli de ficat),
in lipsa vitaminei K, dupa un tratament cu medicamente anticoagulante, cu aspirina, salicilati,
etc.

In vederea stabilirii mai precise a cauzelor care perturba coagularea sangelui, medicul mai
poate recomanda si alte analize. Toate aceste analize sau probe de coagulare a sangelui se fac
cand se suspecteaza diferite boli in care coagularea sangelui este ori prea lenta, fapt ce
predispune la hemoragii, ori prea rapida, situatie care favorizeaza formarea de trombi in

66
vasele sanguine. De asemenea, aceste analize se mai fac si inaintea operatiilor chirurgicale,
pentru a se stabili daca nu exista riscul unei hemoragii, la persoanele care prezinta sangerari
repetate din cavitatea nazala (epistaxis), gingii (gingivoragii), etc., precum si la bolnavii sub
tratament cu medicamente anticoagulante pentru a urmari efectul acestora.

Fosfataza alcalina
Valori normale: 25 – 115 UI

Cresteri anormale

• Boli ale "catului si cailor biliare (calculi, cancer), colestaza (medicamente,

antibiotice, sepsis), colecistita acuta, metastaze hepatice, hepatita, ciroza

• Boli osoase: metastaze osoase, cancer primitiv osos, fracture in curs de

vindecare, poliartrita reumatoida, osteomalacie

• Cancere: metastaze osoase, hepatice, leucemie, mielom multiplu

• Pancreatita acuta

• Insu"cienta cardiaca congestive

• Sarcina nastere

• Medicamente: antibiotice, contraceptive orale, estrogeni, indometacin

• Hipertiroidism, hiperparatiroidism primar sau secundar

• Infarct intestinal

Scaderi anormale

• Malnutritie

• Hipotiroidism

• Hipofosfatemie

http://www.medikal.ro/articole-medicale-
glicemia-valori-si-variatii-ziologice.html

67
Albumina serica
Valori normale: 3,4 – 5.6 g/dl

Cresteri anormale

• hemoconcentratie

• deshidratare

Scaderi anormale

Hiperhidratare, malnutritie, boli hepatice (hepatita, ciroza, insuficienta hepatica), Sindrom

Nefrotic, glomerulonefrita cronica, enteropatii cu pierdere de proteine (Crohn, colita
ulcerativa, boala Whipple), sarcina, cancer, arsuri severe, malabsorbtie, imobilizare
prelungita.

Uree serica
Ureea reprezinta forma de excretie a azotului continut de proteine.

Cantitatea eliminata urinar este direct proportionala cu intensitatea catabolismului proteinelor,

cu conditia ca functia renala sa fie integra.

Ureea reprezinta practic azotul aflat in plasma si alaturi de alte componente cum ar fi creatina
creatinina, aminoacizi, acid uric, polipeptide, reprezinta azotul total care nu este continut de
proteine. Azotul neproteic total este azotul care se poate determina dupa precipitarea
proteinelor din plasma. Metodele de determinare ale ureei sunt:

• bazate pe reactia de precipitare (reactia cu xanthydrol)

• colorimetrice: cu diacetilmonoxina, reactiv Nessler, ureaza, dimetil glioxina

sau cu hipobromit de sodiu

Starile asociate cu cresterea concentratiei serice de uree sunt cunoscute ca "azotemice".

Azotemia este de trei tipuri: prerenala, renala, postrenala.

Dozarea ureei are drept scop diferentierea intre azotemia prerenala si postrenala utilizand
raportul Uree / Creatinina in stadiile finale ale afectiunilor renale, sau gastrointestinale ca
semn de ureotoxicoza.

La pacientii dializati ureea este marker de degradare a compusilor proteici.

Datorita interdependentei ureei de degradarea proteica, ureea este mai mult un factor de
prognostic decat de diagnostic al afectiunilor renale.

Valori normale

68
La adult

• uree: 30 – 45 mg% (300 mg/kg corp/zi)

• continutul de azot (azotul ureic sanguin): 10 – 20 mg%

La copil: ureea sanguina = 0,1 – 0,3 g/l

La sugar: 0,1 – 0,2 g/l

La nou-nascut: 40 – 70 mg/kg corp/zi

Valorile serice ale ureei sunt dependente de 3 factori: catabolismul proteic( aduse prin aport
alimentar sau produse de catre organism ), diureza ( eliminare urinara ), si capacitatea
functionala renala.Din acest motiv se cere ca rezultatele acestui test sa fie corelate cu
rezultatele altor teste cum ar fi testarea creatinemiei si a acidului uric sanguin.

Cresteri anormale

• afectiuni renale acute si cronice – ca si creatinina ureea este invers

proportionala cu GFR (rata de "ltrare glomerulara) , cat timp perfuzia
renala si aportul proteic sunt normale iar GFR >= 30 ml/min conc de uree
se va mentine normala; in afectiuni cronice renale cu GFR < 30 ml/min
ureea va monitoriza succesul dietei hipoproteice

• azotemie prerenala hemoragii, varsaturi, diaree, arsuri cu aport insu"cient

de lichide, datorita reducerii volumului extracelular, care atrage
diminuarea perfuziei renale si dezechilibre electrolitice, febra, tratamente
cu doze mari de glucocorticoizi raport U/C > 35

• azotemia postrenala obstructii ureterale, vezicale, uretrale, tumori

prostatice, prostatite, litiaze

• aport crescut de proteine > 200 g/zi U/C > 35 mg/dl

Scaderi anormale

• "ziologic la copii si gravide

• aport proteic scazut

• afectiuni hepatice grave insotite de perfuzii a la long cu lichide sarace in

electroliti

Raportul Uree / Creatinina in conditiile unui aport proteic normal ( 1g/Kg corp / zi ) este:

• 20 – 35 mg/dl (medie =25)

• 25 – 40 mmol/L (medie = 35)

69
 • 10 – 16 mg/dl (medie = 12) daca dozam BUN

Uree urinara
In urina, ureea reprezinta aproximativ jumatate din solidele dizolvate in urina, sau peste 85 –
88% din corpii azotati ai urinii: ureea, creatinina, acidul uric, proteine, azotul total.

Derminarea ureei urinare este un test care permite aprecierea functiei renale. In mod normal,
ureea filtreaza la nivelul glomerulilor renali, se resoarbe la nivelul tubului contort proximal,
spre a secreta la nivelul celui distal. In consecinta, suferintele acute sau cronice ale functiei
renale, vor antrena reducerea cantitatii de uree eliminata in urina.

Cresterile peste normal al eliminarilor urinare de uree, survin de regula in caz de aport proteic
exogen excesiv, in afectiunile caracterizate prin hipercatabolism proteic endogen si in diabetul
zaharat.

Magneziu urinar
Corpul contine 21 – 28 gr de magneziu. Din acesta 53 % este localizat la nivelul oaselor, 19%
in tesutul altul decat muscular si 1% in lichidul extracelular. Magneziul este un element
anorganic prezent la nivelul plasmei sanguine.

Magneziul ionic este sinergic cu calciul ionic in inducerea contractiei musculaturii striate si a
celei miocardice si de asemenea are rol antispastic pe musculatura neteda. Datorita
importantei sale covarsitoare este de inteles de ce rolul rinichiului de a pastra acest ion in
organism este investigat.

Intr-o anumita proportie el sa gaseste fiziologic si in urina.

Valorile normale ale magneziului in urina sunt:

• 0,10 – 0,20 g

Valori crescute se intalnesc in:

• hipertiroidism

• afectari renale

Valori scazute se intalnesc in:

• insu"cienta corticosuprarenala

• aport scazut de magneziu

• malabsorbtie

• alcoolism

70
 • boala Crohn

• pancreatite acute.

In natura magneziul se gaseste intr-o multitudine de produse:paine, peste, vegetale, nuci, si nu

in ultimul rand carne.

Aproximativ 2400 mg de magneziu trec prin rinichi iar din acestea 0,10 – 0,20 sunt eliminate
caci rinichiul are un rol esential in pastrarea magneziului in organism.

In ansa Henle la nivelul nefronului are loc aproape 60% din reabsorbtia ionilor de magneziu.

Calciu ionic seric

Calciul reprezinta la adult aprox 2% din masa corporala; 99% din calciu se gaseste sub forma
de hidroxiapatita in oase, 1% din calciu se gaseste in spatiul extra celular si spatiul
intracelular extra-osos.

Calciul care se gaseste in spatiul extracelular reprezinta aprox. 100 mmol si este in echilibru
dinamic cu fractia intersanjabila din oase. Ionii de Ca intervin in contractilitatea miocardului
si a muschilor scheleticisi sunt indispensabili in functionarea sistemului nervos.

Calciul are rol importanat in coagulare si mineralizarea osoasa. Reglarea metabolismului Ca

in organism este realizata de parathormon ( PTH ), calcitrol si calcitonina 40% din Ca
plasmatic este legat de proteine, 10% din Ca este sub forma de complex, anorganic 50% din
Ca este sub forma libera Ca ionic

Variatiile calcemiei ionice le urmeaza in general pe cele ale calcemiei totale in patologia
umana.

Valori normale: 3.6 – 5.2 mg/dl

Cresteri anormale

• Hipercalcemia

Este determinata de o mobilizare crescuta de Ca osos ( osteroporoza ) sau absorbtie intestinala

crescuta :

• hiperpartiroidie primara

• metastaza osose ( cancer de san, prostata, tiroidian, brohopulmonar )

Hipercalcemia se intalneste in: maladia Recklinghausen, hipervitaminoza D, osteomielita,

insuficienta renala avansata, hiperparatiroidism, procese osteolitice prin tumori, post
imobilizare.

71
Un comportament particular manifesta hipercalcemia din mielomul multiplu ,care se insoteste
de o crestere a fosforului sanguin iar fosfatazele alcaline serice sunt in limite normale,
elemente esentiale biologice de diagnostic diferrential cu hiperparatiroidismul primar.

Scaderi anormale

• Hipocalcemia

Se datoreaza unei sinteze deficitare de PTH (glanda paratiroida) sau unui deficit de sinteza a
vitaminei D.

Semne de hipocalcemie:

• tetania latenta si manifesta

• osteomalacia

Hipocalcemia se intalneste in: post tiroidectomie, rahitism ereditar sau dobandit,

osteomalacie, hipokaliemie,rezectia de stomac, ocluzia cailor biliare, diaree cronica,
sindroame de malabsorbtie, dializa prelungita, sindrom Burnett, alcaloza, varsaturi, post
medicamentos.

Determinarea concentratiei de Ca in urina diferentiaza hipercalciuria de hipocalciurie si

transeaza o cauza de litiaza renala.

Valori normale pentru calciu urinar:

• 0 – 18 ani < 6 mg/Kg / 24h

• 18 – 100 ani 100 – 120 mg/Kg / 24h

Troponina
Troponina reprezinta un complex format din trei proteine care sunt prezente atat in muschiul
scheletic cat si in muschiul inimii, insa care nu se gaseste in muschiul neted (prezente in
viscere).

Troponina se gaseste atasata de tropomiozina. Ea isi are locul in spatiul dintre filamentele de
actina prezente la nivelul muschiului striat. Cand celula striata este stimulata , aceasta duce la
aparitia unui potential de actiune, iar canalele de calciu se deschid eliberand calciu in
sarcoplasma. O parte din acest calciu se leaga de troponina cauzand o schimbare
conformationala care muta tropomiozina astfel incat puntile de miozina sa se poata atasa de
actina si astfel sa se poate produce contractia.

Trebuie spus ca tropomiozina blocheaza locul de atasare pentru puntile de miozina astfel
impiedicand contractia musculara. Troponina se gaseste atat in muschiul striat cat si in cel
cardiac, dar versiunile de troponina difera de la un tip de muschi la altul. Principala diferenta

72
consta in faptul ca in subunitatea TnC a troponinei din muschiul striat exista patru locuri de
legare a calciului pe cand in aceeasi subunitate a troponinei din muschiul cardiac exista doar
trei.

Discutia despre troponina se refera cel mai adesea la caracteristicile functionale si/sau
utilitatea ei ca marker in diagnosticul diferitelor afectiuni cardiace. Atat in muschiul striat cat
si in cel cardiac exista schimbari la nivelul concentratiei de calciu intracelular. Cand
concentratia de calciu creste, muschiul se contracta iar cand calciul scade acesta se relaxeaza.

Troponina este un compus format din filamente subtiri si de care calciul se leaga pentru a
realiza contractia sau relaxarea. Troponina are trei subunitati TnC ,TnI si TnT. Fiecare
subunitate are utilitatea ei.

Astfel troponina C se leaga de ionii de calciu pentru a produce miscarea.

Troponina T se leaga de tropomiozina pentru a forma un complex troponina-tropomiozina.

Troponina I se leaga de actina si are rolul de a pastra fix complexul troponina-tropomiozina.

Diagnostic

Anumite subunitati din structura troponinei (troponina I si T care sunt troponine cardiace) au
rol foarte important in diagnosticul diferitelor afectiuni cardiace. Ele sunt indicatori foarte
sensibili si specifici ale leziunilor de la nivelul muschiului cardiac-miocard.

Determinarile din sange se realizeaza pentru a face diferentierea dintre angina instabila si
infarctul miocardic la pacienti cu durere toracica. Un pacient care a suferit un infarct
miocardic recent va avea un grad de afectare la nivelul muschiului cardiac (miocard) si de
aceea va avea un nivel ridicat de troponina T in sange.

Totusi este important de stiut ca troponinele cardiace sunt un marker al afectarii muschiului
cardiac in general, nu numai in infarctul miocardic, din aceasta rezultand ca si alte afectiuni
care conduc la distrugeri la nivelul muschiului cardiac vor da niveluri crescute de troponina
cardiaca in sange.

Alte afectari:

• amiloidoza cardiaca

• contuzii, operatii pe cord sau transplant cardiac

• defibrilare

• defecte de sept atrial

• vasospasm coronar
73
• miocardita

• cardiomiopatie dilatativa

• hipertrofie cardiaca

• insuficienta cardiaca

• tahicardie supraventriculara

Alte cauze care duc la crestri ale troponinei dar care nu sunt de natura cardiaca:

• sepsis

• chimioterapie

• hipertensiune pulmonara primara

• nsuficienta renala

• embolism pulmonar

• avc

• hemoragie subarahnoidiana

PTH Hormonul Paratiroid

Hormonul Paratiroid este secretat de catre glandele paratiroide. El este un polipeptid care
contine 84 de aminoacizi. Actiunea sa este aceea de crestere a concentratiei serice a calciului,
in timp ce calcitonina (un hormon produs de catre glanda tiroida ) are o actiune de scadere a
concentratiei de calciu din sange.

Hormonul paratiroid actioneaza, conducand la cresterea concentratiei de calciu din sange,

asupra receptorilor hormonului paratiroid, aflati in trei parti ale corpului uman:

1. la nivelul oaselor, el favorizeaza eliberarea de calciu din marele rezervor

reprezentat de catre os.Eliberarea de calciu se face indirect prin stimularea
osteoclastelor de la nivelul osos, aceste osteoclaste avnd rolul de a
remodela osul.INsa stimularea osteoclastelor este indirecta deoarece
acestea (osteoclastele) nu au receptori pentr hormonul paratiroidian.De
fapt hormonul paratiroidian inuenteaza osteoblastele care sunt
responsabile de formarea osoasa.Legarea hormonului paratiroidian de
osteoblst stimuleaza expresia RANKL a acestuia, care la randul ei se leaga
de precursori ai osteoclastelor ce au receptori RANK.LEgarea RANKL de
RANK stimuleaza precursorii sa fuzioneze conducand la formarea de
osteoclaste care apoi imediat vor participa la remodelarea osoasa

74
 2. la nivelul rinichilor, unde hormonul paratiroidian favorizeaza reabsorbtia
calciului din tubii distali

3. la nivelul intestinului, unde favorizeaza absorbtia de calciu din intestin prin

cresterea productiei de vitamina D si prin reglarea enzimei responsabile de
alfa1-hidroxilarea a 25-hidroxi-vitamina D, convertind vitamina D in forma
ei activa (1,25-dihidroxi vitamina D) care are efect asupra absorbtiei
propriu-zise de calciu (calciu sub forma Ca2+ ionic)

Hormonul paratiroid reduce nivelul de fosfati absorbiti in tubii proximali ai rinichiului ceea ce
inseamna ca mai multi fosfati sunt eliminati, excretati prin urina. Totusi, hormonul
paratiroidian favorizeaza absorbtia de fosfor din intestin si din os, si trecerea lui in circulatie,
ceea ce conduce la o anulare a deficitului creat in urma excretiei crescute.

Astfel se explica de ce nivelul seric ramane aproximativ acelasi. Cresterea concentratiei de

calciu seric actioneaza prin feed-back pentru a duce la scaderea secretiei de hormon
paratiroidian.

Un nivel crescut de hormon paratiroidian in sange este cunoscut ca hiperparatiroidism.Daca

glandele paratiroide sunt cauza, atunci se numeste hiperparatiroidism primar. Cauzele sunt
adenomul paratiroidian, hiperplazia paratiroidiana, cancerul paratiroidian.

Daca altceva reprezinta cauza nivelului crescut de hormon, atunci se numeste

hiperparatiroidism secundar-se intalneste de obicei in insuficienta renala cronica.

Un nivel scazut de pth in sange este cunoscut ca hipoparatiroidism, cauzele cele mai dese
fiind de natura iatrogena. Astfel manevrele chirurgicale duc cel mai des la afectari ale
paratiroidelor (de exemplu in chirurgia tiroidiana). De asemenea se mai intalnesc cazuri de
hipoPTH in boli autoimune si tulburari metabolice ereditare. PTH poate fi masurat in sange in
diferite forme:pth intact, n-terminal pth, c-terminal pth, iar testele sunt diferite in functie de
caz si clinica.

TT3 Triiodotironina
Hormon tiroidian care in circulatie se gaseste legat de proteine serice: globulina de legare a
tiroxinei (TBG), transthyretina- prealbumina si albumina.

Valorile normale ale triiodotironinei (T3) sunt – 1,23-3,08 nmol/l.

Nivelul de T3 depinde de concentratia proteinelor serice de legare a hormonului si in special

de cel al TBG (globilina de legare a tiroxinei).

Valori crescute se intalnesc in Hipertiroidism.

Valori scazute apar in Hipotiroidism, diverse afectiuni netiroidiene, scaderea TBG.

75
FT4
Reprezinta fractiunea libera a T4, responsabila de activitatea metabolica a hormonului.

Valori normale

Eutiroidie: 10 – 25 pmol / l (7,8 – 19,4 pg / ml)

Valori crescute se intalnesc in:

• Hipertiroidism > 30 pmol / l (> 23,3 pg / ml)

• Afectiuni netiroidiene (in special psihiatrice)

• Tratamente medicamentoase cu amiodarona, beta-blocante

Valori scazute apar in:

• Hipotiroidism Hipotiroidism < 8pmol / l (< 6,2 pg / ml)

• Afectiuni netiroidiene C

Concentratia serica a FT3 si FT4, ca si componente libere ale hormonilor tiroidieni nu este
influentata de variatiile cantitative ale proteinelor de transport sau de capacitatea lor de legare
FT3 si FT4 sunt teste de screening in vederea diferntierii a eutiroidiei de hipo sau hipertiroidie
FT3 si FT4 sunt teste de monitorizare a tratamentului supresiv sau de inlocuire in afectiuni
tiroidiene.

TSH
TSH (tyrotropina)este un test care masoara cantitatea de hormon TSH in sange.TSH este
sintetizat in celulele bazofile ale hipofizei anterioare. Sinteza de TSH este controlata de TRH
(tireotrop hormone)

TSH are o actiune stimulativa in toate stadiile de formare si secretie a hormonilor tiroidieni, o
mdificare minora a nivelului hormonilor tiroidieni liberi influenteaza secretia de TSH.

Este test screening de diagnostic al afectiunilor tiroidiene.

Valori normale

• 1 – 6 ani: 0.85 – 6.5 IU/ml

• 6 – 12 ani: 0.28 – 4.3 IU/ml

• 12 – 100 ani: 0.27 – 4.2 IU/ml

Cresteri anormale

76
 • Hipotiroidism congenital

• Hipotiroidism primar

• Hipotiroidism dependent de TSH

• Disfunctionalitati ale hormonilor tiroidiani

• Contact cu soareci (veterinari sau in laborator)

Scaderi anormale

• Hipertiroidism

• De"cienta de TSH

• Tratamente cu medicamente

Fosfataza acida totala

Fosfataza acida se formeaza in special in prostata sub influenta hormonilor androgeni.
Activitatea sa fiziologica optima are loc la un pH acid 4,6 si in mod normal ea se gaseste in
ser.

Enzima se gaseste in toate organele, dar mai ales in prostata, oase, ficat, splina, rinichi,
eritrocite, leucocite, trombocite si glandele endocrine.

Valori normale

• 0,1 – 0,9 unitati Bodanski (UB)

• 2 – 5 unitati King-Armstrong (UKA)

F.Ac.totala = 4,5 13,5 UI

F.Ac. prostatica = 0,04-3,6 UI

Valorile anormale

Importanta determinarii fosfatazei acide se refera mai ales la precizarea diagnosticului in

carcinomul de prostata metastazat. Se pot produce cresteri usoare ale valorii enzimei prin
unele manopere medicale ca: palparea sau dupa citoscopie sau cateterism.

Cresteri ale fosfatazei acide mai sunt constatate in metastazele osoase ale cancerelor de colon,
mamar, cortico-suprarenal si pulmonar.

De asemenea cresteri remarcabile ale valorii fosfatazei acide au mai fost observate in cazul
distrugerii trombocitelor din tromboze, embolii pulmonare si trombastenii.

77
TSH
TSH (tyrotropina)este un test care masoara cantitatea de hormon TSH in sange.TSH este
sintetizat in celulele bazofile ale hipofizei anterioare. Sinteza de TSH este controlata de TRH
(tireotrop hormone)

TSH are o actiune stimulativa in toate stadiile de formare si secretie a hormonilor tiroidieni, o
mdificare minora a nivelului hormonilor tiroidieni liberi influenteaza secretia de TSH.

Este test screening de diagnostic al afectiunilor tiroidiene.

Valori normale

• 1 – 6 ani: 0.85 – 6.5 IU/ml

• 6 – 12 ani: 0.28 – 4.3 IU/ml

• 12 – 100 ani: 0.27 – 4.2 IU/ml

Cresteri anormale

• Hipotiroidism congenital

• Hipotiroidism primar

• Hipotiroidism dependent de TSH

• Disfunctionalitati ale hormonilor tiroidiani

• Contact cu soareci (veterinari sau in laborator)

Scaderi anormale

• Hipertiroidism

• De"cienta de TSH

• Tratamente cu medicamente

Anti – TPO
Aticorpi TPO (anti tiroid peroxidaza)

• TPO (anti tiroid peroxidaza) se gaseste in microzomii tirocitelor si se

exprima pe suprafata celulelor atipice , in asociatie cu tyroglobulina (TG)
are rol esential in iodinarea L-tyrozinei si formarea hormonilor tiroidieni T4,
T3 si fT3

• TPO are potential autoantigenic.

78
 • Determinarea concentratiei serice de anti TPO este utila in diagnosticul
tiroiditelor autoimune:

Valori normale: 0 – 34 IU/ml

Cresteri anormale

• 90% din pacientii cu tiroidita Hashimoto cronica

• 70% din pacientii cu boala Graves

Nivelul seric al anti TPO nu este totdeauna corelat cu starea clinica, un nivel normal nu
exclude boala , dar reaparitia anti TPO dupa remisie poate insemna o recrudescenta a bolii.

Valori crescute se intalnesc in:

• Tiroidita Hashimoto

• Boala Graves

• Mixedem idiopatic

• Boala Addison

• Tiroidita Riedl

Seminificatii clinice

• Tiroidite – in special pentru detectia tiroiditelor cronice limfocitare

(b.Hashimoto)

• Hipotiroidism primar (forme subclinice, latente)

• Hipertiroidism – mai ales ca analiza aditionala la determinarea TRAK

(anticorpi antireceptori TSH) la pacienti cu boala

• Graves Gusa endemica pentru evaluarea prezentei unei boli tiroidiene

autoimune suprapuse.

Grupele sanguine
La om au fost definite sisteme de grup sanguin care contin peste 100 de antigene tip: AB0, Ii,
Lutheran, Lewis, Kidd, Duffy etc.

Toate aceste sisteme se incadreaza in conceptia generala, importanta din punct de veder
imunologic, a existentei unor markeri specifici pe suprafetele membranare eritrocitare.
Necesitatea determinarii acestor markeri specifici si individuali deriva din stabilirea
metodologiei transfuziilor care presupune determinarea grupei sanguine si stabilirea
compatibilitatii transfuzionale.

79
Determinarea antigenelor din sistemul AB0

Unul din primele sisteme de markeri specifici si individuali cu importanta in transfuzie si in

determinismul genetic al filiatiei a fost sistemul antigenic de grup AB0. Principalele antigene
in sistemul acesta sunt A si B .Antigenul H reprezita substratul aglutinarii eritrocitelor de grup
0 care nu au antigeni nici A si nci B.

Eritrocitele celor cu factor H aglutineaza cu ser anti-H. Tehnicile serologice de determinare a

antigenelor grupei sanguine AB0 se impart ca si metodologie in:

• metoda Beth-Vincent-de determinare a antigenelor pe lama

• metoda Simonin de determinare a grupei sanguine AB0 prin determinarea

aglutininelor din serul de cercetat.

Pentru a elimina orice posibila eroare este necesara realizarea ambelor procedee. Astfel:

• pentru grupa 0- metoda Beth-Vincent: – vom avea in seruri test:

o Anti A si Anti B negativ

o Anti A -negativ

o Anti B –negativ

• pentru grupa A – metoda Beth-Vincent: vom avea in seruri test:

o Anti A si Anti B-pozitiv

o Anti A-pozitiv

o Anti B-negativ

• pentru grupa B- metoda Beth-Vincent: vom avea in seruri test :

o Anti A si Anti B-pozitiv

o Anti A-negativ

o Anti B-pozitiv

• pentru grupa AB- metoda Beth-Vincent:vom avea in seruri test :

o Anti A si Anti B-pozitiv

o Anti A-pozitiv

o Anti B-pozitiv

– pozitiv inseamna – aglutinare prezenta pe lama

80
– negativ inseamna – aglutinare absenta

Prin metoda Simonin:

Vom avea pentru eritrocite test:

• grupa 0 : 0-negativ, A-pozitiv,B-pozitiv

• grupaA: 0-negativ, A-negativ, B-pozitiv

• grupaB: 0-negativ, A-pozitiv,B-negativ

• grupa AB: 0-negativ, A-negativ,B-negativ

Determinarea grupei sanguine are importanta in:

• medicina legala, pentru stabilirea posibilei paternitati

• hematologie , pentru efectuarea transfuziei: grupa 0=donator universal,

AB primitor universal

In efectuiarea oricarei transfuzii este indicat a se practica proba compatibilitatii directe care
consta in aparitia aglutinarii ca urmare a amestecului unei picaturi de sange al bolnavului cu o
alta din sangele transfuzat. In cazul ca nu este cunoscuta grupa primitorului se prefera
transfuzia de grup O iar in cazul transfuziilor repetate se cauta a se folosi sange izogrup.

Determinarea factorului Rh

Intre sistemele de grup sanguin care nu dezvolta anticorpi naturali si in care sensibilizarea
imuna are loc numai dupa expuneri repetate la antigenii sistemului respectiv este si sistemul
Rh. Antigenii acestui sistem, cel mai probabil lipoproteine, se afla in numar redus, la suprafata
eritrocitelor.

Spre deosebire de antigenele sistemului AB0 care predomina , antigenele Rh par a fi parte
integranta a membranei lipide. In situsurile sistemului Rh se gasesc trei locusuri conectate,
cunoscute, si un antigen necunoscut.

Antigenul D este cel mai puternic si corespunde factorului Rh clasic. IN CLINICA NUMAI
PREZENTA SAU ABSENTA ACESTUI ANTIGEN ESTE DETERMINATA SI
IMPORTANTA PENTRU TRANSFUZII SAU EVOLUTIA CURSULUI UNEI SARCINI.

Celelalte tipuri de antigene sunt importante caci arata diferente individuale utile in studii
genetice sau pentru stabilirea paternitatii. Determinarea antigenului D si deci a grupei
sanguine Rh este utila deoarece in cazul transfuziilor incompatibile in acest sistem peste 50%
din cazuri sunt urmate de imunizare anti-D la persoanele care nu au antecedente
transfuzionale si pot duce la accidente transfuzionale de hemoliza intravasculara acuta la
primitorii care au in antecedente transfuzii sau sarcina.

81
Metodele de determinare a antigenului D se realizeaza:

• pe placa cu godeu

• pe lama in camera umeda

• prin spalare de 3 ori cu ser "ziologic a eritrocitelor

• prin tehnica de papainare concomitenta

Grupele Rh sunt distribuite in felul urmator:

• aproximativ 85% -aglutinare prezenta-Rh pozitiv

• aproximativ 15% -aglutinare absenta-Rh negativ

VDRL
VDRL (Venereal Disease Research Laboratory) este un test de depistare a sifilisului care
masoara anticorpii produsi de Treponema pallidum, bacteria care cauzeaza sifilisul. Totusi,
organismul nu produce intotdeauna anticorpi ca raspuns la activitatea bacteriei sifilisului, asa
ca testul nu este intotdeauna exact. Testul este similar cu RPR (reagin plasma response).

De ce se face aceasta analiza

Sifilisul este o infectie usor de tratat. Pe langa necesitatea de testare a pacientilor care au
simptome sau semne de sifilis, VDRL ul ar trebui sa faca parte din analize facute de gravide
in timpul sarcinii.

Valori normale

Valoarea unui test negativ depinde de stadiul in care se afla suspectul de sifilis. Testul este cel
mai concludent in fazele secundare si latente cand cel mai probabil este pozitiv. In timpul
fazei primare si tertiare acest test poate in mod eronat sa dea rezultat negativ, fiind necesare
alte teste inainte de excluderea diagnosticului de sifilis.

O valoare pozitiva a testului indica prezenta sifilisului. In acest caz, urmatoarea faza este
confirmarea rezultatului printr-o analiza TPHA, care este un test mai specializat de sifilis.
Urmatoarele situatii pot cauza un rezultat pozitiv fals:

• SIDA

• Anumite tipuri de pneumonie

• Malaria

82
RPR
RPR (reagin plasma response) este un test de depistare a sifilisului care masoara anticorpii
produsi de Treponema pallidum, bacteria care cauzeaza sifilisul. Totusi, organismul nu
produce intotdeauna anticorpi ca raspuns la activitatea bacteriei sifilisului, asa ca testul nu
este intotdeauna exact. Testul este similar cu VDRL (Venereal Disease Research Laboratory) .

De ce se face aceasta analiza

Sifilisul este o infectie usor de tratat. Pe langa necesitatea de testare a pacientilor care au
simptome sau semne de sifilis, RPR – ul ar trebui sa faca parte din analize facute de gravide in
timpul sarcinii.

Valori normale

Valoarea unui test negativ depinde de stadiul in care se afla suspectul de sifilis. Testul este cel
mai concludent in fazele secundare si latente cand cel mai probabil este pozitiv. In timpul
fazei primare si tertiare acest test poate in mod eronat sa dea rezultat negativ, fiind necesare
alte teste inainte de excluderea diagnosticului de sifilis.

O valoare pozitiva a testului indica prezenta sifilisului. In acest caz, urmatoarea faza este
confirmarea rezultatului printr-o analiza TPHA, care este un test mai specializat de sifilis.

Urmatoarele situatii pot cauza un rezultat pozitiv fals:

• SIDA

• Anumite tipuri de pneumonie

• Malaria

CA 125
CA-125 este cunoscut ca si Cancer Antigen 125. Acest antigen este un marker tumoral sau
biomarker ale carui valori pot fi crescute in sangele unor persoane cu anumite tipuri de cancer.

CA 125 este o glicoproteina si este produsa de catre gena MUC 16. Este mai cunoscut sub
numele de markerul tumoral al cancerului ovarian, dar aceasta asociere (a markerului cu
cancerul ovarian) nu trebuie privita ca unica.

Niveluri crescute ale acestui marker in sange se mai pot intalni si in alte afectiuni maligne. De
exemplu, acest marker poate fi intalnit (nivelurile lui sunt crescute) si in cancerul pulmonar,
de san, gastrointestinal, precum si cel cu origine in endometru sau tubele fallopiene.

De asemenea se pot intalni niveluri crescute ale acestui marker in diferite afectiuni benigne
cum ar fi endometrioza, diferite afectiuni ale ovarelor si de asemenea sarcina. Alte afectiuni
atat benigne cat si maligne ce provoaca inflamatii in zona abdominala pot duce la cresterea

83
acestui marker in sange. Astfel acest marker nu este nici extrem de specific pentru cancer si
nici extrem de sensibil caci nu toti pacientii cu cancer au un nivel crescut de CA-125 in sange.

De exemplu 79 % din totalul cancerelor ovariene prezinta pozitivitate a testului pentru

markerul CA-125 in timp ce restul de 21% nu au nici o expresie a acestui antigen prezenta in
sange.

Aceste marker CA-125 este clinic aprobat pentru urmarirea raspunsului la tratament si pentru
evaluarea prognosticului dupa tratament. El este cu precadere folositor pentru diagnosticarea
cancerului ovarian recurent. Rolul potential in detectia timpurie a cancerului ovarian este
controversat si de aceea nu este inca adoptat printre testele de screening de larga utilizare sau
care se fac standard.

Problemele cheie in folosirea testului de determinare a antigenului CA-125 ca unealta de

screening sunt tocmai lipsa lui de specificitate si incapacitatea lui de a detecta fazele primare
ale cancerului, acelea in care se mai poate inca interveni, caci aceste faze sunt cele curabile.
De exemplu, pentru o confirmare pozitiva a unui test de determinare a antigenului CA-125,
teste care a iesit pozitiv (s-a gasit acest antigen in sangele unei femei, iar cantitatile erau
crescute-ceea ce teoretic ar insemna prezenta cancerului ovarian la acea femeie), o interventie
chirurgicala ar fi necesara pentru a confirma ca intr-adevar acea femeie are cancer ovarian,
interventie care asociaza desigur riscul pe care orice interventie il are.

In plus chiar daca s-ar confirma ca intr-adevar acea persoana are cancer ovarian, s-ar constata
ca faza in care se afla este cel mai probabil una foarte avansata, lucru care ar face ca terapia sa
fie ceva mai putin eficienta.

Telul oricarui doctor este acela de a perfecta un test care sa poata diagnostica un neoplasm in
fazele lui incipiente pentru a se putea interveni cu eficacitate maxima. CA-125 a fost initial
detectat cu anticorpi monoclonali denumiti OC 125. Desi acest test de determinare a CA 125
nu se gaseste printre testele de screening larg aplicate, totusi valori crescute ale markerului
CA 125 pot fi un indiciu ca acea persoana la care intalnim aceste valori crescute ar trebui sa
primeasca tratament sau macar sa i se efectueze teste de screening suplimentare.

Valorile normale variaza de la 0-35 U/ml.

Cresteri moderate sunt considerate cele in care valorile se gasesc in intervalul 35-50 U/ml.

Cresteri severe sunt cele de peste 50 U/ml . Niveluri crescute se intalnesc frecvent la femei la
menopauza si aceste valori crescute trebuie sa atentioneze persoanele respective cu privire la
necesitatea de a efectua analize mai amanuntite.

La femeile la care nu s-a instalat inca menopauza testul este mai putin viabil deoarece niveluri
crescute se pot intalni din o multitudine de cauze.

84
PSA TOTAL
PSA (antigenului specific prostatic) – este o glicoproteina specifica epiteliului prostatic. Este
un marker cu specificitate de organ.

Specificitatea valorilor PSA in diagnosticul cancerului de prostata este limitata de cresteri ale
acestuia in afectiuni prostatice benigne (adenom prostatic, prostatita etc.).

Valoarea predictiva pozitiva a PSA este de aproximativ 25-35% pentru nivelele intre 4 si 10
ng/ml si de 50 – 80% pentru valori de peste 10 ng/ml. Determinarea concentratiei de PSA si
fPSA se face in scop de diagnostic pentru:

• hiperplazii benigne de prostata (BHP)

• carcinom de prostata

• prostatite,uretrite , postcistoscopii, post tuseu rectal

• cresc valorile PSA,marker de monitorizare a tratamentului

postprostatectomie, iradiere,tratament hormonal in cancer prostatic

Valorile PSA total si free PSA se interpreteaza in corelatie cu constatarile tuseului de prostata
sistarea clinica, daca PSA t este intre 4 – 10 ng/dl si tuseul de prostata e pozitiv se recomanda
biopsie prostatica, pentru luarea unei decizii terapeutice.

Determinarea concentratiei serice de PSA total si fPSA se recomanda ca test screening la toti
barbatii peste 50 ani insotit de un tuseu prostatic.

Free PSA
Free PSA – se impune determinarea fractiei libere a PSA-ului pentru cresterea specificitatii
PSA total in diagnosticarea cancerului de prostata atunci cand valorile acestuia sunt cuprinse
intre 4 si 10 ng/ml.

Valoarea Free PSA – daca aceasta este < 19% din valoarea PSA total, se apreciaza ca
pacientul are probabil cancer prostatic ce trebuie ulterior certificat bioptic.

Determinarea concentratiei de PSA si fPSA se face in scop de diagnostic pentru:

• hiperplazii benigne de prostata (BHP)

• carcinom de prostata

• prostatite,uretrite , postcistoscopii, post tuseu rectal, cresc valorile PSA,

• monitorizarea tratamentului postprostatectomie, iradiere,tratament

hormonal in cancer prostatic

85
Valorile PSA total si free PSA se interpreteaza in corelatie cu constatarile tuseului de prostata
sistarea clinica , daca PSA t este intre 4-10 ng/dl si tuseul de prostata e pozitiv se recomanda
biopsie prostatica , pentru luarea unei decizii terapeutice. Determinarea concentratiei serice de
PSA total si fPSA se recomanda ca test screening la toti barbatii peste 50 ani insotit de un
tuseu prostatic.

Fosfataza acida prostatica

Fosfatazele cu ph optim de activitate 4,5 – 4,9 sunt denumite fosfataze acide. Actiunea optima
a fosfatazei acide prostatice este la ph 4,6. Acestea au diverse proveniente:ficat os san
prostata.

Pentru practica medicala curenta prezinta interes fosfataza acida prostatica care se diferentiaza
de fosfatazele cu alte proveniente prin faptul ca este inhibata selectiv de L – tartratul de sodiu.

Metodele de dozare a activitatii fosfatazei acide sunt:

1. metoda Bodansky

2. metoda cu para-nitrofenilfosfat de sodiu

3. metoda King – Armstrong

Valori normale

Valorile normale ale fosfatazei acide in raport cu metoda de determinare sunt:

1. metoda Bodansky: are unitatea de masura UB – concentratia normala este

de – 0,05 – 0,1 la adult si, – 0,2 – 0,8 la copil

2. metoda cu para-nitrofenilfosfat de sodiu:unitatea de masura este mU/ml

-concentratia normala este de: 3 – 4 atat la copil cat si la adult

3. metoda King-Armstrong: unitatea de masura este UKA – concentratia

normala este de: -1 – 3 la adult si, – 2 – 5 la copil.

Activitatea fosfatazei acide serice este crescuta in :

• carcinomul de prostata necomplicat

• mai ales in carcinomul de prostata cu metastaze osoase

• in boala Paget

• in metastazele din os si "cat a oricarui tip de neoplazie

• boala Gaucher

• prostatita

86
 • dupa masaj prostatic

• hepatite

• CID

• tromboze.

Calciu ionic seric

Calciul reprezinta la adult aprox 2% din masa corporala; 99% din calciu se gaseste sub forma
de hidroxiapatita in oase, 1% din calciu se gaseste in spatiul extra celular si spatiul
intracelular extra-osos.

Calciul care se gaseste in spatiul extracelular reprezinta aprox. 100 mmol si este in echilibru
dinamic cu fractia intersanjabila din oase. Ionii de Ca intervin in contractilitatea miocardului
si a muschilor scheleticisi sunt indispensabili in functionarea sistemului nervos.

Calciul are rol importanat in coagulare si mineralizarea osoasa. Reglarea metabolismului Ca

in organism este realizata de parathormon ( PTH ), calcitrol si calcitonina 40% din Ca
plasmatic este legat de proteine, 10% din Ca este sub forma de complex, anorganic 50% din
Ca este sub forma libera Ca ionic

Variatiile calcemiei ionice le urmeaza in general pe cele ale calcemiei totale in patologia
umana.

Valori normale: 3.6 – 5.2 mg/dl

Cresteri anormale

• Hipercalcemia

Este determinata de o mobilizare crescuta de Ca osos ( osteroporoza ) sau absorbtie intestinala

crescuta :

• hiperpartiroidie primara

• metastaza osose ( cancer de san, prostata, tiroidian, brohopulmonar )

Hipercalcemia se intalneste in: maladia Recklinghausen, hipervitaminoza D, osteomielita,

insuficienta renala avansata, hiperparatiroidism, procese osteolitice prin tumori, post
imobilizare.

Un comportament particular manifesta hipercalcemia din mielomul multiplu ,care se insoteste

de o crestere a fosforului sanguin iar fosfatazele alcaline serice sunt in limite normale,
elemente esentiale biologice de diagnostic diferrential cu hiperparatiroidismul primar.

Scaderi anormale

87
 • Hipocalcemia

Se datoreaza unei sinteze deficitare de PTH (glanda paratiroida) sau unui deficit de sinteza a
vitaminei D.

Semne de hipocalcemie:

• tetania latenta si manifesta

• osteomalacia

Hipocalcemia se intalneste in: post tiroidectomie, rahitism ereditar sau dobandit,

osteomalacie, hipokaliemie,rezectia de stomac, ocluzia cailor biliare, diaree cronica,
sindroame de malabsorbtie, dializa prelungita, sindrom Burnett, alcaloza, varsaturi, post
medicamentos.

Determinarea concentratiei de Ca in urina diferentiaza hipercalciuria de hipocalciurie si

transeaza o cauza de litiaza renala.

Valori normale pentru calciu urinar:

• 0 – 18 ani < 6 mg/Kg / 24h

• 18 – 100 ani 100 – 120 mg/Kg / 24h

Fosforemia
Fosforemia se refera la concentratia de fosfor din sange. Denumirea corecta medical a
nivelului sanguin al fosforului este in fapt de fosfatemie, deoarece in plasma ionul se gaseste
exclusiv sub forma acestui radical fosfat.

In organism ionul fosfor intervine in:

1. structura fosfoproteinelor, nucleoproteinelor si compusilor macroergici

2. metabolismul osos, impreuna cu calciul

3. echilibrul acido-bazic , constituind unul dintre sistemele tampon ale

sangelui (Na2HPO4/Na2HPO4 = 1/5)

Metodele de determinare a fosforului in sange se bazeaza ca principiu pe proprietate pe care o

are ionul fosfat de a forma in prezenta unui reductor, cu acidul molibdenic, un complex de
culoare albastra.

Valori normale

Valorile normale ale fosfatemiei sunt:

88
 • nou-nascut: 4,5 – 7 mg% ml sange

• copil: 5mg % ml sange

• adult: 3,5 – 4,5 mg % ml sange, ceea ce corespunde unei fosfatemii de

1mM/litru

Variatiile anormale ale fosforemiei implica cresterea sau reducerea nivelului acesteia.
Principalele afectiuni asociind perturbarea homeostaziei fosforului :

Hiperfosfatemia (termenul reprezinta cresteri ale nivelului din sange de fosfos):

• acromegalie

• gigantism

• hipoparatiroidie

• tubulopatii renale

• hipervitaminoza D

Hipofosfatemia (scaderi):

• hiperparatiroidie

• intarzierile in crestere de diverse etiologii

Determinarea nivelului sanguin de fosfor este importanta alaturi de determinarea nivelului

sanguin de calciu in calculul raportului CA2+/PO4H2-, raport care prezinta indicii asupra
gradului de mineralizare a osului , deoarece intre cele doua exista o relatie de proportionalitate
directa.

De asemenea un rol important il are acidul fosforic a carui valoare normala in sange este de
aproximativ 10 mg . Rolul lui se observa in metabolismele muscular glucidic calcic :

• Creste excitabilitatea nervoasa

• Participa la anabolismul cat si la catabolismul osos

• Participa la sinteza ADP si ATP

Cresteri anormale

• travaliu muscular

• tetanie

• uremie

89
 • catabolism proteic toxic

• coma diabetica

• exces de vitamina D

• dupa iradieri

Scaderi anormale

• osteita

• "broosteita

• hiperfunctie paratiroidiana

• rahitism

• osteomalacie

• malabsorbtie

• diabet fosfatic renal

Proteine totale serice

Proteinile serice sunt substante complexe formate din aminoacizi. Totalitatea proteinilor serice
defineste protidemia sau proteinemia ()

Valori normale

La adulti:

• 6,5 – 8,6 g/100 ml ser

La copii:

• Nou nascuti: 5,2-9 g

• Pana la un an: 5,5 8,6 g

• Pana la 1-3 ani: 6-8,6 g

Proteinele plasmatice se impart in trei categorii:

• Albumine (cca 4,5 g/100 ml ser)

• Globuline (cca 3 g/100 ml ser)

• Fibrinogen (cca 0,3 g/100 ml ser)

90
Cresteri anormale

• Hipergamaglobulinemiile sunt prezente in urmatoarele stari anormale:

• Hemoconcentratii

• Insu"cienta de aport lichidian

• Pierdere lichidiana (diaree, vomismente, holera, acidoza diabetica)

• Mielomul multiplu

• Macroglobulinemia Waldenstrom

Scaderi anormale

Hipogamaglobulinemiile sunt constatate in:

• Hemodilutie (prin hidratare indrumata necorespunzator)

• Denutritie (prin carente alimentare sau insu"cienta de absorbtie)

• Afectiuni renale (sindroame nefrotice, nefrite glomerulare cronice)

• Ciroza hepatica

• Pierderi proteice

• Hemoragii

• Stari de soc

• Intoxicatii cronice (benzen, fosfor, tetraclorura de carbon)

Lipidele totale
Lipemia repreznita detreminarea concentratiei lipidelor totale la o suta de mililitri de plasma.
Cunoasterea valorii lipemiei totale este utila in a orienta investigatiile in fata unei
hiperlipemii.

Aceasta aprofundare asupra tipului de dislipidemie, este importanta, deoarece studiile clinice
au evidentiat o buna corelare a diferitelor suferinte organice, ca tipuri de boala, cu nivelul
lipemiei totale.

Pregatirea pentru recoltare consta in:

1. impunerea bolnavului la un regim echilibrat nutritiv, cu trei zile anterior efectuarii dozarii
lipemiei totale;

91
2. respectarea somnului de noapte (cu 12 ore inainte recoltarii probei de sange, care se face
dimineata; bolnavul nu va manca nimic)

Determinarea concentratiei lipidelor totale se face prin: metoda SPV, metoda turbidimetrica.

Valori normale: 500 – 800 ml % sange

Cresteri peste limita superioara a normalului sunt denumite hiperlipemii. Acestea pot fi:

• "ziologice: sarcina, status post-prandial

• anormale, care la randul lor se subimpart in: primare sisecundare

Scaderile valorilor lipemiei sub limita inferioara a normalului sunt denumite hiolipemii.
Hipolipemiile, etiologic pot fi: primare si secundare.

Lipidele au un rol important in structura coloidala a umorilor: au actiune asupra suprafetelor

celulare, participa la rezistenta eritrocitelor la hemoliza

Scaderi anormale

Hipolipemii:

• hipertiroidism

• steatoree

• insu"cienta hepatica grava

In urina concentratia de lipide este de 8,5 mg/24 de ore. Valorile crescute se intalnesc in
glomerulonefrite.

Cresteri anormale

Hiperlipemii:

• mixedem

• sindrom nefrotic,

• hiperlipemia esentiala

• icter mecanic

• diabet zaharat grav

• hemocromatoza

92
 • stari hipoglicemice ( hiperlipemii de mobilizare )

• insu"cienta hepatica frusta

• hiperlipemie de sinteza

Trigliceride
Trigliceridele sunt esteri ai glicerinei cu acizii grasi, in care toate cele trei grupari hidroxilice
ale glicerinei sunt esterificate. Sunt sintetizate la nivelul celulelor hepatice si al tesutului
gasos, din glicerina si acizi grasi.

In organismul uman trigliceridele intra in constitutia lipoproteinelor cu densitate foarte joasa

(VLDL) 59 %, chilomicronilor 81-88 % si HDL (3%).

Determinarea in plasma sau ser a trigliceridelor este importanta, deoarece se identifica cu

determinarea factorilor de risc in ateroscleroza.

Valori normale

• Barbati: pana la 150 mg la 100 ml ser

• Femei: pana la 100 mg la 100 ml ser

Cresteri anormale

Peste nivelul de 100 mg/100 ml ser se intalnesc in unele hiperlipemii (sarcina, hiperlipemie
esentiala, ateroscleroza), hipotiroidie, sindrom nefrotic.

Afectiuni: hiperlipoproteinemii primare (I-V), diabet zaharat, hipotiroidism, IMA, pancreatita

acuta, alcoolism (acut sau cronic), Sindrom Nefrotic, boli hepatice, dieta bogata n
lipide/glucide, guta, sarcina, Medicamente (sterorizi, estrogen, contraceptive orale, lipide
administrate intravenos), glicogenoze.

Scaderi anormale

Valorile scazute ale trigliceridelor sunt constatate in: infectii cronice, neoplasme, hipertiroidie.

Afectiuni: malnutritie, malabsorbtie, hipertiroidism, medicamente ce scad trigliceridemia

Amilazemie
Valori normale: 20 – 140 UI ( provin din pancreas, gl. salivare, ficat)

Cresteri anormale

Se obserba cresteri anormale in cazul urmatoareolor afectiuni: pancreatita acuta, ulcer peptic
perforat (posterior), colecistita acuta, obstructie canal cistic, cancer pancreatic, pseudochist

93
pancreatic, ascita pancreatica, ocluzie intestinala, perforatie intestinala, infarct intestinal,
peritonita, apendicita acuta, sarcina, sarcina extrauterina, ruptura de chist ovarian,
coledocolitiaza, parotidita, oreion, traumatism de gl. salivare sau pancreas, infarct pulmonar,
arsuri, cetoacidoza diabetica, insuficienta renala, alcoolism acut, colangiopancreatografie
retrograda endoscopica, macroamilazemia, medicamente (Morfina, Aspirina, diuretice
tiazidice, corticosteroizi, Azartioprina, contraceptive orale), ciroza.

Scaderi anormale

Se obserba scaderi anormale in cazul urmatoareolor afectiuni: pancreatita cronica in stadiu

terminal, insuficienta hepatica, hepatita severa.

Trigliceride
Trigliceridele sunt esteri ai glicerinei cu acizii grasi, in care toate cele trei grupari hidroxilice
ale glicerinei sunt esterificate. Sunt sintetizate la nivelul celulelor hepatice si al tesutului
gasos, din glicerina si acizi grasi.

In organismul uman trigliceridele intra in constitutia lipoproteinelor cu densitate foarte joasa

(VLDL) 59 %, chilomicronilor 81-88 % si HDL (3%).

Determinarea in plasma sau ser a trigliceridelor este importanta, deoarece se identifica cu

determinarea factorilor de risc in ateroscleroza.

Valori normale

• Barbati: pana la 150 mg la 100 ml ser

• Femei: pana la 100 mg la 100 ml ser

Cresteri anormale

Peste nivelul de 100 mg/100 ml ser se intalnesc in unele hiperlipemii (sarcina, hiperlipemie
esentiala, ateroscleroza), hipotiroidie, sindrom nefrotic.

Afectiuni: hiperlipoproteinemii primare (I-V), diabet zaharat, hipotiroidism, IMA, pancreatita

acuta, alcoolism (acut sau cronic), Sindrom Nefrotic, boli hepatice, dieta bogata n
lipide/glucide, guta, sarcina, Medicamente (sterorizi, estrogen, contraceptive orale, lipide
administrate intravenos), glicogenoze.

Scaderi anormale

Valorile scazute ale trigliceridelor sunt constatate in: infectii cronice, neoplasme, hipertiroidie.

Afectiuni: malnutritie, malabsorbtie, hipertiroidism, medicamente ce scad trigliceridemia

94
Glicemia
Valori normale: 70 – 105 ml/dl

Cresteri anormale

Valori crescute (hiperglicemia) sunt prezente in urmatoarele cazuri:

• Diabetul de origine pancreatica

• Diabetul de origine hipo"zara

• Diabetul de origine suprarenala

• Diabetul de origine tiroidiana

• Unele infectii

• Intoxicatii (oxid de carbon, cofeina)

• Unele tumori

• Accidente cerebro-vasculare

Scaderi anormale

Hipoglicemia estet prezenta in:

• Adenom Langerhansian

• Insu"cienta cortico-suprarenala (boala Addison)

• Insu"cienta tiroidiana

• Insu"cienta antehipo"zara

• Insu"cienta hepatica grava

• Administrarea unor doze mari de insulina

Ioni urinari
Prezenta mineralelor in urina este foarte importanta ca metoda de diagnostic, ea putand oferi o
orientare catre diagnostic si tratament.

Amoniacul

Valori normale: 0,5 – 1g %

95
Valori crescute:insuficienta hepatica , insuficienta suprarenala, acidoza, toxicoza gravidica

Valori scazute:insuficienta reanala

Calciu (Ca2+ )

Valori normale: 120 – 220 mg ‰ sau 9,2 mEq/l.

Valori crescute: hiperparatiroidism (osteita fibrochistica) calciurie idiopatica, acidoza ,

hipervitaminoza D, mielom, insuficienta corticosuprareanala, hipertiroidism.

Valori scazute:hipoparatiroidism, avitaminoza D, hipotiroidism, steatoree.

Atentie:valorile crescute sau scazute ale calciului corelate cu valori crescute sau scazute ale
potasiului si ale sodiului sunt frecvent un indicator al afectarii cardiace.

Cloruri (Cl-)

Valori normale: 6 – 9 g sau 14 3- 214 mEq/l

Valori crescute: insuficienta corticosuprarenala cronica, perioadele de criza a bolilor febrile

Valori scazute:pe parcursul regimurilor declorurate, bolile febrile, toxicoza gravidica, prezenta
de transudat sau de edem-insuficienta cardiaca cronica , nefrite etc.

Fosfor total

Valori normale: 0,8 – 1,3 g

Valori crescute: hiperparatiroidism , hipertiroidism, osteita fibrochistica, si nu in ultimul rand

leucemii

Valori scazute: osteomalacie , rahitism, hipoparatiroidism, hipotiroidism, si insuficienta

hepatica.

Iod

Valori normale: 20 – 70

96
Valori crescute: hipoparatiroidism ,sarcina

Magneziu

Valori normale: 0,10 – 0,20 g

Valori crescute:hipertiroidism

Valori scazute: insuficienta corticosuprarenala

Potasiu

Valori normale: 2 – 4 g = 42,8 – 85,6 mEq/l

Valori crescute:febra ,acidoza Valori scazute:insuficienra corticosuprarenala

Sodiu

Valori normale: 3 – 6 g = 108,7 – 217,5 mEq/l / 24 ore

Valori crescute:insuficienta corticosuprarenala cronica, acidoza , febra Valori scazute:ciroza

decompensata vascular

Sulf

Valori normale:

• total: 2 – 3 g

• anorganic: 0,6 – 1 g = 31 – 52 mEq/l

• sulfati esteri"cati: 0,15 – 0,3 g

• neutru: 0,2 – 0,4 g

• sulf conjugat / sulf total = 10%

Valori crescute: in intoxicatiile cu benzoli, sulfconjugatii cresc la 20 – 30 %

97
Sodiul seric – Na
Sodiul este un microelement cu proprietatea de a mentine constant echilibrul apei la exteriorul
celulelor si cu rol in mentinerea echilibrului acido-bazic. Sodiul favorizeaza excitabilitatea
musculara.

Sodiul contribuie la buna functionare a sistemului nervos si a musculaturii. Nivelul sodiului

existent in organism este reglat de rinichi, care creste sau scade excretia, in functie de
cantitatea ingerata. Cantitatea de sodiu din organism este de 80-100 grame.

Valori normale: 310 – 345 mg/100 ml

Scaderi anormale

• aport salin insu"cient

• deshidratari globale

• ingestii scazute de lichide

• poliurii (diabet zaharat)

• insu"cienta renala cronica

• insu"cienta corticosuprarenala

Cresteri anormale

• pierderi de lichide la nivel extrarenal (transpiratii excesive, diaree, voma)

• pierderi de lichide la nivel renal (diabet insipid, insu"cienta renala)

• insu"cienta cardiaca

• traumatisme cerebrale

• hiperaldosteronism

Acid uric urinar

Acid organic care se gaseste in sange si urina, rezultand din arderea proteinelor. Este produsul
final al degradarii purinelor libere: adenina, hipoxantina, guanina.
Patologia lui este in primul rand dominata de guta, boala specifica omului. Nivelul acidului
uric in sange se numeste uricemie.

Valori normale

In sange:

• 2 – 5 mg/100 ml ser la adulti;

98
 • 1 – 3 mg/100 ml ser la copii;

In urina:

• 0,25 – 0,8 g/urina 24 h la adulti;

• 3,5 – 10 mg/kg corp / 24 h

La copii sub 1 an, valoarea acidului uric este pana la 25 mg/kg corp/24h.

Variatii fiziologice

• Acidul uric poate " de"nit ca cel mai important produs "nal al oxidarii
purinelor in organism.

• Valoarea acidului uric variaza in functie de alimentatie, sex, varsta, factori

genetici, diferite stari "ziologice (eWort "zic, menopauza).

• Alimentatia bogata in purine determina cresterea acidului uric in timp ce

alimentatia saraca in purine produce o scadere pana la 0,8 mg / 100 ml
sange.

• La copii acidul uric este mai scazuta decat la adulti, la barbati valoarea lui
este mai crescut decat la femei, dar e relativ constant de-alungul vietii.

• La femei, uricemia este mai mica inaintea menopauzei si mai mare dupa
aceasta, cand poate atinge valorile prezente la barbati.

Cresteri anormale

• Valorile crescute ale acestei analize medicale se intalnesc in urmatoarele

cazuri anormale:

• Guta

• Insu"cienta renala cronica

• Leucemie

• Boli infectioase

• Poliglobulie

• Procese insotite de degradari tisulare precum si dupa radioterapie

• Tratamente cu medicamente antimicotice si antimetabolice

• Terapie cu ACTH sau hidrocortizon

• Toxicoza gravidica

99
 • Intoxicatiile cu plumb si mercur

Scaderi anormale

Valorile scazute ale uricemiei sunt mentionate in boala Wilson, dupa administrare de
medicamente uricozurice in sindromul Tony-Debre-Fanconi.

Creatinina serica
Creatinina se sintetizeaza in tesutul muscular prin intermediul unui proces de transformare a
creatinei.

Cantitatea de creatina convertita in creatinina este direct proportionala cu cu masa de tesut

muscular din organism.

Sinteza creatininei are loc in ficat si rinichi. Creatinina, ca si ureea, este eliminata prin urina.
Ambele substante se gasesc in concentratii fiziologice constante in sange, care le transporta.
Concentratia de creatinina in urina poate fi utilizata ca valoare de referinta pentru excretia
unor analiti (albumina, alfa-amilaza).

Valori normale

In sange:

• La adulti: 0,5 – 1,2 mg creatinina la 100 ml

• La copii: 1,2 mg creatinina la 100 ml

In urina:

• 0,8-1,9 g creatinina / 24h

Cresteri anormale

Valorile crescute ale creatininei sunt prezente in ser si in urina. In ser, creatinina are un nivel
ridicat in:

• insu"cienta renala cronica

• distro"a musculara progresiva

• eclampsie

• acromegalie

In urina:

• acromegalie

100
 • diabet

• hipotiroidism

Cresteri ale creatininei mai pot aparea in:

• afectiuni extrarenale cu diaree, varsaturi, transpiratii profuze

• postoperator in interventii de urgenta

• sepsis, soc, politraumatisme

• dezordini metabolice, diabet zaharat, hiperuricemie

• mielom

• sarcina

• tratamente cu droguri toxice renal

Scaderi anormale

Hipocreatinemia se intalneste in:

• insu"cienta renala cronica

• afectiui musculare

• hipertiroidism

Creatinina urinara
Creatinina reprezinta forma anhidra de excretie urinara a creatinei, component prezent
aproape in totalitate in muschi. Creatinina se elimina in totalitate prin filtrare glomerulara si
prin nivelul sau sanguin poate oferi indicatii asupra functionalitatii nefronilor din rinichi.

Valori normale

Valorile normale ale creatininei in urina sunt:

• Adulti : 0 – 200mg / 24 ore

• Copiii de 1 an: 9mg/ kg corp/zi

Valorile crescute se intalnesc in:

• sarcina

• insu"cienta renala

101
 • alaptare

• subnutritie

• carenta vitaminica

• diabet zaharat

• carcinom hepatic

• acromegalie

• miopatii

• miastenie

• hipertiroidism infantil

Valori scazute ale creatininei in urina se intalnesc in:

• hipotiroidism infantil

• aport proteic redus

• miotonie congenitala

Corelarea cu valori crescute sau scazute ale creatininei in sange este extrem de importanta.
Astfel cresterile creatininei in sange semnifica boli acute sau cronice ale rinichilor, cu
afectarea filtrarii glomerulare, unele afectiuni hepatice, distrofii musculare, guta, neoplazii.

Ioni urinari
Prezenta mineralelor in urina este foarte importanta ca metoda de diagnostic, ea putand oferi o
orientare catre diagnostic si tratament.

Amoniacul

Valori normale: 0,5 – 1g %

Valori crescute:insuficienta hepatica , insuficienta suprarenala, acidoza, toxicoza gravidica

Valori scazute:insuficienta reanala

Calciu (Ca2+ )

102
Valori normale: 120 – 220 mg ‰ sau 9,2 mEq/l.

Valori crescute: hiperparatiroidism (osteita fibrochistica) calciurie idiopatica, acidoza ,

hipervitaminoza D, mielom, insuficienta corticosuprareanala, hipertiroidism.

Valori scazute:hipoparatiroidism, avitaminoza D, hipotiroidism, steatoree.

Atentie:valorile crescute sau scazute ale calciului corelate cu valori crescute sau scazute ale
potasiului si ale sodiului sunt frecvent un indicator al afectarii cardiace.

Cloruri (Cl-)

Valori normale: 6 – 9 g sau 14 3- 214 mEq/l

Valori crescute: insuficienta corticosuprarenala cronica, perioadele de criza a bolilor febrile

Valori scazute:pe parcursul regimurilor declorurate, bolile febrile, toxicoza gravidica, prezenta
de transudat sau de edem-insuficienta cardiaca cronica , nefrite etc.

Fosfor total

Valori normale: 0,8 – 1,3 g

Valori crescute: hiperparatiroidism , hipertiroidism, osteita fibrochistica, si nu in ultimul rand

leucemii

Valori scazute: osteomalacie , rahitism, hipoparatiroidism, hipotiroidism, si insuficienta

hepatica.

Iod

Valori normale: 20 – 70

Valori crescute: hipoparatiroidism ,sarcina

Magneziu

Valori normale: 0,10 – 0,20 g

103
Valori crescute:hipertiroidism

Valori scazute: insuficienta corticosuprarenala

Potasiu

Valori normale: 2 – 4 g = 42,8 – 85,6 mEq/l

Valori crescute:febra ,acidoza Valori scazute:insuficienra corticosuprarenala

Sodiu

Valori normale: 3 – 6 g = 108,7 – 217,5 mEq/l / 24 ore

Valori crescute:insuficienta corticosuprarenala cronica, acidoza , febra Valori scazute:ciroza

decompensata vascular

Sulf

Valori normale:

• total: 2 – 3 g

• anorganic: 0,6 – 1 g = 31 – 52 mEq/l

• sulfati esteri"cati: 0,15 – 0,3 g

• neutru: 0,2 – 0,4 g

• sulf conjugat / sulf total = 10%

Valori crescute: in intoxicatiile cu benzoli, sulfconjugatii cresc la 20 – 30 %

Albumina urinara
Albumina este o proteina care se gasete in sange. In urma unor procese de filtrare, absorbtie, a
sangelui la nivelul rinichilor, proteinele pot trece din sange in urina.

In urina, prezenta proteinelor si deci si a albuminei este considerata patologica dar cu toate
acestea se accepta ca un nivel urinar al proteinelor de circa 20 – 30 mg / 24 ore este fiziologic.
Albumina urinara provine din albumina sanguina si in mod normal ea nu se gaseste in urina.

104
In bolile care afecteaza rinichiul precum si in bolile care dau sangerari pe traiectul cailor
urinare, albumina trece in urina (albuminurie).

Unele persoane prezinta fiziologic, normal albumine in urina dar intr-o proportie foarte mica:
este vorba despre persoanele tinere inalte, slabe, care fac efort fizic intens. La aceste persoane
are loc o crestere trecatoare a cantitatii de albumine din urina, crestere care apoi dispare (de ex
la incetarea efortului).

Valorile normale: 40 – 90 mg/zi.

Cresteri anormale

Cresteri ale albuminei se intalnesc frecvent in cazul: bolilor de rinichi si in bolile cailor
urinare (bazinet uretere, vezica).

Exemple:

• glomerulonefrite,

• nefroza,

• cistita,

• pielocistita,

• tuberculoza renala,

• pielonefritele cronice,

• calculi urinari.

Alte boli care pot duca la albuminurie sunt:

• hipertensiumea arteriala esentiala,

• bolile de inima,

• diabetul zaharat,

• diferite infectii si intoxicatii cu substanteminerale sau organice,

• mielom multiplu.

Alte semne asociate: deseori albuminuria se insoteste de hematurie(prezenta hematiilor din

sange in urina).

105
Electroforeza proteinelor serice
Separarea electroforetica a fractiunilor proteice din serul sanguin si evaluarea concentratiei
componentilor prin metoda fotometrica.

Proteinele totale din ser sunt descompuse in 5 categorii de substante numite fractiuni
proteinice.
Valorile medii normale ale acestor fractiuni (care se refera la persoanele de varsta adulta si
normal hranite) pot sa varieze pana la 10% in plus sau in minus, in special la copii, varstnici
sau la persoane care nu se alimenteaza normal.

Valori normale

Albumine:

• 52 – 62% sau 3,64 – 4,34 gr

Globuline:

• 38 – 48% sau 2,66 – 3,36 gr

• alfa-1-globuline: 2 – 5% sau 0,14 – 0,35 gr

• alfa-2-globuline: 6 – 9% sau 0,42 – 0,63 gr

• beta-globuline: 8 – 11% sau 0,56 – 0,77 gr

• gamma-globuline: 14 – 21% sau 0,98 – 1,47 gr

Raportul albumine/globuline (A/G), daca se imparte valoarea albuminelor la valoarea

globulinelor se obtine un raport, care la oamenii sanatosi este de 1,2-1,5.

Cresterea raportului A/G nu are importanta prea mare, dar scaderea acestui raport sub cifra 1
arata ca este vorba fie de boli care scad sinteza de albumina sanguina, fie de boli care cresc
sinteza de globuline.

Cauzele care fac sa scada albuminele serului sunt aceleasi care produc si scaderea proteinelor
totale. Scaderea proportiei de albumine duce la o crestere relativa a proportiei de globuline.

Cresterea reala a globulinelor serice se intalneste intr-o serie de boli microbiene acute si
cronice, in bolile virotice si parazitare, in bolile de ficat si de rinichi, in bolile tumorale, in
reumatism, boli de sange, dupa vaccinari etc.

In unele boli pot sa creasca numai anumite fractiuni ale globulinelor asa cum se intampla in
hepatita cronica, cand cresc mult gamma-globulinele si imunoglobulinele A (Ig A). Dupa
tratamentul cauzei care a produs perturbarea fractiunilor proteinice, valorile electroforezei
serului revin la normal.

106
Proteina C Reactiva
Este o proteina "clasica" de faza acuta a inflamatiei, care apare cu raspuns rapid la bolnavii cu
diferite infectii microbiene (cu streptococ, pneumococ etc.) in inflamatii (reumatism), in
infarctul miocardic, in tumori, etc.

Proteina C Reactiva este sintetizata in ficat si initiaza opsonizarea si fagocitoza celulelor care
patrund in organism, dar rolul ei principal rezida in fixarea si neutralizare asubstantelor toxice
endogene provenite din leziunile celulare. Proteina C reactiva este o proteina care nu exista in
mod normal in serul uman.

Semnificatie clinica

Ea are importanta alaturi de alte teste cum ar fi VSH si fibrinogen.

Toate cele trei indica prezenta unui sindrom inflamator (este marker al inflamatiei).

Reactia prin care pune in evidenta proteina C reactiva este o reactie in urma caruia are loc un
fenomen de precipitare.

Proteina C reactiva precipita prin testarea serului de cercetat cu un antiser specific in caz de
boli inflamatorii.

Prin proteina c reactiva se poate masura si riscul ca un pacient sa prezinte o boala

cardiovasculara. Astfel daca el are o concentratie de sub 1mg/l atunci riscul este practic 0, iar
daca are peste 3mg/l atunci riscul este foarte ridicat. Dozarea CRP e utila in:

• depistarea proceselor inamatorii sistemice (cu exceptia lupusului

eritematos diseminat, si a rectocolitei hemoragice )

• aprecierea e"cacitatii tratamentului antiinfectios, sau antiinamator

• detectia precoce a unor complicatii postoperatorii (infectii al plagii,

tromboze, pneumonie)

• diferntierea inter infectie si reactie de rejet dupa transplant de maduva

osoasa.

Fibrinogen
Fibrinogenul este factorul I plasmatic al coagularii. Fibrinogenul este o proteina globurala
prezenta in plasma sanguina care, sub actiunea trombinei, este hidrolizata partial rezultand o
proteina insolubila, fibrina. Afectarea nivelului plasmatic al fibrinogenului este expresia
afectarii directe a diverse organe, intre care a ficatului, ca sediu principal al sintezei sale.

107
Valori normale

• Continutul in "brinogen al plasmei sanguine este in mod normal cuprins

intre valorile de 240 – 290 mg la 100 ml, la ambele sexe.

Scaderi anormale

Hipofibrinogenemia, ca stare biologica sanguina, apare in:

• A"bronogenemia congenitala

• Hipo"brinogenemia:

o Congenitala (constitutionala Resak)

o Dobandita prin:

• Sinteza de"citara:

o Atro"e galbena acuta

o Hepatita cronica activa

o Ciroza hepatica

o Leucemie granulocitara cronica

o Si"lis hepatic

o Intoxicatii cu cloroform, fosfor

• Hipercatabolism, prin liza exagerata a factorului I plasmatic sindroame

"brinolitice de tip:

o Primare tulburarea "ind indusa spontan sau terapeutic

o Secundare sindromul de CID

• Hipercatabolism al factorului I plasmatic, prin consum exagerat, in cadrul

unui sindrom de CID survenit din cauze:

o Obstetricale: embolism amniotic, abruptio placentae, sindromul

hemoragic din ultimele luni de sarcina

o Chirurgicale: operatii largi, laborioase, interventii pe prostata,

chirurgie extracorporeala

o Medicale: muscatura de sarpe, ciroza hepatica, leucemie acuta

promielocitara, paramieloblastica

108
 o Generale: transfuzie de sange incompatibil, administare de
activatori ai "brinolizei (streptokinaza, urokinaza etc) , moarte
subita)

Cresteri anormale

• Afectiuni inamatorii

• Pneumonii

• Unele afetiuni cardio-vasculare (infarct niocardic, insu"cienta cardiaca

decompensata)

• Reumatism poliarticular acut

• Tumori maligne

• Dupa tratamentul cu radiatii ionizante

Sideremie
Sideremia defineste concentratia procentuala de fier din plasma.

Continutul de fier al sangeului circulant din organism se repartizeaza in doua sectoare: In

eritrocite, in structuram hemoglobinei (aprox 3g) In plasma (cca 3 mg)

Valori normale

• Nou nascuti: 180 – 200 ml plasma

• Copil sub 1 an: 60 – 75 ml plasma

• Barbati: 100 – 160 ml plasma

• Femei : 90 – 130 ml plasma (50 -90 ml plasma in perioada de sarcina)

Cresteri anormale

Cauzele hipersideremiei pot fi:

• Hemocromatoze

• Hepatita acuta virala

• Eritropoieza diminuata: anemii aplastice, anemie pernicioasa etc

• Anemii sideroacrestice (tulburari in distributia "erului etc)

• In primele zile dupa o hemoragie acuta

• Anemii hemolitice

109
 • Lipsa de "xare a "erului in celule reticulare (sindromul Shahidi Mathan
Diamond)

Scaderi anormale

• Hiposideremia poate aparea in urmatoarele cazuri:

• Carenta generala de "er: cloroza (anemia fetelor la pubertate), anemia

prematurilor etc

• Infectii si tumori maligne (aspect relativ, prin focalizare in procesul

lezional)

• Postoperator (in primele saptamani)

• Hiperfunctie a macrofagelor

• Eritropoieza crescuta (post-hemolize, post hemoragii cel mai frecvent

cronice)

• Atransferinemia congenitala

• Avitaminoza C (scorbutul)

Transferina
Se calculeaza indicele de saturare a transferinei. Acest indice se calculeaza tinand seama de
sideremie si de CTLF (capacitatea totala de legare a fierului, a carei valoare exprima
cantitatea de transferina circulanta).

Coeficientul de saturare a transferinei este un parametru calculat indirect in baza formulei :

IST = (sideremie/CTLF) x 100

Valori normale: 250 – 350 micrograme% (1 gr de transferina fixeaza 1,25 mg Fe)

Valorile normale ale indicelui de saturare a transferinei se exprima procentual 20-35 % .

Interpretare

Valorile normale ale sideremiei sunt de aproximativ 60-170 micrograme % ml.

Semnificatia acestui procent este ca o treime din plasma este saturata cu Fe, in mod normal.
Calculul acestui indice este util in departajarea anemiilor hipocrome (in diagnosticul
diferential).

Astfel:

• anemia feripriva:

110
 • sideremia este scazuta,

• CTLF-ul este crescut sau normal ceea ce face ca Indicele de saturare a

transferinei sa "e foarte scazut.

• alasemia:

• sideremia este normala sau crescuta,

• TLF-ul este scazut sau normal, ceea ce face ca indicele sa "e crscut .

• anemia sideroblastica:

• sideremia este crescuta,

• CTLF-ul este normal sau scazut, ceea ce inseamna ca indicele este crescut.

• infectii cronice si neoplazii:sideremia este scazuta, CTLF-ul este scazut,

ceea ce inseamna ca indicele este scazut.

Testosteron
Hormon sexual masculin 17-hidroxiandrosteron, sintetizat majoritar, la barbat, in celulele
interstitiale Leydig.

Sinteza e controlata in special de LH prin feed back negativ. Este responsabil de dezvoltarea
caracterelor sexuale secundare la barbati si mentine functia prostatei si a veziculelor seminale.

La femei cantitatea de testosteron produsa in ovar este nesemnificativa. Dupa ultimele studii,
secretia lui se produce dupa un ciclu circadian (adica cu cresteri si descresteri in cursul unei
zile). Desi exista diferente interindividuale in ceea ce priveste acest ciclu, s-a aratat ca la toti
indivizii nivelul cel mai crescut de testosteron este dimineata.

Dozarea testosteronului se face:

La femei:

• diagnosticul sindromului androgenic

• ovarul polichistic (sindromul Stein -Leventhal)

• tumori ovariene

• tumori hiperplazice ale suprarenalei

• insu"ciente ovariene

La barbati:

• hipogonadism

111
 • tratament cu estrogeni

• aberatii cromozomiale (sindromul Klinefelter)

• ciroza hepatica

Prolactina
Prolactina este un hormon sintetizat, depozitat si secretat de lobul anterior al hipofizei (glanda
endocrina situata la baza creierului).

Functiile biologice ale prolactinei sunt numeroase, dar cele mai importante sunt: activitatea
lactogenica (declansarea secretiei lactate) si activitatea galactopoetica (mentinerea productiei
de lapte).

Valori normale

• Femei: 127 – 637 µIU/ml

• Barbati: 96 – 456 µIU/ml

Semnificatii clinice

• concentratii crescute de prolactina au o actiune inhibitoare asupra secretiei

hipo"zare si aupra steroidogenezei ovariene

• in timpul sarcinii concentratia de prolactina creste datorita productiei

crescute de estrogeni si progesteron

• postprtum stimuleaza glanda mamara in procesul de lactatie

• hiperprolactinemia, atat la barbati cat si la femei este principala cauza ale

fertilitatii

Ddeterminarea concentratiei de prolactina este utila in diagnoeticul :

• ciclurilor anovulatorii

• amenorrea hiperprolactinemica

• galactoreea

• ginecomastia

• azoospermia

• cancer de san

La barbati nivelul sanguin de prolactina (care este in mod obisnuit mai mic decat la femei)
ramane relativ constant din copilarie pana in perioada de adult si batranete.

112
La femei nivelul sanguin al prolactinei creste incepand cu perioada de pubertate (odata cu
cresterea secretiei de estrogeni) si scade dupa menopauza (odata cu scaderea nivelului de
estrogeni).

Principalul factor care stimuleaza productia de prolactina este estrogenul (in principal cel
endogen, dar si cel exogen, adica adus in organism prin medicamente, in special prin
anticonceptionalele orale).

In cursul sarcinii nivelul prolactinei creste. Cresterea prolactinei o urmeaza la un interval de 1

– 3 zile pe cea estrogenica. Nivelul prolactinei din sange creste progresiv in timpul sarcinii
(cand se observa si o crestere in volum a glandei hipofizare) ajungand pana la de 5 – 10 ori
mai mult decat nivelul normal. Dupa nastere, initierea secretiei de lapte este determinata pe de
o parte de scaderea hormonilor sexuali placentari (predominant estrogeni) si pe de alta parte
de actiunea de suctiune a mamelonului care induce secretia de prolactina la un interval de 1 –
30 minute dupa supt.

Nivelul sanguin de prolactina scade mai rapid la femeile care nu alapteaza, in timp ce la
femeile care alapteaza prolactina este crescuta pentru o perioada de 18 luni postpartum.
Prolactina interfereaza cu revenirea la normal a functiei ovariene si actioneaza astfel ca un
anticonceptional natural (majoritatea femeilor nu raman insarcinate in perioada in care
alapteaza.

hCG – Human chorionic gonadotropin

hCG – Human chorionic gonadotropin – este un hormon peptidic produs in sarcina, secretat
de catre embrion imediat dupa concepere iar mai tarziu secretat de catre sincitiotrofoblast.
(parte a placentei).

Rolul lui este de a preveni dezintegrarea Corpus Luteum a ovarului, si prin aceasta rolul sau
este de a mentine secretia de progesteron absolut critica pentru sarcina la oameni. hCG poate
avea si alte functii, de exemplu se crede ca acest hormon afecteaza toleranta imuna in sarcina.
Testele de detectie a sarcinii timpurii se bazeaza in general pe detectia si masurarea hCG.

hCG este o glicoproteina oligozaharida in compozitia careia intra 244 de aminoacizi, ea avand
o masa moleculara de 36,7 kDaltoni. Dimensiunile totale sunt de 75x35x30 angstroms
(7.5×3.5×3 nanometers).

• Este heterodimeric (hCG) cu o subunitatea alfa identica cu cea a

hormonului luteinizant (LH), a hormonului foliculo-stimulator(FSH),si a
hormonului tireo-stimulator(TSH) si de asemenea o subunitate beta care
este unica pentru hCG.Subunitatea alfa este formata din 92 de aminoacizi
si are dimensiunile de 60x25x15 angstroms (6×2.5×1.5 nm).

• βhCG este codata de 6 gene inalt omoloage care sunt aranjate in tandem
si perechi inversate pe cromozomul chromosome 19q13.3 –
CGB(1,2,3,5,7,8).

113
Cele doua subunitati creeaza un mic miez hidrofobic inconjurat de o zona mare formata in cea
mai mare parte din aminoacizi hidrofili.

Functia hCG- hormoniil hCG interactioneaza cu receptorii LHCG si sunt responsabili de

mentinerea corpus luteum in fazele de inceput ale sarcinii si prin aceasta de mentinerea
secretiei de progesteron .Progesteronul este foarte important ,caci el , de exemplu ,creste
circulatia la nivelul uterului asigurand astfel hranirea fatului.Datorita incarcarii lui inalt
electronegative hCG ar putea sa respinga moleculele cu rol in imunitate provenite de la
mama.Un alt rol se pare ca il gasim in faptul ca celulele endometriale hCG-tratate au indus o
crestere in apoptoza limfocitelor T(ducand practic la distrugerea lor).Acest fapt sugereaza ca
hCG ar putea fi o veriga din lantul care duce la dezvoltarea tolerantei imune peritrofoblastice
si ca hCG ar putea facilita invazia trofoblastica .S-a sugerat de asemenea ca nivelurile hCG
sunt legate de severitatea greturilor matinale la femeile gravide.Datorita asemanarii lui cu
hormonul luteinizant , hCG poate fi folosit in clinica pentru a induce ovulatia si pentru a
induce secretia de testosteron la nivelul testicolului.Din moment ce o sursa majora de hCG o
reprezionta femeile gravide, unele organizatii colecteaza urina femeilor gravide pentru a izola
hCG si pentru a o utiliza in tratamentele infertilitatii.

Teste de sarcina- aceste teste de sarcina masoara nivelele de hCG in sange si urina pentru a
indica prezenta sau absenta unui embrion.In particular , celel mai multe teste implica folosirea
de anticorpi monoclonali – monoclonal antibody (MAb)- care sunt specifici subunitatii beta a
hCG (βhCG).Aceasta este foarte important pentru ca testele sa nu dea rezultate fals pozitive ,
prin confuzia hCG cu hormonul luteinizant sau cu alti hormoni- de exemplu, hormonul
foliculo stimulator( cei doi hormoni cu care se poate confunda hCG sunt tot timpul prezenti in
sarcina pe cand hCG este doar in sarcina, in rest cantitatile fiind neglijabile).

Testul de urina ar putea fi unul cromatografic , dar exista si alte forme de teste.Valorile
normale variaza in functie de metoda de testare, cuprinzand cifre cuprinse in intervalul 20 –
100 mUI/ml. Urina ar trebui sa fie prima urina dimineata, cand nivelurile de hCG sunt cele
mai mari.

Testarea sangelui –este o metode fluorimetrica , folosindu-se aproximativ 2 – 6 ml de sange

venos. Se pot detecta niveluri ale beta hCG incepand de la chiar 5 mUI/ml.Acest test
favorizeaza masurarea cantitativa si cuantificarea concentratiei de beta hCG.Cuantificarea
nivelurilor de beta hCG este foarte importanta in evaluarea sarcinii ectopice si in
monitorizarea tumorilor trofoblastice si a riscului de tumori cu celule germinale .

hCG poate fi folosit ca medicatie parenterala in tratamentele de infertilitate, in locul

hormonului luteinizant.In prezenta a unuia sau a mai multor foliculi ovarieni maturi ovulatia
poate fi declansata de administrarea de hCG.Ovulatia se va produce dupa aproximativ 40-45
de ore de la injectarea hCG. La barbati, hCG este folosit pentru a stimula celulele Leydig sa
produca testosteron. Testosteronul intratesticular este necesar pentru spermatogeneza.

114
Factorul reumatoid
Factorul reumatoid este de natura globulinica si apartine imunoglobulinelor de tip M.

Prezenta acestei imuno-macroglobuline confera serului bolnavilor de poliartrita reumatoida

proprietatea de a se comporta ca si cum ar contine un anticorp fata de imunoglobulina G
umana sau animala.

Factorul reumatoid este astfel un complex proteic, care se poate comporta fie ca un
izoanticorp fie ca un heteroanticorp. Sistemul factor reumatoid – imunoglobulina G este un
sistem de tip precipitant si, nu poate fi evidentiat in serul bolnavilor decat prin
ultracentrifugare.

Transformarea reactiei de precipitare intr-una de aglutinare care poate fi vazuta cu ochiul liber
necesita fixarea imunoglobulinei G pe un suport inert. Depistarea factorului reumatoid se face
prin aglutinare pasiva.

Testele de depistare a factorului reumatoid sunt de mai multe feluri ele difera fie dupa natura
suportului pentru imunoglobulin G fie dupa sursa antigenului. Aceste tipuri de teste sunt:

• Waller-Rose

• Waller-Rose modi"cata

• Heller

• Singer-Platz

• Blach-Bunim

Ultimele trei metode, anti-imunoglobulina G umana, au o incidenta mai ridicata a pozitivitatii

dar si o specificitate mai redusa in raport cu primele doua teste care utilizeaza antigen de tip
Ig G de iepure.

In general reactiile pentru factor reumatoid permit aglutinari la dilutie de peste 1/5000 pentru
serul care-l contine.

Studiile au aratat ca atunci cand reactia Waller-rose este pozitiva obligatoriu celelalte tipuri de
teste pentru depistarea prezentei factorului reumatoid sunt pozitive. Nu este insa valabila si
reciproca, din cauza specificitatii comportamentale diferite a factorului reumatoid.

Testele sunt considerate pozitive la valori de peste 1/32 pentru testele Waller-Rose si la valori
de peste 1/40 pentru celelalte. Reactia este negativa la valori mai mici de 1/16. Pozitivarea
reactiei pentru evidentierea factorului reumatoid survine in urmatoarele boli:

• poliartrita reumatoida-cea mai importanta

• colagenoze:

115
 • LES

• dermatomiozite

• spondilita anchilopoetica juvenila

• tumori maligne:

• cancere cu diverse localizari

• hemopatii maligne

• disglobulinemie:

• ielom multiplu

• Boala Waldenstrom

• boli infecto-contagioase:

• hepatita acuta virala

• si"lis

• tuberculoza

• boli ale aparatului respirator:

• astm bronsic

• bronsite cronice acutizate

• "broza pulmonara

Factorul reumatoid
Factorul reumatoid este de natura globulinica si apartine imunoglobulinelor de tip M.

Prezenta acestei imuno-macroglobuline confera serului bolnavilor de poliartrita reumatoida

proprietatea de a se comporta ca si cum ar contine un anticorp fata de imunoglobulina G
umana sau animala.

Factorul reumatoid este astfel un complex proteic, care se poate comporta fie ca un
izoanticorp fie ca un heteroanticorp. Sistemul factor reumatoid – imunoglobulina G este un
sistem de tip precipitant si, nu poate fi evidentiat in serul bolnavilor decat prin
ultracentrifugare.

Transformarea reactiei de precipitare intr-una de aglutinare care poate fi vazuta cu ochiul liber
necesita fixarea imunoglobulinei G pe un suport inert. Depistarea factorului reumatoid se face
prin aglutinare pasiva.

116
Testele de depistare a factorului reumatoid sunt de mai multe feluri ele difera fie dupa natura
suportului pentru imunoglobulin G fie dupa sursa antigenului. Aceste tipuri de teste sunt:

• Waller-Rose

• Waller-Rose modi"cata

• Heller

• Singer-Platz

• Blach-Bunim

Ultimele trei metode, anti-imunoglobulina G umana, au o incidenta mai ridicata a pozitivitatii

dar si o specificitate mai redusa in raport cu primele doua teste care utilizeaza antigen de tip
Ig G de iepure.

In general reactiile pentru factor reumatoid permit aglutinari la dilutie de peste 1/5000 pentru
serul care-l contine.

Studiile au aratat ca atunci cand reactia Waller-rose este pozitiva obligatoriu celelalte tipuri de
teste pentru depistarea prezentei factorului reumatoid sunt pozitive. Nu este insa valabila si
reciproca, din cauza specificitatii comportamentale diferite a factorului reumatoid.

Testele sunt considerate pozitive la valori de peste 1/32 pentru testele Waller-Rose si la valori
de peste 1/40 pentru celelalte. Reactia este negativa la valori mai mici de 1/16. Pozitivarea
reactiei pentru evidentierea factorului reumatoid survine in urmatoarele boli:

• poliartrita reumatoida-cea mai importanta

• colagenoze:

• LES

• dermatomiozite

• spondilita anchilopoetica juvenila

• tumori maligne:

• cancere cu diverse localizari

• hemopatii maligne

• disglobulinemie:

• ielom multiplu

• Boala Waldenstrom

117
 • boli infecto-contagioase:

• hepatita acuta virala

• si"lis

• tuberculoza

• boli ale aparatului respirator:

• astm bronsic

• bronsite cronice acutizate

• "broza pulmonara

ASLO
Este analiza care descopera in sangele bolnavilor anticorpii antistreptococici, care se numesc
antistreptolizine. Rezultatele se exprima in unitati ASLO/ml ser.

Anticorpii anti streptolizina O apar impotriva unei enzime produse de streptococii –

hemolitici de grup A. Cresterea titrului de anticorpi anitistreptolizina O se asociaza cu aparitia
unor afectiuni poststreptococice: febra reumatismala, (cardita, poliartrita, choreea minor,
noduli subcutanati, eritem), glomerulonefrita poststreptococica.

Valori normale

• 0 – 2 ani < 160 U/ml

• 2 – 4 ani < 120 U/ml

• 5 – 5 ani < 160 U/ml

• 6 – 9 ani < 240 U/ml

• 9 – 12 ani < 320 U/ml

• 12 – 100 ani < 200 U/ml

Cresteri anormale

O reactie pozitiva cu valori de peste 300 U/ml arata ca in trecutul apropiat la bolnavului a fost
o infectie cu streptococ, fie in gat, nas fie in alta parte a corpului, chiar daca in prezent
microbul nu se mai gaseste in organism. In unele cazuri reactia iese pozitiva si la persoanele
care poarta streptococul in gat, fara sa prezinte semne de infectie streptococica.

Analiza ASLO se recomana atat pentru depistarea infectiilor streptococice (faringita,

amigdalita, scarlatina) cat si pentru urmarirea evolutiei in timp a acestori boli spre vindecare.

118
Revenirea la normal a valorilor ASLO indica o vindecare a infectiei streptococice pe cand
cresterea acestora sugereaza o noua infectie cu streptococ. De aceea repetarea acestei analize
este importanta nu numai pentru tratamentul cu penicilina a infectiei, dar si pentru prevenirea
complicatiilor ce pot surveni dupa infectia cu streptococ mai ales la copii si tineri: reumatism
articular acut, boli de inima, boli de rinichi (glomerulornefrita).

RPR
RPR (reagin plasma response) este un test de depistare a sifilisului care masoara anticorpii
produsi de Treponema pallidum, bacteria care cauzeaza sifilisul. Totusi, organismul nu
produce intotdeauna anticorpi ca raspuns la activitatea bacteriei sifilisului, asa ca testul nu
este intotdeauna exact. Testul este similar cu VDRL (Venereal Disease Research Laboratory) .

De ce se face aceasta analiza

Sifilisul este o infectie usor de tratat. Pe langa necesitatea de testare a pacientilor care au
simptome sau semne de sifilis, RPR – ul ar trebui sa faca parte din analize facute de gravide in
timpul sarcinii.

Valori normale

Valoarea unui test negativ depinde de stadiul in care se afla suspectul de sifilis. Testul este cel
mai concludent in fazele secundare si latente cand cel mai probabil este pozitiv. In timpul
fazei primare si tertiare acest test poate in mod eronat sa dea rezultat negativ, fiind necesare
alte teste inainte de excluderea diagnosticului de sifilis.

O valoare pozitiva a testului indica prezenta sifilisului. In acest caz, urmatoarea faza este
confirmarea rezultatului printr-o analiza TPHA, care este un test mai specializat de sifilis.

Urmatoarele situatii pot cauza un rezultat pozitiv fals:

• SIDA

• Anumite tipuri de pneumonie

• Malaria

Anti HCV
Test specific de depistare in sange a anticorpilor anti-virus hepatita C.

Anticorpii nu sunt suficienti pentru a oferi imunitate organismului si testul nu poate face
distinctia intre infectia acuta si cea cronica.

Daca testul este pozitiv se recomanda repetarea sa pentru eliminarea erorilor de laborator.

119
Valori normale: negativ

Semnificatia clinica

Anticorpii pot lipsi in primele 4 saptamani dupa infectare la aprox. 30 % dintre persoane.
Dupa 3 luni de la infectare, anticorpii sunt detectati la 90 % din persoanele infectate

Doar biopsia hepatica poate apoi identifica tipul si gradul leziunilor hepatice si determina
severitatea bolii, fiind necesara pentru evaluarea inceperii tratamentului

Enzimele hepatice (GOT, GPT) pot fi crescute (ele sunt eliberate in sange cand celulele
hepatice sunt distruse) sau pot fi normale, in functie de perioadele de activitate sau inactivitate
a bolii.

Daca este depistata prezenta anticorpilor (HCV-Ac), se poate determina prezenta in sange a
ARN-ului viral (HCV-RNA) care confirma prezenta virusului in sange

Aceasta determinare este necesara apoi pentru initierea si evaluarea tratamentului.

Este utila si determinarea genotipului viral, anumite tipuri de virus raspunzand mai bine la
tratament decat altele. Genotipul nu are insa legatura cu felul in care va evolua boala ca
severitate. Este util de stiut genotipul viral doar pentru a putea face o evaluare a raspunsului
care ar putea fi obtinut la tratamentul antiviral. Astfel, studiile au aratat ca genotipul 1 (cel
mai frecvent in SUA) este cel mai rezistent la tratament. Bolnavii care au acest tip de virus au
sanse 40-45% de a obtine un raspuns sustinut dupa tratamentul asociat. Bolnavii care au
infectie cu genotipul 2 au sanse de 85% de a obtine un raspuns sustinut la tratament

in cadrul procesului de determinare a diagnosticului trebuie discutata si prezenta factorilor de

risc si calea prin care infectarea s-a produ

CITOMEGALOVIRUS Ig M
CMV –citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la
copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala
asociata infectiei este relativ rara.

Valori normal: negativ

Semnificatie clinica

La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.

Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70 – 90% din populatia adulta avand anticorpi
pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste
exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a
numeroaselor forme inaparente.

120
Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM
si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:

• diagnosticul infectiei verticale cu CMV, cand in sangele din cordonul

ombilical se deceleaza Ig M-CMV ;

• diagnosticul infectiei acute sau recente cu CMV.

Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser
cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4 – 6 luni.
Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-
CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul
citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor
anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser
confirma infectia cronica cu CMV.

Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata
viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru
supravegherea epidemiologica.

CITOMEGALOVIRUS Ig G
CMV – citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la
copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala
asociata infectiei este relativ rara.

Valori normale

• Negatv < 8 Eu / ml

• Echivoc > 12 Eu / ml

Semnificatie clinica

La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.

Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70-90% din populatia adulta avand anticorpi
pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste
exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a
numeroaselor forme inaparente.

Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM
si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:

• diagnosticul infectiei verticale cu CMV, cand in sangele din cordonul

ombilical se deceleaza Ig M-CMV ;

• diagnosticul infectiei acute sau recente cu CMV.

121
Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser
cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4-6 luni.
Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-
CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul
citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor
anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser
confirma infectia cronica cu CMV.

Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata
viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru
supravegherea epidemiologica.

CITOMEGALOVIRUS Ig M
CMV –citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la
copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala
asociata infectiei este relativ rara.

Valori normal: negativ

Semnificatie clinica

La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.

Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70 – 90% din populatia adulta avand anticorpi
pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste
exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a
numeroaselor forme inaparente.

Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM
si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:

• diagnosticul infectiei verticale cu CMV, cand in sangele din cordonul

ombilical se deceleaza Ig M-CMV ;

• diagnosticul infectiei acute sau recente cu CMV.

Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser
cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4 – 6 luni.
Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-
CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul
citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor
anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser
confirma infectia cronica cu CMV.

122
Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata
viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru
supravegherea epidemiologica.

CITOMEGALOVIRUS Ig G
CMV – citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la
copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala
asociata infectiei este relativ rara.

Valori normale

• Negatv < 8 Eu / ml

• Echivoc > 12 Eu / ml

Semnificatie clinica

La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.

Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70-90% din populatia adulta avand anticorpi
pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste
exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a
numeroaselor forme inaparente.

Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM
si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:

• diagnosticul infectiei verticale cu CMV, cand in sangele din cordonul

ombilical se deceleaza Ig M-CMV ;

• diagnosticul infectiei acute sau recente cu CMV.

Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser
cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4-6 luni.
Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-
CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul
citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor
anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser
confirma infectia cronica cu CMV.

Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata
viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru
supravegherea epidemiologica.

Anti HCV
Test specific de depistare in sange a anticorpilor anti-virus hepatita C.

123
Anticorpii nu sunt suficienti pentru a oferi imunitate organismului si testul nu poate face
distinctia intre infectia acuta si cea cronica.

Daca testul este pozitiv se recomanda repetarea sa pentru eliminarea erorilor de laborator.

Valori normale: negativ

Semnificatia clinica

Anticorpii pot lipsi in primele 4 saptamani dupa infectare la aprox. 30 % dintre persoane.
Dupa 3 luni de la infectare, anticorpii sunt detectati la 90 % din persoanele infectate

Doar biopsia hepatica poate apoi identifica tipul si gradul leziunilor hepatice si determina
severitatea bolii, fiind necesara pentru evaluarea inceperii tratamentului

Enzimele hepatice (GOT, GPT) pot fi crescute (ele sunt eliberate in sange cand celulele
hepatice sunt distruse) sau pot fi normale, in functie de perioadele de activitate sau inactivitate
a bolii.

Daca este depistata prezenta anticorpilor (HCV-Ac), se poate determina prezenta in sange a
ARN-ului viral (HCV-RNA) care confirma prezenta virusului in sange

Aceasta determinare este necesara apoi pentru initierea si evaluarea tratamentului.

Este utila si determinarea genotipului viral, anumite tipuri de virus raspunzand mai bine la
tratament decat altele. Genotipul nu are insa legatura cu felul in care va evolua boala ca
severitate. Este util de stiut genotipul viral doar pentru a putea face o evaluare a raspunsului
care ar putea fi obtinut la tratamentul antiviral. Astfel, studiile au aratat ca genotipul 1 (cel
mai frecvent in SUA) este cel mai rezistent la tratament. Bolnavii care au acest tip de virus au
sanse 40-45% de a obtine un raspuns sustinut dupa tratamentul asociat. Bolnavii care au
infectie cu genotipul 2 au sanse de 85% de a obtine un raspuns sustinut la tratament

in cadrul procesului de determinare a diagnosticului trebuie discutata si prezenta factorilor de

risc si calea prin care infectarea s-a produs.

CA 125
CA-125 este cunoscut ca si Cancer Antigen 125. Acest antigen este un marker tumoral sau
biomarker ale carui valori pot fi crescute in sangele unor persoane cu anumite tipuri de cancer.

CA 125 este o glicoproteina si este produsa de catre gena MUC 16. Este mai cunoscut sub
numele de markerul tumoral al cancerului ovarian, dar aceasta asociere (a markerului cu
cancerul ovarian) nu trebuie privita ca unica.

124
Niveluri crescute ale acestui marker in sange se mai pot intalni si in alte afectiuni maligne. De
exemplu, acest marker poate fi intalnit (nivelurile lui sunt crescute) si in cancerul pulmonar,
de san, gastrointestinal, precum si cel cu origine in endometru sau tubele fallopiene.

De asemenea se pot intalni niveluri crescute ale acestui marker in diferite afectiuni benigne
cum ar fi endometrioza, diferite afectiuni ale ovarelor si de asemenea sarcina. Alte afectiuni
atat benigne cat si maligne ce provoaca inflamatii in zona abdominala pot duce la cresterea
acestui marker in sange. Astfel acest marker nu este nici extrem de specific pentru cancer si
nici extrem de sensibil caci nu toti pacientii cu cancer au un nivel crescut de CA-125 in sange.

De exemplu 79 % din totalul cancerelor ovariene prezinta pozitivitate a testului pentru

markerul CA-125 in timp ce restul de 21% nu au nici o expresie a acestui antigen prezenta in
sange.

Aceste marker CA-125 este clinic aprobat pentru urmarirea raspunsului la tratament si pentru
evaluarea prognosticului dupa tratament. El este cu precadere folositor pentru diagnosticarea
cancerului ovarian recurent. Rolul potential in detectia timpurie a cancerului ovarian este
controversat si de aceea nu este inca adoptat printre testele de screening de larga utilizare sau
care se fac standard.

Problemele cheie in folosirea testului de determinare a antigenului CA-125 ca unealta de

screening sunt tocmai lipsa lui de specificitate si incapacitatea lui de a detecta fazele primare
ale cancerului, acelea in care se mai poate inca interveni, caci aceste faze sunt cele curabile.
De exemplu, pentru o confirmare pozitiva a unui test de determinare a antigenului CA-125,
teste care a iesit pozitiv (s-a gasit acest antigen in sangele unei femei, iar cantitatile erau
crescute-ceea ce teoretic ar insemna prezenta cancerului ovarian la acea femeie), o interventie
chirurgicala ar fi necesara pentru a confirma ca intr-adevar acea femeie are cancer ovarian,
interventie care asociaza desigur riscul pe care orice interventie il are.

In plus chiar daca s-ar confirma ca intr-adevar acea persoana are cancer ovarian, s-ar constata
ca faza in care se afla este cel mai probabil una foarte avansata, lucru care ar face ca terapia sa
fie ceva mai putin eficienta.

Telul oricarui doctor este acela de a perfecta un test care sa poata diagnostica un neoplasm in
fazele lui incipiente pentru a se putea interveni cu eficacitate maxima. CA-125 a fost initial
detectat cu anticorpi monoclonali denumiti OC 125. Desi acest test de determinare a CA 125
nu se gaseste printre testele de screening larg aplicate, totusi valori crescute ale markerului
CA 125 pot fi un indiciu ca acea persoana la care intalnim aceste valori crescute ar trebui sa
primeasca tratament sau macar sa i se efectueze teste de screening suplimentare.

Valorile normale variaza de la 0-35 U/ml.

Cresteri moderate sunt considerate cele in care valorile se gasesc in intervalul 35-50 U/ml.

125
Cresteri severe sunt cele de peste 50 U/ml . Niveluri crescute se intalnesc frecvent la femei la
menopauza si aceste valori crescute trebuie sa atentioneze persoanele respective cu privire la
necesitatea de a efectua analize mai amanuntite.

La femeile la care nu s-a instalat inca menopauza testul este mai putin viabil deoarece niveluri
crescute se pot intalni din o multitudine de cauze.

CITOMEGALOVIRUS Ig G
CMV – citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la
copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala
asociata infectiei este relativ rara.

Valori normale

• Negatv < 8 Eu / ml

• Echivoc > 12 Eu / ml

Semnificatie clinica

La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.

Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70-90% din populatia adulta avand anticorpi
pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste
exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a
numeroaselor forme inaparente.

Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM
si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:

• diagnosticul infectiei verticale cu CMV, cand in sangele din cordonul

ombilical se deceleaza Ig M-CMV ;

• diagnosticul infectiei acute sau recente cu CMV.

Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser
cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4-6 luni.
Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-
CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul
citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor
anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser
confirma infectia cronica cu CMV.

Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata
viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru
supravegherea epidemiologica.

126
CITOMEGALOVIRUS Ig M
CMV –citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la
copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala
asociata infectiei este relativ rara.

Valori normal: negativ

Semnificatie clinica

La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.

Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70 – 90% din populatia adulta avand anticorpi
pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste
exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a
numeroaselor forme inaparente.

Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM
si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:

• diagnosticul infectiei verticale cu CMV, cand in sangele din cordonul

ombilical se deceleaza Ig M-CMV ;

• diagnosticul infectiei acute sau recente cu CMV.

Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser
cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4 – 6 luni.
Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-
CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul
citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor
anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser
confirma infectia cronica cu CMV.

Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata
viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru
supravegherea epidemiologica.

ASLO
Este analiza care descopera in sangele bolnavilor anticorpii antistreptococici, care se numesc
antistreptolizine. Rezultatele se exprima in unitati ASLO/ml ser.

Anticorpii anti streptolizina O apar impotriva unei enzime produse de streptococii –

hemolitici de grup A. Cresterea titrului de anticorpi anitistreptolizina O se asociaza cu aparitia
unor afectiuni poststreptococice: febra reumatismala, (cardita, poliartrita, choreea minor,
noduli subcutanati, eritem), glomerulonefrita poststreptococica.

Valori normale
127
 • 0 – 2 ani < 160 U/ml

• 2 – 4 ani < 120 U/ml

• 5 – 5 ani < 160 U/ml

• 6 – 9 ani < 240 U/ml

• 9 – 12 ani < 320 U/ml

• 12 – 100 ani < 200 U/ml

Cresteri anormale

O reactie pozitiva cu valori de peste 300 U/ml arata ca in trecutul apropiat la bolnavului a fost
o infectie cu streptococ, fie in gat, nas fie in alta parte a corpului, chiar daca in prezent
microbul nu se mai gaseste in organism. In unele cazuri reactia iese pozitiva si la persoanele
care poarta streptococul in gat, fara sa prezinte semne de infectie streptococica.

Analiza ASLO se recomana atat pentru depistarea infectiilor streptococice (faringita,

amigdalita, scarlatina) cat si pentru urmarirea evolutiei in timp a acestori boli spre vindecare.

Revenirea la normal a valorilor ASLO indica o vindecare a infectiei streptococice pe cand

cresterea acestora sugereaza o noua infectie cu streptococ. De aceea repetarea acestei analize
este importanta nu numai pentru tratamentul cu penicilina a infectiei, dar si pentru prevenirea
complicatiilor ce pot surveni dupa infectia cu streptococ mai ales la copii si tineri: reumatism
articular acut, boli de inima, boli de rinichi (glomerulornefrita).

PSA TOTAL
PSA (antigenului specific prostatic) – este o glicoproteina specifica epiteliului prostatic. Este
un marker cu specificitate de organ.

Specificitatea valorilor PSA in diagnosticul cancerului de prostata este limitata de cresteri ale
acestuia in afectiuni prostatice benigne (adenom prostatic, prostatita etc.).

Valoarea predictiva pozitiva a PSA este de aproximativ 25-35% pentru nivelele intre 4 si 10
ng/ml si de 50 – 80% pentru valori de peste 10 ng/ml. Determinarea concentratiei de PSA si
fPSA se face in scop de diagnostic pentru:

• hiperplazii benigne de prostata (BHP)

• carcinom de prostata

• prostatite,uretrite , postcistoscopii, post tuseu rectal

• cresc valorile PSA,marker de monitorizare a tratamentului

postprostatectomie, iradiere,tratament hormonal in cancer prostatic

128
Valorile PSA total si free PSA se interpreteaza in corelatie cu constatarile tuseului de prostata
sistarea clinica, daca PSA t este intre 4 – 10 ng/dl si tuseul de prostata e pozitiv se recomanda
biopsie prostatica, pentru luarea unei decizii terapeutice.

Determinarea concentratiei serice de PSA total si fPSA se recomanda ca test screening la toti
barbatii peste 50 ani insotit de un tuseu prostatic.

CITOMEGALOVIRUS Ig M
CMV –citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la
copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala
asociata infectiei este relativ rara.

Valori normal: negativ

Semnificatie clinica

La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.

Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70 – 90% din populatia adulta avand anticorpi
pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste
exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a
numeroaselor forme inaparente.

Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM
si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:

• diagnosticul infectiei verticale cu CMV, cand in sangele din cordonul

ombilical se deceleaza Ig M-CMV ;

• diagnosticul infectiei acute sau recente cu CMV.

Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser
cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4 – 6 luni.
Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-
CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul
citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor
anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser
confirma infectia cronica cu CMV.

Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata
viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru
supravegherea epidemiologica.

Factor Rh
Importanta imunologica a factorului Rh consta in situatia nedorita in care o viitoare mama Rh
negativa este insarcinata si tatal copilului este Rh pozitiv. In organismul matern iau nastere
129
anticorpi anti-Rh care pot influenta negativ evolutia sarcinii, mai ales daca are loc o
comunicare intre sangele matern si cel fetal.

Dintre complicatiile care pot sa apara la fat cea mai grava este eritroblastoza, caracterizata
clinic prin trei simptome: anemie hemolitica, icter grav si edem generalizat.

In timpul nasterii, hematiile fatului pot trece in circulatia sanguina a mamei care, fiind Rh
negativa, va reactiona imun fata de antigenele Rh pozitiv ale fatului, pe care acesta le-a
mostenit de la tatal Rh pozitiv.

Anticorpii materni anti Rh sunt Ig-ne care au proprietatea de a traversa bariera placentara, iar
la fetii ulteriori, cu tatal Rh pozitiv, va putea sa apara hemoliza intravitala sau chiar moartea
fatului.

Anti HCV
Test specific de depistare in sange a anticorpilor anti-virus hepatita C.

Anticorpii nu sunt suficienti pentru a oferi imunitate organismului si testul nu poate face
distinctia intre infectia acuta si cea cronica.

Daca testul este pozitiv se recomanda repetarea sa pentru eliminarea erorilor de laborator.

Valori normale: negativ

Semnificatia clinica

Anticorpii pot lipsi in primele 4 saptamani dupa infectare la aprox. 30 % dintre persoane.
Dupa 3 luni de la infectare, anticorpii sunt detectati la 90 % din persoanele infectate

Doar biopsia hepatica poate apoi identifica tipul si gradul leziunilor hepatice si determina
severitatea bolii, fiind necesara pentru evaluarea inceperii tratamentului

Enzimele hepatice (GOT, GPT) pot fi crescute (ele sunt eliberate in sange cand celulele
hepatice sunt distruse) sau pot fi normale, in functie de perioadele de activitate sau inactivitate
a bolii.

Daca este depistata prezenta anticorpilor (HCV-Ac), se poate determina prezenta in sange a
ARN-ului viral (HCV-RNA) care confirma prezenta virusului in sange

Aceasta determinare este necesara apoi pentru initierea si evaluarea tratamentului.

Este utila si determinarea genotipului viral, anumite tipuri de virus raspunzand mai bine la
tratament decat altele. Genotipul nu are insa legatura cu felul in care va evolua boala ca
severitate. Este util de stiut genotipul viral doar pentru a putea face o evaluare a raspunsului
care ar putea fi obtinut la tratamentul antiviral. Astfel, studiile au aratat ca genotipul 1 (cel

130
mai frecvent in SUA) este cel mai rezistent la tratament. Bolnavii care au acest tip de virus au
sanse 40-45% de a obtine un raspuns sustinut dupa tratamentul asociat. Bolnavii care au
infectie cu genotipul 2 au sanse de 85% de a obtine un raspuns sustinut la tratament

in cadrul procesului de determinare a diagnosticului trebuie discutata si prezenta factorilor de

risc si calea prin care infectarea s-a produs.

Anti – TPO
Aticorpi TPO (anti tiroid peroxidaza)

• TPO (anti tiroid peroxidaza) se gaseste in microzomii tirocitelor si se

exprima pe suprafata celulelor atipice , in asociatie cu tyroglobulina (TG)
are rol esential in iodinarea L-tyrozinei si formarea hormonilor tiroidieni T4,
T3 si fT3

• TPO are potential autoantigenic.

• Determinarea concentratiei serice de anti TPO este utila in diagnosticul

tiroiditelor autoimune:

Valori normale: 0 – 34 IU/ml

Cresteri anormale

• 90% din pacientii cu tiroidita Hashimoto cronica

• 70% din pacientii cu boala Graves

Nivelul seric al anti TPO nu este totdeauna corelat cu starea clinica, un nivel normal nu
exclude boala , dar reaparitia anti TPO dupa remisie poate insemna o recrudescenta a bolii.

Valori crescute se intalnesc in:

• Tiroidita Hashimoto

• Boala Graves

• Mixedem idiopatic

• Boala Addison

• Tiroidita Riedl

Seminificatii clinice

• Tiroidite – in special pentru detectia tiroiditelor cronice limfocitare

(b.Hashimoto)

• Hipotiroidism primar (forme subclinice, latente)

131
 • Hipertiroidism – mai ales ca analiza aditionala la determinarea TRAK
(anticorpi antireceptori TSH) la pacienti cu boala

• Graves Gusa endemica pentru evaluarea prezentei unei boli tiroidiene

autoimune suprapuse.

CITOMEGALOVIRUS Ig G
CMV – citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la
copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala
asociata infectiei este relativ rara.

Valori normale

• Negatv < 8 Eu / ml

• Echivoc > 12 Eu / ml

Semnificatie clinica

La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.

Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70-90% din populatia adulta avand anticorpi
pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste
exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a
numeroaselor forme inaparente.

Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM
si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:

• diagnosticul infectiei verticale cu CMV, cand in sangele din cordonul

ombilical se deceleaza Ig M-CMV ;

• diagnosticul infectiei acute sau recente cu CMV.

Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser
cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4-6 luni.
Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-
CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul
citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor
anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser
confirma infectia cronica cu CMV.

Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata
viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru
supravegherea epidemiologica.

132
CA 125
CA-125 este cunoscut ca si Cancer Antigen 125. Acest antigen este un marker tumoral sau
biomarker ale carui valori pot fi crescute in sangele unor persoane cu anumite tipuri de cancer.

CA 125 este o glicoproteina si este produsa de catre gena MUC 16. Este mai cunoscut sub
numele de markerul tumoral al cancerului ovarian, dar aceasta asociere (a markerului cu
cancerul ovarian) nu trebuie privita ca unica.

Niveluri crescute ale acestui marker in sange se mai pot intalni si in alte afectiuni maligne. De
exemplu, acest marker poate fi intalnit (nivelurile lui sunt crescute) si in cancerul pulmonar,
de san, gastrointestinal, precum si cel cu origine in endometru sau tubele fallopiene.

De asemenea se pot intalni niveluri crescute ale acestui marker in diferite afectiuni benigne
cum ar fi endometrioza, diferite afectiuni ale ovarelor si de asemenea sarcina. Alte afectiuni
atat benigne cat si maligne ce provoaca inflamatii in zona abdominala pot duce la cresterea
acestui marker in sange. Astfel acest marker nu este nici extrem de specific pentru cancer si
nici extrem de sensibil caci nu toti pacientii cu cancer au un nivel crescut de CA-125 in sange.

De exemplu 79 % din totalul cancerelor ovariene prezinta pozitivitate a testului pentru

markerul CA-125 in timp ce restul de 21% nu au nici o expresie a acestui antigen prezenta in
sange.

Aceste marker CA-125 este clinic aprobat pentru urmarirea raspunsului la tratament si pentru
evaluarea prognosticului dupa tratament. El este cu precadere folositor pentru diagnosticarea
cancerului ovarian recurent. Rolul potential in detectia timpurie a cancerului ovarian este
controversat si de aceea nu este inca adoptat printre testele de screening de larga utilizare sau
care se fac standard.

Problemele cheie in folosirea testului de determinare a antigenului CA-125 ca unealta de

screening sunt tocmai lipsa lui de specificitate si incapacitatea lui de a detecta fazele primare
ale cancerului, acelea in care se mai poate inca interveni, caci aceste faze sunt cele curabile.
De exemplu, pentru o confirmare pozitiva a unui test de determinare a antigenului CA-125,
teste care a iesit pozitiv (s-a gasit acest antigen in sangele unei femei, iar cantitatile erau
crescute-ceea ce teoretic ar insemna prezenta cancerului ovarian la acea femeie), o interventie
chirurgicala ar fi necesara pentru a confirma ca intr-adevar acea femeie are cancer ovarian,
interventie care asociaza desigur riscul pe care orice interventie il are.

In plus chiar daca s-ar confirma ca intr-adevar acea persoana are cancer ovarian, s-ar constata
ca faza in care se afla este cel mai probabil una foarte avansata, lucru care ar face ca terapia sa
fie ceva mai putin eficienta.

Telul oricarui doctor este acela de a perfecta un test care sa poata diagnostica un neoplasm in
fazele lui incipiente pentru a se putea interveni cu eficacitate maxima. CA-125 a fost initial
detectat cu anticorpi monoclonali denumiti OC 125. Desi acest test de determinare a CA 125
nu se gaseste printre testele de screening larg aplicate, totusi valori crescute ale markerului

133
CA 125 pot fi un indiciu ca acea persoana la care intalnim aceste valori crescute ar trebui sa
primeasca tratament sau macar sa i se efectueze teste de screening suplimentare.

Valorile normale variaza de la 0-35 U/ml.

Cresteri moderate sunt considerate cele in care valorile se gasesc in intervalul 35-50 U/ml.

Cresteri severe sunt cele de peste 50 U/ml . Niveluri crescute se intalnesc frecvent la femei la
menopauza si aceste valori crescute trebuie sa atentioneze persoanele respective cu privire la
necesitatea de a efectua analize mai amanuntite.

La femeile la care nu s-a instalat inca menopauza testul este mai putin viabil deoarece niveluri
crescute se pot intalni din o multitudine de cauze.

CA 19-9
CA 19-9 insemna Carbohydrat Antigen 19-9. Acest antigen este un marker tumoral. In prezent
Markerii tumorali sunt rar folositi dar au o importanta tot mai mare in diagnosticul
neoplasmelor.

Markerii tumorali sunt substante, care pot fi produse de catre tumora sau care apar ca raspuns
al organismului fata de aceste antigene. Desi numarul lor este mare si exista tehnici abordabile
in practica medicala, rolul lor in diagnosticarea diferitelor tipuri de cancer este minor, mai ales
in stadiile precoce ale neoplaziilor.

Detectarea markerilor tumorali se poate face fie in sange, fie in urina, sau alte tesuturi ale
organismului in functie de tipul de cancer. CA 19-9 este prezent in pancreas dar si in tesutul
epitelial al stomacului dar nu numai (alte locuri sunt si alte parti ale tubului digestiv).

Markerii tumorali CA 19-9 sunt produsi fie de catre tumora insasi, fie de catre organism, ca
raspuns la prezenta tumorii maligne sau in anumite afectiuni benigne necanceroase.

Printre trasaturile importante ale unui marker se numara cea conform careia el trebuie sa
diferentieze fara echivoc celulele normale si cele canceroase ale organismului. O alta trasatura
importanta este specificitatea de organ, care insa nu este indeplinita aici.

Markerul CA 19-9 este folosit pentru detectia si urmarirea in special a tratamentului

cancerului pancreatic. Insa multitudinea de alte neoplasme in care poate fi intalnit ii da
aceasta nespecificitate de organ. Markerul CA 19-9 are indicatie majora in suspiciunea de
cancer pancreatic, hepatic, biliar sau gastric precum si in monitorizarea pacientilor cu aceste
tipuri de neoplazii.

De asemenea tot acest marker mai are o indicatie relativa in diagnosticarea si monitorizarea
cancerului colorectal si ovarian. Testarea pozitiva nu inseamna insa prezenta categorica si
singulara a neoplasmului, alte investigatii fiind absolut necesare in stabilirea unui diagnostic
corect.

134
Validitatea markerului tumoral depinde de o serie de pa