VSH – viteza de sedimentare a hematiilor

Ce este viteza de sedimentare a hematiilor – VSH

Testele VSH masoara viteza de sedimentare (asezare) a hematiilor (globulele rosii ale
sangelui) in tubul de test in timp de o ora. Cu cat mai multe hematii se aseaza pe baza tubului
in acest interval, cu atat mai mare este nivelul de sedimentare, adica VSH-ul.

Atunci cand in corpul nostru este prezenta o inflamatie, anumite proteine determina ca
globulele rosii sa se lipeasca unele de altele si sa cada astfel mai repede pe suprafata bazei
recipientului test. Aceste proteine sunt produse de ficat si de sistemul imunitar in anumite
conditii, cum ar fi o infectie, o boala autoimuna sau cancer.

Totusi, sunt multe cauze ale unui VSH marit. Din acest motiv, un diagnostic corect nu poate fi
pus doar dupa ce pacientul si-a facut testul de sedimentare, ci doar in combinatie cu alte teste.
De asemenea, dupa ce un diagnostic a fost confirmat prin orice metoda, testele VSH pot sa
confirme prezenta unei afectiuni sau, ulterior, pot sa arate medicului cat de bine functioneaza
tratamentul prescris.

De ce se fac testele VSH?

Testele VSH se fac pentru:

• A afla daca o inflamatie sau o afectiune este prezenta in organism

• A verifica evolutia bolii

• A vedea cat de bine functioneaza tratamentul aplicat

Cum sa ne pregatim pentru un test VSH?

Nu e nevoie de o pregatire speciala inainte de un astfel de test. E suficient sa vorbesti cu

doctorul tau despre orice nelamurire, procedura, rezultate posibile, etc.

Cum se face testul VSH?

Testul VSH se face in aceeasi maniera ca toate testele care presupun recoltarea de sange din
venele pacientului. Nu exista riscuri sau motive de ingrijorare suplimentare. Testul VSH face
parte din analizele de sange si se face in acelasi mod ca si analizele uzuale.

Cum se interpreteaza rezultatele testului VSH?

Asa cum mentionam mai sus, viteza de sedimentare masoara cat de repede se aseaza celulele
rosii pe suprafata bazei recipientului de test. Rezultatele normale difera de la laborator la
laborator, depinzand de conditiile de analiza si metodele folosite. Totusi, fiecare laborator

1
indica valorile normale ale VSH ca si valori de reper pentru pacienti. Mai mult de atat, in
functie de varsta, sanatatea generala a organismului si alti factori, medicul dumneavoastra va
putea sa interpreteze diferit, particularizat de la caz la caz anumite valori ca fiind normale sau
marite in circumstante diferite. Aceasta inseamna ca, chiar daca valoarea VSH a iesit in afara
limitelor valorilor de mai jos, aceasta valoare poate fi totusi normala pentru organismul dvs
sau pentru laboratorul unde va faceti analizele:

VSH valori normale:

• Barbati – 0-15 mm/hr sau 0-20 mm/hr la cei cu varsta peste 50 de ani

• Femei – 0-20 mm/hr sau 0-30 mm/hr la cele cu varsta peste 50 de ani

• Copii – 0-10 mm/hr

• Nou-nascuti – 0-2 mm/hr

VSH valori marite.

Valorile marite ale VSH pot fi cauzate de:

• Boli autoimune, cum ar fi lupus eritematos sau artrita reumatoida

• Cancer, cum ar fi cancerul limfatic

• Boli cronice ale rinichilor

• Infectii, cum ar fi pneumonie, boala inflamatorie pelvina sau apendicita

• Inflamatii ale incheieturilor

• Inflamatii ale glandei tiroide

• Infectii ale rinichilor, oaselor, pielii sau ale valvelor cardiace

• Sarcina

• Infectii virale

VSH valori scazute.

Valorile scazute ale VSH pot fi cauzate de:

• Un nivel ridicat al glicemiei

• Policitemie

• Anemie cu celule falciforme

2
 • Boli grave ale ficatului

Ce afecteaza rezultatele testului VSH?

Dintre motivele pentru care nu vei putea sa iti verifici VSH sau rezultatele testelor nu vor fi
concludente, se numara:

• Daca esti insarcinata

• Daca esti anemic/anemica

• Daca esti in timpul menstruatiei

• Daca te afli sub tratament medicamentos. Din acest ultim motiv, spune-i doctorului tau
despre orice medicament pe care il iei, sub prescriptie medicala sau din proprie
initiativa.

Testul VSH – ce anume sa ai in vedere

• Desi anumite afectiuni, cum ar fi arterita cu celule gigante, aproape intotdeauna

determina valori marite ale VSH, testul de sedimentare nu poate fi folosit singur
pentru a identifica o anumita boala. Rezultatele testului trebuie verificate impreuna cu
cele ale altor teste si interpretate doar de catre medicul dvs.

• Anumite boli care cauzeaza inflamatii nu genereaza si valori marite ale VSH, deci
valorile normale ale VSH nu exclud prezenta unei anumite boli/infectii.

• Anumite cadre medicale prefera sa utilizeze testele de proteina C reactiva pentru a

identifica prezenta unei afectiuni inflamatorii.

Pentru orice alte informatii privind testul VSH si modul lui de interpretare, ne puteti scrie
folosind formularul de contact de aici. De asemenea, tot aici va puteti programa la oricare
dintre laboratoarele IDS-Laboratories pentru a va face testul VSH, un test care va contribui la
obtinerea unui diagnostic de certitudine.

Informaţii generale

Sedimentarea hematiilor apare atunci când eritrocitele agregă sub forma unei
coloane. In mod normal hematiile dintr-o probă de sânge sedimentează lent datorită
încărcăturii de suprafaţă negative a acestora, care face ca celulele adiacente să se
respingă când distanţa intercelulară scade sub un nivel minim. In anumite afecţiuni
care determină creşterea proteinelor de fază acută (α-globuline, fibrinogen) sau
imunoglobulinelor, proteinele plasmatice se ataşează pe suprafaţa hematiilor şi
reduc potenţialul de suprafaţă determinând agregarea hematiilor şi creşterea
sedimentării acestora1;2.

3
VSH-ul reprezintă rata la care sedimentează hematiile dintr-o probă de sânge
anticoagulat într-o oră. Cu cât hematiile sedimentează mai repede, cu atât VSH-ul
este mai mare, fiind un indicator de răspuns de fază acută. O creştere a VSH-ului
apare la cel puţin 24 ore după iniţierea răspunsului inflamator, iar după încheierea
răspunsului de fază acută scade cu un timp de înjumătăţire de 96-144 ore.

In comparaţie cu CRP şi amiloidul A seric, VSH-ul este crescut şi în situaţiile în

care se produce creşterea concentraţiei imunoglobulinelor, complexelor imune şi
altor proteine2.

Indicaţii

• Test screening în suspiciunea de reacţii inflamatorii, infecţii, boli autoimune,

discrazii plasmocitare.

• Monitorizarea evoluţiei şi tratamentului în anumite boli: arterită temporală,

polimialgie reumatică, artrită reumatoidă, reumatism articular acut, lupus
eritematos sistemic, boala Hodgkin, tuberculoză, endocardită bacteriană.

• Diagnosticul arteritei temporale, polimialgiei reumatice 3.

VSH-ul nu este un test diagnostic pentru o anumită boală şi nu trebuie utilizat

pentru screening-ul pacienţilor asimptomatici 1.

Pregătire pacient – à jeun/postprandial; o masă lipidică poate determina alterări

plasmatice1;4.

Specimen recoltat – sânge venos4.

Recipient de recoltare – vacutainer cu citrat de sodiu 3.8% tamponat sau vacutainer

cu EDTA K3 (pentru metoda microfotometrică capilară) 4.

Cantitate recoltată – cât permite vacuumul4.

Cauze de respingere a probei – cantitate insuficientă, specimen coagulat, specimen

hemolizat5.

Stabilitate probă

• 2 ore la temperatura camerei (18-26°C); testul ar trebui efectuat la cel mult 2

ore după recoltare. Dacă este ratată citirea la 1 oră, sângele nu poate fi
remixat şi refolosit pentru VSH. Testul trebuie efectuat la temperatura
camerei4.

• 12 ore la 2-8°C; dacă sângele a fost refrigerat, trebuie reechilibrat la

temperatura camerei înaintea efectuării testului 4.

4
 • 24 ore la 4 – 8 ° C – pentru probele recoltate pe K3 EDTA; sângele
refrigerat, trebuie reechilibrat la temperatura camerei înaintea efectuării
testului4.

Metode

• metoda manuală Westergren: se aşează tubul în poziţie verticală într-un

suport gradat milimetric şi se citeşte nivelul de sedimentare a hematiilor în
mm după 1 ora; în unele teste este citit rezultatul şi după un interval de 2 ore,
dar acesta nu furnizează informaţii suplimentare 2;4.

• metoda automată de citire VSH (cu ajutorul unui sistem de raze infraroşii) 4.

• metoda microfotometrică capilară: măsoară capacitatea de agregare a

4
eritrocitelor (prima etapă a sedimentării) în prezenţa aglomerinelor, la 37°C .

Valori de referinţă6

Bărbaţi: Femei:

<50 ani: <15 mm/h <50 ani: <20 mm/h

50-85 ani: <20 mm/h 50-85 ani: < 30 mm/h

>85 ani: <30 mm/h >85 ani: <42 mm/h

Copii (0-18 ani): <10 mm/h

Sarcina (săptămânile 1-20): 18-48 mm/h Sarcina (săptămânile 21-40): 30-70

mm/h

Semnificaţie clinică

1. VSH crescut

• Boli de colagen; este cel mai util test pentru diagnosticul şi monitorizarea
arteritei temporale, artritei reumatoide şi polimialgiei reumatice.

• Infecţii, pneumonii, sifilis, tuberculoză, endocardită bacteriană subacută.

• Boli inflamatorii: boala inflamatorie pelvină acută, guta, artrita, nefrita,

nefroza.

• Boli neoplazice.

5
 • Creşterea imunoglobulinelor serice, mielom multiplu, macroglobulinemie
Waldenström.

• Intoxicaţii acute cu metale grele.

• Distrucţii tisulare/celulare, infarct miocardic acut, postoperator (valorile

crescute se pot menţine până la 1 lună).

• Toxemie, hipotiroidism, hipertiroidism.

• Anemia acută sau din bolile cronice.

! Un VSH moderat crescut trebuie întotdeauna investigat 1;3.

2. VSH normal:

• Policitemie vera.

• Anemie feriprivă.

• Infecţii virale necomplicate, mononucleoza infecţioasă.

• Insuficienţa cardiacă congestivă, boala renală activă cu insuficienţă cardiacă.

• Alergie acută.

• Ulcer peptic.

! Un VSH normal nu exclude o boală organică non-inflamatorie, disfuncţie de

organ/neoplazie1;2.

Valori critice – creşteri extreme ale VSH apar în limfoame, carcinoame maligne de
colon/sân, mielom multiplu şi artrita reumatoidă 1.

VSH >100 mm/h apare în: metastaze, boli renale (în special cele cu azotemie),
infecţii severe (osteomielită, endocardită bacteriană subacută), polimialgie
reumatică2.

Limite şi interferenţe

1. Variaţii fiziologice:

• Menstruaţia: VSH-ul creşte în timpul ciclului menstrual, atingând nivelul

maxim în faza premenstruală şi scăzând în timpul menstruaţiei1.

6
 • Sarcina: VSH-ul creşte continuu începând cu a 4-a săptămână de sarcină
până în a 3-a săptămână postpartum3 şi atinge un nivel maxim de până la 45
mm/h în prima săptămână postpartum1.

• Nou-născuţi: VSH-ul este scăzut datorită hematocritului crescut şi nivelului

scăzut de fibrinogen1.

• Femei vârstnice (70-89 ani) aparent sănătoase pot avea un VSH foarte mare
(până la 60 mm/h)1.

2. Factori care determină VSH crescut:

• Sânge refrigerat1.

• Anemia: datorită numărului scăzut de eritrocite; în anemia feriprivă creşterea

VSH nu corespunde numărului de eritrocite deoarece microcitoza
concomitentă încetineşte sedimentarea hematiilor.

• Macrocitoza.

• Medicamente: contraceptive orale, dextrani (datorită absorbţiei pe suprafaţa

eritrocitelor), anticonvulsivante, aspirina, carbamazepina, cefalotin,
ciclosporina A, dexametazona, etretinat, fluvastatin, hidralazina,
indometacin, isotretinoin, lomefloxacin, metisergid, misoprostol, ofloxacin,
procainamida, propafenona, quinina, sulfametoxazol, zolpidem 1;2.

3. Factori care scad VSH-ul:

• Temperaturi >20-24°C2.

• Hiperglicemia1.

• Hiperlipoproteinemia (in special chilomicronii) 2.

• Hipofibrinogenemia.

• Policitemia.

• Hiperleucocitoza1.

• Prezenţa de eritrocite anormale: microcite, drepanocite, echinocite,

poichilocite, stomatocite, acantocite, sferocite (prin scăderea suprafeţei
necesare pentru agregarea hematiilor)4.

• Casexia3.

7
 Medicamente: aspirina, aur, corticotropin, ciclofosfamida, glucocorticoizi,
hidroxiclorochina, metotrexat, antiinflamatorii nesteroidiene, penicilamina,
sulfasalzina, tamoxifen, trimetoprim1.

Creatinina
Creatinina este o molecula generata de metabolismul muscular prezenta in serul din sange.
Creatinina nu trebuie confundata cu creatina. Creatinina prea mica sau cu valori prea mari
apare in rezultatul analizelor care se efectueaza ca parte a unui examen medical general, în
special atunci când pacientul a suferit recent de afecţiuni renale. Creatinina este produsa din
creatina, o molecula de importanta majora pentru producerea de energie in muschi.

Zilnic, aproximativ 2% din creatina organismului este transformata in creatinina. Iar pentru ca
masa musculara din corp este relativ constanta de la o zi la alta, nivelul creatininei in sange
este apreciat ca fiind acelasi in fiecare zi.
De aceea determinarea concentratiei de creatinina in urina din 24 ore poate oferi o orientare in
ceea ce priveste functia renala in ansamblu. Creatinina este un produs “deseu” al
organismului care este transportat la rinichi prin sange de unde este filtrat si eliminat
din organism in urina. Cantitatea de creatinina produsa de organism in fiecare zi depinde de
masa musculara a persoanei: un barbat tanar si cu masa musculara mare, de exemplu, produce
mai multa creatinina decat o femeie, eventual mai scunda si mai in varsta.

De ce este important sa vericam nivelul de creatinina?

Este important sa verificam nivelul de creatinina pentru ca s-a dovedit ca aceasta este
un indicator destul de fiabil asupra rinichilor, aflam astfel daca acestia functioneaza
bine. Rinichiul este organul poate cel mai bine irigat din corp si se poate spune ca, practic,
rinichii curata organismul de toxine. Rinichii sunt cei care mentin creatinina din sange in
limite normale. In cazul in care starea de sanatate a rinichilor se deterioreaza din diverse
motive, nivelul de creatinina din sange va creste. Nivelurile anormal de ridicate ale
creatininei avertizeaza cu privire la posibile probleme de sanatate sau insuficienta a
rinichilor. Acesta este motivul pentru care testele de sange standard verifica in mod
obisnuit si valoarea creatininei in sange.

Creatinina, valori normale

Este important sa cunoastem care sunt valorile normale pentru creatinina pentru a sti unde ne
situam cu sanatatea dar va recomandam interpretarea corecta a analizelor de catre medicul
specialist.

Valori normale ale creatininei in sange sunt de aproximativ 0.6 la 1.2 miligrame (mg) pe
decilitru (dl) la barbati adulti si 0.5 la 1.1 de miligrame pe decilitru la femeile adulte. (In
sistemul metric, un miligram este o unitate de greutate egala cu o miime de gram si un
decilitru este o unitate de volum egala cu o zecime de litru.)

8
(*Nota: Aceste valori nu sunt fixe, pot varia in functie de recomandarile unui laborator sau al
altuia.) Creatinina serica poate varia mult. Un nivel al creatininei serice de 2,0 mg / dl poate
indica functia normala a rinichilor pentru un barbat culturist. Tinerii cu o musculatura
dezvoltata sau persoanele de varsta medie pot avea un nivel de creatinina in sange mai mare
decat persoanele in varsta sau alte categorii ale populatiei. Persoanele in varsta au adeseori
nivelul de creatinina din sange mai mic decat cel normal indicat. Sugarii au niveluri normale
de aproximativ 0,2 sau mai mult, in functie de dezvoltarea musculaturii lor. Persoanele care
sufera de malnutritie, cele care slabesc brusc si foarte mult, care sunt afectate de bolile de
lunga durata care slabesc masa musculara au un nivel de creatinina mai mic decat este de
asteptat pentru varsta lor. O persoana cu un singur rinichi poate avea un nivel normal de
aproximativ 1.8 sau 1.9.
Niveluri ale creatininei care ating 2.0 sau mai mult in nou-nascuti si 10.0 sau mai mult la
adulti pot indica insuficienta renala si necesitatea de dializa pentru a elimina “deseurile” din
sange.

Din ce motive creste creatinina?

Nivelul creatininei in sange creste de obicei ca urmare a unei functionari defectuoase a
rinichilor. Este important sa stim daca procesul care conduce la disfunctii renale (insuficienta
renala, azotemie) este de durata sau recent. Cele mai frecvente cauze de boli de rinichi de
lunga durata la adulti sunt tensiunea arteriala crescuta si diabetul zaharat. Anumite
medicamente pot provoca, uneori, niveluri ale creatininei anormal de ridicate. Creatinina
serica poate uneori sa creasca alarmant dupa ce mancam cantitati foarte mari de carne.

In urmatoarele situatii pot aparea valori ale creatininei serice mai mari decat in mod normal:

• In situatia in care rinichii nu functioneaza in mod normal;

• Atunci cand are loc un blocaj in uxul de urina (cum ar " o prostata extinsa
sau o piatra la rinichi);

• O infectie la rinichi;

• Deshidratare;

• Scaderea uxului de sange la rinichi;

• Tensiune arteriala mare in timpul sarcinii.

In urmatoarele situatii pot aparea valori ale creatininei serice mai mai mici decat in mod
obisnuit:

• O boala musculara, cum ar " distro"a musculara;

• O cura de slabire cu foarte putine proteine.

9
Exista simptome asociate cu valori crescute ale creatininei din sange?
Simptomele de disfunctii ale rinichilor (insuficienta renala) variaza foarte mult. Unele
persoane pot constata accidental ca au boli renale severe si niveluri crescute de creatinina fara
a avea nici un simptom. Alte persoane prezinta simptome pe care ar trebui sa le investigheze:
senzatie de deshidratare, oboseala, respiratie scurta, sacadata si multe alte simptome
nespecifice. Atunci cand ne facem analize medicale este recomandabil sa fim atenti si la
rezultatele privind creatinina. Putem fi aparent sanatosi dar e posibil totusi sa avem probleme
cu functia renala iar boala cronica de rinichi sa fie intr-un stadiu initial. Sa nu uitam ca in
stadiul initial „boala nu doare”.

Daca boala cronica de rinchi este tratata din timp, rata de deteriorare a functiei renale ramane
foarte mica si evolueaza foarte lent. Tratamentul afectiunii va fi stabilit de medicul specialist
in functie de circumstante si de particularitatile individuale.

Cum controlam creatinina?

Nivelul creatininei poate fi masurat in mai multe moduri. Putem masura creatinina cu un test
al creatininei serice o metoda simpla si relativ ieftina de a evalua cat de bine lucreaza
rinichii. Nivelurile sanguine ale creatininei pot fi utilizate pentru a calcula in alte cifre, printr-
un test numit clearance-ul creatininei (se masoara rata la care rinichii filtreaza creatinina din
sange). Clearance-ul creatininei se calculeaza pe baza concentratiei creatininei serice si a unor
coordonate ale pacientului precum sex, varsta si greutate. Este o mai buna estimare a functiei
renale decat testul creatininei serice. Clearance-ul creatininei reflecta rata la care rinichii
filtreaza sangele, numita de medici rata de filtrare glomerulara (RFG). Este o alta masura a
functiei renale. In cazul in care rinichii nu filtreaza sangele in mod eficient, rata de filtrare
glomerulara scade iar nivelul creatininei serice creste. Ca atare, nivelul creatininei serice este
o masura indirecta a ratei de filtrare glomerulara. Din pacate, nu exista o corelatie buna intre
creatinina serica si leziunile renale ale unei boli de rinichi aflate la inceputul evolutiei. Pentru
ca lucreaza mai mult, rinichii pot compensa daunele produse in stadiile incipiente ale bolii
renale. Atunci cand nivelul creatininei serice merge in sus, rata filtrarii glomerulare poate fi
redusa cu pana la jumatate. Din acest motiv, testul creatininei serice nu este util in
diagnosticarea precoce a unei boli de rinichi incipiente, dar este utilizat pentru a detecta o
boala de rinichi deja avansata.

Legatura cu bolile de inima

Pacientii cu afectiuni renale au in mod clar un risc crescut de a avea si boli de inima. De altfel,
bolile de inima sunt cauza majora de deces in randul pacientilor cu boli de rinichi severe (in
stadiu terminal). Un studiu recent a aratat ca majoritatea pacientilor internati in spital cu
insuficienta cardiaca acuta au si o boala de rinichi grava. Cresterea nivelului creatininei serice
si a hipertensiunii arteriale sunt factori care cresc riscul de a avea atat boli de inima cat si de
rinichi.

Simptomele bolii renale care sunt factorii de risc pentru boli de inima:

• Tensiune arteriala mare.

10
 • Anomaliile in compozitia sangelui, cum ar " dezechilibre ale electrolitilor
sau modi"cari ale lipidelor din sange (grasimi precum colesterol si
trigliceride).

Simptome de boli de inima care sunt factori de risc pentru boli renale:

• Hipertensiune arteriala severa;

• Retentie de sodiu si apa;

• Reducerea functiei inimii.

Unele medicamente care sunt utilizate in mod obisnuit pentru a trata pacientii cu insuficienta
cardiaca (cum ar fi diuretice sau inhibitori de enzime) pot afecta functia renala. Pacientii care
iau astfel de medicamente ar trebui sa faca teste ale creatininei serice pentru a verifica functia
renala.

Iata cateva intrebari des formulate legate de subiectul creatinina:

Exercitiile fizice afecteaza nivelul de creatinina?

In general, exercitiile fizice moderate nu afecteaza nivelul de creatinina. Pe masura ce masa
musculara creste, se va mari intr-adevar si nivelul de creatinina dar nu intr-un mod alarmant.

Regimul alimentar afecteaza creatinina? Sa tin o dieta prin care sa scad nivelul acesteia?

In general, nivelurile creatininei nu variaza daca avem o dieta normala. Nivelul creatininei
poate creste cu 10%-30% in cazul persoanelor care mananca foarte multa carne. Este
recomandabil sa scadem nivelul de colesterol si trigliceride in cazul in care acestea apar cu
niveluri mari in analizele medicale.

Ce este creatina? Daca iau creatina va creste si nivelul creatininei?

Creatina este un compus realizat in principal de catre ficat si transportat catre muschi.
Creatina este folosita ca energie pentru activitatea musculara. Odata ajunsa la muschi, o parte
din creatina este in mod spontan transformata in creatinina. Atat cantitatea de creatina cat si
de creatinina depind de masa musculara si de aceea barbatii prezinta niveluri mai mari decat
femeile.

Patrunjelul este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai bune tratamente pentru rinichi
și de detoxifiere. Extractul lichid de pătrunjel ajută în afecţiunile reumatice, gută, infecţii
urinare, nisip la rinichi, activează procesele metabolice, ajută în tratamentul pentru tiroidină,
are proprietăţi diuretice, reface sistemul imunitar, fortifică oasele şi dinţii, elimină apa, ureea,
acidul uric şi clorurile. Rinichii filtreaza sangele inlaturand sarea si toxinele care patrund in
organism. Cu timpul insa, sarurile se acumuleaza si e nevoie, din cand in cand, de o curatenie,
cura cu extract obtinut prin presare la rece de patrunjel fiind binevenita. Daca nu consumati
zilnic patrunjel, puteti apela la o cura cu patrunjel lichid obtinut prin presare la rece in

11
laboratoarele Walther Schoenenberger Pflanzensaftwerk GmbH & Co. KG, Hutwiesenstrasse
14, D-71106 Magstadt, Germania.

Creatinina se sintetizează în ţesutul muscular, fiind direct proporţională cu masa de ţesut

muscular din organism. Sinteza creatininei are loc în ficat şi rinichi şi este eliminată prin
urină. Valorile normale ale creatininei sunt: în sânge: la adulţi: 0,5-1,2 mg creatinină la 100
ml; la copii: 1,2 mg creatinină la 100 ml; în urină - 0,8-1,9 g creatinină/24h.

Valorile crescute ale creatininei sunt prezente în ser şi în urină. În ser, creatinina are un nivel
ridicat în caz de insuficienţă renală cronică, distrofie musculară progresivă, acromegalie. În
urină, creatinina este mai mare în caz de diabet şi hipotiroidism.
Creşteri ale creatininei mai pot apărea în afecţiuni extrarenale cu diaree, vărsături,
postoperator în intervenţii de urgenţă, în sarcină şi în tratamente cu medicamente toxice renal.
Hipocreatinemia se întâlneşte în insuficienţa renală cronică, în afecţiuni musculare şi în
hipertiroidism. (Rubrică realizată cu sprijinul laboratorului Focus Lab Plus Bucureşti -
www.focuslab.ro)

Creatinina este o molecula generate de metabolismul muscular, prezenta in serul din sange.
Creatinina nu trebuie confundata cu creatina. Creatinina este un „deseu" produs in muschi in
urma metabolismului creatinei (substanta care contribuie la producerea energiei necesare
pentru contractarea masei muscular).

Cantitatea de creatina transformata in creatinina are un nivel constant, care este in raport
direct cu masa de tesut muscular a organismului. Avand in vedere ca cea mai mare parte a
creatininei este eliminata prin urina, determinarea creatininei serice este foarte importanta
pentru diagnosticarea insuficientei renale.

Valori normale
In sange: 0,5-1,2 mg creatinina la 100 ml
In urina: 0,8-1,9 g creatinina / 24h

Cresteri patologice
Valori crescute ale creatininei se intalnesc in:
- Insuficienta renala cronica
- Distrofia musculara progresiva

12
- Acromegalie
- Sarcina
- Soc
- Postoperator

Scaderi patologice
Valori scazute ale creatininei se intalnesc in:
- Insu"cienta renala cronica
- Hipertiroidism
Analize biochimice (analiza zaharului din sange - glicemia si din urina - glicozuria)

Sangele omului are o structura extrem de complexa, continand numeroase substante organice
(proteine, grasimi, glucoza, enzime, hormoni, vitamine) si substante minerale (calciu, fosfor,
sodiu, potasiu, etc). Analizele biochimice cerceteaza compozitia chimica fie a sangelui total,
fie numai a serului sau plasmei sanguine.

Zaharurile din sange

Exista mai multe felui de zaharuri in organismul omului: glucoza, fructoza, lactoza etc.
Glucoza este cea mai importanta zaharida care se gaseste in mod normal in organele si
sangele omului si constituie combustibilul cel mai pretios pentru obtinerea energiei necesare
activitatii omului. Din arderea unui gram de glucoza, de catre organism, rezulta 4 calorii.
Glucoza in organism provine din alimentele consumate de catre om. Cele mai bogate alimente
in glucoza sunt dulciurile (zaharul, produsele zaharoase, mierea), precum si alimentele care
contin amidon (faina de cereale si produsele cerealifere, cartofii etc.) care in organism se
transforma prin actiunea enzimelor hidrolitice in glucoza. Dar organismul poate fabrica zahar
din orice nutriment, chiar din proteine si grasimi prin procesul de gluconeogeneza. Pentru
aprecierea cantitatii de zahar din organism, in laborator se analizeaza zaharul din sangele total
ori din ser sau plasma.
Valori normale ale glucozei din sange: 65-110 mg la 100 ml sange.
La persoanele de peste 40-50 ani, valorile medii ale glicemiei sunt mai crescute decat la tineri,
deoarece la ele si consumul de glucoza in organism este mai redus. Scaderea sau cresterea
glicemiei in afara acestor valori produce perturbari grave organismului.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Hipoglicemia

3. Hiperglicemia

4. Dozarea glucozei din sange - glicemia

5. Testul de toleranta la glucoza

13
 6. Determinarea glucozei in urina - glicozuria

7. Alte analize

8. Articole similare

Hipoglicemia
Astfel, scaderea glicemiei prea mult sub valorile normale (hipoglicemie) poate produce ca
simptome: slabiciune, tremuraturi, transpiratii si chiar pierderea constientei (coma
hipoglicemica). Acest lucru se intampla cand organismul este subalimentat cu alimente ce
contin glucoza (glucide) sau in caz de infometare (inanitie). Eforturile fizice mari, mai ales pe
munte, care consuma rezervele de glucide din ficat (in special la bolnavii de ficat) pot
predispune la hipoglicemie. Hipoglicemia se intalneste mai rar in bolile unor glande endocrine
care secreta hormoni insuficienti (hipofiza, tiroida, suprarenale), precum si la bolavii de diabet
care se trateaza cu doze prea mari de insulina sau alte medicamente antidiabetice.

Hiperglicemia
Cresterea glicemiei (hiperglicemie) se intalneste si la persoanele sanatoase daca analiza
sangelui se face dupa un consum crescut de dulciuri. De asemenea, persoanele care au avut un
traumatism fizic sau psihic (stres) sau care s-au tratat cu anumite medicamente, pot avea o
glicemie crescuta, fara a fi bolnavi de diabet. In aceste situatii glicemia revine la normal dupa
ce a disparut si cauza care i-a provocat cresterea.
O glicemie marita se intalneste in bolile glandelor endocrine care au rolul de a regla
concentratia glucozei in sange. Astfel, secretia in exces a hormonilor unor glande (hiopofiza,
tiroida, suprarenalele) produce hiperglicemie.
Dar cea mai mare crestere a glicemiei se intalneste in diabetul zaharat sau diabetul pancreatic.
Pancreasul este o glanda mixta, cu secretie endocrina de insulina si exocrina de enzime
digestive ce se elimina in duoden. Insulina este un hormon ce are rolul de a ajuta la consumul
si la arderea glucozei din sange si celule. In unele boli ale pancreasului acesta secreta mai
putina insulina sau nu mai secreta deloc si din aceasta cauza glucoza, in loc sa se consume, sa
se arda, se acumuleaza in sange, crescand glicemia. Astfel, glicemia poate ajunge la 200-300
mg% si chiar mai mult, ceea ce duce la coma diabetica (coma hiperglicemica) mai ales la
acele persoane care nu stiu ca au diabet.
De aceea, pentru depistarea persoanelor cu diabet se fac analize care dozeaza cantitatea de
glocoza in sange si depisteaza prezenta ei in urina.

Dozarea glucozei din sange - glicemia

Analiza zaharului din sange (glicemia) nu este obligatorie pentru persoanele tinere considerate
sanatoase. Dar dupa 30-40 ani varsta cand apare de obicei diabetul, este bine ca, cel putin
odata pe an sa se dozeze glicemia in special la unele categorii de persoane, cum sunt:
- persoanele care au parinti sau frati cu diabet
- persoanele care sunt predispuse la obezitate
- persoanele care observa ca de la un timp au o pofta prea mare de mancare si care mananca
mai mult ca de obicei
- persoanele care au o sete nepotolita si beau cantitati mari de apa, peste 3-4 litri chiar si in

14
sezonul rece
- persoanele care urineaza cantitati prea mari de urina, peste 2-3 litri in 24 de ore.

In prezenta acestor simptome cronice trebuie consultat un medic care va indica si efectuarea
unei glicemii. De mentionat ca persoanele care isi analizeaza glicemia trebuie sa vina
nemancate la laborator, sa anunte daca urmeaza un tratament antidiabetic si sa intrerupa timp
de 24 de ore orice tratament cu hormoni, care pot modifica rezultatele de laborator.

Testul de toleranta la glucoza

Hiperglicemia provocata se face la unele persoane pentru a preciza daca glicemia crescuta se
datoreaza diabetului zaharat sau altor cauze. In acest scop, i se da bolnavului glucoza fie pe
gura, fie injectata intravenos si la intervale de cate 30 de minute se recolteaza mai multe probe
de sange pentru dozarea glicemiei. In mod normal dupa consumul de glucoza, zaharul din
sange creste si la oamenii sanatosi, dar nu mult si revine la normal dupa 2 ore. Dar la
persoanele diabetice glicemia creste foarte mult, caci zaharul din sange nu se consuma si
revenirea la normal, la valorile initiale se face mai tarziu de 2 ore.
Persoanele care isi fac "hiperglicemie provocata" nu vor tine un regim strict, de infometare, in
speranta ca analiza le va iesi normala. Din contra, datorita perturbarii produsa de foame,
analiza poate sa fie chiar mai "anormala" ducand astfel la concluzii gresite privind gravitatea
diabetului. De aceea, se recomanda ca in zilele dinaintea efectuarii analizei aceste persoane sa
manance normal, dar in dimineata in care se executa analiza sa vina la laborator nemancate.
De asemena, tratamentul cu medicamente antidiabetice inainte efectuarii analizei, poate
induce medicul in eroare.

Determinarea glucozei in urina - glicozuria

Prezenta zaharului in urina se numeste glicozurie. In mod normal urina nu contine glucoza.
Dar cand glicemia a depasit 150-200 mg% atunci glucoza trece din sange prin rinichi si se
varsa in urina de unde se poate analiza. Pentru dozarea glicozuriei se va strange urina din 24
de ore.

Glicemia sau glucoza din sange, are valori normale cuprinse intre 60-110 mg/
100 ml ( 0,6 - 1 g/l ), daca se foloseste metoda coortotoluidina si intre 70-120
mg/100 ml ( 0,7-11,20 g/l ), pentru metodele ce folosesc principiul reducerii.
Determinari ale glucozei facute pe ser sau plasma, au valori normale cu
aproximativ 15 % mai mult decat cele amintite mai sus.

De aici decurge necesitatea speci"carii produsului biologic, pe care s-a facut

dozarea si notarea pe buletinul de analiza a valorilornormale in cazul respectiv.
Obtinerea unor valori crescute peste cele indicate ca normale constituie un
semnal de alarma, care necesita in primul rand repetarea analizei sangelui
cuplata cu determinarea glicozuriei, adica a glucozei din urina de 24 de ore.

15
Valorile glicemiei

1. Glicemia crescuta, insotita de glicozurie ( care la normal este absenta )

reprezinta cei doi parametri, care se intalnesc in diabetul zaharat clinic
manifest. In cele mai multe cazuri, aparitia glucozei in urina este
determinata de valoarea unei glicemii care se gaseste intre 160-180
mg/100 ml, valoarea care indica depasirea pragului renal, cand rinichiul
lasa sa treaca glucoza in urina.

2. Glicemia crescuta (peste anumite valori stabilite in functie de varsta ) si

avand in medie o valoare mai mare de 140 mg/ 100 ml, dar cu glicozurie
absenta, indica prezenta unui diabet zaharat, in cadrul caruia bolnavul
prezinta un prag renal crescut: se intalnesc cazuri de valori ale glicemiei de
200 mg/100 ml, cu glicozurie absenta.

3. Glicemia normala si glicozuria absenta, in cazul cand bolnavul nu prezinta

din punct de vedere clinic nici un fel de suspiciune, se poate pune
diagnosticul de normal, din acest punct de vedere. In cazul in care prezinta
obezitate, sau unele circumsante clinice particulare ( paradontoza, infectii
care se vindeca greu, dermatoze, prurit genital etc. ) desi valorile glicemiei
sunt normale si glicozuria absenta se impune efectuarea sub control
medicala unor probe functionale, cum ar " hiperglicemia provocata pe cale
orala sau pe cale intravenoasa, etc., probe care sunt in masura sa
precizeze daca aceste aspecte clinice se datoreaza unui diabet.

4. O situatie mai deosebita se prezinta atunci cand bolnavul are glucoza

prezenta in urina si glicemia normala. Rezolvarea acestei probleme, trebuie
precedata de o reveri"care a dozarii glicozuriei, urmarind in mod special,
ca recipientul in care se strange urina sa "e perfect curat, iar urina sa se
stranga corect pe intervalul de 24 de ore, cand se recomanda suprimarea
oricarui medicament, care ar putea interfera cu reactivii de dozare.

Variatii ziologice ale glucozei in sange

Dupa ingestia de alimente se constata o crestere a nivelului glucozei in sange.
Cercetari facute asupra nivelului glicemiei in cursul zilei, in functie de mese, arata
ca dupa masa de pranz, glicemia creste mai mult decat dimineata. Varsta este
unul dintre factorii care inuenteaza nivelul glicemiei pe nemancate, care creste
direct proportional cu aceasta;in cursul probei de hiperglicemie provocata, la
"ecare decada peste 40 de ani, valoarea creste cu 10 mg / 100 ml.

1. In timpul sarcinii, glicemia este cu 15-20 % mai mica deoarece aportul de

energie al fatului este dat de glucoza mamei;

2. Excesul ponderal este unul dintre factorii care altereaza testul de toleranta
la glucoza;

3. Postul inuenteaza nivelul glicemiei, in special la obezi si la femeile

gravide;

4. Repausul la pat prelungit mai mult de 3 zile, duce prin diminuarea utilizarii
glucozei periferice la alterarea vitezei de metabolism a glucidelor.

16
 5. Stresul psihic face sa creasca nivelul glicemiei, datorita descarcarii de
adrenalina;

6. Efortul "zic sustinut, duce la o scadere a valorii glicemiei.

Pe langa variatiile "ziologice, nivelul glicemiei poate aparea fals modi"cat in

analize de laborator, prin prezenta in sange a unor medicamente, care pot
interfera cu reactiile chimice folosite in dozare.

Glicozuria ( glucoza in urina ) este absenta la omul sanatos, sau in cantitati atat
de mici incat este dozabila doar prin metode de mare "nete.

Alte analize
In afara de modificarile valorilor glucozei, in diabet sunt perturbate si alte componente ale
sangelui.
Astfel ca si in cazul subnutritiei, pentru a face fata cheltuielilor de energie organismul recurge
la rezervele de grasime, pe care le mobilizeaza din depozite si le trece in sange spre a le utiliza
in locul glucozei. De aceea, sangele diabeticilor este gras, laptos si analiza arata valori
crescute ale grasimilor totale si ale colesterolului sanguin. Dar acest efort al organismului
de a suplini prin grasimi lipsa glucozei este sortit esecului caci grasimile nu se ard pentru a da
energia necesara decat in prezenta zaharului, a glucozei.

Se spune ca "grasimile ard in flacara produsa de glucoza" drept urmare grasimile sunt arse
incomplet rezultand substante toxice pentru organism (corpi cetonici, acetona). Prezenta
acestor substante in sangele si urina unei persoane arata aproape sigur ca este vorba de un
diabet grav, nedescoperit sau netratat corect. Intoxicatia organismului cu acetona si alte
substante cetonice poate duce la coma diabetica. De notat ca acetona din sange creste asa de
mult incat se elimina pe cale respiratorie, astfel ca aerul expirat de un bolnav de diabet in
aceasta faza sau de un bolnav in coma diabetica miroase a acetona sau a mere coapte. In
aceasta situatie analiza corpilor cetonici din sange si urina are o mare importanta pentru
diagnosticul de diabet.

In diabetul grav, pentru a face rost de glucoza organismul mobilizeaza nu numai grasimile ci
si proteinele corpului. Din aceasta cauza, cu toate ca mananca mult diabeticul slabeste, caci isi
consuma propriile lui proteine (diabetul cu slabire). Drept urmare, cresc si deseurile proteinice
din sange: acidul uric, ureea, creatinina. Datorita iritatiei cronice a rinichiului de catre
glucoza crescuta ce ajunge la acel nivel, se produce alterarea filtrului renal, care lasa sa treaca
albumina din sange in urina (albuminurie).
Masurarea volumului de urina din 24 de ore care este foarte mare ca si determinarea
densitatii urinei care datorita glucozei creste foarte mult sunt analize complementare foarte
utile pentru diagnosticul de diabet si usor de executat chiar si la domiciliu.

http://www.sfatulmedicului.ro/Analize-de-laborator/analize-biochimice-analiza-
zaharului-din-sange-glicemia-si-din-urina-gli_1276

17
Ce sunt TRANSAMINAZELE? Analize medicale explicate

Iulia, 22 Ianuarie 2014

Transaminazele sunt niste enzime, un tip de substante biochimice care se gasesc in interiorul
celulelor hepatice. Atunci cand celulele ficatului sunt distruse, transaminazele ajung libere in
sange.

Atunci cand facem analize si masuram transaminzale, practic masuram gradul de afectare a
ficatului. La normal avem in sange o cantitate admisa de transaminaze, insa atunci cand
intervine o patologice acestea pot fi crescute.

Care sunt transaminazele pe care le dozam din sange?

Transaminazele pe care le masuram le observam pe buletinul de analize ca TGO
(ASAT) si TGP (ALAT). Atunci cand transaminazele au valori marite ar trebui sa
facem o serie de investigatii si analize medicale suplimentare pentru a detecta
cauza.

Transaminaze marite – analize medicale explicate

Transaminazele crescute sunt semn al unei disfunctii sau injurii hepatice si medicul va cere,
atunci cand le descopera valorile marite, o serie de investigatii suplimentare precum:

• Markerii virali pentru hepatita B si hepatia C;

• Bilirubina directa si indirecta;

• Hemoleucograma completa;

• Ecogra"e abdominala superioara pentru a investiga aspectul "catului, dar

si dimensiunile acestuia;

• RMN hepatic;

Transaminaze crescute: Ce inseamna cand ai TGO marit

TGO sau transaminaza glutam oxalica ori aminotransferaza aspartat este o enzima ale carei
valori cred cand ficatul este afectat sever, cand “ficatul sufera”.

18
Transaminazele sunt niste enzime, un tip de
substante biochimice care se gasesc in
interiorul celulelor hepatice. Atunci cand
celulele ficatului sunt distruse, transaminazele
ajung libere in sange.

Atunci cand valorile sunt crescute, medicul, in

functie de starea pacientului si de istoricul
acestuia, poate cere un tip specific de TGO.
Mai exact trebuie sa stiti ca TGO 1 creste in
suferintele muschiului inimii (infarct
miocardic de exemplu), in timp ce TGO 2 este
sensibila pentru afectarea hepatica.

TGO marit –cauze posibile:

• Hepatite virale;

• Hepatite toxice, hepatita

alcoolica;

• Infarct miocardic;

• Exces medicamentos;

• Anemii hemolitice – acele anemii

in care sunt distruse globulele
rosii din sange;

• Cancer;

• Treaumatisme severe, traumatisme prin strivire;

• Arsuri;

• Mononucleoza;

Este important ca in cazul cresterii transaminazelor, medicul sa asocieze contextul clinic al

pacientul cu rezultatele analizelor de sange, pentru a putea depista cauza.

TGO valori normale: 5-40 unitati la litru. Valorile normale pot varia usor in functie de
sensibilitatea aparatului de analiza folosit de fiecare laborator.

Transaminaze crescute: Ce inseamna cand ai TGP marit

TGP sau transaminaza glutampiruvica ori alaninaminotransferaza este o enzima care se
gaseste in mai multe organe, cum ar fi in celulele ficatului, celulele renale, in inima etc.

19
Transaminazele sunt niste enzime, un tip de substante biochimice care se gasesc in interiorul
celulelor hepatice. Atunci cand celulele ficatului sunt distruse, transaminazele ajung libere in
sange.

Si in acest caz cresterea valorilor TGP va fi asociata cu contextul clinic al pacientului pentru a
se identifica afectiunea de baza. Medicul poate cere de asemenea investigatii si analize
medicale suplimentare, cum ar fi: creatinina, acid uric, uree, enzime cardiace, ecografie
abdominala, EKG etc. In cazul diagnosticului diferential cu afectiuni ale muschilor se poate
doza CK (creatinkinaza) pentru afectiunile musculare, sau fosfataza alcalina (FA) pentru
afectiunile biliare.

TGP marit – posibile cauze:

- Hepatite virale;
- Steatoza hepatica (ficat gras);
- Hepatite toxice si alcoolice;
- Afectiuni biliare;
- Afectiuni cardiovasculare;
- Afectiuni ale muschilor scheletici – miopatii;

TGP valori normale: 7-56 unitati la litru.

Transaminazele TGO (GOT, ASAT), TGP (GPT, ALAT)

Ce sunt transaminazele ?
Prin masurarea transaminzelor se masoara afectarea "catului. In mod normal
aceste enzimele se gasesc in celulele "catului dar cand acestea sunt distruse
enzimele ajung in sange
Cele mai folosite enzime sunt TGO (ASAT) si TGP (ALAT). TGO inseamna
transaminaza glutamica oxaloacetica sau aminotransferaza aspartat (ASAT) iar
TGP inseamna transaminaza glutamica piruvica sau aminotransferaza alanina
(ALAT)
Unde se gasesc transaminazele?
TGO se gaseste in mod normal in multe tesuturi inclusiv in "cat, muschi, rinichi,
inima, creier.
Este eliberata in sange cand unul din organe este afectat, deci nu este foarte
speci"ca pentru afectarea "catului
TGP in schimb se gaseste in majoritate in "cat. Se gaseste si in alte oragane dar
in general valori mari ale TGP in sange inseamna o afectare hepatica. Este deci
destul de speci"ca pentru afectarea "catului

Care sunt valorile normale ale transaminazelor ?

TGO 5-40 unitati pe litru
TGP 7-56 unitati pe litru

Ce inseamna nivelul crescut al transaminazelor ?

20
Valorile crescute ale TGO si TGP nu insemana automat o afectare hepatica.
Evaluarea trebuie facuta de un doctor in contextul tuturor analizelor si
manifestarilor bolii.
Nivelul transaminazelor nu este legat direct de prognosticul bolii. De exemplu in
hepatita A, transaminazele pot " foarte crescute, dar aceasta boala are de obicei
o evolutie buna. Pacientii cu hepatita C au nivele moderat crescute ale
transaminazelor dar boala duce deseori la hepatita cronica si la ciroza hepatica.

Ce boli ale "catului duc la cresterea transaminazelor?

Cele mai mari cresteri ale transminazelor se gasesc in hepatita A sau B,
supardoza de paracetamol, soc hipovolemic. In aceste cazuri ele pot " crescute
de 10 ori pana la mii de unitati pe litru.
Cresterile moderate ale transaminzelor se intalnesc cel mai des. Sunt deseori
descoperite intamoplator in cursul unor analize de rutina la persoane sanatoase.
Cresterile sunr de 2 ori pana la cateva sute de unitati pe litru. Cea mai comuna
cauza a acestor cresteri este depunerea de grasime in "cat, care poate " cauzata
de alcool, diabet si obezitate. Hepatita cronica C este si ea o cauza de crestere
moderata a transaminazelor.

Care sunt cauze mai putin comune de crestere a tranaminazelor ?

Cauze mai putin comune de crestere a enzimelor hepatice sunt hepatita B ,
hemocromatoza , boala Wilson , de"citul de alfa-1-antitripsina , boala celiaca ,
boala Crohn , colita ulceroasa si hepatitra autoimuna. Hepatita B se poate
croniciza cu valori ridicate ale transaminazelor.
Hemocromatoza este o boala mostenita genetic in care exista o absorbtie
exagerata a "erului din alimentatie cu depozite de "er in "cat care duc la
inamarea acestuia
Boala Wilson este o boala mostenita genetic in care exista o acumulare de cupru
in diverse organe, inclusiv in "cat si creier, ducand la inamare cronica a "catului
si tulburari psihiatrice si motorii.
De"citul de alfa-1-antitripsina este o boala mostenita genetic care duce la
em"zem pulmonar si boala hepatica.
Hepatita autoimuna este provocata de anticorpi care ataca celulele "catului
Boala celiaca reprezinta o alergie la gluten cu balonare, diaree, etc. Pot aparea
nivele usor crescute ale transaminazelor
Boala Crihn si colita ulceroasa (ulcerativa) sunt inamatii cronice ale
intestionelor. Rareori nivelul crescut al transaminazelor poate " un semn de
cancer al "catului.

Ce arată transaminazele
Autor: Sorina Severin | 26 februarie, 10:50 | 2 comentarii | 779 vizualizari

21
La analizele de sânge uzuale este bine să includem și transaminazele, adică enzimele
hepatice. Valorile crescute ale acestora semnalează suferințe ale ficatului.

Celulele de la nivelul ficatului au nevoie de enzime pentru a funcționa corespunzător. Două

dintre aceste enzime se numesc transaminaze, cunoscute ca alanin aminotransferaza (TGP) și
aspartat aminotransferaza (TGO).

Ce sunt TRANSAMINAZELE

Transaminazele se găsesc în special în ficat (enzima TGP), dar sunt întâlnite și în mușchii
scheletului, ai inimii, în creier și în rinichi (enzima TGO). În celula hepatică, ele contribuie la
detoxificarea diferitelor substanțe care ajung în sânge și au rol metabolic.

Chiar și în cazul persoanelor sănătoase, o parte din aceste enzime străbat membrana celulei
hepatice și intră în circulația sângelui. Însă atunci când ficatul este suprasolicitat, membrana
celulară se fisurează, iar în sânge ajunge o cantitate mai mare de transaminaze.

Valori normale

Valorile normale ale transaminazelor TGO oscilează între 5-40 unități pe litru, în timp ce în
cazul TGP ele se încadrează între 7-56 unități pe litru. Totuși, aceste valori pot fi depășite în
cazul persoanelor care au kilograme în plus, fără a indica o afecțiune hepatică. În același timp,
o valoare crescută a TGP nu indică automat și o suferință a ficatului.

Valorile lor pot fi afectate fie de probleme ale ficatului, fie de alte boli. De exemplu,
transaminazele crescute pot fi un prim indiciu al unei hepatite acute virale, a hepatitelor
cronice de tip B și C, a hepatitei autoimune sau a cirozei hepatice alcoolice, virale sau
medicamentoasă.

Valorile foarte ridicate sunt specifice hepatitelor A și B sau supradozei cu paracetamol.

Valorile moderate pot fi un semn al depunerii de grăsime pe ficat sau pot fi cauzate de hepatita
C. În cazul hepatitelor, transaminazele nu indică automat și evoluția bolii. De exemplu, în
hepatita A, transaminazele pot fi foarte crescute, dar boala să aibă o evoluție bună.

Pacienții cu hepatita C pot avea nivele crescute ale transaminazelor, dar boala să se
transforme în hepatită cronică. Hemoliza (distrugerea globulelor roșii), traumatismele
musculare, insuficiența suprarenală, infarctul și expunerea prelungită la frig pot mări valorile
transaminazelor.

Ce sunt transaminazele?
Transaminazele sunt enzime normale care au originea in special in ficat – dar si in alte tesuturi
cum sunt muschii scheletului sau ai inimii. In mod normal, ele sunt sintetizate de celula
hepatica avand rol metabolic important (de detoxifiere a diferitelor substante ce ajung in
sange). In mod normal doar o mica cantitate din aceste enzime strabate membrana celulei si
de aceea se gasesc in sange in cantitati mici , chiar la persoanele sanatoase.

Atunci cand celula hepatica are membrana „fisurata” (porii membranei sunt mariti), prin
aceasta fisura transaminazele ies din celula si se gasesc crescute in sange. Sunt doua
transaminaze: AST si ALT.

22
Transaminaze marite, marirea transaminazelor, cresterea transaminazelor,
transaminaze mari, transaminaze mici, transaminaze hepatice, transaminaze ridicate,
transaminaze usor marite, tranzaminaze f mari, transaminaze valori mari, sunt
formulele prin care incercati sa gasiti explicatii despre aceste analize hepatice, foarte
importante pentru diagnostic.

Cand cresc transaminazele?

Consult des pacienti care vin speriati de cresterea
transaminazelor, si vor explicatii referitoare la
cauzele posibile, si , desigur la ce tratament trebuie
sa urmeze.

Sunt foarte multe cauze de crestere a

transaminazelor, acestea putand fi impartite in:

1. Boli de cat cu transaminaze crescute

o Hepatitele acute virale

o Hepatita cronică virala B şi C

o Hepatita autoimuna

o Ciroza hepatica de orice cauza (virala, aocoolica, autoimuna,

medicamentoasa, etc)

o Boala hepatică de cauza alcoolică

o Hepatita datorata medicamentelor

o Steatoza şi steatohepatita nonalcoolică (incarcarea "catului cu

grasime care nu este de cauza alcoolica – in obezitate, diabet,
medicamente, etc)

o Imbolnavirea "catului datorita unor boli de inima

o Boala Wilson

o Hemocromatoza

o De"citul de alfa 1 antitripsină

o Colangita sclerozantă

2. Alte boli cu transaminaze crescute (boli extrahepatice)

o Hemoliza (distrugerea globulelor rosii)

o Boli ale musculaturii scheletice – erori metabolice înnăscute

23
 o Polimiozita

o Traumatisme musuclare

o Efortul prelungit regulat

o Afecţiuni tiroidiene (hipo, hipertiroidie)

o Enteropatia glutenică (Sprue celiac)

o Insu"cienţa suprarenală

o Anorexia psihogena

o Bulimia

o Alimentaţia parenterală (hranirea prin perfuzii)

o Infarctul miocardic acut, pulmonar, renal sau cerebral

o Infarct intestinal sau mezenteric

o Iradiere

o Cancer cerebral

o Arsuri

o Expunere prelungita la frig

o Intoxicatii cu medicamente, ciuperci sau plumb

o Traumatisme hepatice, metastaze hepatice

Desi sunt multe cauze, cel mai frecvent transaminazele cresc din cauza virusurilor hepatitice
B, C si D , alcoolului, medicamentelor, altor substante toxice, hepatitelor autoimune sau
steatozei hepatice (ficatului gras). Celelalte cauze de crestere a transaminazelor sunt mult mai
rar intalnite in Romania, dar totusi, uneori le cautam.

Transaminaze marite -forum

1. Cat de grava este cresterea transaminazelor?

In principiu cresterea transaminazelor nu este o urgenta, decat daca apare intr-o hepatita acuta,
si se insoteste de icter, stare generala proasta. Altfel, cauza aceste cresteri se poate investiga in
policlinica, nu este nevoie de mers de urgenta la spital.

2. Orice marire a transaminazelor inseamna boala de ficat?

24
Nu, dupa cum scrie mai sus, exista si cauze de crestere a transaminazelor fara legatura cu o
boala de ficat.

3. Transaminaze f mari inseamna ciroza?

Nu, in ciroza transaminazele sunt putin crescute sau normale. Mai repede sunt crescute in
fazele dinaintea cirozei – hepatita cronica-.

4. In cancerul de ficat exista cresterea transaminazelor?

De obicei in cancerul de ficat (hepatom) transaminazele sunt crescute, dar sunt alte analize
care pun diagnosticul de cancer, nu cresterea transaminazelor, aveti datele aici..

5. Ce tratament se face pentru scaderea transaminazelor?

Transaminazele nu scad cu orice tratament, sau cu tratament de „intarire a ficatului, de

„protectie hepatica”, cu „vitamine”, cu „ceaiuri pentru ficat”, cu „medicamente de intarire a
imunitatii”, cu „imunostimulante”, etc. Toate acestea sunt aiureli, foarte bune pentru a creste
vanzarea produselor respective. Transaminazele scad daca se descopera cauza cresterii lor si
se trateaza aceasta cauza.

6. Ce trebuie sa faci cand ai transaminazele ridicate?

Trebuie sa faci urmatoarele – gasiti date suplimentare aici.:

• Consult la un gastroenterolog sau hepatolog sau internist

• Analize pentru depistarea cauzei, ecogra"e , endoscopie, biopsie ,etc (ce

analize se fac stabileste medicul dupa consultul dvs).

• Unele analize speci"ce (inumologice, virusologice, biochimice, etc)

• Apoi tratamentul cauzei

7. Am transaminaze f crescute. Ce fac pana merg la medic, descopar cauza ,etc?

Pana nu stiti cauza cresterii transaminazelor si mergeti la medic, nu aveti de ce sa faceti

tratament ci doar sa tineti regim fara alcool, condimente, conserve, ceaiuri, meedicamente,
alte toxice, evitati toate tentatiile de „tratament” fara nici o baza! Daca nu stii ce defect are
masina, cum sa o repari?

8. Mi s-a spuns ca sunt „bolnav sanatos” , nu inteleg, ori sunt bolnav, ori sunt sanatos?

Probabil vi s-a spus de fapt ca sunteti purtator sanatos de virus B, adica NU sunteti bolnav, ci
doar aveti un virus B, gasiti date suplimentare aici. .

9. Orice boala de ficat se insoteste de cresterea transaminazelor?

25
Nu, exista numeroase boli de ficat fara cresterea transaminazelor: unele forme de hepatita
cronica, hemangiom hepatic, chiste hepatice, unele forme avansate de ciroza hepatica,
steatoza , etc.

10. Daca iau medicamente pentru stimularea imunitatii, imi scad transaminazele?

Cresterea transaminazelor NU este data de scaderea inumitatii, ci de obicei de o imunitate

crescuta; de aceea, teoretic, medicamentele pentru „cresterea imunitatii” (care de fapt nu
exista, nu au aceasta actiune), pot sa creasca transaminazele.

11. Daca am ficatul normal, cum mi-a spus medicul la consult, cum sa am
transaminazele f mari?

Medicul v-a spus ca aveti ficatul „normal: la palpare, dar el poate sa functioneze prost si sa fie
bolnav, chiar daca nu este marit.

Cauzele de ficat marit le gasiti aici, si uneori pot sa fie cu transaminazele perfect normale

12. Cand ai ficatul marit, ai transaminaze ridicate?

Depinde de cauza ficatului marit (vezi subiectul aici), uneori ficatul marit NU se asociaza cu
cresterea transaminazelor (de exemplu in hemangioame, chiste hepatice, adenoame hepatica
dupa anticonceptionale, etc).

13. Transaminazele marite scad cu regim alimentar?

Depinde care este cauza cresterii lor, daca aceasta cauza nu are legatura cu alimentatia,
transaminazele nu vor scadea cu regim.

14. Daca am transaminazele normale, inseamna ca nu am boala de ficat?

Exista si boli de ficat cu transaminaze normale, deci puteti fi bolnav de ficat – teoretic

15. Cu cat sunt mai mari transaminazele cu atat esti mai bolnav?

Teoretic cu cat sunt transaminazele mai mari, afectarea ficatului este mai serioasa.

16. Am hepatita cu virus B (C), si fac tratament, initial transaminazele au fost usor
crescute, iar dupa 3 luni de tratament au crescut mult ,de ce oare?

Deseori transaminazele cresc episodic dupa initierea terapiei cu interferon (aceasta fiind un
marker de eficienta terapeutica), dar pot fi si alte cauze de crestere a transaminazelor,
independent de interferon sau virus.

17. Transaminazele pot sa creasca daca ai o boala de colecist?

26
Da, este posibil.

18. Transaminazele pot sa creasca dupa operatia de colecist?

Este posibil

19. Cat de mult trebuie sa bei ca sa iti creasca transaminazele? Trei beri pe zi este mult?

Trei beri = 1500ml x 5% grade tarie alcoolica = 75 g alcool pur. Este o doza de la care se
poate face lejer ciroza, ca sa nu mai vorbesc de cresterea transaminazelor.

20. Daca am transaminaze 200 pot pleca in concediu sau este grav?

Rareori gravitatea unei boli este data de cifra ce reprezinta rezultatul unei analize. Cu
tranzaminaze 200 unii joaca fotbal, iar altii sunt la pat, depinde de cauza, de organism, de alte
analize ,etc. Medicul dvs va poate sfatui mai „la obiect”.

21.O sarcina in 30 de spatamani poate creste numarul transaminazelor? Acestea au

crescut in ultima luna de la 187 la 446. Nu exista nici un virus de hepatita.

Teoretic sarcina nu creste serios nivelul transaminazelor.

22.Acum ni s-a prescris sargenor, lagosa si vitamax. Le putem lua fara nici un risc in
sarcina?

Orice medic care prescrie un tratament evalueaza riscurile acstuia pentru bolnav, si urmareste
acel tratament; deci medicul dvs trebuie sa raspunda de tratamentul prescris.

23. Steatoza hepatica poate sa dea migrene?

Steatoza hepatica nu da nici un simptom.

.24 De ce cresc transaminazele daca ai limfom?

Probabil din cauza chimioterapiei

25. Daca ai transaminazele mari, poti sa incepi chimioterapia pentru limfom?

In principiu, chimioterapia nu se poate face daca ficatul este bolnav serios; de obicei insa,
medicul curant decide ce este mai grav: sa faci tratamentul cu citostatice chiar daca ai
transaminazele mari, cu riscul de a agrava o boala de ficat, sau sa nu faci tratament protejand
astfel ficatul, dar cu riscul ca limfomul sa se agraveze.

26. de ce spuneti ca transaminazele pot fi normale in ciroza daca ciroza este o boala
grava?

27
Transaminazele pot fi normale in ciroza pentru ca in aceasta boala fiind distruse multe celule
hepatice, deci ramanand mai putine, nu prea are ce sa se mai distruga ca sa poata sa creasca
transaminazele. Ar fi un fel de exceptie de la regula „cu cat transaminazele sunt mai mari cu
atat ficatul este mai bolnav”.

27 Daca ai trigliceridele mari inseamna ca ai hepatita?

Trigliceridele nu au nici o legatura cu hepatita

28Buna seara! Acum 2 luni, la un control de rutina am descoperit ca am TGP aproape

de 400. Fiind studenta la medicina, am fost trimisa de unul din profesorii mei la
„infectioase”, crezand ca am o hepatita virala acuta. Insa, dupa toate analizele facute
acolo, testele pentru VHA, VHB, VHC au iesit negative, Epstein Barr – trecuta prin
infectie cu imunizare, la fel si pentru CMV. Suspicionand o boala autoiomuna, am fost
trimisa la gastro-enterologie, insa anticorpii au iesit negativi. A mai ramas sa imi fac
analizele pentru boala Wilson, insa acestea nu se lucreaza in orasul meu. Precizez ca am
21 de ani si din ce stiu eu boala Wilson se manifesta pana in perioada aceasta si e
genetica (nu am cazuri in familie). Daca imi puteti da vreun sfat v-as fi recunoscatoare!

Cred ca nu va trebuie un simplu sfat ci un diagnostic cert. Ar fi bine sa veniti sa vedem despre
ce este vorba

29AM FACUT NISTE ANALIZA FETEI CARE ARE21 DE ANI SI I-A IESIT TGO
281 ,SI TGP 97 ,EOSINOFILE 5,3%………..pana luni cand o sai repet analizele ,ma
imbolnavesc si eu ,spuneti-mi ceva.

Daca ar fi sa va spun ceva sa va linistit, as spune .. .stati linistita, poate nu este nimic.

Dar, profesional vorbind, nu stiu cauza modificarilor mentionate- dupa cum vedeti in articol
sunt zeci de cauze, foarte variate de crestere a transaminazelor, iar pentru a lamuri cauza sunt
necesare analize specifice. Sa speram ca nu este ceva foarte grav

Sanatate

30. Buna ziua. sunt inswarcinata in 29 de saptamani si mi-au iesit transaminazele mari.
TGO 40 si TGP 54. aNTIGEN hbS O.O42 si Anti HCV 0.145. Urocultura germeni mai
mici de 1000.
Electroforeza:alb. 53.6, alfa1 4.2, alfa 2 15.0, betta 1 11.3, beta 2 4.9, gama g 11.0, raport
A/G 1.16.
De aproape 4 saptamani am diaree cam la 2-3 zile.
Va rog mult, astept raspuns urgent.

Va trebuie urgent consult heoatologic, va astept la cabinet

28
31.Stimate doctor, am facut niste analize de rutina si mi-au gasit TGO(41 in loc de
maxim 32) si TGP (56, in loc de maxim 33) usor marite. acum mi-a zis sa refac analizele
peste 1 luna. si sa fac testele la VHA< VHB< VHC< imi este tare frica. mentionez ca nu
am nici un simptom. vreau sa stiu de dinainte daca este vreun risc sa am hepatita, va
multumesc

Exista si riscul de a fi o hepatita, dar, dupa cum at ivazut in articol, cauzele de hepatita sunt
diferite – virala, toxica, autoimuna, etc, etc

32. EU am fost trimisa de medicul de familie la infectioase ca am transaminazele 200.

Sigur acolo trebuie sa merg?

Foarte probabil NU la boli infectioase trebuie sa mergeti ci la hepatologie sau

gastroenterologie. Ati vazut ca doar o parte dintre bolnavii cu transaminaze crescute au cauza
infectioasa, iar din cei cu hepatita virala doar o mica parte trebuie sa ajunga la boli
infectioase- de obicei cei cu transaminaze de ordinul 1000-1000ui, icter si febra. Ceilalti ,
avand o boala de ficat care nu necesita izolare la boli infectioase, nu trebuie sa mearga la boli
infectioase.

Aveti alatura un grafic c ucauzele cresterii transaminazelor – click pe poza pentru a o mari

33.M-am lamurit bustean in legatura cu transaminazele astea crescute! La toate

intrebarile, raspunsurile contin invariabil un “poate”, “este posibil”, “s-ar putea sa”, etc.
Nimic concret, dupa care sa se poata ghida bietul om. Asadar, tot la medic trebuie mers?

Ati inteles corect, scopul site-ului este sa ofere informatii medicale si posibilele cauze ale
diferitelor modificari de analize sau simptomede aceea folosesc frecvent expresiile mentionate
de dvs. Si in final, am si mentionat pe site, diagnosticul nu se pune automat pe site pe baza
textelor scrise, ci trebuie mers la medic.

29
Ce trebuie sa faci cand ai transaminaze marite, ce analize sa faci, ce
medicamente sa iei, ce regim sa tii?
Daca aveti probleme de genul celor descrise in articolul pe care tocmai l-ati citit nu
trebuie sa fiti disperat, dar nici sa neglijati problema, cel mai intelept este sa mergeti la
un specialist gastroenterolog sauhepatolog competent, pentru o evaluare corecta a
situatiei, orice amanare putand avea consecinte neplacute, uneori ireversibile. Nu mergi
la mecanic cand a crapat motorul masinii, ci cand ai vazut o picatura de ulei scursa sub motor.
Este normal sa avem aceeasi grija si de organismul nostru, mai ales ca …. nu avem piese de
schimb. Va spun din experienta ca pentru orice problema exista o rezolvare, trebuie insa sa
gasesti omul potrivit sa te ajute. Efectuarea de analize dupa sfaturi de pe net, regimuri
alimentare, ceaiuri, sustinatoare ale functie ficatului etc, etc, nu fac decat sa intarzie un
diagnostic corect, si deci sa intarzie luarea unor masuri corecte , corespunzatoare
diagnosticului
Inapoi la prima pagina – cv dr Ditoiu

Descoperim adesea, intamplator, poate cu ocazia unui bilant de rutina, cresteri discrete ale
transaminazelor serice, la pacienti asimptomatici.

Transaminazele (TGP/ALT – transaminaza glutam-piruvica sau alanin-amino transferaza si

TGO/AST – transaminaza glutamica oxalo-acetica sau aspartat-amino transferaza) sunt
enzime implicate in metabolismul aminoacizilor.

Ele sunt produse de ficat, de muschii striati dar si alte tesuturi ( rinichi, cord, pancreas, creier,
globule rosii…), TGP avand sursa predominant hepatica.

In inflamatii sau distructii ale celulelor de origine, acesti catalizatori se regasesc la valori
ridicate in sange, astfel, o crestere a transaminazelor serice nu reflecta obligatoriu o suferinta
hepatica!

In fata probelor patologice, de obicei, ne intrebam:

Sunt credibile? Ce dinamica au valorile? Exista semne clinice? Care este cauza?

Repetarea transaminazelor dupa cateva zile, apoi saptamani, raspunde primelor doua intrebari,
pentru urmatoarele fiind nevoie de consult medical amanuntit si de teste suplimentare.

O marire accelerata a rezultatelor indica un proces acut si necesita conduita imediata.

Cand reluarea analizei releva cifre normale, alte explorari, de obicei, nu se impun, se verifica
determinarile la 3-12 luni.

Adesea, enzimele raman ridicate usor sau moderat, in platou. In practica, se considera
“transaminita sau transaminazemie persistenta” atunci cand aceasta crestere depaseste o
perioada de patru saptamani.

30
Medicul decide, pentru fiecare caz, atat oportunitatea cat si protocolul investigatiilor.

Valorile normale ale transaminazelor sunt subiect disputat de numeroase studii statistice, chiar
si asa, 1 – 4 % din populatia sanatoasa prezinta valori in afara granitelor de referinta.

Dupa “Pedriatric Reference Intervals”- Beckman Coulter, la copil apar astfel:

TGP/ALT

0 – 3 ani : 20 – 60 U/l

4 – 17 ani : 20 – 50 U/l

> 18 ani : 11 – 50 U/l

TGO/AST

0 – 7 zile : 24 – 100 U/l

8 – 30 zile : 20 – 72 U/l

1 – 12 luni : 13 – 65 U/l

1 – 5 ani : 18 – 63 U/l

> 6 ani : 17 – 42 U/l

Dupa Nelson (Nicholson & Pesce – “Reference Ranges for Laboratory Tests and
Procedures”), marjele se prezinta asemanator:

TGP/ALT

0 – 5 zile : 6 – 50 U/l

1 – 19 ani : 5 – 45 U/l

TGO/AST

0 – 5 zile : 35 – 140 U/l

1 – 9 ani : 15 – 55 U/l

10 – 19 ani : 5 – 45 U/l

31
Limitele maxime sunt superioare celor permise la adult, exista, statistic, deosebiri intre sexe
(la baieti valori ceva mai mari), deasemenea pot aparea mici diferente intre intervalele de
normalitate, in functie de metoda fiecarui laborator.

Tinand cont de controversele privind “maxima”, la adult, unii considera drept referinta
conventionala valoarea de 40 U/L atat pentru TGP cat si pentru TGO (desi noi recomandari
propun scaderea acesteia).

Nu exista consens universal nici pentru stadializarea importantei cresterii transaminazelor,

diversi autori propunand multiple variante. Este, intr-adevar, dificil de apreciat severitatea
situatiei pe baza unui singur parametru, in absenta contextului general.

Discrete modificari enzimatice pot fi benigne sau, dimpotriva, semnalul precoce al unor
probleme serioase.

Dupa WHO (World Health Organisation), cresterea TGP/AST si TGO/ALT se clasifica in

felul urmator :

grad 0 = < 1,25 xN (<40 UI)

grad 1 = 1,25 – 2,5 xN (40-100 UI)

grad 2 = 2,5 – 5 xN (100-200 UI)

grad 3 = 5 – 20 xN (200-800 UI)

grad 4 = > 20 xN (>800 UI sau orice crestere insotita de semne de insuficienta

hepatica)

Alti specialisti, tinand cont de fondul patologic dar si de alti parametri biochimici, impart
rezultatele in cresteri :

usoare : <3 xN (gr.1)

moderate : 3-10 xN (gr.2-3)

severe : 10-20 xN (gr.3)

periculoase : > 20 xN (gr.4)

sau:

usoare : <5 xN (gr.1-2)

moderate : 5-20 xN (gr.3)

32
severe : > 20 xN (gr.4)

In general, cand vorbim de cresteri usoare la pacienti asimptomatici, ne referim la valori in jur
de dublul – triplul normalului, oricum, sub de cinci ori maxima admisa (gr. 1 si 2).

Investigatiile au in vedere CAUZE hepatice dar si extrahepatice:

- excesul de grasimi in alimentatie;

- medicamente (antibiotice, parecetamol, ibuprofen, anticonvulsivante, vit.A,

echinaceea, etc.) sau toxice diverse;

- hepatitele virale B si C;

- toxoplasmoza:

- infectia cu virus citomegalic (CMV) , Epstein-Barr, herpes, rubeola;

- alte infectii virale (adeno sau enteroviroze, etc.);

- parazitoze;

- malnutritia protein-calorica;

- steatoza hepatica, obezitatea;

- hemocromatoza;

- deficitul de @1-antitripsina;

- boala Wilson;

- fibroza chistica;

- hepatita autoimmuna;

- celiachia;

- tiroidita;

- alte boli autoimune (artrita reumatoida, lupus, boli inflamatorii cronice intestinale);

- anemie hemolitica;

- boli musculare (traumatisme, infectii, miozite, miopatii).

33
In ordinea frecventei, la copil, am putea plasa: agresiunile alimentare, medicamentoase sau
toxice apoi infectiile virale urmate de boli genetice (hemocromatoza, deficitul de @1-
antitripsina) si autoimune.

EXPLORARILE includ initial :

- hemoleucograma;

- glicemia;

- enzimele: TGP, TGO (si raportul lor), LDH (lactat dehidrogenaza), GGT (gama-
glutamil transpeptidaza), FAL (fosfataza alcalina), CPK (creatinfosfokinaza);

- profilul lipidic;

- bilirubinemia;

- ureea, creatinina;

- sideremia, feritina si capacitatea totala de legare a fierului;

- studiul coagularii;

- serologii pentru virusurile B si C;

- serologii toxoplasma, CMV, Epstein-Barr;

- ex. coproparazitologice;

- ecografia abdominala.

Teste aditionale:

- electoforeza proteinelor serice;

- @1-antitripsina;

- ceruloplasmina, cupremia;

- testul sudorii;

- hormonii tiroidieni;

- anticorpi antinucleari, anti-muschi neted, anti-LKM1;

- anticorpi antitransglutaminaza.

34
Mentinerea peste sase luni a valorilor enzimatice modificate defineste “transaminazemia
cronica”, situatie ce impune, in lipsa unui diagnostic cert, investigatii aprofundate intr-un
serviciu de hepatologie, in ultima instanta, punctie biopsie hepatica.

Ce înseamnă să ai trigliceridele mărite şi cât de periculos e

Valoarea trigliceridelor se testează cu o simplă analiză de sânge

 Toată lumea vorbeşte de importanţa ţinerii sub control a colesterolului care, dacă e în
permanenţă mărit, apare riscul unor infarcte, accidente vasculare cerebrale etc. Însă şi
trigliceridele trebuie ţinute sub control şi monitorizate.

Ce sunt trigliceridele

Sunt grăsimi formate din mai multe tipuri de acizi grași care se regăsesc în organismul uman,
fie în sânge, fie în ţesutul adipos. Sursa acestora este dată în mare parte de grăsimile din
alimentele pe care le consumăm, 95% dintre toate grăsimile alimentare fiind trigliceride.
Atunci când nivelul trigliceridelor creşte peste nivelul de 150 mg/dl, apare afecţiunea numită
hipertrigliceridemie (HTG).

Ce se întâmplă când valoarea lor e crescută

Potrivit prof. dr. Nicolae Hâncu, când trigliceridele se acumulează într-o cantitate mare în
ţesutul gras, apare obezitatea sau supraponderea, iar când se acumulează în cantitate mare în
sânge, apare hipertrigliceridemia.

Care sunt cauzele creşterii lor

Anumite obiceiuri de zi cu zi, pot determina creșterea valorii trigliceridelor din sânge. De
exemplu, o alimentație care conține grăsimi sau carbohidraţi în exces, o viaţă sedentară, care
nu include cel puțin 30 de minute de mișcare sau sport zilnic, contribuie la un nivel al
trigliceridelor de peste 150 mg/dl – valoarea normală a acestora. De asemenea, consumul de
alcool în cantități reduse, însă în mod repetat, precum și consumul de alimente din făină albă
și cu un conținut mare de zahăr, ne pot expune riscului de hipertrigliceridemie.

Ce e de făcut

Specialiștii ne recomandă ca zilnic să încercăm să consumăm alimente care conțin grăsimi

sănătoase, mono și polinesaturate. Câteva astfel de alimente sunt măslinele, fructele
oleaginoase (nuci, alune, migdale, fistic) sau uleiul de rapiță. Totodată, acizii grași Omega-3,
care se află în preparatele din pește, pot ajuta la echilibrarea valorii trigliceridelor. Mai multe
informaţii despre trigliceride poţi afla de pe www.misiunea150.ro, o campanie de informare
care include sfaturi despre prevenţia şi tratarea acestei afecţiuni.

Ce sunt? Grasimi! Trigliceridele sunt un soi de lipide (grasimi naturale) care se gasesc in
sange; ele contin un compus chimic format dintr-o molecula de glicerol si trei de acizi

35
grasi. Trigliceridele se afla in majoritatea grasimilor si uleiurilor vegetale si animale, si,
asemeni colesterolului, pot avea efecte adverse asupra organismului uman (atunci cand
sunt consumate excesiv).

Ele sunt in acelasi timp si o sursa vitala de energie, precum si cea mai comuna forma de
grasime intalnita in corp. Trigliceridele provin din alimentele consumate, dar pot fi si
sintetizate de catre ficat, sub forma de grasimi, carbohidrati si proteine.

Organismul uman transforma mancarea ingurgitata in calorii; foloseste o parte dintre acestea
in scopuri energetice, in timp ce restul sunt inglobate sub forma de trigliceride si purtate de
sange prin corp, apoi depozitate sub forma de celule grase.

Caloriile in exces se pastreaza sub aceasta forma, indiferent de tipul alimentelor pe care le
consumi. De aceea, cu cat produci mai multe calorii decat poate organismul sa arda, cu atat
exista mai multe sanse sa te ingrasi. Totodata, nivelul trigliceridelor din sange se va resimti,
inregistrand cote crescute la analizele medicale.

In limite normale, aceste lipide sunt benefice din punct de vedere al sanatatii; cu alte
cuvinte, daca nivelul colesterolului se incadreaza in limite firesti, trigliceridele nu
ameninta in niciun fel sistemul cardiocirculator, chiar si daca sunt in numar mare. Totusi, o
cota ridicata a lor, poate reprezenta un factor de risc pentru aparitia diabetului sau pentru
inflamarea pancreasului.

Ce anume cauzeaza nivelul crescut al trigliceridelor?

* cresterea in greutate (de obicei acestea se inmultesc odata cu acumularea de kilograme)

* o dieta bogata din punct de vedere caloric, mai ales daca abunda zaharul si alcoolul. Acesta
din urma creste productia de trigliceride din ficat si reduce cantitatea de grasime filtrata care
ajunge in sange.

* varsta inaintata (nivelul triglicemic sporeste in maniera direct proportionala cu numarul de

ani)

* medicatia indoielnica (unele droguri, anticonceptionalele, steroizii si diureticele)

* unele afectiuni asociate cu nivelul crescut al trigliceridelor din sange (diabet, hipotiroidism,
boli hepatice)

* mostenirea genetica - uneori, triglicemia sporita este relationata de frecventa acesteia printre
membrii familiei

Cum a'am nivelul triglicemic?

Prin intermediul analizelor de sange recomandate de medicul de familie. Daca nu ti-ai mai
verificat demult sanatatea, a venit momentul sa o faci. Doctorii recomanda efectuarea unui set

36
complet de analize la fiecare 6 luni. Este bine sa stii ca in analize apar doar trigliceridele
produse de ficat, nu si cele extrase din alimente; de aceea, inainte de a merge sa ti se preleveze
sange, incearca sa nu mananci/bei cu 12 ore inainte de vizita la cabinet!

Cotele functionale ale triglicemiei la adulti:

• Normala - sub 150 mg/dl

• La limita - 151-200 mg/dl
• Crescuta - 201-499 mg/dl
• Alarmanta - 500 mg/dl or higher

Cum diminuam cantitatea de trigliceride din sange?

1. Consuma cat mai putine calorii (ajuta-te de portionarea mancarii)!
2. Regularizeaza-ti mesele si nu sari peste niciuna!
3. Mananca alimente care au la baza cereale integrale!
4. Evita gustarile tarzii, dinainte de culcare!
5. Slabeste, daca e cazul!
6. Fa miscare in mod repetat si regulat!

Daca nu reusesti sa scazi nivelul trigliceridelor printr-un mod de viata corespunzator, medicul
iti poate prescrie medicatia care se potriveste cel mai bine realitatii tale medicale. Asadar, nu
ezita sa ceri ajutorul personalului abilitat!

Dacă analizele îţi indică un nivel crescut al grăsimilor din sânge, este bine să iei măsuri
urgent, deoarece duc la boli cardiovasculare şi la pancreatită. Află ce sunt trigliceridele şi ce
rol joacă în organism. Trigliceridele reprezintă un tip special de grăsimi care, alături de
colesterolul total, constituit din colesterolul de înaltă densitate (bun) şi cel de joasă densitate
(rău), constituie profilul lipidic. Colesterolul şi trigliceridele sunt tipuri diferite de lipide.
Colesterolul intră în constituţia membranelor celulare şi în compoziţia unor hormoni.
Trigliceridele, în schimb, reprezintă unul dintre principalele rezervoare de energie ale
organismului, fiind depozitate la nivelul celulelor adipoase. Mai exact, dacă în urma
procesului de digestie, organismul se confruntă cu un surplus de calorii (provenite îndeosebi
din carbohidraţi şi din grăsimi saturate), acestea se depozitează în adipocite sub formă de
trigliceride. Ulterior, între mese, trigliceridele sunt eliberate pentru a asigura nivelul energetic
al organismului. În general, trigliceridele provin din alimentaţie, însă o mică parte este
sintetizată la nivelul ficatului. În exces, pot determina accidente vasculare Medicul
recomandă, în general, măsurarea nivelului trigliceridelor ca parte a unei investigaţii care
implică şi verificarea concentraţiei nivelului colesterolului din sânge. O concentraţie normală
a trigliceridelor nu ar trebui să depăşească valoarea de 150 mg/dl. În cazul în care nivelul
trigliceridelor depăşeşte această valoare se recomandă modificarea unor obiceiuri alimentare
sau chiar schimbarea stilului de viaţă (de exemplu, renunţarea la dulciuri şi la fumat şi
activitate fizică zilnic). Însă, dacă nivelul acestor lipide este de 500 mg/dl sau peste această
valoare, se impune tratament medicamentos, deoarece riscul de blocare a circulaţiei sangvine
din cauza depunerii grăsimii pe vasele de sânge este foarte mare. Deşi multă vreme au existat
controverse în ceea ce priveşte aportul trigliceridelor în apariţia aterosclerozei, studiile au
confirmat faptul că acestea ocupă un loc de frunte între grăsimile care cresc riscul de boală.
Cu alte cuvinte, riscul de ateroscleroză şi, implicit, de boli cardiovasculare creşte semnificativ

37
în cazul în care nivelul trigliceridelor şi colesterolului „rău" este mare, iar concentraţia de
colesterol „bun" este scăzută. În plus, un nivel crescut al trigliceridelor favorizează apariţia
pancreatitei acute şi a rezistenţei la insulină, un factor important în apariţia diabetului de tip 2.
Pot fi consecinţa unor disfuncţii metabolice În unele situaţii, trigliceridele pot fi un semnal de
alarmă pentru diferite afecţiuni. Medicii americani de la Clinica Mayo afirmă că, în cazul în
care nivelul trigliceridelor este mai mare de 500 mg/dl, ar trebui suspectată prezenţa unei
disfuncţii la nivelul tiroidei (hipotiroidism), ficatului, rinichilor şi, foarte rar, prezenţa unei
afecţiuni genetice care împiedică organismul să convertească grăsimile în energie. De
asemenea, s-a mai observat că nivelul ridicat de trigliceride este asociat cu administrarea unor
medicamente, precum beta blocantele, piulele anticoncepţionale, diureticele şi steroizii.
Soluţii pentru reglarea nivelului de grăsimi Specialiştii de la Clinica Mayo afirmă că dieta
bogată în carbohidraţi este principalul factor de risc în creşterea nivelului trigliceridelor. Prin
urmare, eliminarea din dietă a carbohidraţilor (pâine albă, orez, produse de patiserie şi
dulciuri concentrate) este prima schimbare care se impune în stilul de viaţă. De asemenea,
consumul de grăsimi saturate trebuie redus la minimum. În schimb, se vor prefera grăsimile
„bune", care se găsesc din abundenţă în peştii graşi (somon, macrou, ton, hering, cod), în
alune, în migdale, în nuci şi în uleiul de măsline. Totodată, se va evita alcoolul, deoarece,
chiar şi în cantităţi mici, influenţează nivelul trigliceridelor. Alcoolul conţine cantităţi
importante de zahăr şi este bogat în calorii (un gram de alcool conţine nouă calorii). În plus, în
programul zilnic trebuie inclusă activitatea fizică, deoarece studiile au arătat că ajută la
reglarea nivelului trigliceridelor şi, în plus, creşte concentraţia de colesterol „bun". Ideal ar fi
ca în fiecare zi să faci mişcare o jumătate de oră. Specialistul nostru Rodica Tănăsescu medic
de familie preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei Trigliceridele sunt grăsimi
sangvine care, în cantităţi mari, devin la fel de periculoase pentru organism precum
colesterolul „rău" (LDL). În general, nivelul trigliceridelor nu trebuie să fie mai mare de 150
mg/dl. Persoanele care au nivelul trigliceridelor anormal de mare trebuie să discute cu
medicul de familie. În general, se vor evita grăsimile saturate care se ascund în majoritatea
produselor alimentare. Astfel, caşcavalul, smântâna grasă, laptele cu o cantitate mare de
grăsime şi ouăle devin nocive pentru persoanele cu nivelul trigliceridelor mare. De asemenea,
grăsimile „rele" se asimilează din dulciurile concentrate şi din produsele de patiserie şi, prin
urmare, acestea trebuie excluse din alimentaţie. Deoarece s-a observat că pe fondul stresului
avem tendinţa de a mânca multe dulciuri, se vor evita, pe cât posibil, stările conflictuale. În
plus, pentru scăderea concentraţiei trigliceridelor din sânge se recomandă cât mai multă
mişcare. Soluţie Terapiile medicamentoase se recomandă atunci când nivelul trigliceridelor nu
poate fi echilibrat prin dietă

Citeste mai mult: adevarul.ro/sanatate/medicina/tot-trebuie-stii-despre-trigliceride-

1_50ace1467c42d5a6638b1cd4/index.html

38
Potrivit Asociatiei Americane a Inimii, colesterolul nu se
poate dizolva in sange. Acesta trebuie sa e transportat
catre si de la celule prin transportatori numiti lipoproteine.
Lipoproteinele cu densitate scazuta (LDL) sunt cunoscute si
sub numele de „colesterol rau”, in timp ce lipoproteinele cu
densitate mare (HDL) sunt cunoscute si sub numele de
„colesterol bun”. Aceste doua tipuri de lipide alaturi de
trigliceride compun colesterolul total, care poate  masurat
printr-un test de sange. Pentru a putea tine sub control
colesterolul, este important sa stim care sunt valorile
normale ale acestuia si ce putem face pentru a le regla.
Un nivel ridicat de LDL (colesterolul rau) este cea mai mare amenintare pentru inima, chiar
daca si celelalte numere sunt importante. Colesterolul rau va poate bloca arterele si poate
provoca un atac de cord sau un accident vascular cerebral. In ceea ce priveste numarul, o
valoare mai mica tinde sa fie mai buna, desi obiectivul principal depinde de riscul bolilor de
inima, care este diferit la fiecare persoana in parte.

Valorile normale ale colesterolului LDL :

• Sub 130mg/dL pentru majoritatea persoanelor

• Sub 100 daca prezentati risc de a dezvolta o boala de inima

• Sub 70 daca riscul de a dezvolta o boala de inima este foarte ridicat

Rolul negativ al lipoproteinelor cu densitate scazuta este dat de faptul ca depoziteaza excesul
de colesterol pe peretii arterelor, ceea ce duce la intarirea vaselor de sange si la declansarea
bolilor cardiace.

Trigliceridele sunt un anumit tip de grasime. Acestea se gasesc in produse alimentare, in

zonele grase ale corpului si in sange. Folosim trigliceridele pentru a face rost de energia
necesara la un moment dat sau le inmagazinam pentru mai tarziu. Consumul unui numar mare
de calorii, in special zaharuri sau carbohidrati, determina cresterea nivelul de trigliceride din
sange.

Colesterolul total va poate oferi o idee cu privire la riscurile unui atac de cord, dar acesta nu
spune intreaga poveste. Medicul dumnevoastra trebuie sa analizeze toate numerele: LDL,
HDL, trigliceridele si colesterolul total.

Ghidul general pentru rezultatele colesterolului total:

• Mai puțin de 200 mg /dL: Rezultat optim

• 200-239: Destul de mare

39
 • Peste 240: Mare

Inainte cu 12 ore de a merge la un test de sange pentru a stabili valorile colesterolului, este de
preferat sa nu mancati si sa nu beti nimic (cu exceptia apei). In acest fel va asigurati ca veti
afla cele mai precise rezultate. Dupa o cina copiasa cu doua feluri si desert, nivelul LDL-ului
si cel al trigliceridelor poate creste foarte mult.

Pentru a va proteja inima, numarul trigliceridelor trebuie sa fie sub 150 mg/dl.

Rezultate:

• 150 -199 mg / dl: Destul de mare

• 200-499: Mare

• 500 sau mai ridicat: Foarte mare

Cele mai multe persoane isi pot regla nivelul trigliceridelor daca fac modificari la alimentatie
si suficiente exercitii fizice.

Alcoolul este plin de calorii si zahar si poate duce nivelul de trigliceride in directia gresita.
Daca numarul trigliceridelor este ridicat, evitati cat puteti de mult alcoolul.

Multe persoane care au diabet zaharat au nivel ridicat al trigliceridelor. Din fericire, pasii
necesari care ajuta la controlul zaharului din sange, poate controla si numarul trigliceridelor.
(pierdeti kilogramele in plus, faceti exercitii fizice, optati pentru o alimentatie bogata in
legume si cereale integrale)

Colesterolul bun- HDL

Rolul pozitiv al colesterolului HDL consta in faptul ca inlatura si elimina excesul de

colesterol.

Un nivel de 60 mg/dl sau mai mare va poate proteja impotriva unui atac de cord sau a unui
accident vascular cerebral. Valorile anormale depind si de sexul persoanei:

• Sub 40 mg/dL-riscant pentru barbati

• Sub 50 mg/dL-riscant pentru femei

Va puteti ridica nivelul colesterolului bun daca faceti exercitii fizice, pierdeti in greutate si
renuntati la fumat.

40
 Total de accord cu ce

scrie in articol. Totusi, as vrea sa adaug citeva lucruri luate, in majoritate, din
cartile lui Robert Lustig despre metabolismul zaharului si in general al
carbohidratilor. Recomand video de pe youtube “Sugar: the bitter truth”.
Colesterolul LDL este calculat, nu masurat. Formula de calcul este CT-
(HDL+TRI/5). Unde CT este colesterolul total, TRI este nivelul de triglyceride. Apoi
adevarul este ca LDL nu este in totalitate rau. LDL este format din doua tipuri de
lipoproteine: unele neutre si unele rele care ingroasa peretii arterelor. Acuma cum
stim noi ce proportie din LDL sint lipoproteine neutre si rele? Exista analize care
nu sint commune si care pot identi"ca aceste proportii (prin centrifugare). In lipsa
acestor analize s-a observat empiric si apoi s-au gasit si explicatiile stiiinti"ce ca
un bun indicator al proportiei de lipoproteine neutre si rele din LDL il reprezinta
raportul dintre triglyceride si HDL, dupa cum urmeaza: Daca TRI/HDL este mai
mic decit 2 atunci este foarte probabil ca proportia de lipoproteine neutre din LDL
este mare, deci efectul nociv asupra arterelor este mai mic. In acest caz, chiar
daca valoarea totala a colesterolului este mai mare (220 -240) nu reprezinta o
problema majora pentru ca mare parte din LDL sint de fapt lipoproteine neutre.
Concluzia este ca cel mai bine este sa judecam raportul dintre triglyceride si HDL
care trebuie sa "e mic. Adica sa "m atenti sa scadem prin dieta trigliceridele si sa
ne crestem HDL. Valoarea totala a colesterolului este de importanta secundara.
Trigliceridele scad daca evitam zaharul si reducem in general consumul de
carbohidrati (piine, dulciuri, alcool, carto", fasole, fructe dulci, patisserie etc.).
HDL creste odata cu cosumul de grasimi “bune” adica peste gras, avocado, ulei
de masline.

COLESTEROLUL

Ca urmare a campaniei media intense privind influenta colesterolului asupra sanatatii omului, acesta devenit o
pacientilor prezentati la medic pentru diferite afectiuni.
Aceasta preocupare este laudabila, insa lucrurile nu trebuie privite doar in alb sau negru.
Intra-adevar, valori ridicate ale colesterolulului pot conduce la cresterea riscului de infarct miocardic acut.

In acelasi timp insa si scaderea lui sub valorile normale poate reflecta deasemenea existenta unor boli grave,
componenta a membranei celulare, a unor hormoni si a altor constituienti ai organismului.

Totusi, doar valorile colesterolemiei nu sunt suficiente pentru a evalua corect si complet riscurile de afectare c
Exista mai multe ‘tipuri de colesterol’ definite prin prisma modului de ‘ambalare’ a colesterolului pentru a fi t
Colesterolul produs de ficat sau adus in organism din alimente, trebuie sa fie ‘expediat’ catre toate celulele din
singelui, in interiorul unui invelis format dintr-un strat proteic. Acest ‘colet’ format din colesterol si invelis pr

41
Colesterolul seric-HDL (complex lipoproteic cu densitate mare)
Reprezinta forma benefica de transport si utilizare a colesterolului si trigliceridelor, cercetarile aratand ca valo
un factor de risc mai mic pentru cardiopatia coronariana.
In schimb scaderea HDL sub 32 mg/dl la barbati si sub 38 mg/dl la femei creste riscul de cardiopatie coronari
1 mg/dl a HDL riscul de cardiopatie coronariana creste cu 2-3%.

Colesterolul seric-LDL(complex lipoproteic cu densitate mica)

Se coreleaza direct cu riscul de boli coronariene iar valoarea sa nu trebuie sa depaseasca 130 mg/dl.

Trigliceridele serice
80% sunt transportate in complexe lipoproteice foarte usoare – VLDL si 20% in LDL. Nivelul trigliceridelor n
fiabil pentru ateroscleroza si cardiopatie coronariana dar valori crescute peste cele considerate normale atrag
boli de metabolism (hiperlipoproteinemii).

Nivele de decizie pentru colesterol

Colesterol (mg/dl)
LDL HDL Total

Nivel dorit/risc scazut <130 >60 <200

Nivel de granita/risc moderat 130-159 35-60 200-239

Nivel crescut/risc crescut >160 <35 >240

Valori crescute ale HDL - lucru dorit de medici - se intalnesc in urmatoarele situatii:

• Efort fizic

• Consum moderat de alcool (pana la 20g alcool pur/zi)

• Tratamentul cu insulina

• Utilizare de estrogeni pe cale orala

• Indivizi cu anomalii genetice din familii de longevivi

• Se coreleaza cu valori reduse ale trigliceridelor

Valori crescute ale colesterolului total si al LDL – asociate cu risc cardiovascular semnificativ, apar in u

• Stress si boala recenta

42
 • Inanitie, anorexie nervoasa

• Obezitate

• Sedentarism

• Fumat

• Diabet zaharat si pancreatite cronice

• Boli hepatice acute si cornice

• Boli ale cailor biliare

• Nefropatii si uremie

• Anemii si boli mieloproliferative

• Medicamente (steroizi anabolizanti, progesteron , unele antibiotic, fenotiazine, unele diuretice, etc.)

• Boli genetice

Valori scazute ale colesterolului sunt de asemenea asociate cu o serie de patologii:

• Leziuni hepatocelulare severe (substante toxice, medicamente, hepatite)

• Malnutritie de diferite cauze

• Boli mieloproliferative

• Anemii cronice

• Tratament cu cortizon si ACTH

• Infectii

• Sindroame inflamatorii cornice

• Boli si anomalii genetice

Exprimarea valorilor colesterolului si a trigliceridelor in vederea evaluarii riscului coronarian sau a un

metabolism (hiperlipoproteinemii) se face dupa un algoritm bine stabilit:
- Se determina colesterolul total pentru identificarea initiala a cazului – recoltarea pe nemancate nu este oblig
influenteazavaloarea colesterolului total din ser dar este recomandabila.
- La pacientii cu valori mari ale colesterolului total se determina si HDL si trigliceridele dupa un post de 12-1

43
- Se face media rezultatelor a doua sau trei teste efectuate in zile diferite.

Daca diferenta este > 30mg/dl se repeta testele dupa 1-8 saptamani si se face media tuturor testelor pentru a se
investigatiilor (clasificarea hiperlipoproteinemiilor, evaluarea cauzelor secundare de hipercolesterolemie- vez

Pentru monitorizarea dietei si a eficientei tratamentului hipolipemiant este suficienta dozarea periodica a cole

In concluzie se observa ca evaluarea colesterolemiei necesita o abordare complexa si completa.

Scaderea riscului coronarian solicita o evaluare corecta a medicului privind starea de sanatate a pacientului, o
patologii implicate in cresterea colesterolemiei si un tratament judicios si eficient. Pacientul trebuie sa intelea
recomandarilor medicale privind regimul de viata si tratament nu trebuie considerate ca o pedeapsa si numai
noilor reguli isi va creste atat calitatea vietii cat si durata acesteia.

Nivelul scazut de colesterol poate ascunde

un cancer nediagnosticat
Nivelul scazut al colesterolului din sange este un prim semn al aparitiei cancerului in
organism si nu o consecinta a acestuia, cum se credea pana acum. Intrucat corpul este
lipsit de colesterolul bun care protejeaza impotriva tumorilor canceroase, riscul
dezvoltatii cancerului este mult mai mare in acest caz.

De-a lungul timpului, cercetatorii au observat ca persoanele cu un nivel al colesterolului mai

scazut au fost mult mai predispuse sa dezvolte o forma de cancer comparativ cu cele care se
aflau in limitele normale.

Aceasta descoperire este oarecum ingrijoratoare, intrucat un nivel scazut al colesterolului are
si o parte buna: protejeaza impotriva atacurilor de inima si accidentelor vasculare cerebrale.

Studiul a fost efectuat pe durata a 18 ani, pe 30.000 de fumatori de sex masculin, fiind cel mai
lung si mai amplu de acest gen. Stiind ca fumatul scade nivelul colesterolului bun din sange,
acesti barbati au inregistrat un nivel scazut de colesterol total, undeva sub 200 - 230 de
miligrame/decilitru. In total, 7.545 de barbati au dezvoltat cancer, iar pentru ceilalti riscurile
de cancer au fost cu 18% mai mari.

Pentru a tine sub control situatia colesterolului, cu scopul de a evita aparitia unor probleme de
sanatate, cercetatorii recomanda sa ne mentinem un nivel mai ridicat de colesterol bun, care
protejeaza, se pare, impotriva tuturor formelor de cancer.

Ei isi sustin ideea pe baza rezultatelor obtinute in urma studiului, conform carora persoanele
care au avut un nivel ridicat de colesterol bun au avut cu 14% mai putine riscuri de a face
cancer.

44
Care sunt valorile normale ale colesterolului?

Vom vorbi aici despre colesterolul total, adica suma colesterolului "rau", a colesterolului
"bun" si a altor componente lipidice. Daca acesta se afla undeva la 200 miligrame/decilitru,
valorile sale sunt optime. Intre 200 si 239 valorile sale sunt la limita, iar peste 240 mg/dL
valorile sunt prea ridicate.

Colesterolul "bun" trebuie sa se situeze la aproximativ 60 miligrame/decilitru, iar sub 40 la

barbati si sub 60 la femei este deja prea scazut si prezinta un pericol.

Colesterolul "rau" trebuie sa fie de aproximativ 100 mg/decilitru si cu cat valoarea acestuia
este mai mica, cu atat este mai bine pentru sanatatea ta. Peste 130 miligrame/decilitru,
valoarea sa este deja prea mare si prezinta un risc crescut pentru sanatate.

Hemoleucograma completa

Hemoleucograma este una dintre analizele cel mai frecvent recomandată de

către medic.

Hemoleucograma completă este un test care poate furniza diagnostice pentru

numeroase boli şi indică numărul de globule roşii din sânge - eritrocite (pe analize
apare RBC), numărul de globule albe din sânge sau leucocite (pe foaia de analize
se notează WBC), cantitatea totală de hemoglobină din sânge (adica HGB),
procentul de globule roşii (hematocrit, HCT), media volumului globulelor (MCV),
mărimea globulelor roşii, media globulară a hemoglobinei (MCH), concentraţia
medie a hemoglobinei (MCHC), numărul de trombocite (PLT).

Realizarea hemoleucogramei este farte importantă deoarece se pot depista

anemiile, infecţiile acute sau cronice, alergii sau chiar boli maligne.

Hemoleucograma completă - Valori normale

Valorile hemoleucogramei diferă în funcţie de sexul pacientului, dar şi de

indicatorii după care este făcută analiza.

Totuşi, valorile normale trebuie să se încadreze, ca în cazul celorlalte analize,

între anumite limite. Astfel, valorile normale la eritrocite RBC sunt în funcţie de
sex - la bărbaţi: 4.7 - 6.1 milioane celule/microlitru, iar la femei: 4.2 - 5.4 milioane
celule/microlitru. Numărul leucocitelor WBC: 4,500 - 10,000 celule/mcL;
hematocritul adică HCT are valori în funcţie de sex - bărbaţi: 40.7 - 50.3 %, iar
femei: 36.1 - 44.3 %; hemoglobina HGB la bărbaţi: 13.8 - 17.2 g/dl, iar femei:

45
12.1 - 15.1 g/dl; MCV: 80 - 95 femtolitru; MCH: 27 - 31 pg/celula; MCHC: 32 - 36
g/dl.

Hemoleucograma completă - Ce indica valorile anormale?

Valorile anormale ale hemoleucogramei indică existenţa mai multor afecţiuni, unele dintre
ele foarte grave.

Un număr mare de celule roşii (RBC) poate indica presiune mică de oxigen în sânge, boli de
inimă congenitale, fibroză pulmonară, dezhidratare, afecţiuni renale.

În schimb, un număr scăzut de celule roşii (RBC) indică pierderi de sânge, anemie,
hemoragie, distrugerea măduvei osoase, leucemie, malnutriţie.

Numărul scăzut de celule albe (WBC) indică distrugerea maduvei osoase (infecţii, fibroze,
tumori), prezenţa substanţelor cito-toxice, boli ale ficatului sau splinei, expunerea la radiaţii.

WBC crescut (leucocitoză) poate să indice infecţii, inflamaţii de genul artritei

reumatoide sau alergii, leucemie, stres fizic sau emoţional.

Valoarea scazută a hematocritului (HCT) indică anemii de diferite tipuri, hemoragii,

leucemie, malnutriţie sau deficiente nutriţionale, mielom multiplu, artrite reumatoide.

Valoarea crescută a hematocritului (HCT) indică dezhidratare, oxigenare defectuoasă.

Valoarea scazută a hemoglobinei (HGB) arată anemii de diferite tipuri, hemoragii.

Hemoleucograma completa
Hemoleucograma completa este o analiza care masoara urmatoarele cantitati:

• Numarul de globule rosii din sange – eritrocite (RBC)

• Numarul de globule albe din sange – leucocite (WBC)

• Cantitatea totala de hemoglobina din sange (HGB)

• Procentul de globule rosii – hematocrit (HCT)

• Media volumului globulelor (MCV) – marime globulelor rosii

• Media globulara a hemoglobinei (MCH)

• Concentratia medie a hemoglobinei (MCHC)

• Numarul de trombocite (PLT)

46
Hemoleucograma completa este un test care poate furniza diagnostice pentru numeroase boli.
Rezultatele pot reflecta probleme cu volumul sangelui (deshidratare) sau pierderi de sange.
Hemoleucograma poate sa indice disfunctionalitati in producerea, ciclul de viata si rata
distrugerii celulelor de sange, precum si infectii acute sau cronice si alergii.

Celulele rosii (RBC) transporta hemoglobina (HGB) care in schimb transporta oxigenul.
Cantitatea de oxigen receptionata de tesuturi depinde de numarul si de functionarea celulelor
rosii si a hemoglobinei. Valorile MCV, MCH si MCHC sunt folosite in diagnosticarea
diferitelor tipuri de anemie, si reflecta marimea si concentratia de hemoglobina a celulelor.

Celulele albe (WBC) sunt mediatori ai inflamatiilor si ale raspunsului imun. Exista diferite
tipuri de celule albe care apar in sange in mod normal:

• Neutro"le

• Monocite

• Eusino"le

• Bazo"le

• Limfocite

Valori normale

Eritrocite RBC (variaza cu altitudinea):

• Barbati: 4.7 – 6.1 milioane celule/microlitru

• Femei: 4.2 – 5.4 milioane celule/microlitru

• Leucocite WBC: 4,500 – 10,000 celule/mcL

• Hematocrit HCT (variaza cu altitudinea):

Hematocrit

• Barbati: 40,7 – 50,3 %

• Femei: 36,1 – 44,3 %

Hemoglobina HGB (variaza cu altitudinea):

• Barbati: 13,8 – 17,2 g/dl

• Femei: 12,1 – 15,1 g/dl

MCV: 80 – 95 femtolitru

47
MCH: 27 – 31 pg/celula

MCHC: 32 – 36 g/dl

Un numar mare de celule rosii (RBC) poate indica:

• Presiune mica de oxigen in sange

• Boli de inima congenitale

• Fibroza pulmonara

• Policitemia vera

• Dezhidratare (ca la o diaree puternica)

• Afectiuni renale

Un numar scazut de celule rosii (RBC) indica:

• Pierderi de sange

• Anemie (de diferite tipuri)

• Hemoragie

• Distrugerea maduvei osoase (de exemplu de la radiatii, toxine, "broze,

tumori)

• De"cienta eritropoietinei (efect secundar al afectiunilor de rinichi)

• Hemoliza (distrugerea globulelor rosii)

• Leucemie

• Malnutritie (de"ciente de "er, folati, vitamina B12, vitamina B6)

Numarul scazut de celule albe (WBC) indica:

• Distrugerea maduvei osoase (de exemplu de la infectii, "broze, tumori)

• Prezenta substantelor cito-toxice

• Colagenoze autoimune – boli vasculare (cum e lupus eritematos)

• Boli ale "catului sau splinei

• Expunerea la radiatii

WBC crescut (leucocitoza) poate sa indice:

48
 • Infectii

• Inamatii ( artrita reumatoida sau alergii)

• Leucemie

• Stres "zic sau emotional

Valoarea scazuta a hematocritului (HCT) indica:

• Anemii de diferite tipuri

• Hemoragii

• Distrugerea maduvei osoase (de exemplu de la radiatii, toxine, "broze,

tumori)

• Hemoliza (distrugerea globulelor rosii ca reactie la transfuzie)

• Leucemie

• Malnutritie sau de"ciente nutritionale

• Mielom multiplu

• Artrite reumatoide

Valoarea crescuta a hematocritului (HCT) indica:

• Dezhidratare

• Policitemia vera

• Oxigenare defectuoasa (fumat, boli de inima congenitale, altitudine mare)

Valoarea scazuta a hemoglobinei (HGB):

• Anemii de diferite tipuri

• Hemoragii

Hemoleucograma completa este cel mai utilizat test de laborator!

Este folosit pentru a determina starea generala de sanatate a unui individ sau pentru a
monitoriza o varietate de disfunctionalitati, cum ar fi anemia. Se recomanda de catre medicul
de familie sau de specialitate si consta intr-o mostra de sange prelevata din vena bratului, din
deget sau, in cazul nou-nascutilor, din calcai.

1. Ce se testeaza?

49
 2. Ce sunt globulele albe din sange?

3. Ce sunt globulele rosii din sange?

4. Ce sunt trombocitele?

Ce se testeaza?
Hemoleucograma completa include rezultate la nivelul urmatorilor parametrii:

• numarul globulelor albe din sange (leucocite -WBC)

• numarul globulelor rosii din sange (eritrocite -RBC)

• numarul trombocitelor din sange (PLT)

• cantitatea de hemoglobina din sange (HGB)

• procentul de globule rosii (hematocrit -HCT)

• media volumului globulelor rosii (MCV)

• media volumului hemoglobinei (MCH)

• concentratia medie a hemoglobinei (MCHC)

Ce sunt globulele albe din sange?

Exista 5 tipuri diferite de globule albe pe care corpul le foloseste pentru a mentine un
organism sanatos si pentru a lupta impotriva infectiilor sau altor cauze de vatamari corporale.
Acestea sunt neurotrofilele, monocitele, eusinofilele, bazofilele si limfocitele, prezente in
sange la niveluri relativ stabile. Procentul celulelor albe varieaza in sus sau in jos in functie de
ceea ce se intampla in organismul tau. De exemplu, o infectie poate stimula o concentratie
mai mare de neutrofile pentru a contracara efectele infectiei bacteriene. In cazul alergiilor,
apare un numar mai mare de eusinofile care elibereaza in sange anumiti compusi “chimici”
(antihistamine) pentru a minimiza efectul alergiei. Limfocitele pot fi stimulate sa produca
imunoglobulina (anticorpi). In cazul unor afectiuni severe, cum ar fi leucemia, celulele albe
imature si anormale (leucocite) se multiplica cu rapiditate, crescand numarul globulelor albe
din sange.

Ce sunt globulele rosii din sange?

Globulele rosii au coloarea rosu pal, fiind de forma unei gogosi cu o sectiune foarte subtire la
mijloc in locul orificiului gogosii. Contin hemoglobina, o proteina care transporta oxigenul in
tot corpul. Hemoleucograma completa determina daca exista un numar suficient de celule
rosii prezente in organism si daca populatia de celule rosii are forma corespunzatoare. De
obicei, celulele rosii au toate aceeasi marime si forma; variatii pot aparea in cazul deficientei
vitaminei B12 si a acidului folic, a fierului si multor alte boli. Daca sunt insuficiente globule
rosii prezente in organism, atunci se spune despre pacient ca are anemie, prezentand
simptome ca oboseala si slabiciune. Numarul globulelor rosii poate fi si mai mare decat este

50
normal, conditie care apare rar, ceea ce poate interveni asupra debitului sangelui prin vene si
artere.

Ce sunt trombocitele?
Trombocitele sunt fragmente speciale de celule care joaca un rol important in coagularea
sangelui. Daca un pacient nu are destule trombocite, prezinta risc crescut de hemoragii severe
si vanatai. Hemoleucograma masoara numarul si forma trombocitelor din sange. In cazul unor
boli, se poate sa existe trombocite gigant sau acumulari de trombocite care nu permit
numararea corecta a numarului lor. In acest caz, va fi nevoie de un frotiu de testare.

Folosirea hemoleucogramei

Pacientii care acorda atentie deosebita starii proprii de sanatate ar dori sa stie cum sa-si
modifice numarul de globule albe, rosii si trombocite.

Spre deosebire de colesterolul “bun” sau “rau”, populatiile de celule nu pot fi afectate la
modul general de schimbarile de stil de viata, mai putin atunci cand pacientul sufera de vreo
deficienta a unei vitamine in organism (vitamina B12, acidul folic sau fierul). Nu exista nicio
posibilitate prin care pacientul sa poata sa-si ridice in mod direct numarul de globule albe din
sange sau sa-si modifice forma si marimea globulelor rosii. Aceste actiuni se fac indirect,
“adresandu-va” bolilor si afectiunilor organismului dvs., urmand un stil de viata sanatos si
ajutand, astfel, la optimizarea producerii de celule, organismul adaptandu-se in sens pozitiv
(sau negativ, dupa caz).

In cazul urmatoarelor valori se impune testare suplimentara:

• hemoglobina mai mica de 10g/dl si mai mare de 18g/dl

51
 • MCV mai mic de 80fL si mai mare de 100fL

• MCHC mai mare de 37%

• WBC mai mic de 2000/mm3 si mai mare de 20.000/mm3

• prezenta celulelor secera (siclemie)

• sferocitoza

Hemoleucograma completa este o analiza care masoara urmatoarele cantitati:

• Numarul de globule rosii din sange - eritrocite (RBC)

• Numarul de globule albe din sange - leucocite (WBC)

• Cantitatea totala de hemoglobina din sange (HGB)

• Procentul de globule rosii (hematocrit) (HCT)

• Media volumului globulelor (MCV) - marime globulelor rosii

• Media globulara a hemoglobinei (MCH)

• Concentratia medie a hemoglobinei (MCHC)

• Numarul de trombocite (PLT)

52
Hemoleucograma completa poate furniza diagnostice pentru numeroase boli. Rezultatele pot
sa reflecte probleme cu volumul sangelui (deshidratare) sau pierderi de sange. Poate
deasemenea sa indice disfunctionalitati in producerea, ciclul de viata si rata distrugerii
celulelor de sange, precum si infectii acute sau cronice si alergii.

Celulele rosii (RBC) transporta hemoglobina (HGB) care in schimb transporta oxigenul.
Cantitatea de oxigen receptionata de tesuturi depinde de numarul si functionarea celulelor
rosii si hemoglobinei. Valorile MCV, MCH si MCHC reflecta marimea si concentratia de
hemoglobina a celulelor si sunt folosite in diagnosticarea diferitelor tipuri de anemie.

Celulele albe (WBC) sunt mediatori ai inflamatiilor si ale raspunsului imun. Exista diferite
tipuri de celule albe care in mod normal apar in sange:

• Neutrofile

• Monocite

• Eusinofile

• Bazofile

• Limfocite

Valori normale

• Eritrocite RBC (variaza cu altitudinea):

53
o Barbati: 4.7 - 6.1 milioane celule/microlitru
o Femei: 4.2 - 5.4 milioane celule/microlitru

• Leucocite WBC: 4,500 - 10,000 celule/mcL

• Hematocrit HCT (variaza cu altitudinea):

o Barbati: 40.7 - 50.3 %

o Femei: 36.1 - 44.3 %

• Hemoglobina HGB (variaza cu altitudinea):

o Barbati: 13.8 - 17.2 g/dl

o Femei: 12.1 - 15.1 g/dl

• MCV: 80 - 95 femtolitru

• MCH: 27 - 31 pg/celula

• MCHC: 32 - 36 g/dl

Ce indica valorile anormale?

54
Un numar mare de celule rosii (RBC) poate indica:

• presiune mica de oxigen in sange

• boli de inima congenitale

• fibroza pulmonara

• Policitemia vera

• Dezhidratare (ca la o diaree puternica)

• Afectiuni renale

Un numar scazut de celule rosii (RBC) indica:

• Pierderi de sange

• Anemie (de diferite tipuri)

• Hemoragie

55
 • Distrugerea maduvei osoase (de exemplu de la radiatii, toxine, fibroze, tumori)

• Deficienta eritropoietinei (efect secundar al afectiunilor de rinichi)

• Hemoliza (distrugerea globulelor rosii)

• Leucemie

• Malnutritie (deficiente de fier, folati, vitamina B12, vitamina B6)

Numarul scazut de celule albe (WBC) indica:

• Distrugerea maduvei osoase (de exemplu de la infectii, fibroze, tumori)

• Prezenta substantelor cito-toxice

• Colagenoze autoimune - boli vasculare (cum e lupus eritematos)

• Boli ale ficatului sau splinei

• Expunerea la radiatii

Numar crescut de celule albe (leucocitoza) poate sa indice:

56
 • Infectii

• Inflamatii (artrita reumatoida sau alergii)

• Leucemie

• Stres fizic sau emotional

Valoarea scazuta a hematocritului (HCT) indica:

• Anemii de diferite tipuri

• Hemoragii

• Distrugerea maduvei osoase (de exemplu de la radiatii, toxine, fibroze, tumori

• Hemoliza (distrugerea globulelor rosii) ca reactie la transfuzie

• Leucemie

• Malnutritie sau deficiente nutritionale

57
 • Mielom multiplu

• Artrite reumatoide

Valoarea crescuta a hematocritului (HCT) indica:

• Dezhidratare

• Policitemia vera

• Oxigenare defectuoasa (fumat, boli de inima congenitale, altitudine mare)

Valoarea scazuta a hemoglobinei (HGB):

• Anemii de diferite tipuri

• Hemoragii

Hemoleucograma completa este o analiza extrem de importanta care poate oferi informatii
despre alcatuirea sangelui, numarul de celule regasite in acest fluid si tipul acestora, cele mai
importante fiind celulele rosii, celulele albe si plachetele. Plachetele sunt fragmente de celule
produse de megacariocite, care joaca un rol important in procesul de coagulare.

Hemoleucograma este o analiza care poate sa furnizeze informatii importante cu privire la o

gama larga de simptome si boli precum stari de ameteala, de somnolenta sau lesin, dar si
anemie si boli de factura cronica sau acuta.

Hemoleucograma completa cuprinde:

58
• Analiza celulelor albe (WBC, leucocite)- celulele albe sunt de obicei mai
mari ca dimensiune decat cele rosii, dar mai putine ca numar. Aceste
celule poarta un rol esential in combaterea infectiilor sau a
microorganismelor straine din corpul uman, precum virusi si bacterii. In
momentul in care in organism apare o infectie numarul leucocitelor creste
rapid. Testul pentru stabilirea numarului de leucocite din sange este
efectuat si pentru a se stabili prezenta unei infectii in organism, sau pentru
a se monitoriza reactia organismului la un anumit tratament pentru cancer.

• Analiza pentru diferentierea celulelor albe (WBC diferentiala)- cele mai

importannte tipuri de celule din familia lecocitelor sunt neutro"lele,
limfocitele, monocitele, eusino"lele si bazo"lele. Deasemenea acest test
include si determinarea numarului de neutro"le nedezvoltate. Fiecare
dintre aceste celule are un rol bine diferentiat in apararea organismului
uman. Numarul acestor celule poate furniza informatii pretioase cu privire
la sistemul imunitar al "ecarui individ. Prin urmare numarul prea mare sau
prea mic al "ecarui tip in parte poate conduce la descoperirea unei infectii,
alergii sau reactii toxice ale organismului datorate medicamentelor sau
altor substante de ordin chimic, precum si apartia leucemiei.

• Analiza celulelor rosii (RBC)- rolul celulelor rosii este de a transporta

oxigenul de la nivelul plamanilor in intreg organismul, si monoxidul de
carbon din organism la plamani. Prin urmare, daca numarul celulelor rosii
este mai mic decat valoarea normala (anemie), organismul nu primeste
cantitatea de oxigen necesara. Daca dimpotriva numarul celulelor rosii
depaseste valoarea normala (policitemie), exista riscul alipirii acestor
celule, avand drept consecinta blocarea capilarelor.

• Analize hematocrite (HTC)- acest test este efectuat pentru a se determina

spatiul (volumul ocupat de celule in organism). Valoarea analizei este
stabilita prin procentul pe care il ocupa celulele rosii in volumul de sange.
De exemplu, HCT de 38 inseama ca din volumul total de sange, 38 % este
ocupat de celulele rosii. Hemetocritele si hemoglobina sunt analizele care
pot descoperi cel mai precis prezenta anemiei sau a policitemiei in
organism.

• Hemoglobina (HgB)- hemoglobina este o proteina umpluta cu "er care

intra in alcatuirea celulelor rosii, si care poarta un rol esential in transportul
oxigenului la nivelul organismului. Aceasta analiza are rolul de a masura
valoarea hemoglobinei in sange, dar si capacitatea acestora de a
transporta oxigenul in organism.

59
 • Indici celule rosii- exista trei indici ai celulelor rosii: MCV ( volum
corpuscular mediu), MCH ( hemoglobina corpusculara medie), si MCHC
( concentratie de hemoglobina corpusculara medie). MCVul arata marimea
celulelor rosii, MCH, numarul hemoglobinei intr-o celula rosie medie, iar
MCHC determina concentratia de hemoglobina dintr-o celula rosie medie.
Acesti indici poarta un rol esential in diagnosticarea diferitelor tipuri de
anemie.

• Analiza plachete (trombocite)- plachetele sau trombocitele sunt cele mai

mici dintre celulele care intra in alcatuirea sangelui. Aceste celule joaca un
rol esential in procesul de coagulare. In momentul in care in organism se
produce o leziune, plachetele se uma, se alipesc si formeaza un strat
lipicios care opreste sangerarea. Daca numarul acestor celule este mai mic
decat valoarea normala, atunci exista riscul producerii unor hemoragii
necontrolate. Daca dimpotriva numarul plachetelor depasteste valoarea
normala atunci este posibil sa se formeze cheaguri de sange la nivelul
arterelor. Deasemenea plachetele reprezinta unul dintre factorii cei mai
frecventi de aparitie a arterosclerozelor.

• Analiza volum mediu plachetar- aceasta analiza determina volumul mediu

al plachetelor in sange. Aceasta analiza, impreuna cu analiza numarului
plachetelor contribuie la diagnosticarea multor boli si afectiuni.

DE CE SE FACE TESTUL?
In general hemoleucograma completa este efectuata pentru a se stabili cauzele unor simptome
precum starile de oboseala, ameteala si lesin sau ale unor boli precum leucemia, anemia sau
policitemia. Acest test mai poate fi cerut si pentru a se determina cantitatea de sange pierduta
de un pacient cu rani deschise.

PREGATIRE PACIENT
Hemoleucograma completa nu necesita pregatiri speciale. Acest test urmeaza tiparul unei
analize normale cu recoltare a unei mostre de sange.

CUM SE FACE TESTUL?

Hemoleucograma completa este asemanatoare oricarei alte analize de sange. In consecinta,
asistenta va va lega un garou in jurul bratului, pentru evidentierea venei din care vi se va lua
proba de sange. Zona in care va fi introdus acul va fi stearsa in prealabil cu un lichid
antiseptic pentru a evita riscul unei infectii. Dupa ce se va colecta destul sange pentru analiza,
asistenta va dezlega garoul si va pansa zona in care a fost introdus acul.

CUM SE SIMTE TESTUL?

Majoritatea dintre noi resimt in timpul prelevarii probei de sange doar o intepatura mica si o
usoara senzatie de disconfort. Exista totusi oameni care pot simti o durere acuta si prelungita
si pot manifesta chiar stari de amenteala sau lesin.

60
RISCURI
Riscurile efectuarii acestui test sunt minime si totusi pacientul poate lesina sau ameti in
momentul introducerii acului in vena. De asemenea, locul in care a fost introdus acul poate
sangera abundent iar ulterior se poate forma o acumulare de sange, un hematom, care va
rezulta intr-o vanataie. Persoanele care sunt constiente ca sufera de o afectiune care impiedica
coagularea normala a sangelui trebuie sa-l informeze pe medic pentru a evita eventuale
complicatii.

REZULTATE
Valorile normale ale hemoleucogramei complete variaza in functie de sex, varsta si de
altitudine.

Celule albe (leucocite)

Barbati si femei: 4,500-11,000/mcL3 or 4.5-11.0 x 109/litru (SI unitati)
Femei insarcinate:

• Primul trimestru 6,600-14,100/mcL or 6.6-14.1 x 109/L

• Al doilea trimestru: 6,900-17,100/mcL or 6.9-17.1 x 109/L

• Al treilea trimestru: 5,900-14,700/mcL or 5.9-14.7 x 109/L

• Postpartum: 9,700-25,700/mcL or 9.7-25.7 x 109/L

Celule albe diferentiate

• Neutro"le: 50%-62%

• Neutro"le nedezvoltate: 3%-6%

• Limfocite: 25%-40%

• Monocite: 3%-7%

• Eozino"le: 0%-3%

• Bazo"le: 0%-1%

Celule rosii

• Barbati: 4.7-6.1 milioane RBCs per microlitri (mcL) or 4.7-6.1 x 1012/litru

(SI unitati)

• Femei: 4.2-5.4 milioane RBCs per mcL or 4.2-5.4 x 1012/L

• Copii: 4.0-5.5 milioane RBCs per mcL or 4.6-4.8 x 1012/L

• Nou-nascuti: 4.8-7.1 milioane RBCs per mcL or 4.8-7.1 x 1012/L

61
Hematocrit (HCT)

• Barbati: 42%-52% or 0.42-0.52 volum fractionar (SI unitati)

• Femei: 37%-47% or 0.37-0.47 volum fractionar

• Femei insarcinate:

1. Primul trimestru: 35%-46%

2. al doilea trimestru: 30%-42%

3. al treilea trimestru: 34%-44%

Postpartum: 30%-44%

• Copii: 32%-44%

• Nou-nascuti: 44%-64%

Hemoglobina

• Barbati: 14-18 grame per decilitru (g/dL) or 8.7-11.2 millimoli per litru
(mmol/L) (SI unitati)

• Femei: 12-16 g/dL or 7.4-9.9 mmol/L

• Femei insarcinate:

1. Primul trimestru: 11.4-15.0 g/dL or 7.1-9.3 mmol/L

2. al doilea trimestru: 10.0-14.3 g/dL or 6.2-8.9 mmol/L

3. al treilea trimestru: 10.2-14.4 g/dL or 6.3-8.9 mmol/L

4. Postpartum: 10.4-18.0 g/dL or 6.4-9.3 mmol/L

• Copii: 9.5-15.5 g/dL

• Nou-nascuti: 14-24 g/dL

Indici ai celulelor rosii

MCV: 82-98 femtolitri (fL)
MCH: 26-34 picograme (pg)
MCHC: 31-38 grame per decilitru (g/dL) sau 31%-38%

Platchete (trombocite)
Valori normale:

62
Copii: 150,000-450,000 plachete per mm3 or 150-450 x 109/litru (SI unitati)
Adulti: 150,000-400,000 plachete per mm3 or 150-400 x 109/litru (SI unitati)

MPV Valori normale:

copii: 7.4-10.4 mcm3 or 7.4-10.4 fL
Adulti: 7.4-10.4 mcm3 or 7.4-10.4 fL

Daca rezultatele testelor nu se includ in valorile normale este bine sa consultati medicul
specialist pentru ca acesta sa decida in consecinta tratamentul pe care il va prescrie.

CE POATE AFECTA TESTUL?

Exista o gama larga de medicamente care pot influenta rezultatele testului, si prin urmare este
bine sa informati medicul specialist cu privire la orice tip de tratament pe care il urmati, fie ca
acesta a necesitat sa nu prescrierea unei retete.

ALTE INFORMATII
Hemoleucograma completa este o analiza extrem de utila pentru depistarea unei game
extrem de largi de boli, dar si pentru monitorizarea raspunsului organismului la anumite
tratamente.

Numaratoare leucocite
Tehnica de numarare a leucocitelor (globulelor albe) este similara cu ce de numarare a
globulelor rosii, dar numarul de leucocite din sangele uman este mult mai mic.

Valori normale

• la adulti: 4000 – 8000 pe 1 mm cub

• la copii (1-6 ani): 4000 – 1000 pe 1 mm cub

Cresteri anormale

Un numar crescut de leucocite (leucocitoza) se intalneste in infectiile acute cu microbi sau

paraziti, in infectiile cronice si in general in toate bolile insotite de febra. Leucocitoza este un
mijloc natural de aparare a organismului impotriva infectiilor (prin mobilizarea unui numar
mare de leucocite care au rolul de a ucide si fagocita microorganismele patogene). Cresterea
numarului de leucocite peste 20.000/mm cub se intalneste atat in ale bolile sangelui cat si in
infectii deosebit de grave (peritonite, septicemii).

Scaderi anormale

Scaderea numarului de leucocite sub 3000/mm cub se intalneste in unele infectii cu virusuri,
in anemii, organisme tarate fara capacitatea de a mai lupta impotriva infectiilor, in
imbolnavirea maduvei osoase structura responsabila cu producerea acestora.

63
http://www.analimed.ro/analize-
medicale/hematologie/numaratoare-leucocite/
Numaratoare de eritrocite
Globulele rosii pot fi numarate la microscop. Pentru numararea globulelor rosii este nevoie de
o picatura de sange recoltata din vena sau de la un deget. Numaratoarea se face pe un volum
foarte mic de sange, iar rezultatul se raporteaza la 1 mm cub de sange.

Valori normale

• barbati: 4,2 – 5,6 milioane pe 1 mm cub

• femei: 3,7 – 4,9 milioane pe 1 mm cub

• copii (1 – 5 ani): 4,5 – 4,8 milioane pe 1 mm cub.

Scaderi anormale

Sub 4 milioane de eritrocite la barbati si 3,5 milioane la femei indica anemie, care este
recomandat sa fie tratata. Anemiile pot fi produse: pierderi mari de sange (hemoragii), boli
infectioase acute si cronice, intoxicatii cu diferite substante chimice, boli produse de paraziti,
lipsa de fier si de vitamine, subalimentatie.

Cresteri anormale

Cresterea numarului de globule rosii peste 5,5-6 milioane pe 1 mm cub se intalneste in

pierderile mari de apa (deshidratare) si in poliglobulie (eritrocitoza, boala rara)

Hemoglobina
Hemoglobina este substanta chimica care contine un pigment pe baza de fier, care da culoarea
rosie a sangelui, respectiv a globulelor rosii Aceasta substanta are capacitatea de a fixa
oxigenul din aer la nivelul plamanilor, pe care apoi il transporta in tot organismul, la celule.

Valori normale

• la barbati = 13 – 16 g la 100 ml sange

• la femei = 11 – 15 g la 100 ml sange

Scaderi anormale

Indica o anemie care se datoreaza fie reducerii continutului globulelor rosii in hemoglobina,
fie scaderii numarului de globule rosii. Sunt oameni cu un numar aproape normal de globule
rosii, dar acestea contin hemoglobina putina, situatie care se intalneste in anemii hipocrome.

64
Exista si cazuri de anemii hipercrome, in care cu toate ca sangele contine hemoglobina in
limitele normale, anemia se datoreaza scaderii numarului de hematii (globule rosii).
Hemoglobina se exprima in procente la 100 ml sange, sau in grame la 100 ml sange.

Hematocrit
Hematocritul reprezinta masa de hematii (globule rosii) dintr-un anumit volum de sange.

Procedeul consta in recoltarea sangelui dintr-o vena, apoi sangele se combina cu o substanta
antiocoagulanta si se repartizeaza intr-un tub de sticla foarte ingust, care se centrifugheaza
puternic intr-o centrifuga. In urma acestei operatii se observa separarea sangelui in stratul
superior (plasma) si stratul inferior (format din globule rosii) care constituie hematocritul.

Hematocritul se defienste ca fiind volumul stratului de globule rosii (in procente) fata de
volumul total al sangelul din tubul de sticla.

Valori normale

• la barbati: 40 – 48%

• la femei: 36 – 42%

• la copii 2-15 ani: 36 – 39%.

Cresteri anormale

Se intalneste rar, cand se pierde multa apa din corp prin deshidratare, transpiratie, prin febra,
prin varsaturi, precum si in boala care se caracterizeaza prin cresterea exagerata a numarului
de globule rosii (poliglobulie).

Scaderi anormale

Se observa in anemii, in pierderea de sange sau cand se consuma multe lichide inainte de
recoltarea sangelui.

Hematocritul, alaturi de dozarea hemoglobinei si de numaratoarea globulelor rosii, ajuta la

punerea unui diagnostic mai precis de anemie.

Timp de coagulare
Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sangelui in cazul unei hemoragii sau in vederea
unei operatii chirurgicale, se determina t.c. dupa cum urmeaza: se recolteaza o picatura de
sange din pulpa degetului, se pune pe o lama de sticla si se cronometreaza timpul care a trecut
pana la coagularea sangelui.

Valori normale: 8 – 12 minute

Cresteri anormale

65
Depasirea acestui timp (t.c. crescut) arata ca, coagularea sangelui se face cu intarziere, fapt ce
poate predispune la sangerari, la hemoragii.

Scaderi anormale

Un t.c. scazut (sub cinci minute) indica o coagulare anormal de rapida a sangelui putand duce
la coagularea sangelui chiar in vasele sanguine, asa cum se intampla in unele infectii
microbiene.

Timp Quick
Timpul Quick (PT-AP) este un test screening pentru diagnosticul deficientelor de coagulare.

Valori normale:

• 12 – 15 secunde sau

• 80 – 100%

Cresteri anormale

Timpul Quick este mare in urmatoarele afectiuni

• hipoprotrombinemie (de"cit de FII)

• parahemo"lie Owren (de"cienta de FV) si Alexander (de"cienta de FVII)

• de"cienta de FX

• de"ciente asociate (avitaminoza K,hepatita grava,ciroza)

• hipo- si a"brinogenemii

• anticoagulanti circulanti,imunoglobuline anormale

• monitorizarea tratamentelor cu anticoagulante orale de tip antivitamina K1

in care AP va " intre 20 -30 %, si functie de afectiunea tratata cu
anticoagulant.

Scaderi anormale

Valori scazute alte timpului Quick se intalnesc in numeroase boli (boli de sange, boli de ficat),
in lipsa vitaminei K, dupa un tratament cu medicamente anticoagulante, cu aspirina, salicilati,
etc.

In vederea stabilirii mai precise a cauzelor care perturba coagularea sangelui, medicul mai
poate recomanda si alte analize. Toate aceste analize sau probe de coagulare a sangelui se fac
cand se suspecteaza diferite boli in care coagularea sangelui este ori prea lenta, fapt ce
predispune la hemoragii, ori prea rapida, situatie care favorizeaza formarea de trombi in

66
vasele sanguine. De asemenea, aceste analize se mai fac si inaintea operatiilor chirurgicale,
pentru a se stabili daca nu exista riscul unei hemoragii, la persoanele care prezinta sangerari
repetate din cavitatea nazala (epistaxis), gingii (gingivoragii), etc., precum si la bolnavii sub
tratament cu medicamente anticoagulante pentru a urmari efectul acestora.

Fosfataza alcalina
Valori normale: 25 – 115 UI

Cresteri anormale

• Boli ale "catului si cailor biliare (calculi, cancer), colestaza (medicamente,

antibiotice, sepsis), colecistita acuta, metastaze hepatice, hepatita, ciroza

• Boli osoase: metastaze osoase, cancer primitiv osos, fracture in curs de

vindecare, poliartrita reumatoida, osteomalacie

• Cancere: metastaze osoase, hepatice, leucemie, mielom multiplu

• Pancreatita acuta

• Insu"cienta cardiaca congestive

• Sarcina nastere

• Medicamente: antibiotice, contraceptive orale, estrogeni, indometacin

• Hipertiroidism, hiperparatiroidism primar sau secundar

• Infarct intestinal

Scaderi anormale

• Malnutritie

• Hipotiroidism

• Hipofosfatemie

http://www.medikal.ro/articole-medicale-
glicemia-valori-si-variatii-ziologice.html

67
Albumina serica
Valori normale: 3,4 – 5.6 g/dl

Cresteri anormale

• hemoconcentratie

• deshidratare

Scaderi anormale

Hiperhidratare, malnutritie, boli hepatice (hepatita, ciroza, insuficienta hepatica), Sindrom

Nefrotic, glomerulonefrita cronica, enteropatii cu pierdere de proteine (Crohn, colita
ulcerativa, boala Whipple), sarcina, cancer, arsuri severe, malabsorbtie, imobilizare
prelungita.

Uree serica
Ureea reprezinta forma de excretie a azotului continut de proteine.

Cantitatea eliminata urinar este direct proportionala cu intensitatea catabolismului proteinelor,

cu conditia ca functia renala sa fie integra.

Ureea reprezinta practic azotul aflat in plasma si alaturi de alte componente cum ar fi creatina
creatinina, aminoacizi, acid uric, polipeptide, reprezinta azotul total care nu este continut de
proteine. Azotul neproteic total este azotul care se poate determina dupa precipitarea
proteinelor din plasma. Metodele de determinare ale ureei sunt:

• bazate pe reactia de precipitare (reactia cu xanthydrol)

• colorimetrice: cu diacetilmonoxina, reactiv Nessler, ureaza, dimetil glioxina

sau cu hipobromit de sodiu

Starile asociate cu cresterea concentratiei serice de uree sunt cunoscute ca "azotemice".

Azotemia este de trei tipuri: prerenala, renala, postrenala.

Dozarea ureei are drept scop diferentierea intre azotemia prerenala si postrenala utilizand
raportul Uree / Creatinina in stadiile finale ale afectiunilor renale, sau gastrointestinale ca
semn de ureotoxicoza.

La pacientii dializati ureea este marker de degradare a compusilor proteici.

Datorita interdependentei ureei de degradarea proteica, ureea este mai mult un factor de
prognostic decat de diagnostic al afectiunilor renale.

Valori normale

68
La adult

• uree: 30 – 45 mg% (300 mg/kg corp/zi)

• continutul de azot (azotul ureic sanguin): 10 – 20 mg%

La copil: ureea sanguina = 0,1 – 0,3 g/l

La sugar: 0,1 – 0,2 g/l

La nou-nascut: 40 – 70 mg/kg corp/zi

Valorile serice ale ureei sunt dependente de 3 factori: catabolismul proteic( aduse prin aport
alimentar sau produse de catre organism ), diureza ( eliminare urinara ), si capacitatea
functionala renala.Din acest motiv se cere ca rezultatele acestui test sa fie corelate cu
rezultatele altor teste cum ar fi testarea creatinemiei si a acidului uric sanguin.

Cresteri anormale

• afectiuni renale acute si cronice – ca si creatinina ureea este invers

proportionala cu GFR (rata de "ltrare glomerulara) , cat timp perfuzia
renala si aportul proteic sunt normale iar GFR >= 30 ml/min conc de uree
se va mentine normala; in afectiuni cronice renale cu GFR < 30 ml/min
ureea va monitoriza succesul dietei hipoproteice

• azotemie prerenala hemoragii, varsaturi, diaree, arsuri cu aport insu"cient

de lichide, datorita reducerii volumului extracelular, care atrage
diminuarea perfuziei renale si dezechilibre electrolitice, febra, tratamente
cu doze mari de glucocorticoizi raport U/C > 35

• azotemia postrenala obstructii ureterale, vezicale, uretrale, tumori

prostatice, prostatite, litiaze

• aport crescut de proteine > 200 g/zi U/C > 35 mg/dl

Scaderi anormale

• "ziologic la copii si gravide

• aport proteic scazut

• afectiuni hepatice grave insotite de perfuzii a la long cu lichide sarace in

electroliti

Raportul Uree / Creatinina in conditiile unui aport proteic normal ( 1g/Kg corp / zi ) este:

• 20 – 35 mg/dl (medie =25)

• 25 – 40 mmol/L (medie = 35)

69
 • 10 – 16 mg/dl (medie = 12) daca dozam BUN

Uree urinara
In urina, ureea reprezinta aproximativ jumatate din solidele dizolvate in urina, sau peste 85 –
88% din corpii azotati ai urinii: ureea, creatinina, acidul uric, proteine, azotul total.

Derminarea ureei urinare este un test care permite aprecierea functiei renale. In mod normal,
ureea filtreaza la nivelul glomerulilor renali, se resoarbe la nivelul tubului contort proximal,
spre a secreta la nivelul celui distal. In consecinta, suferintele acute sau cronice ale functiei
renale, vor antrena reducerea cantitatii de uree eliminata in urina.

Cresterile peste normal al eliminarilor urinare de uree, survin de regula in caz de aport proteic
exogen excesiv, in afectiunile caracterizate prin hipercatabolism proteic endogen si in diabetul
zaharat.

Magneziu urinar
Corpul contine 21 – 28 gr de magneziu. Din acesta 53 % este localizat la nivelul oaselor, 19%
in tesutul altul decat muscular si 1% in lichidul extracelular. Magneziul este un element
anorganic prezent la nivelul plasmei sanguine.

Magneziul ionic este sinergic cu calciul ionic in inducerea contractiei musculaturii striate si a
celei miocardice si de asemenea are rol antispastic pe musculatura neteda. Datorita
importantei sale covarsitoare este de inteles de ce rolul rinichiului de a pastra acest ion in
organism este investigat.

Intr-o anumita proportie el sa gaseste fiziologic si in urina.

Valorile normale ale magneziului in urina sunt:

• 0,10 – 0,20 g

Valori crescute se intalnesc in:

• hipertiroidism

• afectari renale

Valori scazute se intalnesc in:

• insu"cienta corticosuprarenala

• aport scazut de magneziu

• malabsorbtie

• alcoolism

70
 • boala Crohn

• pancreatite acute.

In natura magneziul se gaseste intr-o multitudine de produse:paine, peste, vegetale, nuci, si nu

in ultimul rand carne.

Aproximativ 2400 mg de magneziu trec prin rinichi iar din acestea 0,10 – 0,20 sunt eliminate
caci rinichiul are un rol esential in pastrarea magneziului in organism.

In ansa Henle la nivelul nefronului are loc aproape 60% din reabsorbtia ionilor de magneziu.

Calciu ionic seric

Calciul reprezinta la adult aprox 2% din masa corporala; 99% din calciu se gaseste sub forma
de hidroxiapatita in oase, 1% din calciu se gaseste in spatiul extra celular si spatiul
intracelular extra-osos.

Calciul care se gaseste in spatiul extracelular reprezinta aprox. 100 mmol si este in echilibru
dinamic cu fractia intersanjabila din oase. Ionii de Ca intervin in contractilitatea miocardului
si a muschilor scheleticisi sunt indispensabili in functionarea sistemului nervos.

Calciul are rol importanat in coagulare si mineralizarea osoasa. Reglarea metabolismului Ca

in organism este realizata de parathormon ( PTH ), calcitrol si calcitonina 40% din Ca
plasmatic este legat de proteine, 10% din Ca este sub forma de complex, anorganic 50% din
Ca este sub forma libera Ca ionic

Variatiile calcemiei ionice le urmeaza in general pe cele ale calcemiei totale in patologia
umana.

Valori normale: 3.6 – 5.2 mg/dl

Cresteri anormale

• Hipercalcemia

Este determinata de o mobilizare crescuta de Ca osos ( osteroporoza ) sau absorbtie intestinala

crescuta :

• hiperpartiroidie primara

• metastaza osose ( cancer de san, prostata, tiroidian, brohopulmonar )

Hipercalcemia se intalneste in: maladia Recklinghausen, hipervitaminoza D, osteomielita,

insuficienta renala avansata, hiperparatiroidism, procese osteolitice prin tumori, post
imobilizare.

71
Un comportament particular manifesta hipercalcemia din mielomul multiplu ,care se insoteste
de o crestere a fosforului sanguin iar fosfatazele alcaline serice sunt in limite normale,
elemente esentiale biologice de diagnostic diferrential cu hiperparatiroidismul primar.

Scaderi anormale

• Hipocalcemia

Se datoreaza unei sinteze deficitare de PTH (glanda paratiroida) sau unui deficit de sinteza a
vitaminei D.

Semne de hipocalcemie:

• tetania latenta si manifesta

• osteomalacia

Hipocalcemia se intalneste in: post tiroidectomie, rahitism ereditar sau dobandit,

osteomalacie, hipokaliemie,rezectia de stomac, ocluzia cailor biliare, diaree cronica,
sindroame de malabsorbtie, dializa prelungita, sindrom Burnett, alcaloza, varsaturi, post
medicamentos.

Determinarea concentratiei de Ca in urina diferentiaza hipercalciuria de hipocalciurie si

transeaza o cauza de litiaza renala.

Valori normale pentru calciu urinar:

• 0 – 18 ani < 6 mg/Kg / 24h

• 18 – 100 ani 100 – 120 mg/Kg / 24h

Troponina
Troponina reprezinta un complex format din trei proteine care sunt prezente atat in muschiul
scheletic cat si in muschiul inimii, insa care nu se gaseste in muschiul neted (prezente in
viscere).

Troponina se gaseste atasata de tropomiozina. Ea isi are locul in spatiul dintre filamentele de
actina prezente la nivelul muschiului striat. Cand celula striata este stimulata , aceasta duce la
aparitia unui potential de actiune, iar canalele de calciu se deschid eliberand calciu in
sarcoplasma. O parte din acest calciu se leaga de troponina cauzand o schimbare
conformationala care muta tropomiozina astfel incat puntile de miozina sa se poata atasa de
actina si astfel sa se poate produce contractia.

Trebuie spus ca tropomiozina blocheaza locul de atasare pentru puntile de miozina astfel
impiedicand contractia musculara. Troponina se gaseste atat in muschiul striat cat si in cel
cardiac, dar versiunile de troponina difera de la un tip de muschi la altul. Principala diferenta

72
consta in faptul ca in subunitatea TnC a troponinei din muschiul striat exista patru locuri de
legare a calciului pe cand in aceeasi subunitate a troponinei din muschiul cardiac exista doar
trei.

Discutia despre troponina se refera cel mai adesea la caracteristicile functionale si/sau
utilitatea ei ca marker in diagnosticul diferitelor afectiuni cardiace. Atat in muschiul striat cat
si in cel cardiac exista schimbari la nivelul concentratiei de calciu intracelular. Cand
concentratia de calciu creste, muschiul se contracta iar cand calciul scade acesta se relaxeaza.

Troponina este un compus format din filamente subtiri si de care calciul se leaga pentru a
realiza contractia sau relaxarea. Troponina are trei subunitati TnC ,TnI si TnT. Fiecare
subunitate are utilitatea ei.

Astfel troponina C se leaga de ionii de calciu pentru a produce miscarea.

Troponina T se leaga de tropomiozina pentru a forma un complex troponina-tropomiozina.

Troponina I se leaga de actina si are rolul de a pastra fix complexul troponina-tropomiozina.

Diagnostic

Anumite subunitati din structura troponinei (troponina I si T care sunt troponine cardiace) au
rol foarte important in diagnosticul diferitelor afectiuni cardiace. Ele sunt indicatori foarte
sensibili si specifici ale leziunilor de la nivelul muschiului cardiac-miocard.

Determinarile din sange se realizeaza pentru a face diferentierea dintre angina instabila si
infarctul miocardic la pacienti cu durere toracica. Un pacient care a suferit un infarct
miocardic recent va avea un grad de afectare la nivelul muschiului cardiac (miocard) si de
aceea va avea un nivel ridicat de troponina T in sange.

Totusi este important de stiut ca troponinele cardiace sunt un marker al afectarii muschiului
cardiac in general, nu numai in infarctul miocardic, din aceasta rezultand ca si alte afectiuni
care conduc la distrugeri la nivelul muschiului cardiac vor da niveluri crescute de troponina
cardiaca in sange.

Alte afectari:

• amiloidoza cardiaca

• contuzii, operatii pe cord sau transplant cardiac

• defibrilare

• defecte de sept atrial

• vasospasm coronar
73
• miocardita

• cardiomiopatie dilatativa

• hipertrofie cardiaca

• insuficienta cardiaca

• tahicardie supraventriculara

Alte cauze care duc la crestri ale troponinei dar care nu sunt de natura cardiaca:

• sepsis

• chimioterapie

• hipertensiune pulmonara primara

• nsuficienta renala

• embolism pulmonar

• avc

• hemoragie subarahnoidiana

PTH Hormonul Paratiroid

Hormonul Paratiroid este secretat de catre glandele paratiroide. El este un polipeptid care
contine 84 de aminoacizi. Actiunea sa este aceea de crestere a concentratiei serice a calciului,
in timp ce calcitonina (un hormon produs de catre glanda tiroida ) are o actiune de scadere a
concentratiei de calciu din sange.

Hormonul paratiroid actioneaza, conducand la cresterea concentratiei de calciu din sange,

asupra receptorilor hormonului paratiroid, aflati in trei parti ale corpului uman:

1. la nivelul oaselor, el favorizeaza eliberarea de calciu din marele rezervor

reprezentat de catre os.Eliberarea de calciu se face indirect prin stimularea
osteoclastelor de la nivelul osos, aceste osteoclaste avnd rolul de a
remodela osul.INsa stimularea osteoclastelor este indirecta deoarece
acestea (osteoclastele) nu au receptori pentr hormonul paratiroidian.De
fapt hormonul paratiroidian inuenteaza osteoblastele care sunt
responsabile de formarea osoasa.Legarea hormonului paratiroidian de
osteoblst stimuleaza expresia RANKL a acestuia, care la randul ei se leaga
de precursori ai osteoclastelor ce au receptori RANK.LEgarea RANKL de
RANK stimuleaza precursorii sa fuzioneze conducand la formarea de
osteoclaste care apoi imediat vor participa la remodelarea osoasa

74
 2. la nivelul rinichilor, unde hormonul paratiroidian favorizeaza reabsorbtia
calciului din tubii distali

3. la nivelul intestinului, unde favorizeaza absorbtia de calciu din intestin prin

cresterea productiei de vitamina D si prin reglarea enzimei responsabile de
alfa1-hidroxilarea a 25-hidroxi-vitamina D, convertind vitamina D in forma
ei activa (1,25-dihidroxi vitamina D) care are efect asupra absorbtiei
propriu-zise de calciu (calciu sub forma Ca2+ ionic)

Hormonul paratiroid reduce nivelul de fosfati absorbiti in tubii proximali ai rinichiului ceea ce
inseamna ca mai multi fosfati sunt eliminati, excretati prin urina. Totusi, hormonul
paratiroidian favorizeaza absorbtia de fosfor din intestin si din os, si trecerea lui in circulatie,
ceea ce conduce la o anulare a deficitului creat in urma excretiei crescute.

Astfel se explica de ce nivelul seric ramane aproximativ acelasi. Cresterea concentratiei de

calciu seric actioneaza prin feed-back pentru a duce la scaderea secretiei de hormon
paratiroidian.

Un nivel crescut de hormon paratiroidian in sange este cunoscut ca hiperparatiroidism.Daca

glandele paratiroide sunt cauza, atunci se numeste hiperparatiroidism primar. Cauzele sunt
adenomul paratiroidian, hiperplazia paratiroidiana, cancerul paratiroidian.

Daca altceva reprezinta cauza nivelului crescut de hormon, atunci se numeste

hiperparatiroidism secundar-se intalneste de obicei in insuficienta renala cronica.

Un nivel scazut de pth in sange este cunoscut ca hipoparatiroidism, cauzele cele mai dese
fiind de natura iatrogena. Astfel manevrele chirurgicale duc cel mai des la afectari ale
paratiroidelor (de exemplu in chirurgia tiroidiana). De asemenea se mai intalnesc cazuri de
hipoPTH in boli autoimune si tulburari metabolice ereditare. PTH poate fi masurat in sange in
diferite forme:pth intact, n-terminal pth, c-terminal pth, iar testele sunt diferite in functie de
caz si clinica.

TT3 Triiodotironina
Hormon tiroidian care in circulatie se gaseste legat de proteine serice: globulina de legare a
tiroxinei (TBG), transthyretina- prealbumina si albumina.

Valorile normale ale triiodotironinei (T3) sunt – 1,23-3,08 nmol/l.

Nivelul de T3 depinde de concentratia proteinelor serice de legare a hormonului si in special

de cel al TBG (globilina de legare a tiroxinei).

Valori crescute se intalnesc in Hipertiroidism.

Valori scazute apar in Hipotiroidism, diverse afectiuni netiroidiene, scaderea TBG.

75
FT4
Reprezinta fractiunea libera a T4, responsabila de activitatea metabolica a hormonului.

Valori normale

Eutiroidie: 10 – 25 pmol / l (7,8 – 19,4 pg / ml)

Valori crescute se intalnesc in:

• Hipertiroidism > 30 pmol / l (> 23,3 pg / ml)

• Afectiuni netiroidiene (in special psihiatrice)

• Tratamente medicamentoase cu amiodarona, beta-blocante

Valori scazute apar in:

• Hipotiroidism Hipotiroidism < 8pmol / l (< 6,2 pg / ml)

• Afectiuni netiroidiene C

Concentratia serica a FT3 si FT4, ca si componente libere ale hormonilor tiroidieni nu este
influentata de variatiile cantitative ale proteinelor de transport sau de capacitatea lor de legare
FT3 si FT4 sunt teste de screening in vederea diferntierii a eutiroidiei de hipo sau hipertiroidie
FT3 si FT4 sunt teste de monitorizare a tratamentului supresiv sau de inlocuire in afectiuni
tiroidiene.

TSH
TSH (tyrotropina)este un test care masoara cantitatea de hormon TSH in sange.TSH este
sintetizat in celulele bazofile ale hipofizei anterioare. Sinteza de TSH este controlata de TRH
(tireotrop hormone)

TSH are o actiune stimulativa in toate stadiile de formare si secretie a hormonilor tiroidieni, o
mdificare minora a nivelului hormonilor tiroidieni liberi influenteaza secretia de TSH.

Este test screening de diagnostic al afectiunilor tiroidiene.

Valori normale

• 1 – 6 ani: 0.85 – 6.5 IU/ml

• 6 – 12 ani: 0.28 – 4.3 IU/ml

• 12 – 100 ani: 0.27 – 4.2 IU/ml

Cresteri anormale

76
 • Hipotiroidism congenital

• Hipotiroidism primar

• Hipotiroidism dependent de TSH

• Disfunctionalitati ale hormonilor tiroidiani

• Contact cu soareci (veterinari sau in laborator)

Scaderi anormale

• Hipertiroidism

• De"cienta de TSH

• Tratamente cu medicamente

Fosfataza acida totala

Fosfataza acida se formeaza in special in prostata sub influenta hormonilor androgeni.
Activitatea sa fiziologica optima are loc la un pH acid 4,6 si in mod normal ea se gaseste in
ser.

Enzima se gaseste in toate organele, dar mai ales in prostata, oase, ficat, splina, rinichi,
eritrocite, leucocite, trombocite si glandele endocrine.

Valori normale

• 0,1 – 0,9 unitati Bodanski (UB)

• 2 – 5 unitati King-Armstrong (UKA)

F.Ac.totala = 4,5 13,5 UI

F.Ac. prostatica = 0,04-3,6 UI

Valorile anormale

Importanta determinarii fosfatazei acide se refera mai ales la precizarea diagnosticului in

carcinomul de prostata metastazat. Se pot produce cresteri usoare ale valorii enzimei prin
unele manopere medicale ca: palparea sau dupa citoscopie sau cateterism.

Cresteri ale fosfatazei acide mai sunt constatate in metastazele osoase ale cancerelor de colon,
mamar, cortico-suprarenal si pulmonar.

De asemenea cresteri remarcabile ale valorii fosfatazei acide au mai fost observate in cazul
distrugerii trombocitelor din tromboze, embolii pulmonare si trombastenii.

77
TSH
TSH (tyrotropina)este un test care masoara cantitatea de hormon TSH in sange.TSH este
sintetizat in celulele bazofile ale hipofizei anterioare. Sinteza de TSH este controlata de TRH
(tireotrop hormone)

TSH are o actiune stimulativa in toate stadiile de formare si secretie a hormonilor tiroidieni, o
mdificare minora a nivelului hormonilor tiroidieni liberi influenteaza secretia de TSH.

Este test screening de diagnostic al afectiunilor tiroidiene.

Valori normale

• 1 – 6 ani: 0.85 – 6.5 IU/ml

• 6 – 12 ani: 0.28 – 4.3 IU/ml

• 12 – 100 ani: 0.27 – 4.2 IU/ml

Cresteri anormale

• Hipotiroidism congenital

• Hipotiroidism primar

• Hipotiroidism dependent de TSH

• Disfunctionalitati ale hormonilor tiroidiani

• Contact cu soareci (veterinari sau in laborator)

Scaderi anormale

• Hipertiroidism

• De"cienta de TSH

• Tratamente cu medicamente

Anti – TPO
Aticorpi TPO (anti tiroid peroxidaza)

• TPO (anti tiroid peroxidaza) se gaseste in microzomii tirocitelor si se

exprima pe suprafata celulelor atipice , in asociatie cu tyroglobulina (TG)
are rol esential in iodinarea L-tyrozinei si formarea hormonilor tiroidieni T4,
T3 si fT3

• TPO are potential autoantigenic.

78
 • Determinarea concentratiei serice de anti TPO este utila in diagnosticul
tiroiditelor autoimune:

Valori normale: 0 – 34 IU/ml

Cresteri anormale

• 90% din pacientii cu tiroidita Hashimoto cronica

• 70% din pacientii cu boala Graves

Nivelul seric al anti TPO nu este totdeauna corelat cu starea clinica, un nivel normal nu
exclude boala , dar reaparitia anti TPO dupa remisie poate insemna o recrudescenta a bolii.

Valori crescute se intalnesc in:

• Tiroidita Hashimoto

• Boala Graves

• Mixedem idiopatic

• Boala Addison

• Tiroidita Riedl

Seminificatii clinice

• Tiroidite – in special pentru detectia tiroiditelor cronice limfocitare

(b.Hashimoto)

• Hipotiroidism primar (forme subclinice, latente)

• Hipertiroidism – mai ales ca analiza aditionala la determinarea TRAK

(anticorpi antireceptori TSH) la pacienti cu boala

• Graves Gusa endemica pentru evaluarea prezentei unei boli tiroidiene

autoimune suprapuse.

Grupele sanguine
La om au fost definite sisteme de grup sanguin care contin peste 100 de antigene tip: AB0, Ii,
Lutheran, Lewis, Kidd, Duffy etc.

Toate aceste sisteme se incadreaza in conceptia generala, importanta din punct de veder
imunologic, a existentei unor markeri specifici pe suprafetele membranare eritrocitare.
Necesitatea determinarii acestor markeri specifici si individuali deriva din stabilirea
metodologiei transfuziilor care presupune determinarea grupei sanguine si stabilirea
compatibilitatii transfuzionale.

79
Determinarea antigenelor din sistemul AB0

Unul din primele sisteme de markeri specifici si individuali cu importanta in transfuzie si in

determinismul genetic al filiatiei a fost sistemul antigenic de grup AB0. Principalele antigene
in sistemul acesta sunt A si B .Antigenul H reprezita substratul aglutinarii eritrocitelor de grup
0 care nu au antigeni nici A si nci B.

Eritrocitele celor cu factor H aglutineaza cu ser anti-H. Tehnicile serologice de determinare a

antigenelor grupei sanguine AB0 se impart ca si metodologie in:

• metoda Beth-Vincent-de determinare a antigenelor pe lama

• metoda Simonin de determinare a grupei sanguine AB0 prin determinarea

aglutininelor din serul de cercetat.

Pentru a elimina orice posibila eroare este necesara realizarea ambelor procedee. Astfel:

• pentru grupa 0- metoda Beth-Vincent: – vom avea in seruri test:

o Anti A si Anti B negativ

o Anti A -negativ

o Anti B –negativ

• pentru grupa A – metoda Beth-Vincent: vom avea in seruri test:

o Anti A si Anti B-pozitiv

o Anti A-pozitiv

o Anti B-negativ

• pentru grupa B- metoda Beth-Vincent: vom avea in seruri test :

o Anti A si Anti B-pozitiv

o Anti A-negativ

o Anti B-pozitiv

• pentru grupa AB- metoda Beth-Vincent:vom avea in seruri test :

o Anti A si Anti B-pozitiv

o Anti A-pozitiv

o Anti B-pozitiv

– pozitiv inseamna – aglutinare prezenta pe lama

80
– negativ inseamna – aglutinare absenta

Prin metoda Simonin:

Vom avea pentru eritrocite test:

• grupa 0 : 0-negativ, A-pozitiv,B-pozitiv

• grupaA: 0-negativ, A-negativ, B-pozitiv

• grupaB: 0-negativ, A-pozitiv,B-negativ

• grupa AB: 0-negativ, A-negativ,B-negativ

Determinarea grupei sanguine are importanta in:

• medicina legala, pentru stabilirea posibilei paternitati

• hematologie , pentru efectuarea transfuziei: grupa 0=donator universal,

AB primitor universal

In efectuiarea oricarei transfuzii este indicat a se practica proba compatibilitatii directe care
consta in aparitia aglutinarii ca urmare a amestecului unei picaturi de sange al bolnavului cu o
alta din sangele transfuzat. In cazul ca nu este cunoscuta grupa primitorului se prefera
transfuzia de grup O iar in cazul transfuziilor repetate se cauta a se folosi sange izogrup.

Determinarea factorului Rh

Intre sistemele de grup sanguin care nu dezvolta anticorpi naturali si in care sensibilizarea
imuna are loc numai dupa expuneri repetate la antigenii sistemului respectiv este si sistemul
Rh. Antigenii acestui sistem, cel mai probabil lipoproteine, se afla in numar redus, la suprafata
eritrocitelor.

Spre deosebire de antigenele sistemului AB0 care predomina , antigenele Rh par a fi parte
integranta a membranei lipide. In situsurile sistemului Rh se gasesc trei locusuri conectate,
cunoscute, si un antigen necunoscut.

Antigenul D este cel mai puternic si corespunde factorului Rh clasic. IN CLINICA NUMAI
PREZENTA SAU ABSENTA ACESTUI ANTIGEN ESTE DETERMINATA SI
IMPORTANTA PENTRU TRANSFUZII SAU EVOLUTIA CURSULUI UNEI SARCINI.

Celelalte tipuri de antigene sunt importante caci arata diferente individuale utile in studii
genetice sau pentru stabilirea paternitatii. Determinarea antigenului D si deci a grupei
sanguine Rh este utila deoarece in cazul transfuziilor incompatibile in acest sistem peste 50%
din cazuri sunt urmate de imunizare anti-D la persoanele care nu au antecedente
transfuzionale si pot duce la accidente transfuzionale de hemoliza intravasculara acuta la
primitorii care au in antecedente transfuzii sau sarcina.

81
Metodele de determinare a antigenului D se realizeaza:

• pe placa cu godeu

• pe lama in camera umeda

• prin spalare de 3 ori cu ser "ziologic a eritrocitelor

• prin tehnica de papainare concomitenta

Grupele Rh sunt distribuite in felul urmator:

• aproximativ 85% -aglutinare prezenta-Rh pozitiv

• aproximativ 15% -aglutinare absenta-Rh negativ

VDRL
VDRL (Venereal Disease Research Laboratory) este un test de depistare a sifilisului care
masoara anticorpii produsi de Treponema pallidum, bacteria care cauzeaza sifilisul. Totusi,
organismul nu produce intotdeauna anticorpi ca raspuns la activitatea bacteriei sifilisului, asa
ca testul nu este intotdeauna exact. Testul este similar cu RPR (reagin plasma response).

De ce se face aceasta analiza

Sifilisul este o infectie usor de tratat. Pe langa necesitatea de testare a pacientilor care au
simptome sau semne de sifilis, VDRL ul ar trebui sa faca parte din analize facute de gravide
in timpul sarcinii.

Valori normale

Valoarea unui test negativ depinde de stadiul in care se afla suspectul de sifilis. Testul este cel
mai concludent in fazele secundare si latente cand cel mai probabil este pozitiv. In timpul
fazei primare si tertiare acest test poate in mod eronat sa dea rezultat negativ, fiind necesare
alte teste inainte de excluderea diagnosticului de sifilis.

O valoare pozitiva a testului indica prezenta sifilisului. In acest caz, urmatoarea faza este
confirmarea rezultatului printr-o analiza TPHA, care este un test mai specializat de sifilis.
Urmatoarele situatii pot cauza un rezultat pozitiv fals:

• SIDA

• Anumite tipuri de pneumonie

• Malaria

82
RPR
RPR (reagin plasma response) este un test de depistare a sifilisului care masoara anticorpii
produsi de Treponema pallidum, bacteria care cauzeaza sifilisul. Totusi, organismul nu
produce intotdeauna anticorpi ca raspuns la activitatea bacteriei sifilisului, asa ca testul nu
este intotdeauna exact. Testul este similar cu VDRL (Venereal Disease Research Laboratory) .

De ce se face aceasta analiza

Sifilisul este o infectie usor de tratat. Pe langa necesitatea de testare a pacientilor care au
simptome sau semne de sifilis, RPR – ul ar trebui sa faca parte din analize facute de gravide in
timpul sarcinii.

Valori normale

Valoarea unui test negativ depinde de stadiul in care se afla suspectul de sifilis. Testul este cel
mai concludent in fazele secundare si latente cand cel mai probabil este pozitiv. In timpul
fazei primare si tertiare acest test poate in mod eronat sa dea rezultat negativ, fiind necesare
alte teste inainte de excluderea diagnosticului de sifilis.

O valoare pozitiva a testului indica prezenta sifilisului. In acest caz, urmatoarea faza este
confirmarea rezultatului printr-o analiza TPHA, care este un test mai specializat de sifilis.

Urmatoarele situatii pot cauza un rezultat pozitiv fals:

• SIDA

• Anumite tipuri de pneumonie

• Malaria

CA 125
CA-125 este cunoscut ca si Cancer Antigen 125. Acest antigen este un marker tumoral sau
biomarker ale carui valori pot fi crescute in sangele unor persoane cu anumite tipuri de cancer.

CA 125 este o glicoproteina si este produsa de catre gena MUC 16. Este mai cunoscut sub
numele de markerul tumoral al cancerului ovarian, dar aceasta asociere (a markerului cu
cancerul ovarian) nu trebuie privita ca unica.

Niveluri crescute ale acestui marker in sange se mai pot intalni si in alte afectiuni maligne. De
exemplu, acest marker poate fi intalnit (nivelurile lui sunt crescute) si in cancerul pulmonar,
de san, gastrointestinal, precum si cel cu origine in endometru sau tubele fallopiene.

De asemenea se pot intalni niveluri crescute ale acestui marker in diferite afectiuni benigne
cum ar fi endometrioza, diferite afectiuni ale ovarelor si de asemenea sarcina. Alte afectiuni
atat benigne cat si maligne ce provoaca inflamatii in zona abdominala pot duce la cresterea

83
acestui marker in sange. Astfel acest marker nu este nici extrem de specific pentru cancer si
nici extrem de sensibil caci nu toti pacientii cu cancer au un nivel crescut de CA-125 in sange.

De exemplu 79 % din totalul cancerelor ovariene prezinta pozitivitate a testului pentru

markerul CA-125 in timp ce restul de 21% nu au nici o expresie a acestui antigen prezenta in
sange.

Aceste marker CA-125 este clinic aprobat pentru urmarirea raspunsului la tratament si pentru
evaluarea prognosticului dupa tratament. El este cu precadere folositor pentru diagnosticarea
cancerului ovarian recurent. Rolul potential in detectia timpurie a cancerului ovarian este
controversat si de aceea nu este inca adoptat printre testele de screening de larga utilizare sau
care se fac standard.

Problemele cheie in folosirea testului de determinare a antigenului CA-125 ca unealta de

screening sunt tocmai lipsa lui de specificitate si incapacitatea lui de a detecta fazele primare
ale cancerului, acelea in care se mai poate inca interveni, caci aceste faze sunt cele curabile.
De exemplu, pentru o confirmare pozitiva a unui test de determinare a antigenului CA-125,
teste care a iesit pozitiv (s-a gasit acest antigen in sangele unei femei, iar cantitatile erau
crescute-ceea ce teoretic ar insemna prezenta cancerului ovarian la acea femeie), o interventie
chirurgicala ar fi necesara pentru a confirma ca intr-adevar acea femeie are cancer ovarian,
interventie care asociaza desigur riscul pe care orice interventie il are.

In plus chiar daca s-ar confirma ca intr-adevar acea persoana are cancer ovarian, s-ar constata
ca faza in care se afla este cel mai probabil una foarte avansata, lucru care ar face ca terapia sa
fie ceva mai putin eficienta.

Telul oricarui doctor este acela de a perfecta un test care sa poata diagnostica un neoplasm in
fazele lui incipiente pentru a se putea interveni cu eficacitate maxima. CA-125 a fost initial
detectat cu anticorpi monoclonali denumiti OC 125. Desi acest test de determinare a CA 125
nu se gaseste printre testele de screening larg aplicate, totusi valori crescute ale markerului
CA 125 pot fi un indiciu ca acea persoana la care intalnim aceste valori crescute ar trebui sa
primeasca tratament sau macar sa i se efectueze teste de screening suplimentare.

Valorile normale variaza de la 0-35 U/ml.

Cresteri moderate sunt considerate cele in care valorile se gasesc in intervalul 35-50 U/ml.

Cresteri severe sunt cele de peste 50 U/ml . Niveluri crescute se intalnesc frecvent la femei la
menopauza si aceste valori crescute trebuie sa atentioneze persoanele respective cu privire la
necesitatea de a efectua analize mai amanuntite.

La femeile la care nu s-a instalat inca menopauza testul este mai putin viabil deoarece niveluri
crescute se pot intalni din o multitudine de cauze.

84
PSA TOTAL
PSA (antigenului specific prostatic) – este o glicoproteina specifica epiteliului prostatic. Este
un marker cu specificitate de organ.

Specificitatea valorilor PSA in diagnosticul cancerului de prostata este limitata de cresteri ale
acestuia in afectiuni prostatice benigne (adenom prostatic, prostatita etc.).

Valoarea predictiva pozitiva a PSA este de aproximativ 25-35% pentru nivelele intre 4 si 10
ng/ml si de 50 – 80% pentru valori de peste 10 ng/ml. Determinarea concentratiei de PSA si
fPSA se face in scop de diagnostic pentru:

• hiperplazii benigne de prostata (BHP)

• carcinom de prostata

• prostatite,uretrite , postcistoscopii, post tuseu rectal

• cresc valorile PSA,marker de monitorizare a tratamentului

postprostatectomie, iradiere,tratament hormonal in cancer prostatic

Valorile PSA total si free PSA se interpreteaza in corelatie cu constatarile tuseului de prostata
sistarea clinica, daca PSA t este intre 4 – 10 ng/dl si tuseul de prostata e pozitiv se recomanda
biopsie prostatica, pentru luarea unei decizii terapeutice.

Determinarea concentratiei serice de PSA total si fPSA se recomanda ca test screening la toti
barbatii peste 50 ani insotit de un tuseu prostatic.

Free PSA
Free PSA – se impune determinarea fractiei libere a PSA-ului pentru cresterea specificitatii
PSA total in diagnosticarea cancerului de prostata atunci cand valorile acestuia sunt cuprinse
intre 4 si 10 ng/ml.

Valoarea Free PSA – daca aceasta este < 19% din valoarea PSA total, se apreciaza ca
pacientul are probabil cancer prostatic ce trebuie ulterior certificat bioptic.

Determinarea concentratiei de PSA si fPSA se face in scop de diagnostic pentru:

• hiperplazii benigne de prostata (BHP)

• carcinom de prostata

• prostatite,uretrite , postcistoscopii, post tuseu rectal, cresc valorile PSA,

• monitorizarea tratamentului postprostatectomie, iradiere,tratament

hormonal in cancer prostatic

85
Valorile PSA total si free PSA se interpreteaza in corelatie cu constatarile tuseului de prostata
sistarea clinica , daca PSA t este intre 4-10 ng/dl si tuseul de prostata e pozitiv se recomanda
biopsie prostatica , pentru luarea unei decizii terapeutice. Determinarea concentratiei serice de
PSA total si fPSA se recomanda ca test screening la toti barbatii peste 50 ani insotit de un
tuseu prostatic.

Fosfataza acida prostatica

Fosfatazele cu ph optim de activitate 4,5 – 4,9 sunt denumite fosfataze acide. Actiunea optima
a fosfatazei acide prostatice este la ph 4,6. Acestea au diverse proveniente:ficat os san
prostata.

Pentru practica medicala curenta prezinta interes fosfataza acida prostatica care se diferentiaza
de fosfatazele cu alte proveniente prin faptul ca este inhibata selectiv de L – tartratul de sodiu.

Metodele de dozare a activitatii fosfatazei acide sunt:

1. metoda Bodansky

2. metoda cu para-nitrofenilfosfat de sodiu

3. metoda King – Armstrong

Valori normale

Valorile normale ale fosfatazei acide in raport cu metoda de determinare sunt:

1. metoda Bodansky: are unitatea de masura UB – concentratia normala este

de – 0,05 – 0,1 la adult si, – 0,2 – 0,8 la copil

2. metoda cu para-nitrofenilfosfat de sodiu:unitatea de masura este mU/ml

-concentratia normala este de: 3 – 4 atat la copil cat si la adult

3. metoda King-Armstrong: unitatea de masura este UKA – concentratia

normala este de: -1 – 3 la adult si, – 2 – 5 la copil.

Activitatea fosfatazei acide serice este crescuta in :

• carcinomul de prostata necomplicat

• mai ales in carcinomul de prostata cu metastaze osoase

• in boala Paget

• in metastazele din os si "cat a oricarui tip de neoplazie

• boala Gaucher

• prostatita

86
 • dupa masaj prostatic

• hepatite

• CID

• tromboze.

Calciu ionic seric

Calciul reprezinta la adult aprox 2% din masa corporala; 99% din calciu se gaseste sub forma
de hidroxiapatita in oase, 1% din calciu se gaseste in spatiul extra celular si spatiul
intracelular extra-osos.

Calciul care se gaseste in spatiul extracelular reprezinta aprox. 100 mmol si este in echilibru
dinamic cu fractia intersanjabila din oase. Ionii de Ca intervin in contractilitatea miocardului
si a muschilor scheleticisi sunt indispensabili in functionarea sistemului nervos.

Calciul are rol importanat in coagulare si mineralizarea osoasa. Reglarea metabolismului Ca

in organism este realizata de parathormon ( PTH ), calcitrol si calcitonina 40% din Ca
plasmatic este legat de proteine, 10% din Ca este sub forma de complex, anorganic 50% din
Ca este sub forma libera Ca ionic

Variatiile calcemiei ionice le urmeaza in general pe cele ale calcemiei totale in patologia
umana.

Valori normale: 3.6 – 5.2 mg/dl

Cresteri anormale

• Hipercalcemia

Este determinata de o mobilizare crescuta de Ca osos ( osteroporoza ) sau absorbtie intestinala

crescuta :

• hiperpartiroidie primara

• metastaza osose ( cancer de san, prostata, tiroidian, brohopulmonar )

Hipercalcemia se intalneste in: maladia Recklinghausen, hipervitaminoza D, osteomielita,

insuficienta renala avansata, hiperparatiroidism, procese osteolitice prin tumori, post
imobilizare.

Un comportament particular manifesta hipercalcemia din mielomul multiplu ,care se insoteste

de o crestere a fosforului sanguin iar fosfatazele alcaline serice sunt in limite normale,
elemente esentiale biologice de diagnostic diferrential cu hiperparatiroidismul primar.

Scaderi anormale

87
 • Hipocalcemia

Se datoreaza unei sinteze deficitare de PTH (glanda paratiroida) sau unui deficit de sinteza a
vitaminei D.

Semne de hipocalcemie:

• tetania latenta si manifesta

• osteomalacia

Hipocalcemia se intalneste in: post tiroidectomie, rahitism ereditar sau dobandit,

osteomalacie, hipokaliemie,rezectia de stomac, ocluzia cailor biliare, diaree cronica,
sindroame de malabsorbtie, dializa prelungita, sindrom Burnett, alcaloza, varsaturi, post
medicamentos.

Determinarea concentratiei de Ca in urina diferentiaza hipercalciuria de hipocalciurie si

transeaza o cauza de litiaza renala.

Valori normale pentru calciu urinar:

• 0 – 18 ani < 6 mg/Kg / 24h

• 18 – 100 ani 100 – 120 mg/Kg / 24h

Fosforemia
Fosforemia se refera la concentratia de fosfor din sange. Denumirea corecta medical a
nivelului sanguin al fosforului este in fapt de fosfatemie, deoarece in plasma ionul se gaseste
exclusiv sub forma acestui radical fosfat.

In organism ionul fosfor intervine in:

1. structura fosfoproteinelor, nucleoproteinelor si compusilor macroergici

2. metabolismul osos, impreuna cu calciul

3. echilibrul acido-bazic , constituind unul dintre sistemele tampon ale

sangelui (Na2HPO4/Na2HPO4 = 1/5)

Metodele de determinare a fosforului in sange se bazeaza ca principiu pe proprietate pe care o

are ionul fosfat de a forma in prezenta unui reductor, cu acidul molibdenic, un complex de
culoare albastra.

Valori normale

Valorile normale ale fosfatemiei sunt:

88
 • nou-nascut: 4,5 – 7 mg% ml sange

• copil: 5mg % ml sange

• adult: 3,5 – 4,5 mg % ml sange, ceea ce corespunde unei fosfatemii de

1mM/litru

Variatiile anormale ale fosforemiei implica cresterea sau reducerea nivelului acesteia.
Principalele afectiuni asociind perturbarea homeostaziei fosforului :

Hiperfosfatemia (termenul reprezinta cresteri ale nivelului din sange de fosfos):

• acromegalie

• gigantism

• hipoparatiroidie

• tubulopatii renale

• hipervitaminoza D

Hipofosfatemia (scaderi):

• hiperparatiroidie

• intarzierile in crestere de diverse etiologii

Determinarea nivelului sanguin de fosfor este importanta alaturi de determinarea nivelului

sanguin de calciu in calculul raportului CA2+/PO4H2-, raport care prezinta indicii asupra
gradului de mineralizare a osului , deoarece intre cele doua exista o relatie de proportionalitate
directa.

De asemenea un rol important il are acidul fosforic a carui valoare normala in sange este de
aproximativ 10 mg . Rolul lui se observa in metabolismele muscular glucidic calcic :

• Creste excitabilitatea nervoasa

• Participa la anabolismul cat si la catabolismul osos

• Participa la sinteza ADP si ATP

Cresteri anormale

• travaliu muscular

• tetanie

• uremie

89
 • catabolism proteic toxic

• coma diabetica

• exces de vitamina D

• dupa iradieri

Scaderi anormale

• osteita

• "broosteita

• hiperfunctie paratiroidiana

• rahitism

• osteomalacie

• malabsorbtie

• diabet fosfatic renal

Proteine totale serice

Proteinile serice sunt substante complexe formate din aminoacizi. Totalitatea proteinilor serice
defineste protidemia sau proteinemia ()

Valori normale

La adulti:

• 6,5 – 8,6 g/100 ml ser

La copii:

• Nou nascuti: 5,2-9 g

• Pana la un an: 5,5 8,6 g

• Pana la 1-3 ani: 6-8,6 g

Proteinele plasmatice se impart in trei categorii:

• Albumine (cca 4,5 g/100 ml ser)

• Globuline (cca 3 g/100 ml ser)

• Fibrinogen (cca 0,3 g/100 ml ser)

90
Cresteri anormale

• Hipergamaglobulinemiile sunt prezente in urmatoarele stari anormale:

• Hemoconcentratii

• Insu"cienta de aport lichidian

• Pierdere lichidiana (diaree, vomismente, holera, acidoza diabetica)

• Mielomul multiplu

• Macroglobulinemia Waldenstrom

Scaderi anormale

Hipogamaglobulinemiile sunt constatate in:

• Hemodilutie (prin hidratare indrumata necorespunzator)

• Denutritie (prin carente alimentare sau insu"cienta de absorbtie)

• Afectiuni renale (sindroame nefrotice, nefrite glomerulare cronice)

• Ciroza hepatica

• Pierderi proteice

• Hemoragii

• Stari de soc

• Intoxicatii cronice (benzen, fosfor, tetraclorura de carbon)

Lipidele totale
Lipemia repreznita detreminarea concentratiei lipidelor totale la o suta de mililitri de plasma.
Cunoasterea valorii lipemiei totale este utila in a orienta investigatiile in fata unei
hiperlipemii.

Aceasta aprofundare asupra tipului de dislipidemie, este importanta, deoarece studiile clinice
au evidentiat o buna corelare a diferitelor suferinte organice, ca tipuri de boala, cu nivelul
lipemiei totale.

Pregatirea pentru recoltare consta in:

1. impunerea bolnavului la un regim echilibrat nutritiv, cu trei zile anterior efectuarii dozarii
lipemiei totale;

91
2. respectarea somnului de noapte (cu 12 ore inainte recoltarii probei de sange, care se face
dimineata; bolnavul nu va manca nimic)

Determinarea concentratiei lipidelor totale se face prin: metoda SPV, metoda turbidimetrica.

Valori normale: 500 – 800 ml % sange

Cresteri peste limita superioara a normalului sunt denumite hiperlipemii. Acestea pot fi:

• "ziologice: sarcina, status post-prandial

• anormale, care la randul lor se subimpart in: primare sisecundare

Scaderile valorilor lipemiei sub limita inferioara a normalului sunt denumite hiolipemii.
Hipolipemiile, etiologic pot fi: primare si secundare.

Lipidele au un rol important in structura coloidala a umorilor: au actiune asupra suprafetelor

celulare, participa la rezistenta eritrocitelor la hemoliza

Scaderi anormale

Hipolipemii:

• hipertiroidism

• steatoree

• insu"cienta hepatica grava

In urina concentratia de lipide este de 8,5 mg/24 de ore. Valorile crescute se intalnesc in
glomerulonefrite.

Cresteri anormale

Hiperlipemii:

• mixedem

• sindrom nefrotic,

• hiperlipemia esentiala

• icter mecanic

• diabet zaharat grav

• hemocromatoza

92
 • stari hipoglicemice ( hiperlipemii de mobilizare )

• insu"cienta hepatica frusta

• hiperlipemie de sinteza

Trigliceride
Trigliceridele sunt esteri ai glicerinei cu acizii grasi, in care toate cele trei grupari hidroxilice
ale glicerinei sunt esterificate. Sunt sintetizate la nivelul celulelor hepatice si al tesutului
gasos, din glicerina si acizi grasi.

In organismul uman trigliceridele intra in constitutia lipoproteinelor cu densitate foarte joasa

(VLDL) 59 %, chilomicronilor 81-88 % si HDL (3%).

Determinarea in plasma sau ser a trigliceridelor este importanta, deoarece se identifica cu

determinarea factorilor de risc in ateroscleroza.

Valori normale

• Barbati: pana la 150 mg la 100 ml ser

• Femei: pana la 100 mg la 100 ml ser

Cresteri anormale

Peste nivelul de 100 mg/100 ml ser se intalnesc in unele hiperlipemii (sarcina, hiperlipemie
esentiala, ateroscleroza), hipotiroidie, sindrom nefrotic.

Afectiuni: hiperlipoproteinemii primare (I-V), diabet zaharat, hipotiroidism, IMA, pancreatita

acuta, alcoolism (acut sau cronic), Sindrom Nefrotic, boli hepatice, dieta bogata n
lipide/glucide, guta, sarcina, Medicamente (sterorizi, estrogen, contraceptive orale, lipide
administrate intravenos), glicogenoze.

Scaderi anormale

Valorile scazute ale trigliceridelor sunt constatate in: infectii cronice, neoplasme, hipertiroidie.

Afectiuni: malnutritie, malabsorbtie, hipertiroidism, medicamente ce scad trigliceridemia

Amilazemie
Valori normale: 20 – 140 UI ( provin din pancreas, gl. salivare, ficat)

Cresteri anormale

Se obserba cresteri anormale in cazul urmatoareolor afectiuni: pancreatita acuta, ulcer peptic
perforat (posterior), colecistita acuta, obstructie canal cistic, cancer pancreatic, pseudochist

93
pancreatic, ascita pancreatica, ocluzie intestinala, perforatie intestinala, infarct intestinal,
peritonita, apendicita acuta, sarcina, sarcina extrauterina, ruptura de chist ovarian,
coledocolitiaza, parotidita, oreion, traumatism de gl. salivare sau pancreas, infarct pulmonar,
arsuri, cetoacidoza diabetica, insuficienta renala, alcoolism acut, colangiopancreatografie
retrograda endoscopica, macroamilazemia, medicamente (Morfina, Aspirina, diuretice
tiazidice, corticosteroizi, Azartioprina, contraceptive orale), ciroza.

Scaderi anormale

Se obserba scaderi anormale in cazul urmatoareolor afectiuni: pancreatita cronica in stadiu

terminal, insuficienta hepatica, hepatita severa.

Trigliceride
Trigliceridele sunt esteri ai glicerinei cu acizii grasi, in care toate cele trei grupari hidroxilice
ale glicerinei sunt esterificate. Sunt sintetizate la nivelul celulelor hepatice si al tesutului
gasos, din glicerina si acizi grasi.

In organismul uman trigliceridele intra in constitutia lipoproteinelor cu densitate foarte joasa

(VLDL) 59 %, chilomicronilor 81-88 % si HDL (3%).

Determinarea in plasma sau ser a trigliceridelor este importanta, deoarece se identifica cu

determinarea factorilor de risc in ateroscleroza.

Valori normale

• Barbati: pana la 150 mg la 100 ml ser

• Femei: pana la 100 mg la 100 ml ser

Cresteri anormale

Peste nivelul de 100 mg/100 ml ser se intalnesc in unele hiperlipemii (sarcina, hiperlipemie
esentiala, ateroscleroza), hipotiroidie, sindrom nefrotic.

Afectiuni: hiperlipoproteinemii primare (I-V), diabet zaharat, hipotiroidism, IMA, pancreatita

acuta, alcoolism (acut sau cronic), Sindrom Nefrotic, boli hepatice, dieta bogata n
lipide/glucide, guta, sarcina, Medicamente (sterorizi, estrogen, contraceptive orale, lipide
administrate intravenos), glicogenoze.

Scaderi anormale

Valorile scazute ale trigliceridelor sunt constatate in: infectii cronice, neoplasme, hipertiroidie.

Afectiuni: malnutritie, malabsorbtie, hipertiroidism, medicamente ce scad trigliceridemia

94
Glicemia
Valori normale: 70 – 105 ml/dl

Cresteri anormale

Valori crescute (hiperglicemia) sunt prezente in urmatoarele cazuri:

• Diabetul de origine pancreatica

• Diabetul de origine hipo"zara

• Diabetul de origine suprarenala

• Diabetul de origine tiroidiana

• Unele infectii

• Intoxicatii (oxid de carbon, cofeina)

• Unele tumori

• Accidente cerebro-vasculare

Scaderi anormale

Hipoglicemia estet prezenta in:

• Adenom Langerhansian

• Insu"cienta cortico-suprarenala (boala Addison)

• Insu"cienta tiroidiana

• Insu"cienta antehipo"zara

• Insu"cienta hepatica grava

• Administrarea unor doze mari de insulina

Ioni urinari
Prezenta mineralelor in urina este foarte importanta ca metoda de diagnostic, ea putand oferi o
orientare catre diagnostic si tratament.

Amoniacul

Valori normale: 0,5 – 1g %

95
Valori crescute:insuficienta hepatica , insuficienta suprarenala, acidoza, toxicoza gravidica

Valori scazute:insuficienta reanala

Calciu (Ca2+ )

Valori normale: 120 – 220 mg ‰ sau 9,2 mEq/l.

Valori crescute: hiperparatiroidism (osteita fibrochistica) calciurie idiopatica, acidoza ,

hipervitaminoza D, mielom, insuficienta corticosuprareanala, hipertiroidism.

Valori scazute:hipoparatiroidism, avitaminoza D, hipotiroidism, steatoree.

Atentie:valorile crescute sau scazute ale calciului corelate cu valori crescute sau scazute ale
potasiului si ale sodiului sunt frecvent un indicator al afectarii cardiace.

Cloruri (Cl-)

Valori normale: 6 – 9 g sau 14 3- 214 mEq/l

Valori crescute: insuficienta corticosuprarenala cronica, perioadele de criza a bolilor febrile

Valori scazute:pe parcursul regimurilor declorurate, bolile febrile, toxicoza gravidica, prezenta
de transudat sau de edem-insuficienta cardiaca cronica , nefrite etc.

Fosfor total

Valori normale: 0,8 – 1,3 g

Valori crescute: hiperparatiroidism , hipertiroidism, osteita fibrochistica, si nu in ultimul rand

leucemii

Valori scazute: osteomalacie , rahitism, hipoparatiroidism, hipotiroidism, si insuficienta

hepatica.

Iod

Valori normale: 20 – 70

96
Valori crescute: hipoparatiroidism ,sarcina

Magneziu

Valori normale: 0,10 – 0,20 g

Valori crescute:hipertiroidism

Valori scazute: insuficienta corticosuprarenala

Potasiu

Valori normale: 2 – 4 g = 42,8 – 85,6 mEq/l

Valori crescute:febra ,acidoza Valori scazute:insuficienra corticosuprarenala

Sodiu

Valori normale: 3 – 6 g = 108,7 – 217,5 mEq/l / 24 ore

Valori crescute:insuficienta corticosuprarenala cronica, acidoza , febra Valori scazute:ciroza

decompensata vascular

Sulf

Valori normale:

• total: 2 – 3 g

• anorganic: 0,6 – 1 g = 31 – 52 mEq/l

• sulfati esteri"cati: 0,15 – 0,3 g

• neutru: 0,2 – 0,4 g

• sulf conjugat / sulf total = 10%

Valori crescute: in intoxicatiile cu benzoli, sulfconjugatii cresc la 20 – 30 %

97
Sodiul seric – Na
Sodiul este un microelement cu proprietatea de a mentine constant echilibrul apei la exteriorul
celulelor si cu rol in mentinerea echilibrului acido-bazic. Sodiul favorizeaza excitabilitatea
musculara.

Sodiul contribuie la buna functionare a sistemului nervos si a musculaturii. Nivelul sodiului

existent in organism este reglat de rinichi, care creste sau scade excretia, in functie de
cantitatea ingerata. Cantitatea de sodiu din organism este de 80-100 grame.

Valori normale: 310 – 345 mg/100 ml

Scaderi anormale

• aport salin insu"cient

• deshidratari globale

• ingestii scazute de lichide

• poliurii (diabet zaharat)

• insu"cienta renala cronica

• insu"cienta corticosuprarenala

Cresteri anormale

• pierderi de lichide la nivel extrarenal (transpiratii excesive, diaree, voma)

• pierderi de lichide la nivel renal (diabet insipid, insu"cienta renala)

• insu"cienta cardiaca

• traumatisme cerebrale

• hiperaldosteronism

Acid uric urinar

Acid organic care se gaseste in sange si urina, rezultand din arderea proteinelor. Este produsul
final al degradarii purinelor libere: adenina, hipoxantina, guanina.
Patologia lui este in primul rand dominata de guta, boala specifica omului. Nivelul acidului
uric in sange se numeste uricemie.

Valori normale

In sange:

• 2 – 5 mg/100 ml ser la adulti;

98
 • 1 – 3 mg/100 ml ser la copii;

In urina:

• 0,25 – 0,8 g/urina 24 h la adulti;

• 3,5 – 10 mg/kg corp / 24 h

La copii sub 1 an, valoarea acidului uric este pana la 25 mg/kg corp/24h.

Variatii fiziologice

• Acidul uric poate " de"nit ca cel mai important produs "nal al oxidarii
purinelor in organism.

• Valoarea acidului uric variaza in functie de alimentatie, sex, varsta, factori

genetici, diferite stari "ziologice (eWort "zic, menopauza).

• Alimentatia bogata in purine determina cresterea acidului uric in timp ce

alimentatia saraca in purine produce o scadere pana la 0,8 mg / 100 ml
sange.

• La copii acidul uric este mai scazuta decat la adulti, la barbati valoarea lui
este mai crescut decat la femei, dar e relativ constant de-alungul vietii.

• La femei, uricemia este mai mica inaintea menopauzei si mai mare dupa
aceasta, cand poate atinge valorile prezente la barbati.

Cresteri anormale

• Valorile crescute ale acestei analize medicale se intalnesc in urmatoarele

cazuri anormale:

• Guta

• Insu"cienta renala cronica

• Leucemie

• Boli infectioase

• Poliglobulie

• Procese insotite de degradari tisulare precum si dupa radioterapie

• Tratamente cu medicamente antimicotice si antimetabolice

• Terapie cu ACTH sau hidrocortizon

• Toxicoza gravidica

99
 • Intoxicatiile cu plumb si mercur

Scaderi anormale

Valorile scazute ale uricemiei sunt mentionate in boala Wilson, dupa administrare de
medicamente uricozurice in sindromul Tony-Debre-Fanconi.

Creatinina serica
Creatinina se sintetizeaza in tesutul muscular prin intermediul unui proces de transformare a
creatinei.

Cantitatea de creatina convertita in creatinina este direct proportionala cu cu masa de tesut

muscular din organism.

Sinteza creatininei are loc in ficat si rinichi. Creatinina, ca si ureea, este eliminata prin urina.
Ambele substante se gasesc in concentratii fiziologice constante in sange, care le transporta.
Concentratia de creatinina in urina poate fi utilizata ca valoare de referinta pentru excretia
unor analiti (albumina, alfa-amilaza).

Valori normale

In sange:

• La adulti: 0,5 – 1,2 mg creatinina la 100 ml

• La copii: 1,2 mg creatinina la 100 ml

In urina:

• 0,8-1,9 g creatinina / 24h

Cresteri anormale

Valorile crescute ale creatininei sunt prezente in ser si in urina. In ser, creatinina are un nivel
ridicat in:

• insu"cienta renala cronica

• distro"a musculara progresiva

• eclampsie

• acromegalie

In urina:

• acromegalie

100
 • diabet

• hipotiroidism

Cresteri ale creatininei mai pot aparea in:

• afectiuni extrarenale cu diaree, varsaturi, transpiratii profuze

• postoperator in interventii de urgenta

• sepsis, soc, politraumatisme

• dezordini metabolice, diabet zaharat, hiperuricemie

• mielom

• sarcina

• tratamente cu droguri toxice renal

Scaderi anormale

Hipocreatinemia se intalneste in:

• insu"cienta renala cronica

• afectiui musculare

• hipertiroidism

Creatinina urinara
Creatinina reprezinta forma anhidra de excretie urinara a creatinei, component prezent
aproape in totalitate in muschi. Creatinina se elimina in totalitate prin filtrare glomerulara si
prin nivelul sau sanguin poate oferi indicatii asupra functionalitatii nefronilor din rinichi.

Valori normale

Valorile normale ale creatininei in urina sunt:

• Adulti : 0 – 200mg / 24 ore

• Copiii de 1 an: 9mg/ kg corp/zi

Valorile crescute se intalnesc in:

• sarcina

• insu"cienta renala

101
 • alaptare

• subnutritie

• carenta vitaminica

• diabet zaharat

• carcinom hepatic

• acromegalie

• miopatii

• miastenie

• hipertiroidism infantil

Valori scazute ale creatininei in urina se intalnesc in:

• hipotiroidism infantil

• aport proteic redus

• miotonie congenitala

Corelarea cu valori crescute sau scazute ale creatininei in sange este extrem de importanta.
Astfel cresterile creatininei in sange semnifica boli acute sau cronice ale rinichilor, cu
afectarea filtrarii glomerulare, unele afectiuni hepatice, distrofii musculare, guta, neoplazii.

Ioni urinari
Prezenta mineralelor in urina este foarte importanta ca metoda de diagnostic, ea putand oferi o
orientare catre diagnostic si tratament.

Amoniacul

Valori normale: 0,5 – 1g %

Valori crescute:insuficienta hepatica , insuficienta suprarenala, acidoza, toxicoza gravidica

Valori scazute:insuficienta reanala

Calciu (Ca2+ )

102
Valori normale: 120 – 220 mg ‰ sau 9,2 mEq/l.

Valori crescute: hiperparatiroidism (osteita fibrochistica) calciurie idiopatica, acidoza ,

hipervitaminoza D, mielom, insuficienta corticosuprareanala, hipertiroidism.

Valori scazute:hipoparatiroidism, avitaminoza D, hipotiroidism, steatoree.

Atentie:valorile crescute sau scazute ale calciului corelate cu valori crescute sau scazute ale
potasiului si ale sodiului sunt frecvent un indicator al afectarii cardiace.

Cloruri (Cl-)

Valori normale: 6 – 9 g sau 14 3- 214 mEq/l

Valori crescute: insuficienta corticosuprarenala cronica, perioadele de criza a bolilor febrile

Valori scazute:pe parcursul regimurilor declorurate, bolile febrile, toxicoza gravidica, prezenta
de transudat sau de edem-insuficienta cardiaca cronica , nefrite etc.

Fosfor total

Valori normale: 0,8 – 1,3 g

Valori crescute: hiperparatiroidism , hipertiroidism, osteita fibrochistica, si nu in ultimul rand

leucemii

Valori scazute: osteomalacie , rahitism, hipoparatiroidism, hipotiroidism, si insuficienta

hepatica.

Iod

Valori normale: 20 – 70

Valori crescute: hipoparatiroidism ,sarcina

Magneziu

Valori normale: 0,10 – 0,20 g

103
Valori crescute:hipertiroidism

Valori scazute: insuficienta corticosuprarenala

Potasiu

Valori normale: 2 – 4 g = 42,8 – 85,6 mEq/l

Valori crescute:febra ,acidoza Valori scazute:insuficienra corticosuprarenala

Sodiu

Valori normale: 3 – 6 g = 108,7 – 217,5 mEq/l / 24 ore

Valori crescute:insuficienta corticosuprarenala cronica, acidoza , febra Valori scazute:ciroza

decompensata vascular

Sulf

Valori normale:

• total: 2 – 3 g

• anorganic: 0,6 – 1 g = 31 – 52 mEq/l

• sulfati esteri"cati: 0,15 – 0,3 g

• neutru: 0,2 – 0,4 g

• sulf conjugat / sulf total = 10%

Valori crescute: in intoxicatiile cu benzoli, sulfconjugatii cresc la 20 – 30 %

Albumina urinara
Albumina este o proteina care se gasete in sange. In urma unor procese de filtrare, absorbtie, a
sangelui la nivelul rinichilor, proteinele pot trece din sange in urina.

In urina, prezenta proteinelor si deci si a albuminei este considerata patologica dar cu toate
acestea se accepta ca un nivel urinar al proteinelor de circa 20 – 30 mg / 24 ore este fiziologic.
Albumina urinara provine din albumina sanguina si in mod normal ea nu se gaseste in urina.

104
In bolile care afecteaza rinichiul precum si in bolile care dau sangerari pe traiectul cailor
urinare, albumina trece in urina (albuminurie).

Unele persoane prezinta fiziologic, normal albumine in urina dar intr-o proportie foarte mica:
este vorba despre persoanele tinere inalte, slabe, care fac efort fizic intens. La aceste persoane
are loc o crestere trecatoare a cantitatii de albumine din urina, crestere care apoi dispare (de ex
la incetarea efortului).

Valorile normale: 40 – 90 mg/zi.

Cresteri anormale

Cresteri ale albuminei se intalnesc frecvent in cazul: bolilor de rinichi si in bolile cailor
urinare (bazinet uretere, vezica).

Exemple:

• glomerulonefrite,

• nefroza,

• cistita,

• pielocistita,

• tuberculoza renala,

• pielonefritele cronice,

• calculi urinari.

Alte boli care pot duca la albuminurie sunt:

• hipertensiumea arteriala esentiala,

• bolile de inima,

• diabetul zaharat,

• diferite infectii si intoxicatii cu substanteminerale sau organice,

• mielom multiplu.

Alte semne asociate: deseori albuminuria se insoteste de hematurie(prezenta hematiilor din

sange in urina).

105
Electroforeza proteinelor serice
Separarea electroforetica a fractiunilor proteice din serul sanguin si evaluarea concentratiei
componentilor prin metoda fotometrica.

Proteinele totale din ser sunt descompuse in 5 categorii de substante numite fractiuni
proteinice.
Valorile medii normale ale acestor fractiuni (care se refera la persoanele de varsta adulta si
normal hranite) pot sa varieze pana la 10% in plus sau in minus, in special la copii, varstnici
sau la persoane care nu se alimenteaza normal.

Valori normale

Albumine:

• 52 – 62% sau 3,64 – 4,34 gr

Globuline:

• 38 – 48% sau 2,66 – 3,36 gr

• alfa-1-globuline: 2 – 5% sau 0,14 – 0,35 gr

• alfa-2-globuline: 6 – 9% sau 0,42 – 0,63 gr

• beta-globuline: 8 – 11% sau 0,56 – 0,77 gr

• gamma-globuline: 14 – 21% sau 0,98 – 1,47 gr

Raportul albumine/globuline (A/G), daca se imparte valoarea albuminelor la valoarea

globulinelor se obtine un raport, care la oamenii sanatosi este de 1,2-1,5.

Cresterea raportului A/G nu are importanta prea mare, dar scaderea acestui raport sub cifra 1
arata ca este vorba fie de boli care scad sinteza de albumina sanguina, fie de boli care cresc
sinteza de globuline.

Cauzele care fac sa scada albuminele serului sunt aceleasi care produc si scaderea proteinelor
totale. Scaderea proportiei de albumine duce la o crestere relativa a proportiei de globuline.

Cresterea reala a globulinelor serice se intalneste intr-o serie de boli microbiene acute si
cronice, in bolile virotice si parazitare, in bolile de ficat si de rinichi, in bolile tumorale, in
reumatism, boli de sange, dupa vaccinari etc.

In unele boli pot sa creasca numai anumite fractiuni ale globulinelor asa cum se intampla in
hepatita cronica, cand cresc mult gamma-globulinele si imunoglobulinele A (Ig A). Dupa
tratamentul cauzei care a produs perturbarea fractiunilor proteinice, valorile electroforezei
serului revin la normal.

106
Proteina C Reactiva
Este o proteina "clasica" de faza acuta a inflamatiei, care apare cu raspuns rapid la bolnavii cu
diferite infectii microbiene (cu streptococ, pneumococ etc.) in inflamatii (reumatism), in
infarctul miocardic, in tumori, etc.

Proteina C Reactiva este sintetizata in ficat si initiaza opsonizarea si fagocitoza celulelor care
patrund in organism, dar rolul ei principal rezida in fixarea si neutralizare asubstantelor toxice
endogene provenite din leziunile celulare. Proteina C reactiva este o proteina care nu exista in
mod normal in serul uman.

Semnificatie clinica

Ea are importanta alaturi de alte teste cum ar fi VSH si fibrinogen.

Toate cele trei indica prezenta unui sindrom inflamator (este marker al inflamatiei).

Reactia prin care pune in evidenta proteina C reactiva este o reactie in urma caruia are loc un
fenomen de precipitare.

Proteina C reactiva precipita prin testarea serului de cercetat cu un antiser specific in caz de
boli inflamatorii.

Prin proteina c reactiva se poate masura si riscul ca un pacient sa prezinte o boala

cardiovasculara. Astfel daca el are o concentratie de sub 1mg/l atunci riscul este practic 0, iar
daca are peste 3mg/l atunci riscul este foarte ridicat. Dozarea CRP e utila in:

• depistarea proceselor inamatorii sistemice (cu exceptia lupusului

eritematos diseminat, si a rectocolitei hemoragice )

• aprecierea e"cacitatii tratamentului antiinfectios, sau antiinamator

• detectia precoce a unor complicatii postoperatorii (infectii al plagii,

tromboze, pneumonie)

• diferntierea inter infectie si reactie de rejet dupa transplant de maduva

osoasa.

Fibrinogen
Fibrinogenul este factorul I plasmatic al coagularii. Fibrinogenul este o proteina globurala
prezenta in plasma sanguina care, sub actiunea trombinei, este hidrolizata partial rezultand o
proteina insolubila, fibrina. Afectarea nivelului plasmatic al fibrinogenului este expresia
afectarii directe a diverse organe, intre care a ficatului, ca sediu principal al sintezei sale.

107
Valori normale

• Continutul in "brinogen al plasmei sanguine este in mod normal cuprins

intre valorile de 240 – 290 mg la 100 ml, la ambele sexe.

Scaderi anormale

Hipofibrinogenemia, ca stare biologica sanguina, apare in:

• A"bronogenemia congenitala

• Hipo"brinogenemia:

o Congenitala (constitutionala Resak)

o Dobandita prin:

• Sinteza de"citara:

o Atro"e galbena acuta

o Hepatita cronica activa

o Ciroza hepatica

o Leucemie granulocitara cronica

o Si"lis hepatic

o Intoxicatii cu cloroform, fosfor

• Hipercatabolism, prin liza exagerata a factorului I plasmatic sindroame

"brinolitice de tip:

o Primare tulburarea "ind indusa spontan sau terapeutic

o Secundare sindromul de CID

• Hipercatabolism al factorului I plasmatic, prin consum exagerat, in cadrul

unui sindrom de CID survenit din cauze:

o Obstetricale: embolism amniotic, abruptio placentae, sindromul

hemoragic din ultimele luni de sarcina

o Chirurgicale: operatii largi, laborioase, interventii pe prostata,

chirurgie extracorporeala

o Medicale: muscatura de sarpe, ciroza hepatica, leucemie acuta

promielocitara, paramieloblastica

108
 o Generale: transfuzie de sange incompatibil, administare de
activatori ai "brinolizei (streptokinaza, urokinaza etc) , moarte
subita)

Cresteri anormale

• Afectiuni inamatorii

• Pneumonii

• Unele afetiuni cardio-vasculare (infarct niocardic, insu"cienta cardiaca

decompensata)

• Reumatism poliarticular acut

• Tumori maligne

• Dupa tratamentul cu radiatii ionizante

Sideremie
Sideremia defineste concentratia procentuala de fier din plasma.

Continutul de fier al sangeului circulant din organism se repartizeaza in doua sectoare: In

eritrocite, in structuram hemoglobinei (aprox 3g) In plasma (cca 3 mg)

Valori normale

• Nou nascuti: 180 – 200 ml plasma

• Copil sub 1 an: 60 – 75 ml plasma

• Barbati: 100 – 160 ml plasma

• Femei : 90 – 130 ml plasma (50 -90 ml plasma in perioada de sarcina)

Cresteri anormale

Cauzele hipersideremiei pot fi:

• Hemocromatoze

• Hepatita acuta virala

• Eritropoieza diminuata: anemii aplastice, anemie pernicioasa etc

• Anemii sideroacrestice (tulburari in distributia "erului etc)

• In primele zile dupa o hemoragie acuta

• Anemii hemolitice

109
 • Lipsa de "xare a "erului in celule reticulare (sindromul Shahidi Mathan
Diamond)

Scaderi anormale

• Hiposideremia poate aparea in urmatoarele cazuri:

• Carenta generala de "er: cloroza (anemia fetelor la pubertate), anemia

prematurilor etc

• Infectii si tumori maligne (aspect relativ, prin focalizare in procesul

lezional)

• Postoperator (in primele saptamani)

• Hiperfunctie a macrofagelor

• Eritropoieza crescuta (post-hemolize, post hemoragii cel mai frecvent

cronice)

• Atransferinemia congenitala

• Avitaminoza C (scorbutul)

Transferina
Se calculeaza indicele de saturare a transferinei. Acest indice se calculeaza tinand seama de
sideremie si de CTLF (capacitatea totala de legare a fierului, a carei valoare exprima
cantitatea de transferina circulanta).

Coeficientul de saturare a transferinei este un parametru calculat indirect in baza formulei :

IST = (sideremie/CTLF) x 100

Valori normale: 250 – 350 micrograme% (1 gr de transferina fixeaza 1,25 mg Fe)

Valorile normale ale indicelui de saturare a transferinei se exprima procentual 20-35 % .

Interpretare

Valorile normale ale sideremiei sunt de aproximativ 60-170 micrograme % ml.

Semnificatia acestui procent este ca o treime din plasma este saturata cu Fe, in mod normal.
Calculul acestui indice este util in departajarea anemiilor hipocrome (in diagnosticul
diferential).

Astfel:

• anemia feripriva:

110
 • sideremia este scazuta,

• CTLF-ul este crescut sau normal ceea ce face ca Indicele de saturare a

transferinei sa "e foarte scazut.

• alasemia:

• sideremia este normala sau crescuta,

• TLF-ul este scazut sau normal, ceea ce face ca indicele sa "e crscut .

• anemia sideroblastica:

• sideremia este crescuta,

• CTLF-ul este normal sau scazut, ceea ce inseamna ca indicele este crescut.

• infectii cronice si neoplazii:sideremia este scazuta, CTLF-ul este scazut,

ceea ce inseamna ca indicele este scazut.

Testosteron
Hormon sexual masculin 17-hidroxiandrosteron, sintetizat majoritar, la barbat, in celulele
interstitiale Leydig.

Sinteza e controlata in special de LH prin feed back negativ. Este responsabil de dezvoltarea
caracterelor sexuale secundare la barbati si mentine functia prostatei si a veziculelor seminale.

La femei cantitatea de testosteron produsa in ovar este nesemnificativa. Dupa ultimele studii,
secretia lui se produce dupa un ciclu circadian (adica cu cresteri si descresteri in cursul unei
zile). Desi exista diferente interindividuale in ceea ce priveste acest ciclu, s-a aratat ca la toti
indivizii nivelul cel mai crescut de testosteron este dimineata.

Dozarea testosteronului se face:

La femei:

• diagnosticul sindromului androgenic

• ovarul polichistic (sindromul Stein -Leventhal)

• tumori ovariene

• tumori hiperplazice ale suprarenalei

• insu"ciente ovariene

La barbati:

• hipogonadism

111
 • tratament cu estrogeni

• aberatii cromozomiale (sindromul Klinefelter)

• ciroza hepatica

Prolactina
Prolactina este un hormon sintetizat, depozitat si secretat de lobul anterior al hipofizei (glanda
endocrina situata la baza creierului).

Functiile biologice ale prolactinei sunt numeroase, dar cele mai importante sunt: activitatea
lactogenica (declansarea secretiei lactate) si activitatea galactopoetica (mentinerea productiei
de lapte).

Valori normale

• Femei: 127 – 637 µIU/ml

• Barbati: 96 – 456 µIU/ml

Semnificatii clinice

• concentratii crescute de prolactina au o actiune inhibitoare asupra secretiei

hipo"zare si aupra steroidogenezei ovariene

• in timpul sarcinii concentratia de prolactina creste datorita productiei

crescute de estrogeni si progesteron

• postprtum stimuleaza glanda mamara in procesul de lactatie

• hiperprolactinemia, atat la barbati cat si la femei este principala cauza ale

fertilitatii

Ddeterminarea concentratiei de prolactina este utila in diagnoeticul :

• ciclurilor anovulatorii

• amenorrea hiperprolactinemica

• galactoreea

• ginecomastia

• azoospermia

• cancer de san

La barbati nivelul sanguin de prolactina (care este in mod obisnuit mai mic decat la femei)
ramane relativ constant din copilarie pana in perioada de adult si batranete.

112
La femei nivelul sanguin al prolactinei creste incepand cu perioada de pubertate (odata cu
cresterea secretiei de estrogeni) si scade dupa menopauza (odata cu scaderea nivelului de
estrogeni).

Principalul factor care stimuleaza productia de prolactina este estrogenul (in principal cel
endogen, dar si cel exogen, adica adus in organism prin medicamente, in special prin
anticonceptionalele orale).

In cursul sarcinii nivelul prolactinei creste. Cresterea prolactinei o urmeaza la un interval de 1

– 3 zile pe cea estrogenica. Nivelul prolactinei din sange creste progresiv in timpul sarcinii
(cand se observa si o crestere in volum a glandei hipofizare) ajungand pana la de 5 – 10 ori
mai mult decat nivelul normal. Dupa nastere, initierea secretiei de lapte este determinata pe de
o parte de scaderea hormonilor sexuali placentari (predominant estrogeni) si pe de alta parte
de actiunea de suctiune a mamelonului care induce secretia de prolactina la un interval de 1 –
30 minute dupa supt.

Nivelul sanguin de prolactina scade mai rapid la femeile care nu alapteaza, in timp ce la
femeile care alapteaza prolactina este crescuta pentru o perioada de 18 luni postpartum.
Prolactina interfereaza cu revenirea la normal a functiei ovariene si actioneaza astfel ca un
anticonceptional natural (majoritatea femeilor nu raman insarcinate in perioada in care
alapteaza.

hCG – Human chorionic gonadotropin

hCG – Human chorionic gonadotropin – este un hormon peptidic produs in sarcina, secretat
de catre embrion imediat dupa concepere iar mai tarziu secretat de catre sincitiotrofoblast.
(parte a placentei).

Rolul lui este de a preveni dezintegrarea Corpus Luteum a ovarului, si prin aceasta rolul sau
este de a mentine secretia de progesteron absolut critica pentru sarcina la oameni. hCG poate
avea si alte functii, de exemplu se crede ca acest hormon afecteaza toleranta imuna in sarcina.
Testele de detectie a sarcinii timpurii se bazeaza in general pe detectia si masurarea hCG.

hCG este o glicoproteina oligozaharida in compozitia careia intra 244 de aminoacizi, ea avand
o masa moleculara de 36,7 kDaltoni. Dimensiunile totale sunt de 75x35x30 angstroms
(7.5×3.5×3 nanometers).

• Este heterodimeric (hCG) cu o subunitatea alfa identica cu cea a

hormonului luteinizant (LH), a hormonului foliculo-stimulator(FSH),si a
hormonului tireo-stimulator(TSH) si de asemenea o subunitate beta care
este unica pentru hCG.Subunitatea alfa este formata din 92 de aminoacizi
si are dimensiunile de 60x25x15 angstroms (6×2.5×1.5 nm).

• βhCG este codata de 6 gene inalt omoloage care sunt aranjate in tandem
si perechi inversate pe cromozomul chromosome 19q13.3 –
CGB(1,2,3,5,7,8).

113
Cele doua subunitati creeaza un mic miez hidrofobic inconjurat de o zona mare formata in cea
mai mare parte din aminoacizi hidrofili.

Functia hCG- hormoniil hCG interactioneaza cu receptorii LHCG si sunt responsabili de

mentinerea corpus luteum in fazele de inceput ale sarcinii si prin aceasta de mentinerea
secretiei de progesteron .Progesteronul este foarte important ,caci el , de exemplu ,creste
circulatia la nivelul uterului asigurand astfel hranirea fatului.Datorita incarcarii lui inalt
electronegative hCG ar putea sa respinga moleculele cu rol in imunitate provenite de la
mama.Un alt rol se pare ca il gasim in faptul ca celulele endometriale hCG-tratate au indus o
crestere in apoptoza limfocitelor T(ducand practic la distrugerea lor).Acest fapt sugereaza ca
hCG ar putea fi o veriga din lantul care duce la dezvoltarea tolerantei imune peritrofoblastice
si ca hCG ar putea facilita invazia trofoblastica .S-a sugerat de asemenea ca nivelurile hCG
sunt legate de severitatea greturilor matinale la femeile gravide.Datorita asemanarii lui cu
hormonul luteinizant , hCG poate fi folosit in clinica pentru a induce ovulatia si pentru a
induce secretia de testosteron la nivelul testicolului.Din moment ce o sursa majora de hCG o
reprezionta femeile gravide, unele organizatii colecteaza urina femeilor gravide pentru a izola
hCG si pentru a o utiliza in tratamentele infertilitatii.

Teste de sarcina- aceste teste de sarcina masoara nivelele de hCG in sange si urina pentru a
indica prezenta sau absenta unui embrion.In particular , celel mai multe teste implica folosirea
de anticorpi monoclonali – monoclonal antibody (MAb)- care sunt specifici subunitatii beta a
hCG (βhCG).Aceasta este foarte important pentru ca testele sa nu dea rezultate fals pozitive ,
prin confuzia hCG cu hormonul luteinizant sau cu alti hormoni- de exemplu, hormonul
foliculo stimulator( cei doi hormoni cu care se poate confunda hCG sunt tot timpul prezenti in
sarcina pe cand hCG este doar in sarcina, in rest cantitatile fiind neglijabile).

Testul de urina ar putea fi unul cromatografic , dar exista si alte forme de teste.Valorile
normale variaza in functie de metoda de testare, cuprinzand cifre cuprinse in intervalul 20 –
100 mUI/ml. Urina ar trebui sa fie prima urina dimineata, cand nivelurile de hCG sunt cele
mai mari.

Testarea sangelui –este o metode fluorimetrica , folosindu-se aproximativ 2 – 6 ml de sange

venos. Se pot detecta niveluri ale beta hCG incepand de la chiar 5 mUI/ml.Acest test
favorizeaza masurarea cantitativa si cuantificarea concentratiei de beta hCG.Cuantificarea
nivelurilor de beta hCG este foarte importanta in evaluarea sarcinii ectopice si in
monitorizarea tumorilor trofoblastice si a riscului de tumori cu celule germinale .

hCG poate fi folosit ca medicatie parenterala in tratamentele de infertilitate, in locul

hormonului luteinizant.In prezenta a unuia sau a mai multor foliculi ovarieni maturi ovulatia
poate fi declansata de administrarea de hCG.Ovulatia se va produce dupa aproximativ 40-45
de ore de la injectarea hCG. La barbati, hCG este folosit pentru a stimula celulele Leydig sa
produca testosteron. Testosteronul intratesticular este necesar pentru spermatogeneza.

114
Factorul reumatoid
Factorul reumatoid este de natura globulinica si apartine imunoglobulinelor de tip M.

Prezenta acestei imuno-macroglobuline confera serului bolnavilor de poliartrita reumatoida

proprietatea de a se comporta ca si cum ar contine un anticorp fata de imunoglobulina G
umana sau animala.

Factorul reumatoid este astfel un complex proteic, care se poate comporta fie ca un
izoanticorp fie ca un heteroanticorp. Sistemul factor reumatoid – imunoglobulina G este un
sistem de tip precipitant si, nu poate fi evidentiat in serul bolnavilor decat prin
ultracentrifugare.

Transformarea reactiei de precipitare intr-una de aglutinare care poate fi vazuta cu ochiul liber
necesita fixarea imunoglobulinei G pe un suport inert. Depistarea factorului reumatoid se face
prin aglutinare pasiva.

Testele de depistare a factorului reumatoid sunt de mai multe feluri ele difera fie dupa natura
suportului pentru imunoglobulin G fie dupa sursa antigenului. Aceste tipuri de teste sunt:

• Waller-Rose

• Waller-Rose modi"cata

• Heller

• Singer-Platz

• Blach-Bunim

Ultimele trei metode, anti-imunoglobulina G umana, au o incidenta mai ridicata a pozitivitatii

dar si o specificitate mai redusa in raport cu primele doua teste care utilizeaza antigen de tip
Ig G de iepure.

In general reactiile pentru factor reumatoid permit aglutinari la dilutie de peste 1/5000 pentru
serul care-l contine.

Studiile au aratat ca atunci cand reactia Waller-rose este pozitiva obligatoriu celelalte tipuri de
teste pentru depistarea prezentei factorului reumatoid sunt pozitive. Nu este insa valabila si
reciproca, din cauza specificitatii comportamentale diferite a factorului reumatoid.

Testele sunt considerate pozitive la valori de peste 1/32 pentru testele Waller-Rose si la valori
de peste 1/40 pentru celelalte. Reactia este negativa la valori mai mici de 1/16. Pozitivarea
reactiei pentru evidentierea factorului reumatoid survine in urmatoarele boli:

• poliartrita reumatoida-cea mai importanta

• colagenoze:

115
 • LES

• dermatomiozite

• spondilita anchilopoetica juvenila

• tumori maligne:

• cancere cu diverse localizari

• hemopatii maligne

• disglobulinemie:

• ielom multiplu

• Boala Waldenstrom

• boli infecto-contagioase:

• hepatita acuta virala

• si"lis

• tuberculoza

• boli ale aparatului respirator:

• astm bronsic

• bronsite cronice acutizate

• "broza pulmonara

Factorul reumatoid
Factorul reumatoid este de natura globulinica si apartine imunoglobulinelor de tip M.

Prezenta acestei imuno-macroglobuline confera serului bolnavilor de poliartrita reumatoida

proprietatea de a se comporta ca si cum ar contine un anticorp fata de imunoglobulina G
umana sau animala.

Factorul reumatoid este astfel un complex proteic, care se poate comporta fie ca un
izoanticorp fie ca un heteroanticorp. Sistemul factor reumatoid – imunoglobulina G este un
sistem de tip precipitant si, nu poate fi evidentiat in serul bolnavilor decat prin
ultracentrifugare.

Transformarea reactiei de precipitare intr-una de aglutinare care poate fi vazuta cu ochiul liber
necesita fixarea imunoglobulinei G pe un suport inert. Depistarea factorului reumatoid se face
prin aglutinare pasiva.

116
Testele de depistare a factorului reumatoid sunt de mai multe feluri ele difera fie dupa natura
suportului pentru imunoglobulin G fie dupa sursa antigenului. Aceste tipuri de teste sunt:

• Waller-Rose

• Waller-Rose modi"cata

• Heller

• Singer-Platz

• Blach-Bunim

Ultimele trei metode, anti-imunoglobulina G umana, au o incidenta mai ridicata a pozitivitatii

dar si o specificitate mai redusa in raport cu primele doua teste care utilizeaza antigen de tip
Ig G de iepure.

In general reactiile pentru factor reumatoid permit aglutinari la dilutie de peste 1/5000 pentru
serul care-l contine.

Studiile au aratat ca atunci cand reactia Waller-rose este pozitiva obligatoriu celelalte tipuri de
teste pentru depistarea prezentei factorului reumatoid sunt pozitive. Nu este insa valabila si
reciproca, din cauza specificitatii comportamentale diferite a factorului reumatoid.

Testele sunt considerate pozitive la valori de peste 1/32 pentru testele Waller-Rose si la valori
de peste 1/40 pentru celelalte. Reactia este negativa la valori mai mici de 1/16. Pozitivarea
reactiei pentru evidentierea factorului reumatoid survine in urmatoarele boli:

• poliartrita reumatoida-cea mai importanta

• colagenoze:

• LES

• dermatomiozite

• spondilita anchilopoetica juvenila

• tumori maligne:

• cancere cu diverse localizari

• hemopatii maligne

• disglobulinemie:

• ielom multiplu

• Boala Waldenstrom

117
 • boli infecto-contagioase:

• hepatita acuta virala

• si"lis

• tuberculoza

• boli ale aparatului respirator:

• astm bronsic

• bronsite cronice acutizate

• "broza pulmonara

ASLO
Este analiza care descopera in sangele bolnavilor anticorpii antistreptococici, care se numesc
antistreptolizine. Rezultatele se exprima in unitati ASLO/ml ser.

Anticorpii anti streptolizina O apar impotriva unei enzime produse de streptococii –

hemolitici de grup A. Cresterea titrului de anticorpi anitistreptolizina O se asociaza cu aparitia
unor afectiuni poststreptococice: febra reumatismala, (cardita, poliartrita, choreea minor,
noduli subcutanati, eritem), glomerulonefrita poststreptococica.

Valori normale

• 0 – 2 ani < 160 U/ml

• 2 – 4 ani < 120 U/ml

• 5 – 5 ani < 160 U/ml

• 6 – 9 ani < 240 U/ml

• 9 – 12 ani < 320 U/ml

• 12 – 100 ani < 200 U/ml

Cresteri anormale

O reactie pozitiva cu valori de peste 300 U/ml arata ca in trecutul apropiat la bolnavului a fost
o infectie cu streptococ, fie in gat, nas fie in alta parte a corpului, chiar daca in prezent
microbul nu se mai gaseste in organism. In unele cazuri reactia iese pozitiva si la persoanele
care poarta streptococul in gat, fara sa prezinte semne de infectie streptococica.

Analiza ASLO se recomana atat pentru depistarea infectiilor streptococice (faringita,

amigdalita, scarlatina) cat si pentru urmarirea evolutiei in timp a acestori boli spre vindecare.

118
Revenirea la normal a valorilor ASLO indica o vindecare a infectiei streptococice pe cand
cresterea acestora sugereaza o noua infectie cu streptococ. De aceea repetarea acestei analize
este importanta nu numai pentru tratamentul cu penicilina a infectiei, dar si pentru prevenirea
complicatiilor ce pot surveni dupa infectia cu streptococ mai ales la copii si tineri: reumatism
articular acut, boli de inima, boli de rinichi (glomerulornefrita).

RPR
RPR (reagin plasma response) este un test de depistare a sifilisului care masoara anticorpii
produsi de Treponema pallidum, bacteria care cauzeaza sifilisul. Totusi, organismul nu
produce intotdeauna anticorpi ca raspuns la activitatea bacteriei sifilisului, asa ca testul nu
este intotdeauna exact. Testul este similar cu VDRL (Venereal Disease Research Laboratory) .

De ce se face aceasta analiza

Sifilisul este o infectie usor de tratat. Pe langa necesitatea de testare a pacientilor care au
simptome sau semne de sifilis, RPR – ul ar trebui sa faca parte din analize facute de gravide in
timpul sarcinii.

Valori normale

Valoarea unui test negativ depinde de stadiul in care se afla suspectul de sifilis. Testul este cel
mai concludent in fazele secundare si latente cand cel mai probabil este pozitiv. In timpul
fazei primare si tertiare acest test poate in mod eronat sa dea rezultat negativ, fiind necesare
alte teste inainte de excluderea diagnosticului de sifilis.

O valoare pozitiva a testului indica prezenta sifilisului. In acest caz, urmatoarea faza este
confirmarea rezultatului printr-o analiza TPHA, care este un test mai specializat de sifilis.

Urmatoarele situatii pot cauza un rezultat pozitiv fals:

• SIDA

• Anumite tipuri de pneumonie

• Malaria

Anti HCV
Test specific de depistare in sange a anticorpilor anti-virus hepatita C.

Anticorpii nu sunt suficienti pentru a oferi imunitate organismului si testul nu poate face
distinctia intre infectia acuta si cea cronica.

Daca testul este pozitiv se recomanda repetarea sa pentru eliminarea erorilor de laborator.

119
Valori normale: negativ

Semnificatia clinica

Anticorpii pot lipsi in primele 4 saptamani dupa infectare la aprox. 30 % dintre persoane.
Dupa 3 luni de la infectare, anticorpii sunt detectati la 90 % din persoanele infectate

Doar biopsia hepatica poate apoi identifica tipul si gradul leziunilor hepatice si determina
severitatea bolii, fiind necesara pentru evaluarea inceperii tratamentului

Enzimele hepatice (GOT, GPT) pot fi crescute (ele sunt eliberate in sange cand celulele
hepatice sunt distruse) sau pot fi normale, in functie de perioadele de activitate sau inactivitate
a bolii.

Daca este depistata prezenta anticorpilor (HCV-Ac), se poate determina prezenta in sange a
ARN-ului viral (HCV-RNA) care confirma prezenta virusului in sange

Aceasta determinare este necesara apoi pentru initierea si evaluarea tratamentului.

Este utila si determinarea genotipului viral, anumite tipuri de virus raspunzand mai bine la
tratament decat altele. Genotipul nu are insa legatura cu felul in care va evolua boala ca
severitate. Este util de stiut genotipul viral doar pentru a putea face o evaluare a raspunsului
care ar putea fi obtinut la tratamentul antiviral. Astfel, studiile au aratat ca genotipul 1 (cel
mai frecvent in SUA) este cel mai rezistent la tratament. Bolnavii care au acest tip de virus au
sanse 40-45% de a obtine un raspuns sustinut dupa tratamentul asociat. Bolnavii care au
infectie cu genotipul 2 au sanse de 85% de a obtine un raspuns sustinut la tratament

in cadrul procesului de determinare a diagnosticului trebuie discutata si prezenta factorilor de

risc si calea prin care infectarea s-a produ

CITOMEGALOVIRUS Ig M
CMV –citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la
copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala
asociata infectiei este relativ rara.

Valori normal: negativ

Semnificatie clinica

La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.

Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70 – 90% din populatia adulta avand anticorpi
pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste
exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a
numeroaselor forme inaparente.

120
Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM
si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:

• diagnosticul infectiei verticale cu CMV, cand in sangele din cordonul

ombilical se deceleaza Ig M-CMV ;

• diagnosticul infectiei acute sau recente cu CMV.

Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser
cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4 – 6 luni.
Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-
CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul
citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor
anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser
confirma infectia cronica cu CMV.

Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata
viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru
supravegherea epidemiologica.

CITOMEGALOVIRUS Ig G
CMV – citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la
copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala
asociata infectiei este relativ rara.

Valori normale

• Negatv < 8 Eu / ml

• Echivoc > 12 Eu / ml

Semnificatie clinica

La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.

Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70-90% din populatia adulta avand anticorpi
pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste
exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a
numeroaselor forme inaparente.

Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM
si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:

• diagnosticul infectiei verticale cu CMV, cand in sangele din cordonul

ombilical se deceleaza Ig M-CMV ;

• diagnosticul infectiei acute sau recente cu CMV.

121
Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser
cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4-6 luni.
Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-
CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul
citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor
anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser
confirma infectia cronica cu CMV.

Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata
viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru
supravegherea epidemiologica.

CITOMEGALOVIRUS Ig M
CMV –citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la
copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala
asociata infectiei este relativ rara.

Valori normal: negativ

Semnificatie clinica

La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.

Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70 – 90% din populatia adulta avand anticorpi
pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste
exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a
numeroaselor forme inaparente.

Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM
si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:

• diagnosticul infectiei verticale cu CMV, cand in sangele din cordonul

ombilical se deceleaza Ig M-CMV ;

• diagnosticul infectiei acute sau recente cu CMV.

Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser
cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4 – 6 luni.
Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-
CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul
citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor
anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser
confirma infectia cronica cu CMV.

122
Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata
viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru
supravegherea epidemiologica.

CITOMEGALOVIRUS Ig G
CMV – citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la
copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala
asociata infectiei este relativ rara.

Valori normale

• Negatv < 8 Eu / ml

• Echivoc > 12 Eu / ml

Semnificatie clinica

La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.

Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70-90% din populatia adulta avand anticorpi
pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste
exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a
numeroaselor forme inaparente.

Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM
si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:

• diagnosticul infectiei verticale cu CMV, cand in sangele din cordonul

ombilical se deceleaza Ig M-CMV ;

• diagnosticul infectiei acute sau recente cu CMV.

Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser
cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4-6 luni.
Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-
CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul
citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor
anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser
confirma infectia cronica cu CMV.

Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata
viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru
supravegherea epidemiologica.

Anti HCV
Test specific de depistare in sange a anticorpilor anti-virus hepatita C.

123
Anticorpii nu sunt suficienti pentru a oferi imunitate organismului si testul nu poate face
distinctia intre infectia acuta si cea cronica.

Daca testul este pozitiv se recomanda repetarea sa pentru eliminarea erorilor de laborator.

Valori normale: negativ

Semnificatia clinica

Anticorpii pot lipsi in primele 4 saptamani dupa infectare la aprox. 30 % dintre persoane.
Dupa 3 luni de la infectare, anticorpii sunt detectati la 90 % din persoanele infectate

Doar biopsia hepatica poate apoi identifica tipul si gradul leziunilor hepatice si determina
severitatea bolii, fiind necesara pentru evaluarea inceperii tratamentului

Enzimele hepatice (GOT, GPT) pot fi crescute (ele sunt eliberate in sange cand celulele
hepatice sunt distruse) sau pot fi normale, in functie de perioadele de activitate sau inactivitate
a bolii.

Daca este depistata prezenta anticorpilor (HCV-Ac), se poate determina prezenta in sange a
ARN-ului viral (HCV-RNA) care confirma prezenta virusului in sange

Aceasta determinare este necesara apoi pentru initierea si evaluarea tratamentului.

Este utila si determinarea genotipului viral, anumite tipuri de virus raspunzand mai bine la
tratament decat altele. Genotipul nu are insa legatura cu felul in care va evolua boala ca
severitate. Este util de stiut genotipul viral doar pentru a putea face o evaluare a raspunsului
care ar putea fi obtinut la tratamentul antiviral. Astfel, studiile au aratat ca genotipul 1 (cel
mai frecvent in SUA) este cel mai rezistent la tratament. Bolnavii care au acest tip de virus au
sanse 40-45% de a obtine un raspuns sustinut dupa tratamentul asociat. Bolnavii care au
infectie cu genotipul 2 au sanse de 85% de a obtine un raspuns sustinut la tratament

in cadrul procesului de determinare a diagnosticului trebuie discutata si prezenta factorilor de

risc si calea prin care infectarea s-a produs.

CA 125
CA-125 este cunoscut ca si Cancer Antigen 125. Acest antigen este un marker tumoral sau
biomarker ale carui valori pot fi crescute in sangele unor persoane cu anumite tipuri de cancer.

CA 125 este o glicoproteina si este produsa de catre gena MUC 16. Este mai cunoscut sub
numele de markerul tumoral al cancerului ovarian, dar aceasta asociere (a markerului cu
cancerul ovarian) nu trebuie privita ca unica.

124
Niveluri crescute ale acestui marker in sange se mai pot intalni si in alte afectiuni maligne. De
exemplu, acest marker poate fi intalnit (nivelurile lui sunt crescute) si in cancerul pulmonar,
de san, gastrointestinal, precum si cel cu origine in endometru sau tubele fallopiene.

De asemenea se pot intalni niveluri crescute ale acestui marker in diferite afectiuni benigne
cum ar fi endometrioza, diferite afectiuni ale ovarelor si de asemenea sarcina. Alte afectiuni
atat benigne cat si maligne ce provoaca inflamatii in zona abdominala pot duce la cresterea
acestui marker in sange. Astfel acest marker nu este nici extrem de specific pentru cancer si
nici extrem de sensibil caci nu toti pacientii cu cancer au un nivel crescut de CA-125 in sange.

De exemplu 79 % din totalul cancerelor ovariene prezinta pozitivitate a testului pentru

markerul CA-125 in timp ce restul de 21% nu au nici o expresie a acestui antigen prezenta in
sange.

Aceste marker CA-125 este clinic aprobat pentru urmarirea raspunsului la tratament si pentru
evaluarea prognosticului dupa tratament. El este cu precadere folositor pentru diagnosticarea
cancerului ovarian recurent. Rolul potential in detectia timpurie a cancerului ovarian este
controversat si de aceea nu este inca adoptat printre testele de screening de larga utilizare sau
care se fac standard.

Problemele cheie in folosirea testului de determinare a antigenului CA-125 ca unealta de

screening sunt tocmai lipsa lui de specificitate si incapacitatea lui de a detecta fazele primare
ale cancerului, acelea in care se mai poate inca interveni, caci aceste faze sunt cele curabile.
De exemplu, pentru o confirmare pozitiva a unui test de determinare a antigenului CA-125,
teste care a iesit pozitiv (s-a gasit acest antigen in sangele unei femei, iar cantitatile erau
crescute-ceea ce teoretic ar insemna prezenta cancerului ovarian la acea femeie), o interventie
chirurgicala ar fi necesara pentru a confirma ca intr-adevar acea femeie are cancer ovarian,
interventie care asociaza desigur riscul pe care orice interventie il are.

In plus chiar daca s-ar confirma ca intr-adevar acea persoana are cancer ovarian, s-ar constata
ca faza in care se afla este cel mai probabil una foarte avansata, lucru care ar face ca terapia sa
fie ceva mai putin eficienta.

Telul oricarui doctor este acela de a perfecta un test care sa poata diagnostica un neoplasm in
fazele lui incipiente pentru a se putea interveni cu eficacitate maxima. CA-125 a fost initial
detectat cu anticorpi monoclonali denumiti OC 125. Desi acest test de determinare a CA 125
nu se gaseste printre testele de screening larg aplicate, totusi valori crescute ale markerului
CA 125 pot fi un indiciu ca acea persoana la care intalnim aceste valori crescute ar trebui sa
primeasca tratament sau macar sa i se efectueze teste de screening suplimentare.

Valorile normale variaza de la 0-35 U/ml.

Cresteri moderate sunt considerate cele in care valorile se gasesc in intervalul 35-50 U/ml.

125
Cresteri severe sunt cele de peste 50 U/ml . Niveluri crescute se intalnesc frecvent la femei la
menopauza si aceste valori crescute trebuie sa atentioneze persoanele respective cu privire la
necesitatea de a efectua analize mai amanuntite.

La femeile la care nu s-a instalat inca menopauza testul este mai putin viabil deoarece niveluri
crescute se pot intalni din o multitudine de cauze.

CITOMEGALOVIRUS Ig G
CMV – citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la
copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala
asociata infectiei este relativ rara.

Valori normale

• Negatv < 8 Eu / ml

• Echivoc > 12 Eu / ml

Semnificatie clinica

La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.

Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70-90% din populatia adulta avand anticorpi
pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste
exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a
numeroaselor forme inaparente.

Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM
si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:

• diagnosticul infectiei verticale cu CMV, cand in sangele din cordonul

ombilical se deceleaza Ig M-CMV ;

• diagnosticul infectiei acute sau recente cu CMV.

Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser
cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4-6 luni.
Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-
CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul
citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor
anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser
confirma infectia cronica cu CMV.

Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata
viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru
supravegherea epidemiologica.

126
CITOMEGALOVIRUS Ig M
CMV –citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la
copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala
asociata infectiei este relativ rara.

Valori normal: negativ

Semnificatie clinica

La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.

Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70 – 90% din populatia adulta avand anticorpi
pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste
exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a
numeroaselor forme inaparente.

Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM
si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:

• diagnosticul infectiei verticale cu CMV, cand in sangele din cordonul

ombilical se deceleaza Ig M-CMV ;

• diagnosticul infectiei acute sau recente cu CMV.

Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser
cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4 – 6 luni.
Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-
CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul
citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor
anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser
confirma infectia cronica cu CMV.

Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata
viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru
supravegherea epidemiologica.

ASLO
Este analiza care descopera in sangele bolnavilor anticorpii antistreptococici, care se numesc
antistreptolizine. Rezultatele se exprima in unitati ASLO/ml ser.

Anticorpii anti streptolizina O apar impotriva unei enzime produse de streptococii –

hemolitici de grup A. Cresterea titrului de anticorpi anitistreptolizina O se asociaza cu aparitia
unor afectiuni poststreptococice: febra reumatismala, (cardita, poliartrita, choreea minor,
noduli subcutanati, eritem), glomerulonefrita poststreptococica.

Valori normale
127
 • 0 – 2 ani < 160 U/ml

• 2 – 4 ani < 120 U/ml

• 5 – 5 ani < 160 U/ml

• 6 – 9 ani < 240 U/ml

• 9 – 12 ani < 320 U/ml

• 12 – 100 ani < 200 U/ml

Cresteri anormale

O reactie pozitiva cu valori de peste 300 U/ml arata ca in trecutul apropiat la bolnavului a fost
o infectie cu streptococ, fie in gat, nas fie in alta parte a corpului, chiar daca in prezent
microbul nu se mai gaseste in organism. In unele cazuri reactia iese pozitiva si la persoanele
care poarta streptococul in gat, fara sa prezinte semne de infectie streptococica.

Analiza ASLO se recomana atat pentru depistarea infectiilor streptococice (faringita,

amigdalita, scarlatina) cat si pentru urmarirea evolutiei in timp a acestori boli spre vindecare.

Revenirea la normal a valorilor ASLO indica o vindecare a infectiei streptococice pe cand

cresterea acestora sugereaza o noua infectie cu streptococ. De aceea repetarea acestei analize
este importanta nu numai pentru tratamentul cu penicilina a infectiei, dar si pentru prevenirea
complicatiilor ce pot surveni dupa infectia cu streptococ mai ales la copii si tineri: reumatism
articular acut, boli de inima, boli de rinichi (glomerulornefrita).

PSA TOTAL
PSA (antigenului specific prostatic) – este o glicoproteina specifica epiteliului prostatic. Este
un marker cu specificitate de organ.

Specificitatea valorilor PSA in diagnosticul cancerului de prostata este limitata de cresteri ale
acestuia in afectiuni prostatice benigne (adenom prostatic, prostatita etc.).

Valoarea predictiva pozitiva a PSA este de aproximativ 25-35% pentru nivelele intre 4 si 10
ng/ml si de 50 – 80% pentru valori de peste 10 ng/ml. Determinarea concentratiei de PSA si
fPSA se face in scop de diagnostic pentru:

• hiperplazii benigne de prostata (BHP)

• carcinom de prostata

• prostatite,uretrite , postcistoscopii, post tuseu rectal

• cresc valorile PSA,marker de monitorizare a tratamentului

postprostatectomie, iradiere,tratament hormonal in cancer prostatic

128
Valorile PSA total si free PSA se interpreteaza in corelatie cu constatarile tuseului de prostata
sistarea clinica, daca PSA t este intre 4 – 10 ng/dl si tuseul de prostata e pozitiv se recomanda
biopsie prostatica, pentru luarea unei decizii terapeutice.

Determinarea concentratiei serice de PSA total si fPSA se recomanda ca test screening la toti
barbatii peste 50 ani insotit de un tuseu prostatic.

CITOMEGALOVIRUS Ig M
CMV –citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la
copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala
asociata infectiei este relativ rara.

Valori normal: negativ

Semnificatie clinica

La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.

Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70 – 90% din populatia adulta avand anticorpi
pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste
exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a
numeroaselor forme inaparente.

Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM
si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:

• diagnosticul infectiei verticale cu CMV, cand in sangele din cordonul

ombilical se deceleaza Ig M-CMV ;

• diagnosticul infectiei acute sau recente cu CMV.

Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser
cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4 – 6 luni.
Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-
CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul
citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor
anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser
confirma infectia cronica cu CMV.

Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata
viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru
supravegherea epidemiologica.

Factor Rh
Importanta imunologica a factorului Rh consta in situatia nedorita in care o viitoare mama Rh
negativa este insarcinata si tatal copilului este Rh pozitiv. In organismul matern iau nastere
129
anticorpi anti-Rh care pot influenta negativ evolutia sarcinii, mai ales daca are loc o
comunicare intre sangele matern si cel fetal.

Dintre complicatiile care pot sa apara la fat cea mai grava este eritroblastoza, caracterizata
clinic prin trei simptome: anemie hemolitica, icter grav si edem generalizat.

In timpul nasterii, hematiile fatului pot trece in circulatia sanguina a mamei care, fiind Rh
negativa, va reactiona imun fata de antigenele Rh pozitiv ale fatului, pe care acesta le-a
mostenit de la tatal Rh pozitiv.

Anticorpii materni anti Rh sunt Ig-ne care au proprietatea de a traversa bariera placentara, iar
la fetii ulteriori, cu tatal Rh pozitiv, va putea sa apara hemoliza intravitala sau chiar moartea
fatului.

Anti HCV
Test specific de depistare in sange a anticorpilor anti-virus hepatita C.

Anticorpii nu sunt suficienti pentru a oferi imunitate organismului si testul nu poate face
distinctia intre infectia acuta si cea cronica.

Daca testul este pozitiv se recomanda repetarea sa pentru eliminarea erorilor de laborator.

Valori normale: negativ

Semnificatia clinica

Anticorpii pot lipsi in primele 4 saptamani dupa infectare la aprox. 30 % dintre persoane.
Dupa 3 luni de la infectare, anticorpii sunt detectati la 90 % din persoanele infectate

Doar biopsia hepatica poate apoi identifica tipul si gradul leziunilor hepatice si determina
severitatea bolii, fiind necesara pentru evaluarea inceperii tratamentului

Enzimele hepatice (GOT, GPT) pot fi crescute (ele sunt eliberate in sange cand celulele
hepatice sunt distruse) sau pot fi normale, in functie de perioadele de activitate sau inactivitate
a bolii.

Daca este depistata prezenta anticorpilor (HCV-Ac), se poate determina prezenta in sange a
ARN-ului viral (HCV-RNA) care confirma prezenta virusului in sange

Aceasta determinare este necesara apoi pentru initierea si evaluarea tratamentului.

Este utila si determinarea genotipului viral, anumite tipuri de virus raspunzand mai bine la
tratament decat altele. Genotipul nu are insa legatura cu felul in care va evolua boala ca
severitate. Este util de stiut genotipul viral doar pentru a putea face o evaluare a raspunsului
care ar putea fi obtinut la tratamentul antiviral. Astfel, studiile au aratat ca genotipul 1 (cel

130
mai frecvent in SUA) este cel mai rezistent la tratament. Bolnavii care au acest tip de virus au
sanse 40-45% de a obtine un raspuns sustinut dupa tratamentul asociat. Bolnavii care au
infectie cu genotipul 2 au sanse de 85% de a obtine un raspuns sustinut la tratament

in cadrul procesului de determinare a diagnosticului trebuie discutata si prezenta factorilor de

risc si calea prin care infectarea s-a produs.

Anti – TPO
Aticorpi TPO (anti tiroid peroxidaza)

• TPO (anti tiroid peroxidaza) se gaseste in microzomii tirocitelor si se

exprima pe suprafata celulelor atipice , in asociatie cu tyroglobulina (TG)
are rol esential in iodinarea L-tyrozinei si formarea hormonilor tiroidieni T4,
T3 si fT3

• TPO are potential autoantigenic.

• Determinarea concentratiei serice de anti TPO este utila in diagnosticul

tiroiditelor autoimune:

Valori normale: 0 – 34 IU/ml

Cresteri anormale

• 90% din pacientii cu tiroidita Hashimoto cronica

• 70% din pacientii cu boala Graves

Nivelul seric al anti TPO nu este totdeauna corelat cu starea clinica, un nivel normal nu
exclude boala , dar reaparitia anti TPO dupa remisie poate insemna o recrudescenta a bolii.

Valori crescute se intalnesc in:

• Tiroidita Hashimoto

• Boala Graves

• Mixedem idiopatic

• Boala Addison

• Tiroidita Riedl

Seminificatii clinice

• Tiroidite – in special pentru detectia tiroiditelor cronice limfocitare

(b.Hashimoto)

• Hipotiroidism primar (forme subclinice, latente)

131
 • Hipertiroidism – mai ales ca analiza aditionala la determinarea TRAK
(anticorpi antireceptori TSH) la pacienti cu boala

• Graves Gusa endemica pentru evaluarea prezentei unei boli tiroidiene

autoimune suprapuse.

CITOMEGALOVIRUS Ig G
CMV – citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la
copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala
asociata infectiei este relativ rara.

Valori normale

• Negatv < 8 Eu / ml

• Echivoc > 12 Eu / ml

Semnificatie clinica

La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.

Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70-90% din populatia adulta avand anticorpi
pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste
exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a
numeroaselor forme inaparente.

Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM
si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:

• diagnosticul infectiei verticale cu CMV, cand in sangele din cordonul

ombilical se deceleaza Ig M-CMV ;

• diagnosticul infectiei acute sau recente cu CMV.

Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser
cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4-6 luni.
Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-
CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul
citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor
anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser
confirma infectia cronica cu CMV.

Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata
viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru
supravegherea epidemiologica.

132
CA 125
CA-125 este cunoscut ca si Cancer Antigen 125. Acest antigen este un marker tumoral sau
biomarker ale carui valori pot fi crescute in sangele unor persoane cu anumite tipuri de cancer.

CA 125 este o glicoproteina si este produsa de catre gena MUC 16. Este mai cunoscut sub
numele de markerul tumoral al cancerului ovarian, dar aceasta asociere (a markerului cu
cancerul ovarian) nu trebuie privita ca unica.

Niveluri crescute ale acestui marker in sange se mai pot intalni si in alte afectiuni maligne. De
exemplu, acest marker poate fi intalnit (nivelurile lui sunt crescute) si in cancerul pulmonar,
de san, gastrointestinal, precum si cel cu origine in endometru sau tubele fallopiene.

De asemenea se pot intalni niveluri crescute ale acestui marker in diferite afectiuni benigne
cum ar fi endometrioza, diferite afectiuni ale ovarelor si de asemenea sarcina. Alte afectiuni
atat benigne cat si maligne ce provoaca inflamatii in zona abdominala pot duce la cresterea
acestui marker in sange. Astfel acest marker nu este nici extrem de specific pentru cancer si
nici extrem de sensibil caci nu toti pacientii cu cancer au un nivel crescut de CA-125 in sange.

De exemplu 79 % din totalul cancerelor ovariene prezinta pozitivitate a testului pentru

markerul CA-125 in timp ce restul de 21% nu au nici o expresie a acestui antigen prezenta in
sange.

Aceste marker CA-125 este clinic aprobat pentru urmarirea raspunsului la tratament si pentru
evaluarea prognosticului dupa tratament. El este cu precadere folositor pentru diagnosticarea
cancerului ovarian recurent. Rolul potential in detectia timpurie a cancerului ovarian este
controversat si de aceea nu este inca adoptat printre testele de screening de larga utilizare sau
care se fac standard.

Problemele cheie in folosirea testului de determinare a antigenului CA-125 ca unealta de

screening sunt tocmai lipsa lui de specificitate si incapacitatea lui de a detecta fazele primare
ale cancerului, acelea in care se mai poate inca interveni, caci aceste faze sunt cele curabile.
De exemplu, pentru o confirmare pozitiva a unui test de determinare a antigenului CA-125,
teste care a iesit pozitiv (s-a gasit acest antigen in sangele unei femei, iar cantitatile erau
crescute-ceea ce teoretic ar insemna prezenta cancerului ovarian la acea femeie), o interventie
chirurgicala ar fi necesara pentru a confirma ca intr-adevar acea femeie are cancer ovarian,
interventie care asociaza desigur riscul pe care orice interventie il are.

In plus chiar daca s-ar confirma ca intr-adevar acea persoana are cancer ovarian, s-ar constata
ca faza in care se afla este cel mai probabil una foarte avansata, lucru care ar face ca terapia sa
fie ceva mai putin eficienta.

Telul oricarui doctor este acela de a perfecta un test care sa poata diagnostica un neoplasm in
fazele lui incipiente pentru a se putea interveni cu eficacitate maxima. CA-125 a fost initial
detectat cu anticorpi monoclonali denumiti OC 125. Desi acest test de determinare a CA 125
nu se gaseste printre testele de screening larg aplicate, totusi valori crescute ale markerului

133
CA 125 pot fi un indiciu ca acea persoana la care intalnim aceste valori crescute ar trebui sa
primeasca tratament sau macar sa i se efectueze teste de screening suplimentare.

Valorile normale variaza de la 0-35 U/ml.

Cresteri moderate sunt considerate cele in care valorile se gasesc in intervalul 35-50 U/ml.

Cresteri severe sunt cele de peste 50 U/ml . Niveluri crescute se intalnesc frecvent la femei la
menopauza si aceste valori crescute trebuie sa atentioneze persoanele respective cu privire la
necesitatea de a efectua analize mai amanuntite.

La femeile la care nu s-a instalat inca menopauza testul este mai putin viabil deoarece niveluri
crescute se pot intalni din o multitudine de cauze.

CA 19-9
CA 19-9 insemna Carbohydrat Antigen 19-9. Acest antigen este un marker tumoral. In prezent
Markerii tumorali sunt rar folositi dar au o importanta tot mai mare in diagnosticul
neoplasmelor.

Markerii tumorali sunt substante, care pot fi produse de catre tumora sau care apar ca raspuns
al organismului fata de aceste antigene. Desi numarul lor este mare si exista tehnici abordabile
in practica medicala, rolul lor in diagnosticarea diferitelor tipuri de cancer este minor, mai ales
in stadiile precoce ale neoplaziilor.

Detectarea markerilor tumorali se poate face fie in sange, fie in urina, sau alte tesuturi ale
organismului in functie de tipul de cancer. CA 19-9 este prezent in pancreas dar si in tesutul
epitelial al stomacului dar nu numai (alte locuri sunt si alte parti ale tubului digestiv).

Markerii tumorali CA 19-9 sunt produsi fie de catre tumora insasi, fie de catre organism, ca
raspuns la prezenta tumorii maligne sau in anumite afectiuni benigne necanceroase.

Printre trasaturile importante ale unui marker se numara cea conform careia el trebuie sa
diferentieze fara echivoc celulele normale si cele canceroase ale organismului. O alta trasatura
importanta este specificitatea de organ, care insa nu este indeplinita aici.

Markerul CA 19-9 este folosit pentru detectia si urmarirea in special a tratamentului

cancerului pancreatic. Insa multitudinea de alte neoplasme in care poate fi intalnit ii da
aceasta nespecificitate de organ. Markerul CA 19-9 are indicatie majora in suspiciunea de
cancer pancreatic, hepatic, biliar sau gastric precum si in monitorizarea pacientilor cu aceste
tipuri de neoplazii.

De asemenea tot acest marker mai are o indicatie relativa in diagnosticarea si monitorizarea
cancerului colorectal si ovarian. Testarea pozitiva nu inseamna insa prezenta categorica si
singulara a neoplasmului, alte investigatii fiind absolut necesare in stabilirea unui diagnostic
corect.

134
Validitatea markerului tumoral depinde de o serie de parametrii, pe care acesta trebuie sa ii
indeplineasca:

• sensibilitatea reprezinta probabilitatea ca rezultatul testului sa "e pozitiv in

prezenta formatiunii tumorale; ea reprezinta raportul dintre numarul
rezultatelor adevarat pozitive si suma dintre numarul rezultatelor adevarat
pozitive si numarul rezultatelor fals negative.

• speci"citatea: probabilitatea ca rezultatul negativ al testului sa corespunda

starii de sanatate a pacientului. Ea reprezinta raportul dintre numarul
rezultatelor adevarat negative si suma dintre numarul rezultatelor
adevarat negative si numarul rezultatelor fals positive.

Atat sensibilitatea cat si specificitatea sunt destul de scazute in cazul acestui marker deoarece
el apare, la valori crescute, in stadii avansate ale bolii ( in fazele incipiente, desi formatiunea
tumorala este prezenta exista posibilitatea de a intalni rezultate negative), iar specificitatea de
organ este mica.

Valoarea diagnostica a markerului este orientativa caci doctorul va trebui sa efectueze

investigatii suplimentare pentru a determina cauza si stadiul unui eventula neoplasm sugerat
de CA 19-9.

Cea mai importanta utilizare a lui CA 19-9 s-a demonstrat a fi monitorizarea eficacitatii
tratamentului administrat bolnavilor cu neoplasm. S-a constatat ca niveluri crescute ale
markerului tumoral determinate preoperator au fost asociate cu recidive locale sau metastaze
precoce, fata de cazurile cu niveluri moderate.

Postoperator, persistenta unor niveluri crescute are semnificatia neextirparii in intregime a

tumorii sau prezenta metastazelor.

CA19-9 este prezent in tesutul epitelial fetal al stomacului, intestinului, ficatului si

pancreasului. La adult, poate fi gasit in pancreas, ficat, plaman si tract biliar. Este folosit in
principal ca marker pentru cancerul de pancreas, gasindu-se la valori crescute mai ales in
stadii avansate .

CA19-9 poate fi crescut si in alte cancere (cancerul hepatic, cancerul pulmonar, cancerul de
san, cancerul uterin, cancerul ovarian mucinos, cancerul colorectal). De asemenea un rol
important i se atribue lui CA 19-9 in cancerul de cai biliare. Unele afectiuni benigne (ciroza
hepatica, hepatite, pancreatite, colecistite, boli autoimune, fibroza chistica sau alte afectiuni
benigne ale pulmonului, rinichiului sau tractului gastrointestinal) se pot asocia cu valori
crescute ale CA19-9.

Markerii tumorali pot fi folositi si ca markeri de prognostic pentru o neoplazie (detectarea

unor valori mari ale markerilor tumorali la anumite intervale de timp, dupa incheierea
tratamentului, are semnificatia unei evolutii nefavorabile cu posibilitatea aparitiei unei
recidive sau extinderea tumorii cu metastazare).

135
Valorile normale: <35 U/ml.

Valori considerate a fi cresteri moderate sunt cele cuprinse in intervalul : 35 – 100 U/ML. Iar
valorile cele mai importante prin prisma atitudinii terapeurice pe care o impun sunt cele ce
depasesc 100 U/ml.

CA 15-3
Ca 15-3 este un marker tumoral. Markerii tumorali sunt substante, care pot fi produse de catre
tumora sau care apar ca raspuns al organismului fata de aceste antigene (aceste substante
produse de catre tumora sunt antigene).

Numarul lor (al markerilor) este destul de mare. Desi numarul lor este mare si exista tehnici
abordabile in practica medicala, rolul lor in diagnosticarea diferitelor tipuri de cancer este
minor, mai ales in stadiile precoce ale neoplaziilor.

Studiul tumorilor, in general, si a celor maligne, in special, reprezinta una din pricipalele
probleme actuale de sanatate, la care participa medici specialisti din diverse domenii.
Dezideratul actual al eforturilor lor il constituie descoperirea unor factori, care sa confirme
prezenta unor formatiuni tumorale maligne la nivelul organismului in stadii incipiente,
curabile.

Ca un marker sa fie util in diagnostic el ar trebui sa indeplineasca niste criterii, sa faca fata
unor exigente.

Caracteristicile sale trebuie sa fie bine stiute si orientate catre utilitate. Caracteristicile
principale ale unui marker tumoral ar trebui sa fie:

• acuratete 100%, in diferentierea intre celulele normale si cele canceroase

ale organismului;

• capacitatea de a depista toate tumorile pacientului in stadii incipiente;

• speci"citate de organ;

• corelatie directa intre valoarea markerului si stadiul bolii;

• capacitatea de a indica raspunsul pacientului la tratament;

• valoare prognostica.

Validitatea markerilor tumorali depinde de o serie de parametrii, pe care acestia trebuie sa ii

indeplineasca. Acestia sunt: specificitate, sensibilitate, valoare predictiva pozitiva, valoare
predictiva negativa.

Principalul rol al markerilor este in screening ei avand valoare diagnostica. De asemenea se

pot folosi pentru a realiza estimari, deci pentru valoarea prognostica si nu in ultimul rand
pentru aprecierea eficacitatii terapiei alese.
136
Alaturi de acesti markeri tumorali, trebuie remarcat faptul, ca pot fi folosite si alte
determinari, cum ar fi: determinarea cantitatii ADN in celulele tumorale (ADN ploidia). Nu
trebuie absolutizata valoarea markerilor tumorali.

Markerii tumorali pot fi gasiti la valori crescute in anumite tipuri de cancer, dar valorile pot fi
crescute si in unele afectiuni benigne.

CA15-3 semnifica CANCER ANTIGEN 15-3. Tehnicile folosite pentru masurarea acestui
marker detecteaza 2 site-uri antigenice asociate cu celulele canceroase mamare.

CA15-3 este folosit, in principal, ca marker in cancerul de san, valori foarte mari ale acestuia
semnificand un stadiu avansat de boala sau un cancer in stadiu metastatic.

CA15-3 se foloseste si pentru monitorizarea terapeutica a cancerului de san. Valori mari

postterapeutic ale CA15-3 pot indica o recidiva locala sau o lipsa de raspuns la tratament, deci
o extindere a bolii .

Valori crescute ale CA15-3 pot fi gasite si in alte neoplazii (cancerul ovarian, cancerul
pulmonar, cancerul gastric, cancer pancreatic, cancerul de prostata).

Unele afectiuni benigne (endometrioza, afectiuni inflamatorii pelvine, hepatita, afectiuni

benigne ale sanului, ovarului, sarcina sau alaptarea) pot determina cresteri ale CA15-3. Acest
antigen are indicatie crescuta in monitorizarea tratamentului si a evolutiei bolii in cancerul
mamar.

Valorile normale: < 40 U/ml.

Valorile moderat crescute sunt cele cuprinse intre 40 -60 U/ml, iar valorile extrem de mari
care necesita o atentie sporite din partea doctorului si care determina conduita terapeutica sunt
cele care depasesc 60 U/ml.

CA 72-4
CA 72-4 este un marker tumoral. Markerii tumorali sunt substante, care pot fi produse de catre
tumora sau care apar ca raspuns al organismului fata de aceste antigene. Studiul tumorilor, in
general, si a celor maligne, in special, reprezinta una din pricipalele probleme actuale de
sanatate, la care participa medici specialisti din diverse domenii. Dezideratul actual al
eforturilor lor il constituie descoperirea unor factori, care sa confirme prezenta unor
formatiuni tumorale maligne la nivelul organismului in stadii incipiente, curabile.

Validitatea markerilor tumorali depinde de o serie de parametrii, pe care acestia trebuie sa ii

indeplineasca:

• sensibilitatea reprezinta probabilitatea ca rezultatul testului sa "e pozitiv in

prezenta formatiunii tumorale; ea reprezinta raportul dintre numarul
rezultatelor adevarat pozitive si suma dintre numarul rezultatelor adevarat
pozitive si numarul rezultatelor fals negative.

137
 • speci"citatea: probabilitatea ca rezultatul negativ al testului sa corespunda
starii de sanatate a pacientului. Ea reprezinta raportul dintre numarul
rezultatelor adevarat negative si suma dintre numarul rezultatelor
adevarat negative si numarul rezultatelor fals positive.

• valoarea predictiva pozitiva (VPP) reprezinta probabilitatea prezentei

formatiunii tumorale la pacientii, ale caror teste au avut rezultate pozitive.
VPP reprezinta raportul dintre numarul rezultatelor adevarat pozitive si
suma dintre numarul rezultatelor adevarat positive si numarul rezultatelor
fals positive.

• valoarea predictiva negativa (VPN) reprezinta probabilitatea ca tumora sa

"e absenta, in prezenta valorilor negative ale testului. VPN reprezinta
raportul dintre numarul rezultatelor adevarat negative si suma dintre
numarul rezultatelor adevarat negative si numarul rezultatelor fals
negative.

CA 72-4 este o glicoproteina mucin-like de greutate moleculara 220-400 kDaltoni. Metodele

de determinare ale acestui marker sunt:RIA, ELISA.

CA72-4 este markerul tumoral cel mai specific pentru cancerul gastric. Determinarea lui in
perioada preoperatorie in sangele pacientilor poate servi la stadializarea bolii, dar nu poate fi
un indicator de predictie al recidivei clinice independent, ci asociat altor markeri tumorali
(CEA, TPA). Valori semnificative ale markerului au fost semnalate in cazurile de cancer
gastric cu metastaze ganglionare sau cu invazia seroaselor. El poate sa apara la valori crescute
si in unele afectiuni benigne (endometrioza).

Valoarea acestui marker este una atat de screening, de diagnostic, cat si valoare de prognostic
insa el trebuie intotdeauna asociat cu alte teste si chiar cu alti markeri (de exemplu CEA). De
asemenea un rol important il are in monitorizarea eficacitatii terapiei alese.

CA 72-4 poate prezenta un nivel seric ridicat si in anumite afectiuni benigne cum ar fi de
exemplu: pancreatite, ciroze hepatice boli pulmonare, boli reumatismale, afectiuni
ginecologice, afectiuni ale ovarelor si ale tractului gastro-intestinal.

Valorile normale: 0- 5 U/ml

Valorile moderat crescute sunt cele considerate intre 6-30 U/ml.

Valorile crescute mult sunt cele de peste 30 de unitati la ml.

Exista un numar mare de markeri tumorali, dar pentru practica medicala ei nu pot fi folositi
singulari cu rol diagnostic, mai ales in stadiile precoce ale neoplaziilor. Valorile lor crescute
corespund unor stadii avansate ale neoplaziei.

Markerii tumorali sunt utili, in special pentru monitorizarea tratamentului (valori scazute ale
markerilor semnificand un tratament eficace, persistenta unor valori mari sau cresterea

138
valorilor markerilor in timpul sau postterapeutic semnalizeaza un tratament cu efecienta
redusa sau lipsa de raspuns la tratament, ceea ce impune schimbarea tratamentului).

Markerii tumorali pot fi folositi si ca markeri de prognostic pentru o neoplazie (detectarea

unor valori mari ale markerilor tumorali la anumite intervale de timp, dupa incheierea
tratamentului, are semnificatia unei evolutii nefavorabile cu posibilitatea aparitiei unei
recidive sau extinderea tumorii cu metastazare).

Nu trebuie absolutizata valoarea markerilor tumorali. Markerii tumorali pot fi gasiti la valori
crescute in anumite tipuri de cancer, dar valorile pot fi crescute si in unele afectiuni benigne.
Din aceasta cauza, markerii tumorali trebuie corelati cu tabloul clinic si cu alte teste de
laborator sau cu explorari imagistice, crescand astfel valoarea lor in diagnostic, stadializare
sau monitorizarea terapeutica sau evolutiva a pacientilor cu diverse neoplazii.

beta2 Microglobulina
b2-M (BETA 2-MICROGLOBULINA) este un marker tumoral . Este o proteina care se
gaseste pe suprafata celor mai multe celule nucleate, in mod particular in concentratii crescute
pe suprafata limfocitelor.

Markerii tumorali sunt substante, care pot fi produse de catre tumora sau care apar ca raspuns
al organismului fata de aceste antigene. Desi numarul lor este mare si exista tehnici abordabile
in practica medicala, rolul lor in diagnosticarea diferitelor tipuri de cancer este minor, mai ales
in stadiile precoce ale neoplaziilor.

Notiunea de marker tumoral a fost introdusa in limbajul medical, in sensul unor substante sau
molecule, a caror aparitie si acumulare sa fie asociata cu aparitia si dezvoltarea tumorilor
maligne. Markerii tumorali sunt substante care pot fi detectate in cantitati mai mari decat
normalul in sange, urina sau tesuturile organismului la unele personae cu anumite tipuri de
cancer.

Markerii tumorali sunt produsi fie de catre tumora insasi, fie de catre organism, ca raspuns la
prezenta tumorii maligne sau in anumite afectiuni benigne necanceroase.

Markerii tumorali si deci si beta 2 microglobulina trebuie sa indeplineasca o serie de criterii

care sa faca acest test (de determinare a markerului) unul viabil. Printre caracteristicile
principale ale unui marker tumoral ar trebui sa fie:

• acuratete 100%, in diferentierea intre celulele normale si cele canceroase

ale organismului;

• capacitatea de a depista toate tumorile pacientului in stadii incipiente

• corelatie directa intre valoarea markerului si stadiul bolii

• valoare prognostica

139
Validitatea markerilor tumorali depinde de o serie de parametrii, pe care acestia trebuie sa ii
indeplineasca:Intre acestia cei mai importanti sunt:

• sensibilitatea reprezinta probabilitatea ca rezultatul testului sa "e pozitiv in

prezenta formatiunii tumorale; ea reprezinta raportul dintre numarul
rezultatelor adevarat pozitive si suma dintre numarul rezultatelor adevarat
pozitive si numarul rezultatelor fals negative.

• speci"citatea: probabilitatea ca rezultatul negativ al testului sa corespunda

starii de sanatate a pacientului. Ea reprezinta raportul dintre numarul
rezultatelor adevarat negative si suma dintre numarul rezultatelor
adevarat negative si numarul rezultatelor fals positive.

ROLUL MARKERULUI TUMORAL IN ONCOLOGIE

• Valoare de screening

• Valoare diagnostica

• Valoare prognostica

• Rol in monitorizarea terapeutica un nivel scazut al valorii markerilor

tumorali poate semni"ca un tratament e"cient, iar o valoare crescuta un
tratament ine"cient

• Valoare predictiva

• Indice de supraveghere

S-a constatat ca niveluri crescute ale acestui marker tumoral determinate preoperator au fost
asociate cu recidive locale sau metastaze precoce, fata de cazurile cu niveluri moderate.
Postoperator, persistenta unor niveluri crescute are semnificatia neextirparii in intregime a
tumorii sau prezenta metastazelor.

BETA 2-MICROGLOBULINA b2-M se gaseste frecvent crescuta in boli limfoproliferative

(mielom multiplu, limfom cu celule B, leucemia limfatica cronica)

CA 15-3
Ca 15-3 este un marker tumoral. Markerii tumorali sunt substante, care pot fi produse de catre
tumora sau care apar ca raspuns al organismului fata de aceste antigene (aceste substante
produse de catre tumora sunt antigene).

Numarul lor (al markerilor) este destul de mare. Desi numarul lor este mare si exista tehnici
abordabile in practica medicala, rolul lor in diagnosticarea diferitelor tipuri de cancer este
minor, mai ales in stadiile precoce ale neoplaziilor.

Studiul tumorilor, in general, si a celor maligne, in special, reprezinta una din pricipalele
probleme actuale de sanatate, la care participa medici specialisti din diverse domenii.

140
Dezideratul actual al eforturilor lor il constituie descoperirea unor factori, care sa confirme
prezenta unor formatiuni tumorale maligne la nivelul organismului in stadii incipiente,
curabile.

Ca un marker sa fie util in diagnostic el ar trebui sa indeplineasca niste criterii, sa faca fata
unor exigente.

Caracteristicile sale trebuie sa fie bine stiute si orientate catre utilitate. Caracteristicile
principale ale unui marker tumoral ar trebui sa fie:

• acuratete 100%, in diferentierea intre celulele normale si cele canceroase

ale organismului;

• capacitatea de a depista toate tumorile pacientului in stadii incipiente;

• speci"citate de organ;

• corelatie directa intre valoarea markerului si stadiul bolii;

• capacitatea de a indica raspunsul pacientului la tratament;

• valoare prognostica.

Validitatea markerilor tumorali depinde de o serie de parametrii, pe care acestia trebuie sa ii

indeplineasca. Acestia sunt: specificitate, sensibilitate, valoare predictiva pozitiva, valoare
predictiva negativa.

Principalul rol al markerilor este in screening ei avand valoare diagnostica. De asemenea se

pot folosi pentru a realiza estimari, deci pentru valoarea prognostica si nu in ultimul rand
pentru aprecierea eficacitatii terapiei alese.

Alaturi de acesti markeri tumorali, trebuie remarcat faptul, ca pot fi folosite si alte
determinari, cum ar fi: determinarea cantitatii ADN in celulele tumorale (ADN ploidia). Nu
trebuie absolutizata valoarea markerilor tumorali.

Markerii tumorali pot fi gasiti la valori crescute in anumite tipuri de cancer, dar valorile pot fi
crescute si in unele afectiuni benigne.

CA15-3 semnifica CANCER ANTIGEN 15-3. Tehnicile folosite pentru masurarea acestui
marker detecteaza 2 site-uri antigenice asociate cu celulele canceroase mamare.

CA15-3 este folosit, in principal, ca marker in cancerul de san, valori foarte mari ale acestuia
semnificand un stadiu avansat de boala sau un cancer in stadiu metastatic.

CA15-3 se foloseste si pentru monitorizarea terapeutica a cancerului de san. Valori mari

postterapeutic ale CA15-3 pot indica o recidiva locala sau o lipsa de raspuns la tratament, deci
o extindere a bolii .

141
Valori crescute ale CA15-3 pot fi gasite si in alte neoplazii (cancerul ovarian, cancerul
pulmonar, cancerul gastric, cancer pancreatic, cancerul de prostata).

Unele afectiuni benigne (endometrioza, afectiuni inflamatorii pelvine, hepatita, afectiuni

benigne ale sanului, ovarului, sarcina sau alaptarea) pot determina cresteri ale CA15-3. Acest
antigen are indicatie crescuta in monitorizarea tratamentului si a evolutiei bolii in cancerul
mamar.

Valorile normale: < 40 U/ml.

Valorile moderat crescute sunt cele cuprinse intre 40 -60 U/ml, iar valorile extrem de mari
care necesita o atentie sporite din partea doctorului si care determina conduita terapeutica sunt
cele care depasesc 60 U/ml.

NSE
NSE inseamna NEURON SPECIFIC ENOLASE si este o enzima glicolitica , ea fiind
localizata in special in citoplasma neuronala. Neuron Specific Enolaza este una dintre cele
cinci izoenzime ale enzimei glicolitice enolaza. Aceasta din urma este eliberata atunci cand
tesutul nervos este traumatizat.

Enolazele sunt homodimeri sau heterodimeri avand trei subunitati :alfa de aproximativ 46
kDaltoni, beta de aproximativ 44 kDaltoni si gamma avand aproximativ 46 kDaltoni.
Subunitatea alfa este prezenta in cele mai multe tesuturi, in timp ce sununitatea beta se
intalneste numai in muschi. Subunitatea gamma este prezenta preponderent in neuroni precum
si in celule neuroendocrine normale si tumorale. In neoplasmele neuroendocrine intalnim
adesea coexpresia NSE si Chr A(chromogranin A) Izoenzima gamma-gamma a enolazei se
intalneste in concentratie crescuta in sange in cadrul cancerului pulmonar cu celule mici si in
neuroblastoma.

NSE poate fi eliberata in concentratie crescuta in sange in neoplasme neuronale sau

neuroendocrine si de asemenea in cancerul pulmonar.

Una dintre principalele atribute ale testului este aceea de a urmari eficacitatea tratamentului,
testul de determinare a acestei enzime putand da un raspuns la intrebarea: Care este raspunsul
la terapie? Dintr-un grup de 13 persoane cu cancer pulmonar cu celule mici la care s-a inceput
chimioterapia, 7 dintre ei care nu raspundeau la tratament aveau nivele foarte mari ale NSE
(peste 100 ng/ml, unii avand chiar 490 ng/ml) iar la restul de 6 nivelul de NSE desi crescut era
totusi sub valoarea de 100ng/ml (la unii ajung la 28 ng/ml).

Valorile sunt obtinute din primele trei zile de chimioterapie. Exista dovezi ca nivelul seric al
neuron-specific enolazei se coreleaza cu distrugerea tumorala. Cresteri ale nivelului seric al
NSE apar mai des si sunt mai mari in fazele avansate ale cancerului decat in fazele incipiente.
Enzima a fost pusa in evidenta in cantitate crescuta in serul tuturor pacientilor cu trei sau chiar
mai mult de trei metastaze.

142
Cresteri ale NSE se intalnesc in neuroblastom, dar si alte tumori ale copiilor. Totusi nivelul de
peste 100 ng/ml la copil este inalt sugestiv pentru neuroblastom. Cresteri se mai pot intalni si
la pacienti care fac dializa. Metoda de testare cea mai folosita se numeste RIA. Aceasta
metoda nu este o metoda de screening.

Valori normale: 0 – 1,5 – 15 ng/mL

Valorile ce reprezinta cresteri moderate ale concentratiei serice a acestui marker sunt: 15 – 40
ng/ml.

Valorile sugestive reprezinta cresteri de cateva ori peste nivelul normal (chiar de sute de ori).

Se considera a fi cresteri mari , cele de peste 40 ng/ml.

Alte afectiuni unde se intalneste un nivel seric crescut al NSE: NSE a fost detectat la pacienti
cu neuroblastom si cancer pulmonar cu celule mici (small cell lung cancer-SCLC), dar si la
pacienti cu tumora Wilms, melanom, cancer de tiroida, rinichi, testicul si pancreas (3, 12).

NSE se foloseste mai ales pentru monitorizarea tratamentului si evolutiei cancerului pulmonar
cu celule mici, a neuroblastomului, a cancerului tiroidian medular.

Antigen carcinoembrionar CEA

CEA reprezinta antigenul carcinoembrionar. Antigenul carcinoembrionar este o glicoproteina
(glucide peste 50% iar proteine peste 40%) cu greutatea moleculara de aproximativ 200 000
de Daltoni si cu constanta de sedimentare de 7-8 S. A fost izolat in 1965 de Gold si Freedman.

Antigenul carcinoembrionar este produsul de secretie al:

1. glicocalixului enterocitelor normale unde se elibereaza sub inuenta

factorului inamator

2. adenocarcinoamelor colonice

3. suferintelor hepatice cronice de tip inamator (hepatita cronica agresiva ,

ciroza hepatica alcoolica , ciroza hepatica primitiva)

4. formelor neoplazice hepatice

5. eziunilor obstructive si inamatorii ale cailor biliare

Cresterea nivelului seric al antigenului carcinoembrionar in suferintele hepatice survine ca

urmare a reducerii cotei de metabolizare, dar si a excesului de sinteza hepatocitara , iar in
afectiunile cailor biliare este expresia interferarii procesului de excretie hepatocitara.

In sangele uman se afla doua tipuri de antigeni carcinoembrionari. Cea mai importanta forma
circulanta de antigen carcinoembrionar pare a fi izoantigenul CAB , care manifesta o
specificitate ridicata pentru cancerele digestive . Determinarea antigenului carcinoembrionar

143
este totusi nespecifica nu numai datorita multiplelor afectiuni in care concentratia sanguina a
acestuia creste dar si datorita pozitivitatii sale intr-o incidenta de aproximativ 33-35 % din
cazuri si la fumatori.

Determinarea nivelului sanguin al antigenului carcinoembrionar se face prin aceleasi metode

ca si pentru detectarea alfa 1 fetoproteinei. Aceste metode de detectare sunt variabile ca
sensibilitate , in functie de cresterea gradului de determinare.

Aceste metode sunt:

• imunelectroforeza

• imunodifuzia

• difuziunea dubla

• electroimunodifuzia cantitativa

• metode radio imunologice

Antigenul carcinoembrionar migreaza electroforetic cu beta globulinele.

Valorile normale: < 2,5 ng/ ml

Celulele canceroase produc mari cantitati de CEA, dar acest marker se gaseste in mod normal
(in mici cantitati) in sangele persoanelor sanatoase.

Valori mari de CEA se gasesc la persoane cu cancer sau cu anumite afectiuni benigne. CEA se
recomanda a se utiliza, in principal, in monitorizarea cancerului colorectal, in special cand se
pune problema metastazarii acestuia.

CEA poate fi folosit si dupa tratamentul cancerului colorectal, pentru detectarea unei recidive
a acestuia. CEA poate, totusi, sa se gaseasca la valori mari si in alte tipuri de cancer, cum ar fi:
melanomul, limfomul, cancerul de san, cancerul pulmonar, cancerul pancreatic, cancerul
gastric, tiroidian, renal, hepatic, ovarian, cancerul de vezica urinara si de col uterin Valori
mari ale CEA se pot gasi si in unele afectiuni benigne, incluzand inflamatii osoase,
pancreatita, afectiuni hepatice. De remarcat faptul ca si fumatul poate determina cresterea
valorilor CEA peste normal.

Anti HBs
Anti HBs – anticorpi specifici de tip Ig G, anti-antigene de suprafata a virusului hepatitei B.

Cand testul este pozitiv, inseamna ca persoana respectiva are deja dezvoltata imunitate
impotriva virusului hepatitei B

Valori normale: > 2 IU/l

144
Interpretarea rezultatelor pt Anti HBs

Domeniul de masurare -2.00-1000 UI/l (defineste limita de detectie si maximum curbei de

referinta).

Valorile sub limita de detectie se exprima astfel < 2.00UI/L.

Valorile peste limta de detectie se exprima astfel > 1000 UI/L sau > 100 000 UI/L pentru
esantioanele diluate 1/100 (dilutia se face manual sau automat cu ser fiziologic sau ser uman
negativ ptr HVB, iar rezultatul se inmulteste cu factorul de dilutie).

Esantioanele al caror rezultate sunt < 10 UI/L sunt negative.

Esantioanele al caror rezultate sunt > 10 UI/L sunt pozitive.

Semnificatie clinica

Anti HBs apar dupa o hepatita cu HBV (semn de convalescenta sau imunitate) sau dupa
vaccinare contra hepatitei B.

Anti HBs sunt detectabili toata viata.

Au rol de monitorizare a succesului terapeutic in hepatita de tip B acuta.

In cazul vaccinarii anti HVB permite verificarea necesitatii si succesului vaccinarii anti HVB.

Anti – TPO
Aticorpi TPO (anti tiroid peroxidaza)

• TPO (anti tiroid peroxidaza) se gaseste in microzomii tirocitelor si se

exprima pe suprafata celulelor atipice , in asociatie cu tyroglobulina (TG)
are rol esential in iodinarea L-tyrozinei si formarea hormonilor tiroidieni T4,
T3 si fT3

• TPO are potential autoantigenic.

• Determinarea concentratiei serice de anti TPO este utila in diagnosticul

tiroiditelor autoimune:

Valori normale: 0 – 34 IU/ml

Cresteri anormale

• 90% din pacientii cu tiroidita Hashimoto cronica

• 70% din pacientii cu boala Graves

145
Nivelul seric al anti TPO nu este totdeauna corelat cu starea clinica, un nivel normal nu
exclude boala , dar reaparitia anti TPO dupa remisie poate insemna o recrudescenta a bolii.

Valori crescute se intalnesc in:

• Tiroidita Hashimoto

• Boala Graves

• Mixedem idiopatic

• Boala Addison

• Tiroidita Riedl

Seminificatii clinice

• Tiroidite – in special pentru detectia tiroiditelor cronice limfocitare

(b.Hashimoto)

• Hipotiroidism primar (forme subclinice, latente)

• Hipertiroidism – mai ales ca analiza aditionala la determinarea TRAK

(anticorpi antireceptori TSH) la pacienti cu boala

• Graves Gusa endemica pentru evaluarea prezentei unei boli tiroidiene

autoimune suprapuse.

Alte articole asemanatoare:

FT3 free tryiodotironina

Este componenta activa fiziologic a hormonului tiroidian

Valori normale

Eutiroidism: 3,4 – 7,1 pmol/l (2,2 – 4,6 pg/ml)

Semnificatie clinica

In 10% din cazurile de tireotoxicoza exista o crestere a FT3 chiar daca T4 este in limite
normale. in aceste cazuri, determinarea FT3 are un rol esential in diagnostic, terapie si
monitorizare.

Scaderea FT3 este observata la hipotiroidieni si la pacientii cu diferite afectiuni grave

netiroidiene. Determinarea FT3 are un rol important in ajustarea dozelor de hormoni tiroidieni
la pacientii cu terapie de substitutie.

146
IgA – imunoglobulina A
Se gaseste atat in plasma sanguina, cat si in secretiile externe: salivara, lacrimala, gastrica
vaginala, intestinala, biliara, pancreatica, lactata.

Valori normale: 90 – 450 mg/dl IgA (63 – 320 UI/ml IgA)

Semnificatie clinica

Rolul sau cel mai important ar fi acela de a indeparta cantitatile mici de antigene, provenite
din alimente sau antigenele solubile ale microorganismelor, absorbite in circulatia generala –
rol important in lupta impotriva bacteriilor din mucoase (in caile respiratorii, in tractul
digestiv.

hCG – Human chorionic gonadotropin

hCG – Human chorionic gonadotropin – este un hormon peptidic produs in sarcina, secretat
de catre embrion imediat dupa concepere iar mai tarziu secretat de catre sincitiotrofoblast.
(parte a placentei).

Rolul lui este de a preveni dezintegrarea Corpus Luteum a ovarului, si prin aceasta rolul sau
este de a mentine secretia de progesteron absolut critica pentru sarcina la oameni. hCG poate
avea si alte functii, de exemplu se crede ca acest hormon afecteaza toleranta imuna in sarcina.
Testele de detectie a sarcinii timpurii se bazeaza in general pe detectia si masurarea hCG.

hCG este o glicoproteina oligozaharida in compozitia careia intra 244 de aminoacizi, ea avand
o masa moleculara de 36,7 kDaltoni. Dimensiunile totale sunt de 75x35x30 angstroms
(7.5×3.5×3 nanometers).

• Este heterodimeric (hCG) cu o subunitatea alfa identica cu cea a

hormonului luteinizant (LH), a hormonului foliculo-stimulator(FSH),si a
hormonului tireo-stimulator(TSH) si de asemenea o subunitate beta care
este unica pentru hCG.Subunitatea alfa este formata din 92 de aminoacizi
si are dimensiunile de 60x25x15 angstroms (6×2.5×1.5 nm).

• βhCG este codata de 6 gene inalt omoloage care sunt aranjate in tandem
si perechi inversate pe cromozomul chromosome 19q13.3 –
CGB(1,2,3,5,7,8).

Cele doua subunitati creeaza un mic miez hidrofobic inconjurat de o zona mare formata in cea
mai mare parte din aminoacizi hidrofili.

Functia hCG- hormoniil hCG interactioneaza cu receptorii LHCG si sunt responsabili de

mentinerea corpus luteum in fazele de inceput ale sarcinii si prin aceasta de mentinerea
secretiei de progesteron .Progesteronul este foarte important ,caci el , de exemplu ,creste
circulatia la nivelul uterului asigurand astfel hranirea fatului.Datorita incarcarii lui inalt

147
electronegative hCG ar putea sa respinga moleculele cu rol in imunitate provenite de la
mama.Un alt rol se pare ca il gasim in faptul ca celulele endometriale hCG-tratate au indus o
crestere in apoptoza limfocitelor T(ducand practic la distrugerea lor).Acest fapt sugereaza ca
hCG ar putea fi o veriga din lantul care duce la dezvoltarea tolerantei imune peritrofoblastice
si ca hCG ar putea facilita invazia trofoblastica .S-a sugerat de asemenea ca nivelurile hCG
sunt legate de severitatea greturilor matinale la femeile gravide.Datorita asemanarii lui cu
hormonul luteinizant , hCG poate fi folosit in clinica pentru a induce ovulatia si pentru a
induce secretia de testosteron la nivelul testicolului.Din moment ce o sursa majora de hCG o
reprezionta femeile gravide, unele organizatii colecteaza urina femeilor gravide pentru a izola
hCG si pentru a o utiliza in tratamentele infertilitatii.

Teste de sarcina- aceste teste de sarcina masoara nivelele de hCG in sange si urina pentru a
indica prezenta sau absenta unui embrion.In particular , celel mai multe teste implica folosirea
de anticorpi monoclonali – monoclonal antibody (MAb)- care sunt specifici subunitatii beta a
hCG (βhCG).Aceasta este foarte important pentru ca testele sa nu dea rezultate fals pozitive ,
prin confuzia hCG cu hormonul luteinizant sau cu alti hormoni- de exemplu, hormonul
foliculo stimulator( cei doi hormoni cu care se poate confunda hCG sunt tot timpul prezenti in
sarcina pe cand hCG este doar in sarcina, in rest cantitatile fiind neglijabile).

Testul de urina ar putea fi unul cromatografic , dar exista si alte forme de teste.Valorile
normale variaza in functie de metoda de testare, cuprinzand cifre cuprinse in intervalul 20 –
100 mUI/ml. Urina ar trebui sa fie prima urina dimineata, cand nivelurile de hCG sunt cele
mai mari.

Testarea sangelui –este o metode fluorimetrica , folosindu-se aproximativ 2 – 6 ml de sange

venos. Se pot detecta niveluri ale beta hCG incepand de la chiar 5 mUI/ml.Acest test
favorizeaza masurarea cantitativa si cuantificarea concentratiei de beta hCG.Cuantificarea
nivelurilor de beta hCG este foarte importanta in evaluarea sarcinii ectopice si in
monitorizarea tumorilor trofoblastice si a riscului de tumori cu celule germinale .

hCG poate fi folosit ca medicatie parenterala in tratamentele de infertilitate, in locul

hormonului luteinizant.In prezenta a unuia sau a mai multor foliculi ovarieni maturi ovulatia
poate fi declansata de administrarea de hCG.Ovulatia se va produce dupa aproximativ 40-45
de ore de la injectarea hCG. La barbati, hCG este folosit pentru a stimula celulele Leydig sa
produca testosteron. Testosteronul intratesticular este necesar pentru spermatogeneza.

Glicozuria
Clicozuria reprezinta glucoza in urina. In mod normal urina nu contine glucoza care sa poata
fi dozata cantitativ prin metode obisnuite, daca valorile glicemiei nu depasesc capacitatea
maxima de reabsorbitie tubulara a glucozei (Tmax < 178 mg). Prin procedee specifice se
poate face o determinare cantitativa si se accepta ca o cantitate normala de glucoza in urina
este de 50 mg in 24 de ore.

148
In general urina contine mono si dizaharide. Astfel intalnim glucoza si fructoza din prima
categorie si lactoza si galactoza din a doua categorie.

In urina pot aparea glucidele ca urmare a tipului de alimentatie dar si ca urmare a unor stari
fiziologie(de exemplu lactoza in sarcina, in ultimul trimestru de sarcina , sau la copiii
distrofici). Fructoza poate sa apara in urina dupa consumul de fructe, in defectele enzimatice
ale diabetului sever.

Galactoza-in bolile prin deficit enzimatic Arabinoza-dupa consumul de fructe si sucuri de

fructe, post-medicamentos, in distrofii musculare. Testarea tipului de glucid din urina se face
prin testul de condensare cu fenilhidrazina, obtinandu-se osazone. Astfel:

• testul Wohlk evidentiaza prezenta in urina a lactozei si/sau a maltozei:

diferentierea celor doua se face cu testul Deniques care identi"ca glucoza
sau prin determinare punctelor de topire a osazonelor (pentru
lactozosazona de 213 iar pentru maltozosazona de 206 grade)

• metoda Bial diferentiaza prezenta in urina a arabinozei de glucoza

• alte teste identi"ca galctozuria sau fructozuria

Determinarea glucozei in urina se bazeaza pe capacitatea reducatoare a monozaharidului, in

cazul in care acesta este prezent. Din acest motiv trebuie eliminata posibilitatea ca in urina sa
existe alti compusi cu capacitate reducatoare cum ar fi medicamente.

Procesul de indepartare a unor astfel de compusi care pot genera reactii fals pozitive se
numeste defecare. In urina defecata , determinarea glucozei se face prin :

• metode calitative : Fehling, Benedict, Mylander

• metode cantitative: Benedict, Ionescu-Matiu, Fehling.

Daca testele indica prezenta glucozei in urina, si aceste valori se coreleaza si cu o crestere
peste normal a glicemiei a jeun, atunci diagnosticul este orientat catre un diabet zaharat.
Prezenta de glucoza doar in urina,cu valori normale ale glicemiei semnifica un diabet renal.

Daca prezenta glucozei se coreleaza cu cea a aminoacizilor atunci diagnosticul se orienteaza

catre existenta unor boli ale tubilor nefronului, cauzate cel mai probabil de deficit enzimatic.
De asemenea sunt de luat in calcul afectiunile hepatice.

Amilazuria
Amilazele sunt enzime hidrolitice ale amidonului. Amidonul este un amestec de doua
polizaharide dispuse in lant: amiloza si amilopectina. Amilazele scindeaza legaturile
amilopectinei cu producerea de oligozaharide. Daca sangele(amilazemia) sau
urina(amilazuria) au activitate amilazica, aceasta se datoreaza in special enzimei AMILAZA
din pancreasul exocrin.

149
Alaturi de aceasta activitate, intalnim alti factori cu activitate de scindare a amidonului,intre
acestia mentionandu-se activitatea ficatului,a musculaturii striate, a rinichilor,a glandelor
salivare. Amilazuria-prezenta enzimei Amilaza in urina-este deosebita de amilazemie caci
aceasta din urma indica,in diverse,afectiuni valori anormale doar pentru o perioada redusa in
timp ce amilazuria ramane la valori ridicate un timp mai indelungat.Asfel ea capata o utilitate
sporita in diagnostic.

Valori normale

• 5000 – 8000 de unitati internationale

• 8 – 64 de unitati Wohlgemuth

Semnificatie clinica

Determinarile cantitative ale amilazei atat in sange cat si in urina sunt utile in diagnosticul
bolilor care intereseaza cu precadere pancreasul. Mai trebuia avut in vedere ca tipul de analiza
implica stimularea sau nu a pancreasului.

Cresteri anormale

• cresterea nivelului urinar al amilazei este secundara cresterii la nivelul

sangelui, daca functia renala este intacta

• de asemenea, cresteri ale amilazei se intalnesc in boli extrapancreatice:

calculi salivari, ulcer perforat, parotidite, ocluzie intestinala, insu"cienta
renala, colecistita acuta

• cresteri ale amilazei survin in afectiuni ale pancreasului cum ar "

pancreatita acuta, fazele de acutizare ale pancreatitei cronice, neoplasme
ale capului pancreasului.

Alte cauze de cresteri:

• Boli ale aparatului cardiovascular:hipertensiunea arteriala, insu"cienta

cardiaca congestiva

• Boli ale aparatului respirator: neoplasm bronho-pulmonar

• Boli ale aparatului uro-genital:insu"cienta renala, chistul ovarian, afectiuni

ale prostatei

• Boli ale aparatului digestiv:ulcerul perforat, ocluzia intestinala, suferinte

ale ampulei lui Vater, peritonite, stari post-operatorii ale abdomenului
superior

• Boli ale glandelor anexe ale tubului digestiv:insu"cienta hepatica, hepatita

cronica activa,colecistita acuta cronica,hepatita cirogena

150
 • Boli de nutritie: diabetul zaharat decompensat

• Boli infectioase: parotidita epidemica

• Sarcina in evolutie-saptamanile 20-25

• Starile de soc-posttraumatism, arsuri

• Explorarea cu substante de contrast a cailor biliare si pancreatice,

practicata sub presiune

• Starile post-transplant renal

• Traumatismele cerebrale severe

• Administrarea unor medicamente: corticoterapie, simpatomimetice

• Dupa iradieri(explorari radiologice)

• Paratiroidism

Scaderi anormale

Valori reduse apar in: hepatite cronice,cirozele hepatice, carcinomul hepatic, alcoolismul
cronic.

Lipaza serica
Valori normale: 20 – 140 UI

Cresteri anormale

In diagnosticul tardiv al pancreatitei acute, creste la 2 saptamani, dupa un episod acut de

pancreatita; specifica pancreasului.

Afectiuni: pancreatita acuta, cancer pancreatic, colecistita acuta, obstructie canal pancreatic,
ocluzie intestinala, infarct intestinal, ulcer peptic perforat, narcotice.

Amilazuria
Amilazele sunt enzime hidrolitice ale amidonului. Amidonul este un amestec de doua
polizaharide dispuse in lant: amiloza si amilopectina. Amilazele scindeaza legaturile
amilopectinei cu producerea de oligozaharide. Daca sangele(amilazemia) sau
urina(amilazuria) au activitate amilazica, aceasta se datoreaza in special enzimei AMILAZA
din pancreasul exocrin.

Alaturi de aceasta activitate, intalnim alti factori cu activitate de scindare a amidonului,intre

acestia mentionandu-se activitatea ficatului,a musculaturii striate, a rinichilor,a glandelor
salivare. Amilazuria-prezenta enzimei Amilaza in urina-este deosebita de amilazemie caci

151
aceasta din urma indica,in diverse,afectiuni valori anormale doar pentru o perioada redusa in
timp ce amilazuria ramane la valori ridicate un timp mai indelungat.Asfel ea capata o utilitate
sporita in diagnostic.

Valori normale

• 5000 – 8000 de unitati internationale

• 8 – 64 de unitati Wohlgemuth

Semnificatie clinica

Determinarile cantitative ale amilazei atat in sange cat si in urina sunt utile in diagnosticul
bolilor care intereseaza cu precadere pancreasul. Mai trebuia avut in vedere ca tipul de analiza
implica stimularea sau nu a pancreasului.

Cresteri anormale

• cresterea nivelului urinar al amilazei este secundara cresterii la nivelul

sangelui, daca functia renala este intacta

• de asemenea, cresteri ale amilazei se intalnesc in boli extrapancreatice:

calculi salivari, ulcer perforat, parotidite, ocluzie intestinala, insu"cienta
renala, colecistita acuta

• cresteri ale amilazei survin in afectiuni ale pancreasului cum ar "

pancreatita acuta, fazele de acutizare ale pancreatitei cronice, neoplasme
ale capului pancreasului.

Alte cauze de cresteri:

• Boli ale aparatului cardiovascular:hipertensiunea arteriala, insu"cienta

cardiaca congestiva

• Boli ale aparatului respirator: neoplasm bronho-pulmonar

• Boli ale aparatului uro-genital:insu"cienta renala, chistul ovarian, afectiuni

ale prostatei

• Boli ale aparatului digestiv:ulcerul perforat, ocluzia intestinala, suferinte

ale ampulei lui Vater, peritonite, stari post-operatorii ale abdomenului
superior

• Boli ale glandelor anexe ale tubului digestiv:insu"cienta hepatica, hepatita

cronica activa,colecistita acuta cronica,hepatita cirogena

• Boli de nutritie: diabetul zaharat decompensat

• Boli infectioase: parotidita epidemica

152
 • Sarcina in evolutie-saptamanile 20-25

• Starile de soc-posttraumatism, arsuri

• Explorarea cu substante de contrast a cailor biliare si pancreatice,

practicata sub presiune

• Starile post-transplant renal

• Traumatismele cerebrale severe

• Administrarea unor medicamente: corticoterapie, simpatomimetice

• Dupa iradieri(explorari radiologice)

• Paratiroidism

Scaderi anormale

Valori reduse apar in: hepatite cronice,cirozele hepatice, carcinomul hepatic, alcoolismul
cronic.

Albumina serica
Valori normale: 3,4 – 5.6 g/dl

Cresteri anormale

• hemoconcentratie

• deshidratare

Scaderi anormale

Hiperhidratare, malnutritie, boli hepatice (hepatita, ciroza, insuficienta hepatica), Sindrom

Nefrotic, glomerulonefrita cronica, enteropatii cu pierdere de proteine (Crohn, colita
ulcerativa, boala Whipple), sarcina, cancer, arsuri severe, malabsorbtie, imobilizare
prelungita.

Creatinina serica
Creatinina se sintetizeaza in tesutul muscular prin intermediul unui proces de transformare a
creatinei.

Cantitatea de creatina convertita in creatinina este direct proportionala cu cu masa de tesut

muscular din organism.

Sinteza creatininei are loc in ficat si rinichi. Creatinina, ca si ureea, este eliminata prin urina.
Ambele substante se gasesc in concentratii fiziologice constante in sange, care le transporta.

153
Concentratia de creatinina in urina poate fi utilizata ca valoare de referinta pentru excretia
unor analiti (albumina, alfa-amilaza).

Valori normale

In sange:

• La adulti: 0,5 – 1,2 mg creatinina la 100 ml

• La copii: 1,2 mg creatinina la 100 ml

In urina:

• 0,8-1,9 g creatinina / 24h

Cresteri anormale

Valorile crescute ale creatininei sunt prezente in ser si in urina. In ser, creatinina are un nivel
ridicat in:

• insu"cienta renala cronica

• distro"a musculara progresiva

• eclampsie

• acromegalie

In urina:

• acromegalie

• diabet

• hipotiroidism

Cresteri ale creatininei mai pot aparea in:

• afectiuni extrarenale cu diaree, varsaturi, transpiratii profuze

• postoperator in interventii de urgenta

• sepsis, soc, politraumatisme

• dezordini metabolice, diabet zaharat, hiperuricemie

• mielom

• sarcina

154
 • tratamente cu droguri toxice renal

Scaderi anormale

Hipocreatinemia se intalneste in:

• insu"cienta renala cronica

• afectiui musculare

• hipertiroidism

Uree serica
Ureea reprezinta forma de excretie a azotului continut de proteine.

Cantitatea eliminata urinar este direct proportionala cu intensitatea catabolismului proteinelor,

cu conditia ca functia renala sa fie integra.

Ureea reprezinta practic azotul aflat in plasma si alaturi de alte componente cum ar fi creatina
creatinina, aminoacizi, acid uric, polipeptide, reprezinta azotul total care nu este continut de
proteine. Azotul neproteic total este azotul care se poate determina dupa precipitarea
proteinelor din plasma. Metodele de determinare ale ureei sunt:

• bazate pe reactia de precipitare (reactia cu xanthydrol)

• colorimetrice: cu diacetilmonoxina, reactiv Nessler, ureaza, dimetil glioxina

sau cu hipobromit de sodiu

Starile asociate cu cresterea concentratiei serice de uree sunt cunoscute ca "azotemice".

Azotemia este de trei tipuri: prerenala, renala, postrenala.

Dozarea ureei are drept scop diferentierea intre azotemia prerenala si postrenala utilizand
raportul Uree / Creatinina in stadiile finale ale afectiunilor renale, sau gastrointestinale ca
semn de ureotoxicoza.

La pacientii dializati ureea este marker de degradare a compusilor proteici.

Datorita interdependentei ureei de degradarea proteica, ureea este mai mult un factor de
prognostic decat de diagnostic al afectiunilor renale.

Valori normale

La adult

• uree: 30 – 45 mg% (300 mg/kg corp/zi)

• continutul de azot (azotul ureic sanguin): 10 – 20 mg%

155
La copil: ureea sanguina = 0,1 – 0,3 g/l

La sugar: 0,1 – 0,2 g/l

La nou-nascut: 40 – 70 mg/kg corp/zi

Valorile serice ale ureei sunt dependente de 3 factori: catabolismul proteic( aduse prin aport
alimentar sau produse de catre organism ), diureza ( eliminare urinara ), si capacitatea
functionala renala.Din acest motiv se cere ca rezultatele acestui test sa fie corelate cu
rezultatele altor teste cum ar fi testarea creatinemiei si a acidului uric sanguin.

Cresteri anormale

• afectiuni renale acute si cronice – ca si creatinina ureea este invers

proportionala cu GFR (rata de "ltrare glomerulara) , cat timp perfuzia
renala si aportul proteic sunt normale iar GFR >= 30 ml/min conc de uree
se va mentine normala; in afectiuni cronice renale cu GFR < 30 ml/min
ureea va monitoriza succesul dietei hipoproteice

• azotemie prerenala hemoragii, varsaturi, diaree, arsuri cu aport insu"cient

de lichide, datorita reducerii volumului extracelular, care atrage
diminuarea perfuziei renale si dezechilibre electrolitice, febra, tratamente
cu doze mari de glucocorticoizi raport U/C > 35

• azotemia postrenala obstructii ureterale, vezicale, uretrale, tumori

prostatice, prostatite, litiaze

• aport crescut de proteine > 200 g/zi U/C > 35 mg/dl

Scaderi anormale

• "ziologic la copii si gravide

• aport proteic scazut

• afectiuni hepatice grave insotite de perfuzii a la long cu lichide sarace in

electroliti

Raportul Uree / Creatinina in conditiile unui aport proteic normal ( 1g/Kg corp / zi ) este:

• 20 – 35 mg/dl (medie =25)

• 25 – 40 mmol/L (medie = 35)

• 10 – 16 mg/dl (medie = 12) daca dozam BUN

156
Calciu ionic seric
Calciul reprezinta la adult aprox 2% din masa corporala; 99% din calciu se gaseste sub forma
de hidroxiapatita in oase, 1% din calciu se gaseste in spatiul extra celular si spatiul
intracelular extra-osos.

Calciul care se gaseste in spatiul extracelular reprezinta aprox. 100 mmol si este in echilibru
dinamic cu fractia intersanjabila din oase. Ionii de Ca intervin in contractilitatea miocardului
si a muschilor scheleticisi sunt indispensabili in functionarea sistemului nervos.

Calciul are rol importanat in coagulare si mineralizarea osoasa. Reglarea metabolismului Ca

in organism este realizata de parathormon ( PTH ), calcitrol si calcitonina 40% din Ca
plasmatic este legat de proteine, 10% din Ca este sub forma de complex, anorganic 50% din
Ca este sub forma libera Ca ionic

Variatiile calcemiei ionice le urmeaza in general pe cele ale calcemiei totale in patologia
umana.

Valori normale: 3.6 – 5.2 mg/dl

Cresteri anormale

• Hipercalcemia

Este determinata de o mobilizare crescuta de Ca osos ( osteroporoza ) sau absorbtie intestinala

crescuta :

• hiperpartiroidie primara

• metastaza osose ( cancer de san, prostata, tiroidian, brohopulmonar )

Hipercalcemia se intalneste in: maladia Recklinghausen, hipervitaminoza D, osteomielita,

insuficienta renala avansata, hiperparatiroidism, procese osteolitice prin tumori, post
imobilizare.

Un comportament particular manifesta hipercalcemia din mielomul multiplu ,care se insoteste

de o crestere a fosforului sanguin iar fosfatazele alcaline serice sunt in limite normale,
elemente esentiale biologice de diagnostic diferrential cu hiperparatiroidismul primar.

Scaderi anormale

• Hipocalcemia

Se datoreaza unei sinteze deficitare de PTH (glanda paratiroida) sau unui deficit de sinteza a
vitaminei D.

Semne de hipocalcemie:

157
 • tetania latenta si manifesta

• osteomalacia

Hipocalcemia se intalneste in: post tiroidectomie, rahitism ereditar sau dobandit,

osteomalacie, hipokaliemie,rezectia de stomac, ocluzia cailor biliare, diaree cronica,
sindroame de malabsorbtie, dializa prelungita, sindrom Burnett, alcaloza, varsaturi, post
medicamentos.

Determinarea concentratiei de Ca in urina diferentiaza hipercalciuria de hipocalciurie si

transeaza o cauza de litiaza renala.

Valori normale pentru calciu urinar:

• 0 – 18 ani < 6 mg/Kg / 24h

• 18 – 100 ani 100 – 120 mg/Kg / 24h

Amilazemie
Valori normale: 20 – 140 UI ( provin din pancreas, gl. salivare, ficat)

Cresteri anormale

Se obserba cresteri anormale in cazul urmatoareolor afectiuni: pancreatita acuta, ulcer peptic
perforat (posterior), colecistita acuta, obstructie canal cistic, cancer pancreatic, pseudochist
pancreatic, ascita pancreatica, ocluzie intestinala, perforatie intestinala, infarct intestinal,
peritonita, apendicita acuta, sarcina, sarcina extrauterina, ruptura de chist ovarian,
coledocolitiaza, parotidita, oreion, traumatism de gl. salivare sau pancreas, infarct pulmonar,
arsuri, cetoacidoza diabetica, insuficienta renala, alcoolism acut, colangiopancreatografie
retrograda endoscopica, macroamilazemia, medicamente (Morfina, Aspirina, diuretice
tiazidice, corticosteroizi, Azartioprina, contraceptive orale), ciroza.

Scaderi anormale

Se obserba scaderi anormale in cazul urmatoareolor afectiuni: pancreatita cronica in stadiu

terminal, insuficienta hepatica, hepatita severa.

Proteina C Reactiva
Este o proteina "clasica" de faza acuta a inflamatiei, care apare cu raspuns rapid la bolnavii cu
diferite infectii microbiene (cu streptococ, pneumococ etc.) in inflamatii (reumatism), in
infarctul miocardic, in tumori, etc.

Proteina C Reactiva este sintetizata in ficat si initiaza opsonizarea si fagocitoza celulelor care
patrund in organism, dar rolul ei principal rezida in fixarea si neutralizare asubstantelor toxice
endogene provenite din leziunile celulare. Proteina C reactiva este o proteina care nu exista in
mod normal in serul uman.

158
Semnificatie clinica

Ea are importanta alaturi de alte teste cum ar fi VSH si fibrinogen.

Toate cele trei indica prezenta unui sindrom inflamator (este marker al inflamatiei).

Reactia prin care pune in evidenta proteina C reactiva este o reactie in urma caruia are loc un
fenomen de precipitare.

Proteina C reactiva precipita prin testarea serului de cercetat cu un antiser specific in caz de
boli inflamatorii.

Prin proteina c reactiva se poate masura si riscul ca un pacient sa prezinte o boala

cardiovasculara. Astfel daca el are o concentratie de sub 1mg/l atunci riscul este practic 0, iar
daca are peste 3mg/l atunci riscul este foarte ridicat. Dozarea CRP e utila in:

• depistarea proceselor inamatorii sistemice (cu exceptia lupusului

eritematos diseminat, si a rectocolitei hemoragice )

• aprecierea e"cacitatii tratamentului antiinfectios, sau antiinamator

• detectia precoce a unor complicatii postoperatorii (infectii al plagii,

tromboze, pneumonie)

• diferntierea inter infectie si reactie de rejet dupa transplant de maduva

osoasa.

Complementul seric C3 si C4
Complementul seric reprezinta un grup de aproximativ 15 proteine. Ele migreaza la
electroforeza cu beta-globulinele. Au rol in imunitate.

Activarea acestui sistem de catre reactiile antigen-anticorp , functie de interactiunea cu

acestea , este urmata de declansarea unor efecte biologice , implicate in patologia umana:

• hemoliza si/sau citoliza imuna

• opsonizare, fagocitare, bacterioliza

• reactii de "xare a complementului

• eliberare de histamina

• declansarea coagularii sangelui

Activarea complementului seric are loc in cascada pe cale clasica sau pe cale alternanta.

1. activarea pe cale clasica are loc sub actiunea anticorpilor sau complexelor
imune antigen-anticorp

159
 2. calea alternanta de activare a complementului are loc de obicei in faza
uida sub inuenta diverselor veninuri, agenti infectiosi a endotoxinelor, a
properdinei

Dintre cele 15 componente ale sistemului de proteine C3 si C4 au urmatoarele valori:

• C3 = 1200 micrograme / ml si C3-180 000 gr. mol.

• C4= 400 micrograme / ml si C4-206 000 gr. mol.

Locurile de producere ale acestor componente sunt:

• C3-"cat,

• C4 –macrofag

Dozarea activitatii serice a complementului se face prin doua metode:

• determinarea activitatii globale a complementului seric printr-o reactie de

hemoliza cantitativa

• determinarea activitatii doar a primelor 4 componente ale acestui sistem

printr-o reactie de tip imuno-aderenta-hemaglutinare

Valori normale: 45 – 50 UH/ml unde UH sunt unitati hemolitice

Cresteri anormale

• reumatism articular acut

• poliartrita reumatoida ( forme usoare )

• sclerodermie

• dermatomiozita

• polimialgie reumatica

• stadiul de debut al bolilor inamatorii si infectioase

• hiperlipoproteinemii usoare

• unele tumori maligne

• neoplasme hepatice si intestinale

Scaderi anormale

• LES in puseu evolutiv

160
 • poliartrita reumatoida seropozitiva

• glomerulonefrita acuta poststreptococica

• sindromul GOOD-Pasture

Fibrinogen
Fibrinogenul este factorul I plasmatic al coagularii. Fibrinogenul este o proteina globurala
prezenta in plasma sanguina care, sub actiunea trombinei, este hidrolizata partial rezultand o
proteina insolubila, fibrina. Afectarea nivelului plasmatic al fibrinogenului este expresia
afectarii directe a diverse organe, intre care a ficatului, ca sediu principal al sintezei sale.

Valori normale

• Continutul in "brinogen al plasmei sanguine este in mod normal cuprins

intre valorile de 240 – 290 mg la 100 ml, la ambele sexe.

Scaderi anormale

Hipofibrinogenemia, ca stare biologica sanguina, apare in:

• A"bronogenemia congenitala

• Hipo"brinogenemia:

o Congenitala (constitutionala Resak)

o Dobandita prin:

• Sinteza de"citara:

o Atro"e galbena acuta

o Hepatita cronica activa

o Ciroza hepatica

o Leucemie granulocitara cronica

o Si"lis hepatic

o Intoxicatii cu cloroform, fosfor

• Hipercatabolism, prin liza exagerata a factorului I plasmatic sindroame

"brinolitice de tip:

o Primare tulburarea "ind indusa spontan sau terapeutic

o Secundare sindromul de CID

161
 • Hipercatabolism al factorului I plasmatic, prin consum exagerat, in cadrul
unui sindrom de CID survenit din cauze:

o Obstetricale: embolism amniotic, abruptio placentae, sindromul

hemoragic din ultimele luni de sarcina

o Chirurgicale: operatii largi, laborioase, interventii pe prostata,

chirurgie extracorporeala

o Medicale: muscatura de sarpe, ciroza hepatica, leucemie acuta

promielocitara, paramieloblastica

o Generale: transfuzie de sange incompatibil, administare de

activatori ai "brinolizei (streptokinaza, urokinaza etc) , moarte
subita)

Cresteri anormale

• Afectiuni inamatorii

• Pneumonii

• Unele afetiuni cardio-vasculare (infarct niocardic, insu"cienta cardiaca

decompensata)

• Reumatism poliarticular acut

• Tumori maligne

• Dupa tratamentul cu radiatii ionizante

IgG Imunoglobulina G
Glicoproteina cu functie de anticorp.

Semnificatie clinica

Exista cinci tipuri de imunoglobuline in sange: IgG, IgA, IgM, IgE si IgD. Din cele cinci, doar
valorile primelor trei sunt relevante pentru imunograma. Imunoglobulinele se formeaza in
plasma celulelor, atunci cand in organism apare o substanta straina (numita antigen).

IgM sunt primele imunoglobuline secretate atunci cand organismul este invadat de un antigen.
IgG se sintetizeaza dupa IgM. IgG este singura imunoglobulina care traverseaza placenta,
asigurand astfel protectia fatului si nou-nascutului in primele luni de viata. Functia esentiala a
IgG este neutralizarea toxinelor bacteriene. IgG activeaza sistemul complement si produce
liza celulelor bacteriene si a particulelor virale, dar are si rol opsonizant.

Valori normale: 800 – 2000 mg/dl IgG (100 – 250 UI/ml IgG)

162
Grupele sanguine
La om au fost definite sisteme de grup sanguin care contin peste 100 de antigene tip: AB0, Ii,
Lutheran, Lewis, Kidd, Duffy etc.

Toate aceste sisteme se incadreaza in conceptia generala, importanta din punct de veder
imunologic, a existentei unor markeri specifici pe suprafetele membranare eritrocitare.
Necesitatea determinarii acestor markeri specifici si individuali deriva din stabilirea
metodologiei transfuziilor care presupune determinarea grupei sanguine si stabilirea
compatibilitatii transfuzionale.

Determinarea antigenelor din sistemul AB0

Unul din primele sisteme de markeri specifici si individuali cu importanta in transfuzie si in

determinismul genetic al filiatiei a fost sistemul antigenic de grup AB0. Principalele antigene
in sistemul acesta sunt A si B .Antigenul H reprezita substratul aglutinarii eritrocitelor de grup
0 care nu au antigeni nici A si nci B.

Eritrocitele celor cu factor H aglutineaza cu ser anti-H. Tehnicile serologice de determinare a

antigenelor grupei sanguine AB0 se impart ca si metodologie in:

• metoda Beth-Vincent-de determinare a antigenelor pe lama

• metoda Simonin de determinare a grupei sanguine AB0 prin determinarea

aglutininelor din serul de cercetat.

Pentru a elimina orice posibila eroare este necesara realizarea ambelor procedee. Astfel:

• pentru grupa 0- metoda Beth-Vincent: – vom avea in seruri test:

o Anti A si Anti B negativ

o Anti A -negativ

o Anti B –negativ

• pentru grupa A – metoda Beth-Vincent: vom avea in seruri test:

o Anti A si Anti B-pozitiv

o Anti A-pozitiv

o Anti B-negativ

• pentru grupa B- metoda Beth-Vincent: vom avea in seruri test :

o Anti A si Anti B-pozitiv

o Anti A-negativ

163
 o Anti B-pozitiv

• pentru grupa AB- metoda Beth-Vincent:vom avea in seruri test :

o Anti A si Anti B-pozitiv

o Anti A-pozitiv

o Anti B-pozitiv

– pozitiv inseamna – aglutinare prezenta pe lama

– negativ inseamna – aglutinare absenta

Prin metoda Simonin:

Vom avea pentru eritrocite test:

• grupa 0 : 0-negativ, A-pozitiv,B-pozitiv

• grupaA: 0-negativ, A-negativ, B-pozitiv

• grupaB: 0-negativ, A-pozitiv,B-negativ

• grupa AB: 0-negativ, A-negativ,B-negativ

Determinarea grupei sanguine are importanta in:

• medicina legala, pentru stabilirea posibilei paternitati

• hematologie , pentru efectuarea transfuziei: grupa 0=donator universal,

AB primitor universal

In efectuiarea oricarei transfuzii este indicat a se practica proba compatibilitatii directe care
consta in aparitia aglutinarii ca urmare a amestecului unei picaturi de sange al bolnavului cu o
alta din sangele transfuzat. In cazul ca nu este cunoscuta grupa primitorului se prefera
transfuzia de grup O iar in cazul transfuziilor repetate se cauta a se folosi sange izogrup.

Determinarea factorului Rh

Intre sistemele de grup sanguin care nu dezvolta anticorpi naturali si in care sensibilizarea
imuna are loc numai dupa expuneri repetate la antigenii sistemului respectiv este si sistemul
Rh. Antigenii acestui sistem, cel mai probabil lipoproteine, se afla in numar redus, la suprafata
eritrocitelor.

Spre deosebire de antigenele sistemului AB0 care predomina , antigenele Rh par a fi parte
integranta a membranei lipide. In situsurile sistemului Rh se gasesc trei locusuri conectate,
cunoscute, si un antigen necunoscut.

164
Antigenul D este cel mai puternic si corespunde factorului Rh clasic. IN CLINICA NUMAI
PREZENTA SAU ABSENTA ACESTUI ANTIGEN ESTE DETERMINATA SI
IMPORTANTA PENTRU TRANSFUZII SAU EVOLUTIA CURSULUI UNEI SARCINI.

Celelalte tipuri de antigene sunt importante caci arata diferente individuale utile in studii
genetice sau pentru stabilirea paternitatii. Determinarea antigenului D si deci a grupei
sanguine Rh este utila deoarece in cazul transfuziilor incompatibile in acest sistem peste 50%
din cazuri sunt urmate de imunizare anti-D la persoanele care nu au antecedente
transfuzionale si pot duce la accidente transfuzionale de hemoliza intravasculara acuta la
primitorii care au in antecedente transfuzii sau sarcina.

Metodele de determinare a antigenului D se realizeaza:

• pe placa cu godeu

• pe lama in camera umeda

• prin spalare de 3 ori cu ser "ziologic a eritrocitelor

• prin tehnica de papainare concomitenta

Grupele Rh sunt distribuite in felul urmator:

• aproximativ 85% -aglutinare prezenta-Rh pozitiv

• aproximativ 15% -aglutinare absenta-Rh negativ

Anti HBs
Anti HBs – anticorpi specifici de tip Ig G, anti-antigene de suprafata a virusului hepatitei B.

Cand testul este pozitiv, inseamna ca persoana respectiva are deja dezvoltata imunitate
impotriva virusului hepatitei B

Valori normale: > 2 IU/l

Interpretarea rezultatelor pt Anti HBs

Domeniul de masurare -2.00-1000 UI/l (defineste limita de detectie si maximum curbei de

referinta).

Valorile sub limita de detectie se exprima astfel < 2.00UI/L.

Valorile peste limta de detectie se exprima astfel > 1000 UI/L sau > 100 000 UI/L pentru
esantioanele diluate 1/100 (dilutia se face manual sau automat cu ser fiziologic sau ser uman
negativ ptr HVB, iar rezultatul se inmulteste cu factorul de dilutie).

Esantioanele al caror rezultate sunt < 10 UI/L sunt negative.

165
Esantioanele al caror rezultate sunt > 10 UI/L sunt pozitive.

Semnificatie clinica

Anti HBs apar dupa o hepatita cu HBV (semn de convalescenta sau imunitate) sau dupa
vaccinare contra hepatitei B.

Anti HBs sunt detectabili toata viata.

Au rol de monitorizare a succesului terapeutic in hepatita de tip B acuta.

In cazul vaccinarii anti HVB permite verificarea necesitatii si succesului vaccinarii anti HVB.

Anti – TPO
Aticorpi TPO (anti tiroid peroxidaza)

• TPO (anti tiroid peroxidaza) se gaseste in microzomii tirocitelor si se

exprima pe suprafata celulelor atipice , in asociatie cu tyroglobulina (TG)
are rol esential in iodinarea L-tyrozinei si formarea hormonilor tiroidieni T4,
T3 si fT3

• TPO are potential autoantigenic.

• Determinarea concentratiei serice de anti TPO este utila in diagnosticul

tiroiditelor autoimune:

Valori normale: 0 – 34 IU/ml

Cresteri anormale

• 90% din pacientii cu tiroidita Hashimoto cronica

• 70% din pacientii cu boala Graves

Nivelul seric al anti TPO nu este totdeauna corelat cu starea clinica, un nivel normal nu
exclude boala , dar reaparitia anti TPO dupa remisie poate insemna o recrudescenta a bolii.

Valori crescute se intalnesc in:

• Tiroidita Hashimoto

• Boala Graves

• Mixedem idiopatic

• Boala Addison

• Tiroidita Riedl

166
Seminificatii clinice

• Tiroidite – in special pentru detectia tiroiditelor cronice limfocitare

(b.Hashimoto)

• Hipotiroidism primar (forme subclinice, latente)

• Hipertiroidism – mai ales ca analiza aditionala la determinarea TRAK

(anticorpi antireceptori TSH) la pacienti cu boala

• Graves Gusa endemica pentru evaluarea prezentei unei boli tiroidiene

autoimune suprapuse.

Factor Rh
Importanta imunologica a factorului Rh consta in situatia nedorita in care o viitoare mama Rh
negativa este insarcinata si tatal copilului este Rh pozitiv. In organismul matern iau nastere
anticorpi anti-Rh care pot influenta negativ evolutia sarcinii, mai ales daca are loc o
comunicare intre sangele matern si cel fetal.

Dintre complicatiile care pot sa apara la fat cea mai grava este eritroblastoza, caracterizata
clinic prin trei simptome: anemie hemolitica, icter grav si edem generalizat.

In timpul nasterii, hematiile fatului pot trece in circulatia sanguina a mamei care, fiind Rh
negativa, va reactiona imun fata de antigenele Rh pozitiv ale fatului, pe care acesta le-a
mostenit de la tatal Rh pozitiv.

Anticorpii materni anti Rh sunt Ig-ne care au proprietatea de a traversa bariera placentara, iar
la fetii ulteriori, cu tatal Rh pozitiv, va putea sa apara hemoliza intravitala sau chiar moartea
fatului.

Antigen carcinoembrionar CEA

CEA reprezinta antigenul carcinoembrionar. Antigenul carcinoembrionar este o glicoproteina
(glucide peste 50% iar proteine peste 40%) cu greutatea moleculara de aproximativ 200 000
de Daltoni si cu constanta de sedimentare de 7-8 S. A fost izolat in 1965 de Gold si Freedman.

Antigenul carcinoembrionar este produsul de secretie al:

1. glicocalixului enterocitelor normale unde se elibereaza sub inuenta

factorului inamator

2. adenocarcinoamelor colonice

3. suferintelor hepatice cronice de tip inamator (hepatita cronica agresiva ,

ciroza hepatica alcoolica , ciroza hepatica primitiva)

4. formelor neoplazice hepatice

5. eziunilor obstructive si inamatorii ale cailor biliare

167
Cresterea nivelului seric al antigenului carcinoembrionar in suferintele hepatice survine ca
urmare a reducerii cotei de metabolizare, dar si a excesului de sinteza hepatocitara , iar in
afectiunile cailor biliare este expresia interferarii procesului de excretie hepatocitara.

In sangele uman se afla doua tipuri de antigeni carcinoembrionari. Cea mai importanta forma
circulanta de antigen carcinoembrionar pare a fi izoantigenul CAB , care manifesta o
specificitate ridicata pentru cancerele digestive . Determinarea antigenului carcinoembrionar
este totusi nespecifica nu numai datorita multiplelor afectiuni in care concentratia sanguina a
acestuia creste dar si datorita pozitivitatii sale intr-o incidenta de aproximativ 33-35 % din
cazuri si la fumatori.

Determinarea nivelului sanguin al antigenului carcinoembrionar se face prin aceleasi metode

ca si pentru detectarea alfa 1 fetoproteinei. Aceste metode de detectare sunt variabile ca
sensibilitate , in functie de cresterea gradului de determinare.

Aceste metode sunt:

• imunelectroforeza

• imunodifuzia

• difuziunea dubla

• electroimunodifuzia cantitativa

• metode radio imunologice

Antigenul carcinoembrionar migreaza electroforetic cu beta globulinele.

Valorile normale: < 2,5 ng/ ml

Celulele canceroase produc mari cantitati de CEA, dar acest marker se gaseste in mod normal
(in mici cantitati) in sangele persoanelor sanatoase.

Valori mari de CEA se gasesc la persoane cu cancer sau cu anumite afectiuni benigne. CEA se
recomanda a se utiliza, in principal, in monitorizarea cancerului colorectal, in special cand se
pune problema metastazarii acestuia.

CEA poate fi folosit si dupa tratamentul cancerului colorectal, pentru detectarea unei recidive
a acestuia. CEA poate, totusi, sa se gaseasca la valori mari si in alte tipuri de cancer, cum ar fi:
melanomul, limfomul, cancerul de san, cancerul pulmonar, cancerul pancreatic, cancerul
gastric, tiroidian, renal, hepatic, ovarian, cancerul de vezica urinara si de col uterin Valori
mari ale CEA se pot gasi si in unele afectiuni benigne, incluzand inflamatii osoase,
pancreatita, afectiuni hepatice. De remarcat faptul ca si fumatul poate determina cresterea
valorilor CEA peste normal.

168
beta2 Microglobulina
b2-M (BETA 2-MICROGLOBULINA) este un marker tumoral . Este o proteina care se
gaseste pe suprafata celor mai multe celule nucleate, in mod particular in concentratii crescute
pe suprafata limfocitelor.

Markerii tumorali sunt substante, care pot fi produse de catre tumora sau care apar ca raspuns
al organismului fata de aceste antigene. Desi numarul lor este mare si exista tehnici abordabile
in practica medicala, rolul lor in diagnosticarea diferitelor tipuri de cancer este minor, mai ales
in stadiile precoce ale neoplaziilor.

Notiunea de marker tumoral a fost introdusa in limbajul medical, in sensul unor substante sau
molecule, a caror aparitie si acumulare sa fie asociata cu aparitia si dezvoltarea tumorilor
maligne. Markerii tumorali sunt substante care pot fi detectate in cantitati mai mari decat
normalul in sange, urina sau tesuturile organismului la unele personae cu anumite tipuri de
cancer.

Markerii tumorali sunt produsi fie de catre tumora insasi, fie de catre organism, ca raspuns la
prezenta tumorii maligne sau in anumite afectiuni benigne necanceroase.

Markerii tumorali si deci si beta 2 microglobulina trebuie sa indeplineasca o serie de criterii

care sa faca acest test (de determinare a markerului) unul viabil. Printre caracteristicile
principale ale unui marker tumoral ar trebui sa fie:

• acuratete 100%, in diferentierea intre celulele normale si cele canceroase

ale organismului;

• capacitatea de a depista toate tumorile pacientului in stadii incipiente

• corelatie directa intre valoarea markerului si stadiul bolii

• valoare prognostica

Validitatea markerilor tumorali depinde de o serie de parametrii, pe care acestia trebuie sa ii

indeplineasca:Intre acestia cei mai importanti sunt:

• sensibilitatea reprezinta probabilitatea ca rezultatul testului sa "e pozitiv in

prezenta formatiunii tumorale; ea reprezinta raportul dintre numarul
rezultatelor adevarat pozitive si suma dintre numarul rezultatelor adevarat
pozitive si numarul rezultatelor fals negative.

• speci"citatea: probabilitatea ca rezultatul negativ al testului sa corespunda

starii de sanatate a pacientului. Ea reprezinta raportul dintre numarul
rezultatelor adevarat negative si suma dintre numarul rezultatelor
adevarat negative si numarul rezultatelor fals positive.

ROLUL MARKERULUI TUMORAL IN ONCOLOGIE

• Valoare de screening

169
 • Valoare diagnostica

• Valoare prognostica

• Rol in monitorizarea terapeutica un nivel scazut al valorii markerilor

tumorali poate semni"ca un tratament e"cient, iar o valoare crescuta un
tratament ine"cient

• Valoare predictiva

• Indice de supraveghere

S-a constatat ca niveluri crescute ale acestui marker tumoral determinate preoperator au fost
asociate cu recidive locale sau metastaze precoce, fata de cazurile cu niveluri moderate.
Postoperator, persistenta unor niveluri crescute are semnificatia neextirparii in intregime a
tumorii sau prezenta metastazelor.

BETA 2-MICROGLOBULINA b2-M se gaseste frecvent crescuta in boli limfoproliferative

(mielom multiplu, limfom cu celule B, leucemia limfatica cronica)

Glicozuria
Clicozuria reprezinta glucoza in urina. In mod normal urina nu contine glucoza care sa poata
fi dozata cantitativ prin metode obisnuite, daca valorile glicemiei nu depasesc capacitatea
maxima de reabsorbitie tubulara a glucozei (Tmax < 178 mg). Prin procedee specifice se
poate face o determinare cantitativa si se accepta ca o cantitate normala de glucoza in urina
este de 50 mg in 24 de ore.

In general urina contine mono si dizaharide. Astfel intalnim glucoza si fructoza din prima
categorie si lactoza si galactoza din a doua categorie.

In urina pot aparea glucidele ca urmare a tipului de alimentatie dar si ca urmare a unor stari
fiziologie(de exemplu lactoza in sarcina, in ultimul trimestru de sarcina , sau la copiii
distrofici). Fructoza poate sa apara in urina dupa consumul de fructe, in defectele enzimatice
ale diabetului sever.

Galactoza-in bolile prin deficit enzimatic Arabinoza-dupa consumul de fructe si sucuri de

fructe, post-medicamentos, in distrofii musculare. Testarea tipului de glucid din urina se face
prin testul de condensare cu fenilhidrazina, obtinandu-se osazone. Astfel:

• testul Wohlk evidentiaza prezenta in urina a lactozei si/sau a maltozei:

diferentierea celor doua se face cu testul Deniques care identi"ca glucoza
sau prin determinare punctelor de topire a osazonelor (pentru
lactozosazona de 213 iar pentru maltozosazona de 206 grade)

• metoda Bial diferentiaza prezenta in urina a arabinozei de glucoza

• alte teste identi"ca galctozuria sau fructozuria

170
Determinarea glucozei in urina se bazeaza pe capacitatea reducatoare a monozaharidului, in
cazul in care acesta este prezent. Din acest motiv trebuie eliminata posibilitatea ca in urina sa
existe alti compusi cu capacitate reducatoare cum ar fi medicamente.

Procesul de indepartare a unor astfel de compusi care pot genera reactii fals pozitive se
numeste defecare. In urina defecata , determinarea glucozei se face prin :

• metode calitative : Fehling, Benedict, Mylander

• metode cantitative: Benedict, Ionescu-Matiu, Fehling.

Daca testele indica prezenta glucozei in urina, si aceste valori se coreleaza si cu o crestere
peste normal a glicemiei a jeun, atunci diagnosticul este orientat catre un diabet zaharat.
Prezenta de glucoza doar in urina,cu valori normale ale glicemiei semnifica un diabet renal.

Daca prezenta glucozei se coreleaza cu cea a aminoacizilor atunci diagnosticul se orienteaza

catre existenta unor boli ale tubilor nefronului, cauzate cel mai probabil de deficit enzimatic.
De asemenea sunt de luat in calcul afectiunile hepatice.

Creatinina serica
Creatinina se sintetizeaza in tesutul muscular prin intermediul unui proces de transformare a
creatinei.

Cantitatea de creatina convertita in creatinina este direct proportionala cu cu masa de tesut

muscular din organism.

Sinteza creatininei are loc in ficat si rinichi. Creatinina, ca si ureea, este eliminata prin urina.
Ambele substante se gasesc in concentratii fiziologice constante in sange, care le transporta.
Concentratia de creatinina in urina poate fi utilizata ca valoare de referinta pentru excretia
unor analiti (albumina, alfa-amilaza).

Valori normale

In sange:

• La adulti: 0,5 – 1,2 mg creatinina la 100 ml

• La copii: 1,2 mg creatinina la 100 ml

In urina:

• 0,8-1,9 g creatinina / 24h

Cresteri anormale

171
Valorile crescute ale creatininei sunt prezente in ser si in urina. In ser, creatinina are un nivel
ridicat in:

• insu"cienta renala cronica

• distro"a musculara progresiva

• eclampsie

• acromegalie

In urina:

• acromegalie

• diabet

• hipotiroidism

Cresteri ale creatininei mai pot aparea in:

• afectiuni extrarenale cu diaree, varsaturi, transpiratii profuze

• postoperator in interventii de urgenta

• sepsis, soc, politraumatisme

• dezordini metabolice, diabet zaharat, hiperuricemie

• mielom

• sarcina

• tratamente cu droguri toxice renal

Scaderi anormale

Hipocreatinemia se intalneste in:

• insu"cienta renala cronica

• afectiui musculare

• hipertiroidism

Progesteron
Hormon steroid cu rol important in gestatie. Se formeaza in principal in corpul luteal si in
placenta in timpul sarcinii.

172
Valori normale: 0,2 – 1,5 ng / ml

Semnificatie clinica

Concentratia serica de progesteron este direct corelata cu dezvoltarea si regresia corpului

luteal. Este detectabil in faza foliculara a ciclului menstrual si niveleul seric creste la o zi dupa
ovulatie.

Concentratii crescute in faza luteala. In a doua jumatate a ciclului apare in urina principalul
produs de degradare al progesteronului, "pregnandiolul".

Progesteronul se leaga de mucoasa uterina in transformare "faza secretorie" (bogata in glande)

si pregateste mucoasa pentru implantarea ovulului fertilizat.

In timpul sarcinii progesteronul inhiba contractia miometrului, impreuna cu estrogenii

stimuleaza proliferarea si secretia alveolelor mamare.

Concentratia de progesteron este utila in diagnosticul de fertilitate , pentru detectarea ovulatiei

si trecerea la faza luteala.

Progesteron
Hormon steroid cu rol important in gestatie. Se formeaza in principal in corpul luteal si in
placenta in timpul sarcinii.

Valori normale: 0,2 – 1,5 ng / ml

Semnificatie clinica

Concentratia serica de progesteron este direct corelata cu dezvoltarea si regresia corpului

luteal. Este detectabil in faza foliculara a ciclului menstrual si niveleul seric creste la o zi dupa
ovulatie.

Concentratii crescute in faza luteala. In a doua jumatate a ciclului apare in urina principalul
produs de degradare al progesteronului, "pregnandiolul".

Progesteronul se leaga de mucoasa uterina in transformare "faza secretorie" (bogata in glande)

si pregateste mucoasa pentru implantarea ovulului fertilizat.

In timpul sarcinii progesteronul inhiba contractia miometrului, impreuna cu estrogenii

stimuleaza proliferarea si secretia alveolelor mamare.

Concentratia de progesteron este utila in diagnosticul de fertilitate , pentru detectarea ovulatiei

si trecerea la faza luteala.

173
Acid uric
Acid organic care se gaseste in urina si in sange, rezultat din arderea proteinelor. Acidul uric
este produsul final al degradarii purinelor libere: adenina, hipoxantina, guanina.

Patologia lui este in primul rand dominata de guta, boala specifica omului.

Nivelul acidului uric in sange se numeste uricemie.

Valori normale

In sange:

• 2 – 5 mg/100 ml ser la adulti;

• 1 – 3 mg/100 ml ser la copii;

In urina:

• 0,25 – 0,8 g/urina 24 h la adulti;

• 3,5 – 10 mg/kg corp / 24 h

La copii sub 1 an, valoarea acidului uric este pana la 25 mg/kg corp / 24h.

Variatii fiziologice

Acidul uric se defineste ca cel mai important produs final al oxidarii purinelor in organism.

Valoarea acidului uric variaza in functie de: alimentatie, sex, varsta, factori genetici, diferite
stari fiziologice (effort fizic, menopauza).

Alimentatia bogata in purine determina cresterea acidului uric in timp ce alimentatia saraca in
purine produce o scadere pana la 0,8 mg / 100 ml sange.

La copii acidul uric este mai scazuta decat la adulti, la barbati valoarea lui este mai crescut
decat la femei, dar e relativ constant de-alungul vietii.

La femei, uricemia este mai mica inaintea menopauzei si mai mare dupa aceasta, cand poate
atinge valorile prezente la barbati.

Cresteri anormale

Valorile crescute ale acidului uric seric se intalnec in urmatoarele cazuri:

• Guta

• Insu"cienta renala cronica

174
 • Leucemie

• Boli infectioase

• Poliglobulie

• Procese insotite de degradari tisulare precum si dupa radioterapie

• Tratamente cu medicamente antimicotice si antimetabolice

• Terapie cu ACTH sau hidrocortizon

• Toxicoza gravidica

• Intoxicatiile cu plumb si mercur

Scaderi anormale

Valorile scazute ale uricemiei se intalnesc in boala Wilson, si dupa administrare de

medicamente uricozurice in sindromul Tony-Debre-Fanconi

PTH Hormonul Paratiroid

Hormonul Paratiroid este secretat de catre glandele paratiroide. El este un polipeptid care
contine 84 de aminoacizi. Actiunea sa este aceea de crestere a concentratiei serice a calciului,
in timp ce calcitonina (un hormon produs de catre glanda tiroida ) are o actiune de scadere a
concentratiei de calciu din sange.

Hormonul paratiroid actioneaza, conducand la cresterea concentratiei de calciu din sange,

asupra receptorilor hormonului paratiroid, aflati in trei parti ale corpului uman:

1. la nivelul oaselor, el favorizeaza eliberarea de calciu din marele rezervor

reprezentat de catre os.Eliberarea de calciu se face indirect prin stimularea
osteoclastelor de la nivelul osos, aceste osteoclaste avnd rolul de a
remodela osul.INsa stimularea osteoclastelor este indirecta deoarece
acestea (osteoclastele) nu au receptori pentr hormonul paratiroidian.De
fapt hormonul paratiroidian inuenteaza osteoblastele care sunt
responsabile de formarea osoasa.Legarea hormonului paratiroidian de
osteoblst stimuleaza expresia RANKL a acestuia, care la randul ei se leaga
de precursori ai osteoclastelor ce au receptori RANK.LEgarea RANKL de
RANK stimuleaza precursorii sa fuzioneze conducand la formarea de
osteoclaste care apoi imediat vor participa la remodelarea osoasa

2. la nivelul rinichilor, unde hormonul paratiroidian favorizeaza reabsorbtia

calciului din tubii distali

3. la nivelul intestinului, unde favorizeaza absorbtia de calciu din intestin prin

cresterea productiei de vitamina D si prin reglarea enzimei responsabile de
alfa1-hidroxilarea a 25-hidroxi-vitamina D, convertind vitamina D in forma
ei activa (1,25-dihidroxi vitamina D) care are efect asupra absorbtiei
propriu-zise de calciu (calciu sub forma Ca2+ ionic)

175
Hormonul paratiroid reduce nivelul de fosfati absorbiti in tubii proximali ai rinichiului ceea ce
inseamna ca mai multi fosfati sunt eliminati, excretati prin urina. Totusi, hormonul
paratiroidian favorizeaza absorbtia de fosfor din intestin si din os, si trecerea lui in circulatie,
ceea ce conduce la o anulare a deficitului creat in urma excretiei crescute.

Astfel se explica de ce nivelul seric ramane aproximativ acelasi. Cresterea concentratiei de

calciu seric actioneaza prin feed-back pentru a duce la scaderea secretiei de hormon
paratiroidian.

Un nivel crescut de hormon paratiroidian in sange este cunoscut ca hiperparatiroidism.Daca

glandele paratiroide sunt cauza, atunci se numeste hiperparatiroidism primar. Cauzele sunt
adenomul paratiroidian, hiperplazia paratiroidiana, cancerul paratiroidian.

Daca altceva reprezinta cauza nivelului crescut de hormon, atunci se numeste

hiperparatiroidism secundar-se intalneste de obicei in insuficienta renala cronica.

Un nivel scazut de pth in sange este cunoscut ca hipoparatiroidism, cauzele cele mai dese
fiind de natura iatrogena. Astfel manevrele chirurgicale duc cel mai des la afectari ale
paratiroidelor (de exemplu in chirurgia tiroidiana). De asemenea se mai intalnesc cazuri de
hipoPTH in boli autoimune si tulburari metabolice ereditare. PTH poate fi masurat in sange in
diferite forme:pth intact, n-terminal pth, c-terminal pth, iar testele sunt diferite in functie de
caz si clinica.

Cortisol
Cortizolul este un hormon corticosteroid produs de catre cortexul glandei suprarenale si care
este implicat in raspunsul la stress. El creste tensiunea arteriala, glicemia, si poate cauza
infertilitate la femei.

Cantitatea de cortizol prezent in sange parcurge variatii astfel incat nivelul maxim este intalnit
spre orele matinale ale diminetii (la trezire) iar nivelul minim este la aproximativ 3 ore dupa
ce adormim. Schimbarea acestui tipar legat de nivelul cortizolului seric este strans legata de
hormonul ACTH, stress, depresie, boala, febra trauma, hipoglicemie,interventii chirurgicale,
frica durere.

Cortizolul:

• actioneaza ca un antagonist al insulinei, crescand gluconeogeneza, si

lipoliza

• diminueaza activitatea sistemului imun

• diminueaza activitatea de formare a oaselor

• este hiperglicemiant si HTA

• creste e"cacitatea catecolaminelor

176
Valori normale: 20 mg / zi sau 55 micromoli /zi

Testarile sangelui si urinii pentru cortisol sunt folosite pentru a disgnostica in special
sindromul Cushing si boala Addison. Amandoua sunt doua boli severe si semnifica afectiuni
la nivelul glandelor suprarenalelor. Unii doctori folosesc testarea cortizolului din saliva pentru
a pune diagnosticul de sindrom Cushing insa aceasta practica nu s-a raspandit foarte mult.

Cele mai dese tipuri de teste ce se fac pentru a stabili nivelul productiei de cortizol in exces
sunt testarile pe saliva si mai ales pe urina. Odata ce s-a determinat un nivel anormal de
cortizol doctorul va efectua alte teste pentru a stabili cu certitudine daca exista un exces sau
din contra un deficit de cortizol in organism si pentru a-i determina cauza.

Daca exista un nivel crescut de cortizol doctorul va efectua un test de inhibare a

dexametazonei, pentru a determina daca principala cauza a excesului se datoreaza cresterii
secretiei de ACTH-hormon produs de glanda pituitara si care stimuleaza secretia de cortizol.
Acest test se realizeaza astfel : se administreaza pacientului dexametazona oral ( un
glucocorticoid sintetic ) si apoi se masoara nivelul seric si urinar de cortizol. Dexametazona
inhiba secretia de ACTH si implicit ar trebui sa scada si secretia de cortizol daca sursa
excesului este cauzata de hipersecretia glandei pituitare.

Exista o varietate de procedee dar cel mai des folosit este urmatorul: se administreaza la
fiecare 6 ore inhibitorul de ACTH pe parcursul a 2 – 4 zile. Separat, urina de pe parcursul a 24
de ore este colectata atat inainte de administrare cat si in timpul perioadei de testare. De
asemenea sangele si urina este colectata la sfarsitul perioadei de testare si se evalueaza
nivelele serice si urinare de cortizol.

Daca rezultatele testarilor sangelui si/sau urinii indica un nivel scazut de cortizol atunci
doctorul poate cere un test de stimulare a ACTH. Acest test implica masurarea concentratiei
de cortizol in sangelel unui pacient inainte si dupa administrarea de ACTH. Daca glandele
suprarenale functioneaza normal atunci injectarea de ACTH ar trebui sa stimuleze productia
de cortizol.

Acesta masuratoare se face atunci cand un pacient este suspectat (prezinta semne si
simptome) a avea sindrom Cushing:obezitate, pierderea masei musculare, fatigabilitate sau
cand prezinta semne ale bolii Addison: slabiciune fatigabilitate, cresterea pigmentarii samd.

Testele de inhibare sau stimulare se fac daca un pacient este suspectat a avea una din
afectiunile mentionate sau pentru a monitoriza starea sa daca el a fost deja diagnosticat.

La cei mai multi oameni nivelul de cortizol este foarte mic la culcare si este maxim la trezire
dimineata. Acest tipar se va schimba daca o persoana isi modifica ritmul somn-veghe.
Concentratii normale sau crescute dimineata corelate cu unele care nu scad seara sugereaza o
hipersecretie de cortizol. Daca nivelul de cortizol scade la testul de inhibare a ACTH aceasta
semnifica faptul ca pacientul are o problema cauzata de hipersecretia glandei pituitare. Daca
nu scade, atunci nivelul crescut de cortizol se datoreaza unei tumori secretante de ACTH sau

177
unei afectari la nivelul corticalei glandei suprarenale, sau chiar medicatiei pe care o ia
respectivul pacient (terapia cu corticosteroizi).

Daca nivelul de cortizol este prea mic si pacientul raspunde la un test de stimulare a ACTH-
ului atunci problema este secretia insuficienta a glandei pituitare. Daca nivelul este scazut dar
pacientul nu raspunde la un test de stimulare, atunci este foarte probabil ca afectarea s-a
produs la nivelul glandei suprarenale.

Insuficienta corticosuprarenala se caracterizeaza prin nivel scazut de cortizol-boala Addison.

Odata ce testarea s-a realizat si s-a identificat un nivel anormal-fie scazut fie crescut-de
cortizol, doctorul poate cere alte investigatii cum ar fi CT sau RMN.

De asemenea trebuie stiut ca sarcina, stresul fizic si emotional, si boala pot duce la cresterea
nivelului de cortizol. Cresterea cortizolului sanguin se poate datora si hipertiroidismului sau
obezitatii.

Tratamentele cu spironolactona, hidrocortizon si contraceptivele orale- de asemenea cresc

nivelul de cortizol. Scaderea nivelului de cortizol se poate datora hipotiroidismului, sau
administrarii de hormoni steroidieni. Pentru testare trebuie stiut ca pacientul este bine sa tina o
dieta in care concentratia de sare este de 2 – 3 grame/zi si sa isi limiteze efortul fizic cu 10-12
ore inainte de test.

Hemoleucograma completa
Hemoleucograma completa este o analiza care masoara urmatoarele cantitati:

• Numarul de globule rosii din sange – eritrocite (RBC)

• Numarul de globule albe din sange – leucocite (WBC)

• Cantitatea totala de hemoglobina din sange (HGB)

• Procentul de globule rosii – hematocrit (HCT)

• Media volumului globulelor (MCV) – marime globulelor rosii

• Media globulara a hemoglobinei (MCH)

• Concentratia medie a hemoglobinei (MCHC)

• Numarul de trombocite (PLT)

Hemoleucograma completa este un test care poate furniza diagnostice pentru numeroase boli.
Rezultatele pot reflecta probleme cu volumul sangelui (deshidratare) sau pierderi de sange.
Hemoleucograma poate sa indice disfunctionalitati in producerea, ciclul de viata si rata
distrugerii celulelor de sange, precum si infectii acute sau cronice si alergii.

178
Celulele rosii (RBC) transporta hemoglobina (HGB) care in schimb transporta oxigenul.
Cantitatea de oxigen receptionata de tesuturi depinde de numarul si de functionarea celulelor
rosii si a hemoglobinei. Valorile MCV, MCH si MCHC sunt folosite in diagnosticarea
diferitelor tipuri de anemie, si reflecta marimea si concentratia de hemoglobina a celulelor.

Celulele albe (WBC) sunt mediatori ai inflamatiilor si ale raspunsului imun. Exista diferite
tipuri de celule albe care apar in sange in mod normal:

• Neutro"le

• Monocite

• Eusino"le

• Bazo"le

• Limfocite

Valori normale

Eritrocite RBC (variaza cu altitudinea):

• Barbati: 4.7 – 6.1 milioane celule/microlitru

• Femei: 4.2 – 5.4 milioane celule/microlitru

• Leucocite WBC: 4,500 – 10,000 celule/mcL

• Hematocrit HCT (variaza cu altitudinea):

Hematocrit

• Barbati: 40,7 – 50,3 %

• Femei: 36,1 – 44,3 %

Hemoglobina HGB (variaza cu altitudinea):

• Barbati: 13,8 – 17,2 g/dl

• Femei: 12,1 – 15,1 g/dl

MCV: 80 – 95 femtolitru

MCH: 27 – 31 pg/celula

MCHC: 32 – 36 g/dl

Un numar mare de celule rosii (RBC) poate indica:

179
 • Presiune mica de oxigen in sange

• Boli de inima congenitale

• Fibroza pulmonara

• Policitemia vera

• Dezhidratare (ca la o diaree puternica)

• Afectiuni renale

Un numar scazut de celule rosii (RBC) indica:

• Pierderi de sange

• Anemie (de diferite tipuri)

• Hemoragie

• Distrugerea maduvei osoase (de exemplu de la radiatii, toxine, "broze,

tumori)

• De"cienta eritropoietinei (efect secundar al afectiunilor de rinichi)

• Hemoliza (distrugerea globulelor rosii)

• Leucemie

• Malnutritie (de"ciente de "er, folati, vitamina B12, vitamina B6)

Numarul scazut de celule albe (WBC) indica:

• Distrugerea maduvei osoase (de exemplu de la infectii, "broze, tumori)

• Prezenta substantelor cito-toxice

• Colagenoze autoimune – boli vasculare (cum e lupus eritematos)

• Boli ale "catului sau splinei

• Expunerea la radiatii

WBC crescut (leucocitoza) poate sa indice:

• Infectii

• Inamatii ( artrita reumatoida sau alergii)

• Leucemie

180
 • Stres "zic sau emotional

Valoarea scazuta a hematocritului (HCT) indica:

• Anemii de diferite tipuri

• Hemoragii

• Distrugerea maduvei osoase (de exemplu de la radiatii, toxine, "broze,

tumori)

• Hemoliza (distrugerea globulelor rosii ca reactie la transfuzie)

• Leucemie

• Malnutritie sau de"ciente nutritionale

• Mielom multiplu

• Artrite reumatoide

Valoarea crescuta a hematocritului (HCT) indica:

• Dezhidratare

• Policitemia vera

• Oxigenare defectuoasa (fumat, boli de inima congenitale, altitudine mare)

Valoarea scazuta a hemoglobinei (HGB):

• Anemii de diferite tipuri

• Hemoragii

Determinarea numarului de reticulocite

Reticulocitele sunt considerate celule rosii "imature". In circulatie se intalnesc aproximativ 1
– 2 zile inainte ca ele sa se matureze si sa se transforme in hematii (globule rosii). Numarul de
reticulocite din sangele circulant este un indicator la functia eritropoetica (de producere de
hematii – globule rosii) a maduvei rosii, deoarece reprezinta productia recenta.

Determinarea numarului de reticulocite insemna parcurgerea unor etape.Aceste etape sunt:

• executarea pe lama a unui frotiu

• colorarea acestuia cu brillant cresyl-blau-coloratie supravitala

• examenul la microscopul optic al aspectului morfologic al reticulocitului

:aspectul de eritroblast (element din linia eritropoetica) oxi"l care
pastreaza dupa ce trece in circulatie (este produs de catre maduva rosie

181
 osoasa), circa 1 – 2 zile , parti de complexe ribonucleoproteice. El are o
nuanta albastruie

• numaratoarea reticulocitelor de pe mai multe campuri microscopice, ca si

a numarului de eritrocite dupa aceste campuri. 5.calculul proportiei
numarului de reticulocite la 100 sau la 1000 de eritrocite.

Valori normale

• pentru maduva osoasa normao – eritropoetica numarul de reticulocite

circulante este de aproximativ 0,5 – 1,5 % sau

• 25000 – 75000 / milimetru cub

Cresteri ale numarului de reticulocite ( reticulocitoza ): se intalnesc in anemii, unde numarul

de reticulocite creste peste limita superioara a normalului (asta daca maduva rosie nu este
afectata).

Explicatie: reticulocitele parasesc maduva rosie mai repede iar la durata lor de supravietuire in
circulatie, se adauga si perioada cat trebuia sa mai stea in maduva rosie.

Daca numarul de reticulocite este normal aceasta nu inseamna intotdeauna ca pacientul nu are
anemie. De exemplu daca un pacient are anemie si numarul de reticulocite este de 1%, atunci
aceasta semnifica o afectare a maduvei care nu mai produce celule rosii la o rata care sa
corecteze anemia.

Scaderi ale anemiei se intalnesc in: chimioterapie, anemia pernicioasa,malignitati ale maduvei
osoase, probleme ale productiei de eritropetina(hormonul reglator al functiei hematopoetice).

Numaratoare de eritrocite
Globulele rosii pot fi numarate la microscop. Pentru numararea globulelor rosii este nevoie de
o picatura de sange recoltata din vena sau de la un deget. Numaratoarea se face pe un volum
foarte mic de sange, iar rezultatul se raporteaza la 1 mm cub de sange.

Valori normale

• barbati: 4,2 – 5,6 milioane pe 1 mm cub

• femei: 3,7 – 4,9 milioane pe 1 mm cub

• copii (1 – 5 ani): 4,5 – 4,8 milioane pe 1 mm cub.

Scaderi anormale

Sub 4 milioane de eritrocite la barbati si 3,5 milioane la femei indica anemie, care este
recomandat sa fie tratata. Anemiile pot fi produse: pierderi mari de sange (hemoragii), boli

182
infectioase acute si cronice, intoxicatii cu diferite substante chimice, boli produse de paraziti,
lipsa de fier si de vitamine, subalimentatie.

Cresteri anormale

Cresterea numarului de globule rosii peste 5,5-6 milioane pe 1 mm cub se intalneste in

pierderile mari de apa (deshidratare) si in poliglobulie (eritrocitoza, boala rara)

ALT
ALT (aminotransferaza alanina) este o enzima intalnita in ser si in diferite tesuturi. Rolul ALT
este de a cataliza transferul unei grupari amino de la alanina la a-ketoglutarat. Produsii acestei
reactii de transaminare reversbila sunt piruvat si glutamat: alanina + alfa ketoglutarat=piruvat
+ glutamat

ALT este frecvent masurata ca parte a unui test ce vizeaza functia hepatica.

Nivelurile crescute ale acestei transaminaze ALT cel mai adesea sugereaza existenta unor
probleme medicale serioase a caror diagnosticare seface orientativ tinand seama de cum sunt
cresterile acestei transaminaze (cresteri moderate sau cresteri severe).

Valori normale

• TGO 5-40 unitati pe litru

• TGP 7-56 unitati pe litru

Cresteri anormale

Cresteri ale transaminazelor se produc si fiziologic pe parcursul zilei, ceea ce inseamna ca la o

testare unde sa intalneste o crestere a TGP , aceasta nu inseamna automat o afectiune.Teste
suplimentare precum si interpretarea lor de catre persoana avizata este recomandata.

Cand intalnim in sange un nivel crescut al transaminazei ALT gama de posibile cauze
responsabile de aceasta crestere poate fi mult ingustata prin efectuarea de noi masuratori ale
altor enzime. Astfel un exemplu util il reprezinta efectuarea unei testari a fosfatazei alcaline
(imediat dupa ce la o testare s-a inregistrat o valoare crescuta a ALT) pentru a diferentia o
problema de natura hepatica de una a cailor biliare.

De asemenea cresteri ale nivelului ALT de cauza –miopatii, pot fi excluse dintr-un eventual
diagnostic pur si simplu masurand creatinkinaza.

Afectarile posibile:

• insu"cienta cardiaca congestiva

• afectare renala

183
 • steatoza hepatica sau asa numitul "cat gras (au loc depuneri de grasime la
nivelul "catului dandu-i acestuia anatomopatologic o culoare usor galbuie)

• hepatite de etiologie alcoolica

• hepatite virale

• probleme ale cailor biliare

• mononucleoza

• miopatie

Feritina
Feritina este un complex globular proteic care este alcatuit din 24 de subunitati proteice si
care este principallul depozit intracelular de stocare a fierului atat la procariote cat si la
eucariote. Feritina pastreaza fierul intr-o forma solubila si non-toxica. Feritina de care nu este
legata fierul se numeste apoferitina.

Feritina este alcatuita din 24 de subunitati proteice care la vertebrate sunt atat de tip L(L-light)
cat si H (H-heavy) avand o greutate moleculara de 19 kDaltoni si respectiv de 21 kDaltoni. La
plante si bacterii, complexul prezinta doar tipul de lant H –heavy. In "interiorul" feritinei ionii
de fier formeaza cristale impreuna cu ionii fosfat si hidroxid. Particula rezultata este similara
cu mineralul numit de englezi Ferrihydrite. Fiecare complex feritina poate stoca aproximativ
4500 de ioni de fier (Fe 3+).

Unele complexe feritina la vertebrate sunt hetero-oligomeri produsi de catre doua gene
inrudite dar care au totusi unele proprietati fiziologice diferite. Raportul acestor doua proteine
omoloage in complex depinde de nivelurile relative de exprimare ale celor doua gene.
Responsabil de codarea genei este cromozomul Chr. 5 q23.1.

Valori normale

• barbat: 12 – 300 ng /ml

• femeie : 12 – 150 ng/ml

Semnificatie clinica

Nivelurile serice ale feritinei sunt masurate la pacienti ca parte a grupului studiilor, testelor
pentru fier, teste efectuate pentru a diagnostica o eventuala anemie. NIvelurile de feritina
masurate in serul pacientilor au o legatura directa cu cantitatea totala de fier prezenta in
organism.

Daca nivelurile de feritina sunt crescute, atunci aceasta inseamna ca exista fier in exces in
organism care va fi excretat pin materii fecale.

184
Daca nivelurile feritinei sunt scazute atunci aceasta inseamna ca exista un risc ca fierul sa fie
insuficient in organism care mai devreme sau mai tarziu ar putea duce la aparitia anemiei.

Odata cu instalarea anemiei, testarea nivelului seric al feritinei este cel mai sensibil test de
laborator pentru depistarea anemiei prin deficit de fier.

Feritina este de asemenea folosita ca marker in tulburarile cu exces de fier, cum ar fi porfirie,
hemocromatoza. In aceste tulburari nivelurile sanguine de feritina pot fi anormal de ridicate.

Feritina este si un reactant de faza acuta ceea ce inseamna ca ea poate fi prezenta la valori
foarte mari si pe parcursul diferitelor boli (cum ar fi multe din cele inflamatorii).

Testarea proteinei C reactive ( care sa fie in limite normale ) poate ajuta la excluderea
posibilitatii ca nivelurile serice crescute ale feritinei sa fie cauzate de reactii de faza acuta.
Fierul liber este toxic pentru organism iar acesta a dezvoltat un set elaborat de mecanisme
protective pentru a lega fierul in diferite compartimente ale tesuturilor.

In celule fierul este depozitat formand complexe cu proteine cum ar fi feritina sau
hemosiderina. Apoferitina este cea care leaga fierul liber si il stocheaza astfel pentru ca orice
concentratie de fier liber trebuie sa fie cat mai mica ( fierul fiind toxic).

Pe masura ce fierul se acumuleaza in celulele sistemului reticuloendotelial, agregate proteice

se formeaza cum ar fi hemosiderina. Fierul din feritina sau hemosiderina poate fi apoi eliberat
cand exista un deficit de fier in organism, de catre celulele RE.

Fierul din feritina este mai usor de eliberat decat cel din hemosiderina.

Testul hematologic

Testarea se face pe sange.

Proteina S
Proteina S este o glicoproteina plasmatica dependenta de vitamina K sintetizata la nivelul
ficatului. In circulatie ea exista sub 2 forme:

• una libera (aproximativ 40%)

• una legata de proteina C4b a complementului seric(aproximativ 60% din

totalul proteinei s).

Ea are un rol important anticoagulant, functionanad ca un cofactor al proteinei C in

inactivarea factorilor V si VIII (forma libera).

Are proprietatea de a se lega de fosfolipidele incarcate negativ, si acest lucru face ca ea sa aiba
rol in indepartarea celulelor care sunt in faza de apoptoza(moarte celulara), cum ar fi celulele
din inflamatii.

185
Deficitul de proteina S este o boala rara care poate duce la un risc crescut de tromboza
venoasa.

Deficitul de proteina s poate fi de natura ereditara sau poate fi datorat lipsei vitaminei k de
exemplu.

De asemenea se intalneste (deficitul) in unele terapii hormonale si in sarcina.

Mai poate fi intalnit in boli ale ficatului si in infectia HIV, sau alte infectii cronice.

Deficitul de proteina S este cauza unor cazuri de CID (coagulare intravasculara diseminata),
tromboza venoasa profunda si embolism pulmonar.

Apolipoproteina A1
Apolipoproteina A1 este o lipoproteina, componenta majora a lipoproteinelor cu densitate
mare (high density lipoproteins –HDL) in plasma.

Proteina realizeaza refluxul colesterolului din tesuturi catre ficat pentru a fi excretata. Este un
cofactor pentru LCAT (lecitin colesterolacil transferaza) care este responsabila de formarea a
multor esteri din plasma.

Deficitul de APO-A1 se asociaza cu deficit de HDL care se poate intalni in amiloidoza non-
neuropatica.

Valori nornale

• barbati: 94-178 mg/dl

• femei 101-199 mg/dl

Ca si component major al HDL, apolipoproteina A1 impiedica depunerea colesterolului la

nivelul vaselor sanguina(impiedica aparitia placii de aterom, grasimea pe artere).

Apolipoproteina B
Apolipoproteina B este apolipoproteina primara a lipoproteinelor cu densitate mica (low
density lipoproteins-LDL sau asa numitul colesterol rau) care are responsabilitatea
transportului colesterolului la tesuturi.

Apolipoproteina actioneaza ca un ligand pentru diferiti receptori LDL ai diferitelor celule din
organism. Astfel putem considera ca aceasta apolipoproteina poate fi responsabila de
producerea de placi de aterom (ateroscleroza). Exista dovezi ca nivelul de apolipoproteina
este un indicator mai important al riscului de boala cardiaca decat colesterolul total sau LDL-
ul.

Valori normale

186
 • 7 – 18 ani 28: – 114 mg / dl

• 18 – 100 ani: 60 – 117 mg / dl

Cresteri anormale

Niveluri crescute de Apolipoproteina B se asociaza cu boli de inima. Exista un factor genetic

care predispune la cresteri ale APOB dar si dieta alimentara are un rol foarte important.

Apolipoproteina B se regaseste in plasma in 2 mari forme:APOB48 si APOB100 Prima este

sintetizata exclusiv de catre intestinul mic iar cea de a doua de catre ficat. Pentru persoanele
care au boala coronara( afectare a arterelor coronare) sau risc de a dezvolta o asemenea
afectiune, s-a stabilit ca un nivel de sub 0,9 g/l este fiziologic.

Antitrombina III
Este un test de sange care masoara cantitatea de antitrombina III (AT III), o proteina care ajuta
la prevenirea si reglarea coagularii sangelui.

Testul este indicat atunci cand se constata numeroase cheaguri de sange sau cand organismul
nu raspunde la medicatii anticoagulante. Poate sa ajute la determinarea cauzelor
hipercoagularii (coagularea marita a sangelui).

Valori normale: intre 0,20 si 0,45 mg/ml.

Scaderi anormale

Valorile micsorate ale AT III pot sa indice un risc sporit de coagulare. Cateva exemple de
conditii asociate cu coagularea marita a sangelui sunt:

• Tromboza venelor

• Embolie pulmonara (cheaguri de sange care ajung in plamani)

• Flebita (inamarea vaselor sanguine)

Pastilele anticonceptionale pot cauza o usoara scadere a nivelului de AT III.

Cresteri anormale

Cresterea valorii de AT III indica folosirea steroizilor anabolizanti.

Complementul seric C3 si C4
Complementul seric reprezinta un grup de aproximativ 15 proteine. Ele migreaza la
electroforeza cu beta-globulinele. Au rol in imunitate.

187
Activarea acestui sistem de catre reactiile antigen-anticorp , functie de interactiunea cu
acestea , este urmata de declansarea unor efecte biologice , implicate in patologia umana:

• hemoliza si/sau citoliza imuna

• opsonizare, fagocitare, bacterioliza

• reactii de "xare a complementului

• eliberare de histamina

• declansarea coagularii sangelui

Activarea complementului seric are loc in cascada pe cale clasica sau pe cale alternanta.

1. activarea pe cale clasica are loc sub actiunea anticorpilor sau complexelor
imune antigen-anticorp

2. calea alternanta de activare a complementului are loc de obicei in faza

uida sub inuenta diverselor veninuri, agenti infectiosi a endotoxinelor, a
properdinei

Dintre cele 15 componente ale sistemului de proteine C3 si C4 au urmatoarele valori:

• C3 = 1200 micrograme / ml si C3-180 000 gr. mol.

• C4= 400 micrograme / ml si C4-206 000 gr. mol.

Locurile de producere ale acestor componente sunt:

• C3-"cat,

• C4 –macrofag

Dozarea activitatii serice a complementului se face prin doua metode:

• determinarea activitatii globale a complementului seric printr-o reactie de

hemoliza cantitativa

• determinarea activitatii doar a primelor 4 componente ale acestui sistem

printr-o reactie de tip imuno-aderenta-hemaglutinare

Valori normale: 45 – 50 UH/ml unde UH sunt unitati hemolitice

Cresteri anormale

• reumatism articular acut

• poliartrita reumatoida ( forme usoare )

188
 • sclerodermie

• dermatomiozita

• polimialgie reumatica

• stadiul de debut al bolilor inamatorii si infectioase

• hiperlipoproteinemii usoare

• unele tumori maligne

• neoplasme hepatice si intestinale

Scaderi anormale

• LES in puseu evolutiv

• poliartrita reumatoida seropozitiva

• glomerulonefrita acuta poststreptococica

• sindromul GOOD-Pasture

Feritina
Feritina este un complex globular proteic care este alcatuit din 24 de subunitati proteice si
care este principallul depozit intracelular de stocare a fierului atat la procariote cat si la
eucariote. Feritina pastreaza fierul intr-o forma solubila si non-toxica. Feritina de care nu este
legata fierul se numeste apoferitina.

Feritina este alcatuita din 24 de subunitati proteice care la vertebrate sunt atat de tip L(L-light)
cat si H (H-heavy) avand o greutate moleculara de 19 kDaltoni si respectiv de 21 kDaltoni. La
plante si bacterii, complexul prezinta doar tipul de lant H –heavy. In "interiorul" feritinei ionii
de fier formeaza cristale impreuna cu ionii fosfat si hidroxid. Particula rezultata este similara
cu mineralul numit de englezi Ferrihydrite. Fiecare complex feritina poate stoca aproximativ
4500 de ioni de fier (Fe 3+).

Unele complexe feritina la vertebrate sunt hetero-oligomeri produsi de catre doua gene
inrudite dar care au totusi unele proprietati fiziologice diferite. Raportul acestor doua proteine
omoloage in complex depinde de nivelurile relative de exprimare ale celor doua gene.
Responsabil de codarea genei este cromozomul Chr. 5 q23.1.

Valori normale

• barbat: 12 – 300 ng /ml

• femeie : 12 – 150 ng/ml

189
Semnificatie clinica

Nivelurile serice ale feritinei sunt masurate la pacienti ca parte a grupului studiilor, testelor
pentru fier, teste efectuate pentru a diagnostica o eventuala anemie. NIvelurile de feritina
masurate in serul pacientilor au o legatura directa cu cantitatea totala de fier prezenta in
organism.

Daca nivelurile de feritina sunt crescute, atunci aceasta inseamna ca exista fier in exces in
organism care va fi excretat pin materii fecale.

Daca nivelurile feritinei sunt scazute atunci aceasta inseamna ca exista un risc ca fierul sa fie
insuficient in organism care mai devreme sau mai tarziu ar putea duce la aparitia anemiei.

Odata cu instalarea anemiei, testarea nivelului seric al feritinei este cel mai sensibil test de
laborator pentru depistarea anemiei prin deficit de fier.

Feritina este de asemenea folosita ca marker in tulburarile cu exces de fier, cum ar fi porfirie,
hemocromatoza. In aceste tulburari nivelurile sanguine de feritina pot fi anormal de ridicate.

Feritina este si un reactant de faza acuta ceea ce inseamna ca ea poate fi prezenta la valori
foarte mari si pe parcursul diferitelor boli (cum ar fi multe din cele inflamatorii).

Testarea proteinei C reactive ( care sa fie in limite normale ) poate ajuta la excluderea
posibilitatii ca nivelurile serice crescute ale feritinei sa fie cauzate de reactii de faza acuta.
Fierul liber este toxic pentru organism iar acesta a dezvoltat un set elaborat de mecanisme
protective pentru a lega fierul in diferite compartimente ale tesuturilor.

In celule fierul este depozitat formand complexe cu proteine cum ar fi feritina sau
hemosiderina. Apoferitina este cea care leaga fierul liber si il stocheaza astfel pentru ca orice
concentratie de fier liber trebuie sa fie cat mai mica ( fierul fiind toxic).

Pe masura ce fierul se acumuleaza in celulele sistemului reticuloendotelial, agregate proteice

se formeaza cum ar fi hemosiderina. Fierul din feritina sau hemosiderina poate fi apoi eliberat
cand exista un deficit de fier in organism, de catre celulele RE.

Fierul din feritina este mai usor de eliberat decat cel din hemosiderina.

Testul hematologic

Testarea se face pe sange.

Proteine totale serice

Proteinile serice sunt substante complexe formate din aminoacizi. Totalitatea proteinilor serice
defineste protidemia sau proteinemia ()

190
Valori normale

La adulti:

• 6,5 – 8,6 g/100 ml ser

La copii:

• Nou nascuti: 5,2-9 g

• Pana la un an: 5,5 8,6 g

• Pana la 1-3 ani: 6-8,6 g

Proteinele plasmatice se impart in trei categorii:

• Albumine (cca 4,5 g/100 ml ser)

• Globuline (cca 3 g/100 ml ser)

• Fibrinogen (cca 0,3 g/100 ml ser)

Cresteri anormale

• Hipergamaglobulinemiile sunt prezente in urmatoarele stari anormale:

• Hemoconcentratii

• Insu"cienta de aport lichidian

• Pierdere lichidiana (diaree, vomismente, holera, acidoza diabetica)

• Mielomul multiplu

• Macroglobulinemia Waldenstrom

Scaderi anormale

Hipogamaglobulinemiile sunt constatate in:

• Hemodilutie (prin hidratare indrumata necorespunzator)

• Denutritie (prin carente alimentare sau insu"cienta de absorbtie)

• Afectiuni renale (sindroame nefrotice, nefrite glomerulare cronice)

• Ciroza hepatica

• Pierderi proteice

191
 • Hemoragii

• Stari de soc

• Intoxicatii cronice (benzen, fosfor, tetraclorura de carbon)

Electroforeza proteinelor serice

Separarea electroforetica a fractiunilor proteice din serul sanguin si evaluarea concentratiei
componentilor prin metoda fotometrica.

Proteinele totale din ser sunt descompuse in 5 categorii de substante numite fractiuni
proteinice.
Valorile medii normale ale acestor fractiuni (care se refera la persoanele de varsta adulta si
normal hranite) pot sa varieze pana la 10% in plus sau in minus, in special la copii, varstnici
sau la persoane care nu se alimenteaza normal.

Valori normale

Albumine:

• 52 – 62% sau 3,64 – 4,34 gr

Globuline:

• 38 – 48% sau 2,66 – 3,36 gr

• alfa-1-globuline: 2 – 5% sau 0,14 – 0,35 gr

• alfa-2-globuline: 6 – 9% sau 0,42 – 0,63 gr

• beta-globuline: 8 – 11% sau 0,56 – 0,77 gr

• gamma-globuline: 14 – 21% sau 0,98 – 1,47 gr

Raportul albumine/globuline (A/G), daca se imparte valoarea albuminelor la valoarea

globulinelor se obtine un raport, care la oamenii sanatosi este de 1,2-1,5.

Cresterea raportului A/G nu are importanta prea mare, dar scaderea acestui raport sub cifra 1
arata ca este vorba fie de boli care scad sinteza de albumina sanguina, fie de boli care cresc
sinteza de globuline.

Cauzele care fac sa scada albuminele serului sunt aceleasi care produc si scaderea proteinelor
totale. Scaderea proportiei de albumine duce la o crestere relativa a proportiei de globuline.

Cresterea reala a globulinelor serice se intalneste intr-o serie de boli microbiene acute si
cronice, in bolile virotice si parazitare, in bolile de ficat si de rinichi, in bolile tumorale, in
reumatism, boli de sange, dupa vaccinari etc.

192
In unele boli pot sa creasca numai anumite fractiuni ale globulinelor asa cum se intampla in
hepatita cronica, cand cresc mult gamma-globulinele si imunoglobulinele A (Ig A). Dupa
tratamentul cauzei care a produs perturbarea fractiunilor proteinice, valorile electroforezei
serului revin la normal.

Albumina urinara
Albumina este o proteina care se gasete in sange. In urma unor procese de filtrare, absorbtie, a
sangelui la nivelul rinichilor, proteinele pot trece din sange in urina.

In urina, prezenta proteinelor si deci si a albuminei este considerata patologica dar cu toate
acestea se accepta ca un nivel urinar al proteinelor de circa 20 – 30 mg / 24 ore este fiziologic.
Albumina urinara provine din albumina sanguina si in mod normal ea nu se gaseste in urina.
In bolile care afecteaza rinichiul precum si in bolile care dau sangerari pe traiectul cailor
urinare, albumina trece in urina (albuminurie).

Unele persoane prezinta fiziologic, normal albumine in urina dar intr-o proportie foarte mica:
este vorba despre persoanele tinere inalte, slabe, care fac efort fizic intens. La aceste persoane
are loc o crestere trecatoare a cantitatii de albumine din urina, crestere care apoi dispare (de ex
la incetarea efortului).

Valorile normale: 40 – 90 mg/zi.

Cresteri anormale

Cresteri ale albuminei se intalnesc frecvent in cazul: bolilor de rinichi si in bolile cailor
urinare (bazinet uretere, vezica).

Exemple:

• glomerulonefrite,

• nefroza,

• cistita,

• pielocistita,

• tuberculoza renala,

• pielonefritele cronice,

• calculi urinari.

Alte boli care pot duca la albuminurie sunt:

• hipertensiumea arteriala esentiala,

193
 • bolile de inima,

• diabetul zaharat,

• diferite infectii si intoxicatii cu substanteminerale sau organice,

• mielom multiplu.

Alte semne asociate: deseori albuminuria se insoteste de hematurie(prezenta hematiilor din

sange in urina).

Magneziu urinar
Corpul contine 21 – 28 gr de magneziu. Din acesta 53 % este localizat la nivelul oaselor, 19%
in tesutul altul decat muscular si 1% in lichidul extracelular. Magneziul este un element
anorganic prezent la nivelul plasmei sanguine.

Magneziul ionic este sinergic cu calciul ionic in inducerea contractiei musculaturii striate si a
celei miocardice si de asemenea are rol antispastic pe musculatura neteda. Datorita
importantei sale covarsitoare este de inteles de ce rolul rinichiului de a pastra acest ion in
organism este investigat.

Intr-o anumita proportie el sa gaseste fiziologic si in urina.

Valorile normale ale magneziului in urina sunt:

• 0,10 – 0,20 g

Valori crescute se intalnesc in:

• hipertiroidism

• afectari renale

Valori scazute se intalnesc in:

• insu"cienta corticosuprarenala

• aport scazut de magneziu

• malabsorbtie

• alcoolism

• boala Crohn

• pancreatite acute.

194
In natura magneziul se gaseste intr-o multitudine de produse:paine, peste, vegetale, nuci, si nu
in ultimul rand carne.

Aproximativ 2400 mg de magneziu trec prin rinichi iar din acestea 0,10 – 0,20 sunt eliminate
caci rinichiul are un rol esential in pastrarea magneziului in organism.

In ansa Henle la nivelul nefronului are loc aproape 60% din reabsorbtia ionilor de magneziu.

Clor seric
Clorul seric insoteste de obicei sodiul in organism deoarece este legat de acesta sub forma de
clorura de sodiu (sarea de bucatarie).

De regula, clorul din organism creste sau scade concomitent cu sodiul. Clorul reprezinta cca
0,5% din greutatea corpului. Proprietatile acestui macroelement sunt urmatoarele: contribuie
la formarea oaselor, a dintilor si tendoanelor; intervine in reglarea presiunii osmotice, a
balantei hidrice si a echilibrului acido-bazic; contribuie la formarea acidului clorhidric, acid
cu rol important in procesul de digestie ( acidifiant ); are actiune depurativa asupra ficatului;
ajuta la scaderea glicemiei, la reducerea concentratiei ureei si a acidului uric din sange, ca si a
nivelului colesterolului; intervine in buna desfasurare a activitatilor fizice, precum si in
reducerea potentialului de efort in perioadele de odihna.

Valori normale: 345 – 395 mg/100 ml

Scaderi anormale

• pierderi digestive

• insu"cienta renala acuta sau cronica

• administrari de diuretice de tipul furosemidului

• alcaloze metabolice

Cresteri anormale

• aport salin crescut

• deshidratari si hiperhidratari hipertone

• nefropatii intestinale

• intoxicatie cu acetazolamid

Acid uric
Acid organic care se gaseste in urina si in sange, rezultat din arderea proteinelor. Acidul uric
este produsul final al degradarii purinelor libere: adenina, hipoxantina, guanina.

195
Patologia lui este in primul rand dominata de guta, boala specifica omului.

Nivelul acidului uric in sange se numeste uricemie.

Valori normale

In sange:

• 2 – 5 mg/100 ml ser la adulti;

• 1 – 3 mg/100 ml ser la copii;

In urina:

• 0,25 – 0,8 g/urina 24 h la adulti;

• 3,5 – 10 mg/kg corp / 24 h

La copii sub 1 an, valoarea acidului uric este pana la 25 mg/kg corp / 24h.

Variatii fiziologice

Acidul uric se defineste ca cel mai important produs final al oxidarii purinelor in organism.

Valoarea acidului uric variaza in functie de: alimentatie, sex, varsta, factori genetici, diferite
stari fiziologice (effort fizic, menopauza).

Alimentatia bogata in purine determina cresterea acidului uric in timp ce alimentatia saraca in
purine produce o scadere pana la 0,8 mg / 100 ml sange.

La copii acidul uric este mai scazuta decat la adulti, la barbati valoarea lui este mai crescut
decat la femei, dar e relativ constant de-alungul vietii.

La femei, uricemia este mai mica inaintea menopauzei si mai mare dupa aceasta, cand poate
atinge valorile prezente la barbati.

Cresteri anormale

Valorile crescute ale acidului uric seric se intalnec in urmatoarele cazuri:

• Guta

• Insu"cienta renala cronica

• Leucemie

• Boli infectioase

196
 • Poliglobulie

• Procese insotite de degradari tisulare precum si dupa radioterapie

• Tratamente cu medicamente antimicotice si antimetabolice

• Terapie cu ACTH sau hidrocortizon

• Toxicoza gravidica

• Intoxicatiile cu plumb si mercur

Scaderi anormale

Valorile scazute ale uricemiei se intalnesc in boala Wilson, si dupa administrare de

medicamente uricozurice in sindromul Tony-Debre-Fanconi

Acid uric
Acid organic care se gaseste in urina si in sange, rezultat din arderea proteinelor. Acidul uric
este produsul final al degradarii purinelor libere: adenina, hipoxantina, guanina.

Patologia lui este in primul rand dominata de guta, boala specifica omului.

Nivelul acidului uric in sange se numeste uricemie.

Valori normale

In sange:

• 2 – 5 mg/100 ml ser la adulti;

• 1 – 3 mg/100 ml ser la copii;

In urina:

• 0,25 – 0,8 g/urina 24 h la adulti;

• 3,5 – 10 mg/kg corp / 24 h

La copii sub 1 an, valoarea acidului uric este pana la 25 mg/kg corp / 24h.

Variatii fiziologice

Acidul uric se defineste ca cel mai important produs final al oxidarii purinelor in organism.

Valoarea acidului uric variaza in functie de: alimentatie, sex, varsta, factori genetici, diferite
stari fiziologice (effort fizic, menopauza).

197
Alimentatia bogata in purine determina cresterea acidului uric in timp ce alimentatia saraca in
purine produce o scadere pana la 0,8 mg / 100 ml sange.

La copii acidul uric este mai scazuta decat la adulti, la barbati valoarea lui este mai crescut
decat la femei, dar e relativ constant de-alungul vietii.

La femei, uricemia este mai mica inaintea menopauzei si mai mare dupa aceasta, cand poate
atinge valorile prezente la barbati.

Cresteri anormale

Valorile crescute ale acidului uric seric se intalnec in urmatoarele cazuri:

• Guta

• Insu"cienta renala cronica

• Leucemie

• Boli infectioase

• Poliglobulie

• Procese insotite de degradari tisulare precum si dupa radioterapie

• Tratamente cu medicamente antimicotice si antimetabolice

• Terapie cu ACTH sau hidrocortizon

• Toxicoza gravidica

• Intoxicatiile cu plumb si mercur

Scaderi anormale

Valorile scazute ale uricemiei se intalnesc in boala Wilson, si dupa administrare de

medicamente uricozurice in sindromul Tony-Debre-Fanconi

Acid uric
Acid organic care se gaseste in urina si in sange, rezultat din arderea proteinelor. Acidul uric
este produsul final al degradarii purinelor libere: adenina, hipoxantina, guanina.

Patologia lui este in primul rand dominata de guta, boala specifica omului.

Nivelul acidului uric in sange se numeste uricemie.

Valori normale

198
In sange:

• 2 – 5 mg/100 ml ser la adulti;

• 1 – 3 mg/100 ml ser la copii;

In urina:

• 0,25 – 0,8 g/urina 24 h la adulti;

• 3,5 – 10 mg/kg corp / 24 h

La copii sub 1 an, valoarea acidului uric este pana la 25 mg/kg corp / 24h.

Variatii fiziologice

Acidul uric se defineste ca cel mai important produs final al oxidarii purinelor in organism.

Valoarea acidului uric variaza in functie de: alimentatie, sex, varsta, factori genetici, diferite
stari fiziologice (effort fizic, menopauza).

Alimentatia bogata in purine determina cresterea acidului uric in timp ce alimentatia saraca in
purine produce o scadere pana la 0,8 mg / 100 ml sange.

La copii acidul uric este mai scazuta decat la adulti, la barbati valoarea lui este mai crescut
decat la femei, dar e relativ constant de-alungul vietii.

La femei, uricemia este mai mica inaintea menopauzei si mai mare dupa aceasta, cand poate
atinge valorile prezente la barbati.

Cresteri anormale

Valorile crescute ale acidului uric seric se intalnec in urmatoarele cazuri:

• Guta

• Insu"cienta renala cronica

• Leucemie

• Boli infectioase

• Poliglobulie

• Procese insotite de degradari tisulare precum si dupa radioterapie

• Tratamente cu medicamente antimicotice si antimetabolice

199
 • Terapie cu ACTH sau hidrocortizon

• Toxicoza gravidica

• Intoxicatiile cu plumb si mercur

Scaderi anormale

Valorile scazute ale uricemiei se intalnesc in boala Wilson, si dupa administrare de

medicamente uricozurice in sindromul Tony-Debre-Fanconi

Creatinina urinara
Creatinina reprezinta forma anhidra de excretie urinara a creatinei, component prezent
aproape in totalitate in muschi. Creatinina se elimina in totalitate prin filtrare glomerulara si
prin nivelul sau sanguin poate oferi indicatii asupra functionalitatii nefronilor din rinichi.

Valori normale

Valorile normale ale creatininei in urina sunt:

• Adulti : 0 – 200mg / 24 ore

• Copiii de 1 an: 9mg/ kg corp/zi

Valorile crescute se intalnesc in:

• sarcina

• insu"cienta renala

• alaptare

• subnutritie

• carenta vitaminica

• diabet zaharat

• carcinom hepatic

• acromegalie

• miopatii

• miastenie

• hipertiroidism infantil

Valori scazute ale creatininei in urina se intalnesc in:

200
 • hipotiroidism infantil

• aport proteic redus

• miotonie congenitala

Corelarea cu valori crescute sau scazute ale creatininei in sange este extrem de importanta.
Astfel cresterile creatininei in sange semnifica boli acute sau cronice ale rinichilor, cu
afectarea filtrarii glomerulare, unele afectiuni hepatice, distrofii musculare, guta, neoplazii.

Ioni urinari
Prezenta mineralelor in urina este foarte importanta ca metoda de diagnostic, ea putand oferi o
orientare catre diagnostic si tratament.

Amoniacul

Valori normale: 0,5 – 1g %

Valori crescute:insuficienta hepatica , insuficienta suprarenala, acidoza, toxicoza gravidica

Valori scazute:insuficienta reanala

Calciu (Ca2+ )

Valori normale: 120 – 220 mg ‰ sau 9,2 mEq/l.

Valori crescute: hiperparatiroidism (osteita fibrochistica) calciurie idiopatica, acidoza ,

hipervitaminoza D, mielom, insuficienta corticosuprareanala, hipertiroidism.

Valori scazute:hipoparatiroidism, avitaminoza D, hipotiroidism, steatoree.

Atentie:valorile crescute sau scazute ale calciului corelate cu valori crescute sau scazute ale
potasiului si ale sodiului sunt frecvent un indicator al afectarii cardiace.

Cloruri (Cl-)

Valori normale: 6 – 9 g sau 14 3- 214 mEq/l

Valori crescute: insuficienta corticosuprarenala cronica, perioadele de criza a bolilor febrile

201
Valori scazute:pe parcursul regimurilor declorurate, bolile febrile, toxicoza gravidica, prezenta
de transudat sau de edem-insuficienta cardiaca cronica , nefrite etc.

Fosfor total

Valori normale: 0,8 – 1,3 g

Valori crescute: hiperparatiroidism , hipertiroidism, osteita fibrochistica, si nu in ultimul rand

leucemii

Valori scazute: osteomalacie , rahitism, hipoparatiroidism, hipotiroidism, si insuficienta

hepatica.

Iod

Valori normale: 20 – 70

Valori crescute: hipoparatiroidism ,sarcina

Magneziu

Valori normale: 0,10 – 0,20 g

Valori crescute:hipertiroidism

Valori scazute: insuficienta corticosuprarenala

Potasiu

Valori normale: 2 – 4 g = 42,8 – 85,6 mEq/l

Valori crescute:febra ,acidoza Valori scazute:insuficienra corticosuprarenala

Sodiu

Valori normale: 3 – 6 g = 108,7 – 217,5 mEq/l / 24 ore

202
Valori crescute:insuficienta corticosuprarenala cronica, acidoza , febra Valori scazute:ciroza
decompensata vascular

Sulf

Valori normale:

• total: 2 – 3 g

• anorganic: 0,6 – 1 g = 31 – 52 mEq/l

• sulfati esteri"cati: 0,15 – 0,3 g

• neutru: 0,2 – 0,4 g

• sulf conjugat / sulf total = 10%

Valori crescute: in intoxicatiile cu benzoli, sulfconjugatii cresc la 20 – 30 %

Magneziu urinar
Corpul contine 21 – 28 gr de magneziu. Din acesta 53 % este localizat la nivelul oaselor, 19%
in tesutul altul decat muscular si 1% in lichidul extracelular. Magneziul este un element
anorganic prezent la nivelul plasmei sanguine.

Magneziul ionic este sinergic cu calciul ionic in inducerea contractiei musculaturii striate si a
celei miocardice si de asemenea are rol antispastic pe musculatura neteda. Datorita
importantei sale covarsitoare este de inteles de ce rolul rinichiului de a pastra acest ion in
organism este investigat.

Intr-o anumita proportie el sa gaseste fiziologic si in urina.

Valorile normale ale magneziului in urina sunt:

• 0,10 – 0,20 g

Valori crescute se intalnesc in:

• hipertiroidism

• afectari renale

Valori scazute se intalnesc in:

• insu"cienta corticosuprarenala

• aport scazut de magneziu

203
 • malabsorbtie

• alcoolism

• boala Crohn

• pancreatite acute.

In natura magneziul se gaseste intr-o multitudine de produse:paine, peste, vegetale, nuci, si nu

in ultimul rand carne.

Aproximativ 2400 mg de magneziu trec prin rinichi iar din acestea 0,10 – 0,20 sunt eliminate
caci rinichiul are un rol esential in pastrarea magneziului in organism.

In ansa Henle la nivelul nefronului are loc aproape 60% din reabsorbtia ionilor de magneziu.

Colinesteraza serica
Colinesteraza (acil-colin-acil hidrolaza) face parte din grupul carboxil-esterazelor. Rolul sau
este variabil in functie de sediul de localizare. Astfel, intalnim:

• acetil colinesteraza-se gaseste in terminatiile nervoase colinergice si in

celulele KupWer

• alfa colinesteraza- se gaseste in hematii

• pseudocolinesteraza-se gaseste in hepatocite (celulele "catului)

Acetil colinesteraza influenteaza transmiterea influxului nervos. Alfa colinesteraza sau

colinesteraza specifica are rol in metabolismul hematiei pe linie proteica. Pseudocolinesteraza
sau colinesteraza nespecifica intervine in metabolismul proteic.

Exista mai multe metode de dozare a acestei substante:

• metoda rapida, care este in fapt o reactie de culoare- se bazeaza pe virajul

de culoare produs de acidul acetic eliberat de nzima prin hidroliza
acetilcolinei.

• metoda Michel sau macrometoda-utilizeaza acetilcolina ca substrat

eliberand acidul acetic titrabil cu solutie NaOH N/100

• metoda calorimetrica sau micrometoda al carei principiu consta in hidroliza

butiril-tiocolinei.

Pentru pseudocolinesteraza avem 5 tipuri de izoenzime, fiecare din ele putand fi evidentiata
prin electroforeza in gel de agar sau amidon. De asemenea cele 5 izoenzime pot fi evidentiate
prin metoda inhibitiei chimice diferentiate cu NaF –diizo-propilfluorofosfat.

Valori normale

204
Valori normale serice ale colinesterazei sunt:

• entru metoda rapida 1900 – 3800 mU/ml. O unitate reprezionta activitatea

enzimei care hidrolizeaza un micromol substrat in timp de 1 minut la 25 DE
grade

• pentru metoda Michel 3 – 6 ml NaOH N/100

Normal: in conditii de sarcina pseudocolinesteraza scade . Nivelul sanguin al

pseudocolinesterazei ofera date despre afectarea hepatica

Cresteri anormale

• obezitate grad III

• sindrom nefrotic

• icterele colestatice din neoplasm de cap de pancreas

• miastenia gravis

• hipertiroidie

Scaderi anormale

• hepatite acute

• ciroze hepatice decompensate

• metastazele hepatice

• starile casectice (din neoplasme)

• leucemia mieloblastica acuta

• distro"a musculara

• subnutritie

• intoxicatia cu pesticide

• infarct miocardic acut

Scaderea progresiva a pseudocolinesterazei si a albuminei sugereaza afectarea hepatica

ireversibila. Studiile statistice au aratat ca valoarea serica a psudocolinesterazei se coreleaza
cu nivelul proteinemiei mai ales al albuminemiei si cu cel al protrombinei.

205
Colinesteraza serica
Colinesteraza (acil-colin-acil hidrolaza) face parte din grupul carboxil-esterazelor. Rolul sau
este variabil in functie de sediul de localizare. Astfel, intalnim:

• acetil colinesteraza-se gaseste in terminatiile nervoase colinergice si in

celulele KupWer

• alfa colinesteraza- se gaseste in hematii

• pseudocolinesteraza-se gaseste in hepatocite (celulele "catului)

Acetil colinesteraza influenteaza transmiterea influxului nervos. Alfa colinesteraza sau

colinesteraza specifica are rol in metabolismul hematiei pe linie proteica. Pseudocolinesteraza
sau colinesteraza nespecifica intervine in metabolismul proteic.

Exista mai multe metode de dozare a acestei substante:

• metoda rapida, care este in fapt o reactie de culoare- se bazeaza pe virajul

de culoare produs de acidul acetic eliberat de nzima prin hidroliza
acetilcolinei.

• metoda Michel sau macrometoda-utilizeaza acetilcolina ca substrat

eliberand acidul acetic titrabil cu solutie NaOH N/100

• metoda calorimetrica sau micrometoda al carei principiu consta in hidroliza

butiril-tiocolinei.

Pentru pseudocolinesteraza avem 5 tipuri de izoenzime, fiecare din ele putand fi evidentiata
prin electroforeza in gel de agar sau amidon. De asemenea cele 5 izoenzime pot fi evidentiate
prin metoda inhibitiei chimice diferentiate cu NaF –diizo-propilfluorofosfat.

Valori normale

Valori normale serice ale colinesterazei sunt:

• entru metoda rapida 1900 – 3800 mU/ml. O unitate reprezionta activitatea

enzimei care hidrolizeaza un micromol substrat in timp de 1 minut la 25 DE
grade

• pentru metoda Michel 3 – 6 ml NaOH N/100

Normal: in conditii de sarcina pseudocolinesteraza scade . Nivelul sanguin al

pseudocolinesterazei ofera date despre afectarea hepatica

Cresteri anormale

• obezitate grad III

• sindrom nefrotic

206
 • icterele colestatice din neoplasm de cap de pancreas

• miastenia gravis

• hipertiroidie

Scaderi anormale

• hepatite acute

• ciroze hepatice decompensate

• metastazele hepatice

• starile casectice (din neoplasme)

• leucemia mieloblastica acuta

• distro"a musculara

• subnutritie

• intoxicatia cu pesticide

• infarct miocardic acut

Scaderea progresiva a pseudocolinesterazei si a albuminei sugereaza afectarea hepatica

ireversibila. Studiile statistice au aratat ca valoarea serica a psudocolinesterazei se coreleaza
cu nivelul proteinemiei mai ales al albuminemiei si cu cel al protrombinei.

Potasiu Seric (potasemie)

Determinarea valorilor serice ale potasiului.

Valori normale: 3,5 – 4,5 mEq/L

Scaderi anormale

• pierderi digestive (diaree, voma)

• disgravidii

• stenoza pilorica

• diaree

• "stule digestive

• pierderi urinare

207
Cresteri anormale

• insu"cienta corticosuprarenala

• distrugeri celulare cu alterari ale functiei renale

• insu"cienta renala acuta sau cronica

Semnificatie clinica

Mineral cu rol in buna functionare atat a muschilor scheletici cat si ai inimii. De aceea, lipsa
potasiului din muschii respectivi determina o slabire in activitatea lor. In mod normal, excesul
de potasiu din organism datorat alimentatiei se elimina automat prin rinichi in urina. Dar in
bolile in care se impiedica eliminarea potasiului prin rinichi (insuficienta renala,coma
diabetica, boala Addison), aceasta se aculumeaza in organism provocand tulburari ale inimii.

Valorile potasiului sunt scazute in sange cand se consuma alimente sarace in acest mineral ca:
paine alba, dulciuri rafinate ori dupa medicamente diuretice sau pe baza de cortizon. De
asemenea, medicamentele laxative si purgative elimina odata cu materiile fecale si cantitati
mari de potasiu. De aceea, cand se analizeaza potasiul, se va intrerupe tratamentul cu aceste
medicamente cu 48 de ore inainte de analiza. Transpiratia abundenta, varsaturile si diareea,
mai ales la copii mici, diabetul, postul prelungit sunt cauze frecvente de pierderi ale potasiului
din organism. (40-400 mEq/L intracelular, citoplasma celulelor, musculatura striata, miocard,
hematii).

Potasiu Seric (potasemie)

Determinarea valorilor serice ale potasiului.

Valori normale: 3,5 – 4,5 mEq/L

Scaderi anormale

• pierderi digestive (diaree, voma)

• disgravidii

• stenoza pilorica

• diaree

• "stule digestive

• pierderi urinare

Cresteri anormale

• insu"cienta corticosuprarenala

208
 • distrugeri celulare cu alterari ale functiei renale

• insu"cienta renala acuta sau cronica

Semnificatie clinica

Mineral cu rol in buna functionare atat a muschilor scheletici cat si ai inimii. De aceea, lipsa
potasiului din muschii respectivi determina o slabire in activitatea lor. In mod normal, excesul
de potasiu din organism datorat alimentatiei se elimina automat prin rinichi in urina. Dar in
bolile in care se impiedica eliminarea potasiului prin rinichi (insuficienta renala,coma
diabetica, boala Addison), aceasta se aculumeaza in organism provocand tulburari ale inimii.

Valorile potasiului sunt scazute in sange cand se consuma alimente sarace in acest mineral ca:
paine alba, dulciuri rafinate ori dupa medicamente diuretice sau pe baza de cortizon. De
asemenea, medicamentele laxative si purgative elimina odata cu materiile fecale si cantitati
mari de potasiu. De aceea, cand se analizeaza potasiul, se va intrerupe tratamentul cu aceste
medicamente cu 48 de ore inainte de analiza. Transpiratia abundenta, varsaturile si diareea,
mai ales la copii mici, diabetul, postul prelungit sunt cauze frecvente de pierderi ale potasiului
din organism. (40-400 mEq/L intracelular, citoplasma celulelor, musculatura striata, miocard,
hematii).

Electroforeza proteinelor serice

Separarea electroforetica a fractiunilor proteice din serul sanguin si evaluarea concentratiei
componentilor prin metoda fotometrica.

Proteinele totale din ser sunt descompuse in 5 categorii de substante numite fractiuni
proteinice.
Valorile medii normale ale acestor fractiuni (care se refera la persoanele de varsta adulta si
normal hranite) pot sa varieze pana la 10% in plus sau in minus, in special la copii, varstnici
sau la persoane care nu se alimenteaza normal.

Valori normale

Albumine:

• 52 – 62% sau 3,64 – 4,34 gr

Globuline:

• 38 – 48% sau 2,66 – 3,36 gr

• alfa-1-globuline: 2 – 5% sau 0,14 – 0,35 gr

• alfa-2-globuline: 6 – 9% sau 0,42 – 0,63 gr

• beta-globuline: 8 – 11% sau 0,56 – 0,77 gr

209
 • gamma-globuline: 14 – 21% sau 0,98 – 1,47 gr

Raportul albumine/globuline (A/G), daca se imparte valoarea albuminelor la valoarea

globulinelor se obtine un raport, care la oamenii sanatosi este de 1,2-1,5.

Cresterea raportului A/G nu are importanta prea mare, dar scaderea acestui raport sub cifra 1
arata ca este vorba fie de boli care scad sinteza de albumina sanguina, fie de boli care cresc
sinteza de globuline.

Cauzele care fac sa scada albuminele serului sunt aceleasi care produc si scaderea proteinelor
totale. Scaderea proportiei de albumine duce la o crestere relativa a proportiei de globuline.

Cresterea reala a globulinelor serice se intalneste intr-o serie de boli microbiene acute si
cronice, in bolile virotice si parazitare, in bolile de ficat si de rinichi, in bolile tumorale, in
reumatism, boli de sange, dupa vaccinari etc.

In unele boli pot sa creasca numai anumite fractiuni ale globulinelor asa cum se intampla in
hepatita cronica, cand cresc mult gamma-globulinele si imunoglobulinele A (Ig A). Dupa
tratamentul cauzei care a produs perturbarea fractiunilor proteinice, valorile electroforezei
serului revin la normal.

Antitrombina III
Este un test de sange care masoara cantitatea de antitrombina III (AT III), o proteina care ajuta
la prevenirea si reglarea coagularii sangelui.

Testul este indicat atunci cand se constata numeroase cheaguri de sange sau cand organismul
nu raspunde la medicatii anticoagulante. Poate sa ajute la determinarea cauzelor
hipercoagularii (coagularea marita a sangelui).

Valori normale: intre 0,20 si 0,45 mg/ml.

Scaderi anormale

Valorile micsorate ale AT III pot sa indice un risc sporit de coagulare. Cateva exemple de
conditii asociate cu coagularea marita a sangelui sunt:

• Tromboza venelor

• Embolie pulmonara (cheaguri de sange care ajung in plamani)

• Flebita (inamarea vaselor sanguine)

Pastilele anticonceptionale pot cauza o usoara scadere a nivelului de AT III.

Cresteri anormale

210
Cresterea valorii de AT III indica folosirea steroizilor anabolizanti.

Uree serica
Ureea reprezinta forma de excretie a azotului continut de proteine.

Cantitatea eliminata urinar este direct proportionala cu intensitatea catabolismului proteinelor,

cu conditia ca functia renala sa fie integra.

Ureea reprezinta practic azotul aflat in plasma si alaturi de alte componente cum ar fi creatina
creatinina, aminoacizi, acid uric, polipeptide, reprezinta azotul total care nu este continut de
proteine. Azotul neproteic total este azotul care se poate determina dupa precipitarea
proteinelor din plasma. Metodele de determinare ale ureei sunt:

• bazate pe reactia de precipitare (reactia cu xanthydrol)

• colorimetrice: cu diacetilmonoxina, reactiv Nessler, ureaza, dimetil glioxina

sau cu hipobromit de sodiu

Starile asociate cu cresterea concentratiei serice de uree sunt cunoscute ca "azotemice".

Azotemia este de trei tipuri: prerenala, renala, postrenala.

Dozarea ureei are drept scop diferentierea intre azotemia prerenala si postrenala utilizand
raportul Uree / Creatinina in stadiile finale ale afectiunilor renale, sau gastrointestinale ca
semn de ureotoxicoza.

La pacientii dializati ureea este marker de degradare a compusilor proteici.

Datorita interdependentei ureei de degradarea proteica, ureea este mai mult un factor de
prognostic decat de diagnostic al afectiunilor renale.

Valori normale

La adult

• uree: 30 – 45 mg% (300 mg/kg corp/zi)

• continutul de azot (azotul ureic sanguin): 10 – 20 mg%

La copil: ureea sanguina = 0,1 – 0,3 g/l

La sugar: 0,1 – 0,2 g/l

La nou-nascut: 40 – 70 mg/kg corp/zi

Valorile serice ale ureei sunt dependente de 3 factori: catabolismul proteic( aduse prin aport
alimentar sau produse de catre organism ), diureza ( eliminare urinara ), si capacitatea

211
functionala renala.Din acest motiv se cere ca rezultatele acestui test sa fie corelate cu
rezultatele altor teste cum ar fi testarea creatinemiei si a acidului uric sanguin.

Cresteri anormale

• afectiuni renale acute si cronice – ca si creatinina ureea este invers

proportionala cu GFR (rata de "ltrare glomerulara) , cat timp perfuzia
renala si aportul proteic sunt normale iar GFR >= 30 ml/min conc de uree
se va mentine normala; in afectiuni cronice renale cu GFR < 30 ml/min
ureea va monitoriza succesul dietei hipoproteice

• azotemie prerenala hemoragii, varsaturi, diaree, arsuri cu aport insu"cient

de lichide, datorita reducerii volumului extracelular, care atrage
diminuarea perfuziei renale si dezechilibre electrolitice, febra, tratamente
cu doze mari de glucocorticoizi raport U/C > 35

• azotemia postrenala obstructii ureterale, vezicale, uretrale, tumori

prostatice, prostatite, litiaze

• aport crescut de proteine > 200 g/zi U/C > 35 mg/dl

Scaderi anormale

• "ziologic la copii si gravide

• aport proteic scazut

• afectiuni hepatice grave insotite de perfuzii a la long cu lichide sarace in

electroliti

Raportul Uree / Creatinina in conditiile unui aport proteic normal ( 1g/Kg corp / zi ) este:

• 20 – 35 mg/dl (medie =25)

• 25 – 40 mmol/L (medie = 35)

• 10 – 16 mg/dl (medie = 12) daca dozam BUN

CYFRA 21-1
Cyfra 21-1 este o analiza care masoara fragmente de citokeratina existente in sange. Testarea
este de tip Elisa (enzyme-linked immunosorbent assay). Masurarea fragmentelor de
citokeratina 19 in sange se face in cazurile de cancer pulmonar (altfel de cancer pulmonar
decat cel cu celule mici) si in cazuri de carcinom cu celule scuamoase.

Insa cyfra 21-1 este folosit in special ca marker tumoral pentru neoplasmele de plaman. Se
pune intrebarea daca acest marker tumoral prezinta sensibilitatea si specificitatea necesara
pentru a fi considerat un marker util si pentru a fi folosit in diagnosticul timpuriu al
cancerelor.

212
Testul cyfra 21-1 foloseste doi anticorpi monoclonali specifici (KS 19.1 and BM 19.21)
pentru citokeratina 19.

Valori normale

Valoarea medie a indivizilor sanatosi este de aproximativ: 1.3 ng/mL.

La pacientii cu afectiuni pulmonare tumorale benigne, valoarea medie a fost intre 1,7 si 2,9
ng/ml.

NU s-a observat o diferenta semnificativa intre sexe. De asemenea nu s-a stabilit o corelatie
intre fumat si nivelurile sanguine ale cyfra 21-1.

NU s-a facut o legatura clara intre subtipurile de afectari benigne (cum ar fi tuberculoza
pulmonara, pneumonia ) si cyfra21-1, toate inregistrand cresteri moderate ale nivelelor serice.
Pentru valori mai mari de 3,3 – 3,5 ng/ml, specificitatea testului cyfra 21-1 pentru afectari
benigne ale plamanului este de 95% iar sensibilitatea pentru afectari maligne cum ar fi
cancerul pulmonar cu celule mici , carcinom cu celule scuamoase , adenocarcinom, si
carcinom cu celule mari nediferentiate este de: 20% , 62%, 39%, si respectiv pentru ultimul
36% .

Se considera a fi valori foarte mari cele care depasesc 5 ng/ml .

Se observa ca sensibilitatea este foarte scazuta in cazul tipului de cancer pulmonar cu celule
mici. Insa in cazul cancerelor pulmonare altele decat cu celule mici ,aceasta sensibilitate este
de aproximativ 51 % , mai mare decat sensibilitatea antigenului carcinoembrionar.

Sensibilitatea acestuia din urma este mai mare in cazul adenocarcinomului -58 % , este mai
mare decat a altor markeri. Markerul cyfra 21 – 1 este un marker foarte bun pentru cancerul
cu celule scuamoase unde valorile crescute ale acestui marker(printre cele mai mari valori ale
tuturor markerilor) recomanda realizarea testului ELISA in caz de suspiciune.

Nivelurile sanguine ale markerului cyfra 21 – 1 sunt desigur corelate cu stadiul tumorii si
marimea ei, legatura dintre aceste valori fiind una de directa proportionalitate . Este markerul
tumoral cu un indice de susceptibilitate deosebit de mare – indicatie majora – pentru cancerul
pulmonar, in special pentru cancerul pulmonar altul decat cel cu celule mici (NSCLC).

In alte afectiuni insa pot exista cresteri ale nivelelor serice. Poate avea un nivel ridicat si in
alte afectiuni neoplazice (cancerul de vezica urinara, cancerul laringian, formatiuni pulmonare
de origine necunoscuta). Utilitatea cea mai mare o are markerul pentru monitorizarea
tratamentului si a evolutiei bolii.

213
CA 15-3
Ca 15-3 este un marker tumoral. Markerii tumorali sunt substante, care pot fi produse de catre
tumora sau care apar ca raspuns al organismului fata de aceste antigene (aceste substante
produse de catre tumora sunt antigene).

Numarul lor (al markerilor) este destul de mare. Desi numarul lor este mare si exista tehnici
abordabile in practica medicala, rolul lor in diagnosticarea diferitelor tipuri de cancer este
minor, mai ales in stadiile precoce ale neoplaziilor.

Studiul tumorilor, in general, si a celor maligne, in special, reprezinta una din pricipalele
probleme actuale de sanatate, la care participa medici specialisti din diverse domenii.
Dezideratul actual al eforturilor lor il constituie descoperirea unor factori, care sa confirme
prezenta unor formatiuni tumorale maligne la nivelul organismului in stadii incipiente,
curabile.

Ca un marker sa fie util in diagnostic el ar trebui sa indeplineasca niste criterii, sa faca fata
unor exigente.

Caracteristicile sale trebuie sa fie bine stiute si orientate catre utilitate. Caracteristicile
principale ale unui marker tumoral ar trebui sa fie:

• acuratete 100%, in diferentierea intre celulele normale si cele canceroase

ale organismului;

• capacitatea de a depista toate tumorile pacientului in stadii incipiente;

• speci"citate de organ;

• corelatie directa intre valoarea markerului si stadiul bolii;

• capacitatea de a indica raspunsul pacientului la tratament;

• valoare prognostica.

Validitatea markerilor tumorali depinde de o serie de parametrii, pe care acestia trebuie sa ii

indeplineasca. Acestia sunt: specificitate, sensibilitate, valoare predictiva pozitiva, valoare
predictiva negativa.

Principalul rol al markerilor este in screening ei avand valoare diagnostica. De asemenea se

pot folosi pentru a realiza estimari, deci pentru valoarea prognostica si nu in ultimul rand
pentru aprecierea eficacitatii terapiei alese.

Alaturi de acesti markeri tumorali, trebuie remarcat faptul, ca pot fi folosite si alte
determinari, cum ar fi: determinarea cantitatii ADN in celulele tumorale (ADN ploidia). Nu
trebuie absolutizata valoarea markerilor tumorali.

214
Markerii tumorali pot fi gasiti la valori crescute in anumite tipuri de cancer, dar valorile pot fi
crescute si in unele afectiuni benigne.

CA15-3 semnifica CANCER ANTIGEN 15-3. Tehnicile folosite pentru masurarea acestui
marker detecteaza 2 site-uri antigenice asociate cu celulele canceroase mamare.

CA15-3 este folosit, in principal, ca marker in cancerul de san, valori foarte mari ale acestuia
semnificand un stadiu avansat de boala sau un cancer in stadiu metastatic.

CA15-3 se foloseste si pentru monitorizarea terapeutica a cancerului de san. Valori mari

postterapeutic ale CA15-3 pot indica o recidiva locala sau o lipsa de raspuns la tratament, deci
o extindere a bolii .

Valori crescute ale CA15-3 pot fi gasite si in alte neoplazii (cancerul ovarian, cancerul
pulmonar, cancerul gastric, cancer pancreatic, cancerul de prostata).

Unele afectiuni benigne (endometrioza, afectiuni inflamatorii pelvine, hepatita, afectiuni

benigne ale sanului, ovarului, sarcina sau alaptarea) pot determina cresteri ale CA15-3. Acest
antigen are indicatie crescuta in monitorizarea tratamentului si a evolutiei bolii in cancerul
mamar.

Valorile normale: < 40 U/ml.

Valorile moderat crescute sunt cele cuprinse intre 40 -60 U/ml, iar valorile extrem de mari
care necesita o atentie sporite din partea doctorului si care determina conduita terapeutica sunt
cele care depasesc 60 U/ml.

NSE
NSE inseamna NEURON SPECIFIC ENOLASE si este o enzima glicolitica , ea fiind
localizata in special in citoplasma neuronala. Neuron Specific Enolaza este una dintre cele
cinci izoenzime ale enzimei glicolitice enolaza. Aceasta din urma este eliberata atunci cand
tesutul nervos este traumatizat.

Enolazele sunt homodimeri sau heterodimeri avand trei subunitati :alfa de aproximativ 46
kDaltoni, beta de aproximativ 44 kDaltoni si gamma avand aproximativ 46 kDaltoni.
Subunitatea alfa este prezenta in cele mai multe tesuturi, in timp ce sununitatea beta se
intalneste numai in muschi. Subunitatea gamma este prezenta preponderent in neuroni precum
si in celule neuroendocrine normale si tumorale. In neoplasmele neuroendocrine intalnim
adesea coexpresia NSE si Chr A(chromogranin A) Izoenzima gamma-gamma a enolazei se
intalneste in concentratie crescuta in sange in cadrul cancerului pulmonar cu celule mici si in
neuroblastoma.

NSE poate fi eliberata in concentratie crescuta in sange in neoplasme neuronale sau

neuroendocrine si de asemenea in cancerul pulmonar.

215
Una dintre principalele atribute ale testului este aceea de a urmari eficacitatea tratamentului,
testul de determinare a acestei enzime putand da un raspuns la intrebarea: Care este raspunsul
la terapie? Dintr-un grup de 13 persoane cu cancer pulmonar cu celule mici la care s-a inceput
chimioterapia, 7 dintre ei care nu raspundeau la tratament aveau nivele foarte mari ale NSE
(peste 100 ng/ml, unii avand chiar 490 ng/ml) iar la restul de 6 nivelul de NSE desi crescut era
totusi sub valoarea de 100ng/ml (la unii ajung la 28 ng/ml).

Valorile sunt obtinute din primele trei zile de chimioterapie. Exista dovezi ca nivelul seric al
neuron-specific enolazei se coreleaza cu distrugerea tumorala. Cresteri ale nivelului seric al
NSE apar mai des si sunt mai mari in fazele avansate ale cancerului decat in fazele incipiente.
Enzima a fost pusa in evidenta in cantitate crescuta in serul tuturor pacientilor cu trei sau chiar
mai mult de trei metastaze.

Cresteri ale NSE se intalnesc in neuroblastom, dar si alte tumori ale copiilor. Totusi nivelul de
peste 100 ng/ml la copil este inalt sugestiv pentru neuroblastom. Cresteri se mai pot intalni si
la pacienti care fac dializa. Metoda de testare cea mai folosita se numeste RIA. Aceasta
metoda nu este o metoda de screening.

Valori normale: 0 – 1,5 – 15 ng/mL

Valorile ce reprezinta cresteri moderate ale concentratiei serice a acestui marker sunt: 15 – 40
ng/ml.

Valorile sugestive reprezinta cresteri de cateva ori peste nivelul normal (chiar de sute de ori).

Se considera a fi cresteri mari , cele de peste 40 ng/ml.

Alte afectiuni unde se intalneste un nivel seric crescut al NSE: NSE a fost detectat la pacienti
cu neuroblastom si cancer pulmonar cu celule mici (small cell lung cancer-SCLC), dar si la
pacienti cu tumora Wilms, melanom, cancer de tiroida, rinichi, testicul si pancreas (3, 12).

NSE se foloseste mai ales pentru monitorizarea tratamentului si evolutiei cancerului pulmonar
cu celule mici, a neuroblastomului, a cancerului tiroidian medular.

CA 19-9
CA 19-9 insemna Carbohydrat Antigen 19-9. Acest antigen este un marker tumoral. In prezent
Markerii tumorali sunt rar folositi dar au o importanta tot mai mare in diagnosticul
neoplasmelor.

Markerii tumorali sunt substante, care pot fi produse de catre tumora sau care apar ca raspuns
al organismului fata de aceste antigene. Desi numarul lor este mare si exista tehnici abordabile
in practica medicala, rolul lor in diagnosticarea diferitelor tipuri de cancer este minor, mai ales
in stadiile precoce ale neoplaziilor.

216
Detectarea markerilor tumorali se poate face fie in sange, fie in urina, sau alte tesuturi ale
organismului in functie de tipul de cancer. CA 19-9 este prezent in pancreas dar si in tesutul
epitelial al stomacului dar nu numai (alte locuri sunt si alte parti ale tubului digestiv).

Markerii tumorali CA 19-9 sunt produsi fie de catre tumora insasi, fie de catre organism, ca
raspuns la prezenta tumorii maligne sau in anumite afectiuni benigne necanceroase.

Printre trasaturile importante ale unui marker se numara cea conform careia el trebuie sa
diferentieze fara echivoc celulele normale si cele canceroase ale organismului. O alta trasatura
importanta este specificitatea de organ, care insa nu este indeplinita aici.

Markerul CA 19-9 este folosit pentru detectia si urmarirea in special a tratamentului

cancerului pancreatic. Insa multitudinea de alte neoplasme in care poate fi intalnit ii da
aceasta nespecificitate de organ. Markerul CA 19-9 are indicatie majora in suspiciunea de
cancer pancreatic, hepatic, biliar sau gastric precum si in monitorizarea pacientilor cu aceste
tipuri de neoplazii.

De asemenea tot acest marker mai are o indicatie relativa in diagnosticarea si monitorizarea
cancerului colorectal si ovarian. Testarea pozitiva nu inseamna insa prezenta categorica si
singulara a neoplasmului, alte investigatii fiind absolut necesare in stabilirea unui diagnostic
corect.

Validitatea markerului tumoral depinde de o serie de parametrii, pe care acesta trebuie sa ii

indeplineasca:

• sensibilitatea reprezinta probabilitatea ca rezultatul testului sa "e pozitiv in

prezenta formatiunii tumorale; ea reprezinta raportul dintre numarul
rezultatelor adevarat pozitive si suma dintre numarul rezultatelor adevarat
pozitive si numarul rezultatelor fals negative.

• speci"citatea: probabilitatea ca rezultatul negativ al testului sa corespunda

starii de sanatate a pacientului. Ea reprezinta raportul dintre numarul
rezultatelor adevarat negative si suma dintre numarul rezultatelor
adevarat negative si numarul rezultatelor fals positive.

Atat sensibilitatea cat si specificitatea sunt destul de scazute in cazul acestui marker deoarece
el apare, la valori crescute, in stadii avansate ale bolii ( in fazele incipiente, desi formatiunea
tumorala este prezenta exista posibilitatea de a intalni rezultate negative), iar specificitatea de
organ este mica.

Valoarea diagnostica a markerului este orientativa caci doctorul va trebui sa efectueze

investigatii suplimentare pentru a determina cauza si stadiul unui eventula neoplasm sugerat
de CA 19-9.

Cea mai importanta utilizare a lui CA 19-9 s-a demonstrat a fi monitorizarea eficacitatii
tratamentului administrat bolnavilor cu neoplasm. S-a constatat ca niveluri crescute ale

217
markerului tumoral determinate preoperator au fost asociate cu recidive locale sau metastaze
precoce, fata de cazurile cu niveluri moderate.

Postoperator, persistenta unor niveluri crescute are semnificatia neextirparii in intregime a

tumorii sau prezenta metastazelor.

CA19-9 este prezent in tesutul epitelial fetal al stomacului, intestinului, ficatului si

pancreasului. La adult, poate fi gasit in pancreas, ficat, plaman si tract biliar. Este folosit in
principal ca marker pentru cancerul de pancreas, gasindu-se la valori crescute mai ales in
stadii avansate .

CA19-9 poate fi crescut si in alte cancere (cancerul hepatic, cancerul pulmonar, cancerul de
san, cancerul uterin, cancerul ovarian mucinos, cancerul colorectal). De asemenea un rol
important i se atribue lui CA 19-9 in cancerul de cai biliare. Unele afectiuni benigne (ciroza
hepatica, hepatite, pancreatite, colecistite, boli autoimune, fibroza chistica sau alte afectiuni
benigne ale pulmonului, rinichiului sau tractului gastrointestinal) se pot asocia cu valori
crescute ale CA19-9.

Markerii tumorali pot fi folositi si ca markeri de prognostic pentru o neoplazie (detectarea

unor valori mari ale markerilor tumorali la anumite intervale de timp, dupa incheierea
tratamentului, are semnificatia unei evolutii nefavorabile cu posibilitatea aparitiei unei
recidive sau extinderea tumorii cu metastazare).

Valorile normale: <35 U/ml.

Valori considerate a fi cresteri moderate sunt cele cuprinse in intervalul : 35 – 100 U/ML. Iar
valorile cele mai importante prin prisma atitudinii terapeurice pe care o impun sunt cele ce
depasesc 100 U/ml.

CA 72-4
CA 72-4 este un marker tumoral. Markerii tumorali sunt substante, care pot fi produse de catre
tumora sau care apar ca raspuns al organismului fata de aceste antigene. Studiul tumorilor, in
general, si a celor maligne, in special, reprezinta una din pricipalele probleme actuale de
sanatate, la care participa medici specialisti din diverse domenii. Dezideratul actual al
eforturilor lor il constituie descoperirea unor factori, care sa confirme prezenta unor
formatiuni tumorale maligne la nivelul organismului in stadii incipiente, curabile.

Validitatea markerilor tumorali depinde de o serie de parametrii, pe care acestia trebuie sa ii

indeplineasca:

• sensibilitatea reprezinta probabilitatea ca rezultatul testului sa "e pozitiv in

prezenta formatiunii tumorale; ea reprezinta raportul dintre numarul
rezultatelor adevarat pozitive si suma dintre numarul rezultatelor adevarat
pozitive si numarul rezultatelor fals negative.

218
 • speci"citatea: probabilitatea ca rezultatul negativ al testului sa corespunda
starii de sanatate a pacientului. Ea reprezinta raportul dintre numarul
rezultatelor adevarat negative si suma dintre numarul rezultatelor
adevarat negative si numarul rezultatelor fals positive.

• valoarea predictiva pozitiva (VPP) reprezinta probabilitatea prezentei

formatiunii tumorale la pacientii, ale caror teste au avut rezultate pozitive.
VPP reprezinta raportul dintre numarul rezultatelor adevarat pozitive si
suma dintre numarul rezultatelor adevarat positive si numarul rezultatelor
fals positive.

• valoarea predictiva negativa (VPN) reprezinta probabilitatea ca tumora sa

"e absenta, in prezenta valorilor negative ale testului. VPN reprezinta
raportul dintre numarul rezultatelor adevarat negative si suma dintre
numarul rezultatelor adevarat negative si numarul rezultatelor fals
negative.

CA 72-4 este o glicoproteina mucin-like de greutate moleculara 220-400 kDaltoni. Metodele

de determinare ale acestui marker sunt:RIA, ELISA.

CA72-4 este markerul tumoral cel mai specific pentru cancerul gastric. Determinarea lui in
perioada preoperatorie in sangele pacientilor poate servi la stadializarea bolii, dar nu poate fi
un indicator de predictie al recidivei clinice independent, ci asociat altor markeri tumorali
(CEA, TPA). Valori semnificative ale markerului au fost semnalate in cazurile de cancer
gastric cu metastaze ganglionare sau cu invazia seroaselor. El poate sa apara la valori crescute
si in unele afectiuni benigne (endometrioza).

Valoarea acestui marker este una atat de screening, de diagnostic, cat si valoare de prognostic
insa el trebuie intotdeauna asociat cu alte teste si chiar cu alti markeri (de exemplu CEA). De
asemenea un rol important il are in monitorizarea eficacitatii terapiei alese.

CA 72-4 poate prezenta un nivel seric ridicat si in anumite afectiuni benigne cum ar fi de
exemplu: pancreatite, ciroze hepatice boli pulmonare, boli reumatismale, afectiuni
ginecologice, afectiuni ale ovarelor si ale tractului gastro-intestinal.

Valorile normale: 0- 5 U/ml

Valorile moderat crescute sunt cele considerate intre 6-30 U/ml.

Valorile crescute mult sunt cele de peste 30 de unitati la ml.

Exista un numar mare de markeri tumorali, dar pentru practica medicala ei nu pot fi folositi
singulari cu rol diagnostic, mai ales in stadiile precoce ale neoplaziilor. Valorile lor crescute
corespund unor stadii avansate ale neoplaziei.

Markerii tumorali sunt utili, in special pentru monitorizarea tratamentului (valori scazute ale
markerilor semnificand un tratament eficace, persistenta unor valori mari sau cresterea

219
valorilor markerilor in timpul sau postterapeutic semnalizeaza un tratament cu efecienta
redusa sau lipsa de raspuns la tratament, ceea ce impune schimbarea tratamentului).

Markerii tumorali pot fi folositi si ca markeri de prognostic pentru o neoplazie (detectarea

unor valori mari ale markerilor tumorali la anumite intervale de timp, dupa incheierea
tratamentului, are semnificatia unei evolutii nefavorabile cu posibilitatea aparitiei unei
recidive sau extinderea tumorii cu metastazare).

Nu trebuie absolutizata valoarea markerilor tumorali. Markerii tumorali pot fi gasiti la valori
crescute in anumite tipuri de cancer, dar valorile pot fi crescute si in unele afectiuni benigne.
Din aceasta cauza, markerii tumorali trebuie corelati cu tabloul clinic si cu alte teste de
laborator sau cu explorari imagistice, crescand astfel valoarea lor in diagnostic, stadializare
sau monitorizarea terapeutica sau evolutiva a pacientilor cu diverse neoplazii.

CA 15-3
Ca 15-3 este un marker tumoral. Markerii tumorali sunt substante, care pot fi produse de catre
tumora sau care apar ca raspuns al organismului fata de aceste antigene (aceste substante
produse de catre tumora sunt antigene).

Numarul lor (al markerilor) este destul de mare. Desi numarul lor este mare si exista tehnici
abordabile in practica medicala, rolul lor in diagnosticarea diferitelor tipuri de cancer este
minor, mai ales in stadiile precoce ale neoplaziilor.

Studiul tumorilor, in general, si a celor maligne, in special, reprezinta una din pricipalele
probleme actuale de sanatate, la care participa medici specialisti din diverse domenii.
Dezideratul actual al eforturilor lor il constituie descoperirea unor factori, care sa confirme
prezenta unor formatiuni tumorale maligne la nivelul organismului in stadii incipiente,
curabile.

Ca un marker sa fie util in diagnostic el ar trebui sa indeplineasca niste criterii, sa faca fata
unor exigente.

Caracteristicile sale trebuie sa fie bine stiute si orientate catre utilitate. Caracteristicile
principale ale unui marker tumoral ar trebui sa fie:

• acuratete 100%, in diferentierea intre celulele normale si cele canceroase

ale organismului;

• capacitatea de a depista toate tumorile pacientului in stadii incipiente;

• speci"citate de organ;

• corelatie directa intre valoarea markerului si stadiul bolii;

• capacitatea de a indica raspunsul pacientului la tratament;

220
 • valoare prognostica.

Validitatea markerilor tumorali depinde de o serie de parametrii, pe care acestia trebuie sa ii

indeplineasca. Acestia sunt: specificitate, sensibilitate, valoare predictiva pozitiva, valoare
predictiva negativa.

Principalul rol al markerilor este in screening ei avand valoare diagnostica. De asemenea se

pot folosi pentru a realiza estimari, deci pentru valoarea prognostica si nu in ultimul rand
pentru aprecierea eficacitatii terapiei alese.

Alaturi de acesti markeri tumorali, trebuie remarcat faptul, ca pot fi folosite si alte
determinari, cum ar fi: determinarea cantitatii ADN in celulele tumorale (ADN ploidia). Nu
trebuie absolutizata valoarea markerilor tumorali.

Markerii tumorali pot fi gasiti la valori crescute in anumite tipuri de cancer, dar valorile pot fi
crescute si in unele afectiuni benigne.

CA15-3 semnifica CANCER ANTIGEN 15-3. Tehnicile folosite pentru masurarea acestui
marker detecteaza 2 site-uri antigenice asociate cu celulele canceroase mamare.

CA15-3 este folosit, in principal, ca marker in cancerul de san, valori foarte mari ale acestuia
semnificand un stadiu avansat de boala sau un cancer in stadiu metastatic.

CA15-3 se foloseste si pentru monitorizarea terapeutica a cancerului de san. Valori mari

postterapeutic ale CA15-3 pot indica o recidiva locala sau o lipsa de raspuns la tratament, deci
o extindere a bolii .

Valori crescute ale CA15-3 pot fi gasite si in alte neoplazii (cancerul ovarian, cancerul
pulmonar, cancerul gastric, cancer pancreatic, cancerul de prostata).

Unele afectiuni benigne (endometrioza, afectiuni inflamatorii pelvine, hepatita, afectiuni

benigne ale sanului, ovarului, sarcina sau alaptarea) pot determina cresteri ale CA15-3. Acest
antigen are indicatie crescuta in monitorizarea tratamentului si a evolutiei bolii in cancerul
mamar.

Valorile normale: < 40 U/ml.

Valorile moderat crescute sunt cele cuprinse intre 40 -60 U/ml, iar valorile extrem de mari
care necesita o atentie sporite din partea doctorului si care determina conduita terapeutica sunt
cele care depasesc 60 U/ml.

Antigen carcinoembrionar CEA

CEA reprezinta antigenul carcinoembrionar. Antigenul carcinoembrionar este o glicoproteina
(glucide peste 50% iar proteine peste 40%) cu greutatea moleculara de aproximativ 200 000
de Daltoni si cu constanta de sedimentare de 7-8 S. A fost izolat in 1965 de Gold si Freedman.

221
Antigenul carcinoembrionar este produsul de secretie al:

1. glicocalixului enterocitelor normale unde se elibereaza sub inuenta

factorului inamator

2. adenocarcinoamelor colonice

3. suferintelor hepatice cronice de tip inamator (hepatita cronica agresiva ,

ciroza hepatica alcoolica , ciroza hepatica primitiva)

4. formelor neoplazice hepatice

5. eziunilor obstructive si inamatorii ale cailor biliare

Cresterea nivelului seric al antigenului carcinoembrionar in suferintele hepatice survine ca

urmare a reducerii cotei de metabolizare, dar si a excesului de sinteza hepatocitara , iar in
afectiunile cailor biliare este expresia interferarii procesului de excretie hepatocitara.

In sangele uman se afla doua tipuri de antigeni carcinoembrionari. Cea mai importanta forma
circulanta de antigen carcinoembrionar pare a fi izoantigenul CAB , care manifesta o
specificitate ridicata pentru cancerele digestive . Determinarea antigenului carcinoembrionar
este totusi nespecifica nu numai datorita multiplelor afectiuni in care concentratia sanguina a
acestuia creste dar si datorita pozitivitatii sale intr-o incidenta de aproximativ 33-35 % din
cazuri si la fumatori.

Determinarea nivelului sanguin al antigenului carcinoembrionar se face prin aceleasi metode

ca si pentru detectarea alfa 1 fetoproteinei. Aceste metode de detectare sunt variabile ca
sensibilitate , in functie de cresterea gradului de determinare.

Aceste metode sunt:

• imunelectroforeza

• imunodifuzia

• difuziunea dubla

• electroimunodifuzia cantitativa

• metode radio imunologice

Antigenul carcinoembrionar migreaza electroforetic cu beta globulinele.

Valorile normale: < 2,5 ng/ ml

Celulele canceroase produc mari cantitati de CEA, dar acest marker se gaseste in mod normal
(in mici cantitati) in sangele persoanelor sanatoase.

222
Valori mari de CEA se gasesc la persoane cu cancer sau cu anumite afectiuni benigne. CEA se
recomanda a se utiliza, in principal, in monitorizarea cancerului colorectal, in special cand se
pune problema metastazarii acestuia.

CEA poate fi folosit si dupa tratamentul cancerului colorectal, pentru detectarea unei recidive
a acestuia. CEA poate, totusi, sa se gaseasca la valori mari si in alte tipuri de cancer, cum ar fi:
melanomul, limfomul, cancerul de san, cancerul pulmonar, cancerul pancreatic, cancerul
gastric, tiroidian, renal, hepatic, ovarian, cancerul de vezica urinara si de col uterin Valori
mari ale CEA se pot gasi si in unele afectiuni benigne, incluzand inflamatii osoase,
pancreatita, afectiuni hepatice. De remarcat faptul ca si fumatul poate determina cresterea
valorilor CEA peste normal.

Anti HCV
Test specific de depistare in sange a anticorpilor anti-virus hepatita C.

Anticorpii nu sunt suficienti pentru a oferi imunitate organismului si testul nu poate face
distinctia intre infectia acuta si cea cronica.

Daca testul este pozitiv se recomanda repetarea sa pentru eliminarea erorilor de laborator.

Valori normale: negativ

Semnificatia clinica

Anticorpii pot lipsi in primele 4 saptamani dupa infectare la aprox. 30 % dintre persoane.
Dupa 3 luni de la infectare, anticorpii sunt detectati la 90 % din persoanele infectate

Doar biopsia hepatica poate apoi identifica tipul si gradul leziunilor hepatice si determina
severitatea bolii, fiind necesara pentru evaluarea inceperii tratamentului

Enzimele hepatice (GOT, GPT) pot fi crescute (ele sunt eliberate in sange cand celulele
hepatice sunt distruse) sau pot fi normale, in functie de perioadele de activitate sau inactivitate
a bolii.

Daca este depistata prezenta anticorpilor (HCV-Ac), se poate determina prezenta in sange a
ARN-ului viral (HCV-RNA) care confirma prezenta virusului in sange

Aceasta determinare este necesara apoi pentru initierea si evaluarea tratamentului.

Este utila si determinarea genotipului viral, anumite tipuri de virus raspunzand mai bine la
tratament decat altele. Genotipul nu are insa legatura cu felul in care va evolua boala ca
severitate. Este util de stiut genotipul viral doar pentru a putea face o evaluare a raspunsului
care ar putea fi obtinut la tratamentul antiviral. Astfel, studiile au aratat ca genotipul 1 (cel
mai frecvent in SUA) este cel mai rezistent la tratament. Bolnavii care au acest tip de virus au

223
sanse 40-45% de a obtine un raspuns sustinut dupa tratamentul asociat. Bolnavii care au
infectie cu genotipul 2 au sanse de 85% de a obtine un raspuns sustinut la tratament

in cadrul procesului de determinare a diagnosticului trebuie discutata si prezenta factorilor de

risc si calea prin care infectarea s-a produs.

Timp de sangerare
Este o analiza care determina capacitatea de coagulare a sangelui. Cu un ac se inteapa usor
lobul urechii astfel incat sa iasa o picatura de sange, apoi se cronometreaza timpul care trece
pana cand intepatura nu mai sangereaza.

Valori normale: 3 – 4 minute

Prelungirea TS indica o perturbare in mecanismul de coagulare a sangelui, cu tendinta la

hemoragie

INR
Testul INR este un test calculat din testul PT timpul de protrombina. PT este o masura a
vitezei de coagulare a sangelui. Pentru determinarea PT, proba de sange se amesteca cu un
reactiv care determina coagularea sangelui. Rezultatul PT se exprima in secunde, si reprezinta
timpul de coagulare.

Datorita diferitelor tipuri de reactivi care pot fi folositi, rezultatele obtinute cu reactivi diferiti
nu pot fi comparate direct intre ele. Pentru a tine seama de varietatea reactivilor, rezultatele
trebuie sa fie transformate intr-o unitate de masura standard, care sa nu depinda de reactivul
folosit. Aceasta unitate standard se numeste unitate INR (International Normalized Ratio).

Valori normale

• La persoanele care nu sunt in tratament cu anticoagulante, valorile INR

sunt aproximativ 1. Cu cat este mai mare valoarea INR coagularea se
realizeaza mai greu si viceversa.

• La persoanele care sunt in tratament cu anticoagulante, clinicianul

monitorizeaza valorile INR pentru stabilirea dozei de tratament. Valorile
cele mai uzuale ale INR pentru o persoana in tratament sunt intre 2 si 4.

RPR
RPR (reagin plasma response) este un test de depistare a sifilisului care masoara anticorpii
produsi de Treponema pallidum, bacteria care cauzeaza sifilisul. Totusi, organismul nu
produce intotdeauna anticorpi ca raspuns la activitatea bacteriei sifilisului, asa ca testul nu
este intotdeauna exact. Testul este similar cu VDRL (Venereal Disease Research Laboratory) .

De ce se face aceasta analiza

224
Sifilisul este o infectie usor de tratat. Pe langa necesitatea de testare a pacientilor care au
simptome sau semne de sifilis, RPR – ul ar trebui sa faca parte din analize facute de gravide in
timpul sarcinii.

Valori normale

Valoarea unui test negativ depinde de stadiul in care se afla suspectul de sifilis. Testul este cel
mai concludent in fazele secundare si latente cand cel mai probabil este pozitiv. In timpul
fazei primare si tertiare acest test poate in mod eronat sa dea rezultat negativ, fiind necesare
alte teste inainte de excluderea diagnosticului de sifilis.

O valoare pozitiva a testului indica prezenta sifilisului. In acest caz, urmatoarea faza este
confirmarea rezultatului printr-o analiza TPHA, care este un test mai specializat de sifilis.

Urmatoarele situatii pot cauza un rezultat pozitiv fals:

• SIDA

• Anumite tipuri de pneumonie

• Malaria

Factor Rh
Importanta imunologica a factorului Rh consta in situatia nedorita in care o viitoare mama Rh
negativa este insarcinata si tatal copilului este Rh pozitiv. In organismul matern iau nastere
anticorpi anti-Rh care pot influenta negativ evolutia sarcinii, mai ales daca are loc o
comunicare intre sangele matern si cel fetal.

Dintre complicatiile care pot sa apara la fat cea mai grava este eritroblastoza, caracterizata
clinic prin trei simptome: anemie hemolitica, icter grav si edem generalizat.

In timpul nasterii, hematiile fatului pot trece in circulatia sanguina a mamei care, fiind Rh
negativa, va reactiona imun fata de antigenele Rh pozitiv ale fatului, pe care acesta le-a
mostenit de la tatal Rh pozitiv.

Anticorpii materni anti Rh sunt Ig-ne care au proprietatea de a traversa bariera placentara, iar
la fetii ulteriori, cu tatal Rh pozitiv, va putea sa apara hemoliza intravitala sau chiar moartea
fatului.

Anti HBs
Anti HBs – anticorpi specifici de tip Ig G, anti-antigene de suprafata a virusului hepatitei B.

Cand testul este pozitiv, inseamna ca persoana respectiva are deja dezvoltata imunitate
impotriva virusului hepatitei B

Valori normale: > 2 IU/l

225
Interpretarea rezultatelor pt Anti HBs

Domeniul de masurare -2.00-1000 UI/l (defineste limita de detectie si maximum curbei de

referinta).

Valorile sub limita de detectie se exprima astfel < 2.00UI/L.

Valorile peste limta de detectie se exprima astfel > 1000 UI/L sau > 100 000 UI/L pentru
esantioanele diluate 1/100 (dilutia se face manual sau automat cu ser fiziologic sau ser uman
negativ ptr HVB, iar rezultatul se inmulteste cu factorul de dilutie).

Esantioanele al caror rezultate sunt < 10 UI/L sunt negative.

Esantioanele al caror rezultate sunt > 10 UI/L sunt pozitive.

Semnificatie clinica

Anti HBs apar dupa o hepatita cu HBV (semn de convalescenta sau imunitate) sau dupa
vaccinare contra hepatitei B.

Anti HBs sunt detectabili toata viata.

Au rol de monitorizare a succesului terapeutic in hepatita de tip B acuta.

In cazul vaccinarii anti HVB permite verificarea necesitatii si succesului vaccinarii anti HVB.

Anti – TPO
Aticorpi TPO (anti tiroid peroxidaza)

• TPO (anti tiroid peroxidaza) se gaseste in microzomii tirocitelor si se

exprima pe suprafata celulelor atipice , in asociatie cu tyroglobulina (TG)
are rol esential in iodinarea L-tyrozinei si formarea hormonilor tiroidieni T4,
T3 si fT3

• TPO are potential autoantigenic.

• Determinarea concentratiei serice de anti TPO este utila in diagnosticul

tiroiditelor autoimune:

Valori normale: 0 – 34 IU/ml

Cresteri anormale

• 90% din pacientii cu tiroidita Hashimoto cronica

• 70% din pacientii cu boala Graves

226
Nivelul seric al anti TPO nu este totdeauna corelat cu starea clinica, un nivel normal nu
exclude boala , dar reaparitia anti TPO dupa remisie poate insemna o recrudescenta a bolii.

Valori crescute se intalnesc in:

• Tiroidita Hashimoto

• Boala Graves

• Mixedem idiopatic

• Boala Addison

• Tiroidita Riedl

Seminificatii clinice

• Tiroidite – in special pentru detectia tiroiditelor cronice limfocitare

(b.Hashimoto)

• Hipotiroidism primar (forme subclinice, latente)

• Hipertiroidism – mai ales ca analiza aditionala la determinarea TRAK

(anticorpi antireceptori TSH) la pacienti cu boala

• Graves Gusa endemica pentru evaluarea prezentei unei boli tiroidiene

autoimune suprapuse.

Anti HCV
Test specific de depistare in sange a anticorpilor anti-virus hepatita C.

Anticorpii nu sunt suficienti pentru a oferi imunitate organismului si testul nu poate face
distinctia intre infectia acuta si cea cronica.

Daca testul este pozitiv se recomanda repetarea sa pentru eliminarea erorilor de laborator.

Valori normale: negativ

Semnificatia clinica

Anticorpii pot lipsi in primele 4 saptamani dupa infectare la aprox. 30 % dintre persoane.
Dupa 3 luni de la infectare, anticorpii sunt detectati la 90 % din persoanele infectate

Doar biopsia hepatica poate apoi identifica tipul si gradul leziunilor hepatice si determina
severitatea bolii, fiind necesara pentru evaluarea inceperii tratamentului

227
Enzimele hepatice (GOT, GPT) pot fi crescute (ele sunt eliberate in sange cand celulele
hepatice sunt distruse) sau pot fi normale, in functie de perioadele de activitate sau inactivitate
a bolii.

Daca este depistata prezenta anticorpilor (HCV-Ac), se poate determina prezenta in sange a
ARN-ului viral (HCV-RNA) care confirma prezenta virusului in sange

Aceasta determinare este necesara apoi pentru initierea si evaluarea tratamentului.

Este utila si determinarea genotipului viral, anumite tipuri de virus raspunzand mai bine la
tratament decat altele. Genotipul nu are insa legatura cu felul in care va evolua boala ca
severitate. Este util de stiut genotipul viral doar pentru a putea face o evaluare a raspunsului
care ar putea fi obtinut la tratamentul antiviral. Astfel, studiile au aratat ca genotipul 1 (cel
mai frecvent in SUA) este cel mai rezistent la tratament. Bolnavii care au acest tip de virus au
sanse 40-45% de a obtine un raspuns sustinut dupa tratamentul asociat. Bolnavii care au
infectie cu genotipul 2 au sanse de 85% de a obtine un raspuns sustinut la tratament

in cadrul procesului de determinare a diagnosticului trebuie discutata si prezenta factorilor de

risc si calea prin care infectarea s-a produs.

Anti HBs
Anti HBs – anticorpi specifici de tip Ig G, anti-antigene de suprafata a virusului hepatitei B.

Cand testul este pozitiv, inseamna ca persoana respectiva are deja dezvoltata imunitate
impotriva virusului hepatitei B

Valori normale: > 2 IU/l

Interpretarea rezultatelor pt Anti HBs

Domeniul de masurare -2.00-1000 UI/l (defineste limita de detectie si maximum curbei de

referinta).

Valorile sub limita de detectie se exprima astfel < 2.00UI/L.

Valorile peste limta de detectie se exprima astfel > 1000 UI/L sau > 100 000 UI/L pentru
esantioanele diluate 1/100 (dilutia se face manual sau automat cu ser fiziologic sau ser uman
negativ ptr HVB, iar rezultatul se inmulteste cu factorul de dilutie).

Esantioanele al caror rezultate sunt < 10 UI/L sunt negative.

Esantioanele al caror rezultate sunt > 10 UI/L sunt pozitive.

Semnificatie clinica

228
Anti HBs apar dupa o hepatita cu HBV (semn de convalescenta sau imunitate) sau dupa
vaccinare contra hepatitei B.

Anti HBs sunt detectabili toata viata.

Au rol de monitorizare a succesului terapeutic in hepatita de tip B acuta.

In cazul vaccinarii anti HVB permite verificarea necesitatii si succesului vaccinarii anti HVB.

Fosfataza acida totala

Fosfataza acida se formeaza in special in prostata sub influenta hormonilor androgeni.
Activitatea sa fiziologica optima are loc la un pH acid 4,6 si in mod normal ea se gaseste in
ser.

Enzima se gaseste in toate organele, dar mai ales in prostata, oase, ficat, splina, rinichi,
eritrocite, leucocite, trombocite si glandele endocrine.

Valori normale

• 0,1 – 0,9 unitati Bodanski (UB)

• 2 – 5 unitati King-Armstrong (UKA)

F.Ac.totala = 4,5 13,5 UI

F.Ac. prostatica = 0,04-3,6 UI

Valorile anormale

Importanta determinarii fosfatazei acide se refera mai ales la precizarea diagnosticului in

carcinomul de prostata metastazat. Se pot produce cresteri usoare ale valorii enzimei prin
unele manopere medicale ca: palparea sau dupa citoscopie sau cateterism.

Cresteri ale fosfatazei acide mai sunt constatate in metastazele osoase ale cancerelor de colon,
mamar, cortico-suprarenal si pulmonar.

De asemenea cresteri remarcabile ale valorii fosfatazei acide au mai fost observate in cazul
distrugerii trombocitelor din tromboze, embolii pulmonare si trombastenii.

TT3 Triiodotironina
Hormon tiroidian care in circulatie se gaseste legat de proteine serice: globulina de legare a
tiroxinei (TBG), transthyretina- prealbumina si albumina.

Valorile normale ale triiodotironinei (T3) sunt – 1,23-3,08 nmol/l.

229
Nivelul de T3 depinde de concentratia proteinelor serice de legare a hormonului si in special
de cel al TBG (globilina de legare a tiroxinei).

Valori crescute se intalnesc in Hipertiroidism.

Valori scazute apar in Hipotiroidism, diverse afectiuni netiroidiene, scaderea TBG.

FT3 free tryiodotironina

Este componenta activa fiziologic a hormonului tiroidian

Valori normale

Eutiroidism: 3,4 – 7,1 pmol/l (2,2 – 4,6 pg/ml)

Semnificatie clinica

In 10% din cazurile de tireotoxicoza exista o crestere a FT3 chiar daca T4 este in limite
normale. in aceste cazuri, determinarea FT3 are un rol esential in diagnostic, terapie si
monitorizare.

Scaderea FT3 este observata la hipotiroidieni si la pacientii cu diferite afectiuni grave

netiroidiene. Determinarea FT3 are un rol important in ajustarea dozelor de hormoni tiroidieni
la pacientii cu terapie de substitutie.

Tireoglobulina
Tireoglobulina (Tg) este o glicoproteina care contine atomi de iod, si asigura substratul pentru
sinteza hormonilor tiroidieni T3 si T4, fiind sintetizata in tesutul tiroidian normal si in cel
malign tiroidian – diferentiat.

Valori normale

In mod normal exista un nivel seric a Tg ce variaza intre 2-70 ng/ml, sinteza acesteia fiind
controlata de TSH .

Valori crescute indica o leziune a celulelor foliculare tiroidienesi se pot inatalini in: Boala
Graves Boala Hashimoto Gusa difuza netoxica Tiroidite subacute Carcinom tiroidian netratat
Alte conditii (sarcina, fumat, deficit de iod, tratamente medicamentoase)

Valori scazute apar in: Hipotiroidie Prezenta de anticorpi anti-Tg Tiroidectomie subtotala

Datorita specificitatii de organ, principala utilitate clinica este monitorizarea postoperatorie a

pacientilor cu carcinom tiroidian diferentiat, pentru detectia sau excluderea metastazelor sau a
recurentelor tumorale.

230
FT3 free tryiodotironina
Este componenta activa fiziologic a hormonului tiroidian

Valori normale

Eutiroidism: 3,4 – 7,1 pmol/l (2,2 – 4,6 pg/ml)

Semnificatie clinica

In 10% din cazurile de tireotoxicoza exista o crestere a FT3 chiar daca T4 este in limite
normale. in aceste cazuri, determinarea FT3 are un rol esential in diagnostic, terapie si
monitorizare.

Scaderea FT3 este observata la hipotiroidieni si la pacientii cu diferite afectiuni grave

netiroidiene. Determinarea FT3 are un rol important in ajustarea dozelor de hormoni tiroidieni
la pacientii cu terapie de substitutie.

Anti – TPO
Aticorpi TPO (anti tiroid peroxidaza)

• TPO (anti tiroid peroxidaza) se gaseste in microzomii tirocitelor si se

exprima pe suprafata celulelor atipice , in asociatie cu tyroglobulina (TG)
are rol esential in iodinarea L-tyrozinei si formarea hormonilor tiroidieni T4,
T3 si fT3

• TPO are potential autoantigenic.

• Determinarea concentratiei serice de anti TPO este utila in diagnosticul

tiroiditelor autoimune:

Valori normale: 0 – 34 IU/ml

Cresteri anormale

• 90% din pacientii cu tiroidita Hashimoto cronica

• 70% din pacientii cu boala Graves

Nivelul seric al anti TPO nu este totdeauna corelat cu starea clinica, un nivel normal nu
exclude boala , dar reaparitia anti TPO dupa remisie poate insemna o recrudescenta a bolii.

Valori crescute se intalnesc in:

• Tiroidita Hashimoto

• Boala Graves

• Mixedem idiopatic

231
 • Boala Addison

• Tiroidita Riedl

Seminificatii clinice

• Tiroidite – in special pentru detectia tiroiditelor cronice limfocitare

(b.Hashimoto)

• Hipotiroidism primar (forme subclinice, latente)

• Hipertiroidism – mai ales ca analiza aditionala la determinarea TRAK

(anticorpi antireceptori TSH) la pacienti cu boala

• Graves Gusa endemica pentru evaluarea prezentei unei boli tiroidiene

autoimune suprapuse.

Creatinina urinara
Creatinina reprezinta forma anhidra de excretie urinara a creatinei, component prezent
aproape in totalitate in muschi. Creatinina se elimina in totalitate prin filtrare glomerulara si
prin nivelul sau sanguin poate oferi indicatii asupra functionalitatii nefronilor din rinichi.

Valori normale

Valorile normale ale creatininei in urina sunt:

• Adulti : 0 – 200mg / 24 ore

• Copiii de 1 an: 9mg/ kg corp/zi

Valorile crescute se intalnesc in:

• sarcina

• insu"cienta renala

• alaptare

• subnutritie

• carenta vitaminica

• diabet zaharat

• carcinom hepatic

• acromegalie

• miopatii

232
 • miastenie

• hipertiroidism infantil

Valori scazute ale creatininei in urina se intalnesc in:

• hipotiroidism infantil

• aport proteic redus

• miotonie congenitala

Corelarea cu valori crescute sau scazute ale creatininei in sange este extrem de importanta.
Astfel cresterile creatininei in sange semnifica boli acute sau cronice ale rinichilor, cu
afectarea filtrarii glomerulare, unele afectiuni hepatice, distrofii musculare, guta, neoplazii.

hCG – Human chorionic gonadotropin

hCG – Human chorionic gonadotropin – este un hormon peptidic produs in sarcina, secretat
de catre embrion imediat dupa concepere iar mai tarziu secretat de catre sincitiotrofoblast.
(parte a placentei).

Rolul lui este de a preveni dezintegrarea Corpus Luteum a ovarului, si prin aceasta rolul sau
este de a mentine secretia de progesteron absolut critica pentru sarcina la oameni. hCG poate
avea si alte functii, de exemplu se crede ca acest hormon afecteaza toleranta imuna in sarcina.
Testele de detectie a sarcinii timpurii se bazeaza in general pe detectia si masurarea hCG.

hCG este o glicoproteina oligozaharida in compozitia careia intra 244 de aminoacizi, ea avand
o masa moleculara de 36,7 kDaltoni. Dimensiunile totale sunt de 75x35x30 angstroms
(7.5×3.5×3 nanometers).

• Este heterodimeric (hCG) cu o subunitatea alfa identica cu cea a

hormonului luteinizant (LH), a hormonului foliculo-stimulator(FSH),si a
hormonului tireo-stimulator(TSH) si de asemenea o subunitate beta care
este unica pentru hCG.Subunitatea alfa este formata din 92 de aminoacizi
si are dimensiunile de 60x25x15 angstroms (6×2.5×1.5 nm).

• βhCG este codata de 6 gene inalt omoloage care sunt aranjate in tandem
si perechi inversate pe cromozomul chromosome 19q13.3 –
CGB(1,2,3,5,7,8).

Cele doua subunitati creeaza un mic miez hidrofobic inconjurat de o zona mare formata in cea
mai mare parte din aminoacizi hidrofili.

Functia hCG- hormoniil hCG interactioneaza cu receptorii LHCG si sunt responsabili de

mentinerea corpus luteum in fazele de inceput ale sarcinii si prin aceasta de mentinerea
secretiei de progesteron .Progesteronul este foarte important ,caci el , de exemplu ,creste
circulatia la nivelul uterului asigurand astfel hranirea fatului.Datorita incarcarii lui inalt
electronegative hCG ar putea sa respinga moleculele cu rol in imunitate provenite de la
233
mama.Un alt rol se pare ca il gasim in faptul ca celulele endometriale hCG-tratate au indus o
crestere in apoptoza limfocitelor T(ducand practic la distrugerea lor).Acest fapt sugereaza ca
hCG ar putea fi o veriga din lantul care duce la dezvoltarea tolerantei imune peritrofoblastice
si ca hCG ar putea facilita invazia trofoblastica .S-a sugerat de asemenea ca nivelurile hCG
sunt legate de severitatea greturilor matinale la femeile gravide.Datorita asemanarii lui cu
hormonul luteinizant , hCG poate fi folosit in clinica pentru a induce ovulatia si pentru a
induce secretia de testosteron la nivelul testicolului.Din moment ce o sursa majora de hCG o
reprezionta femeile gravide, unele organizatii colecteaza urina femeilor gravide pentru a izola
hCG si pentru a o utiliza in tratamentele infertilitatii.

Teste de sarcina- aceste teste de sarcina masoara nivelele de hCG in sange si urina pentru a
indica prezenta sau absenta unui embrion.In particular , celel mai multe teste implica folosirea
de anticorpi monoclonali – monoclonal antibody (MAb)- care sunt specifici subunitatii beta a
hCG (βhCG).Aceasta este foarte important pentru ca testele sa nu dea rezultate fals pozitive ,
prin confuzia hCG cu hormonul luteinizant sau cu alti hormoni- de exemplu, hormonul
foliculo stimulator( cei doi hormoni cu care se poate confunda hCG sunt tot timpul prezenti in
sarcina pe cand hCG este doar in sarcina, in rest cantitatile fiind neglijabile).

Testul de urina ar putea fi unul cromatografic , dar exista si alte forme de teste.Valorile
normale variaza in functie de metoda de testare, cuprinzand cifre cuprinse in intervalul 20 –
100 mUI/ml. Urina ar trebui sa fie prima urina dimineata, cand nivelurile de hCG sunt cele
mai mari.

Testarea sangelui –este o metode fluorimetrica , folosindu-se aproximativ 2 – 6 ml de sange

venos. Se pot detecta niveluri ale beta hCG incepand de la chiar 5 mUI/ml.Acest test
favorizeaza masurarea cantitativa si cuantificarea concentratiei de beta hCG.Cuantificarea
nivelurilor de beta hCG este foarte importanta in evaluarea sarcinii ectopice si in
monitorizarea tumorilor trofoblastice si a riscului de tumori cu celule germinale .

hCG poate fi folosit ca medicatie parenterala in tratamentele de infertilitate, in locul

hormonului luteinizant.In prezenta a unuia sau a mai multor foliculi ovarieni maturi ovulatia
poate fi declansata de administrarea de hCG.Ovulatia se va produce dupa aproximativ 40-45
de ore de la injectarea hCG. La barbati, hCG este folosit pentru a stimula celulele Leydig sa
produca testosteron. Testosteronul intratesticular este necesar pentru spermatogeneza.

Cortisol
Cortizolul este un hormon corticosteroid produs de catre cortexul glandei suprarenale si care
este implicat in raspunsul la stress. El creste tensiunea arteriala, glicemia, si poate cauza
infertilitate la femei.

Cantitatea de cortizol prezent in sange parcurge variatii astfel incat nivelul maxim este intalnit
spre orele matinale ale diminetii (la trezire) iar nivelul minim este la aproximativ 3 ore dupa
ce adormim. Schimbarea acestui tipar legat de nivelul cortizolului seric este strans legata de

234
hormonul ACTH, stress, depresie, boala, febra trauma, hipoglicemie,interventii chirurgicale,
frica durere.

Cortizolul:

• actioneaza ca un antagonist al insulinei, crescand gluconeogeneza, si

lipoliza

• diminueaza activitatea sistemului imun

• diminueaza activitatea de formare a oaselor

• este hiperglicemiant si HTA

• creste e"cacitatea catecolaminelor

Valori normale: 20 mg / zi sau 55 micromoli /zi

Testarile sangelui si urinii pentru cortisol sunt folosite pentru a disgnostica in special
sindromul Cushing si boala Addison. Amandoua sunt doua boli severe si semnifica afectiuni
la nivelul glandelor suprarenalelor. Unii doctori folosesc testarea cortizolului din saliva pentru
a pune diagnosticul de sindrom Cushing insa aceasta practica nu s-a raspandit foarte mult.

Cele mai dese tipuri de teste ce se fac pentru a stabili nivelul productiei de cortizol in exces
sunt testarile pe saliva si mai ales pe urina. Odata ce s-a determinat un nivel anormal de
cortizol doctorul va efectua alte teste pentru a stabili cu certitudine daca exista un exces sau
din contra un deficit de cortizol in organism si pentru a-i determina cauza.

Daca exista un nivel crescut de cortizol doctorul va efectua un test de inhibare a

dexametazonei, pentru a determina daca principala cauza a excesului se datoreaza cresterii
secretiei de ACTH-hormon produs de glanda pituitara si care stimuleaza secretia de cortizol.
Acest test se realizeaza astfel : se administreaza pacientului dexametazona oral ( un
glucocorticoid sintetic ) si apoi se masoara nivelul seric si urinar de cortizol. Dexametazona
inhiba secretia de ACTH si implicit ar trebui sa scada si secretia de cortizol daca sursa
excesului este cauzata de hipersecretia glandei pituitare.

Exista o varietate de procedee dar cel mai des folosit este urmatorul: se administreaza la
fiecare 6 ore inhibitorul de ACTH pe parcursul a 2 – 4 zile. Separat, urina de pe parcursul a 24
de ore este colectata atat inainte de administrare cat si in timpul perioadei de testare. De
asemenea sangele si urina este colectata la sfarsitul perioadei de testare si se evalueaza
nivelele serice si urinare de cortizol.

Daca rezultatele testarilor sangelui si/sau urinii indica un nivel scazut de cortizol atunci
doctorul poate cere un test de stimulare a ACTH. Acest test implica masurarea concentratiei
de cortizol in sangelel unui pacient inainte si dupa administrarea de ACTH. Daca glandele

235
suprarenale functioneaza normal atunci injectarea de ACTH ar trebui sa stimuleze productia
de cortizol.

Acesta masuratoare se face atunci cand un pacient este suspectat (prezinta semne si
simptome) a avea sindrom Cushing:obezitate, pierderea masei musculare, fatigabilitate sau
cand prezinta semne ale bolii Addison: slabiciune fatigabilitate, cresterea pigmentarii samd.

Testele de inhibare sau stimulare se fac daca un pacient este suspectat a avea una din
afectiunile mentionate sau pentru a monitoriza starea sa daca el a fost deja diagnosticat.

La cei mai multi oameni nivelul de cortizol este foarte mic la culcare si este maxim la trezire
dimineata. Acest tipar se va schimba daca o persoana isi modifica ritmul somn-veghe.
Concentratii normale sau crescute dimineata corelate cu unele care nu scad seara sugereaza o
hipersecretie de cortizol. Daca nivelul de cortizol scade la testul de inhibare a ACTH aceasta
semnifica faptul ca pacientul are o problema cauzata de hipersecretia glandei pituitare. Daca
nu scade, atunci nivelul crescut de cortizol se datoreaza unei tumori secretante de ACTH sau
unei afectari la nivelul corticalei glandei suprarenale, sau chiar medicatiei pe care o ia
respectivul pacient (terapia cu corticosteroizi).

Daca nivelul de cortizol este prea mic si pacientul raspunde la un test de stimulare a ACTH-
ului atunci problema este secretia insuficienta a glandei pituitare. Daca nivelul este scazut dar
pacientul nu raspunde la un test de stimulare, atunci este foarte probabil ca afectarea s-a
produs la nivelul glandei suprarenale.

Insuficienta corticosuprarenala se caracterizeaza prin nivel scazut de cortizol-boala Addison.

Odata ce testarea s-a realizat si s-a identificat un nivel anormal-fie scazut fie crescut-de
cortizol, doctorul poate cere alte investigatii cum ar fi CT sau RMN.

De asemenea trebuie stiut ca sarcina, stresul fizic si emotional, si boala pot duce la cresterea
nivelului de cortizol. Cresterea cortizolului sanguin se poate datora si hipertiroidismului sau
obezitatii.

Tratamentele cu spironolactona, hidrocortizon si contraceptivele orale- de asemenea cresc

nivelul de cortizol. Scaderea nivelului de cortizol se poate datora hipotiroidismului, sau
administrarii de hormoni steroidieni. Pentru testare trebuie stiut ca pacientul este bine sa tina o
dieta in care concentratia de sare este de 2 – 3 grame/zi si sa isi limiteze efortul fizic cu 10-12
ore inainte de test.

Prolactina
Prolactina este un hormon sintetizat, depozitat si secretat de lobul anterior al hipofizei (glanda
endocrina situata la baza creierului).

Functiile biologice ale prolactinei sunt numeroase, dar cele mai importante sunt: activitatea
lactogenica (declansarea secretiei lactate) si activitatea galactopoetica (mentinerea productiei
de lapte).

236
Valori normale

• Femei: 127 – 637 µIU/ml

• Barbati: 96 – 456 µIU/ml

Semnificatii clinice

• concentratii crescute de prolactina au o actiune inhibitoare asupra secretiei

hipo"zare si aupra steroidogenezei ovariene

• in timpul sarcinii concentratia de prolactina creste datorita productiei

crescute de estrogeni si progesteron

• postprtum stimuleaza glanda mamara in procesul de lactatie

• hiperprolactinemia, atat la barbati cat si la femei este principala cauza ale

fertilitatii

Ddeterminarea concentratiei de prolactina este utila in diagnoeticul :

• ciclurilor anovulatorii

• amenorrea hiperprolactinemica

• galactoreea

• ginecomastia

• azoospermia

• cancer de san

La barbati nivelul sanguin de prolactina (care este in mod obisnuit mai mic decat la femei)
ramane relativ constant din copilarie pana in perioada de adult si batranete.

La femei nivelul sanguin al prolactinei creste incepand cu perioada de pubertate (odata cu

cresterea secretiei de estrogeni) si scade dupa menopauza (odata cu scaderea nivelului de
estrogeni).

Principalul factor care stimuleaza productia de prolactina este estrogenul (in principal cel
endogen, dar si cel exogen, adica adus in organism prin medicamente, in special prin
anticonceptionalele orale).

In cursul sarcinii nivelul prolactinei creste. Cresterea prolactinei o urmeaza la un interval de 1

– 3 zile pe cea estrogenica. Nivelul prolactinei din sange creste progresiv in timpul sarcinii
(cand se observa si o crestere in volum a glandei hipofizare) ajungand pana la de 5 – 10 ori
mai mult decat nivelul normal. Dupa nastere, initierea secretiei de lapte este determinata pe de
o parte de scaderea hormonilor sexuali placentari (predominant estrogeni) si pe de alta parte
237
de actiunea de suctiune a mamelonului care induce secretia de prolactina la un interval de 1 –
30 minute dupa supt.

Nivelul sanguin de prolactina scade mai rapid la femeile care nu alapteaza, in timp ce la
femeile care alapteaza prolactina este crescuta pentru o perioada de 18 luni postpartum.
Prolactina interfereaza cu revenirea la normal a functiei ovariene si actioneaza astfel ca un
anticonceptional natural (majoritatea femeilor nu raman insarcinate in perioada in care
alapteaza.

Apolipoproteina B
Apolipoproteina B este apolipoproteina primara a lipoproteinelor cu densitate mica (low
density lipoproteins-LDL sau asa numitul colesterol rau) care are responsabilitatea
transportului colesterolului la tesuturi.

Apolipoproteina actioneaza ca un ligand pentru diferiti receptori LDL ai diferitelor celule din
organism. Astfel putem considera ca aceasta apolipoproteina poate fi responsabila de
producerea de placi de aterom (ateroscleroza). Exista dovezi ca nivelul de apolipoproteina
este un indicator mai important al riscului de boala cardiaca decat colesterolul total sau LDL-
ul.

Valori normale

• 7 – 18 ani 28: – 114 mg / dl

• 18 – 100 ani: 60 – 117 mg / dl

Cresteri anormale

Niveluri crescute de Apolipoproteina B se asociaza cu boli de inima. Exista un factor genetic

care predispune la cresteri ale APOB dar si dieta alimentara are un rol foarte important.

Apolipoproteina B se regaseste in plasma in 2 mari forme:APOB48 si APOB100 Prima este

sintetizata exclusiv de catre intestinul mic iar cea de a doua de catre ficat. Pentru persoanele
care au boala coronara( afectare a arterelor coronare) sau risc de a dezvolta o asemenea
afectiune, s-a stabilit ca un nivel de sub 0,9 g/l este fiziologic.

Creatinfosfokinaza serica
Creatinfosfokinaza serica CK este o enzima dimer cu trei forme moleculare-izoenzime:

• CK-MB

• CK-MM

• CK-BB

238
CK-MB se gasete la nivelul miocardului, CK-MM se intalneste la nivelul miocardului si al
muschiului , iar CK-BB se afla la nivelul tesutului nervos.

Genele ce codifica aceste izoenzime se gasesc pe cromozomi diferiti:astfel B se gaseste pe

14q32 iar M se afla pe 19q13.

CK-BB se gaseste cel mai frecvent in tesuturi iar nivelele serice au arareori importanta.

CK-MM se gaseste in muschi in proportie de 98% iar tot aici CK-MB in proportie de 1-2%.

In miocard insa CK-MM este de aproximativ 70% iar CK-MB de 30%. Rolul ei este de a
cataliza conversia creatinei in fosfocreatina consumand ATP si generand adenozin difosfat.

Enzima intervine in procesul de depozitare sau de mobilizare a energiei din celule. Metodele
de dozare ale creatinfosfokinazei sunt:

Spectrofotometrice:

• metoda cu hexozokinaza si gluco-6-fosfodehidrogenaza

• metoda cu fosfo-enolpiruvat, enolaza, piruvatkinaza

Colorimetrice: bazate pe reactia de culoare (albastru de molibden) a acidului fosforic eliberat

prin reactie.

Valori normale

Valorile serice normale ale creatinfosfokinazei variaza cu modul de determinare astfel:

• dupa metoda cu hexokinaza: sub 50 mUi/ml

• dupa metoda cu piruvatkinaza: 1-6 mUi/ml

Pentru a fi considerate semnificativ anormale , cresterile serice ale CK trebuie sa atinga de 10-
20 ori valoarea normala. Variatiile anormale serice pot ajunge pana la 1000-1500 mUi/ml
(vezi infarctul miocardic).

Principalele afectiuni care asociaza valori serice ridicate ale creatinfosfokinazei sunt
urmatoarele:

• infarctul miocardic

• miopatii diverse gen: paralizia paroxistica hipokalemica, din disfunctiile

tiroidiene, boala Addison

• acidoza diabetica

239
 • distro"i musculare gen miopatia maligna Duschenne

• traumatisme musculare

• iatrogene:dupa biopsii musculare, post infectii intramusculare, hipertermia

maligna post-operatorie

• afectiuni autoimune: dermatomiozita, polimiozita

• traumatism

• rabdomioliza

Determinarile creatinfosfokinazei se fac la pacientii veniti de urgenta, sau la cei cu durere

toracica sau insuficienta renala acuta. Scaderi ale CK sunt un indicator al afectarii ficatului de
cauza etilica ( consum exagerat de alcool ) sau al poliartritei reumatoide

Clor seric
Clorul seric insoteste de obicei sodiul in organism deoarece este legat de acesta sub forma de
clorura de sodiu (sarea de bucatarie).

De regula, clorul din organism creste sau scade concomitent cu sodiul. Clorul reprezinta cca
0,5% din greutatea corpului. Proprietatile acestui macroelement sunt urmatoarele: contribuie
la formarea oaselor, a dintilor si tendoanelor; intervine in reglarea presiunii osmotice, a
balantei hidrice si a echilibrului acido-bazic; contribuie la formarea acidului clorhidric, acid
cu rol important in procesul de digestie ( acidifiant ); are actiune depurativa asupra ficatului;
ajuta la scaderea glicemiei, la reducerea concentratiei ureei si a acidului uric din sange, ca si a
nivelului colesterolului; intervine in buna desfasurare a activitatilor fizice, precum si in
reducerea potentialului de efort in perioadele de odihna.

Valori normale: 345 – 395 mg/100 ml

Scaderi anormale

• pierderi digestive

• insu"cienta renala acuta sau cronica

• administrari de diuretice de tipul furosemidului

• alcaloze metabolice

Cresteri anormale

• aport salin crescut

• deshidratari si hiperhidratari hipertone

240
 • nefropatii intestinale

• intoxicatie cu acetazolamid

Fosforemia
Fosforemia se refera la concentratia de fosfor din sange. Denumirea corecta medical a
nivelului sanguin al fosforului este in fapt de fosfatemie, deoarece in plasma ionul se gaseste
exclusiv sub forma acestui radical fosfat.

In organism ionul fosfor intervine in:

1. structura fosfoproteinelor, nucleoproteinelor si compusilor macroergici

2. metabolismul osos, impreuna cu calciul

3. echilibrul acido-bazic , constituind unul dintre sistemele tampon ale

sangelui (Na2HPO4/Na2HPO4 = 1/5)

Metodele de determinare a fosforului in sange se bazeaza ca principiu pe proprietate pe care o

are ionul fosfat de a forma in prezenta unui reductor, cu acidul molibdenic, un complex de
culoare albastra.

Valori normale

Valorile normale ale fosfatemiei sunt:

• nou-nascut: 4,5 – 7 mg% ml sange

• copil: 5mg % ml sange

• adult: 3,5 – 4,5 mg % ml sange, ceea ce corespunde unei fosfatemii de

1mM/litru

Variatiile anormale ale fosforemiei implica cresterea sau reducerea nivelului acesteia.
Principalele afectiuni asociind perturbarea homeostaziei fosforului :

Hiperfosfatemia (termenul reprezinta cresteri ale nivelului din sange de fosfos):

• acromegalie

• gigantism

• hipoparatiroidie

• tubulopatii renale

• hipervitaminoza D

Hipofosfatemia (scaderi):

241
 • hiperparatiroidie

• intarzierile in crestere de diverse etiologii

Determinarea nivelului sanguin de fosfor este importanta alaturi de determinarea nivelului

sanguin de calciu in calculul raportului CA2+/PO4H2-, raport care prezinta indicii asupra
gradului de mineralizare a osului , deoarece intre cele doua exista o relatie de proportionalitate
directa.

De asemenea un rol important il are acidul fosforic a carui valoare normala in sange este de
aproximativ 10 mg . Rolul lui se observa in metabolismele muscular glucidic calcic :

• Creste excitabilitatea nervoasa

• Participa la anabolismul cat si la catabolismul osos

• Participa la sinteza ADP si ATP

Cresteri anormale

• travaliu muscular

• tetanie

• uremie

• catabolism proteic toxic

• coma diabetica

• exces de vitamina D

• dupa iradieri

Scaderi anormale

• osteita

• "broosteita

• hiperfunctie paratiroidiana

• rahitism

• osteomalacie

• malabsorbtie

• diabet fosfatic renal

242
Magneziu seric
Magneziul (Mg) are rol important in glicoliza, respiratia celulara, transportul calciului
transmembranar. In celulele musculare Magneziul actioneaza ca antagonist de calciu.

Magneziul activeaza Na- K ATPaza, de aceea are rol in aritmia cardiaca.

Mg are rol in reducerea contractiei musculare si a tonususlui vascular inhiband

disponibilitatea calciului intracelular in celula miocardica si in miocitele vasculare. In mod
natural Mg este un blocant de Ca.

Homeostazia Magneziul este reglata de absorbtia intestinala (intestinul subtire) dar in special
de secretia renala.

Valori normale: 1,6 – 2,55 mg/dl

Scaderi anormale

Hipomagneziemia

Simptomele clinice sunt asemanatoare cu ale hipocalcemiei, iar homeostazia Mg este adesea
dereglata simultan cu cea a Ca.

Mg scade prin pierderi la nivel renal (semnele clinice apar la valori ale Mg < 1,22 mg/dl)
datorita:

• unor medicamente nefrotoxice cisplatin, aminoglicozide, metrotrexat

• fortarea diurezei (furosemid, thiazide)

• alcoolism, malabsorbtie intestinala

• tulburari endocrine hiperaldosteronism, hiperparatiroidie, hipertiroidie,

cetoacidoza diabetica

• hipomagneziemia familiala asociata cu hipermagneziuria si hipercalciuria

Cresteri anormale

Hipermagneziemia

• afectiuni renale acute si cronice

• aport excesiv de antiacide , sau preparate cu Mg

• simptomele clinice apar la valori de 6,08 mg./dl iar la valori de 12, 2 mg./
dl apare paralizia muschilor respiratori

243
Acid uric urinar
Acid organic care se gaseste in sange si urina, rezultand din arderea proteinelor. Este produsul
final al degradarii purinelor libere: adenina, hipoxantina, guanina.
Patologia lui este in primul rand dominata de guta, boala specifica omului. Nivelul acidului
uric in sange se numeste uricemie.

Valori normale

In sange:

• 2 – 5 mg/100 ml ser la adulti;

• 1 – 3 mg/100 ml ser la copii;

In urina:

• 0,25 – 0,8 g/urina 24 h la adulti;

• 3,5 – 10 mg/kg corp / 24 h

La copii sub 1 an, valoarea acidului uric este pana la 25 mg/kg corp/24h.

Variatii fiziologice

• Acidul uric poate " de"nit ca cel mai important produs "nal al oxidarii
purinelor in organism.

• Valoarea acidului uric variaza in functie de alimentatie, sex, varsta, factori

genetici, diferite stari "ziologice (eWort "zic, menopauza).

• Alimentatia bogata in purine determina cresterea acidului uric in timp ce

alimentatia saraca in purine produce o scadere pana la 0,8 mg / 100 ml
sange.

• La copii acidul uric este mai scazuta decat la adulti, la barbati valoarea lui
este mai crescut decat la femei, dar e relativ constant de-alungul vietii.

• La femei, uricemia este mai mica inaintea menopauzei si mai mare dupa
aceasta, cand poate atinge valorile prezente la barbati.

Cresteri anormale

• Valorile crescute ale acestei analize medicale se intalnesc in urmatoarele

cazuri anormale:

• Guta

• Insu"cienta renala cronica

244
 • Leucemie

• Boli infectioase

• Poliglobulie

• Procese insotite de degradari tisulare precum si dupa radioterapie

• Tratamente cu medicamente antimicotice si antimetabolice

• Terapie cu ACTH sau hidrocortizon

• Toxicoza gravidica

• Intoxicatiile cu plumb si mercur

Scaderi anormale

Valorile scazute ale uricemiei sunt mentionate in boala Wilson, dupa administrare de
medicamente uricozurice in sindromul Tony-Debre-Fanconi.

Uree urinara
In urina, ureea reprezinta aproximativ jumatate din solidele dizolvate in urina, sau peste 85 –
88% din corpii azotati ai urinii: ureea, creatinina, acidul uric, proteine, azotul total.

Derminarea ureei urinare este un test care permite aprecierea functiei renale. In mod normal,
ureea filtreaza la nivelul glomerulilor renali, se resoarbe la nivelul tubului contort proximal,
spre a secreta la nivelul celui distal. In consecinta, suferintele acute sau cronice ale functiei
renale, vor antrena reducerea cantitatii de uree eliminata in urina.

Cresterile peste normal al eliminarilor urinare de uree, survin de regula in caz de aport proteic
exogen excesiv, in afectiunile caracterizate prin hipercatabolism proteic endogen si in diabetul
zaharat.

Acid uric urinar

Acid organic care se gaseste in sange si urina, rezultand din arderea proteinelor. Este produsul
final al degradarii purinelor libere: adenina, hipoxantina, guanina.
Patologia lui este in primul rand dominata de guta, boala specifica omului. Nivelul acidului
uric in sange se numeste uricemie.

Valori normale

In sange:

• 2 – 5 mg/100 ml ser la adulti;

• 1 – 3 mg/100 ml ser la copii;

245
In urina:

• 0,25 – 0,8 g/urina 24 h la adulti;

• 3,5 – 10 mg/kg corp / 24 h

La copii sub 1 an, valoarea acidului uric este pana la 25 mg/kg corp/24h.

Variatii fiziologice

• Acidul uric poate " de"nit ca cel mai important produs "nal al oxidarii
purinelor in organism.

• Valoarea acidului uric variaza in functie de alimentatie, sex, varsta, factori

genetici, diferite stari "ziologice (eWort "zic, menopauza).

• Alimentatia bogata in purine determina cresterea acidului uric in timp ce

alimentatia saraca in purine produce o scadere pana la 0,8 mg / 100 ml
sange.

• La copii acidul uric este mai scazuta decat la adulti, la barbati valoarea lui
este mai crescut decat la femei, dar e relativ constant de-alungul vietii.

• La femei, uricemia este mai mica inaintea menopauzei si mai mare dupa
aceasta, cand poate atinge valorile prezente la barbati.

Cresteri anormale

• Valorile crescute ale acestei analize medicale se intalnesc in urmatoarele

cazuri anormale:

• Guta

• Insu"cienta renala cronica

• Leucemie

• Boli infectioase

• Poliglobulie

• Procese insotite de degradari tisulare precum si dupa radioterapie

• Tratamente cu medicamente antimicotice si antimetabolice

• Terapie cu ACTH sau hidrocortizon

• Toxicoza gravidica

• Intoxicatiile cu plumb si mercur

246
Scaderi anormale

Valorile scazute ale uricemiei sunt mentionate in boala Wilson, dupa administrare de
medicamente uricozurice in sindromul Tony-Debre-Fanconi.

Calciu ionic seric

Calciul reprezinta la adult aprox 2% din masa corporala; 99% din calciu se gaseste sub forma
de hidroxiapatita in oase, 1% din calciu se gaseste in spatiul extra celular si spatiul
intracelular extra-osos.

Calciul care se gaseste in spatiul extracelular reprezinta aprox. 100 mmol si este in echilibru
dinamic cu fractia intersanjabila din oase. Ionii de Ca intervin in contractilitatea miocardului
si a muschilor scheleticisi sunt indispensabili in functionarea sistemului nervos.

Calciul are rol importanat in coagulare si mineralizarea osoasa. Reglarea metabolismului Ca

in organism este realizata de parathormon ( PTH ), calcitrol si calcitonina 40% din Ca
plasmatic este legat de proteine, 10% din Ca este sub forma de complex, anorganic 50% din
Ca este sub forma libera Ca ionic

Variatiile calcemiei ionice le urmeaza in general pe cele ale calcemiei totale in patologia
umana.

Valori normale: 3.6 – 5.2 mg/dl

Cresteri anormale

• Hipercalcemia

Este determinata de o mobilizare crescuta de Ca osos ( osteroporoza ) sau absorbtie intestinala

crescuta :

• hiperpartiroidie primara

• metastaza osose ( cancer de san, prostata, tiroidian, brohopulmonar )

Hipercalcemia se intalneste in: maladia Recklinghausen, hipervitaminoza D, osteomielita,

insuficienta renala avansata, hiperparatiroidism, procese osteolitice prin tumori, post
imobilizare.

Un comportament particular manifesta hipercalcemia din mielomul multiplu ,care se insoteste

de o crestere a fosforului sanguin iar fosfatazele alcaline serice sunt in limite normale,
elemente esentiale biologice de diagnostic diferrential cu hiperparatiroidismul primar.

Scaderi anormale

• Hipocalcemia

247
Se datoreaza unei sinteze deficitare de PTH (glanda paratiroida) sau unui deficit de sinteza a
vitaminei D.

Semne de hipocalcemie:

• tetania latenta si manifesta

• osteomalacia

Hipocalcemia se intalneste in: post tiroidectomie, rahitism ereditar sau dobandit,

osteomalacie, hipokaliemie,rezectia de stomac, ocluzia cailor biliare, diaree cronica,
sindroame de malabsorbtie, dializa prelungita, sindrom Burnett, alcaloza, varsaturi, post
medicamentos.

Determinarea concentratiei de Ca in urina diferentiaza hipercalciuria de hipocalciurie si

transeaza o cauza de litiaza renala.

Valori normale pentru calciu urinar:

• 0 – 18 ani < 6 mg/Kg / 24h

• 18 – 100 ani 100 – 120 mg/Kg / 24h

Magneziu seric
Magneziul (Mg) are rol important in glicoliza, respiratia celulara, transportul calciului
transmembranar. In celulele musculare Magneziul actioneaza ca antagonist de calciu.

Magneziul activeaza Na- K ATPaza, de aceea are rol in aritmia cardiaca.

Mg are rol in reducerea contractiei musculare si a tonususlui vascular inhiband

disponibilitatea calciului intracelular in celula miocardica si in miocitele vasculare. In mod
natural Mg este un blocant de Ca.

Homeostazia Magneziul este reglata de absorbtia intestinala (intestinul subtire) dar in special
de secretia renala.

Valori normale: 1,6 – 2,55 mg/dl

Scaderi anormale

Hipomagneziemia

Simptomele clinice sunt asemanatoare cu ale hipocalcemiei, iar homeostazia Mg este adesea
dereglata simultan cu cea a Ca.

248
Mg scade prin pierderi la nivel renal (semnele clinice apar la valori ale Mg < 1,22 mg/dl)
datorita:

• unor medicamente nefrotoxice cisplatin, aminoglicozide, metrotrexat

• fortarea diurezei (furosemid, thiazide)

• alcoolism, malabsorbtie intestinala

• tulburari endocrine hiperaldosteronism, hiperparatiroidie, hipertiroidie,

cetoacidoza diabetica

• hipomagneziemia familiala asociata cu hipermagneziuria si hipercalciuria

Cresteri anormale

Hipermagneziemia

• afectiuni renale acute si cronice

• aport excesiv de antiacide , sau preparate cu Mg

• simptomele clinice apar la valori de 6,08 mg./dl iar la valori de 12, 2 mg./
dl apare paralizia muschilor respiratori

Albumina urinara
Albumina este o proteina care se gasete in sange. In urma unor procese de filtrare, absorbtie, a
sangelui la nivelul rinichilor, proteinele pot trece din sange in urina.

In urina, prezenta proteinelor si deci si a albuminei este considerata patologica dar cu toate
acestea se accepta ca un nivel urinar al proteinelor de circa 20 – 30 mg / 24 ore este fiziologic.
Albumina urinara provine din albumina sanguina si in mod normal ea nu se gaseste in urina.
In bolile care afecteaza rinichiul precum si in bolile care dau sangerari pe traiectul cailor
urinare, albumina trece in urina (albuminurie).

Unele persoane prezinta fiziologic, normal albumine in urina dar intr-o proportie foarte mica:
este vorba despre persoanele tinere inalte, slabe, care fac efort fizic intens. La aceste persoane
are loc o crestere trecatoare a cantitatii de albumine din urina, crestere care apoi dispare (de ex
la incetarea efortului).

Valorile normale: 40 – 90 mg/zi.

Cresteri anormale

Cresteri ale albuminei se intalnesc frecvent in cazul: bolilor de rinichi si in bolile cailor
urinare (bazinet uretere, vezica).

249
Exemple:

• glomerulonefrite,

• nefroza,

• cistita,

• pielocistita,

• tuberculoza renala,

• pielonefritele cronice,

• calculi urinari.

Alte boli care pot duca la albuminurie sunt:

• hipertensiumea arteriala esentiala,

• bolile de inima,

• diabetul zaharat,

• diferite infectii si intoxicatii cu substanteminerale sau organice,

• mielom multiplu.

Alte semne asociate: deseori albuminuria se insoteste de hematurie(prezenta hematiilor din

sange in urina).

Examen sumar de urina

Examenul fizic al urinei

Cantitatea de urina emisa in 24 ore depinde de ingestia de lichide, de pierderile de apa prin
transpiratie si de functionalitatea aparatului urinar.

Valori normale

• Adulti si copii peste 14 ani: 1000 – 1600 ml

• Copii intre 8 – 14 ani: 800 – 1400 ml

• Copii intre 5 – 8 ani: 650-1000 ml

• Copii intre 3 – 5 ani: 600-700 ml

• Copii intre 1 – 3 ani: 500 – 600 ml

250
 • Copii nou-nascuti: 30 – 60 ml

Valori anormale

Cantitatea de urina peste 2500 ml/24h defineste poliuria.

Cantitatea de urina scazuta sub 500 ml/24h constituie oliguria.

In mod normal, cantitatea de urina eliberata ziua este mai mare decat cea din timpul noptii.
Inversarea acestui raport este starea patologica denumita nicturie.

Aspectul

Urina normala este in general limpede. O urina tulbure in momentul eliminarii ei poate
contine:

• Saruri (urati, oxalati, fosfati, carbonati)

• Mucus, puroi, epitelii, microbi

• Grasimi (aspect laptos)

Densitatea

Depinde de concentratia substantelor dizolvate si are valorile normale cuprinse intre 1,015
1,025.

Examenul chimic al urinii

Ph

Definitie / valori normale

pH-ul urinei este reactia urinei si are valori normale intre 4,8 si 7,8. Urine puternic acide (pH
< 4,5) se produc in procesele maligne (are loc distrugerea crescuta de proteine), febra, diaree
abundenta, acidoza diabetica sau metabolica.

Scaderi anormale

Valori scazute ale pH-ului urinar (deci urine acide) se intalnesc in:

• Reumatismul poliarticular cronic

• Diabetul zaharat

• Insu"cienta renala decompensata

251
Cresteri anormale

Valori crescute ale pH-ului urinar (urine alcaline) se intalnesc in:

• Alcaloza respiratorie

• Alcaloza metabolica

• Varsaturi abundente (etiologii diferite)

• Infectii ale cailor urinare (uretrite, cistite, pielite, pielonefrite)

Proteine urinare (proteinurie, albuminurie)

Definitie

Reprezinta prezenta in urina a cantitatilor anormale de substante proteice datorita unor

afectiuni renale sau extrarenale.

Interpretare

Urina limpede: albumina absenta.

Urina cu o usoara opalescenta: nor foarte fin (contine aprox. 0,015 la mie).

Urina cu aspect tulbure fara flocoane = nor fin (contine aprox. 0,02 la mie).

Urina cu flocoane abundente: lbumina dozabila.

In sumarul de urina normal nu exista albuminurie.

Proteinuriile functionale sunt interitente si apar in conditii speciale, cum sunt:

• Proteinuria de eWort (sport, mars, munca "zica)

• Proteinuria la palpare

• Proteinuria a frigore

• Proteinuria emotionala

• Proteinuria ortostatica (adolescenti 14 18 ani)

• Proteinuriile extrarenale sunt intalnite in unele afectiuni datorate unor

cauze prerenale sau postrenale.

252
 • Proteinuriile prerenale pot avea urmatoarele etiologii:

• Proteine incomplet digerate la nivelul mucoasei intestinale

• Albuminele digestive c origine

• Hemoglobina in malarie

• Anemii hemolitice

• Proteina Bence-Jones: mielom multiplu, leucoze.

• Proteinuriile postrenale pot " cauzate de sangerarile la nivelul cailor

urinare prin litiaza renala, papilomatoza, polipoza a cailor urinare, TBC
renal, tumori de bazinet si vezica urinara, precum si de procesele
inamatorii ale cailor urinare (pielite, uretrite, cistite).

• Proteinuriile renale sunt consecinta afectarii nefronului sau a unor boli

extrarenale, dar cu interesarea secundara a nefronului:

• Glomerulo – nefrita acuta si cronica

• Glomerulo nefroza (lipoidica, amiloidica, lupica si diabetica)

• Tubulopatii produse prin intoxicatii exogene (arsenic, chinina, bismut),

galactozemie, sindrom Toni Debre Fanconi, rinichi de soc, pielonefrite

• Afectiuni extrarenale cu interesare renala, insu"cienta cardiaca, tromboza

venei renale, feocromocitom, hemoragii si traumatisme cerebrale.

Glucoza

In mod normal urina nu contine decat cantitati foarte mici de glucide (glucoza = 100 300 mg
la mie).

In mod patologic, glucoza poate aparea in cantitati apreciabile, prezenta ei fiind cunoscuta sub
numele de glicozurie.

Glicozuriile pot fi fiziologice (ingestie alimentara crescuta de dulciuri, eforturi fizice mari) si
anormale (diabet zaharat, diabet renal, hepatopatii, hipertiroidism, acromegalie, bola Cushing,
sindromul Toni – Debre Fanconi.

Compusi cetonici

In urina normala pot exista cantitati mici de compusi cetonici (acetona fiind produsul
principal).

253
Cantitatea lor in urina creste apreciabil in afectiunile care cresc cetogeneza hepatica sau scad
utlizarea compusilor cetonici in tesuturile extrahepatice (tesut muscular, rinichi), si anume :

Efort muscular stresant

Inanitie sau regim alimentar dezechilibrat (bogat in lipide si proteine, sarac in glucide)

Tulburari gastro-intestinale acute sau cronice mai ales la copii (dispepsia acuta, toxicoza)

Varsaturi accentuate (sarcina)

Diabet zaharat

Pigmenti urinari

In conditii fiziologice, culoarea este data de pigmentii si cromogenii existenti in urina

(urobilinogenul, urobilina, urocromii, etc).

Patologic, in urina pot fi gasiti pigmenti sanguini, pigmenti biliari si acizi biliari (saruri
biliare). Prezenta acestora indica existenta unui icter obstructiv (extrahepatic sau intrahepatic),
fie a unui icter parenchimatos hepatic.

Bolile care dau ictere prin obstructie biliara sunt:

• Calculi canaliculari sau biliari

• Ascarizi canaliculari

• Neoplasm biliar

• Inamatii ale cailor biliare

• Aderente si tumori ale regiunii subhepatice

• Neoplasm renal drepr

• Pancreatita cronica

• Afectiunile care produc ictere parenchimatoase:

• Hepatita epidemica

• Septicemii

• Pneumonii

• Febra tifoida

254
 • Mononucleoza infectioasa

• Lues secundar

• Hepatite toxice (intoxicatii cu plumb , fosfor, saruri de aur si bismut,

intoxicatii cu ciuperci)

• Hepatite alergice

• Ciroze hepatice

• In icterele hemolitice, bilirubinuria lipseste, "ind prezent urobilinogenul.

• Afectiunile care produc icterele hemolitice sunt:

• Icter hemolitic congenital

• Icter hemolitic dobandit (toxic, infectios)

• Anemie hemolitica Lederer Brill

• Hemoglobinurie paroxistica (a frigore, de mers, nocturna)

• Urobilinogenul poate " crescut valoric in urina si in tumori maligne

hepatice primare sau secundare, in steatoza hepatica, abces hepatic.

Sediment urinar

Sedimentul urinar este prezentat de componentele insolubile din urina, care se obtin prin
centrifugare.

Dintre aceste componente unele sunt pur chimice (acid uric, urati, carbonat sau oxalat de
calciu, fosfati alcalini sau amoniacomagnezemii), iar mai rar sunt prezente xantina si
aminoacizi de tipul cisteinei, tirozinei sau leucemiei. Aceste componente chimice sunt
prezente in stare amorfa sau cristalizate in forme specifice, usor de recunoscut la microscop.

Sedimentul urinar calitativ

Examenul microscopic direct (intre lama si lamela) sau dupa colorare cu albastru de metilen,
eozina, violet de gentiana si Sudan III, reprezinta metoda de evaluare calitativa a
componentelor sedimentului urinar.

Sedimentul urinar cantitativ

Eset examenul care consta in determinarea cantitativa a elementelor formate din sedimentul
urinar dupa una din metodele uzuale: Addis, Hamburger, Stanfeld-Webb.

255
UROCULTURA
Urocultura este o metoda de lucru utilizata In laboratoarele de microbiologie clinica pentru
analiza probelor de urina, constand din cultivarea si identificarea agentilor patogeni care
produc infectii ale tractusului urinar.

Metoda se practica ori de cate ori medicul clinician suspecteaza infectii ale cailor urinare, de
la rinichi si pana la uretra. Acest gen de infectii sunt foarte frecvente si evolueaza deseori
asimptomatic, iar la copiii sub 2 ani cu o simptomatologie nespecifica.

Prelevarea probei de urina

Se poate efectua la nivelul oricarei unitati sanitare sau chiar la domiciliul pacientului, cu
respectarea instructiunilor de recoltare. In acest scop, se face In prealabil o toaleta a organelor
genitale exterioare cu apa si sapun si stergerea cu un tampon de vata imbibat cu apa sterilizata
prin fierbere.

Prelevarea se efectueaza din jetul mijlociu direct Intr-un recipient steril (pahare din plastic
sterilizate, cu capac, de unica folosinta). Volumul necesar unei examinari uzuale este de 10 –
15 ml.

In situatii speciale, urina se poate recolta direct din vezica prin punctie suprapubiana.

Prelucrarea probei trebuie facuta inainte de inceperea tratamentului cu antibiotice si in cazul

in care este necesara urmarirea eficientei lui, recoltarea se repeta dupa 48-96 ore. Scaderea
numarului de germeni sau disparitia lor constitue un indiciu mai pretios decIt
simptomatologia subiectiva. Aspectul urinii, apreciat in momentul recoltarii sau imediat dupa
aceasta, nu poate oferi indicatii certe asupra continutului in germeni. Astfel o urina clara poate
contine un numar semnificativ de germeni, in timp ce constatarea unei turbiditati nu inseamna
intotdeauna infectie. Turbiditatea poate fi cauzata si de precipitarea elementelor in solutie
( fosfati, urati, carbonati), fenomen care apare mai ales la rece.

Transportul trebuie sa fie asigurat in curs de o ora de la prelevare. Urina fiind un excelent
mediu de cultura sunt suficienti cativa germeni, spre exemplu din flora prezenta in uretra
anterioara, pentru a se obtine in scurt timp o contaminare masiva. In situatia In care aceasta
conditie nu poate fi respectata, urina poate fi pastrata la 2-8 grade cateva ore.

Modul de lucru

Urocultura in sensul uzual al termenului inseamna determinarea cantitativa a numarului de

germeni pe mililitru din proba de examinat,cu precizarea taxonomiei lor. Pentru realizarea
uroculturii cantitative sunt disponibile trei metode:

• metoda dilutiilor in placi;

• metoda ansei calibrate;

256
 • metoda uricult.

Urocultura cantitativa prin metoda ansei calibrate este procedeul care asigura obtinerea de
rezultate fidele si poate fi utilizata la nivelul oricarui laborator clinic.

Calculul si interpretarea rezultatelor

Numarul UFC/ml este dat de numarul UFC de pe placa de geloza-sange x 100.

Semnificatia clinico-patogenica a numarului de germeni (UFC)se stabileste dupa urmatoarele

criterii valabile in afara oricarui tratament cu antibiotice sau cu dezinfectante urinare:

• peste 100.000 UFC/ml = bacteriurie semni"cativa pentru o infectie urinara.

• 10.000 – 100.000 UFC/ml = bacteriurie cu suspiciune de infectie urinara.

Urocultura trebuie repetata.

• 1.000 – 10.000 UFC/ml = bacteriurie "ziologica, clinic nesemni"cativa

• sub 1.000 UFC/ml = contaminare, in special atunci cand sunt prezenti

germeni variati, provenind frecvent din uretra anterioara.

Orice numar de germeni observati intr-o proba de urina recoltata prin punctie vezicala este
clinic semnificativa.

Germenii intalniti cel mai frecvent in bacteriurii sunt cei din familia Enterobacteriaceae
(Escherichia, Proteus, Klebsiella, Enterobacter, Citrobacter, Providencia). Dar mai pot fi
izolati din infectiile urinare si germeni din alte grupe: Staphylococcus, Enterococcus,
Pseudomonas, Acinetobacter, Alcaligenes, Acromobacter, Haemophilus.

In situatii speciale se face numai urocultura calitativa, pentru identificarea urmatorilor

germeni: Neisseria, Salmonella, Leptospira Mycobacterium.

Albumina urinara
Albumina este o proteina care se gasete in sange. In urma unor procese de filtrare, absorbtie, a
sangelui la nivelul rinichilor, proteinele pot trece din sange in urina.

In urina, prezenta proteinelor si deci si a albuminei este considerata patologica dar cu toate
acestea se accepta ca un nivel urinar al proteinelor de circa 20 – 30 mg / 24 ore este fiziologic.
Albumina urinara provine din albumina sanguina si in mod normal ea nu se gaseste in urina.
In bolile care afecteaza rinichiul precum si in bolile care dau sangerari pe traiectul cailor
urinare, albumina trece in urina (albuminurie).

Unele persoane prezinta fiziologic, normal albumine in urina dar intr-o proportie foarte mica:
este vorba despre persoanele tinere inalte, slabe, care fac efort fizic intens. La aceste persoane
are loc o crestere trecatoare a cantitatii de albumine din urina, crestere care apoi dispare (de ex
la incetarea efortului).
257
Valorile normale: 40 – 90 mg/zi.

Cresteri anormale

Cresteri ale albuminei se intalnesc frecvent in cazul: bolilor de rinichi si in bolile cailor
urinare (bazinet uretere, vezica).

Exemple:

• glomerulonefrite,

• nefroza,

• cistita,

• pielocistita,

• tuberculoza renala,

• pielonefritele cronice,

• calculi urinari.

Alte boli care pot duca la albuminurie sunt:

• hipertensiumea arteriala esentiala,

• bolile de inima,

• diabetul zaharat,

• diferite infectii si intoxicatii cu substanteminerale sau organice,

• mielom multiplu.

Alte semne asociate: deseori albuminuria se insoteste de hematurie(prezenta hematiilor din

sange in urina).

Exudatul nazal
Examenul microbiologic al exsudatului nazal (secretiei nazale)este metoda de laborator clinic
indicata in depistarea portajului de Staphylococcus aureus sau Streptococcus pyogenes.

Prin examenul bacteriologic al exsudatului nazal se pot identifica si alti germeni:

meningococ- cu o rata de portaj de 5 – 30 %, Streptococcus pneumoniae, Haemophilus
influenzae, serotipul B, Corynebacterium diphtheriae si chiar enterobacterii.

Prelevarea probei

258
Recoltarea tamponului nazal se face in mod diferentiat, in functie de scopul urmarit, de
prezenta si locul leziunii.

Astfel, pentru cercetarea starii de portaj se introduce tamponul de uz general umectat cu

solutie salina izotonica, in fosele nazale atat cat este posibil si se roteste usor pentru a face
posibila desprinderea secretiei.

Atunci cand se constata leziuni la nivelul vestibulului nazal se procedeaza la ridicarea lobului
nazal cu policele unei maini, restul palmei fiind asezat in fruntea bolnavului. In acest fel se
descopera vestibulele nazale, se indreapta fasciculul de lumina in dreptul leziunii si se
rcolteaza cu tamponul.

Cand leziunea este situata in fosele nazale, recoltarea se face de catre specialist cu speculul
nazal prin rinoscopie anterioara pentru evidentierea zonelor respective(planseul foselor
nazale, meatul inferior si mijlociu, cornetul inferior si mijlociu) si posterioara pentru
evidentierea coanelor si cozilor cornetelor. In acest fel este posibila prelevarea secretiei din
sinusurile adiacente.

Se recolteaza, de obicei, un tampon; in cazul suspiciunii de portaj difteric se recolteaza doua

tampoane.

Transportul

Transportul probelor si insamantarea trebuie realizate in cel mult 2 ore de la prelevare daca nu
se utilizeaza medii de conservare si transport (Stuart/Amies) si in maximum 24 de ore, daca se
apeleaza la acestea.

Modul de lucru

Examenul bacteriologic al secretiei nazale consta in efectuarea de culturi, examenul

microscopic nefiind relevant decat in situatia de portaj de bacil difteric.

In acest caz se recolteaza doua tampoane, unul servind la efectuarea unui frotiu, iar celalalt la
initierea unor culturi.

In mod uzual, tamponul nazal se insamanteaza pe GS si CH.

Interpretarea rezultatelor

Interpretarea examenului bacteriologic al secretiei nazale este relativ simpla. Flora bacteriana
normala a nasului este redusa ca numar si varietati, fiind dominata de Staphylococcus albus,
difteromorfi. Ocazional poate fi intalnit Staphylococcus aureus (mai frecvent decat in
faringe). Rar pot fi identificati streptococi hemolitici, enterococi, neiserii nepatogene,
Acinetobacter si Moraxella.

259
Relatia intre agentii etiologici si diferitele boli ale nasului nu este specifica decat in putine
cazuri. Astfel, la nivelul vestibulului nazal, cele mai frecvente leziuni inflamatorii intalnite
sunt foliculitele si furunculoza, de obicei de origine stafilococica, eczema vestibulara de
origine streptococica si impetigo, frecvent cauzat de o infectie strepto-stafilococica.

In rinitele bacteriene sau in rinitele virale suprainfectate, mai frecvent au fost izolati
stafilococi coagulazopozitivi, si ocazional Neisseria menigitidis.

In rinitele purulente se constata adeseori o asociere a stafilococului cu pneumococul, iar in

cele cu false membrane, asociere stafilococ, pneumococ si Corynebacterium diphtheriae.

In bolile cronice ale nasului sunt de amintit ozena si rinoscleromul in etiologia carora sunt
acreditati germenii Klebsiella rhinoscleromatis si Klebsiella ozaenae.

La copiii mici sau nou-nascuti se pot izola din secretia nazala germeni variati. In majoritatea
cazurilor acestea reprezinta, de fapt, o localizare a germenilor la acest nivel, in cadrul unei
boli generale.

ANTIBIOGRAMA
PRINCIPUIUL METODEI

O cantitate de substanta antimicrobiana este depusa pe suprafata unui mediu de cultura

agarizat, preinsamantat cu bacteria testata.

Concomitent se produc doua fenomene: difuzarea substantei antimicrobiene si cresterea

bacteriei.

In zonele in care substanta antimicrobiana realizeaza concentratii mai mari decat concentratia
minima inhibitoare, bacteria nu creste.

INDICATII

Metoda este indicata pentru laboratoarele care testeaza un numar relativ mic de tulpini
bacteriene cu crestere rapida la 35 37 0C, fara diferente semnificative, de la tulpina la tulpina,
a ratei de crestere (Enterobacteriaceae, Pseudomonas, Staphylococcus, Enterococcus).

SCOP, OPTIUNE, ORIENTARE, MONITORIZARE

Scopul terapiei antimicrobiene ramane acela de a distruge sau cel putin de a stanjeni
multiplicarea unui agent patogen intr-un organism care, la un moment dat, nu poate realiza el
insusi aceasta sau o face insuficient.

Optiunea, orientarea si controlul terapiei antimicrobiene sunt decizii bazate pe triada formata
de: subtilitatea rationamentului clinic; cunoasterea farmacologiei substantelor
antimicrobiene;rezultatul testelor de laborator;

260
Pentru necesitatile terapeutice curente definim o tulpina microbiana In raport cu un
medicament antimicrobian ca:- sensibila: in situatia in care concentratia minima inhibitoare
(CMI) este de minimum 2-4 ori mai mica decat nivelul medicamentului in ser sau alte umori,
in conditiile administrarii unor doze mici sau repetate, normale. In aceste conditii, efectul
terapeutic este posibil. – rezistenta: daca CMI este mai mare decat nivelul medicamentului in
ser sau alte umori. In acest caz medicamentul este toxic pentru pacient inainte de a fi toxic
pentru germenul respectiv.- intermediara, sau moderat sensibila: daca CMI este apropiata de
nivelul medicamentului din sange sau alte umori. in acest ultim caz, efectul terapeutic este
intermediar sau imprevizibil, cu exceptia situatiilor in care se pot administra doze foarte mari
si medicamentul se concentreaza in focarul de infectie, sau poate fi administrat local.

Dintre multiplele metode, procedee si variante de antibiograme existente, pentru Laboratorul

Clinic se recomanda metoda difuzimetrica. Aceasta este mai usor de executat, mai economica
si asigura o reproductibilitate de aproximativ 90% daca se respecta strict toate conditiile de
lucru.

MODUL DE LUCRU

Insamantarea. Se imerseaza tamponul de vata steril in suspensia bacteriana etalonata. Se

scurge excesul de lichid prin rotirea tamponului pe peretii eprubetei. Se descarca tamponul in
striuri paralele pe toata suprafata mediului, succesiv in trei directii, prin rotirea placii cu 600.
Insamantarea se poate realiza si prin inundare, urmata de eliminarea lichidului in exces.

Se lasa placile timp de 3 5 minute pentru absorbtia inoculului.

Placile Insamantate se lasa la uscat, prin mentinerea la temperatura camerei 5 15 minute pana
la depunerea discurilor. Discurile se vor aseza in placa numai atunci cand nu mai exista lichid
pe suprafata mediului.

Se depun discurile cu substante antimicrobiene la distanta de minimum 15 mm de marginea

placii si de 30 mm Intre centrele a doua discuri vecine.

Dupa repartizarea discurilor, placile se incubeaza imediat, la 370 C, timp de 16-18 ore.

CITIREA SI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Dupa trecerea perioadei de incubatie se masoara cu rigla gradata in mm diametrul zonelor de

inhibitie completa in lumina reflectata pe fond negru mat.

In caz de urgenta placile pot fi citite la 5-6 ore de incubare, cu conditia verificarii diametrelor
zonelor de inhibitie dupa 16-18 ore.

In cazul mediilor transparente, masurarea se face pe spatele placilor, iar in cazul mediilor cu
sange pe suprafata agarului din cauza opacitatii.

261
Se urmareste inhibitia completa a cresterii, facand abstractie de hemoliza pe mediile cu sange
si de coloniile fine, periferice, vizibile numai la scrutare atenta prin transparenta.

Coloniile mari din zona de inhibitie trebuie identificate si retestate. Acestea pot fi constituite
din variante rezistente sau contaminanti (inocul mixt).

Se urmareste marginea cresterii masive facand abstractie de valul invaziv format de Proteus si
de cresterea pulverulenta (80% inhibitie) in zonele sulfamidei si a trimethoprimului.

Se verifica daca diametrele zonelor de inhibitie a fiecarei substante antimicrobiene se cuprind

in limitele variatiei admise (conform tabelelor universale, standardului NCCLS)

Fosfataza acida prostatica

Fosfatazele cu ph optim de activitate 4,5 – 4,9 sunt denumite fosfataze acide. Actiunea optima
a fosfatazei acide prostatice este la ph 4,6. Acestea au diverse proveniente:ficat os san
prostata.

Pentru practica medicala curenta prezinta interes fosfataza acida prostatica care se diferentiaza
de fosfatazele cu alte proveniente prin faptul ca este inhibata selectiv de L – tartratul de sodiu.

Metodele de dozare a activitatii fosfatazei acide sunt:

1. metoda Bodansky

2. metoda cu para-nitrofenilfosfat de sodiu

3. metoda King – Armstrong

Valori normale

Valorile normale ale fosfatazei acide in raport cu metoda de determinare sunt:

1. metoda Bodansky: are unitatea de masura UB – concentratia normala este

de – 0,05 – 0,1 la adult si, – 0,2 – 0,8 la copil

2. metoda cu para-nitrofenilfosfat de sodiu:unitatea de masura este mU/ml

-concentratia normala este de: 3 – 4 atat la copil cat si la adult

3. metoda King-Armstrong: unitatea de masura este UKA – concentratia

normala este de: -1 – 3 la adult si, – 2 – 5 la copil.

Activitatea fosfatazei acide serice este crescuta in :

• carcinomul de prostata necomplicat

• mai ales in carcinomul de prostata cu metastaze osoase

• in boala Paget

262
 • in metastazele din os si "cat a oricarui tip de neoplazie

• boala Gaucher

• prostatita

• dupa masaj prostatic

• hepatite

• CID

• tromboze.

Creatinina urinara
Creatinina reprezinta forma anhidra de excretie urinara a creatinei, component prezent
aproape in totalitate in muschi. Creatinina se elimina in totalitate prin filtrare glomerulara si
prin nivelul sau sanguin poate oferi indicatii asupra functionalitatii nefronilor din rinichi.

Valori normale

Valorile normale ale creatininei in urina sunt:

• Adulti : 0 – 200mg / 24 ore

• Copiii de 1 an: 9mg/ kg corp/zi

Valorile crescute se intalnesc in:

• sarcina

• insu"cienta renala

• alaptare

• subnutritie

• carenta vitaminica

• diabet zaharat

• carcinom hepatic

• acromegalie

• miopatii

• miastenie

• hipertiroidism infantil

263
Valori scazute ale creatininei in urina se intalnesc in:

• hipotiroidism infantil

• aport proteic redus

• miotonie congenitala

Corelarea cu valori crescute sau scazute ale creatininei in sange este extrem de importanta.
Astfel cresterile creatininei in sange semnifica boli acute sau cronice ale rinichilor, cu
afectarea filtrarii glomerulare, unele afectiuni hepatice, distrofii musculare, guta, neoplazii.

Magneziu urinar
Corpul contine 21 – 28 gr de magneziu. Din acesta 53 % este localizat la nivelul oaselor, 19%
in tesutul altul decat muscular si 1% in lichidul extracelular. Magneziul este un element
anorganic prezent la nivelul plasmei sanguine.

Magneziul ionic este sinergic cu calciul ionic in inducerea contractiei musculaturii striate si a
celei miocardice si de asemenea are rol antispastic pe musculatura neteda. Datorita
importantei sale covarsitoare este de inteles de ce rolul rinichiului de a pastra acest ion in
organism este investigat.

Intr-o anumita proportie el sa gaseste fiziologic si in urina.

Valorile normale ale magneziului in urina sunt:

• 0,10 – 0,20 g

Valori crescute se intalnesc in:

• hipertiroidism

• afectari renale

Valori scazute se intalnesc in:

• insu"cienta corticosuprarenala

• aport scazut de magneziu

• malabsorbtie

• alcoolism

• boala Crohn

• pancreatite acute.

264
In natura magneziul se gaseste intr-o multitudine de produse:paine, peste, vegetale, nuci, si nu
in ultimul rand carne.

Aproximativ 2400 mg de magneziu trec prin rinichi iar din acestea 0,10 – 0,20 sunt eliminate
caci rinichiul are un rol esential in pastrarea magneziului in organism.

In ansa Henle la nivelul nefronului are loc aproape 60% din reabsorbtia ionilor de magneziu.

Uree urinara
In urina, ureea reprezinta aproximativ jumatate din solidele dizolvate in urina, sau peste 85 –
88% din corpii azotati ai urinii: ureea, creatinina, acidul uric, proteine, azotul total.

Derminarea ureei urinare este un test care permite aprecierea functiei renale. In mod normal,
ureea filtreaza la nivelul glomerulilor renali, se resoarbe la nivelul tubului contort proximal,
spre a secreta la nivelul celui distal. In consecinta, suferintele acute sau cronice ale functiei
renale, vor antrena reducerea cantitatii de uree eliminata in urina.

Cresterile peste normal al eliminarilor urinare de uree, survin de regula in caz de aport proteic
exogen excesiv, in afectiunile caracterizate prin hipercatabolism proteic endogen si in diabetul
zaharat.

Creatinina serica
Creatinina se sintetizeaza in tesutul muscular prin intermediul unui proces de transformare a
creatinei.

Cantitatea de creatina convertita in creatinina este direct proportionala cu cu masa de tesut

muscular din organism.

Sinteza creatininei are loc in ficat si rinichi. Creatinina, ca si ureea, este eliminata prin urina.
Ambele substante se gasesc in concentratii fiziologice constante in sange, care le transporta.
Concentratia de creatinina in urina poate fi utilizata ca valoare de referinta pentru excretia
unor analiti (albumina, alfa-amilaza).

Valori normale

In sange:

• La adulti: 0,5 – 1,2 mg creatinina la 100 ml

• La copii: 1,2 mg creatinina la 100 ml

In urina:

• 0,8-1,9 g creatinina / 24h

Cresteri anormale

265
Valorile crescute ale creatininei sunt prezente in ser si in urina. In ser, creatinina are un nivel
ridicat in:

• insu"cienta renala cronica

• distro"a musculara progresiva

• eclampsie

• acromegalie

In urina:

• acromegalie

• diabet

• hipotiroidism

Cresteri ale creatininei mai pot aparea in:

• afectiuni extrarenale cu diaree, varsaturi, transpiratii profuze

• postoperator in interventii de urgenta

• sepsis, soc, politraumatisme

• dezordini metabolice, diabet zaharat, hiperuricemie

• mielom

• sarcina

• tratamente cu droguri toxice renal

Scaderi anormale

Hipocreatinemia se intalneste in:

• insu"cienta renala cronica

• afectiui musculare

• hipertiroidism

Sodiul seric – Na
Sodiul este un microelement cu proprietatea de a mentine constant echilibrul apei la exteriorul
celulelor si cu rol in mentinerea echilibrului acido-bazic. Sodiul favorizeaza excitabilitatea
musculara.

266
Sodiul contribuie la buna functionare a sistemului nervos si a musculaturii. Nivelul sodiului
existent in organism este reglat de rinichi, care creste sau scade excretia, in functie de
cantitatea ingerata. Cantitatea de sodiu din organism este de 80-100 grame.

Valori normale: 310 – 345 mg/100 ml

Scaderi anormale

• aport salin insu"cient

• deshidratari globale

• ingestii scazute de lichide

• poliurii (diabet zaharat)

• insu"cienta renala cronica

• insu"cienta corticosuprarenala

Cresteri anormale

• pierderi de lichide la nivel extrarenal (transpiratii excesive, diaree, voma)

• pierderi de lichide la nivel renal (diabet insipid, insu"cienta renala)

• insu"cienta cardiaca

• traumatisme cerebrale

• hiperaldosteronism

Calciu ionic seric

Calciul reprezinta la adult aprox 2% din masa corporala; 99% din calciu se gaseste sub forma
de hidroxiapatita in oase, 1% din calciu se gaseste in spatiul extra celular si spatiul
intracelular extra-osos.

Calciul care se gaseste in spatiul extracelular reprezinta aprox. 100 mmol si este in echilibru
dinamic cu fractia intersanjabila din oase. Ionii de Ca intervin in contractilitatea miocardului
si a muschilor scheleticisi sunt indispensabili in functionarea sistemului nervos.

Calciul are rol importanat in coagulare si mineralizarea osoasa. Reglarea metabolismului Ca

in organism este realizata de parathormon ( PTH ), calcitrol si calcitonina 40% din Ca
plasmatic este legat de proteine, 10% din Ca este sub forma de complex, anorganic 50% din
Ca este sub forma libera Ca ionic

Variatiile calcemiei ionice le urmeaza in general pe cele ale calcemiei totale in patologia
umana.

267
Valori normale: 3.6 – 5.2 mg/dl

Cresteri anormale

• Hipercalcemia

Este determinata de o mobilizare crescuta de Ca osos ( osteroporoza ) sau absorbtie intestinala

crescuta :

• hiperpartiroidie primara

• metastaza osose ( cancer de san, prostata, tiroidian, brohopulmonar )

Hipercalcemia se intalneste in: maladia Recklinghausen, hipervitaminoza D, osteomielita,

insuficienta renala avansata, hiperparatiroidism, procese osteolitice prin tumori, post
imobilizare.

Un comportament particular manifesta hipercalcemia din mielomul multiplu ,care se insoteste

de o crestere a fosforului sanguin iar fosfatazele alcaline serice sunt in limite normale,
elemente esentiale biologice de diagnostic diferrential cu hiperparatiroidismul primar.

Scaderi anormale

• Hipocalcemia

Se datoreaza unei sinteze deficitare de PTH (glanda paratiroida) sau unui deficit de sinteza a
vitaminei D.

Semne de hipocalcemie:

• tetania latenta si manifesta

• osteomalacia

Hipocalcemia se intalneste in: post tiroidectomie, rahitism ereditar sau dobandit,

osteomalacie, hipokaliemie,rezectia de stomac, ocluzia cailor biliare, diaree cronica,
sindroame de malabsorbtie, dializa prelungita, sindrom Burnett, alcaloza, varsaturi, post
medicamentos.

Determinarea concentratiei de Ca in urina diferentiaza hipercalciuria de hipocalciurie si

transeaza o cauza de litiaza renala.

Valori normale pentru calciu urinar:

• 0 – 18 ani < 6 mg/Kg / 24h

• 18 – 100 ani 100 – 120 mg/Kg / 24h

268
Creatinina urinara
Creatinina reprezinta forma anhidra de excretie urinara a creatinei, component prezent
aproape in totalitate in muschi. Creatinina se elimina in totalitate prin filtrare glomerulara si
prin nivelul sau sanguin poate oferi indicatii asupra functionalitatii nefronilor din rinichi.

Valori normale

Valorile normale ale creatininei in urina sunt:

• Adulti : 0 – 200mg / 24 ore

• Copiii de 1 an: 9mg/ kg corp/zi

Valorile crescute se intalnesc in:

• sarcina

• insu"cienta renala

• alaptare

• subnutritie

• carenta vitaminica

• diabet zaharat

• carcinom hepatic

• acromegalie

• miopatii

• miastenie

• hipertiroidism infantil

Valori scazute ale creatininei in urina se intalnesc in:

• hipotiroidism infantil

• aport proteic redus

• miotonie congenitala

Corelarea cu valori crescute sau scazute ale creatininei in sange este extrem de importanta.
Astfel cresterile creatininei in sange semnifica boli acute sau cronice ale rinichilor, cu
afectarea filtrarii glomerulare, unele afectiuni hepatice, distrofii musculare, guta, neoplazii.

269
Albumina urinara
Albumina este o proteina care se gasete in sange. In urma unor procese de filtrare, absorbtie, a
sangelui la nivelul rinichilor, proteinele pot trece din sange in urina.

In urina, prezenta proteinelor si deci si a albuminei este considerata patologica dar cu toate
acestea se accepta ca un nivel urinar al proteinelor de circa 20 – 30 mg / 24 ore este fiziologic.
Albumina urinara provine din albumina sanguina si in mod normal ea nu se gaseste in urina.
In bolile care afecteaza rinichiul precum si in bolile care dau sangerari pe traiectul cailor
urinare, albumina trece in urina (albuminurie).

Unele persoane prezinta fiziologic, normal albumine in urina dar intr-o proportie foarte mica:
este vorba despre persoanele tinere inalte, slabe, care fac efort fizic intens. La aceste persoane
are loc o crestere trecatoare a cantitatii de albumine din urina, crestere care apoi dispare (de ex
la incetarea efortului).

Valorile normale: 40 – 90 mg/zi.

Cresteri anormale

Cresteri ale albuminei se intalnesc frecvent in cazul: bolilor de rinichi si in bolile cailor
urinare (bazinet uretere, vezica).

Exemple:

• glomerulonefrite,

• nefroza,

• cistita,

• pielocistita,

• tuberculoza renala,

• pielonefritele cronice,

• calculi urinari.

Alte boli care pot duca la albuminurie sunt:

• hipertensiumea arteriala esentiala,

• bolile de inima,

• diabetul zaharat,

• diferite infectii si intoxicatii cu substanteminerale sau organice,

270
 • mielom multiplu.

Alte semne asociate: deseori albuminuria se insoteste de hematurie(prezenta hematiilor din

sange in urina).

Electroforeza proteinelor serice

Separarea electroforetica a fractiunilor proteice din serul sanguin si evaluarea concentratiei
componentilor prin metoda fotometrica.

Proteinele totale din ser sunt descompuse in 5 categorii de substante numite fractiuni
proteinice.
Valorile medii normale ale acestor fractiuni (care se refera la persoanele de varsta adulta si
normal hranite) pot sa varieze pana la 10% in plus sau in minus, in special la copii, varstnici
sau la persoane care nu se alimenteaza normal.

Valori normale

Albumine:

• 52 – 62% sau 3,64 – 4,34 gr

Globuline:

• 38 – 48% sau 2,66 – 3,36 gr

• alfa-1-globuline: 2 – 5% sau 0,14 – 0,35 gr

• alfa-2-globuline: 6 – 9% sau 0,42 – 0,63 gr

• beta-globuline: 8 – 11% sau 0,56 – 0,77 gr

• gamma-globuline: 14 – 21% sau 0,98 – 1,47 gr

Raportul albumine/globuline (A/G), daca se imparte valoarea albuminelor la valoarea

globulinelor se obtine un raport, care la oamenii sanatosi este de 1,2-1,5.

Cresterea raportului A/G nu are importanta prea mare, dar scaderea acestui raport sub cifra 1
arata ca este vorba fie de boli care scad sinteza de albumina sanguina, fie de boli care cresc
sinteza de globuline.

Cauzele care fac sa scada albuminele serului sunt aceleasi care produc si scaderea proteinelor
totale. Scaderea proportiei de albumine duce la o crestere relativa a proportiei de globuline.

Cresterea reala a globulinelor serice se intalneste intr-o serie de boli microbiene acute si
cronice, in bolile virotice si parazitare, in bolile de ficat si de rinichi, in bolile tumorale, in
reumatism, boli de sange, dupa vaccinari etc.

271
In unele boli pot sa creasca numai anumite fractiuni ale globulinelor asa cum se intampla in
hepatita cronica, cand cresc mult gamma-globulinele si imunoglobulinele A (Ig A). Dupa
tratamentul cauzei care a produs perturbarea fractiunilor proteinice, valorile electroforezei
serului revin la normal.

Uree urinara
In urina, ureea reprezinta aproximativ jumatate din solidele dizolvate in urina, sau peste 85 –
88% din corpii azotati ai urinii: ureea, creatinina, acidul uric, proteine, azotul total.

Derminarea ureei urinare este un test care permite aprecierea functiei renale. In mod normal,
ureea filtreaza la nivelul glomerulilor renali, se resoarbe la nivelul tubului contort proximal,
spre a secreta la nivelul celui distal. In consecinta, suferintele acute sau cronice ale functiei
renale, vor antrena reducerea cantitatii de uree eliminata in urina.

Cresterile peste normal al eliminarilor urinare de uree, survin de regula in caz de aport proteic
exogen excesiv, in afectiunile caracterizate prin hipercatabolism proteic endogen si in diabetul
zaharat.

Creatinina urinara
Creatinina reprezinta forma anhidra de excretie urinara a creatinei, component prezent
aproape in totalitate in muschi. Creatinina se elimina in totalitate prin filtrare glomerulara si
prin nivelul sau sanguin poate oferi indicatii asupra functionalitatii nefronilor din rinichi.

Valori normale

Valorile normale ale creatininei in urina sunt:

• Adulti : 0 – 200mg / 24 ore

• Copiii de 1 an: 9mg/ kg corp/zi

Valorile crescute se intalnesc in:

• sarcina

• insu"cienta renala

• alaptare

• subnutritie

• carenta vitaminica

• diabet zaharat

• carcinom hepatic

272
 • acromegalie

• miopatii

• miastenie

• hipertiroidism infantil

Valori scazute ale creatininei in urina se intalnesc in:

• hipotiroidism infantil

• aport proteic redus

• miotonie congenitala

Corelarea cu valori crescute sau scazute ale creatininei in sange este extrem de importanta.
Astfel cresterile creatininei in sange semnifica boli acute sau cronice ale rinichilor, cu
afectarea filtrarii glomerulare, unele afectiuni hepatice, distrofii musculare, guta, neoplazii.

Creatinina serica
Creatinina se sintetizeaza in tesutul muscular prin intermediul unui proces de transformare a
creatinei.

Cantitatea de creatina convertita in creatinina este direct proportionala cu cu masa de tesut

muscular din organism.

Sinteza creatininei are loc in ficat si rinichi. Creatinina, ca si ureea, este eliminata prin urina.
Ambele substante se gasesc in concentratii fiziologice constante in sange, care le transporta.
Concentratia de creatinina in urina poate fi utilizata ca valoare de referinta pentru excretia
unor analiti (albumina, alfa-amilaza).

Valori normale

In sange:

• La adulti: 0,5 – 1,2 mg creatinina la 100 ml

• La copii: 1,2 mg creatinina la 100 ml

In urina:

• 0,8-1,9 g creatinina / 24h

Cresteri anormale

Valorile crescute ale creatininei sunt prezente in ser si in urina. In ser, creatinina are un nivel
ridicat in:

273
 • insu"cienta renala cronica

• distro"a musculara progresiva

• eclampsie

• acromegalie

In urina:

• acromegalie

• diabet

• hipotiroidism

Cresteri ale creatininei mai pot aparea in:

• afectiuni extrarenale cu diaree, varsaturi, transpiratii profuze

• postoperator in interventii de urgenta

• sepsis, soc, politraumatisme

• dezordini metabolice, diabet zaharat, hiperuricemie

• mielom

• sarcina

• tratamente cu droguri toxice renal

Scaderi anormale

Hipocreatinemia se intalneste in:

• insu"cienta renala cronica

• afectiui musculare

• hipertiroidism

Albumina serica
Valori normale: 3,4 – 5.6 g/dl

Cresteri anormale

• hemoconcentratie

• deshidratare

274
Scaderi anormale

Hiperhidratare, malnutritie, boli hepatice (hepatita, ciroza, insuficienta hepatica), Sindrom

Nefrotic, glomerulonefrita cronica, enteropatii cu pierdere de proteine (Crohn, colita
ulcerativa, boala Whipple), sarcina, cancer, arsuri severe, malabsorbtie, imobilizare
prelungita.

Creatinina serica
Creatinina se sintetizeaza in tesutul muscular prin intermediul unui proces de transformare a
creatinei.

Cantitatea de creatina convertita in creatinina este direct proportionala cu cu masa de tesut

muscular din organism.

Sinteza creatininei are loc in ficat si rinichi. Creatinina, ca si ureea, este eliminata prin urina.
Ambele substante se gasesc in concentratii fiziologice constante in sange, care le transporta.
Concentratia de creatinina in urina poate fi utilizata ca valoare de referinta pentru excretia
unor analiti (albumina, alfa-amilaza).

Valori normale

In sange:

• La adulti: 0,5 – 1,2 mg creatinina la 100 ml

• La copii: 1,2 mg creatinina la 100 ml

In urina:

• 0,8-1,9 g creatinina / 24h

Cresteri anormale

Valorile crescute ale creatininei sunt prezente in ser si in urina. In ser, creatinina are un nivel
ridicat in:

• insu"cienta renala cronica

• distro"a musculara progresiva

• eclampsie

• acromegalie

In urina:

• acromegalie

275
 • diabet

• hipotiroidism

Cresteri ale creatininei mai pot aparea in:

• afectiuni extrarenale cu diaree, varsaturi, transpiratii profuze

• postoperator in interventii de urgenta

• sepsis, soc, politraumatisme

• dezordini metabolice, diabet zaharat, hiperuricemie

• mielom

• sarcina

• tratamente cu droguri toxice renal

Scaderi anormale

Hipocreatinemia se intalneste in:

• insu"cienta renala cronica

• afectiui musculare

• hipertiroidism

Uree urinara
In urina, ureea reprezinta aproximativ jumatate din solidele dizolvate in urina, sau peste 85 –
88% din corpii azotati ai urinii: ureea, creatinina, acidul uric, proteine, azotul total.

Derminarea ureei urinare este un test care permite aprecierea functiei renale. In mod normal,
ureea filtreaza la nivelul glomerulilor renali, se resoarbe la nivelul tubului contort proximal,
spre a secreta la nivelul celui distal. In consecinta, suferintele acute sau cronice ale functiei
renale, vor antrena reducerea cantitatii de uree eliminata in urina.

Cresterile peste normal al eliminarilor urinare de uree, survin de regula in caz de aport proteic
exogen excesiv, in afectiunile caracterizate prin hipercatabolism proteic endogen si in diabetul
zaharat.

Ioni urinari
Prezenta mineralelor in urina este foarte importanta ca metoda de diagnostic, ea putand oferi o
orientare catre diagnostic si tratament.

276
Amoniacul

Valori normale: 0,5 – 1g %

Valori crescute:insuficienta hepatica , insuficienta suprarenala, acidoza, toxicoza gravidica

Valori scazute:insuficienta reanala

Calciu (Ca2+ )

Valori normale: 120 – 220 mg ‰ sau 9,2 mEq/l.

Valori crescute: hiperparatiroidism (osteita fibrochistica) calciurie idiopatica, acidoza ,

hipervitaminoza D, mielom, insuficienta corticosuprareanala, hipertiroidism.

Valori scazute:hipoparatiroidism, avitaminoza D, hipotiroidism, steatoree.

Atentie:valorile crescute sau scazute ale calciului corelate cu valori crescute sau scazute ale
potasiului si ale sodiului sunt frecvent un indicator al afectarii cardiace.

Cloruri (Cl-)

Valori normale: 6 – 9 g sau 14 3- 214 mEq/l

Valori crescute: insuficienta corticosuprarenala cronica, perioadele de criza a bolilor febrile

Valori scazute:pe parcursul regimurilor declorurate, bolile febrile, toxicoza gravidica, prezenta
de transudat sau de edem-insuficienta cardiaca cronica , nefrite etc.

Fosfor total

Valori normale: 0,8 – 1,3 g

Valori crescute: hiperparatiroidism , hipertiroidism, osteita fibrochistica, si nu in ultimul rand

leucemii

Valori scazute: osteomalacie , rahitism, hipoparatiroidism, hipotiroidism, si insuficienta

hepatica.

277
Iod

Valori normale: 20 – 70

Valori crescute: hipoparatiroidism ,sarcina

Magneziu

Valori normale: 0,10 – 0,20 g

Valori crescute:hipertiroidism

Valori scazute: insuficienta corticosuprarenala

Potasiu

Valori normale: 2 – 4 g = 42,8 – 85,6 mEq/l

Valori crescute:febra ,acidoza Valori scazute:insuficienra corticosuprarenala

Sodiu

Valori normale: 3 – 6 g = 108,7 – 217,5 mEq/l / 24 ore

Valori crescute:insuficienta corticosuprarenala cronica, acidoza , febra Valori scazute:ciroza

decompensata vascular

Sulf

Valori normale:

• total: 2 – 3 g

• anorganic: 0,6 – 1 g = 31 – 52 mEq/l

• sulfati esteri"cati: 0,15 – 0,3 g

• neutru: 0,2 – 0,4 g

278
 • sulf conjugat / sulf total = 10%

Valori crescute: in intoxicatiile cu benzoli, sulfconjugatii cresc la 20 – 30 %

Albumina serica
Valori normale: 3,4 – 5.6 g/dl

Cresteri anormale

• hemoconcentratie

• deshidratare

Scaderi anormale

Hiperhidratare, malnutritie, boli hepatice (hepatita, ciroza, insuficienta hepatica), Sindrom

Nefrotic, glomerulonefrita cronica, enteropatii cu pierdere de proteine (Crohn, colita
ulcerativa, boala Whipple), sarcina, cancer, arsuri severe, malabsorbtie, imobilizare
prelungita.

Albumina urinara
Albumina este o proteina care se gasete in sange. In urma unor procese de filtrare, absorbtie, a
sangelui la nivelul rinichilor, proteinele pot trece din sange in urina.

In urina, prezenta proteinelor si deci si a albuminei este considerata patologica dar cu toate
acestea se accepta ca un nivel urinar al proteinelor de circa 20 – 30 mg / 24 ore este fiziologic.
Albumina urinara provine din albumina sanguina si in mod normal ea nu se gaseste in urina.
In bolile care afecteaza rinichiul precum si in bolile care dau sangerari pe traiectul cailor
urinare, albumina trece in urina (albuminurie).

Unele persoane prezinta fiziologic, normal albumine in urina dar intr-o proportie foarte mica:
este vorba despre persoanele tinere inalte, slabe, care fac efort fizic intens. La aceste persoane
are loc o crestere trecatoare a cantitatii de albumine din urina, crestere care apoi dispare (de ex
la incetarea efortului).

Valorile normale: 40 – 90 mg/zi.

Cresteri anormale

Cresteri ale albuminei se intalnesc frecvent in cazul: bolilor de rinichi si in bolile cailor
urinare (bazinet uretere, vezica).

Exemple:

• glomerulonefrite,

279
 • nefroza,

• cistita,

• pielocistita,

• tuberculoza renala,

• pielonefritele cronice,

• calculi urinari.

Alte boli care pot duca la albuminurie sunt:

• hipertensiumea arteriala esentiala,

• bolile de inima,

• diabetul zaharat,

• diferite infectii si intoxicatii cu substanteminerale sau organice,

• mielom multiplu.

Alte semne asociate: deseori albuminuria se insoteste de hematurie(prezenta hematiilor din

sange in urina).

Creatinina serica
Creatinina se sintetizeaza in tesutul muscular prin intermediul unui proces de transformare a
creatinei.

Cantitatea de creatina convertita in creatinina este direct proportionala cu cu masa de tesut

muscular din organism.

Sinteza creatininei are loc in ficat si rinichi. Creatinina, ca si ureea, este eliminata prin urina.
Ambele substante se gasesc in concentratii fiziologice constante in sange, care le transporta.
Concentratia de creatinina in urina poate fi utilizata ca valoare de referinta pentru excretia
unor analiti (albumina, alfa-amilaza).

Valori normale

In sange:

• La adulti: 0,5 – 1,2 mg creatinina la 100 ml

• La copii: 1,2 mg creatinina la 100 ml

In urina:

280
 • 0,8-1,9 g creatinina / 24h

Cresteri anormale

Valorile crescute ale creatininei sunt prezente in ser si in urina. In ser, creatinina are un nivel
ridicat in:

• insu"cienta renala cronica

• distro"a musculara progresiva

• eclampsie

• acromegalie

In urina:

• acromegalie

• diabet

• hipotiroidism

Cresteri ale creatininei mai pot aparea in:

• afectiuni extrarenale cu diaree, varsaturi, transpiratii profuze

• postoperator in interventii de urgenta

• sepsis, soc, politraumatisme

• dezordini metabolice, diabet zaharat, hiperuricemie

• mielom

• sarcina

• tratamente cu droguri toxice renal

Scaderi anormale

Hipocreatinemia se intalneste in:

• insu"cienta renala cronica

• afectiui musculare

• hipertiroidism

281
Creatinfosfokinaza serica
Creatinfosfokinaza serica CK este o enzima dimer cu trei forme moleculare-izoenzime:

• CK-MB

• CK-MM

• CK-BB

CK-MB se gasete la nivelul miocardului, CK-MM se intalneste la nivelul miocardului si al

muschiului , iar CK-BB se afla la nivelul tesutului nervos.

Genele ce codifica aceste izoenzime se gasesc pe cromozomi diferiti:astfel B se gaseste pe

14q32 iar M se afla pe 19q13.

CK-BB se gaseste cel mai frecvent in tesuturi iar nivelele serice au arareori importanta.

CK-MM se gaseste in muschi in proportie de 98% iar tot aici CK-MB in proportie de 1-2%.

In miocard insa CK-MM este de aproximativ 70% iar CK-MB de 30%. Rolul ei este de a
cataliza conversia creatinei in fosfocreatina consumand ATP si generand adenozin difosfat.

Enzima intervine in procesul de depozitare sau de mobilizare a energiei din celule. Metodele
de dozare ale creatinfosfokinazei sunt:

Spectrofotometrice:

• metoda cu hexozokinaza si gluco-6-fosfodehidrogenaza

• metoda cu fosfo-enolpiruvat, enolaza, piruvatkinaza

Colorimetrice: bazate pe reactia de culoare (albastru de molibden) a acidului fosforic eliberat

prin reactie.

Valori normale

Valorile serice normale ale creatinfosfokinazei variaza cu modul de determinare astfel:

• dupa metoda cu hexokinaza: sub 50 mUi/ml

• dupa metoda cu piruvatkinaza: 1-6 mUi/ml

Pentru a fi considerate semnificativ anormale , cresterile serice ale CK trebuie sa atinga de 10-
20 ori valoarea normala. Variatiile anormale serice pot ajunge pana la 1000-1500 mUi/ml
(vezi infarctul miocardic).

282
Principalele afectiuni care asociaza valori serice ridicate ale creatinfosfokinazei sunt
urmatoarele:

• infarctul miocardic

• miopatii diverse gen: paralizia paroxistica hipokalemica, din disfunctiile

tiroidiene, boala Addison

• acidoza diabetica

• distro"i musculare gen miopatia maligna Duschenne

• traumatisme musculare

• iatrogene:dupa biopsii musculare, post infectii intramusculare, hipertermia

maligna post-operatorie

• afectiuni autoimune: dermatomiozita, polimiozita

• traumatism

• rabdomioliza

Determinarile creatinfosfokinazei se fac la pacientii veniti de urgenta, sau la cei cu durere

toracica sau insuficienta renala acuta. Scaderi ale CK sunt un indicator al afectarii ficatului de
cauza etilica ( consum exagerat de alcool ) sau al poliartritei reumatoide.

Colinesteraza serica
Colinesteraza (acil-colin-acil hidrolaza) face parte din grupul carboxil-esterazelor. Rolul sau
este variabil in functie de sediul de localizare. Astfel, intalnim:

• acetil colinesteraza-se gaseste in terminatiile nervoase colinergice si in

celulele KupWer

• alfa colinesteraza- se gaseste in hematii

• pseudocolinesteraza-se gaseste in hepatocite (celulele "catului)

Acetil colinesteraza influenteaza transmiterea influxului nervos. Alfa colinesteraza sau

colinesteraza specifica are rol in metabolismul hematiei pe linie proteica. Pseudocolinesteraza
sau colinesteraza nespecifica intervine in metabolismul proteic.

Exista mai multe metode de dozare a acestei substante:

• metoda rapida, care este in fapt o reactie de culoare- se bazeaza pe virajul

de culoare produs de acidul acetic eliberat de nzima prin hidroliza
acetilcolinei.

283
 • metoda Michel sau macrometoda-utilizeaza acetilcolina ca substrat
eliberand acidul acetic titrabil cu solutie NaOH N/100

• metoda calorimetrica sau micrometoda al carei principiu consta in hidroliza

butiril-tiocolinei.

Pentru pseudocolinesteraza avem 5 tipuri de izoenzime, fiecare din ele putand fi evidentiata
prin electroforeza in gel de agar sau amidon. De asemenea cele 5 izoenzime pot fi evidentiate
prin metoda inhibitiei chimice diferentiate cu NaF –diizo-propilfluorofosfat.

Valori normale

Valori normale serice ale colinesterazei sunt:

• entru metoda rapida 1900 – 3800 mU/ml. O unitate reprezionta activitatea

enzimei care hidrolizeaza un micromol substrat in timp de 1 minut la 25 DE
grade

• pentru metoda Michel 3 – 6 ml NaOH N/100

Normal: in conditii de sarcina pseudocolinesteraza scade . Nivelul sanguin al

pseudocolinesterazei ofera date despre afectarea hepatica

Cresteri anormale

• obezitate grad III

• sindrom nefrotic

• icterele colestatice din neoplasm de cap de pancreas

• miastenia gravis

• hipertiroidie

Scaderi anormale

• hepatite acute

• ciroze hepatice decompensate

• metastazele hepatice

• starile casectice (din neoplasme)

• leucemia mieloblastica acuta

• distro"a musculara

• subnutritie

284
 • intoxicatia cu pesticide

• infarct miocardic acut

Scaderea progresiva a pseudocolinesterazei si a albuminei sugereaza afectarea hepatica

ireversibila. Studiile statistice au aratat ca valoarea serica a psudocolinesterazei se coreleaza
cu nivelul proteinemiei mai ales al albuminemiei si cu cel al protrombinei.

Creatinina serica
Creatinina se sintetizeaza in tesutul muscular prin intermediul unui proces de transformare a
creatinei.

Cantitatea de creatina convertita in creatinina este direct proportionala cu cu masa de tesut

muscular din organism.

Sinteza creatininei are loc in ficat si rinichi. Creatinina, ca si ureea, este eliminata prin urina.
Ambele substante se gasesc in concentratii fiziologice constante in sange, care le transporta.
Concentratia de creatinina in urina poate fi utilizata ca valoare de referinta pentru excretia
unor analiti (albumina, alfa-amilaza).

Valori normale

In sange:

• La adulti: 0,5 – 1,2 mg creatinina la 100 ml

• La copii: 1,2 mg creatinina la 100 ml

In urina:

• 0,8-1,9 g creatinina / 24h

Cresteri anormale

Valorile crescute ale creatininei sunt prezente in ser si in urina. In ser, creatinina are un nivel
ridicat in:

• insu"cienta renala cronica

• distro"a musculara progresiva

• eclampsie

• acromegalie

In urina:

• acromegalie

285
 • diabet

• hipotiroidism

Cresteri ale creatininei mai pot aparea in:

• afectiuni extrarenale cu diaree, varsaturi, transpiratii profuze

• postoperator in interventii de urgenta

• sepsis, soc, politraumatisme

• dezordini metabolice, diabet zaharat, hiperuricemie

• mielom

• sarcina

• tratamente cu droguri toxice renal

Scaderi anormale

Hipocreatinemia se intalneste in:

• insu"cienta renala cronica

• afectiui musculare

• hipertiroidism

Colinesteraza serica
Colinesteraza (acil-colin-acil hidrolaza) face parte din grupul carboxil-esterazelor. Rolul sau
este variabil in functie de sediul de localizare. Astfel, intalnim:

• acetil colinesteraza-se gaseste in terminatiile nervoase colinergice si in

celulele KupWer

• alfa colinesteraza- se gaseste in hematii

• pseudocolinesteraza-se gaseste in hepatocite (celulele "catului)

Acetil colinesteraza influenteaza transmiterea influxului nervos. Alfa colinesteraza sau

colinesteraza specifica are rol in metabolismul hematiei pe linie proteica. Pseudocolinesteraza
sau colinesteraza nespecifica intervine in metabolismul proteic.

Exista mai multe metode de dozare a acestei substante:

286
 • metoda rapida, care este in fapt o reactie de culoare- se bazeaza pe virajul
de culoare produs de acidul acetic eliberat de nzima prin hidroliza
acetilcolinei.

• metoda Michel sau macrometoda-utilizeaza acetilcolina ca substrat

eliberand acidul acetic titrabil cu solutie NaOH N/100

• metoda calorimetrica sau micrometoda al carei principiu consta in hidroliza

butiril-tiocolinei.

Pentru pseudocolinesteraza avem 5 tipuri de izoenzime, fiecare din ele putand fi evidentiata
prin electroforeza in gel de agar sau amidon. De asemenea cele 5 izoenzime pot fi evidentiate
prin metoda inhibitiei chimice diferentiate cu NaF –diizo-propilfluorofosfat.

Valori normale

Valori normale serice ale colinesterazei sunt:

• entru metoda rapida 1900 – 3800 mU/ml. O unitate reprezionta activitatea

enzimei care hidrolizeaza un micromol substrat in timp de 1 minut la 25 DE
grade

• pentru metoda Michel 3 – 6 ml NaOH N/100

Normal: in conditii de sarcina pseudocolinesteraza scade . Nivelul sanguin al

pseudocolinesterazei ofera date despre afectarea hepatica

Cresteri anormale

• obezitate grad III

• sindrom nefrotic

• icterele colestatice din neoplasm de cap de pancreas

• miastenia gravis

• hipertiroidie

Scaderi anormale

• hepatite acute

• ciroze hepatice decompensate

• metastazele hepatice

• starile casectice (din neoplasme)

• leucemia mieloblastica acuta

287
 • distro"a musculara

• subnutritie

• intoxicatia cu pesticide

• infarct miocardic acut

Scaderea progresiva a pseudocolinesterazei si a albuminei sugereaza afectarea hepatica

ireversibila. Studiile statistice au aratat ca valoarea serica a psudocolinesterazei se coreleaza
cu nivelul proteinemiei mai ales al albuminemiei si cu cel al protrombinei.

Creatinina serica
Creatinina se sintetizeaza in tesutul muscular prin intermediul unui proces de transformare a
creatinei.

Cantitatea de creatina convertita in creatinina este direct proportionala cu cu masa de tesut

muscular din organism.

Sinteza creatininei are loc in ficat si rinichi. Creatinina, ca si ureea, este eliminata prin urina.
Ambele substante se gasesc in concentratii fiziologice constante in sange, care le transporta.
Concentratia de creatinina in urina poate fi utilizata ca valoare de referinta pentru excretia
unor analiti (albumina, alfa-amilaza).

Valori normale

In sange:

• La adulti: 0,5 – 1,2 mg creatinina la 100 ml

• La copii: 1,2 mg creatinina la 100 ml

In urina:

• 0,8-1,9 g creatinina / 24h

Cresteri anormale

Valorile crescute ale creatininei sunt prezente in ser si in urina. In ser, creatinina are un nivel
ridicat in:

• insu"cienta renala cronica

• distro"a musculara progresiva

• eclampsie

• acromegalie

288
In urina:

• acromegalie

• diabet

• hipotiroidism

Cresteri ale creatininei mai pot aparea in:

• afectiuni extrarenale cu diaree, varsaturi, transpiratii profuze

• postoperator in interventii de urgenta

• sepsis, soc, politraumatisme

• dezordini metabolice, diabet zaharat, hiperuricemie

• mielom

• sarcina

• tratamente cu droguri toxice renal

Scaderi anormale

Hipocreatinemia se intalneste in:

• insu"cienta renala cronica

• afectiui musculare

• hipertiroidism

Calciu ionic seric

Calciul reprezinta la adult aprox 2% din masa corporala; 99% din calciu se gaseste sub forma
de hidroxiapatita in oase, 1% din calciu se gaseste in spatiul extra celular si spatiul
intracelular extra-osos.

Calciul care se gaseste in spatiul extracelular reprezinta aprox. 100 mmol si este in echilibru
dinamic cu fractia intersanjabila din oase. Ionii de Ca intervin in contractilitatea miocardului
si a muschilor scheleticisi sunt indispensabili in functionarea sistemului nervos.

Calciul are rol importanat in coagulare si mineralizarea osoasa. Reglarea metabolismului Ca

in organism este realizata de parathormon ( PTH ), calcitrol si calcitonina 40% din Ca
plasmatic este legat de proteine, 10% din Ca este sub forma de complex, anorganic 50% din
Ca este sub forma libera Ca ionic

289
Variatiile calcemiei ionice le urmeaza in general pe cele ale calcemiei totale in patologia
umana.

Valori normale: 3.6 – 5.2 mg/dl

Cresteri anormale

• Hipercalcemia

Este determinata de o mobilizare crescuta de Ca osos ( osteroporoza ) sau absorbtie intestinala

crescuta :

• hiperpartiroidie primara

• metastaza osose ( cancer de san, prostata, tiroidian, brohopulmonar )

Hipercalcemia se intalneste in: maladia Recklinghausen, hipervitaminoza D, osteomielita,

insuficienta renala avansata, hiperparatiroidism, procese osteolitice prin tumori, post
imobilizare.

Un comportament particular manifesta hipercalcemia din mielomul multiplu ,care se insoteste

de o crestere a fosforului sanguin iar fosfatazele alcaline serice sunt in limite normale,
elemente esentiale biologice de diagnostic diferrential cu hiperparatiroidismul primar.

Scaderi anormale

• Hipocalcemia

Se datoreaza unei sinteze deficitare de PTH (glanda paratiroida) sau unui deficit de sinteza a
vitaminei D.

Semne de hipocalcemie:

• tetania latenta si manifesta

• osteomalacia

Hipocalcemia se intalneste in: post tiroidectomie, rahitism ereditar sau dobandit,

osteomalacie, hipokaliemie,rezectia de stomac, ocluzia cailor biliare, diaree cronica,
sindroame de malabsorbtie, dializa prelungita, sindrom Burnett, alcaloza, varsaturi, post
medicamentos.

Determinarea concentratiei de Ca in urina diferentiaza hipercalciuria de hipocalciurie si

transeaza o cauza de litiaza renala.

Valori normale pentru calciu urinar:

290
 • 0 – 18 ani < 6 mg/Kg / 24h

• 18 – 100 ani 100 – 120 mg/Kg / 24h

AST
AST (aminotransferaza aspartat sau transaminaza aspartat) se mai numeste transaminaza
glutamica oxaloacetica. Despre AST se discuta impreuna cu transaminaza ALT
(aminotransferaza alanina deoarece impreuna evalueaza functia parenchimului hepatic.
Aceasta enzima- aminotrasferaza aspartat are rolul de a realiza conversia aspartatului si a
acidului alfa-ketoglutaric in oxaloacetat si in glutamat.

Izoenzime:

• doua izoenzime sunt prezente in organismul uman. Amandoua aceste

enzime au o similaritate crescuta. Ele se numesc TGO 1 si TGO 2, prima
dintre ele-TGO1 izoenzima citozolica rezulta in cea mai mare parte din
globulele rosii si din inima. Cea de-a doua izoenzima- TGO2 este prezenta
in cea mai mare parte in "cat. TGO este crescuta cu precadere in afectarile
hepatice severe. De asemenea cresteri ale ei se intalnesc in afectari ale
muschiului cardiac-miocard-de exemplu in infarctul miocardic.

Prin masurarea transaminzelor se masoara afectarea ficatului. In mod normal aceste enzimele
se gasesc in celulele ficatului dar cand acestea sunt distruse enzimele ajung in sange. Cele mai
folosite enzime sunt TGO (AST) si TGP (ALT). TGO inseamna transaminaza glutamica
oxaloacetica sau aminotransferaza aspartat (AST) iar TGP inseamna transaminaza glutamica
piruvica sau aminotransferaza alanina (ALT).

TGO se gaseste in mod normal in multe tesuturi inclusiv in ficat, muschi, rinichi, inima,
creier. Este eliberata in sange cand unul din organe este afectat, deci nu este foarte specifica
pentru afectarea ficatului TGP in schimb se gaseste in majoritate in ficat. Se gaseste si in alte
oragane dar in general valori mari ale TGP in sange inseamna o afectare hepatica. Este deci
destul de specifica pentru afectarea ficatului.

Valorile normale

• TGO 5-40 unitati pe litru

• TGP 7-56 unitati pe litru.

Cresteri anormale

Valorile crescute ale TGO si TGP nu insemana automat o afectare hepatica. Evaluarea trebuie
facuta de un doctor in contextul tuturor analizelor si manifestarilor bolii. Nivelul
transaminazelor nu este legat direct de prognosticul bolii. De exemplu in hepatita A,
transaminazele pot fi foarte crescute, dar aceasta boala are de obicei o evolutie buna. Pacientii
cu hepatita C au nivele moderat crescute ale transaminazelor dar boala duce deseori la
hepatita cronica si la ciroza hepatica.

291
Cele mai mari cresteri ale transminazelor se gasesc in hepatita A sau B, supardoza de
paracetamol, soc hipovolemic. In aceste cazuri ele pot fi crescute de 10 ori pana la mii de
unitati pe litru. Cresterile moderate ale transaminzelor se intalnesc cel mai des. Sunt deseori
descoperite intamoplator in cursul unor analize de rutina la persoane sanatoase. Cresterile sunr
de 2 ori pana la cateva sute de unitati pe litru. Cea mai comuna cauza a acestor cresteri este
depunerea de grasime in ficat, care poate fi cauzata de alcool, diabet si obezitate. Hepatita
cronica C este si ea o cauza de crestere moderata a transaminazelor. Medicamente care cresc
transaminazele ?

• Acid valproic

• Aspirina

• Diclofenac

• Fenilbutazona

• Fenitoin

• Ibuprofen

• Naproxen

• Carbamazepina

• Fenobarbital

• Tetraciclina

• Sulfonamidele

• Izoniazida

• Sulfametoxazol

• Trimetoprim

• Nitrofurantoin

• Statinele

• Niacin

• Amiodarona

• Hidralazina

• Chinidina

• Antidepresivele triciclice

292
Cauze mai putin comune de crestere a enzimelor hepatice sunt hepatita B, hemocromatoza,
boala Wilson, deficitul de alfa-1-antitripsina, boala celiaca, boala Crohn, colita ulceroasa si
hepatitra autoimuna.

Hepatita B se poate croniciza cu valori ridicate ale transaminazelor. Hemocromatoza este o

boala mostenita genetic in care exista o absorbtie exagerata a fierului din alimentatie cu
depozite de fier in ficat care duc la inflamarea acestuia Boala Wilson este o boala mostenita
genetic in care exista o acumulare de cupru in diverse organe, inclusiv in ficat si creier,
ducand la inflamare cronica a ficatului si tulburari psihiatrice si motorii.

Deficitul de alfa-1-antitripsina este o boala mostenita genetic care duce la emfizem pulmonar
si boala hepatica. Hepatita autoimuna este provocata de anticorpi care ataca celulele ficatului.
Boala celiaca reprezinta o alergie la gluten cu balonare, diaree, etc. Pot aparea nivele usor
crescute ale transaminazelor Boala Crohn si colita ulceroasa (ulcerativa) sunt inflamatii
cronice ale intestionelor. Rareori nivelul crescut al transaminazelor poate fi un semn de cancer
al ficatului.

Bilirubina totala
Bilirubina se produce normal sau anormal prin degradarea eritrocitelor in sistemul
reticuloendotelial. Bilirubina serica este compusa din trei fractiuni:

• bilirubina indirecta (Bu) neconjugata , insolubila in apa , circula in plasma

legata de albumina

• bilirubina directa (Bd, Bc) conjugata circula legat de un zahar acid

glucuronic se leaga de o molecula de acid propionic din lantul bilirubinei si
formeaza mono si diglucuronide solubile in apa si secretate in bila de catre
hepatocite contra unui gradient de concentratie; in serul icteric principala
fractie a bilirubinei este bilirubina monoglicuronica.

• delta bilirubina (BI) molecula de bilirubina este legata covalent de

albumina printr-o legatura amidica cu acidul propionic si cu grupul amino
al moleculei de lizina din lantul albuminei Bu, Bc si BI reactioneaza diferit
cu reactivul diazo BT , Bc rectioneaz imediat cu compusii diaza iar pentru
BI este necesar un accelerator. Bu este calculata prin diferenta dintre
bilirubina totala BT si Bu

Ddeterminarea bilirubinei se utilizeaza pentru dignosticul bolilor hepatice , anemie

hemolitica, diagnostic diferential intre diferitele tipuri de icter, se bazeaza pe urmatoarele
criterii :

• valoarea bilirubinei totale (BT)

• concentratia de bilirubina directa (Bc)

• raportul Bc/ BT

• raportul LDH / AST

293
 • activitatea enzimatica a ALT,GGT si ALP

Valori normale: 0.2 – 1.5 mg/dl sau 3 – 25 umol/l (SI)

Valori anormale

Boli de ficat – cai biliare (hepatita, obstructie biliara, calculi coledocieni, calculi veziculari,
stricturi, atrezie, cancer primar sau cancer metastaze, traumatism chirurgical, pancreatita),
colestaza, ciroza, ficat de staza, sepsis, nutritie totala parenterala, Medicamente (Halotan,
contraceptive orale, Alopurinol, antibiotice, steroizi, INH, Indometacin, Metildopa,
sulfonamide, Tolbutamida, Cloramfenicol, Clorpromazin), Mononucleoza Infectioasa,
insuficienta hepatica, ictere ereditare.

Afectiuni generale

Icter prehepatic : Bu – crescuta , BT > 6 mg/dl (103 umol/ L)

• anemie hemolitica

• diseritropoieza

• incidente transfuzionale

• incompatibilitate de Rh la noi nascuti

• rap B c/ BT > 0,33 pana la o valoare a BT < 3 mg/dl

• LDH/ AST (valoare enzimatica la 37 ºC)

Icter hepatic: Bc, BT si BI crescute > 50%

• la noi nascuti BI este scazuta in icterul nehepatic, icterul neonatal, soc

septic, hemoliza

• crestere a BI >10% din BT sugereaza o cauza hepatica ( citomegalovirus,

atrezie biliara, infectare cu virus hepatic B )

Icter posthepatic: este icter obstructiv si cresc Bc+ BI

Icter congenital:

• hiperbilirubinemie indirecta:

• sindrom Criegler- Najar, sindromul Gilbert, cauze de mortalitate in copilarie

• hiperbilirubinemmia directa:

• sindromul Dubin Johnson, sindr. Rotor, depistabile intamplator

294
Bilirubina directa
Bilirubina se defineste prin degradarea eritrocitelor in sistemul reticuloendotelial.

Bilirubina serica este compusa din trei fractiuni:

• bilirubina indirecta (Bu) neconjugata , insolubila in apa , circula in plasma

legata de albumina

• bilirubina directa (Bd, Bc conjugata circula legat de un zahar acid

glucuronic se leaga de o molecula de acid propionic din lantul bilirubinei si
formeaza mono si diglucuronide solubile in apa si secretate in bila de catre
hepatocite contra unui gradient de concentratie; in serul icteric principala
fractie a bilirubinei este bilirubina monoglicuronica.

• delta bilirubina (BI) molecula de bilirubina este legata covalent de

albumina printr-o legatura amidica cu acidul propionic si cu grupul ε-
amino al moleculei de lizina din lantul albuminei Bu, Bc si BI reactioneaza
diferit cu reactivul diazo BT, Bc rectioneaz imediat cu compusii diaza iar
pentru BI este necesar un accelerator. Bu este calculata prin diferenta
dintre bilirubina totala BT si Bu

Determinarea bilirubinei se utilizeaza pentru dignosticul bolilor hepatice , anemie hemolitica,

diagnostic diferential intre diferitele tipuri de icter, se bazeaza pe urmatoarele criterii :

• valoarea bilirubinei totale (BT)

• concentratia de bilirubina directa (Bc)

• raportul Bc/ BT

• raportul LDH / AST

• activitatea enzimatica a ALT, GGT si ALP

Valori normale: 0.3 mg/dl

Valori anormale

Obstructie biliara (calculi veziculari, calculi coledocieni, stricturi, cancer, metastaze, hepatom,
pancreatic, ampulom, colangiocarcinom), pancreatita, hepatita (virala, toxica,
medicamentoasa), sepsis, nutritie parenterala totala, ciroza (biliara primitiva, alcoolica),
Dubin Jhonson, Rotor, boala Wilson.

Afectiuni generale

Icter prehepatic: Bu – crescuta , BT > 6 mg/dl (103 umol/L)

295
 • anemie hemolitica

• diseritropoieza

• incidente transfuzionale

• incompatibilitate de Rh la noi nascuti

• rap B c/ BT > 0,33 pana la o valoare a BT < 3 mg/dl

Icter hepatic: Bc, BT,si BI crescute > 50%

• la noi nascuti BI este scazuta in icterul nehepatic, icterul neonatal, soc

septic, hemoliza

• crestere a BI >10% din BT sugereaza o cauza hepatica (citomegalovirus,

atrezie biliara, infectare cu virus hepatic B)

Icter posthepatic: este icter obstructiv si cresc Bc + BI

Icter congenital:

• hiperbilirubinemie indirecta:

• sindrom Criegler- Najar, sindromul Gilbert, cauze de mortalitate in copilarie

• hiperbilirubinemmia directa:

• sindromul Dubin Johnson, sindr. Rotor, depistabile intamplator

Bilirubina indirecta
Bilirubina se produce prin degradarea eritrocitelor in sistemul reticuloendotelial. Bilirubina
serica este compusa din trei fractiuni:

• bilirubina indirecta (Bu) neconjugata , insolubila in apa , circula in plasma

legata de albumina

• bilirubina directa (Bd, Bc) conjugata circula legat de un zahar acid

glucuronic se leaga de o molecula de acid propionic din lantul bilirubinei si
formeaza mono si diglucuronide solubile in apa si secretate in bila de catre
hepatocite contra unui gradient de concentratie; in serul icteric principala
fractie a bilirubinei este bilirubina monoglicuronica.

• delta bilirubina (BI) molecula de bilirubina este legata covalent de

albumina printr-o legatura amidica cu acidul propionic si cu grupul amino
al moleculei de lizina din lantul albuminei Bu, Bc si BI reactioneaza diferit
cu reactivul diazo BT , Bc rectioneaz imediat cu compusii diaza iar pentru
BI este necesar un accelerator. Bu este calculata prin diferenta dintre
bilirubina totala BT si Bu

296
Ddeterminarea bilirubinei se utilizeaza pentru dignosticul bolilor hepatice , anemie
hemolitica, diagnostic diferential intre diferitele tipuri de icter, se bazeaza pe urmatoarele
criterii :

• valoarea bilirubinei totale (BT)

• concentratia de bilirubina directa (Bc)

• raportul Bc/ BT

• raportul LDH / AST

• activitatea enzimatica a ALT, GGT si ALP

Valori normale: 1.0 mg/dl sau 18 umol/l

Depasiri anormale

Hemoliza, transuzii, Sickle Cell Anemia, hematom in resorbtie, hepatita, ciroza, sepsis,
insuficienta hepatica congestiva, cancer, insuficienta hepatica, Gilbert, Crigler – Najjar.

Afectiuni generale

Icter prehepatic : Bu – crescuta , BT > 6 mg/dl (103 umol/ L)

• anemie hemolitica

• diseritropoieza

• incidente transfuzionale

• incompatibilitate de Rh la noi nascuti

• rap Bc / BT > 0,33 pana la o valoare a BT < 3 mg/dl

• LDH/ AST (valoare enzimatica la 37 AºC)

Icter hepatic : Bc, BT si BI crescute > 50%

• la noi nascuti BI este scazuta in icterul nehepatic, icterul neonatal, soc

septic, hemoliza

• crestere a BI > 10% din BT sugereaza o cauza hepatica ( citomegalovirus,

atrezie biliara, infectare cu virus hepatic B )

Icter posthepatic : este icter obstructiv si cresc Bc + BI

Icter congenital:

297
 • hiperbilirubinemie indirecta:

• sindrom Criegler- Najar, sindromul Gilbert, cauze de mortalitate in copilarie

• hiperbilirubinemmia directa:

• sindromul Dubin Johnson, sindr. Rotor, depistabile intamplator

Lipidele totale
Lipemia repreznita detreminarea concentratiei lipidelor totale la o suta de mililitri de plasma.
Cunoasterea valorii lipemiei totale este utila in a orienta investigatiile in fata unei
hiperlipemii.

Aceasta aprofundare asupra tipului de dislipidemie, este importanta, deoarece studiile clinice
au evidentiat o buna corelare a diferitelor suferinte organice, ca tipuri de boala, cu nivelul
lipemiei totale.

Pregatirea pentru recoltare consta in:

1. impunerea bolnavului la un regim echilibrat nutritiv, cu trei zile anterior efectuarii dozarii
lipemiei totale;

2. respectarea somnului de noapte (cu 12 ore inainte recoltarii probei de sange, care se face
dimineata; bolnavul nu va manca nimic)

Determinarea concentratiei lipidelor totale se face prin: metoda SPV, metoda turbidimetrica.

Valori normale: 500 – 800 ml % sange

Cresteri peste limita superioara a normalului sunt denumite hiperlipemii. Acestea pot fi:

• "ziologice: sarcina, status post-prandial

• anormale, care la randul lor se subimpart in: primare sisecundare

Scaderile valorilor lipemiei sub limita inferioara a normalului sunt denumite hiolipemii.
Hipolipemiile, etiologic pot fi: primare si secundare.

Lipidele au un rol important in structura coloidala a umorilor: au actiune asupra suprafetelor

celulare, participa la rezistenta eritrocitelor la hemoliza

Scaderi anormale

Hipolipemii:

• hipertiroidism

298
 • steatoree

• insu"cienta hepatica grava

In urina concentratia de lipide este de 8,5 mg/24 de ore. Valorile crescute se intalnesc in
glomerulonefrite.

Cresteri anormale

Hiperlipemii:

• mixedem

• sindrom nefrotic,

• hiperlipemia esentiala

• icter mecanic

• diabet zaharat grav

• hemocromatoza

• stari hipoglicemice ( hiperlipemii de mobilizare )

• insu"cienta hepatica frusta

• hiperlipemie de sinteza

Proteine totale serice

Proteinile serice sunt substante complexe formate din aminoacizi. Totalitatea proteinilor serice
defineste protidemia sau proteinemia ()

Valori normale

La adulti:

• 6,5 – 8,6 g/100 ml ser

La copii:

• Nou nascuti: 5,2-9 g

• Pana la un an: 5,5 8,6 g

• Pana la 1-3 ani: 6-8,6 g

Proteinele plasmatice se impart in trei categorii:

299
 • Albumine (cca 4,5 g/100 ml ser)

• Globuline (cca 3 g/100 ml ser)

• Fibrinogen (cca 0,3 g/100 ml ser)

Cresteri anormale

• Hipergamaglobulinemiile sunt prezente in urmatoarele stari anormale:

• Hemoconcentratii

• Insu"cienta de aport lichidian

• Pierdere lichidiana (diaree, vomismente, holera, acidoza diabetica)

• Mielomul multiplu

• Macroglobulinemia Waldenstrom

Scaderi anormale

Hipogamaglobulinemiile sunt constatate in:

• Hemodilutie (prin hidratare indrumata necorespunzator)

• Denutritie (prin carente alimentare sau insu"cienta de absorbtie)

• Afectiuni renale (sindroame nefrotice, nefrite glomerulare cronice)

• Ciroza hepatica

• Pierderi proteice

• Hemoragii

• Stari de soc

• Intoxicatii cronice (benzen, fosfor, tetraclorura de carbon)

Colinesteraza serica
Colinesteraza (acil-colin-acil hidrolaza) face parte din grupul carboxil-esterazelor. Rolul sau
este variabil in functie de sediul de localizare. Astfel, intalnim:

• acetil colinesteraza-se gaseste in terminatiile nervoase colinergice si in

celulele KupWer

• alfa colinesteraza- se gaseste in hematii

• pseudocolinesteraza-se gaseste in hepatocite (celulele "catului)

300
Acetil colinesteraza influenteaza transmiterea influxului nervos. Alfa colinesteraza sau
colinesteraza specifica are rol in metabolismul hematiei pe linie proteica. Pseudocolinesteraza
sau colinesteraza nespecifica intervine in metabolismul proteic.

Exista mai multe metode de dozare a acestei substante:

• metoda rapida, care este in fapt o reactie de culoare- se bazeaza pe virajul

de culoare produs de acidul acetic eliberat de nzima prin hidroliza
acetilcolinei.

• metoda Michel sau macrometoda-utilizeaza acetilcolina ca substrat

eliberand acidul acetic titrabil cu solutie NaOH N/100

• metoda calorimetrica sau micrometoda al carei principiu consta in hidroliza

butiril-tiocolinei.

Pentru pseudocolinesteraza avem 5 tipuri de izoenzime, fiecare din ele putand fi evidentiata
prin electroforeza in gel de agar sau amidon. De asemenea cele 5 izoenzime pot fi evidentiate
prin metoda inhibitiei chimice diferentiate cu NaF –diizo-propilfluorofosfat.

Valori normale

Valori normale serice ale colinesterazei sunt:

• entru metoda rapida 1900 – 3800 mU/ml. O unitate reprezionta activitatea

enzimei care hidrolizeaza un micromol substrat in timp de 1 minut la 25 DE
grade

• pentru metoda Michel 3 – 6 ml NaOH N/100

Normal: in conditii de sarcina pseudocolinesteraza scade . Nivelul sanguin al

pseudocolinesterazei ofera date despre afectarea hepatica

Cresteri anormale

• obezitate grad III

• sindrom nefrotic

• icterele colestatice din neoplasm de cap de pancreas

• miastenia gravis

• hipertiroidie

Scaderi anormale

• hepatite acute

301
 • ciroze hepatice decompensate

• metastazele hepatice

• starile casectice (din neoplasme)

• leucemia mieloblastica acuta

• distro"a musculara

• subnutritie

• intoxicatia cu pesticide

• infarct miocardic acut

Scaderea progresiva a pseudocolinesterazei si a albuminei sugereaza afectarea hepatica

ireversibila. Studiile statistice au aratat ca valoarea serica a psudocolinesterazei se coreleaza
cu nivelul proteinemiei mai ales al albuminemiei si cu cel al protrombinei.

Fosfataza acida totala

Fosfataza acida se formeaza in special in prostata sub influenta hormonilor androgeni.
Activitatea sa fiziologica optima are loc la un pH acid 4,6 si in mod normal ea se gaseste in
ser.

Enzima se gaseste in toate organele, dar mai ales in prostata, oase, ficat, splina, rinichi,
eritrocite, leucocite, trombocite si glandele endocrine.

Valori normale

• 0,1 – 0,9 unitati Bodanski (UB)

• 2 – 5 unitati King-Armstrong (UKA)

F.Ac.totala = 4,5 13,5 UI

F.Ac. prostatica = 0,04-3,6 UI

Valorile anormale

Importanta determinarii fosfatazei acide se refera mai ales la precizarea diagnosticului in

carcinomul de prostata metastazat. Se pot produce cresteri usoare ale valorii enzimei prin
unele manopere medicale ca: palparea sau dupa citoscopie sau cateterism.

Cresteri ale fosfatazei acide mai sunt constatate in metastazele osoase ale cancerelor de colon,
mamar, cortico-suprarenal si pulmonar.

302
De asemenea cresteri remarcabile ale valorii fosfatazei acide au mai fost observate in cazul
distrugerii trombocitelor din tromboze, embolii pulmonare si trombastenii.

PSA TOTAL
PSA (antigenului specific prostatic) – este o glicoproteina specifica epiteliului prostatic. Este
un marker cu specificitate de organ.

Specificitatea valorilor PSA in diagnosticul cancerului de prostata este limitata de cresteri ale
acestuia in afectiuni prostatice benigne (adenom prostatic, prostatita etc.).

Valoarea predictiva pozitiva a PSA este de aproximativ 25-35% pentru nivelele intre 4 si 10
ng/ml si de 50 – 80% pentru valori de peste 10 ng/ml. Determinarea concentratiei de PSA si
fPSA se face in scop de diagnostic pentru:

• hiperplazii benigne de prostata (BHP)

• carcinom de prostata

• prostatite,uretrite , postcistoscopii, post tuseu rectal

• cresc valorile PSA,marker de monitorizare a tratamentului

postprostatectomie, iradiere,tratament hormonal in cancer prostatic

Valorile PSA total si free PSA se interpreteaza in corelatie cu constatarile tuseului de prostata
sistarea clinica, daca PSA t este intre 4 – 10 ng/dl si tuseul de prostata e pozitiv se recomanda
biopsie prostatica, pentru luarea unei decizii terapeutice.

Determinarea concentratiei serice de PSA total si fPSA se recomanda ca test screening la toti
barbatii peste 50 ani insotit de un tuseu prostatic.

Bilirubina indirecta
Bilirubina se produce prin degradarea eritrocitelor in sistemul reticuloendotelial. Bilirubina
serica este compusa din trei fractiuni:

• bilirubina indirecta (Bu) neconjugata , insolubila in apa , circula in plasma

legata de albumina

• bilirubina directa (Bd, Bc) conjugata circula legat de un zahar acid

glucuronic se leaga de o molecula de acid propionic din lantul bilirubinei si
formeaza mono si diglucuronide solubile in apa si secretate in bila de catre
hepatocite contra unui gradient de concentratie; in serul icteric principala
fractie a bilirubinei este bilirubina monoglicuronica.

• delta bilirubina (BI) molecula de bilirubina este legata covalent de

albumina printr-o legatura amidica cu acidul propionic si cu grupul amino
al moleculei de lizina din lantul albuminei Bu, Bc si BI reactioneaza diferit
cu reactivul diazo BT , Bc rectioneaz imediat cu compusii diaza iar pentru

303
 BI este necesar un accelerator. Bu este calculata prin diferenta dintre
bilirubina totala BT si Bu

Ddeterminarea bilirubinei se utilizeaza pentru dignosticul bolilor hepatice , anemie

hemolitica, diagnostic diferential intre diferitele tipuri de icter, se bazeaza pe urmatoarele
criterii :

• valoarea bilirubinei totale (BT)

• concentratia de bilirubina directa (Bc)

• raportul Bc/ BT

• raportul LDH / AST

• activitatea enzimatica a ALT, GGT si ALP

Valori normale: 1.0 mg/dl sau 18 umol/l

Depasiri anormale

Hemoliza, transuzii, Sickle Cell Anemia, hematom in resorbtie, hepatita, ciroza, sepsis,
insuficienta hepatica congestiva, cancer, insuficienta hepatica, Gilbert, Crigler – Najjar.

Afectiuni generale

Icter prehepatic : Bu – crescuta , BT > 6 mg/dl (103 umol/ L)

• anemie hemolitica

• diseritropoieza

• incidente transfuzionale

• incompatibilitate de Rh la noi nascuti

• rap Bc / BT > 0,33 pana la o valoare a BT < 3 mg/dl

• LDH/ AST (valoare enzimatica la 37 AºC)

Icter hepatic : Bc, BT si BI crescute > 50%

• la noi nascuti BI este scazuta in icterul nehepatic, icterul neonatal, soc

septic, hemoliza

• crestere a BI > 10% din BT sugereaza o cauza hepatica ( citomegalovirus,

atrezie biliara, infectare cu virus hepatic B )

Icter posthepatic : este icter obstructiv si cresc Bc + BI

304
Icter congenital:

• hiperbilirubinemie indirecta:

• sindrom Criegler- Najar, sindromul Gilbert, cauze de mortalitate in copilarie

• hiperbilirubinemmia directa:

• sindromul Dubin Johnson, sindr. Rotor, depistabile intamplator

Lipaza serica
Valori normale: 20 – 140 UI

Cresteri anormale

In diagnosticul tardiv al pancreatitei acute, creste la 2 saptamani, dupa un episod acut de

pancreatita; specifica pancreasului.

Afectiuni: pancreatita acuta, cancer pancreatic, colecistita acuta, obstructie canal pancreatic,
ocluzie intestinala, infarct intestinal, ulcer peptic perforat, narcotice.

Amilazuria
Amilazele sunt enzime hidrolitice ale amidonului. Amidonul este un amestec de doua
polizaharide dispuse in lant: amiloza si amilopectina. Amilazele scindeaza legaturile
amilopectinei cu producerea de oligozaharide. Daca sangele(amilazemia) sau
urina(amilazuria) au activitate amilazica, aceasta se datoreaza in special enzimei AMILAZA
din pancreasul exocrin.

Alaturi de aceasta activitate, intalnim alti factori cu activitate de scindare a amidonului,intre

acestia mentionandu-se activitatea ficatului,a musculaturii striate, a rinichilor,a glandelor
salivare. Amilazuria-prezenta enzimei Amilaza in urina-este deosebita de amilazemie caci
aceasta din urma indica,in diverse,afectiuni valori anormale doar pentru o perioada redusa in
timp ce amilazuria ramane la valori ridicate un timp mai indelungat.Asfel ea capata o utilitate
sporita in diagnostic.

Valori normale

• 5000 – 8000 de unitati internationale

• 8 – 64 de unitati Wohlgemuth

Semnificatie clinica

Determinarile cantitative ale amilazei atat in sange cat si in urina sunt utile in diagnosticul
bolilor care intereseaza cu precadere pancreasul. Mai trebuia avut in vedere ca tipul de analiza
implica stimularea sau nu a pancreasului.

305
Cresteri anormale

• cresterea nivelului urinar al amilazei este secundara cresterii la nivelul

sangelui, daca functia renala este intacta

• de asemenea, cresteri ale amilazei se intalnesc in boli extrapancreatice:

calculi salivari, ulcer perforat, parotidite, ocluzie intestinala, insu"cienta
renala, colecistita acuta

• cresteri ale amilazei survin in afectiuni ale pancreasului cum ar "

pancreatita acuta, fazele de acutizare ale pancreatitei cronice, neoplasme
ale capului pancreasului.

Alte cauze de cresteri:

• Boli ale aparatului cardiovascular:hipertensiunea arteriala, insu"cienta

cardiaca congestiva

• Boli ale aparatului respirator: neoplasm bronho-pulmonar

• Boli ale aparatului uro-genital:insu"cienta renala, chistul ovarian, afectiuni

ale prostatei

• Boli ale aparatului digestiv:ulcerul perforat, ocluzia intestinala, suferinte

ale ampulei lui Vater, peritonite, stari post-operatorii ale abdomenului
superior

• Boli ale glandelor anexe ale tubului digestiv:insu"cienta hepatica, hepatita

cronica activa,colecistita acuta cronica,hepatita cirogena

• Boli de nutritie: diabetul zaharat decompensat

• Boli infectioase: parotidita epidemica

• Sarcina in evolutie-saptamanile 20-25

• Starile de soc-posttraumatism, arsuri

• Explorarea cu substante de contrast a cailor biliare si pancreatice,

practicata sub presiune

• Starile post-transplant renal

• Traumatismele cerebrale severe

• Administrarea unor medicamente: corticoterapie, simpatomimetice

• Dupa iradieri(explorari radiologice)

• Paratiroidism

306
Scaderi anormale

Valori reduse apar in: hepatite cronice,cirozele hepatice, carcinomul hepatic, alcoolismul
cronic.

Fosfataza alcalina
Valori normale: 25 – 115 UI

Cresteri anormale

• Boli ale "catului si cailor biliare (calculi, cancer), colestaza (medicamente,

antibiotice, sepsis), colecistita acuta, metastaze hepatice, hepatita, ciroza

• Boli osoase: metastaze osoase, cancer primitiv osos, fracture in curs de

vindecare, poliartrita reumatoida, osteomalacie

• Cancere: metastaze osoase, hepatice, leucemie, mielom multiplu

• Pancreatita acuta

• Insu"cienta cardiaca congestive

• Sarcina nastere

• Medicamente: antibiotice, contraceptive orale, estrogeni, indometacin

• Hipertiroidism, hiperparatiroidism primar sau secundar

• Infarct intestinal

Scaderi anormale

• Malnutritie

• Hipotiroidism

• Hipofosfatemie

Colinesteraza serica
Colinesteraza (acil-colin-acil hidrolaza) face parte din grupul carboxil-esterazelor. Rolul sau
este variabil in functie de sediul de localizare. Astfel, intalnim:

• acetil colinesteraza-se gaseste in terminatiile nervoase colinergice si in

celulele KupWer

• alfa colinesteraza- se gaseste in hematii

• pseudocolinesteraza-se gaseste in hepatocite (celulele "catului)

307
Acetil colinesteraza influenteaza transmiterea influxului nervos. Alfa colinesteraza sau
colinesteraza specifica are rol in metabolismul hematiei pe linie proteica. Pseudocolinesteraza
sau colinesteraza nespecifica intervine in metabolismul proteic.

Exista mai multe metode de dozare a acestei substante:

• metoda rapida, care este in fapt o reactie de culoare- se bazeaza pe virajul

de culoare produs de acidul acetic eliberat de nzima prin hidroliza
acetilcolinei.

• metoda Michel sau macrometoda-utilizeaza acetilcolina ca substrat

eliberand acidul acetic titrabil cu solutie NaOH N/100

• metoda calorimetrica sau micrometoda al carei principiu consta in hidroliza

butiril-tiocolinei.

Pentru pseudocolinesteraza avem 5 tipuri de izoenzime, fiecare din ele putand fi evidentiata
prin electroforeza in gel de agar sau amidon. De asemenea cele 5 izoenzime pot fi evidentiate
prin metoda inhibitiei chimice diferentiate cu NaF –diizo-propilfluorofosfat.

Valori normale

Valori normale serice ale colinesterazei sunt:

• entru metoda rapida 1900 – 3800 mU/ml. O unitate reprezionta activitatea

enzimei care hidrolizeaza un micromol substrat in timp de 1 minut la 25 DE
grade

• pentru metoda Michel 3 – 6 ml NaOH N/100

Normal: in conditii de sarcina pseudocolinesteraza scade . Nivelul sanguin al

pseudocolinesterazei ofera date despre afectarea hepatica

Cresteri anormale

• obezitate grad III

• sindrom nefrotic

• icterele colestatice din neoplasm de cap de pancreas

• miastenia gravis

• hipertiroidie

Scaderi anormale

• hepatite acute

308
 • ciroze hepatice decompensate

• metastazele hepatice

• starile casectice (din neoplasme)

• leucemia mieloblastica acuta

• distro"a musculara

• subnutritie

• intoxicatia cu pesticide

• infarct miocardic acut

Scaderea progresiva a pseudocolinesterazei si a albuminei sugereaza afectarea hepatica

ireversibila. Studiile statistice au aratat ca valoarea serica a psudocolinesterazei se coreleaza
cu nivelul proteinemiei mai ales al albuminemiei si cu cel al protrombinei.

Amilazemie
Valori normale: 20 – 140 UI ( provin din pancreas, gl. salivare, ficat)

Cresteri anormale

Se obserba cresteri anormale in cazul urmatoareolor afectiuni: pancreatita acuta, ulcer peptic
perforat (posterior), colecistita acuta, obstructie canal cistic, cancer pancreatic, pseudochist
pancreatic, ascita pancreatica, ocluzie intestinala, perforatie intestinala, infarct intestinal,
peritonita, apendicita acuta, sarcina, sarcina extrauterina, ruptura de chist ovarian,
coledocolitiaza, parotidita, oreion, traumatism de gl. salivare sau pancreas, infarct pulmonar,
arsuri, cetoacidoza diabetica, insuficienta renala, alcoolism acut, colangiopancreatografie
retrograda endoscopica, macroamilazemia, medicamente (Morfina, Aspirina, diuretice
tiazidice, corticosteroizi, Azartioprina, contraceptive orale), ciroza.

Scaderi anormale

Se obserba scaderi anormale in cazul urmatoareolor afectiuni: pancreatita cronica in stadiu

terminal, insuficienta hepatica, hepatita severa.

Albumina serica
Valori normale: 3,4 – 5.6 g/dl

Cresteri anormale

• hemoconcentratie

• deshidratare

309
Scaderi anormale

Hiperhidratare, malnutritie, boli hepatice (hepatita, ciroza, insuficienta hepatica), Sindrom

Nefrotic, glomerulonefrita cronica, enteropatii cu pierdere de proteine (Crohn, colita
ulcerativa, boala Whipple), sarcina, cancer, arsuri severe, malabsorbtie, imobilizare
prelungita.

Trigliceride
Trigliceridele sunt esteri ai glicerinei cu acizii grasi, in care toate cele trei grupari hidroxilice
ale glicerinei sunt esterificate. Sunt sintetizate la nivelul celulelor hepatice si al tesutului
gasos, din glicerina si acizi grasi.

In organismul uman trigliceridele intra in constitutia lipoproteinelor cu densitate foarte joasa

(VLDL) 59 %, chilomicronilor 81-88 % si HDL (3%).

Determinarea in plasma sau ser a trigliceridelor este importanta, deoarece se identifica cu

determinarea factorilor de risc in ateroscleroza.

Valori normale

• Barbati: pana la 150 mg la 100 ml ser

• Femei: pana la 100 mg la 100 ml ser

Cresteri anormale

Peste nivelul de 100 mg/100 ml ser se intalnesc in unele hiperlipemii (sarcina, hiperlipemie
esentiala, ateroscleroza), hipotiroidie, sindrom nefrotic.

Afectiuni: hiperlipoproteinemii primare (I-V), diabet zaharat, hipotiroidism, IMA, pancreatita

acuta, alcoolism (acut sau cronic), Sindrom Nefrotic, boli hepatice, dieta bogata n
lipide/glucide, guta, sarcina, Medicamente (sterorizi, estrogen, contraceptive orale, lipide
administrate intravenos), glicogenoze.

Scaderi anormale

Valorile scazute ale trigliceridelor sunt constatate in: infectii cronice, neoplasme, hipertiroidie.

Afectiuni: malnutritie, malabsorbtie, hipertiroidism, medicamente ce scad trigliceridemia

INR
Testul INR este un test calculat din testul PT timpul de protrombina. PT este o masura a
vitezei de coagulare a sangelui. Pentru determinarea PT, proba de sange se amesteca cu un
reactiv care determina coagularea sangelui. Rezultatul PT se exprima in secunde, si reprezinta
timpul de coagulare.

310
Datorita diferitelor tipuri de reactivi care pot fi folositi, rezultatele obtinute cu reactivi diferiti
nu pot fi comparate direct intre ele. Pentru a tine seama de varietatea reactivilor, rezultatele
trebuie sa fie transformate intr-o unitate de masura standard, care sa nu depinda de reactivul
folosit. Aceasta unitate standard se numeste unitate INR (International Normalized Ratio).

Valori normale

• La persoanele care nu sunt in tratament cu anticoagulante, valorile INR

sunt aproximativ 1. Cu cat este mai mare valoarea INR coagularea se
realizeaza mai greu si viceversa.

• La persoanele care sunt in tratament cu anticoagulante, clinicianul

monitorizeaza valorile INR pentru stabilirea dozei de tratament. Valorile
cele mai uzuale ale INR pentru o persoana in tratament sunt intre 2 si 4.

LDL
LDL (lipoproteinele cu densitate mica) transporta colesterolul rau, principala sursa utilizata n
cresterea leziunilor de ateroscleroza. Astfel, cu cat cantitatea de LDL – colesterol din sange va
fi mai mare cu atat riscul de aparitie si progresie al cardiopatiei ischemice va fi mai mare.

Valori normale: 50 – 150 mg/dl

Nivelul optim al LDL – colesterolului este mai mic de 160 mg/dl pentru adultul tanar, mai mic
de 130 mg/dl pentru persoanele care asociaza alti factori de risc cardiovascular si mai mic de
100 mg/dl pentru persoanele cu cardiopatie ischemica manifesta.

HDL
Lipoproteinele cu densitate mare (HDL) reprezinta colesterolul bun. HDL transporta
colesterolul din diferite parti ale corpului spre ficat, astfel impiedicnd depunerea acestuia in
peretii arterelor. Cu cat nivelul HDL-colesterolului din sange este mai mare, cu atat riscul de
cardiopatie ischemica este mai mic.

Valori normale: 35 – 100 mg/dl

Nivelul optim de HDL – colesterol este in jur de 45 mg/dl pentru barbati si in jur de 55 mg/dl
pentru femei.

Exista un risc crescut de cardiopatie ischemica atunci cind nivelul de HDL – colesterol este
sub 35 mg/dl.

Timp Quick
Timpul Quick (PT-AP) este un test screening pentru diagnosticul deficientelor de coagulare.

Valori normale:

• 12 – 15 secunde sau

311
 • 80 – 100%

Cresteri anormale

Timpul Quick este mare in urmatoarele afectiuni

• hipoprotrombinemie (de"cit de FII)

• parahemo"lie Owren (de"cienta de FV) si Alexander (de"cienta de FVII)

• de"cienta de FX

• de"ciente asociate (avitaminoza K,hepatita grava,ciroza)

• hipo- si a"brinogenemii

• anticoagulanti circulanti,imunoglobuline anormale

• monitorizarea tratamentelor cu anticoagulante orale de tip antivitamina K1

in care AP va " intre 20 -30 %, si functie de afectiunea tratata cu
anticoagulant.

Scaderi anormale

Valori scazute alte timpului Quick se intalnesc in numeroase boli (boli de sange, boli de ficat),
in lipsa vitaminei K, dupa un tratament cu medicamente anticoagulante, cu aspirina, salicilati,
etc.

In vederea stabilirii mai precise a cauzelor care perturba coagularea sangelui, medicul mai
poate recomanda si alte analize. Toate aceste analize sau probe de coagulare a sangelui se fac
cand se suspecteaza diferite boli in care coagularea sangelui este ori prea lenta, fapt ce
predispune la hemoragii, ori prea rapida, situatie care favorizeaza formarea de trombi in
vasele sanguine. De asemenea, aceste analize se mai fac si inaintea operatiilor chirurgicale,
pentru a se stabili daca nu exista riscul unei hemoragii, la persoanele care prezinta sangerari
repetate din cavitatea nazala (epistaxis), gingii (gingivoragii), etc., precum si la bolnavii sub
tratament cu medicamente anticoagulante pentru a urmari efectul acestora.

Anti HCV
Test specific de depistare in sange a anticorpilor anti-virus hepatita C.

Anticorpii nu sunt suficienti pentru a oferi imunitate organismului si testul nu poate face
distinctia intre infectia acuta si cea cronica.

Daca testul este pozitiv se recomanda repetarea sa pentru eliminarea erorilor de laborator.

Valori normale: negativ

312
Semnificatia clinica

Anticorpii pot lipsi in primele 4 saptamani dupa infectare la aprox. 30 % dintre persoane.
Dupa 3 luni de la infectare, anticorpii sunt detectati la 90 % din persoanele infectate

Doar biopsia hepatica poate apoi identifica tipul si gradul leziunilor hepatice si determina
severitatea bolii, fiind necesara pentru evaluarea inceperii tratamentului

Enzimele hepatice (GOT, GPT) pot fi crescute (ele sunt eliberate in sange cand celulele
hepatice sunt distruse) sau pot fi normale, in functie de perioadele de activitate sau inactivitate
a bolii.

Daca este depistata prezenta anticorpilor (HCV-Ac), se poate determina prezenta in sange a
ARN-ului viral (HCV-RNA) care confirma prezenta virusului in sange

Aceasta determinare este necesara apoi pentru initierea si evaluarea tratamentului.

Este utila si determinarea genotipului viral, anumite tipuri de virus raspunzand mai bine la
tratament decat altele. Genotipul nu are insa legatura cu felul in care va evolua boala ca
severitate. Este util de stiut genotipul viral doar pentru a putea face o evaluare a raspunsului
care ar putea fi obtinut la tratamentul antiviral. Astfel, studiile au aratat ca genotipul 1 (cel
mai frecvent in SUA) este cel mai rezistent la tratament. Bolnavii care au acest tip de virus au
sanse 40-45% de a obtine un raspuns sustinut dupa tratamentul asociat. Bolnavii care au
infectie cu genotipul 2 au sanse de 85% de a obtine un raspuns sustinut la tratament

in cadrul procesului de determinare a diagnosticului trebuie discutata si prezenta factorilor de

risc si calea prin care infectarea s-a produs.

Hemoglobina glicozilata
Hemoglobina glicozilata (hemoglobina A1c) este o forma de hemoglobina folosita in special
pentru a identifica concentratia plasmatica a glucozei de-a lungul timpului.

Se formeaza pe o cale non-enzimatica prin expunerea normala a hemoglobinei obisnuite la

niveluri crescute ale glucozei sanguine. Glicozilarea hemoglobinei este implicata in
neuropatia diabetului zaharat si in retinopatia diabetului zaharat. In ciclul de 120 de zile cat
traiesc globulele rosii, moleculele de glucoza se leaga de hemoglobina formand hemoglobina
glicozilata.

La persoanele cu diabet prost controlat se observa cresteri ale acestei hemoglobine glicozilate.
Odata ce o molecula de hemoglobina este glicozilata ea ramane asa.

Cresterea concentratiei de hemoglobina glicozilata din sange reflecta nivelul mediu de

glucoza la care au fost expuse hematiile in cursul ciclului vietii lor. Masurand hemoglobina
glicozilata putem determina eficacitatea tratamentului prin monitorizarea pe termen lung a
reglarii nivelului de glucoza serica.

313
Unii cercetatori sustin ca nivelul de hemoglobina glicozilata este proportional cu concentratia
medie de glucoza din sange pe parcursul ultimelor patru saptamani pana la trei luni.

Valori normale

Valorile normale ale hemoglobinei glicozilate- cele pe care le intalnim la persoanele sanatoase
sunt:

• 4% – 5.9%

Persoanele cu diabet zaharat au adesea concentratii crescute de hemoglobina glicozilata, desi

aceasta nu este o certitudine .Unele dintre tratamentele diabetului zaharat au ca tel acela de a
reduce valorile hemoglobinei glicozilate. Insa o hemoglobina glicozilata de peste 7%
inseamna un control al glicemiei foarte slab.

Interpretarea rezultatelor este oarecum dificila pentru ca:

1. rezultatele laboratoarelor pot sa difere in functie de tehnica analitica pe care o folosesc

2. variatiile biologice dintre indivizi pot fi si de 1% (ex-la doi indivizi cu acelasi nivel mediu
de glucoza in sange se pot intalni valori ale hemoglobinei glicozilate ce difera cu pana la 1%)

Un nivel de hemoglobina glicozilata se poate intalni in toate afectiunile care produc moartea
hematiilor imature.

Cresteri se mai pot intalni si in bolile cu deficit de folate sau vitamina B12. Testul
hemoglobinei glicozilate nu se face daca recent a existat o schimbare majora in dieta sau s-a
instituit un tratament in ultimele 6 saptamani.

De asemenea testul nu este utilizat pentru cei diagnosticati cu anemie hemolitica sau cu alte
hemoglobinopatii.

Hemoglobina glicozilata
Hemoglobina glicozilata (hemoglobina A1c) este o forma de hemoglobina folosita in special
pentru a identifica concentratia plasmatica a glucozei de-a lungul timpului.

Se formeaza pe o cale non-enzimatica prin expunerea normala a hemoglobinei obisnuite la

niveluri crescute ale glucozei sanguine. Glicozilarea hemoglobinei este implicata in
neuropatia diabetului zaharat si in retinopatia diabetului zaharat. In ciclul de 120 de zile cat
traiesc globulele rosii, moleculele de glucoza se leaga de hemoglobina formand hemoglobina
glicozilata.

La persoanele cu diabet prost controlat se observa cresteri ale acestei hemoglobine glicozilate.
Odata ce o molecula de hemoglobina este glicozilata ea ramane asa.

314
Cresterea concentratiei de hemoglobina glicozilata din sange reflecta nivelul mediu de
glucoza la care au fost expuse hematiile in cursul ciclului vietii lor. Masurand hemoglobina
glicozilata putem determina eficacitatea tratamentului prin monitorizarea pe termen lung a
reglarii nivelului de glucoza serica.

Unii cercetatori sustin ca nivelul de hemoglobina glicozilata este proportional cu concentratia

medie de glucoza din sange pe parcursul ultimelor patru saptamani pana la trei luni.

Valori normale

Valorile normale ale hemoglobinei glicozilate- cele pe care le intalnim la persoanele sanatoase
sunt:

• 4% – 5.9%

Persoanele cu diabet zaharat au adesea concentratii crescute de hemoglobina glicozilata, desi

aceasta nu este o certitudine .Unele dintre tratamentele diabetului zaharat au ca tel acela de a
reduce valorile hemoglobinei glicozilate. Insa o hemoglobina glicozilata de peste 7%
inseamna un control al glicemiei foarte slab.

Interpretarea rezultatelor este oarecum dificila pentru ca:

1. rezultatele laboratoarelor pot sa difere in functie de tehnica analitica pe care o folosesc

2. variatiile biologice dintre indivizi pot fi si de 1% (ex-la doi indivizi cu acelasi nivel mediu
de glucoza in sange se pot intalni valori ale hemoglobinei glicozilate ce difera cu pana la 1%)

Un nivel de hemoglobina glicozilata se poate intalni in toate afectiunile care produc moartea
hematiilor imature.

Cresteri se mai pot intalni si in bolile cu deficit de folate sau vitamina B12. Testul
hemoglobinei glicozilate nu se face daca recent a existat o schimbare majora in dieta sau s-a
instituit un tratament in ultimele 6 saptamani.

De asemenea testul nu este utilizat pentru cei diagnosticati cu anemie hemolitica sau cu alte
hemoglobinopatii.

Numaratoare de eritrocite
Globulele rosii pot fi numarate la microscop. Pentru numararea globulelor rosii este nevoie de
o picatura de sange recoltata din vena sau de la un deget. Numaratoarea se face pe un volum
foarte mic de sange, iar rezultatul se raporteaza la 1 mm cub de sange.

Valori normale

• barbati: 4,2 – 5,6 milioane pe 1 mm cub

315
 • femei: 3,7 – 4,9 milioane pe 1 mm cub

• copii (1 – 5 ani): 4,5 – 4,8 milioane pe 1 mm cub.

Scaderi anormale

Sub 4 milioane de eritrocite la barbati si 3,5 milioane la femei indica anemie, care este
recomandat sa fie tratata. Anemiile pot fi produse: pierderi mari de sange (hemoragii), boli
infectioase acute si cronice, intoxicatii cu diferite substante chimice, boli produse de paraziti,
lipsa de fier si de vitamine, subalimentatie.

Cresteri anormale

Cresterea numarului de globule rosii peste 5,5-6 milioane pe 1 mm cub se intalneste in

pierderile mari de apa (deshidratare) si in poliglobulie (eritrocitoza, boala rara)

Determinarea numarului de reticulocite

Reticulocitele sunt considerate celule rosii "imature". In circulatie se intalnesc aproximativ 1
– 2 zile inainte ca ele sa se matureze si sa se transforme in hematii (globule rosii). Numarul de
reticulocite din sangele circulant este un indicator la functia eritropoetica (de producere de
hematii – globule rosii) a maduvei rosii, deoarece reprezinta productia recenta.

Determinarea numarului de reticulocite insemna parcurgerea unor etape.Aceste etape sunt:

• executarea pe lama a unui frotiu

• colorarea acestuia cu brillant cresyl-blau-coloratie supravitala

• examenul la microscopul optic al aspectului morfologic al reticulocitului

:aspectul de eritroblast (element din linia eritropoetica) oxi"l care
pastreaza dupa ce trece in circulatie (este produs de catre maduva rosie
osoasa), circa 1 – 2 zile , parti de complexe ribonucleoproteice. El are o
nuanta albastruie

• numaratoarea reticulocitelor de pe mai multe campuri microscopice, ca si

a numarului de eritrocite dupa aceste campuri. 5.calculul proportiei
numarului de reticulocite la 100 sau la 1000 de eritrocite.

Valori normale

• pentru maduva osoasa normao – eritropoetica numarul de reticulocite

circulante este de aproximativ 0,5 – 1,5 % sau

• 25000 – 75000 / milimetru cub

Cresteri ale numarului de reticulocite ( reticulocitoza ): se intalnesc in anemii, unde numarul

de reticulocite creste peste limita superioara a normalului (asta daca maduva rosie nu este
afectata).

316
Explicatie: reticulocitele parasesc maduva rosie mai repede iar la durata lor de supravietuire in
circulatie, se adauga si perioada cat trebuia sa mai stea in maduva rosie.

Daca numarul de reticulocite este normal aceasta nu inseamna intotdeauna ca pacientul nu are
anemie. De exemplu daca un pacient are anemie si numarul de reticulocite este de 1%, atunci
aceasta semnifica o afectare a maduvei care nu mai produce celule rosii la o rata care sa
corecteze anemia.

Scaderi ale anemiei se intalnesc in: chimioterapie, anemia pernicioasa,malignitati ale maduvei
osoase, probleme ale productiei de eritropetina(hormonul reglator al functiei hematopoetice).

Hemoglobina
Hemoglobina este substanta chimica care contine un pigment pe baza de fier, care da culoarea
rosie a sangelui, respectiv a globulelor rosii Aceasta substanta are capacitatea de a fixa
oxigenul din aer la nivelul plamanilor, pe care apoi il transporta in tot organismul, la celule.

Valori normale

• la barbati = 13 – 16 g la 100 ml sange

• la femei = 11 – 15 g la 100 ml sange

Scaderi anormale

Indica o anemie care se datoreaza fie reducerii continutului globulelor rosii in hemoglobina,
fie scaderii numarului de globule rosii. Sunt oameni cu un numar aproape normal de globule
rosii, dar acestea contin hemoglobina putina, situatie care se intalneste in anemii hipocrome.
Exista si cazuri de anemii hipercrome, in care cu toate ca sangele contine hemoglobina in
limitele normale, anemia se datoreaza scaderii numarului de hematii (globule rosii).
Hemoglobina se exprima in procente la 100 ml sange, sau in grame la 100 ml sange.

Glicozuria
Clicozuria reprezinta glucoza in urina. In mod normal urina nu contine glucoza care sa poata
fi dozata cantitativ prin metode obisnuite, daca valorile glicemiei nu depasesc capacitatea
maxima de reabsorbitie tubulara a glucozei (Tmax < 178 mg). Prin procedee specifice se
poate face o determinare cantitativa si se accepta ca o cantitate normala de glucoza in urina
este de 50 mg in 24 de ore.

In general urina contine mono si dizaharide. Astfel intalnim glucoza si fructoza din prima
categorie si lactoza si galactoza din a doua categorie.

In urina pot aparea glucidele ca urmare a tipului de alimentatie dar si ca urmare a unor stari
fiziologie(de exemplu lactoza in sarcina, in ultimul trimestru de sarcina , sau la copiii
distrofici). Fructoza poate sa apara in urina dupa consumul de fructe, in defectele enzimatice
ale diabetului sever.

317
Galactoza-in bolile prin deficit enzimatic Arabinoza-dupa consumul de fructe si sucuri de
fructe, post-medicamentos, in distrofii musculare. Testarea tipului de glucid din urina se face
prin testul de condensare cu fenilhidrazina, obtinandu-se osazone. Astfel:

• testul Wohlk evidentiaza prezenta in urina a lactozei si/sau a maltozei:

diferentierea celor doua se face cu testul Deniques care identi"ca glucoza
sau prin determinare punctelor de topire a osazonelor (pentru
lactozosazona de 213 iar pentru maltozosazona de 206 grade)

• metoda Bial diferentiaza prezenta in urina a arabinozei de glucoza

• alte teste identi"ca galctozuria sau fructozuria

Determinarea glucozei in urina se bazeaza pe capacitatea reducatoare a monozaharidului, in

cazul in care acesta este prezent. Din acest motiv trebuie eliminata posibilitatea ca in urina sa
existe alti compusi cu capacitate reducatoare cum ar fi medicamente.

Procesul de indepartare a unor astfel de compusi care pot genera reactii fals pozitive se
numeste defecare. In urina defecata , determinarea glucozei se face prin :

• metode calitative : Fehling, Benedict, Mylander

• metode cantitative: Benedict, Ionescu-Matiu, Fehling.

Daca testele indica prezenta glucozei in urina, si aceste valori se coreleaza si cu o crestere
peste normal a glicemiei a jeun, atunci diagnosticul este orientat catre un diabet zaharat.
Prezenta de glucoza doar in urina,cu valori normale ale glicemiei semnifica un diabet renal.

Daca prezenta glucozei se coreleaza cu cea a aminoacizilor atunci diagnosticul se orienteaza

catre existenta unor boli ale tubilor nefronului, cauzate cel mai probabil de deficit enzimatic.
De asemenea sunt de luat in calcul afectiunile hepatice.

Timp de sangerare
Este o analiza care determina capacitatea de coagulare a sangelui. Cu un ac se inteapa usor
lobul urechii astfel incat sa iasa o picatura de sange, apoi se cronometreaza timpul care trece
pana cand intepatura nu mai sangereaza.

Valori normale: 3 – 4 minute

Prelungirea TS indica o perturbare in mecanismul de coagulare a sangelui, cu tendinta la

hemoragie.

Proteina S
Proteina S este o glicoproteina plasmatica dependenta de vitamina K sintetizata la nivelul
ficatului. In circulatie ea exista sub 2 forme:

• una libera (aproximativ 40%)

318
 • una legata de proteina C4b a complementului seric(aproximativ 60% din
totalul proteinei s).

Ea are un rol important anticoagulant, functionanad ca un cofactor al proteinei C in

inactivarea factorilor V si VIII (forma libera).

Are proprietatea de a se lega de fosfolipidele incarcate negativ, si acest lucru face ca ea sa aiba
rol in indepartarea celulelor care sunt in faza de apoptoza(moarte celulara), cum ar fi celulele
din inflamatii.

Deficitul de proteina S este o boala rara care poate duce la un risc crescut de tromboza
venoasa.

Deficitul de proteina s poate fi de natura ereditara sau poate fi datorat lipsei vitaminei k de
exemplu.

De asemenea se intalneste (deficitul) in unele terapii hormonale si in sarcina.

Mai poate fi intalnit in boli ale ficatului si in infectia HIV, sau alte infectii cronice.

Deficitul de proteina S este cauza unor cazuri de CID (coagulare intravasculara diseminata),
tromboza venoasa profunda si embolism pulmonar.

INR
Testul INR este un test calculat din testul PT timpul de protrombina. PT este o masura a
vitezei de coagulare a sangelui. Pentru determinarea PT, proba de sange se amesteca cu un
reactiv care determina coagularea sangelui. Rezultatul PT se exprima in secunde, si reprezinta
timpul de coagulare.

Datorita diferitelor tipuri de reactivi care pot fi folositi, rezultatele obtinute cu reactivi diferiti
nu pot fi comparate direct intre ele. Pentru a tine seama de varietatea reactivilor, rezultatele
trebuie sa fie transformate intr-o unitate de masura standard, care sa nu depinda de reactivul
folosit. Aceasta unitate standard se numeste unitate INR (International Normalized Ratio).

Valori normale

• La persoanele care nu sunt in tratament cu anticoagulante, valorile INR

sunt aproximativ 1. Cu cat este mai mare valoarea INR coagularea se
realizeaza mai greu si viceversa.

• La persoanele care sunt in tratament cu anticoagulante, clinicianul

monitorizeaza valorile INR pentru stabilirea dozei de tratament. Valorile
cele mai uzuale ale INR pentru o persoana in tratament sunt intre 2 si 4.

319
Antitrombina III
Este un test de sange care masoara cantitatea de antitrombina III (AT III), o proteina care ajuta
la prevenirea si reglarea coagularii sangelui.

Testul este indicat atunci cand se constata numeroase cheaguri de sange sau cand organismul
nu raspunde la medicatii anticoagulante. Poate sa ajute la determinarea cauzelor
hipercoagularii (coagularea marita a sangelui).

Valori normale: intre 0,20 si 0,45 mg/ml.

Scaderi anormale

Valorile micsorate ale AT III pot sa indice un risc sporit de coagulare. Cateva exemple de
conditii asociate cu coagularea marita a sangelui sunt:

• Tromboza venelor

• Embolie pulmonara (cheaguri de sange care ajung in plamani)

• Flebita (inamarea vaselor sanguine)

Pastilele anticonceptionale pot cauza o usoara scadere a nivelului de AT III.

Cresteri anormale

Cresterea valorii de AT III indica folosirea steroizilor anabolizanti.

VSH
VSH-ul este o analiza simpla care se bazeaza pe proprietatea globulelor rosii (hematii) de a se depune
(sedimenta) intr-un tub de sticla dupa ce sangele recoltat din vena a fost amestecat cu o substanta
anticoagulanta. VSH-ul se deosebeste de hematocrit prin faptul ca sangele se separa spontan dupa un oarecare
timp in plasma si globule rosii (hematii), fara a " centrifugat in prealabil. Daca un tub subtire, inalt de 200 mm,
se umple cu sange si se mentine in pozitie verticala timp de o ora si apoi doua ore, se observa cum deasupra se
separa plasma. Valoarea VSH se socoteste dupa numarul de mm de plasma separata intr-o ora si in doua ore.

Valori normale

• la barbati: 3 – 10 mm la o ora; 5 – 15 mm la 2 ore

• la femei: 6 – 13 mm la o ora; 1 – 20 mm la 2 ore

• la copii mici: 7 – 11 mm la o ora.

Cu cat creste inaltimea plasmei separate si cu cat inaltimea stratului inferior compus din globule rosii (hematii),
cu atat valoarea VSH este mai crescuta (mai mare).

Cresteri anormale

Se intalnesc in numeroase boli, de aceea o crestere a VSH nu este speci"ca unei boli si nu poate pune un
diagnostic de boala. Cresterea VSH arata medicului ca undeva in organism exista o infectie acuta sau cronica, o
boala cronica neinfectioasa sau o dereglare a functiei normale a unor organe interne ("cat, rinichi, plamani).

320
VSH este o analiza de orientare si numai medicul poate preciza cauza care a produs cresterea peste valoarea
normala a VSH.

Cresterea VSH peste 40-50 mm la ora constituie un semnal de alarma, chiar in lipsa altor simptome de boala. In
aceasta situatie este necesara repetarea analizei dupa doua saptamani. Dupa cum valorarea VSH scade, se
mentine sau creste, medicul isi poate da seama si de evolutia bolii.

VSH poate creste si in unele conditii "ziologice, la femei in perioada menstruala sau dupa luna a patra de
sarcina, si la persoanele mai in varsta. Exista si persoane care toata viata au VSH moderat crescut (20/40 mm)
fara sa aiba vreo boala – constitutional. Crester foarte mari ale VSH se intalnesc in aproape toate infectiile acute
microbiene si virale, in tuberculoza, in reumatism, in anemie, in unele boli parazitare, in boli hepatice, ale
rinichilor, in boli tumorale.

Hemoleucograma completa
Hemoleucograma completa este o analiza care masoara urmatoarele cantitati:

• Numarul de globule rosii din sange – eritrocite (RBC)

• Numarul de globule albe din sange – leucocite (WBC)

• Cantitatea totala de hemoglobina din sange (HGB)

• Procentul de globule rosii – hematocrit (HCT)

• Media volumului globulelor (MCV) – marime globulelor rosii

• Media globulara a hemoglobinei (MCH)

• Concentratia medie a hemoglobinei (MCHC)

• Numarul de trombocite (PLT)

Hemoleucograma completa este un test care poate furniza diagnostice pentru numeroase boli.
Rezultatele pot reflecta probleme cu volumul sangelui (deshidratare) sau pierderi de sange.
Hemoleucograma poate sa indice disfunctionalitati in producerea, ciclul de viata si rata
distrugerii celulelor de sange, precum si infectii acute sau cronice si alergii.

Celulele rosii (RBC) transporta hemoglobina (HGB) care in schimb transporta oxigenul.
Cantitatea de oxigen receptionata de tesuturi depinde de numarul si de functionarea celulelor
rosii si a hemoglobinei. Valorile MCV, MCH si MCHC sunt folosite in diagnosticarea
diferitelor tipuri de anemie, si reflecta marimea si concentratia de hemoglobina a celulelor.

Celulele albe (WBC) sunt mediatori ai inflamatiilor si ale raspunsului imun. Exista diferite
tipuri de celule albe care apar in sange in mod normal:

• Neutro"le

• Monocite

• Eusino"le

321
 • Bazo"le

• Limfocite

Valori normale

Eritrocite RBC (variaza cu altitudinea):

• Barbati: 4.7 – 6.1 milioane celule/microlitru

• Femei: 4.2 – 5.4 milioane celule/microlitru

• Leucocite WBC: 4,500 – 10,000 celule/mcL

• Hematocrit HCT (variaza cu altitudinea):

Hematocrit

• Barbati: 40,7 – 50,3 %

• Femei: 36,1 – 44,3 %

Hemoglobina HGB (variaza cu altitudinea):

• Barbati: 13,8 – 17,2 g/dl

• Femei: 12,1 – 15,1 g/dl

MCV: 80 – 95 femtolitru

MCH: 27 – 31 pg/celula

MCHC: 32 – 36 g/dl

Un numar mare de celule rosii (RBC) poate indica:

• Presiune mica de oxigen in sange

• Boli de inima congenitale

• Fibroza pulmonara

• Policitemia vera

• Dezhidratare (ca la o diaree puternica)

• Afectiuni renale

Un numar scazut de celule rosii (RBC) indica:

322
 • Pierderi de sange

• Anemie (de diferite tipuri)

• Hemoragie

• Distrugerea maduvei osoase (de exemplu de la radiatii, toxine, "broze,

tumori)

• De"cienta eritropoietinei (efect secundar al afectiunilor de rinichi)

• Hemoliza (distrugerea globulelor rosii)

• Leucemie

• Malnutritie (de"ciente de "er, folati, vitamina B12, vitamina B6)

Numarul scazut de celule albe (WBC) indica:

• Distrugerea maduvei osoase (de exemplu de la infectii, "broze, tumori)

• Prezenta substantelor cito-toxice

• Colagenoze autoimune – boli vasculare (cum e lupus eritematos)

• Boli ale "catului sau splinei

• Expunerea la radiatii

WBC crescut (leucocitoza) poate sa indice:

• Infectii

• Inamatii ( artrita reumatoida sau alergii)

• Leucemie

• Stres "zic sau emotional

Valoarea scazuta a hematocritului (HCT) indica:

• Anemii de diferite tipuri

• Hemoragii

• Distrugerea maduvei osoase (de exemplu de la radiatii, toxine, "broze,

tumori)

• Hemoliza (distrugerea globulelor rosii ca reactie la transfuzie)

• Leucemie

323
 • Malnutritie sau de"ciente nutritionale

• Mielom multiplu

• Artrite reumatoide

Valoarea crescuta a hematocritului (HCT) indica:

• Dezhidratare

• Policitemia vera

• Oxigenare defectuoasa (fumat, boli de inima congenitale, altitudine mare)

Valoarea scazuta a hemoglobinei (HGB):

• Anemii de diferite tipuri

• Hemoragii

Hemoglobina
Hemoglobina este substanta chimica care contine un pigment pe baza de fier, care da culoarea
rosie a sangelui, respectiv a globulelor rosii Aceasta substanta are capacitatea de a fixa
oxigenul din aer la nivelul plamanilor, pe care apoi il transporta in tot organismul, la celule.

Valori normale

• la barbati = 13 – 16 g la 100 ml sange

• la femei = 11 – 15 g la 100 ml sange

Scaderi anormale

Indica o anemie care se datoreaza fie reducerii continutului globulelor rosii in hemoglobina,
fie scaderii numarului de globule rosii. Sunt oameni cu un numar aproape normal de globule
rosii, dar acestea contin hemoglobina putina, situatie care se intalneste in anemii hipocrome.
Exista si cazuri de anemii hipercrome, in care cu toate ca sangele contine hemoglobina in
limitele normale, anemia se datoreaza scaderii numarului de hematii (globule rosii).
Hemoglobina se exprima in procente la 100 ml sange, sau in grame la 100 ml sange.

Hematocrit
Hematocritul reprezinta masa de hematii (globule rosii) dintr-un anumit volum de sange.

Procedeul consta in recoltarea sangelui dintr-o vena, apoi sangele se combina cu o substanta
antiocoagulanta si se repartizeaza intr-un tub de sticla foarte ingust, care se centrifugheaza
puternic intr-o centrifuga. In urma acestei operatii se observa separarea sangelui in stratul
superior (plasma) si stratul inferior (format din globule rosii) care constituie hematocritul.

324
Hematocritul se defienste ca fiind volumul stratului de globule rosii (in procente) fata de
volumul total al sangelul din tubul de sticla.

Valori normale

• la barbati: 40 – 48%

• la femei: 36 – 42%

• la copii 2-15 ani: 36 – 39%.

Cresteri anormale

Se intalneste rar, cand se pierde multa apa din corp prin deshidratare, transpiratie, prin febra,
prin varsaturi, precum si in boala care se caracterizeaza prin cresterea exagerata a numarului
de globule rosii (poliglobulie).

Scaderi anormale

Se observa in anemii, in pierderea de sange sau cand se consuma multe lichide inainte de
recoltarea sangelui.

Hematocritul, alaturi de dozarea hemoglobinei si de numaratoarea globulelor rosii, ajuta la

punerea unui diagnostic mai precis de anemie.

Determinarea numarului de reticulocite

Reticulocitele sunt considerate celule rosii "imature". In circulatie se intalnesc aproximativ 1
– 2 zile inainte ca ele sa se matureze si sa se transforme in hematii (globule rosii). Numarul de
reticulocite din sangele circulant este un indicator la functia eritropoetica (de producere de
hematii – globule rosii) a maduvei rosii, deoarece reprezinta productia recenta.

Determinarea numarului de reticulocite insemna parcurgerea unor etape.Aceste etape sunt:

• executarea pe lama a unui frotiu

• colorarea acestuia cu brillant cresyl-blau-coloratie supravitala

• examenul la microscopul optic al aspectului morfologic al reticulocitului

:aspectul de eritroblast (element din linia eritropoetica) oxi"l care
pastreaza dupa ce trece in circulatie (este produs de catre maduva rosie
osoasa), circa 1 – 2 zile , parti de complexe ribonucleoproteice. El are o
nuanta albastruie

• numaratoarea reticulocitelor de pe mai multe campuri microscopice, ca si

a numarului de eritrocite dupa aceste campuri. 5.calculul proportiei
numarului de reticulocite la 100 sau la 1000 de eritrocite.

Valori normale

325
 • pentru maduva osoasa normao – eritropoetica numarul de reticulocite
circulante este de aproximativ 0,5 – 1,5 % sau

• 25000 – 75000 / milimetru cub

Cresteri ale numarului de reticulocite ( reticulocitoza ): se intalnesc in anemii, unde numarul

de reticulocite creste peste limita superioara a normalului (asta daca maduva rosie nu este
afectata).

Explicatie: reticulocitele parasesc maduva rosie mai repede iar la durata lor de supravietuire in
circulatie, se adauga si perioada cat trebuia sa mai stea in maduva rosie.

Daca numarul de reticulocite este normal aceasta nu inseamna intotdeauna ca pacientul nu are
anemie. De exemplu daca un pacient are anemie si numarul de reticulocite este de 1%, atunci
aceasta semnifica o afectare a maduvei care nu mai produce celule rosii la o rata care sa
corecteze anemia.

Scaderi ale anemiei se intalnesc in: chimioterapie, anemia pernicioasa,malignitati ale maduvei
osoase, probleme ale productiei de eritropetina(hormonul reglator al functiei hematopoetice).

Numaratoare de eritrocite
Globulele rosii pot fi numarate la microscop. Pentru numararea globulelor rosii este nevoie de
o picatura de sange recoltata din vena sau de la un deget. Numaratoarea se face pe un volum
foarte mic de sange, iar rezultatul se raporteaza la 1 mm cub de sange.

Valori normale

• barbati: 4,2 – 5,6 milioane pe 1 mm cub

• femei: 3,7 – 4,9 milioane pe 1 mm cub

• copii (1 – 5 ani): 4,5 – 4,8 milioane pe 1 mm cub.

Scaderi anormale

Sub 4 milioane de eritrocite la barbati si 3,5 milioane la femei indica anemie, care este
recomandat sa fie tratata. Anemiile pot fi produse: pierderi mari de sange (hemoragii), boli
infectioase acute si cronice, intoxicatii cu diferite substante chimice, boli produse de paraziti,
lipsa de fier si de vitamine, subalimentatie.

Cresteri anormale

Cresterea numarului de globule rosii peste 5,5-6 milioane pe 1 mm cub se intalneste in

pierderile mari de apa (deshidratare) si in poliglobulie (eritrocitoza, boala rara)

326
Numaratoare leucocite
Tehnica de numarare a leucocitelor (globulelor albe) este similara cu ce de numarare a
globulelor rosii, dar numarul de leucocite din sangele uman este mult mai mic.

Valori normale

• la adulti: 4000 – 8000 pe 1 mm cub

• la copii (1-6 ani): 4000 – 1000 pe 1 mm cub

Cresteri anormale

Un numar crescut de leucocite (leucocitoza) se intalneste in infectiile acute cu microbi sau

paraziti, in infectiile cronice si in general in toate bolile insotite de febra. Leucocitoza este un
mijloc natural de aparare a organismului impotriva infectiilor (prin mobilizarea unui numar
mare de leucocite care au rolul de a ucide si fagocita microorganismele patogene). Cresterea
numarului de leucocite peste 20.000/mm cub se intalneste atat in ale bolile sangelui cat si in
infectii deosebit de grave (peritonite, septicemii).

Scaderi anormale

Scaderea numarului de leucocite sub 3000/mm cub se intalneste in unele infectii cu virusuri,
in anemii, organisme tarate fara capacitatea de a mai lupta impotriva infectiilor, in
imbolnavirea maduvei osoase structura responsabila cu producerea acestora.

327
Cum descifrezi analizele medicale

• Trimite unui prieten

• Comenteaza

• Tipareste

Articole din aceeasi categorie:

• Riscuri și simptome ale hipertensiunii arteriale

• Floarea-soarelui regenerează pielea arsă de soare

• Mania scrâșnitului din dinți distruge dantura!

24 iulie 2013 | Eta Budin

Vizualizari: 32036

Ai primit foaia cu analizele de laborator şi nu înţelegi o iotă din ce scrie

acolo? Desigur, doctorul este cel mai în măsură să interpreteze datele şi
să pună un diagnostic, însă e bine să ştii şi tu să „traduci“ semnicaţia
acelor cifre, care arată starea ta de sănătate.

Nu trebuie să privești analizele de sânge ca pe o hârtie cu semne de neînţeles. Ele pot semnala
existența anemiilor, leucemiilor, inflamațiilor, stărilor de deshidratare, infecțiilor, alergiilor
șamd. Printre cele mai importante investigații se numără:

Hemoleucograma completă

Aceasta măsoară:

Numărul globulelor roșii din sânge sau eritrocite, RBC: la femei, valorile normale ale RBC
variază între 4,2 și 5,4 milioane/mm³. Un număr mare de celule roșii indică presiunea mică a
oxigenului în sânge, boli de inimă congenitale sau deshidratare. Un număr mai mic e semnul
unor hemoragii ori al anemiilor.

328
Numărul globulelor albe sau leucocite, WBC: 4.500-10.000/mm³. Valori ridicate ale WBC
indică infecții, stres fizic sau emoțional, leucemie. Valorile mici arată boli ale ficatului sau
splinei, distrugerea măduvei osoase, afecțiuni autoimune.

Numărul de trombocite, PLT: 150.000-400.000/mm³.

Numărul scăzut de trombocite arată că vasele de sânge sunt fragile, număr mare –
predispoziție sporită de coagulare a sângelui.

Cantitatea totală de hemoglobină din sânge, HGB: 12-16 g/dl. Valoarea scăzută indică anemii
de diferite tipuri, hemoragii. Valorile mari sunt semne de deshidratare, boli cardiace
congenitale.

Procentul de globule roșii sau hematocrit, HCT: 35-45%.

Valoarea scăzută poate să semnaleze prezența unor anemii, a unor hemoragii. Valoarea
ridicată poate fi semn de deshidratare severă, oxigenare defectuoasă, boli cardiace
congenitale.

VSH

La femei, valorile normale sunt de 6-13 mm/o oră, dar pot varia în funcție de vârstă. Valorile
crescute semnalează existența unei infecții în organism sau o dereglare a funcției unor organe
interne.

Funcţia de coagulare a sângelui

Este evaluată cu ajutorul timpului Quick (PT-AP) sau prin intermediul indicatorului INR,
fiind utilă în monitorizarea tratamentului cu anticoagulante.

Valorile normale ale timpului Quick: 12-15 secunde.

Valorile normale ale INR: circa 1 (la persoanele care nu sunt în tratament cu anticoagulante)
și 2-4 (la cele aflate în tratament cu anticoagulante).

Glicemia

Este responsabil de apariţia bolilor cardiovasculare prin depunerea pe pereţii vaselor de sânge.
O treime din colesterol (20-30%) provine din alimentație, restul fiind produs la nivelul
ficatului. Se consideră că există colesterol „bun“, HDL („bun“, pentru că valorile ridicate
reduc, se pare, riscul de infarct) și „rău“, LDL (care se depune pe pereții arterelor).

Valori normale: HDL – 45-150 mg/dl; LDL – sub 160 mg/dl. Colesterolul HDL sub 35 mg/dl
indică risc cardiac crescut. Colesterolul LDL mai mare de 160 mg/dl indică risc crescut de
boli cardiovasculare, cerebrale, renale, hepatice.

329
Trigliceridele

Trigliceridele, prescurtate TG, sunt grăsimi care se depun pe pereții vaselor de sânge și în
ficat. Creșterea lor duce la riscul de sclerozare a arterelor, obezitate abdominală, boli cardiace.

Valori normale: TG – 30-135 mg/dl. Valorile crescute indică boli de ficat, de rinichi, diabet
zaharat, stres, hipotiroidie. Valori scăzute se înregistrează în caz de inaniție sau efort fizic
mare.

Transaminazele

Prin măsurarea transaminazelor, se evaluează funcția hepatică. Enzimele alanin-

aminotransferaza ALT (TGP sau GPT) și aspartat-aminotransferaza AST (TGO sau GOT) se
găsesc, în mod normal, în celulele ficatului. Când acestea sunt distruse, enzimele ajung în
sânge.

Valori normale: TGO – 5-40 unități/litru; TGP – 7-56 unități/l. Atenție! Valorile crescute ale
acestor indicatori nu înseamnă automat o afectare hepatică, iar evaluarea finală trebuie făcută
de un doctor.

Acidul uric, ureea, creatinina

Sunt substanțe care se găsesc în sânge și pe care organismul le elimină prin intermediul
rinichilor. Prin urmare, permit evaluarea funcției renale.

Valori normale în sânge: acidul uric – 2,4-6,0 mg/dl; ureea – 15-45 mg/dl; creatinina – 0,5-1,2
mg/dl. Creșterile peste normal sunt semn de gută, boli infecțioase, boli de rinichi. Scăderile
arată subnutriție sau existența bolilor de ficat.

330
Timp howel

Sinonim: timp de recalci"ere a plasmei.

Aceasta analiza se face cand medicul suspecteaza o tulburare in coagularea
sangelui mai ales dupa tratament cu substante anticoagulate (trompostop,
heparina, etc.). Depasirea dozei acestor medicamente poate scadea capacitatea
de coagulare a sangelui, fapt ce predispune la hemoragii. Rezultatul analizei se
exprima in timpul necesar pentru coagularea plasmei, dupa ce i s-a adaugat o
cantitate de calciu. Valori normale ale timpului Howell: 60-120 secunde.

Timp Howell - interpretare

Hematologie

Timpul Howell este o metoda folosita pentru investigarea hemostazei

secundare.
Timpul Howell sau timpul de recalcificare a plasmei investigheaza global
coagularea plasmei bogata in trombocite.

Sunt investigate caile:

Intrinseca
Extrinseca
Eliberarea factorilor plachetari

Mod de efectuare

-Se recolteaza sangele intr-o eprubeta cu anticoagulant

Se centifugheaza bland pentru a obtine plasma bogata in trombocite
-Se adauga clorura de calciu si se porneste cronometrul
-Se mentine eprubeta la termostat (37 de grade Celsius) timp de 60 de
secunde, dupa care se scoate si se inclina usor
-Se opreste cronometrul atunci cand au aparut primele filamente de

331
fibrina

Interpretarea rezultatelor

Valoarea normala a timpului Howell este de 60-120 de secunde.

Alungirea timpului Howell poate apare in:

Deficit al factorilor coagularii pe calea intrinseca: XII, XI, IX, VIIIc
Deficit al factorilor coagularii pe calea comuna: X, V, II, I
Deficit cantitativ sau calitativ trombocitar, manifestat prin lipsa factorului
plachetar 3 (FP3)
Tratament cu anticoagulante

xamenul coproparazitologic - consta in examinarea directa a materiilor fecale in vederea

detectarii de chisti de protozoare, oua de hemlinti, trofozoiti sau larve mobile (examen
microscopic direct - cu Lugol sau ser fiziologic), in acest fel stabilindu-se cauza parazitara a
gastro-enterocolitelor.

Examenul coproparazitologic este recomandat in cazul :

• tulburarilor gastro-intestinale - lipsa poftei de mancare (inapetenta), greata, voma,

eructatii, flatulenta, dureri abdominale, diaree cu sau fara sange

• simptomelor neurologice - iritabilitate, insomnie, cefalee, ameteala, crize convulsive si

alergice - mancarimi (prurit) in zona anala, nazala precum si simptomatologiei
generale - astenie, stagnare pondero-staturala la copii, scadere ponderala uneori
marcata la adulti, subfebrilitate, hipertensiune arteriala

Virulenta agentului patogen, intensitatea infestarii cu respectivul agent patogen si capacitatea

de aparare a gazdei (organismului) vor determina gravitatea bolii. Astfel, in cazul persoanelor
cu un sistem imunitar puternic, pot exista situatii in care boala este asimptomatica
(simptomele imbolnavirii nu se vad) - acestia se numesc "purtatori sanatosi" - sau situatii in
care boala are manifestari clinice minore sau, in cazul persoanelor cu un sistem imunitar
slabit, situatii in care boala ia forme foarte grave.

Examenul coproparazitologic microscopic furnizeaza date asupra aspectului si consistentei

materiilor fecale si a prezentei unor eventuale elemente parazitare - proglote de tenie sau
elemente adulte de nematode (Ascaris lumbricoides, Enterobius vermicularis).
Coloratiile permanente sunt utilizate in identificarea trofozoitilor si a chistilor de protozoare;

332
una dintre coloratiile speciale se efectueaza in cazul suspiciunii clinice de diaree produsa de
cryptosporidium - in special la persoanele imunocompromise.

Recomandari pentru recoltarea probei pentru examen coproparazitologic :

• prelevarea probei se efectueaza din scaun emis spontan, fara utilizare de purgative sau
laxative pe baza de carbune

• se utilizeaza un coprorecoltor (recipient steril cu volum de 30 ml, care poate fi

procurat de la laboratorul nostru)

• recoltarea materiilor fecale se face in recipient fara mediu, cu ajutorul spatulei, din
diferite zone ale bolului fecal, fara a umple insa recipientul

• nu contaminati bolul fecal cu urina, ulei sau bariu

• proba nu trebuie sa fie uscata; in cazul in care nu poate fi dusa imediat la laborator,
proba va fi pastrata la o temperatura de 2 - 8°C

• in cazul examenului de coprocultura (in care recoltarea se face pe mediu de cultura),

proba trebuie sa ajunga in maximum 2 ore la laborator

Coprorecoltor - recipient colectare materii fecale

1) Cu mediu de cultura ; 2) Simplu ; 3) Spatula pentru colectare - este atasata de dop

Este necesara repetarea examenului mai multe zile la rand - cel mai adesea de 3 probe intr-un
interval de 10 zile, deoarece ouale, larvele sau chistii unor paraziti nu se elimina zilnic.
Deoarece in emisia chistilor de Giardia lamblia intervin perioade negative, examenul
coproparazitologic se repeta de minimum 3 ori, la interval de 6 - 10 zile.

Un singur rezultat negativ la examenul coproparazitologic nu poate exclude posibilitatea

existentei unui parazit - rezultate fals negative pot sa apara in cazul in care in saptamana care
precede testul, pacientului i s-au administrat bariu, bismut sau uleiuri minerale, tetraciclina,
medicamente antidiareice, antiacide.
Exista cazuri in care, desi parazitul este prezent in tubul digestiv, nu se poate stabili prezenta
oualelor acestuia prin examenul coproparazitologic. In aceste cazuri prezenta agentului
patogen trebuie diagnosticata pe alte cai - analize de sange.

In cazul in care, prin examen coproparazitologic, se identifica un parazit in proba coprologica

examinata, se confirma fie starea de boala, fie starea de purtator, urmand ca medicul care a
solicitat testul sa ia decizia medicala.
Controlul dupa tratament se recomanda a se efectua la 3 - 4 saptamani dupa terminarea
tratamentului - in cazul infectiilor cu protozoare si la 1 - 2 saptamani - in cazul infectiilor cu
helminti.

333
Examen coproparazitologic (direct+examinare în strat gros)
SynevoServicii şi tarifeTeste de microbiologieTract gastrointestinalExamen
coproparazitologic (direct+examinare în strat gros)

30 Lei

Această analiză este disponibilă doar în anumite laboratoare Synevo. Pentru mai multe
informaţii, luaţi legatura cu centrul de recoltare Synevo din oraşul dumneavoastră.

Informatii generale

Prin metoda de examinare in strat gros se pot decela ouale de helminti (cu precadere ouale cu
coaja groasa) cu localizare intestinala: Ascaris lumbricoides, Trichuris trichiura, Taenia spp,
etc.

Avantajele metodei:

1. Examinandu-se o cantitate mai mare (de aproximativ 7 ori) de materii fecale decat in cazul
examenului direct, creste probabilitatea de depistare a oualor, chiar si in cazul infestarilor cu
eliminare redusa a acestora in materiile fecale.

2. Majoritatea oualor isi pastreaza caracteristicele morfologice, fiind usor de identificat.

Pentru o crestere a eficientei examenului coproparazitologic si o diagnosticare cat mai corecta

a infestarilor parazitare cu localizare intestinala este recomandata utilizarea ambelor metode,
atat examenul direct cat si examinarea in strat gros (metoda Kato-Miura), precum si
efectuarea a 2 – 3 examene coproparazitologice, la interval de 7-10 zile1 ;3.

Pregatire pacient – pacientul va evita:

– inainte de recoltare: examenul radiologic gastrointestinal baritat, administrarea de laxative;

– in saptamana premergatoare recoltarii, administrarea anumitor medicamente: bismut,

metamucil, uleiuri minerale, tetraciclina, antiamoebiene, antidiareice, antiacide2;4.

Specimen recoltat – materii fecale din orice moment al zilei; se recolteaza cate o portiune de
marimea unei alune, din 3 locuri diferite ale bolului fecal2.

Cauze de respingere probei

– specimen obtinut cu uleiuri minerale, bismut, compusi de magneziu;

334
– recipient murdar pe exterior;

– specimen contaminat cu urina2;4.

Recipient de recoltare – recipient de unica folosinta pentru fecale bine inchis cu capac; este
interzisa adaugarea de substante conservante2;4.

Stabilitate proba – cateva ore la temperatura camerei sau pana a doua zi, la frigider4.

Prelucrare necesara dupa recoltare – analiza se executa din materii fecale proaspat emise (de
preferat); daca acest lucru nu este posibil, proba va fi pastrata la 2-8°C2;5.

Metoda – examen microscopic direct (intre lama si lamela)2;4.

Valori de referinta – examen negativ pentru paraziti2.

Limite si interferente

Aceasta metoda este mai putin eficienta in identificarea parazitilor flagelati (de exemplu,
Giardia lamblia) si a amoebelor (de exemplu, Entamoeba spp) deoarece, in solutia de lucru,
chisturile pot avea un contur retractat, facand dificila identificarea lor1;3.

Bibliografie

1. Dan Steriu. Infectii parazitare, editura Ilex Bucuresti, 2003, 26-34, 152-155, 161-166, 221-
226, 231-234, 243-246, 247-250.

2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type:
Catalog

3. Simona Radulescu, Meyer Ernest. Diagnosticul bolilor parazitare. In Parazitologie

medicala, editura All, Bucuresti, 1992; 276.

4. World Health Organisation Geneva Basic Laboratory Methods in Medical Parasitology,

1991.

ADMINISTRAREA MEDICASMENTELOR LA COPII

335
Copiii reprezinta o categorie distincta de pacienti iar medicamentele destinate lor sunt concepute special pentru a corespunde stadiului de
dezvoltare al acesora. Copilul prezinta particularitati morfo-fiziologice variabile cu varsta iar imaturitatea unor aparate si organe impun o
abordare terapeutica speciala. Prin urmare la administrarea de produse farmaceutice pediatrice sunt necesare deopotriva cunoasterea si
corelarea unor factori biologici particulari ce pot influenta intregul circuit al medicamentului in organism.

Google +0 0 0

Copiii reprezinta o categorie distincta de pacienti, iar medicamentele destinate lor sunt
concepute special pentru a corespunde stadiului de dezvoltare al acesora.

Copilul prezinta particularitati morfo-fiziologice variabile cu varsta, iar imaturitatea

unor aparate si organe impun o abordare terapeutica speciala. Prin urmare, la
administrarea de produse farmaceutice pediatrice sunt necesare deopotriva cunoasterea
si corelarea unor factori biologici particulari ce pot influenta intregul circuit al
medicamentului in organism.

De la bun inceput trebuie sa subliniem ca un copil nu este un adult in miniatura si, prin
urmare, reprezinta un mare risc administrarea de medicamente destinate adultilor doar prin
fractionarea dozelor in functie de greutatea corporala, fara a tine seama si de celelalte aspecte
care caracterizeaza organismul non-adult.

De la nastere si pana la perioada maturitatii corpul uman sufera o serie de modificari

biologice, cele mai rapide si evidente fiind in primul an de viata. In functie de aceste
transformari caracteristice, perioada copilariei a fost impartita in mai multe etape de varsta,
fiecare avand particularitatile ei: nounascut, sugar, copil mic, prescolar, scolar, adolescent. [i]

Este necesar ca mamicile sa stie ca anumite produse farmaceutice, chiar si cele care se
elibereaza fara prescriptie medicala, pot produce efecte adverse serioase copilului lor.[/i] De
exemplu: aspirina, cea mai uzuala tableta folosita pentru febra, raceala sau durere, este

336
contraindicata copiilor sub 12 ani datorita posibilitatii aparitiei unor reactii adverse precum
sindromul Reye, o maladie rara, dar extrem de grava.

Paracetamolul administrat pe perioade lungi si la doze maxime poate determina afectarea

hepatics, de aceea folosirea lui trebuie justificata terapeutic, dar limitata la numarul de zile
indicat de medic. Ibuprofenul, un produs foarte eficace in febra si dureri de natura
inflamatorie poate produce afectiuni gastrice la utilizare abuziva. Siropurile de tuse
expectorante, bronhosecretolitice sunt indicate pe perioade bine determinate de timp si numai
pentru tusea "plina", cu bronhosecretie. Prelungirea perioadei de administrare stimuleaza
excesiv secretia bronhiilor cu perpetuarea acceselor de tuse si cresterea perioadei de
recuperare. Exemplele pot continua, multe preparate medicamentoase putand dezvolta efecte
nedorite pe termen lung, cu afectarea cresterii si dezvoltarii normale a copiilor. Scopul nostru
este insa acela de a atrage atentia asupra folosirii medicamentelor pediatrice si asupra
respectarii stricte a indicatiilor privind administrarea acestora.

Consultarea medicului, sfatul farmacistului si citirea prospectului inaintea administrarii

- sunt pasii obligatorii atunci cand micutul nostru este bolnav. Nou-nascutul (chiar la
termen si normoponderal) prezinta, prin comparatie cu adultul, nu numai diferente
morfo-fiziologice evidente, ci si biochimice, diferente care pot modifica semnificativ
cinetica medicamentului si, prin urmare, efectul terapeutic. Pentru a intelege mai bine
aceste aspecte, exemplificam cateva particularitati ale organismului sugarului si copilului mic:

Aciditatea gastrica la nastere este nula (pH neutru), ea atingand valori similare adultului spre
varsta de 2-3 ani. Aceasta, impreuna cu prezenta in stomac a laptelui poate impiedica
absorbtia unor preparate farmaceutice administrate oral, avand consecinta aparitia esecului
terapeutic.

Enzimele hepatice care participa la biotransformarea unor substante medicamentoase sunt

insuficiente in primul an de viata, ceea ce poate conduce la un ritm lent de eliminare a
acestora din organismul copilului. Mai mult decat atat, la nou-nascut mecanismele de
eliminare renala si tranzitul intestinal sunt reduse. Astfel, pot apare fenomene de reabsorbtie a
unor medicamente sau metaboliti ai acestora si posibilitatea unor efecte toxice prin
supradozare relativa.

Sugarii au bariera hemato-encefalica (acel strat de celule ce protejeaza sistemul nervos de

agresiunea multor substante) insuficient dezvoltata si, din aceasta cauza, administrarea unor
medicamente este strict contraindicata sau se face cu precautie maxima, prevenind astfel
aparitia unor reactii toxice imediate sau pe termen lung.

Am amintit mai sus doar cateva dintre diferentele existente intre organismul copilului mic si
cel al adultului incercand sa subliniem astfel [i]importanta respectarii indicatiilor medicului si
farmacistului atunci cand administram medicamente copiilor.[/i]

- See more at: http://farmaciiledona.ro/dona-info/particularitatile-organismului-copiilor-si-

administrarea-medicamentelor-I43#sthash.Y0GU9xUi.dpuf

337
Cum se administrează medicamentele la
copii
de lilik | 5 Dec 2012 Fără comentarii

Nu de puține ori, am auzit mame care administrează după ureche medicamente copiilor din
dotare, unele dintre ele, formule foarte puternice, antibiotice și tot felul de alte medicamente
promovate de rude sau prieteni. Am primit un material semnat despre riscurile administrării
medicamentelor în necunoștință de cauză, și am decis să-l las exact așa cum l-am primit.
Sfaturileaparțin doamnei dr. Evelina Moraru, medic primar pediatru Spitalul de Urgenţă
Sf. Maria Iaşi.

Eu, una nu sunt de acord sub nicio formă cu acest tip de comportament, nu îi dau
medicamente copilului nostru decât dacă este imperios necesar și doar la recomandarea
medicului, antibiotice i-am administrat doar de 2 ori până la vârsta de 8 ani și atunci doar
după ce medicul pediatru a epuizat toate celelalte variante neinvazive, să le spun așa. Sunt
sigură că sunt părinți care nu știu că administrarea medicamentelor cu diverse alimente și
sucuri prezintă tot felul de riscuri, și tocmai de aceea, pentru a păstra informația nealterată, am
decis să las materialul exact așa cum l-am primit.

Medicamentele şi alimentaţia

Eficienţa unui medicament depinde, printre mulţi alţi factori, de momentul

administrării, respectarea dozei, dar şi de efectele pe care un anumit aliment le poate
avea asupra tratamentului. Pentru a nu administra un tratament greşit este important că
părintele să ia legătura cu medicul pediatru.

,,Medicamentele nu sunt bomboane, după cum afirmă şi campania iniţiată de ARPIM.

Medicamentele au un rol terapeutic şi pentru a fi cât mai eficiente şi a avea cât mai puţine
efecte adverse este important ca ele să fie administrate sub atenta supraveghere a unui
medic. Pot exista combinaţii periculoase între diferite categorii de medicamente, dar și
între medicamente şi alimente, caz în care consecinţele pot fi mult mai grave pentru cei
mici decât pentru adulţi”, a declarat Dan Zaharescu, Director Executiv Asociaţia Română a
Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

1. Administrarea medicamentelor înainte sau în timpul mesei

,,Unele dintre greşelile frecvente pe care le fac părinţii, mai ales aceia care dau medicamente
copiilor fără sfatul medicului, constau în administrarea incorectă a acestora. Unele
medicamente trebuie administrate după masă, altele în timpul mesei. Este necesar ca părinţii
să ştie şi să respecte aceste indicaţii pentru ca medicamentul să fie eficient şi sigur pentru cel
mic. Spre exemplu, medicamentele antiinflamatoare se administreză în timpul mesei
pentru a reduce frecvenţa apariţiei durerilor de stomac. Pe de altă parte, unele dintre
antitermice, precum paracetamolul, se administrează cu 30 de minute înainte de masă
pentru că altfel, alimentele din stomac pot împiedica trecerea medicamentului în sânge.
Părinţii nu cunosc toate aceste detalii şi de aceea este bine ca ei să apeleze la sfatul
specialistului, să se documenteze corect înaintea începerii unui tratament”, a declarat dr.
Evelina Moraru, medic primar pediatru Spitalul de Urgenţă Sf. Maria Iaşi.

338
O alta precauţie este cea legată de modul de administrare a medicamentelor necesare pentru
tratamentul bolii de reflux gastro-esofagian sau gastrită. Acesta trebuie administrat pe
stomacul gol, dimineaţa, pentru a avea timp să scadă aciditatea înainte de a introduce în
stomac alimentele. În caz contrar medicamentul nu-şi face efectul.

2. Laptele şi sucul de grapefruit – contraindicate în cazul multor medicamente

,,Laptele sau iaurtul diminuează efectul multor medicamente, în special al celor care
conţin antibiotice. Copilul care se află sub tratament nu ar trebui să bea lapte înainte de
administrarea medicamentului şi nici jumătate de oră după. Există riscul ca eficienţa
medicamentului să scadă foarte mult şi astfel afecţiunea să avanseze.

Sucul de grapefruit este de asemenea periculos pentru că încetineşte procesul de

metabolizare corectă a medicamentului de către ficat şi accentuează apariţia efectelor
adverse. Sistemul de citocromi care metabolizează medicamentele este ocupat de substanţele
din sucul de grapefruit şi va trece în circulaţie cu mare toxicitate. Acest efect se produce dacă
medicamentele sunt administrate pe gură, aşa încât, oricine preferă gustul acestor fructe şi
primeşte antibiotice, anticolesterolice, antitusive şi anticonvulsivante, trebuie să-l întrerupă”, a
adăugat dr. Evelina Moraru.

3. Antibioticele şi legumele bogate în fibre – combinație periculoasă

,,Dintre toate categoriile de medicamente, antibioticele sunt cele mai periculoase. În primul
rând administrarea acestora fără avizul medicului şi mai ales atunci când nu sunt
necesare creşte rezistenţa microbilor la aceste antibiotice. În al doilea rând, distrugând
flora microbiană benefică, pot produce diaree, dureri, funcţionare incorectă a tubului
digestiv. În acest caz, pregătirea unei mese cu legume bogate în fibre precum mazăre,
broccoli, varză va înrăutăţi starea celui mic. Nu administraţi celor mici medicamente
după ureche, mai ales antibiotice”, a adăugat dr. Moraru.

Un ultim aspect de care părinţii trebuie să ţină cont este că medicamentele se administrează
cu apa şi nu cu sucuri, naturale sau carbogazoase. Este adevărat că apa trebuie îndulcită
când gustul medicamentului este extrem de amar, dar se vor utiliza cantităţi mici şi în niciun
caz, nu se va introduce medicamentul în întreg biberonul cu lapte sau ceai.

339
Indiferent de boala pe care o are copilul, regula de baza pe care trebuie s-o ai in minte este ca
medicul pediatru este cel mai indicat pentru a recomanda medicamentele de care micutul are
nevoie. Daca medicul este plecat sau nu ai cum sa ajungi la el, ar trebui sa-l intrebi cel putin la
telefon ce medicament ar fi cel mai bun pentru boala copilului tau, inainte de a-i da ce
consideri tu ce cuviinta. Regula este valabila inclusiv in situatiile in care este vorba de
produse pe care scrie ca se elibereaza fara prescriptia medicului. Asa ca incearca sa pastrezi o
legatura cat mai stransa cu medicul pediatru, care trebuie sa devina un fel de membru al
familiei, mai ales in perioada in care copilul este mic. Cere-i un numar de telefon la care sa-l
poti suna de cate ori este nevoie.

* Regula minimului necesar

Specialistii sustin ca nu in nici un caz nu trebuie sa consideri copilul un adult in miniatura si

sa-i dai medicamentele in functie de asta. Copiii au un echilibru extrem de fragil si trec mult
mai usor decat adultii de la starea de sanatate la o stare de boala grava si invers. In plus, daca
ai in cap ideea ca mai multe medicamente inseamna ca micutul se va vindeca mai repede,
renunta la ea. Niciodata sa nu-i dai copilului o cantitate mai mare de medicamente decat cea
recomandata pe prospect. Chiar daca are o raceala severa, o infectie a urechii sau febra, mai
multe medicamente nu inseamna ca se va face bine. Dozele recomandate se bazeaza pe
cantitatea de medicamente care este sigura pentru copilul respectiv (in functie de varsta si de
greutatea lui), si nu pe gravitatea bolii.

In domeniul medicamentelor in general nu este buna decat o singura regula: regula minimului
necesar, cu atat mai mult in cazul copiilor. Cu siguranta insa, micutul tau se va face bine daca
ii vei da medicamentul potrivit, in doza potrivita. Cum sa faci insa asta?

340
* Administrare dupa varsta si greutate

In functie de particularitatile medicamentelor, exista doua modalitati de abordare. Pe de o

parte, la unele medicamente doza se ajusteaza in functie de greutatea copilului (este vorba de
asa numita administrare per kilogram corp) si exista o a doua situatie, pentru medicamente
care se dau in anumite doze in functie de limita de varsta, pana la 3 ani o doza, intre 3 si 10
ani alta doza etc.

Foarte multe dintre medicamentele pentru copii se dau per kilogram corp (pentru majoritatea
copiilor sub doi ani, doza de medicamente se stabileste in functie de greutatea acestora si nu
tine cont de virsta). Asta inseamna ca trebuie sa stii greutatea copilului, care se inmulteste cu
acea doza si iese doza zilnica care se imparte in trei sau patru prize, in functie de medicament.
Pentru a-i afla greutatea, poti sa-l cantaresti chiar pe un cantar pentru adulti, daca nu ai unul
special pentru copii sau daca copilul a depasit numarul de kilograme pe care il poate indica un
cantar clasic. Pentru a-l cantari, stai cu copilul in brate pe cantar si din greutatea care este
afisata scade greutatea ta. Astfel vei afla care este greutatea copilului.

* Cum dai medicamentele lichide?

O alta particularitate o reprezinta medicamentele lichide. In functie de compozitia acestora

unele trebuie agiate inainte de folosire, iar altele nu. Medicamentele lichide sunt de fapt niste
amestecuri de substante. La unele, substantele componente se amesteca perfect unele cu altele
si ies niste solutii. In astfel de situatii nu este nevoie sa le agitati. In cazul altor medicamente,
substantele componente nu se dizolva unele in altele si atunci rezulta niste solventi care in
timp se depun pe fundul flaconului. Acestea trebuie agitate inainte de folosire pentru a se
omogeniza lichidul ce se da copilului pentru ca altfel difera cantitatea de substanta activa de la
o doza la alta. Daca uitati sa agitati medicamentul, acesta nu va avea efectul pe care ar trebui
sa-l aiba. Consecintele asupra sanatatii copilului depind si de rolul pe care il are substanta
solida din respectivul produs. Daca aceasta este partea activa din medicament, situatia poate fi
chiar periculoasa, insa foarte rar este vorba de astfel de situatii. Pe aceste medicamente trebuie
sa scrie obligatoriu “A se agita inainte de folosire”.

* Cum stabilesti doza adecvata

Pentru a fi sigura ca ii dai copilului cantitatea adecvata din medicament, citeste cu mare
atentie prospectul produsului, atunci cand il cumperi, inainte de a-l da copilului si cand
stabilesti cat ii dai. Daca nu intelegi instructiunile, cere-i farmacistului sau pediatrului sa ti le
explice.

O modalitate prin care te poti asigura ca ii dai cat are nevoie este sa ai la indemana un
instrument potrivit. Adica nu folosi lingurita de bucatarie, ci una cu dozaj special sau o
seringa speciala marcata pentru astfel de scopuri. In cazul copiilor foarte mici, seringile sunt
mai bune decat linguritele, pentru ca astfel esti sigura ca dai copilului intreaga cantitate de
medicamente si o inghite mai usor.

* Ce faci daca refuza medicamentul?

Nu de putine ori copiii nu vor sa ia medicamentele, mai ales daca nu au un gust prea bun.
Daca acesta este si cazul tau, incearca sa adaugi putin zahar sau suc in respectiva seringa sau

341
lingurita. Nu pune medicamentul in sticla cu lapte sau cana cu suc. Daca copilul nu va bea tot
lichidul, nu va lua doza de medicamente potrivita.

Daca copilul este suficient de mare ca sa consume mancare solida, ii poti cere pediatrului sa-ti
recomande acelasi produs sub forma de tableta, pe care o poti amesteca cu putin iaurt sau cu
suc de mere.

Nu-i spune copilului ca medicamentul pe care i-l dai este o “bombonica”. S-ar putea ca la
inceput sa-l ia mai usor, insa o astfel de tehnica poate fi periculoasa. Daca copilul ajunge
langa respectivul medicament si nu esti atenta, se poate hotari sa-l “deguste” inainte de a-l
putea impiedica.

* Inainte sau dupa masa?

Atunci cand pe prospectul produselor nu scrie nimic, in general nu are importanta cand se
administreaza medicamentul. Este insa preferabil sa se dea dupa ce copilul a mancat. In foarte
putine cazuri, medicamentele trebuie date inainte de masa, pentru ca alimentele intarzie
absorbtia componentelor produselor farmaceutice in organism. Sunt si medicamente care se
absorb in organism mai eficient daca sunt date cu anumite mancaruri. Medicul pediatru si
prospectul te vor lamuri insa in aceasta privinta.

* Tetraciclina, interzisa la copiii mici!

Tetraciclinele nu se dau la copiii mai mici de sapte ani (pana la formarea dentitiei definitive)
pentru ca strica dintii, mai ales smaltul dentar, iar copiii ajung sa aiba niste dinti colorati
galben-brun si foarte multe carii. In plus, administrarea tetraciclinei poate intarzia cresterea
oaselor.

Un lucru foarte important in ceea ce priveste administrarea antibioticelor este acela ca

tratamentul trebuie dat in intregime, chiar daca copilul pare sa se simta bine. Acest lucru este
foarte important mai ales in amigdalita, angina. In astfel de boli tratamentul trebuie sa fie
complet chiar daca copilul se vindeca dupa prima zi de tratament, pentru ca daca angina este
produsa de un streptococ (ceea ce se intampla frecvent), cu cat infectiile streptococice sunt
mai frecvente, cu atat exista riscul de boli grave ulterioare, cum ar fi reumatismul articular
acut sau nefropatia post-streptococica. Asadar, nu uita ca la copil este foarte important ca
tratamentul cu antibiotice sa se faca complet, adica atat cat a fost prescris de medic (o
saptamana, zece zile, uneori doua saptamani, in functie de boala).

* Prea multe antibiotice?

In general nu este bine sa se administreze antibiotice daca nu este nevoie de ele. Exista riscul
ca micutul sa faca diverse reactii adverse, care sunt absurde la un medicament de care nu au
nevoie. Apoi este posibil ca respectivul copil sa se infecteze cu un microb chiar pe perioada
tratamentului cu antibiotice si atunci prin definitie el se va infecta cu un microb rezistent la
acel antibiotic. Intr-o astfel de situatie, infectia va fi greu de tratat. Mai exista si situatia in
care antibioticul respectiv, daca este unul administrat pe cale orala, poate distruge flora
intestinala iar copilul face diaree (acesta este un efect advers care poate aparea si atunci cand
micutul are nevoie sa ia antibiotice).

* Nu da copilului aspirina!

342
Este preferabil sa nu dai copilului aspirina sau medicamente care o contin. Aceasta poate duce
la aparitia sindromului Reye, o reactie adversa extrem de severa la aspirina pe care o pot face
copii, cu mortalitate mare, ce apare atunci cand aspirina se administreaza in timpul unor
viroze. Din fericire insa acest sindrom este extrem de rar (apare cu o frecventa de un caz la un
milion de copii tratati), insa este mai bine sa nu se dea aspirina copiilor atunci cand fac viroze,
ci paracetamol. Nu presupune ca medicamentele pe care le gasesti in farmacii nu contin
aspirina. Pentru mai multa siguranta, citeste prospectul.

* Medicamentele pentru adulti, interzise la copii!

O greseala pe care unii parinti o fac uneori este sa le dea copiilor medicamente recomandate
adultilor, pe care nu exista indicatii clare in ceea ce priveste administrarea la copii. Medicii
sustin ca este periculos sa li se dea copiilor medicamente pentru adulti intr-o doza mai mica,
pentru ca li se va da o cantitate de substanta activa mult prea mare. Daca pe prospectul
produsului nu scrie care este doza potrivita pentru un copil, nu-i da acel medicament.

* Ce medicamente sa patrezi in casa?

Nu foarte multe: pentru situatii in care copilul face febra pe neasteptate sunt utile niste
supozitoare antifebrile. Nu strica sa ai la indemana si paracetamol si sirop expectorat. Bolile
cele mai frecvente la copii sunt racelile, virozele, starile febrile. Pentru astfel de situatii este
preferabil paracetamolul sub forma de tablete dat pe gura iar in cazul in care copilul are sub
trei ani, pisat intr-o lingurita sau paracetamol sub forma de supozitoare.

Si pentru ca am vorbit de medicamentele sub forma de tablete, este bine ca acestea sa se dea
copiilor atunci cand acestia au suficienti dinti pentru a mesteca. Teoretic, orice copil care
poate mesteca si inghiti mancare pentru adulti se poate descurca si cu tabletele. Insa nu
inseamna ca daca poate sa ia respectivul medicament o va si face. Multi parinti prefera sa
amestece pastilele cu un lichid, pentru ca sunt mai simplu de administrat. Daca nu ai mai dat
copilului tablete si vrei s-o faci, fii foarte atenta si puneti la indemana un pahar sau un biberon
cu apa pentru situatia in care copilul pateste ceva. Multe dintre medicamentele pentru copii
sub forma de tablete se dizolva insa rapid, asa ca riscul ca micutul sa se inece este minim.

* Reguli de pastrare

- In ceea ce priveste modul de pastrare al medicamentelor, respecta instructiunile de pe

prospect: nu le tine in caldura si fereste-le de lumina.

- Daca ai deschis o sticluta cu sirop de tuse, spre exemplu, pentru a preveni alterarea
continutului (tinut la temperaturi ridicate, siropul se acreste), tine-o la frigider (in general,
siropul are o cantitate de zahar asa de mare, incat nu permite dezvoltarea microbilor, insa este
mai sigur sa o pastrezi la rece).

- Specialistii mai recomanda ca si pastilele sa fie tinute la temperaturi joase, in frigidere.

- Incearca sa pastrezi medicamentele in ambalajul original, mai ales atunci cand instructiunile
complete nu sunt scrise pe sticla produsului.

343
- In cazul in care pierzi prospectul produsului, arunca medicamentul. Nu merita sa-ti asumi
riscul de a da copilului un medicament dupa cum iti aduci aminte.

- Medicamentele care nu se tin la frigider, se pot pune intr-un loc uscat (in nici un caz nu le
puneti intr-un dulap din baie, pentru ca umiditatea nu le face bine).

- Nu in ultimul rand, tineti medicamentele intr-un loc la care copilul sa nu aiba acces. (sursa:
doctorulzilei.ro)

Reguli de baza
In primul rand, cand oferiti un medicament copilului aveti grija sa fie cel corect (multe
recipiente/ambalaje sunt asemanatoare) si sa administrati cantitatea corecta. In cazul in care
medicul/farmacistul nu a specificat nimic legat de dozaj (dar de altfel este o recomandare
general valabila), cititi cu atentie prospectul; aici veti afla toate informatiile necesare legate
de doza specifica fiecarei categorii de varsta, respectiv greutatea asociata, modul de
administrare, modul de preparare (daca este cazul), dar si modul de pastrare a
medicamentului (unele medicamente cum sunt picaturile nazale sunt valabile in general un
timp scurt de timp dupa deschidere; altele trebuie pastrate la frigider pentru a nu se altera
substanta activa). De asemenea, folositi dispozitivul corect de dozaj de care dispun
majoritatea produselor si nu tacamuri de bucatarie; daca nu
aveti unul/medicamentul nu are puteti imprumuta de la alt
medicament.

Daca este necesara administrarea simultana a mai multor

medicamente, consultati-va cu medicul cu privire la modul
lor de administrare, mai ales ca uneori este vorba de
substante similare/identice ce pot cauza supradozaj sau/si
interactiuini nedorite. Respectati recomandarile pentru
varsta si greutate pe care le-ati primit; o cantitate mai
mare nu inseamna ca va avea efect mai rapid/mai
semnificativ. In cazul in care pe eticheta se specifica faptul
ca este contraindicat sub o anumita varsta/greutate, nu-l
administrati fara aprobarea medicului (sunt si situatii in care
este posibila utilizarea).

Citeste si:
Medicamentele pe care nu trebuie sa le dai bebelusului
10 medicamente pe care nu trebuie sa i le dai copilului

Ustensile pentru administrare si dozaj

Dupa cum am mentionat anterior, folositi ustensilele dozatoare care vin cu produsul (capac,
lingurita, seringa, pipeta) si in modul in care sunteti instruiti deoarece sunt special gandite in
functie de textura medicamentului respectiv. Urmariti cu atentie marcajele de gradatie
deoarece pot fi usor interpretate gresit; nu doriti sa oferiti copilului o lingura in loc de o
lingurita sau 15 ml in loc de 5; astfel de greseli pot avea urmari fatale. Curatati-le bine dupa

344
fiecare utilizare. Sub nicio forma nu oferiti copilului sa bea direct din sticla (daca este un
sirop/medicament lichid).

Dozele pentru copii se pot calcula in baza celor ale adultilor, apeland la varsta, greutate
corporala sau suprafata corporala sau o combinatie a acestora (cea din urma este cea mai
de incredere). Greutatea corporala poate fi utilizata pentru a calcula dozajul exprimat in
mg/kg, iar copiii pot necesita o cantitate mai mare decat adultii deoarece dispun de rate
metabolice ridicate. Insa trebuie luati in considerare si alti factori, de exemplu in cazul unui
copil supraponderal calculul anterior va conduce la doze mult prea mari; de aceea doza
trebuie calculata pornind de la greutatea ideala corelata cu inaltimea si varsta. Suprafata
corporala estimeaza mai exact dozele pediatrice decat greutatea corporala deoarece multe
fenomene fiziologice se coreleaza mai bine cu prima (se calculeaza pornind de la inaltime si
greutate cu ajutorului unei nomograme).

Reguli pe varste
0-3 luni - bebelusii nu dispun de un reflex bine dezvoltat de inghitire (doar de reflex de
suctie), asadar administrarea pe cale orala a medicamentelor (paracetamolul este singura
substanta agreata de specialisti pentru tratarea racelilor la aceasta categorie de varsta alaturi de
aerosolii care au un nivel redus de absorbtie la nivelul organismului si supozitoare) se poate
dovedi problematica. In vederea stabilirii dozei necesare (calculata per kg/corp) se poate
dovedi de ajutor cantarirea adultului separat si apoi cu copilul in brate, diferenta
reprezentand greutatea copilului; metoda utila cand bebelusul nu sta linistit pe cantar. Pentru a
va asigura ca medicamentul ajunge in corp si nu este scuipat/regurgitat, apelati la o seringa
gradata (pentru substantele cu textura mai densa) sau la o pipeta (daca substantele sunt mai
lichide) si urmariti inghitirea sa. Nu este recomandat sa il introduceti in biberon cu
lapte/ceai/apa deoarece se poate aduna pe peretii acestuia sau bebelusul sa nu consume tot
lichidul; in consecinta va prezenta eficacitate redusa

3 luni-1 an - copiii dupa 6 luni dispun de obicei de un reflex de deglutitie (dovada fiind chiar
introducerea diversificarii asociata), asadar medicamentele sunt mai usor de administrat. Dupa
6 luni se poate administra si ibuprofenul (bineinteles, cu acordul medicului), iar dozele
aferente greutatii sunt mai usor de calculat (copilul sta singur in cantar). In cazul in care
medicatia presupune administrarea sub forma de tableta/comprimate, pisati-o intr-o lingurita
si amestecati cu putina apa deoarece cei mici nu sunt capabili sa le inghita ca atare (poate
aparea inecarea); apa ajuta la o inghitire fara probleme (in caz contrar poate aparea varsatura,
iar medicamentul nu va fi asimilat). Exista si situatii in care o anumita substanta provoaca un
reflex de voma (de exemplu Eurespal); nu administrati o alta doza imediat deoarece
problema se poate repeta si nu aveti cum sa aflati ce cantitate din medicament a ajuns in
organism. In plus, varsatura cauzeaza o deshidatare si impune un repaus alimentar si o
hidratare corespunzatoare, prin urmare asteptati pana la urmatoarea ora de administrare

345
peste 1 an - desi comprimatele masticabile sunt indicate
de producatorii de medicamente dupa varsta de 7 ani (unii
specifica chiar 12 ani), sunt copii care le pot ingera si mai
devreme fara probleme; aceeasi regula se aplica si in
cazul celor de supt (asociate durerilor de gat de obicei).
Asigurati-va insa ca va aflati langa ei si ii urmariti de
fiecare data pentru a preveni eventuale accidente. Odata
cu cresterea in varsta, apare si posibilitatea unor forme de
administrare variate, in cazul in care copilul nu
tolereaza una din ele (de exemplu forma de praf
hidrosolubil poate fi inlocuita cu tableta/comprimat)

Doamna doctor Ingrid Balan, medic specialist pediatru

Centrul Medical Medsana completeaza:

"In ceea ce priveste modul de administrare al

medicamentelor, trebuie sa se tina cont de varsta
copilului astfel: sugarii si copiii mici vor efectua tratamente cu medicatie bazata pe solutii
orale sub forma de picaturi, siropuri sau suspensii orale, pulberi ce se dizolva in apa sau ceai
si se administreaza in biberon sau cu lingurita, copiii mai mari putand tolera pe langa cele
amintite si drajeurile de supt sau tablete/comprimate/capsule de inghitit cu multa apa."

Doamna farmacist Anca Cioroianu in cadrul Farmaciilor Belladonna:

"Dozele si modul de administrare al medicamentelor la copii si bebelusi sunt stabilite de

catre medicul prescriptor si se tine cont la eliberarea prescriptiilor de mai multi facturi
printre care: varsta, greutatea, istoricul patologic al pacientului.
Exista anumite categorii de medicamente care nu pot fi administrate la bebelusi din cauza
raportului beneficiu/risc foarte mare pe care acestea il prezinta. De ex: reactii alergice
periculoase de tip soc anafilactic, sindrom Reye, spasm glotic. Ca si reguli generale, nou-
nascutilor, sugarilor si copiilor sub 6 ani nu li se administreaza acid acetilsalicilic si nici
produse medicamentoase ce contin mentol si sunt destinate aplicarii topice la nivelul
toracelui, gatului, fetei, nasului, dar nici produse apicole (in cazul produselor apicole, varsta
sub care nu se recomanda utilizarea lor este de 3-4 ani)."

Categorii de medicamente
Doamna doctor Ingrid Balan, medic specialist pediatru Centrul Medical Medsana ne ofera
urmatoarele informatii:

"Pentru a asigura eficienta optima a tratamentului in orice patologie pediatrica se impune ca

medicatia sa fie administrata in mod corect, ca atare, trebuie sa se tina cont de cateva
aspecte foarte importante si anume:
- In patologia de tip respirator, esentiala este dezobstructia nazala cu ser fiziologic sau apa
de mare si aspirarea secretiilor nazale cu pompita/aspiratorul nazal in cazul sugarilor si

346
copiilor mici, sau in cazul copiilor mai mari, dupa suflarea nasului, in mod special inainte de
mese si somn, folosind spray-ul nazal sau solutiile nazale sub forma de picaturi in general de
2 -3 ori / zi pe perioada tratamentului, conform recomandarilor medicului. Daca tabloul
clinic include tuse, vom alege un sirop de tuse din plante, 100% natural, din ingrediente ca
patlagina, muguri de pin, cimbrisor, propolis si il vom administra copilului de 2 - 3 ori/zi, ca
atare sau diluat in ½ pahar cu apa sau ceai fie cu 30 minute inainte de masa, fie la 1 ora
dupa masa. Aerosolii cu substante bronhodilatatoare antiastmatice trebuie efectuati de 2 sau
3 ori pe parcursul zilei respectand acelasi interval orar, cu 30 minute inainte de masa sau la
o ora dupa masa pentru a spori absorbtia substantelor.
- Antitermicele trebuie administrate in caz de febra (temperatura ≥ 38.2°C ) si nu pe
stomacul gol, analgezicele la nevoie, nedepasind doza zilnica recomandata de medic privind
greutatea si varsta copilului.
- Antibioticele se administreaza numai la recomandarea medicului pe baza certitudinii unei
infectii de tip bacterian, la interval de 6-8-12 ore sau chiar 24 ore in functie de tipul de
antibiotic ales, in timpul meselor sau dupa consumul de alimente dar nu impreuna cu
lactate, apoi copiii mai mari vor clati gura cu solutie de bicarbonat de sodiu si vor efectua
periaj dentar pentru a preveni aparitia candidozei orale si de asemenea vor insoti
tratamentul cu antibiotic cu un probiotic de calitate, administrat la 2 ore dupa consumul
antibioticului, preferabil concomitent cu iaurt, timp de 2 saptamani dupa terminarea curei de
antibiotic.
- Patologia de tip digestiv ce include dureri de stomac sau diaree, impune administrarea de
antiacide sau medicamente adresate refluxului gastro-esofagian, antidiareice, preferabil cu
15-30 minute inainte de masa sau dupa mese conform prescriptiei medicale, administrate in
biberon sau intr-un pahar cu apa. Medicamentele impotriva infectiilor parazitare se
administreaza de obicei dimineata, inainte de masa si se prefera cele naturale.
- Medicatia antialergica se recomanda a fi administrata de obicei seara, inainte de culcare
iar pentru medicamentele nesedative se poate introduce o doza si dimineata.
- Unguentele, respectiv cremele se aplica local pe tegumentul curat in strat subtire, in functie
de patologie si recomandarea dermatologului sau pediatrului, la
nevoie sau in cazul in care acestea contin cortizon sau antibiotic,
doar de 1-2 ori/zi pe durata tratamentului."

Doamna farmacist Anca Cioroianu in cadrul Farmaciilor

Belladonna:

"-Siropurile de tuse sunt de 2 feluri, si anume: siropuri pentru tuse

seaca si tuse productiva.
Siropurile pentru tuse productiva se administreaza in timpul zilei,
pana cel mai tarziu la ora 18:00, pentru a evita fluidificarea secretiilor bronsice pe timpul
serii si al noptii cu declansarea crizelor de tuse productiva pe timpul noptii.
Siropurile pentru tuse seaca se administreaza in timpul zilei, dar si seara pentru a evita
declansarea crizelor de tuse seaca in timpul noptii. Cateodata, exista ca efect secundar
somnolenta pentru anumite tipuri de siropuri pentru tuse seaca.
Desi, ca principiu general, medicatia pentru tusea productiva nu se asociaza cu medicatia

347
pentru tusea seaca, in multe scheme de tratament se regasesc recomandari de administrare
pentru dimineata si pranz a siropurilor mucolitice/expectorante, iar seara se recomanda
administrarea unei doze de sirop antitusiv, pentru a inlatura crizele de tuse pe timpul noptii.
Dupa administrarea siropurilor pentru tuse, nu se recomanda consumul de alimente solide
sau lichide minim 30 minute dupa administrarea siropurilor, deorece siropurile pentru tuse
au inclusiv actiune emolienta, de calmare a iritatiei gatului.Se recomanda consumarea de
multe lichide pe toata durata adminstrarii siropurilor de tuse.
-Picaturi/Spray nazal - picaturile nazale sunt acceptate mai usor de catre copii si sunt
recomandate in mai mare masura de catre medicii pediatri, acceptul copiilor pentru aceasta
forma farmaceutica fiind mai mare. La spray-urile nazale apare reticenta din cauza
disconfortului provocat de catre pulverizare.
In cadrul picaturilor nazale sau spray-urilor nazale se evidentiaza doua mari tipuri:
picaturi/spray-uri nazale cu apa de mare si picaturi/spray-uri nazale decongestionante. Cele
din urma, decongestionantele nazale, se administreaza pe perioade scurte de timp, pana la 5-
7 zile si nu se recomanda mai mult de 1-2 administrari pe zi. Produsele ce contin apa de
mare si sunt destinate administrarii intranazale se folosesc ori de cate ori este nevoie inainte
de curatarea nasului copilului (inainte de folosirea dispozitivului medical tip "batista
bebelusului" sau "pompita nazala", dar si concomitent cu picaturile/spray-urile
decongestionante pentru a hidrata si proteja mucoasa nazala. De asemenea, apa de mare cu
efect hipertonic este foarte eficienta chiar in tratarea primelor simptome de nas infundat sau
cu mucozitati excesive.
-Antitermice si analgezice - aceste medicamente se administreaza dupa masa, in general,
pentru a evita efectele secundare la nivelul stomacului. Se recomanda consum crescut de
lichide in timpul tratamentului cu antitermice/antipiretice pentru a evita deshidratarea din
cauza temperaturii crescute.
-Antibioticele se administreaza conform indicatiilor medicului prescriptor, dupa masa, in
cele mai multe dintre cazuri. Exceptie de la aceasta regula fac antibioticele care nu trebuie
administrate concomitent cu alimentele; de ex: ampicilina - aceasta este inactivata in
organism la nivelul stomacului in prezenta alimentelor. Pe toata perioada tratamentului cu
antibiotic se recomanda administrarea probioticelor; acestea au rolul de a preveni efectele
secundare ale antibioticelor de tipul candidozelor, tulburarea echilibrului microflorei
intestinale etc. De retinut, de cele mai multe ori, combinatiile de probiotice se administreaza
la 2 ore distanta de antibiotic si nu in acelasi timp cu antibioticul.
- Medicamente pentru dureri de stomac, diaree - aceste medicamente se administreaza la
nevoie, in stare acuta, de preferat la distanta fata de masa pentru a putea fi mai bine
absorbite la nivelul stomacului.
- Aerosolii se administreaza seara pentru a evita crizele respiratorii care ar putea aparea pe
timpul noptii. Seara si noaptea sunt perioadele favorabile aparitiilor crizelor respiratorii.
Exista cazuri in care se recomanda tratamentul cu aerosoli de 2 ori pe zi; in aceste situatii
aerosolii se vor administra dimineata si seara, la interval de aproximativ 12 ore intre
adminstrari.
- Unguente/creme pentru uz local - conform indicatiilor primite de la medicul prescriptor. In
general, se aplica seara pe piele in cazul in care exista o singura aplicatie pe zi sau se aplica
dimineata si seara in cazul in care sunt necesare 2 aplicatii pe zi.

348
- Medicamentele pe baza de cortizon se administreaza conform indicatiilor medicului
prescriptor. In mod normal, cea mai mare parte a dozei zilnice se administreaza dimineata
pentru ca sinteza de corticosteroizi din organism este mai mare in timpul diminetii, iar
aportul din exterior vine sa compenseze deficitul intern de cortizon. La corticoseteroizi este
foarte important sa se respecte cu strictete indicatiile medicului prescriptor.
- Medicamentele antiparazitare se administreaza dimineata de obicei, pe stomacul gol. Nu
se recomanda administrarea concomitenta cu lapte. Se recomanda administrarea
hepatoprotectoarelor pe toata durata tratamentului si inca 2-3 saptamani dupa terminarea
tratamentului antiparazitar.
- Medicamentele pentru alergii/astm - antialergicele se administreaza, de obicei, seara,
pentru ca cele mai multe dintre ele au ca efect secundar starea de somnolenta.
Antiastmaticele se administreaza in mod normal seara pentru ca, in
general, crizele astmatiforme se declanseaza seara sau in timpul
noptii."

Citeste si:
Medicamente recomandate pentru raceala si gripa: sfaturi de la
specialisti
Medicamente recomandate pentru raceala la copii
10 medicamente homeopate recomandate pentru copil

Reguli de siguranta
Nu administrati niciodata medicamente celor mici sub pretextul ca sunt
bomboane; vor tine cont de acest lucru si "e le vor solicita abuziv, "e le pot
ingera singuri (exista o multime de medicamente cu potential fatal cand apare
supradozajul; conform statisticilor este vorba despre preparatele de "er,
antihipertensivele, antidiabeticele orale, antidepresivele triciclice, blocantele
canalelor de calciu, picaturile pentru nas si ochi). Niciun fel de medicatie, inclusiv
cele achizitionate fara prescriptie medicala nu trebuie sa "e pastrate ca pentru
uz general, ci doar medicamentul prescris de medic pentru un anumit copil. Nu
oferiti niciodata unui copil un medicament prescris altuia, chiar daca sunt
frati. Toate medicamentele trebuie sa "e etichetate si pastrate intr-un dulap
inchis, in conditii de temperatura si lumina adecvate (de obicei caldura si
lumina deterioreaza produsele), departe de accesul copiilor; de preferat sa nu "e
unul din baie doarece este o umiditate crescuta. Daca este necesara refrigerarea,
asigurati-va ca nu ajunge la indemana copilului. Veri"cati cu atentie reteta, dar
si ambalajul; in cazul celui din urma este necesar ca medicamentul sa "e in
garantie si sa contina indicatii legate de administrare (in general sunt
completate de farmacist in baza retetei medicale). Este bine sa notati pe ambalaj
si data primei deschideri. Parcurgeti intotdeauna prospectul deoarece sunt si
cazuri in care medicii comit erori (medicamentul nu este pentru categoria sa de
varsta). In cazul in care este vorba de administrare injectabila si nu cunoasteti
procedura, apelati la un specialist.

349
Factori care afecteaza modul de disperare al medicamentelor
- absorbtia orala- tranzitul gastric si intestinal variaza in timp: la bebelusi timpul de golire
gastrica este prelungit si atinge valorile unui adult in jurul varstei de 6 luni. La copii mai mari,
poate aparea purgatia intestinala; pH gastric crescut: debitul acidui gastric nu atinge valorile
de adult decat in al doilea an de viata; alti factori: continutul gastrointestinal, postura, stadiul
bolii si interventiile terapeutice (terapie medicamentoasa) pot influenta procesul de absorbtie
- distributia-apa corporala totala crescuta: ca procent al greutatii totale corporale, apa
corporala totala si volumul lichid extracelular scad odata cu varsta (nou-nascutii necesita doze
mai mari de medicamente hidrosolubile in vaza mg/kg decat adultii); legare a proteinelor
plasmatice scazuta: legarea proteinelor plasmatice la nou-nascuti este redusa ca urmare a
nivelelor scazute de albumina si globuline si a capacitatii alterate de legare. Nivele ridicate
de bilirubina circulanta la nou-nascuti pot inlocui medicamente din albumina
- metabolism-sistemul de enzime se matureaza la momente diferite si poate fi absent la
nastere sau prezent in cantitati reduse; trasee metabolice alterate pot exista pentru unele
medicamente; rata metabolica creste semnificativ la copii si este mai mare chiar decat la
adulti, prin urmare pot necesita dozare mai frecventa sau doze mai mari in baza mg/kg
- excretie-maturizarea completa a functiei renale nu este atinsa decat la varsta de 6-8 luni

Doamna doctor Ingrid Balan, medic specialist pediatru Centrul Medical Medsana precizeaza:

"In cazul in care in timpul tratamentului nu se tine cont de intervalul orar si de modalitatea
corecta ale administrarii medicatiei, atunci eficienta tratamentului va scadea, existand riscul
prelungirii duratei bolii sau chiar a agravarii acesteia, cresterii rezistentei organismului la
antibiotice si aparitia efectelor adverse ale unor tipuri de medicamente dintre care se pot
aminti tulburarile gastrice cu iritatia mucoasei gastrice si aparitia durerilor de stomac, in
unele cazuri chiar sangerari la acest nivel, sau favorizarea aparitiei infectiilor fungice
precum candidoza."

Doamna farmacist Anca Cioroianu in cadrul Farmaciilor Belladonna:

"Cel mai simplu caz este acela in care medicamentul nu isi face efectul. Alte cazuri sunt cele
cu aparitia durerilor stomacale in cazul medicamentelor care se administreaza in mod
normal dupa masa, dar si efecte nedorite de tipul alergiilor sau manifestarilor grave descrise
anterior (spasm glotic, soc anafilactic, sindrom Reye). Nerespectarea indicatiilor transmise
de catre medic poate duce, de asemenea, la un efect terapeutic scazut, fiind necesare in acest
caz mai multe zile de tratament decat prescrisese medicul initial etc."

De retinut
Retineti faptul ca cei mici pot prezenta reactii adverse diferite de ale adultilor, prin urmare
un medicament care nu a fost testat pe copii poate avea si alte efecte decat cele incluse in
prospect. In acelasi sens, copiii au organisme diferite,prin urmare unele substante pot sa nu
functioneze la ei la fel de bine ca la adulti. De asemenea, sunt si mai sensibili decat adultii, de
exemplu ingrediente cum sunt antihistaminicele sau alcoolul (frecvent utilizate in tratarea
racelii) pot cauza efecte la doze mai mici, conducand la excitabilitate sau somnolenta

350
excesiva. Trebuie subliniat in aceasta privinta faptul ca aspirina poate cauza boli grave sau
chiar deces la copiii cu simptome de gripa sau varicela (sindromul Reye). Recomandarile
producatorilor de medicamente sunt sa nu se utilizeze medicamente pentru raceala si tuse la
copii mai mici de 2 ani (dar si anumite picaturi nazale); pot aparea convulsii, aritmii,
scaderea starii de constienta si chiar deces. Cand tratamentul presupune un antibiotic, chiar
daca simptomele se amelioreaza/dispar, trebuie sa urmati tratamentul pana la final (in caz
contrar poate aparea rezistenta la antibiotic). In cazul in care simptomele nu se amelioreaza in
urma tratamentului este bine sa cereti sfatul medicului deoarece poate fi vorba de o afectiune
grava.

Cand administrati medicatia celor mici, fiti veseli si atenti. Nu uitati ca cei mici sunt
inteligenti, asa ca explicati-le pe intelesul lor ce problema au si cum ii va ajuta doctoria. Daca
gustul e o problema, incercati sa le oferiti un cub de gheata, putina apa sau inghetata dupa ce
inghit medicamentul deoarece temperaturile reci amortesc papilele gustative. Si atingerea
nasului copilului in timp ce ia medicamentul poate ajuta la blocarea gustului si a mirosului;
pot face asta si singuri (vor avea un sentiment de control). Ii puteti incuraja sa aleaga locul
unde sa ia doctoria si chiar sa o introduca singuri in gura (daca au varsta necesara). Daca nu
tolereaza medicamentele sub forma lichida, cereti medicului/farmacistului sfaturi cu privire la
alte forme de prezentare disponibile (pot exista si mai multe arome). Amestecarea pastilei
(daca e cazul) cu mar copt sau budinca poate ajuta, insa doar daca prospectul ingaduie
combinarea cu alimente (se poate reduce eficacitatea substantei active). Si nu uitati de o doza
mare de atentie si dragoste care ajuta intotdeauna.

Multumim doamnei doctor Ingrid Balan si doamnei farmacist Anca Cioroianu pentru
ajutorul oferit in realizarea articolului.

Medicamente recomandate pentru raceala si gripa: sfaturi de la specialisti

de Irina Olteanu

Medicamentele recomandate pentru raceala si gripa sunt usor de achizitionat, dar

administrarea lor este deseori realizata gresit. Haideti sa aflam impreuna de la specialisti care
sunt medicamentele recomandate pentru raceala si gripa, ce efecte adverse prezinta si ce
regim alimentar trebuie sa le insoteasca.

» 1. ce medicamente sunt recomandate pentru raceala si gripa la copii si in ce

doze se administreaza?
» 2. ce contraindicatii prezinta/efecte adverse?
» 3. cat de des pot " folosite pentru copii?
» 4. ce regim alimentar este recomandat in raceala si gripa la copii?

351
1. Ce medicamente sunt recomandate pentru raceala si gripa
la copii si in ce doze se administreaza?

Doamna doctor Maria Calota, medic specialist pediatru in cadrul Centrului Medical
Sphera: "Tratamentul infectiilor virale comune ale tractului respirator superior consta in
principal din medicatie ce are rolul de a ameliora simptomele de raceala si gripa.

Terapia antivirala specifica, tintind eradicarea virusului cauzator de boala (similar cu

actiunea antibioticelor asupra bacteriilor) nu este disponibila pentru tratamentul virozelor
respiratorii uzuale. In tratamentul infectiilor gripale dovedite se folosesc doua substante cu
structura asemanatoare apartinand acestei clase, Oseltamivir (comercializat sub forma de
capsule cu denumirea de Tamiflu) si Zanamivir (comercializat ca pulbere pentru aerosoli sub
denumirea de Relenza). S-a constatat ca aceste substante reduc durata simptomelor gripale si
frecventa otitelor medii asociate infectiilor gripale.

Dificultatea de a deosebi infectia gripala de celelalte infectii virale ale cailor respiratorii,
precum si necesitatea ca terapia antivirala sa fie inceputa la debutul bolii pentru rezultate
optime limiteaza utilitatea acestor medicamente la cazuri selectate, recomandarea utilizarii
acestor terapii fiind apanajul medicului specialist pediatru sau infectionist.

Tratamentul simptomatic al racelii la copil a fost mereu un subiect controversat. Desi unele
tratamente si-au dovedit eficacitatea in tratamentul episoadelor de raceala ale adultilor, ele nu
au fost suficient studiate pe populatia pediatrica si eficienta lor este adesea contrabalansata de
pericolul efectelor adverse potentiale. De asemenea, pe parcursul unui episod de raceala, cat si
intre pacientii individuali simptomele de boala pot varia considerabil asa ca, daca totusi
decidem sa utilizam medicatie simptomatica, trebuie sa alegem cu grija substante care sa
vizeze cu adevarat simptomele copilului si trebuie sa ajutam parintii sa inteleaga efectul vizat
al terapiei si regimul de dozaj eficient pentru atingerea efectului dorit.

FEBRA dovedita (temperatura mai mare de 38,0 - 38,5 gr C) se trateaza cu Ibuprofen

352
suspensie orala in doza de 5 - 10 mg / kg greutate corporala /doza la copilul mic si 200 - 400
mg / doza la adolescent si adult si/sau Paracetamol 10 - 15 mg/ kg greutate corporala /doza la
copilul mic si 500 - 1000 mg /doza pentru adolescenti si adulti, nedepasind 3 - 4 administrari /
24 ore. In anumite situatii (greata, varsaturi, refuzul administrarii orale a medicatiei) se pot
utiliza si supozitoare cu ibuprofen sau paracetamol in doze adaptate varstei. In general ritmul,
doza si durata administrarii ar trebui stabilite de catre medicul de familie sau medicul pediatru
in functie de intensitatea febrei si de factorii individuali asociati.

OBSTRUCTIA NAZALA se trateaza diferit in functie de varsta pacientului, pentru sugar si

copilul mic fiind o prioritate mentinerea cailor aeriene desfundate prin aspirarea secretiilor
nazale (cu pompita sau aspirator nazal) si fluidificarea secretiilor vascoase cu ser fiziologic
administrat ca spray intranazal. Copiii mai mari si adolescentii pot beneficia, in cazuri
selectionate, si de medicamente vasoconstictoare de uz local in solutii mai diluate decat cele
folosite pentru adulti, ca Xylometazolinum (comercializat ca Bixtonim Xylo, Olynth, Otrinase
etc.), Oxymetazolinum (Nasivin, Rinoxin, Afrin) sau Phenylephrinum (Vibrocil). Aceste
substante sunt comercializate ca picaturi nazale sau spray nazal si regimul lor de administrare
variaza cu varsta si intensitatea simptomelor.

RINOREEA (adica secretia nazala) apoasa abundenta poate fi redusa utilizand oral
antihistaminice de prima generatie (ex- Cyproheptadinum, comercializat ca Peritol) sau cu
Ipratropium bromide (comercializat ca solutie inhalatorie sub denumirile de Atrovent,
Ipravent, Ipraxa).

TUSEA, desi este adesea perceputa ca un simptom ingrijorator de catre familie, de regula nu
necesita tratament medicamentos. Daca este asociata cu scurgerea in faringe a secretiilor
nazale poate fi ameliorata de utilizarea antihistaminicelor de prima clasa si de o buna igiena
locala, cu aspirarea sau drenarea secretiiilor reziduale. Alti pacienti au tuse iritativa ce persista
zile - saptamani si nu este ameliorata de antitusivele uzuale. Mierea (o lingurita - doua cu 30
de minute inainte de culcare) amelioreaza tusea nocturna."

Doamna doctor Alina Stanciu, medic specialist pediatrie, Reteaua privata de sanatate
REGINA MARIA: "Rinofaringita acuta (raceala sau guturaiul) reprezinta inflamatia
mucoasei nazale si faringiene de cauza frecvent virala, cu varf de incidenta in sezonul rece,
caracterizata prin febra, dureri faringiene, stranut, obstructie nazala, apetit capricios etc.

Tratamentul simptomatic presupune :

- Combaterea febrei si durerilor faringiene -prin utilizarea antipireticelor si analgezicelor gen
acetaminofen (paracetamol) sau ibuprofen. Parcetamolul se prezinta sub forma de sirop 120
mg/ 5 ml, supozitoare- 125 mg, 250 mg si comprimate 500 mg (doza utilizata de 15 mg/ kg /
doza; se poate repeta de maxim 4ori/zi)."

"Influcid este un remediu homeopat care s-a dovedit a fi foarte eficient in combaterea
simptomelor racelilor. Astfel, in cadrul unui studiu pe 86 copii cu infectii respiratorii virale
acute, cu varste cuprinse intre 3- 6 ani, in care tratamentul de baza a fost asociat cu Influcid a
fost evaluat pe o perioada de 7-10 zile cu un grup de referinta in care s-a administrat doar
353
medicatie simptomatica, urmarindu-se parametrii clinici si de laborator. Rezultatele studiului
au evidentiat urmatoarele: efectul hipotermic si amelioararea simptomatologiei inca din
primele 2 zile de administrare asociata cu Influcid. Astfel 2/3 din copiii care au primit
tratament asociat ci Influcid Pe toata perioada administrarii asociate cu Influcid nu au aparut
complicatii.

Studiul de fata a demonstrat ca Influcid are eficacitate mare in gripa si alte infectii respiratorii
virale acute."

2. Ce contraindicatii prezinta/efecte adverse?

Doamna doctor Maria Calota, medic specialist pediatru in cadrul Centrului Medical
Sphera: "Substantele antivirale folosite in tratamentul gripei la copil (Oseltamivir si
Zanamivir) pot determina simptome gastrointestinale (greata, diaree, varsaturi, durere
abdominala), conjunctivita, epistaxis si in cazuri rare alergii, soc anafilactic, aritmii, confuzie,
hepatita toxica, convulsii si alte simptome neuro-psihiatrice, fiind cu atat mai importanta
supravegherea medicala pe durata tratamentului.

Ibuprofenul determina frecvent disconfort si iritatie a tractului gastrointestinal.

Paracetamolul in doza crescuta este toxic hepatic. Aspirina nu se mai utilizeaza in
tratamentul febrei pediatrice deoarece este asociata cu aparitia unei complicatii amenintatoare
de viata, sindromul Reye.

Medicamentele vasoconstrictoare de uz local determina foarte rar, prin absorbtie sistemica,

bradicardie, hipotensiune si coma. Utilizarea lor prelungita determina rinita medicamentoasa,
cu revenirea senzatiei de obstructie nazala cand se incearca oprirea medicatiei.

Antihistaminicele de prima generatie au ca efect advers de baza efectul sedativ, cu

354
somnolenta sau irascibilitate paradoxala a copilului.

Bromura de ipratropium in utilizare locala determina frecvent iritatie nazala cu sangerari."

Doamna doctor Alina Stanciu, medic specialist pediatrie, Reteaua privata de sanatate
REGINA MARIA: "Efectele adverse- reactii alergice (eruptii cutanate, prurit, respiratie
dificila, edematierea fetei, buzelor, limbii), ingalbenirea pielii si a sclerei oculare, urina
inchisa la culoare, mase fecale deschise la culoare.

Paracetamolul este contraindicat in afectiuni hepatice, renale severe precum si in caz de

alergie la paracetamol in antecedente.

Ibuprofenul se prezinta sub forma de sirop 100 mg/ 5 ml, cp 200, 400 mg, supozitoare 125
mg, doza utilizata fiind de 10 mg/ kg/doza, se poate repeta de maxim 3 ori/ zi. Ca efecte
adverse la administrarea de ibuprofen putem mentiona eruptii cutanate, cefalee precum si
manifestari gatrointestinale (gen greata, varsaturi, diaree, epigastralgii). Utilizarea
ibuprofenului este contraindicata in hepatita, ulcer, alergie la ibuprofen."

La combaterea febrei inalte (T>39 C intrarectal) contribuie si metodele fizice:

-dezbracarea copilului: cresc pierderile calorice

-bai hipotermizante (se incepe cu 1-2 grade sub temperatura corpului si se scade progresiv, in
5 min, pana la 36 C sau impachetari hipotermizante (impachetare cu un cerceaf umezit in apa
calduta -timp de 10-15 min.)
- dezobstructie nazofaringiana -spalaturi cu ser fiziologic sau apa de mare si aspirarea
secretiilor cu pompita de aspiratie nazala, cu/ fara utilizarea unor decongestionante nazale
adecvate varstei.
In cazul secretiilor nazale abundente dezobstructia e indicat a se efectua cu 15-20 min inainte
de mese si inainte de culcare. De asemenea, pozitia ventrala a sugarului favorizeaza drenajul
secretiilor.
- supliment cu vit A, C, propolis, echinaceea.

Tratamentul igieno-dietetic:

- izolarea bolnavului (atat pentru a evita raspandirea bolii cat si pentru prevenirea suprinfectiei
bacteriene)
- aerisirea camerei, umidifierea usoara a aerului atmosferic (prin folosirea umidificatoarelor, a
vaselor cu apa sau prosoapelor umede pe calorifer) si evitarea supraincalzirii (prin
imbracaminte prea groasa)
- hidratare adecvata (ceai, supe, compot, apa), mese fractionate si mai dese (in cazul in care
obstructia nazala e importanta )."

3. Cat de des pot  folosite pentru copii?

355
Doamna doctor Maria Calota, medic specialist pediatru in cadrul Centrului Medical
Sphera: "Ca regula, utilizarea medicatiei simptomatice in tratamentul racelii la copil ar trebui
sa fie limitata la 3 zile, daca simptomele suparatoare persista dupa acest interval sau daca
simptomatologia reapare la scurt timp dupa oprirea medicatiei fiind recomandat consultul
pediatric de specialitate."

4. Ce regim alimentar este recomandat in raceala si gripa la

copii?
Doamna doctor Maria Calota, medic specialist pediatru in cadrul Centrului Medical
Sphera: "Se recomanda un regim alimentar hidro-lacto-zaharat, adica suplimentarea aportului
de lichide cu supe, ceaiuri, compoturi si utilizarea produselor lactate ca sursa de proteine usor
digerabile."

Doamna doctor Alina Stanciu, medic specialist pediatrie, Reteaua privata de sanatate
REGINA MARIA: "Se recomanda a se consuma alimente care amelioreza simptomatologia
si/ sau care intaresc sistemul imunitar (fructe, legume). Mierea de albine (contraindicata sub
varsta de 1 an) - bogata in antioxidanti, avand efect antisept

anatate

Medicamente recomandate pentru raceala la copii

de Irina Olteanu

Medicamentele pentru raceala sunt in general cunoscute de parinti, insa nu intotdeauna

intrebuintate corespunzator. Sa aflam impreuna care sunt cel mai des folosite medicamente
pentru raceala si cum anume trebuie intrebuintate in articolul urmator.

» Medicamente raceala - siropuri cu paracetamol si ibuprofen

» Medicamente raceala - pentru nas
» Medicamente raceala - pentru gat
» Medicamente raceala- pentru tuse seaca
» Medicamente raceala - pentru tuse productiva
» Medicamente raceala - aerosoli
» Medicamente raceala - naturiste
» Medicamente raceala - antibiotice

356
Medicamente raceala - siropuri cu paracetamol si ibuprofen
Raceala reprezinta termenul utilizat frecvent pentru a desemna rino-faringite rinite si
faringite, rino-adenoidite si adenoidite, traheo-bronsite, traheite si bronsite, laringite,
bronsiolite si amigdalite. Desi tabloul clinic nu este identic in cazul acestora, parintii opteaza
adeseori pentru auto-medicatie si, in special, pentru siropuri pe baza de paracetamol sau
ibuprofen, cum sunt Panadol, Calpol si Efferalgan si, respectiv Ibalgin sau Nurofen. Fiecare
din acestea contine substantele mentionate, difera insa denumirea comerciala (si producatorul)
si, evident, pretul. Din pacate unul singur este disponibil grtuit pe baza de reteta compensate
si anume Ibalgin.

Dozajul este realizat in functie de varsta si de greutate si poate varia de la un producator la

altul, iar pentru o administrare facila siropurile dispun de seringi dozatoare sau lingurite
gradate. Iata in cazul Panadolului cantitatea recomandata de producator in functie de
criteriile mentionate.

Mod de dozare la copii:

Greutate Varsta Doza (ml)
6-8 kg 3-6 luni 4,0
8-10 kg 6-12 luni 5,0 10-13 kg 1-2 ani 7,0
13-15 kg 2-3 ani 9,0
15-21 kg 3-6 ani 10,0
21-29 kg 6-9 ani 14,0
29-42 kg 9-12 ani 20,0

Trebuie retinut faptul ca nu este recomandata administrarea acestuia la copiii care sufera de
o afectiune severa hepatica sau renala si nu trebuie asociat cu alte medicamente care contin
paracetamol (pentru a se evita supradozajul). De asemenea, durata de administrare
recomandata este de 3 zile si se specifica faptul ca pentru copii mici in special (dar si pentru
cei mari) este necesar acordul medicului.

Pentru Nurofen, un alt sirop des intrebuintat pentru copii, este prevazut urmatorul mod de
administrare:
De la 3-12 luni: cate 2,5 ml suspensie orala, de 3 ori pe zi.
De la 1-3 ani: cate 5 ml suspensie orala, de 3 ori pe zi.
De la 4-6 ani: cate 7,5 ml (5 ml+2,5 ml) suspensie orala, de 3 ori pe zi.
De la 7-9 ani: cate 10 ml (5 ml+5 ml) suspensie orala, de 3 ori pe zi.
De la 10-12 ani: cate 15 ml (5 ml+5 ml+5 ml) suspensie orala, de 3 ori pe zi.

Trebuie sa retinem faptul ca nici acesta nu trebuie administrat sugarilor si copiilor care
sufera de ulcer sau de alte afectiuni ale stomacului, ficatului, rinichilor sau boala cardiaca
severa, celor care sufera de o inrautatire a astmului datorata acidului acetilsalicilic sau altor
medicamente similare, sau celor cu hipersensibilitate la oricare dintre excipientii produsului
sau sufera de boli de coagulare a sangelui.

357
Nurofenul in plus fata de Paracetamol are si un puternic efect anti-inflamator, medicii
indicandu-l in general doar in cazul in care Panadolul nu isi dovedeste eficienta.

Influcid este un medicament homeopat care poate completa eficient tratamentele clasice.

"Un total de 86 de copii cu ARVI (infectii virale respiratorii acute), cu varsta cuprinsa intre 3-
6 ani, au fost studiati in care tratamentul de baza (simptomatice: ibuprofen, paracetamol etc.)
a fost suplimentat cu Influcid (½ 1 comprimat la fiecare 2 ore, de 8 ori pe zi), din prima zi de
admitere. Pentru urmatoarele zile, tratamentul a fost continuat la ½ 1 comprimat de 3 ori pe
zi), pe fondul dinamicii pozitive marcate in simptomatologia clinica. Cursurile au durat 7 zile.
Grupul de referinta a constat din 36 de copii (26 cu stare moderata si 10 cu infectii severe)
care au primit abordarile traditionale la tratamentul ARVI (antipiretice, antihistaminice,
bronho - si mucolitice, agenti simptomatici). Valorile de la copii sanatosi au fost luate ca de
obicei. Eficacitatea clinica a Influcid a fost evaluata in timpul bolii pe perioade de 7 -10 zile la
clinica folosind diagrama pacientului, inclusiv principalele simptome ale ARVI si care sa
permita actiunile remediu pentru a fi identificate si orice efecte secundare posibile pentru a fi
inregistrate. Evaluarea clinica a fost suplimentata cu investigatiile de laborator: analize totale
sange.

Evaluarea clinica a ARVI in copii din grupul de studiu a aratat schimbari pozitive marcate de
simptome, cu efecte stabile si un curs lin de boala, nu au existat complicatii ale cursului de
boala. Dupa tratament timp de doua zile, numarul pacientilor cu febra ridicata a scazut la 16
(32 %), comparativ cu 24 (66,7 %) (p < 0,01) in grupul de referinta. Sindromul cataral in
grupul de studiu a regresat la 2 -3 zile de tratament si a disparut la majoritatea pacientilor de
4-5 zile, aceste perioade au fost de 2-3 zile mai mare in grupul de referinta (3,4 ± 0,8 vs 5,5 ±
0.6 zile, p< 0.05).

Influcid a avut un efect hipotermic marcat, cu normalizarea temperaturii corpului la 2.3 ± 0.3
zile in grupul de studiu, comparativ cu 3,8 ± 1,2 zile in grupul de referinta (p < 0.05 ). Copiii
carora li s-a dat Influcid au indicat, de asemenea, reduceri de agitatie psihomotorie si in mod
semnificativ mai devreme (p < 0.05 ), imbunatatiri in bunastare si pofta de mancare.
Intreruperea rapida (de la 1 1.5 zile) de intoxicatie si sindroame catarale a avut loc in 14 copii
din grupul de studiu, de exemplu acele cazuri in care tratamentul Influcid a fost inceput la
primele semne de stare generala de rau. Scaderea severitatii tuturor simptomelor clinice de la
pacienti ARVI carora li s-a dat Influcid s-a produs la o medie de 2,5 ± 0,3 zile de la inceperea
tratamentului, comparativ cu 3,7 ± 0,2 zile (de p < 0,05) in grupul de referinta. Niciun pacient
nu prezinta efecte secundare cu experienta din Influcid; nici nu au fost observate in grupul de
referinta dat de tratament traditional. Astfel, observatia clinica a copiilor bolnavi a demonstrat
eficacitatea ridicat de Influcid in gripa si alte ARVI.

Studiul de fata a demonstrat ca Inucid are e"cacitate mare in gripa si alte ARVI
(infectii virale respiratorii acute) la copii. Efectul clinic a fost caracterizat prin
reduceri semni"cative in severitatea de intoxicatie si sindromul cataral si scaderi
semni"cative in durata tratamentului. Copiii au tolerat remediul extrem de bine si

358
a avut caracteristici organoleptice bune. Remediul nu a produs efecte secundare.

Medicamente raceala - pentru nas

In cazul bebelusilor, pentru nasul infundat sau care curge, toaleta constanta cu ajutorul pompei
nazale sau a batistei bebelusului asociata cu apa de mare si/sau ser fiziologic pentru o curatare
optima este adeseori suficienta si, de altfel, spray-urile sau picaturile nu sunt destinate acestei
categorii de varsta.

Tratamentul recomandat de doamna doctor Sorina Dindere, medic primar ORL - Spitalul
Medicover www.medicover.ro: "Recomand o toaleta riguroasa si zilnica a foselor nazale,fie
cu ser fiziologic caldut sau spray cu apa de mare si aspiratii nazale sau suflatul nasului-in
functie de varsta copilului. Dupa curatarea nasului se pot folosi picaturi nazale dezinfectante
sau dezobstruante - Colargol, Vibrocil, Biorinil, alteori chiar picaturi nazale cu antibiotic -
Uniflox, Ciplox, Betabioptal,etc.
La aceste masuri se pot adauga administrarea unor siropuri de tuse pe baza de plante sau
homopate, vitamina C, Nurofen, Panadol, aerosoli.

Pentru nasul infundat, doamna doctor Maria Calota, Medic Specialist Pediatrie, Centrul
Medical Sphera: "In situatia mult mai comuna a infectiilor virale de cai aeriene superioare
(suparatorul "guturai") tratamentul este, de regula, stabilit de medicul de familie sau de
medicul pediatru si consta din masuri de sustinere si de igiena locala. Majoritatea acestor
episoade (adica formele usoare si moderate de boala) se pot trata la domiciliu. Sugarii cu
febra peste 39 grade Celsius sau evolutie prelungita a afectiunii necesita, de regula, internare.
Antibioticele nu sunt indicate de rutina in aceste afectiuni pentru ca ele nu sunt eficiente
in eradicarea infectiilor virale. Se recomanda aport suplimentar de lichide pentru a asigura
fluiditatea secretiilor, indepartarea secretiilor nazale in exces folosind un spray cu apa de
mare sau ser fiziologic si aspirarea secretiilor nazale persistente cu pompa nazala sau cu
aspiratorul nazal. Tratamentul antiinflamator cu solutii orale de paracetamol sau ibuprofen
este recomandat mai ales in infectiile in care obstructia nazala este insotita de febra. Altfel, in
general tratamentul local ce urmareste mentinerea nasului desfundat este suficient."

In cazul copiilor mai mari (peste 2 ani), pot fi folosite in plus fata de decongestionantele
obisnuite Vibrocil, Olynth, Colargol, chiar spray-uri de tip corticosteroid cum sunt Nasonex
sau Bixtonim (pentru copii peste 6 ani). Trebuie sa retineti ca majoritatea medicamentele
destinate cavitatii nazale, fie ca este vorba de picaturi sau de spray, dispun de un termen mult
mai scurt de valabilitate decat restul medicamentelor (in general o luna) dupa deschidere.

Domnul doctor Sorin Filipescu - Medic Pediatru al Centrului Medical Bio Medica
recomanda urmatorul tratament:
"• substante vasomotorii active, vasoconstrictoare (ser efedrinat 0,5-1%, Olynth, Vibrocil pe
durata scurta de 3-5 zile, ser fiziologic cald, instilatii repetate, colir nazal cu antibiotice - in
cure scurte
• antibiotice pe cale generala (per os, im) daca avem dovada unei infectii bacteriene locale sau
generale cu prinderea nasofaringelui, cure de 5-7-10 zile.
- tratament balneo-fizio-terapeutic - cure de aer marin, cure de salina - la cei care au obstructii

359
nazale cu componenta asmatica tip infecto-alergic;
- cresterea imunitatii generale si locale (nazofaringian-laringian) cu diferite
imunostimulatoare."

Medicamente raceala - pentru gat

Pentru durerile de gat, aveti la dispozitie mai multe variante, fie comprimate cu efect
antiseptic cum sunt Tantum Verde, Faringosept sau Decasept comprimate de supt pentru
copii mai mari (in general peste 6 ani, altfel existand pericolul de sufocare) sau spray-uri care
pot fi aplicate local pentru copii mai mici, cum sunt Tantum Verde sau Bioparox, care
dispun de un aplicator special, dispunand si de o concentratie corespunzatoare a substantelor
active, mai mica.

Tantum verde spray 0,15% este indicat drept tratament antiinflamator si analgezic al
afectiunilor inflamatorii ale mucoasei oro-faringiene (stomatite, faringite) si ale gingiilor.
Dozele de administrare sunt:
Copii(6-12 ani): 4 doze de 2-6 ori/zi
Copii sub 6 ani: o doza pentru fiecare 4 kg de greutate corporala , pana la doza maxima
recomandata , echivalenta cu 4 doze de 2-6 ori pe zi.

Bioparox ajuta in tratamentul local al inflamatiilor si infectiilor limitate ale mucoasei

orofaringelui sai ale cailor aeriene; inspiratii pe nas; rinite, rinofaringite; inspiratii pe gura:
amigdalite, faringite, urmarile amigdalitectomiei, laringite, traheite, bronsite si se
administreaza la copii: 4 pufuri oral si/sau in fiecare nara la intervale de 6 h. Contraindicatii
sale presupun sensibilizarea prealabila la produs; copil mai mic de 30 de luni (risc de
laringospasm).

Decasept este un medicament care contribuie in profilaxia si tratamentul infectiilor cu

localizare bucofaringiana, afectiuni stomatologice (gingivite, extractii dentare, paradontoze),
dezodorizant al cavitatii bucale. Se administreaza cate 3 comprimate zilnic, care se lasa sa se
topeasca lent in gura, dupa mesele principale; nu se mananca si nu se bea timp de o ora.
Decasept contine si vitamina C, ajutand in procesul de recuperare a organismului.

Faringosept este un antiseptic acut fata de Streptococcus pygenes, S. pneumoniae, S. viridans

si alti germeni patogeni ai cavitatii bucale, fiind recomandat in profilaxia si tratamentul
infectiilor buco-faringiene. La copii se administreaza cate un comprimat de 1-4 ori pe zi.

Trebuie retinut faptul ca niciunul dintre acestea nu trebuie administrat mai mult de 5-7 zile
si este recomandat sa se evite consumul de alimente sau bauturi o perioada dupa administrare.

Medicamente raceala- pentru tuse seaca

Pentru tuse seaca sunt disponibile urmatoarele variante: Humex pentru tuse seaca
(bromhidrat de dextrometorphane), Paxeladine, Eurespal, Sinecod primul fiind si singurul
care poate fi achizitionat gratuit pe baza retetei de la medicul de familie.

Paxeladine este indicat in tratamentul simptomatic al tusei de diverse etiologii: tuse gripala,
360
rinofaringite, traheite, laringite, bronhopneumopatii, rujeola, tuse convulsiva, tuse spasmodica
si reflexa, tuse seaca si iritativa. Mod de administrare la copii: O mensura (10mg) pe 10 kg
pe corp si zi. Pana la 4 ani 1-2 mensuri pe zi, 4-15 ani 2-3 mensuri pe zi.

Humex pentru tuse seaca trebuie administrat in modul urmator:

-de la 30 de luni la 6 ani: 13 pana la 20 mg pe zi, adica 1 lingurita de 2 pana la 4 ori pe zi,
dupa varsta si greutatea copilului.
-de la 6 ani la 15 ani: 20 pana la 50 mg pe zi, adica 2 lingurite de 2 pana la 5 ori pe zi, dupa
varsta si greutatea copilului.

Robitussin contine aceeasi substanta activa (bromhidrat de dextrometorphane) si este

recomandat tot pentru tusea seaca.

Eurespal este un antiinflamator care actioneaza numai la nivelul aparatului respirator si

reduce edemul mucoasei cailor respiratorii, normalizeaza functia glandelor mucoase,
imbunatateste transportul mucociliar, reduce cantitatea si vascozitatea expectoratiei, reduce
tusea si elibereaza bronhiile. Se administreaza astfel: sugari si copii: 2-4 lingurite pe zi (copii
sub 10 kg), 2-4 linguri pe zi (copii peste 10 kg).

Trebuie sa retineti faptul ca toate aceste siropuri prezinta o serie de contraindicatii si reactii
adverse (cel mai des intalnite fiind probleme de tip digestiv) si doar medicul poate recomanda
siropul adecvat tipului de tuse pe care il prezinta copilul (uneori cele expuse anterior sunt
recomandate in tuse care poate parea productiva). De asemenea, antitusivele nu sunt indicate
deoarece tusea reprezinta un mecanism natural protectiv al organismului. Adeseori sunt
indicate si antihistaminice associate siropurilor de tuse (sub forma de picaturi, cum sunt
Ketof, Zyrtec).

Medicamente raceala - pentru tuse productiva

Tusea productive este extrem de diferita de cea seaca si impune un alt tratament. Cel mai des
sunt recomandate: Erdomed, Humex pentru tuse productiva sau expectorant,
Mucosolvan, Fluimucil, Humex fiind din nou singurul disponibil gratuit la farmacii pe baza
de reteta.

Humex expectorant contine carbocisteina (ca si Rhinatiol) si este indicat pentru reducerea
vasozitatii sputei si favorizarea expectoratiei in tratamentul afectiunilor bronhopulmonare
acute sau cronice. Dispune de o masura dozatoare si doza uzuala se administreaza 1-4
lingurite pe zi, in functie de recomandarea medicului.

Erdomed este indicat in tratamentul tulburarilor de secretie bronsica, prin favorizarea

fluidificarii mucusului si a secretiilor mucopurulente sau a expectoratiei, in:
- afectiuni bronhopulmonare acute si cronice (faza acutizata sau stabila a bronsitelor acute si
cronice; bronsiectazie; astm bronsic hipersecretor);
- afectiuni acute si cronice ale tractului respirator superior (rinite, sinuzite, faringite, laringite,
traheite). Doza necesara este indicata de medic in functie de greutate si varsta si poate fi

361
obtinut in mod gratuit daca este vorba de o afectiune cronica.

Fluimucil contine acetilcisteina (ca si ACC)si este indicat in tratamentul afectiunilor

respiratorii caracterizate de hipersecretii dense si vascoase din:
- bronsite acute,
- bronsite cronice si exacerbari,
- emfizemului pulmonar,
-mucoviscidoza,
- bronsiectazii.

Doze si mod de administrare: copii peste 7 ani: o masura dozatoare (10 ml), de 3 ori pe zi,
echivalenta cu 600 mg; copii cu varsta cuprinsa intre 2-7 ani: o masura dozatoare (10 ml) de 2
ori pe zi echivalenta cu 400 mg; copii cu varsta cuprinsa intre 1 luna-2 ani: 1/2 unitate de
masura dozatoare (5 ml) de 2 ori pe zi echivalenta cu 200 mg.

Mucosolvan contine ambroxol (ca si siropul Ambroxol) si este un mucoregulator, avand un

mecanism de actiune mai complex comparativ cu produsele mucolitice, expectorante si
secretolitice. Mucosolvan are actiune polivalenta la nivelul arborelui traheo-bronsic: scade
adezivitatea si vascozitatea mucusului, creste motilitatea cililor vibratili la nivelul epiteliului
bronsic, creste volumul secretiilor seroase, creste clearance-ului mucociliar, stimuleaza
sistemul surfactant, are efect antioxidant si antiinflamator.

Administrare: copii 6 - 12 ani: 5 ml (1 lingurita) de 2 - 3 ori pe zi; copii 2 - 6 ani: 2,5 ml (1/2
lingurita) de 3 ori pe zi; copii 1 - 2 ani: 2,5 ml (1/2 lingurita) de 2 ori pe zi. Dozele de mai sus
sunt recomandate pentru tratamentul initial; dupa 14 zile dozele pot fi reduse la jumatate. Se
recomanda administrarea siropului in cursul meselor.

Trebuie sa retineti faptul ca toate aceste siropuri prezinta o serie de contraindicatii si reactii
adverse (cel mai des intalnite fiind probleme de tip digestiv) si doar medicul poate recomanda
siropul adecvat tipului de tuse pe care il prezinta copilul (uneori cele expuse anterior sunt
recomandate in tuse care poate parea seaca). De asemenea, antitusivele nu sunt indicate (mai
ales in cazul tusei productive) deoarece tusea reprezinta un mecanism natural protectiv al
organismului. Adeseori sunt indicate si antihistaminice asociate siropurilor de tuse (sub forma
de picaturi, cum sunt Ketof, Zyrtec).

Medicamente raceala - aerosoli

In ultima perioada se apeleaza tot mai des la aerosoli, deoarece prezinta un efect rapid si sunt
bine tolerate de copii. Substantele care sunt asociate serului fiziologic ce trebuie introduse in
aparat sunt in general sub forma de fiole: Flixotide -cel mai des recomandat (de 0,5 mg sau 2
mg), Ventolin, Adrenalina, ACC sau Fluimucil sau dexamatazona. Dozele sunt
recomandate de medic, dar trebuie sa retineti ca pot conduce la multe reactii adverse, in
special dexametazona utilizata excesiv, deoarece majoritatea sunt de tip corticosteroizi. In
plus, Adrenalina si Ventolin pot conduce la tahicardie.

362
Medicamente raceala - naturiste
Sinupret picaturi orale este un produs medicamentos din plante pentru tratamentul
inflamatiilor acute si cronice ale mucoasei sinusurilor paranazale.

Mod de administrare:
Copii cu varsta intre 2 - 6 ani 15 picaturi, echivalent la 0,9 ml
Copii cu varsta intre 6 - 11 ani 25 picaturi, echivalent la 1,5 ml
Adolescenti peste 12 ani 50 picaturi, echivalent la 3,0 ml

Grintuss prezinta urmatoarele indicatii: este un balsam emolient cu rol de protectie pentru o
respiratie sanatoasa. Formula sa imbogatita cu Miere si Uleiuri esentiale de lamaie, portocala
si mirt care completeaza eficacitatea siropului, ii confera acestuia un gust indragit de copii.

Administrare: se recomanda administrarea unei lingurite de 2 ori pe zi pentru copii cu varste

intre 2 si 6 ani si nu mai mult de 4 ori pe zi pentru copii cu varsta peste 6 ani.

Prospan beneficiaza de urmatoarele indicatii: afectiuni bron?ice cronice inflamatorii,

inflamatii acute ale tractului respirator acompaniate de tuse. Nota: in cazurile in care
simptomele persista sau daca apare respiratie scurta, febra sau expectoratie cu sange, trebuie
consultat imediat un medic.

Administrare: copii peste 10 ani: 5 ml de 3 ori pe zi, doza putand fi crescuta la 7.5 ml de 3
ori pe zi. Copii 6-9 ani: 5 ml de 3 ori pe zi fara a depasi aceasta doza. Copii 1-5 ani: 2.5 ml de
3 ori pe zi. Copii sub 1 an: 2.5 ml de 2 ori pe zi.

Koflet beneficiaza de urmatoarle indicatii:are efect benefic atat in tusea productiva, cat si in
tusea seaca. Plantele din compozitie contin substante bioactive cu proprietati expectorante si
mucolitice, reducand vascozitatea secretiilor bronsice si favorizand expectoratia. Koflet are
actiune antitusiva, reducand iritatia mucoasei si spasmul bronsic, proprietati antialergice,
antimicrobiene si imunostimulatoare, care ajuta la calmarea tusei.
Recomandat in tusea productiva si neproductiva, de diferite etiologii.

Mod de administrare: copii peste 1 an: 1 lingurita de 3-4 ori pe zi.

Pentru medicamente homeopate utilizate in tratamentul racelii la copii, puteti gasi informatii
aici.

"Influcid este un remediu homeopat care s-a dovedit a fi foarte eficient in combaterea
simptomelor racelilor. Astfel, in cadrul unui studiu pe 86 copii cu infectii respiratorii virale
acute, cu varste cuprinse intre 3- 6 ani, in care tratamentul de baza a fost asociat cu Influcid a
fost evaluat pe o perioada de 7-10 zile cu un grup de referinta in care s-a administrat doar
medicatie simptomatica, urmarindu-se parametrii clinici si de laborator. Rezultatele studiului
au evidentiat urmatoarele: efectul hipotermic si amelioararea simptomatologiei inca din
primele 2 zile de administrare asociata cu Influcid. Astfel 2/3 din copiii care au primit

363
tratament asociat ci Influcid Pe toata perioada administrarii asociate cu Influcid nu au aparut
complicatii.

Studiul de fata a demonstrat ca Influcid are eficacitate mare in gripa si alte infectii respiratorii
virale acute."

Medicamente raceala - antibiotice

In afara de cazul in care apare o suprainfectie a cailor respiratorii, antibioticele nu sunt
necesare in asa-zisele raceli, decat sub forma de picaturi nazale sau spray-uri orale. Daca
considerati ca medicamentatia utilizata este ineficient si sunt prezente simptome ale unei
infectii, este bine sa apelati la un medic, care va va recomanda tratamentul adecvat de
antibiotic.

10 medicamente homeopate recomandate pentru copil

de Irina Olteanu

Medicamentele homeopate sunt tot mai des preferate de parinti drept alternative la tratamentul
alopat care consta de obicei intr-o multitudine de substante chimice. Vom afla in continuare
care sunt cel mai des utilizate medicamente homepate pentru copii, ce contin si la ce ajuta.

» Medicamente homeopate - cateva informatii despre homeopatie

» Medicamente homeopate - piata romaneasca

364
Medicamente homeopate - cateva informatii despre
homeopatie
Doamna doctor Irina Firuti medic specialist medicina de familie cu competente in
Homeopatie, membru al Societatii Romane de Homeopatie, www.drfiruti.ro, ne
impartaseste cateva informatii legate de homeopatie si afectiunile pe care le poate aceasta
trata:

"Homeopatia este o medicina ecologica prin excelenta, in sensul in care permite vindecari
blande, rapide si durabile folosind produse naturale in doze infinitezimale, deci foarte
economice. Ea este, de asemenea, una dintre putinele terapii medicale care respecta in
intregime mecanismele noastre naturale de aparare, neintervenind prin substante chimice
straine de organism. Aceasta, impreuna cu dozele extrem de mici de substanta folosite, explica
lipsa efectelor adverse si a toxicitatii lor.

Contrar unor pareri raspindite, remediile homeopate nu actioneaza mai lent ca cele alopate
(conventionale). In functie de cat de acuta este suferinta, se poate interveni si rapid si la fel de
eficient. Sa luam cazul racelilor. Sunt situatiile care ne ingrijoreaza si ne dau de furca cel mai
mult in primii ani ai copiilor. Putini stiu ca, pana la un anumit numar pe an (maxim 3-4), si in
limitele unori manifestari usoare si bine tolerate, ele nu sunt un motiv de ingrijorare, ci o
manifestare fireasca, o expresie exterioara, a „intalnirii" organismului inca neexperimentat
imunitar al bebelusului si copilului mic cu virusii existenti peste tot in mediu. Peste 90% din
aceste raceli sunt, intr-adevar, virale. Acesta este unul dintre motivele pentru care tratarea
lor cu antibiotice nu numai ca este ilogica (antibioticele ne-actionind pe virusi) dar si
periculoasa. Restul de aproximativ 10% dintre ele, chiar daca pot fi datorate unui microb, cel
mai adesea Stafilococul auriu, pot fi de asemenea adresate prin remedii homeopate. Mai jos
voi exemplifica si cum.

De asemenea, inca si mai putini stiu ca febra este, de asemenea, un marker al activitatii
sistemului imun. Ea nu numai ca indica vigoarea raspunsului imunitar (nu o febra inalta, ci
una prea slaba, sub 38C ar trebui sa ne ingrijoreze!), dar este necesara pentru a distruge
microorganismele care incearca sa „atace" organismul. De aceea, combaterea ei prin
antipiretice de tipul Algocalmin, Paracetamol etc. este ilogica fiindca nu face decat sa
impiedice un mecanism natural prin care organismul si imunitatea copilului incearca sa-si
„faca treaba". Homeopatia are mijloace (remedii) prin care ajuta organismul copilului sa faca
fata febrei rapid si eficient fara a impiedica aceste mecanisme sa se desfasoare, ci mai degraba
grabindu-le sa-si faca treaba. Din nou, mai jos veti vedea in ce mod.

Din experienta, voi mai adauga aici doua confuzii frecvente: tusea si scurgerile nazale -
chiar daca suparatoare, ele nu sunt, de asemenea, decat mijloace de eliminare. A le impiedica
cu orice pret (prin siropuri antitusive sau picaturi) nu facem decit sa pastram inauntru niste
agenti patogeni pe care organismul incearca sa ii elimine. Sigur, o tuse seaca care se
incapatineaza sa nu treaca trebuie tratata si eventual investigata, dar...pentru aceasta suntem
noi, medicii, pregatiti sa va ajutam!"

365
Medicamente homeopate - piata romaneasca
Pe piata romaneasca exista un producator cunoscut de medicamente homeopate:
Laboratoarele Boiron. Iata cel mai des utilizate medicamente homeopate, urmatoarea lista
nereprezentand insa o enumerare limitativa.

1. Oscilococcinum (Laboratoarele Boiron) este un medicament homeopatic, poate cel mai

cunoscut in ce priveste intarirea sistemului imunitar. Compozitie: substanta activa este
autolizat filtrat de ficat si inima de Anas Barbariae (rata salbatica) dinamizat la a 200-a K.
Doza intraga este de aproximativ 1g.

Mod de administrare: se tine sub limba pana la topire continutul unui tub-doza. Pentru
sugari se lasa continutul unui tub-doza sa se topeasca in putina apa si se administreaza cu
lingurita sau biberonul.
Se ia Oscillococcinum cu un sfert de ora inaintea mesei sau la o ora dupa aceasta.
Oscillococcinum va fi cu atat mai eficace cu cat este luat
mai devreme, odata cu primele simptome de stare gripala,
actionand astfel mai rapid.

Posologia variaza in functie de momentul la care se

intervine in evolutia bolii :
-Profilactic: doza recomandata este de un tub-doza pe
saptamana in timpul perioadei de expunere gripala.
-Debutul bolii: doza recomandata este de un tub doza
imediat ce apar primele simptome. Se repeta
administrarea de 2 sau 3 ori la interval de 6 ore.
-Perioada de stare a bolii: doza recomandata este de un
tub-doza de 2 ori pe zi (preferabil dimineata si seara) timp
de 1 pana la 3 zile.

2. Esberitox (3f) activeaza capacitatea de aparare pe 3 cai

fiind imunomodulator. Baptisiae tinctoriae - Datorita
cercetarilor aprofundate se stie in prezent ca Baptisiae
stimuleaza prioritar productia de anticorpi, substante cu rol decisiv in imunitate. Echinacea
radix - Studiile stiintifice arata ca extractul de radacina de Echinacea purpurea/pallida creste
activitatea celulelor macrofage. Thujae occidentalis herba - Componenta importanta a unui
medicament modern, Thujae are efect direct impotriva virusurilor patrunsi in organism. Prin
formula sa unica, Esberitox®N Tablete combina doua tipuri de Echinacea cu alte doua plante,
Baptisia si Thuja, care stimuleaza sistemul imunitar, conferind produsului un spectru de
actiune mai larg decat al produselor obtinute exclusiv pe baza unei singure plante. Este
excelent asociat tratamentului antibiotic pentru orice afectiune, pentru ca uneori antibioticul
scade imunitatea.

Exemplu de administrare pentru un efect rapid: ziua 1-3: 3x6 tablete/zi, ulterior: 3x3
tablete/zi
366
3. Homeovox (Laboratoarele Boiron) este medicament homeopatic indicat in tratamentul
corzilor vocale afectate manifestate in special prin raguseala, oboseala a corzilor vocale,
afonie, laringita.

Administrare: doza recomandata este de 2 drajeuri din ora in ora, cu pauza in timpul meselor.

Profilaxie: doza recomandata este de 2 drajeuri de 5 ori pe zi. Drajeul se dizolva incet in
cavitatea in cavitatea bucala (nu se inghite). In caz de ameliorare a simptomelor se rareste
administrarea. La copii sub 6 ani se administreaza dupa dizolvare in apa.

Homeogene (Laboratoarele Boiron) reprezinta o alternativa la Homeovox fiind indicat in:

dureri de gat, laringite, raguseli.

Posologie si mod de administrare: un comprimat Homeogene 9 din ora in ora, cu pauza

inainte si dupa ingestia de alimente si lichide. In caz de ameliorare a simptomelor se rareste
administrarea. Comprimatul se lasa sa se dizolve incet in cavitatea bucala. La copii cu varsta
sub 6 ani, comprimatul se administreaza numai dupa sfaramarea si dizolvarea sa intr-un pahar
cu apa.

4. Coryzalia (Laboratoarele Boiron) este un medicament homeopatic utilizat in mod

traditional in tratamentul simptomatic al racelilor, guturaiului si rinitelor. La copii sub 6 ani,
datorita formei farmaceutice, exista riscul de sufocare. De aceea se recomanda dizolvarea
drajeului in lichid inainte de administrare.

Mod de administrare: Coryzalia se administreaza pe cale orala, un drajeu din ora in ora;
drajeul se dizolva incet in cavitatea bucala (nu se inghite) pana la dizolvarea completa a
acestuia; dupa ameliorarea simptomelor se mareste
intervalul dintre administrari.

5. Stodal (Laboratoarele Boiron) sub forma de sirop sau

granule este indicat in: tuse de orice origine, laringite,
traheite, bronsite.

Administrare: Stodal comporta o asociere de compusi

homeopatici care sunt utilizati in tratamentul simptomatic
al tusei productive si/sau neproductive. Nu contine
codeina, nu da stare de somnolenta sau de oboseala. Nu
are efecte secundare sau contraindicatii. Nu are
interactiuni medicamentoase. Poate fi administrat tuturor:
adulti, copii, femei insarcinate, sugari, varstnici.
Copii: 1 lingurita de 3 pana la 5 ori pe zi.

6. Tonsilotren (DHU) sub forma de comprimate are

367
urmatoarele indicatii terapeutice: faringo - amigdalita acuta; faringo - amigdalita cronica
recurenta; hiperplazia - amigdaliana la copii; dupa amigdalectomie. Stimuleaza raspunsul
imun in timpul fazei acute. Reduce frecventa recaderilor si a recurentelor. Excelent tolerat, in
special de catre copii. Indicat in tratamentul de lunga durata. Imbunatateste rapid starea
generala.

Afectiuni ale cailor respiratorii superioare, ca: amigdalita acuta, faringita catarala, faringita
cronica, faringita cronica si recurenta, hipertrofia amigdaliana la copii, tratamentul
postoperator dupa amigdalectomie.

Contraindicatii: a nu se administra persoanelor cu hipersensibilitate cunoscuta la crom. Nu

se recomanda utilizarea Tonsilotren de catre pacientii cu hiperfunctie tiroidiana fara
consultarea prealabila a medicului.

Mod de administrare: copii 2-12 ani: forma acuta: doza de atac 1-2 zile - 1 cp./2 ore, se
continua cu 1 cp. de 3 ori/ zi; forma cronica recurenta: 1 cp. de 3 ori/zi, 6-8 saptamani.
Repetare de cateva ori/an.
Copii peste 12 ani, adulti: forma acuta: doza de atac 2 zile, 1-2 cp./ora se continua 1-2 cp. de 3
ori /zi; forma cronica recurenta: 1-2 cp. de 3 ori/ zi, 6-8 saptamani. Repetare de cateva ori/an.
Pentru copiii cu hiperplazie amigdaliana, doza recomandata este de 1 cp. de 3 ori/ zi, durata
tratamentului fiind de 6-8 saptamani. Se recomanda mentinerea comprimatelor in cavitatea
bucala cat mai mult timp.

Reactii adverse: au fost raportate ocazional eruptii cutanate; acestea dispar dupa intreruperea
tratamentului. A fost raportata ocazional aparitia sialoreei (secretie excesiva de saliva);
reglarea se realizeaza prin reducerea dozei sau prin cresterea intervalului dintre doze.

7. Cocculine (Laboratoarele Boiron) contine urmatoarele

indicatii: medicament homeopatic utilizat in mod
traditional pentru raul de transport.

Atentionari: datorita continutului in lactoza, pacientii cu

afectiuni ereditare rare la intoleranta la galactoza, deficit
de lactaza (Lapp) sau sindrom de malabsorbtie la
glucoza-galactoza nu trebuie sa utilizeze acest
medicament. Datorita continutului in zahar, pacientii cu
afectiuni ereditare rare de intoleranta la fructoza, sindrom
de malabsorbtie la glucoza-galactoza sau insuficienta a
zaharazei-izomaltazei nu trebuie sa utilizeze acest
medicament.

Mod de administrare: se administreaza pe cale orala. Profilactic: doza recomandata este de 2

comprimate de 3 ori pe zi in ajunul si in ziua calatoriei. In momentul aparitiei simptomelor
doza recomandata este de 2 comprimate. Daca este necesar tratamentul se poate repeta fara a
se depasi 6 comprimate pe zi. Comprimatele se dizolva in cavitatea bucala(nu se inghit). La

368
copii sub 6 ani se administreaza dupa dizolvare in apa.

8. Rhinallergy (Laboratoarele Boiron) bene"ciaza de urmatoarele indicatii:

Rhinallergy comprimate este un medicament homeopat ce asociaza compusi in
dilutii homeopatice utilizati in mod traditional in tratamentul simptomatic al
rinitelor alergice tranzitorii precum febra fanului.

Contraindicatii: datorita prezentei lactozei, acest medicament este contraindicat in caz de

galactozemie congenitala, de sindrom de malabsorbtie a glucozei si a galactozei sau de deficit
enzimatic de lactaza (boala metabolica rara).

Administrare: 1 comprimat din 2 în 2 ore fara a se depasi 6 comprimate pe zi. Nu

administrati Rhinallergy comprimate la copii sub 6 ani (risc de sufocare datorat formei
farmaceutice).

9. Paragrippe (Laboratoarele Boiron) prezinta urmatoarele indicatii terapeutice: medicament

homeopatic utilizat in mod traditional in tratamentul starilor gripale la debut si in perioada de
stare, manifestate prin: frisoane, curbatura, febra, cefalee.

Atentionari speciale: datorita continutului in lactoza, pacientii cu afectiuni ereditare rare de

intoleranta la galactoza, deficit de lactaza (Lapp) sau sindrom de malabsorbtie la glucoza-
galactoza nu trebuie sa utilizeze acest medicament. Datorita continutului in zahar, pacientii cu
afectiuni ereditare rare de intoleranta la fructoza, sindrom de malabsorbtie la glucoza-
galactoza sau insuficienta a zaharazei-izomal-tazei nu trebuie sa utilizeze acest medicament.

Doze si mod de administrare: se administreaza pe cale orala. Doza recomandata este de 2

comprimate administrate la intervale de 1 - 2 ore, cu pauza in timpul meselor. Dupa
ameliorarea simptomelor, se rareste administrarea. Comprimatele se dizolva in cavitatea
bucala (nu se inghit) sau pot fi administrate oral dupa ce au fost sfaramate si dizolvate in
putina apa. La copii sub 6 ani se administreaza dupa dizolvare in apa.

Homeopatia nu foloseste substante chimice ca tratament si, chiar daca sunt depasite dozele
indicate, nu conduce la reactii adverse, reprezentand o metoda sigura de tratament a diverselor
afectiuni. In cazul in care doriti informatii suplimentare legate de aceste produse, adresati-va
unui medic specialist.

10. In'ucid

"Influcid este un remediu homeopat care s-a dovedit a fi foarte eficient in combaterea
simptomelor racelilor. Astfel, in cadrul unui studiu pe 86 copii cu infectii respiratorii virale
acute, cu varste cuprinse intre 3- 6 ani, in care tratamentul de baza a fost asociat cu Influcid a
fost evaluat pe o perioada de 7-10 zile cu un grup de referinta in care s-a administrat doar
medicatie simptomatica, urmarindu-se parametrii clinici si de laborator. Rezultatele studiului
au evidentiat urmatoarele: efectul hipotermic si amelioararea simptomatologiei inca din
primele 2 zile de administrare asociata cu Influcid. Astfel 2/3 din copiii care au primit
tratament asociat ci Influcid Pe toata perioada administrarii asociate cu Influcid nu au aparut

369
complicatii.

Studiul de fata a demonstrat ca Influcid are eficacitate mare in gripa si alte infectii respiratorii
virale acute."

Doamna doctor Simona Nitu - medic pediatru si medic de familie cu competente in

homeopatie, presedinte Asociatia Romana de Gemoterapie si Homeopatie ne mentioneaza:

"Homeopatia este, la ora actuala, una dintre terapiile naturale care a devenit din ce in ce mai
solicitata de catre pacienti. Medicamentul homeopat este o substanta naturala in doza
infintezimala (nu contine substanta materiala ci numai informatie) si se poate administra in
egala masura copiilor, adultilor, persoanelor varstnice, fara nici o delimitare.
Totusi, intre cele 5000 de medicamente homeopate cunoscute, cateva se recomanda mult mai
frecvent la copii.
Astfel,in primul an de viata,pentru a putea fi ajutat sugarul sa treaca mai usor peste
,,stresul''de adaptare la viata sau de crestere,se recomanda destul de fercvent Colocynthis sau
Magnezia phosphorica (dar un numai), pentru ameliorarea colicilor abdominale.
In timpul eruptiei dentare, Chamomilla ajuta sa fie mai usor suportata durearea, Belladonna
ajuta la scaderea febrei,a durerii si a inflamatiei, Podophylum amelioreaza diareea, iar
Antimonium tartaricum intervine spectaculos in bronsiolita.
Tot la copii pot fi utilizate cateva remedii (atunci cand situatia o cere) care definesc tipul de
consitutie al coplilui: Calcarea carbonica pentru copilul cuminte, mancacios, care transpira
puternic la cap, Sulphur pentru copilul pofticios, incapatinat, cu tendinta de lider, Phosphorus,
pentru copilul slabut, vioi, curios, inimos, sensibil, Silicea pentru copilul slabut, firav, fara
pofta de mancare, cu unghii si par fragil.

Toate remediile homeopatice au concentratii diferite (care arata gradul de dilutie) si sunt
stabilite numai de catre medicul curant, la fel modul de administrare - o data pe zi, frecvent
sau o singura data pe luna.
Frumusetea homeopatiei consta in faptul ca se refera la bolnav ca persoana individualizata si
nu la boala in sine. De exemplu, numai pentru o simpla febra se cunosc zeci de remedii
homeopatice care pot fi recomandate, tinandu-se cont de toate simpomele: daca exista
transpiratie sau nu, sete, frison, somnolenta sau agitatie, roseata sau paloare a tegumentelor,
tuse, scaune diareice etc. Aceasta este asadar Homeopatia: medicina bolnavului si nu a bolii,
pe care o poate folosi doar medicul in folosul omului, ca si o minunata ,,Arta a vindecarii''."

In incheiere, doamna doctor Irina Firuti, medic specialist medicina de familie cu competente
in Homeopatie, membru al Societatii Romane de Homeopatie, www.drfiruti.ro, ne spune
care sunt cele mai frecvente remedii pe care le indica in sezonul rece:

"* Aconit - in cazul simptomelor care apar imediat dupa expunerea la frig uscat sau un vant
rece si taios.
* Dulcamara - atunci cand raceala sau alte simptome s-au datorat din contra, unei vremi
umede, ploioase, sau trecerii de la cald umed (baie, transpiratie) la frig
* Belladonna - remediu excelent de febra, atunci cand aceasta se insoteste de congestia fetei,
370
ochi stralucitori, extremitati reci, sete, eventual delir. In dilutii inalte este si un remediu pentru
cei care fac convulsii febrile. Recomand insa in astfel de situatii sa se contacteze medicul
homeopat pentru un dozaj adecvat.
* Gelsemium - remediul prin excelenta al gripei cu stare de slabiciune marcata, dorinta de a
dormi, fara sete, tremuraturi
* Eupatorium perforatum - pentru starile gripale insotite de dureri in tot corpul, ca si cum ar fi
fost batut sau ar avea febra musculara
* Allium cepa - eficace in rinita cu guturai „ ca un robinet stricat", iritant si lacrimare care nu
irita ochii
* Arsenicum album - util cand raceala e mai degraba intestinala, cu diaree si varsaturi si stare
de agitatie.
* Oscillococcinum - desi foarte popular datorita reclamelor, isi dovedeste utilitatea numai
daca este luat in primele minute dupa ce am simtit ca „ ne-a luat raceala", ceea ce un copil mic
nu stie sa spuna. Preventiv, nu are valoare.
* Kali bichromicum - este bun pentru scurgerile nazale groase, care infunda nasul si nu pot fi
scoase cu aspiratorul nazal, ca si pentru bronsitele cu tuse groasa, ajutind sa se elimine
secretiile respiratorii
* Hepar sulfur - este antiinflamatorul homeopat prin excelenta, ajutand in fazele initiale ale
inflamatiei ca aceasta sa „dea inapoi" mai repede
* Spongia - este un antitusiv eficace, ajutind rezolvarea tusei „latratoare" cu tendinte de
sufocare din laringite.

Lista de mai sus este doar orientativa, dozele si concentratiile ca si frecventa de administrare
trebuind a fi facuta la indicatia homeopatului si preferabil dupa consultarea pacientului, numai
acesta putind cunoaste detaliile dupa care se indica respectivele remedii.
Ea se doreste doar o ilustrare sumara a faptului ca posibilitatile terapeutice prin homeopatie
sunt reale iar parintii care recurg la aceasta medicina descriu cum, in timp, organismul
copilului devine mai puternic si mai rezistent, lucru care se constata cu precadere o data cu
intrarea in comunitatea scolara."

Multumim doamnelor doctor Simona Nitu si Irina Firuti pentru ajutorul acordat in
realizarea articolului.

Administrarea medicamentelor , 2 Administrarea medicamentelor pe

cale parenterala
Administrarea medicamentelor pe cale
parenterala
Definitie: Prin cale parenterală se înţelege administrarea medicamentelor pe alt ă cale
decât tubul digestiv. Dat fiind faptul ca, in afara injectiilor, si alte cai ocolesc tubul

371
digestiv (ex: calea respiratorie), notiunea de cale parenterala a fost reconsiderata,
pastrand in sfera ei numai calea injectabila de administrare a
medicamentelor. Injectia consta in introducerea substantelor medicamentoase lichide in
organism , prin intermediul unor ace care traverseaza tesuturile, aculfiind adaptat la
seringa.

Avantajele pe care le oferă calea parenterală faţă de celelalte căi sunt următoarele:
- dozarea precisă a substanţelor;
- acţiunea mai rapidă după administrare;
- absorbţia completă;

- administrarea de substanţe care sunt distruse de sucurile digestive;

- se poate folosi atunci când calea orală este inutilizabilă (stenoze esofagiene sau pilorice,
ocluzii intestinale,cu hemoragie digestiva,varsaturi etc.);
- siguranţa administrării medicamentului la pacienţii recalcitranţi sau inconştienţi;
- se pot introduceşi substanţe în scop explorator sau diagnostic.

Scopul injectiilor:
-explorator ,care consta in testarea sensibilitatii organismului fata de diferite substante;
-terapeutic:-administrarea medicamentelor.

Locul injectiilor (ca si scopul) il constituie tesuturile in care se introduc medicamentele:

-grosimea dermului- injectia intradermica;
-sub piele,in tesutul celular subcutanat- injectia subcutanata;
-tesutul muscular- injectia intramusculara;
-in vasele sanguine- injectia intavenoasa si injectia intraarteriala ;
-in inima – injectia intracardiaca;
-in interventia de urgenta –in maduva rosie a oaselor;(intraosos)
-injectia -in spatiul subarahnoidian.

Asistenta efectueaza injectiile intradermica, subcutanata, intramusculara si intravenoasa.

Alegerea caii de executare a injectiei este facuta de catre medic, in functie de scopul
injectiei rapiditatea efectului urmarit ,compatibilitatea tesuturilor cu substanta de
injectat

Pregatirea injectiei:
materiale:
-seringi de unica folosinta cu o capacitate in functie de cantitatea de solutie
medicamentoasa:
-pentru injectia intradermica – seringa de 1 ml gradata in sutimi de ml
-pentru injectia intravenoasa – seringa cu amboul situat excentric
-acele se gasesc impreuna cu seringa in acelasi ambalaj sau separate
-se pregateste un ac pentru aspirarea solutiilor si altul pentru injectare

372
-ca medicament direct injectabil,in fiole sau flacoane cu doza unica sau mai multe doze
,in seringa gata de intrebuintare
-ca medicament indirect injectabil -pudre sau produse liofilizate in fiole sau flacoane cu
dop de cauciuc,insotite sau nu de solvent

alte materiale :
-tampoane sterile din vata si tifon ,solutii dezinfectante ,tavita renala
-garou,pernita ,musama (ptr. inj iv)
-recipiente ptr colectarea deseurilor

Pregatirea psihica pacientului:

-se informeaza privind scopul si locul injectiei si eventuale reactii pe care le va prezenta in
timpul injectiei.

Pregatire fizica:
-se aseaza in pozitie confortabila ,in functie de tipul si locul injectiei

Incarcarea seringii
-se spala pe maini cu apa curenta ,
-se verifica seringa si acele-capacitatea si termenul de valabilitate
- se verifica integritatea fiolelor sau flacoanelor eticheta ,doza termenul de valabilitate
,aspectulsolutiiei
-se indeparteaza ambalajul seringii,se adapteaza acul pentru aspirat solutia ,acoperit
cuprotectorul si se aseaza pe o compresa sterila

a) aspirarea continutului fiolelor

-se goleste lichidul din varful fiolei prin miscari de rotatie
-se dezinfecteaza gatul fiolei prin stergere cu tamponul imbibat in alcool
-se deschide fiola astfel:se tine cu mana stanga iar cu policele si indexul mainii drepte
protejate cu o compresa sterila se deschide partea subtiata a fiolei
-se introduce acul in fiola deschisa ,tinuta intre policele mainii drepte si avand grija ca
bizoul acului sa fie permanent acoperit cu solutia de aspirat
-fiola se rastoarna progresiv cu orificiul in jos
-se indeparteaza aerul din seringa,fiind in pozitie vericala cu acul indreptat in sus ,prin
impingerea pistonului pana la aparitia primei picaturi de solutie prin ac;
-se schimba acul de aspirat cu cel folosit pentru injectia care se face;

b) dizolvarea pulberilor:-se aspira solventul in seringa

-se indeparteaza capacelul metalic al flaconului se dezinfecteaza capacul de cauciuc,se
asteaptaevaporarea alcoolului
-se patrunde cu acul prin capacul de cauciuc si se introduce cantitatea de solvent prescrisa
-se scoate acul din flacon si se agita pentru a completa dizolvarea;

c) aspiratia solutiei din flaconul inchis cu dop de cauciuc:

-se dezinfecteaza dopul de cauciuc ,se asteapta evaporarea alcoolului
-se incarca seringa cu o cantitate de aer egala cu cantitatea de solutie ce urmeaza a fi

373
aspirata;
-se introduce acul prin dopul de cauciuc in flacon,pana la nivelul dopului si apoi se
introduce aerul;
-se retrage pistonul sau se lasa sa se goleasca singur continutul flaconului in seringa sub
presiunea din flacon;
-acul cu care s-a perforat dopul de cauciuc se schimba cu acul pentru injectie

ADMINISTRAREA COMBINATA A MEDICATIE INTR-O SERINGA:

Combinarea a doua medicamente intr-o seringa scuteste pacientul de doua intepaturi.
Medicamentele pot fi combinate intr-o seringa in mai multe feluri.Fie din doua fiole, fie
dintr-o fiola si un flacon, fie din doua flacoane. Mai exista si medicamente gata dozate si
trase in seringi sterile –seringi preumplute(cum ar fi anticoagulantele).
Aceste combinatii sunt contraindicate daca medicamentele nu sunt compatibile fie pentru
ca precipita, fie pentru isi anuleaza unul efectul celuilalt, fie cand cantitatea combinata
este prea mare pentru a fi absorbita printr-o singura injectie.
Tipul de seringa si ac folosite vor depinde de medicatia prescrisa, constitutia fizica a
pacientului, calea de administrare.

Injectia intradermica ( i.d.

Scop -terapeutic- anestezie locala; desensibilizarea organismului in cazul alergiilor,BCG la
nn

-explorator-intradermoreactiile la tuberculina , la diversi alergeni

Locul injectiei
-regiuni lipsite de foliculi pilosi :
-fata anterioara a antebratului ;
- fata externa a bratului si a coapsei ;
- orice regiune in scop de anestezie

Solutii administrate- sol. izotone usor resorbabile, cu densitate mica

Resorbtia- foarte lenta.

Pregatirea echipamentului:
- se verifica data de expirare a medicatiei
- se spala mainile
- se alege zona de injectare
- se verifica medicatia
- se prepara substanta daca aceasta nu vine deja preparata de la farmacie ( de exemplu, in
testele alergenice trebuie facuta o dilutie corespunzatoare indicatiilor medicului, pentru a
testa sensibilitatea pacientului la medicamentul respectiv)

Administrare

374
- se confirma identitatea pacientului
- se comunica pacientului zona aleasa pentru injectare
- se indica pacientului sa stea asezat si sa-si sprijine antebratul , cu partea ventrala expusa
- se pun manusile
- se curata locul ales cu un pad alcoolizat si se verifica sa nu aiba par, leziuni , edeme,
echimoze
- se lasa sa se usuce alcoolul pe piele inainte de injectare
- se apuca antebratul pacientului cu o mana si se intinde pielea
- cu cealalta mana se ia seringa cu acul atasat si se indreapta sub un unghi de 10-15 grade
fata de antebrat
- se introduce acul imediat sub piele si se injecteaza lent
- se va simti o mica rezistenta la administrare si va aparea o papula cu aspectul cojii de
portocala,diametru 5-6mm,inaltime de 1-2mm
- daca aceasta nu apare, inseamna ca acul este prea adanc introdus , se va retrage si se va
relua tehnica de la inceput
- dupa injectare se va retrage acul sub acelasi unghi sub care a fost introdus. Nu se
maseaza locul injectarii deoarece poate irita tesuturile si poate afecta rezultatul testului
- se incercuieste locul administrarii cu un marker pentru a se stii apoi cat de mult se
modifica marginile semnului care trebuie citit
- pacientul este atentionat sa nu se spele in zona respectiva pana cand testul nu va fi citit
- testul se citeste in cazul intradermoreactiilor la intervalul de timp stabilit in functie de
substanta injectata
- se arunca manusile si seringa cu ac in recipientele colectoare specifice

Ingrijiri ulterioare:-este recomandat sa nu se spele pe antebrat,sa nu comprime locul

injectiei-se citeste reactia in cazul intradermareactiilor la intervalul de timp stabilit
Incidente:
-revarsarea solutiei la suprafata pielii ,avand drept cauza patrunderea partiala a bizoului
acului
- lipsa aspectului caracteristic (papula cu aspect de portocala ),cauza-patrunderea solutiei
subderm
-lipotimie ,stare de soc cauzata de substanta injectata
-necrozarea tegumentelor din jurul injectiei

Consideratii speciale:
-pacientii hiperalegenici necesita atentie sporita deoarece pot face soc anafilactic la
administrare de antigeni
-se evita dezinfectia cu alcool in cazul intradermoreactiei la tuberculina
-nu se recapeaza acul pentru a evita inteparea

Injectia subcutanata( s.c.)

Scop -terapeutic

Locul injectiei-regiuni bogate in tesut celular, lax, extensibil:

375
-fata externa a bratului,
-fata supero-externa a coapsei;
-fata supra- si subspinoasa a omoplatului;
-reg subclaviculara;
-flancurile peretelui abdominal.

Injectiile subcutanate sunt contraindicate in zonele inflamate, edematiate, care prezinta

felurite leziuni sau semne din nastere. Pot fi, de asemnea, contraindicate persoanelor cu
tulbrari de coagulare.
Cand tratamentul subcutanat se administreaza timp indelungat, cum este cazul insulinei,
locurile de adminstrare se vor alege prin rotatie.

Solutii administrate: - sol izotone, nedureroase ; sol cristaline : insulina, cofeina,

histamina,anticoagulante
Resorbtia- incepe de la 5-10 min de la adm. si dureaza in functie de cantitatea de
substanta administrata

Pregatirea echipamentului:

-verificarea medicatiei si dozelor prescrise

-se testeaza pacientul sa nu fie alergic la substanta, in special inainte administrarii primei
doze
-se spala mainile
-se inspecteaza medicatia sa nu aiba un aspect tulbure sau anormal( cu exceptia celor care
au un aspect particular, cum ar fi un anumit tip de insulina care are un aspect tulbure)
-se alege locul de injectare
-se verifica inca o data medicatia
-daca medicatia este in fiola se dezinfecteaza aceasta, se sparge si se trage doza indicata,
scotand aerul din seringa.
-apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare subcutanata
-daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se dezinfecteaza capacul de
cauciuc, se reconstituie lichidul , se trage doza indicata, se scoate aerul si se schimba
acul cu cel pentru injectia subcutanata
-tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se dezinfecteaza
capacul flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer, tragand de piston, aceea
cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasa din flacon, se ataseaza apoi la acul din
flacon si se introduce aerul, se intoarce flaconul si seringa se va umple singura cu
cantitatea necesara

Administrare
- se confirma identitatea pacientului
- se explica procedura pacientului pentru a ne asigura de cooperarea sa si pentru a-i
reduce anxietatea
- se asigura intimitate
- se selecteaza un loc pentru injectare (avandu-se in vedere ca trebuie alternate)
- se pun manusile
- se sterge locul ales pentru injectare cu un pad alcoolizat incepand din centrul zonei alese

376
spre exterior prin miscari circulare
- se lasa alcoolul sa se ususce pe piele pentru a preveni introducerea de alcool subcutanat
in timpul injectiei, ceea ce produce o senzatie de usturime pacientului
- se indeparteaza capacul acului de la seringa
- cu o mana se pliaza pielea din zona aleasa, cu o miscare ferma , formand un pliu de tesut
adipos
- se atentioneaza pacientul ca va simti o intepatura
- se va introduce acul repede, printr-o singura miscae, la un unghi de 45 sau 90 de grade
- se elibereaza pliul cutanat pentru a nu introduce substanta in tesutul sub compresie si a
nu se irita fibrele nervoas
- se aspira pentru a vedea daca suntem intr-un vas de sange
- daca apare sange la aspiratie se va arunca seringa si se va incepe tehnica de la inceput
- nu se aspira atunci cand se fac injectii cu heparina si cu insulina ( nu este necesar la
insulina, iar la heparina poate produce hematom)
- se injecteaza substanta scotandu-se apoi bland dar repede acul, printr-o singura miscare,
sub acelasi unghi sub care a fost introdus
- se acopera locul injectarii cu o compresa sau pad alcoolizat masand bland, circular
pentru a facilita absorbtia medicamentului (masarea nu se va face atunci cand se
adminstreaza insulina sau heparina)
- se indeparteaza compresa si se verifica locul pentru a depista eventualele sangerari sau
echimoze

Consideratii speciale- locul indicat de adminstrare a heparinei este in abdomenul inferior,

sub ombilic
- se va avea intotdeauna in vedere sa se alterneze locurile de injectare pentru a preveni
complicatiile (lipodistrofia, de exemplu, un raspuns imun normal al organismului ce apare
in cazul injectarii repetate in acelasi loc)
- nu se dezinfecteaza cu alcool la administrarea insulinei
- dupa injectarea cu heparina, se mentine seringa cu acul inca 10 secunde inainte de a se
scoate. Se va evita masarea zonei de injectare
- daca apar echimoze la locul injectarii cu heaprina se poate aplica gheata in priele 5
minute dupa injectare si apoi se face compresie
- nu se recapeaza acul pentru a evita inteparea
- materialele folosite se arunca in recipientele potrivite

Injectia intramusculara( im)Injectia intramusculara constituie introducerea unor solutii

izotonice,uleioase sau a unei substante coloidale in stratul muscular prin intermediul unui
ac atasat la seringa.
Scop –terapeutic
Solutii administrate: - sol izotone; sol uleioase ; sol coloidale cu densitate mare.

Resorbtia- incepe imediat dupa adm ; se termina in 3-5 min ; mai lenta ptr sol uleioase
Locul injectiei - muschii voluminosi,lipsiti de trunchiuri importante de vase si nervi :
-reg supero-externa a fesei ;
-fata externa a coapsei in 1/3 mijlocie ;
-fata externa a bratului, in muschiul deltoid.

377
Locul injectei il constituie muschii voluminosi,lipsiti de trunchiuri importante de vase si
nervi,a caror lezare ar putea provoca accidente;in muschii fesieri se evita lezarea nervului
sciatic:
-cadranul super extern fesier -rezulta din intretaierea unei linii orizontale ,care trece prin
marginea superioara a marelui trohanter,pana deasupra santului interfesier ,cu alta
verticala perpendiculara pe mijlocul celei orizontale
-cand pacientul e culcat se cauta ca repere punctuale Smirnov si Barthelmy (punctul
Smirnov este situat la un lat de deget deasupra si inapoia marelui trohanter;punctul
Barthelmy este situatla unirea treimii externe cu cele doua treimi interne aunei linii care
uneste splina iliacaanteroposterioara cu extremitatea santului interfesier)
-cand pacientul este in pozitie sezand ,injectia se poate face in tota regiunea
fesiera,deasupraliniei de sprijin;

Pregatirea echipamentului
- se verifica medicatia prescrisa ca data de expirare, coloratie , aspect
- se testeaza pacientul sa nu fie alergic , in special inaintea administrarii primei doze
- daca medicatia este in fiola, aceasta se dezinfecteaza, se sparge si se trage doza
indicata, scotand aerul din seringa.
- apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare intramusculara
- daca medicamentul este in flacon sub forma de pulbere, se dezinfecteaza capacul de
cauciuc, se reconstituie lichidul , se trage doza indicata, se scoate aerul si se schimba
acul cu cel pentru injectia intramusculara
- tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se dezinfecteaza
capacul flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer, tragand de piston, aceea
cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasa din flacon, se ataseaza apoi la acul din
flacon si se introduce aerul, se intoarce flaconul si seringa se va umple singura cu
cantitatea necesara
- alegerea locului de injectare in injectia intramusculara trebuie facuta cu grija.

Administrarea:- se confirma identitatea pacientului

- se explica procedura pacientului
- se asigura intimitate
- se spala mainile, se pun manusile
- se va avea in vedere sa se roteasca locul de injectare daca pacientul a mai facut recent
injectii intramusculare
- la adulti deltoidul se foloseste pentru injectare de cantitati mici, locul de administrare
uzula fiind fata superoexterna a fesei, iar la copil fata antero laterala a coapsei
- se pozitioneaza pacientul si se descopera zona aleasa pentru injectare
- se invita bolnavul sa-si relaxeze musculatura si sa stea linistit.
- se dezinfecteaza cu un pad alcoolizat prin miscari circulare
- se lasa pielea sa se usuce
- se intinde pielea intre policele si indexul sau mediul mainii stangi.
- se pozitioneaza seringa cu acul la 90 de grade, se atentioneaza pacientul ca urmeaza sa
simta o intepatura, se recomanda sa nu isi incordeze muschiul
- se inteapa perpendicular pielea, patrunzand (4 – 7 cm) cu rapiditate si siguranta cu acul
montata la seringa.
- se sustine seringa seringa cu cealalta mana, se aspira pentru a verifica daca nu vine
sange.
- daca apare sange, se va retrage acul si se va relua tehnica
- daca la aspirare nu apare sange, se va injecta substanta lent pentru a permite muschiului
sa se destinda si sa absoarga gradat medicatia
- dupa injectare se retrage acul ptrintr-o singura miscare, brusca, sub acelasi unghi sub
care a fost introdus

378
- se acopera locul punctionarii cu un pad alcoolizat si se maseaza usor pentru a ajuta
distribuirea medicamentului ( masajul nu se va efectua atunci cand este contraindicat,
cum ar fi la administrarea de fier)
- se indeparteaza padul cu alcool si se inspecteaza locul punctionarii pentru a observa
eventualele sangerari sau reactii locale
- daca sangerarea continua se va aplica compresie locala sau gheata in caz de echimoze
- se va reveni si inspecta locul injectiei la 10 minute si la 30 de minute de ora administrarii
- nu se va recapa acul
- se vor arunca materialele folosite in recipientele specfice de colectare

Incidente si accidente Interventii

-durere vie ,prin atingerea nervului sciatic :-retagerea acului,efectuarea injectiei in alta
sau a unor ramuri ale sale zona

-paralizia prin lezarea nervului sciatic -se evita prin respectarea zonelor de electie
a injectiei

-hematom prin lezarea unui vas

-ruperea acului -extragerea manuala sau chirurgicala

-supuratie aseptica -se previne prin folosirea unor ace su"cient

de lungi pentru a patrunde in masa
-supuratie septica-prin nerespectarea musculara,respectarea asepsiei
asepsiei

-embolie prin injectarea accidentala intr- -se previne prin veri"carea pozitiei acului
un vas a solutiilor uleioase

Injectia intravenoasa (i.v.)

Injectia intravenoasa consta in introducerea solutiilor cristaline, izotonice sau hipertonice
in circulatia venoasa.

Scop

-terapeutic
- explorator -se administreaza substante de contrast de contrast radiologic

Solutii administrate - sol izotone; sol hipertone.

Resorbtia este instantanee

calea intravenoasa este aleasa atunci cand trebuie sa obtinem efectul rapid al solutiilor
medicamentoase sau cand acestea pot provoca distructii tisulare;

Loc de electie

379
- pentru administrarea anumitor medicamente al caror efect trebuie obtinut rapid ca si
pentru corectarea unei hipovalemii, anemii, abordul venos capata o importanta deosebita
in cadrul diverselor conduite terapeutice;
- abordul venos poate fi efectuat periferic sau central;
- abordul venos periferic este realizat de catre asistenta medicala, iar cel central numai de
catre medic;
- alegerea tipului de abord venos si a locului de electie depind de:
- starea clinica a pacientului si criteriul de urgenta in administrare sau nu;
- tipul medicamentului ce trebuie administrat si efectul scontat;
- cantitatea de administrat, durata tratamentului.
- pentru alegerea locului in efectuarea punctiei venoase examinam atent ambele brate ale
pacientului pentru a observa calitatea si starea anatomica a venelor;
evitam regiunile care prezinta ;
- procese recuperative;
- piadermite;
- eczeme;
- nevralgii;
- traumatism,etc.
examinarea o efectuam in urmatoarea ordine:
- plica cotului;
- antebrat;
- fata dorsala a mainilor;
- vena maleolara interna;
- venele epicraniene la sugari si copii;
- la nivelul plicii cotului venele antebratului cefalica si bazilica se anastomozeaza dand
nastere venelor mediana cefalica si mediana bazilica.

Manevre pentru facilitarea palparii si functionarii venelor-aplicam garoul elastic si inclinam

bratul pacientului in jos, abductie si extensie maxima;
-solicitam pacientului sa-si stranga bine pumnul sau sa inchida si sa deschida pumnul de
mai multe ori consecutiv, pentru reliefare venoasa;
- masam bratul pacientului dinspre pumn catre plica cotului;
-tapotam locul pentru punctie cu doua degete;
- incalzim bratul cu ajutorul unui tampon imbibat cu apa calda sau prin introducere in apa
calda;
-efectuam miscari de flexie si extensie a antebratului;

Utilizarea garoului
-garoul elastic se aplica la aproximativ 10 cm deasupra locului punctiei,pentru plica cotului
la nivelul unirii treimii inferioare a bratului cu cea mijlocie;
-strangem garoul in asa fel incat sa opreasca complet circulatia venoasa si controlam pulsul
radial care trebuie sa ramana perceptibil, astfel am intrerupt circulatia arteriala a bratului
prin comprimarea arterei;

Efectuarea injectiei

injectia intravenoasa consta in

-punctia venoasa si
-injectarea medicamentului;
- injectia i.v. nu se efectueaza in pozitia sezand.
- se confirma identitatea pacientului
- se explica procedura pacientului

380
- se spala mainile, se pun manusile- in timpul lucrului ne pozitionam vis-a-vis de pacient;
-aspiram medicamentul din fiola dupa care schimbam acul cu unul de lumen mai mic si
aplicam garoul;
- alegem locul punctiei si il dezinfectam;
-interzis a palpa vena dupa dezinfectare;
- mentinem bratul pacientului inclinat in jos;
- intindem pielea pentru imobilizarea venei si facilitarea penetrarii acului prin cuprinderea
extremelor in mana stanga in asa fel ca policele sa fie situat la 4-5 cm sub locul punctiei,
exercitand miscarea de tractiune si compresiune in jos asupra tesuturilor vecine;
- patrundem cu acul montat la seringa in lujmenul vasului;
- dupa ce am patruns cu acul in lumenul vasului, schitam o usoara miscare de aspirare
pentru a verifica pozitia acului;
- desfacem garoul cu mana stanga.

Injectarea substantei medicamentoase

-mentinem seringa cu mana dreapta fixand indexul si medianul pe aripioarele seringii, iar
cu policele apasam pistonul, introducand solutia lent si verificand pentru control la nevoie
cateterizarea corecta a venei prin aspirare;
-se retrage brusc acul ,cand injectarea s-a terminat
- la locul punctiei se aplica tamponul imbibat in alcool

Ingrijirea ulterioara-se mentine compresiune la locul injectiei cateva minute-se

supravegheaza in continuare starea generala
Consideratii speciale
-in timpul injectarii se va supraveghea locul punctiei si starea generala
-vena are nevoie pentru refacere de un repaus de cel putin 24h ,de aceea nu se vor repeta
injectiile in acceasi vena la intervale scurte
-daca pacientul are o singura vena disponibila si injectiile trebuie sa se repete ,punctiile se
vor face intotdeauna mai central fata de cele anterioare
-daca s-au revarsat,in tesutul perivenos,solutiile hipertone-va fi instiintat medicul pentru a
interveni,spre a se evita necrozarea tesuturilor.
-De evitat incercarile de a patrunde in vena dupa formarea hematomului,pentru ca
acesta ,prin volumul sau ,deplaseaza traiectul obisnuit al venei
- nu se administreaza solutii uleioase in vena
- abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar in cazuri de
urgenta majora si de scurta durata pentru a evita complicatiile tromboembolice si septice;

- pozitia pacientului pentru abordul venei jugulare externe este decubit dorsal,
Trendelenburg 150° cu capul intors contralateral;

- tegumentul gatului il destindem cu policele mainii libere si punctionam vena la locul de

incrucisare cu marginea externa a muschiului sternochidomastoidian;

- abordul venos profund este realizat de catre medi in conditii tip protocol-operator:-
vena jugulara interna, vena femurala, vena subclavic.

Incidente si accidente Interventii

-injectarea solutiei in tesutul perivenos -se incearca patrunderea in lumenul

,manifesta prin tume"erea tesuturilor,durere vasului,continuandu-se injectia sau se

381
 incearca alt loc

-ebalgia produsa prin injectarea rapida a -injectarea lenta

solutiei sau a unor substante iritante

-valuri de caldura ,senzatie de uscaciune in -injectare lenta

faringe

-hematom prin strapungerea venei -se intrerupe injectia

-ameteli,lipotimie,colaps -se anunta medicul

-embolie gazoasa,uleioasa prin injectarea unei -evitarea greselilor-eliminarea aerului din

cantitati marerupe de urgenta injectarea seringa
ri de aer brusc in sistemul vascular sau prin
gresirea caiii de administrare a solutiilor -evitarea introducerii solutiilor uleioase iv
uleioase-se produce decesul bolnavului

-punctionarea si injectarea unei artere-produce -se int

necroza totala a extremitatilor,durere
exacerbata,albirea mainii,degete cianotice

Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe

FacebookTrimiteți către Pinterest

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

1 INTRODUCERE :

382
 Administrarea medicamentelor este una dintre cele mai mari
responsabilitati ale asistentei. Pentru a asigura pacientului o terapie
medicamentoasa e"cienta si corecta, asistenta trebuie sa "e familiarizata cu
indicatiile, dozarile si efectele medicamentului prescris. De asemenea pacientul
trebuie interogat inaintea "ecarei administari despre eventualele reactii alergice
din trecut la substanta respective. Asistenta trebuie sa aiba cunostintele si
abilitatile de a minimiza anxietatea pacientului si de maximize e"cienta
medicamentului (cunoscand modalitatea de administare, timpul etc.)

Caile de administare a medicamentelor:

• Medicamentele pot " administrate pe diverse cai:

calea de administare mucodermica: administrare oculara, vaginala, nazala,
auriculara, transdermala (prin absorbtie), orofaringelal (inhalatii)
• calea de administare enterala: absorbtia medicamentelor prin tractul
gastrointestinal
• calea de administrare parenterala: injectii sau perfuzii intradermale,
subcutanate, intramusculare, intraevenoase, intrarectale, intraosoase,
intraartriale
• cale de administrate endotraheala: administarea medicamentelor in
sistemul respirator cu ajutorul sondei endotraheale
• cale de administare epidurala: administare de medicamente (anestezic sau
analgezice opioide) printr-un cateter introdus peridural
• calea de administare intrapleurala: injectarea de medicamente in spatiul
pleural

Calea de administare a medicamentului determina efectele acestuia. De

exemplu, medicamentele administrate intravenos actioneaza instant deoarece
intra imediat in circulatia sangvina. De aceea antibioticele se fac de obicei
intravenous pentru a determina un raspuns imediat si costant.

Prevenirea erorilor in admnistarea medicatiei

Inaintea admnistarii oricarei medicatii aceasta trebuie comparata cu

medicatia prescrisa de medic din foaia de observatie. Se va veri"ca mental
regula celor cinci “p”:

• pacientul potrivit
• medicamentul potrivit
• doza potrivita
• calea de administare potrivita

383
• timpul (ora) de administare potrivit

Intodeauna se va veri"ca si data expirarii "ecarui medicament pe care il

vom administra.

Totodata, inaintea oricarei administrari medicamentoase se vor avea in

vedere drepturile pacientului:
-dreptul de a stii de ce i se administreaza un anumit medicament si la ce efecte
adverse sa se astepte

-dreptul de a refuza medicatia prescrisa

Au aparut multe facilitate care sa previna erorile de administrare a

medicamentelor, in special pentru cele a caror administrare este cu risc crescut:

• amiodarone
• anticoagulante
• benzodiazepine
• chimioterapice
• dopamine
• dobutamne
• insulina
• lidocaina
• opioide (mor"na)
• trombolitice

Diferitele strategii de prevenire a erorilor de administare a medicamentelor

cu risc crescut constau in prepararea acestora astfel incat ele sa poata "i imediat
perfuzate, asa-numitele “premixed infusion”.
Inainte de administarea lor trebuie veri"cate de catre doua nurse diferite
(dozajul si rata perfuziei).

Efectele medicamentelor si interactiunile dintre ele:

Urmarirea raspunsului la administrarea unui anume medicament necesita

o buna cunoastere a starii pacientului si a efectelor asteptate de la medicamentul
administrat. De exemplu, daca un pacient primind un antiaritmic continua sa
prezinte contractii ventriculare premature, trebuie anuntat medicul ca
medicamentul administrat nu produce efectul scontat.

384
 In cadrul monitorizarii e"cientei unei anume terapii medicamentuoase,
trebuie luate in calcul si rezultatele testelor de laborator, care pot indica un efect
terapeutic, un efect advers sau un nivel toxic. De exemplu, timpii de protrombina
ajuta la evaluarea efectului administarii de heparina, sau nivelul scazut al
potasiului poate " un semn al efectelor adverse ale unui diuretic. Unele
medicamente insa pot afecta rezultatul testelor de laborator, cauzand asa-zisele
rezultate “fals pozitive”. De exemplu, codeina poate creste presiunea
intracraniana.

Se va monitoriza cu atentie starea pacientului. Anumite modi"cari ca

scaderea sau cresterea in geutate pot afeta actiunea anumitor medicamente. Alti
factori ca varsta pacientului, constitutia "zica, sexul, statusul emotional pot
afecta, de asemenea, rapunsul pacientului la admnistraea medicamentelor.

Deoarece majoritatea pacientilor primesc mai mult de un medicament,

trebuie,de asemenea, avute in vedere interactiunile dintre ele. O interactiune
intre medicamente inseamna o schimbare in absorbtia, distributia, metabolismul
si excretia acestuia, care poate aparea la administrarea altui medicament sau
imediat dupa aceea. O interactiune de dorit folosita ca baza in terapiile
medicamentuoase combinate, este potentarea efectului unui medicament,
ajutarea mentinerii unui anumit nivel sangvin sau mnimalizarea efectelor
adverse, cu ajutorul altui medicament. Pe de alta parte, anumite interactiuni pot
avea rezultate nedorite ca diminuarea efectului unu medicament, sau, din contra,
maximizarea sa pana la efect toxic. De exemplu, pacientii fumatori necesita doze
mai mari de teo"lina (medicament administart cu precadere in astm bronsic si
care se metabolizeaza in "cat) decat pacientii nefumatori, deoarece la fumatori
se activeaza enzimele oxidative din "cat care cresc metabolizarea teo"linei.

Urmarirea efectelor adverse

La administrarea unu medicament este necesara reunoasterea si

identi"carea efectelor adverse, reactiilor toxice si alergiilor medicamentuoase.
Unele efecte adverse sunt trecatoare si de intensitate redusa, pacientul
dezvoltand o toleranta fata de medicament. Altele necesita o schimbare a
terapiei medicamentuoase.

O reactie toxica la un medicament poate "i acuta, datorata dozelor

excesive, sau cronica, datorata acumularii progresive a medicamentului in corp.
De aemenea, reaciile toxice pot aparea ca rezultat al modi"carii metabolismului
sau excretiei care determina astfel cresterea nivelului medicamentului in sange.

O reactie alergica la un medicament este rezultatul unei reactii antigen-

anticorp. Reactia poate "i de la o urticarie banala pana la soc ana"lactic. De
aceea inaintea administarii medicamentelor se veri"ca eventualele reacti

385
 alergice. In principiu, testul alergic se face inaintea administrarii primei doze
dintr-un medicament. De asemenea trebuie avut in vedere ca un istoric alergenic
negativ la un anume medicament nu exclude posibilitatea aparitiei reactiei
alergice in prezent sau viitor.

Alte efecte adverse ale medicamentelor pot "i dependenta si reactiile

idiosincrazice (care apar la personae cu anumite de"cite genetice).

Orice administrare de medicament, calea de administrare, dozajul, refuzul

pacientuli, aparitia efectelor adverse, trebuie noti"cate corect si eligibil in planul
de ingrijire cu semnatura asistentei.

2 ADMINISTRAREA MUCODERMALA A
MEDICAMENTELOR

2.1 MEDICATIE CU CALE DE ADMINISTRARE DERMICA:

Medicamentele din aceasta categorie se aplica direct pe piele. Acestea

sunt lotiuni, creme, unguente, pudre, sampoane, aerosoli, patch-uri (plasturi
medicamentosi).

Aceste medicamente sunt absorbite prin epiderma pana la derma. Gradul

de absorbtie depinde de vascularizarea zonei respective.

Nitroglicerina, fentanylul, nicotina sunt folosite pentru efectele lor

sistemice. Dar cele mai multe medicamente cu cale de administare dermica sunt
folosite pentru efectul lor local.

De obicei medicamentele transdermice trebuie aplicate de doua-trei ori pe

zi pentru a avea efectele dorite.

Materiale necesare:

• medicatia
• manusi

386
• apasator de limba steril
• comprese sterile
• pansamente transparente semipermeabile
• leucoplast

Administrarea:

 se veri"ca, ca medicatia sa corespunda cu prescriptia medicului

 se veri"ca data expirarii medicamentului
 se veri"ca identitatea pacientului
 se explica procedura de aplicare deoarece majoritatea pacientilor, dupa
externare, vor continua sa–si administreze singuri medicamentul.
 se asigura intimitatea pacientului
 se spala mainile
 se pun manusi
 pacientul este asezat intr-o pozitie confortabila care sa permita accesul la
zona care trebiuie tratata
 se descopera zona care trebuie tratata. Se veri"ca, ca mucoasa sau pielea
sa "e intacte(mai putin in cazurile cand sunt tratate leziunile pielii, cum ar
"i ulcerele) deoarece aplicarea pe pielea cu leziuni pate determina
absorbtia medicamentuoasa sistemica si irtatii
 daca este necesar se curate pielea de secretii, cruste, celule moarte sau
urmele vechilor aplicatii medicamentuoase, apoi se schimba manusile

Aplicarea cremelor sau unguentelor:

 se deschde recipientul punandu-se capacul cu fata exterioara in jos pentru

a se evita contamonarea suprafetei interioare a capacului
 se desface apasatorul de limba steril si se ia cu ajutorul lui crema sau
unguent si se pune in mana cu manusa
 se aplica apoi crema sau unguentul pe suprafata afectata prin miscari
lente, usoare, in sensul cresterii "relor de par
 pentru a evita contaminarea medicamentului se va folosi de "ecare data
alta spatula pentru a lua crema din recipient

Inlaturarea unguentelor:

 se spala mainile si se pun manusi

 se toarna solvent pe manusi si se aplica pe zona cu unguent in sensul
cresterii "relor de par

387
  se imbiba o compresa sterile cu solvent si se indeparteaza bland unguentul
 excesul ramas se sterge cu o compresa sterile
 se va evita frecarea zonei pentru a nu produce iritatii

Administrarea altor medicamente

Administrarea medicamentelor sub forma de sampon:

Medicamentele sub forma de sampon includ agenti keratolitici si citostatici,

solutii linden si se folosesc in tratarea matretii, psoriazisului, eradicarea
paduchilor etc.

Deoarece instructiunile de aplicare pot varia de la o "rma producatoare la

alta, se va citi pe eticheta samponului cantitatea indicate pentru spalare.

Se va evita ca samponul sa intre in contact cu ochii. Daca se intampla

totusi,trebuie spalati imediat cu multa apa. De asemenea, se va evita contactul
samponului cu cavitatea bucala. Anumite sampoane care contin agenti citostatici
sunt extreme de toxice daca sunt ingerate.

Administrarea:

 pregatirea pacientului
 se agita samponul pentru a uniformiza continutul sau a mixa solutiile
componente
 se uda bine cu apa parul pacientului
 se aplica cantiatea indicat de sampon
 se spala parul si scalpul cu samponul aplicat fara a folosi unghiile
 se lasa samponul sa-si faca efectul conform indicatiilor din prospect (de
obicei 5-10 min)
 se clateste cu apa din abundenta
 se sterge parul si se usuca
 dupa uscare se piaptana sau se perie parul pacientului
 daca este nevoie se foloseste piaptene "n cu dintii desi pentru inlaturarea
eventualelor oua de paduchii

Administrarea aerosolilor spray:

388
  se agita flaconul pentru a mixa compozitia daca este cazul. Se tine recipientul la 15-30
cm de piele si se pulverizeaza o pelicula fina de medicament pe zona care trebuie
tratata

Aplicarea pudrei:

 pentru a aplica pudra se usuca suprafata pielii dupa ce a fost curatata de

reziduuri, colectii
 se aplica un strat subtire de pudra pe zona care trebuie tratata

Consideratii speciale:

 pentru a pastra medicamentul pe zona tratata si pentru a nu se imprastia

pe hainele pacientului se poate acoperii zona cu o compresa sau cu un
pansament semipermeabil transparent
 daca se aplica medicatia pe mana sau piciorul pacientului, se poate
aacoperi apoi zona tratata cu manusa de bumbac respective soseta de bumbac
 se va veri"ca frecvent zona tratata pentru depistarea precoce a
eventualelor iritatii, reactii alergice
 nu se va aplica nicioadata medicamentul fara a curate zona tratata de
vechea aplicare pentru a preveni astfel iritatia pielii prin acumulare de reziduuri
medicamentuoase vechi
 purtarea manusilor este obligatorie si pentru a preveni absorbtia
medicamentului prin pielea mainilor asistentei
 pansamentele si manusile folosite vor " aruncate la deseuri contaminate
 aplicarea unguentelor pe mucoase se va face in cantitati mult mai mici
decat pe piele deoarece mucoasele sunt de obicei umede si absorb unguentul
mult mai repede decat pielea

2.2 ADMINISTRATIA TRANSDERMALA A MEDICATIEI :

Printr-un patch adeziv sau un unguent dozat aplicat pe piele, substanta

medicamentuoasa este eliminat constant, controlat, direct in circulatia sangvina,
obtinandu-se un efect sistemic prelungit.

Medicatia transdermala folosita este nitroglicerina (in controlul anginelor),

scopolamina (folosita ca antiemetic), estradiolul (folosit in postmenopauza),

389
 clonidina (folosita in hipertensiune), nicotina (folosita la cei care doresc sa se lase
de fumat) si fentanylul (un analgezic opioid folosit pentru controlul durerii
cornice).

Unguentul cu nitroglicerina dilata coronarele pentru aproximativ 4 ore pe

cand un patch cu nitroglicerina va produce acelasi efect pentru mai mult de 24
de ore.Un patch cu scopolamina atenueaza greata pentru mai mult de 72 de ore,
patch-ul cu estradiol are efect o saptamana, cel cu nicotina 24 de ore, iar cel cu
fentanyl pentru 72 de ore.

Contraindicatiile de patch-uri transdermale sunt reactiile alergice la

medicamentul respectiv sau pielea iritata.

Materiale necesare:

• manusi
• medicatie prescrisa
• bandaj adeziv
• bandaj transparent semipermeabil

Administrare:

 se veri"ca medicatia prescrisa cu cea primita de la farmacie

 se spala mainile si se pun manusi
 se veri"ca eticheta medicamentului si data expirarii
 se veri"ca identidatea pacientului
 se explica procedura pacientului
 se inlatura medicatia anterioara

Aplicarea unguentului transdermal:

Cel mai folosit unguent transdermal, folosit pentru efectul sau sistemic,
este nitroglicerina. Se foloseste pentru a dilata vasele sangvine si pentru a
imbunatatii irigarea cardiaca la pacientii cu ischemie cardiaca sau angina
pectorala.

 mai intai se masoara si se noateaza tensiunea arteriala a pacientului

 se inlatura unguentul anterior daca este cazul

390
  se masoara cantitatea de unguent prescrisa (pe o hartie marcata care se
otine o data cu unguentul) si se aplica direct pe piele (de obicei pe piept sa
brat)
 se poate acoperii zona cu pansament transparent semipermeabil pentru a
creste absorbtia medicamentului
 se va remasura tensiunea arteriala dupa cinci minute de la aplicarea
uguentului. Daca aceasta scade brusc si pacientul acuza dureri de cap va "
anuntat medicul imdeiat pentru a reduce doza
 se indica pacientului sa stea lungit in pat sau sezand in scaun imediat dupa
aplicarea unguentului
Aplicarea patch-urilor transdermale:

 daca pacientul va primi medicatie transdermala trebuie sa "e instruit cu

atentie asupra folosirii corecte a acesteia, deoarece dintre ei vor continua
sa si le administreze singuri acasa
 se va explica pacientului ca patch-ul are mai multe straturi. Stratul care sta
in contact direct cu pielea contine o mica cantitate de sunbstanta
medicamentuoasa si permite intrarea acesteia in circulatia sangvina.
Urmatorul strat controleaza eliberarea treptata a medicamentului din
portiunea principala a patch-ului. Al treilea strat contine principala doza de
medicament. Ultimul strat, cel exterior, consta intr-o bariera din poliester si
aluminiu.
 pacientul va " invatat sa-si apice patch-ul in locuri potrivite cum ar "
partea superioara a bratului sau pieptulin spatele urechii, evitand sa atinga
gelul. Zona de aplicare trebuie sa "e uscata si fara par
 va " invatat sa alterneze locurile de aplicare de "ecare data cand schimba
patch-ul, pentru a evita iritatiile pielii
 nu-si va aplica patch-ul cu piele cu leziuni, nici in spatele genughiului sau
cotului
 dupa aplicare isi va spala mainile pentru a indeparta eventualele urme de
gel
 daca uda accidental suprafata cu gel sau scapa patch-ul pe jos va trebui sa
il inlocuiasca cu unul nou plasat in alt loc
 va trebui sa-si aplice patch-ul la aceeasi ora pentru a asigura continuitatea
tratamentului
 noul patch il va aplica cu 30 de minute inainte de al indeparta pe cel vechi
 se scrie data si ora aplicarii patch-ului pe suprafata lui exterioara

Consideratii speciale:

 cand i se administreaza patch-ul cu scopolamine sau fentanyl pacientul nu

are voie sa sofeze pana cand nu se instaleaza raspunsul la medicatia
administrate
 pacientul va "i monitorizat pentru depistarea precoce a efectelor adverse
(durere de cap, hipotensiune la administrarea de nitroglicerina etc)

391
 2.3 ADMINISTRAREA MEDICATIEI PE CALE OCULARA:

Medicatia oculara (picaturi, unguente) are scop atat diagnostic cat si

terapeutic. Picaturile de ochi pot " folosite in timpul examenului oftalmologic
pentru a anestezia ochiul, a dilata pupila facilitand examinarea, a evidentia
corneea pentru examinare. Medicatia oculara poate de asemenea sa "e folosita
pentru lubre"erea ochiului, tratament (glaucom, infectii oculare), protectia vederii
la nou-nascut, lubre"erea orbitelor pentru introducerea protezelor oculare.

Intelegerea efectelor oculare a medicatiei administrate pe aceasta cale

este foarte importanta deoarece anumite medicamente pot cauza afectiuni sau
serioase efecte negative. De exemplu, acetilcolinergicele, care sunt frecvent
folosite in timpul examinarii ochiului, pot grabi aparitia glaucomului la pacienti cu
predispozitie pentru aceasta boala.

Materiale necesare:

• medicatia prescrisa
• manusi
• apa calda sau solutie normala salina
• comprese sterile
• pansamente oculare

Pregatirea materialelor:

• se va veri"ca daca medicatia este pentru aministrare oculara si data

expirarii
• se noteaza data primei folosiri a aconului (dupa deschidere se va folosi
cel mult 2 saptamani pentru a evita contaminarea)

392
• se veri"ca ca solutia medicamentoasa oftalmica sa nu "e decolorata,
precipitata etc (se va avea in vedere ca majoritatea solutiilor oftalmice sunt
suspensii si au un aspect tulbure). Nu se vor folosi solutiile care par anormale ca
aspect
• daca capatul tubului cu unguent oftalmic a facut crusta, aceasta se va
elimina intr-o compresa sterila

Administrarea:

 compara medicatia prescrisa de medic cu cea primita de la farmacie

 se spala mainile
 ne asiguram ca stim exact care ochi trebuie tratat deoarece medicul poate
prescrie medicamente si doze diferite pentru cei doi ochi
 se veri"ca identitatea pacientului
 se va explica procedura pacientului si i se va asigura intimitatea
 se pun manusile
 se indeparteaza cu blandete pansamentele daca exista
 se vor curata secretiile intai in jurul ochiului cu comprese sterile si apa
calda sau solutie normal salina. Apoi, i se cere pacientului sa inchida ochiul
si se va curata din interior spre exterior cu comprese sterile diferite pentru
"ecare orbita
 pentru a indeparta crustele din jurul ochiului se pot mentine pe ochi
comprese umede sterile timp de 1,2 minute. Se va repeta procedeul pana
cand crustele vor putea " indepartate cu usurinta.
 pacientul va sta culcat sau sezand, cu capul dat pe spate si inclinat pe
partea cu ochiul afectat

Administrarea medicamentelor prin instilatii oculare;

• se detaseaza capacul picuratorului daca este necesar si se trage solutie in

pipeta. Se va avea in vedere sa nu se contamineze capatul picuratorului
• inaintea administrarii se va invata pacientul sa priveasca in sus si in
departare. Astfel corneea va " intr-o pozitie care sa minimalizeze riscul de a "
atinsa daca pacientul clipeste involuntar in timpul administrarii
• se poate sprijini mana cu picuratorul pe fruntea pacientului fara a a atinge
capatul acestuia, iar cu cealalta mana se va trage in jos cu blandete pleoapa
inferioara si se va instila medicamentul in sacul conjunctival
• se va evita sa se aplice picaturile direct pe globul ocular pentru a nu
provoca disconfort pacientului.
• daca se vor adminstra mai multe medicamente , se va astepta cel putin 5
minute intre instilari
• se vor numara cu atentie picaturile administrate pentru a nu gresi doza
indicata
• dupa administrare se da drumul cu blandete pleoapei inferioare si se cere
pacientului sa clipeasca pentru distribuirea uniforma a medicamentului
administrat

393
• daca se adminstreaza un unguent oftalmic se aplica un strat subtire de-a
lungul sacului conjunctival dinspre interior spre exterior. Se roteste tubul cu
unguent pentru a "naliza aplicarea
• dupa administrare si eliberarea pleoapei inferioare se cere pacientului sa
inchida ochii si sa-si roteasca globii oculari pentru o distributie uniforma a
medicamentului
• daca se aplica mai multe unguente oftalmice se va astepta cel putin 10
minute intre administrari

Adminstrarea medicatiei prin aplicarea de discuri oculare:

Discurile oculare sunt mici si exibile, si sunt formate din trei straturi: doua
exteriare si unul de mijloc, care contine medicamentul. Discul medicamentos
pluteste intre pleoapa si sclera si poate " purtat chiar in timpul innotului sau
activitatilor sportive. Prin administrarea tratamentelor oculare sub forma de
discuri medicamentoase pacientul este scutit de grija de a-si adminstra picaturi
oculare la anumite intervale de timp. Dupa ce discul este plasat, lichidele oculare
il umezesc eliberandu-se astfel medicamentul pe care il contine. Lentilele de
contact si umiditatea oculara nu afecteaza discurile. Discul ocular poate elibera
medicamentul pe care il contine chiar si o saptamana de la aplicare. (cum ar "
discurile care contin pilocarpina, folosita in tratamentul glaucomului).
Contraindicatiile folosirii discurilor oculare sunt conjunctivitele, keratitele,
dezlipirile de retina si alte afectiuni in care constictia pupilara trebuie evitata.

Aplicarea discurilor oculare:

Este indicat sa se aplice discurile inainte de culcare pentru a minimaliza

efectele si disconfortul determinat de incetosarea vederii, care apare de obicei
imediat dupa adminstrare.

• se spala mainile si se pun manusi

• se trage un disc din pachet
• se trage cu blandete pleoapa inferioara si se plaseaza discul in sacul
conjunctival. Discul trebuie asezat orizontal , nu vertical
• se reaseaza pleoapa peste si deasupra discului. Daca discul inca se vede
se va trage din nou pleoapa inferioara si se va reaseza peste disc. Se poate
sugera pacientului sa-si ajusteze pozitia discului presand foarte usor pe pleapa
inferioara inchisa.Va "i avertizat sa nu se frece la ochi pentru a nu se rani

394
• daca discul aluneca afara accidental, se va spala in apa rece si se va aplica
din nou
• daca pacientul necesita aplicarea discurilor la ambii ochi, acestea se vor
administra si indeparta in acelasi timp pentru a primi medicatie concomitent la
ambii ochi
• daca discul aluneca in repetate randuri va " aplicat sub pleoapa superioara
.Pentru aceasta, se ridica si se indeparteaza de globul ocular cu blandete pleoapa
superioara si se va pozitiona discul in sacul conjunctival. Se reaseaza pleoapa la
loc si se cere pacientului sa clipeasca de cateva ori. De asemenea, pacientul isi
poate pozitiona discul presand cu blandete pleoapa superioara inchisa
• daca pacientul va continua medicatia acasa, el trebuie invatat cu atentie
modul de aplicare si de indepartare a discurilor. Cu timpul, pacientului i se va
parea din ce in ce mai usor aplicarea discurilor, obisnuindu-se cu manevrele
necesare si cu senzatia respectiva
• pacientul va "i avertizat asupra eventualelor efecte adverse ale folosirii
discurilor medicamentoase oculare( de exemplu la administrarea de pilocarpina):
senzatia de corp strain intraocular, roseata ochiului, prurit, edem , intepaturi,
lacrimare, dureri de cap. Multe simptome vor disparea dupa aproximativ 6
saptamani de folosire. Daca totusi acestea persista si sunt puternice, trebuie
anuntat medicul imediat.

Indepartarea discurilor oculare:

Indepartarea discurilor oculare se poate face "e cu un deget "e cu doua.

Dupa ce se spala mainile si se pun manusile se indeparteaza pleoapa inferioara
pentru a "i evidentiat discul si cu aratatorul de la cealalta mana se va impinge
trage discul prin alunecare in afara sacului conjunctival. De asemenea, se poate
prinde discul cu doua degete si se scoate afara.

Daca discul este sub pleoapa superioara se vor aplica miscari blande ,
circulare pe pleaoapa inchisa a pacientului, dirijandu-se discul spre coltul ochiului
(nu peste cornee) si de acolo in sacul conjunctival al pleoapei inferioare de unde
se va scoate prin manevra descrisa mai sus.

Consideratii speciale:

 daca se adminstreaza medicatie oculara cu absorbtie sistemica (de

exemplu atropina), se va presa bland cu degetul pe coltul intern al ochiului
respectiv timp de 1-2 minute dupa instilare in timp ce pacientul tine ochii
inchisi. Aceasta manevra va impiedica medicamentul sa se reverse in
ductul lacrimal
 daca se adminstreaza medicatie la ambii ochi se va folosi cate o compresa
curata pentru "ecare pentru a indeparta surplusul de medicament care se
poate scurge din ochi

395
  daca medicamentul are pipeta separat se va descarca orice rest de
medicament din aceasta in acon evitandu-se sa se atinga de ceva
 pentru a evita contaminarea, este indicat ca un medicament sa nu "e
folosit la mai multi pacienti
 daca se indica adminstrarea de picaturi si unguent la acelasi pacient,
picaturile se vor adminstra primele
 ca si complicatii, anumite medicamente adminstrate pe cale oculara pot
determina arsuri temporare, prurit si roseata, si rareori efecte sistemice
 daca necesita continuarea tratamentului acasa, pacientul trebuie invatat
efectuarea corecta a manevrelor de adminstrare

2.4 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN PICATURI AURICULARE:

Instilatiile auriculare se folosesc pentru tratamentul infectiilor si

inamatiilor urechilor, indepartarea cerumenului, anestezie locala, sau
indepartarea insectelor ajunse accidental in ureche.

Instilatiile auriculare sunt in principiu contraindicate pacientilor cu

perforatie de timpan, dar se pot totusi efectua anumite manevre sterile.

De asemenea, instilatiile cu hidrocortizon sunt contraindicate pacientilor cu

herpes, alte infectii virale, fungi etc.

Materiale necesare :

• picaturile prescrise
• sursa de lumina
• aplicator cu capatul de bumbac
• bol cu apa calduta
• dopuri urechi din bumbac

396
Pregatirea medicamentelor:

• pentru a preveni efectele adverse ce pot apare la administrarea de instilatii

auriculare prea reci (vertij, greata , durere) se vor pregati instilatiile la
temperatura camerei "e tinandu-le intr-un bol cu apa calda "e incalzind
aconul in mana, si se vor testa pe incheietura mainii inainte de aplicare
• daca se va folosi picurator de sticla se va veri"ca integritatea acestuia
pentru a nu rani canalul auditiv

Adminstrarea :

 se spala mainile
 se veri"ca identitatea pacientului
 se va veri"ca medicamentul care trebuie administrat, dozajul si ne
asiguram ca stim exact care este urechea afectata
 se asigura intimitate pacientului
 se aseaza pacientul culcat pe partea opusa urechiei afectate
 se pozitioneaza canalul auditiv (la adult se trage ureche in spate si in sus,
la copil in spate si in jos) pentru o mai buna patrundere a medicamentului
 se va sterge orice secretie observata cu aplicatorul cu capat de bumbac,
deoarece orice colectie poate reduce efectul medicamentului
 se veri"ca medicamentul care trebuie adminstrat ca data de expirare si se
compara inca o data cu indicatia medicului
 cu urechea corect pozitionata se aplica numarul indicat de picaturi tinand
in asa fel picuratorul incat picaturile sa "e aplicate nu direct pe timpan ci
pe peretele canalului auditiv, pentru a dimuna disconfortul pacientului
 se mentine urechea in acceasi pozitie pana cand medicamentul dispare cu
totul in interiorul canalului auditiv, apoi este eliberata in pozitia obisnuita.
 se cere pacientului sa ramana culcat inca 5-10 mkinute pentru a lasa
medicamentul sa "e absorbit si se poate pune un dop de bumbac pentru a
impiedica scurgerea medicamentului, avand grija sa nu "e introdus prea
adanc pentru a nu crea presiune in canalul auditiv
 se curata si usuca ureche externa
 daca este indicat se va repta aceeasi procedura in cealalta ureche dupa cel
putin 10 minute
 se spala mainile

Consideratii speciale:

 Canalul auditiv este in mod normal foarte sensibil, iar atunci cand are
anumite afectiuni, aceasta sensibilitate creste, de aceea se recomnda o
blndete deosebita in efectuarea manevrelor

397
  Se vor spala mainile inainte si dupa efectuarea instilatiilor cat si intre
aplicatii daca se indica adminstrarea la ambele urechi
 Pentru a preveni ranirea timpanului, nu se va introduce niciodata
aplicatorul cu capat de bumbac dincolo de punctul care se poate vedea cu
ochiul liber
 Daca se indica administrare de picaturi si unguent, se vor aplica intai
picaturile
 Daca necesita continuarea tratamentului acasa, pacientul trebuie invatat
cu atentie metoda corecta de adminstrare
 Daca pacientul prezinta vertij, se vor ridica barele de protectie ale patului
in timpul adminstrarii si se va evita ridicarea brusca sau grabita dupa
terminarea procedurii, pentru a nu-i accentua vertijul.
 Pacientul trebuie supravegheat pentru a observa eventualele reactii
adverse ca: vertij, greata, colectii, durere etc

2.5 ADMINISTRAREA MEDICATIEI PE CALE NAZALA:

Medicatia pe cale nazala poate " sub forma de picaturi, spray sau aerosoli
(folosind un nebulizator).

Majoritatea medicamentelor administrate in acest fel produc mai degraba

efecte locale decat sistemice. Multe medicamente cu cale de administrare nazala
sunt vasoconstrictoare, folosite pentru ameliorarea congestiei nazale.

Alte tipuri de medicamente folosite pe aceasta cale sunt antisepticele,

anestezicele si corticosteroizii. Anestezicele locale pot " adminsitrate pentru
asigurarea confortului pacientului in timpul unei examinari rinolaringeale,
laringoscopii, bronhoscopii sau intubatii endotraheale. Corticosteroizii reduc
inamatia in sindroamele alergice sau inamatorii sau atunci cand pacientul are
polipi nazali.

Materiale necesare:

• medicatia prescrisa
• manusi
• tavita renala

398
Administrarea:

 se reveri"ca medicatia prescrisa de medic cu cea ridicata de la farmacie,

data expirarii medicamentului, concentratia
 se con"rma identitatea pacientului
 se explica procedura pacientului pentru a ne asigura de colaborarea sa si
pentru a-i reduce anxietatea
 se asigura intimitate pacientului
 se spala mainile si se pun manusi
 se pozitioneaza pacientul corect, in functie de manevra pe care vrem sa o
efectuam.

Administrarea de picaturi nazale:

 pentru a i se administra picaturi, pacientul trebuie pozitionat culcat cu

capul usor inclinat spre zona afectata.
 se "xeaza o nara ridicand-o usor si asezand picuratorul exact la ori"ciul de
intrare. Picuratorul se va indrepta in sus si spre linia mediana a nasului,
mai degraba decat in jos entru ca medicamentul sa se duca inspre spatele
cavitatii nazale nu in gat.
 se introduce apoi picuratorul aproximativ 1 cm in nara fara a o atinge si se
adminsitreaza doza prescrisa de medicament.
 pentru a evita ca medicamentul sa curga afara din nara se indica
pacientului sa-si mentina pozitia inca 5 minute de la administrare si sa
respire pe gura, permitand astfel medicamentului sa efectueze constrictia
mucoasei si sa diminueze congestia nazala.
 pacientul poate expectora in tavita daca medicamentul a ajuns in gura sau
gat.
 se va sterge cu o compresa curata excesul de medicament de pe fata
pacientului, daca este cazul
 se va spala picuratorul cu apa calda si va "i lasata sa se usuce, "ind
indicat sa se foloseasca doar la acelasi pacient.

Administrarea de spray-uri nazale:

 pacientul este pozitionat "e ridicat cu capul dat pe spate, "e culcat, cu
umerii ridicati, capul dincolo de marginea patului, in hiperextensie. Se va
sprijini capul pacientului astfel pozitionat.
 se inlatura capacul spray-ului

399
  se astupa o nara a pacientului si se introduce capatul aconului in cealalta
nara
 pacientul este instruit sa inhaleze eliberand concomitent un o doza de
medicament repede si ferm, dupa care pacientul va expira pe gura.
 daca este necesar se va repeta manevra in aceeasi nara sau in cealalta
 pacientul este instruit sa isi mentina pozitia inca cateva minute dupa
administrare, sa inspire bland pe nas si sa expire pe gura, sa evite sa isi
sue nasul cateva minute.

Administrarea de medicamente sub forma de aerosoli:

 pacientul este rugat sa-si sue nasul

 se agita aconul inainte de utilizare si se indeparteaza capacul
 se tine aconul intre degetul mare si aratator
 se indica pacientului sa isi dea capul pe spate si se introduce capatul
aconului intr-o nara in timp ce o acoperim pe cealalta
 se elibereaza o doza de medicament printr-o miscare ferma si rapida
 se agita din nou aconul si se introduce si in cealalta nara
 se indeparteaza adaptatorul aconului, se spala cu apa calduta si se lasa
sa se usuce "ind indicat sa se foloseasca doar la acelasi pacient

Consideratii speciale:

 tuburile sub presiune (ca sprayurile si aerosolii) trebuie veri"cate sa nu "e

accidentate sau perforate.
 Pentru a evita contaminarea si raspandirea infectiilor, acoanele se
eticheteaza si se folosesc doar la un pacient
 Pacientul trebuie invatat sa isi administreze singur si corect
medicamentele daca este necesar sa continue administrarea si acasa
 Pacientul trebuie avertizat sa nu si adminstreze medicatia un timp mai
indelungat decat este prescris, deoarece aceasta isi pot pierde efectul
terapeutic sau dimpotriva, pot da dependenta
 Pacientul trebuie informat asupra posibilelor efecte adverse ale
tratamentului cat si a anumitor particularitati ale medicamentelor
administrate (de exemplu, la administrarea de corticosteroizi sub forma de

400
 spray sau aerosoli, efectul poate aparea la un interval cuprins intre 2 zile si
2 saptamani)
 Pacientul va " invatat sa isi mentina o buna igiena orala si nazala

2.6 Administrarea medicamentelor pe cale vaginala:

Medicatia vaginala cuprinde supozitoare, ovule, creme, geluri si unguente.

Acestea se folosesc "e ca tratament al infectiilor locale (vaginite, trichomonas
vaginalis), "e ca antiinamatoare sau contraceptive.

Medicatia care se adminstreaza pe cale vaginala poate " nsotita de un

aplicator care usureaza plasarea medicamentului.Medicatia adminstrata pe
acesta cale este e"cienta daca pacienta va sta culcata dupa adminstrare pentru
a e vita pierderile de medicamente prin scurgere.

Materiale necesare:

• medicatia prescrisa
• lubri"ant
• manusi
• comprese
• pensa sau aplicator daca este necesar

Administrare:

 este indicata administrarea medicatiei pe cale vaginala , inainte de

culcare, pentru ca pacienta sa ramana astfel cat mai mult timp intinsa
 se veri"ca medicatia prescrisa de medic cu cea ridicata de la farmacie
 se con"rma identiatea pacientei
 se spala mainile
 se explica procedura pacientei si i se asigura intimitate
 se cere pacientei sa micioneze inainte de administrare
 pacienta poate " intrebata daca doreste sa-si adminstreze singura
medicamentul. Daca da, va " instruita corespunzator.

401
  pacienta va " asezata in pozitia corespunzatoare (cea ginecologica) si i se
va expune doar perineul

Administrarea supozitoarelor pe cale vaginala:

 se scoate supozitorul din invelis si, daca este necesar, se lubre"aza cu un

lubre"ant pe baza de apa
 se pun manusi si se evidentiaza vaginul
 cu un aplicator sau cu ajutorul indexului se introduce supozitorul
apoximatov 5 cm in interiorul vaginului
 miscarile de introducere ale medicamentelor intravaginale trebuie sa "e
initial in jos, spre coloana vertebrala si apoi in sus si in spate, spre cervix)

Administrarea de creme, geluri sau unguente pe cale vaginala:

 acestea sunt insotite intotdeauna de un aplicator special care se ataseaza

la tubul de unguent, crema, gel care se va presa usor pentru eliberarea
cantitatii dorite
 se pun manusile, se expune vaginul si se aplica intocmai ca la supozitoare

Consideratii speciale:

 pentru a nu se murdari hainele si patul pacientei acestea se pot proteja cu

o aleza
 pacienta este sfatuita sa ramana in pat cat mai mult posibil pentru
urmatoarele cateva ore
 supozitoarele trebuie pastrate la frigider deoarece se topesc la
temperatura camerei
 daca pacienta va continua tratamentul acasa trebuie sa ne asiguram ca si-
a insusit corect tehnica de administrare
 pacienta este atentionata sa nu foloseasca tampoane vaginale dupa
adminstrare de medicamente intravaginal deoarece acestea pot absorbi
medicamentele adminstrate
 pacienta trebuie atentionata sa evite contactele sexuale pe durata
tratamentului
 pacienta va " informata asupra eventualelor reactii adverse ( iritatii locale)
care vor trebui comunicate medicului

402
 3 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ENTERALA

3.1. MEDICATIA ORALA:

Deoarece medicamentele cu cale de adminstrare orala sunt cele mai lipsite

de risc, mai ieftine si mai convenabile ca mod de adminstrare, o mare parte din
tratamentele medicamentoase se adminstreaza pe aceasta cale.

Astfel, pe aceasta cale se pot administra tratamente sub forma de: tablete,
capsule, siropuri, elixiruri, pudre, suspensii, uleuri, granule etc. Unele necesita
preparare speci"ca inainte de adminstrare: uleiurile, suspensiile, granulele.

De cele mai multe ori, medicatia orala este prescrisa in doze mai mare
decat echivalentul sau parenteral, deoarece, dupa absorbtia in tractul
gastrointestinal, o parte din medicatie este distrusa de "cat si eliminata inainte
de a intra in circulatia sistemica.

Dozele mediamentoase orale normale pentru un adult pot " periculoase

pentru un varstnic.

Tratamentul pe cale orala este contraindicat pacientilor inconstienti, celor

care prezinta varsaturi, cat si celor care din diverse motive nu pot inghiti.

Materiale necesare:

• medicatia prescrisa
• recipient pentru medicamente
• pahar apa sau suc pentru copii

Administrare:

 se veri"ca cu atentie medicatia prescrisa de medic si se compara cu cea

primita de la farmacie

403
  se spala mainile
 se veri"ca data expirarii medicamentelor
 se con"rma identitatea pacientului
 se veri"ca starea pacientului (constienta) si semnele vitale. O schimbare in
starea acestuia poate justi"ca schimbarea sau anularea medicatiei (de
exemplu, nu se vor mai administra antihipertensive la un pacient care
prezinta hipotensiune)
 se administreaza medicatia impreuna cu apa sau alt lichid adecvat
 siropul nu se adminstreaza cu apa pentru a nu-i diminua efectul
 daca este necesar, se vor sfarama tabletele pentru a facilita inghitira lor
 se va sta langa pacient pana cand acesta va inghiti medicamentul si daca
este nevoie, se va veri"ca deschizandu-i gura.
 Se va reveni pentru veri"carea starii pacientului in maxim 1 ora

Consideratii speciale:

 asistenta se va asigura ca are medicatie scrisa de medic, cerand indicatii

necesare timpului si modului de adminstrare daca este necesar. Nu se va
adminstra niciodata medicatie prin indicatie verbala
 se va anunta medcul pentru orice medicatie neadministrata din diverse
motive sau efecte adverse
 medicamentele lichide necesita atentie sporita la dozare
 nu se va adminstra niciodata un medicament dintr-un acon neetichetat.
Nu se va eticheta niciodata un acon decat de catre farmacist
 medicatia nu se va lasa niciodata la indemana nimanui. Pacientul poate lua
din greseala altceva sau un alt coleg le poate aranja altfel cauzand confuzii
si greseli
 medicatia opioida trebuie supervizata de doaua nurse si trebuie avut in
vedere atat speci"cul spitalului cu privire la circuitul acestora cat si legile
general valabile referitoare la acestea
 daca pacientul cere detalii despre medicatia sa, se va veri"ca din nou
prescriptia medicului si i se vor oferi detaliile cerute. Pacientul va trebui sa
"e informat despre orice schimbare survenita in schema sa de tratament
 pacientul va " informat asupra posibileor efecte adverse si i se va cere sa
anunte echipa de ingrijire despre orice schimbare in starea sa
 se vor adminstra preparatele lichide pe baza de "er, de exemplu, cu
ajutorul unui pai, pentru a preveni afectarea dentara

404
 tot cu un pai se pot adminstra si lichidele cu gust neplacut, deoaree in
acest fel vor intra in contact cu acesta mult mai putine papile gustative
 daca pacientul nu poate inghiti o tableta sau capsula, "e aceasta se va
sfarama daca este posibil, "e se va cere medicului si farmacistului sa ofere
o varianta lichida a aceluiasi medicament. Capsulele se pot deschide si
adminstra pulberea dinauntru

3.2 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE SONDA NAZOGASTRICA SI

GASTROSTOMA :

405
 Pe langa faptul ca ofera o alternativa in alimentatia pacientului, montarea
sondei nazogastrice cat si gastrostomia permit si adminstrarea medicamentelor
pe aceasta cale.

Inaintea adminstrarii medicamentelor pe aceasta cale, trebuie veri"cata cu

atentie pozitia si permeabilitatea sondei.

Adminstrarea medicamentlor uleioase este contraindicata pe acesta cale

deoarece ele se lipesc de peretii sondei si mixeaza cu alte lichide adminstrate,
obstruand-o astfel.

Materiale necesare:

• medicatia prescrisa
• aleza
• seringa speciala cu piston de 50-60 ml
• comprese
• recipient pentru mixarea medicamentelor daca este necesar
• apa
• leucoplast
• pensa pentru clampat
• tub de pentru gastrostoma si palnie daca este necesar

Pregatirea materialelor:

• lichidele care se administreaza trebuie sa "e la temperatura camerei.

Administrarea de lichide reci pe sonda nazogastrica poate da crampe
abdominale
• desi nu este o procedura sterila, se va veri"ca ca toate materialele folosite
sa "e curate

Administrare:

 se veri"ca medicatia
 se spala mainile
 daca medicatia prescrisa este sub forma de tablete aceasta trebuie
sfaramata pentru a pute " dizolvata intr-un lichid. De preferat sa se ceara

406
 medicatie sub forma de lichide de la farmacie pentrru a " administrata pe
aceasta cale
 se explica procedura pacientului si i se asigura intimitate
 se con"rma identitatea pacientului
 se protejeaza pacientul cu un prosop pus pe piept
 se ridica patul astfel incat pacientul sa stea cu capul usor ridicat
 se clampeaza sonda si se ataseaza seringa
 se declampeaza sonda si se aspira pentru a veri"ca pozitia sondei
 daca apare lichid gastric , sonda este bine pozitionata( se pot pune cateva
picaturi pe o banda de masurare a pH-ului pentru a " siguri ca este lichid
gastric- pH-ul trebuie sa "e mai mic de 5)
 daca nu apare lichid gastric, sonda cel mai probabil este in esofag si
trebuie repozitionata
 daca se intalneste rezistenta la aspirare se va opri procedura. Rezistenta la
aspirare poate " cauzata de o sonda nefunctionala (obstruata , de
exemplu) sau de o proasta pozitionare a sondei. De asemenea, trebuie stiu
ca sondele de calibru mic se pot colaba la aspirare
 dupa veri"carea pozitiei sondei si repozitionarea ei daca este necesar, se
clampeaza si se lasa capatul liber pe comprese
 se amesteca medicamentul cu apa sau alt lihid de adminstrare. Daca este
tableta se va veri"ca ca este su"cient de sfaramat astfel incat sa poata
trece fara sa obstrueze sonda, daca este capsula se va scoate invelisul si
se va dizolva continutul
 se amesteca bine pentru omogenizare medicamentul cu lichidul in care se
dizolva
 se reataseaza seringa, de data aceasta fara piston si se declampeaza
sonda
 medicamentul preparat se pune in seringa cate putin si se controleaza rata
de curgere prin ridicarea sondei lent
 daca medicatia curge fara probleme se va adauga putin cate putin pana la
terminarea intregii doze
 daca medicatia curge greu se va mai dilua , vascozitatea putind " unul din
motive, sau se va opri procedura pentru a reveri"ca pozitia sondei.Nu se
va forta introducerea medicatiei
 se va supraveghea pacientul in timpul adminstrarii. Daca se observa
semne de disconfort se va opri procedura imediat
 dupa admistrarea intregii doze, se va spala sonda cu 30-50 ml apa pentru
a preveni obstruarea acesteia cu resturile de medicament. La copii se va
spala doar cu 15-20 ml apa
 dupa spalarea sondei se clampeaza rapid sonda si se detaseaza seringa
montandu-se un capacel in capatul sondei si "xand-o intr-o pozitie cat mai
comoda pentru pacient
 se indeparteaza aleza
 pacientul este pozitionat pe partea dreapta cu capul usor ridicat pentru
inca 30 de minute de la adminstrare. Aceasta pozitie permite buna
patrundere a medicatiei in stomac si previne reuxul gastro-esofagian
 administrarea medicatie pe gastrostoma necesita pregatirea pacientului si
a materialelor necesare ca la administrarea pe sonda nazogastrica
 se veri"ca pielea din jurul stomei pentru a observa eventualele iritatii.
Daca acestea exista, va " anuntat medicul
 se indeparteaza compresle de pe capatul tubului, se ataseaza seringa si se
declampeaza tubul
 se introduc aproximativ 10 ml apa pentru a veri"ca permeabilitatea stomei

407
  daca apa curge greu sau deloc se va se va anunta medicul
 se adminstreaza medicatia avand grija sa nu se goleasca seringa de tot
pentru a evita patrunderea aerului
 dupa adminstrare se va spala cu 50 ml apa
 se clampeaza din nou, se acopera cu comprese si se "xeaza bine cu
leucoplast
 se pozitioneaza pacientul pe partea dreapta cu capul usor ridicat pentru
inca 30 de minute de la adminstrare. Aceasta pozitie permite buna
patrundere a medicatiei in stomac si previne reuxul gastro-esofagian

Consideratii speciale:

 pentru a preveni administrarea unei cantitati prea mari de lichide odata

(mai mult de 400 ml la adulti), se va evita sa se adminstreze medicatia la
ora mesei
 daca totusi trebie adminstrata si medicatia si hrana in acelasi timp, se va
administra intai medicatia
 daca pacientul primeste continuu hrana, aceasta se va opri si se va veri"ca
reziduul stomacal. Daca acesta este mai mare decat 50% din cantitatea de
hrana adminstrata cu o ora inainte, se va opri orice administrare de hrana
sau medicamente si va " anuntat medicul. Acesta poate " un semn de
ocluzie intestinala sau ileus paraliticus
 daca sonda nazogastrica este atasata la o punga colectoare sau sistem de
aspirare acesta trebuie oprit si sonda clampata cel puti 30 de minute dupa
administrare
 daca pacientul necesita tratament administrat pe aceasta cale timp
indelungat, va " invatat sa-si adminstreze singur acasa in mod corect

3.3 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE BUCALA, SUBLUNGUALA

SI TRANSLINGUALA:

Anumite medicamente sunt administrate bucal, sublingual sau translingual

pentru a evita transformarea sau distrugerea lor in stomac sau intestinul
subtire.Aceste medicamente administrate pe aceste cai actioneaza rapid
deoarece mucoasa orala este bogat vascularizata si permite trecerea
medicamentelor direct in circulatia sistemica.

Medicamentele administrate pe cale bucala includ nitroglicerina,

metiltestosteronul. Sublingual se administreaza isosorbid dinitratul, nitroglicerina,
ergotamina. Translingual (pe limba) se administreaza spray-uri medicamentoase
pe baza de nitrati pentru pacientii cu angina cronica.

408
 Materiale necesare:

• medicatia prescrisa
• recipient pentru medicamente

Administrare:

 se veri"ca medicatia prescrisa si se compara cu cea ridicata de la farmacie

 se spala mainile
 se explica pacientului modul de administrare
 se con"rma identitatea pacientului
 se veri"ca data de expirare a medicamentelor

AdminIstrarea medicamentelor pe cale bucala si sublinguala:

 in administrarea pe cale bucala, medicamentul se plaseaza intre obraz si

gingie
 pentru administrarea sublinguala, medicamentul se plaseaza sub limba
pacientului
 se instruieste pacientul sa tina tableta la locul plasat pana cand se dizolva
in totalitate pentru a " absorbita in intregime
 nu trebuie atinsa tableta cu varful limbii sau mestecata pentru a nu "
inghitita
 pacientul nu trebuie sa fumeze pana cand medicamentul nu s-a dizolvat
complet deoarece nicotina are efecte vasoconstrictoare care incetinesc
absorbtia

Administrarea translinguala:

 pacientul va " invatat sa tina pulverizatorul vertical, cu ori"ciul de iesire

cat mai aproape de gura

409
  va " instruit sa pulverizeze medicamentul doar pe limba printr-o apasare
ferma pe butonul aconului
 trebuie reamintit pacientului ca nu trebuie sa inhaleze sprayul ci doar sa il
pulverizeze pe limba si sa astepte 10 secunde dupa adminstrare inainte de
a inghiti

Consideratii speciale:

 nu se vor da lichide sa bea pacientului dupa administrare de medicamente

pe cale bucala, deaorece unele necesita aproape o ora pentru a "
absorbite in totalitate. De asemenea, nu trebuie nici sa-si clateasca gura
pana la absorbtia completa a medicamentului
 unii pacienti care iau frecvent nitroglicerina sublingual pot simti furnicaturi
la locul de adminstrare.Se poate alterna locul de adminstrare pentru a nu
provoca iritatii.

Denitie =reprezinta injectarea strict i.d a unor solutii diluate din

substanta medicamentoasa ce urmeaza a " administrata
Scop -prevenirea reactiilor alergice si/sau ana"lactice
Locuri de Zone lipsite de foliculi pilosi
electie • Pe fata anterioara a antebratului
• Pe fata externa a bratului, coapsei
Materiale -seringa de 10 ml sterila
necesare -ac de aspiratie steril
-ac pentru injectie i.d steril
-tampoane de vata
-substante dezinfectante
-tavita renala
-manusi
-substanta medicamentoasa + solvent (eventual)
-comprese sterile
-pensa de servit
-pix
-documente medicale
Pregatirea PSIHIC
pacientulu -se informeaza cu privire la necesitatea tehnicii
i -pacientul este informat ca nu are voie sa atinga locul injectat,
sa se spele sau sa produca grataj

FIZIC
-pozitie sezand, decubit dorsal
Efectuare -se pregateste locul prin degresare
a tehnicii -se efectueaza dilutia
-se injecteaza strict i.d 0,3-0,5 ml solutie diluata

410
 -nu se tamponeaza dupa administrare
-interpretarea rezultatului se face dupa 15-30 min
-daca apare congestie, induratie, halou alb extensiv peste
congestie, pacientul este sensibil la medicamentul respectiv

REALIZAREA DILUTIEI

PENICILINA

I.Obtinerea dilutiei necesare pentru testare

-continutul aconului de 400.000 u.i se dizolva in 4 ml ser "ziologic,

obtinandu-se o concentratie de 100.000 u.i/ml.
-din aceasta solutie se va lua 1 ml si se adauga 9 ml de ser "ziologic,
obtinandu-se o concentratie de 10.000 u.i/ml.
-se repeta aceeasi manevra, obtinandu-se o concentratie de 1000 u.i/ml.
-pentru copii se va folosi o solutie de concentratie 100 u.i/ml.

II.Testarea propriu-zisa

-se va administra strict intradermic 0,1 ml din solutia diluata

-dupa injectare nu se va tampona locul punctiei si se va evita atingerea
(acoperirea) zonei, precum si leziunile de grataj.

III.Rezultatul testarii – Interpretare

-dupa injectarea intradermica se va astepta o perioada de 15-30 min

-daca apare congestie si induratie sau un halou alb extensiv peste
congestie, atunci antibioticul nu se administreaza (pacientul este alergic).

IV.Alte variante de testare

-testarea se poate face si prin administrarea pe mucoasele sacului

conjunctival:
• Se va aplica o picatura din dilutia de 1.000 u.i/ml
• Dupa 15 min, se observa cu atentie aspectul ochiului: daca apare
hiperemie, pacientul este alergic la acest antibiotic.

411
AMPICILINA SI OXACILINA

I.Obtinerea dilutiei necesare pentru testare 250 mg =

0,25 g

-1 acon de 0,25 g se va dizolva cu 2,5 ml de ser "ziologic si se obtine o

solutie de concentratie 0,1g/ml
-din aceasta solutie se va lua 1 ml si se va amesteca cu 9 ml de ser
"ziologic, obtinandu-se o solutie de concentratie de 0,01 g/ml
-se mai face o dilutie, obtinandu-se o concentratie de 0,001 g/ml
-din aceasta solutie se va injecta 0,3-0,5 ml intradermic
-in continuare se va proceda ca la punctele anterioare (III si IV).

KANAMICINA

I.Obtinerea dilutiei necesare pentru testare

-aconul de 1g se dizolva in 10 ml de ser "ziologic, obtinandu-se o solutie

de concentratie de 0,1 g/ml
-din aceasta solutie se amesteca 1 ml cu 9 ml ser "ziologic si se va obtine
o concentratie de 0,001 g/ml
-se repeta operatiunea amestecand 1 ml din aceasta concentratie cu 9 ml
ser "ziologic, obtinandu-se o solutie "nlala de concentratie 0,001 g/ml.

II.Testarea propriu-zisa

-din solutia de concentratie 0,001 g/ml se administreaza strict intradermic

0,1 ml.

III.Rezultatul testarii – Interpretare

-dupa injectarea intradermica se va astepta o perioada de 15-30 minute

-daca apare congestie si induratie sau un halou alb extensiv peste
congestie, atunci antibioticul nu se administreaza.

STREPTOMICINA

I.Obtinerea dilutiei necesare pentru testare 80 mg = 0,08 g

-aconul de 0,08 g se dizolva in 10 ml ser "ziologic, obtinandu-se o solutie

de concentratie 0,008 g/ml
-1 ml din aceasta solutie se amesteca cu 7 ml de ser "ziologic si se obtine
o solutie de concentratie 0,001 g/ml.

II.Testarea propriu-zisa

412
-din solutia "nal se administreaza intradermic 0,1 ml.

III.Rezultatul testarii- Interpretare

-se va citi dupa 15 min

-daca apare congestie si induratie sau un halou alb extensiv peste
congestie, atunci antibioticul nu se administreaza.

GENTAMICINA

I.Obtinerea dilutiei necesare pentru testare 40 mg =

0,04 g

-aconul de 0,04 g se dizolva in 10 ml ser "ziologic, obtinandu-se o solutie

de concentratie 0,004 g/ml
-1 ml din aceasta solutie se amesteca cu 3 ml de ser "ziologic si se obtine
o solutie de concentratie 0,001 g/ml

II.Testarea propriu-zisa

-din solutia "nal se administreaza intradermic 0,1 ml.

III.Rezultatul testarii- Interpretare

-se va citi dupa 15 min

-daca apare congestie si induratie sau un halou alb extensiv peste
congestie, atunci antibioticul nu se administreaza

ATENTIE ! Manifestarile alergice pot sa apara chiar din momentul testarii

(la o doza minima de antibiotic).

MANIFESTARI ALERGICE
• Eruptie papuloasa scarlatineiforma
• Prurit, mai ales ocular (senzatie de „nisip in ochi”)
• Edemul si eritemul fetei
• Uneori febra (chiar din momentul testarii).

MANIFESTARI DE SOC ANAFILACTIC

• Agitatie, senzatie de sufocare
• Greata, varsaturi, diaree
• Paloare
• Transpiratii reci
• Hipotensiune arteriala pana la colaps.

TRATAMENTUL DE URGENTA
 Adrenalina jumatate sau 1 "ola i.v lent
413
  H.H.C i.v
 Gluconolactat de calciu sau clorura de calciu i.v
 Antihistaminice – Romergan.

REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

→ Deniţie:
~ Medicamentele sunt substanţe – de origine animală, vegetală sau
sintetizată chimic – transformate prin operaţii farmaceutice într-o formă de
administrare (comprimat, drajeu etc.).
→ Scopul utilizării:
~ Prevenirea bolilor.
~ Ameliorarea bolii.
~ Vindecarea bolii.
→ Doza de administrare. Funcţie de doza administrată, acelaşi produs poate
acţiona ca aliment, medicament sau toxic diferenţiind:
1. Doza terapeutică: doza administrată cu scop terapeutic, fără efect toxic.
Variază de la doza minimă cu efect terapeutic la doza maximă cu efect
terapeutic.
2. Doza maximă: doza administrată în cantitatea cea mai mare fără acţiune
toxică asupra organismului.
3. Doza toxică: doza administrată care provoacă fenomene toxice grave
pentru organism.
4. Doza letală: doza care conduce la decesul pacientului.
→ Tipuri de medicamente:
~ Pulberi.
~ Medicamente hidrice – au ca solvent apa.
~ Soluţii – clorurate, glucozate, apă oxigenată.
~ Infuzii.
~ Tincturi cu solvent alcoolul.
~ Extracte.
~ Preparate prin evaporare.
~ Preparate zaharate.
~ Emulsii.
~ Siropuri.
~ Medicamente solide: tablete, pastile, pilule, granule, capsule, comprimate,
caşete.
~ Medicamente pe bază de grăsimi – pomadă, ulei, unguent etc.
→ Reacţii adverse ale medicamentelor:
~ Reacţii alergice.
~ Accidente grave generale – agranulocitoză, anemie, şoc ana"lactic.
~ Dezechilibre biologice prin modi"carea orei microbiene.
~ Distrugerea orei patogene poate duce la dezvoltarea intensă sau
virulentă a microorganismelor parazitare.
~ Micoze.
~ Infecţii cu sta"lococi rezistenţi la antibiotice.
~ Unele produse pot masca semnele unei boli, fără a o vindeca complet,
dacă doza şi durata nu sunt su"ciente.

414
→ Rolul asistentei medicale în administrarea medicaţiei prescrise:
 Să cunoască şi să controleze:
~ Medicamentul prescris pe pacient.
~ Doza corectă de administrare.
~ Timpii de execuţie.
~ Acţiunea farmaceutică a medicamentelor.
~ Frecvenţa de administrare şi intervalul dintre doze.
~ Efectul ce trebuie obţinut.
~ Contraindicaţiile şi efectele secundare.
~ Interacţiunile dintre medicamente.
 Să verice şi să identice:
~ Calitatea medicamentelor.
~ Integritatea medicamentelor.
~ Culoarea medicamentelor.
~ Decolorarea sau supracolorarea.
~ Sedimentarea, precipitarea sau existenţa ocoanelor în soluţii.
~ Liche"erea medicamentelor solide.
~ Opalescenţa soluţiilor.
 Să respecte:
~ Calea de administrare prescrisă.
~ Dozajul prescris, orarul de administrare şi somnul bolnavului.
~ Incompatibilitatea medicamentelor.
~ Administrarea rapidă a medicamentelor deschise.
~ Ordinea de administrare a medicamentelor (tablete, soluţii, picături,
injecţii, supozitoare, ovule vaginale).
~ Servirea pacientului cu doza unică de medicamente pe cale orală.
 Să informeze şi să anunţe:
~ Pacientul privind medicamentul prescris, calea de administrare,
cantitatea, efectul scontat, eventualele reacţii secundare.
~ Medicul asupra efectelor secundare şi eventualelor greşeli de
administrare a medicamentelor.
 Condiţii de administrare:
~ Igienă. Dezinfecţie. Asepsie. Sterilizare.
~ Menţinerea măsurilor de supraveghere şi control a infecţiilor
nosocomiale sau intraspitaliceşti.

→ Căile de administrare a medicamentelor:

~ Calea digestivă: oral, sublingual, gastric, intestinal, rectal. Se
administrează pilule, tablete, comprimate, soluţii, caşete, drajeuri,
supozitoare, clisme.
~ Calea respiratorie. Se administrează unele substanţe narcotice (eter,
cloroform, clorură de etil), substanţe antiastmatice (prin inhalare sau
pulverizare), unele antibiotice, antialergice, bronhodilatatoare, "brinolitice
– sub formă de aerosoli (amestec de gaz cu medicament "n dispersat),
oxigen. Modul de administrare: prin aspirare directă din balon, inhalare prin
sondă, mască sau cort de oxigen.
~ Calea percutanată: tegumente şi mucoase. Se administrează prin
fricţionare, comprese, ionizare (cu ajutorul curentului galvanic), badijonări,
emplastre, băi medicinale.

415
 ~ Calea urinară.
~ Calea parenterală. Injecţii, perfuzii, transfuzii, puncţii.
→ Modul de administrare al medicamentelor este prescris de medic ţinând
cont de următoarele considerente:
~ Starea generală şi toleranţa individuală a pacientului.
~ Particularităţi anatomice şi "ziologice ale pacientului.
~ Capacitatea de absorbţie şi timpul acesteia.
~ Efectul asupra căii de administrare (mucoase, tegumentare).
~ Interacţiunea dintre combinaţiile de medicamente administrare.
~ Scopul urmărit şi evoluţia bolii pacientului.

→ Reguli generale de administrare a medicamentelor:

1. Respectarea medicamentului prescris.
2. Identicarea medicamentelor de administrat – asistenta trebuie să
cunoască forma de prezentare, culoarea, mirosul.
3. Vericarea calităţii lor (timp de valabilitate, ambalaj, înscrisuri, aspect,
miros, culoare, integritate).
4. Respectarea căilor de administrare a medicamentelor → obligatorie!
Soluţiile uleioase se administrează stric intramuscular, soluţiile hipertone
se administrează strict intravenos.
5. Respectarea orarului de administrare şi a ritmului prescris de medic –
unele medicamente se administrează înainte de masă – pansamentul
gastric, altele se administrează în timpul mesei – fermenţii digestivi, altele
după masă – antiemetizante.
6. Respectarea dozei de administrare.
7. Respectarea somnului bolnavului (excepţie fac antibioticele etc.).
8. Evitarea incompatibilităţilor. Prin asociere unele medicamente pot
deveni toxice sau dăunătoare. Nu se asociază histamine cu antihistamine,
sulfamide cu acidul paraaminobenzoic, medicamente cu antidoturile lor.
Unele incompatibilităţi sunt căutate (procaina cu adrenalina, mor"na cu
atropina) pentru a obţine efectul terapeutic scontat.
9. Servirea bolnavului cu doza unică de medicament.
10.Respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor: tablete,
capsule,, soluţii, picături, injecţii, ovule, supozitoare.
11.Lămurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise (asistenta
trebuie să cunoască indicaţii, contraindicaţii, incompatibilităţi, efecte
secundare).
12.Anunţarea imediată a greşelilor de administrare a medicamentelor.
13.Administrarea imediată a medicamentului desfăcut sau deschis.
14.Respectarea măsurilor de asepsie pentru a preveni infecţiile
intraspitaliceşti.

416
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ ŞI SUBLINGUALĂ

→ Deniţie:
~ Calea orală → calea naturală de administrare, medicamentele se resorb la
nivelul mucoase digestive.
→ Forma de prezentare:
~ Formă lichidă:
▪ Soluţii – substanţe dizolvate în apă, alcool.
▪ Mixturi – suspensii. Infuzii – ceaiuri. Siropuri.
▪ Decoct – soluţii extractive obţinute prin "erbere.
▪ Tincturi – soluţii extractive alcoolice.
▪ Extract. Uleiuri. Emulsii – amestec de două lichide.
~ Formă solidă:
▪ Tablete (comprimate). Granule. Mucilagii. Pulberi. Capsule.
▪ Drajeuri – acoperite cu strat protector, colorat diferit, cu rol în mascarea
gustului, mirosului.
→ Echivalenţa medicamentelor:
- 1 pahar de lichior - 15 ml ulei
- 1 ceaşcă de cafea - 50 ml apă
- 1 pahar de vin - 100 ml apă
- 1 pahar de apă - 200 ml apă
- 5 ml apă
- 1 linguriţă - 6,5 ml sirop
- 4,5 ml ulei
- 15 ml apă
- 1 lingură supă - 20 ml sirop
- 12,5 ml ulei
- 1 linguriţă plină cu pulbere - 10 g
- 1 linguriţă rasă cu pulberi - 5g
- 1 lingură rasă cu pulbere - 15 g
- 1 vârf de cuţit - 1g
- 20 picături - 1 g soluţie apoasă
- 40 picături - 1 g soluţie uleioasă
- 1 g soluţie alcoolică
- 60 picături
- 1 g tinctură alcoolică
→ Efect medicamentos:
~ Local – favorizează cicatrizarea, excită peristaltismul, dezinfectează etc.
~ General – efect asupra întregului organism etc.
→ Contraindicaţiile administrării pe cale orală:
~ Medicamente inactivate de sucurile digestive. Medicamente care nu trec
bariera digestivă.
~ Când se doreşte efect rapid. Refuz din partea bolnavului.
~ Au efect iritant digestiv. Intervenţii chirurgicale pe tub digestiv.
~ Lipsa reexului de deglutiţie. Evitarea sistemului venei porte.
→ Mod de administrare:
~ Cu pahare gradate. Cu cană, căniţă. Cu linguriţa sau cu lingura. Cu pipeta
sau cu picurător.
~ Medicamentele care se resorb la nivelul mucoasei bucale se administrează
sublingual (Nitroglicerina).
→ Indicaţii tehnice de administrare:
~ Se folosesc materiale individuale pentru administrare.

417
 ~ Prafurile se aplică pe rădăcina limbii şi se înghit cu apă, ceai etc.
~ Granulele se administrează cu linguriţa. Capsulele ajung nedizolvate în
stomac.
~ Pentru bolnavii cu tulburări de deglutiţie medicamentele se administrează
sfărmate.
→ Observaţii:
~ Medicamentele se veri"că înaintea folosirii.
~ Nu se manipulează direct cu mâna. Se administrează personal, "ecare
doză.
~ Nu se asociază medicamente cu efecte incompatibile.
~ Se evită atingerea dinţilor cu medicamente cu efect asupra smalţului
dentar.
~ Înaintea servirii medicaţiei se spală mâinile şi se dezinfectează.

418
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALĂ

→ Deniţie:
~ Introducerea medicamentelor pe cale rectală constituie calea de
administrare digestivă cu efecte de resorbţie la nivelul mucoasei
rectale.
→ Forma de prezentare:
~ Supozitoare – preparate farmaceutice de formă conică sau ovală, cu
o extremitate ascuţită, la care substanţa activă este înglobată într-o
masă solidă (unt de cacao) care se topeşte la temperatura corpului.
~ Clisme medicamentoase cu soluţii izotone. Microclisme – substanţa
medicamentoasă dizolvată în ser "ziologic sau ser glucozat 5% 10-
15 ml.
~ Clisme picătură cu picătură – administrată în 24 ore – 1000.2000 ml
soluţie medicamentoasă.
→ Indicaţii de administrare:
~ Pacienţi cu tulburări de deglutiţie. Intoleranţă digestivă. Pacienţi
operaţi pe tub digestiv.
~ Evitarea mucoasei digestive. Evitarea circulaţiei portale.
→ Scop:
~ Purgativ.
~ Terapeutic.
→ Efecte locale:
~ Golirea rectului.
~ Calmarea durerilor. Atenuarea peristaltismului intestinal. Efect
antiinamator.
→ Efecte generale
~ Supozitoare cu digitală – efect cardiotonic.
~ Acalor – efect antitermic etc.
→ Contraindicaţii:
~ Afecţiuni rectale sau anale. Intervenţii chirurgicale rectale sau anale.
Diaree.
→ Administrarea supozitoarelor:
~ Materiale necesare:
o Supozitor la temperatura camerei. Vaselină.
o Mănuşi de protecţie. Tăviţă renală. Material pentru toaleta
locală.
~ Tehnică:
o Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de
protecţie.
o Se pregătesc materialele necesare. Se anunţă bolnavul şi se
explică tehnica.
o Se efectuează clismă evacuatoare dacă bolnavul nu a avut
scaun, înaintea administrării supozitoarelor cu efect
terapeutic.
o Se aşează bolnavul în decubit lateral cu membrele inferioare
ectate.
o Se despachetează supozitorul şi se unge vârful cu vaselină.

419
 o Se depărtează fesele bolnavului cu mâna stângă şi se
introduce supozitorul cu partea ascuţită înainte, până ce trece
de s"ncterul anal intern.
o Se cere bolnavului să strângă fesele şi să menţină supozitorul
– se explică că senzaţia de defecare va dispărea în câteva
minute odată cu topirea supozitorului.
→ Observaţii:
~ Supozitoarele se păstrează la frigider.
~ Se încălzesc uşor înaintea folosirii. Atenţie la topirea lor.
~ Nu se administrează mai multe supozitoare odată.
~ Se schimbă mănuşile după "ecare administrare dacă se face la mai
mulţi bolnavi.
→ Clisma medicamentoasă:
~ Se pod administra digitală, clorură de calciu, clorhidrat, tinctură de
opiu, chinină etc.
~ Cu efect local se administrează microclisme sau clismă picătură cu
picătură cu ritm de 60 picături pe minut Sunt precedate cu 60 de
minute înainte de clismă evacuatoare.
~ Microclisma se introduce cu seringa adaptată la canula rectală.
~ Pentru menţinerea temperaturii soluţiei introduse se folosesc
rezervoare termostate.

420
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RESPIRATORIE

→ Deniţie:
~ Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie reprezintă introducerea
medicamentelor gazoase şi volatile în organism prin mucoasa respiratorie.
→ Forma de prezentare:
~ Gaze sau substanţe gazei"cate. Pulberi dizolvate. Lichide "n pulverizate.
Vapori – aerosoli.
~ Soluţii pentru instilaţii traheale.
→ Scop:
~ Dezinfecţie locală. Decongestionarea mucoasei respiratorii.
→ Metode de administrare:
~ Inhalaţie. Instilaţie. Aerosoli.
→ Inhalaţia:
~ Reprezintă introducerea unor substanţe medicamentoase – esenţe
aromatice, antiseptice, săruri etc. în organism prin inhalare pe cale
respiratorie.
~ Pot " inhalate substanţe în stare pulverizată sau vaporizate.
~ Indicaţii: rinite, rinofaringite, bronşite, astm bronşic.
~ Contraindicaţii: pacienţi inconştienţi, astenici, adinamici, copii.
~ Materiale necesare:
o Inhalator. Vaselină. Cort sau pelerină. Prosop. Substanţa
medicamentoasă prescrisă.
~ Pregătirea pacientului:
o Se explică tehnica şi inofensivitatea ei.
o Se aşează confortabil pe scaun. Se cere suarea nasului. Se aşează
prosop în jurul gâtului.
o Se ung buzele şi tegumentele periorale cu vaselină.
o Se explică pacientului să inspire pe gură şi să expire pe nas.
~ Tehnica:
o Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se toarnă apă în recipientul
inhalatorului şi se umple pe jumătate. Se introduce recipientul cu
medicament. Când apa "erbe, vaporii formaţi antrenează
medicamentul pulverizându-l Se aduce inhalatorul în faţa
pacientului care aşează cu capul aplecat deasupra inhalatorului (la
distanţă de 30-80 cm) şi se acoperă cu pelerina.
~ Îngrijirea bolnavului după tehnică:
o Pacientul este şters şi uscat. Se asigură repaus la pat 2-3 ore.
~ Observaţii:
o Inhalaţia vaporilor amestecaţi cu medicamente volatile are o durată
de maxim 5-20 minute.
o Pentru a evita inspirarea valorilor în stare puse se utilizează esenţe
aromate, antiseptice sau substanţe minerale, alcoolice.
o Nu se inhalează primi vapori produşi deoarece antrenează şi picături
de apă "erbinte.
→ Utilizarea 'acoanelor presurizate:
~ Se cere bolnavului să tuşească şi să expectoreze.
~ Se răstoarnă aconul şi se adaptează buzele în jurul piesei bucale.
~ Se înclină capul uşor posterior. Expiraţie lentă, profundă.
~ Inspir profund cu activarea aconului cu aerosoli păstrând limba apăsată.

421
 ~ Oprirea respiraţiei 10-15 secunde şi expiraţie pe nas. Clătirea gurii cu apă
caldă.
→ Utilizarea inhalatoarelor cu capsule:
~ Se cere bolnavului să tuşească şi să expectoreze. Fixarea capsulei în
inhalator.
~ Expiraţie lentă pentru golirea plămânilor. Inhalarea substanţei prin inspir
profund.
~ Oprirea respiraţiei 10-15 secunde şi expiraţie pe nas. Expiraţie pe nas şi
clătirea gurii cu apă caldă.
→ Observaţii:
~ Suprafaţa întinsă a alveolelor intens vascularizate favorizează absorbţia
gazelor sau substanţelor gazei"cate, "n pulverizate sau instilate.
~ Distribuirea cantităţii de aerosoli:
o 40% în alveolele pulmonare.
o 35% în căi respiratorii superioare şi mijlocii.
o 25% se elimină prin expiraţie.
~ Inhalarea de aerosoli asigură depunerea pe suprafaţa căilor respiratorii de
antibiotice, bronhodilatatoare, anestezice, antialergice, uidizante,
expectorante – cu acţiune locală şi generală.

422
ADMINISTRAREA OXIGENULUI

→ Deniţie:
~ Corectarea de"citului de oxigen din organism.
~ Cantitatea de oxigen utilizată în ţesuturi → 0,3 ml O 2 % ml sânge.
→ Scop:
~ Terapeutic:
o Asigurarea aportului de oxigen necesar.
o Corectarea hipoxiei şi hipercapniei. Susţinerea funcţiei respiratorii.
→ Indicaţii:
~ Anestezie generală.
~ Hipoxii:
o Hipoxie anemică – prin lipsa hemoglobinei.
o Hipoxie hipoxică – prin insu"cienţă ventilatorie.
o Hipoxie histotoxică – prin blocarea fermenţilor respiratori la nivel
celular.
o Hipoxie circulatorie – prin tulburări de circulaţie.
~ Complicaţii postoperatorii. Lăuze. Nou născuţi cu suferinţe respiratorii şi
circulatorii.
→ Surse de oxigen:
~ Staţie centrală de oxigen. Microstaţie.
~ Bombă de oxigen de 300-10.000 l oxigen comprimat la 150 atm.
→ Materiale necesare:
~ Sursă de oxigen. Reductor de presiune. Manometru.
~ Barbotor – umidi"cator (cu apă sau apă cu alcool 1/1).
~ Sondă, ochelari, mască, cort de oxigen.
→ Norme de protecţie:
~ Fără grăsimi, cârpe grase, mâini unsuroase – pericol de explozie.
~ Fără foc deschis în apropierea sursei de oxigen.
~ Tubulatura şi aparatura folosită pentru oxigenoterapie – de culoare
albastră.
~ Se evită lovirea sau bruscarea sursei de oxigen.
~ Fixarea tubulaturii se face vertical.
→ Condiţii de administrare:
~ Cu reductor de presiune. Oxigen barbotat. Căi respiratorii dezobstruate.
~ Administrare intermitentă pentru a nu deprima centrul respirator.
→ Metode de oxigenoterapie:
~ Sondă nazală. Cateter nazal. Ochelari. Mască pentru oxigenoterapie. Cort
de oxigen.
→ Oxigenoterapie prin sondă, cateter nazal sau ochelari:
~ Se măsoară distanţa de la tragus (lobul urechii) la nară.
~ Se introduce sonda sau cateterul (cu ori"cii laterale) până în faringe,
paralele cu palatul osos şi perpendicular pe buza superioară.
~ Cateterul nazal se introduce pe nară sau prin pipă Gueddel. Se "xează
sonda cu leucoplast.
~ Ochelarii se "xează după urechi şi au două sonde de plastic care pătrund
pe nări. Sunt recomandate la copii şi bolnavi agitaţi. Se administrează cu
debit de 12 l pe minut
→ Oxigenoterapia prin mască:
~ Masca pentru oxigenoterapie poate " cu sau fără inhalarea aerului inspirat.
~ Se "xează pe faţa pacientului acoperind gura şi nasul.

423
 ~ Este greu de suportat de către pacient datorită hamului de etanşare.
~ Se veri"că scurgerea de oxigen şi se "xează debitul la 10-12 l pe minut.
~ Se aşează masca pe faţa bolnavului şi se "xează cu curea în jurul capului.
→ Oxigenoterapie prin cort:
~ Bolnavul respiră într-un spaţiu limitat.
~ Concentraţia de oxigen nu trebuie să depăşească 50%. Circulaţia aerului
este de"citară, ducând la încălzirea bolnavului – necesită răcire cu gheaţă
sau aparate răcitoare.
→ Incidente şi accidente:
~ Distensie abdominală prin pătrunderea gazului prin esofag.
~ Em"zem subcutanat prin in"ltrarea gazului la baza gâtului.

424
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PERCUTANATĂ –
PE CALE TEGUMENTARĂ

→ Deniţie:
~ Administrarea medicamentelor pe cale percutanată reprezintă
introducerea medicamentelor prin suprafaţa tegumentelor cu
absorbţie la nivelul pielii.
→ Efect:
~ Local - fricţiunea etc.
~ General – ionoforeza etc.
→ Forma de prezentare:
~ Pudre.
~ Comprese medicamentoase.
~ Ali"i, uleiuri, emulsii uleioase.
~ Unguente, paste.
~ Mixturi agitate.
~ Săpunuri terapeutice.
~ Emplastre medicinale.
~ Băi medicinale etc.
→ Metode de administrarea:
~ Fricţiune.
~ Pudraj.
~ Comprese medicamentoase.
~ Badijonări.
~ Ionoforeză.
~ Băi medicinale.
→ Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză pentru protecţia patului.
~ Mănuşi de protecţie.
~ Comprese, tampoane sterile.
~ Pense, porttampon, spatule chirurgicale.
~ Pudriere, pulverizator.
~ Săpun.
~ Prosop.
~ Tăviţă renală.
→ Fricţionarea:
~ Medicamentele sunt înglobate în lipoizi sub formă de unguente,
uleiuri sau emulsii uleioase.
~ Se recomandă în tratamentul RAA – cu salicilat de metil şi de
sulf etc.
~ Tehnică:
o Se spală suprafaţa de tratat cu apă şi săpun.
o Se usucă bine.
o Se îmbracă mănuşi de protecţie.
o Se aplică medicamentul pe piele.

425
 o Se execută mişcări circulare cu presiune redusă (cu vârful
degetelor sau cu suprafaţa palmei) pentru a masa
medicamentul în piele.
o Durata fricţiunii → 20-30 minute pentru o suprafaţă de 20-
30 cm2.
o Se masează până la dispariţia aparentă am
medicamentului.
o Suprafaţa tratată se acoperă cu comprese sau dacă
aplicarea s-a făcut pe toată suprafaţa pielii se înveleşte în
cearşaf.
~ Nu se fricţionează zonele cu afecţiuni dermatologice, plăgi etc.
~ Se evită contactul cu ochii, vaginul, meatul urinar – are efect
iritant.
~ Medicul prescrie: orarul, frecvenţa, durata, cantitatea şi
suprafaţa.
→ Ionoforeza:
~ Reprezintă introducerea medicamentelor prin piele cu ajutorul
curentului galvanic.
~ Se pot introduce medicamente ionizate ca : iod, magneziu,
salicilat de sodiu, histamină, stricnină, cocaină,
novocaină etc.
~ Scop:
o Terapeutic – cu efect general.
~ Tehnică:
o Se anunţă pacientul şi se explică tehnica şi importanţa ei.
o Se conduce pacientul la serviciul de "zioterapie.
o Se aşează în şezut pe pat.
o Pielea se spală cu apă şi săpun şi se clăteşte abundent.
o Se aplică electrozii înveliţi în tifon îmbibat cu soluţie
medicamentoasă – polul activ se aplică pe regiunea ce
trebuie tratată.
~ Intensitatea curentului → 20-100 mA, socotind 10-15 mA / 100
cm2.
~ Durata tratamentului → 10-30-60 minute
~ Se supraveghează starea generală a bolnavului.
→ Pudrajul:
~ Constă în pudrarea pielii cu pudre medicamentoase.
~ Efect: absorbţia excesului de grăsimi, uscarea şi
răcorirea pielii.
~ Se aplică: talc, oxid de zinc, caolin făină de grâu în care
s-a înglobat substanţa medicamentoasă – antibiotic,
chimioterapic etc.
~ Se aplică cu: pudriere, tampoane, comprese.
→ Comprese medicinale:

426
 ~ Se aplică comprese (din material textil) îmbibate în substanţă
medicamentoasă la temperatura corpului.
~ Se pot aplica: substanţe dezinfectante, antiin;amatoare,
decongestionante, astringente – Rivanol, Burow etc.
~ Se aplică reci sau calde – temperatura va " menţinută
constantă pe toată durata aplicării.
→ Badijonarea:
~ Soluţiile medicamentoase îmbibate pe tampoane "xate pe
porttampon se aplică pe tegumente prin ştergere sau
pensulare.
~ Nu se introduce pensula sau tamponul în aconul cu soluţie.
~ Tampoanele folosite se ard.
~ Soluţii folosite: tinctura de iod, violet de genţiana,
albastru de metil, mercurocrom, betadine etc.
→ Unguentele:
~ Sunt preparate farmaceutice semisolide.
~ Substanţa activă este înglobată în vaselină sau grăsimi animale
sau vegetale.
~ Se păstrează la rece.
~ Se aplică prin întindere cu spatula chirurgicală, prin fricţiune
sau direct din tub pe suprafaţa mucoaselor.
→ Pastele:
~ Sunt preparate din grăsimi şi pudre, mai consistente decât
unguentele.
~ Se aplică cu spatula.
→ Linimentele:
~ Sunt preparate lichide sau semisolide, cu aspect limpede sau
lăptos.
~ Se aplică cu mâna sau cu tampoane.
→ Mixturile:
~ Sunt amestecuri de lichide şi solide (pudre) nemiscibile.
~ Se agită înaintea folosirii.
~ Se întind în strat subţire cu tampoane.
~ Se lasă să se usuce.
→ Creme, unguente, geluri – de uz genital:
~ Se foloseşte aplicator de unică întrebuinţare.
~ Se îndepărtează capacul tubului cu medicament şi se
în"letează aplicatorul pe tub.
~ Se introduce medicamentul prin presare în aplicator.
~ Se introduce aplicatorul profund în vagin şi se apasă pistonul
până la epuizarea medicamentului, după care se retrage
aplicatorul din vagin.
→ Săpunurile terapeutice:
~ Conţin în compoziţie substanţe medicamentoase: gudron,
sulf, ihtiol etc.
~ Se folosesc la spălarea regiunii.
427
 ~ Pentru efect terapeutic mai puternic se aplică săpunul pe toată
suprafaţa pielii şi se lasă să se usuce.
~ Se îndepărtează la câteva ore sau 1-2 zile.
~ Adăugat la clisme are efect purgativ.
→ Stilete caustice:
~ Au forma unor bastonaşe introduse în tuburi protectoare.
~ Substanţa activă → sulfat de cupru, nitrat de argint.
~ Utilizare: pentru cauterizerea formaţiunilor papilomatoase, a
excrescenţele din ulceraţii, efect hemostatic.
→ Emplastru medicamentos:
~ Au în compoziţie substanţe medicamentoase.
~ Se aplică direct pe pielea bine spălată şi uscată
~ Nu se aplică pe regiuni cu cute sau sub haine.
~ Pot avea consistenţă vâscoasă (se încălzesc înaintea utilizării),
aderente la o suprafaţă textilă sau consistenţă lichidă (se aplică
prin pensulare şi se lasă să se usuce).
→ Băile medicinale:
~ Efect: dezinfectant, calmant, decongestiv,
antipruriginos.
~ Pot " parţiale sau totale.
~ Temperatura → apropiată de temperatura corpului.
~ Durata de acţiune 10-20 de minute (sau zile, săptămâni – băile
terapeutice folosite în tratamente dermatologice).
~ Se pot face băi slabe cu permanganat de potasiu, infuzii cu
plante, băi cu săruri aromate etc.
→ Observaţii:
~ Toleranţa ţesuturilor este excelentă.
~ Medicamentele nu sunt inactivate de secreţii sau de
componentele sângelui.
~ Se evită administrarea pe această cale la pacienţii cu
hipersensibilitate cunoscută.
~ Nu se fac aplicaţii pe regiuni afectate.
~ Se evită tratamentele prelungite.

428
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PARENTERALĂ

INJECŢIILE – PREZENTARE GENERALĂ

→ Deniţie:
~ Calea parenterală – în afara tubului digestiv reprezintă
administrarea medicamentelor prin injecţii.
~ Injecţia → introducerea traumatică a substanţelor
medicamentoase sub formă lichidă în organism prin intermediul
unui ac adaptat la seringă.
→ Avantajele injecţiilor:
~ Dozaj corect şi exact.
~ Efect instalat rapid, absorbţie uşoară.
~ Absorbţie independentă de starea tractului digestiv.
~ Asigură protecţia medicamentului la acţiunea sucurilor
digestive. – hormoni, vaccinuri, seruri.
~ Evită calea digestivă în caz de intoleranţă digestivă, tulburări
de deglutiţie, ingurgitare de substanţe toxice, hemoragii
digestive, intervenţii chirurgicale pe tub digestiv.
~ Posibilitatea administrării medicamentelor bolnavilor
inconştienţi.
→ Scop:
~ Explorator.
~ Terapeutic.
→ Calea de administrare:
~ Intravenos.
~ Intramuscular.
~ Intradermic.
~ Subcutanat.
~ Intraarterial.
~ Intrarahidian.
~ Intraosos.
~ Intramedular.
~ Subarahnoidian.
~ Intracardiac.
→ Prezentare farmaceutică:
~ Soluţii injectabile – în "ole.
~ Flacoane cu pulbere – însoţite de solvent.
~ Soluţii încărcate în seringi – pentru unică folosinţă.
~ Soluţiile injectabile pot ":
o Soluţii apoase.
o Soluţii uleioase.
o Suspensii – pentru absorbţie întârziată.
→ Reguli generale de pregătire a injecţiilor:
~ Se veri"că:
o medicamentul prescris.
429
 o Doza – concentraţia – modul de administrare.
o Volum soluţiei de injectat pentru adaptarea seringii.
o Integritatea "olei, a ambalajului.
o Valabilitatea.
o Modul de păstrare şi depozitare.
~ Se veri"că materialul şi instrumentarul necesar administrării.
~ Se veri"că soluţia injectabilă.
~ Se dezinfectează locul ales pentru injecţie.
~ Se încarcă corect seringa.
~ Injectarea se face imediat după încărcarea în seringă.
→ Materiale necesare:
~ Seringă cu ac adaptate injecţiei.
~ Acele au lungimi diferite şi culori convenţionale: galben, verde
(i.m., i.v.), albastru, mov (s.c.), portocaliu (s.c.), negru (i.m.,
i.v.), verde (i.m., i.d.), roz (recoltare, dizolvare şi extragere
soluţii).
~ Soluţie de injectat veri"cată.
~ Tampoane cu alcool pentru dezinfecţia tegumentelor.
~ Garou, leucoplast.
~ Pile pentru tăierea gâtului "olelor.
~ Mănuşi de protecţie, mască de tifon.
~ Material pentru protecţia patului.
~ Tăviţă renală.
~ Trusă cu medicaţie de urgenţă pentru eventualele accidente.
→ Pregătirea pacientului:
~ Se anunţă şi explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se informează pacientul asupra durerii resimţite.
~ Se aşează pacientul în poziţie comodă, atât pentru el, cât şi
pentru asistenta care execută tehnica.
~ La nevoie se rade pilozitatea de pe locul ales.
~ Se dezinfectează locul şi se lasă să se usuce.
→ Montarea şi încărcarea seringii:
~ Se veri"că integritatea ambalajului şi termenul de valabilitate.
~ Se desface ambalajul de sus în jos.
~ Se înşurubează acul de amboul seringii.
~ Se îndepărtează protecţia acului.
~ Se dezinfectează (cu tampon cu alcool) gâtul "olei şi se
deschide "ola (după ce lichidul din gâtul "olei revine în "olă
prin mişcări de rotaţie).
~ Se aspiră soluţia în seringă, înclinând treptat "ola.
~ Nu se ating pereţii "olei cu acul.
~ Încărcarea seringii din acoane cu dop de cauciuc:
o Se îndepărtează apărătoarea metalică şi se dezinfectează
dopul.

430
 o Se aspiră aer în seringă în cantitate egală cu lichidul ce
trebuie aspirat din acon.
o Se perforează aconul şi se răstoarnă.
o Se introduce aerul sub presiune în acon – lichidul se
goleşte singur în seringă.
~ Se elimină aerul din seringă până apare o bulă de soluţie pe
vârful acului.
~ Se ataşează protecţia la ac.
→ Principii de igienă în pregătirea şi administrarea
injecţiilor:
~ Se folosesc seringi şi ace sterile – de unică întrebuinţare. După
folosire se ard. Este interzisă sterilizarea lor după utilizare.
~ Seringile reutilizabile sunt decontaminate, curăţate, degresate,
clătite, dezinfectate şi clătite, apoi sterilizate prin metode
standard.
~ Materialele sterile de unică întrebuinţare se depozitează în
spaţii special destinate.
~ Este obligatorie spălarea şi dezinfectarea înainte şi după
executarea "ecărei injecţii.
~ Este obligatorie purtarea mănuşilor de protecţie în timpul
executării tratamentelor parenterale.
~ Se recomandă evitarea folosirii acoanelor multidoză.
~ Este obligatorie schimbarea acului după încărcarea seringii din
acon cu dop de cauciuc.
→ Tehnica generală a injecţiilor:
~ Injectarea este întotdeauna lentă – pentru a preveni apariţia
durerilor.
~ Injectarea lentă sau foarte lentă la administrarea intravenoasă
previne apariţia complicaţiilor.
~ Locul puncţiei se acoperă cu tampon, iar acul se retrage brusc.
~ După injectare se comprimă uşor locul.
~ În cazul puncţiei arteriale, se aplică pansament compresiv –
mai mult timp.
~ Se desface garoul înaintea injectării soluţiei.

→ Observaţii:
~ Calea de administrare se alege în funcţie de:
o Hotărârea medicului.
o Scopul injecţiei.
o Rapiditatea asimilării medicamentului.
o Resorbţia şi metabolizarea medicamentului.
o Interacţiuni medicamentoase.
o Compatibilitatea soluţiei medicamentoase cu ţesuturile.
~ Fiola tăiată se administrează imediat.

431
 ~ Fiolele neetichetate se aruncă.
~ Emulsiile injectabile se agită înaintea administrării.
~ În cazul tratamentelor de lungă durată este obligatorie
alternarea locului injecţiei.
~ Soluţia de bicarbonat de sodiu nu se recomandă ca lichid de
diluţie.
~ Culoarea soluţiei injectabile diferă funcţie de concentraţie,
diluant sau condiţii de păstrare.
~ Pentru "ecare injecţie se foloseşte seringă cu ac individual.
~ Soluţiile uleioase ce se încarcă greu în seringă se încălzesc în
apă caldă pentru a le uidi"ca.
~ Substanţele precipitate se agită bine până dispare orice depozit
de pe fundul "olelor.
~ Unele medicamente pot ocula în "ole (fapt speci"cat pe
ambalaj). Se administrează după încălzire în apă caldă.
~ Fiola în care cad cioburi de sticlă la deschidere se aruncă.
→ Administrarea substanţelor de contrast:
~ Este obligatorie testarea sensibilităţii organismului la substanţa
de contrast.
~ Testarea se face injectând 1 ml soluţie – "ola test → numai în
prezenţa medicului.
~ Se aşteaptă 1-5 minute şi se observă reacţia bolnavului.
~ Dacă nu apare reacţie alergică se poate injecta soluţia
pregătită pentru examinare.
~ Viteza de administrare:
o 15 secunde → examinare minutată.
o 1-2 minute → examinare obişnuită.
o 10-15 minute → administrare prin perfuzie.

432
INJECŢIA SUBCUTANATĂ

→ Deniţie:
~ Introducerea în organism de substanţe medicamentoase lichide
izotone, nedureroase, prin intermediul unui ac în ţesutul celular
subcutanat.
→ Scop:
~ Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.
→ Locul de elecţie:
~ Faţa externă a braţului.
~ Faţa superoexternă a coapsei.
~ Regiunea deltoidiană.
~ Regiunea supra şi subspinoasă a omoplatului.
~ Regiunea subclaviculară.
~ Flancurile peretelui abdominal.
~ Regiunile centrale fesiere.
→ Materiale necesare:
~ Seringă cu ac sterile.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţia medicamentoasă.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus.
~ Se dezveleşte locul ales.
→ Tehnica:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de
protecţie.
~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul.
~ Se elimină aerul.
~ Obişnuit se injectează la nivelul regiunii externe a braţului, pacientul
"ind aşezat cu membrul respectiv sprijinit pe şold.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.
~ Se cutează pielea "xând-o între degete şi ridicând-o de pe planurile
profunde.
~ Se puncţionează pe direcţia axului longitudinal al cutei, în
profunzimea stratului subcutanat, la o adâncime de 2-4 cm.
~ Se veri"că poziţia acului prin aspirare în seringă.
~ Se injectează lent.
~ Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc , masând uşor zona
pentru accelerarea resorbţiei.
→ Incidente şi accidente:
~ Durere violentă – prin lezarea unei terminaţii nervoase sau prin
distensia bruscă a ţesuturilor.
~ Ruperea acului.
~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.
~ Hematom.
~ Abces – prin infectarea hematogenă.
→ Observaţii:

433
~ Nu se injectează în regiuni in"ltrate, zone cu abcese tegumentare,
acnee, foliculită, furuncule etc.
~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic
locul.
~ Numai în cazuri speciale se poate injecta şi soluţii uleioase.
~ NU se administrează compuşi de metale cu greutate moleculară
mare. – iod, bismut, mercur etc.
~ Este STRIC INTERZIS a se administra pe această cale clorură de
sodiu.

434
INJECŢIA INTRAMUSCULARĂ

→ Deniţie:
~ Introducerea de substanţe medicamentoase - soluţii izotone,
uleioase sau a unei substanţe coloidale, prin intermediul unui ac
ataşat la o seringă , în stratul muscular.
→ Scop:
~ Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.
→ Locul de elecţie:
~ Regiunea supero-externă fesieră, deasupra marelui trohanter –
(pătratul supero-extern fesier).
~ Muşchii externi şi anteriori ai coapsei.
~ Muşchiul deltoid.
~ La sugari – regiunea mijlocie a coapsei.
→ Materiale necesare:
~ Seringă cu ac lung, sterile.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţia medicamentoasă.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus – în decubit ventral, lateral, şezând sau
în picioare.
~ Se dezveleşte locul ales.
→ Tehnica:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de
protecţie.
~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul şi se schimbă acul.
~ Se elimină aerul.
~ Obişnuit se injectează la nivelul regiunii supero-externe fesiere.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.
~ Se cere bolnavului să-şi menţină musculatura cât mai relaxată –
muşchiul să "e moale.
~ Se puncţionează perpendicular pielea pătrunzând 4-7 cm cu
rapiditate şi siguranţă.
~ Se veri"că poziţia acului prin aspirare în seringă.
~ Se injectează lent.
~ Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona
pentru accelerarea resorbţiei.
~ Se aşează bolnavul comod, în repaus 5-10 minute.
~ Se ordonează materialele folosite.
→ Incidente şi accidente:
~ Durere violentă – prin atingerea nervului sciatic sau a unei
terminaţii nervoase – se retrage acul şi se schimbă locul injecţiei.
~ Paralizie (totală sau parţială)– prin lezarea nervului sciatic.
~ Ruperea acului – extragerea se va face manual sau chirurgical
~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.
~ Hematom.
~ Supuraţie septică, abces, infecţie gravă.

435
 ~ Flegmon – supuraţie septică prin nerespectarea normelor de asepsie
şi antisepsie.
~ Embolie uleioasă – prin introducerea accidentală a suspensiei
uleioase într-un vas de sânge.
~ Iritaţie periostală – injectarea medicamentului în apropierea osului.
~ Transmiterea de boli infecto-contagioase sau infecţii generale – prin
refolosirea seringilor şi acelor.
→ Observaţii:
~ Nu se injectează în regiuni in"ltrate, zone cu abcese tegumentare,
acnee, foliculită, furuncule etc.
~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic
locul.
~ Poziţia acului pentru soluţiile colorate se face prin detaşarea acului
de la seringă.

436
INJECŢIA INTRAVENOASĂ

→ Deniţie:
~ Introducerea în circulaţia venoasă de soluţii medicamentoase izotone sau
hipertone, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă.
→ Scop:
~ Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.
→ Locul de elecţie:
~ Venele de la plica cotului, antebraţ, faţa dorsală a mâinii, vena maleolară,
vena jugulară, venele epicraniene la sugari şi copii.
~ Abordul periferic este făcut de asistenta medicală, abordul central de către
medic. Alegerea tipului de abord se face în funcţie de:
o Starea pacientului.
o Tipul medicamentului.
o Cantitatea de administrat.
o Durata tratamentului.
~ Se evită regiunile care prezintă procese supurative sau afectări
dermatologice.
→ Materiale necesare:
~ Seringă cu ac mai scurt, sterile.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţia medicamentoasă cristalină izotonă sau hipertonă.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus – în decubit dorsal, comod, cu braţul sprijinit
pe pernă tare, protejată cu muşama şi aleză.
~ Se dezveleşte locul ales – având grijă ca mâneca să stânjenească
circulaţia.
→ Tehnica:
~ Injecţia intravenoasă cuprinde 2 timpi:
o Puncţia venoasă.
o Injectarea soluţiei medicamentoase.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul şi se schimbă acul.
~ Se elimină aerul.
~ Se aplică garoul la aproximativ 10 cm deasupra locului puncţiei.
~ Se palpează locul puncţiei.
~ Se dezinfectează locul.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.
~ Se cere bolnavului să-şi închidă şi să-şi deschidă de câteva ori pumnul şi să
rămână apoi cu pumnul strâns.
~ Se puncţionează vena şi se pătrunde în lumenul ei cca. 1 cm.
~ Se veri"că poziţia acului prin aspirarea sângelui în seringă.
~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să deschidă pumnul.
~ Se injectează lent.
~ Se aplică o compresă pe locul puncţiei şi se retrage acul brusc, pe direcţie
de introducere.
~ Se menţine compresa pe loc 3 minute şi nu se îndoaie braţul.
~ Se aşează bolnavul comod, în repaus.
~ Se ordonează materialele folosite.
→ Incidente şi accidente:

437
 ~ Durere – la puncţionarea pielii.
~ Embolie gazoasă – introducerea de aer în cantitate mare , brusc, în
sistemul vascular care poate duce la moarte.
~ Hematom.
~ Revărsat sanguin – prin străpungerea venei sau prin retragerea acului
fără a ridica garoul (staza).
~ Tumeerea bruscă a ţesutului - revărsarea soluţiei injectate în afara
venei.
~ Flebalgie – durere vie pe traiectul venei prin efect iritativ. Sau prin
injectare prea rapidă.
~ Valuri de căldură, senzaţiei de uscăciune în faringe – se impune
injectarea mai lentă a medicamentului.
~ Injectarea paravenoasă a soluţiei – se manifestă prin durere
accentuată, tumefacţie, necroză. Se raportează imediat medicului, se fac
in"ltraţii locale cu ser "ziologic şi substanţe resorbante.
~ Ameţeli, lipotimie, colaps – se întrerupe injectarea şi se anunţă de
urgenţă medicul.
~ Hipotensiune pe cale re'exă – injectarea prea rapidă a soluţiei
medicamentoase.
~ Embolie uleioasă – prin greşirea căi de administrare a substanţelor
uleioase – se produce decesul pacientului.
~ Paralizia nervului median – consecinţa injectării paravenoase a
substanţelor cu acţiune neurolitică. Se administrează substanţe
neutralizante.
~ Puncţionarea şi injectarea unei artere – produce necroza totală a
extremităţilor: durere exacerbată, albirea mâinii, degete cianotice. Se
întrerupe de urgenţă injectarea.
→ Observaţii:
~ Dacă staza venoasă este prea lungă sau prea strânsă pacientul poate
prezenta frison → se slăbeşte sau se detaşează garoul.
~ Dacă injectarea se va face prin ac-uturaş este necesară scoaterea aerului
din cateter înaintea puncţionării. Fluturaşul este ţinut de „aripioare”, se
puncţionează vena şi se continuă tehnica injecţiei.
~ Cateterul intravenos – canulă exibilă – este prevăzut cu mandren şi
dispozitiv translucid pentru observarea picăturilor de sânge.
~ Nu se retrage mandrenul în timpul puncţiei venoase, ci când apare sângele
la capătul translucid.
~ Nu se puncţionează vena după apariţia hematomului – se comprimă locul
3-5 minute.
~ Repetarea injecţiei în aceiaşi venă se face tot mai central faţă de puncţiile
anterioare – niciodată mai jos.
~ Alegerea celei mai bune vene se face după aplicarea garoului.
~ Nu se face injecţie intravenoasă decât în poziţie decubit dorsal – niciodată
în poziţie şezând.

438
INJECŢIA INTRADERMICĂ

→ Deniţie:
~ Introducerea de substanţe medicamentoase - soluţii izotone în organism,
prin intermediul unui ac ataşat la o seringă , în stratul dermic.
→ Scop:
~ Terapeutic – desensibilizări în afecţiuni alergice, vaccinarea BCG la sugari.
~ Explorator – intradermoreacţia.
~ Anestezic – in"ltrarea dermică cu novocaină.
→ Locul de elecţie:
~ Faţa anterioară a antebraţului.
~ Faţa externă a braţului şi a coapsei.
→ Materiale necesare:
~ Seringă cu ac scurt, sterile.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţia medicamentoasă.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus comod – în decubit dorsal.
~ Se dezveleşte locul ales.
→ Tehnica:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul (0,1 ml) şi se schimbă
acul.
~ Se elimină aerul.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.
~ Se introduce vârful acului în grosimea pielii, tangenţial pe suprafaţa pielii,
cu bizoul în sus, până dispare ori"ciul acului complet.
~ Se veri"că poziţia acului prin aspirare în seringă.
~ Se injectează lent.
~ Se formează o papulă albă de aspectul cojii de portocală de 5-6 mm
diametru, o înălţime de 1-2 mm la 0,1 soluţie injectată.
~ Se retrage acul fără a aplica tampon la locul puncţiei.
~ Se ordonează materialele folosite.
→ Incidente şi accidente:
~ Revărsat lichidian – când acul a intrat parţial în derm.
~ Tumefacţia stratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă de
portocală când acul a pătruns prea profund.
~ Lipotimie. Stare de şoc – în caz de testare a unor alergeni.
~ Reacţie intensă la necroza unor porţiuni de tegument din cauza distensiei
puternice prin injectarea de soluţii hipotone.
→ Observaţii:
~ Nu se face dezinfecţia cu alcool a locului injecţiei dacă se face testare la
tuberculină – alcoolul inactivează tuberculina.
~ Pentru anestezie locală injecţie se poate face pe orice suprafaţă a corpului.
~ În cazul efectuării testelor alergologice, se pregătesc: Adrenalină, Efedrină,
Hemisuccinat de Hidrocortizon, cardiotonice.

439
ADMINISTRAREA INSULINEI

→ Scopul tratamentului insulinic:

~ Tratarea diabetului zaharat.
~ Normalizarea nivelului glucidic în sânge.
→ Căile de administrare:
~ Calea subcutanată.
~ Calea intravenoasă.
→ Locul de elecţie pentru administrarea insulinei:
~ Flancurile peretelui abdominal.
~ Regiunea externă a braţului.
~ Regiunea anterioară a coapselor.
~ Regiunea fesieră.
~ Regiunea supra şi subspinoasă.
~ Locul de administrare trebuie alternate, dar vor respecta aceiaşi schemă:
o Dimineaţa → ancurile abdominale.
o Seara → coapsă.
~ Introducerea constantă în acelaşi loc, fără alternarea lui, suprasolicită
regiunea respectivă, tegumentele devin dure, se cicatrizează prin procese
metabolice modi"cate negativ.
→ Preparate de insulină:
~ Humulin R regular insulină umană (ADN recombinat) → 10 forme de
comercializare:
o Regulară (R).
o Regulară tamponată (BR).
o Lentă (L).
o Ultralentă (U).
o Insulină 10% Regulară tamponată + 90% Insulină umană suspensie
isophan (NPH-10/90).
o Insulină 20% Regulară tamponată + 80% Insulină umană suspensie
isophan (NPH-20/80).
o Insulină 30% Regulară tamponată + 70% Insulină umană suspensie
isophan (NPH-30/70).
o Insulină 40% Regulară tamponată + 60% Insulină umană suspensie
isophan (NPH-40/60).
o Insulină 50% Regulară tamponată + 50% Insulină umană suspensie
isophan (NPH-50/50).
~ Iletin II Regular (insulină porcină puri"cată).
~ Actrapid MC (insulină injectabilă neutră), Insulină Novo, Monocomponent
(MC).
→ Reguli de administrare:
~ Preparatul şi doza sunt stabilite de medic.
~ Orice schimbare se va face cu multă prudenţă – strict supravegheat.
~ Doza şi preparatul se schimbă doar la indicaţia medicului.
~ Dozele de insulină se măsoară în unităţi.
~ Există două tipuri de concentraţii pentru "ecare tip de insulină:
o Insulină cu 40 unităţi / mililitru insulină.
o Insulină cu 100 unităţi / mililitru insulină.
~ Administrarea se face cu seringi de insulină cu gradaţii pentru 40 ,
respectiv 100 unităţi de insulină pe mililitru.
~ Seringile se aruncă după utilizare – nu se refolosesc.

440
 ~ Injecţie se face cu cca. 15 minute înainte de servirea mesei (funcţie de
preparatul de insulină folosit).
→ Caracteristicile insulinei, păstrare şi depozitare.
~ Insulina cristalină este limpede, clară, transparentă.
~ Insulina în suspensie este tulbure şi trebuie rulată înaintea folosirii până la
uniformizarea lichidului.
~ Păstrarea se face la frigider la 40C, ferită de căldură şi lumină.
~ Se încălzeşte la temperatura corpului în momentul folosirii.
~ Nu se utilizează după expirarea termenului de valabilitate.
→ Stabilirea dozei necesare:
~ Se "xează o doză individualizată funcţie de:
o Tipul de insulină folosit.
o Numărul de injecţii pe zi.
o Intervalul dintre doze. Conduită terapeutică postnatală.
o Modi"cările din alimentaţie.
o Schimbarea programului de activitate.
o Medicaţie complementară. Exerciţii "zice, gimnastică.
→ Pregătirea dozei:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
~ Se observă aconul de insulină – aspect, valabilitate, concentraţie,
preparat, cale de administrare.
~ Se aspiră în seringă o cantitate de aer egală cu doza de insulină ce trebuie
administrată.
~ Se puncţionează dopul de cauciuc şi se întoarce aconul.
~ Se introduce aerul sub presiune şi se lasă să curgă liber insulina în seringă
până se obţine doza necesară.
~ Se scoate aerul şi se schimbă acul.
~ Dacă se folosesc amestecuri de insulină SE RESPECTĂ ORDINEA DE
ÎNCĂRCARE ÎN SERINGĂ RECOMANDATĂ DE MEDIC.
~ Amestecul se face înaintea injectării.
~ Pentru injectare se pot folosi şi pompe de insulină sau minispike.
→ Injectarea insulinei:
~ Se dezinfectează locul şi zona înconjurătoare.
~ Se lasă să se evapore alcoolul → alcoolul inactivează insulina.
~ Se execută pliul cutanat şi se injectează insulina subcutanat.
~ Nu se freacă şi nu se masează locul puncţiei
~ Se păstrează o distanţă de minim 4 cm de injecţia precedentă.
→ Reacţii la insulină:
~ Hipoglicemie → nivel scăzut de insulină prin:
o Doză prea mare de insulină.
o Absenţa sau întârzierea meselor.
o Exerciţii "zice şi activitate în exces.
o Boală infecţioasă. Tulburări de tranzit. Boli endocrine.
o Schimbarea necesarului de insulină a pacientului.
o Interacţiuni cu alte medicamente hipoglicemiante.
o Consum de alcool.
~ Semnele hipoglicemiei:
o Apar brusc. Anxietate.
o Transpiraţii, tulburări de somn.
o Ameţeală. Palpitaţii.
o Vedere neclară – în ceaţă.

441
 o Tremurături. Mişcări nesigure. Vorbire neclară.
o Stare depresivă. Agitaţie, iritabilitate. Delir.
o Senzaţie de furnicături în mâini.
o Cefalee. Modi"cări comportamentale.
o Diabeticul trebuie să aibă asupra sa cuburi de zahăr sau bomboane
sau tablete de glucoză. Foame.
o Pacienţii inconştienţi vor primi glucoză pe cale intravenoasă.
~ Hiperglicemie şi acidoză diabetică:
o Prin doză insu"cientă de insulină.
o Nivel crescut de glucoză în sânge.
o Aport alimentar mai bogat în glucide decât cel plani"cat.
o Febră. Infecţii.
o Hiperglicemia prelungită poate determina acidoză diabetică)
ameţeală, facies roşu, sete, pierderea cunoştinţei, inapetenţă,
halenă acetonică, glicozurie, respiraţie Kussmaul, tahicardie, deces.
~ Lipodistroa:
o Foarte rar, administrarea subcutanată a insulinei poate provoca
lipoatro"e cu depresiuni ale tegumentului şi ţesutului subcutanat,
pierderea elasticităţii şi îngroşarea ţesuturilor.

Hiperglicemie Hipoglicemie

~ Piele uscată. ~ Tegumente cu transpiraţii reci.

~ Respiraţie Kussmaul. ~ Piele umedă.
~ Halenă acetonică. ~ Hipertensiune.
~ Pierderea lentă a cunoştinţei spre comă. ~ Respiraţie normală.
~ Somnolenţă. ~ Pierderea stării de cunoştinţă.
~ Inapetenţă. ~ Mişcări nesigure.
~ Greţuri. ~ Ameţeală.
~ Vărsături. ~ Foame.

→ Alergia la insulină:
~ Alergia locală → roşeaţă, edem, prurit.
~ Alergie generalizată → mai rară, dar mai gravă. Apar erupţii pe tot corpul,
respiraţie zgomotoasă, şuierătoare, hipotensiune, şoc ana"lactic.

442
REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A VACCINURILOR

→ Deniţie:
~ Vaccinoterapia este o metodă de imunizare activă faţă de unele infecţii.
→ Forma de prezentare:
~ Fiole. Flacoane închise. Lichid lio"lizat. Pudră.
→ Scop:
~ Prolactic. Curativ în: Difterie. Tetanos. Febră tifoidă. Bruceloză.
→ Calea de administrare:
~ Subcutanată → v. Antitetanic, v. Antirabic, v. Parati"c.
~ Intramuscular → ATPA (anatoxină tetanică puri"cată şi adsorbită).
~ Intradermic → BCG.
~ Calea orală → v. Antidizenteric, v. Antipoliomielitic.
→ Condiţii de preparare, conservare şi depozitare:
~ Reconstituirea vaccinului se face prin rehidratare cu diluant conform
dozajului înscris pe ambalaj. Prepararea se face în momentul folosirii.
~ Vaccinul rehidratat nu se păstrează la frigider – se aruncă.
~ Vaccinurile lio"lizate – diluate şi aspirate în seringi de unic dozaj şi
administrare (pentru vaccinare antirujeolică, antirubeolică etc.) se aplică
regulile generale de asepsie şi administrare a soluţiilor injectabile.
~ Conservarea vaccinului: la -10-150C; diluantul se conservă la +2-80C.
~ Vaccinul trebuie protejat de lumină.
→ Condiţii de administrare:
~ Se pot asocia 2-3 vaccinuri (DTP → antidifteric, antitetanic, antipertusis).
~ Se respectă condiţiile de asepsie şi antisepsie, dozele şi intervalele dintre
inoculări diferă de la vaccin la vaccin, cantitatea de vaccin creşte de la o
inoculare la alta. Dozele trebuie măsurate exact.
~ Intervalul dintre doze va " strict respectat.
~ Unele vaccinuri necesită rapel pentru întărirea imunităţii.
→ Reacţia locală vaccinală:
~ Roşeaţă. Tumefacţie. Durere.
→ Reacţia generală vaccinală:
~ Febră. Inapetenţă. Stare generală alterată.
→ Complicaţii:
~ Hematologice. Pulmonare. Cardiovasculare. Renale. Erupţii cutanate.
~ Complicaţii nervoase (encefalită postvaccinală, meningită septică,
convulsii, tulburări senzoriale etc.).
~ La gravide → avort, naşteri cu feţi morţi, feţi cu malformaţii congenitale.
→ Prevenirea complicaţiilor postvaccinale.
~ Se respectă contraindicaţiile pentru "ecare vaccin.
~ Se respectă tehnica de administrare. Se evită administrările traumatizante.
~ Se respectă termenul de valabilitate pentru aplicare.
→ Observaţii:
~ Vaccinurile din acoane cu dop de cauciuc se pot păstra la frigider .
~ Fiola de vaccin deschisă nu se păstrează – se aruncă.
~ Toleranţa organismului este diferită.

443
ADMINISTRAREA CORTIZONULUI

→ Deniţie:
~ Cortizonul este un hormon secretat de stratul cortical al glandelor
suprarenale sub acţiunea stimulatoare a glandei hipo"ze → prin hormonul
corticotrop sau adenocorticotrop (ACTH).
~ ACTH-ul sau hormonul corticotrop sau adrenocorticotrop hipozar
este secretat de hipo"ză şi stimulează secreţia cortizonului şi a altor
hormoni suprarenali.
→ Prezentare:
~ Cortizon acetat. Superprednol. Prednison.
~ Hemisuccinat de Hidrocortizon. Hidrocortizon.
~ Supercortisol. Acetat de dezoxicorticosteron.
~ ACTH → pulbere albă, în acoane închise.
→ Forma de administrare:
~ Tablete.
~ Forme injectabile:
o Fiole. Flacoane cu dop de cauciuc
~ Formele injectabile sunt soluţii sau suspensii ce trebuie bine agitate
înaintea folosirii.
→ Mod de administrare:
~ Administrare orală: tablete.
o Se asigură concentraţia utilă în sânge. Doza zilnică → 3-4 prize la
intervale egale de 6-8 ore
o Cortizonul se administrează la început cu doza maximă care scade
treptat la doza minimă – de întreţinere → doză stabilită de medic.
o Tratamentul cu cortizon se termină prin administrare de ACTH –
pentru activarea funcţiei glandelor suprarenale.
~ Administrare parenterală:
o Intramuscular.
o Intravenos.
o Intraarticular.
o Clisme terapeutice.
o Aplicaţii locale.
~ Administrarea ACTH-ului:
o Se testează sensibilitatea organismului prin IDR.
o Se dizolvă pulberea cu ser "ziologic sau apă distilată în cantitate
egală cu numărul dozelor → calculul se face ca şi în cazul
antibioticelor.
o Dizolvat se poate păstra la gheaţă câteva săptămâni.
o Se administrează pe cale intramusculară, intravenoasă, eventual
subcutanată.
o Se poate administra în perfuzii lente în ser glucozat 5% → ritm de
administrare 6-8 picături pe minut. Cea mai bună metodă de
administrare → perfuzia continuă sau de 5-6 ore.
o Dozele administrate prin perfuzie pot " mai mici decât cele
injectate.
o Se pot face şi perfuzii subcutanate asociind soluţia cu hialuronidază.
o Doza este progresiv crescută pentru ca stimularea suprarenalei să
nu se facă brusc.
→ Reguli de administrare a cortizonului:
~ Tratamentul se face numai în spital

444
 ~ Bolnavii necesită dietă specială:
o Dietă hiposodată. → 1-3 g clorură de potasiu pe zi.
o Dietă hipoglucidică. Dietă cu conţinut bogat în proteine.
~ Se acordă îngrijiri speciale:
o Igienă perfectă a tegumentelor şi mucoaselor. Asepsie perfectă în
administrarea parenterală.
o Schimbarea zilnică a lenjeriei de pat şi de corp.
o Tratarea imediată şi corectă a infecţiilor de orice fel
o Administrarea sub protecţie de antibiotic.
o Cântărirea zilnică. Observarea apariţiei edemelor.
o Supravegherea funcţiilor vitale, a somnului. Măsurarea diurezei.
→ Observaţii:
~ Preparatele de cortizon sunt metabolizate la nivelul "catului în cortizol şi
prednisolon. În caz de insu"cienţă hepatică tratamentul se face cu
Prednisolon care nu mai necesită metabolizare hepatică.
~ Nu se administrează antibioticele şi hormonii cu aceiaşi seringă.

445
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR

→ Deniţie:
~ Anticoagulante sunt substanţele care prin administrare măresc timpul de
coagulare a sângelui.
→ Scop:
~ Pro"lactic.
o Când pericolul trombozelor este evident → în pro"laxia trombozelor
venoase, emboliilor postoperatorii, intervenţii chirurgicale
abdominale sau pelvine.
~ Terapeutic.
o Împiedică coagularea sângelui intravascular.
o Se face tratament anticoagulant în tromboebite, ebotromboze,
infarct de miocard, şoc endotoxic unde apare coagulopatia de
consum.
→ Forma de prezentare:
~ Heparină → cu acţiune promptă, dar de scurtă durată. Fiole, . cu
Heparină calcică sau sodică (absorbţie lentă). Heparină lipocalcică cu
administrare orală.
~ Trombostop (produs cumarinic)→ cu acţiune lentă, prelungită.
~ Calciparină.
→ Heparina:
~ Se dezinfectează locul injecţiei.
~ Se execută injecţie subcutanată sau intravenoasă. Efectul dispare în
câteva ore.
→ Trombostop:
~ Se administrează pe cale orală.
~ Efect tardiv, după 6-12 ore.
~ Acţiune prelungită – câteva zile → 2 săptămâni.
→ Contraindicaţiile tratamentului anticoagulant:
~ Diateze hemoragice. Insu"cienţă hepatică.
~ Hipertensiune malignă. Ulcer gastroduodenal orid. Endocardite.
→ Reguli de administrare:
~ Doza şi ritmul de administrare este stabilit de medic.
~ Pentru Heparină controlul tratamentului se face cu TC sau timp Howell.
~ Pentru controlul tratamentului cu Trombostop se determină , la început
zilnic, timpul Quick (indicele de protrombină).
→ Incidente şi accidente:
~ Hemoragii diverse. Epistaxis.
~ Hematom sau nodul mic la locul injecţiei.
~ Reacţii alergice locale. Alergie generală.
→ Observaţii:
~ Numai Heparina nu traversează bariera placentară.
~ În timpul tratamentului anticoagulant se evită traumatizarea bolnavului.
~ Începerea, continuarea sau întreruperea tratamentului anticoagulant este
hotărâtă de medic.
~ Nu se asociază tratamentul anticoagulant cu administrarea de aspirină,
antitermice, antiinamatoare.

446
REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A ANTIBIOTICELOR

→ Deniţie:
~ Antibioticele sunt medicamente de origine animală sau sintetizate
chimic, care introduse în organism sau depuse pe suprafaţa lui,
distrug microbii sau împiedică dezvoltarea lor.
~ Sunt extrase din culturi de celule vii, mai ales din ciuperci sau pot "
sintetizate chimic.
~ Chimioterapice → sunt substanţe care au acţiune bacteriostatică
sau bactericidă asupra germenilor patogeni, fără a " toxice pentru
organism.
→ Efect:
~ Bactericid – distrug agentul patogen.
~ Bacteriostatic – opresc dezvoltarea agentului patogen.
→ Scopul administrării:
~ Distrug microbi.
~ Împiedică dezvoltarea microbilor.
→ Ritmul de administrare:
~ Urmăreşte menţinerea unei concentraţii e"ciente în sânge pentru
acţiune continuă asupra agenţilor patogeni.
~ Ritmul de administrare ţine cont de perioada de înmulţire a
microbilor:
o În infecţii acute → germenii se înmulţesc foarte repede =
ritmul de administrarea trebuie să "e cât mai frecvent.
o În infecţiile subacute şi cronice → germenii se înmulţesc încet
= ritmul de administrare poate " mai lent.
~ Când se urmăreşte absorbţia lentă a antibioticului, acesta este
înglobat în anumite substanţe (ex. Moldamin cu acţiune de 4-5 zile).
~ Exemple:
o Penicilina cristalină → 3,4, 6 ore.
o Sulfamidele → 4, 6, 12 ore.
o Cloramfenicol, tetracicline → 6,12 ore.
o Streptomicina → 12 ore.
o Gentamicina → 8,12 ore.
o Biseptol → 12,24 ore.
→ Forma de prezentare:
~ Drajeuri.
~ Capsule operculate.
~ Sirop.
~ Soluţii injectabile.
~ Unguente.
→ Căile de administrarea:
~ Calea orală → tablete, caşete, capsule, prafuri, siropuri.
~ Calea parenterală – intramusculară (soluţii, suspensii),
intravenoasă (soluţii cristaline).
~ Perfuzii.
~ Intrarahidian – se utilizează în cazuri grave de infecţii meningiene.
~ Percutanta.
~ Calea mucoaselor – unguente, pudre.

447
 ~ Calea respiratorie – instilaţii, aerosoli.
~ Calea rectală – suspensii, clisme, unguente, paste, pudre.
→ Doza de antibiotic:
~ În administrarea orală → se împarte numărul tabletelor sau
capsulelor sau capsulelor la numărul prizelor.
~ În administrarea intramusculară → se dizolvă numai cantitatea ce se
injectează imediat, deoarece soluţiile se degradează, iar
administrarea lor devine mai dureroasă.
~ Flacoanele cu multidoze se vor dizolva cu o cantitate necesară
pentru 24 ore. Doza va " împărţită conform orarului de
administrarea în doze unice, egale administrate la 4, 6, 12 ore
~ Cantitatea de antibiotice se exprimă în unităţi şi grame.
→ Alegerea antibioticului:
~ Medicul alege antibioticul funcţie de diagnostic şi antibiogramă.
~ În urgenţă se pot administra antibiotice cu spectru larg, dar numai
după recoltarea antibiogramei – din urină, sânge, lichid
cefalorahidian.
→ Încărcarea seringii din 'acon cu dop de cauciuc:
~ Se dezinfectează dopul de cauciuc cu tampon cu alcool.
~ Se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cea a lichidului pe
care vrem să-l scoatem prin aspirare.
~ Se introduce acul în acon prin dopul de cauciuc şi se întoarce
aconul.
~ Se introduce aerul sub presiune în acon şi se lasă să curgă liber
soluţia în seringă.
~ Se retrage acul şi se schimbă.
~ Pulberile injectabile se dizolvă în prealabil – extragerea soluţiei se
face după dizolvare completă.
→ Reguli de administrare a antibioticelor:
~ Calea de administrare se alege funcţie de scopul urmărit, rapiditatea
cu care trebuie acţionat, compatibilitatea medicamentoasă cu calea
aleasă.
~ Aplicarea locală trebuie evitată → are efect foarte puternic
sensibilizant.
~ Nu se fac administrări de medicamente cu antibiotice în aceiaşi
seringă.
~ Injecţiile cu antibiotice se fac în condiţii de asepsie perfectă.
~ Soluţiile uleioase se încălzesc la 370C înaintea administrării.
~ Penicilina dizolvată se administrează în maximum 24 ore.
~ Administrarea pe cale orală se face după masă.
~ Nu se administrează tetraciclină la copiii mici → lezează mugurii
dentari.
→ Complicaţii:
~ Stări toxice.
~ Stări ana"lactice.
~ Stări nefrotoxice.
~ Anemii.
~ Leucopenii.
~ Agranulocitoză.

448
 ~ Lezarea mugurilor dentari la copii mici.
~ Tendinţă la hemoragie.
~ Dismicrobisme prin administrare necontrolată.
~ Infecţii nosocomiale.
~ Rezistenţa microorganismelor la antibiotic.
~ Sensibilizarea personalului medical.
→ Rolul asistentei medicale în administrarea antibioticelor:
~ Observarea apariţiei inapetenţei, greaţă, vărsături, dispnee,
nelinişte, hipoacuzie, oligoanurie, subicter, tulburări vizuale, micoze,
tranzit accelerat.
~ Testează sensibilitatea organismului la antibiotic prin IDR (în cazul
penicilinei foloseşte soluţie 1000 U/ml) şi notează rezultatul testului
în foaia de observaţie a bolnavului.
~ Atenţie! Şocul ana"lactic poate apărea şi sub IDR.
→ Observaţii:
~ Streptomicina nu se absoarbe la nivelul mucoase digestive.
~ Calea subcutanată nu se utilizează pentru administrarea
antibioticelor din cauza resorbţiei neregulate.
~ Antibioticele administrate oral distrug ora microbiană intestinală,
motiv pentru care se asociază cu complex de vitamină B.
~ Personalul medical va purta mănuşi de cauciuc şi mască de tifon în
timpul administrării antibioticelor. Pot apărea dermite profesionale,
urticarii, accese astmatiforme, alergii.
~ Este obligatorie înaintea folosirii testarea sensibilităţii bolnavului
la antibiotic.

449
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE
RECTALĂ

Deniţie:

Introducerea medicamentelor pe cale rectală constituie calea de

administrare digestivă cu efecte de resorbţie la nivelul

mucoasei rectale.

Forma de prezentare:

Supozitoare – preparate farmaceutice de formă conică sau ovală,

cu o extremitate ascuţită, la care substanţa activă este

înglobată într-o masă solidă (unt de cacao) care se topeşte la

temperatura corpului.

~ Clisme medicamentoase cu soluţii izotone.

~ Microclisme – substanţa medicamentoasă dizolvată în ser

ziologic sau ser glucozat 5% 10-15 ml.

~ Clisme picătură cu picătură – administrată în 24 ore –

1000.2000 ml soluţie medicamentoasă.

Indicaţii de administrare:

~ Pacienţi cu tulburări de deglutiţie.

450
~ Evitarea mucoasei digestive.

~ Pacienţi operaţi pe tub digestiv.

~ Intoleranţă digestivă.

~ Evitarea circulaţiei portale.

Scop:

~ Purgativ.(evacuator)

~ Terapeutic.

Efecte locale:

~ Golirea rectului.

~ Calmarea durerilor.

~ Atenuarea peristaltismului intestinal.

~ Efect antiin'amator.

Efecte generale

~ Supozitoare cu digitală – efect cardiotonic.

~ Acalor – efect antitermic etc.

Contraindicaţii:

~ Afecţiuni rectale sau anale. Diaree.

~ Intervenţii chirurgicale rectale sau anale.

Administrarea supozitoarelor:

~ Materiale necesare:

451
Supozitor la temperatura camerei.

Mănuşi de protecţie.

Vaselină.

Tăviţă renală.

Material pentru toaleta locală.

Tehnică:

Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de

protecţie.

Se pregătesc materialele necesare.

Se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea tehnicii.

Se efectuează clismă evacuatoare dacă bolnavul nu a avut scaun,

înaintea administrării supozitoarelor cu

efect terapeutic.

Se aşează bolnavul în decubit lateral cu membrele inferioare

'ectate.

Se verică recomandările de administrare.

452
Se despachetează supozitorul şi se unge vârful cu vaselină.

Se depărtează fesele bolnavului cu mâna stângă şi se introduce

supozitorul cu partea ascuţită înainte, până ce

trece de sncterul anal intern.

Se cere bolnavului să strângă fesele şi să menţină supozitorul – se

explică că senzaţia de defecare va dispărea

în câteva minute odată cu topirea supozitorului.

Observaţii:

~ Nu se administrează mai multe supozitoare odată.

Supozitoarele se păstrează la frigider.

~ Se încălzesc uşor înaintea folosirii. Atenţie la topirea lor căci

nu mai pot  introduse în rect în stare lichidă.

~ Se schimbă mănuşile după ecare administrare de supozitoare

dacă se face la mai mulţi bolnavi.

Clisma medicamentoasă:

~ Se pod administra medicamente ca digitală, clorură de calciu,

clorhidrat, tinctură de opiu, chinină etc.

~ Cu efect local se administreazămicroclisme sau clismă picătură

cu picătură cu ritm de 60 picături pe minut

~ Sunt precedate cu 60 de minute înainte de clismă evacuatoare.

~ Microclisma se introduce cu seringa adaptată la canula rectală.

~ Pentru menţinerea temperaturii soluţiei introduse se folosesc

rezervoare termostate.

453
Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie - Inhalatia

Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie

Denitie :introducerea medicamentelor gazoase si volatile prin mucoasa

respiratorie

Forme de prezentare

-gaze sau substante,gaze i"cate

-pulberi dizolvate

-lichide "n pulverizate sau sub forma de vapori

-solutii pentru injectie intratraheala

Scop:

-dezinfectia decongestionarea mucoasei cailor respiratorii

-imbogatirea aerului inspirat in oxigen,pentru combaterea hipoxiei

-uidi"carea sputei,expectoratia

Metode de administrare
-inhalatie

-instilatie

-aerosoli

Inhalatia :

-reprezinta introducerea substantelor medicamentoase in caile respiratorii

,antrenate de vapori de apa(esente aromatice,antiseptice,sarurietc)

454
Indicatii :

-rinite;rinofaringe

-bronsite ;astm bronsic

Pregatirea inhalatiei :

Pacientul

-pregatirea psihica

-este informat cu privire la scopul administrarii medicamentelor

-i se explica modul in care va respira ;inspiratie pe gura ,expiratie pe nas

-pregatire zica

-se aseaza in pozitie sezand

-invata unde sa-si sue nasul

-se aseaza un prosop in jurul gatului

-se ung buzele ci tegumentele peri-bucale cu vaselina

Materiale

-inhalator ,prosop,vaselina,cort ,apa clocotinda

-substanta medicamentoasa:esente aromate ,substante antiseptice,substante

alcaloide

Efectuarea inhalatiei:

Asistenta

-isi spala mainile

-inchide ferestrele camerei

-introduce in vasul inhalatorului cu apa clocotita o lingurita inhalant la 1-2 l apa

-aseaza pacientul pregatit in fata palniei inhalatorului,il acopera cu cortul sau

pelerina

-menitine distanta de 30-80 cm fata de palnie

455
-invita pacientul sa inspire pe gura ,sa expire pe nas

-supravegheaza pacientul

-durata unei sedinte:5-20 min

Ingrijirea ulterioara a pacientului :

-se sterege fata pacientului cu un prosop moale

-este ferit de curentii de aer rece

-ramane in incapere 15-30 min

Reorganizarea :

-materialele se strang ,se spala

-inhalatorul se dezinfecteaza

inhalatorul poate deveni sursa de contaminare a cailor respiratorii,daca nu este

sterilizat in prealabil

De evitat :inhalarea primilor vapori deoarece acestia pot antrena picaturi de apa
"erbinte

Labels: Administrarea medicamentelor

Administrarea medicamentelor pe cale orala

Calea orala este calea naturala de administrare a medicamentelor ,acestea putandu-se resorbi
la nivelul mucoasei digestive
Scop:
-obtinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor:

Efecte locale:
- favorizeaza cicatrizarea ulceratiilor digestive;
-protejeaza mucoasa gastrointestinala ;
-inlocieste fermentii digestive,secretia gastrica ,in cazul lipsei acestora ;
-dezinfecteaza tubul digestive;
Efecte generale :
medicamentele administrate pe cale orala se resorb la nivelul mucoasei digestive ,patrund in
sange si apoi actioneaza aupra unor organe ,sisteme ,aparate
(antibiotice,vasodilatatoare,cardiotonice ,sedative).

456
Contraindicatii :
-medicamentul este inactivat de secretiile digestive
-irita mucoasa gastrica
-pacientul refuza medicamentele
-se impune o actiune prompta a medicamentelor
-medicamentul nu se resoarbe pe cale digestiva
-se impune evitarea circulatiei portale

Tratamentul pe cale orala este contraindicat pacientilor inconstienti, celor care prezinta
varsaturi, cat si celor care din diverse motive nu pot inghiti.

Forme de prezentare
-lichidele: siropuri,uleiuri,emulsii,solutii,mixturi,decocturi,mixturi,extracte
-solide: tablete,drajeuri,capsule,granule,pulberi,

Tratamentul pe cale orala este contraindicat pacientilor inconstienti, celor care prezinta
varsaturi, cat si celor care din diverse motive nu pot inghiti.

Materiale necesare:

-medicatia prescrisa
-recipient pentru medicamente-lingura,lingurita,pipeta,sticla picuratoare,pahar
gradat,ceasca,apa,ceai,lapte
-pahar apa sau suc pentru copii

Administrare:

-se verifica cu atentie medicatia prescrisa de medic si se compara cu cea primita de la

farmacie
-se spala mainile
-se verifica data expirarii medicamentelor
-se confirma identitatea pacientului
-se verifica starea pacientului (constienta) si semnele vitale. O schimbare in starea acestuia
poate justifica schimbarea sau anularea medicatiei (de exemplu, nu se vor mai administra
antihipertensive la un pacient care prezinta hipotensiune)
-se administreaza medicatia impreuna cu apa sau alt lichid adecvat
-siropul nu se adminstreaza cu apa pentru a nu-i diminua efectul
daca este necesar
-tabletele,drajeurile se aseaza pe limba pacientului si se inghit ca atare
-pulberile divizate in casete amilacee ,sau capsule cerate-se inmoaie inainte caseta in apa si se
aseaza pe limba pentru a fi inghitita;
-pulberile nedivizate –se dozeaza cu lingurita sau cu varful de cutit
-granulele se masoara cu lingurita ;
-unele pulberi se dizolva in apa,ceai si apoi se administreaza sub forma de solutii (ex.
purgativele saline)
-se vor adminstra preparatele lichide pe baza de fier, de exemplu, cu ajutorul unui pai, pentru
a preveni afectarea dentara
-tot cu un pai se pot adminstra si lichidele cu gust neplacut
-se va sta langa pacient pana cand acesta va inghiti medicamentul si daca este nevoie, se va
verifica deschizandu-i gura.

457
-se va reveni pentru verificarea starii pacientului

Observatii
-asistenta se va asigura ca are medicatie scrisa de medic, cerand indicatii necesare timpului si
modului de adminstrare daca este necesar
-nu se va adminstra niciodata medicatie prin indicatie verbala
-se va anunta medicul pentru orice medicatie neadministrata din diverse motive sau efecte
adverse
-medicamentele lichide necesita atentie sporita la dozare
-nu se va adminstra niciodata un medicament dintr-un flacon neetichetat
-medicatia nu se va lasa niciodata la indemana pacientului.
-daca pacientul cere detalii despre medicatia sa, se va verifica din nou prescriptia medicului si
i se vor oferi detaliile cerute. Pacientul va trebui sa fie informat despre orice schimbare
survenita in schema sa de tratament
-pacientul va fi informat asupra posibileor efecte adverse si i se va cere sa anunte echipa de
ingrijire despre orice schimbare in starea sa

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

INTRODUCERE : Administrarea medicamentelor este una dintre cele mai mari

responsabilitati ale asistentei. Pentru a asigura pacientului o terapie
medicamentoasa e5cienta si corecta, asistenta trebuie sa 5e familiarizata cu
indicatiile, dozarile si efectele medicamentului prescris. De asemenea pacientul
trebuie interogat inaintea 5ecarei administari despre eventualele reactii alergice
din trecut la substanta respective.

Asistenta trebuie sa aiba cunostintele si abilitatile de a minimiza anxietatea

pacientului si de maximize e5cienta medicamentului (cunoscand modalitatea de
administare, timpul etc.)

Caile de administare a medicamentelor:

458
Medicamentele pot  administrate pe diverse cai:
· calea de administare mucodermica: administrare oculara, vaginala, nazala,
auriculara, transdermala (prin absorbtie), orofaringelal (inhalatii)

· calea de administare enterala: absorbtia medicamentelor prin tractul

gastrointestinal

· calea de administrare parenterala: injectii sau perfuzii intradermale,

subcutanate, intramusculare, intraevenoase, intrarectale, intraosoase,
intraartriale

· cale de administrate endotraheala: administarea medicamentelor in sistemul

respirator cu ajutorul sondei endotraheale

· cale de administare epidurala: administare de medicamente (anestezic sau

analgezice opioide) printr-un cateter introdus peridural

· calea de administare intrapleurala: injectarea de medicamente in spatiul

pleural.

Calea de administare a medicamentului determina efectele acestuia. De

exemplu, medicamentele administrate intravenos actioneaza instant deoarece
intra imediat in circulatia sangvina. De aceea antibioticele se fac de obicei
intravenous pentru a determina un raspuns imediat si costant.

Prevenirea erorilor in admnistarea medicatiei:

Inaintea administrarii oricarei medicatii aceasta trebuie comparata cu medicatia

prescrisa de medic din foaia de observatie.

Se va veri"ca mental regula celor cinci "p”:

· pacientul potrivit

· medicamentul potrivit

· doza potrivita

· calea de administare potrivita

· timpul (ora) de administare potrivit.

Intodeauna se va verica si data expirarii ecarui medicament pe care il

vom administra.

459
Totodata, inaintea oricarei administrari medicamentoase se vor avea in vedere
Drepturile Pacientului:

-dreptul de a stii de ce i se administreaza un anumit medicament si la ce efecte

adverse sa se astepte

-dreptul de a refuza medicatia prescrisa.

Au aparut multe facilitati care sa previna erorile de administrare a

medicamentelor, in special pentru cele a caror administrare este cu Risc
Crescut:

· amiodarone

· anticoagulante

· benzodiazepine

· chimioterapice

· dopamine

· dobutamne

· insulina

· lidocaina

· opioide (mor"na)

· trombolitice.

Diferitele strategii de prevenire a erorilor de administare a

medicamentelor cu risc crescut constau in prepararea acestora astfel incat
ele sa poata "i imediat perfuzate, asa-numitele "premixed infusion”.
Inainte de administarea lor trebuie veri"cate de catre doua nurse diferite (dozajul
si rata perfuziei).

Efectele medicamentelor si interactiunile dintre ele:

Urmarirea raspunsului la administrarea unui anume medicament necesita o buna

cunoastere a starii pacientului si a efectelor asteptate de la medicamentul
administrat.

460
-De exemplu, daca un pacient primind un antiaritmic continua sa prezinte
contractii ventriculare premature, trebuie anuntat medicul ca medicamentul
administrat nu produce efectul scontat. In cadrul monitorizarii e"cientei unei
anume terapii medicamentuoase, trebuie luate in calcul si rezultatele testelor de
laborator, care pot indica un efect terapeutic, un efect advers sau un nivel toxic.

-De exemplu, timpii de protrombina ajuta la evaluarea efectului administarii de

heparina, sau nivelul scazut al potasiului poate " un semn al efectelor adverse
ale unui diuretic. Unele medicamente insa pot afecta rezultatul testelor de
laborator, cauzand asa-zisele rezultate "fals pozitive”.

-De exemplu, codeina poate creste presiunea intracraniana. Se va monitoriza cu

atentie starea pacientului. Anumite modi"cari ca scaderea sau cresterea in
geutate pot afeta actiunea anumitor medicamente.

-Alti factori ca varsta pacientului, constitutia "zica, sexul, statusul emotional pot
afecta, de asemenea, rapunsul pacientului la admnistraea medicamentelor.

-Deoarece majoritatea pacientilor primesc mai mult de un medicament, trebuie,

de asemenea, avute in vedere interactiunile dintre ele. O interactiune intre
medicamente inseamna o schimbare in absorbtia, distributia, metabolismul si
excretia acestuia, care poate aparea la administrarea altui medicament sau
imediat dupa aceea. O interactiune de dorit folosita ca baza in terapiile
medicamentuoase combinate, este potentarea efectului unui medicament,
ajutarea mentinerii unui anumit nivel sangvin sau mnimalizarea efectelor
adverse, cu ajutorul altui medicament. Pe de alta parte, anumite interactiuni pot
avea rezultate nedorite ca diminuarea efectului unu medicament, sau, din contra,
maximizarea sa pana la efect toxic.

-De exemplu, pacientii fumatori necesita doze mai mari de teo"lina (medicament
administrat cu precadere in astm bronsic si care se metabolizeaza in "cat) decat
pacientii nefumatori, deoarece la fumatori se activeaza enzimele oxidative din
"cat care cresc metabolizarea teo"linei.

Urmarirea efectelor adverse:

La administrarea unu medicament este necesara reunoasterea si

identicarea efectelor adverse, reactiilor toxice si alergiilor
medicamentuoase.

Unele efecte adverse sunt trecatoare si de intensitate redusa, pacientul

dezvoltand o toleranta fata de medicament. Altele necesita o schimbare a
terapiei medicamentuoase.

461
O reactie toxica la un medicament poate "i acuta, datorata dozelor excesive, sau
cronica, datorata acumularii progresive a medicamentului in corp.

De aemenea, reaciile toxice pot aparea ca rezultat al modi"carii metabolismului

sau excretiei care determina astfel cresterea nivelului medicamentului in sange.

O reactie alergica la un medicament este rezultatul unei reactii antigen-anticorp.

Reactia poate "i de la o urticarie banala pana la soc ana"lactic.

De aceea inaintea administarii medicamentelor se veri"ca eventualele reactii

alergice. In principiu, testul alergic se face inaintea administrarii primei doze
dintr-un medicament.

De asemenea trebuie avut in vedere ca un istoric alergenic negativ la un anume

medicament nu exclude posibilitatea aparitiei reactiei alergice in prezent sau
viitor.

Alte efecte adverse ale medicamentelor pot 5i dependenta si reactiile

idiosincrazice (care apar la persoane cu anumite de"cite genetice).

Orice administrare de medicament, calea de administrare, dozajul, refuzul

pacientuli, aparitia efectelor adverse, trebuie noti5cate corect si eligibil in planul
de ingrijire cu semnatura asistentei.

ADMINISTRAREA MUCODERMALA A MEDICAMENTELOR

ADMINISTRATIA TRANSDERMALA A MEDICATIEI

ADMINISTRAREA MEDICATIEI PE CALE OCULARA:

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN PICATURI AURICULARE:

-Instilatiile auriculare se folosesc pentru tratamentul infectiilor si

in'amatiilor urechilor, indepartarea cerumenului, anestezie locala, sau
indepartarea insectelor ajunse accidental in ureche.

-Instilatiile auriculare sunt in principiu contraindicate pacientilor cu perforatie de

timpan, dar se pot totusi efectua anumite manevre sterile.

462
-De asemenea, instilatiile cu hidrocortizon sunt contraindicate pacientilor cu
herpes, alte infectii virale, fungi etc.

Materiale necesare :

· picaturile prescrise

· sursa de lumina

· aplicator cu capatul de bumbac

· bol cu apa calduta

· dopuri urechi din bumbac

ADMINISTRAREA MEDICATIEI PE CALE NAZALA:

-Medicatia pe cale nazala poate " sub forma de picaturi, spray sau aerosoli
(folosind un nebulizator).

-Majoritatea medicamentelor administrate in acest fel produc mai degraba efecte

locale decat sistemice. Multe medicamente cu cale de administrare nazala sunt
vasoconstrictoare, folosite pentru ameliorarea congestiei nazale.

-Alte tipuri de medicamente folosite pe aceasta cale sunt antisepticele,

anestezicele si corticosteroizii.

*Anestezicele locale pot " adminsitrate pentru asigurarea confortului

pacientului in timpul unei examinari rinolaringeale, laringoscopii, bronhoscopii
sau intubatii endotraheale.

*Corticosteroizii reduc inamatia in sindroamele alergice sau inamatorii sau

atunci cand pacientul are polipi nazali.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ENTERALA:

1. MEDICATIA ORALA:
2 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE SONDA NAZOGASTRICA SI
GASTROSTOMA :
3 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE BUCALA, SUBLUNGUALA SI
TRANSLINGUALA:
4 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR INTRARECTAL:

463
 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE
PARENTERALA:

1. ADMINISTRAREA COMBINATA A MEDICATIEI INTR-O SERINGA:

Combinarea a doua medicamente intr-o seringa scuteste pacientul de doua

intepaturi.

Medicamentele pot " combinate intr-o seringa in mai multe feluri:

- "e din doua "ole,

- "e dintr-o "ola si un acon,

- "e din doua acoane.

Mai exista si medicamente gata dozate si trase in seringi sterile (cum ar "
anticoagulantele, de exemplu).

Aceste combinatii sunt contraindicate daca medicamentele nu sunt compatibile

"e pentru ca precipita, "e pentru isi anuleaza unul efectul celuilalt, "e cand
cantitatea combinata este prea mare pentru a " absorbita printr-o singura
injectie.

Tipul de seringa si ac folosite vor depinde de medicatia prescrisa, constitutia

"zica a pacientului, calea de administrare.

Materiale necesare:

· medicatia prescrisa

· paduri alcoolizate

· seringa si ace

464
Administrare:

- se veri"ca medicatia prescrisa si se compara cu cea ridicata de la farmacie

- se veri"ca data exprarii

- se spala mainile

- se dozeaza cantitatea care trebuie administrata

Consideratii speciale:

@ se dezinfecteaza cu pad alcoolizat dopul acoanelor inainte de utilizare (de a "

intepate cu acul)

@ se dezinfecteaza capatul "olelor inainte de a le rupe

@ cand se folosesc "ole se poate "ltra medicamentul cu un alt ac pentru

inlaturarea eventualelor cioburi, daca este cazul

@ daca se combina medicamente din doua acoane cu multidoze de medicament

va trebui schimbat acul cu care se trage substanta din cele doua acoane pentru
a evita sa introducem intr-un acon picaturi de substanta din celalat acon care
raman pe ac

@ nu se vor combina niciodata medicamentele despre care asistenta nu este

sigura ca sunt compatibile

@ nu se vor combina niciodata mai mult de doua medicamente

@ desi multe medicamente incompatibile precipita vizibil, unele isi schimba doar
proprietatile fara a se vedea ceva vizibil (isi schimba structura chimica si
proprietatile)

@ multe medicamente sunt e"ciente si compatilbile doar daca sunt administrate

imediat ce au fost preprate. Astfel, dupa aproximativ 10 minute, sub inuenta
luminii, caldurii si a altor factori externi, isi pot schimba proprietatile, culoare si
pot deveni incompatibile

@ se va acorda o grija deosebita administrarii medicamentelor care sunt

prezentate sub forma de acoane multidozate (de exemplu insulina). Daca avem
de adminstrat insulina cu efect imediat si insulina cu efect retard, se va trage
intai insulina cu efect imediat si apoi cea cu efect retard. Astfel, daca ajung
cateva picaturi de insulina cu efect imediat in aconul mutidozat de insulina cu

465
efect retard, acestea nu ii vor schimba proprietatile, daca se intamapla invers
insa, pot " afectate proprietatile

@ dupa administrare nu se recapeaza acul pentru a evita intepare

2. Administrarea Medicamentelor prin INJECTIE SUBCUTANATA: Click

Aici >>

3. Administrarea Medicamentelor prin INJECTIE INTRADERMALA: Click

Aici >>>

4. Administrarea Medicamentelor prin INJECTIA INTRAMUSCULARA:

Click Aici >>

5. Administrarea Medicamentelor prin INJECTIA MUSCULARA IN FORMA

DE Z: Click Aici >>:

6. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN ABORDARE INTRAOSOASA:

Cand perfuzarea venoasa rapida este imposibila, alternativa de administrare

intraosoasa presupune intrarea lichidelor, medicamentelor si transfuziilor direct in
cavitatea medularaa osului, cu o retea vasculara bogata. Calea intraosoasa de
abord este folosita in urgente majore (stop cardio-respirator, colaps,
traumatisme etc) sau la copii.

466
Pe calea intraosoasa pot " administrate orice medicamente si lichide, "ind o
alternativa salvatoare de multe ori.

Abordul se face de obicei pe fata anterioara a tibiei, in portiunea proximala si

mediala, datorita suprafetei late si întinse precum si tegumentelor subtiri care
acopera osul.

Aceasta manevra este facuta de medic asistat de asistenta.

Abordarea intraosoasa este contraindicata la pacientii cu osteogeneza

imperfecta, osteoporoza, fractura, datorita riscului de extravazare subcutanata a
substantelor administrate.

Materiale necesare:

· ac special pentru punctie osoasa ( la copii se poate folosi unul pentru punctie
lombara) la care sa se poata adapta seringa sau perfuzor, transfuzor

· paduri cu betadina sau iod

· comprese

· mansi sterile

· camp steril

· solutie de heparina

· medicatia de administrat si seringa sau perfuzor, in functie de ce se doreste

· xilina 1%

Pregatirea echipamentului:

· se pregateste solutia de perfuzat astfel incat sa poata " imediat atasata

· se eticheteaza solutiile care se adminstreaza

Administrare:

ü se con"rma identitatea pacientului

467
ü daca pacientul este constient si nu este copil, se explica procedura pacientului
si locul de punctionare

ü se va obtine consimtamantul pacientului sau a familiei pentru efectuarea

manevrei

ü se intreaba pacientul daca este alergic la lidocaina (xilina) sau se testeaza daca
nu a mai folosit, daca nu stie, sau daca este copil

ü se spala mainile

ü se poate adminstra un sedativ, daca medicul indica

ü se pozitioneaza pacientul in functie de locul ales pentru punctie

ü se ofera medicului manusile sterile, si padurile cu betadina sau iod. Acesta, in

mod steril, va dezinfecta locul punctiei si va lasa sa se usuce, apoi va acoperi cu
un camp steril cu o deschizatura la locul de punctionare

ü se ofera medicului seringa cu doza indicata de lidocaina pentru efectuarea

anesteziei locale

ü dupa efectuarea anesteziei se va oferi medicului in mod steril acul de

punctionare

ü dupa ce introduce acul, se va veri"ca cu ajutorul unei seringi atasate, prin

aspirare de maduva, corectitudinea manevrei, apoi se va spala cu o seringa cu
heparina

ü dupa permeabilizare, se va atasa perfuzorul

ü asistenta isi va pune manusi sterile si va curata locul punctionarii, va securiza si

va "xa acul cu "xatoare sau comprese, va regla ritmul perfuziei conform
indicatiilor si va supraveghea locul de punctionare pentru a observa eventualele
semne de sangerare sau extravazare

Consideratii speciale:

@ perfuzia intraosoasa trebuie sistata cat mai curand posibil, imediat ce se poate
obtine abord venos ( preferabil sa nu dureze mai mult de 2-4 ore) deoarece
creste riscul de infectie

@ dupa ce se scoate acul intraosos se va mentine presiune ferma timp de 5

minute si se va pansa steril

Complicatii:

468
@ cele mai comune complicatii sunt etravazarea lichidelor in tesutul subcutanat
sau subperiostal datorita unei gresite amplasari a acului

@ alte complicatii pot " abcesele subcutanate, osteomielitele

7. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN LINII VENOASE SECUNDARE:

O linie venoasa secundara este o linie venoasa completa care se conecteaza la o

linie venoasa primara, deja existenta. Linia venoasa secundara este folosita la
adminstrarea intermitenta sau continua de medicamente, atunci cand se
pastreaza tot timpul o linie venoasa principala pentru intretinere sau din alte
motive. Antibioticele sunt cele mai folosite medicamente care se pot
administra intermitent, prin linii venoase secundare.

Atunci cand se conecteaza perfuzia secundara si se vrea sa mearga doar aceasta,

ea trebuie pozitionata deasupra celei primare. Daca se vrea sa mearga ambele
perfuzii, ele trebuie pozitionate la acelasi nivel si reglat ritmul uneia si apoi al
celeilalte.

De asemenea, injectomatele si infuzomatele pot " folosite ca linii venoase

secundare pentru administrare intemitenta sau continua, avand avantajul ca se
poate doza exact cantitatea de medicament adminstrata.

Materiale necesare:

· medicatia prescrisa

· perfuzor

· adaptator special sau ac pentru atasare la linia primara

· paduri alcoolizate

· "xator sau leucoplast

· etichete

· injectomat sau infuzomat

· solutie salina

469
Pregatirea echipamentului:

· se veri"ca medicatia prescrisa de medic

· se spala mainile

· se veri"ca solutia care trebuie adminstrata pe linia venoasa secundara pentru

data de expirare si aspectul sau

· se veri"ca daca medicamentul care trebuie adminstrat secundar este compatibil

cu cel din linia venoasa primara

· daca este necesar, se adauga si alt medicament in solutia pentru adminstrare

pe calea secundara, conform indicatiilor medicului (se sterge cu alcool ori"ciul
aconului, se injecteaza substanta care trebuie adaugata si se agita pentru o
buna omogenizare si dizolvare) dar se va eticheta neaparat si specifca substanta
adaugata

· unele medicamente ( cum ar " tienam-ul, de exemplu) sunt preparate pulbere in

acoane care pot " perfuzate dupa dizolvare

Administrarea:

ü se con"rma identitatea pacientului ü daca substanta care trebuie administrata

secundar nu este compatibila cu cea de pe linia venoasa primara, aceasta din
urma va " inlocuita cu solutie salina, compatibila cu orice, pana la administrarea
celeilalte substante

ü se agata in stativ cea de-a doua substanta, se ataseaza perfuzorul, se scoate

aerul si apoi, capatul perfuzorului "e printr-un ac, "e printr-un dispozitiv special,
va " atasat la sistemul de cuplare (dupa ce a fost dezinfectat in prealabil cu un
pad alcoolizat) al primei linii de perfuzare

ü se ajusteaza rata de perfuzare si se regleaza adecvat in functie de ce se

doreste (sa mearga amandoua liniile venoase sau doar cea secundara)

ü dupa terminarea medicamentului de pe linia venoasa secundara "e se va

decupla tot sistemul secundar si se va arunca in recipientele speci"ce de
colectare, "e, daca doza trebuie repetata la intervale de timp, se va mentine pe
loc, etichetat cu data primei utilizari, pana cand o noua perfuzie va " instituita pe
linia secundara

Consideratii speciale:

470
@ daca sistemul de perfuzare al liniei secundare se pastreaza pe loc pana la o
noua folosire, trebuie atent etichetat cu data primei utilizari si schimbat
obligatoriu la 48 ore

@ dupa inlaturarea sistemului secundar de perfuzare se va veri"ca si se va

dezinfecta locul de cuplare cu sistemul primar astfel incat aceasta sa nu " fost
afectat si sa se scurga lichid

8. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN CATETER VENOS PERIFERIC:

Administrarea tratamentului intravenos cu ajutorul unei branule scuteste

pacientul de multiple intepaturi, permite mentinerea unei linii venoase continue,
perfuzare continua, administrarea de bolusuri etc

Dupa "ecare injectare se spala cu solutie diluata de heparina sau solutie

normal salina pentru a preveni formarea cheagurilor.

Daca se spala cu solutie diluata de heparina sa se adminstreze heparina ca

tratament, inaintea "ecarei administrari de alt medicament se va spala intai cu
solutie normal salina in eventualitatea in care heparina nu este compatibila cu
medicamentul care trebuie adminstrat.

Materiale necesare:

· medicatia prescrisa si eventual setul de perfuzare daca este vorba de perfuzie

· manusi

· paduri alcoolizate

· seringa 3 ml

· solutie normal salina

· garou

· "xator sau leucoplast

· solutie diluata de heparina

471
Pregatirea echipamentului:

· se veri"ca medicatia

· se spala mainile

· se pregateste dilutia de heparina (se poate pregati cu 10 pana la 100 unitati pe

ml) si se trage in seringa de 3 ml

· se dezinfecteaza gatul "olei sau dopul aconului de cauciuc

· se ataseaza perfuzorul la aconul de perfuzat si se scoate aerul, sau se trage

substanta din acon sau "ola in seringa

Administrare:

- se con"rma identitatea pacientului

- se pun manusile

- se dezinfecteaza cu un pad alcoolizat capatul branulei unde se va atasa seringa

sau perfuzorul

- se aspira intai cu seringa pentru a veri"ca daca apare sange. Daca apare,
branula este corect pozitionata si este permeabila, daca nu apare sange la
aspirare, se aplica un garou nu foarte strans deasupra locului unde este branula,
se tine aproximativ un minut si apoi se aspira inca o data. Daca sangele tot nu
apare, se desface garoul si se injecteaza cativa ml de solutie normal salina. Daca
se intampina rezistenta la injectare nu se va forta ci se va administra heparina
diluata. Daca nu se intampina rezistenta se va administra apoi solutie normal
salina (pentru a spala eventualele urme de heparina care pot " incompatibile cu
unele medicamente) observand cu atentie daca apare durere sau semne de
in"ltrare a substantei. Daca insa apare durerea, semnele de rezistenta la
injectare si se observa in"ltratie, se va scoate branula si se va monta una noua

- dupa administrarea medicatiei cu seringa se va spala cu solutie normal salina si

apoi cu heparina diluata pentru a nu se forma trombi

- daca se adminstreaza perfuzie pe branula, se va adapta perfuzorul la branula,

se va regla rata de curgere si dupa inlaturare se va proceda in acelasi fel ca la
injectarea cu seringa

Consideratii speciale:

472
@ daca trebuie adminstrate atat perfuzie cat si medicament, compatibile sau nu,
se institui o linie venoasa secundara care se va atasa la cea primara. Astfel daca
substantele sunt compatibile si se doreste sa mearga in paralel, cele doua
solutii se vor situa la acelasi nivel si se va regla rata de curgere. Daca pacientul
are o linie venoasa continua care trebuie mentinuta si trebuie adminstrata o
substanta care nu este compatibila cu respectiva perfuze, se va institui linia
venoasa secundara cu respectiva substanta, situata mai sus decat cea principala
si se va porni doar cea secundara, la terminarea adminstrarii repornindu-se
perfuzia de intretinere

@ chiar daca ramane functionala, branula trebuie schimbata la 48-72 ore,

schimbandu-se locul insertiei.

9. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN INJECTIE INTRAVENOASA

DIRECTA:

Injectia intravenoasa directa permite o abordare rapida si un efect imediat.

Este folosita in urgente (bolusuri) sau in cazurile in care nu se poate

face intramuscular administrarea.

Pacientul trebuie supravegheat deoarece efectele sunt rapide si imediate.

Materiale necesare:

· medicatia prescrisa

· manusi

· seringa si ac

· ser pentru dizolvat

· garou

· paduri alcoolice si cu betadina sau iod

473
· comprese sterile

· bandaj adeziv

· solutie normal salina si solutie diluata de heparina

Pregatirea echipamentului:

· se veri"ca medicatia prescrisa

· se veri"ca data expirarii

· se trage solutia in seringa si se dilueaza daca e necesar

Administrare:

ü se con"rma identitatea pacientului

ü se selecteaza o vena accesibila si destul de larga (cu cat vena e mai larga si
solutia mai diluata cu atat e mai putin iritanta)

ü se aplica un garou deasupra locul de punctionare pentru destinderea si

evidentierea venelor

ü se dezinfecteaza locul punctionarii cu un pad cu betadina sau iod, prin miscari

circulare dinspre locul punctiei inspre afara, pentru a evita contaminarea locului
de punctionare

ü se asteapta sa se usuce dezinfectantul si se punctioneaza vena cu acul la un

unghi de 30 de grade cu amboul in sus

ü se aspira in seringa pentru a vedea daca este introdus corect in vena (apare
sange)

ü se indeparteaza garoul si se injecteaza substanta

ü la terminarea injectarii se aspira din nou pentru a vedea daca acul a fost tot
timpul in vena si daca intreaga medicatie a fost corect introdusa. Dupa veri"care
se schimba seringa goala cu una cu solutie normal salina pentru a spala vena

ü se scoate acul din vena printr-o miscare rapida si se preseaza locul punctionarii
cu compresa sterila timp de 3 minute

ü se aplica un bandaj adeziv

474
Consideratii speciale:

@ deaorece medicamentele administrate prin injectie intravenoasa directa au

efect imediat, in cazul pacientilor alegici poate aparea socul ana"lactic. In
aceasta situatie (cand pacientul devine dispneic, cianotic etc) trebuie chemat
imediat medicul si se incep manevrele de resuscitare

@ daca apar semne de extravazare se intrerupe injectarea si se reia tehnica

tinand cont de substanta pierduta prin extravazare

TEHNICI SPECIALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR:

1. ANALGEZIA EPIDURALA: Prin aceasta tehnica, medicul injecteaza

substanta medicamentoasa in spatiul epidural. Medicamentul administrat
difuzeaza lent in spatiul subarahnoidian al canalului spinal si aapoi in lichidul
cefalorahidian. In unele cazuri medicul injecteaza substante direct in spatiul
subarahnoidian.

-Analgezia epidurala ajuta la controlul durerii cronice si acute (pacienti cu

cancer, dureri postchirurgicale).

-Analgezia poate " efectuata prin injectare sau prin folosirea unui
injectomat atasat la un cateter epidural care permite descarcarea continua
de mici doze care sa-si mentina un efect permanent.

-Montarea cateterului este de competenta medicului, dar asistenta este

responsabila cu supravegherea pacientului si administrarea medicatiei indicate
pe cateter.

Materiale necesare:

· medicatia prescrisa

· "xator transparent pentru cateter

· trusa de epidurala (care contine tot ce este necesar pentru montara cateterului)

· tensiometru, pulsoximetru

· medicamente de urgenta: naloxona, efedrina,

475
· sursa de oxigen

· echipament intubatie orotraheala (laringoscop, sonda intubatie, seringa,

leucoplast)

Pregatirea echipamentului:

· se veri"ca medicatia prescrisa

· se prepara solutia in seringa pentru injectomat daca se va adminstra in acest

mod

· se pozitioneaza pacientul adecvat si i se reaminteste sa ramana cat mai

nemiscat pentru a minimaliza disconfortul si eventualele traume (pacientul este
culcat pe pat, in decubit lateral, cat mai aproape de marginea patului. Barbia
trebuie sa "e in piept si genunchii stransi si pozitionati pe abdomen. Astfel
spatele pacientului va " curbat, la marginea patului.

Administrarea:

- se explica pacientului procedura si eventualele potentiale complicatii.Va "

atentionat ca va simti o oarecare durere la insertia cateterului. Se va raspunde
intrebarilor pe care le are. Se va obtine un consimtamant scris al pacientului sau
familiei

- medicul va dezinfecta locul punctiei cu comprese sterile, de 3 ori cu 3 comprese

diferite. Apoi va aseza campul steril cu deschizatura pe locul punctionarii

- pacientul este atentionat ca va simti o senzatie de arsura si durere locala. I se

va cere sa anunte orice durere persistenta deoarece aceasta poate " datorata
iritatiei unei radacini nervoase necesitand repozitionarea acului dupa ce medicul
introduce acul, asistenta va face procedurile indicate de medic ( injectarea de
analgetic sau conectarea la injectomat)

- cateterul se va securiza cu un "xator transparent si se va eticheta capatul

anterior, pe unde se injecteaza, cat si perfuzorul atasat daca este cazul, pentru
prevenirea administrarii accidentale de alte substante

- se va potrivi rata de adminstrare conform indicatiilor medicului si se va

monitoriza durerea pacientului cerandu-i sa acorde note pe o scala de la 0 la
zece. Daca nota este mai mare de 3 trebuie ajustata doza. Daca analgesia este
intermitenta si se administreaza cu seringa se aspira intai pentru a nu apare
sange, caz in care trebuie chemat medicul imediat. De asemenea la aspirare
trebuie scos aerul daca apare si abia apoi se poate injecta substanta. Se va

476
monitoriza tensiunea, pulsul si saturatia de oxigen dupa "ecare administrare
deoarece sunt substante care pot da modi"cari ale semnelor vitale normale

- se vor monitoriza semnele vitale ale pacientului cu un monitor sau pulsoximetru

ü capatul cateterului de conectare la perfuzor sau la seringa (daca se
administreaza intermitent medicatia anlgetica) trebuie invelit in comprese sterile
cu betadina si schimbat la "ecare folosire sau la 24 ore daca nu se deconecteaza
in tot acest timp

- se va inspecta locul de insertie a cateterului pentru a observa eventualele

sangerari sau extravazari ale solutiei administrate

- pacientul este invatat sa anunte orice modi"care a starii sale sau durere
persistenta

- daca se va efectua anestezie pe aceasta cale trebuie avut in vedere instalarea

imediata a blocului senzitiv si motor a partii inferioare a corpului. Dupa astfel de
anestezii intraoperatorii, blocul se mentine si postoperator un timp, de aceea
pacientul trebuie atent monitorizat si asistat in tot ceea ce are nevoie

- scoaterea cateterului se face "e de catre medic "e de catre asistenta (se pun
manusi, se desafce "xatorul transparent, se inspecteaza locul de insertie, se
trage cateterul – daca se simte rezistenta se va opri manevra si se va chema
medicul - apoi se acopera locul cu un pansament steril cu betadina si se "xeaza
cu bandaj adeziv pentru 24 ore. Cateterul se va pastra pentru a " vazut de medic
inainte de a " aruncat - pentru a se asigura ca manevra a fost facuta corect sin
nu au ramas accidental resturi de cateter)

Consideratii speciale:

@ se va supraveghea pacientul si i se vor masura semnele vitale ( tensiune, puls,

aturatie) la "ecare 2 ore in primele opt ore si apoi la "ecare 4 ore in primele 24
de ore de la insertia cateterului si adminstrarea continua sau intemitenta de
analgezie. Se annta medicul imediat daca pacientul devine hipotensiv sau ii
scade frecventa respiratorie

@ se va veri"ca la "ecare 2 ore scala de durere a pacientului pana la surimarea

sa totala si gasirea dozei optime de adminstrare pentru controlul sau

@ se va anunta medicul daca pacientul acuza greata, ameteli, mancarimi sau

di"cultate de a urina (este unul din efectele adminstrarii de opioide), daca acuza
durere sau devine somnolent ( este unul din primele semne de depresie
respiratorie ca efect al opioidelor). Depresia respiratorie poate apara in primele
24 de ore de la anestezia epidurala cu opioide si se poate trata prin administrare
intravenoasa de naloxona, la indicatia medicului

477
@ se va veri"ca disparitia trepatata a blocului motor si senzitiv dupa anestezie
timp in care pacientul va " asistat conform nevoilor sale

@ daca se practica doar analgezie si apare amortirea membrelor inferioare, va "

chemat medicul sa ajusteze doza deoarece analgesia trebuie efectuata fara sa
apara blocul senzitiv si motor ca in cazul anesteziei

@ se va avea in vedere ca medicatia adminstrata pidural difuzeaza lent. Astfel,

poate produce efecte adverse (ca sedare excesiva, de exemplu) si la 12 ore de la
intreruperea administrarii continue pe injectomat

@ pacientii care au analgezie sau anestezie pe cateterul de epidurala vor trebui

sa aiba obligatoriu prinsa o linie venoasa permeabila, functionala pentru a putea
" adminstrata terapie intravenoasa in caz de urgenta

@ ca efect advers comun intalnit postanalgezie pe cateterul epidural apare

durerea de cap accentuate la "ecare miscare si schimbare de pozitie ( ridicare din
pat, plimbare, intoarcerea capului etc). Aceasta se datoreaza scurgerii de lichid
cefalorahidian in dura mater in timpul punctionarii. Durerea de cap dispare
imediat daca se vor recolta pacientului 10 ml de sange intravenous si se va
injecta in spatiul epidural. Durerea cedeaza rapid si pacientul nu are nici un fel de
resrictii dupa aceasta adminstrare

@ daca pacientul necesita analgezie epidurala pe cateter acasa( cum ar " in

cazurile de cancer) echipa medicala trebuie sa se aisgura ca un membru al
familiei poate invata corect tehnica de manevrare a opioidelor si de injectare si ,
mai ales, ca pacientul nu va consuma droguri sau alcool, deoarece acestea
potenteaza mult efectul opioidelor putand da efecte adverse

Complicatii:

@ complicatiile includ efecte adverse la opioide sau la anestezia locala, cat si

diverse aspecte nedorite legate de cateter ca: infectii, hematom epidural,
migrarea cateterului.

Infectia se va trata cu antibiotice, hematomul trebuie observat din timp si

anuntat medicul

@ migrarea cateterului apare atunci cand acesta iese din spatiul epidural spre
piele. Daca se intampla aceatsa, pacientul va incepe sa acuze din nou dureri,
deoarece analgezicul nu isi va mai face efectul scontat ci se va scurge la locul de
insertie. In acest caz trebuie anuntata medicul si indepartat cateterul ,stabilindu-
se o alta strategie pentru managementul durerii

Administrarea medicamentelor pe cale parenterala

Definitie: Prin cale parenterală se înţelege administrarea medicamentelor pe alt ă
cale decât tubul digestiv. Dat fiind faptul ca, in afara injectiilor, si alte cai ocolesc

478
tubul digestiv (ex: calea respiratorie), notiunea de cale parenterala a fost
reconsiderata, pastrand in sfera ei numai calea injectabila de administrare a
medicamentelor. Injectia consta in introducerea substantelor medicamentoase
lichide in organism , prin intermediul unor ace care traverseaza tesuturile,
aculfiind adaptat la seringa.

Avantajele pe care le oferă calea parenterală faţă de celelalte căi sunt

următoarele:
- dozarea precisă a substanţelor;
- acţiunea mai rapidă după administrare;
- absorbţia completă;

- administrarea de substanţe care sunt distruse de sucurile digestive;

- se poate folosi atunci când calea orală este inutilizabilă (stenoze esofagiene sau
pilorice, ocluzii intestinale,cu hemoragie digestiva,varsaturi etc.);
- siguranţa administrării medicamentului la pacienţii recalcitranţi sau inconştienţi;
- se pot introduceşi substanţe în scop explorator sau diagnostic.

Scopul injectiilor:
-explorator ,care consta in testarea sensibilitatii organismului fata de diferite
substante;
-terapeutic:-administrarea medicamentelor.

Locul injectiilor (ca si scopul) il constituie tesuturile in care se introduc

medicamentele:
-grosimea dermului- injectia intradermica;
-sub piele,in tesutul celular subcutanat- injectia subcutanata;
-tesutul muscular- injectia intramusculara;
-in vasele sanguine- injectia intavenoasa si injectia intraarteriala ;
-in inima – injectia intracardiaca;
-in interventia de urgenta –in maduva rosie a oaselor;(intraosos)
-injectia -in spatiul subarahnoidian.

Asistenta efectueaza injectiile intradermica, subcutanata, intramusculara si

intravenoasa.
Alegerea caii de executare a injectiei este facuta de catre medic, in functie de
scopul injectiei rapiditatea efectului urmarit ,compatibilitatea tesuturilor cu
substanta de injectat

Pregatirea injectiei:
materiale:
-seringi de unica folosinta cu o capacitate in functie de cantitatea de solutie
medicamentoasa:
-pentru injectia intradermica – seringa de 1 ml gradata in sutimi de ml
-pentru injectia intravenoasa – seringa cu amboul situat excentric
-acele se gasesc impreuna cu seringa in acelasi ambalaj sau separate

479
-se pregateste un ac pentru aspirarea solutiilor si altul pentru injectare
-ca medicament direct injectabil,in fiole sau flacoane cu doza unica sau mai multe
doze ,in seringa gata de intrebuintare
-ca medicament indirect injectabil -pudre sau produse liofilizate in fiole sau
flacoane cu dop de cauciuc,insotite sau nu de solvent

alte materiale :
-tampoane sterile din vata si tifon ,solutii dezinfectante ,tavita renala
-garou,pernita ,musama (ptr. inj iv)
-recipiente ptr colectarea deseurilor

Pregatirea psihica pacientului:

-se informeaza privind scopul si locul injectiei si eventuale reactii pe care le va
prezenta in timpul injectiei.

Pregatire fizica:
-se aseaza in pozitie confortabila ,in functie de tipul si locul injectiei

Incarcarea seringii
-se spala pe maini cu apa curenta ,
-se verifica seringa si acele-capacitatea si termenul de valabilitate
- se verifica integritatea fiolelor sau flacoanelor eticheta ,doza termenul de
valabilitate ,aspectulsolutiiei
-se indeparteaza ambalajul seringii,se adapteaza acul pentru aspirat solutia
,acoperit cuprotectorul si se aseaza pe o compresa sterila

a) aspirarea continutului fiolelor

-se goleste lichidul din varful fiolei prin miscari de rotatie
-se dezinfecteaza gatul fiolei prin stergere cu tamponul imbibat in alcool
-se deschide fiola astfel:se tine cu mana stanga iar cu policele si indexul mainii
drepte protejate cu o compresa sterila se deschide partea subtiata a fiolei
-se introduce acul in fiola deschisa ,tinuta intre policele mainii drepte si avand
grija ca bizoul acului sa fie permanent acoperit cu solutia de aspirat
-fiola se rastoarna progresiv cu orificiul in jos
-se indeparteaza aerul din seringa,fiind in pozitie vericala cu acul indreptat in
sus ,prin impingerea pistonului pana la aparitia primei picaturi de solutie prin ac;
-se schimba acul de aspirat cu cel folosit pentru injectia care se face;

b) dizolvarea pulberilor:-se aspira solventul in seringa

-se indeparteaza capacelul metalic al flaconului se dezinfecteaza capacul de
cauciuc,se asteaptaevaporarea alcoolului
-se patrunde cu acul prin capacul de cauciuc si se introduce cantitatea de solvent
prescrisa
-se scoate acul din flacon si se agita pentru a completa dizolvarea;

c) aspiratia solutiei din flaconul inchis cu dop de cauciuc:

-se dezinfecteaza dopul de cauciuc ,se asteapta evaporarea alcoolului
-se incarca seringa cu o cantitate de aer egala cu cantitatea de solutie ce urmeaza
a fi aspirata;

480
-se introduce acul prin dopul de cauciuc in flacon,pana la nivelul dopului si apoi se
introduce aerul;
-se retrage pistonul sau se lasa sa se goleasca singur continutul flaconului in seringa
sub presiunea din flacon;
-acul cu care s-a perforat dopul de cauciuc se schimba cu acul pentru injectie

ADMINISTRAREA COMBINATA A MEDICATIE INTR-O SERINGA:

Combinarea a doua medicamente intr-o seringa scuteste pacientul de doua
intepaturi. Medicamentele pot fi combinate intr-o seringa in mai multe feluri.Fie
din doua fiole, fie dintr-o fiola si un flacon, fie din doua flacoane. Mai exista si
medicamente gata dozate si trase in seringi sterile –seringi preumplute(cum ar fi
anticoagulantele).
Aceste combinatii sunt contraindicate daca medicamentele nu sunt compatibile fie
pentru ca precipita, fie pentru isi anuleaza unul efectul celuilalt, fie cand
cantitatea combinata este prea mare pentru a fi absorbita printr-o singura injectie.
Tipul de seringa si ac folosite vor depinde de medicatia prescrisa, constitutia fizica
a pacientului, calea de administrare.

Injectia intradermica ( i.d.

Scop -terapeutic- anestezie locala; desensibilizarea organismului in cazul
alergiilor,BCG la nn

-explorator-intradermoreactiile la tuberculina , la diversi alergeni

Locul injectiei
-regiuni lipsite de foliculi pilosi :
-fata anterioara a antebratului ;
- fata externa a bratului si a coapsei ;
- orice regiune in scop de anestezie

Solutii administrate- sol. izotone usor resorbabile, cu densitate mica

Resorbtia- foarte lenta.

Pregatirea echipamentului:
- se verifica data de expirare a medicatiei
- se spala mainile
- se alege zona de injectare
- se verifica medicatia
- se prepara substanta daca aceasta nu vine deja preparata de la farmacie ( de
exemplu, in testele alergenice trebuie facuta o dilutie corespunzatoare indicatiilor
medicului, pentru a testa sensibilitatea pacientului la medicamentul respectiv)

Administrare
- se confirma identitatea pacientului
- se comunica pacientului zona aleasa pentru injectare
- se indica pacientului sa stea asezat si sa-si sprijine antebratul , cu partea ventrala

481
expusa
- se pun manusile
- se curata locul ales cu un pad alcoolizat si se verifica sa nu aiba par, leziuni ,
edeme, echimoze
- se lasa sa se usuce alcoolul pe piele inainte de injectare
- se apuca antebratul pacientului cu o mana si se intinde pielea
- cu cealalta mana se ia seringa cu acul atasat si se indreapta sub un unghi de 10-15
grade fata de antebrat
- se introduce acul imediat sub piele si se injecteaza lent
- se va simti o mica rezistenta la administrare si va aparea o papula cu aspectul
cojii de portocala,diametru 5-6mm,inaltime de 1-2mm
- daca aceasta nu apare, inseamna ca acul este prea adanc introdus , se va retrage
si se va relua tehnica de la inceput
- dupa injectare se va retrage acul sub acelasi unghi sub care a fost introdus. Nu se
maseaza locul injectarii deoarece poate irita tesuturile si poate afecta rezultatul
testului
- se incercuieste locul administrarii cu un marker pentru a se stii apoi cat de mult
se modifica marginile semnului care trebuie citit
- pacientul este atentionat sa nu se spele in zona respectiva pana cand testul nu va
fi citit
- testul se citeste in cazul intradermoreactiilor la intervalul de timp stabilit in
functie de substanta injectata
- se arunca manusile si seringa cu ac in recipientele colectoare specifice

Ingrijiri ulterioare:-este recomandat sa nu se spele pe antebrat,sa nu comprime

locul injectiei-se citeste reactia in cazul intradermareactiilor la intervalul de timp
stabilit
Incidente:
-revarsarea solutiei la suprafata pielii ,avand drept cauza patrunderea partiala a
bizoului acului
- lipsa aspectului caracteristic (papula cu aspect de portocala ),cauza-patrunderea
solutiei subderm
-lipotimie ,stare de soc cauzata de substanta injectata
-necrozarea tegumentelor din jurul injectiei

Consideratii speciale:
-pacientii hiperalegenici necesita atentie sporita deoarece pot face soc anafilactic
la administrare de antigeni
-se evita dezinfectia cu alcool in cazul intradermoreactiei la tuberculina
-nu se recapeaza acul pentru a evita inteparea

Injectia subcutanata( s.c.)

Scop -terapeutic

Locul injectiei-regiuni bogate in tesut celular, lax, extensibil:

-fata externa a bratului,

-fata supero-externa a coapsei;

482
-fata supra- si subspinoasa a omoplatului;
-reg subclaviculara;
-flancurile peretelui abdominal.

Injectiile subcutanate sunt contraindicate in zonele inflamate, edematiate, care

prezinta felurite leziuni sau semne din nastere. Pot fi, de asemnea, contraindicate
persoanelor cu tulbrari de coagulare.
Cand tratamentul subcutanat se administreaza timp indelungat, cum este cazul
insulinei, locurile de adminstrare se vor alege prin rotatie.

Solutii administrate: - sol izotone, nedureroase ; sol cristaline : insulina, cofeina,

histamina,anticoagulante
Resorbtia- incepe de la 5-10 min de la adm. si dureaza in functie de cantitatea de
substanta administrata

Pregatirea echipamentului:

-verificarea medicatiei si dozelor prescrise

-se testeaza pacientul sa nu fie alergic la substanta, in special inainte administrarii
primei doze
-se spala mainile
-se inspecteaza medicatia sa nu aiba un aspect tulbure sau anormal( cu exceptia
celor care au un aspect particular, cum ar fi un anumit tip de insulina care are un
aspect tulbure)
-se alege locul de injectare
-se verifica inca o data medicatia
-daca medicatia este in fiola se dezinfecteaza aceasta, se sparge si se trage doza
indicata, scotand aerul din seringa.
-apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare subcutanata
-daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se dezinfecteaza capacul
de cauciuc, se reconstituie lichidul , se trage doza indicata, se scoate aerul si se
schimba acul cu cel pentru injectia subcutanata
-tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se
dezinfecteaza capacul flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer,
tragand de piston, aceea cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasa din
flacon, se ataseaza apoi la acul din flacon si se introduce aerul, se intoarce
flaconul si seringa se va umple singura cu cantitatea necesara

Administrare
- se confirma identitatea pacientului
- se explica procedura pacientului pentru a ne asigura de cooperarea sa si pentru a-
i reduce anxietatea
- se asigura intimitate
- se selecteaza un loc pentru injectare (avandu-se in vedere ca trebuie alternate)
- se pun manusile
- se sterge locul ales pentru injectare cu un pad alcoolizat incepand din centrul
zonei alese spre exterior prin miscari circulare
- se lasa alcoolul sa se ususce pe piele pentru a preveni introducerea de alcool
subcutanat in timpul injectiei, ceea ce produce o senzatie de usturime pacientului
- se indeparteaza capacul acului de la seringa

483
- cu o mana se pliaza pielea din zona aleasa, cu o miscare ferma , formand un pliu
de tesut adipos
- se atentioneaza pacientul ca va simti o intepatura
- se va introduce acul repede, printr-o singura miscae, la un unghi de 45 sau 90 de
grade
- se elibereaza pliul cutanat pentru a nu introduce substanta in tesutul sub
compresie si a nu se irita fibrele nervoas
- se aspira pentru a vedea daca suntem intr-un vas de sange
- daca apare sange la aspiratie se va arunca seringa si se va incepe tehnica de la
inceput
- nu se aspira atunci cand se fac injectii cu heparina si cu insulina ( nu este necesar
la insulina, iar la heparina poate produce hematom)
- se injecteaza substanta scotandu-se apoi bland dar repede acul, printr-o singura
miscare, sub acelasi unghi sub care a fost introdus
- se acopera locul injectarii cu o compresa sau pad alcoolizat masand bland,
circular pentru a facilita absorbtia medicamentului (masarea nu se va face atunci
cand se adminstreaza insulina sau heparina)
- se indeparteaza compresa si se verifica locul pentru a depista eventualele
sangerari sau echimoze

Consideratii speciale- locul indicat de adminstrare a heparinei este in abdomenul

inferior, sub ombilic
- se va avea intotdeauna in vedere sa se alterneze locurile de injectare pentru a
preveni complicatiile (lipodistrofia, de exemplu, un raspuns imun normal al
organismului ce apare in cazul injectarii repetate in acelasi loc)
- nu se dezinfecteaza cu alcool la administrarea insulinei
- dupa injectarea cu heparina, se mentine seringa cu acul inca 10 secunde inainte
de a se scoate. Se va evita masarea zonei de injectare
- daca apar echimoze la locul injectarii cu heaprina se poate aplica gheata in priele
5 minute dupa injectare si apoi se face compresie
- nu se recapeaza acul pentru a evita inteparea
- materialele folosite se arunca in recipientele potrivite

Injectia intramusculara( im)Injectia intramusculara constituie introducerea unor

solutii izotonice,uleioase sau a unei substante coloidale in stratul muscular prin
intermediul unui ac atasat la seringa.
Scop –terapeutic
Solutii administrate: - sol izotone; sol uleioase ; sol coloidale cu densitate mare.

Resorbtia- incepe imediat dupa adm ; se termina in 3-5 min ; mai lenta ptr sol
uleioase
Locul injectiei - muschii voluminosi,lipsiti de trunchiuri importante de vase si
nervi :
-reg supero-externa a fesei ;
-fata externa a coapsei in 1/3 mijlocie ;
-fata externa a bratului, in muschiul deltoid.

Locul injectei il constituie muschii voluminosi,lipsiti de trunchiuri importante de

vase si nervi,a caror lezare ar putea provoca accidente;in muschii fesieri se evita

484
lezarea nervului sciatic:
-cadranul super extern fesier -rezulta din intretaierea unei linii orizontale ,care
trece prin marginea superioara a marelui trohanter,pana deasupra santului
interfesier ,cu alta verticala perpendiculara pe mijlocul celei orizontale
-cand pacientul e culcat se cauta ca repere punctuale Smirnov si Barthelmy
(punctul Smirnov este situat la un lat de deget deasupra si inapoia marelui
trohanter;punctul Barthelmy este situatla unirea treimii externe cu cele doua
treimi interne aunei linii care uneste splina iliacaanteroposterioara cu
extremitatea santului interfesier)
-cand pacientul este in pozitie sezand ,injectia se poate face in tota regiunea
fesiera,deasupraliniei de sprijin;

Pregatirea echipamentului
- se verifica medicatia prescrisa ca data de expirare, coloratie , aspect
- se testeaza pacientul sa nu fie alergic , in special inaintea administrarii primei
doze
- daca medicatia este in fiola, aceasta se dezinfecteaza, se sparge si se trage doza
indicata, scotand aerul din seringa.
- apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare intramusculara
- daca medicamentul este in flacon sub forma de pulbere, se dezinfecteaza capacul
de cauciuc, se reconstituie lichidul , se trage doza indicata, se scoate aerul si se
schimba acul cu cel pentru injectia intramusculara
- tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se
dezinfecteaza capacul flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer,
tragand de piston, aceea cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasa din
flacon, se ataseaza apoi la acul din flacon si se introduce aerul, se intoarce
flaconul si seringa se va umple singura cu cantitatea necesara
- alegerea locului de injectare in injectia intramusculara trebuie facuta cu grija.

Administrarea:- se confirma identitatea pacientului

- se explica procedura pacientului
- se asigura intimitate
- se spala mainile, se pun manusile
- se va avea in vedere sa se roteasca locul de injectare daca pacientul a mai facut
recent injectii intramusculare
- la adulti deltoidul se foloseste pentru injectare de cantitati mici, locul de
administrare uzula fiind fata superoexterna a fesei, iar la copil fata antero laterala
a coapsei
- se pozitioneaza pacientul si se descopera zona aleasa pentru injectare
- se invita bolnavul sa-si relaxeze musculatura si sa stea linistit.
- se dezinfecteaza cu un pad alcoolizat prin miscari circulare
- se lasa pielea sa se usuce
- se intinde pielea intre policele si indexul sau mediul mainii stangi.
- se pozitioneaza seringa cu acul la 90 de grade, se atentioneaza pacientul ca
urmeaza sa simta o intepatura, se recomanda sa nu isi incordeze muschiul
- se inteapa perpendicular pielea, patrunzand (4 – 7 cm) cu rapiditate si siguranta
cu acul montata la seringa.
- se sustine seringa seringa cu cealalta mana, se aspira pentru a verifica daca nu
vine sange.
- daca apare sange, se va retrage acul si se va relua tehnica

485
- daca la aspirare nu apare sange, se va injecta substanta lent pentru a permite
muschiului sa se destinda si sa absoarga gradat medicatia
- dupa injectare se retrage acul ptrintr-o singura miscare, brusca, sub acelasi unghi
sub care a fost introdus
- se acopera locul punctionarii cu un pad alcoolizat si se maseaza usor pentru a
ajuta distribuirea medicamentului ( masajul nu se va efectua atunci cand este
contraindicat, cum ar fi la administrarea de fier)
- se indeparteaza padul cu alcool si se inspecteaza locul punctionarii pentru a
observa eventualele sangerari sau reactii locale
- daca sangerarea continua se va aplica compresie locala sau gheata in caz de
echimoze
- se va reveni si inspecta locul injectiei la 10 minute si la 30 de minute de ora
administrarii
- nu se va recapa acul
- se vor arunca materialele folosite in recipientele specfice de colectare

Incidente si accidente Interventii

-durere vie ,prin atingerea nervului sciatic sau a :-retagerea acului,efectuarea injectiei in alta zona
unor ramuri ale sale
-paralizia prin lezarea nervului sciatic -se evita prin respectarea zonelor de electie a
injectiei
-hematom prin lezarea unui vas
-ruperea acului -extragerea manuala sau chirurgicala
-supuratie aseptica -se previne prin folosirea unor ace suficient de
lungi pentru a patrunde in masa
-supuratie septica-prin nerespectarea asepsiei musculara,respectarea asepsiei
-embolie prin injectarea accidentala intr-un vas a -se previne prin verificarea pozitiei acului
solutiilor uleioase

Injectia intravenoasa (i.v.)

Injectia intravenoasa consta in introducerea solutiilor cristaline, izotonice sau
hipertonice in circulatia venoasa.

Scop

-terapeutic
- explorator -se administreaza substante de contrast de contrast radiologic

Solutii administrate - sol izotone; sol hipertone.

Resorbtia este instantanee

calea intravenoasa este aleasa atunci cand trebuie sa obtinem efectul rapid al
solutiilor medicamentoase sau cand acestea pot provoca distructii tisulare;

486
Loc de electie
- pentru administrarea anumitor medicamente al caror efect trebuie obtinut rapid
ca si pentru corectarea unei hipovalemii, anemii, abordul venos capata o
importanta deosebita in cadrul diverselor conduite terapeutice;
- abordul venos poate fi efectuat periferic sau central;
- abordul venos periferic este realizat de catre asistenta medicala, iar cel central
numai de catre medic;
- alegerea tipului de abord venos si a locului de electie depind de:
- starea clinica a pacientului si criteriul de urgenta in administrare sau nu;
- tipul medicamentului ce trebuie administrat si efectul scontat;
- cantitatea de administrat, durata tratamentului.
- pentru alegerea locului in efectuarea punctiei venoase examinam atent ambele
brate ale pacientului pentru a observa calitatea si starea anatomica a venelor;
evitam regiunile care prezinta ;
- procese recuperative;
- piadermite;
- eczeme;
- nevralgii;
- traumatism,etc.
examinarea o efectuam in urmatoarea ordine:
- plica cotului;
- antebrat;
- fata dorsala a mainilor;
- vena maleolara interna;
- venele epicraniene la sugari si copii;
- la nivelul plicii cotului venele antebratului cefalica si bazilica se anastomozeaza
dand nastere venelor mediana cefalica si mediana bazilica.

Manevre pentru facilitarea palparii si functionarii venelor-aplicam garoul elastic si

inclinam bratul pacientului in jos, abductie si extensie maxima;
-solicitam pacientului sa-si stranga bine pumnul sau sa inchida si sa deschida
pumnul de mai multe ori consecutiv, pentru reliefare venoasa;
- masam bratul pacientului dinspre pumn catre plica cotului;
-tapotam locul pentru punctie cu doua degete;
- incalzim bratul cu ajutorul unui tampon imbibat cu apa calda sau prin introducere
in apa calda;
-efectuam miscari de flexie si extensie a antebratului;

Utilizarea garoului
-garoul elastic se aplica la aproximativ 10 cm deasupra locului punctiei,pentru plica
cotului la nivelul unirii treimii inferioare a bratului cu cea mijlocie;
-strangem garoul in asa fel incat sa opreasca complet circulatia venoasa si
controlam pulsul radial care trebuie sa ramana perceptibil, astfel am intrerupt
circulatia arteriala a bratului prin comprimarea arterei;

Efectuarea injectiei

injectia intravenoasa consta in

487
-punctia venoasa si
-injectarea medicamentului;
- injectia i.v. nu se efectueaza in pozitia sezand.
- se confirma identitatea pacientului
- se explica procedura pacientului
- se spala mainile, se pun manusile- in timpul lucrului ne pozitionam vis-a-vis de
pacient;
-aspiram medicamentul din fiola dupa care schimbam acul cu unul de lumen mai
mic si aplicam garoul;
- alegem locul punctiei si il dezinfectam;
-interzis a palpa vena dupa dezinfectare;
- mentinem bratul pacientului inclinat in jos;
- intindem pielea pentru imobilizarea venei si facilitarea penetrarii acului prin
cuprinderea extremelor in mana stanga in asa fel ca policele sa fie situat la 4-5 cm
sub locul punctiei, exercitand miscarea de tractiune si compresiune in jos asupra
tesuturilor vecine;
- patrundem cu acul montat la seringa in lujmenul vasului;
- dupa ce am patruns cu acul in lumenul vasului, schitam o usoara miscare de
aspirare pentru a verifica pozitia acului;
- desfacem garoul cu mana stanga.

Injectarea substantei medicamentoase

-mentinem seringa cu mana dreapta fixand indexul si medianul pe aripioarele
seringii, iar cu policele apasam pistonul, introducand solutia lent si verificand
pentru control la nevoie cateterizarea corecta a venei prin aspirare;
-se retrage brusc acul ,cand injectarea s-a terminat
- la locul punctiei se aplica tamponul imbibat in alcool

Ingrijirea ulterioara-se mentine compresiune la locul injectiei cateva minute-se

supravegheaza in continuare starea generala
Consideratii speciale
-in timpul injectarii se va supraveghea locul punctiei si starea generala
-vena are nevoie pentru refacere de un repaus de cel putin 24h ,de aceea nu se vor
repeta injectiile in acceasi vena la intervale scurte
-daca pacientul are o singura vena disponibila si injectiile trebuie sa se repete
,punctiile se vor face intotdeauna mai central fata de cele anterioare
-daca s-au revarsat,in tesutul perivenos,solutiile hipertone-va fi instiintat medicul
pentru a interveni,spre a se evita necrozarea tesuturilor.
-De evitat incercarile de a patrunde in vena dupa formarea hematomului,pentru ca
acesta ,prin volumul sau ,deplaseaza traiectul obisnuit al venei
- nu se administreaza solutii uleioase in vena
- abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar in
cazuri de urgenta majora si de scurta durata pentru a evita complicatiile
tromboembolice si septice;

- pozitia pacientului pentru abordul venei jugulare externe este decubit dorsal,
Trendelenburg 150° cu capul intors contralateral;

- tegumentul gatului il destindem cu policele mainii libere si punctionam vena la

locul de incrucisare cu marginea externa a muschiului sternochidomastoidian;

488
- abordul venos profund este realizat de catre medi in conditii tip protocol-
operator:- vena jugulara interna, vena femurala, vena subclavic.

Incidente si accidente Interventii

-injectarea solutiei in tesutul perivenos ,manifesta prin -se incearca patrunderea in lumenul
tumefierea tesuturilor,durere vasului,continuandu-se injectia sau se incearca alt loc
-flebalgia produsa prin injectarea rapida a solutiei sau a -injectarea lenta
unor substante iritante

-valuri de caldura ,senzatie de uscaciune in faringe -injectare lenta

-hematom prin strapungerea venei -se intrerupe injectia
-ameteli,lipotimie,colaps -se anunta medicul
-embolie gazoasa,uleioasa prin injectarea unei cantitati -evitarea greselilor-eliminarea aerului din seringa
marerupe de urgenta injectarea
ri de aer brusc in sistemul vascular sau prin gresirea -evitarea introducerii solutiilor uleioase iv
caiii de administrare a solutiilor uleioase-se produce
decesul bolnavului
-punctionarea si injectarea unei artere-produce necroza -se int
totala a extremitatilor,durere exacerbata,albirea
mainii,degete cianotice

489