Agricultura este cea de-a doua ramură conducătoare a economiei

mondiale, ramura de activitate primara a omenirii. Apariţia ei ţine de

statornicirea civilizaţiei umane, ramînînd pe parcurs a 20 de secole
ramura cea mai importantă a producţiei materiale în toate ţarile lumii,
existenta umana depinzînd in mare măsura de materiile prime agricole.
Agricultura este o ocupaţie de bază în toate regiunile globului, iar
produsele ei participă în mare parte la comerţul dintre regiuni şi ţări.

Un punct de cotitură în dezvoltarea agriculturii au constituit revoluţiile

industriale în statele lumii, ea servind ca o bază de materie primă pentru
ramurile industriale. Dezvoltarea industriei cu ritmuri rapide a determinat
faptul că în secolul al XX-lea agricultura a devenit cea de-a doua ramură a

economiei.

Agricultura se practică în prezent în toate statele lumii, indiferent de

condiţii climaterice, iar în peste 50% dintre ele rămîne ramura de bază a
activităţii materiale în această ramură sunt ocupaţi peste 47- 48% din
populaţia activă în perioada revoluţiei tehnico-ştiinţifice: agricultura a
devenit o ramură dinamică, cu ritmuri rapide de creştere a producţiei
agricole. De exemplu, numai pe parcursul secolului al XX-lea producţia de
cereale a crescut de 2.5 ori, cea de carne - de 4 ori. Producţia agricolă
mondială este în permanentă creştere după cel de al II-lea război
mondial, avînd un ritm mediu de creştere de 2% pe an. Cu toate acestea,
rămîne o ramură de activitate economică care depinde integral de
condiţiile climaterice.

Cel mai înalt grad de dezvoltare a agriculturii în prezent l-au atins statele
înalt dezvoltate, care au intrat într-o etapă postindustrială, unde s-a,
produs o restructurare şi o intergrare organică a agriculturii cu ramurile
de prelucrare industriale.
 Agricultura joacă
un rol primordial în dezvoltarea economiei, producţia agricolă
constituind principala sursă de alimentaţie, baza existenţei umane şi baza
de materie primă pentru o serie de ramuri industriale. Necesitatea
dezvoltării şi modernizării decurge din rolul său vital în satis¬facerea
necesităţilor de alimente ale populaţiei tuturor ţărilor lumii. Această
activitate umană are cea mai mare contribuţie la bunăstarea oamenilor,
în primul rînd pentru că ea asigură hrana necesară. În prezent, 60% din
populaţia Terrei îşi asigură existenţa direct de pe urma practicării
agriculturii. Ei îi revine rolul hotărîtor în soluţionarea problemei
alimentare, agricultura este o ramură care asigură cu materie primă peste
jumătate din ramurile industriale: industria alimentară - 90%, industria
uşoară - 70%, industria chimică - 20%.

Pe parcursul evoluţiei, agricultura a devenit o ramură a economiei

mondiale cu o varietate mare de ramuri fitotehnice şi zootehnice,
îndeosebi după Marile Descoperiri Geografice, cînd în agricultura statelor
lumii încep să fie cultivate un număr mare de plante de cultură noi (în
Europa este adus cartoful, porumbul şi fasolea din America; în Asia
începe să fie cultivat pe larg batatul şi maniocul adus din America; în
America - trestia de zahăr, bumbacul, cafeaua aduse din Asia, roşiile şi
varza aduse din Europa). Ca rezultat, agricultura în etapa contemporană a
căpătat o structură complexă cu o diversitate mare de ramuri.

Culturi cerealiere Creşterea bovinelor

Culturi tehnice Creşterea porcinelor

Legumicultura Creşterea ovinolor

Pomicultura Viticultura

Piscicultura şi vînatul Apicultura

Factorii dezvoltării şi repartizării agriculturii

Dezvoltarea agriculturii este condiţionată decisiv de factori naturali,

sociali şi economici, care influenţează nu numai volumul producţiei, ci şi
structura, ritmul de dezvoltare, atît pe plan mondial, cît şi regional.

Relieful reprezintă nu numai suportul material al agriculturii, ci şi un

factor de mare influenţă asupra procesului de producţie. Aceasta se
realizează prin gradul de fragmentare, altitudine, expoziţia versanţilor
ş.a. De gradul de fragmentare depinde modul de folosire a terenurilor în
regiunile slab fragmentate de cîmpie o pondere sporită vor avea
terenurile arabile cultivate cu cereale şi culturi specifice unităţilor
geografice respective. Pe măsura creşterii gradului de fragmentare,
ponderea terenurilor arabile scade, modificîndu-se structura terenurilor
agricole, creşte suprafaţa culturilor multianuale, a pomilor fructiferi, viţei
de vie. Regiunile montane au un grad sporit de fragmentare, dominante
fiind creşterea animalelor şi domeniul silvic. Fragmentarea reliefului este
determinată de înclinarea versanţilor, expoziţie, formă, lungime.

Înclinarea are o implicaţie asupra lucrărilor agricole: pe măsura creşterii

ei, mecanizarea devine dificilă, la indicii de înclinaţie de 22° mecanizarea
fiind imposibilă, iar la 8° productivitatea scade cu 13-15%, consumul de
carburanţi crescînd cu 12%. Înclinarea determină calitatea lucrărilor
agricole, amortizarea tehnicii, dispunerea culturilor pe versant. Expoziţia
versanţilor determină cantitatea de radiaţie solară (căldură, şi, lumină),
culturile fiind amplasate in funcţie de cerinţele faţă de lumină şi căldură.
Versanţii cu expoziţie sudică, fiind puternic însoriţi, mai uscaţi, vor
însuma culturile cu cerinţe respective, şi invers, - pe versanţii nordicii
expoziţia versanţilor face ca unele culturi să depăşească limita
latitudinală. De exemplu, viţa de vie este cultivată pe versanţii sudici care
depăşesc 50° latitudine nordică în valea Rhinului, pe versanţii Carpaţilor
etc.
Referat
La geografie
Pe tema:Factorii de
dezvoltare a agriculturii si
industriei alimentare

R
ealizat:
Verificat: