Dimitre Cantemir 1673-1723 

- a  încheiat alianţă cu Rusia (aprilie 1711) şi a participat alături de ruşi la

lupta de la Stăniteşti (iulie 1711), unde aliaţii sunt învinşi şi este nevoit sa plece în Rusia;

1. A optat pentru instaurarea domniei ereditare a familiei Cantemir;

2. A fost cea mai distinsă personalitate culturală a epocii de la medieval la modern.
3. Posedând o erudiţie enciclopedică (a scris lucrări cu conţinut istoric, geograficul artistic, filosofic,
teologic, muzicologic,

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673 într-o familie nobilă, în localitatea Siliștenidin comuna Fălciu, azi
în comuna Dimitrie Cantemir din județul Vaslui, în partea de sud a orașului Huși.[necesită citare] A fost fiul lui Constantin și al Anei,
născută Bantaș. La 14 ani a fost nevoit să plece la Constantinopol (1688-1690), unde a stat 12 ani, ca zălog al tatălui său pe
lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei.
În perioada martie - aprilie 1693, după moartea tatălui său, a fost domn al Moldovei, darÎnalta Poartă nu l-a confirmat, astfel
încât s-a întors la Constantinopol pentru a-și continua studiile la Academia Patriarhiei Ecumenice. Cu prilejul unui
război turco-Austriac, soldat cu bătălia de la Zenta, a traversat Banatul. Antioh, fratele mai mare, și-a însușit întreaga
moștenire, lăsându-l într-o situație precară. Din 1695 a fost capuchehaie, adică reprezentant la Constantinopol al fratelui
său Antioh, acesta fiind ales domn.
Turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir la Iași în 1710, având încredere în el, dar noul domn-cărturar a încheiat
la Luțk în Rusia, la 2 aprilie-13 aprilie 1711, un tratat secret de alianță cu Petru cel Mare, în speranța eliberării țării de sub
dominația turcă și precizând integritatea granițelor și faptul că ele vor fi apărate de armata Moldovei. Tratatul a fost publicat de
Cantemir în spațiul german. În politica externă s-a orientat spre Rusia ca entitate ortodoxă, opusă Islamului. A fost un adept al
domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi și a fost împotriva transformării țăranilor liberi în șerbi.
După numai un an de domnie (1710 - 1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc, dar n-a plasat Moldova sub
suzeranitate rusească. După ce creștinii au fost înfrânți de turci în Bătălia de la Stănilești - ținutul Fălciu pe Prut, neputându-se
întoarce în Moldova, a fugit în Rusia, unde a rămas cu familia sa. A devenit consilier intim al lui Petru I (după ce a fost ajutat
de ambasadorii Olandei și Franței la Înalta Poartă) și a desfășurat o activitate științifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un
domeniu feudal și a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711. A contribuit la cartografierea
Rusiei și a lucrat în sistem Mercator. Colecția sa de hărți, scrise în latină, se află în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la
Petersburg. A scris Hronicul a vechimei romano-moldo-vlahilor, susținând latinitatea limbii și a poporului format pe teritoriul
vechii Dacii, inclusiv faptul că româna are patru dialecte. Această lucrare a devenit o referință fundamentală pentru corifeii
Școlii Ardelene.
Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile fondării unei Academii
Ruse. A murit în refugiu, după campania lui Petru cel Mare la Marea Caspică, în zona Derbent 1723 și a fost înmormântat în
Rusia, la Dmitrievka (actualulDmitrovsk(en)), în biserica Sf. Nicolae, construită după planurile sale și cu hramul ca al Bisericii
Domnești din Iași.

G. Bănulescu–Bodoni - a fost Mitropolit al Chişinăului şi Hotinului (1813-1821), Imprimind vieţii bisericeşti o direcţie
naţională.

1. A deschis Seminaru lteologic din Chişinău (1813).

2. A înfiinţat o tipografie eparhială (1814).
3. A depus eforturi pentru stopa emigrarea masivă a ţăranilor basarabeni peste Prut (1812-1813).
4. A luat apărarea nobilimii basarabene împotriva tentativelor de rusificare întreprinse de guvernatorul Harting (1814).

Gavriil (născut Grigorie Bănulescu-Bodoni, 1746 în Bistrița - d. 30 martie 1821 în Chișinău, Republica Moldova) a

fostMitropolitul Ortodox al Moldovei, Poltavei, Kievului și ulterior al Basarabiei.

Episcop și mitropolit
În perioada 1781 - 1782 este profesor de limba greacă, ieromonah și predicator la catedrala mitropolitană din Iași iar între
anii 1782 și 1784 este profesor al seminarului din Poltava, din Rusia. Revine la Iași în 1784 și este hirotonisit arhimandrit
în 1786, fiind propus episcop la Roman, dar neacceptat de domnul fanariot de atunci. Se întoarce în același an în Rusia, unde
ajunge rector al Seminarului din Poltava (1786 - 1791.
La data de 26 decembrie 1791 Arhiepiscopul Ambrozie Serebrennikov al Poltavei (numit și ocârmuitor de Sinodul Bisericii
Ortodoxe Ruse al Bisericii din Moldova (1788 - 1792), îl hirotonește pe Gavriil ca episcop–vicar de Akkerman și
Bender (Cetatea Albă și Tighina). La 10 februarie 1792, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse l-a numit mitropolit al Moldovei, dar
în aprilie noul domn, Alexandru Moruzi îl trimite, în stare de arest, la Istanbul.
 Fiind eliberat prin intervenția reprezentantului Rusiei la Poartă, s-a reîntors în Rusia, unde a fost numit mitropolit al Poltavei
(1793 - 1799), apoi al Kievului (1799 - 1803), iar în1801 țarul Alexandru I l-a numit membru al Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Ruse. S-a pensionat în 1803, stabilindu-se la Odessa.
La 27 martie 1808, printr-un ucaz al aceluiași țar, a lost numit exarh al Bisericii din Moldova și Țara Românească - ambele țări
fiind sub ocupație militară rusă (instalat la Iași 22 mai 1808) conducând Mitropolia Moldovei până după pacea de
la București (16 mai 1812). În această calitate a tipărit mai multe cărți și a lucrat pentru buna desfășurare a vieții bisericești.
La 21 august 1813 țarul Rusiei l-a numit în fruntea noii Arhiepiscopii a Basarabiei, cu reședința în Chișinău, create la cererea
sa, unde a păstorit până la moarte și unde a înființat un Seminar teologic.

………………………………………………………………………………………………………………………………………

Alexandru Ioan Cuza 1820-1873 - a fost primul domn al Principatelor Unite, intrând în istorie ca "Domnul Unirii";

1. A pus bazele României moderne prin înfăptuirea reformei agrare, reformei administrativ-teritoriale, prin democratizarea
sistemului politic şi juridic, prin reforma învăţământului;
2. A constituit diplomaţia românească, care a reuşit să convingă puterile europene să recunoască dubla sa alegere;
3. A secularizat averile mănăstireşti;
4. A fondat Universitatea din Iaşi (1860) şi cea din Bucureşti (1854).

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; născut la 20 martie 1820, Bârlad, Moldova, astăzi în România și decedat la 15
mai1873, Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. A participat
activ lamișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost
ales domn alMoldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor două principate. Devenit
domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de
către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității
constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar,
adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern,[1] cu capitala la București, cu o singură adunare
și un singur guvern.[2]
Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din
cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului.
……………………………………………………………………………………………………………………………………..

Constantin Mavrocordat 1711 – 1769 – a fost domnitor în Țara Românească de șase ori și în Țara Moldovei de a patru ori.

1. În anul 1735 eliberează țăranii dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, libertatea țăranii și-o puteau cumpăra cu
10 lei care trebuiau plătiți boierului.
2. Tot în anul 1735 o altă reformă a fost cea fiscală. A desființat impozitile indirecte ca ”văcăritul” și ”pogonăritul” și
introduce taxa generală de 10 lei pe an, care putea fi plătită în patru rate.
3. Eliberează țăranii din șerbie în Țara Românească în 1746 și Țara Moldovei în 1749.
4. A sprijinit câteva școli și a cerut preoților să știe româna. A obligat să fie tipărite cărți bisericești în limba română.

S-a născut la 27 februarie 1711 la Constantinopol și a fost fiul lui Nicolae Mavrocordat, fiind crescut în țară.
filozofice și reformatoare ale veacului al XVIII-lea. Domnia a obținut-o fiind ales de boieri. După două domnii scurte în Țara
Românească, a fost mutat în Moldova și unde, pentru a-și recâștiga tronul pierdut, contrar firii sale, a trebuit să mărească dările
ca să-i poată cumpăra pe turci.
Reîntors în Țara Românească în 1735, a început să facă reforme, influențat fiind și de reformele austriece din Oltenia.
Desființează unele impozite indirecte, ca „văcăritul” și „pogonăritul” și introduce o taxă generală de 10 lei pe an, plătibilă în 4
„sferturi”. Îi eliberează pe țărani dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, răscumpărându-și libertatea cu 10 bani,
plătiți boierului respectiv. Pe țăranii boierești îi obligă la dijmă și 12 zile de lucru pe an, în Muntenia, și 24 în Moldova (În
țările învecinate, Transilvania, Polonia,Rusia, Prusia orientală, numărul zilelor de clacă ajungeau chiar la mai multe pe
săptămână). Pe boieri îi recompensează printr-un anumit număr (60 la un boier mare) de scutelnici, care nu plăteau bir decât
boierului și de scutirea de orice bir pentru visterie. În județe a numit ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ foarte
întins.
În același an, 1735, la un an de la aprinderea luminilor primei loji masonice autohtone de către secretarul său, Anton Maria del
Chiaro, fondează la Iași, Loja Moldova.[1]
În urma războiului ruso - turco - austriac (1736 - 1739), înlăturând diversele combinații ale puterilor, obține reunirea Olteniei la
Țara Românească, prin Tratatul de la Belgrad din 1739.
Toate aceste reforme le aplică și în Moldova, atunci când este numit domn.
În timpul domniilor avute, a căutat să îmbunătățească starea supușilor. A fost domnul care a suprimat iobăgia în țările române:
mai întâirumânia în Țara Românească (1746), apoi vecinia în Moldova (1749)