Cum să fiu un părinte mai bun?

Parenting-ul, un termen împrumutat din engleză, se referă la creșterea copiilor. Este

procesul de a promova și sprijini dezvoltarea fizică, emoțională, socială și intelectuală a
copiilor de la naștere până la maturitate.
În anii ’60, psihologul american Diana Baumrind a efectuat un studiu cu peste 100 de
preșcolari. Pe baza acestuia a sugerat că majoritatea părinților practică unul din trei stiluri de
parenting: democratic, autoritar și permisiv. Conform acesteia, modul în care copiii se
comportau era strâns legat de tipul de parenting al părinților.
Mai târziu, în 1983, cercetătorii Maccoby și Martin au adăugat un alt stil: cel neglijent sau
neimplicat. Ei sunt și cei care au adăugat două dimensiuni pentru clasificarea stilurilor de
parenting: exigență, respectiv gradul de control pe care părinții îl arată, și responsivitate,
respectiv măsura în care părinții arată căldură, acceptare și implicare.

Cum să devii un părinte mai bun?

Părinții își doresc să le ofere ce e mai bun copiilor și adesea fac multe sacrificii pentru a reuși.
Însă ce este cel mai bun lucru pentru copiii noștri? Conform Asociației Americane de
Psihologie, cele 3 scopuri principale ale părinților de pe glob sunt: să le asigure siguranța și
sănătatea copiilor, să pregătească copiii pentru o viață productivă ca adulți, să le transmită
valori culturale. Relațiile dintre părinți și copii au trecut prin schimbări dramatice în ultimele
decenii. Tranzitiile sunt de la reguli stricte și pedepse corporale, la un stil mai relaxat de
parenting. Copiii au mai multă autonomie, iar educația se face prin vorbe mai degrabă decât
prin palme.
Unii părinți consideră acum că regulile sunt învechite, probabil și ca o reacție de
respingere a modului în care ei înșiși au fost crescuți. Militeaza pentru a lăsa copiii să decidă
pentru ei încă de la vârste fragede. Însă stilul de parenting îl va forma ca viitor adult și îi va
modela întregul parcurs în viață. Așa că atunci când iei astfel de decizii, e bine să fie bazate
pe dovezi concrete.

Stiluri de parenting
Caracteristicile celor patru stiluri de parenting

1. Parenting-ul autoritar (exigent și neresponsiv):

-crezi că copiii trebuie să fie văzuți, nu auziți;
- când vine vorba de regulile tale, nu stai la discuții, crezi că copiii trebuie să le urmeze fără
excepție;
-nu iei emoțiile copilului tău în considerare;
- ai puțină încredere în copilul tău și exerciți un control strict asupra lui.

2. Parenting – ul democratic (exigent și responsiv):

-ești foarte implicat în viața copiilor tăi;
-încurajezi comunicarea;
-ai încredere în copilul tău, dar în același timp un nivel ridicat de control, vrei să știi unde
este, cu cine și ce fac;
-explici care sunt motivele regulilor tale;
-pui regulile în aplicare, dar ții cont și de sentimentele copilului tău.

3. Parenting-ul permisiv (neexigent, dar responsiv):

-ai reguli, dar le pui rar în aplicare;
-adesea nu există consecințe pentru încălcarea regulilor;
- crezi că copilul tău va face alegerile corecte, cu puțină implicare din partea ta;
-atitudinea dominantă e „copiii sunt copiii”;
- ești mai comfortabil cu rolul de prieten al copilului decât de părinte.

4. Parenting-ul neimplicat (neexigent și neresponsiv):

-nu verifici temele copilului și nu îl întrebi ce a făcut la școală, în general nu îi monitorizezi
activitatea;
-de obicei nu știi unde sau cu cine e;
-nu petreci mult timp cu copilul tău;
-copilul nu primește multă afecțiune, atenție sau sfaturi;
-copilul se crește singur.
 Poți încerca să ghicești care este demonstrat ca fiind cel mai bun pentru a crește copii
sănătoși, fericiți, și de succes.
Poate fi o surpriză, dar stilul democratic de parenting este de departe cel mai bun dintre cele
patru. Mai multe studii au descoperit că acesta este asociat cu o bună integrare a
adolescenților la școală, niveluri înalte de performanță și o atitudine pozitivă în general față de
mediul academic. De asemenea, copiii au șanse mai mari de a deveni independenți, bine-
crescuți și să aibă autonomie. În plus, copiii crescuți de părinți într-un stil democratic
raportează niveluri mai scăzute de depresie și anxietate. Au și șanse mai mici de a se angaja în
comportamente antisociale, precum consumul de substanțe sau delicvență.
E posibil să crezi că parenting-ul permisiv e cel mai potrivit pentru copilul tău. La fel
ca cel democratic, se bazează pe multă căldură și afecțiune, atenție la nevoile și sentimentele
copilului.
Ce face diferența între parenting-ul democratic și cel permisiv?
Regulile. Niciunui copil nu îi place să i se spună ce să facă, însă copiii nu știu ce e mai bine
pentru ei pe termen lung. Cei mici au nevoie de limite, de structură, să învețe că acțiunile au
consecințe. În cazul copiilor crescuți de părinți permisivi, studiile arată că se integrează mai
greu la școală și la facultate, pentru că resping regulile și autoritatea.
Din același motiv, pot avea probleme comportamentale în aceste medii controlate. Aceștia au,
de asemenea, rate mai mari de tristețe, depresie și stimă de sine scăzută. În plus, copiii cu
părinți permisivi au un risc crescut de a avea probleme de sănătate, precum obezitate sau boli
cardio-vasculare. Asta pentru că părinții lor nu au limitat consumul de alimente nesănătoase;
sau chiar mai multe carii dentare pentru că părinții nu au impus obiceiuri sănătoase, precum
spălatul pe dinți de cel puțin două ori pe zi.

Sfaturi utile de parenting:

1. Stabilește reguli clare
Părinții democratici au un set clar de reguli ale casei. Este important ca cei mici să le
cunoască și înțeleagă, și să le explici care sunt motivele pentru care există. De exemplu, în loc
să spui „Du-te la culcare pentru că așa am zis” sau să îi lași să se culce la ce oră vor, spune-le
„E timpul să te culci pentru ca mintea și corpul tău să se dezvolte”. Atunci când copilul tău
înțelege pericolele de sănătate sau siguranță, motivațiile morale sau sociale din spatele
regulilor impuse, va înțelege mai bine cum funcționează luna și e mai probabil să urmeze
regulile și atunci când nu ești acolo.

2. Oferă o avertizare pentru problemele minore

Dacă nu e un comportament grav, atunci dă-i șansa copilului tău să se redreseze. Explică-i
clar ce e în neregulă și că vor exista consecințe dacă nu se oprește. De exemplu, „Dacă nu îți
strângi jucăriile, nu vom merge în parc după-amiază”. Nu oferi însă mai multe avertizări,
pentru că atunci copilul va învăța să nu te asculte când vorbești prima dată. Dacă nu ia în
considerare prima avertizare, atunci va suporta consecința.
3. Folosește consecințele pentru a oferi lecții de viață
Consecințele au rolul de a-ți ajuta copilul să ia decizii mai bune în viitor. Acestea nu sunt
menite să le aducă suferință. Nu trebuie să folosești niciodată pedepse corporale sau să-ți
umilești copilul. Nu îi spune că ești dezamăgit de el, ci ajută-l să înțeleagă că a făcut o alegere
greșită. Asta nu înseamnă că el este o persoană rea.

4. Oferă recompense
Asta nu înseamnă că îți mituiești copilul sau că îl răsfeți cu zeci de cadouri, ci că îi oferi o
motivație în plus atunci când are o problemă comportamentală. Un plan de mici recompense
poate fi un intrument util în crearea de noi obiceiuri. De exemplu, dacă copilul tău refuză să
doarmă în patul lui, preferând patul părinților, poți să îi oferi un sticker recompensă pentru
fiecare noapte petrecută în patul lui.

5. Încurajează auto-disciplina
În definitiv, scopul unui părinte democratic nu este de a-și controla copiii, ci de a-i
învăța să-și controleze singuri impulsurile și comportamentele. Așa că atunci când sunt
supărați, nu te grăbi să îi calmezi, ci învață-i cum să se liniștească singuri. Și nu-i bate la cap
să-și facă treburile în casă, ci ajută-i să devină responsabili pentru munca pe care o au de
făcut. Controlul impulsurilor, gestionarea furiei și auto-disciplina sunt abilități importante în
viață. Invățate devreme, o să fie prezente și la maturitate.
Niciunui părinte nu îi place să-și pedepsească copilul și să fie acuzat că e rău de acesta.
Realitatea este însă că a fi părinte înseamnă să-ți sacrifici comfortul personal pentru cel al
copiilor. Uneori trebuie să-ți asumi rolul de „personaj negativ”, care îi trage la răspundere și
care instituie regulile. Chiar dacă pe moment, copiii o să fie supărați, pe termen lung, nici tu,
nici ei nu o să vă amintiți momentele neplăcute. Și până la urmă, niciun sacrificiu nu e prea
mare pentru a te asigura că copiii tăi au cele mai mari șanse de a fi adulți echilibrați, sănătoși
și de succes.