Rodica lanos Toadere

Istoria românilor
Auxiliar curricular pentru bacalaureat
(sinteze, exerciţii, îndrumări pentru rezolvarea subiectelor)

Editura Mega
Dr. Rodica lanoş Toadere (n. 1978, Filiaşi, jud. Dolj) a absolvit Grupul Şcolar „Dimitrie
Filişanu” din Filiaşi (1997), Facultatea de Istorie şi Filosofie (2001) şi studiile aprofundate de
istorie modernă comparată (2003) în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. în
perioada 2001-2002 a fost bursier Erasmus la Universite de Nice Sophia Antipolis,
finalizându-şi studiile prin objinerea diplomei Module europeen: Langues et Cultures de
l’Europe Mediterraneenne. în anul 2010 a susţinut doctoratul în istorie la Universitatea
Babeş-Bolyai cu o teză intitulată Educaţia în învăţământul primar românesc din Transilvania
lajumătatea secolului al XlX-lea (1850-1870).

Este autoare a mai multor articole publicate în reviste sau volume colective (nume de autor
Rodica lanoş) având ca teme istoria învăţământului în Franţa şi în Transilvania, istoria
pedagogiei, istoriografia învăţământului. Dintre articole amintim: Idealul educativ al
secolului XIX, un manifest împotriva romantismului, în voi. „Romantism şi modernitate.
Atitudini, reevaluări, polemici”, coordonatori Andi Mihalache, Alexandru Istrate, laşi, 2009;
Modernizarea discursului didactic în învăţământul primar românesc din Transilvania la
jumătatea secolului al XlX-lea, în vol. „Schimbare şi devenire în istoria României”,
coordonatori loan Bolovan, Sorina Paula Bolovan, Cluj-Napoca, 2008; Educaţia morală şi
intelectuală în primele abecedare româneşti din Transilvania, în „Anuarul Şcolii Doctorale
Istorie. Civilizaţie. Cultură românească şi europeană”, III, Cluj-Napoca, 2007; Catolici şi
republicani în disputele laicizării. Discursul alterităţii în presa nisardă, în „Studia
Universitatis Babeş-Bolyai. Historia”, L, 2,2005.

începând cu anul 2010, Rodica lanoş Toadere este profesor de istorie la Liceul Greco-
Catolic „Inochentie Micu” din Cluj-Napoca. Autoarea a mai predat şi la Şcoala cu clasele
l-VIII Braloştiţa, jud. Dolj (2002-2005), Grupul Şcolar „Aurel Vlaicu”, Cluj-Napoca
(2008-2010) şi Liceul „Victor Babeş”, Cluj-Napoca (2008-2009).

Lucrarea de faţă vă oferă:

Istorii, adică fapte şi evenimente povestite, nu doar menţionate.

Concepte explicate, nu doar definite.
Evenimente din istoria universală necesare pentru înţelegerea istoriei românilor.
Dicţionar de termeni istorici.

îndrumări pentru rezolvarea subiectelor de bacalaureat, nu doar subiecte rezolvate.

Criterii de evaluare pentru pregătirea examenului de bacalaureat.

Toate adaptate stilului de învăţare al fiecăruia dintre voi, prin:

G
BAC

â
ISBN 978-606-543-278-9
Contact:
www.lstorie-bacalaureat-manual.ro
rodicaianos@yahoo.fr 9 786065 432789
 R o d ica la n o ş T o a d ere

ISTORIA ROMANILOR
A U X ILIA R C U R R IC U LA R PEN TR U B A C A LA U R EA T
(sinteze, exerciţii, îndrumări pentru rezolvarea subiectelor)

Ediţia a Il-a, revăzută şi adăugită

 Rodica lanoş Toadere

ISTORIA ROMANILOR
AUXILIAR CURRICULAR PENTRU BACALAUREAT
(sinteze, exerciţii, îndrumări pentru rezolvarea subiectelor)

Ediţia a Il-a, revăzută şi adăugită

E ditura M E G A
Cluj-N apoca, 2012
 Tehnoredactare:
R odica lanoş Toadere

Coperta:
R oxana A ngeleski

© R odica lanoş Toadere, 2012

ISBN 978-606-543-278-9

Editura M EG A
C luj-N apoca
e-mail: m ega@ edituram ega.ro
WWW.edituram ega. ro
 Cuvânt înainte
Dragi elevi,
Am scris această carte din dorinţa de a-i ajuta pe toţi cei care doresc nu doar să înveţe pentru examenul de
bacalaureat ci, mai m ult decât atât, doresc să înţeleagă istoria rom ânilor şi să o studieze cu plăcere. în cariera m ea
didactică şi de cercetare am constatat că există câteva cauze pentru care este posibil să nu înţelegem istoria.
Cea mai im portantă dintre ele este lipsa unor inform aţii care, deşi nu sunt foarte im portante ca impact în
timp, prin prezenţa lor ne-ar ajuta să ne creăm o im agine de ansam blu asupra unei perioade istorice. Programa
şcolară face o selecţie a tem elor istorice, pentru că num ărul de ore de studiu este limitat. Astfel, inevitabil, se
ajunge la prezentarea fragm entară a istoriei. Iată de unde vine acea senzaţie de gol, care ne face să credem că nu
putem învăţa istoria. D ar pen tru a înţelege istoria nu este nevoie să cunoaştem toate evenim entele în detaliu, ci
trebuie să înţelegem fen om en ele istorice im portante şi să avem o explicaţie scurtă cu privire la evoluţia sub
aspect politic, social, cultural şi economic a fiecărei epoci. A cest lucru nu se poate realiza doar prin lectura unor
concluzii de câteva rânduri cu privire la anumite problem e ci este nevoie ca acestor concluzii să le fie asociate nu
doar informaţii ci şi istorii, adică povestiri ilustrative.
O altă cauză care duce la neînţelegerea istoriei este utilizarea unor concepte sau a unor noţiuni care nu
au o reprezentare concretă în mintea noastră. Spunem adesea stat vasal, revoluţie, ideologie socialistă,
conservatorism etc. şi cunoaştem o definiţie a acestor term eni dar nu ştim suficiente inform aţii pentru a-i folosi în
contexte noi. Pentru a înţelege conceptele abstracte este nevoie de explicaţii mai detaliate decât simple definiţii.
Spunem tătari. Ungaria m edievală. Im periul Otoman, M area Revoluţie Franceză, romanizare, etnogeneză etc.;
dacă nu asociem aceste noţiuni cu nişte evenimente concrete, răm ân doar simple cuvinte care construiesc o frază
şi nu o realitate istorică. F iecare eveniment, proces şi fenom en istoric enunţat trebuie să aibă o reprezentare
concretă în mintea noastră astfel încât atunci când îl auzim să ne imaginăm o realitate posibilă, veridică, ce
p o a te sta în spatele său.
Pentru a vă ajuta să depăşiţi aceste probleme, am creat acest manualul care cuprinde m ult mai m ulte fapte
istorice, istorii şi explicaţii decât ar trebui voi să reţineţi pentru examenul de bacalaureat (şi încă ar mai fi fost loc
şi de altele). Dar, atenţie, m anualul de faţă nu vă înşiră evenim ente şi date istorice, ci Ie ilustrează, le explică
pe cele pe care trebuie să Ie cunoaşteţi voi mai bine. Dacă doriţi cu adevărat să învăţaţi, nu doar să memoraţi,
trebuie să citiţi mai mult. Veţi vedea atunci că nu mai uitaţi aşa de repede, nu mai faceţi confuzii şi efortul vostru
de învăţare va fi m ult m ai m ic iar stresul se va transform a în plăcere. Evident că unii dintre voi nu o să se lase aşa
de uşor convinşi că dacă citesc mai mult o să depună mai puţin efort de învăţare. M -am gândit şi la acest lucru, şi
pentru aceea am creat nişte sem ne convenţionale care însoţesc lecţiile care vă dau posibilitatea să alegeţi ce doriţi
să citiţi.
Evident că tot au rămas aspecte netratate ale istoriei noastre care ar fi m eritat să ocupe un loc important
aici, cum sunt problem ele sociale sau problem ele culturale, totuşi, am considerat că ne-am fi îndepărtat foarte
m ult de program a pentru bacalaureat, care privilegiază viaţa politică. D acă aveţi nelăm uriri şi sugestii cu privire la
îm bunătăţirea conţinutului acestei cărţi, puteţi să-mi scrieţi pe adresa rodicaianos@ vahoo.fr.

Autoarea
 îndrumări pentru utilizarea manualului

Semnificaţia sem nelor convenţionale:

_ }
BAC - texţ obligaţoriu de învăţaţ pentru examenul de bacalaureat.
«a
- text care prezintă noţiuni fundam enţaie pentru înţelegerea lecţiilor de bacalaureat.
a i 'Atenţie!!! textul trebuie citit obligatoriu şi din el este nevoie să reţineţi conceptele fundamentale.

â - text care aprofundează anum ite problem e im portante din lecţiile pentru bacalaureat. îl citim să
putem înţelege şi reţine mai uşor anumite evenimente din lecţiile pentru bacalaureat.

- text pentru plăcerea de a citi.

Texte scrise cu litere mici (de lOTI - texte facultative din lecţiile pentru bacalaureat; le citim ca pe o lectură
Texte marcate cu * J care lămureşte anumite evenimente.

Succesiunea tem elor din program a pentru bacalaureat

Pentru a vă uşura înţelegerea istoriei rom ânilor am optat pentru prezentarea evenim entelor în ordine
cronologică, nu în ordine tem atică, aşa cum prevede program a pentru bacalaureat. Pentru ca voi să puteţi
urm ări mai rapid şi lecţiile în succesiune tem atică (exerciţiu obligatoriu), la începutul fiecărui capitol apare o
notaţie cu litere mari şi cifre rom ane care arată cărei tem e din program ă îi corespunde capitolul respectiv (de
exem plu constituţiile sunt notate cu B III, relaţiile internaţionale cu D I, D II şi D III etc.). M ai jo s aveţi
tem atica de bacalaureat com pletă, alături de care am notat paginile unde puteţi găsi lecţiile fiecărui capitol:

A. PO PO ARE ŞI SPAŢII ISTO RICE

I. Rom anitatea rom ânilor în viziunea istoricilor, p. 11
B. OAM ENII, SOCIETATEA ŞI LUM EA IDEILOR
II. Secolul XX - între dem ocraţie şi totalitarism. Ideologii şi practici politice în România şi în Europa, p. 130
III. Constituţiile din România, p. 1 0 1 ,1 5 5 ,1 5 9
C. STATUL ŞI PO LITICA
I. Autonom ii locale şi instituţii centrale şi în spaţiul rom ânesc (secolele IX-XVIII). p. 19
II. Statul rom ân modem : de la proiect politic la realizarea Rom âniei M ari (secolele XVIII-XX). p. 8 6 ,1 0 3 ,1 1 3
III. Rom ânia postbelică. Stalinism, naţional-com unism şi disidenţă anticomunistă. Construcţia democraţiei
postdecem briste. p. 149,157
D. RELAŢIILE INTERNAŢIO NALE
I. Spaţiul rom ânesc între diplom aţie şi conflict în Evul M ediu şi la începuturile modernităţii, p. 26
II. Rom ânia şi concertul european; de la „criza orientală” la m arile alianţe ale secolului XX. p. 102,141
III. Rom ânia în perioada „Războiului rece”, p. 156

Exerciţiile si criteriile de evaluare

Cunoaşteţi deja că pentru pregătirea examenului de bacalaureat nu este suficient să stăpâniţi foarte bine
faptele istorice, ci trebuie să ştiţi să folosiţi informaţiile pentru a realiza argumentări, să elaboraţi opinii valabile
din punct de vedere istoric, să organizaţi informaţiile într-un eseu tematic. Am considerat că este util ca la sfârşitul
fiecărui capitol să adresez nişte întrebări care să fie organizate după criterii de evaluare, care corespund în m are cu
cerinţele pentru bacalaureat. Criteriile au urm ătoarea semnificaţie:
Nota 7 presupune însuşirea corectă a inform aţiilor de baza din toate lecţiile.
Nota 9 presupune realizarea unei argumentări, identificarea cauzelor şi consecinţelor evenim entelor
studiate, precizarea sau prezentarea unor asemănări şi deosebiri între fapte, evenimente şi procese istorice.
Nota 10 presupune realizarea unor eseuri care să aibă o structură completă, inclusiv introducere şi
încheiere, formularea unor puncte de vedere cu privire la o problem ă istorică.
Eseurile cuprinse în capitolele de exerciţii sunt preluate din cele 100 de variantele de subiecte pentru
bacalaureat publicate pe internet de M inisterul Educaţiei şi Cercetării în 2008.
 Cuprins
C u v ân t î n a in te .................................................................................................................................................... 1
în d ru m ă ri p e n tru u tiliza rea m a n u a lu lu i................................................................................................... 2
C u p rin s ..................................................................................................................................................................3

Partea I
Istoria românilor. Istorii, evenimente, concepte

N oţiuni in tro d u c tiv e ..........................................................................................................................................7

Isto ria şi civilizaţia d a c ilo r.............................................................................................................................. 8
F o rm a re a p o p o ru lu i ro m â n şi a lim bii ro m ân e (etnogeneza ro m â n e a s c ă )..................................10

A. P o p o are şi sp aţii is to ric e ...........................................................................................................................11

I. R o m an ita tea ro m â n ilo r în viziunea isto ric ilo r.................................................................................. 11

E v u l m e d iu

Societatea m e d ie v a lă ...................................................................................................................................... 17
Sate, tâ rg u ri şi o raşe din E u ro p a şi din spaţiu l ro m â n e s c ................................................................. 17

C. I. A utonom ii locale şi in stitu ţii cen trale în sp aţiu l ro m ân esc.......................................................19

1. A utonom ii locale în sp aţiu l ro m ânesc (secolele IX -X III)............................................................... 19
a. Formaţiuni prestatale (autonomii) în T ransilvania............................................................................19
b. Formaţiuni prestatale (autonomii) în Ţara R om ânească..................................................................19
c. Formaţiuni prestatale (autonomii) în M oldova.................................................................................. 20
d. Formaţiuni prestatale (autonomii) în D obrogea.................................................................................20
2. C o n stitu irea sta te lo r m edievale ro m ân eşti (secolul X IV )..............................................................20
a. întem eierea Ţării Româneşti (V alahia)............................................................................................... 20
b. întem eierea M o ldov ei.......................................................................................................................... 21
0. Transilvania, voievodat sub stăpânirea U ngariei............................................................................ 21
d. întem eierea D obrogei........................................................................................................................... 22
3. In stitu ţii cen trale în Ţ a r a R o m ânească şi M o ld o v a ........................................................................ 23
D. I. S paţiul ro m ânesc în tre diplom aţie şi conflict în E vul M ediu şi la în cep u tu rile
m o d e rn ită ţii........................................................................................................................................................26
a) D iplom aţie şi conflict în E u ro p a ce n trală şi de e s t.......................................................................... 26
b) M arii voievozi ro m ân i im plicaţi în relaţiile in te rn a ţio n a le .......................................................... 27
1. M ircea cel Bătrân, dom nitor în Ţara Românească (1386-1418)................................................... 27
2. Alexandru cel Bun, dom nitor în M oldova (1400-1432).............................................................. 28
3. lancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei (1441-1456)....................................................... 28
4. Vlad Ţepeş, dom nitor în Ţara Românească (1456-1462, 1476).................................................29
5. Ştefan cel Mare, dom nitor al M oldovei (1457-1504)................................................................... 30
6. Mihai Viteazul, dom nitor în Ţara Românească (1593-1601)...................................................... 31
7. Diplomaţia în spaţiul românesc la începuturile modernităţii (Sfârşitul secolului al XVII-lea
şi începutul secolului al X V III-lea)........................................................................................................... 33
Ţ a ra R om ânească şi M oldova în secolele X IV -X V II, o p riv ire de ansam b lu a s u p ra politicii
in tern e şi e x te r n e ............................................................................................................................................ 47
Ţara R om ânească.......................................................................................................................................... 47
M oldova.......................................................................................................................................................... 56
T ran silv an ia în secolele X II-X V II: sc u rtă istorie politică a voievodatului şi p rin cipatului...68
 E p o ca m o d e rn ă

V iziuni d esp re m o d e rn iz a re în E u ro p a secolelor X IX -X X ................................................................81

Conceptul de m odernizare...........................................................................................................................81
Curente artistice şi in telectu ale................................................................................................................. 81
Ideologii (curente, doctrine) politice........................................................................................................83

C . II. S tatu l ro m â n m o d ern : de la p ro iec t politic la re a liz a re a R om âniei M a ri (secolele

x v m - x x ) ..........................................................................................................................................................86
C o n cep tu l de s ta t m o d ern în P rin cip atele R om âne şi R o m â n ia ...................................................... 86
1. P roiecte politice din P rin cip atele R om âne p â n ă la ju m ă ta te a secolului al X lX -le a .............87
a. Refonnele în timpul dom niilor fanariote (1711-1821)....................................................................87
Societatea în Ţările Rom âne la începutul secolului al X lX -le a ........................................................ 88
b. Proiectul lui Tudor Vladim irescu şi revoluţia de la 1 8 2 1 .............................................................. 89
c. Regulamentele Organice. Domniile regulam entare.......................................................................... 91
d. Revoluţiile de la 1848 în Principate şi proiectul politic paşoptist................................................ 92
2. U nirea P rin c ip a te lo r R o m ân e (1859)_şi dom nia lui A lex an d ru lo a n C uza (1859-1866) ....94
a. Contextul internaţional care a favorizat unirea Principatelor........................................................ 94
b. Realizarea u n irii.......................................................................................................................................95
c. Domnia lui Al. I. Cuza. Form area statului m o d em ..........................................................................95
3. M o d ern iz are a R om âniei în tim p u l dom niei regelui C a ro l 1(1866-1914)................................ 98
4. F e rd in a n d I (1914-1927) şi re a liz a re a R om âniei M a r i...................................................................99
B. II I C onstituţiile R o m â n ie i.....................................................................................................................101
1. Constituţia liberală din 1866............................................................................................................ 101
2. Constituţia dem ocratică din 1923.................................................................................................... 102
C. II. P roiectu l politic de m o d ern iz are la ro m ân ii din T ra n s ilv a n ia ...........................................103
1. Proiectul politic în secolul al X V III-lea.........................................................................................103
2. Proiectul politic în 1848..................................................................................................................... 104
Reformele imperiale în epoca neoabsolutismului (1849-1860) şi liberalismului (1860-1867)105
3. Proiectul politic rom ânesc în Austro-Ungaria (1867-1918)..................................................... 106
S itu a ţia ro m ân ilo r din alte te rito rii din a fa ra g ra n iţe lo r.................................................................108
B ucovina....................................................................................................................................................108
B asarabia....................................................................................................................................................108
D. II. R o m ânia si co ncertu l eu ro p ean ; de la „c riza o rie n ta lă ” la m arile alianţe ale secolului
X X ...................................................................................................................................................................... 109
1. P olitica P rin cip atelo r R om ân e şi R om âniei în contextul „crizei o rien tale” ..........................109
a. Acţiuni ale rom ânilor în cadrul „crizei orientale” (1821-1859)............................................... 110
b. Acţiuni ale României în cadrul „crizei orientale” (1877-1913)............................................... 110
1. Războiul de independenţă din 1877-1878..................................................................................... 110
2. Al Doilea Război Balcanic (1913)...................................................................................................111
c. Politica externă a României: 1878-1914........................................................................................ 111
2. P a rtic ip a re a R om âniei la P rim u l R ăzboi M ondial (1916-1918)............................................... 111
C. II. M a re a U nire din 1 9 1 8 ...................................................................................................................113
1. Unirea Basarabiei (27 m artie 1918)................................................................................................113
2. Unirea Bucovinei (15 noiem brie 1918)..........................................................................................114
3. Unirea Transilvaniei (1 decembrie 1918)...................................................................................... 114

E p o c a c o n te m p o r a n ă

B. II. Secolul XX în tre d em o craţie şi to ta lita ris m .......................................................................... 130

1.R egim urile politice dem o cratice în E u ro p a în secolul X X ...... .................................................... 130
2. D em ocraţia în R o m ân ia în p erio a d a in terb elică........................................................131
3. R eg im uri politice to ta lita re în E u r o p a ............................................................................................. 134
a. Regimul totalitar com unist din Rusia (U .R .S .S .).........................................................................134
b. Regimul totalitar fascist din Italia (1922-1943)........................................................................... 136

4
 c. Regim ul totalitar nazist în Germ ania (1933-1945)...................................................................... 137
4. Ideologii şi p ra ctici politice to ta lita re în R o m ân ia p â n ă în 1945.............................................. 138
a. Regimul autoritar al regelui Carol al Il-lea (1938-1940)........................................................... 138
b. D ictatura m ilitară a m areşalului Ion A ntonescu (1940-1944).................................................... 139
D .II. P olitica e x te rn ă a R om âniei şi m arile alian ţe din p rim a ju m ă ta te a secolului X X ...... 141
C . III. R o m ân ia postbelică. S talinism , naţio n al-co m u n ism si d izid en ţă an tico m u n istă....... 149
1. R o m ân ia postbelică. T ra n z iţia sp re com unism (1944-1947).......................................................149
2. R egim ul co m unist în R o m ân ia (1948-1989).....................................................................................150
a. Regim ul stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965)................................................ 150
b. Regim ul naţional-com unist al lui N icolae Ceauşescu (1965-1989)........................................ 153
B. III. C o n stitu ţiile c o m u n iste ................................................................................................................... 155
1. Constituţia din 1948............................................................................................................................. 155
2. C onstituţia din 1965............................................................................................................................. 155
D. III. R o m ân ia în p e rio a d a „R ăzb o iu lu i re ce” .................................................................................. 156
C. III. C o n stru cţia d em o craţiei p o std e c e m b riste ............................................................................... 157
B. III. C o n stitu ţia din 1991.........................................................................................................................159

Partea a Il-a
Instrumente auxiliare de studiu

C ronologia p rin cip a le lo r evenim ente ale istoriei ro m â n ilo r........................................................... 170
D icţio n ar de term e n i isto rici...................................................................................................................... 174
S tate şi p o p o are care au in flu en ţat isto ria ro m ân ilo r în E vul M ediu şi în E poca M o d ern ă
.............................................................................................................................................................................178
Populaţii migratoare de la începutul Evului M e d iu ............................................................................ 178
Imperiul Bizantin. G re c ii...........................................................................................................................181
Bulgarii. Ţaratul V laho-B ulgar................................................................................................................182
S ârbii.............................................................................................................................................................. 184
M aghiarii. U ngaria......................................................................................................................................185
M ongolii. T ătarii......................................................................................................................................... 188
Turcii. Imperiul O to m an ........................................................................................................................... 190
P o lo n ia...........................................................................................................................................................192
Imperiul R om ano-G erm an........................................................................................................................194
Austria (Imperiul H absburgic)................................................................................................................. 194
R usia............................................................................................................................................................... 196
B ibliografie o rie n ta tiv ă ................................................................................................................................ 197

Partea a IlI-a
îndrumări pentru examenul de bacalaureat

Subiecte, E x am enu l de b a c a la u re a t, 2 0 1 2 ............................................................................................ 199

P ro g ra m a p e n tru B aca lau rea t, 2 0 1 2 ...................................................................................................... 202
în d ru m ă ri p e n tru re a liz a re a su b iectelo r şi exerciţii rezo lv ate....................................................... 204
îndrum ări pentru analiza unor surse istorice (texte) (subiectele I şi I I ) ......................................... 204
Prezentarea unui eveniment isto ric .........................................................................................................205
Argum entarea unei afirmaţii istorice...................................................................................................... 206
îndrum ări pentru realizarea unui eseu (subiectul III)........................................................................ 209
 Partea I
Istoria românilor
Istorii, evenimente, concepte
I l l Noţiuni introductive
D e fin iţie : is to r ia este ştiinţa care studiază trecutul omenirii din cele m ai vechi timpuri până în prezent
din punct de vedere social, economic, politic şi cultural.
S c r ie r e a is to rie i se face prin analiza urm elor ramase din trecut, num ite su rse istorice, care sunt:
- S urse (izvoare) istorice scrise: inscripţii, docum ente, cărţi, hărţi etc.
- S urse (izvoare) istorice nescrise: unelte, arme, vase, podoabe, construcţii etc.

E p o c ile is to ric e :
Oprimă împărţire a timpului în istorie este în două mari epoci:
- Preistoria: de la apariţia omului până la apariţia scrierii sau a izvoarelor scrise despre un popor,
- Istoria: de la apariţia scrierii până în prezent.
Apoi, istoria se împarte la rândul său în patru epoci:
- Antichitatea: de la apariţia scrierii la căderea Imperiul Roman de Apus, 476 d.Hr.
- Evul Mediu: de la 476 d.Hr. la Marile descoperiri geografice (1492 - descoperirea Americii).
- Epoca Modernă: de la Marile descoperiri geografice la Marea Revoluţie Franceză din 1789.
- Epoca Contemporană: de la Marea Revoluţie Franceză până astăzi.
Această împărţire pe epoci se realizează în funcţie de schimbările fundamentale la nivel politic, economic, social sau
cultural care apar la un moment dat în istorie. De exemplu antichitatea se caracterizează, din punct de vedere social, prin
existenţa aristocraţilor şi sclavilor, Evul Mediu prin existenţa nobilimii şi ţărănimii dependente, Epoca Modernă prin
dezvoltarea economiei capitaliste şi apariţia ideilor de libertate şi egalitate în faţa legii. Epoca contemporană ar putea fi
definită ca perioada în care ideile de libertate şi egalitate sunt puse în practică. Trecerea de la o epocă la alta nu se face
într-un singur an, ci într-o perioadă de 50 pană la 100-200 de ani. Istoricii consideră începutul unei epoci un
eveniment care a avut drept consecinţe schimbări fundamentale în istoria societăţii omeneşti la toate nivelurile. De
asemenea istoria fiecărei ţări are propria sa periodizare. Cea de mai sus este valabilă mai ales pentru Europa Occidentală.

P e n tru isto ria ro m ân ilo r, o posibilă îm părţire a epocilor istorice arată astfel:
- A n tich itatea: de la m enţionarea prim elor evenim ente scrise despre daci (istoricul Herodot aminteşte o luptă între
nişte triburi dacice şi Darius, regele perşilor, în 514 î. Hr.) la retragerea adm inistraţiei rom ane din Dacia, 271 d. Hr.
- P e rio a d a m ig raţiilo r: de la sfâ rşitu l secolului I I I (retragerea romanilor) până în secolul IX (m enţionarea în
izvoare scrise a cnezatelor şi voievodatelor)
- E vul M ed iu : din secolul IX până la în cep u tu l secolului X V III (începutul epocii fanariote).
- E p o ca P re m o d e rn ă (în cep u tu rile m o d ern ităţii): secolul XVIII (epoca fanariotă)
- E p o ca M o d ern ă: din 1821 (revoluţia lui Tudor V ladim irescu) până în 1918 (M area Unire).
- E p o ca C o n tem p o ran ă : din 1918 până astăzi.
M ult timp s-a considerat că Evul M ediu rom ânesc ţine din secolul IX până în 1821. Această cronologie nu
a mai fost acceptată de către istoricii români în ultim ii ani. Tot mai mulţi cercetători sunt de părere că secolul al
XVIII-lea nu poate fi considerat ca aparţinând Evului Mediu, de aceea a fost introdusă şi noţiunea de epocă
prem odernă, pentru a caracteriza societatea de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi din secolul al XVIII-lea. Deci,
secolul al X V III-lea p o ate fi co n sid erat în cep u tu l m o d ern ităţii p e n tru Ţ ă rile R om âne.

A xa tim p u lu i: Este o linie imaginară pe care se notează evenimentele istorice. Ea cuprinde: o linie care merge de
la - 00 la + 00, un sens spre dreapta (—>) şi un punct pe axă, care marchează anul 1, anul naşterii lui Hristos. Pe această axă se
pun apoi toţi anii înainte sau după naşterea lui Hristos. Anii mai mici se pun mai aproape de 1, respectând proporţiile.
100 ani
_____________ 301^ 220 82 ^ , yo.
300 100 1 100 200 350 500

înainte de Hristos după Hristos

.........................................................11..............................

1 - anul naşterii Iui H ristos, 100 ani = 1 secol, 10 ani = 1 deceniu, 1000 de ani = Im ileniu
Secolul I începe în anul 1 şi se încheie în anul 100.
Secolul II începe în anul 101 şi se încheie în 200. Deci anii 101, 102, 103 etc. 199 sunt în sec. II.
Secolul al XV -lea începe în 1401 şi se încheie în 1500.
82 - sec. I, 300 - sec. III, 301 - sec. IV, 1250 - sec. XIII

7
 Istoria şi civilizaţia dacilor
Civilizaţia dacilor.
Originea dacilor. Prim ele inform aţii scrise despre ei. Geţii sau dacii, cei mai vechi locuitori din
antichitate de pe teritoriul ţării noastre, erau de origine tracică (cea mai mare parte a tracilor se găsea în Peninsula
Balcanică). Ei îşi spuneau daci, iar cu num ele de geţi apar în izvoarele scrise greceşti. Prim ele infom iaţii despre
daci le aveam de la istoricul grec Herodot. El povesteşte că regele Persiei, Darius I, care a organizat o expediţie la
nordul M ării Negre în anul 514 î. Hr. îm potriva unor triburi scitice, a trecut peste teritoriul locuit de geţi. Triburile
geţilor i-au opus rezistenţă, dar au fost înfrânte.
O rganizarea socială şi politică a dacilor în secolele VI-II î. Hr. Iniţial dacii erau organizaţi în triburi şi
uniuni de triburi. în secolul II î. Hr., şefii de trib, care purtau titlul de regi, aveau reşedinţa în cetăţi întărite numite
dava. Şefii unor triburi băteau m onedă, ceea ce dem onstrează că ajunseseră la un grad superior de organizare
politică. în rândul dacilor se distingeau două categorii sociale; aristocraţii (tarabostes) şi oamenii de rând
(comaţi). Dacii se ocupau cu agricultura şi meşteşugurile. Ei erau m ari m aeştri în olărit, prelucrarea fierului şi
cunoşteau prelucrarea sticlei. Cetăţile lor aveau ziduri groase construite într-o tehnică specifică, num ită de
arheologi murus dacicus.
Religia dacilor. Religia lor era politeistă (credeau în mai mulţi zei), principalul zeu fiind Zalmoxis.
Zalm oxis predica viaţa de după moarte, aspect rar întâlnit în religiile antice. O altă zeitate era Gebeleizis, zeu al
cerului. Se m ai cunoaşte că existau şi o zeiţă a naturii (Bendis) şi un zeu al războiului. Pentru venerarea zeilor, se
construiau sanctuare patrulatere sau circulare. A tunci când dacii şi-au întem eiat stat, m arele preot avea un rol
im portant în viaţa politică, fiind sfătuitorul regelui şi al doilea, după rege, în ierarhia statului.

Istoria dacilor.
Statul dac în timpul lui Burebista (82-44 î. Hr.) Primul stat dac a fost întem eiat de Burebista. El era
regele unei uniuni de triburi şi a reuşit să formeze un stat prin unificarea tuturor triburilor dacice, pe cale paşnică
sau prin cucerire. D upă aceea el a cucerit coloniile greceşti de la M area N eagră şi triburile celţilor care se aflau în
nord-vestul Daciei. Statul lui B urebista se întindea în vest până în Slovacia de astăzi, în est şi în nord până în
U craina de astăzi, iar în sud până la M unţii Balcani, din Bulgaria. Statul dac a ajuns atât de puternic în tim pul lui
Burebista, încât regele dacilor şi-a perm is să se am estece în războaiele civile dintre generalii Imperiului Rom an ,
Cezar şi Pompei, trim iţând ajutor m ilitar lui Pompei. După m oartea lui B urebista (survenită în urm a unui com plot
al aristocraţiei dacice), statul dac s-a îm părţit în cinci regate mai mici.
în zona munţilor Orăştie, unde şi-a avut centrul regatul lui Burebista, au urmat ca regi Deceneu (marele preot al lui
Burebista), Comosicus, Scoryllo (după unii istorici acelaşi cu regele Coryllus) şi Duras. Alţi regi daci identificaţi în izvoare
scrise sunt: Cotiso (probabil în Banat), Dicomes (probabil în Muntenia), Thiamarcus (probabil în Oltenia), Roles, Zyraxes şi
Dapyx (toţi trei în Dobrogea). Mai multe informaţii se cunosc despre cei trei regi din Dobrogea deoarece aceştia au intrat în
contact cu romanii. Ei conduceau trei state diferite şi au fost contemporani. în anul 29 î.Hr. Roles s-a aliat cu generalul roman
Octavian şi a pornit un război împotriva vecinilor săi. Dapyx a murit în anul 28 în război cu Roles, după care şi Zyraxes este
învins.
Statul dac în timpul lui Decebal (87-106 d. Hr.) Dacii au trăit în mai m ulte regate până la sfârşitul
secolului I d. Hr. Ei s-au reunit din nou într-un singur stat sub conducerea lui Decebal, în anul 87 d. Hr., datorită
pericolului pe care îl reprezentau rom anii, care îşi stabiliseră graniţa pe Dunăre. Capitala statului era
Sarmisegetusa. Statul lui Decebal era m ult m ai mic decât cel al lui Burebista, întinzându-se pe aproxim ativ acelaşi
teritoriu pe care îl are Rom ânia astăzi, dar era m ult m ai bine organizat: avea m ai m ulte cetăţi fortificate, statul era
mai bine adm inistrat de trim işi ai regelui, cetăţile erau conduse de com andanţi m ilitari puşi de rege, nu de şefi de
trib, ca în vrem ea lui Burebista.
Războaiele cu Dom itian (87-88). Decebal a purtat trei războaie cu Im periul Roman. Primul a fost
războiul din 87-88 d. Hr., în timpul îm păratului rom an Domitian. Dacii obişnuiau să atace teritoriile romane de la
sudul Dunării, de unde luau prăzi, de aceea rom anii au pornit un război de cucerire îm potriva lor. Războiul s-a
încheiat cu victoria rom anilor, dar pacea încheiată a fost favorabilă dacilor deoarece Dacia devenea regat
clientelar Romei. Aceasta presupunea că dacii prim eau bani, meşteri pentru construirea cetăţilor şi instructori'
militari pentru a pregăti armata dacă în schimbul apărării hotarelor Imperiului Roman.
Războaiele cu Traian. Războiul din 101-102. Dacii nu au respectat pacea încheiată cu Domitian: deşi au
prim it ajutoare de la romani, nu au apărat graniţele im periului, ci s-au aliat cu alte popoare împotriva romanilor,
îm păratul Traian a pornit un nou război, în 101, conducând personal annat rom ană care a atacat Dacia. Traian a
obţinut o victorie la Tape (în Banat) şi a înaintat spre capitala Daciei. Pentru că a venit iam a, trupele romane şi-au
oprit înaintarea. Dacii s-au gândit să facă o diversiune şi în iam a anului 10 1-102 au atacat teritoriile romane de la
8
iu d u l Dunării (provincia M oesia), aliaţi cu nişte triburi vecine, roxolanii şi burii. Traian a fost nevoit să retragă
trupe din Dacia şi să m eargă în sud să apere teritoriul roman. Dacii şi aliaţii lor au fost învinşi, ceea ce le-a permis
rom anilor să reia ofensiva: trupele romane au înaintat prin M untenia, spre Sarmisegetuza. A u ocupat teritoriul pe
unde au trecut şi apoi au ajuns în Carpaţi, cucerind toate cetăţile dacice care înconjurau Sarmisegetuza. Dacii au
cerut pace înainte ca rom anii să ajungă în capitală. Pacea din 102 prevedea ca dacii să cedeze toate teritoriile
ocupate de rom ani, să înapoieze instructorii militari şi meşterii, să dărâme cetăţile construite cu banii rom anilor, să
nu se alieze cu duşm anii romanilor.
Războiul din 105-106. Decebal nu a respectat condiţiile păcii din 102, căutând alianţe la populaţiile
vecine iar Traian a construit podul de peste Dunăre de la Drobeta, pregătindu-se astfel şi el de război. Războiul a
fost reluat în 105. Rom anii au înaintat spre Sarm isegetuza pe 6 coloane, prin Banat, O ltenia şi Muntenia. Capitala
dacilor a fost asediată şi apoi cucerită. Decebal a încercat să se refugieze spre nord pentru a-şi reface armata, dar a
fost urm ărit de o trupă de soldaţi romani. Ca să nu fie luat prizonier, Decebal s-a sinucis.

C ivilizaţia rom ană în Dacia

Dacia, provincie rom ană (106-274 d. Hr.) Dacia a fost transform ată în provincie romană în anul 106.
Totuşi, o parte a teritoriilor dacice nu au fost ocupate de romani: nordul Transilvaniei, M oldova şi estul
Munteniei. Aici au continuat să existe dacii liberi.
Factorii rom anizării. Dacii au fost supuşi procesului rom anizării, adică au adoptat limba latină şi
obiceiurile romane. Principalii factori care au contribuit la rom anizarea dacilor au fost armata, administraţia,
coloniştii şi urbanizarea.
- Armata. în Dacia au staţionat trei legiuni (trupe de elită alcătuite din cetăţeni rom ani), şi num eroase trupe
auxiliare (vreo 80), alcătuite din soldaţi recrutaţi din populaţii cucerite. M ilitarii staţionau în tabere fortificate
numite castre, care se aflau atât pe graniţa provinciei cât şi în interiorul acesteia. După ce erau eliberaţi de
serviciul m ilitar, foştii soldaţi deveneau veterani şi îşi construiau aşezări civile pe lângă castre (canabe). Atât
soldaţii cât şi veteranii aveau relaţii strânse, econom ice şi sociale, cu populaţia locală. Ei au contribuit la preluarea
limbii latine de către daci dar şi la răspândirea unor tradiţii şi obiceiuri rom ane sau la transm iterea credinţei în zeii
romani.
- Adm inistraţia. Provincia Dacia a fost îm părţită în trei unităţi administrative (provincii m ai mici). A dm inistraţia
a avut un rol hotărâtor în preluarea limbii latine de către locuitori. Principalii funcţionari se ocupau cu
adm inistrarea provinciilor şi oraşelor şi strângerea im pozitelor şi a văm ilor.
- Coloniştii. Rom anii au adus de pe tot cuprinsul im periului locuitori care să exploateze bogăţiile Daciei şi să
cultive câmpurile. A ceştia au fost numiţi colonişti. Unii dintre ei erau din Italia dar cei m ai mulţi erau din A sia sau
de pe coastele M ării Adriatice. Indiferent de originea lor, toţi vorbeau latina, practicau tehnicile agricole şi
m eşteşugăreşti rom ane şi venerau zeii romani. De aceea, coloniştii sunt un factor fundam ental al rom anizării, ei
contribuind la preluarea civilizaţiei rom ane de către daci în toată com plexitatea sa.
- Urbanizarea. Dacii nu avuseseră oraşe ci doar nişte aşezări protourbane (numite dava). în perioada ocupaţiei
romane m ulte dintre dava se dezvoltă şi devin oraşe, dar rom anii construiesc şi oraşe noi. Oraşele rom ane se
împart, după statutul lor, în m unicipii, colonii şi metropole. în Dacia, la gradul de colonii au ajuns oraşele Ulpia,
Apulum, Potaissa, Napoca, Drobeta şi Romula. Oraşele sunt principalele focare ale rom anizării deoarece aici se
găsesc cele mai im portante elemente ale civilizaţiei romane: tem plele zeilor, amfiteatrele, băile publice (terme)
etc. Cei m ai m ulţi locuitori se ocupau cu m eşteşugurile. M eşteşugarii erau organizaţi în colegii, în funcţie de
meşteşugul pe care îl practicau.

Rom anizarea dacilor liberi. Retragerea aureliană si urm ările ei. Şi dacii liberi au fost supuşi
procesului de rom anizare, datorită schim burilor com erciale care au dus la răspândirea limbii şi culturii materiale
romane. R om anizarea acestora s-a accelerat după retragerea armatei rom ane din Dacia, când dacii liberi s-au
aşezat nestingheriţi pe teritoriul fostei provincii rom ane. D atorită atacurilor popoarelor m igratoare şi ale dacilor
liberi, în anul 274 (sau 271, anul nu e sigur) îm păratul A urelian a retras arm ata şi adm inistraţia din Dacia la sudul
Dunării, unde a format o provincie ce a purtat tot num ele Dacia. Ca urm are a retragerii aureliene, populaţia daco­
rom ână a rămas fără stat, expusă atacurilor popoarelor migratoare. Pentru a evita distrugerile, locuitorii au părăsit
oraşele şi zonele uşor accesibile şi s-au retras în zonele îm pădurite sau în zonele de deal şi m unte, recurgând la un
nou tip de organizare şi la un nou tip de viaţă socială. Păm ânturile au fost stăpânite de mici comunităţi, num ite
obşti săteşti, care se organizau autonom. în timp, prin unirea obştilor săteşti de pe un spaţiu mai întins sub un
singur conducător au apărut formaţiunile politice prestatale, cnezate şi voievodate.
f I ( Formarea poporului român şi a limbii române
(etnogeneza românească)
Dacii, locuitorii cei m ai vechi ai teritoriului Rom âniei, erau un popor de origine tracă. Cele mai multe
triburi tracice se găseau în Peninsula Balcanică (în Bulgaria, nordul Greciei şi fosta Iugoslavie). Tracii, ca şi dacii,
au fost cuceriţi de către rom ani fiind supuşi procesului de rom anizare. în secolele VI-VII, atât pe teritoriul fostei
Dacii cât şi în Peninsula B alcanică s-au aşezat slavii. Poporul rom ân s-a format prin sim bioza dacilor (tracilor),
rom anilor şi slavilor, la nordul Dunării şi în anumite zone din Peninsula Balcanică.

Etapele form ării poporului român la nordul Dunării:

I. Prin sim bioza (contopirea) dacilor cu rom anii s-au form at daco-rom anii.
Dacii au fost cuceriţi de către romani în 106 d. Hr., dar prim ele contacte dintre cele două popoare se
stabiliseră încă din secolul II î. Hr., prin relaţiile comerciale. Astfel, istoricii consideră că din secolul II î. Hr. dacii
încep să preia obiceiurile rom ane şi limba latină, adică se romanizează. Rom anizarea intensă s-a declanşat însă
după transform area Daciei în provincie rom ană (106 d. Hr.), sub acţiunea mai m ultor factori, cum au fost armata,
administraţia, coloniştii, urbanizarea. în 271 sau 274 îm păratul A urelian a retras arm ata şi adm inistraţia romană
din Dacia, într-o provincie la sudul Dunării, pe care a num it-o tot Dacia. Cea mai m are parte a populaţiei civile a
rămas însă la nordul Dunării.
II. Prin sim bioza daco-rom anilor cu slavii s-a form at poporul român.
După retragerea aureliană, daco-rom anii rămaşi la nordul Dunării au fost invadaţi de diverse populaţii
m igratoare: goţii, gepizii, avarii, slavii. M igratorii au fost asimilaţi de populaţia daco-rom ană (adică au preluat
lim ba şi obiceiurile băştinaşilor). Slavii au contribuit însă la form area poporului rom ân prin faptul că populaţia
daco-rom ană a îm prum utat de la ei o parte a vocabularului şi anum ite obiceiuri. Slavii s-au aşezat pe teritoriul ţării
noastre în secolul VI. în anul 602 cea m ai mare parte a lor a trecut la sudul Dunării, pe teritoriul Imperiului
B izantin (atunci a avut loc o răscoală a grănicerilor bizantini, care au lăsat frontierele neapărate). La nordul
Dunării a rămas un num ăr m ic de slavi, de aceea au fost asim ilaţi treptat de populaţia daco-rom ană, formând un
nou popor, românii. Procesul de formare a poporului rom ân se consideră încheiat în secolul IX, când cercetătorii
presupun că se vorbea deja lim ba rom ână (atunci s-a încheiat şi procesul de formare al celorlalte limbi romanice).

Etapele form ării poporului român la sudul D unării (în peninsula Balcanică):
I. Prin sim bioza tracilor cu romanii, s-au form at traco-rom anii.
Teritoriile tracilor din Peninsula Balcanică au fot cucerite de romani treptat, în secolul II î.Hr.-I d.Hr. şi au
fost supuse romanizării. După scindarea Imperiul Rom an în două state (395 d. Hr.), teritoriile balcanice au făcut
parte din Imperiul Rom an de Răsărit (numit de istorici Im periul B izantin ).
II. Prin sim bioza unei părţi a populaţiei traco-rom ane şi slave s-au form at arom ânii.
După ce slavii au trecut în num ăr mare în Im periul B izantin (602 d. Hr.), a început procesul de asim ilare
a populaţiei traco-rom ane, formându-se popoarele slave (bulgarii, sârbii, m acedonenii, croaţii, slovenii etc.).
Singurii traco-rom ani care nu au fost slavizaţi au fost nişte păstori din M acedonia, nordul Greciei, Albania, Serbia
şi sudul Bulgariei. A ceştia se num esc arom âni şi vorbesc până astăzi un dialect al limbii române.
în peninsula Balcanică mai există două com unităţi etnice care vorbesc dialecte ale limbii române:
istrorom ânii (în peninsula Istria, din Croaţia) şi m eglenorom ânii (în nordul Greciei, în regiunea M eglen).

Prin urmare, spaţiul de formare al poporului rom ân este atât teritoriul Rom âniei cât şi spaţiul
balcanic (sudul D unării). La nordul Dunării locuiesc rom ânii, iar la sudul Dunării, în peninsula Balcanică
aromânii, m eglenorom ânii şi istroromânii. Perioada de form are a poporului rom ân este cuprinsă între secolele II î.
Hr. şi IX d. Hr., de la prim ele contacte com erciale ale dacilor cu romanii, până la încheierea procesului de formare
a limbii române. Rom ânii vorbesc o lim bă de origine latină deoarece vocabularul principal al limbii române este
de origine latină, ca şi structura gram aticală (peste 60% dintre cuvinte sunt de origine latină, peste 20% de origine slavă,
0,1 % sunt dace). Astfel, rom anitatea este elementul esenţial al identităţii lingvistice şi culturale a poporului român.
Specialiştii consideră că limba rom ână are patru dialecte: daco-rom ân (nord-dunărean), aromân,
m eglenoromân şi istrorom ân. Lim ba rom ână cuprinde, în vocabularul său, cuvinte de origine latină (majoritare),
dacă (tracă) şi slavă, de aceea spunem că popoarele care au contribuit la formarea poporului rom ân sunt dacii (în
sud, tracii), romanii şi slavii.
Limbile romanice sunt alcătuite din trei straturi lingvistice: substrat (limba vorbită de populaţia cucerită de romani,
strat (limba latină) şi adstrat (o limba vorbită de migratori). Pentru limba română substratul este dac sau trac iar adstratul slav.

10
 g~~~) A. Popoare şi spaţii istorice
BAC

I. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

Rom anitatea rom ânilor, adică originea rom ană a poporului rom ân, reprezintă o realitate istorică pe care
astăzi o acceptă aproape toţi cercetătorii. A ceastă idee a fost afirm ată încă din zorii Evului M ediu de cronicari,
oameni politici sau diverşi oameni de cultură. în Epoca M odernă unii istorici m aghiari şi austrieci au contestat,
din m otive politice, originea latină a poporului rom ân şi form area poporului rom ân în spaţiul de la nordul Dunării.
Istoricii şi oam enii de cultură rom âni au com bătut acea teorie (num ită şi teoria im igraţionistă), care susţinea că
rom ânii sunt un popor de origine slavă care s-au form at la sudul Dunării de unde au em igrat' apoi la nordul
Dunării. A început astfel o dispută între istoriografia rom ână şi austriacă dar mai ales m aghiară cu privire la
originea rom ânilor şi form area poporului român, care s-a prelungit până astăzi.

1. R o m a n ita te a ro m â n ilo r în izv o a re le isto r ic e m e d iev a le

în perioada m edievală cronicile bizantine, m aghiare sau ale altor popoare au m enţionat faptul că rom ânii
sunt un popor de origine rom ană, care s-a aflat în spaţiul carpato-dunăreano-pontic, nim ănui netrecându-i prin
m inte să conteste acest lucru. Românii, atât cei de la nordul cât şi cei de la sudul Dunării, erau num iţi în izvoarele
străine vlahi sau v a la h f (cu variaţiile fonetice vlasi, blachi, olahi, volohi etc.).
Prim ele m enţiuni care îi amintesc pe rom âni drept urm aşi ai coloniştilor rom ani aparţin unor surse
bizantine. în secolul VII, împăratul bizantin Mauricius a precizat o astfel de informaţie în tratatul său militar Strategikon.
Cronicarul bizantin loan Kinnamos scria, în secolul XII, că locuitorii de la nord de Dunăre „sunt veniţi demult din Italia”.
U na dintre cele m ai im portante m ărturii m edievale este cea a cronicarului m aghiar num it de istorici
A n o n ym u s (deoarece nu şi-a sem nat opera). C ronica lui Anonym us (Gesta hungarorum, în traducere, Faptele
ungurilor), scrisă în secolul XII, narează evenim entele petrecute în timpul aşezării m aghiarilor pe teritoriul de
astăzi al Ungariei, în 896. Scopul acestei cronici era să prezinte faptele eroice ale prim ilor conducători maghiari,
în acest context sunt povestite şi expediţiile unor căpetenii m aghiare în Transilvania, unde Anonymus
m enţionează existenţa rom ânilor, locuitori de origine romană. Ei erau conduşi de voievozii Gelu, Glad şi
Menumorut.
în epoca Renaşterii, cărturarii um anişti occidentali (Poggio Bracciolini, Enea Silvio Piccolom ini) sau
români (Nicolaus Olahus, Grigore Ureche, M iron Costin) au scris în operele lor despre originea rom ană a
poporului român, aducând argumente istorice şi etnografice.

2. R o m a n ita te a r o m â n ilo r în E p o c a M o d er n ă : e o r ia im ip ra ţio n istă d esp re fo r m a re a

p o p o r u lu i ro m â n - a r g u m e n te p ro si co n tra

în secolul al X V III-lea, istoricul austriac Eranz Schulzer a elaborat o teorie greşită despre formarea
poporului român, num ită te o ria im ig raţio n istă (în lucrarea Istoria D aciei transalpine din 1781). El susţinea că
românii s-au form at ca popor la sudul Dunării de unde au em igrat Ia nordul Dunării în secolul XIII. El afirma că
dacii au fost exterm inaţi total de către romani în anul 106 iar îm păratul A urelian a retras toată populaţia din Dacia,
în secolul III, lăsând aici un teritoriu gol. Pe acest teritoriu s-au aşezat m aghiarii în secolul X. Tot el mai spunea
că poporul rom ân este de origine slavă.
Teoria im igraţionistă a fost elaborată în contextul în care, în Transilvania, stăpânită de austrieci şi condusă
politic de nobilim ea maghiară, rom ânii îşi cereau egalitatea în drepturi politice cu celelalte naţionalităţi. Românii
îşi cereau drepturi pornind de la argumentele istorice că sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei, urmaşi ai
ilustrului popor rom an şi că drepturile lor le-au fost uzurpate abuziv în Evul M ediu de către nobilim ea maghiară,
care a cucerit Transilvania în secolele XI-XIII.
R e p re zen tan ţii Şcolii A rdelene, Gheorghe Şincai, Samuil M icu şi Petru M aior, au adus argumente
lingvistice şi istorice prin care au com bătut teoria imigraţionistă. Ei au dem onstrat ştiinţific originea rom ană a
poporului rom ân şi păstrarea tradiţiei,.culturale rom ane în civilizaţia românească. Totuşi, ei au susţinut, în mod

’ a emigra = a pleca dintr-un teritoriu; a imigra = a veni într-un teritoriu;

^ Termenul valahi a fost folosit iniţial de germani pentru a desemna o populaţie romanizată şi apoi a fost preluat de
slavi, cu acelaşi sens. Ulterior, în decursul Evului Mediu, termenul îi desemnează doar pe români.

11
exagerat, că influenţele dace şi slave în cultura rom ână sunt nesem nificative, dem onstrând originea pur rom ană a
poporului român. Argumentele lor au fost sintetizate într-un document numit Supplex Libellus Valachorum, scris în 1791
de intelectualii români din Transilvania şi trimis Curţii imperiale la Viena pentru apărarea românilor şi drepturilor lor.
în a doua jum ătate a secolului al X lX -lea, după formarea Austro-Ungariei (1867), când rom ânii au
protestat faţă de desfiinţarea autonom iei Transilvaniei, istoricii austrieci şi maghiari au reluat teoria imigraţionistă.
Istoricul austriac Robert R oesler a argumentat ştiinţific teoria im igraţionistă în lucrarea Studii româneşti din
1871, de aceea teoria im igraţionistă se mai num eşte şi teoria lui Roesler. El a susţinut, pe baza scrierilor unor
istorici latini târzii şi nesiguri, exterm inarea totală a dacilor în războaiele cu rom anii, im posibilitatea romanizării
într-un timp de m ai puţin de 200 de ani, retragerea com pletă a populaţiei din Dacia la sudul Dunării în secolul III.
A şezarea m aghiarilor în Transilvania s-ar fi făcut pe un teritoriu pustiu iar rom ânii ar fi venit aici abia în secolul
X IV . Rom ânii vorbesc o lim bă slavă, opina el, o dovadă im portantă fiind aceea că prim a oară au scris cu litere
chirilice. El considera că nu există ştiri care să ateste prezenţa rom ânilor la nordul Dunării în m ileniul I.
Istoricii rom âni au adus argumente arheologice şi lingvistice arătând că teoria lui R oesler este falsă. Unul
dintre cei mai cunoscuţi este Alexandru D. Xenopol. Principalele argum ente ştiinţifice ale istoricilor români
sunt:
Toponim ele (num ele de locuri) şi hidronim ele (num ele de râuri) de origine daco-rom ană existente până azi în
lim ba rom ână nu ar fi putut fi păstrate fară o continuitate neîntreruptă de locuire din antichitate până în Evul
Mediu. Exemple de acest gen sunt: Olt (Alutus), M ureş {Marts), Someş (Samus), Hârşova (Carsium).
Pentru perioada secolelor IV-VIII, când au loc m arile m igraţii pe teritoriul Rom âniei, au fost descoperite
unelte utilizate în m uncile agricole. Cum m igratorii nu se ocupau cu agricultura, este foarte clar că singura
populaţie sedentară de aici nu putea fi decât cea daco-romană.
Pentru aceeaşi perioadă de început a Evului M ediu pe teritoriul României s-au descoperit obiecte de cult
creştine. Cum m igratorii erau păgâni, aceasta este o altă dovadă arheologică a continuităţii daco-romanilor.
Rom anizarea se putea realiza în 170 de ani, aşa cum s-a întâm plat şi în alte teritorii cucerite de rom ani (Gallia,
Peninsula Ib e rică).
M ărturiile lui A nonvm us şi ale altor cronicari m edievali m aghiari sau bizantini arată că poporul rom ân a
existat la nordul Dunării la venirea m aghiarilor aici (în 896).
Chiar dacă rom ânii au scris iniţial cu litere chirilice (până la jum ătatea secolului XIX), caracterul latin al
limbii rom âne nu a fost cu nim ic afectat.

3. Teoria imigraţionistă în secolul XX

Teoria im igraţionistă a fost reluată de istoricii m aghiari până astăzi şi reargum entată. în 1920, prin tratatul
de pace de la Trianon, U ngaria a trebuit să cedeze Rom âniei Transilvania. Pentru istoriografia m aghiară această
teorie a devenit un punct de plecare pentru a dem onstra drepturile teritoriale ale Ungariei asupra Transilvaniei.
Istoricii români din perioada interbelică au revenit cu noi argumente pentru a combate teoria imigraţionistă. Cei mai
importanţi dintre aceştia au fost Nicolae lorga, Vasile Pârvan şi Gheorghe Brătianu. Vasile Pârvan a adus numeroase izvoare
arheologice în sprijinul continuităţii. Gheorghe Brătianu, în lucrarea sa O enigmă şi un miracol istoric: poporul român
(1937, scrisă iniţial în limba franceză), a realizat o sinteză a argumentelor istorice, geografice, arheologice, etnografice şi
lingvistice care combat teoria imigraţionistă. Aceasta este până astăzi cea mai complexă lucrare pe această temă.
în perioada comunistă, cu precădere în epoca lui Nicolae Ceauşescu, teoria imigraţionistă a fost combătută constant,
de data aceasta argumentele care au fost invocate priveau mai ales civilizaţia dacilor. Regimul comunist a privilegiat
elementul dac în comparaţie cu cel roman deoarece în propaganda comunistă romanii erau consideraţi asupritori.

4. Teoria imigraţionistă astăzi

Deşi istoriografia europeană nu a acceptat teoria im igraţionistă, considerând-o drept insuficient
argumentată, unii istorici m aghiari au reluat-o până astăzi, publicând-o în principalele limbi europene. D ar disputa
în jurul continuităţii rom ânilor nu mai poate avea în prezent o m iză politică majoră. Graniţele statelor europene nu
se mai trasează astăzi pe baza argum entelor istorice iar integrarea în Uniunea Europeană presupune ca rezolvate
conflictele teritoriale. Totuşi, această dispută tulbură încă spiritele în rândul rom ânilor şi maghiarilor.
Romanitatea rom ânilor este acceptată oficial la nivel internaţional, graţie lucrărilor de înaltă valoare
ştiinţifică elaborate de istoricii români dar şi străini care au adus argumente în acest. Sintezele oficiale de istorie
ori dicţionarele enciclopedice (gen Larousse sau Encyclopedia Britanica) au acceptat poziţia oficială a
istoriografiei române cu privire la fonnarea poporului român. Deci rom anitatea rom ânilor trebuie studiată nu ca o
ipoteză ci ca o realitate istorică.

12
 Să aprofundam anumite cunoştinţe dm această Cecţiel
C ă r tu r a rii u m a n işti d esp re o rig in ea ro m a n ă a p o p o r u lu i ro m â n

Cărturarii um anişti occidentali din secolele XIV -X V I au arătat un interes deosebit rom ânilor şi
prezentării originii acestora datorită preocupării pe care o aveau pentru redescoperirea valorilor culturale ale
antichităţii greco-romane. M ulţi dintre ei au călătorit în spaţiul rom ânesc pentru a vedea locurile pe care le
stăpânea altă dată Im periul Rom an şi au descoperit surprinşi că aici trăia un popor care se trăgea din foştii
colonişti romani. Astfel, um anistul italian Poggio Bracciolini vorbeşte despre originea latină a rom ânilor,
aducând şi argumente lingvistice culese din spaţiul românesc. El spune şi un alt lucru important, că rom ânii înşişi
se consideră descendenţi ai rom anilor aduşi de Traian în Dacia.
Românii au atras atenţia um aniştilor europeni şi prin luptele lor îm potriva Im periului Otoman. Enea
Silvio Piccolom ini, viitorul papă Pius al Il-lea, a contribuit, prin scrierile sale istorice, la popularizarea originii
rom ane a poporului rom ân dar şi a victoriilor repurtate de rom âni îm potriva turcilor.
M ulţi călători străini în Ţările Rom âne au m enţionat faptul că rom ânii sunt mândri de originea lor rom ană
şi că, prin anum ite obiceiuri, fac cinste originii lor ilustre. A ceste informaţii sunt foarte im portante pentru
cercetătorii de astăzi deoarece unii istorici care au contestat rom anitatea rom ânilor au argum entat opinia lor şi prin
faptul că în perioada m edievală lim ba de cultură şi lim ba docum entelor de cancelarie a fost slavona. Ei au susţinut
astfel că rom ânii la vrem ea respectivă nu se puteau considera descendenţi ai rom anilor dacă în m od oficial
acceptaseră cultura slavonă. Relatările călătorilor străini au arătat că rom ânii aveau conştiinţa rom anităţii lor
înainte de apariţia culturii scrise în lim ba română.

Um aniştii rom âni au elaborat prim ele teorii argum entate ştiinţific privitoare la form area poporului
român. Cel mai cunoscut um anist rom ân a fost Nicolaus Olahus, din secolul al XVI-lea. El s-a născut în
Transilvania (fam ilia sa fiind însă originară din Ţara Rom ânească) şi a ajuns unul dintre cei m ai im portanţi prelaţi
catolici ai Ungarie (a fost arhiepiscop de Strigonium). Cea m ai im portantă lucrare a sa este H ungaria, scrisă în
lim ba latină. El a afirmat originea latină a rom ânilor şi unitatea de limbă, religie şi obiceiuri a rom ânilor din cele
trei ţări medievale.
Prim ele cronici în limba rom ână au fost publicate în secolul XVII de către cronicarii m oldoveni Grigore
Ureche şi M iron Costin. Grigore Ureche, în Letopiseţul Ţării M oldovei, afirmă originea rom ană a moldovenilor,
m untenilor şi ardelenilor în expresia devenită celebră toţi de la Râm ne tragem. El aduce, în sprijinul afirmaţiei
sale, argumente lingvistice. M iron Costin a dedicat o lucrare specială originii rom ânilor, D e neam ul
moldovenilor, din ce ţară au ieşit străm oşii lor. El afirmă, ca şi Ureche, originea rom ană a locuitorilor din
Moldova, Ţara M untenească şi a rom ânilor din părţile ungureşti (Transilvania), dar argum entaţia sa este m ult mai
bogată decât cea a lui Grigore Ureche. Costin aduce argumente lingvistice, etnografice şi arheologice în sprijinul
rom anităţii rom ânilor, recurgând chiar la com paraţii între tradiţii şi obiceiuri ale italienilor şi românilor.

_ F o lo sir e a lim b ii sla v o n e ca lim b ă d e cu ltu ră . U tiliz a r e a a lfa b etu lu i c h irilic p en tr u scr ie rea
lim b ii ro m â n e în E v u l M e d iu si E p o c a M o d er n ă .
De ce lim ba liturgică (lim ba folosită în biserică) în Evul M ediu a fost, pentru români, lim ba slavonă? De
ce lim ba rom ână s-a scris în Evul M ediu şi în Epoca M odem ă cu litere chirilice? Explicaţia este foarte sim plă şi
ţine de organizarea bisericii m edievale. Iniţial ierarhii bisericilor creştine au acceptat doar câteva limbi pentru
traducerea textului biblic, considerate limbi sacre. Abia în 1517, germanul M artin Luther, iniţiatorul Reformei,
propunea traducerea textelor religioase şi a liturghiei în limbile vorbite de popor. Astfel, în Europa, catolicii au
folosit lim ba latină iar ortodocşii lim bile greacă şi slavonă ca lim bi liturgice. Lim ba slavonă a fost acceptată ca
lim bă de cult în secolul IX deoarece Patriarhul de la Constantinopol dorea evanghelizarea slavilor, fapt dificil de
realizat dacă nu era tradusă liturghia în lim ba lor. în spaţiul rom ânesc creştinism ul este atestat încă din secolul IV,
când limba de cultură era latina. în secolele IX-XIV teritoriul rom ânesc era supus, din punct de vedere al
jurisdicţiei bisericeşti, episcopilor de la sudul Dunării, din Bulgaria, de aceea limba bisericii rom âneşti a devenit
slavona inclusiv în Transilvania. După întem eierea statelor Ţara Rom ânească şi M oldova, lim ba oficială a
cancelariei a fost tot slavona, care era singura limbă de cultură din spaţiul românesc de la acea vreme. A bia în
secolul XVII rom âna este acceptată ca limbă de cult (în 1688 a fost tradusă pentru prim a dată integral B iblia în
limba română). Când au început să apară documente în limba rom ână, în secolul XVI, constatăm că acestea erau
scrise cu alfabet chirilic, alfabetul folosit pentru scrierea limbii slavone. Alfabetul chirilic s-a folosit în m od curent
în spaţiul românesc până în 1860, când oamenii de cultură rom âni au impus, atât în Transilvania cât şi în
România, utilizarea alfabetului latin, m ult m ai potrivit cu structura limbii române.
13
 Pentru a înţelege această lecţie, este util să cunoaştem ş i ...
Statutul Transilvaniei şi al românilor din Transilvania în Evul Mediu şi Epoca Modernă
I. Statutul Transilvaniei
- în secolele XI-XIII, Transilvania a fost cucerită de m aghiari şi a făcut parte din Ungaria până în 1541,
fiind provincie autonomă, num ită voievodat, condusă de un voievod m aghiar şi Dietă .
- în 1541-1688 Transilvania a fost stat vasal Im periului Otoman, condus de un principe m aghiar şi Dietă.
- în 1699 Transilvania a fost ocupată de austrieci şi organizată ca provincie autonom ă a Im periului
H absburgic {Austria). îm păratul austriac (toţi împăraţii erau din fam ilia de Habsburg) şi-a luat titlul de principe
al Transilvaniei.
- În l8 6 7 , Imperiul Habsburgic şi-a schim bat num ele şi organizarea politică, devenind Austro-Ungaria
Austro-Ungaria s-a realizat prin îm părţirea Im periului Habsburgic în două provincii. A ustria şi Ungaria,
fiecare cu guvernul şi parlam entul său. T ransilvania a fost anexata la Ungaria, desfiinţându-i-se astfel
autonomia.

II. Statutul rom ânilor din Transilvania

în secolele XIV-XVIII. Transilvania a fost condusă de cele trei naţiuni privilegiate nobilii (maghiari),
saşii şi secuii, care alcătuiau o adunare a stărilor num ită Dietă. Rom ânii, deşi erau populaţia majoritară, nu aveau
drepturi politice iar lim ba rom ână şi religia ortodoxă nu erau recunoscute oficial. Populaţia rom ânească era
alcătuită în m area m ajoritate din ţărani dependenţi. Rom ânii nu aveau o elită care să-i reprezinte.

Schim bări în statutul rom ânilor din Transilvania în tim pul îm păraţilor habsburgi (1699-1867)
în timpul îm păraţilor habsburgi, rom ânii din Transilvania prim esc anumite drepturi economice, politice şi
culturale. Ei îşi creează o elită, care să-i reprezinte şi să lupte pentru drepturile lor.
- în 1701 se creează biserica greco-catolică. Preoţii greco-catolici obţin anumite privilegii şi alcătuiesc
prim a com unitate de intelectuali rom âni din Transilvania. Aceştia luptă pentru drepturile politice ale tuturor
românilor. Episcopul greco-catolic este singurul rom ân care are dreptul să facă parte din Dietă. Episcopul
Inochentie M icu Klein (1728-1751) începe lupta de em ancipare politică a rom ânilor din Transilvania. El scrie
num eroase petiţii către instituţiile adm inistrative din Transilvania sau către cele din Viena, cerând anularea legilor
care îi discrim inau pe rom âni şi acordarea de drepturi egale cu celelalte naţionalităţi. Cel m ai im portant docum ent
scris de el este memoriul num it Supplex Libellus (1744), înaintat îm părătesei M aria Tereza. La sfârşitul secolului
al XVIII-lea, lupta pentru drepturile rom ânilor este reluată de m işcare culturală num ită Şcoala Ardeleană.
A pariţia teoriei im igraţioniste este o consecinţă a luptei rom ânilor pentru drepturi în Transilvania.
- în 1764, rom ânii prim esc dreptul de a face parte din armata austriacă, în regim entele de graniţă.
- în 1781, îm păratul lo sif al Il-lea recunoaşte oficial şi biserica ortodoxă.
- în 1854, îm păratul Franz Joseph desfiinţează iobăgia şi îi îm proprietăreşte pe ţărani; astfel toţi românii
ajung să fie liberi şi să aibă o m ică proprietate.

Statutul rom ânilor în Austro-Ungaria

în 1867 Austria (Imperiul Habsburgic) devenea statul dualist Austro-Ungaria prin împărţirea imperiului în două
provincii. Austria şi Ungaria, fiecare cu guvernul şi parlamentul său. Singurele instituţii comune erau ministerele de război,
de finanţe şi de externe. împăratul avea puteri simbolice. Popoarele din imperiu, cu excepţia austriecilor şi maghiarilor, erau
nemulţumite de noua organizare deoarece toate instituţiile lor autonome au fost suprimate. Limba oficială era germana pentru
teritoriile administrate de la Viena şi maghiara pentru teritoriile administrate de la Budapesta. împăratul a hotărât să recurgă
la această nouă organizare a statului pentru a avea un aliat, maghiarii, în lupta împotriva mişcărilor de eliberare naţională ale
diverselor popoare din imperiu. Decizia a fost luată ca urmare a înfrângerii suferite în războiul cu Prusia şi Italia din 1866.
în 1867, Transilvaniei i s-a suprim at autonomia şi a făcut parte din provincia Ungaria. Rom ânii au
protestat faţă de suprim area autonom iei şi alipirea Ia Ungaria. Legile statului m aghiar au recunoscut totuşi
urm ătoarele drepturi ale românilor: învăţăm ânt prim ar şi secundar în limba maternă, folosirea limbii m aterne în
administraţie, libertatea religioasă, dreptul de vot cenzitar. Treptat s-au dat legi care intensificau m aghiarizarea
şcolii şi administraţiei. R om ânii au fost nem ulţum iţi de faptul că toţi locuitorii erau consideraţi ca făcând parte
din naţiunea maghiară, că pentru a vota, censul era foarte ridicat, că limba m aghiară era obiect de studiu
obligatoriu în şcoală, că nu exista o universitate românească. Rom ânii au luptat pentru drepturile lor prin
interm ediul Partidului Naţional Rom ân (creat în 1869), a asociaţiei culturale Astra şi a diverselor ziare şi reviste.

14
 Ideile principale ale lecţiei
Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

Poporul român este un popor de origine romană, care s-a format prin amestecul dacilor (tracilor), romanilor şi slavilor,
la nord şi la sud de Dunăre, în secolele II î. Hr.-IX d. Hr.
Romanitatea românilor a fost menţionată în Evul Mediu de cronicari străini (de ex. Anonymus), de cărturarii
umanişti occidentali sau români (Poggio Bracciolini, Grigore Ureche, Miron Costin).
Romanitatea românilor a devenit subiect de dispută în Epoca M odernă când a fost elaborată teoria imigraţionistă
de către istoricul austriac Franz Schulzer. în secolul XVIII, reluată de Robert Roesler. în secolul XIX şi de alţi istorici
maghiari în secolul XX. Teoria imigraţionistă contestă originea romană a poporului român şi formarea sa în teritoriul
de la nordul Dunării. O cauză care a dus la elaborarea acestei teorii a fost lupta românilor din Transilvania pentru
drepturi politice.
Istoricii români au combătut teoria imigraţionistă prin argumente istorice, arheologice şi lingvistice. Principalii
istorici care au combătut această teorie au fost reprezentanţii Şcolii Ardelene (în secolul XVIII), A. D. Xenopol (în
secolul XIX), Vasile Pârvan, Gh. Brătianu (în secolul XX).
Argumente ale teoriei imigraţioniste (care combat romanitatea românilor):
- exterm inarea totală a dacilor în războaiele cu rom anii,
- retragerea com pletă a populaţiei din Dacia la sudul Dunării în secolul III,
- aşezarea m aghiarilor în Transilvania s-ar fi făcut pe un teritoriu pustiu,
- prezenţa rom ânilor la nordul Dunării în m ileniul I nu poate fi atestată.
Argumente care combat teoria imigraţionistă (şi susţin romanitatea românilor):
- toponimele şi hidronimele de origine daco-romană;
- uneltele agricole şi obiectele de cult creştine descoperite în sec. IV-VIII;
- m ărturiile lui A nonym us şi ale altor cronicari medievali;
- structura gram aticală a limbii rom âne şi vocabularul de bază al său este de origine latină.

întrebări recapitulative
1. M enţionaţi câte doi istorici care susţin teoria im igraţionistă şi doi care o com bat şi prezentaţi argumentele lor.
2. Precizaţi câte o cauză care a dus la elaborarea teoriei im igraţioniste în secolul XVIII şi la reluarea ei în secolele
XIX şi, respectiv, XX.

Eseuri
Varianta 1
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre romanitatea românilor în viziunea istoricilor, având în vedere;
- precizarea unui secol în care a fost abordată ideea romanităţii românilor;
- prezentarea unei cauze a implicării istoricilor în abordarea romanităţii românilor;
- menţionarea a două idei prin care istoricii au susţinut romanitatea românilor;
- menţionarea a doi istorici care au abordat problema romanităţii românilor;
- formularea unui punct de vedere referitor la rolul ideii romanităţii românilor în scrierile istoricilor şi susţinerea acestuia
printr-un argument istoric.

Varianta 2
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre ideea romanităţii românilor, având în vedere:
- menţionarea a două epoci istorice în care a fost studiată ideea romanităţii românilor;
- numirea unui istoric şi prezentarea unei cauze pentru care acesta a abordat ideea romanităţii românilor;
- menţionarea a două idei formulate pentru susţinerea ideii romanităţii românilor;
- formularea unui punct de vedere referitor la semnificaţia studierii romanităţii românilor şi susţinerea acestuia printr-un
argument istoric.

15
Evul Mediu
 C (y Societatea medievală
Sate, târguri şi oraşe din Europa şi din spaţiul românesc
Societatea medievală în Europa (secolele IX-XV)
Societatea m edievală occidentală este alcătuită din 3 stări sociale, dintre care num ai prim ele două au
privilegii şi pot participa la viaţa politică. Acest tip de societate s-a format în Franţa, în jurul secolului IX, şi s-a
răspândit apoi, cu particularităţi, în toată Europa. Cele trei stări sunt: starea I - clerul (preoţii), starea a Il-a -
nobilimea, starea a IlI-a - ţărănim ea şi burghezia (orăşenii).

Lumea rurală
în Evul M ediu aşezările rurale erau m ici şi puţine, ca nişte insule într-o imensitate de păduri. Cu timpul
oamenii au defrişat din ce în ce m ai m ulte terenuri şi şi-au extins aşezările. Iniţial exploatarea agricolă se făcea
prin cultivarea solului până la epuizare, apoi oam enii au început să practice rotaţia culturilor şi asolam entul bienal
şi trienal (o jum ătate sau o treim e din păm ânt era lăsată necultivată un an pentru a se regenera). A lim entaţia
populaţiei era puţin variată: carnea era un aliment extrem de rar la m asa ţăranilor în timp ce nobilii consum au
excesiv cam e, ambele tipuri de alimentaţie provocând diverse boli.

Nobilim ea era alcătuită din marii deţinători de păm ânturi. Regele se considera proprietarul întregului
păm ânt al ţării, pe care îl oferea nobililor sau satelor să-l folosească. Astfel, el dădea un teritoriu foarte întins (o
regiune) unui nobil, în schim bul căruia nobilul îi ju ra credinţă regelui. Regele, care oferea pământul, era în acest
caz seniorul nobilului, iar nobilul care îl prim ea se num ea vasalul regelui. La rândul lui, nobilul care prim ea
păm ânt de la rege, putea să dea o parte din el altui nobil, aşa încât el devenea la rândul său senior faţă de nobilul
mai mic. Se ajungea astfel ca toţi nobilii să fie legaţi între ei prin relaţii de vasalitate. Seniorul care nu era vasalul
nim ănui se num ea suzeran (acesta era regele, dacă nu era vasal altui rege). Relaţiile de vasalitate între nobili au
existat numai în Europa Occidentală; în est ele existau doar între şeful statului şi boieri.
Pământul prim it de un nobil se num ea feud (domeniu feudal), de aici num ele pe care îl prim eşte
societatea Evului M ediu, de societate feudală. Depunerea jurăm ântului de credinţă al vasalului faţă de senior se
num ea omagiu de vasalitate şi avea loc în cadrul unei cerem onii speciale de învestitură. Şi seniorul şi vasalul
aveau avantaje şi obligaţii. Seniorul se obliga să-i acorde vasalului protecţie şi ajutor în caz de nevoie iar vasalul
era obligat să-i acorde sfat la judecarea locuitorilor şi ajutor militar. D acă vasalul nu îi era credincios, seniorul
putea să-i ia păm ântul, acuzându-1 de felo n ie (trădare). N obilii prim eau de la rege titluri de conţi, marchizi, baroni
etc., în funcţie de m ărim ea feudului lor. Ei adm inistrau teritoriul pe care îl primeau, fără am estecul regelui, pe
baza privilegiilor tradiţionale ale nobilimii.
N obilim ea avea urm ătoarele privilegii (imunităţi): nu plătea taxe şi impozite, im punea taxe la trecerea
m ărfurilor pe feudul (pământul) său, deţinea armată, judeca locuitorii de pe feudul său. Privilegiile nobililor se
justificau prin faptul că ei aveau obligaţia să apere teritoriul pe care îl primeau, de aceea aveau nevoie de armată şi obţineau
ca răsplată dreptul de a impune impozite pentru acest serviciu făcut societăţii. Nobilii judecau locuitorii pentru că statul
medieval nu are funcţionari care să facă acest lucru; deci şi dreptul de judecată, până la urmă, era tot un serviciu adus
societăţii. în Epoca Modernă (începând cu secolul XVI), nobilii pierd treptat unele privilegii, în primul rând dreptul de a
deţine armată şi de a judeca exclusiv ei locuitorilor (regii îşi fac armate de mercenari şi instituie judecători care sunt
funcţionari plătiţi de stat). Ei rămân însă cu privilegiul scutirii de impozite şi cu dreptul de a impune taxe. Aceste privilegii
fiscale nu se mai justifică în momentul în care ei nu mai aduc nici un serviciu societăţii, dar în aproape toate statele doar
revoluţiile modeme vor reuşi să ducă la desfiinţarea acestor privilegii.
U n domeniu feudal era alcătuit din rezerva seniorială, păm ântul de pe care întregul venit revenea
seniorului (unde se găseau castelul, moara, iazul cu peşti, pădurea etc.) şi loturile ţăranilor dependenţi. Pe
domeniul feudal nu avea voie nim eni să intre fără acordul seniorului, nici chiar regele.
Ţăranii erau cei care lucrau pământul. Ei puteau fi liberi sau dependenţi. Ţăranii liberi erau cei care
aveau o bucată de păm ânt a lor. Ei plăteau dări la stat şi la biserică. Ţăranii dependenţi (şerbi, iobagi) erau cei
care nu aveau păm ânt şi prim eau în folosinţă nişte loturi de la nobili. în schimbul acestora ei trebuiau să dea
nobilului o parte din produsele recoltate şi să facă m uncă gratuită pe păm ântul lui. Obligaţiile ţăranului dependent
faţă de senior erau: claca (m unca gratuită), censul (darea în bani), dijma (darea în produse). Pe m ăsură ce timpul
trece, situaţia ţăranilor devine mai dificilă deoarece obligaţiile ţăranilor dependenţi cresc (de exemplu claca ajunge
de la câteva zile pe an la începutul Evului M ediu, la câteva zile pe săptăm ână în secolul XV). Ţăranii liberi îşi pierd
pământurile fie datorită ocupaţiei abuzive a terenurilor lor de către nobili, fie datorită împrumuturilor de la castelul nobiliar
pe care nu le mai pot restitui. în toate ţările au existat răscoale ţărăneşti, dar acestea nu au dus la îmbunătăţirea vieţii
locuitorilor.
17
^ { ^ Lumea urbană
La începutul Evului M ediu oraşele antice au dispărut datorită atacurilor popoarelor migratoare; au m ai
rămas doar câteva centre adm inistrative (de exemplu, Roma). începând cu secolul X acestea reapar în Occident,
fie prin renaşterea celor antice, dar m ai ales prin crearea altora noi. M ulte dintre ele au fost iniţial târguri la
intersecţia unor importante căi comerciale. Treptat, aici s-au stabilit perm anent meşteşugarii şi negustorii iar
localitatea a fost îm prejm uită cu ziduri de apărare. M ulte oraşe au luat naştere pe păm ânturile unor m ari feudali,
cărora orăşenii trebuiau să le plătească dări. Orăşenii au început o luptă de eliberare, num ită mişcarea comunală,
obţinând de la regi dreptul de a fi liberi şi privilegii comerciale. Cele m ai m ari şi bogate oraşe erau în Italia şi apoi
în Franţa, Germania, A nglia etc.
B u rghezii erau iniţial toţi locuitorii oraşelor (de la cuvântul burg = o ra ş în tă r it cu zid u ri), dar cu timpul
acest term en îi va denumi doar pe locuitorii bogaţi: meşteşugarii, negustorii, căm ătarii, bancherii. M eşteşugarii
erau grupaţi în asociaţii, num ite bresle. Pentru fiecare m eserie exista câte o breaslă condusă de un staroste. în
fiecare atelier m eşteşugăresc se aflau: un maestru, care era şi patron, calfe, care învăţau m eserie de la maestru, şi
ucenici, care ajutau şi depuneau munci necalificate. Negustorii erau organizaţi în ghilde.

Societatea medievală în spaţiul românesc (secolele IX-XVIII)

L u m ea ru ra lă . în Ţările Rom âne m ajoritatea covârşitoare a populaţiei locuia la sat. Proprietarul
întregului păm ânt al ţării era considerat domnitorul. El îl dădea în folosinţă boierilor şi ţăranilor liberi.
B oierii prim eau păm ântul individual, cu drept de a-1 lăsa moştenire. în schimbul său, erau datori să-i
acorde domnitorului credinţă şi să-l ajute în campaniile militare, să-l asiste la scaunul de judecată şi în
adm inistrarea ţării. Dacă un boier nu era credincios, dom nitorul îi lua pământul. Boierii aveau num eroase
privilegii: nu plăteau im pozite iar pe păm ânturile lor nu puteau pătrunde trimişii dom nitorului fară acordul lor.
Ţ ă ra n ii erau liberi şi dependenţi. Ţ ă ra n ii lib eri aveau păm ântul lor, prim it de la domnitor. în genere
satele au deţinut păm ântul înainte de form area statului, iar după întemeiere, domnitorii au dat docum ente în care
specificau, de regulă, ca locuitorii să stăpânească păm ântul ca şi p â n ă atunci. Ţ ă ra n ii d ep en d en ţi erau ţăranii
fară păm ânt care, pentru a se întreţine, lucrau un lot de păm ânt de la un boier, în schimbul căruia aveau num eroase
obligaţii (numite rentă feudală). Principalele obligaţii ale ţăranilor dependenţi erau: claca (renta în muncă, m unca
gratuită pe pământul boierului), d ijm a (renta în produse, dădeau o parte din recolta obţinută de pe lotul pe care li-1
dădea boierul pentru ei), censul (renta în bani, care a apărut mai târziu, după dezvoltarea comerţului). Ţăranii
dependenţi se num eau rum âni în Ţara Rom ânească, vecini în M oldova şi şerbi sau iobagi în Transilvania. La
începutul Evului M ediu ţăranii liberi erau majoritari, dar în timp m ulţi au ajuns dependenţi deoarece şi-au pierdut
păm ânturile (ori făceau datorii la boier şi nu m ai aveau cu ce le plăti, ori boierul ocupa abuziv păm ântul ţăranilor),
începând cu secolul XVI, ţăranii dependenţi au fost legaţi de glie, adică nu au mai avut dreptul să se m ute de pe o
m oşie pe alta, fapt ce a determ inat num eroase abuzuri ale boierilor.

O ra şe si tâ rg u ri. C u ltu ra u rb a n ă . Oraşele m edievale erau aşezări în care populaţia se ocupa cu

m eşteşugurile, comerţul şi activităţi financiar-bancare. Oraşul era şi centrul adm inistrativ şi cultural al lumii
m edievale. în Ţările Rom âne au existat foarte puţine oraşe (capitalele ţărilor, care s-au mai schim bat în timp: în
Ţara Rom ânească - Câmpulung, C urtea de Argeş, Târgovişte, Bucureşti, în M oldova - Baia, Suceava, laş). Aici
erau m ult mai num eroase târgurile, aşezări m ai m ici ca oraşele, în care locuitorii se ocupau şi cu agricultura,
alături de m eşteşuguri şi comerţ. în Transilvania, în schimb, exista un num ăr mare de oraşe. Cele m ai importante
dintre ele au fost construite de coloniştii saşi: Braşov, Sibiu, Sighişoara, Bistriţa. Principalele activităţi culturale în
oraşele rom âneşti erau legate de viaţa religioasă. Din secolul XVI s-a răspândit tiparul şi a început o activitate
im portantă de tipărire a num eroase lucrări religioase, în limbile de cult (slavona, greaca, latina) dar apoi şi în
limba română.
Influenţa occidentală în civilizaţia românească. Instituţiile româneşti au fost influenţate atât de civilizaţia
orientală cât şi de civilizaţia occidentală. între domni şi boieri s-au stabilit relaţii de vasalitate, ca între regii şi nobilii din
Franţa, Anglia etc. Aceasta presupunea că domnitorul, care era stăpânul întregului pământ, îl dădea în folosinţă boierilor cu
dreptul ca aceştia să-l transmită la urmaşi. în feudalismul românesc însă relaţii de vasalitate existau doar între domn şi boieri,
nu şi în interiorul clasei boiereşti. De asemenea, la noi nu exista un ceremonial de depunere a jurământului de vasalitate, cum
exista în occident. Influenţa civilizaţiei occidentale a fost mult mai evidentă în Transilvania, care era legată, prin nobilimea
maghiară la spaţiul Europei centrale. Moldova a fost şi ea mai aproape de civilizaţia occidentală prin legăturile pe care le-a
avut cu Polonia. Ţara Românească, în schimb, a fost expusă mai degrabă civilizaţiei orientale. Influenţa occidentului şi-a
făcut apariţia aici timid în secolul XVIII şi mult mai evident la începutul secolului XIX, prin intermediul armatelor ruseşti,
care au ocupat de mai multe ori Ţările Române. Nobilimea rusă era la vremea respectivă influenţată din punct de vedere
cultural, de Franţa napoleoniană.
18
 3 ZZZ
BAC C. I. Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc
0
1. Autonomii locale în spaţiul românesc (secolele IX-XIII)
D upă retragerea rom anilor din Dacia (271), locuitorii rămaşi nu au mai avut stat. Ei au trăit num ai în sate
deoarece oraşele rom ane au fost părăsite, datorită atacurilor migratorilor. Când unii dintre migratori (goţii, gepizii
în secolele IV-V, avarii, slavii în secolul VI) s-au aşezat pe teritoriul ţării noastre, şi-au impus autoritatea m ilitară
asupra locuitorilor din anumite zone, punându-i probabil să le plătească tribut. D ar pentru că num ărul lor a fost
mic, în timp au fost asimilaţi de populaţia locală, trecând şi ei la viaţa sedentară. Organizarea socială a rom ânilor
era obştea sătească: com unitatea unui sat stăpânea individual păm ântul arabil iar pădurile, păşunile, iazurile şi
livezile erau stăpânite în comun. Conducerea obştii o avea o Adunare obştească, alcătuită din toţi mem brii m ajori,
şi Sfatul oam enilor buni şi bătrâni, alcătuit fruntaşii obştii, care avea în prim ul rând un rol judecătoresc.
Despre organizarea politică a rom ânilor la începutul Evului M ediu se cunosc foarte puţine informaţii. Se
ştie că în secolul IX existau organizaţii politice prestatale num ite cnezate, voievodate sau ţări, alcătuite din mai
multe sate (sau uniuni de obşti). Conducătorii acestor teritorii autonome, cnezi sau voievozi, erau fie români, fie
migratori, dar populaţia era m ajoritar rom ânească. Românii apar, în izvoarele m edievale străine, sub num ele de
vlahi, blachi, olahi sau valahi. Form aţiunile prestatale rom âneşti erau sub controlul unor forţe politice străine
(maghiarii în Transilvania şi Ţara Rom ânească, tătarii şi cumanii în M oldova, bizantinii în Dobrogea). Termenii de
cneaz şi voievod sunt de origine slavă, primul însemnând stăpân de sate iar celălalt comandant militar. Cnezii şi voievozii
îndeplinesc de fapt aceleaşi atribuţii, conducerea uniunilor de obşti care i-au ales. între cnezate şi voievodate nu există o
deosebire clară, ceea ce se poate deduce din sursele istorice este mai degrabă acea deosebire între originea puterii
conducătorilor de uniuni de obşti: la unii a predominat funcţia militară, la alţii aceea de mare proprietar. în fapt şi unii şi
ceilalţi sunt mari proprietari de pământ.

a. Formaţiuni prestatale (autonomii) în Transilvania

Prim ele formaţiuni prestatale pe care le cunoaştem din sursele istorice scrise sunt în Transilvania.
Cronica Iui Anonym us (p esta H ungarorum - Faptele ungurilor) scrisă de notarul unui rege m aghiar din secolul
XII (probabil Bela al IlI-lea), prezintă istoria venirii m aghiarilor în U ngaria (în 896) şi, în acest context,
precizează inform aţii despre organizarea politică a Transilvaniei.
A nonym us am inteşte că, la sfârşitul secolului IX, existau în Transilvania voievodatele lui Gelu, Glad şi
M enum orut. El îl numeşte pe Gelu, Mac, adică rom ân, ceilalţi doi e posibil să fie slavi. Aceşti voievozi au luptat
cu şefi de trib maghiari, care au pătruns în anum ite zone ale Transilvaniei. Arheologii au încercat să localizeze aceste
voievodate, după cetăţile întărite descoperite pentru această perioadă. Se pare că voievodatul lui Gelu se afla în centrul
Transilvaniei şi avea sediul cel mai probabil în cetatea Dăbâca, cel al lui Menumorut era în Bihor iar cel al lui Glad în Banat.
Gelu este înfrânt de o căpetenie m aghiară, Tuhutum , şi teritoriul voievodatului său va fi stăpânit de urm aşii
acestuia. G lad îi învinge pe m aghiari şi form aţiunea sa politică îşi păstrează independenţa. M enum orut este
învins de nişte căpetenii m aghiare şi în final hotărăşte ca fiica sa să se căsătorească cu fiul ducelui m aghiar Arpad.
La m oartea lui M enum orut voievodatul său rămâne ginerelui pentru că nu avea un alt fiu. Deci, la sfârşitul
secolului IX, două voievodate locuite de rom âni ajung sub stăpânirea unor căpetenii de trib maghiare.
în anul 1000 m aghiarii se creştinează şi îşi formează un stat, sub conducerea regelui Ştefan I. După acest
an, statul m aghiar începe cucerirea Transilvaniei. Informaţii despre formaţiuni politice din Transilvania în secolul
XI aflăm din izvorul istoric Viata Sfântului Gerard. în centrul Transilvaniei, la conducerea unui voievodat se afla
Gyula, urm aş al lui Tuhutum. El intră în conflict cu Ştefan I pentru că refuză să se creştineze şi teritoriul său este
cucerit. în Banat se afla Ahtum, un urm aş al lui Glad, care este ucis în luptă. Teritoriile lor sunt alipite Ungariei.

b. Formaţiuni prestatale (autonomii) în Ţara Românească

Prim ele informaţii despre organizarea politică de la sud de Carpaţi le cunoaştem din Diplom a Cavalerilor
lo a n iţi (1247), un docum ent prin care regele Ungariei, Bela al IV-lea, dăruieşte nişte teritorii unui, ordin de
cavaleri cruciaţi, ioaniţii. Aici sunt m enţionate nişte formaţiuni prestatale ale românilor: Ţara Severinului,
V oievodatele lui Litovoi şi Seneslau, în nordul Olteniei şi respectiv, nordul M unteniei şi Cnezatele lui loan şi
Farcaş, în sudul Olteniei, respectiv în Vâlcea. Din această diplom ă aflăm că regele Ungariei îi aşează pe ioaniţi la
graniţele regatului său cu scopul de a le apăra contra tătarilor (în 1241 avusese loc o mare năvălire tătară care
pustiise tot estul şi centrul Europei). El dă cavalerilor ioaniţi Ţara Severinului şi cnezatele lui loan şi Farcaş şi
impune la plata unor dări către cavaleri şi regatul m aghiar pe rom ânii din voievodatul lui Litovoi. De aici
deducem că regii maghiari îşi exercitau suzeranitatea asupra teritoriilor de la sud de Carpaţi.
19
'd__
B AC

_____ D intr-un alt docum ent m aghiar aflăm că, în 1277, un voievod cu num ele Litovoi (ar fi putut fi cel din
1247 sau un urm aş al său) s-a revoltat îm potriva regelui m aghiar şi a refuzat să-i plătească dări. Regele a trim is o
oaste îm potriva lui. Litovoi a fost ucis în luptă iar fi-atele acestuia. Bărbat, a fost făcut prizonier şi apoi
răscum părat cu o sum ă m are de bani iar rom ânii de aici au plătit din nou tribut.
c. Formaţiuni prestatale (autonomii) în Moldova
Sursele scrise nu m enţionează num ele unor formaţiuni prestatale din M oldova sau num ele unor
conducători ai acestora, dar diverse izvoare străine amintesc nişte ţări ale românilor. In tradiţia populară sunt
pom enite ca existând pe la anul 1000 nişte entităţi num ite ţări (Ţara Sipeniţului) codri (Codrii Cosminului, Codrii
Orheiului) sau câm puri (Câm pul lui Dragoş). Arheologii au descoperit, în aceste teritorii cetăţi întărite, semn că
aici erau centre politice. în secolul X III ştim că teritoriul M oldovei era controlat de tătari, care îşi stabiliseră un
centru politic la gurile Dunării. Tot atunci, în zona Vrancei se aflau cumanii, un popor m igrator de origine
m ongolă, care avea o episcopie catolică.
d. Formaţiuni prestatale (autonomii) în Dobrogea.
în secolul al X-lea D obrogea se afla în sfera de influenţă a Imperiului B izantin . O inscripţie din secolul X
îl am inteşte pe jupan Dim itrie iar o alta pe jupan G heorghe (termenul de ju p a n era folosit de slavi pentru a
desem na un conducător). în secolul X I sunt am intite formaţiunile politice ale lui Tatos, Seslav şi Satza, probabil
nişte conducători de origine pecenegă, care ocupaseră Dobrogea.

2. Constituirea statelor medievale româneşti (secolul XIV)

Statele m edievale rom âneşti s-au constituit în mai m ulte etape:
- într-o prim ă etapă se întem eiază formaţiuni prestatale, cnezate şi voievodate;
- în a doua etapă cnezatele şi voievodatele se unesc într-un singur stat;
- statul îşi cucereşte independenţa doar în cazul Ţării Rom âneşti şi M oldovei;
- în etapa urm ătoare se form ează principalele instituţii politice.

a. întemeierea Ţării Româneşti (Valahia)

Unificare cnezatelor si voievodatelor
Form aţiunile prestatale rom âneşti de la sud de Carpaţi, cnezate şi voievodate, erau vasale Ungariei, aşa
cum se observă din D iploma Cavalerilor loaniţi şi din alte docum ente maghiare. Pe la 1310, Basarab I (1310?-
1352) a unificat cnezatele şi voievodatele sub conducerea sa, întem eind Ţara Românească.
Unificarea, al cărei an nu se cunoaşte sigur, ci e presupus undeva între 1300 şi 1310, a fost favorizată de faptul că în
această perioadă puterea Ungariei scăzuse datorită luptelor dintre doi pretendenţi la conducerea sa, după ce în anul 1301 se
stinsese dinastia regilor Arpadieni. Luptele au durat până în 1307, când a câştigat puterea Carol Robert de Anjou. Regele şi-a
impus cu adevărat autoritatea abia în deceniul al treilea, când se ştie că şi Basarab era vasalul său. Basarab este numit într-un
document maghiar,y?M/ lui Thocomerius, tradus de istoricii români ca Tihomir.
într-un docum ent m aghiar de la 1324 se spune că Basarab este vasal al regelui m aghiar Carol Robert de
Anjou, ceea ce înseam nă că noul stat. Ţara Rom ânească, a continuat legătura tradiţională de dependenţă faţă de
Ungaria, pe care o aveau şi cnezatele şi voievodatele din secolul XIII.
Câştigarea independenţeL Extinderea statului
în 1330 regele Ungariei, Carol Robert, consideră că voievodul rom ân nu şi-a îndeplinit obligaţiile de
vasalitate faţă de el, aşa că organizează o expediţie m ilitară care să cucerească Ţara Românească. Basarab evită o
luptă decisivă şi atrage oastea m aghiară în interiorul ţării. Aceasta, răm asă fără provizii, este nevoită să se
întoarcă. La înapoiere, românii îi atacă prin surprindere pe m aghiari într-o trecătoare foarte îngustă din munţi.
Regele abia scapă cu viaţă, după ce îşi schim bă hainele cu un om de încredere, iar oastea sa este măcelărită.
Bătălia de la Posada, cum a fost num ită de către istorici, a însem nat obţinerea independenţei Ţării Rom âneşti
faţă de Ungaria. Aceste evenim ente sunt m enţionate în Cronica pictată de la Viena, o istorie a m aghiarilor de la
începuturile Evului Mediu. Basarab a eliberat apoi, de sub stăpânirea tătarilor, teritoriul dintre Prut şi Nistru, de la
sudul M oldovei, şi l-a alipit statului său. De aceea, m ai târziu, acesta spaţiu a fost num it Basarabia.
Tradiţia istorică*, m enţionată de prim ele cronici ale Ţării Româneşti, vorbeşte despre întem eierea ţării
prin descălecatul lui N egru Vodă, un voievod rom ân din Ţara Făgăraşului (o formaţiune prestatală din
Transilvania) pe la 1290. El ar fi trecut m unţii cu oamenii săi şi s-ar fi stabilit la Câmpulung, după care i s-ar fi
închinat toţi locuitorii din dreapta şi stânga Oltului. în această legendă există un sâmbure de adevăr deoarece în
1291 regele Ungariei desfiinţează autonom ia Ţării Făgăraşului, fapt ce i-ar fi putut determ ina pe unii dintre

20
AC locuitori să treacă la sud de Carpaţi. De altfel Câm pulung a fost prim a capitală a Ţării Româneşti. Descoperirile
arheologice de aici au atestat existenţa unei curţi domneşti dar şi prezenţa unor locuitori saşi, ceea ce confirm ă
venirea unor transilvăneni în aceste locuri. Unii istorici consideră că N egru V odă ar fi Tihomir, tatăl lui B asarab I.
Crearea instituţiilor. Organizarea adm inistrativă
Urm aşul lui Basarab I a fost Nicolae A lexandru (1352-1364)care a întem eiat M itropolia Ţării
Româneşti, în 1359, la Curtea de Argeş. De asemenea, Nicolae Alexandru şi-a luat şi titlul de singur stăpânilor,
care sem nifica independenţa sa şi a ţării faţă de orice putere străină. Vladislav V laicu (1364-1377) a bătut
primele m onede româneşti. El s-a recunoscut din nou vasal al regelui m aghiar, de la care a prim it ca feude
Severinul şi Făgăraşul. în timpul prim ilor voievozi s-au creat dregătoriile, adică funcţiile adm inistrative în stat şi
la curtea dom nească (logofăt, vistiernic, stolnic, paharnic etc.). M arii dregători făceau parte din Sfatul Domnesc.

b. întemeierea Moldovei
întem eierea statului vasal Ungariei, prin descălecatul lui D raşoş
Prim ul stat pe teritoriul M oldovei a fost întem eiat de către voievodul Dragoş din M aramureş, pe la 1350,
la iniţiativa regelui Ungariei, Ludovic I. Ludovic I a creat aici o m arcă de apărare îm potriva tătarilor la
conducerea căreia l-a num it pe Dragoş. Prin urm are, M oldova lui Dragoş, care cuprindea numai nordul actualei
M oldove, era un stat vasal regelui Ungariei. Capitala sa era la Baia.
Crearea statului Moldova a fost favorizată, deci, de lupta regelui Ungariei împotriva năvălirilor tătare. Tătarii ocupau
spaţii vaste în Ucraina şi Rusia de astăzi, supunând populaţia locală Ia plata unor dări. Adesea ei faceau incursiuni de pradă în
teritoriile vecine. Tătarii ajungeau în Ungaria trecând prin nordul Moldovei, de aceea regele Ludovic I a urmărit să creeze aici
un stat tampon care să Ie oprească năvălirile.
A cest stat s-a constituit, probabil, prin încorporarea unuia sau a mai m ultor cnezate sau voievodate.
Argumentul care ne duce la această concluzie este reprezentat de revolta populaţiei locale îm potriva stăpânirii
maghiare din anii următori, fapt care s-a realizat sub conducerea probabilă a unor m ari boieri locali. în 1359 un
docum ent m aghiar m enţionează că m ai m uţi rom âni din M oldova s-au răzvrătit îm potriva stăpânirii maghiare.
O bţinerea independentei sub conducerea Iui Bogdan
Pe la 1364 m oldovenii s-au revoltat din nou contra suzeranităţii m aghiare, iar revolta lor a fost condusă
de un alt voievod din M aramureş, Bogdan. Bogdan a intrat în conflict cu regele m aghiar deoarece acesta încălcase
autonom ia M aram ureşului. Dorind să ducă o viaţă independentă, el a trecut m unţii, în M oldova, însoţit de mai
mulţi dintre oam enii săi. Aici a condus revolta m oldovenilor contra regelui Ungariei, alungându-1 pe urm aşul lui
Dragoş, Bale, care revine în Transilvania în 1365. M oldova lui Bogdan a devenit un stat independent.
Crearea instituţiilor si organizarea statului
Dom nitorul Petru I M uşat (1375-1392) a întem eiat m itropolia ortodoxă la Suceava, a stabilit aici scaunul
domnesc şi a bătut prim ele monede. Tot el a recunoscut suzeranitatea regelui Poloniei, pentru a avea un sprijin
îm potriva regilor maghiari. Urmaşul său. Rom an I (1392-1394), a extins statul până la M area Neagră.

c. Transilvania, voievodat sub stăpânirea Ungariei

Cucerirea maghiară
Form aţiunile politice prestatale din Transilvania nu au reuşit să se unifice sub o conducere independentă,
aşa cum s-a întâm plat în teritoriile extracarpatice. în secolele XI-XIII cnezatele şi voievodatele de aici au fost
cucerite treptat de către statul maghiar. Iniţial unele formaţiuni prestatale rom âneşti au intrat în stăpânirea unor
conducători m ilitari sau nobili m aghiari încă din secolul IX, fară ca acestea să facă parte din Ungaria, care nu
se constituise ca stat la acea dată. M ai târziu, aceste teritorii au fost înglobate în statul maghiar. Imediat după
anul 1000, când Ştefan I creează regatul m aghiar, începe cucerirea sistem atică a Transilvaniei, mai întâi prin
ocuparea voievodatelor lui Gyula (cu centrul la A lba lulia) şi Ahtum (în Banat). Cucerirea este atestată în
docum ente prin organizarea de comitate, unităţi adm inistrative în cadrul regatului maghiar.
Colonizarea cu populaţii noi
Pentru cucerirea Transilvaniei şi adm inistrarea eficientă a teritoriului ei, regii maghiari au colonizat
diverse populaţii cărora le-au oferit privilegii şi posibilitatea de a-şi păstra organizarea tradiţională (adică
autonomia). Astfel au fost aduşi în Transilvania secuii şi saşii. Secuii erau o populaţie de războinici a căror
origine nu se cunoaşte exact. Ei s-au aflat îm preună cu m aghiarii încă de la stabilirea acestora în Pannonia, în
896. Regii m aghiari i-au folosit ca pe o avangardă a cuceririlor lor şi i-au aşezat apoi în Transilvania în zonele de
graniţă, începând cu secolul XI, cu obligaţia de a apăra hotarele în schimbul obţinerii unor privilegii. Saşii erau

21
germani din Saxonia dar şi din alte provincii. Ei au fost colonizaţi în Transilvania în zonele care nu se aflau sub
controlul direct al m aghiarilor (în special în zona Sibiului şi Bistriţei), în secolele XII-XIV. Saşii au întem eiat
prim ele oraşe din Transilvania. Regele Andrei al Il-lea i-a adus şi pe cavalerii teutoni în Ţara Bârsei(1211-1225). Ei au
construit numeroase fortificaţii aici, dar şi-au extins teritoriul fără acordul regelui şi au fost în final alungaţi de armata regală.
O rganizarea Transilvaniei în cadrul Ungariei
Instituţiile centrale
Transilvania era o entitate distinctă, voievodat autonom, condusă de un voievod şi Adunarea Stărilor.
Autonom ia însem na că locuitorii aveau posibilitatea de a-şi alege propriile organe de conducere locale.
V oievodul era num it de regele U ngariei dintre nobilii transilvăneni im portanţi şi avea atribuţii
adm inistrative, judecătoreşti şi militare. Reşedinţa sa era la Alba lulia. El num ea com iţii (şefii comitatelor
m aghiare) şi vicevoievodul. Primul voievod este atesta în anul 1176 (se num ea L eu stach iu s).
A dunarea Stărilor (Dieta) era formată din categoriilor sociale privilegiate. Atribuţiile ei erau: adoptarea
im pozitelor şi taxelor, chem area la oaste a populaţiei, judecarea anum itor pricini, adoptarea unor legi care trebuiau
însă să respecte legislaţia regatului maghiar. D ieta era alcătuită iniţial din nobilii m aghiari, fruntaşii saşilor şi
secuilor şi din boierii români. în 1366, regele Ludovic I a dat o lege prin care a condiţionat calitatea de nobil de
apartenenţa la religia catolică (doar nobililor de religie catolică li se confirmau posesiunile prin docum ent regal).
Unii boieri rom âni au trecut la catolicism pentru a-şi păstra proprietăţile, dar în scurt timp au fost consideraţi ca
făcând parte din rândul nobilim ii maghiare. Ceilalţi, care au rămas ortodocşi, au ajuns în rândul ţăranilor. Românii
au pierdut astfel dreptul de a fi reprezentaţi în Dietă deoarece nu mai aveau elite politice recunoscute oficial.
Totuşi, în zonele de graniţă sau cu populaţie m aghiară redusă (de exemplu: Hunedoara, Făgăraş, M aramureş),
cnezii rom âni au rămas m ult timp stăpâni peste satele lor fără să aibă act de donaţie şi fără să fie catolici.
în 1437, în timpul răscoalei ţărăneşti de la Bobâlna, s-a încheiat o alianţă a naţiunilor privilegiate (numită
Unio Trium N ationum ) din care faceau parte nobilii şi elitele saşilor şi secuilor. A ceastă alianţă avea ca scop lupta
îm potriva oricărui duşm an din interior (ţărănimea) sau din exterior (Imperiul Otom an) al celor trei stări. A lianţa a
exclus în m od oficial ţărănim ea de la viaţa politică. Rom ânii erau m ajoritatea ţărani, astfel că Unio Trium
Nationum a fost indirect o alianţă a nobililor m aghiari, saşilor şi secuilor îm potriva românilor.
Răscoala de la Bobâlna (1437-1438) a izbucnit din cauză că dările ţăranilor dependenţi faţă de nobili crescuseră iar
dările faţă de Biserica catolică erau cerute de episcopul Transilvaniei, Gyorgy Lepes, în monedă nouă, mai rară şi de zece ori
mai valoroasă decât cea veche. Obligaţiile faţă de Biserica catolică trebuiau plătite şi de români, care erau ortodocşi. Lepes a
excomunicat satele catolice care nu plătiseră dările, fapt ce a dus la începerea revoltei. Răscoala a fost condusă de Budai
Nagy Antal şi Mihai Românul din Floreşti. Răsculaţii s-au adunat pe dealul Bobâlna (jud. Cluj) unde şi-au construit o tabără
fortificată şi au alcătuit un program de revendicări în care cereau, printre altele, renunţarea la dijma nou introdusă, dreptul de
liberă strămutare al ţăranilor dependenţi, ridicarea excomunicării. Ei au trimis patru soli la voievodul Ladislau Csăki, dar
acesta i-a ucis şi a atacat tabăra răsculaţilor. Voievodul a fost învins (moare în luptă) iar nobilii se văd nevoiţi să negocieze cu
ţăranii. Cele două părţi au încheiat o înţelegere la Cluj-Mănăştur, la 6 iulie 1437, prin care ţăranii au obţinut satisfacerea
majorităţii revendicărilor. La 16 septembrie voievodul Transilvaniei, Cseh Peter, a convocat naţiunile privilegiate, care au
încheiat Unio Trium Nationum. La scurt timp are loc o nouă luptă, rămasă indecisă, dar în urma căreia se încheie o altă
înţelegere, mai defavorabilă ţăranilor. Nobilimea a primit ajutor din Ungaria şi la începutul anului 1438 i-a înfrânt pe ţărani.
O rganizarea adm inistrativă la nivel local
Transilvania era organizată, din punct de vedere administrativ, în com itate m aghiare, scaune săseşti şi
secuieşti şi districte săseşti. La nivelul acestor unităţi adm inistrative autonom e se găseau instituţii ce aveau
atribuţii adm inistrative şi judecătoreşti. Com itatele s-au suprapus peste vechile cnezate şi voievodate româneşti,
m enţionate în docum entele oficiale cu term enul de districte româneşti (se cunosc peste 60). Organizarea
autonom ă a rom ânilor a rămas pentru mai m ult timp num ai în zonele de graniţă, unde s-au m enţinut voievodatul
M aram ureşului, Ţ ara Făgăraşului, Ţara Bârsei (în zona Braşov), Banatul sau Ţara Haţegului. Cu timpul şi aceste
autonom ii au fost desfiinţate. Singurele forme de m anifestare a autonomiei rom âneşti au răm as adunările locale
din vechile cnezate şi voievodate. Aceste adunări judecau pricini dintre locuitorii rom âni (pricinile dintre români
şi maghiari erau judecate de justiţia comitatelor), analizau abuzurile autorităţilor şi alegeau delegaţii care să
susţină drepturile rom ânilor la oficialii statului (rege, voievod, comite etc.) şi care vegheau la strângerea dărilor.

d. întemeierea Dobrogei
în secolul XIV se constituie şi în D obrogea un stat, sub conducerea lui Balica (1346-1354). Nucleul său a
fost reprezentat de ţara Cavam ei, cu centru la Caliacra. Lui i-au urm at Dobrotici, care era vasal împăratului
bizantin, şi Ivanco. Ivanco (1386-1391) a reuşit să-şi câştige independenţa şi să bată monedă. După m oartea lui,
Dobrogea a fost cucerită de M ircea cel Bătrân, dar, în 1417 turcii au ocupat-o (până în 1878).

22
'SZZ
BAC 3. Instituţii centrale în Ţara Românească şi Moldova
In secolul al X lV -lea, după întem eierea statelor m edievale româneşti, se form ează principalele instituţii
centrale, adică acele instituţii care îşi exercită atribuţiile pe întreg cuprinsul ţării. A cestea sunt: Domnia, Dom nesc,
Adunarea Ţării, Biserica, Armata.
a. D o m n ia era principala instituţie a statului, fiind condusă de domnitor, care era şi m are voievod. în
titulatura dom nitorului apăreau: cuvântul Io, sintagm a domn din m ila lui Dum nezeu şi titlul de sine stăpânitor.
Titulatura domnitorului. Titlul de domn semnifica faptul că şeful statului este stăpân absolut ai ţării. Mare voievod
însemna mare comandant militar. Această titulatură arată supunerea tuturor celorlalţi voievozi faţă de întemeietorul ţării,
atunci când s-a creat statul şi demonstrează că, într-adevăr, Ţara Românească şi Moldova au fost create prin unirea cnezatelor
şi voievodatelor şi supunerea cnezilor şi voievozilor locali faţă de conducătoml statului. Io era prescurtarea de la loanes care
semnifica, în greceşte, cel ales de Dumnezeu, arătând sursa divină a puterii domneşti. Sintagma domn din mila lui
Dumnezeu însemna că puterea domnitorului vine de la Dumnezeu şi că nu mai există o sursă exterioară a puterii specifică
relaţiilor de vasalitate. Titlul de sine stăpânitor sau singur stăpânitor semnifica tot independenţa statului şi a domnitoralui.
D om nitorul era încoronat într-o cerem onie în care avea loc şi ungerea cu mir, ritual îndeplinit de
mitropolit. însem nele puterii domneşti erau coroana, buzduganul şi sceptrul. Titulatura şi cerem onia încoronării
aveau m ulte elem ente îm prum utate din cerem onia de încoronare şi titulatura îm păraţilor bizantini.
A tribuţiile dom nitorului arătau că el hotăra în toate domeniile: în politica internă şi externă, în legislaţie,
administraţie, problem e judecătoreşti etc.: declara război şi încheia pace; era com andant suprem al armatei; facea
legile; bătea m onedă, fixa im pozite şi biruri; conducea administraţia, num ea funcţionarii şi dregătorii, acorda
privilegii; era judecător suprem. Documentele em ise de dom nitor erau num ite hrisoave dom neşti şi erau valabile
şi sub urm aşii săi, dacă aceştia nu emiteau hrisoave cu alt conţinut.
E voluţia instituţiei domneşti. D om nitorul era ales dintre membrii familiei dom nitoare (dinastiei) care
era cea a B asarabilor în Ţara Rom ânească şi cea a M uşatinilor în Moldova. în m od practic alegerea era făcută de
către marii boieri ai ţării care se constituiau în Sfatul Domnesc sau, mai rar, convocau A dunarea Ţării.
Puterea absolută a domnitorului a fost lim itată în timp de privilegiile m arilor boieri, care au ajuns foarte
repede suficient de puternici ca să schimbe voievozii ţării. în secolul X V ,Ţările Rom âne devin state vasale
Imperiului Otom an (sau sub suzeranitate otom ană). A ceasta presupunea ca ţara să plătească turcilor o sumă de
bani (tribut), care sim boliza răscum părarea păcii, să-i ajute cu armată şi să nu încheie alianţe sau să nu facă război
cu alte state fară acordul lor. în secolul XVI, turcii încep să se am estece în num irea domnitorilor, deşi statutul de
putere suzerană nu le perm itea acest lucru. Sultanii schim bă dom nitorii în speranţa că aceştia le vor fi credincioşi,
dar mulţi dintre ei se revoltă cu prim a ocazie îm potriva stăpânirii turceşti.
b. S fa tu l D o m n e sc îl ajuta pe dom nitor în conducerea ţării, în principal îl asista la scaunul de judecată
şi la încheierea tratatelor cu alte state. Era alcătuit din boierii cu dregătorii (cei cu funcţii în stat). A vea rol
consultativ, deoarece hotărârile pe care le lua dom nitorul puteau să fie contrare voinţei Sfatului. Dregătoriile au
apărut pe parcursul secolelor XIV-XV. Cele mai importante erau: mare logofăt (şefiil cancelariei domneşti, se ocupa de
redactarea hotărârilor domneşti), mare vornic (şeful Curţii domneşti; avea atribuţii judecătoreşti), mare vistier (administra
finanţele), mare spătar (avea atribuţii militare), mare postelnic (se ocupa de primirea solilor străini şi de activitatea
diplomatică). Cel mai im portant dregător în Ţara Rom ânească era banul Olteniei (conducătorul administrativ al
Olteniei), care avea inclusiv dreptul de a condam na la moarte, iar cel mai im portant dregător din M oldova era
portarul Sucevei (conducătorul cetăţii Suceava, avea atribuţii militare).
c. A d u n a r e a Ţ ă rii (num ită de istorici şi Adunarea Stărilor, după num ele său occidental), apare în
documente abia în secolul XV. Era alcătuită din m arii boieri, clerul înalt, boierim ea m ică şi mijlocie, curteni şi
uneori orăşeni. Principalele atribuţii ale sale erau alegerea domnitorului, hotărârea în problem e de încheierea păcii
şi declararea războiului. De fapt era foarte rar convocată. De obicei apărea, sub num ele de A dunarea Ţării, un Sfat
mai extins, prin includerea unui mai m are num ăr de boieri şi a clerului înalt.
d. A r m a ta era alcătuită din două corpuri: oastea cea mică, ce cuprindea unităţile militare ale boierilor,
şi oastea cea mare, form ată din întreaga populaţie aptă de război (era convocată în caz de mare primejdie). De
fapt oastea cea m are era alcătuită din ţăranii liberi, deoarece în m od obişnuit ţăranii dependenţi erau scutiţi de
serviciu militar. Oastea cea mare dispare îli cursul secolului XVI, nemaifiind convocată de domnitori, datorită accentuării
dependenţei otomane. Treptat începe să ocupe un loc important oastea profesionistă de mercenari, numiţi lefegii.
e. B ise r ic a era o instituţie foarte im portantă întrucât între m itropolit şi donm itor se realiza o colaborare
strânsă. Dom nitorii au asociat m itropoliţii la guvernarea statului iar în cazul în care dom nitorul era m inor sau
inapt, m itropolitul conduce ţara. M itropolitul era ales de episcopi şi de marii boieri.
23
 Să aprofundam anumite cunoştinţe!
A d m in istra ţia sta tu lu i în Ţ a ra R o m ânească si M oldova
C a p ita la statului sau reşedinţa domnească s-a schim bat de-a lungul istoriei în cele două state româneşti.
Capitala Ţării Rom âneşti a fost iniţial Câmpulung, V ladislav Vlaicu a m utat-o la C urtea de Argeş iar M ircea cel
Bătrân la Târgovişte. V lad Ţepeş a stabilit pentru prim a oară curtea dom nească la Bucureşti. Până în secolul
XVIII, dom nitorii au rezidat când la Bucureşti, când la Târgovişte. Capitala M oldovei lui Dragoş era la Baia iar în
timpul lui Bogdan era la Şiret. Petru I (1375-1392) a m utat curtea dom nească la Suceava iar în 1564, Alexandru
Lăpuşneanu a stabilit capitala la Iaşi. D in punct de vedere adm inistrativ. Ţara R om ânească era îm părţită în judeţe.
conduse de judeţi, care erau mem brii ai Sfatului Domnesc. Judeţele s-au constituit ca unităţi adm inistrative pe
văile unor râuri. în secolul XVI erau 16 judeţe. M oldova era alcătuită din tin u tu ri, teritorii adm inistrate de o
cetate. în secolul XVI erau 24 de ţinuturi.

O rg a n iz a re a m ilita ră în T a r a R o m ân ească si M oldova

O astea cea m a re era alcătuită din ţărani liberi. Existenţa acesteia este o particularitate a Ţărilor Române,
şi a estului european, dacă avem în vedere că în Europa Occidentală ţăranii nu aveau voie să poarte arme, acesta
fiind un privilegiu al nobilimii. Participarea la oaste era obligatorie pentru ţăranii liberi. Orăşenii erau datori doar
să înarm eze un num ăr de oam eni pe socoteala lor. Strângerea oştii se făcea prin strigarea în sate şi târguri a
poruncii domneşti iar locuitorii erau obligaţi să se prezinte la locul de adunare fixat. O astea cea m are ajungea, în
secolul XV, în Ţara R om ânească la 30000 şi în M oldova la 40000 de oameni. M obilizarea se făcea în m axim 3
săptămâni, ceea ce era foarte rapid pentru vrem ea aceea. Ostaşii îşi aduceau arme proprii; cine venea neînarm at
era aspru pedepsit. Principalele arme erau arcul, săgeţile, sabia şi suliţa; uneori ţăranii veneau şi cu topoare şi
coase. Aprovizionarea oştii se făcea pe seama teritoriilor prin care trecea.
O astea cea mare dispare treptat în secolul XVI. Unul dintre m otive a fost creşterea rapidă a num ărului
ţăranilor dependenţi (aceştia nu aveau obligaţia să participe la oaste). O cauză şi mai im portantă este accentuarea
dependenţei otomane: dom nitorii nu aveau dreptul să participe la războaie fară acordul turcilor şi m ajoritatea
respectau această dispoziţie; în schimb, când erau solicitaţi de sultan, erau obligaţi să trim ită corpuri de oaste (de
obicei li se cerea aceasta când turcii se luptau în teritoriile vecine românilor: Polonia, Austria). Evident că, atunci
când li se cerea sprijin militar, dom nitorii trim iteau soldaţi profesionişti din oastea cea m ică şi nu ţărani înarmaţi.
Ultimii voievozi care au m obilizat oastea cea mare în lupte antiotomane au fost Radu de Ia Afum aţi (1521-1529)
în Ţara Rom ânească şi Petru Rareş (1527-1538) şi loan V odă cel Cum plit (1572-1574) în M oldova. Nici măcar
M ihai Viteazul nu a m ai convocat oastea cea mare, ci a apelat la oştile boiereşti şi la m ercenari.
Locuitorii din satele de la marginea ţării erau obligaţi să asigure şi paza hotarelor, prim ind pentru aceasta
scutiri de taxe (se num eau p lăieşi în Ţara Rom ânească şi străjeri în M oldova). O altă form ă de participare a
locuitorilor la apărarea ţării consta în construcţia şi întreţinerea cetăţilor.
O a ste a cea m ică era alcătuită din cetele boierilor şi curteni. Ceata unui boier ajungea, în secolul XV, la
1000 de oam eni iar la jum ătatea secolului XVI abia la 20 de călăreţi. Curtenii vor primi în secolul XVI denumirea
de roşii. Ei erau recrutaţi dintre m icii boieri de ţară; în timp de pace erau cadre adm inistrative ale statului şi ţineau
de curţile şi cetăţile domneşti. După jum ătatea secolului XVI au fost organizaţi în cete m ilitare şi fiscale, fiind
supuşi la bir. în secolul X V I apar şi slujitorii, care erau folosiţi în aparatul executiv şi m ilitar alături de vechii
curteni. Ei erau recrutaţi din rândul orăşenilor şi ţăranilor şi erau aşezaţi pe proprietăţi dom neşti care le erau date
în folosinţă şi se aflau sub com anda m arilor boieri. Slujitorii beneficiau de scutiri fiscale. Se îm părţeau în călăraşi
şi dorobanţi. Călăraşii se aflau în serviciu perm anent şi erau concentraţi în garnizoane în oraşe şi târguri sau în
preajm a lor; com andantul lor se num ea căpitan în Ţara R om ânească şi vătaf în M oldova. D orobanţii erau ostaşi
pedeştri cu arme de foc şi erau comandaţi de m arele agă. Ei erau răspândiţi în oraşe şi sate şi în timp de pace
munceau păm ântul. Dorobanţii prim eau salariu în timp de război şi erau scutiţi de dări.
M e rc e n a rii sunt am intiţi încă în vrem ea lui M ircea cel Bătrân şi Alexandru cel Bun. în timpul lui Mihai
Viteazul num ărul lor ajunge Ia 10000. Ei au început să capete un rol im portant în oaste în a doua jum ătate a
secolului XVII. Purtau num ele de lefegii şi erau com andaţi de un mare căpitan de lefegii, boier de rangul doi.
C etăţile au avut un rol im portant în apărarea Ţărilor Române. Cele mai num eroase şi m ai solide erau cele
din M oldova, la N eam ţ, Suceava, Şcheia, Hotin, Orhei, Crăciuna, Soroca. în Ţara R om ânească au fost Severin
(ocupată de m aghiari în 1419), Giurgiu şi T um u (ocupate de turci în 1417), Poenari, Negru-Vodă. Cetăţile din
M oldova au fost distruse din porunca sultanului în tim pul lui Alexandru Lăpuşneanu (1564-1568).
A rm ele de foc sunt atestate prim a dată în Ţara Rom ânească în 1445 iar în M oldova în bătălia de la Vaslui
(1475), când Ştefan avea 20 de tunuri. Totuşi, armele de foc individuale pătrund foarte greu. în secolul XVI, când
în Europa se foloseau curent, rom ânii luptau tot cu arcuri şi săgeţi.
24
 E v o lu ţia in stitu ţiilo r în T a ra R o m â n e a sc ă $i M o ld o v a p â n ă Ia în c e p u tu r ile m o d er n ită ţii

Instituţia domniei
Pe tot parcursul Evului M ediu şi la începuturile m odernităţii, domnitorul are teoretic întreaga putere în
stat şi aceasta se m anifestă cu precădere prin dreptul său de a hotărî pedeapsa cu m oartea pentru orice locuitor,
inclusiv pentru marii boieri. Totuşi, autoritatea dom nitorului este grav dim inuată de statutul său de vasal otoman,
începând cu secolul XVI, de multe ori însem nele dom niei erau prim ite de la sultan, chiar la Constantinopol, dar se
făcea o cerem onie de încoronare şi în capitala statului. Boierii ştirbesc din autoritatea dom nului prin faptul că se
consideră uneori îndreptăţiţi să se plângă sultanului de abuzurile dom nitorului sau, pur şi simplu, com plotează la
înalta Poartă (num ele purtat de Im periul Otom an în docum entele internaţionale) pentru înlăturarea unui dom nitor
şi num irea altuia. Dom nitorii uneori sunt numiţi de sultan dar alteori sunt aleşi de boieri şi confirmaţi de înalta
Poartă. Sultanul intervenea în alegerea unui dom nitor sau în destituirea lui mai ales după ce avusese loc vreo
revoltă antiotomană. Teoretic dom nitorul era ales tot după principiul dinastic (din familia B asarabilor în Ţara
Rom ânească şi M uşatinilor în M oldova), dar din ce în ce m ai m ult se strecoară cei care au doar legături fictive cu
aceste familii. De m ulte ori boierii îşi creau genealogii false ca să poată prim i domnia. în secolul XVII se ajunge
ca unii dom nitori să nici nu fie români, ci greci, albanezi sau aventurieri occidentali.
Sfatul Dom nesc şi Adunarea Ţării capătă un rol m ai im portant în timp, datorită dependenţei accentuate
a dom nitorului faţă de boierii care puteau oricând com plota îm potriva lui dacă se arăta prea puţin dispus spre
colaborare. Boierii doreau să creeze un regim politic nobiliar, aşa cum aveau Transilvania, Polonia şi unele state
occidentale. D ar ei nu reuşesc acest lucru deoarece perioade de m anifestare a autorităţii boierilor şi slăbire a
puterii dom neşti sunt urm ate de cele în care autoritatea dom nitorului este foarte puternică. în rândul boierim ii
româneşti pătrund o serie de greci. Aceştia veneau la nordul Dunării deoarece aveau relaţii de afaceri cu
domnitorii (adică le îm prum utaseră bani). Ca să se achite de datorii, domnitorii le ofereau funcţii în stat. Unii
dintre ei proveneau din m ari familii nobiliare bizantine.
A titudinea boierilor faţă de turci era diferită, în funcţie de interesele lor economice. D acă fiscalitatea
turcească devenea exagerată, tendinţa lor era să susţină un dom nitor cu vederi antiotomane, dar în m od obişnuit
preferau să se înţeleagă cu turcii pentru a evita războaiele, producătoare de mari pagube.

A u to n o m ia n a ţiu n ilo r p riv ile o ia ţe în T r a n silv a n ia

Com itatele m aghiare erau conduse de un com ite num it de voievod, ajutat de un vicecom ite şi de juzi
nobiliari (doi sau trei, în funcţie de m ărim ea com itatului) şi de A dunarea comitatului. Juzii erau aleşi de adunarea
nobililor com itatului. Corniţele, juzii, alţi funcţionari num iţi juraţi asesori şi câţiva nobili desemnaţi alcătuiau
instanţa de judecată a comitatului. Procesele dintre nobili erau judecate însă de către scaunul voievodal. Pentru
alte probleme ale com itatului, deciziile erau luate de comite şi adunarea generală a nobilim ii (num ită congregaţie).
Scaunele săseşti (în num ăr de 7) erau conduse de un jude regal, desem nat de regele Ungariei, de un jude
scăunal, ales de fruntaşii scaunului, şi de A dunarea scaunului. Judele regal avea aceleaşi atribuţii cu cele ale
com iţilor maghiari. în secolul X V saşii primesc dreptul de a-şi alege singuri judele regal iar regele doar îl
confirma. Problem ele generale ale scaunului erau hotărâte de adunările scăunale, convocate de judele regal de
patru ori pe an. Persoana cea m ai im portantă a conducerii saşilor era comitele Sibiului, care era subordonat direct
regelui. El prezida scaunul de judecată al celor şapte juzi (forul de apel al instanţelor scăunale) şi Adunarea
Generală a Obştii Saşilor {Universitas Saxonum), creată în secolul XV.
A tribuţiile instituţiilor de conducere ale scaunelor săseşti erau: colectarea impozitelor, judecarea pricinilor
conform dreptului saşilor, asigurarea ordinii publice, recrutarea militarilor. Scaunul principal era la Sibiu, iar cele
7 scaune secundare au fost: Sebeş, Cincu, Orăştie, Nocrich, Rupea, Sighişoara şi M iercurea Sibiului. M ai târziu
s-au format Şeica şi M ediaş, ce au purtat denum irea de D ouă Scaune. Saşii aveau şi două districte. Bistriţa şi
Braşovul, cu o organizaţie uşor diferită de cea a scaunelor.
Scaunele secuieşti (în num ăr de 7) erau conduse de un căpitan, care avea atribuţii militare, de un jude
scăunal, cu atribuţii judecătoreşti şi de Adunarea scăunală. Căpitanul, ales din rândul fam iliilor importante, avea şi
atribuţii economice, adm inistrative, fiscale şi juridice deoarece el prezida adunările generale ale tuturor secuilor şi
scaunele de judecată, alături de judele regal. în fruntea secuilor se afla un comite al secuilor num it de rege din
rândul nobilim ii m aghiare şi un jude regal, desem nat de com itele secuilor. în secolul XV titlul de comite al
secuilor a fost preluat de voievodul Transilvaniei. A tribuţia sa principală era cea militară, fiind comandantul
general al armatei secuieşti. Secuii trăiau după legi proprii, ce îşi aveau originea în obiceiurile lor străvechi. Ei
erau îm părţiţi în trei categorii: fruntaşii, călăreţii şi pedestraşii (secuii de rând). Iniţial toţi aveau drepturi egale.
Cele şapte scaune secuieşti au fost: Odorhei, M ureş, Ciuc, Arieş, Sepsi, Kezdi şi Orbo. M ai târziu au apărut
M icloşoara şi Caşin.
25
3ZZZ
BAC D. I. Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu şi la
începuturile modernităţii

L a) Diplomaţie şi conflict în Europa centrală şi de est

La jum ătatea secolului al X lV -lea Imperiul Otom an pătrunde în Europa (în 1354 ocupă prim ul teritoriu
european, cetatea Gallipoli), începând o serie de cuceriri care se va opri doar după mai bine de 300 de ani. în tot
acest timp Europa creştină simte am eninţarea turcilor m usulmani. Statele cele mai expuse sunt cele din Peninsula
Balcanică (care vor fi de altfel cucerite până la sfârşitul secolului al XV-lea), Ţările Rom âne, Ungaria, apoi, din
secolul XV, Polonia şi, din secolul XVI A ustria (Im periul Habsburgic). Aceste state au încercat să facă faţă
pericolului otom an fie prin lupte directe cu turcii fie prin realizarea unor alianţe diplom atice şi coaliţii m ilitare
îm potriva lor. Războiul din estul şi centrul Europei îm potriva turcilor a fost num it cruciada t â r z i i deoarece nu
era doar lupta pentru apărarea graniţelor statelor ci şi lupta creştinilor îm potriva păgânilor. Ţara Rom ânească şi
M oldova au avut un rol foarte im portant în această cruciadă târzie, fiind şi cele m ai expuse atacurilor turcilor
deoarece graniţa Im periului Otom an era pe linia Dunării.
Statutul internaţional al unui teritoriu faţă de Im periul Otoman (înalta Poartă)
înalta Poartă, Sublima Poartă sau Poarta Otomană este numele pe care Imperiul Otoman îl poartă în relaţiile
internaţionale. Originea numelui se află în obiceiul sultanilor de a primi ambasadorii statelor străine în cadrul unei ceremonii
care avea Ioc sub Poarta cea Mare a Palatului Topkapî.
în dreptul islamic al popoarelor (elaborat de învăţaţii arabi în secolele VIII-IX), întreaga lume era divizată în două
părţi: Casa Islamului {Dar al-Islam) şi Casa Războiului {Dar al-harb). în Casa Islamului se aflau toţi cei de religie islamică
iar în Casa Războiului, toţi cei de alte credinţe, pe care islamicii trebuiau să-i convertească la islam prin războiul sfânt
{djihacf). în timp a apărut şi o a treia delimitare, Casa Păcii {Dar al-ahd, ce se poate traduce şi prin Casa Pactului) care este
considerată provizorie şi presupune că teritoriile cuprinse aici au încheiat o înţelegere prin care îşi răscumpără pacea prin
plata unui tribut. Tributul capătă sensul, în dreptul musulman, de sumă de bani plătită pentru a răscumpăra pacea. In cazul în
care se refuză plata sa, automat teritoriul trecea din nou în Casa Războiului.
în m od practic statutul unui teritoriu faţă de Im periul Otoman putea să fie următorul:
stata independent;
stat plătitor de tribut - stat care plăteşte o taxă pentru răscum părarea păcii;
stat vasal otom anilor sau sub suzeranitate otom ană - stat obligat să plătească tribut, să ajute otomanii cu
arm ată de câte ori se solicită şi să nu încheie alianţe cu alte popoare îm potriva Im periul Otom an sau fară
acordul otom anilor (se folosea formula să fie prietenul prietenilor şi duşm anul duşmanilor)-,
paşalâc - provincie otomană. Locuitorii care se aflau pe teritoriul unui paşalâc erau desemnaţi cu termenul
de raiale, în sensul de supuşi, şi erau datori să plătească un im pozit numit, pentru creştini, djizie.
în teritoriile paşalâc, creştinii trebuiau să arate respect faţă de musulmani şi religia lor (să nu ia în căsătorie femei
musulmane, să nu mănânce came de porc şi să nu bea vin în prezenţa musulmanilor, să nu le vândă vin), să nu poarte arme,
să călărească doar catâri şi nu cai, să nu-şi facă locuinţe mai înalte decât musulmanii, să nu-şi construiască biserici la vedere,
să nu tragă clopotele ca să audă musulmanii etc. Aceste interdicţii nu s-au respectat însă cu stricteţe, regimul otoman
dovedindu-se mult mai tolerant decât alte regimuri de ocupaţie.
Termenii de stat vasal sau sub suzeranitate sunt de origine europeană, venind din sistemul relaţiilor feudale ale
Europei Occidentale şi au fost folosiţi de istoricii europeni. Din punct de vedere al jurisdicţiei musulmane, statul plătitor de
tribut şi statul vasal faceau parte din Casa Păcii. Sultanii nu făceau o distincţie juridică foarte clară între cele două tipuri de
stat deoarece nu aveau o terminologie diferită, dar, distincţia se poate observa din obligaţiile pe care le fixau în tratatele pe
care le încheiau cu şefii acestora. Plata tributului se făcea prin închinarea în faţa sultanului otoman şi acesta era termenul
folosit atât pentru şefii statelor plătitoare de tribut cât şi pentru cei ai statelor vasale. închinarea o făcea fie şeful statului fie
un trimis al său. Politeţea cerea ca, la închinare, să se facă daruri sultanului şi celor din anturajul său.

^ Cruciadele propriu-zise au fost expediţii militare din secolele XI-XIII, organizate de papa de la Roma şi cavaleri
din vestul Europei pentru eliberarea locurilor sfinte (Ierusalimul) de sub stăpânirea turcilor.
^ La origine, dfihad înseamnă efortul depus pe calea lui Allah, ceea ce nu presupune neapărat un război cu armele.
Djihad-ul putea fi cu inima, prin cuvânt, cu mâinile (ex., prin muncă) şi cu sabia. Războiul sfânt putea fi djihad-ul major,
adică în planul conştiinţei, şi djihad-ul minor, dus în planul existenţei, prin lupta armată. Teoretic, războiul sfânt cu armele
trebuia dus împotriva nemusulmanilor, dar dreptul islamic a justificat şi războiul armat între musulmani ca război sfânt, în
anumite cazuri: acuzaţia de trădare a djihad-ului, acuzaţia de erezie religioasă, acuzaţia de rebeliune (revoltă împotriva
autorităţii suveranului).

26
 Tratatele încheiate între turci si statele creştine se numeau, în lim ba turcă, ahdnam e {pact, legământ).
Creştinii le num eau capitulaţii (de la faptul că erau redactate pe capitole). Aceste tratate se încheiau şi cu statele
independente dar şi cu statele plătitoare de tribut sau vasale. Ele reglem entau relaţiile com erciale, regim ul
străinilor, diverse obligaţii ale părţilor (ex.: plata tributului, navigaţia liberă într-o anum ită zonă etc.), având şi
rolul unor tratate de pace. Astfel de tratate s-au încheiat şi între Im periul Otom an şi Ţările Române, dar s-au
păstrat până astăzi puţine dintre acestea. Prim ele se pare că au fost în tim pul lui M ircea cel Bătrân. Din secolul
XV se păstrează doar un astfel de ahdnam e din tim pul lui Ştefan cel M are, din secolele XVI-XVII se păstrează
mai multe. O astfel de înţelegere dura atâta timp cât era respectată de statele semnatare. Tratatele specificau
obligaţiile financiare şi m ilitare ale rom ânilor faţă de turci dar şi dreptul rom ânilor de a se guverna singuri.
Otomanii îi acuzau pe rom âni de trădarea deoarece ei erau cei care încălcau primii aceste tratate, prin refuzul de a
plăti tribut sau prin atacul militar, care însem na încălcarea păcii. în secolul XVIII şi rom ânii îi acuzau pe turci că
au încălcat vechile capitulaţii deoarece îi obligau pe locuitorii Ţărilor Rom âne să presteze prea m ulte serviciu
economice faţă de Imperiul Otom an şi nu le respectau dreptul de a-şi alege conducătorul.

b) Marii voievozi români implicaţi în relaţiile internaţionale

G
Situaţia internaţională la sfârşitul secolului al XlV-lea
La sfârşitul secolului al X lV -lea, Im periul Otom an şi-a stabilit graniţa pe linia Dunării, prin cucerirea
celei mai mari părţi a Peninsulei Balcanice: după 1354 a ocupat treptat teritoriile bizantine, în 1389 a transform at
în stat vasal Serbia, cea mai puternică ţară din zona balcanică (învingându-i pe sârbi în bătălia de la
Kossovopolje), în 1394 şi 1396 a ocupat teritoriile bulgarilor. în acest m om ent era clar că urm ătoarele state
ameninţate de turci vor fi Ţara Rom ânească şi Ungaria, care ajunseseră să aibă graniţă cu Im periul Otoman.
A lte două m ari puteri în Europa centrală şi de est la vrem ea respectivă erau Ungaria şi Polonia, state
catolice, legate de Europa Occidentală prin relaţiile lor cu papa de la Roma.

1. Mircea cel Bătrân, domnitor în Ţara Românească (1386-1418)

Prim ele lupte cu turcii. B ătălia de Ia Rovine (1394 sau 1395) . Primele lupte dintre turci şi români, pe
teritoriu rom ânesc, au fost duse de dom nitorul M ircea cel Bătrân. El a declanşat conflictul cu turcii datorită
atitudinii sale ofensive la sudul Dunării: în 1388 a cucerit Dobrogea, pe care turcii urm ăreau să o ocupe, iar în
1389 a acordat sprijin m ilitar sârbilor în bătălia de la Kossvopolje. în 1394 sau 1395 (anul nu este sigur) sultanul
Baiazid I a organizat o expediţie de pedepsire a dom nitorului român. M ircea a lăsat turcii să înainteze pe teritoriul
românesc, evacuând satele din zona pe unde urm au să m eargă oştile inamice. Românii îi hărţuiau pe turci, dând
atacuri prin surprindere, de obicei în timpul nopţii. Lupta decisivă s-a dat într-un loc num it R ovine (nu se
cunoaşte sigur localizarea sa), probabil în apropiere de Curtea de Argeş, capitala Ţării Româneşti. Victoria a fost
de partea rom ânilor iar turcii s-au retras.
Tratatul cu regele Ungariei. Sigismund de Luxem burg (1395). Bătălia de la N icopole (1396).
Conştient că pericolul otom an nu a fost îndepărtat, M ircea a căutat sprijin în afara ţării. El a încheiat un tratat de
alianţă antiotom an cu regele Ungariei, Sigismund de Luxem burg, la Braşov, în 1395. Tratatul conţinea o formă de
vasalitate fără prestarea omagiului, prevăzând că Mircea se va angaja în lupta antiotomană alături de rege. în anul următor,
Sigismund a organizat o cruciadă la sudul Dunării, având ca scop alungarea turcilor din Europa. La aceasta au
participat nobili din statele apusene, în special francezi, germani, italieni. Lor li s-a alăturat şi M ircea cel Bătrân
cu un corp de 2000 de oşteni. Cruciaţii, care aveau o armată num eroasă dar dezorganizată, au suferit o înfrângere
dezastruoasă la Nicopole (1396), pe teritoriul Bulgariei de astăzi, atunci ocupat de turci.
Am estecul lui M ircea în conflictele pentru tron dintre fii sultanului. Pierderea Dobrogei (1417).
Tara Rom ânească devine plătitoare de tribut. în 1402 mongolii conduşi, de Tim ur Lenk, i-au învins pe turci în
bătălia de la Ankara şi l-au luat prizonier pe Baiazid. A urm at o perioadă în care fii sultanului s-au luptat pentru
tron şi astfel pericolul turcesc a fost îndepărtat. M ircea s-a am estecat în disputele pentru succesiunea la tron,
susţinând pe unii dintre pretendenţi îm potriva altora. în final a ajuns sultan, în 1415, M ehm ed I, pe care M ircea
nu-1 sprijinise. în 1417 acesta a pornit un război îm potriva Ţării Rom âneşti, a cucerit Dobrogea şi i-a obligat pe
români să plătească tribut. La scurt timp a m urit şi Mircea, lăsând ţara independentă din punct de vedere politic
dar plătitoare de tribut turcilor.

27
3 IZ
BAC
2. Alexandru cel Bun, domnitor în Moldova (1400-1432)
M oldova a fost ferită o vreme de atacurile otom ane datorită poziţiei geografice, care nu era pe direcţia
expansiunii turceşti. Problem ele principale au fost create de Ungaria, care a încercat în m ai m ulte rânduri să o
cucerească. De aceea, domnii M oldovei au căutat sprijin extern îm potriva m aghiarilor. Astfel s-a creat un obicei
ca domnii M oldovei să fie vasali ai regilor Poloniei. Polonia era, în Evul M ediu, unul dintre cele mai puternice
state europene.
Cel m ai im portant dom nitor al M oldovei până la jum ătatea secolului al X V -lea a fost Alexandru cel Bun
(1400-1432). Dom nia lui a fost o perioadă de pace deoarece Alexandru a fost un foarte abil diplomat. Pentru a
face faţă am eninţărilor Ungariei, care îşi dorea dom inaţia la est de Carpaţi, Alexandru cel Bun a acceptat
suzeranitatea regelui Poloniei, Vladislav lagello. în calitate de vasal al acestuia, a trimis corpuri de oaste în
ajutorul polonezilor în luptele acestora îm potriva cavalerilor teutoni, la Griinwald (1410) şi M arienburg (1422).
Tot Alexandru cel B un a obţinut recunoaşterea M itropoliei M oldovei de către Patriarhul de la Constantinopol.
M itropolia fusese înfiinţată de Petru I Muşat.

Situaţia internaţională la jumătatea secolului al XV-lea

La jum ătatea secolului al X V-lea Im periul Otom an era în plină ascensiune. M ehm ed al Il-lea (1451-
1481) a obţinut o victorie care a zguduit întreaga lume creştină: în 1453 a cucerit Constantinopolul, capitala
Imperiului B izantin şi centrul creştinism ului ortodox (de altfel din acest imperiu, strălucitor odinioară, nu mai
rămăsese decât capitala). Oraşul avea renum ele că nu putea fi cucerit, fiind înconjurat de două rânduri de ziduri de
apărare foarte groase. Acest evenim ent a făcut ca prestigiul turcilor să fie şi m ai mare. M ehm ed al Il-lea a cucerit
apoi şi alte teritorii în Balcani (supune definitiv Serbia în 1459, Albania în 1478) şi la M area N eagră (Imperiul
Bizantin de la Trapezunt, posesiuni ale Veneţiei şi Genovei). Statele europene care se opun în continuare turcilor
în Europa centrală şi de est răm ân doar Ţările Rom âne, Ungaria şi, uneori. Polonia. Statele Europei Occidentale
nu se preocupă foarte m ult de problem a turcească deoarece în secolul X V încă nu sim t o presiune directă asupra
teritoriului lor.

') 3. lancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei (1441-1456)

BAC

Transilvania
T era provincie autonom ă a Ungarie, cu titlul de voievodat, condusă de un voievod num it de
regele Ungariei. Voievodul era com andant m ilitar, conducea administraţia, num ea şefii com itatelor şi avea
atribuţii judecătoreşti. Voievodul nu avea atribuţii în politica externă, deci nu putea încheia oficial alianţe, ci
respecta alianţele încheiate de regele Ungariei. De obicei voievozii erau nobili m aghiari, dar în 1441 a ajuns
voievod un nobil de origine rom ână, lancu de Hunedoara. în 1446 lancu a fost ales şi guvernator al Ungariei
deoarece regele acestui stat era m inor şi voievodul Transilvaniei se dovedise a fi cel m ai capabil m ilitar şi om
politic din regatul Ungariei.
Primele lupte cu turcii: 1442*. Prim ele conflicte cu turcii ale lui lancu au loc în 1442, când o armată
otom ană sub conducerea beiului de Vidin pătrunde în Transilvania, cu scopul de a prăda teritoriul. Otomanii
înving, la Sântim bru, soldaţii adunaţi în grabă de lancu. D ar voievodul îşi m obilizează în două zile întreaga
oaste, îi urm ăreşte în retragere pe turci şi îi înfrânge la Sibiu. în acelaşi an, o m are arm ată turcească pătrunde pe
teritoriul Ţării Rom âneşti (stat vasal turcilor), pregătită să atace Transilvania, dar este învinsă de lancu pe râul
Ialomiţa, într-un atac ofensiv al acestuia la sud de Carpaţi.
Războiul ofensiv antiotoman condus de lancu la sudul D unării (1443-1448). Cam pania cea lungă
(1443-1444). Regele Ungariei, Vladislav I, a hotărât să organizeze un război care să alunge turcii din Peninsula
Balcanică. lancu a fost num it com andant m ilitar al unei armate alcătuită din trupele transilvane, trupele regelui
Ungariei, un detaşam ent m ilitar din Ţara Rom ânească şi unul sârbesc. Operaţiune Iui lancu a fost numită
Campania cea lungă, deoarece a durat din septem brie 1443 până în ianuarie 1444. lancu a folosit cel m ai nou
armam ent de atunci, tunurile, pe care le transporta în căruţe, şi a beneficiat de surpriza atacului său, în perioada de
toam nă (în m od obişnuit războaiele m edievale în Europa se duceau vara). Astfel, arm ata creştină a obţinut mai
multe victorii, cucerind oraşe im portante ca Sofia şi Niş dar şi alte localităţi m ai mici. Turcii, ocupaţi la vremea
aceea cu un război în Asia, au cerut pace. Prin tratatul sem nat, ei au acceptat să cedeze Ungariei o serie de teritorii
şi se obligau să respecte o pace de 10 ani.
Regele Ungariei a încălcat tratatul chiar în acel an deoarece Veneţia şi alte puteri creştine occidentale i-au
trimis ajutor pentru o nouă campanie antiotomană. Creştinii suferă însă o grea înfrângere în bătălia de la Varna

28
(1444), oraş bulgar, port la M area Neagră. Regele Ungariei, care avea numai 20 de ani, m oare în această luptă. La
conducerea Ungariei urm ează un rege minor, de aceea adevăratul conducător al U ngariei este, pentru m ai mult
timp lancu, ales oficial guvernator în 1446. lancu organizează o nouă cam panie antiotomană, la K ossvopolje, în
1448, soldată şi aceasta cu o înfrângere.
M area victorie de Ia Belgrad (1456). M oartea lui lancu. în 1453 sultanul M ehm ed al Il-lea cucereşte
Constantinopolul. După acest succes răsunător îşi propune să cucerească Belgradul, o im portantă cetate fortificată
a Ungariei, considerată „cheia” către Europa centrală. lancu a strâns o oaste de 30 000 de luptători şi a atacat
tabăra otom ană de la Belgrad, obţinând o victorie zdrobitoare. Turcii s-au retras în derută iar sultanul a fost rănit,
întreaga Europă a sărbătorit această victorie, considerându-1 pe lancu salvatorul creştinătăţii. Papa a pus să bată
clopotele în toate bisericile catolice în semn de cinstire pentru voievodul transilvan. N um ai că lancu m oare de
ciumă, după câteva zile, în cetatea Zemun. V ictoria lui lancu de la Belgrad a am ânat ocuparea Ungariei de către
turci. Consecinţa luptelor antiotomane duse de lancu s-a resim ţit şi în altă formă: fiul său, M atia Corvin, a fost
ales de nobilim ea m aghiară rege al Ungariei (1457-1490).

BAC 4. Vlad Ţepeş, domnitor în Ţara Românească (1456-1462,1476)

Vlad Ţepeş era fiul domnitorului Vlad Dracul (numele venea de Ia ordinul dragonului, în latină draco, ordin militar
cu scop cruciat creat de regele Ungarie, Sigismund de Luxemburg). El fiisese ţinut ostatic de mic în capitala Imperiului
Otoman, împreună cu fratele său, Radu. Acest obicei ca unul sau mai mulţi fii ai domnitorilor să fie ostatici a fost instituit de
turci pentru a-i împiedica pe domni să se răscoale împotriva lor. Ostaticii erau trataţi ca nişte prinţi, dar nu aveau libertate
deplină. Acest fapt i-a permis lui Vlad să cunoască obiceiurile turcilor şi să Ie înveţe limba. Ţepeş ajunge domnitor cu
sprijinul lui lancu de Hunedoara. Până atunci în ţară fuseseră dese schimbări de domni datorate grupărilor boiereşti care
susţineau la conducere diverşi pretendenţi dintre descendenţii lui Mircea cel Bătrân şi ai altor domnitori. Chiar Ia începutul
domniei, Ţepeş s-a confhintat şi el cu răscoala boierului Albu cel Mare, care s-a proclamat domn. Albu a fost învins în luptă
şi apoi ucis împreună cu tot neamul său. Tuturor trădătorilor, Ţepeş Ie ucidea familia (inclusiv soţia şi copii), ca să nu mai fie
nimeni care să-i răzbune sau care să comploteze. Ca să evite astfel de trădări, se pare că Vlad i-a adunat la un ospăţ pe boierii
suspecţi şi i-a ucis. Alţi boieri, de teamă, au fugit în Transilvania, unde se refugiau de altfel şi pretendenţii la domnie. Pentru
că oficialii din Braşov şi Sibiu nu au vrut să-i predea pe pretendenţi, Ţepeş a incendiat satele din jurul Sibiului în 1457 şi cele
din jurul Braşovului şi o suburbie a oraşului în 1460. Negustorilor din Braşov şi Sibiu Ie-a anulat privilegiile comerciale în
ţara românească şi pe unii chiar i-a tras în ţeapă. Pedepse aspre sufereau şi alţi locuitori. Hoţii şi infractorii de tot felul erau
traşi în ţeapă, astfel că, tradiţia spune că nimeni nu mai încălca legea (legenda cănii de aur care stătea lângă o fântână).
Vechile cronici arată că într-o zi de Paşti, Ţepeş i-a luat pe toţi locuitorii din Târgovişte şi i-a pus să lucreze Ia renovarea
cetăţii Poenari până ce s-au rupt hainele de pe ei. Aceasta a fost pedeapsa pentru că oraşul fusese implicat în uciderea unui
frate al lui Ţepeş. Vlad Ţepeş şi-a creat însă şi o categorie socială fidelă, numită viteji, alcătuită din soldaţi devotaţi.
La m oartea lui M ircea cel Bătrân, în 1418, Ţara Rom ânească plătea tribut turcilor. în deceniile următoare
ea ajunge stat vasal Im periului O tom an (data e incertă, probabil în timpul lui V lad Dracul, 1436-1447, fiu al lui
Mircea cel Bătrân). L a începutul domniei, Vlad Ţepeş s-a ocupat de organizarea internă a ţării, abia apoi a plănuit
o revoltă antiotomană. Pentru aceasta a încheiat o alianţă cu regele Ungariei. M atia Corvin. probabil în 1461.
Revolta lui Vlad Ţepeş îm potriva turcilor: neplata tributului, atacuri la sudul Dunării (1461-1462).
Dom nitorul a refuzat plata tributului încă din 1459 iar în 1461 i-a tras în ţeapă pe solii turci veniţi după
bani, dând semnul revoltei antiotomane. Apoi a început o expediţie pustiitoare la sudul D unării (1461-1462), dând
foc unor cetăţi turceşti şi distrugând mai m ulte localităţi. Aceste atacuri au fost făcute cu sprijinul lui M atia
Corvin, care urm ărea slăbirea Im periului Otom an prin distrugerea fortificaţiilor de m argine ale acestuia.
Cam pania de pedepsire organizată de M ehm ed al Il-lea. Atacul de noapte şi retragerea turcilor
(1462). După expediţia lui Ţepeş la sudul Dunării, sultanul M ehm ed al Il-lea organizează, în vara anului 1462, o
campanie de pedepsire a rom ânilor, venind personal în fruntea a 100000 de ostaşi (după unele surse, 120000).
Românii au reuşit să adune circa 30000. Ţepeş aplică tactica păm ântului pârjolit: retrage populaţia la munte, dă
foc satelor şi recoltelor şi otrăveşte fântânile din calea turcilor, pentru ca aceştia să nu se poată aproviziona.
Ostaşii rom âni atacau trupele turceşti răzleţite în căutare de hrană, reuşind să reducă num ărul lor. într-o noapte,
Ţepeş şi un grup de oşteni îm brăcaţi turceşte pătrund în tabăra otom ană şi încep să-i ucidă pe turcii care, treziţi din
somn nu pricep ce se întâmplă. După un timp rom ânii se retrag, dar turcii se m ăcelăresc între ei până în zori.
Acest atac de noapte, cum a fost numit apoi, a avut loc în apropiere de Târgovişte. A doua zi turcii au continuat
înaintarea dar au ajuns într-un loc în care se aflau un num ăr im presionant de turci înfipţi în ţeapă. înspăim ântaţi de
acest peisaj, turcii se retrag fără a fi dat vreo bătălie importantă. Totuşi, pentru Ţepeş această victorie este inutilă
întrucât boierii îl trădează şi îl acceptă ca dom n pe R adu cel Frum os, fratele său, adus de oştile otomane şi supus
turcilor. Acest evenim ent este începutul amestecului turcilor în viaţa politică românească.
29
 R efu 2iul în Transilvania. închisoarea. Revenirea la domnie*. V lad Ţepeş, părăsit, pleacă în Ungaria
unde spera să obţină ajutor de la Matia. Regele prim ise de la papă o sumă im portantă de bani ca să organizeze o
campanie antiotomană, dar îi cheltuise în alte scopuri. V enirea lui Ţepeş cu proiectul luptei antiotom ane îl
incom odează în acest m om ent, de aceea îl acuză fară temei de trădarea cauzei creştine. Ţepeş este închis la Buda
şi eliberat în 1476, când M atia îl repune în domnie. M oare însă în la scurt timp în îm prejurări neclare.

BAC 5. Ştefan cel Mare, domnitor al Moldovei (1457-1504)

M oldova a fost ferită o vreme de atacurile otomane datorită poziţiei geografice, care nu era pe direcţia
expansiunii turceşti. A bia în 1456, dom nitorul Petru Aron a plătit pentru prim a oară tribut turcilor. La scurt timp
a urcat pe tron Ştefan cel M are (1457-1504), cu ajutorul lui Vlad Ţepeş, care i-a trim is arm ată pentru a-1 învinge
pe Petru Aron. Petru Aron se înscăunase după ce îl ucisese pe tatăl lui Ştefan, Bogdan al Il-lea.
a. Relaţiile M oldovei cu Ungaria. La începuturile domniei. Ştefan s-a ocupat de reorganizarea internă a
ţării iar în 1467 a trebuit să facă faţă atacului trupelor m aghiare ale regelui M atia Corvin. Cauza im ediată a
conflictului a fost cucerirea Chiliei, de către Ştefan, în 1465 (cetate era atunci stăpânită de maghiari). M aghiarii au
atacat M oldova, dar au suferit o grea înfrângere în bătălia de la Baia (1467), când a fost rănit însuşi regele Matia.
Armata maghiară ocupase oraşul Baia dar a fost asediată şi aproape nimicită între zidurile acestuia de atacul surpriză al
moldovenilor care au dat foc oraşului în noaptea de 14 spre 15 decembrie. După acest evenim ent relaţiile cu U ngaria se
îm bunătăţesc, M atia devenind unul dintre aliaţii săi îm potriva turcilor. în iulie 1475 Ştefan cel M are a încheiat cu
regele Ungariei o alianţă antiotom ană, în care îi prom itea ajutor într-o eventuală campanie contra turcilor.
b. Relaţiile M oldovei cu turcii. M arile lupte: Vaslui (1475) si Războieni (1476). Pacea din 1485
Vaslui (1475). în 1473 Ştefan a refuzat să m ai plătească tribut turcilor şi a început să stabilească relaţii
diplomatice îm potriva lor, căutând sprijin la regii Poloniei şi Ungariei, la papa de la Roma, la R epublica Veneţia
sau la hanul turcom an al Persiei, U zun Hasan, cel m ai im portant inamic al turcilor în Asia. în ianuarie 1475
Suleiman Paşa a venit în M oldova în fruntea unei oşti uriaşe, de 120 000 de soldaţi, într-o cam panie de pedepsire.
Ştefan avea 40 000 de luptători plus vreo 10 000 de oşteni trim işi de Polonia şi Ungaria. El aplică tactica
păm ântului pârjolit, distrugând totul în calea turcilor ca să nu se poată aproviziona. Bătălia decisivă s-a dat într-o
dim ineaţă ceţoasă în apropiere de Vaslui, într-un loc îngust dintre două dealuri şi râul Bârlad. Turcii au fost atraşi
într-o cursă şi încercuiţi în acest loc strâmt unde m ulţim ea lor îi făcea m ai m ult să se încurce. Oastea otom ană a
fost măcelărită, aici m urind 40 000 de turci. Trei zile a continuat apoi urm ărirea otonlanilor care se retrăgeau în
dezordine. Victoria a devenit celebră în lume creştină iar Papa i-a adresat voievodului o scrisoare de mulţumire.
Războieni (1476). Ştefan ştia însă că turcii vor reveni în curând, de aceea a trim is o scrisoare m arilor
conducători ai Europei cerând ajutor m ilitar şi financiar. în această perioadă turcii au cucerit posesiunile Genovei
de la M area N eagră (Caffa şi M angop) şi i-au supus pe tătarii din Crimeea. Apoi M ehm ed al Il-lea a venit
personal, în vara anului 1476, în fruntea unei armate de 150 000 de soldaţi, cu scopul de a cuceri M oldova. Ştefan
a adunat oastea cea mare, alcătuită din toţi locuitorii, dar turcii i-au pus pe tătari să atace nordul M oldovei,
astfel că voievodul a trebuit să le dea drumul ţăranilor să-şi apere gospodăriile. A rămas să lupte îm potriva turcilor
doar oastea cea m ică, alcătuită din boieri şi curteni, vreo 10 000 de soldaţi. Bătălia s-a dat la V alea A lbă (loc
num it de atunci Războieni) şi a fost câştigată de turci, dar moldovenii nu au suferit pierderi mari. Ei s-au retras
în cetăţi iar sultanul, după mai m ulte asedii, nu a reuşit să cucerească niciuna, fiind obligat să se retragă. în timpul
retragerii, moldovenii i-au hărţuit şi le-au îm piedicat aprovizionarea iar în tabăra turcească a izbucnit şi o
epidem ie de ciumă. A stfel, pagubele campaniei au fost foarte m ari iar rezultatul politic concret aproape nul.
După m oartea lui M ehm ed al Il-lea, noul sultan, Baiazid al Il-lea, a reluat războiul contra m oldovenilor,
în 1484, turcii cuceresc Chilia şi Cetatea Albă* cele m ai im portante fortificaţii m oldovene de la M area Neagră.
Pacea cu turcii. în 1485, Ştefan a depus jurăm ânt de vasalitate faţă de regele Poloniei, sperând să obţină
ajutor pentru recucerirea cetăţilor. M oldova a rămas însă fară niciun sprijin extern pentru că şi Polonia şi Ungaria
au încheiat pace cu turcii. în 1489 Ştefan se vede silit să încheie şi el pace, acceptând vasalitatea otom ană.

c. Relaţiile cu Polonia la sfârşitul dom niei. Ştefan a fost vasal al regelui Poloniei, Cazimir al IV-lea, decedat
în 1492. în ultimii ani ai domniei, relaţiile cu polonezii s-au înrăutăţit. Regele loan Albert, pe m otiv că organizează
o expediţie antiotomană, a trecut cu oştile prin M oldova. El a încercat să cucerească cetatea Suceava, pe care a
supus-o unui asediu. Oastea m oldoveană a reacţionat şi i-a atacat pe polonezi, obţinând mai m ulte victorii. Cea
mai im portantă a fost cea de la Codrii Cosminului (1497). în 1499, Ştefan va încheia cu regele Poloniei un tratat
de pace prin care este înlăturată orice aluzie la suzeranitatea faţă de poloni iar părţile erau deplin egale. Acest
tratat a fost considerat de istorici cel m ai mare succes diplomatic al lui Ştefan cel Mare.

30
 Situaţia internaţională în secolul al XVI-Iea. Situaţia Ţărilor Române
Secolul al XV I-lea este perioada dezvoltării m axime a Im periului Otoman, fiind num it în istoria Turciei
secolul de aur. La începutul secolului, turcii reuşesc să cucerească nordul Africii şi să-şi extindă teritoriile în
Asia. în 1521 sultanul Soliman M agnificul cucereşte Belgradul, cetatea m aghiară care îi deschide drum ul spre
centru Europei. în 1526 m aghiarii suferă o grea înfrângere în bătălia de la Mohâcs, după care statul lor intră în
declin. 1529 turcii asediază Viena fără a o putea cuceri. în 1541 cea mai mare parte a U ngariei este
transform ată în paşalâc. M arile puteri care preiau conducerea luptei antiotomane sunt Spania şi Im periul
Habsburgic (Austria). M ulte dintre ciocnirile cu turcii se duc în M area M editerană, întrucât aceştia stăpâneau tot
nordul Africii. La sfârşitul secolului al X V I-lea A ustria şi Spania form ează o alianţă antiotom ană num ită Liga
Sfântă, la care participă şi alte state şi la care vor adera şi Ţările Române. Polonia lipseşte din alianţele
antiotomane în secolul XVI deoarece ea a încheiat, în 1533, aşa-num ita p a ce perpetuă cu turcii, pe care a şi
respectat-o până la începutul secolului al XVII-lea.
Situaţia Ţărilor Rom âne. Ţara Rom ânească şi M oldova sunt state vasale Im periului Otom an dar,
com parativ cu secolul anterior, dependenţa de turci se accentuează. în prim ul rând cresc obligaţiile economice
prin creşterea tributului şi prin apariţia altor îndatoriri: de exem plu aprovizionarea cu cereale sau vite a oraşului
Constantinopol, la preţuri m ult mai m ici decât preţul pieţei. De asem enea sunt impuse restricţii asupra exportului
de vite, cereale, miere, cherestea. Dependenţa politică se m anifestă prin amestecul sultanilor în num irea
dom nitorilor români şi prin obligaţia ca aceştia să prim ească însem nele puterii domneşti de la sultan. M ulţi dintre
domni cum pără tronul cu bani de la oficialii otomani, ceea ce îi face şi mai vulnerabili, iar pentru a se m enţine în
domnie plătesc periodic alte sume de bani şi fac num eroase cadouri costisitoare.
Din 1541, Transilvania devine şi ea stat vasal turcilor. Transilvania era condusă de un principe ales de
Dietă, care avea atribuţii în politica externă în limita vasalităţii faţă de turci. Principii au fost însă m ult m ai liberi
în relaţiile internaţionale iar tributul plătit de ardeleni era m ult m ai mic decât al Ţării Rom âneşti şi M oldovei.
Cauzele pentru care Transilvania avea un statut m ai bun au fost intrarea acestui stat mult m ai târziu în sfera de
influenţă otom ană precum şi depărtarea geografică faţă de Im periului Otoman.

"SI 6. Mihai Viteazul, domnitor în Ţara Românească (1593-1601)

BAC
M ihai Viteazul ajunge domn cum părând tronul de la sultan, după cum era obiceiul epocii, lucru care nu-i
va garanta fidelitatea faţă de turci, după cum se va vedea. în 1594 aderă la Liga Sfântă, alianţa antiotom ană din
care făceau parte şi Transilvania, condusă de principele Sigismund Bathory, şi Moldova, condusă de A ron Vodă.

Luptele cu turcii
Declanşarea luptei antiotom ane ri594)*. Abia ajuns în scaunul domnesc, M ihai declanşează revolta
împotriva turcilor. Mai întâi ucide toţi creditorii turci care îl îm prum utaseră cu bani pentru cum părarea tronului
şi se instalaseră la Bucureşti, capitala ţării, aşteptând restituirea sumelor. Apoi atacă toate cetăţile turceşti de la
Dunăre, m ulte dintre ele stăpânite altă dată de români: Giurgiu, Silistra, B răila etc.
Tratatul de alianţă cu Sigism und Bathorv. principele Transilvaniei (1595). M ihai este conştient că
are nevoie de un sprijin sigur îm potriva turcilor, de aceea încheie un tratat de alianţă cu Sigism und Bathory,
principele Transilvaniei. Tratatul este negociat de boieri, care urm ăresc să obţină anumite privilegii şi sunt de
acord ca domnul să devină un simplu locţiitor al principelui B athory în Ţara Românească. M ihai este nevoit să
accepte tratatul, care de altfel nu va fi niciodată pus în practică în aceşti term eni de subordonare.
Bătăliile de la Călugăreni şi Giurgiu (1595). în vara anului 1595 o arm ată de 100 000 de turci condusă
de m arele vizir Sinan Paşa trece Dunărea. M ihai dispunea de 16 000 de oşteni şi de un ajutor de alţi 7000 prim it
din Transilvania. El a ales să dea atacul decisiv îm potriva invadatorilor la Călugăreni, pe râul Neajlov, în
apropiere de Bucureşti. Rom ânii au obţinut o victorie tactică pentru că turcii au suferit mari pierderi şi s-au retras
de pe câmpul de bătălie. Exem plul personal al lui M ihai a avut un rol foarte important deoarece a participat direct
la luptă, a ucis unul dintre com andanţii turci şi l-a pus pe fugă pe un altul, Hasan Paşa. Sinan Paşa, com andantul
armatei otomane a căzut în apa N eajlovului în tim pul confruntării. Din cauză că lupta s-a dat doar cu o m ică parte
a armatei turceşti (20000 de oşteni), M ihai a hotărât să se retragă spre munţi, aşteptând ajutor de la Sigismund.
Astfel, deşi românii au fost victorioşi pe câmpul de luptă, retragerea lor a avut consecinţele unei înfrângeri. Turcii
între timp au ocupat capitala şi o parte din sudul ţării şi au început organizarea ţării în paşalâc. La scurt timp,
domnitorul a primit ajutor din Transilvania şi M oldova dar şi de la A ustria şi Toscana, a reluat ofensiva şi a reuşit
să-i alunge pe turci. Lupta decisivă s-a dat la Giurgiu, unde turcii au fost înfrânţi de români şi aliaţii lor.
31
 'd ____ __

BAC
_____ C a m p a n ia de Ia sudul D u n ă rii (1596). P acea cu tu rc ii (1597)*. M ihai trece apoi la sudul Dunării, unde
declanşează un atac pustiitor asupra cetăţilor otomane. Această ofensivă i-a determ inat pe turci ca în anul urm ător
să încheie un tratat de pace favorabil lui M ihai. Astfel, ei îi recunosc dom nia pe viaţă şi scad semnificativ tributul.
M ihai Viteazul a considerat această pace necesară pentru a organiza mai bine o nouă campanie antiotomană. în
1598 a încheiat un tratat de alianţă cu îm păratul austriac R udolf de Habsburg, recunoscându-se vasal al lui.

Unirea de la 1600
în 1599 M ihai Viteazul s-a văzut lipsit de principalii săi aliaţi vecini în lupta antiotomană. Principele
Sigism und renunţase la dom nie în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Bathory, care era favorabil păcii cu
turcii. în M oldova dom nitor devine Ierem ia M ovilă, sprijinit de polonezi, favorabil şi el înţelegerii cu otomanii.
Mai mult, acesta din urm ă dorea să-l pună pe fratele său, Simion, pe tronul Ţării Rom âneşti. Aceste evenim ente îl
hotărăsc pe M ihai V iteazul să declanşeze cucerirea celorlalte două ţări pentru a le aduce în frontul antiotoman.
Unirea Transilvaniei (1599) în octom brie 1599 M ihai intră în Transilvania şi învinge arm ata principelui
Andrei Bathory în bătălia de la Şelimbăr. El se proclam ă, la Alba lulia, domn al Ţării Rom âneşti şi mare
principe al Transilvaniei.
Unirea M oldovei (1600) M ihai porneşte apoi spre M oldova unde nu întâm pină rezistenţă. Ierem ia
M ovilă fuge în Polonia iar m oldovenii îi deschid lui M ihai cetatea Sucevei fără luptă. La 27 m ai M ihai Viteazul se
proclam ă D om n al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara M oldovei.
Pierdere celor trei ţări (1600). îm păratul Im periului Habsburgic îi recunoaşte stăpânirea lui M ihai, dar îl
consideră ca un locţiitor al său în Transilvania. M ihai acordă oam enilor săi de încredere privilegii în Transilvania,
pune com andanţi m ilitari români în cetăţi, dă drepturi Bisericii ortodoxe. Aceste schim bări nem ulţumesc stările
privilegiate care se ridică îm potriva dom nitorului muntean. în septem brie 1600 revolta nobilim ii m aghiare este
sprijinită de trupele imperiale ale generalului Basta, pe care îm păratul le trim isese de fapt ca ajutor lui Mihai. în
bătălia de la M irăslău, M ihai este înfrânt şi pierde Transilvania. în octom brie Ierem ia Movilă recucereşte
M oldova, cu ajutorul polonezilor, apoi trece în Ţara Rom ânească unde îl înscăunează pe fratele său Simion.
Lupta cu M ovileştii şi polonezii este pierdută de M ihai în Ţara Românească, la Bucov.
R e cu c erire a T ran silv an iei. U ciderea lui M ihai (1601). M ihai pleacă după ajutor la îm păratul R udolf de
Habsburg. A cesta nu se hotărăşte să-l sprijine decât după ce generalul Basta este alungat de nobilim ea maghiară,
care îl readusese pe principele Sigism und Bathory. Pentru a obţine din nou controlul asupra Transilvaniei, R udolf
îi dă lui M ihai oşteni şi bani şi îl convinge să îl accepte din nou ca aliat pe generalul Basta. M ihai şi Basta câştigă
bătălia de la Guruslău îm potriva lui Sigismund, recucerind Transilvania. La scurt timp, însă, M ihai Viteazul este
asasinat din ordinul generalului Basta, în tabăra m ilitară de pe câmpia din apropiere de Turda.

Semnificaţia domniei lui Mihai Viteazul

Lupta antiotom ană a lui M ihai V iteazul a contribuit la scăderea pretenţiilor financiare otom ane în Ţara
R om ânească şi neamestecul turcilor pentru mai m ult timp în alegerea domnitorilor. U nirea de la 1600 a fost făcută
în spiritul realizării unui front antiotom an şi nu în spirit naţional. M ihai a fost o figură legendară şi pentru
popoarele balcanice în al căror folclor a intrat ca un erou luptător îm potriva turcilor. Ideea unirii celor trei ţări
rom âneşti într-un front antiotoman va fi reluată apoi de unii principi ardeleni. M ihai a reuşit să ia parte activ la
relaţiile diplom atice ale epocii, prin integrarea în sistem ului de alianţe al m arilor puteri (participarea la
Liga Sfântă, Tratatul cu R udolf al Il-lea, îm păratul Im periului H absburgic). De asemenea, el a rămas în
istoria turcilor ca cel m ai m are luptător antiotom an al epocii sale.

Importanţa luptelor antiotomane purtate de români în secolele XIV-XVI

R ăzboaiele antiotomane purtate de rom âni au perm is m enţinerea religiei creştine şi a integrităţii statelor
rom âneşti, chiar dacă Ţările Rom âne aveau num eroase obligaţii faţă de turci. Com parativ cu ceea ce se întâm plă
în Europa centrală şi răsăriteană în această perioadă, unde state m ult m ai puternice decât Ţara Rom ânească şi
M oldova, cum au fost Ungaria, Bulgaria sau Serbia şi-au pierdut identitatea statală, situaţia Ţării Româneşti, a
M oldovei şi a Transilvaniei este m ult mai bună. De asem enea luptele antiotomane ale voievozilor rom âni au
îm piedicat turcii să îşi extindă graniţa dincolo de linia Dunării şi să-şi m ărească puterea politică.
în secolul XVII luptele antiotomane ale unor dom nitori români vor continua, fără a obţine succese la fel
de mari, dar cu aceeaşi consecinţă, a apărării autonom iei statale. Totuşi, dependenţa de turci se accentuează pe
m ăsura trecerii tim pului prin creşterea tributului şi apariţia altor obligaţii (de exemplu aprovizionarea cu cereale
sau vite), prin amestecul sultanilor în num irea dom nitorilor români, prin încălcarea principiului dinastic.
32
 BAC 7. Diplomaţia în spaţiul românesc la începuturile modernităţii
Q (Sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea)

Relaţiile internaţionale Ia sfârşitul secolului al XVII-lea $i începutul secolului al XVTTT-lea

începând cu secolul al XVII-lea se afirmă foarte puternic, în relaţiile dintre statele europene, principiul diplomaţiei. Aceasta
se manifestă în primul rând prin faptul că:
- în urma războaielor dintre marile puteri, urmează tratate de pace în care se negociază schimburi teritoriale, condiţii politice
sau religioase;
- de multe ori la tratatele de pace nu participă doar statele implicate în conflict, ci şi alte puteri europene deoarece se
consideră ca acest lucru poate aduce o pace durabilă sau poate împiedica un stat să se extindă prea mult;
- în relaţiile dintre statele europene (mai ales în Europa Occidentală) se afirmă principiul echilibrului puterilor care
presupune că marile puteri nu lasă un stat să se extindă prea mult sau să slăbească prea mult. Acest principiu era convenabil
tuturor marilor puteri pentru că le apăra de rivalitatea dintre ele dar şi de alte state care ar fi dorit să acceadă în rândul marilor
puteri.

De la sfârşitul secolului al XVII-lea, Im periul Otom an intră într-o perioadă de declin care va dura până la
începutul secolului XX. Declinul otom an se m anifestă prin încetarea cuceririlor, perioade dese de criză economică
şi politică internă, pierderea unor teritorii în favoarea altor m ari puteri, iar în secolul al X lX -lea prin eliberarea de
sub stăpânirea sa a popoarelor balcanice. D eclinul otom an începe după 1683, când turcii, care asediau Viena,
au fost înfrânţi de o coaliţie de state creştine, punându-se astfel capăt expansiunii lor. La începutul secolului
al X V III-lea se afirm ă o nouă putere europeană. Rusia iar Polonia decade, ajungând să fie desfiinţată ca stat de
vecinele ei pe parcursul secolului.
„Criza orientală” sau „chestiunea orientală”, cum a mai fost numită, a fost o problem ă diplom atică pe
care a creat-o criza Im periului Otoman, în perioada cuprinsă între secolul al X V III-lea şi începutul secolului XX.
De declinul otom an Im periului Otoman, au încercat să profite marile puteri din centrul şi estul Europei: Rusia,
Austria şi Prusia (cel m ai important stat german). A cestea urm ăreau să-şi extindă teritoriile şi influenţa politică în
est şi în Peninsula Balcanică în dauna turcilor.

Afirmarea domnitorilor români în relaţiile internaţionale în secolele XVTT-XVTTT

Constantin Brâncoveanu (1688-1714) este dom nitorul Ţării Rom âneşti care a avut cea m ai com plexă
politică externă. El a întreţinut relaţii diplomatice cu Imperiul Habsburgic, Polonia şi Rusia dar şi cu ambasadori
ai statelor europene occidentale de la Constantinopol. Pentru aceasta şi-a alcătuit o cancelarie activă, cu personal
calificat în redactarea docum entelor în diverse limbi (dieci). El este domnitorul cu cea mai bogată corespondenţă
externă: până azi s-au păstrat aproape 300 de scrisori trimise în scop diplomatic, em ise de cancelaria sa. De
asemenea el avea emisari si agenţi diplomatici p e care i-a trim is în capitalele unor m ari puteri. Scopul diplomaţiei
lui Brâncoveanu a fost atât găsirea unor aliaţi îm potriva turcilor cât şi m enţinerea sa în domnie cu ajutorul unor
prieteni personali de la înalta Poartă care prim eau daruri importante de la el.
în politica sa externă se pot deosebi m ai m ulte etape. La începutul domniei a avut relaţii tensionate cu
Imperiul Habsburgic, susţinând pe opozanţii austriecilor din Transilvania. A urm at apoi o perioadă de relaţii
foarte bune cu austriecii, cărora le comunica, în secret, inform aţii im portante despre otomani. Drept consecinţă, el
a primit chiar titlul nobiliar de prinţ al Im periului Habsburgic. în ultim a parte a dom niei s-a orientat însă către
Rusia, deoarece şi-a dat seam a că austriecii nu-1 pot ajuta în politica antiotomană.
Turcii i-au tolerat multă vreme atitudinea sa independentă deoarece erau într-o perioadă de criză. După ce
otomanii au revenit la o situaţie politică stabilă, sultanul l-a acuzat de trădare pentru un m otiv oarecare şi l-a
executat în sala tronului, îm preună cu cei patru fii ai săi şi sfetnicul său de încredere, lanache Văcărescu.

D im itrie Cantem ir (1710-1711), dom nitor în M oldova, a intrat în istorie pentru tratatul de alianţă
încheiat cu ţarul Rusiei Petru I, îm potriva Im periului Otoman. Turcii au înfrânt însă cele două oştiri' aliate, în
1711, la Stănileşti, pe Prut, iar Cantem ir a plecat în exil în Rusia.

A ctivitatea dom nitorilor Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantem ir a fost hotărâtoare în a-i determ ina
pe turci să instaureze domni greci (domnii fanarioţi) în locul celor pământeni, sperând că aceştia nu vor m ai avea
iniţiative antiotomane.

33
 Ideile principale ale capitolului Statul medieval

• categoriile (clasele) sociale în Evul M ediu sunt: boierii (în Transilvania nobilii), preoţii (clerul), ţăranii
liberi şi dependenţi, orăşenii (meşteşugari, negustori, cămătari - în Transilvania se num esc burghezi).
Boierii şi clerul superior erau clase privilegiate pentru că nu plăteau im pozite la stat şi aveau dreptul de a
percepe taxe.
• viaţa politică se referă la conducerea statului, viaţa socială se referă la relaţiile între locuitori (mai ales
relaţiile între diversele categorii sociale: ţărani, boieri etc.), viaţa econom ică se referă la ocupaţiile
oam enilor pentru a-şi câştiga existenţa (agricultura, comerţul, m eşteşugurile etc.), viaţa culturală se
referă la instituţiile şi activităţile care se ocupă de spiritul um an (instituţii: biserica, şcoala; activităţi
culturale: literatura, ştiinţa etc.).
• instituţiile politice sunt: Domnia, Sfatul Donm esc şi A dunarea Ţării.
• adm inistraţia se referă la organizarea şi conducerea unui stat la nivel local (ex. judeţele, ţinuturile).

Tara Românească
- autonom ii locale (sec. XIII): - cnezatele lui loan şi Farcaş, voievodatele lui Litovoi şi Seneslau, Ţara
Severinului (atestate ă s D iplom a Cavalerilor loaniţi, 1247);
- statutul lor: vasalitate faţă de Ungaria.
- întem eierea statului (sec. XIV): - stat vasal Ungariei, creat de Basarab I, pe la anul 1310;
- cucerirea independenţei: bătălia de la Posada, 1330.
- principalii domnitori: Basarab I, M ircea cel Bătrân, V lad Ţepeş, M ihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu.
- statut internaţional: până în 1417 este stat independent, apoi devine stat plătitor de tribut turcilor şi, la
jum ătatea secolului al X V -lea este deja stat vasal Im periului Otom an (nu se ştie anul).

Moldova
- autonom ii locale: - ţări, codrii, câmpuri (nu sunt atestate de izvoare scrise num ele lor sau ale unor conducători)
- statutul lor în sec. XIII: dependenţă faţă de tătari.
- întem eierea statului (sec. XIV): - stat vasal Ungariei, creat de Dragoş, pe la anul 1350;
- stat independent, realizat de Bogdan, în 1364.
- principalii domnitori: Dragoş, Bogdan, Alexandru cel Bun, Ştefan cel M are, Dim itrie Cantemir.
- statut internaţional: până în 1456 este stat independent, apoi devine stat plătitor de tribut turcilor şidin 1489
este stat vasal Imperiului Otoman.

Transilvania
- autonom ii locale - sec. IX: voievodatele lui Gelu, Glad şi M enum orut (atestate de Cronica lui Anonym us)
- sec. XI: voievodatele lui Ahtum şi Gyula (atestate de Viaţa Sfântului Gerard)
- cucerirea Transilvaniei de către maghiari:
- sec. IX: căpetenii de trib maghiare cuceresc anumite teritorii (ex. voievodatul lui Gelu este
cucerit de Tuhutum);
- sec. XI-XIII: maghiarii îşi creează stat şi regii Ungariei cuceresc treptat toată Transilvania.
- organizarea voievodatului Transilvaniei ca regiune autonom ă a Ungariei:
- instituţii de conducere la nivel central: voievodul şi Dieta (nobilii, saşii şi secuii)
- organizarea adm inistrativă locală: comitate maghiare, scaune săseşti şi secuieşti, districte săseşti;
- statutul rom ânilor în Transilvania:
- iniţial boierii români erau reprezentaţi în Dietă, alături de nobilim ea maghiară;
- în 1366 calitatea de nobil (boier) este condiţionată de apartenenţa la religia catolică; boierii
români fie trec la catolicism, fiind asim ilaţi cu nobilim ea maghiară, fie pierd privilegiile;
- peste cnezatele şi voievodatele rom âneşti se suprapun comitate maghiare; treptat autonomiile
rom âneşti sunt desfiinţate.
- între voievozii importanţi: lancu de Hunedoara, de origine română.
- principatul Transilvaniei, stat vasal Imperiului Otoman (1541-1688):
- după dispariţia Ungariei (cucerită de turci şi austrieci). Transilvania ajunge stat - 1541
- principatul Transilvaniei este condus de un principe, ales de Dietă (ex. Sigism und Bathory)
34
Diplomaţie $i conflict

Secolul Context Statul Dom nitorul Alianţe Conflicte

Internaţional rom ânesc
XIV - Ungaria, Polonia Ţara Rom. Basarab I - Ungaria, Posada, 1330
mari puteri în Europa centrală
- Im periul Otoman M oldova Bogdan I - Ungaria, 1364
cucereşte mare parte din Ţara Rom. M ircea cel Ungaria fS. d( I. Otoman: - Rovine, 1394
Peninsula Balcanică Bătrân Luxembourg) -N icopole, 1396
XV - Ungaria, Polonia M oldova Alexandru Polonia Cavalerii teutoni
mari puteri în Europa centrală cel Bun (V. lagello) (Griinwald, 1410,
- Im periul Otoman M arienburg, 1422)
cucereşte Constantinopolul, Ţara Rom. V lad Ţepeş Ungaria I. Otom an - 1462
restul Peninsulei Balcanice (M. Corvin)
M oldova Ştefan cel Ungaria Ungaria, Baia, 1467
M are (M. Corvin) I. Otoman: - Vaslui, 1475
- Războieni, 1476
Polonia, Codrii Cosminului,
1497
XVI - Im periul Habsburgic, Ţara Rom. M ihai Transilvania I. Otoman: - Călugăreni, 1595
Polonia mari puteri în Europ Viteazul (S. Bathory) - Giurgiu, 1595
centrală - sudul Dunării
- Im periul Otom an Imoeriul Transilvania - Şelimbăr, 1599
cucereşte Ungaria, nordul Habsburgic - M irăslău, 1600
Africii, teritorii din Asia (Rudolf al - Guruslău,1601
Il-lea)
XVIII - Im periul Habsburgic, Ţara Rom. Constantin Imneriul Im periul Habsburgic
Rusia mari puteri în Europa Brâncoveanu Habsburgic
centrală şi de est
- Im periul Otoman
în declin M oldova D im itrie Rusia I. Otoman, Stănileşti, 1711
Cantem ir (PetmI)

întrebări recapitulative
Criterii de evaluare pentru pregătire examenului de bacalaureat
Pentru nota 7
1. M enţionaţi autonom iilor locale din Transilvania, Ţara R om ânească şi M oldova, numiţi sursele istorice care
le m enţionează şi prezentaţi două inform aţii istorice despre aceste autonom ii.
2. M enţionaţi etapele întem eierii Ţării Româneşti şi M oldovei, num ele întem eietorilor şi prezentaţi
două evenimente legate de activitatea acestora.
3. Prezentaţi etapele cuceririi Transilvaniei de către maghiari.
4. Prezentaţi organizarea politică şi adm inistrativă a voievodatului Transilvaniei.
5. Num iţi categoriile privilegiate din Transilvania.
6. Prezentaţi instituţiile centrale din Ţara Românească, M oldova şi Transilvania în secolele XIV-XVIII.
Pentru fiecare voievod,
7. M enţionaţi anii de domnie, contextul internaţional, două conflicte m ilitare şi un tratat de alianţă.
8. Prezentaţi un conflict militar: taberele militare, cauzele conflictului, desfăşurarea, rezultatul, urmarea.
9. Prezentaţi un tratat de alianţă: relaţiile tradiţionale cu statul respectiv, contextul realizării alianţei,
obiectivele şi urm ările ei.

35
 întrebare de sinteză:
10. M enţionaţi cele m ai im portante evenim ente din Ţara Rom ânească şi M oldova în secolele X III-X V III şi din
Transilvania în secolele IX-XVIII.

Pentru nota 9
11. Argum entaţi printr-un fapt istoric relevant afirmaţia conform căreia:
a) autonom iile locale au contribuit la constituirea statului în spaţiul m edieval românesc.
b) autonom iile locale au contribuit la constituirea unui stat m edieval român.
c) o instituţie centrală are un rol im portant pentru funcţionarea Ţării Rom âneşti în secolele XIV-XVIII.
d) participarea rom ânilor la confruntări m ilitare este o com ponentă a relaţiilor internaţionale în Evul Mediu.
e) diplom aţia prom ovată de statele rom âne face parte integrantă din relaţiile internaţionale ale Evului Mediu.
12. Precizaţi cauzele şi consecinţele luptelor antiotomane în Ţara Românească, M oldova şi Transilvania.
13. Prezentaţi asemănări şi deosebiri între politica externă a dom nitorilor din Ţara Rom ânească şi Moldova.

^ Pentru nota 10.

14. Realizaţi introduceri şi concluzii la eseurile de mai jos.
15. Realizaţi enunţuri de trecere de la o problem ă la alta în cazul unui eseu structurat (vezi m ai jos).
16. Form ulaţi puncte de vedere referitoare la: a) rolul spaţiului rom ânesc în relaţiile internaţionale, b) rolul unei
acţiuni militare şi c) rolul unui voievod în relaţiile internaţionale si susţineţi-le printr-un argum ent istoric.

Eseuri

I. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre implicarea spaţiului românesc în relaţiile internaţionale din
Evul Mediu si de la începuturile modernităţii, având în vedere:
- precizarea unei instituţii centrale din spaţiul românesc si menţionarea a două caracteristici ale acesteia, în Evul Mediu;
- menţionarea a două acţiuni diplomatice referitoare la spaţiul românesc, desfăşurate în secolele XIV- XV;
- prezentarea unei asemănări între acţiunile militare organizate, în secolele al XlV-lea - al XV-lea, în spaţiul românesc;
- formularea unui punct de vedere referitor la rolul spaţiului românesc în relaţiile internaţionale de la sfârşitul Evului Mediu si
începuturile modernităţii si susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

II. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre diplomaţie si conflict în Evul Mediu si la începuturile
modernităţii, în spaţiul românesc, având în vedere:
- menţionarea a două instituţii centrale înfiinţate în spaţiul românesc, în Evul Mediu;
- prezentarea unei acţiuni diplomatice care se referă la spaţiul românesc, desfăşurate în Evul Mediu;
- precizarea unei cauze a implicării spaţiului românesc în conflict, în Evul Mediu si menţionarea a două a acţiuni militare
desfăşurate în secolele al XlV-lea - al XV-lea;
- formularea unui punct de vedere referitor la rolul unei acţiuni militare desfăşurate în spaţiul românesc în secolele al XVI-lea
- al XVIII-lea si susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

III. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre spaţiului românesc în Evul Mediu în relaţiile internaţionale,
având în vedere:
- menţionarea a trei formaţiuni politice autonome româneşti din secolul al XlII-lea şi a unei acţiuni militare întreprinse de
conducătorul uneia dintre acestea;
- prezentarea a două acţiuni militare întreprinse de doi conducători din spaţiul românesc în secolul al XlV-lea;
- precizarea a două acţiuni diplomatice întreprinse de doi domnitori din secolul al XV-lea şi a câte unei consecinţe a fiecărei
acţiuni;
- formularea unui punct de vedere referitor la rolul unei acţiuni diplomatice desfăşurate în spaţiul românesc în secolul al XVI-
lea si susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

IV. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre spaţiului românesc în Evul Mediu, având în vedere:
- menţionarea a trei formaţiuni politice autonome româneşti din secolul al IX-lea şi a unei acţiuni militare întreprinse de
conducătorul uneia dintre acestea;
- prezentarea a două acţiuni politice inteme întreprinse de doi conducători din spaţiul românesc în secolul al XlV-lea;
- precizarea a două acţiuni militare întreprinse de doi domnitori din secolul al XV-lea şi a câte unei consecinţe a fiecărei
acţiuni;
- formularea unui punct de vedere referitor la rolul unei acţiuni militare desfăşurate în spaţiul românesc în secolul al XVI-lea
si susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
36
 Surse istorice
Autonomii locale şi întemeierea statelor medievale româneşti

I. Cnezate şi voivodate din Transilvania

A. Iar ducele [maghiar] Arpad, trecând câteva zile după ce s-a sfătuit cu nobilii săi, a trim is soli în fortăreaţa
Bihor, la ducele M enumorut, cerându-i ca din dreptul strămoşului său, regele Attila*, să-i cedeze păm ântul de la
fluviul Someş până la hotarul Nirului şi până la poarta M ezesyna. Şi i-a trimis daruri [...], Iar în solia aceea au
fost trim işi doi oşteni neînfricaţi; Usubuu, tatăl lui Zoloucu, şi Velec, din ai cărui urm aşi descinde episcopul
Torda. Căci erau aceştia de neam nobil [...]
Trimişii lui Arpad [...] au salutat pe ducele M enum orut şi i-au prezentat darurile pe care i le trim isese ducele lor.
în urm ă însă, com unicându-i solia ducelui Arpad, au pretins teritoriul pe care l-am num it mai sus. Iar ducele
M enum orut i-a primit cu bunăvoinţă şi încărcând-i cu diferite daruri, a treia zi Ie-a spus să se întoarcă acasă.
Totuşi, le-a dat răspunsul zicându-le: „Spuneţi lui Arpad, ducele Hungariei, dom nului vostru. Datori îi suntem ca
amic unui amic, cu toate ce-i sunt necesare, fiindcă e om străin şi duce lipsă de multe. Teritoriul însă ce l-a cerut
bunei voinţe a noastre nu i-1 vom ceda niciodată, câtă vreme vom fi în viaţă” . [...]
Iar ducele A rpad şi nobilii săi, aflând aceasta s-au aprins de m ânie şi au poruncit num aidecât să se trim ită o arm ată
îm potriva lui. [...] Şi s-au luptat între ei douăsprezece zile. A treisprezecea însă, după ce ungurii şi secuii au
um plut şanţurile fortăreţei şi voiau să aşeze scări pe ziduri, ostaşii ducelui M enumorut, văzând curajul ungurilor,
[le-au deschis fortăreaţa] [...] auzind aceasta M enum orut [...] nu stă la îndoială să-i dea întregul său regat, şi lui
Zulta, fiul lui Arpad, pe fiica sa.
*AttiIa a fost căpetenia hunilor (433-453), un popor migrator de origine turcică vestit pentru cruzimea sa. Hunii, conduşi de
Attila, au constituit un efemer imperiu care îşi avea centrul pe teritoriul Ungariei de astăzi. în timp ei au fost asimilaţi de alte
popoare.
(A nonym us, Gesta H ungarorum - Faptele U ngurilor)

B. Iar Tuhutum, un om foarte prevăzător, a trim is pe un oarecare bărbat şiret, pe Ocmand, tatăl lui Opaforcos,
pentru ca, um blând pe ascuns, să se inform eze despre calitatea şi fertilitatea păm ântului din Ultrasilvania şi ce fel
de oameni sunt locuitorii de acolo şi dacă ar fi cu putinţă să se războiască cu ei. Când iscoada lui Tuhutum , dând
târcoale ca o vulpe, a văzut pe cât poate să cuprindă vederea omului, bunătatea şi rodnicia păm ântului şi pe
locuitorii săi, i-a plăcut nespus de m ult şi, în cea mai mare grabă, s-a întors la domnul său. Şi, după ce a sosit, i-a
vorbit m ulte dom nului său despre bunătatea acelei ţări. Că păm ântul acela e udat de cele m ai bune râuri, al căror
nume şi folos le-a amintit pe rând, că din nisipul lor se culege aur, că aurul din acea ţară este cel mai bun aur, că
de acolo se scoate sare şi m aterii sărate şi că locuitorii din acea ţară sunt cei m ai nevoiaşi oameni din toată lumea.
Fiindcă sunt blachi şi slavi care nu au alte arme decât arcuri şi săgeţi şi ducele lor Gelou e puţin statornic şi n-are
ostaşi buni împrejurul său şi n-ar îndrăzni să se îm potrivească curajului ungurilor, fiindcă suferă m ulte neajunsuri
din partea cum anilor şi pecenegilor.
Atunci Tuhutm aflând de bunătatea acelei ţări, şi-a trimis soli la ducele [maghiarilor] Arpad, ca să-i dea voie să se
ducă dincolo de păduri să se lupte îm potriva lui Gelou. [...]
Şi s-au luptat între ei cu înverşunare, dar ostaşii ducelui Gelou au fost biruiţi şi mulţi dintre ei om orâţi şi încă şi
mai mulţi făcuţi prizonieri. Când a văzut aceasta ducele Gelou, ca să-şi scape viaţa, a luat-o la fligă cu puţini
dintre ai săi. Şi pe când fugea grăbit spre fortăreaţa sa, situată lângă fluviul Zomus, soldaţii lui Tuhutum,
urmărindu-1 în fuga mare, au om orât pe Gelou lângă râul Copus. Atunci locuitorii acelei ţări, văzând m oartea
domnului lor, de bunăvoie, dând m âna, şi-au ales ca domn pe Tuhutum , tatăl lui Horea. Iar Tuhutum, din ziua
aceea, a stăpânit ţara în pace şi fericire şi urm aşii lui au stăpânit-o până în timpul regelui Ştefan cel Sfânt. Iar
Tuhutum a dat naştere lui Horea, H orea a dat naştere lui Geula. Geula a avut două fete, Caroldu şi Saroltu. Sarolt
a fost m am a regelui Ştefan cel Sfânt. Iar Zubor a dat naştere lui G eula cel M ic, tatăl lui Bue şi Bucne, în timpul
căruia Regele Ştefan cel Sfânt a subjugat ţara Ultrasilvană. Pe G eula chiar l-a dus legat în Ungaria şi l-a ţinut în
închisoare toată viaţa, fiindcă era păgân şi n-a vrut să se creştineze şi lucra îm potriva regelui Ştefan cel Sfânt, cu
toate că i-a fost rudă după mamă.
(A nonym us, Gesta H ungarorum - F aptele U ngurilor)

P o rn in d de la aceste su rse ră sp u n d e ţi u rm ă to a re lo r cerinţe:

1. Num iţi fortăreaţa m enţionată în sursa A.
2. N um iţi câte un duce atacat de m aghiari precizat în sursa A, respectiv în sursa B.

37
3. N um iţi conducătorul m aghiar m enţionat atât în sursa A cât şi în sursa B şi precizaţi titlul acestuia.
4. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere conform căruia teritoriul vizat de m aghiari
pentru a fi cucerit a fost atacat la iniţiativa unui supus al ducelui m aghiarilor.
5. Scrieţi două informaţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa B.
6. Form ulaţi, pe baza sursei A, un punct de vedere referitor la rezultatul luptei dintre M enum orut şi m aghiari
susţinându-1 cu două inform aţii selectate din sursă.
7. Form ulaţi, pe baza sursei B un punct de vedere referitor la m otivul pentru care căpetenia m aghiară Tuhutum
doreşte şă cucerească ţara lui Gelu („Gelou”), susţinându-1 cu două inform aţii selectate din sursă.
8. Identificaţi două scopuri pe care şi le propune Anonym us prin scrierea cronicii sale. A rgum entaţi-vă afirmaţiile
folosind inform aţii din sursele A şi B.
9. Form ulaţi, pe baza sursei A, un punct de vedere referitor la m odul în care se întreţin relaţiile diplom atice între
cele două părţi, susţinându-1 cu două inform aţii selectate din sursă.
10. M enţionaţi, din sursa B, patru caracteristici sociale şi economice ale voievodatului lui Gelu.
11. M enţionaţi care este inform aţia dată de Anonym us care ar putea argum enta afirm aţia sa din sursa B că
locuitorii din acea ţară sunt cei m ai nevoiaşi oameni din toată lumea.
12. M enţionaţi, pe baza sursei B, două inform aţii care arată m otivul pentru care Ştefan I a cucerit Transilvania
{ţara Ultrasilvană).

II. Cnezate şi voievodate în Ţara Românească

A. [...] Aşadar, mânaţi de acest gând, după o îndelungată sfatuire cu fruntaşii şi baronii regatului nostru, ne-am
oprit la această hotărâre luată dim preună cu venerabilul bărbat Rembald, m arele preceptor al casei Ospitalierilor*
din Ierusalim , din părţile de dincoace de mare, cu privire la repopularea regatului nostru, care prin năvălirea
duşm ănoasă a naţiunii barbare num ită tartari, a îndurat mare pagubă, atât prin pierderea bunurilor, cât şi prin
uciderea locuitorilor, că deoarece acel preceptor în numele casei Ospitalierilor s-a îndatorat de bună voie, pe sine
şi casa Ospitalierilor, să ia armele pentru ajutorarea regatului nostru în vederea apărării credinţei creştine, potrivit
cu actul scris m ai jos, şi să ne dea sfat şi ajutor credincios pentru popularea ţării noastre, şi să se supună şi la
celelalte îndatoriri ce se vor arăta îndată în această scrisoare, îi dăm şi îi dăruim lui şi prin dânsul num itei case
întreaga ţară a Severinului îm preună cu m unţii ce ţin de ea şi cu toate celelalte şi cu toate celelalte ce atârnă de ea,
precum şi cnezatele lui loan şi Farcaş, până la râul Olt, afară de teritoriul cnezatului voievodului Litovoi, pe care
îl lăsăm olatilor* aşa cum l-au stăpânit aceştia şi până acum. Totuşi în aşa fel încât jum ătate din toate foloasele şi
veniturile şi slujbele din întreaga ţară a Severinului am intită m ai sus, şi din cnezatele num ite m ai sus, să o păstrăm
pe seam a noastră şi a urm aşilor noştri, cealaltă jum ătate căzând în folosul casei pom enite m ai sus, afară de
bisericile clădite şi cele ce se vor clădi în toate teritoriile sus zise, din veniturile cărora nu păstrăm nim ic pe seam a
noastră, răm ânând totuşi neatinse cinstea şi drepturile arhiepiscopilor şi episcopilor pe care ştie că le au, lăsând
deoparte şi toate m orile dintre hotarele ţărilor amintite atât cele clădite cât şi cele ce se vor clădi, în afară de cele
din ţara Lytua, precum şi toate clădirile şi semănăturile făcute cu cheltuiala fraţilor zisei case, şi fâneţele şi
păşunile pentru vitele şi oile lor, şi pescăriile care sunt acum în fiinţă sau care se vor face de către ei, care toate
vrem să se oprească în întregim e în folosul fraţilor acestora, afară de pescăriile de la Dunăre şi iazurile de la Celei
pe care le păstram îm preună pe seam a noastră şi a lor.
Şi m ai îngăduim ca jum ătate din toate veniturile şi foloasele ce se vor strânge pe seam a regelui de la olatii ce
locuiesc în ţara Lytua, în afară de ţara Haţegului cu cele ce ţin de ea, să le culeagă sus zisa casă. M ai voim ca
am intiţii olati să ajute pe sus zişii firaţi cu m ijloacele lor ostăşeşti întru apărarea ţării şi înfirângerea şi pedepsirea
atacurilor ce ni s-ar aduce de către străinii, iar din partea lor aceşti fraţi să fie datori la prilejuri asem ănătoare să le
dea lor sprijin şi ajutor, pe cât le va sta în putinţă. [...] Pe lângă aceasta am dăruit am intitului preceptor, şi printr-
însul casei Ospitalierilor, toată Cumania***, de la râul Olt şi m unţii Ultrasilvanei, sub aceleaşi îndatoriri ce sunt
arătate mai sus cu privire la ţara Severinului, în afară de ţara lui Seneslau, voievodul olatilor, pe care le-am lăsat-o
acelora aşa cum au stăpânit-o şi până acum, şi întru totul sub toate acele îndatoriri, rânduite m ai sus, cu privire la
ţara Lytua. ..."
*Casa Ospitalierilor = Ordinul Cavalerilor loaniţi (vezi explicaţiile din dicţionarul cărţii pentru cavalerii ioaniţi)-,
**olati = valahi, români; *** Cumania = teritoriu stăpânit de migratorii cumani.
(Diplom a em isă de regele m aghiar Bela al IV-lea Cavalerilor loaniţi la 2 iunie 1247)

38
B. Şi, în sfârşit, când, fiind încă copil, începusem noi a dom ni după m oartea prea iubitului nostru tată, iar
voievodul Litovoi, îm preună cu fraţii săi, în infidelitatea sa, ocupase pentru sine o parte din regatul nostru
existentă dincolo de munţi şi cu toate avertism entele noastre nu s-a îngrijit să plătească veniturile ce ni se
cuveneau din acea parte, l-am trim is îm potriva lui pe des-numitul m agistru Georgius, care, luptând îm potriva
aceluia cu cea m ai mare credinţă, l-a ucis pe el, iar pe fratele lui, cu num ele Barbat, l-a luat în captivitate şi ni l-a
adus nouă; pe deasupra, pentru răscum părarea acestuia noi am stors o sum ă nu m ică de bani şi astfel prin
serviciile acestui m agistru Georgius a fost reaşezat iar tributul nostru din acele părţi. [...]
(Act de danie em is de regele Ungariei Ladislau al IV-Iea Cumanul, 8 ianuarie 1285)

Pornind de la aceste surse răspundeţi urm ătoarelor cerinţe:

1. M enţionaţi num ele şi funcţia beneficiarului donaţiilor din docum entul ce constituie sursa A.
2. Num iţi regele m aghiar care a emis docum entul ce constituie sursa A, respectiv pe cel care a emis docum entul
ce constituie sursa B.
3. Precizaţi num ele conducătorului m enţionat atât în sursa A cât şi în sursa B. Ce consideraţi a fi m ai probabil: ca
numele să fie al aceleiaşi persoane sau să fie al unor persoane diferite, legate prin descendenţă directă?
4. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere conform căruia donaţia făcută de regele
Ungariei este în beneficiul unui nobil maghiar.
5. Scrieţi două informaţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa B.
6. Form ulaţi, pe baza sursei A, un punct de vedere referitor la relaţia dintre regele Ungariei şi conducătorii
cnezatelor şi voievodatelor de la sud de Carpaţi, susţinându-1 cu două inform aţii selectate din sursă.
7. Form ulaţi, pe baza sursei B un punct de vedere referitor la m otivul pentru care regele Ungariei l-a trim is pe
Georgius să lupte îm potriva lui Litovoi, susţinându-1 cu două inform aţii selectate din sursă.
8. Precizaţi, pornind de la sursa A, obligaţiile pe care le are fiecare form aţiune prestatală faţă de regele U ngariei
şi faţă de loaniţi?
9. Exprimaţi, pe baza sursei A, o opinie despre viaţa economică a rom ânilor, susţinându-o cu două inform aţii
selectate din sursă.
10. Precizaţi, pe baza sursei A, obligaţiile militare pe care le au rom ânii faţă de regele Ungariei.
11. Exprim aţi, pe baza sursei B, o opinie despre viaţa economică a voievodatului lui Litovoi şi susţineţi-o cu o
informaţie din text.

III. întemeierea Ţării Româneşti

A..,Iar [în 1290], fiind (...) N egru V oievod, m are herţeg* (...) pre Făgăraş, ridicatu-s-a de acolo cu toată casa lui şi
cu m ulţime de noroade, rumâni, papistaşi**, saşi şi de tot felul de oameni. Pogorându-se pre apa Dâmboviţii,
inceput-a a face ţară nouă. întâi, a făcut oraşul ce-i zic Câmpulung. Acolo a făcut o biserică m are şi frum oasă şi
inaltă. De acolo a descălecat la A rgeş şi a făcut oraş mare s-au pus scaunul de domnie, făcând curţi de piatră şi
case dom neşti şi o biserică m are şi frumoasă. Iar noroadele ce pogorâse cu dânsul, unii [au ajuns] până în apa
Şiretului şi până în Brăila, iar alţii [au ajuns] peste tot locul, de au făcut oraşe şi sate până în m arginea Dunării şi
până la O lt.”
* herţeg = duce, voievod (din Ib. germ., herzog); **papistaşi = catolici, credincioşi supuşi papei.
{Letopiseţul Cantacuzinesc)

B. Aşadar, noi, care, din slujba cârm uirii pe care am luat-o asupra noastră, suntem datori să păzim pe fiecare în
dreptul său, ascultând cu luare am inte rugăm inţile m agistrului M artinus şi am intindu-ne meritele şi slujbele
credincioase pe care ni le-a adus, şi ni le-a făcut nouă şi regatului nostru, neobosit, îm preună cu fiii lui, cu
vărsarea sângelui său şi râvna celei m ai m ari credinţe, pentru înălţarea dom niei şi a slavei noastre, în felurite
expediţii şi treburi ale noastre, şi îndeosebi în expediţia noastră pe care am făcut-o spre Zagreb şi în altă expediţie
pe care am avut-o sub cetatea M ehadia, unde, îndeosebi prin grija sa devotată şi slujba sa credincioasă, am
redobândit şi am supus stăpânirii noastre cetatea pe care o ţinea loan, fiul banului Teodor, răzvrătit îm potriva
maiestăţii noastre; [...] de asemenea, prin purtarea soliilor noastre, în m ai m ulte rânduri, la Basarab, voievodul
nostru al Transalpinei, unde şi-a îndeplinit slujba soliei sale în chip credincios şi vrednic de laudă, voind să
răsplătim prin bunăvoinţa regească slujbele sale atât de multe şi însem nate, am întors [...], m agistrului M artinus
m oşia Daw'ar, îm preună cu susnumitul păm ânt Pelynteluk, ce ţine de aceea susnum ită pentru a o stăpâni în veci
[•••]
(Act de danie de la regele Ungariei, Carol Robert, 26 iulie 1324)

39
 C. Regele [Carol Robert de Anjou, în 1330] a cuprins Severinul şi fortăreaţa lui (...); Basarab a trimis, astfel, la
rege o solie vrednică de toată cinstea ca să-i spună regelui: „Fiindcă voi, rege şi stăpân al meu, v-aţi străduit în
strângerea oştirii, eu voi răsplăti osteneala voastră cu 7000 de mărci de argint şi vă voi lăsa în pace Severinul, cu
toate ce ţin de el, pe care acum cu puterea le ţineţi în m âinile voastre. Pe deasupra, tributul pe care-1 datorez
coroanei voastre îl voi plăti, cu credinţă, în tot anul. Şi nu mai puţin voi trim ite la curtea voastră pe unul din fiii
mei ca să servească pe banii mei şi pe cheltuiala m ea, num ai să vă întoarceţi îndărăt în pace (...) pentru că dacă
veniţi şi mai m ult înlăuntrul ţării, nu veţi putea nicidecum să [scăpaţi de pericol]” . Regele, auzind aceasta, cu
m intea trufaşă, a izbucnit faţă de soli cu urm ătoarele vorbe, zicându-le: „S ă spuneţi aşa lui Bazarad, că el e
păstorul oilor m ele şi eu, din ascunzişurile sale de barbă îl voi scoate”.
{Cronica pictată de la Viena)

D. „Basarab a venit pe o cale cu toată oastea sa, şi calea sucită şi de am ândouă părţile cu râpe foarte înalte, era
închisă îm prejur, şi unde calea zisă era mai largă, acolo valahii în mai m ulte locuri o întăriseră cu şanţuri săpate
împrejur. Iar regele şi toţi ai săi la aşa ceva întru adevăr nu s-au gândit. M ulţim ea nenum ărată a valahilor, sus pe
râpi alergând din toate părţile, arunca săgeţi asupra oastei ungureşti care era în fundul căii de drum, care însă nu ar
fi trebuit num it drum, ci mai curând un fel de corabie strâmtă, unde, din pricina înghesuielii, cei mai sprinteni cai
şi ostaşi cădeau în luptă, pentru că din pricina urcuşului prăpăstios din cale nu se puteau sui contra valahilor, pe
nici una din râpele de pe am ândouă laturile drum ului; nici nu puteau m erge înainte, nici nu aveau loc de fugă,
fiind şanţurile săpate acolo, ci ostaşii regelui erau cu totul prinşi, ca nişte peşti în vârşă sau în m reajă.”
{Cronica pictată de la Viena despre Bătălia de la Posada)

Pornind de la aceste surse răspundeţi urm ătoarelor cerinţe:

1. Num iţi conducătorul m enţionat în sursa A.
2. N um iţi câte o cetate precizată în sursa B, respectiv în sursa C.
3. N um iţi conducătorul rom ân m enţionat atât în sursa B cât şi în sursa C.
4. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere conform căruia întem eierea statului s-a
realizat printr-un proces de migraţie.
5. Scrieţi două informaţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa B.
6. Formulaţi, pe baza surselor B şi C, un punct de vedere referitor la relaţia dintre Basarab şi regele Carol Robert,
folosind două informaţii selectate din surse.
7. M enţionaţi din sursa C trei inform aţii referitoare la obligaţiile m ai vechi şi obligaţiile pe care şi le asum ă mai
nou Basarab I faţă de regele Carol Robert.
8. Scrieţi două informaţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa C.
9. Form ulaţi, pe baza sursei D, un punct de vedere referitor la tactica de luptă folosită de Basarab, susţinându-1 cu
două inform aţii selectate din sursă.
10. Scrieţi două informaţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa D.

IV. întemeierea Moldovei

A. Şi plecat-au din M aramureş cu toţi tovarăşii lor şi cu femeile şi cu copiii lor peste munţii cei înalţi, şi tăind
pădurile şi înlăturând [pietrele], trecut-au m unţii [Carpaţi] cu ajutorul lui Dum nezeu, şi le-au plăcut locul şi s-au
aşezat acolo şi-au ales dintre dânşii pe un om înţelept, cu num ele Dragoş, şi l-au num it sieşi (...) voievod. Şi de
atunci s-a început, cu voia lui Dumnezeu, Ţara M oldovenească.
{Cronica anonim ă)

B. Iar în acel timp Bogdan, voievodul rom ânilor din M aramureş, adunând în jurul său pe rom ânii din acel district,
trecu pe ascuns în ţara M oldovei, supusă coroanei regatului ungar şi cu toate că a fost lovit de multe ori de arm ata
regelui [Ungariei], sporind m ult num ărul locuitorilor români, acea ţară a crescut [devenind] un stat.”
{Cronica lui loan de Târnave)

C. Drept aceea, prin aceste rânduri voim să ajungă la cunoştinţa tuturor că, întorcându-se căutătura privirii noastre
spre viteazul bărbat Bale, fiul lui Sas, voievodul nostru m aramureşean, iubitul şi credinciosul nostru, şi rechem ând
în am intirea înălţim ii noastre nemăsuratele lui slujbe, prin care acesta s-a făcut plăcut M aiestăţii Noastre, (...) a
venit din ţara noastră m oldovenească în regatul nostru al Ungariei, aducându-ne slujbele ce a văzut el cu îrmăscuta

40
sa iscusinţă că sunt spre folosul sporirii cinstei şi puterii noastre. Iar noi (...) am dăruit şi am hărăzit pom enitului
voievod Bale (...) m oşia num ită Cuhea, ce se află în ţara noastră a M aram ureşului, cu alte două sate trecute în
mâinile noastre regeşti de la voievodul Bogdan şi fiii săi, necredincioşi învederaţi ai noştri, pentru blestem ata lor
vină de necredinţă, din aceea că acel Bogdan şi fiii săi (...) plecând pe ascuns din zisul nostru regat al Ungariei în
sus-pom enita ţară m oldovenească uneltesc să o păstreze spre paguba m aiestăţii noastre; drept care noi [...] am
lipsit şi am despuiat cu totul, ca pe nişte nevrednici, pe acel Bogdan şi fiii lui sus-zişi de sus-num itele moşii.
{Diplom a regelui L udovic de A njou, 1366)

Pornind de la aceste surse răspundeţi urm ătoarelor cerinţe:

1. Numiţi ţara m enţionată în sursa A.
2. Numiţi câte un voievod precizată în sursa A, respectiv în sursa B.
3. Numiţi teritoriul m enţionat atât în sursa A cât şi în sursele B şi C.
4. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere conform căruia întem eierea statului s-a
realizat pe cale paşnică.
5. Scrieţi două informaţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa C.
6. Form ulaţi, pe baza surselor B şi C, un punct de vedere referitor la relaţia dintre Bogdan şiregele Ungariei,
folosind două inform aţii selectate din surse.
7. M enţionaţi din sursa A trei inform aţii referitoare la etapele întem eierii M oldovei.
8. M enţionaţi din sursa B trei inform aţii referitoare la etapele întem eierii M oldovei. Precizaţi două asemănări şi o
deosebire între etapele întem eierii M oldovei precizate în sursele A şi B.
9. Form ulaţi, pe baza sursei C, un punct de vedere referitor la relaţia dintre Bale şi regele Ungariei, folosind două
mformaţii selectate din sursa dată.
10. Precizaţi care este scopul emiterii docum entului m enţionat la punctul C.

\ . Instituţii medieval româneşti

A. Io M ircea mare voievod şi domn din mila lui Dum nezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi dom nind peste
toată Ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de p este munţi, încă şi către p ărţile tătăreşti şi Am laşului şi Făgăraşului
herţeg şi dom nitor al Banatului Severinului şi p e amândouă părţile p e toată Podunavia*, încă până la marea cea
mare şi stăpânilor al cetăţii Dârstorului.
* Podunavia = malurile Dunării
(Titulatura lui M ircea cel Bătrân din 1406)

B. M arele şi singur stăpânilor, din mila lui D um nezeu domn, Io Roman voievod stăpânind Ţara M oldovei de la
munte, p â n ă la mare.
(Titulatura lui Roman I, 30 martie 1392)

C. Ştefan vodă [Ştefan cel Mare] strâns-a boiarii ţării şi m ari şi m ici şi altă curte m ăruntă dim preună cu
mitropolitul Theoctist şi cu mulţi călugări, la locul ce se chiam ă Direptate şi i-a întrebat pre toţi: laste-le cu voie
mturor să le fie domn? Ei cu toţii au strigat într-un glas: în mulţi ani, de la Dum nezeu, să domneşti. [...] Cu toţii
l-au rădicat domn. [...] Şi de acolo luă Ştefan vodă steagul Ţării M oldovei şi se duse la scaunul Sucevii. Deci,
Ştefan vodă gătindu-se de mai m ari lucruri să facă, nu cerca să aşeze ţara, ci de război să [pregătea], că a îm părţit
oştii sale steaguri şi a pus căpitani, care toate cu noroc i-au venit.
(Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării M oldovei)

D. Dom nilor M oldovei, [...] li s-a lăsat libertatea întreagă [...] de a face legi, de a pedepsi pe locuitori, de a face
boieri ori de a scoate din boierie, [...], ba chiar de a face episcopi. [...] Pentru a da demnităţile, dom nului nu-i era
prescrisă nicio regulă, [...] nim eni nu îndrăzneşte să-l contrazică în public [...]. Aceeaşi putere o are nu numai
asupra călugărilor de rând, ci şi asupra m itropolitului, episcopilor, arhim andriţilor şi egum enilor [...]. Dom nul
poate să-i înlăture din slujba şi din rangul lor bisericesc fară să fie îm piedicat de nimic [...] şi fără învoirea
patriarhului de la [Constantinopol].
(Dim itrie Cantem ir, Descrierea M oldovei)

Pornind de la aceste surse răspundeţi urm ătoarelor cerinţe:

1. Numiţi conducătorul m enţionat în sursa A.

41
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa B.
3. N um iţi câte un stat m enţionat în sursa A, respectiv în sursa B.
4. Num iţi o funcţie politică m enţionată atât în sursa B cât şi în sursa D.
5. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere conform căruia domnitorul a fost ales de
reprezentanţii categoriilor privilegiate.
6. Scrieţi două inform aţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa D.
7. Form ulaţi, pe baza sursei D, un punct de vedere referitor la atribuţiile dom nitorului, folosind două inform aţii
selectate din sursă.
8. M enţionaţi, din sursa A, trei dintre titlurile dom nitorului pe care le regăsiţi şi în sursa B.
9. M enţionaţi, din sursa C, trei categorii sociale care participă la alegerea domnitorului.

Surse istorice
Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict

I. Mircea cel Bătrân

A. Asupra acestui M ircea care a început întâi mai înainte război, [...] B aiazid [...], găsindu-i vină, a pornit cu
război şi trecând peste Istm [Dunăre] m ergea înainte robind ţara. Dar M ircea, strângând cu grijă oastea ţării, nu
şi-a făcut planul să vină asupra lui să dea lupta [...] însă, se ţinea şi el cu arm ata pe urm a lui Baiazid prin pădurile
de stejar ale ţării, care sunt multe şi acoperă în toate părţile ţara, să nu fie uşor de um blat pentru duşm ani şi nici
lesne de cucerit. Şi ţinându-se pe urm a lui, săvârşea isprăvi vrednice de am intit, dând lupte, când vreo unitate
duşm ană rupându-se, se îndrepta uneori prin ţară după hrană sau la prădat vite; şi aşa cu foarte mare îndrăzneală
se ţinea de arm ata [otomană]. Ţinându-se de urm a lui Baiazid, se lupta într-una cu el, în chip strălucit.”
(Laonicus Chalcocondil, E xpuneri istorice)

B. Şi lănci nenum ărate s-au frânat atunci şi m ulţim ea săgeţilor a fost nenum ărată, încât văzduhul nu se mai putea
vedea de desim ea lor. [...] Baiazid s-a înspăim ântat şi a fugit şi râul acela curgea roşu de sângele ce ieşea din
m ulţim ea trupurilor căzute.
(O cronică bulgară contem porană despre bătălia de Ia Rovine)

C. Şi anum e, mai întâi ca noi, când şi de câte ori de acum înainte domnul nostru regele [Ungariei] va m erge cu
oştirea sa, el însuşi îm potriva turcilor pom eniţi sau îm potriva oricăror altora ce ţin cu ei atunci să fim ţinuţi şi
datori a m erge cu dânsul, de asemenea noi înşine îm potriva acelora, cu toată oştirea, cu oam enii şi cu toată puterea
noastră. Şi dacă domnul, regele nu ar m erge el însuşi, ci ar trim ite numai oştirea sa, atunci şi noi să fim ţinuţi şi
datori de asem enea să trim item numai oştirea şi pe oam enii noştri, îm potriva acelora, dim preună cu oştirea
dom nului rege [...] dacă va merge [...] în părţile Dobrogei, sau pe oricare alte păm ânturi, cetăţi, ţinuturi, trecători,
limanuri şi în orice alte locuri supuse stăpânirii şi ascultării noastre, slobodă, paşnică şi sigură trecere şi hrană
totdeauna potrivită pentru banii lor.
(Tratatul de alianţă dintre M ircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxem burg, 7 martie 1395, Braşov)

D. Jicm on (Sigism und) craiul unguresc, adună toată tăria despre apus; domnii, voievozii, boierii, nemţi şi francezi
şi pre uscat şi pre Dunăre că nu se vedea apa de m ulţim ea corăbiilor; [venea] M ircea voievod cu rom ânii şi de la
M anoil Paleologul veniră corăbii m ulte pline de voinici din Ţarigrad [Constantinopol] şi den Veneţia 30 de
corăbii, deci m ergea craiu pe uscat în jo s pre Dunăre cu fală mare şicu oşti tocmite, îm plătoşaţi, poleiţi şi sclipea
de-ţi părea că răsare soarele, şi când sosi la cetatea de Necopoe, el vrea să [o] ia, iară B aiazid strânse turcii cu totul
despre răsărit şi păziră curând de se loviră făţiş cu cei despre apus şi fu sfadă m are în m ultă vreme ce învinseră
turcii pre unguri, iară craiul scapă într-o corabie, iar B aiazid i-au gonit până la Dunăre şi mulţi se înecară în
Dunăre.
(M ihail M oxa, Cronografia)
Pornind de la aceste surse răspundeţi urm ătoarelor cerinţe:
1. Numiţi un popor m enţionat în sursa C.
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa C.

42
3. Num iţi conducătorul m enţionat atât în sursa A cât şi în sursa B.
4. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere conform căruia se foloseşte ca tactică atacul
surpriză asupra adversarului.
5. Scrieţi două inform aţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa C.
6. Form ulaţi, pe baza sursei D, un punct de vedere referitor la armata condusă de Sigismund, folosind două
informaţii selectate din sursă.
7. M enţionaţi din sursa C trei inform aţii referitoare la obligaţiile lui M ircea cel Bătrân faţă de regele Ungariei.
8. Num iţi sursa care susţine punctul de vedere conform căruia Baiazid a suferit o mare înfrângere pe câmpul de
luptă.
9. Numiţi sursa care com bate punctul de vedere conform căruia Baiazid a suferit o mare înfrângere pe câmpul de
luptă din partea unor armate creştine aliate.

II. Vlad Ţepeş

A. în anul [1462, sultanul M ahom ed al Il-lea] trim ite la voievodul Valahiei [Vlad Ţepeş] un sol anunţându-1 să
\in ă în grabă la închinăciune [...].Voievodul i-a răspuns însă: „cât despre sine să vină însuşi la închinăciune [...]
este cu neputinţă”. [Sultanul] şi-a strâns arm ata de pretutindeni, peste 150 de mii; şi, în vrem e de prim ăvară, [...]
a venit la D anubiu [Dunăre], [...] Tiranul trecând Danubiul, a străbătut [Ţara Românească]. [...] Tiranul s-a
inspaimântat şi noaptea, când a ridicat corturile, fiindu-i frică, a tras şanţuri şi a ridicat valuri [de păm ânt] şi sta în
mijlocul lor. Vlahul [Vlad Ţepeş] însă sculându-se dis-de-dim ineaţă şi rânduindu-şi bine oamenii de sub el, a
năvălit, când era încă întuneric, şi, nim erind în partea dreaptă a taberei, a intrat deodată înăuntru şi până în ziuă a
tăiat turci fară de num ăr şi până ce s-a lum inat de ziuă, mulţi turci s-au ucis între ei. Când însă s-a făcut dimineaţă,
românii au intrat în [tabăra] lor.
(M ihail Ducas, Istoria turco-bizantina)

B. Deci să ştii. M ăria Ta, eă am călcat pacea cu ei [cu turcii] [...] Văzând ei ceea ce am făcut, au părăsit gâlcevile
şi certurile pe către le aveau până acum în toate alte părţi, atât dinspre ţara şi coroana cea sfântă a M ăriei Tale, cât
şi din toate celelalte părţi, şi şi-au aruncat toată turbarea asupră-ne. Cum se va deschide vremea, adică primăvara,
au de gând să vie duşm ăneşte, cu toată puterea lor. însă vaduri n-au, că ai vadurile lor de la Dunăre, în afară de
\'id in , am pus să le ardă, să le nim icească şi să le facă pustii. Deoarece pe vadul Vidinului prea puţin pot să ne
aducă vreun rău, ei ar vrea să-şi aducă vasele de la Constantinopol şi Galipole, pe mare, la Dunăre. Deci, M ăria
Ta, m ilostive Doamne, dacă voia M ăriei Tale este să ai luptă cu ei, atunci strânge-ţi toată ţara şi tot poporul de
oaste, atât călăreţii, cât şi pedestraşii, adu-1 în această ţară peste m unţi a noastră şi binevoieşte să te baţi aici cu ei.
Iar dacă nu vrei M ăria Ta însuţi, atunci fii bun şi trim ete-ţi oastea întreagă în părţile transilvane ale M ăriei Tale,
încă de la sărbătoarea Sfântului Grigore. D acă însă M ăria Ta nu vrei să dai toată oastea, atunci dă numai cât ţi-e
voia, m ăcar Transilvania şi părţile secuieşti.
(Scrisoarea lui Vlad Ţepeş către M atia Corvin, 11 februarie 1462)

C. Şi cum [sultanul] M ahom ed nu avea nici cele trebuincioase pentru oştire şi nici nu putea urm ări pe Draculea în
pădurile în care se ascunsese fară a se expune la prim ejdii din cele mai mari, pierzând pe m ulţi dintre ai săi, fli
nevoit să facă calea întoarsă fară nici o pradă şi fără a dobândi victoria pentru care venise. Iar boierii munteni,
scăpând de vrăjm aşul care pricinuise atâta team ă, uitară de binele pe care li-1 făcuse Draculea şi începură
împotriva lui uneltiri periculoase, refuzară a m ai face serviciul militar, ridicară în slăvi pe turci, ponegreau pe
Draculea, spuneau că victoria va fi cândva mai dăunătoare învingătorilor decât celor învinşi, că turcii nu se poartă
cu vrăjmăşie atâta timp cât ei le sunt credincioşi şi le plătesc tributul cerut; Draculea, dim potrivă, se străduia să le
arate că nu se cade să ceară pacea de la cei învinşi, că apărându-se cu arm a în m ână pot trăi în libertate, şi în
sfârşit, că atâta timp cât va trăi el Ţara Rom ânească nu va plăti tribut turcilor.
(M ihail Bocignoli, despre trădarea lui Vlad Ţepeş de către boieri)

Pornind de la aceste surse răspundeţi urm ătoarelor cerinţe:

1. Numiţi statul m enţionat în sursa A.
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa B.
3. Numiţi sultanul m enţionat atât în sursa A cât şi în sursa C.
4. Precizaţi num ele sub care apare voievodul Ţării Rom âneşti în sursa A, respectiv în sursa C.

43
5. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere confom i căruia voievodul Ţării Româneşti
este implicat într-o acţiune diplomatică.
6. Scrieţi două inform aţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa C.
7. Fonnulaţi, pe baza sursei A, un punct de vedere referitor la victoria rom ânilor, folosind două infonnaţii
selectate din sursă.
8. M enţionaţi din sursa B trei infonnaţii referitoare la m odalităţile sub care Vlad Ţepeş îi solicită lui M atia Corvin
să-i ofere ajutor.
9. Formulaţi, pe baza sursei C, un punct de vedere referitor la abandonarea lui Vlad Ţepeş de către boieri, folosind
două in fo m aţii selectate din sursă.
10. Num iţi sursa care susţine punctul de vedere conform căruia V lad Ţepeş câştigă o victorie pe câmpul de luptă.

III. Ştefan cel Mare

A. M ehm ed-han [....] a ajuns pe malul apei Dunărea [....] şi a pornit prin vilaietul* M oldovei, m ergând cale de mai
multe zile [....] în sfârşit acel necredincios [Ştefan], strângându-şi de asem enea oastea, a intrat în fundătura
sălbatică a unei trecători, unde îşi pregătise uneltele sale de război. El porunci călăreţilor săi să descalece şi îi
făcu pe toţi pedestraşi, ca să nu fugă, ci să lupte cu înverşunare [....] Cele două oşti au stat o vreme, luptându-se pe
locul de bătălie. Gazii** s-au învârtit pe acolo cu ogarii lor, dar au văzut că ei nu ies din pădure. Atunci un buluc
dintre ei, punându-şi în prim ejdie, s-au ajutat unii pe alţii şi s-au năpustit asupra oştii ghiaurilor*** [....] D ar şi
oastea ghiaurilor răi de fire, care erau cât un ocean de întinsă, punându-se în m işcare ca un uragan şi ca un vânt
puternic aducător de nenorociri [....] D ar acei ageam ii**** care nu erau obişnuiţi cu luptele au obosit [....] Abia
căutau prilejul de fugă. Când au văzut oarecare îngăduinţă, ei s-auîm prăştiat de tot şi au fost cauza înfrângerii şi a
celorlalţi. Părăsind lupta şi măcelul, au fugit astfel încât nici nu s-au mai uitat îndărăt. N ici nu era chip. Ei s-au
călcat în picioare ca nişte turm e de oi şi nici viteji şi bravi nu au mai putut găsi cale să m ai lupte. Suleiman-paşa
nu a putut să-i strângă într-alt loc pe ostaşii aceia care se împrăştiau. Oricât de m ult s-a străduit şi oricât de m ulte
sforţări a depus, el nu a putut totuşi să-şi închege şi să-şi rânduiască alaiul [....].
*vilaiet = provincie; **gaziu = soldat victorios în războaie;
*** ghiaur = num e dispreţuitor dat de m usulmani persoanelor de altă religie; ****ageam iu = începător, novice.

(Cronicarul turc Tevarih-I Ali-I Osman despre expediţia turcilor din M oldova din 1475)

B. Către [Ungaria] şi către toate ţările, în care va ajunge această scrisoare, sănătate. Noi, Ştefan Voievod [...] vă
spunem că [...] păgânul îm părat al turcilor îşi puse în gând să-şi răzbune [înfrângerea suferită] şi să vie, în luna
mai, [personal] şi cu toată puterea sa îm potriva noastră şi să supună ţara noastră, care e poarta creştinătăţii. D ar
dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută [...] atunci toată creştinătatea va fi în primejdie. De aceea,
ne rugăm de dom niile voastre să ne trim iteţi pe căpitanii voştri într-ajutor îm potriva duşm anilor creştinătăţii [...].
Iar noi, din partea noastră făgăduim, pe credinţa noastră creştină că [...] ne vom lupta până la m oarte pentru legea
creştinătăţii.
(Scrisoarea lui Ştefan cel M are către principii creştini, 25 ianuarie 1475)

C. Noi, Ştefan, voievod al M oldovei, [...] în caz că m ajestatea regală va m erge contra turcilor prin Ţara
Românească, noi. Ştefan Voievod, vom m erge, în acelaşi timp, în persoană şi cu toată puterea îm preună cu
m ajestatea regească. De asemenea, în caz că m ajestatea regală ar trim ite contra aceloraşi turci pe un căpitan al său
prin aceeaşi Valahie, noi. Ştefan Voievod, vom m erge, de asemenea, în persoană şi cu toată puterea cu zisul
căpitan.
(Tratatul dintre Ştefan cel M are şi M atia Corvin, regele Ungariei, Iaşi, 12 iulie 1475)

Pornind de la aceste surse răspundeţi urm ătoarelor cerinţe:

1. Numiţi un com andant m ilitar m enţionat în sursa A.
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa B.
3. Numiţi voievodul m enţionat atât în sursa B cât şi în sursa C.
4. Precizaţi câte un stat m enţionat în sursa B, respectiv în sursa C.
5. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere c o n fo m căruia voievodul M oldovei este
implicat într-o acţiune diplom atică ce vizează relaţii cu m ai m ulte state.
6. Scrieţi două infonnaţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa C.

44
7. Formulaţi, pe baza sursei A, un punct de vedere referitor la înfrângerea turcilor, folosind două informaţii
selectate din sursă.
8. Scrieţi două informaţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa B.
9. Formulaţi, pe baza sursei C un punct de vedere referitor la condiţiile în care Ştefan cel M are se va im plica în
lupta antiotom ană alături de regele Ungariei, folosind două infonnaţii selectate din sursă.
10. M enţionaţi din sursa B două inform aţii referitoare Ia motivele pentru care Ştefan cere ajutor statelor creştine

IV. Mihai Viteazul

A. Veţi şti că după ce am venit cu oştile pe păm ântul Valahiei, blestem atul şi nelegiuitul de M ihai [Viteazul] a
venit cu oastea îm potriva armatei m usulmane şi după ce ne-am luptat cu el [la Călugăreni], a fost înfrânt acest
nelegiuit cu oastea sa şi pus pe fugă şi aşa am sosit în oraşul Bucureşti, [apoi] în oraşul Târgovişte şi acolo [...] a
început să se facă o cetăţuie. [...] Dar în timpul acesta, [...] cum nu se găseau nici alimente, nu s-au putut ţine în
frâu [cavalerii], care după ce şi-au luat prăzile făcute de ei, s-au tras mulţi dintre ei înapoi şi au plecat de acolo,
căci blestem atul de voievod al Transilvaniei, unindu-se cu nelegiuitul Mihai, au venit [...] cu vreo 50-60000 de
necredincioşi cu hotărâre să ne atace [...] şi s-au tăbărât, chiar în aceiaşi zi, în care noi am plecat din Târgovişte
[spre Bucureşti] şi [...] nerăm ânând acolo decât doar 300 sau 400 de soldaţi, necredincioşii au dat asaltul şi
deodată au dat foc şi pâijol la aceea cetăţuie [...] şi nefiind m ulţi soldaţi în ea, necredincioşii au luat-o şi au
distrus-o.
(Raportul lui Sinan-paşa despre cam pania din Ţara Rom ânească din 1595)

B. Sinan paşa, isprăvind podul [peste Dunăre] atinge m alul Ţării Româneşti, îl ocupă [...] şi în locul ce se cheamă
Călugăreni [...] îşi aşează corturile. [...] în urm ătoarea zi, de 13 august [1595, M ihai Viteazul] iese la luptă cu
oaste puţină. [...] Lupta [de la Călugăreni, în 1595] ţine mai m uhe ore [...] Turcii resping pe creştini, aceştia se
retrag [...] şi pierd 11 tunuri. Era nevoie neapărat, în clipa aceea, de o acţiune eroică, de o ispravă m ăreaţă, care să
cutremure inimile păgânilor şi să le înalţe pe ale creştinilor. Atunci [Mihai Viteazul], [...] a smuls o secure sau o
suliţă ostăşească şi, pătrunzând el însuşi în şirurile sălbatice ale duşm anilor, străpunge pe un stegar al armatei, taie
cu sabia o altă căpetenie şi, luptând ca un erou, se întoarce nevătămat.
(Balthazar W alter, Scurtă şi adevărată descriere a fa p telo r săvârşite de M ihai, dom nul Ţării Rom âneşti, prea
strălucitul şi p rea viteazul conducător de oşti îm potriva duşm anilor creştinătăţii)

C. Apoi ajungând în grabă la Giurgiu, s-a anunţat prin strigări să se facă un popas de trei zile. Din pricina
zăpăcelii s-a luat m ăsura nechibzuită de a se încasa pengik* de la vreo zece mii de harabale [căruţe] ce erau
înşirate, deoarece mai înainte, când ostaşii islamici, făcând incursiunea în ţinuturile Ţării Româneşti, ajunseseră
până la graniţa Ardealului şi luaseră m ulte mii de robi şi animale, le vânduseră cu un preţ de nimic în ordie**. în
acest timp s-a primit ştirea că a sosit pe neaşteptate oastea duşm ană a lui M ihai cel rău. Atunci s-a renunţat la acea
dare şi noaptea oastea a fost lăsată să treacă. Până dim ineaţa au trecut spre partea Rusciucului cortul vizirului,
ordia şi ienicerii. De asem enea au trecut tunuri şi o parte a m uniţiilor, dar restul poverilor au rămas, fiind părăsite.
Când din cauza învălm ăşelii ca din ziua Apocalipsului oamenii nu ştiau unii de alţii şi erau uluiţi de ceea ce se
întâmpla, s-au ivit spre chindie alaiurile duşmane care şi-au aşezat tabăra în şesul Giurgiului. Apoi, dând un atac
asupra lucrurilor părăsite de turci, au început să le prade şi să le devasteze...Stricând podurile cu tunurile, oastea şi
bagajele care se aflau pe el au căzut în Dunăre; unii din oaste ducându-se pe apa Dunării strigau pe pod „ajută-ne
Allah..." Cea m ai m are parte din muniţii şi tunuri fiind luate de duşm ani,oraşul Giurgiu, de asemenea, în văzul
tuturor, a fost incendiat şi în acelaşitim p ghiaurii*** au început să bată cetatea, pricinuind atâtea nenorociri şi
pagube, încât o astfel de înfrângere nu se mai întâm plase în nici un secol.
*pengik = dare în favoarea sultanului, care reprezenta a cincea parte din prada de război; **ordie = oaste
turcească;
*** ghiaur = num e dispreţuitor dat de m usulmani persoanelor de altă religie.
(Cronicarul Kiatip Celebi, despre victoria lui M ihai Viteazul la Giurgiu)

D. în vremea când Satârgi paşa bătea Oradea şi Sigism und fugise acasă din Oppel, M ihai-vodă a trim is ajutor lui
Sigismund ca la o mie cinci sute de români, sârbi şi alţii, sub conducerea lui aga Leca. în vrem ea aceasta a trecut
şi M ihai-vodă Dunărea pe la Nicopole, după ce a gătit de mai înainte ca o m ie cinci sute de bărci, lovind acolo în
câmpia N icopolei pe Hafiz A hm ed paşa şi pe Caraim an paşa şi dându-le război a fost ucis acolo Caraim an paşa,

45
iar celălalt cu greu a putut să fugă pe un cal fară şa ( ...) După această luptă a îm presurat Nicopolul, l-a bătut trei
zile şi l-a stricat, apoi isprăvindu-i-se pulberea s-a întors înapoi. Dobândit-a în acea luptă m ulte steaguri, cămile,
catâri, nespus de m ulte bogăţii. A stricat, jefuit şi prădat vreme de şase săptămâni ţara de dincolo de Dunăre (...)
Tăiat-a pretutindeni pe turci iar pe creştini, sârbi şi bulgari, i-a adus îm preună cu vitele şi cu carele lor şi i-a aşezat
în Ţara Rom ânească . Când să sosească M ihai-vodă la târgul Vidinului, paşa din Vidin a strâns pe toţi turcii şi
norodul de la ţară şi l-a aşteptat la Vidin, dar M ihai-vodă i-a bătut şi pe aceia. După ce a jefuit la V idin s-a întors
la Cladova, care este dincolo de Dunăre; întâm pinatu-l-au şi aci sangeacii de Cladova, dar şi pe aceştia i-a bătut
[...] în vrem ea când a săvârşit M ihai-vodă toate acestea, repezit-a de olac (curier), craiul Sigism und la M ihai-
vodă [...]facându-i ştire că M oham ed Satîrgi paşa a luat Oradea; M ihai-vodă, aflând această veste, s-a întors în
Ţara Românească. Prada dobândită de M ihai în aceste locuri era atât de mare încât ajungeau 80 de taleri pentru
fiecare oraş [...] A dus-a din Bulgaria douăsprezece m ii de sârbi şi i-a aşezat în Ţara Românească.
(Szam oskozy Istvân, Cronica, relatrea cam paniei Iui M ihai de la sudul Dunării din iarna anului 1595-1596)

E. [...] Sfânta M aiestate Imperială, pe timpul acestui război cu turcii care ţine de 6 ani va da şi se va îngriji să i se
numere Dornnului M ihai Voievod, pentru apărarea provinciei, şi dacă se va ivi prilejul, pentru a ataca pe vrăjmaşi,
leafa pentru 5.000 de oam eni de bani gata, prin oamenii şi agenţii săi fiscali. Pentru alţi 5.000 de oameni, câţi a
cerut el, făgăduim că ne vom strădui să împlinim, ca M aiestatea Sa să dea ori banii pentru hrană şi cheltuială, ori
oameni călări şi pedeştri, anume vara în întregim e, iar iam a jum ătate, declarându-se că agentul M aiestăţii Sale să
le plătească şi să aibă grijă de ei în fiecare lună [... JDimpotrivă, dacă se va întâm pla să fie ostilităţi în
Transilvania, ori în locurile vecine ale Ungariei, acelaşi Dom n M ihai Voievod, la cererea M aiestăţii Sale, ori a
Serenisimului M axim ilian [fratele îm păratului] să fie ţinut a veni în ajutor atât cu zisele oşti, care i se vor plăti, cât
şi cu oamenii din provincia sa Transilvania, acolo unde va cere nevoia, cu numărul cel m ai m are de arme şi de
oameni, după cum va porunci M aiestatea Sa imperială. Tunurile, praful de puşcă, ghiulele şi altele, de trebuinţă Ia
război, le va procura M aiestatea sa Imperială, ori, în num ele său. Serenisimul Arhiduce Maximilian. [...]
(Tratatul de alianţă dintre M ihai Viteazul şi R udolf al Il-lea de Habsburg, M ănăstirea Dealu, 30 mai 1595)

Pornind de la aceste surse răspundeţi urm ătoarelor cerinţe:

1. Numiţi un stat m enţionat în sursa A.
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa B.
3. Num iţi voievodul m enţionat atât în sursa D cât şi în sursa E.
4. Precizaţi câte un com andat m ilitar turc m enţionat în sursa B, respectiv în sursa D.
5. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere conform căruia dom nitorul Ţării Româneşti
este implicat într-o acţiune diplomatică.
6. Scrieţi două inform aţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa A.
7. Formulaţi, pe baza sursei C, un punct de vedere referitor la înfrângerea turcilor, folosind două informaţii
selectate din sursă.
8. Scrieţi două inform aţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa E.
9. Fonnulaţi, pe baza sursei B un punct de vedere referitor la rolul lui M ihai Viteazul în bătălia de la Călugăreni,
folosind două inform aţii selectate din sursă.
10. M enţionaţi sursa care susţine punctul de vedere conform căruia Mihai a obţinut o victorie la Călugăreni.
11. M enţionaţi sursa care com bate punctul de vedere conform căruia M ihai a obţinut o victorie la Călugăreni.
12. M enţionaţi din sursa D patru informaţii referitoare la succesele antiotomane obţinute de M ihai Viteazul la
sudul Dunării.
13. M enţionaţi o informaţie din sursa D care evidenţiază un fenomen de m igraţie provocat de M ihai Viteazul.
14. M enţionaţi din sursa E două informaţii referitoare la obligaţiile pe care şi le asum ă R udolf al Il-lea faţă de
M ihai Viteazul.
15. M enţionaţi din sursa E două infonnaţii referitoare la obligaţiile pe care şi le asum ă M ihai Viteazul faţă de
R udolf al Il-lea

46
 Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVII,
o privire de ansamblu asupra politicii interne şi externe
Dacă studiem istoria Ţărilor Române doar prin prisma politicii externe a marilor domnitori victorioşi în
lupta antiotomană suntem puşi în situaţia de a ne imagina cu greu ce s-a întâmplat în perioadele dintre aceste
domnii excepţionale. Pentru a umple acest gol este nevoie de o privire oricât de sumară asupra evenimentelor ai
căror eroi au fost domnitori excepţionali care au avut mai puţine şanse de reuşită, domnitori pragmatici care au
condus fără multă glorie dar cu înţelepciune, domnitori care au lăsat în urmă doar amintiri sinistre sau domnitori
atât de puţin vizibili încât au fost repede uitaţi până şi de contemporanii lor. Şi aceşti actori mai mult sau mai puţin
importanţi ai istoriei merită atenţia noastră întrucât, toţi laolaltă, au imprimat un curs istoric al evenimentelor la fel
de mult ca domnitorii glorioşi. Pentru a uşura înţelegerea evenimentelor şi a reduce confuzia pe care o poate
provoca un număr mare de personaje istorice, am optat pentru o prezentare distinctă a situaţiei în fiecare stat în
parte, în ordine cronologică, încercând totodată să delimităm caracteristicile fiecărui secol în parte.

Ţara Românească
Secolul al XlV-Iea este secolul întem eierii şi consolidării statului Ţara Românească, m arcat de
stabilitate pe plan intern şi de afirmare pe plan extern. Urmaşii lui Basarab I au fost domnitori capabili, care s-au
preocupat de consolidarea instituţiilor statului şi de m enţinerea independenţei câştigate de înaintaşul lor. Totodată,
dom nitorii se im plică activ în politica statelor balcanice, aşa cum au făcut V ladislav Vlaicu, M ircea cel Bătrân,
Dan I.
Nicolae Alexandru (1352-1364), fiul lui Basarab I, a întem eiat M itropolia Ţării Româneşti, la Curtea de
Argeş, în 1359, aducându-1 în scaunul acesteia pe lachint, m itropolit al Vicinei (localitate aflată în D obrogea sub
jurisdicţie bizantină). El a avut iniţial relaţii bune cu Ungaria, recunoscând suzeranitatea regelui Ludovic I şi
acceptând jurisdicţia episcopului Transilvaniei asupra catolicilor din ţara Românească. A doua soţie a sa, doam na
Clara, era dintr-o familie nobiliară m aghiară şi catolică. La sfârşitul dom niei ajunge în conflict cu Ludovic; din
docum entele rămase nu se poate desluşi cauza conflictului. Două fiice ale sale s-au căsătorit cu şefi de state
im portanţi din Balcani: una cu Ştefan Uroş, cneazul Serbiei, iar cealaltă cu loan Straţimir, ţarul bulgar de Vidin,
fapt ce arată importanţa statului Ţara Rom ânească în zonă.
Vladislav Vlaicu (1364-1377), fiul lui N icolae Alexandru, îşi începe doinnia cu un război declanşat de
Ungaria, pentru că nu recunoaşte suzeranitatea maghiară, acceptată de părintele său. Atacul m aghiar se îndreaptă
mai întâi îm potriva cumnatului lui Vlaicu, Straţimir, aliat al său, care este înlăturat de la conducerea ţaratului de
Vidin. D upă ocuparea ţaratului, m aghiarii nu mai continuă războiul. în 1366 Vladislav recunoaşte suzeranitatea
m aghiară şi prim eşte în schimb feudele Amlaşul, Făgăraşul şi Severinul în Transilvania. în 1368 domnitorul
rom ân ocupă Vidinul, cu scopul de a-1 restitui cum natului său. Regele Ludovic I reuşeşte să recucerească Vidinul
şi trim ite o oaste în Ţara Românească; aceasta suferă o înfrângere pe râul Ialomiţa, com parabilă cu cea de la
Posada, în care m oare chiar voievodul Transilvaniei, Nicolae Lackfi, com andantul armatei maghiare. Ludovic
încheie pace cu Vladislav Vlaicu şi este obligat să îi redea lui Straţimir stăpânirea supra Vidinului. Vladislav
Vlaicu a participat şi la prim ul conflict al rom ânilor cu turcii, trim iţând trupe în 1369, în ajutorul regelui Ludovic I
la o luptă cu sultanul M urad şi ţarul de Tâm ovo. Pe plan intern, a bătut prim ele m onede ale Ţării Rom âneşti, a
întem eiat o nouă m itropolie, la Severin, în 1370, şi prim a mănăstire, Vodiţa.
Radu I (1377-1383?), fiul lui N icolae Alexandru, şi-a început domnia, se pare, tot printr-o luptă cu
Ludovic I, căreia nu i se recunoaşte rezultatul. Se ştie că el nu mai poseda teritorii în Transilvania, ceea ce ne face
să credem că nu era vasal al regelui Ungariei. Radu I a rămas în m em oria populară prin importantele sale ctitoriri
bisericeşti: Tismana, Cozia veche, Cotmeana, num eroase renovări de biserici şi mănăstiri; a ctitorit şi în Serbia şi
Constantinopol. în tradiţia populară el este confundat cu întem eietorul ţării, fiind am intit cu numele de Radu
N egru Voievod. Radu I a întemeiat episcopia catolică de Ia Severin şi episcopia catolică de la Argeş şi a bătut trei
tipuri de monede.
Dan I (13837-1386), este fiul lui Radu L El a m urit într-un război la sudul Dunării în care i-a acordat
ajutor ţarului bulgar Straţimir contra fratelui său, Şişman, vasal turcilor.
M ircea cel Bătrân (1386-1418) era fiul lui Radu I şi frate al lui Dan L Situaţia de la sudul Dunării este pe
primul plan şi la începutul guvernării sale. în 1390 otomanii, comandaţi de Firuz-bei, îl înlătură pe Straţim ir din
Vidin, trim iţând trupe de pradă şi în Ţara Românească. M ircea îi alungă pe otom ani şi îl reinstalează pe Straţimir.
în 1390 a încheiat un tratat de alianţă cu regele Poloniei, Vladislav al Il-lea Jagello, în care cei doi prom iteau să-şi
acorde reciproc ajutor în caz de atac din partea Ungariei. Până la un n ă şi relaţiile cu Ungaria au fost foarte bune,

47
(O j
astfel că tratatul nu s-a mai pus în aplicare. Lunga sa domnie a fost perturbată de un pretendent la tron, num it V lad
Uzurpatorul, chiar în perioada luptelor cu turcii din 1394-1395. Vlad era probabil fiul lui Dan I şi a fost susţinut
de o parte a boierilor care nu erau de acord cu lupta antiotomană. Unii istorici susţin că ar fi stăpânit doar jum ătate
din ţară, iar alţii că timp de mai bine de un an ar fi fost singurul domnitor. M ircea l-a alungat cu sprijin din partea
regelui Ungariei, Sigism und de Luxem burg, aliatul său începând cu 1395.

Secolul al XV-lea a debutat cu a doua parte a dom niei lui M ircea cel Bătrân, aflat în plină glorie, dar în
1417 Ţara Rom ânească a trebuit însă să plătească tribut Imperiului Otoman. După m oartea lui M ircea cel Bătrân,
fii şi nepoţii săi au continuat lupta antiotom ană până la sfârşitul domniei lui Vlad Ţepeş (1462); domnitorii care au
urmat acestuia, până la sfârşitul secolului, s-au arătat însă supuşi turcilor. Din punctul de vedere al politicii
interne, acest secol aduce num eroase lupte pentru tron între diverşi urmaşi cu drept de m oştenire ai lui M ircea cel
Bătrân şi Dan I (lupte între fraţi, veri, unchi şi nepoţi) şi anumite com ploturi ale boierilor, care ajung până la
uciderea domnitorilor. Radu al Il-lea Prasnaglava este alungat de vărul său, Dan al Il-lea, iar Radu reuşeşte să îl
alunge de două ori pe Dan, fără a se putea m enţine în scaun mai mult de câteva luni. Alexandru Aldea, care se
considera fml al lui M ircea, îl alungă pe Dan în 1431. Radu cel Frumos îl înlătură pe fratele său, Vlad Ţepeş.
Domnia lui Radu este întreruptă de patru ori de Laiotă Basarab. Pe Vlad Ţepeş în a treia domnie (1476) se pare că
l-au ucis boierii. Basarab Ţepeluş este înlăturat de Vlad Călugărul şi apoi ucis de boieri. Cei mai im portanţi
dom nitori au fost M ihai I, Dan al Il-lea, Vlad Dracul şi Vlad Ţepeş.
M ihai I (1418-1420), fml lui M ircea cel Bătrân, a continuat lupta antiotomană, refuzând plata tributului la
care Ţara Rom ânească se angajase în 1417. în 1419 M ihai I îi învinge pe turci, dar în 1420 sultanul M ehm ed I
organizează o m are expediţie pe care o conduce personal; turcii înving, iar M ihai m oare pe câmpul de luptă.
Dan al Il-lea (1422-1431) fiul lui Dan I, preia conducerea ţării cu ajutor bizantin, alungându-1 pe vărul
său, Radu al Il-lea Prasnaglava, supus turcilor. El îşi făcuse faimă de erou în luptele bizantinilor contra turcilor.
Sultanul trim ite am iată pentru izgonirea sa, dar Dan obţine o mare victorie cu ajutor maghiar. în 1425, Dan
participă la o campanie maghiară contra turcilor încheiată cu victoria creştinilor la Vidin. EI ajunge celebru în
rândul popoarelor balcanice, fiind num it în baladele populare Dan cel Viteaz. în 1427 turcii îi înving pe m aghiari
la Golubac; în anul urm ător şi Dan se supune, reluând plata tributului. Dan este înlăturat în 1431 de boierul
Alexandru Aldea, care se considera un fiu nelegitim al lui M ircea cel Bătrân.
Vlad Dracul (1436-1442, 1443-1447), un alt fiu al lui M ircea cel Bătrân, făcea parte din Ordinul
Dragonului, un ordin m ilitar m edieval creat de regele Ungariei, Sigismund de Luxem burg. De aici se trage porecla
sa Dracul {draco este term enul pentru dragon în limba latină). Din timpul său datează prim ul document care arată
vasalitatea Ţării Rom âneşti faţă de turci, confinnată de închinarea domnitorului în faţa sultanului. Vlad Dracul a
avut o doimiie plină de participări la campanii militare, uneori de partea turcilor, în calitate de vasal al acestora,
alteori de partea creştinilor, atunci când îm prejurările îi penniteau să-şi m anifeste independenţa. El ajunge domn
al Ţării Rom âneşti cu sprijinul regelui Ungariei, Sigism und de Luxemburg, înlăturându-1 pe Alexandru Aldea.
Drept răspuns la această schimbare, turcii pustiesc cum plit ţara. Vlad se vede obligat să recunoască vasalitatea
otomană pentru a-şi păstra tronul. M ai mult, el îi însoţeşte pe turci în Transilvania într-o expediţie din 1438. După
cam pania turcească din 1441-1442 îm potriva lui lancu de Hunedoara, turcii îl acuză pe Vlad de trădare şi îl
cheam ă să dea explicaţii. El este întemniţat, dar eliberat de sultan în 1443 pentru că lancu îşi pusese un protejat ca
domn al Ţării Româneşti. Drept garanţie că le va fi credincios turcilor, Vlad îşi lasă doi fii ostatici la Poartă,
viitorii dom ni Vlad Ţepeş şi Radu cel Frumos. în 1444, Vlad Dracul trim ite ajutor lui lancu şi creştinilor în
expediţia de la Vam a, încheiată dezastruos pentru aceştia. în 1445 Vlad şi lancu au organizat o expediţie la
Dunăre, în care au recucerit cetatea Giurgiu. La scurt timp Vlad Dracul va accepta supunerea faţă de turci, fapt ce
l-a nem ulţum it pe lancu. Vlad a m urit în 1447 într-o bătălie în care lancu a încercat să-l înlăture de la conducere.
A unnat Vladislav al IlI-lea (1448-1456), fiul lui Dan al Il-lea, urcat în dom nie se pare tot de lancu şi
înlăturat apoi tot de el, în favoarea Iui Vlad Ţepeş (1456-1462).
Radu cel Frum os (1462-1475), fiul lui V lad Dracul, a rămas în istorie prin câteva fapte puţin glorioase.
El este prim ul dom nitor instalat direct de sultan pe tronul Ţării Româneşti, în u n n a campaniei din 1462 dusă
contra fratelui său, Vlad Ţepeş. Total supus turcilor, a avut conflicte cu Ştefan cel M are, pierdute toate. în 1471 a
întreprins o expediţie în M oldova suferind o înfrângere dezastruoasă la Soci. în 1473, 1474 şi 1475 Ştefan l-a
înlăturat din domnie pentru a-1 instaura pe protejatul său, Laiotă Basarab, sperând să aducă Ţara Românească în
frontul antiotoman. Laiotă Basarab a fost înlăturat apoi de Radu cel Frumos de trei ori. în 1475 Radu a trebuit să
părăsească definitiv ţara, refugiindu-se în Transilvania unde a şi m urit în acel an.
Până la sfârşitul secolului au mai unnat trei dom nitori, Basarab Ţepeluş (1477-1482), Vlad Călugărul
(1482-1495), un fiu nelegitim al lui Vlad Dracul şi Radu cel M are (1495-1508), toţi supuşi turcilor.

48
 Secolul al XVI-Iea a fost un secol puţin glorios în istoria Ţării Rom âneşti, luminat doar de trei
personalităţi: domnitorii R adu cel M are, N eagoe Basarab şi Radu de la Afumaţi. Primii doi au adus o am prentă
deosebită în viaţa culturală, cel de-al treilea a fost un erou al luptelor antiotomane. Secolul se încheie însă cu
domnia excepţională a lui M ihai Viteazul.
Secolul al XV I-lea este unul dintre cele m ai dramatice din cauza instabilităţii politice interne. A cum apar
partidele boiereşti, grupări de boieri puternici care schim bă domnitorii în funcţie de interesele lor. în acest veac
cele două grupări politice au fost boierii Craioveşti şi boierii buzoieni. Boierii Craioveşti erau, din vremea lui
M ircea cel Bătrân, bani ai Craiovei. Bănia Craiovei adm inistra Oltenia, un teritoriu cu o anum ită autonomie;
marele ban era al doilea om în stat, după domnitor, având dreptul de a bate m onedă, de a conduce armată, de a
judeca şi de a da pedepse capitale pe teritoriul Olteniei. în lipsa domnitorului, banul avea şi rol de judecător pentru
întreaga ţară. Craioveştii se înrudeau cu m ari familii boiereşti de la sud de Dunăre (ex.: Brancovici), cu importanţi
dregători otom ani proveniţi din renegaţi creştini, de aceea au avut de obicei o poziţie prootom ană. Din rândul lor
s-a ridicat prim ul dom nitor care nu facea parte din fam ilia Basarabilor, Neagoe, ce şi-a zis tocmai de aceea
Basarab. în aceste condiţii în care Craioveştii aveau atâta autonomie şi relaţii la Poartă, boierii buzoieni nu au avut
şanse de reuşită în faţa lor decât foarte rar. Singurul dom nitor impus de buzoieni a fost Vlad V intilă de la Slatina
(1532-1535), pe când Craioveştii au făcut şi desfăcut m ai toate domniile din prim a jum ătate a secolului.
O altă cauză a instabilităţii politice este num ărul im presionant de pretendenţi la domnie, determ inat de
faptul că putea fi dom nitor oricine era de os domnesc: fiu legitim sau nelegitim al unui domnitor, sau rudă
apropiată pe linie m asculină. Tot acum apar boieri cu genealogie falsă de Basarabi. în aceste condiţii, pretendenţii
la tron vor spori pe m ăsura trecerii timpului. Aceşti pretendenţi vor face apel de m ulte ori la armatele otomane
pentru a se instala în funcţie, uşurând controlul turcilor asupra ţării. N um irea dom nitorilor de către Poartă devine
un obicei după 1545.
Conflictele dintre taberele de boieri şi dintre dom nitori şi boieri la care se adaugă şi am estecul turcilor au
avut consecinţe dramatice: dese schimbări de domni, uciderea unor dom nitori de către boieri, m asacre ale
boierilor făcute de domnitori.
Radu cel M are (1495-1508) s-a rem arcat prin activitatea sa de reorganizare şi dotare a Bisericii. El l-a
adus în ţară pe un fost patriarh al Constantinopolului, Nifon, care fusese îndepărtat din scaun de turci. Dom nitorul
a urm at planul lui N ifon de organizare a Bisericii; între altele a creat o a treia episcopie, la Buzău şi a m utat
m itropolia de la Argeş la Târgovişte. A construit m ănăstirea Dealu, o capodoperă a arhitecturii m edievale, unde a
adus prim a tiparniţă existentă în Ţările Române. Tipograful sârb M acarie a tipărit aici un Liturghier. Dom nitorul a
făcut danii m ultor biserici şi mănăstiri, inclusiv de la Sfântul M unte şi în Serbia. El a fost foarte bolnav, suferind
de podagră, neputându-se deplasa singur în ultim ii 7 ani de viaţă. Cu toate astea, înţelepciunea şi dăruirea sa
pentru treburile dom niei îl făcuseră vestit inclusiv printre ienicerii turci, care îl dădeau ca exemplu într-o revoltă a
lor contra sultanului B aiazid al Il-lea din 1511. El a fost urm at în scaun de M ihnea cel Rău.
M ihnea cel Rău (1508-1510), fiul lui V lad Ţepeş, este un exemplu reprezentativ pentru conflictele
domnitor-boieri şi am estecul turcilor în treburile interne ale statului. M ihnea reuşeşte să obţină tronul cu sprijinul
turcilor după ce îl înfrânge în luptă pe un alt pretendent. Danciul, fiul lui Basarab Ţepeluş. Un am ănunt demn de
reţinut este că M ihnea era de religie catolică. La început el se bucură de sprijinul boierilor Craioveşti, dar foarte
repede ajunge în conflict cu ei. Se pare că dom nitorul îşi manifestase cruzim ea faţă de num eroşi boieri pe care îi
supusese la tortură. Craioveştii, de teamă, au fugit la sudul Dunării. M ihnea, auzind aceasta a trim is să le fie
prădate casele şi mai m ult decât atât, acestea au fost dărâmate din temelii. U ra sa a mers până acolo încât
bisericile şi m ănăstirile ctitorite de ei au fost prădate şi pustiite, iar egum enii şi preoţii au fost m utilaţi şi
schingiuiţi. M ihnea a ordonat să se tragă cu tunul în m ănăstirea Bistriţa, cea m ai im portantă ctitorie a
Craioveştilor. Dar nici boierii olteni nu au răbdat aceasta; ei au obţinut sprijinul m ilitar al unui puternic bei turc,
Ali-beg M ihaloglu şi au învins oştile domnitorului. M ihnea a fugi în Transilvania, la Sibiu. Aici a fost ucis de
asasini plătiţi de Craioveşti, chiar pe treptele unei biserici, după ce fostul dom nitor ieşea de la liturghie.
în locul lui M ihnea, Craioveştii l-au pus pe Vlad cel Tânăr (1510-1512), care avea doar 16 ani. Acesta a
preferat pe un cum nat al său. Bogdan, în funcţia de m are vornic (conducător al curţii domneşti), în locul lui Pârvu
Craiovescu. V ăzând că Bogdan ajunsese prim ul dregător şi nu unul dintre ei, Craioveştii au venit cu ajutor m ilitar
de la turci, au învins oastea domnitorului, l-au luat apoi prizonier şi l-au decapitat. După aceea au pus în scaun pe
unul dintre ai lor, pe Neagoe, fiul lui Pârvu.
Neagoe Basarab (1512-1521) este prim ul boier care ajunge dom nitor fără să fie m em bru al familiei
domneşti a Basarabilor. El făcea parte din neam ul Craioveştilor, fiind fiul m arelui vornic Pârvu. Boierii i-au creat
o genealogie falsă ca să-l poată pune domnitor, spunând că e fiul lui Basarab Ţepeluş; pentru a întări ideea de
descendenţă dom nească şi-a zis N eagoe Basarab. Activitatea sa a fost deosebit de prolifică pe tărâm cultural.

49
Opera sa de căpătâi răm âne biserica m ănăstirii Curtea de Argeş, cea m ai celebră dintre construcţiile româneşti
medievale. Sfinţirea ei s-a făcut în 1517 în prezenţa Patriarhului Constantinopolului, a patru mitropoliţi din
Europa răsăriteană şi a 20 de egumeni de la M untele Athos. A mai construit biserica M itropoliei din Târgovişte, a
renovat alte biserici şi mănăstiri, dar a făcut danii şi renovări sau construcţii noi şi în afara ţării. M ai toate
m ănăstirile A thosului s-au bucurat de m ila voievodului, la Constantinopol a acoperit cu plum b biserica Patriarhiei,
a dăruit bani la M untele Sinai şi la Ierusalim , la m ănăstirea M eteor şi la m ulte altele. Sub îndrum area sa a fost
redactată celebra carte „învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Teodosie a dom nit pentru scurt
timp; fiind m inor a fost înlăturat de boierii buzoieni, care l-au înscăunat pe Vlad Călugărul.
Radu de la Afum aţi (1522-1529, cu întreruperi) a fost fiul lui Radu cel M are. El a venit la domnie în
condiţii dramatice pentru ţară. în 1521 turcii cuceriseră Belgradul, considerat poarta de acces în Ungaria, iar pe
tronul Ţării Rom âneşti era un copil, Teodosie, fiul lui Neagoe. Teodosie a fost înlăturat de Vlad Călugărul, iar
acesta din urmă, de o arm ata turcească condusă de M ehm et bei. M ehm et trebuia sa-1 sprijine pe Teodosie, dar de
fapt el l-a trim is la Constantinopol şi a obţinut tronul pentru sine, susţinând că e din neam ul Basarabilor. Boierii
şi-au dat seama atunci că ţara e pe punctul de a deveni paşalâc şi l-au susţinut pe Radu care pretindea şi el domnia.
Radu beneficia de ajutor din partea voievodului Transilvaniei, loan Zapolya, şi a reuşit să-i învingă pe turci la
Grumazi, în 1522. Turcii sunt urm ăriţi peste D unăre până la Nicopole şi Şiştov. După o lună, M ehm et a venit cu o
nouă armată şi l-a alungat pe Radu. Voievodul Transilvaniei a venit personal în sprijinul dom nitorului rom ân şi a
reuşit să-l repună în scaun. Luptele cu sorţi schimbători, cu alţi pretendenţi sau cu turcii, au m ai continuat până în
februarie 1525, când Radu obţine confirmarea tronului de la sultan. Radu a fost ucis în final în urm a unui com plot
al boierilor inamici ai Craioveştilor, fiind asasinat într-o biserică din Râm nicu Vâlcea. Pe piatra sa de morm ânt
sunt amintite 20 de bătălii la care a luat parte. în perioada acestui voievod are loc în 1526 grava înfrângere a
Ungariei la M ohâcs, care a deschis calea spre transform area ei în paşalâc. Istoricii au considerat că acţiunile lui
Radu au îm piedicat transform area ţării în provincie turcească.
Vlad înecatu l (1530-1532) inamic al Craioveştilor, a confiscat moşiile m ai multora, iar pe unii i-a
executat. El a m urit înecat într-un râu, după o petrecere. Vlad Vintilă (1532-1534), din partida boierilor buzoieni,
a executat m ai mulţi boieri care com plotau îm potriva lui, urm ând să se scape şi de alţii la o vânătoare. Prinzând de
veste, aceştia au reuşit să-l lichideze ei pe domnitor, punând două slugi ale sale să-l omoare. Radu Paisie (1535-
1545), fost stareţ al m ănăstirii Argeşului, fiu al lui Radu cel M are, a continuat prigonirea Craioveştilor,
confiscându-le bunuri şi om orându-i pe unii dintre ei. Pe Radu Paisie l-au m azilit turcii în Egipt pentru că
încheiase un acord secret cu Ferdinand de Habsburg
A doua jum ătate a secolului XVI se caracterizează prin prezenţa a num eroşi dom nitori fideli turcilor şi
prin accentuarea conflictelor dintre dom nitori şi boieri, care au drept consecinţă adevărate m asacre ale boierilor.
Totodată cresc dările asupra populaţiei, ceea ce duce la sărăcirea ţăranilor liberi şi la transform area m ultora dintre
ei în ţărani dependenţi.
M ircea Ciobanul (1545-1554, 1558-1559), fiul lui Radu cel M are, îşi începe dom nia prin uciderea unui
grup de mari dregători ai lui Radu Paisie. Rudele celor decapitaţi au fugit în Transilvania, la Braşov. De aici s-au
întors cu un pretendent şi cu ajutor m ilitar de la secui şi saşi, dar au fost înfrânţi în 1546. în 1552, boierii pribegi
au reuşit să instaureze pentru un an pe domnitorul Radu Ilie, un fiu al lui Radu de la Afumaţi. în ajunul bătăliei
cu Radu Ilie, M ircea Ciobanul a tăiat 47 de boieri chiar la m asa sa, de teamă să nu fie trădat. Până la urm a M ircea
a pierdut bătălia şi a trebuit să plece, dar în 1553 a reuşit să reia tronul cu ajutorul dom nului M oldovei, Alexandru
Lăpuşneanu. în anii urm ători au fost m ai m ulte com ploturi eşuate care s-au sfârşit cu uciderea boierilor. în 1554
M ircea Ciobanul a fost m azilit de turci din cauza instabilităţii politice a guvem ării lui dar în 1558 a revenit în
domnie. El a convocat la curte o adunare a boierilor, prom iţând iertarea tuturor. La un sem n al donm itorului, însă,
garda turcească ce-1 însoţea a intrat şi a ucis 200 de boieri. Aceasta a fost probabil o răzbunare a domnitorului
pentru trădarea din prim a domnie. în 1559 m oare şi el în condiţii necunoscute de istorici.
După M ircea Ciobanul a urm at fiul său Petru cel Tânăr (1559-1568), care la urcarea pe tron avea 12 ani.
Conducerea a avut-o de fapt m am a sa, doamna Chiajna, fiica lui Petru Rareş, dom nul M oldovei, şi soţie a lui
M ircea Ciobanul. La sfatul ei, domnitorul a dat poruncă să fie executaţi unii boieri pribegi cărora le prom isese
iertare. D oam na Chiajna a reuşit să-şi m enţină fiul în domnie prin relaţiile pe care le-a avut la Constantinopol, atât
printre marii dregători otomani cât şi în harem ul îm părătesc, fiind susţinută de m am a şi favoritele sultanului.
Aceste relaţii erau cum părate însă cu bani grei; un fapt fără precedent a fost că ea a m ărit voluntar tributul ţării
faţă de turci. Pentru a-şi întări legăturile la Constantinopol, Chiajna şi-a pus în m inte să şi-l facă om de încredere
pe grecul M ihail Cantacuzino supranumit de turci „Şeitanoglu”, adică „Fiul dracului”, datorită bogăţiei fabuloase
pe care o avea şi m ijloacelor prin care o dobândise. Fratele lui M ihail s-a căsătorit la Bucureşti cu una dintre
fiicele Chiajnei. M ireasa avea 15 ani, iar m irele era trecut de 50. Cei doi miri s-au certat însă pe drumul de

50
întoarcere din Ţara Rom ânească spre Constantinopol. Chiajna şi-a adus fata acasă cu zestrea dar şi cu o parte din
lucrurile mirelui. A unnat un scandal în urma căruia Şeitanoglu a ajuns cel mai aprig duşm an al Chiajnei. Intrigile
lui M ihail Cantacuzino au adus în final m azilirea lui Petru şi a doamnei Chiajna. Petru a fost chemat la
Constantinopol şi trimis în exil, unde a m urit după un an. Chiajna a m ai trăit mulţi ani în exil, ajungând să se vadă
răzbunată, căci sultanul sătul de reclam aţiile continue îm potriva lui Şeitanoglu a dat ordin să fie spânzurat.
A urm at Alexandru M ircea (1566-1577), nepot al lui M ihnea cel Rău, care s-a rem arcat prin faptul că a
interm ediat pentru ca fratele său. Petru Şchiopul, să fie num it dom n în M oldova. Tot el a impus o dare pe oile
sterpe num ită „oaie seacă” . Urm ătorul dom nitor, M ihnea Turcitul (1577-1583, 1585-1591), a cheltuit sume
uriaşe să se m enţină în donm ie şi apoi să o recupereze. El este prim ul domn care plăteşte m ucarerul, o sumă de
bani de reconfirm are a dom niei o dată la 3 ani. M ihnea a pus noi dări, una num ită găleata, alta năpasta şi o alta pe
stupi (din cinci stupi unul), ceea ce l-a făcut nepopular, fiind în final mazilit de turci. De team ă să nu fie ucis de
sultan, el a cerut să treacă la religia islamică. D upă convertire a devenit funcţionar otom an sub num ele de
M ehm ed bei şi a condus sangeacul de Nicopole.
Dintre dom nitorii celei de-a doua jum ătăţi de secol se rem arcă prin acţiuni pozitive blândul Pătraşcu cel
Bun şi exodcul său fiu Petru Cercel. Pătraşcu cel Bun (1554-1557), fiul Iui Radu Paisie, a guvernat între cele
două domnii sângeroase ale lui M ircea Ciobanul şi tocm ai prin contrast cu acesta a fost num it „cel B un”. El era o
fire blândă şi îngăduitoare, cum se spune în vechile cronici. A cerut boierilor pribegi, fugiţi în Transilvania de
frica fostului voievod, să se întoarcă înapoi. El a participat la două campanii otom ane antihabsburgice în calitate
de vasal al sultanului, la una personal şi la alta a trim is oşti, fiind bolnav. A m urit după patru ani de domnie.
Petru Cercel (I5 8 3 -I5 8 5 ) a guvernat în perioada dintre cele două dom nii ale lui M ihnea Turcitul. El a
cum părat tronul de la sultan cu o sumă fabuloasă 1 160 000 galbeni (tributul ţării era de 150 000 de galbeni).
Petru erau un tânăr frumos şi foarte cult, care trăise în Franţa şi Italia. Era chiar autor de versuri în lim ba italiană.
Porecla i se trage de la faptul că purta un cercel în ureche, după m oda franţuzească. El a obţinut tronul la
intervenţia regelui Franţei, Henric al IlI-lea, având şi sprijin financiar de la dogele Veneţiei. Petru Cercel a readus
capitala ţării la Târgovişte, unde a term inat construcţia m itropoliei, a clădit un frumos palat dom nesc, a construit
un sistem de aducţiune a apei potabile din afara oraşului, a pus să se toarne tunuri de bronz, a făcut danii la
biserici şi mănăstiri. D atoria sa imensă şi construcţiile la care se angajase l-au făcut să crească dările. Unii boieri
au fost nem ulţumit prin faptul că s-a înconjurat de oam eni de încredere francezi şi italieni. Pe de altă parte,
predecesorul său, M ihnea, facea daruri la Poartă pentru recâştigarea tronului. D rept consecinţă, Petru a fost
mazilit.
La finalul acestui secol atât de puţin glorios a apărut M ihai Viteazul (1593-1601), domnitorul care a
reuşit ceea ce puţini şefi de state mai puteau realiza la vrem ea aceea: să-şi extindă statul contrar voinţei m arilor
puteri europene. M ihai V iteazul are o origine incertă. El a reuşit să obţină tronul pretinzând că este fiul nelegitim
al lui Pătraşcu cel Bun. Este sigur doar faptul că m am a sa. Teodora, era soră cu lane, un grec care a ajuns ban al
Olteniei şi capuchehaie (reprezentant al domnului) la Constantinopol. în tinereţe, M ihai a fost negustor. Cu
ajutorul unchiului său obţine dregătorii mai mici, apoi devine mare stolnic, mare postelnic şi mare agă şi în final
ban al Olteniei. El a obţinut tronul prin intermediul unchiului său, lane, plătind şi o m are sum ă de bani. Creditorii
săi şi ai predecesorului său. Alexandru cel Rău, ajunseseră să se stabilească în Ţara Rom ânească, ceea ce supuşii
otomani nu aveau teoretic dreptul să facă. în aceste condiţii, boierii înspăim ântaţi l-au susţinut pe M ihai în lupta
antiotomană. Faptele sale de arme au fost atât de uluitoare încât turcii se tem eau că-şi vor pierde stăpânirea în
Balcani, mai ales, când, după victoria de la Giurgiu, în 1595 şi 1596 Mihai a pustiit cetăţile turceşti de la sudul
Dunării (Nicopole, Vidin, Rahova, Plevna, Vraţa). B aba Novac, căpitan de origine sârbă al lui Mihai, arsese
Plevna şi pătrunsese până la Sofia. Popoarele balcanice aşteptau eliberarea şi erau pregătite de răscoală. Bulgarii
chiar au reuşit să se revolte şi să cucerească Tâm ovo. D ar M ihai nu putea continua luptele, neavând bani şi nici
sprijin serios din partea creştinilor în lupta antiotomană. De aceea şi-a îndreptat atenţia spre Im periul Habsburgic,
de unde spera că va obţine ajutor în războiul cu turcii. Prin unirea Transilvaniei şi M oldovei a urm ărit crearea unui
extins front antiotoman. M oartea sa tragică a curm at reluarea războiului antiotoman. Lupta antiotom ană a costat
m ult ţara Rom ânească deoarece tătarii, vasali ai turcilor, au pustiit de mai m ulte ori teritoriul ţării. Boierii i-au
cerut domnitorului să dea hrisov pentru a-i îm piedica pe ţărani să plece de pe o moşie pe alta şi astfel aceştia au
fost legaţi de glie. Războaiele necontenite au nem ulţum it în final boierim ea şi nici m ăcar fraţii Buzeşti, cei mai
importanţi oameni ai săi, nu l-au mai susţinut.

Secolul al XVII-Iea a fost marcat de prezenţa mai m ultor personalităţi excepţionale în rândul
domnitorilor, cum au fost R adu Şerban, M atei Basarab, Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu. Şi o parte
dintre domnitorii mai puţin celebrii au avut o serie de iniţiative interesante de politică internă sau externă, cum au

51
fost Radu M ihnea, Leon Tomşa, M ihnea al IlI-lea sau Gri gore Ghica. în a doua jum ătate a secolului, apar, ca o
noutate, domnitori de altă origine decât română: grecul M ihnea al IlI-lea, albanezii Gheorghe şi Grigore Ghica. în
a doua jum ătate a secolului, unii dintre domnitori, fie ei străini sau români, încep să nu îşi m ai facă griji să-şi
creeze genealogii false de Basarabi, astfel că, treptat, se pierd urm ele acestei dinastii. Dependenţa otom ană s-a
simţit destul de puţin în prim a jum ătate a secolului, ca urm are a acţiunii lui M ihai Viteazul, dar şi a politicii lui
Radu Şerban. Este dem n de remarcat că până în 1658 boierii sunt cei care aleg şeful statului, fără intervenţia
turcilor. în a doua jum ătate, deşi dom nitorii sunt schimbaţi adesea la intervenţia sultanului şi participă la
campaniile militare ale acestuia, ei reuşesc încă să aibă iniţiative proprii de politică externă.
Boierii, deşi nu s-au rem arcat neapărat prin fidelitatea faţă de dom nitori, nu au mai organizat com ploturi
atât de num eroase ca în secolul precedent. După 1660 apar iarăşi două partide boiereşti, Cantacuzinii şi Bălenii,
care au avut un rol im portant în schim barea unor dom nitori, fară a avea însă puterea pe care o deţinuseră cândva
Craioveştii. Un elem ent de noutate în această perioadă este pătrunderea grecilor din Imperiul Otom an în rândul
boierimii m untene (de fapt erau şi albanezi sau alte neam uri balcanice, dar ei sunt num iţi generic, greci). A ceasta
este legată de cum părarea tronului cu banii îm prum utaţi de viitorii dom ni de la diverşi căm ătari balcanici.
Creditorii greci prim esc, în schimbul banilor daţi dom nitorilor, funcţii şi moşii în Ţara Românească. în timp ajung
să se înrudească, prin căsătorii, cu familiile boiereşti autohtone şi după câteva generaţii sunt consideraţi boieri
pământeni. între boierii greci şi rom âni există animozităţi, care se accentuează pe m ăsura trecerii timpului. Tot în
secolul XVII se produc schimbări sociale m ajore la nivelul clasei de mijloc. Num ărul curtenilor şi roşiilor, adică
al oştenilor profesionişti, creşte şi aceştia devin o forţă socială, provocând m ai multe răscoale.
Radu Şerban (1601-1611) a fost ales de boieri ca dom nitor după m oartea lui M ihai Viteazul. El fusese
paharnic în vremea lui M ihai; era urmaş prin femei al Craioveştilor şi rudă depărtată cu N eagoe Basarab. Radu
Şerban, sprijinit de boierii munteni, l-a alungat pe Sim ion M ovilă, susţinut de turci. Simion a încercat şi în 1602
să obţină tronul, venind cu ajutor din partea tătarilor dar R adu Şerban îi învinge pe tătari la Ogretin şi reuşeşte să
scape de pretendentul Movilă. în 1602 trim ite ajutor generalului Basta în Transilvania îm potriva unui protejat
otoman care viza scaunul de principe, M oise Sekely. El trece personal cu arm ata dincolo de munţi şi îl învinge pe
M oise Sekely în apropiere de Braşov. Ca urmare a acestei victorii ajunge în bune relaţii cu îm păratul habsburg. în
1603 i-a atacat pe turci la sudul Dunării pentru că îl sprijineau pe Radu M ihnea să preia tronul Ţării Româneşti,
reuşind să producă mari pagube la Silistra, H ârşova şi Brăila. în 1603 şi 1604 tătarii prădat din nou Ţara
Românească. Pentru a scăpa de aceste atacuri. Radu a făcut o înţelegere cu hanul să-i plătească anual o sumă de
bani. în 1604 a încheiat pace şi cu turcii. în decem brie 1610 principele Transilvaniei; Gabriel Bâthory, a atacat
Ţara Rom ânească pentru a o cuceri, producând mari pagube şi m asacre ale locuitorilor surprinşi în vrem e de iarnă.
Radu Şerban a fugit în Moldova. Turcii nu l-au recunoscut pe Bâthory domn şi l-au num it pe Radu M ihnea. în
1611, Radu Şerban a obţinut ajutor de la moldoveni, cazaci, polonezi şi austrieci şi l-a alungat pe M ihnea apoi a
trecut în Ardeal unde l-a învins, lângă Braşov, pe principele Transilvaniei. Turcii au venit din nou în ţară şi de
această dată l-au instaurat definitiv pe Radu Mihnea. în final Radu Şerban a trebuit să plece în exil la Viena.
Radu M ihnea (1611-1616, 1620-1623) era fiul lui M ihnea Turcitul. El era un om foarte educat,
cunoscând m ai m ulte limbi orientale şi europene. Principala calitate a sa ca om politic a fost aceea de bun
diplomat: el a reuşit să m edieze o serie de înţelegeri între turci şi polonezi şi turci şi ruşi. în 1623-1626 a fost
dom n al M oldovei, timp în care pe tronul Ţării Rom âneşti l-a lăsat pe fiul său minor, num it A lexandru Coconul
(1623-1627). De fapt, el a condus am bele ţări. Din timpul lui Radu M ihnea începe pătrunderea m asivă a boierilor
de origine greacă, acesta înconjurându-se de levantini, după cum m ărturiseau cronicile vremii. în tim pul lui
Alexandru Coconul a fost înregistrată şi prim a răscoală a ostaşilor, călăraşii, care a fost înfrântă de boieri.
Alexandru Iliaş (1616-1618, 1627-1629) s-a înconjurat de greci, ca şi predecesorul său. El a trebuit să
facă faţă unei revolte a boierilor autohtoni îm potriva grecilor, în 1617-1618. Răscoala a fost pornită de vornicul
Cârstea şi de logofătul Nica, ajutaţi de roşii şi slujitori. Doinnitorul a reuşit să-i învingă, dar unii boieri, în frunte
cu Lupu M ehedinţeanu, au fugit în Transilvania. De aici s-au întors cu ajutor al unor haiduci unguri. Lupu dorea
să-l readucă în domnie pe Radu Şerban. Iliaş a fost alungat, dar Lupu a fost atras de turci într-o cursă şi executat.
Leon Tomşa (1629-1632) este o personalitate foarte exotică pentru acele timpuri prin încercarea sa de a
aplica nişte măsuri specifice modernităţii. El i-a pus pe boieri să plătească dări; din această cauză m ulţi dintre ei
au pribegit în Transilvania. Evident că Tom şa nu era anim at de vreo idee de egalitate, ci avea nevoie disperată de
bani pentru a-şi plăti datoriile. în 1631 a emis hrisoave prin care a încercat scoaterea din ţară a boierilor greci şi
abrogarea închinării m ănăstirilor peste hotare. Grecii scoşi din Divan au prim it dregătorii în afara lui. Aceste
hrisoave au fost date la cererea boierilor pământeni. în final a fost m azilit de sultan, la insistenţe lui Abaza, paşa
din Silistra, şi ale lui Gheorghe Rakoczi I, principele Transilvaniei, care doreau să-l im pună pe M atei Basarab, dar
şi din cauza lui Radu Ilieş, care plătise pentru a fi numit ca domn.

52
 M atei B a sa ra b (1632-1654) facea parte din fam ilia Craioveştilor pe linie feminină. Era un boier cu o
avere im presionantă fiind cunoscut înainte de domnie ca M atei din Brâncoveni. El s-a aflat printre boierii pribegi
în Transilvania în vrem ea lui Leon Tomşa. După m azilirea lui Tom şa, sultanul l-a num it dom n pe Alexandru Ilieş.
M atei şi boierii pribegi au venit cu ajutoare din Ardeal şi au învins armatele lui Ilieş în bătălia de la Plumbuita.
Cum boierii şi armata îl aleseseră dom n într-un m are sfat, cum spun cronicile, şi, în plus, avea susţinerea lui
Abaza M ehmet, paşa de Silistra, sultanul s-a văzut nevoit să-l recunoască domnitor. Dar, pentru aceasta, i-a triplat
tributul. Tot atunci s-a petrecut un fapt fară precedent, A baza paşa l-a înscăunat pe M atei printr-o cerem onie la
care avea drept doar sultanul.
M atei Basarab a fost un dom nitor chibzuit, care a adunat în vistieria ţării, de-a lungul lungii sale domnii o
sumă im presionantă de bani. El a reuşit să se m enţină 22 de ani în dom nie prin darurile periodice pe care le facea
sultanului şi m arilor funcţionari otomani. Activitatea sa este legată în prim ul rând de ctitorirea lăcaşurilor de cult:
a construit peste 30 de biserici, iar boierii din vrem ea sa au realizat alte 50, a făcut danii bogate bisericilor şi
m ănăstirilor, a făcut ctitoriri la Sfântul M unte Athos şi în teritoriile bulgăreşti şi sârbeşti. în timpul său au
funcţionat două tipografii, una la Câmpulung, mai veche, şi alta la m ănăstirea Govora, înfiinţată de Matei. Acestea
au tipărit 18 cărţi, dintre care cea m ai importantă este Pravila de la Govora, prim a culegere de legi din Ţara
Rom ânească şi prim a lucrare publicată în limba română. El a întem eiat prim a şcoală superioară din Ţara
Românească, la Târgovişte, unde se putea studia greaca şi latina. U n rol im portant în politica internă a lui M atei
Basarab a avut armata, care a ajuns la 40 000 de soldaţi. Este perioada în care funcţionează doar oastea cea m ică
alcătuită în mare parte din soldaţi plătiţi, seimenii (ostaşi străini, cu precădere albanezi) şi dorobanţii, şi din
boierim ea m ică (roşii). Garda seim enilor a fost înfiinţată de el şi păstrată de ceilalţi dom nitori. Arm ata, ctitoriile
sale şi plăţile către turci, la care se adaugă depozitele foarte m ari de bai din vistieria statului au fost susţinute prin
sporirea impozitelor. S-a calculat că dările însum ate pe care le plătea un ţăran echivalau cu doi boi şi un porc.
în politica externă. M atei s-a rem arcat prin foarte bune relaţii cu principii Transilvaniei Gheorghe Rakoczi
I (1630-1648) şi fiul său, Gheorghe Rakoczi al Il-lea. El a încheiat repetate tratate de prietenie şi ajutor reciproc
cu Transilvania, pe care cele două părţi le-au şi respectat (în 1633, 1635, 1636, 1640, 1650, 1651). Cu Im periul
Otom an relaţiile au fost destul de încordate iniţial, întrucât sultanul dorea să-l mazilească. în 1636 un paşă a ajuns
cu oştile până lângă B ucureşti dar a renunţat să m ai lupte cu M atei, văzând ce arm ată puternică avea. în anul
urm ător turcii au încercat să-i întindă o cursă prin care să-I ia prizonier, dar domnitorul a evitat-o. Până la urmă
otomanii l-au lăsat în pace după ce au văzut că este aşa puternic. Şi M atei a avut planuri de revoltă contra turcilor,
în 1635 a propus îm păratului habsburg să pornească un război antiotom an care să înceapă printr-o răscoală a sa. A
mai dus tratative şi cu Veneţia, Polonia şi Rusia, încercând să creeze o ligă antiotomană, dar toate au rămas la
stadiu de proiect. în m od oficial, relaţiile cu Imperiul Otom an au fost foarte bune, bazate pe plata tuturor dărilor la
timp şi pe cadourile consistente făcute sultanului şi funcţionarilor otomani.
O altă caracteristică a politicii sale externe a fost conflictul cu Vasile Lupu, domnul M oldovei. Acesta din
urm ă a încercat de mai m ulte ori să-l înlăture pe M atei Basarab şi a fost învins de fiecare dată (în 1637, 1639,
1653). Iniţial Vasile Lupu a dorit să-l înlăture pe M atei pentru â-şi înscăuna fiul în Ţara Românească. A doua
oară, în 1639, a dorit să ocupe tronul pentru el şi să-l lase pe fiul său în Moldova. Mai mult, prin interm ediul unui
vizir turc, a obţinut firm an de destituire a lui Matei. M atei însă a câştigat o victorie categorică, s-a dezvinovăţit în
faţa sultanului pentru plângerile vizirului, iar sultanul l-a executat pe vizirul intrigant. Din cauză că fiul lui Vasile
Lupu a m urit în 1640, a urm at o perioadă de pace între cei doi domnitori. în 1645 M atei Basarab şi Vasile Lupu
chiar s-au îm păcat şi au construit fiecare în ţara celuilalt câte o biserică. în 1653 conflictul se pare că a început din
pricina principelui Transilvaniei, care dorea schim barea lui V asile Lupu. El l-a convins şi pe M atei să participe la
planul său. Cei doi l-au susţinut pe Gheorghe Ştefan să preia tronul M oldovei, trim iţând oşti în sprijinul lui. Vasile
a reuşit să-l alunge pe pretendent şi s-a întors să-l pedepsească pe Matei. Bătălia a avut loc la Finta, lângă
Târgovişte, şi s-a term inat printr-o victorie categorică a lui M atei, care, deşi bătrân, a condus personal oştile. In
urm a acestei bătălii, Vasile Lupu pierde definitiv tronul M oldovei.
Finalul domniei lui M atei Basarab nu a fost deloc liniştit. în 1653 începe o răscoală a soldaţilor plătiţi,
seimenii şi dorobanţii, care va avea m ai multe episoade, consum ate şi după m oartea dom nitorului. Iniţial soldaţii
s-au revoltat îm potriva a trei m ari boieri pe care îi considerau vinovaţi de neplata unor lefuri. Cei trei au fost
capturaţi în palatul domnesc şi apoi ucişi. în 1654 răscoala a început pentru că M atei nu le-a plătit lefurile promise
înainte de bătălia de la Finta. Răsculaţii l-au sechestrat pe dom nitor la Argeş şi l-au ţinut prizonier trei zile. A fost
eliberat după ce le-a prom is toţi banii pe care îi cereau. Răscoala s-a extins însă, şi au fost atacate conace boiereşti,
iar unii boieri au fost deposedaţi de moşii. Matei a luat m ăsuri drastice: a desfiinţat 1000 de seimeni, luându-le
privilegiile şi armele, iar pe alţi 500 i-a trimis în Transilvania în slujba principelui. Hotărâse să chem e ajutor
ardelean şi tătar îm potriva lor, dar a m urit fără să mai apuce să pună în aplicare acest plan.

53
 _ Constantin Şerban (1654-1658) era fiul nelegitim al lui Radu Şerban, singurul fiu de dom n aflat în ţară
după m oartea lui M atei Basarab (M atei nu avusese copii). Un Sfat dom nesc lărgit l-a ales pe Constantin ca
domnitor. Ca să oprească revolta seim enilor şi celorlalţi ostaşi, domnitorul Ie-a dat bani suficienţi şi unifom ie noi
de postav. Câţiva boieri însă au protestat şi atunci Constantin Şerban a desfiinţat corpul seim enilor şi a redus alte
bresle militare. Drept urmare, seimenii s-au răsculat în 1655 şi au făcut pagube în întreaga ţară, ucigând boieri,
jefuind conace, biserici şi mănăstiri. în aceste condiţii, dom nitorul a cerut ajutor din Transilvania. Principele
Gheorghe Rakoczi al Il-lea a trim is 12000 de ostaşi cu 12 tunuri, care s-au luptat cu 24 000 de ostaşi munteni,
dotaţi cu 30 de tunuri. Lefegii au fost biruiţi, dar agitaţiile lor au continuat şi în anii următori. în fmal Constantin
Şerban a fost îndepărtat de sultan din cauza relaţiei apropiate pe care o avea cu principele Transilvaniei, ca o
m ăsură de slăbire a autorităţii principelui ce devenise foarte puternic. El va încerca apoi de mai m ulte ori să ocupe
tronul M oldovei sau al Ţării Rom âneşti, dar fără sorţi de izbândă.
D upă îndepărtarea lui Constantin Şerban, influenţa turcească în politica internă din Ţara Rom ânească
ajunge la cote nem aiîntâlnite până atunci. Sultanul num eşte câţiva dom nitori care nu numai că nu erau „de os
dom nesc”, dar nu erau nici măcar rom âni, ci greci sau albanezi. Totuşi, se m enţinea aparent tradiţia deoarece ei se
dădeau drept fii ai unor foşti domnitori. Aceste numiri sunt o prefigurare a dom niilor fanariote. Astfel au fost:
M ihnea al IlI-lea (1658-1659), Gheorghe Ghica (1659-1660), Grigore Ghica (1660-1664, 1672-1673), Radu Leon
(1664-1669), Gheorghe Duca (1673-1678). între aceste domnii „străine” este un singur domn rom ân. Antonie din
Popeşti (1669-1672), un boier m odest care nici m ăcar nu pretindea că este „os dom nesc” . Totodată reapar
conflictele între domni şi boieri, term inate cu execuţii şi se creează, ca şi în secolul XVI, două partide boiereşti, de
această dată num ele lor fiind Cantacuzinii şi Bălenii.
Dintre aceşti domnitori, cea m ai exotică figură este M ihnea al IlI-lea (1658-1659). El era un căm ătar
grec care trăise la sudul Dunării, dar se pretindea fiul lui M ihnea Turcitul. Sultanul l-a num it dom nitor tocmai
pentru că nu era rom ân şi aştepta fidelitate din partea lui, dar acest M ihnea se dovedeşte a fi unul dintre puţinii
dom nitori care au luat arm a în m ână îm potriva turcilor în acest secol. M ihnea a refăcut breslele m ilitare distruse
de Constantin Şerban, a încheiat o alianţă secretă cu Gheorghe Rakoczi al Il-lea, a ucis treizeci de boieri care nu
au fost de acord cu ridicarea sa la lupta antiotomană şi apoi a pornit răscoala. întocm ai ca M ihai Viteazul, a ucis
creditorii turci din Bucureşti şi apoi din întreaga ţară, după care a atacat şi pustiit cetăţile turceşti Silistra, Giurgiu,
Brăila, Orşova, Nicopole, Rusciuk. Constantin Şerban devine aliat al său şi încearcă să ocupe tronul M oldovei,
dar este înfrânt de tătari. Gheorghe R akoczi este şi el înfrânt de turci la Porţile de Fier. în final şi M ihnea pierde
lupta decisivă cu turcii şi tătarii în apropiere de Călugăreni. El s-a refugiat în Transilvania unde a m urit după un
banchet festiv oferit în cinstea lui de celălalt domn refugiat. Constantin Şerban.
G heorghe şi Grigore Ghica, tată şi fiu, erau de origine albaneză. Gheorghe Ghica (1659-1660) a fost
repede destituit pentru că a fost incapabil să adune birul datorat Porţii. Se pare că în acel an, 1660, m arele vizir ar
fi vrut să transform e ţara în paşalâc, spunând aşa cum afirm ă o cronică: nu iaste altă ţară mai rea decât Ţara
Românească, că nu apucă o nebunie să să potolească, alta rădică. Salvarea ar fi venit din partea fostului mare
postelnic. Constantin Cantacuzino, aflat la Poartă ca sfetnic al lui Grigore Ghica, ţinut ostatic pentru tatăl său. în
final sultanul hotărăşte ca tatăl şi fiul să schimbe poziţiile, fiul dom n şi tatăl ostatic.
în timpul lui Grigore G hica (1660-1664) începe conflictul între boierii Cantacuzini şi boierii Băleni, cu
aliaţii lor, Leurdenii. Bălenii i-au arătat dom nului că fostul postelnic Constantin Cantacuzino ar fi urm ărit să-l
înlăture prin diverse intrigi. Grigore a dat ordin ca bătrânul postelnic să fie executat fără judecată. Cantacuzinii au
încercat să dovedească în urm ătorii ani că acesta a fost nevinovat şi au jurat răzbunare B ălenilor şi Leurdenilor.
Grigore G hica i-a trădat pe turci într-o cam panie din Ardeal şi a fugit singur în exil.
Radu Leon (1664-1669) a impus o fiscalitate excesivă, a dus un trai luxos şi i-a nem ulţum it pe boierii din
ambele tabere. Cantacuzinii se revoltă şi se plâng sultanului, drept urmare, acesta le dă voie să aleagă un dom nitor
pe care-1 doresc ei. Cantacuzinii îl aleg pe un bătrân vornic, A ntonie din Popeşti (1669-1672), gândind că l-ar
putea m anevra uşor. Acesta a încercat să îm pace cele două grupări boiereşti rivale, dar Cantacuzinii doreau
pedepsirea aspră a lui Stroe Leurdeanu pentru uneltire contra lui Constantin Cantacuzino. Antonie a hotărât să-l
închidă în mănăstire pentru că acesta plătise văduvei răposatului o sumă m are de bani drept despăgubire. în final,
Cantacuzinii nem ulţumiţi au cerut înlocuirea domnitorului. Ca să nu mai audă de grupările boiereşti, sultanul îl
trim ite dom n a doua oară pe G rigore G hica (1672-1673), ce reuşise să se dezvinovăţească pentru cam pania din
Ardeal. Ghica a început o serie de persecuţii groaznice ale Cantacuzinilor, i-a alungat de la curte, pe unii i-a
torturat şi le-a luat moşiile. G hica i-a trădat din nou pe turci într-o cam panie în care sultanul îl trim isese contra
polonezilor, lăsându-se să cadă prizonier la ei. Gheorghe Duca fusese m utat în Ţara Rom ânească din M oldova şi
în final va fi din nou transferat acolo. El şi-a adus din M oldova ca oam eni de încredere pe boierii Ruseteşti, care
au continuat prigonirea Cantacuzinilor.

54
 __ Şerban Cantacuzino (1678-1688) reuşeşte să-i aducă pe Cantacuzini la putere. Fam ilia Cantacuzino avea
origine ilustră fiind una dintre familiile nobiliare greceşti care au dat îm păraţi în Im periul Bizantin. în secolul
XVII, Cantacuzinii se considerau ca făcând parte din rândul boierim ii păm ântene întrucât erau stabiliţi de mult
timp în Ţara Românească. Şerban era fiul postelnicului Constantin Cantacuzino şi al Elenei, fiica lui Radu Şerban.
El a pus în evidenţă descendenţa sa im perială prin arborarea acvilei bicefale bizantine şi prin fastul curţii
domneşti. Şerban a arătat un interes deosebit pentru cultură. A întem eiat la Bucureşti o instituţie de învăţăm ânt
superior în limba greacă, a iniţiat publicarea prim ei traduceri a Bibliei în lim ba rom ână, care a apărut im ediat după
m oartea sa {Biblia de la Bucureşti, 1688), a refăcut curtea dom nească, a construit m ănăstirea şi palatul domnesc
de la Cotroceni. A avut şi preocupări în dom eniul economic: a introdus cultura porum bului în Ţara Românească,
în politica internă a acordat un rol im portant armatei, care num ăra în vrem ea sa 20000 de m ercenari balcanici şi
era dotată cu 40 de tunuri. Drept consecinţă a acestor cheltuieli dar şi a dorinţei de a reface averea neam ului său,
pierdută prin confiscările făcute de domnitorii predecesori, fiscalitatea im pusă de dom nitor a fost foarte mare.
Şerban Cantacuzino a fost foarte dur cu rivalii săi din partida Bălenilor, răzbunând suferinţele îndurate de tatăl său
şi ceilalţi membri ai familiei. Astfel, m ulţi dintre cei pe care îi considera vinovaţi, au fost ucişi din ordinul său,
îm preună cu copiii lor. în ultim ul an de domnie a hotărât să pună capăt acestei uri, căsătorindu-şi una dintre fiice
cu un Băleanu (însă fata a m urit patru luni mai târziu).
în politica externă s-a arătat supus Porţii în primii ani de domnie: în 1679 participă la o expediţie otom ană
din Ucraina, iar la 1683 participă personal la asediul Vienei în tabăra turcă. în 1683 însă a făcut tot posibilul să nu
contribuie la efortul turcesc de cucerire a Vienei. D e altfel oştile dom nilor Ţărilor Rom âne nu au fost folosite de
turci ca trupe com batante pentru că sultanul nu le considera de încredere. Şerban a oferit creştinilor, în ascuns,
informaţii despre m işcările turcilor. Dom nitorul rom ân chiar a dat asigurări austriecilor că în caz de atac, trupele
sale vor face tot posibilul ca să faciliteze victoria creştină. După 1683 a dus tratative ascunse cu ardelenii,
habsburgii şi polonezii pentru a deschide un front antiotoman. în 1688 pregătea un război antiotom an cu sprijin
austriac, hotărând chiar trecerea ţării sub suzeranitatea Im periului Habsburgic, dar a m urit fără să apuce să pună
planul în aplicare.
Succesorul său. Constantin Brâncoveanu (1688-1714), era rudă cu familia Cantacuzinilor şi a fost
sprijinit de aceştia. Brâncoveanu era şi unul dintre cei m ai bogaţi proprietari, stăpânind 171 de moşii, posedând şi
depozite de bani în Viena, Veneţia, Amsterdam. A fost un sprijinitor al culturii şi al ortodoxiei. A iniţiat o serie de
construcţii religioase şi laice îm binând stilul bizantin cu renaşterea italiană, ceea ce a dat stilul num it
brâncovenesc. în 1694 a reorganizat Academ ia Dom nească din Bucureşti, înfiinţată de predecesorul său. A creat
sau finanţat alte şcoli care pregăteau dieci (scriitori) de cancelarie, preoţi şi dascăli, a contribuit la constituirea
unor biblioteci m ănăstireşti. Cele trei tipografii, de la Bucureşti, Snagov şi Buzău, au tipărit zeci de cărţi nu doar
pentru români, ci şi pentru lum ea greacă şi orientală. Num eroase biserici şi m ănăstiri din ţară şi din întreaga lume
ortodoxă (Grecia, Serbia, Bulgaria, Albania, Ierusalim, Antiohia, M untele Sinai) au beneficiat de daniile sale. Dar
şi im pozitele au fost pe măsură: contribuabilii plăteau 37 de tipuri de dări; darea num ită văcăritul, introdusă de el,
era plătită şi de boieri şi mănăstiri.
Deşi a fost susţinut de Cantacuzini, a ajuns în conflict cu ei în 1706, după înlăturarea spătarului M ihail
Cantacuzino din dregătorie. Sfârşitul tragic al lui Brâncoveanu se datorează în mare m ăsură şi conflictului cu
această familie. Brâncoveanu a avut relaţii diplomatice secrete cu Im periul Habsburgic şi Rusia, dar a plătit şi
daruri consistente turcilor pentru a le adormi bănuielile. Otomanii erau prea ocupaţi de criza politică de după 1683
şi nu au luat atitudine decât foarte târziu faţă de politica duplicitară a lui Brâncoveanu. în 1711 a avut loc un
evenim ent dramatic în dom nia lui Brâncoveanu. D in cauză că Dim itrie Cantem ir şi ţarul Rusiei, Petru I, porniseră
un război antiotoman, sultanul l-a rugat pe Brâncoveanu să îşi adune trupe să-l sprijine. Dom nitorul a strâns
arm ata la Urlaţi şi ar fi dorit să găsească un m om ent prielnic să treacă în tabăra ruşilor, dar acesta trebuia foarte
bine calculat. M arele spătar Tom a Cantacuzino a trecut cu o parte din trupe de partea ruşilor, fără ştirea
domnitorului. Atunci, de team a turcilor care aveau timp să reacţioneze, Brâncoveanu nu a mai intervenit în nici un
fel în război, com prom iţându-se şi în faţa ruşilor şi a turcilor. Din cauza acestui gest precipitat, dom nitorul i-a
confiscat averile lui Toma. Cantacuzinii au făcut apoi plângeri la Poartă pentru a-1 com prom ite pe Brâncoveanu.
în 1714 a fost dus în faţa sultanului, care l-a învinuit tocmai de evenim entul din 1711. B râncoveanu a fost torturat
să spună unde sunt averile sale, care au fost confiscate de turci. S-au ridicat bijuterii în valoare de uriaşa sumă de
o jum ătate de m ilion de taleri. Dom nitorul, cei patru fii ai săi şi sfetnicul lanache Văcărescu, au sfârşit prin
decapitare la Istanbul.
Ştefan Cantacuzino, dom nitorul care i-a urmat, a sfârşit în acelaşi fel, în 1716, fiind decapitat pentru că a
fost suspectat de politică duplicitară. A u urm at secolul dom niilor fanariote.

55
 Moldova

Secolul al X lV -lea este m ai sărac în informaţii istorice astfel că este destul de dificil de reconstituit o
istorie a M oldovei. Pentru prim a jum ătate a acestui secol, perioada anterioară întem eierii statului, izvoarele
istorice scrise sunt puţine şi laconice. Locuitorii de aici sunt amintiţi în treacăt în izvoare maghiare sau poloneze.
De exemplu, un raport din 1332 al regelui Ungariei către papă vorbeşte de puternicii acelor părţi, referindu-se la
o elită politică de pe teritoriul Moldovei. Chiar şi după întem eiere, în a doua jum ătate a secolului XIV,
personalităţile politice importante pot fi conturate doar prin câteva trăsături. Mai cunoscute decât evenim entele
politice interne sunt cele extem e deoarece dom nii M oldovei îşi creează relaţii internaţionale care s-au păstrat în
documente.
După m oartea lui Bogdan I, întem eietorul statului independent, survenită în condiţii necunoscute, a urm at
fiul acestuia, Laţcu I (aprox. 1365-1373). Ştim despre el că a trecut la catolicism şi a obţinut de la Papa Grigore al
X l-lea recunoaşterea statului său independent. El a întem eiat o episcopie catolică la Şiret. Propaganda catolică nu
a avut însă şanse de reuşită, m oldovenii nu au fost convertiţi. Unii istorici consideră ca ar mai fi existat un
dom nitor care i-a urm at acestuia, Costea, despre care nu se ştie decât că este am intit în pomelnicul unei mănăstiri.
Alţi istorici sunt de părere că acest Costea nu ar fi existat în realitate.
A bia cu P e tru I (aprox. 1375-1391) informaţiile istorice devin m ai numeroase. Petru I instaurează
dinastia M uşatinilor în M oldova (M uşata era m am a voievodului). Probabil că el era descendent din întem eietorul
Bogdan pe linie feminină. Im portanţa sa este legată de iniţierea relaţiilor M oldovei cu Polonia, m are putere a
vremii. în 1387 Petru a încheiat un tratat de alianţă cu regele V ladislav Jagello (1386-1434), recunoscându-se
vasal al acestuia. în anul urm ător Petru i-a îm prum utat regelui Poloniei o sum ă m are de bani, 3000 de ruble de
argint (echivalent a 52 kilogram e de aur), pentru care regele i-a oferit gaj teritoriul Pocuţia, aflat la graniţa cu
M oldova. N erestituirea acestei sum e va fi cauza a num eroase conflicte între descendenţii celor doi şefi de stat
până în secolul al XVI-lea. Petru a bătut prim ele monede m oldovene şi a întem eiat m itropolia ortodoxă a
M oldovei, la Suceava. Patriarhul de la Constantinopol nu a dorit să recunoască această m itropolie şi a ajuns în
conflict cu Petru. Abia în timpul lui A lexandru cel Bun va fi reglată această problemă. Petru I a m ijlocit o alianţă
între M ircea cel Bătrân şi regele Poloniei. El a fost căsătorit cu o prinţesă poloneză, rudă apropiată a regelui
Vladislav Jagello.
Rom an I (aprox. 1391-1394) era frate cu Petru I. Cea m ai im portantă infoipiaţie istorică păstrată din
tim pul dom niei lui este aceea că graniţa M oldovei ajunsese în sud la M area Neagră: într-un docum ent din 1392 el
se intitulează M arele şi singur stăpânilor, din mila lui Dum nezeu domn, Io Roman voievod stăpânind Ţara
M oldovei de la munte şi până la mare. A cest titlu ne arată că unificare cnezatelor era finalizată. Rom an şi-a
încheiat destul de repede dom nia din cauză că s-a implicat într-un conflict extern sfârşit cu înfrângerea aliatului
său. El l-a sprijinit pe principele lituanian Teodor Koriatovici într-o luptă îm potriva cneazului W itold al Lituaniei,
term inată prin înfrângerea de la Cameniţa. Rom an I a fost prins din ordinul regelui Poloniei şi închis m ai m ulţi ani
într-o cetate a acestuia. Regele Poloniei l-a înlocuit la domnia M oldovei cu fratele său. Ştefan.
Ştefan I (1394-1399) a fost vasal al regelui Poloniei şi s-a căsătorit cu o prinţesă poloneză. Cel mai
însem nat evenim ent al domniei lui a fost victoria îm potriva regelui U ngariei Sigismund de Luxem burg, care
intrase cu arm ata în M oldova pentru a-1 înlătura din domnie. A rm ata m aghiară a fost înfrântă la Ghindăoani, în
judeţul Neam ţ. Ştefan a participat la o bătălie a polonezilor îm potriva tătarilor, la W orskla, unde oastea creştină a
fost învinsă, iar dom nitorul m oldovean a m urit în luptă sau im ediat după aceea. El a fost urm at la tron de
dom nitorul luga Ologul, pe care la scurt timp l-a înlăturat A lexandru, sprijinit de unguri şi de M ircea cel Bătrân.

Secolul al XV-Iea a fost m arcat de două domnii foarte lungi, cea a lui Alexandru cel B un şi cea a lui
Ştefan cel M are, între care a existat o perioadă de instabilitate profundă, m arcată de violenţe, dese schim bări de
dom ni şi am estecul unor puteri străine în viaţa internă a Moldovei. La jum ătatea secolului al X V -lea sunt
inaugurate şi relaţiile dintre M oldova şi Im periul Otoman prin plata prim ului tribut al M oldovei către turci, în
1456. A doua jum ătate a secolului al X V -lea este perioada m arilor lupte antiotomane din vrem ea lui Ştefan cel
M are. Secolul se încheie cu debutul unui conflict între moldoveni şi polonezi, care va dăinui câteva decenii.
Alexandru cel Bun (1400-1432) a avut o domnie lungă şi prosperă, ferită de conflicte militare.
Alexandru a construit curţile dom neşti de la Iaşi, Hârlău, Vaslui, Bârlad, m ănăstirile Bistriţa şi M oldoviţa şi a
făcut danii m ultor altor mănăstiri m oldoveneşti, a înfiinţat o nouă episcopie la Roman. Viaţa religioasă a fost
m arcată de două evenimente majore. Primul a fost reluarea raporturilor cu Patriarhia de la Constantinopol (1401),
încheindu-se un vechi conflict diplom atic început în vremea lui Petru I. Consecinţa a fost recunoaşterea oficială a
M itropoliei M oldovei de către cel m ai înalt for al ortodoxiei. în 1402 Alexandru cel Bun a adus moaştele sfântului
56
 loan cel N ou la Suceava, sfântul fiind considerat apoi ca un patron al Moldovei. loan cel Nou a fost un negustor
grec din Trapezunt, oraş din extrem itatea sud-estică a M ării Negre. într-o călătorie a sa, pe la 1330, la Cetatea
Albă, care ajunsese sub stăpânirea tătarilor, a fost schingiuit de tătari pentru că a refuzat să treacă la credinţa lor.
După m ai m ulte chinuri, lui loan i s-a tăiat capul. Im ediat deasupra corpului său neînsufleţit s-au arătat lum ini de
fo c arzând şi trei bărbaţi în chip de lumină. Trupul său a fost ţinut apoi la loc de cinste în biserica ortodoxă din
Cetatea Albă, până când a fost adus la Suceava.
Politica religioasă a lui Alexandru a fost una de toleranţă faţă de alte culte: a perm is înfiinţarea unei
episcopii catolice la Baia, a recunoscut un episcop al armenilor, a permis aşezarea buşiţilor în M oldova (husiţii
erau nişte cehi care se separaseră de biserica catolică, la iniţiativa teologului Jan Hus).
Politica externă a lui Alexandru a fost m arcată de relaţii foarte bune cu aproape toţi dom nitorii Ţării
Româneşti (mai ales cu M ircea cel Bătrân) şi cu regele Poloniei Vladislav Jagello, pe care l-a ajutat în campaniile
m ilitare îm potriva cavalerilor teutoni (1410, 1422). Cu domnitorul Ţării Rom âneşti Dan al Il-lea a avut însă
conflicte militare, datorate năvălirilor acestuia din 1429 şi 1430 asupra cetăţii Chilia, pe care însă nu a reuşit să o
cucerească. La finalul domniei, Alexandru s-a ridicat contra suzeranităţii poloneze, încheind alianţă cu Lituania.
El a fost căsătorit de trei ori: prim a soţie s-a num it Ana; ce-a de-a doua, Rim gaila, era sora cneazului W itold al
Lituaniei, dar a divorţat de ea şi s-a căsătorit cu M arina, dintr-o familie de boieri m oldoveni.
Perioada 1432-1457 a fost m arcată de 16 schim bări de dom nie şi de apariţia partidelor boiereşti care
susţineau pe num eroşii pretendenţi la tron.
Iliaş (1432-1433) a continuat alianţa începută de tatăl său, Alexandru cel Bun, cu Lituania, dar în urm a
victoriei polonezilor într-o luptă la care a participat şi el a revenit la relaţiile de vasalitate faţă de Vladislav
Jagello. în 1433 Iliaş a fost detronat de fratele său Ştefan (1433-1435). Iliaş a revenit cu arm ată în 1435 dar a fost
înfrânt în trei bătălii. Ştefan însă şi-a dat seama că nu va putea păstra tronul m ult timp în aceste condiţii de conflict
în care o parte din boieri îl sprijineau pe rivalul său, de aceea a hotărât să îm partă conducerea cu fratele său: Iliaş
prim ea nordul ţării şi Ştefan partea de sud. Iliaş şi Ştefan au condus îm preună din 1436 până în 1442. Cronicile
vechi vorbesc de faptul că în final Ştefan i-ar fi scos ochii fratelui său vitreg pentru că acesta dăduse ordin să-i
ucidă mam a, prin înecare, în 1433.
Ştefan nu a condus singur după aceea deoarece un alt frate, Petru, a venit cu ajutor m aghiar şi a purtat o
bătălie în urm a căreia s-a ajuns tot la conducerea com ună a ţării. în 1447, Rom an, fiul lui Iliaş, a venit cu ajutor
polonez să-şi răzbune tatăl şi l-a învins pe Ştefan, iar la sfârşitul bătăliei i-a tăiat capul. Rom an şi Petru au condus
îm preună doar un an pentru că Rom an a fost alungat de unchiul său. Petru a fost înlăturat la scurt timp de
Alexăndrel, fratele mai mic al lui Roman.
în perioada 1447-1457 au existat nouă dom nii, pretendenţii fiind veniţi cu sprijinul uneia sau alteia
dintre marile puteri vecine. Dintre aceştia îl am intim pe Bogdan al Il-lea (1449-1451), tatăl lui Ştefan cel M are şi
fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun. Bogdan a fost sprijinit de lancu de H unedoara pentru a obţine tronul
Moldovei. El a reuşit să-l învingă pe Alexăndrel, venit cu ajutor polonez, într-o bătălie din 1450. în anul urm ător
el a fost ucis de fratele său, Aron, când se afla la o nuntă la Reuseni. Aron a fost înlăturat apoi din domnie de către
Ştefan cel Mare.
Ştefan cel M are (1457-1504) a rămas în istorie în prim ul rând prin politica sa externă (luptele
antiotomane) şi prin politica religioasă (m are ctitor de biserici). Ştefan a reuşit să câştige tronul M oldovei cu
sprijinul lui Vlad Ţepeş, care i-a trim is oşteni pentru a lupta îm potriva lui A ron Vodă. Ştefan, care avea puţin
peste 20 de ani, cu oaste de 6000 de m unteni şi m oldoveni, a reuşit să-l învingă pe A ron în bătălia de la Doljeşti
din 12 aprilie 1457. Tradiţia păstrată în cronici povesteşte că poporul l-a aclam at pe Ştefan ca dom nitor pe câmpia
de la Direptatea, în apropiere de Şiret, iar m itropolitul Teoctist l-a uns cu m ir sfânt. A ron se refugiase în Polonia şi
de aici putea veni cu ajutor pentru a-1 înlătura pe tânărul voievod. Pentru a evita o astfel de situaţie. Ştefan a depus
jurăm ânt de vasalitate faţă de regele Poloniei, Cazim ir al IV-lea (1447-1492), i-a recunoscut acestuia stăpânirea
asupra cetăţii H otin şi a reconfirm at privilegiile negustorilor din Liov pentru com erţul cu Moldova. în 1464, nu se
ştie în ce condiţii, Hotinul a revenit din nou M oldovei. Ştefan a reuşit încă de la începutul dom niei să atragă în
jurul său o m ulţim e de boieri care i-au fost credincioşi pe tot parcursul domniei şi a acordat iertare şi restituirea
m oşiilor boierilor pribegi în Polonia cu Aron vodă. Aceştia din urm ă s-au întors unul câte unul înapoi.' Credinţa
boierilor era răsplătită de Ştefan cu danii de moşii şi dregătorii sau înaintarea pe cale ierarhică. Au existat şi cazuri
de trădări pe care ştim că domnitorul le pedepsea aspru, prin tăierea capului celui vinovat. Documentele istorice
arată că Ştefan îşi păstra dregătorii m ult timp în funcţie şi credinţa acestora a fost de neclintit la vrem e de
primejdie. Acest fapt a asigurat longevitatea dom niei lui Ştefan cel Mare.
Din punct de vedere al politicii externe, începutul domniei este m arcat de conflictul cu regele Ungariei.
Dom nul M oldovei reuşeşte să cucerească cetatea Chilia în 1465, aflată atunci sub stăpânire maghiară. Din această

57
° ° j cauză, M atia Corvin (1458-1490) a atacat M oldova în 1467, dar a fost învins în bătălia de la Baia. După 1475
relaţiile lui Ştefan cu regele Ungariei sunt bune, bazate pe alianţa antiotomană sem nată în acel an. M atia îl
considera însă pe Ştefan vasalul său. în 1489 Ştefan a prim it de la M atia Corvin cetăţile Ciceu (azi în Bistriţa-
N ăsăud) şi Cetatea de Baltă (azi în judeţul Alba) având probabil statut de feude. Succesorul lui Matia, Vladislav
(1490-1516) i-a trim is lui Ştefan 12000 de oşteni pentru a-1 ajuta în bătălia cu polonezii de la Codrii Cosminului.
Relaţiile lui Ştefan cu Ţara Rom ânească au fost m arcate de conflicte în prim a parte a domniei. Iniţial
conflictul a fost declanşat de Radu cel Frumos, care urm ărea să recupereze cetatea Chilia, care aparţinuse Ţării
Româneşti. R adu a atacat Chilia în 1469, dar a fost învins, iar drept răspuns. Ştefan a incendiat Brăila în 1470. In
1471 Radu a atacat M oldova dar a suferit o grea înfrângere în bătălia de la Soci. în urm a acestor evenimente.
Ştefan a urm ărit să instaleze pe tronul Ţării Rom âneşti un dom nitor care să-i fie credincios şi care să-l ajute în
lupta antiotomană. în 1473 el a ocupat cetatea Târgovişte şi a luat prizonieră fam ilia dom nitorului muntean. Radu
s-a retras în Transilvania unde a şi murit. Ştefan l-a pus dom nitor pe Laiotă Basarab, pe care turcii l-au alungat
după o lună. Ştefan l-a repus în domnie la scurt timp, iar Laiotă a sfârşit prin a-1 trăda pe Ştefan şi a le fi
credincios turcilor. De aceea Ştefan l-a alungat în 1474, dar acesta a revenit în dom nie la scurt timp. în 1476
domnul M oldovei l-a instalat în Ţara Rom ânească pe Vlad Ţepeş, care a m urit după câteva luni, apoi pe Basarab
Ţepeluş, în 1477, care a trecut, ca şi Laiotă, de partea turcilor. Ţepeluş chiar a atacat M oldova în 1481, îm preună
cu o arm ată turcească. Ştefan a contraatacat şi i-a urm ărit pe năvălitori până la Râmnic, unde i-a înfrânt. Domnitor
a fost instalat Vlad Călugărul. D ar şi V lad Călugărul a participat la campania otom ană îm potriva lui Ştefan de la
Chilia şi Cetatea A lbă (1484). în final, Ştefan a renunţat să se m ai amestece în alegerea dom nitorilor munteni.
Ştefan a purtat num eroase lupte şi cu tătarii, care năvăleau periodic şi prădau M oldova. Prim a victorie
îm potriva acestora este din 1469, la Lipnic, în urm a căreia Ştefan a eliberat robii m oldoveni şi avutul prădat şi a
luat prizonier chiar pe fiul hanului tătarilor de pe Volga. Hanul a trim is o solie de 100 de tătari la Ştefan să-şi
ceară fiul, am eninţând cu noi atacuri. Ştefan l-a ucis pe fiul hanului chiar în faţa solilor şi apoi a tras în ţeapă 99 de
soli, iar pe singurul răm as l-a trimis înapoi, cu nasul tăiat, să spună ce a văzut. în 1471 tătarii din Crim eea au
prădat Moldova. D rept represalii, Ştefan a organizat o expediţie în teritoriile tătărăşti, ajutat de trupe polone.
Tătarii au atacat şi în 1476, în timpul campaniei m ilitare otom ane în M oldova, fiind în final înfrânţi.
Campaniile am intite se adaugă m arilor bătălii cu turcii şi polonezii şi altor cam panii militare de mai mică
amploare cu aceştia.
Ştefan cel M are a rămas în am intirea poporului şi datorită ctitoriilor sale religioase. Dintre acestea, cele
mai im portante sunt m ănăstirea Putna (sfinţită în 1469), care a primit în proprietate 29 de sate, şi mănăstirea
V oroneţ (1488). Dom nitorul a ajutat la rezidirea sau renovarea unui num ăr mare de biserici şi m ănăstiri şi a
înzestrat cu danii altele. Biserici ridicate de Ştefan sunt pe tot cuprinsul M oldovei, unele am intind biruinţa în vreo
luptă, altele evenim ente im portante din viaţa dom nitorului şi a familiei lui.
Ştefan a fost căsătorit de trei ori. Prim a soţie, Evdochia, era o prinţesă ucraineană, sora cneazului Simion
Olelkovici din Kiev. Ea a m urit în 1467, lăsându-i lui Ştefan o fiică, Olena. în 1472 dom nitorul s-a căsătorit cu
M aria de M angop, o prinţesă descendentă din îm păraţii bizantini. Fam ilia ei era exilată în oraşul M angop din
peninsula Crimeea. A ceasta a m urit la 5 ani de la căsătorie, iar cei doi băieţi ai săi. Bogdan şi Iliaş, au decedat şi
ei de copii. A treia soţie a lui Ştefan a fost M aria, fiica lui Radu cel Frumos, care i-a supravieţuit, m urind în 1511.
Fiul ei a fost dom nitorul Bogdan al Il-lea. Ştefan cel M are a avut încă două fete (istoricii nu au depistat din care
căsătorie) şi doi băieţi nelegitim i, domnitorii Petru Rareş şi Ştefan Lăcustă.

Secolul al XVI-lea a fost m arcat de creşterea puterii boierilor şi de accentuarea dependenţei otomane.
Boierii m oldoveni, deşi nu s-au organizat în partide puternice ca cei din Ţara Rom ânească, au avut un rol
hotărâtor în înlăturarea celor m ai mulţi domnitori: doar Bogdan al IlI-lea şi Petru Rareş în a doua domnie m or în
scaun de m oarte bună, ceilalţi au fost, de regulă, fie trădaţi, fie alungaţi de boieri, fie chiar ucişi (cazul lui Ştefan
Lăcustă şi Ştefan Rareş). Conflictele dintre dom n şi boieri au ajuns la apogeu în vrem ea lui Ştefaniţă şi Alexandru
Lăpuşneanu. în tim pul lui Ştefaniţă boierii încep o revoltă arm ată împotriva dom nitorului, justificată de altfel în
ochii posterităţii, iar Lăpuşneanu în a doua dom nie comite un adevărat masacru al m arilor boieri.
Com parativ cu aceeaşi perioadă din istoria Ţării Rom âneşti trebuie observat însă că în M oldova
instabilitatea nu este la fel de mare, boierii nu sunt la fel de puternici, iar m om entele de revoltă antiotomană sunt
mai dese, chiar dacă nu au fost încununate de succes. Doi domnitori legendari. Petru Rareş şi loan Vodă cel
Cumplit, se remarcă în lupta îm potriva turcilor, dar pot fi reţinute şi acţiunile de m ai m ică am ploare ale lui Aron
Tiranul ori acţiunile diplomatice ale lui Despot Vodă. Relaţiile cu Polonia sunt foarte tensionate în prim a jum ătate
a secolului XVI: Bogdan al IlI-lea şi acelaşi Petru Rareş duc războaie cu sorţi schim bători îm potriva polonezilor,
în a doua jum ătate a secolului XVI, polonezii aflaţi în relaţii de prietenie cu turcii, sunt la dispoziţia acestora

58
atunci când domni m oldoveni sau pretendenţi la dom nie se refugiază pe teritoriul lor, arestându-i sau ucigându-i,
după cum cerea porunca sultanului. Petru Rareş în prim a sa dom nie face figură de personalitate politică m arcantă
a Europei centrale şi răsăritene prin im plicarea sa în conflictele care au dus la destrăm area Ungariei. Trebuie
remarcată şi acţiunea m ai puţin obişnuită a lui Iliaş Rareş de a trece la islam, aşa cum va face, m ai târziu,
om ologul său m untean M ihnea Turcitul. Dinastia M uşatinilor conduce M oldova pe aproape întreaga perioadă, dar
reprezentanţii ei sunt mai ales fii nelegitim i ai foştilor dom nitori. între M uşatini îşi face loc un personaj foarte
exotic, Despot Eraclid, un aventurier grec, om cult şi um blat m ult prin lum ea occidentală, cu ambiţii foarte mari
pentru originea sa m odestă de ţăran din insula Creta. De la el a rămas prim a şcoală superioară rom ânească, Şcoala
latină de la Cotnari.
Bogdan al TTT-lea (1504-1517), fiul lui Ştefan cel M are, a rămas în am intirea populară ca un dom nitor
plin de virtuţi şi viteaz, ca şi tatăl său. Lui i s-a spus şi Bogdan cel Orb deoarece fusese rănit la un ochi în bătălia
de la Codrii Cosminului. A cest defect fizic i-a creat m ulte neplăceri. Iniţial o parte din boieri au refuzat să-l
accepte ca domn deoarece prin tradiţie, domnul trebuia să fie întreg la minte şi la trup. O altă problem ă a fost
aceea a realizării unei căsătorii, fiind pus în situaţia de a fi respins de două ori de polonezi într-o astfel de
încercare. Conflictul dintre M oldova şi Polonia a reapărut din cauză că regele Poloniei, Sigismund, a prom is că o
va da pe sora sa de soţie lui Bogdan şi nu şi-a respectat cuvântul. în 1506, Bogdan a prădat Pocuţia, pe care i-o
restituise regelui Polon în 1505 ca să încheie căsătoria. în 1509 Bogdan a mai prădată o dată teritoriile poloneze,
luând mulţi robi. Polonezii au răzbunat curând aceste înfrângeri, atacând M oldova după ce Bogdan dăduse drumul
soldaţilor, fapt care le-a asigurat victoria. în 1510 s-a încheiat o pace cu polonezii, dar fară a rezolva problem a
Pocuţiei. Tot în timpul lui Bogdan tătarii au prădat cumplit ţara, în 1510 şi 1513.
Bogdan a fost căsătorit de două ori, o dată cu o doam nă Nastasia, din ţară, şi după m oartea acesteia, cu
Ruxandra, fiica dom nitorului Ţării Româneşti, M ihnea cel Rău. A avut şase copii nelegitim i cu o doam nă Stana.
Ştefan cel Tânăr sau Ştefăniţă (1517-1527) era fiu nelegitim al lui Bogdan. A vea 11 ani când a urcat pe
tron, de aceea conducerea de facto a ţării a avut-o la început portarul Sucevei, Luca Arbore. Arbore a încheiat un
tratat de alianţă cu Polonia, din care cauză turcii i-au pus pe vasalii lor, tătarii, să atace M oldova. Tătarii au suferit
o grea înfrângere, în 1518. Se pare că victoria m oldovenilor a fost atât de zdrobitoare că nu au mai scăpat decât
câţiva, fară cai şi fără arme; m ajoritatea au m urit în luptă sau înecaţi la traversarea Nistrului. în 1523 Ştefăniţă
preia singur conducerea, dovedindu-se o fire autoritară şi violentă. O parte din boieri pribegesc în Polonia, iar
Luca Arbore este acuzat de către dom nitor pe nedrept de trădare şi executat. în acelaşi fel pier şi doi fii ai
portarului Sucevei. D rept urmare, unii boieri se răscoală îm potriva domnitorului dar oastea dom nească învinge
revolta lor.
Relaţiile lui Ştefăniţă cu Polonia s-au înrăutăţit când regele Poloniei a refuzat să-i dea în căsătorie o fiică
a sa. Dintre faptele de arm e din vremea m ajoratului lui Ştefăniţă, cea mai importantă este o luptă victorioasă dusă
în 1524 de oastea m oldoveană îm potriva unei oşti turceşti care se întorcea dintr-o expediţie de pradă din Polonia.
Turcii au fost nim iciţi la Tărăsăuţi. în 1526 a avut loc un conflict cu Ţara Rom ânească din cauză că domnitorul
Neagoe Basarab i-a prom is că-i dă în căsătorie pe fiica sa, Ruxandra, dar până la urm ă a încuviinţat căsătoria
acesteia cu Radu de la Afum aţi, viitor domn. Pentru a se răzbuna, Ştefăniţă a prădat Ţara Românească. în final,
Neagoe Basarab i-a oferit-o pe fiica sa. Stanca, de soţie. La întoarcerea în M oldova, Ştefăniţă a murit. Se spune că
ar fi fost otrăvit de soţia sa. Ştefăniţă a avut un fiu nelegitim , pe viitorul dom nitor loan V odă cel Cumplit.
Petru Rareş (1527-1538, 1541-1546) a fost fiu nelegitim al lui Ştefan cel M are cu o femeie simplă,
num ită M aria Răreşoaia. Tradiţia spune că Petru Rareş ar fi fost în tinereţe negustor de peşte. Rareş a fost ales de
boieri pentru a putea face faţă pericolului otoman, fiind considerat un om m atur şi capabil să ia o atitudine.
Turcii ajunseseră atunci la o culm e a puterii lor, după ce cuceriseră Belgradul (1521) şi înfrânseseră
Ungaria în bătălia de la M ohâcs (1526), unde chiar regele Ungariei, Ludovic al Il-lea, a m urit în luptă. Acest
dezastru m ilitar a avut grave urm ări politice pentru staul maghiar: partea centrală a fost ocupată de turci, iar pentru
restul teritoriului a început o luptă, care a durat mulţi ani, între voievodul Transilvaniei, loan (Jânos) Zâpolya, şi
viitorul împărat al Im periului Habsburgic, Ferdinand I. Fiecare dintre cei doi s-a proclam at rege al Ungariei.
Ferdinand se considera m oştenitor de drept pentru că era cum natul răposatului rege al U ngariei (soţia sa era sora
lui Ludovic al Il-lea). Pe loan Zâpolya îl susţinea să fie rege o parte importantă a nobilim ii maghiare dar îl
sprijineau şi turcii. Cei doi s-au războit până în 1538 când au sem nat o înţelegere la O radea prin care Ferdinand îl
recunoaşte ca rege pe Zâpolya, dar Zâpolya acceptă ca, după m oartea sa. Ungaria să revină habsburgilor. Zâpolya
m oare în 1540, lăsând în urm ă un fiu de câteva luni. Soţia sa, Izabela, va lupta ca fiul său să fie recunoscut ca rege
al Ungariei. în 1541, Ungaria a fost îm părţită între turci şi austrieci, din vechea Ungarie răm ânând doar
voievodatul Transilvaniei, la a cărui conducere va ajunge fiul Izabelei, loan Sigismund Zâpolya, în calitate de
principe al Transilvaniei şi nu de rege al Ungariei.

59
 Petru Rareş s-a implicat activ în această criză politică, ce a dus în final la dispariţia Ungariei, ca şi în
diverse alte problem e ale Transilvaniei. în 1529 Zâpolya a încheiat o înţelegere cu Petru Rareş prin care domnul
M oldovei se angaja să-i aducă sub ascultare pe saşii din Transilvania, ostili voievodului lor, şi, în schimb va prim i
B istriţa şi Rodna, precum şi confirm area mai vechilor posesiuni ale doinnilor M oldovei în Transilvania, Bistriţa şi
Rodna. O astea m oldoveană i-a învins pe saşii aliaţi cu o parte a nobilim ii m aghiare, care erau partizani ai lui
Ferdinand, în bătălia de la Feldioara (1529), lângă Braşov. Zâpolya, drept m ulţumire, i-a dăruit şi cetatea
Unguraşul. D upă această victorie, totuşi, cetăţile Sibiu, Braşov şi Sighişoara nu doreau să-l recunoască pe Zâpolya
ca rege. Petru Rareş supune atunci Braşovul unui asediu, cucereşte un turn, după care saşii cer pace. Oraşele
săseşti acceptă să-i plătească lui Rareş nişte dări, în urm a campaniei lui victorioase.
Relaţiile lui Rareş cu polonezii au fost marcate de num eroase conflicte. Problem a stăpânirii Pocuţiei era
nerezolvată oficial din vrem ea voievodului Bogdan al Il-lea. în 1530 Petru Rareş intră cu oaste în acest teritoriu şi
ocupă cetăţile şi târgurile mai însem nate, dar, în 1531 oastea poloneză reuşeşte să alunge garnizoanele m oldovene
din Pocuţia. Rareş trece în Polonia sigur de victorie, dar este învins în bătălia de la Obertyn (1531). Bătălia este un
dezastru pentru oastea moldoveană: 3000 de m orţi în luptă şi peste 2000 în cursul retragerii, 20 de boieri
prizonieri, artileria capturată de polonezi şi însuşi domnitorul este rănit. La scurt timp, Rareş a trim is o altă oaste
să ocupe acest teritoriu, fără sorţi de izbândă. D rept represalii, polonezii atacă M oldova în timp de iarnă, în 1532,
ard peste 100 de sate şi răpesc vitele locuitorilor. Oastea dom nitorului reuşeşte apoi să le provoace m ari pierderi.
A u urm at mai mulţi ani năvăliri şi de o parte şi de alta. Conflictul s-a term inat în 1538 când Rareş a încheiat un
tratat de pace cu polonezii prin care a renunţat la Pocuţia.
Petru Rareş a avut în vedere şi o ridicare la lupta antiotomană, aşa cum se poate deduce din evenim entele
prem ergătoare anului 1538. în anul 1535 a încheiat o alianţă cu îm păratul Im periului Habsburgic, devenind vasal
al acestuia. în 1537 el a refuzat să-i trim ită oşteni sultanului într-o luptă îm potriva îm păratului Ferdinand de
Habsburg. D rept urmare, în 1538, sultanul Soliman M agnificul a trimis o oaste de 150000 de luptători îm potriva
lui Petru, la care s-au adăugat 50000 de tătari, vasali ai otomanilor, care au atacat M oldova dinspre răsărit. Rareş a
strâns 60000 de oşteni şi a reuşit să-i învingă pe tătari la Ştefaneşti, silindu-i să treacă înapoi în teritoriile lor. Cu
turcii nu a mai apucat să lupte din cauza refuzului boierilor. Aceştia considerau că rezistenţa nu va avea sorţi de
izbândă şi preferau o înţelegere cu Im periul Otoman. Un alt m otiv pentru care au refuzat să-şi urm eze voievodul a
fost nem ulţum irea faţă de guvernarea autoritară a acestuia şi faţă de sprijinul pe care îl arăta oam enilor simpli.
A rm ata otom ană venise cu un pretendent la domnie. Ştefan, fiul lui Ştefan cel M are, cunoscut apoi cu numele
Ştefan Lăcustă (1538-1540) din cauza invaziei de lăcuste petrecută în perioada dom niei lui. Boierii l-au acceptat
pe acesta ca domnitor, iar Rareş a fugit în Ardeal, la una dintre posesiunile sale, cetatea Ciceului. Cronicile
povestesc că ar fi trecut pe ascuns în Transilvania ajutat de nişte pescari.
Ştefan Lăcustă nu a fost agreat de boieri deoarece a cedat turcilor cetatea Tighina şi teritoriul numit
Bugeac, aflat la M area Neagră, şi s-a înconjurat de o gardă de 500 de ieniceri. în 1540 boierii l-au ucis şi au
ridicat dom nitor pe un anume Com ea, fiu nelegitim al lui Bogdan al IlI-lea. Turcii nu au acceptat să-l recunoască
pe acesta, drept pentru care Petru Rareş a trim is scrisoare sultanului cerând iertare şi voie ca să i se înfăţişeze. La
curtea sultanului, Rareş a făcut daruri scumpe acestuia, familiei lui şi apropiaţilor sultanului, obţinând din nou
tronul. El a prom is să vină să i se închine din trei în trei ani (închinarea presupunea atât prosternarea în faţa
sultanului cât şi aducerea unor daruri îmbelşugate). După ce Petru a ajuns în M oldova, boierii i-au cerut iertare şi
l-au părăsit pe Comea.
în a doua domnie. Petru Rareş a mărit tributul faţă de turci, dar nu s-a mai dus niciodată la Poartă să se
închine sultanului. La revenirea pe tron a decapitat boierii care l-au trădat pe el şi pe cei care l-au ucis pe Ştefan
Lăcustă. A u rămas celebre cuvinte pe care le-ar fi spus boierilor la reluarea domniei: vom f i iarăşi ce am fo s t şi
m ai m ult decât atât. Acestea arată probabil dorinţa sa de a relua lupta antiotomană. O încercare timidă în acest
sens a avut loc în 1542, când Rareş a încheiat un tratat secret cu electorul de Brandenburg, loachim al Il-lea, care
urm ărea să elibereze Buda de sub stăpânire otomană. Doinnitorul i-a oferit acestuia un im portant ajutor financiar,
dar expediţia prinţilor germani nu a avut succes. Rareş a încercat apoi să reia posesiunile din Transilvania pe care
le pierduse la sfârşitul prim ei domnii, dar fără succes. în 1546 s-a îm bolnăvit şi a murit.
Petru Rareş a fost căsătorit de două ori. Prim a soţie, Maria, era dintr-o familie necunoscută istoricilor. Cea
de-a doua. Elena Brancovici, din familia conducătorilor Serbiei, era o femeie educată, care s-a implicat apoi în
treburile domniei când la conducere s-a aflat fiul ei, Iliaş. Din a doua căsătorie, Rareş a avut trei băieţi, dintre care
Iliaş şi Ştefan au ajuns domnitori, şi două fete, Chiajna, căsătorită cu dom nul Ţării Româneşti, M ircea Ciobanul,
şi Ruxandra, căsătorită cu Alexandru Lăpuşneanu. Rareş a avut şi un fiu nelegitim , cu o săsoaică, viitorul
dom nitor lancu Sasul.

60
 Iliaş Rareş (1546-1551), fiul lui Petru Rareş, a trăit o vrem e la Constantinopol ca zălog al tatălui său, aşa
cum cereau turcii în acele timpuri, pentru a evita revolta antiotomană. Ajuns domnitor, i-a îngrozit pe boieri prin
faptele sale imorale (îşi adusese de la Constantinopol cadâne) dar şi prin cruzim e (îl decapitează pe portarul
Sucevei, m utilează boieri). în 1551 a ales să treacă la islam, sperând să obţină o poziţie politică im portantă în
Imperiul Otoman. El a fost făcut paşă de Silistra, dar după doi ani a fost exilat în Siria, m urind în 1562 în
dizgraţie.
Ştefan Rareş (1551-1552), fratele lui Iliaş, a prigonit toate confesiunile neortodoxe, a ucis câţiva boieri
care au încercat să-l înlăture şi a sfârşit prin a fi ucis de boieri.
După m oartea lui Ştefan Rareş s-au creat două partide boiereşti: una îl susţinea la dom nie pe un boier,
Joldea, pe care văduva lui Petru Rareş, doam na Elena dorea să şi-l facă ginere, cealaltă îl susţinea pe Alexandru
Lăpuşneanu. Lăpuşneanu, care venea din Polonia, unde pribegise cu alţi boieri, l-a învins pe Joldea. în anul
urm ător a luat-o în căsătorie pe fiica doam nei Elena şi a lui Petru Rareş, Ruxandra.
A lexandru Lăpuşneanu (1552-1561, 1564-1568), un fiu nelegitim al lui Bogdan al IlI-lea, a venit pe
tron cu ajutorul polonezilor, fiind vasal al regelui Sigismund. La începutul dom niei a avut relaţii bune cu boierii,
i-a eliberat pe toţi cei închişi după m oartea lui Petru Rareş până la el, a rechem at boierii fugari şi le-a înapoiat
moşiile. D upă aceea a ajuns în conflict cu ei pentru că nu le-a respectat integral privilegiile. Unii boieri au
complotat în favoarea fiului cel mic al lui Petru Rareş, Constantin, dar dom nitorul a făcut faţă acestui complot.
Drept urm are, văduva lui Rareş a fost sugrum ată din porunca lui Lăpuşneanu. Lăpuşneanu a schim bat apoi sfatul,
dar tot nu a reuşit să îm piedice uneltirile boierilor, care l-au susţinut pe un pretendent. Despot Eraclid. în urm a
unei lupte de două zile, cu armata lui Despot, alcătuită din trupe finanţate de un nobil polonez, Lăpuşneanu este
învins şi fuge în exil (în insula Rhodos).
Lăpuşneanu a avut relaţii foarte bune cu turcii în prima domnie, de aceea sultanul l-a num it iarăşi domn,
în 1564, după plecarea lui Despot. De altfel el cheltuise 200000 de galbeni pentru a obţine tronul. Boierii îl
susţineau pe un anume Ştefan Tomşa, pe care Lăpuşneanu l-a învins într-o luptă în care oastea sa era alcătuită din
turci şi tătari. Se spune că Tomşa i-a trim is lui Lăpuşneanu o delegaţie pentru a-i spune că ţara nu-1 vrea şi el ar fi
trimis urm ătorul răspuns: de nu mă vrea ţara, eu îi v o ip re dânşii şi de nu mă iubesc eu îi iubescpre dânşii, şi tot
voi merge, ori cu voie ori •fără voie. Tom şa a fugit în Polonia, dar aici a fost ucis îm preună cu boierii M oţoc şi
Spancioc din ordinul regelui polon, conform cererii sultanului. La scurt timp după preluarea domniei, Lăpuşneanu
a ucis un num ăr m are de boieri: doisprezece după un docum ent polonez, şaizeci după cronica m oldo-polonă,
patruzeci şi şapte după cronica lui Grigore Ureche. U n evenim ent demn de m enţionat este m utarea capitalei de la
Suceava la Iaşi, din cauză că fusese grav afectată de un asediu în perioada lui Despot. Letopiseţul lui Ureche
m enţionează că m oartea lui Lăpuşneanu s-ar datora faptului că a fost ucis de soţia sa; unii istorici se îndoiesc de
veridicitatea acestei informaţii. D ocum ente istorice consemnează num ele a 13 copii legitimi şi doi nelegitim i pe
care i-a avut domnitorul. După m oartea sa a urm at fiul lui. Bogdan Lăpuşneanu, într-o scurtă domnie.
D espot Vodă (1561-1563) este un personaj exotic ce a ocupat tronul între cele două domnii ale lui
Lăpuşneanu. N um ele său era lacob Eraclid şi provenea dintr-o familie de condiţie m odestă din insula Creta. El a
ajuns în slujba unui nobil grec după m oartea căruia a m oştenit titlul şi averea acestuia. A plecat apoi în Franţa
unde a urm at cursurile facultăţii de m edicină de la Universitatea din M ontpellier. A luptat în arm ata regelui
Franţei Henric al Il-lea apoi, în urm a uciderii unui fost coleg de facultate, a fugit din Franţa, intrând în slujba
îm păratului Im periului rom ano-germ an, Carol al V-lea. Acesta i-a dat titlul de conte şi i-a recunoscut şi titlurile pe
care le pretindea că le are din familie (între care şi cel de despot, titlu bizantin). A călătorit apoi în Danem arca,
Suedia, Prusia, Polonia. în final a ajuns la curtea lui Lăpuşneanu, unde a pretins că este rudă cu soţia acestuia,
Ruxandra (m am a Ruxandrei, Elena Brancovici, era de origine sârbă). El a obţinut bani şi ajutor m ilitar pentru a
câştiga tronul M oldovei de la un nobil polonez, Albert Laski. A reuşit apoi să obţină recunoaşterea sa de către
sultan ca domnitor.
Prim a m ăsură pe care a luat-o în calitate de dom nitor a fost aceea de a da un edict de toleranţă religioasă
faţă de toate confesiunile protestante (el era luteran), invitându-i în M oldova pe toţi protestanţii persecutaţi în
Europa Occidentală. Despot şi-a propus să elibereze M oldova de vasalitatea otom ană şi să unească M oldova şi
Ţara Rom ânească, oferind ca argument originea latină a locuitorilor celor două state româneşti. A lukt măsuri
pentru dezvoltarea comerţului şi oraşelor şi a bătut m onedă cu chipul său. De asemenea, a înfiinţat prim a şcoala
superioară rom ânească. Şcoala latină de la Cotnari, ce avea rangul de colegiu.
Toate aceste măsuri bune au fost însă um brite de două iniţiative care l-au făcut nepopular în rândul tuturor
locuitorilor: a impus un impozit de un galben pentru fiecare gospodărie şi a nesocotit religia ortodoxă ajungând
până la a lua podoabe şi vase din biserici şi m ănăstiri şi a le topi pentru a obţine metal preţios. Un alt evenim ent a
grăbit căderea Iui, cearta cu protectorul său polonez, Laski. M ai mulţi boieri nemulţumiţi, conduşi de hatm anul

61
Ştefan Tom şa l-au asediat timp de trei luni în cetatea Sucevei. El a fost trădat de m ercenarii care îl apărau şi a
trebuit, în final, să renunţe la rezistenţă. Tom şa l-a ucis printr-o lovitură de buzdugan după ce s-a predat. Deşi
boierii l-au ales pe Tom şa domnitor, sultanul nu l-a recunoscut şi l-a num it pe Alexandru Lăpuşneanu în a doua
domnie.
Bogdan Lăpuşneanu (1568-1572), fiul Iui Alexandru Lăpuşneanu, a m oştenit tronul tatălui său la vârsta
de 15 ani. Conducerea de fapt a avut-o m am a sa, alături de Dimitrie, portarul Sucevei, şi Gavril logofătul. După
m oartea m am ei, în 1570, Bogdan a acceptat şi vasalitatea faţă de Polonia şi s-a înconjurat la curte de nobili
polonezi. A cest lucru i-a deranjat pe turci dar şi pe boieri, care erau nem ulţum iţi şi de luxul exagerat al
domnitorului. Bogdan a fost m azilit de către sultan.
loan V odă cel Cum plit sau Cel Viteaz (1572-1574) era fiu nelegitim al lui Ştefaniţă cu o armeancă. El
făcuse negoţ cu pietre scumpe în insula Rhodos, ajungând bogat şi cu m ulte legături la curtea sultanului. A
cum părat tronul cu 220000 de galbeni. Ca domnitor, a fost foarte iubit de oşteni datorită vorbirii sale
convingătoare şi datorită staturii lui uriaşe şi puterii legendare (se spune că în bătălia de la Cahul a tras singur
după el un tun). De asemenea, şi-a câştigat sim patie în rândul poporului pentru că i-a sprijinit pe micii proprietari
de moşii şi a bătut m onedă de aramă, mai uşor de procurat de către categoriile sociale modeste. în schimb, nu a
fost popular în rândul elitelor pentru că a pedepsit cu deosebită cruzime pe cei care au greşit. Chiar la începutul
dom niei i-a ucis pe câţiva boieri complotişti, unul dintre ei, lonaşco Zbierea, fiind executat chiar în ziua de Paşti.
Unii clerici au fost îngropaţi de vii, iar pe m itropolitul Ghenadie de la N eam ţ l-a ars de viu (era acuzat de
sodomie). Clerul a fost nem ulţumit şi de faptul că m ulte m oşii mănăstireşti au fost confiscate şi date ţăranilor.
El a rămas în istorie în prim ul rând ca un luptător antiotoman. Cauza im ediată a revoltei antiotom ane a
fost cererea sultanului din 1574 de a dubla tributul de la 40000 de galbeni la 80000. Dom nitorul a cerut Sfatului
Ţării să accepte ridicarea la luptă. El a convocat oastea cea mare şi a angajat în slujba sa şi 1200 de m ercenari
cazaci. Sultanul a trim is în M oldova o oaste turcească şi m untenească alături de un pretendent. Petru Şchiopul,
fratele dom nitorului Ţării Româneşti, Alexandru M ircea. loan Vodă a obţinut o strălucită victorie la Jilişte, în
apropiere de Focşani. Dom nitorul a atacat apoi cetatea Brăila, stăpânită de Im periul Otoman, unde a făcut m ăcel
printre turci. A tacurile m oldovenilor au continuat asupra cetăţilor Chilia, Cetatea Albă, Tighina, oraşele fiind
prădate şi arse dar fară a putea fi cucerite fortăreţele lor. Victoriile lui loan V odă au avut m are răsunet la
Constantinopol. Sultanul a trimis o armată de aproxim ativ 60000 de soldaţi la care s-au adăugat tătarii şi un corp
de oaste din Ţara Românească. A rm ata m oldoveană ajungea la 30000 de oşteni şi era dotată cu 110 tunuri.
Dom nitorul l-a trim is la Dunăre pe hatm anul Ierem ia pentru a îm piedica intrarea turcilor în ţară, dar acesta,
cum părat de turci, a trădat şi nu s-a opus armatei invadatoare spunându-i dom nitorului că a ajuns prea târziu. Mai
mult, l-a dezinform at pe dom nitor că oastea inam ică are doar la 10-15000 de oameni.
Lupta cu turcii s-a dat la Cahul, în ziua de 10 iunie 1574. în ajunul luptei, un num ăr mare de boieri au
trădat şi au trecut în tabăra otomană. în timpul luptei de a doua zi au trădat şi alţii, trecând de partea inamicilor.
Boierii trădători au fost puşi de turci în prim a linie astfel că au m urit aproape toţi în luptă. loan vodă a respins de
două ori atacul turcilor, dar la scurt timp a pornit o ploaie mare care a udat praful de puşcă din tabăra
moldovenilor. Din cauză că principalul avantaj al acestora era artileria, după acea ploaie au rămas descoperiţi.
Dom nitorul a dat ordin de retragere, stabilindu-şi apoi tabăra în satul Roşcani, pe vârful unui deal. Turcii nu au
reuşit să cucerească această poziţie, dar m oldovenii nu aveau provizii de apă şi în final au fost nevoiţi să se
predea. Com andantul turc a jurat că va lăsa viaţa celor asediaţi, dacă se predau, dar nu a respectat această
promisiune. M ai mult, domnitorul, care avea dreptul să se prezinte în faţa sultanului să dea explicaţii, a fost ucis
prin surprindere când a intrat în cortul com andantului Ahm ed Paşa. După aceea capul dom nitorului a fost tăiat, iar
corpul, legat de cozile a patru cămile, a fost rupt în bucăţi. Turcii le-au dat voie apoi tătarilor să prade satele
moldovenilor. Ravagiile au fost atât de m ari încât şi după 70 de ani mai erau încă sate pustii între Prut şi Nistru
din cauza acestui eveniment. Faptele lui loan V odă au im presionat contem poranii din întreaga Europă. Despre
acestea au apărut relatări în latină, poloneză, germ ană, italiană, franceză şi rusă.
Petru Şchiopul (1574-1579, 1583-1591) a rămas în istorie ca un dom nitor blând, având raporturi bune cu
boierii şi relaţii paşnice cu statele vecine. Dom nia sa a fost întreruptă de diverşi pretendenţi. Unul dintre ei a fost
Nicoară Potcoavă (domn în noiem brie-decem brie 1577), frate după m am ă al lui loan Vodă cel Cumplit, vestit
pentru vitejia lui ca luptător în rândurile cazacilor (num ele lui venea de la faptul că putea să rupă o potcoavă cu
mâinile). N icoară nu a fost recunoscut de turci şi a fost ucis din ordinul lor în Polonia. lancu Sasul (1579-1582),
un fiu al lui Petru Rareş cu o săsoaică, s-a ciocnit de opoziţia boierilor, care l-au acuzat de imoralitate şi de
lăcomie şi au intervenit pe lângă sultan să-l înlocuiască. Este decapitat în Polonia, ca şi N icoară Potcoavă.
Aron Vodă sau Aron Tiranul (1591-1595), se considera fiu al lui Lăpuşneanu şi a cum părat tronul cu
suma fabuloasă de 1 m ilion de galbeni. El a impus dări grele asupra populaţiei, determ inând răscoale în Orhei şi

62
Soroca. D upă înfrângerea răscoalelor, au urm at execuţii şi confiscări de avere. Aron a rămas în istorie prin tratatul
de aderare la Liga Sfântă, odată cu M ihai Viteazul. Ca şi domnul Ţării Rom âneşti, în 1594 a ucis creditorii din
Iaşi şi apoi a atacat cetăţile turceşti de la graniţă: Tighina, Chilia, Ismail, M ăcinul. M oartea sa a survenit din cauza
principelui Transilvaniei, Sigismund Bâthory, căruia Aron îi depusese jurăm ânt de vasalitate. A cesta l-a acuzat
fără tem ei de infidelitate şi a pus pe căpitanul gărzii, Ştefan Răzvan, să-l ia prizonier şi să-l aducă în Ardeal.
Sigismund a dat ordin să fie otrăvit.
Ştefan Răzvan (1595) a fost ostaş celebru în armata polonă şi căpitanul gărzii personale a lui Aron. Se
ştie că părinţii lui Ştefan Răzvan erau ţigani. El a fost pus domn de către Sigism und Bâthory. Bineînţeles că turcii
nu au dorit să-l recunoască în scaunul de domn, din pricina relaţiilor atât de strânse cu Transilvania, iar boierul
Ierem ia M ovilă, venit cu ajutor polonez, l-a învins în luptă pe Răzvan. El a sfârşit prin a fi ucis ca şi alţi
pretendenţi la dom nie (dar nu decapitat, ci tras în ţeapă).

Secolul al XVII-lea aduce cu sine stingerea dinastiei M uşatinilor: un singur dom nitor al ilustrei familii,
Iliaş Alexandru, s-a aflat pe tron pentru scurt timp (1666-1668). De-a lungul acestui veac doar două familii au mai
reuşit să im pună voievozi ai M oldovei: M ovileştii în prim ele decenii şi Cantem ireştii în ultimele. Restul
dom nitorilor au fost, de regulă, m ari boieri cu ambiţii de conducere sau impuşi de vreuna dintre grupările
boiereşti. Ţara Rom ânească s-a im plicat de m ai m ulte ori în istoria M oldovei în acest secol şi la începutul
următorului. Astfel, în deceniul doi şi trei Radu M ihnea, num it de sultan ca dom n în două rânduri, condusese şi
statul muntean, iar la sfârşitul secolului XVII şi în deceniul I al secolului XVIII patru domnitori au avut legături
strânse cu statul de la sud de Carpaţi: Dum itraşcu Cantacuzino a fost boier din Ţara Românească, Constantin
Cantem ir a fost impus de domnul m untean Şerban Cantacuzino, iar Constantin Duca şi M ihai Racoviţă au fost
impuşi de Constantin Brâncoveanu. C a şi în Ţara Românească, domnii trebuiau recunoscuţi de sultan, drept
pentru care aceştia cotizau sume uriaşe. Deşi im plicarea turcilor în treburile interne ale statului a crescut, trebuie
rem arcat faptul că, de regulă, boierii erau cei care îşi alegeau domnitorii, sultanul a impus doar în câteva rânduri
şeful statului (Radu M ihnea, Gaspar Graţiani, Dum itraşcu Cantacuzino).
Conflictele între domni şi boieri au continuat pe tot parcursul secolului, fără excesele din perioada
anterioară. Ele au atins apogeul în 1671 când o parte a boierilor au pornit o revoltă armată îm potriva lui Gheorghe
Duca, reprim ată sângeros de domn. în a doua jum ătate a secolului XVII devine foarte puternică partida boierilor
Ruseteşti, care ajunge în conflict cu boierii Costineşti în timpul lui Constantin Cantemir. O caracteristică a acestui
secol este creşterea constantă a dărilor populaţiei faţă de domnie: apogeul impozitării este atins de Gheorghe
Duca, dom nitorul care a impus la plată inclusiv boierii şi m ănăstirile şi a recurs la torturi pentru strângerea unor
sume uriaşe.
A ccentuarea dependenţei otom ane s-a sim ţit m ai mult decât în secolul precedent în probleme de politică
externă. D rept consecinţă constatăm o reducere a im plicării dom nitorilor în acţiuni im portante de politică externă;
mai mult, în a doua jum ătate a secolului dom nii rom âni sunt solicitaţi foarte des să participe la campanii militare
ale otom anilor îm potriva polonezilor sau habsburgilor. Cu toate acestea, nu lipsesc alianţele unor dom nitori cu
principii Transilvaniei (Radu M ihnea, Vasile Lupu) şi chiar încercări de revoltă îm potriva turcilor prin
participarea la războaiele antiotomane ale polonezilor (Gaspar Graţiani, Ştefan Petriceicu). Relaţiile cu polonezii
au fost foarte bune la începutul secolului, în vrem ea M ovileştilor, şi apoi, de câte ori un dom nitor avea curajul
realizării unei alianţe antiotomane. Conflictele dintre polonezi şi otomani au fost reluate în deceniul al doilea al
secolului al XVII-lea şi au afectat foarte m ult M oldova deoarece num eroase lupte s-au dus pe teritoriul său, iar
domnitorii m oldoveni, obligaţi de turci, au trim is trupe îm potriva Poloniei.
D intre personalităţile acestui secol se detaşează dom nitorul Vasile Lupu prin lunga sa domnie (25 de ani),
prin dezvoltarea culturală pe care o cunoaşte M oldova în timpul conducerii sale şi prin im plicarea sa activă în
sprijinirea ortodoxiei din întreg spaţiul răsăritean. Un alt domnitor care a lăsat o m oştenire culturală im portantă a
fost M iron Bam ovski, mare ctitor de biserici şi mănăstiri. El este printre puţinii dom nitori care s-a ocupat de
organizarea fiscalităţii în folosul populaţiei şi a adus o perioadă de prosperitate în Moldova. O dom nie mai lungă
şi relativ liniştită a avut şi Constantin Cantemir.
Ierem ia M ovilă (1595-1606, cu întrerupere în 1600) nu a fost un pretendent de os domnesc, ci de sânge
domnesc, adică descendenţa sa din familia dom nitoare era pe linie feminină (era nepot de fiică al lui Petru Rareş).
El era susţinut de polonezi, care încheiaseră în 1533 p acea perpetuă cu Imperiul Otoman. Din cauză că polonezii
erau aliaţi ai turcilor, Ierem ia a fost acceptat de sultan. Ierem ia M ovilă a fost vasal atât al polonezilor cât şi al
turcilor, plătind tribut şi polonezilor, deşi alţi dom nitori vasali ai Poloniei nu au fost obligaţi la astfel de prestaţii
financiare. Dependenţa faţă de Polonia a nem ulţum it atât pe boieri cât şi pe ţărani, întrucât oştenii polonezi
treceau prin M oldova ca prin ţara lor şi o supuneau la tot felul de jafuri. Este una dintre cauzele pentru care boierii

63
 fost de partea lui M ihai V iteazul în 1600. Din punct de vedere cultural, cel mai însem nat evenim ent este
finalizarea lucrărilor la m ănăstirea Suceviţa, ctitorie a boierilor Movileşti. Ieremia a m urit în scaun, de moarte
bună, lucru destul de rar la vrem ea respectivă.
Fratele lui, Sim ion M ovilă (1606-1607) a m urit otrăvit. D upă m oartea celor doi dom ni au rămas în urmă
mai mulţi copii minori de la fiecare şi văduvele dom nilor care doreau să asigure dom nia fiecare pentru copii ei. La
rândul lor, boierii s-au îm părţit în două tabere, una susţinând copiii lui Simion, alta copiii lui Ieremia. Dintre
aceştia, C o n sta n tin M ovilă (1607-1611), fiul lui Ieremia, a avut o dom nie mai lungă, sub tutela m amei sale,
Elisabeta. El a realizat o alianţă antiotom ană cu Radu Şerban, domnul Ţării Româneşti, drept pentru care a fost
înlăturat de turci. El a vrut să se refugieze în Crimeea, dar s-a înecat la trecerea Niprului.
Ş tefan T o m şa (1611-1615, 1621-1623) se dădea drept fiul hatmanului Ştefan Tomşa, care înlăturase pe
Despot vodă. Tom şa era un aventurier: fijsese m ercenar în arm ata franceză şi în armata turcă. El a obţinut
firmanul de domnie de la sultan, dar, pentru a se înscăuna efectiv, a trebuit să lupte cu oastea lui Constantin
M ovilă, care avea ajutor de la polonezi. Tomşa, ajutat de tătari, a fost victorios. El a ucis m ai m ulţi boieri imediat
după preluarea tronului şi a avut raporturi proaste cu boierim ea pe tot parcursul domniei. în 1615 boierii s-au
revoltat îm potriva lui, dar au fost înfrânţi. Drept urm are, dom nitorul a executat 75 dintre ei. Dar în acelaşi an,
doam na Elisabeta M ovilă, reuşeşte să-şi înscăuneze un fiu. A jutată de o oaste poloneză, com andată de un ginere al
ei, nobil polonez, a obţinut victoria îm potriva lui Tomşa. A cesta a scăpat cu viaţă şi a fugit în exil. A mai avut o
dom nie peste 6 ani, lipsită de evenim ente sângeroase.
A lex an d ru M ovilă (1615-1616) a fost înlăturat repede de către turci pentru a pune capăt tulburărilor
determ inate de încercările repetate ale lui Ştefan Tom şa de a relua domnia.
R ad u M ih n ea (1616-1619, 1623-1626) a fost dom n în Ţara Rom ânească şi a fost m utat de sultan în
M oldova pentru a pune capăt instabilităţii politice determ inată de evenim entele povestite m ai sus. El a avut relaţii
bune cu boierii, le-a redat m oşiile confiscate de Tomşa şi le-a trim is turcilor ajutor îm potriva polonezilor (întrucât
relaţiile între cele două puteri se stricaseră). în 1617 a încheiat un tratat de alianţă cu principele Transilvaniei,
Gabriel Bethlen, fagăduindu-şi ajutor reciproc la nevoie. în 1619, când se putea întrevede alt conflict între
polonezi şi otomani. Radu M ihnea a cerut singur să fie m azilit, pretextând o boală de ochi. El a mai avut o a doua
dom nie în M oldova, în care s-a remarcat, ca şi în prima, prin tact şi diplomaţie atât pe plan intern cât şi pe plan
extern. Radu M ihnea a avut două dom nii în Ţara R om ânească şi două în Moldova.
C a s p a r G ra ţia n i (1619-1620) a fost un dom nitor foarte exotic. Era de origine croată şi de confesiune
catolică. El ajunsese traducător la Poarta otomană întrucât cunoştea m ai multe limbi; în ra litate de mare funcţionar
otom an de religie creştină şi-a dorit să ajungă domn în Ţările Române. Graţiani nu cunoştea limba rom ână şi s-a
folosit de un traducător în perioada domniei. Deşi a fost pus de sultan ca om de încredere al turcilor, el s-a aliat cu
polonezii într-o revoltă antiotomană. Oştile turco-tătare i-au învins, iar domnitorul, fiagar, a fost ucis de boierii
care îl însoţeau.
M iro n B arn ovski (1626-1629), rudă depărtată a M ovileştilor, a avut o domnie scurtă dar plină de
realizări pe plan intern. El a reorganizat plata impozitelor, pentru a uşura gospodăriile ţărăneşti de birurile foarte
grele din timpul celorlalţi dom nitori, a reorganizat curtenii, cancelaria dom nească şi a avut o activitate legislativă
foarte bogată. Aceste m ăsuri au dus la revenirea unei perioade de prosperitate în istoria M oldovei (ţara fiisese
foarte distrusă de războaiele turco-poloneze ale ultim ilor ani). Barnovski a ctitorit multe biserici şi mănăstiri şi era
cunoscut ca un om foarte credincios. Politica sa externă a fost de asemenea benefică ţării. El a avut relaţii bune cu
tătarii, fiind prieten cu una dintre căpeteniile acestora; astfel a evitat şi năvălirile tătare în M oldova. M iron
Barnovski a avut relaţii foarte bune cu polonezii, ceea ce l-a făcut însă suspect în ochii turcilor. M otivul mazilirii a
fost refuzul domnitorului de a m ări tributul cu o sumă m ică de bani pentru ca turcii să nu capete asem enea obicei,
aşa cum a spus acesta în Sfatul Domnesc.
După plecarea din dom nie s-a retras în Polonia, unde şi-a cum părat o moşie. în 1633 boierii l-au propus
iarăşi domn, dar până să se înfăţişeze în faţa sultanului pentru firman, m ai mulţi inamici ai săi l-au convins pe
conducătorul otoman că e vândut polonezilor. Astfel, în loc să prim ească dom nia a fost executat, sub acuzaţia că a
încercat să-l răstoarne din dom nie pe A lex an d ru C oconul (1629-1630), fiul lui Radu M ihnea, fapt real de altfel.
Principalul instigator îm potriva sa a fost vornicul Lupu, viitorul doirm Vasile Lupu. Lupu a mai contribuit, prin
intrigile lui la înlăturarea altor doi domnitori: M oise M ovilă (1630-1631, 1633-1634) şi A lex a n d ru Iliaş (1631-
1633).
V asile L u p u (1634-1659), pe numele său adevărat Lupu Coci, a avut o domnie foarte lungă, comparativ
cu înaintaşii şi urmaşii săi imediaţi. El pretindea că este descendent din Aron Vodă, dar, de fapt provenea dintr-o
familie aromână din Albania. Tatăl său a fost mare dregător sub Aron Vodă şi M ihai Viteazul. După ce a uneltit
căderea mai m ultor dom nitori, a obţinut tronul direct de la sultan, nefiind ales de boieri. Se considera urmaş al

64
 îm păraţilor bizantini, de aceea şi-a luat num ele de Vasile (Vasilios în limba greacă înseam nă împărat) şi a pus să
fie încoronat cu o coroană îm părătească (coroana regală era deschisă, iar cea îm părătească era închisă).
A dm inistraţia sa a fost foarte eficientă şi benefică pentru toate categoriile sociale. A avut o atitudine
paşnică faţă de boieri (doar la doi boieri m ărunţi le-a tăiat nasul, iar câtorva urechile). A chemat înapoi boierii
fugiţi în Polonia şi le-a restituit moşiile, câtorva le-a dat şi dregătorii. A atras de partea sa şi boierim ea m ică şi
mijlocie, răsplătind-o prin dregătorii şi danii. La suirea pe tron a destituit dregătorii acuzaţi că au sărăcit ţăranii, în
timp însă şi dările sale au crescut foarte mult. De asemenea, a acordat scutiri fiscale pe 10 ani pentru populaţia din
Transilvania care se stabilea în M oldova, m ăsură ce a avut m are succes. A adoptat măsuri îm potriva hoţilor, care
se înm ulţiseră excesiv în tim pul ultim ilor domni. El a avut o contribuţie im portantă la m odernizarea M oldovei: a
refăcut curtea dom nească din Iaşi şi pe cea din Suceava şi a exclus îngenuncherea în faţa dom nitorului în
cerem onialul de curte.
Cea mai im portantă activitate a lui Vasile Lupu a fost cea culturală. în calitate de urm aş al îm păraţilor
bizantini, aşa cum îi plăcea să-şi spună, a considerat ca principală datorie a sa protejarea ortodoxiei. Toate
bisericile şi m ănăstirile cu oarecare însem nătate din ţară au prim it danii, a ctitorit peste 30 de edificii între care
m ănăstirile Trei Ierarhi şi Golia din Iaşi. Tot el a adus m oaştele Sfintei Paraschiva la Iaşi. A ctivitatea sa de
protector al ortodoxiei a fost la fel de im portantă şi peste hotare: a ajutat cu bani Patriarhia din Constantinopol, a
achitat datoriile Patriarhiei din Ierusalim, a plătit dările m ănăstirilor de la Athos către sultan, a finanţat biserici din
Balcani, din Liov, din Kiev şi din Veneţia. El s-a im plicat în viaţa lumii ortodoxe şi altfel decât financiar. Astfel, a
impus doi patriarhi în Alexandria, iar un fost patriarh al Ierusalim ului a fost adus stareţ al m ănăstirii Trei Ierarhi.
D ar cel mai important evenim ent organizat de el a fost Sinodul ecumenic ortodox de la Iaşi din 1642. Aici a fost
adoptat catehismul ortodox al m itropolitului Kievului, Petru M ovilă.
Vasile Lupu a introdus tiparul în M oldova, instalând la Trei Ierarhi o tipografie adusă de la Kiev, cu
ajutorul căreia s-a tipărit în 1643 vestita Cazanie a lui Varlaam. Tot el a organizat o şcoală de tip colegiu în care
se studia în limbile greacă şi slavonă (la început şi în latină).
Politica externă a lui Vasile Lupu a fost caracterizată de foarte bunele raporturi cu Imperiul Otoman.
Dom nitorul şi-a îndeplinit obligaţiile m ilitare faţă de turci, i-a înştiinţat de tot ceea ce se întâm pla în statele
vecine, iar turcii nu au crescut tributul şi nici nu au sporit alte dări. Relaţiile cu Ţara Rom ânească au fost
încordate, aşa cum am arătat în prezentarea dom niei lui M atei Basarab. Relaţiile cu Transilvania au fost destul de
reci deoarece principii Transilvaniei Gheorghe Răkoczi I şi Gheorghe Râkoczi al Il-lea au fost aliaţi ai lui M atei
Basarab. Totuşi, în 1636 a încheiat un tratat de alianţă cu Gheorghe Râkoczi I.
Relaţii bune a avut cu polonezii şi apoi cu rivalii acestora, cazacii, populaţie din graniţele poloneze.
Cazacii au organizat o revoltă sub conducerea Iui Bogdan Hm elniţki, ce a zguduit statul polonez. Vasile Lupu i-a
sprijinit m ilitar pe aliaţii săi polonezi, în 1650, într-o luptă în care cazacii au fost înfrânţi. în 1651, cazacii au
câştigat şi au trecut în M oldova unde au pustiit teritoriul, făcând ravagii asemenea tătarilor. Ei l-au obligat pe
domnul M oldovei să-şi căsătorească o fiică, Ruxandra, după fiul lui Hm elniţki, Timuş, ceea ce el refuzase până
atunci. A ceastă relaţie i-a adus duşm ănii din partea tuturor vecinilor: turcii îi urau pe cazaci pentru că le atacau
periodic hotarele. M atei Basarab se tem ea ca Vasile Lupu să nu-1 atace cu ajutorul cazacilor, principele
Transilvaniei a fost ofensat că Vasile îi prom isese căsătoria Ruxandrei cu fratele său şi nu se ţinuse de cuvânt.
Căderea lui Vasile Lupu s-a datorat atât răcirii relaţiilor cu vecinii cât şi creşterii nem ulţum irii boierilor
faţă de domnitor, care ajunsese să-i favorizeze pe greci şi să com ită mai multe acte de imoralitate. în 1653,
logofătul Gheorghe Ştefan a pregătit o revoltă, beneficiind de sprijinul trupelor trim ise de principele Transilvaniei
şi de dom nitorul Ţării Româneşti. Gheorghe Ştefan este înfrânt iniţial, datorită ajutorului primit de Vasile de la
cazaci. Dom nul M oldovei trece în Ţara Rom ânească pentru a se răzbuna pe M atei Basarab, dar este învins în
bătălia de la Finta. Gheorghe Ştefan s-a reorganizat şi a pornit iarăşi lupta. Ginerele lui Lupu, Timuş, a sosit cu
9000 de cazaci şi a ocupat Suceava, dar Gheorghe Ştefan l-a asediat aici cu ajutor prim it din Transilvania şi
Polonia. După trei luni, rămaşi fără provizii, cazacii s-au predat. Timuş a m urit la câteva zile, din cauza unei răni
făcută în tim pul asediului. Vasile Lupu a plecat în exil, la tătarii din Crimeea, care l-au predat sultanului. El a fost
închis într-o fortăreaţă şi apoi într-un palat al său la Constantinopol, având o situaţie foarte bună pentru un
prizonier. în 1660 a fost eliberat, dar în 1661 a murit.
G h eo rg h e Ş tefan (1653-1658) a fost recunoscut de sultan ca dom n pentru că otomanii erau ocupaţi cu un
război contra veneţienilor. Dom nia lui a fost liniştită pe plan intern şi m arcată de evenimente pe plan extern.
Gheorghe Ştefan i-a ajutat pe polonezi în războiul contra cazacilor şi a încheiat un tratat cu Rusia, prim ul de acest
fel în istoria Ţărilor Române. El a fost m azilit de turci după o campanie militară de sprijinire a principelui
Transilvaniei într-o luptă în Polonia. A fugit în străinătate şi a trăit în mai m ulte ţări din occident şi în Rusia.

65
 _ După o scurtă dom nie a lui Gheorghe Ghica (1658-1659) a urm at Ştefăniţă Lupu (1659-1661), fiul lui
Vasile Lupu. El a confiscat mai m ulte moşii boiereşti, a pedepsit o seamă de boieri (între altele i-a tăiat nasul
spătarului Nicolae M ilescu) şi a impus dări mari asupra populaţiei într-o perioadă de foamete datorată unei invazii
de lăcuste. Poporul i-a mai spus şi Papură Vodă pentru că oam enii ajunseseră să m ănânce pâine de papură. Boierii
îl considerau prea petrecăreţ şi imoral. Ştefăniţă a m urit într-o cam panie pe N istru unde îi ajuta pe turci la
construirea unei cetăţi. Boierii din partida zisă a Ruseteştilor l-au ales apoi dom nitor pe un boier bătrân, blând şi
fară copii, Eustatie Dabija (1661-1665) care a participat la cam paniile otom ane îm potriva Im periului Habsburgic
din Ungaria superioară. El a m urit de bătrâneţe, fapt mai rar întâlnit în acest secol. Trebuie consem nat şi Iliaş
A lexandru (1666-1668), ultim ul descendent al m uşatinilor, pe linia lui Alexandru Lăpuşneanu. El a rămas în
m em oria contem poranilor prin bunătatea sa nem aivăzută care îl făcea să achite datoriile oam enilor sărmani aduşi
în divanul domnesc pentru că nu şi le puteau plăti. Iliaş fusese crescut la Istanbul şi nu ştia româneşte.
G heorghe Duca (1665-1666, 1668-1672, 1678-1683) era de origine grec, dar venise în ţară din copilărie.
A fost copil de casă al lui Vasile Lupu, care l-a prom ovat apoi în dregătorii. A fost sprijinit de boierii Ruseteşti
pentru a lua domnia. în a doua dom nie. Duca s-a înconjurat de creditorii greci şi evrei care au prim it dregătorii,
de aceea unii boierii s-au revoltat, provocând o răscoală în Orhei, Soroca şi Lăpuş. Răsculaţii au venit la Iaşi şi au
ucis grecii întâlniţi aici. D atorită neînţelegerilor dintre cei doi boieri conducători ai revoltei, aceasta n-a avut
succes. A urm at o represiune sângeroasă a participanţilor. M ai m ulte pâri ale boierilor şi nem ulţum irea sultanului
faţă de represiune a dus la m azilirea lui Duca în 1672. în a treia sa domnie, lăcomia Iui Duca a atins apogeul,
ajungând să sărăcească prin dările sale locuitorii din toate categoriile sociale. El a pus la plata dărilor şi boierii şi
m ănăstirile, iar cine nu plătea era bătut şi chinuit prin tot felul de torturi nem aiauzite până atunci la domnii
moldoveni. Oamenii erau nevoiţi să vândă tot ce aveau pentru a plăti dările şi tot nu reuşeau şi în final mulţi
ajungeau la închisoare. în politica externă s-a rem arcat ca un abil diplomat, fiind de folos turcilor în m ulte
negocieri, cum a fost o pace cu ruşii din 1681. Sultanul l-a numit, drept recom pensă, hatm an al Ucrainei. în 1683
a luat parte la asediul Vienei, dar, ca şi domnul Ţării Rom âneşti, a încercat să-i ajute pe creştini prin informaţii
vitale şi nu s-a implicat m ilitar în niciun fel.
în 1683, pe când se întorcea de la Viena, Duca a fost luat prizonier de un aliat polonez al boierului
Petriceicu, ce încerca să ia tronul Moldovei. Se spune că trecând printr-un sat a înnoptat la o gospodărie şi a cerut
să bea puţin lapte, iar gazda i-a spus, fară să ştie cine este: N -avem lapte să-ţi dăm că a m âncat D uca Vodă vacile
din ţară, mânca-l-ar viermii iadului cei neadormiţi. Dom nul ar fi început atunci să plângă. El a m urit în 1685,
prizonier în Polonia.
Ştefan Petriceicu (1672-1674) a fost un dom nitor fară prea m are autoritate. El a rămas în istorie printr-o
faptă a sa curajoasă, de revoltă antiotomană. în 1673, când turcii se aflau în război cu polonezii pentru cetatea
Hotin, Petriceicu a fost trim is de sultan să se alăture trupelor otomane. Domnul M oldovei s-a alăturat însă
polonezilor; bătălia fiind pierdută, Ştefan Petriceicu a rămas în Polonia.
Dum itraşcu Cantacuzino (1684-1685), care a urm at după a treia domnie a lui Duca, era boier din Ţara
Rom ânească, plecat de acolo după ce s-a certat cu unchiul său, postelnicul Constantin Cantacuzino. El a fost
num it de turci dom nitor al M oldovei fară acceptul boierilor. Dum itraşcu Cantacuzino a continuat excesele fiscale
ale lui Duca şi a adăugat la acestea o lipsă de moralitate care i-a scandalizat pe boieri; protestele boierilor l-au
determ inat pe sultan să-l înlăture rapid.
A urm at o perioadă de 26 de ani pe care istoricii au num it-o epoca fa m iliei Cantemir deoarece 16 ani din
răstim pul 1685-1711 s-au aflat la putere boierii Cantemireşti.
Constantin Cantem ir (1685-1693) reprezintă un caz unic în istoria Ţărilor Române al unui dom nitor
provenit dintr-o familie de ţărani. El a îm brăţişat de tânăr cariera armelor, servind m ulţi ani în arm ata polonă,
întors în ţară, a ocupat dregătorii militare. Cantem ir a fost sprijinit de domnul Ţării Româneşti, Şerban
Cantacuzino, spre a obţine tronul, fiind un ascultător fidel al sfaturilor acestuia. El a ajuns dom n la vârsta de 73 de
ani şi s-a remarcat prin spiritul său practic şi firea sa simplă. Constantin Cantemir, tatăl unuia dintre cei mai mari
oam eni de cultură români (Dim itrie Cantemir), era lipsit total de învăţătură: nu ştia nici să scrie nici să citească,
putea doar să-şi semneze numele. în schimb, domnitorul a acordat un rol important educaţiei fiilor săi, Antioh şi
Dimitrie, cărora le-a adus profesori vestiţi, între care ierom onahul grec Ierem ia Cacavela, care studiase în mai
m ulte ţări occidentale.
în timpul dom niei lui Constantin Cantem ir au existat două partide boiereşti aflate în conflict: familia
Ruseteştilor (sau Cupăreştilor) şi fam ilia Costineştilor. M arele vornic (şeful curţii domneşti) Velicico Costin a pus
la cale înlăturarea domnitorului. Acesta, aflând de complot, a dat ordin să fie executat atât Velicico dar şi fratele
acestuia, cronicarul M iron Costin, care nu avea niciun amestec în trădare. Ulterior domnitorul a regretat graba sa
în luarea acestei decizii care a curm at viaţa cronicarului exact în ziua în care se pregătea să-şi înm orm ânteze soţia.

66
 Cantem ir s-a rem arcat în politica sa externă prin fidelitatea faţă de turci. La vremea respectivă otom anii se
aflau în conflicte frecvente cu polonezii, multe dintre ele desfaşurându-se pe teritoriul M oldovei, iar Cantem ir i-a
sprijinit m ilitar pe otomani. Fii săi, Antioh şi Dimitrie, au fost pe rând ostateci la Poartă, astfel că nu a fost
posibilă o ridicare a domnitorului contra turcilor. în 1686 şi 1691 s-au consum at episoade m em orabile ale acestor
războaie: regele polonez loan Sobieski a invadat M oldova conducând personal armata. în 1691 el a asediat cetatea
Neam ţului, care era apărată doar de câţiva oşteni, care au reuşit timp de patru zile să reziste atacului polonez.
După m oartea lui Constantin Cantemir, domnul Ţării Rom âneşti, Constantin Brâncoveanu, s-a am estecat
în num irea dom nilor M oldovei în m ai multe rânduri, susţinând oam eni de încredere ai săi. Constantin Duca şi
M ihai Racoviţă şi înlăturându-i pe Dim itrie şi Antioh Cantemir. B râncoveanu a fost un duşm an neîm păcat al
Cantemireştilor, considerând-i nedemni de domnie datorită originii lor modeste; de asemenea, el dorea să aibă
influenţă în conducerea M oldovei. Antioh a încercat o îm păcare cu el, cerând în căsătorie o fiică a domnului
muntean, dar acesta a refuzat.
Antioh Cantem ir (1695-1700, 1705-1707) a rămas în m em oria cronicarilor ca un dom nitor foarte cinstit,
drept la judecată şi bun ostaş. în prim a domnie a încercat o reform ă fiscală, impunând dări asupra tuturor
categoriilor sociale, inclusiv asupra boierilor, pentru a uşura povara de pe um erii m ajorităţii. D ar curând după
aceea a fost mazilit de turci, datorită intervenţiei lui Brâncoveanu. în a doua domnie a impus dări foarte grele
pentru că avea nevoie de bani să plătească datoria contractată pentru cum părarea domniei.
Constantin Duca (1693-1695, 1700-1703) era ginerele lui Brâncoveanu. Domnia lui s-a rem arcat prin
fiscalitate excesivă. A fost înlăturat de turci din ambele domnii şi în final a pierdut şi sprijinul lui Brâncoveanu
(între timp fiica sa murise şi nu îl m ai lega nimic de Duca). M ihai Racoviţă (1703-1705, 1707-1709) a fost pus
iniţial dom n de o adunare de boieri munteni şi m oldoveni de la Constantinopol, care i-a inspirat lui Dimitrie
C antem ir opera sa Istoria ieroglifică. După el a urm at prim a dom nie, foarte scurtă, a lui Nicole M avrocordat
(1709-1710).
Dim itrie Cantem ir (1693, 1710-1711) a fost prim ul cărturar rom ân de talie europeană. El şi-a desăvârşit
învăţătura prim ită în M oldova la Academ ia Patriarhiei de la Constantinopol. Cunoştea limbile turcă, arabă,
persană, greacă, latină şi slavonă. El a scris iniţial lucrări de logică şi filozofie. Prim a sa operă importantă.
D ivanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea (1697) a părut atât în rom âneşte cât şi în greceşte. A urm at Imaginea
ştiinţei sacre şi Prescurtare a sistem ului logicii generale, am bele scrise în latină. în palatul său de pe malul
Bosforului a strâns o colecţie de stampe, m anuscrise şi cărţi veci. A ici a scris prim a lucrare teoretică despre istoria
m uzicii turceşti, creând şi prim ul sistem de note pentru m uzica laică turcă. Cea m ai im portantă lucrare a sa. Istoria
creşterii şi descreşterii Im periului Otoman (1714-1716), publicată în lim ba latină (1714-1716) a fost scrisă pe
când se afla în exil în Rusia. Este prim a istorie a Imperiului Otom an şi a rămas mai m ult de un secol cea mai
im portantă lucrare pe acest subiect. în 1714 a devenit m em bru al Academ iei din Berlin, fiind prim ul rom ân cu o
astfel de distincţie ştiinţifică.
Dim itrie Cantem ir a fost ales domn, de către boieri, prim a dată, în 1693, dar nu a fost recunoscut de
sultan. A ajuns apoi dom n datorită prieteniei sale cu unii dintre înalţii demnitari turci şi cu hanul tătarilor. Ca
domnitor, s-a remarcat pe plan intern prin reducerea fiscalităţii, iar pe plan extern prin încheierea tratatului cu
ţarul Rusiei, Petru I şi prin ridicarea la lupta antiotomană. în 1711, după înfrângerea suferită alături de moldoveni
şi ruşi în bătălia de la Stănileşti, a plecat în exil în Rusia. Aici a fost unul dintre oamenii de încredere ai ţarului,
specialist în probleme orientale. A m urit în 1723, la vârsta de 50 de ani. Fiul său, Antioh a ajuns un vestit poet rus.

67
 Transilvania în secolele XII-XVII:
scurtă istorie politică a voievodatului şi principatului
Pentru a înţelege istoria m edievală şi m odernă a Transilvaniei este im portant să facem urm ătoarea
distincţie: Transilvania a fost când provincie a altor state, când stat. D in secolul XII până în 1541 Transilvania a
fost o provincie a Ungariei, dar cu statut autonom (deoarece avea organism e proprii de conducere: voievodul,
num it de regele Ungariei, şi Dieta, alcătuită din reprezentanţii naţiunilor privilegiate). Doar în perioada 1541-1699
Transilvania este un stat aparte, chiar dacă vasal Imperiului Otom an până în 1688 şi vasal Imperiului Habsburgic
în urm ătorii 11 ani. La conducere Transilvaniei se aflau principele şi Dieta, de aceea această perioadă s-a num it
cea a principatului. Din 1699, Transilvania îşi pierde din nou entitatea statală, devenind provincie a Imperiului
Habsburgic, stat care în 1867 va prim i num ele de Austro-Ungaria. Până în 1867 Transilvania ca provincie
habsburgică îşi păstrează autonom ia deoarece are organism e proprii de conducere (Dieta şi inclusiv titlul de
principe, dar acest titlu este preluat de împărat, care devine M are Principe al Transilvaniei). în 1867 Transilvaniei
i se suprim ă autonom ia (adică nu mai are D ietă şi nici titlul onorific de principe) şi devine parte a provinciei
autonom e Ungaria, trim iţându-şi reprezentanţii în Parlamentul de la Budapesta.
D in Evul M ediu până în 1863 conducerea politică a Transilvaniei la nivel local şi central a fost în m âna
naţiunilor privilegiate: nobilii (din 1366 aproape exclusiv maghiari), saşii şi secuii; rom ânii au fost o naţiune fără
drepturi politice. în 1863 s-a introdus votul cenzitar, ceea ce a dus la desfiinţarea de facto a naţiunilor privilegiate.
După această dată, teoretic, la viaţa politică a Transilvaniei pot participa şi rom ânii cu stare m aterială bună. în
realitate însă, până în 1905, partidele politice rom âneşti din Transilvania au boicotat participarea la viaţa politică,
refuzând să candideze în alegeri ca protest la suprim area autonom iei Transilvaniei dar şi din cauza legii electorale.
Legea electorală a Ungariei prevedea un cens ridicat pentru Transilvania şi le distrugea şansele rom ânilor,
com unitate cu venituri în general scăzute, de a putea trim ite un num ăr sem nificativ de reprezentanţi în
Parlam entul de la Budapesta. A ceasta tactică a neparticipării rom ânilor la viaţa politică s-a num it pasivism şi a
fost înlocuită cu activismul abia după 1905.

Transilvania în perioada voievodatului (secolul XII -1541)

Transilvania apare ca entitate politică distinctă în cadrul regatului U ngariei "pentru prim a oară în anul
1111, când este m enţionat într-un docum ent m aghiar primul conducător al acesteia, M ercurius. El poartă titlul de
principe al Transilvaniei {Mercurius princeps Ultrasylvanus), ceea ce dem onstrează faptul că regele Ungariei a
încercat să im pună aici o formă de conducere tipică feudalităţii apusene, principatul. Urm ătorul conducător al
Transilvaniei este m enţionat de docum ente abia în 1176, num ele său fiind Leustachius, iar titlul pe care îl poartă
este cel de voievod, aşa cum se vor intitula apoi toţi conducătorii Transilvaniei în perioada stăpânirii de către
regatul Ungariei. Istoricii au considerat că renunţarea la titulatura de principe şi înlocuirea ei cu cea de voievod
sem nifică im punerea tradiţiei politice locale a rom ânilor în faţa celei occidentale: regii maghiari au adoptat pentru
conducerea acestei entităţi politice cea m ai im portantă instituţie locală, voievodatul, probabil din cauză că
principatul nu a reuşit să devină o realitate şi în conştiinţa locuitorilor Transilvaniei.

Grupuri etnice si elite politice ale Transilvaniei

O particularitate a Transilvaniei, faţă de Ţara Rom ânească şi M oldova, o constituie faptul că aici teritoriul
nu este unitar din punct de vedere al adm inistraţiei locale: diversele com unităţi etnice sau religioase (maghiarii,
saşii, secuii, românii, cumanii, membrii ordinelor cavalereşti etc.) au trăit după drepturi şi privilegii deosebite.
Acest fapt face ca fiecare com unitate să aibă o istorie a sa proprie în cadrul regatului Transilvaniei. O altă
particularitate este aceea că nu doar fiecare etnie are propria sa organizare, dar şi în cadrul aceleiaşi etnii există
privilegii şi obligaţii distincte, în funcţie de m om entul în care acestea au fost stabilite.
N obilii m aghiari sunt cei care au prioritate în conducerea politică a Transilvaniei, ca stăpâni ai
teritoriului care s-au impus pe calea armelor. Regele Ungariei era, iniţial, cel mai mare proprietar din
Transilvania. După cucerirea acestui teritoriu de către statul maghiar, regele Ungariei devine teoretic proprietarul
întregului păm ânt al ţării, iar în m od practic toate păm ânturile neocupate de nobili sau biserica catolică fac parte
din domeniul regal. De asemenea, orice teritoriu ocupat prin puterea annelor intră tot în proprietatea regelui. Din
acest întins dom eniu regal, regele dăruia moşii unor supuşi nobili sau clerului, de aceea proprietatea regală s-a
redus foarte mult în timp. Veniturile regelui erau sporite, pe lângă ceea ce se obţinea de pe domeniile coroanei, de
aşa-num itele regaliene: văm ile de la intrarea şi ieşirea din ţară, văm ile târgurilor, taxele de depozit, veniturile

68
° jo b ţin u te din mine şi saline, contribuţii plătite de oraşe, im pozite plătite de negustori etc. N obilii erau, de
asemenea, obligaţi să-l găzduiască pe rege şi suita acestuia când trecea printr-un teritoriu. în secolul al X ll-lea,
proprietatea regală era mai însem nată decât cea nobiliară laică şi bisericească: dom eniul regal dintr-un teritoriu era
condus de reprezentanţi ai regelui care îşi aveau sediul într-o cetate sau, unde lipsea o fortificaţie, într-o curte
{curia), un fel de conac. Conducerea curţii o avea un comite curial. în cadrul com itatului regal şi m ai ales pe
dom eniile regale trăia o categorie de oameni care formau un fel de oaste, alcătuită din oamenii cetăţii {castrenses),
slujitorii regelui (servientes regis), cavalerii (milites) şi micii nobili.
Stăpânii domeniilor feudale sunt atât nobili laici cât şi reprezentanţi ai clerului, care fac parte şi ei din
rândul nobilimii: episcopi şi abaţi (conducătorii mănăstirilor). Proprietatea nobiliară a fost creată pe două căi: fie
prin danii regale, fie prin răpirea păm ântului obştilor săteşti rom âneşti de către feudalii nou veniţi sau de către cei
desprinşi din sânul obştilor. în a doua jum ătate a secolului XII se form ează o nobilim e laică şi ecleziastică destul
de puternică pentru a se îm potrivi puterii regale. Feudalii îşi construiesc curţi nobiliare care de m ulte ori sunt
întărite cu ziduri. Unii dintre ei ajung chiar să ocupe moşii ale regelui, ori prim esc de la regi dreptul de a strânge
dările regale de pe anum ite pământuri. M arii nobili îşi creează şi un sistem de oameni de încredere, numiţi
fam iliari, care corespund vasalilor din Europa Occidentală. La începutul secolului XIII se înregistrează revolte ale
m icii nobilim i îm potriva privilegiilor şi abuzurilor m arilor nobili. D rept urm are, regele Andrei al Il-lea (1205-
1235) emite un document, num it apoi Bula de aur (1222), care conferă nobilim ii mici aceleaşi drepturi ca şi marii
nobilimi: să nu plătească dări, să poată face danii din propriile păm ânturi (până atunci m ica nobilim e putea să lase
m oştenire pământul, dar nu să-l dăruiască), fetele prim esc drept de m oştenire (până atunci, în lipsa m oştenitorilor
de sex masculin, păm ântul unui mic nobil revenea regelui), m oşiile nu pot fi confiscate, nu pot fi dăruite m oşii
oam enilor din afara regatului, dregătoriile pot fi obţinute doar de nobili. La începutul secolului XIV, în contextul
luptelor pentru tronul maghiar, m area nobilim e din Transilvania a ajuns la apogeul puterii sale: com itatele regale
au ajuns în stăpânirea ei, păm ântul cetăţilor regale a fost cotropit, unele regaliene (vămile târgurilor, taxele de
depozit) au fost însuşite de nobili, oastea regală, form ată din slujitori, a trebuit să se integreze steagurilor
nobiliare. Regele Carol Robert a reuşit să reducă puterea m arilor feudali, a redobândit domeniile regale uzurpate
şi dom eniile unor cetăţi.
Ca şi în Europa Occidentală, şi în Ungaria şi Transilvania nobilim ea formează o ierarhie feudală. în vârful
ierarhiei se aflau fruntaşii adică baronii (nobilii stăpâni pe dom enii foarte întinse), com iţii (conducătorii
com itatelor) şi clerul în a lt iar vasalii acestora se num eau nobili. Toţi aceştia aveau urm ătoarele privilegii: libertate
personală deplină, erau supuşi direct regelui (dregătorii regali nu aveau nicio atribuţie pe păm ânturile lor), nu
plăteau taxe şi impozite, aveau drept de judecată a supuşilor lor, puteau strânge oaste, participau la conducerea
statului, ţăranii de pe moşiile lor erau scutiţi de a plăti dări la stat (dar aceştia plăteau dări feudalului) şi uneori de
a participa la oaste. N obilim ea m ijlocie era alcătuită din nobili ce stăpâneau între 5 şi 10 sate, care aveau vasali,
iar nobilim ea m ică poseda m ici proprietăţi (până la 3-4 sate), dar nu avea vasali. Nobilim ea m ică ducea o viaţă
m odestă în com itat şi era foarte conservatoare. Exista şi o nobilim e m ică ce avea o singură sesie (bucată de
păm ânt) care îşi lucra singură păm ântul, dar se bucura de anumite privilegii. Vasalii m arilor nobili se num eau
fa m ilia ri şi îndeplineau anum ite obligaţii: exercitau fie slujbe cu un caracter m ilitar (făceau parte din steagul
seniorului sau apărau cetatea acestuia), fie slujbe cu un caracter civil la curtea seniorului (erau majordom i, juzi,
dieci). Unii dintre familiari au ajuns în pătura nobilim ii iar alţii în cea a ţărănim ii libere. în timpul regelui Ludovic
de Anjou se creează o pătură num ită noua nobilime, ridicată din rândul nobilim ii mici şi mijlocii dar are loc şi un
proces de înnobilare a ţărănim ii libere, a cnezilor rom âni şi a unei părţi a saşilor şi secuilor. în 1342 s-a introdus
dreptul de judecată al stăpânului feudal asupra iobagilor. în 1351 regele Ludovic a dat un decret prin care a
acordat egalitate în drepturi tuturor nobililor. în secolul XIV proprietatea regală reprezenta 15,3% din proprietatea
funciară a voievodatului Transilvaniei, biserica stăpânea 12,1%, m arii feudali deţineau 33,3% iar feudalii mici şi
m ijlocii 39,3%. în secolul urm ător proprietatea aristocraţiei s-a dublat, iar cea a regelui s-a redus cu o treime.
A ceste m utaţii s-au produs m ai ales în tim pul domniei regelui Sigism und de Luxemburg, care a fost dom inat de
m area aristocraţie. Cele mai im portante familii nobiliare au fost: Szechy, Bâthory, Lâckfy, Drâgfy, Orszâg,
Teleki, Csâki, Erdely, Jako, W as, Kân, Apafy.
Unităţile adm inistrativ teritoriale în care îşi exercitau puterea nobilii se num eau comitate. La începuturile
cuceririi m aghiare doar unităţile teritorial-adm inistrative subordonate regelui purtau acest nume. Din secolul XIII
com itatele regale s-au destrămat datorită daniilor pe care regii le-au făcut m arilor feudali, astfel că aceştia
acaparează puterea politică în comitate. Com itatele s-au dezvoltat în jurul unor cetăţi, dar nu toate cetăţilor au
dezvoltat în jurul lor comitate, aşa cum se putea întâm pla ca într-un com itat să existe mai multe cetăţi. în timp,
unele cetăţi au fost dăruite de regi nobililor, îm preună cu domeniile ce le aparţineau. Comitatele au fost aşezate pe
cursul râurilor; unele dintre ele au fost organizate pornind de la teritoriul districtelor româneşti. Ele aveau rol

69
° ° j politico-adm inistrativ, juridic, economic şi fiscal. Corniţele şi dregătorii care i se subordonau duceau la îndeplinire
ordinele regale, judecau locuitorii comitatului, adm inistrau bunurile regeşti şi adunau impozitele regale. O treim e
din dările adunate din im pozite reveneau comitelui. Cel m ai vechi com itat m enţionat docum entar este Bihor,
am intit într-un docum ent din 1111. A cesta cuprindea partea centrală a vechiului voievodat al lui M enumorut. Din
a doua jum ătate a secolului XIII până la începutul secolului XIV se organizează cele mai m ulte comitate. în total
s-au form at 19 comitate, dar în Transilvania voievodală au fost şapte: Solnocul Interior, Dăbâca, Cluj, Turda,
Târnava, Alba şi Hunedoara. în Banat erau Banatul Severinului, Timiş, Caraş, Cenad, Torontal, în C rişana şi
M aram ureş au fost Arad, Zarand, Bihor, Solnoc, Satu Mare, Crasna, Maramureş. Au fost şi alte com itate, cu o
existenţă efemeră.
C om itatele erau conduse de un comite suprem, numit iniţial de regele Ungariei, şi unul sau doi vicecom iţi,
aleşi de nobilii comitatului (în m od practic erau oameni de încredere ai com itelui, propuşi de el). Alţi funcţionari
erau juraţii asesorali, notarii, diecii, procuratorii fiscali etc. în cadrul com itatelor nobiliare, spre deosebire de cele
regale, pe lângă comite au apărut juzii nobiliari, aleşi de Adunarea com itatului (în num ăr de doi sau patru),
începând cu secolul XIV comiţii nu mai erau num iţi de către rege, ci de către voievod, din rândul fam iliarilor lui.
A dunarea Generală a Com itatului era alcătuită din toţi nobilii de pe cuprinsul unităţii administrative, se întrunea
de m inim două ori pe an şi discuta toate problem ele comitatului. Un rol im portant pe care îl avea com itatul era cel
judiciar, îndeplinit de scaunul de judecată com itatens, prezidat de com ite sau vicecom ite şi format din asesori
juraţi. Scaunele de judecată erau ţinute la fiecare două săptămâni, în localităţi diferite ale comitatului.
Saşii, altă categorie de privilegiaţi din Transilvania, au fost coloniştii de lim bă germană veniţi din Europa
Occidentală în Transilvania în mai m ulte valuri, în secolele XII-XIV. Ei proveneau din Saxonia, Renania, Suabia,
Bavaria, dar şi din afara Germaniei, din Luxem burgul de astăzi sau din Flandra (Belgia). Colonizarea saşilor a
avut loc în m ai m ulte etape: primii colonişti s-au aşezat în jurul episcopiei de Alba, în prim a jum ătate a secolului
XII, după m ijlocul secolului XII s-au stabilit în zona Sibiului, cel mai extins teritoriu colonizat de ei (zona
cuprinsă între Orăştie şi Baraolt), în secolele XII-XIII au fost colonizate zonele Bistriţa, Reghin şi Rodna, în a
doua jum ătate a secolului XIII s-au format colonii în zona Tâm avelor (Sighişoara, M ediaş şi Şeica). Colonizarea
s-a realizat în grupuri organizate, conduse de greavi (în germană, grew, graferi), care puteau fi ţărani, m eşteşugari
sau chiar m ici nobili. Unele localităţi au purtat chiar num ele unor astfel de conducători de colonişti. La venirea
lor, saşii s-au constituit în obşti săteşti cu un num ăr variat de familii, din acelaşi teritoriu de origine,
organizându-şi satele în funcţie de apartenenţa lor la o comunitate iniţială din zona de baştină. Cele mai m ulte
com unităţi săteşti au devenit treptat oraşe. Păm ântul unei aşezări întem eiate sau populate de colonişti era
proprietatea obştească a comunităţii respective şi era îm părţit în loturi familiale cu drept de folosinţă ereditară, dar
nu cu drept de proprietate deplină (nu putea fi vândut, dăruit sau schimbat). La început familiile prim eau loturi
egale, dar în timp acestea au depins de posibilităţile familiei de a lucra păm ântul. Prin m oştenire, lotul se fărâmiţă,
ceea ce a dus la apariţia unor deosebiri de avere în sânul com unităţilor săteşti. Pădurile, păşunile şi apele erau
folosite în com un de mem brii obştii. începând cu secolul XIV unii greavi au obţinut de la regi stăpânirea unor sate
în afara teritoriului saşilor, astfel că ei au pătruns în categoria nobilimii.
Coloniştii saşi au prim it privilegii destul de diferite deoarece atât em itenţii docum entelor care acordau
privilegiile erau diferiţi (regii U ngariei ai m om entului) dar şi doleanţele coloniştilor puteau să fie altele. Cele mai
largi privilegii le-au obţinut saşii din scaunul Sibiului (zona Orăştie-Baraolt) în anul 1224, de la regele Andrei al
Il-lea, după ce pierduseră actul lui G eza al Il-lea, cel care îi colonizase. Docum entul a fost numit apoi Bula de A u r
a saşilor. Conform acestuia, saşii sibieni aveau urm ătoarele privilegii: formau o entitate politică ce avea în frunte
un jude regal, comunele aveau voie să-şi aleagă singure juzii (primarii) şi preoţii (care prim eau de la enoriaşi
im pozitul num it decima), puteau să fie judecaţi num ai după cutumele (obiceiurile) lor, doar de către rege sau de
către judele regal, puteau să folosească liber pădurile şi apele din zonă, niciun ţinut al lor nu putea să fie cedat
vreunui nobil, negustorii provinciei Sibiu erau scutiţi de dări iar târgurile ţinute pe teritoriul lor erau scutite de
vămi. O bligaţiile saşilor sibieni erau: să plătească regelui suma de 500 de m ărci de argint, să contribuie cu 500 de
ostaşi înarm aţi la expediţiile regale din cuprinsul regatului şi cu 100 de ostaşi la cele din afara regatului. Treptat,
privilegiile saşilor din scaunul Sibiului s-au extins şi asupra celor din alte zone.
Din punct de vedere administrativ, saşii s-au organizat în 7 scaune, plus un scaun principal şi două
districte. Scaunul principal, cu rol conducător între celelalte scaune săseşti, era la Sibiu, iar cele 7 scaune
secundare au fost: Sebeş, Cincu, Orăştie, Nocrich, Rupea, Sighişoara şi M iercurea Sibiului. Mai târziu s-au
format Şeica şi Mediaş, ce au purtat denum irea de Două Scaune. D istrictele erau B istriţa şi Braşovul. A cestea au
prim it privilegii juridice şi politico-adm inistrative asemănătoare scaunelor ceva m ai târziu (în 1366 Bistriţa şi în
1422 Braşovul). Cel mai im portant dregător era comitele saşilor sau com itele Sibiului, care avea atribuţii
adm inistrative, juridice şi militare. Acesta era la început numit de rege, dar apoi a fost ales de „naţiunea săsească” .

70
 în fruntea fiecărui scaun se afla un jude regal, num it de rege, de obicei din rândul greavilor, şi un jude scăunal,
ales de reprezentanţii scaunului. Cei doi juzi formau forul de judecată al scaunului. D eciziile im portante ale
com unităţii erau luate în cadrul adunării sau congregaţiei scăunale, convocată de judele regal de patru ori pe an.
La Sibiu se întruneau reprezentanţii tuturor scaunelor pentru a dezbate problem ele adm inistrative şi judecătoreşti
mai im portante ale întregii comunităţi săseşti. Ea se întrunea de patru ori pe an şi era prezidată de judele regal. în
1464 regele M atia Corvin a permis Sibiului să-şi aleagă judele regal iar în 1469 a extins acest drept asupra tuturor
scaunelor. în 1486 s-a creat o organizaţie generală a saşilor, Obştea sau Universitatea săsească (Universitas
Saxonum) condusă de o adunare a reprezentanţilor scaunelor şi districtelor (cei mai înalţi dregători ai scaunelor şi
districtelor, îm preună cu unul sau doi reprezentanţi ai scaunului respectiv). A dunarea generală a obştii săseşti se
întrunea o dată pe an, la 25 noiem brie, la Sibiu, dar putea fi convocată şi peste an, de câte ori era nevoie.
Secuii, care com pletează grupul naţiunilor privilegiate, au pătruns în Transilvania odată cu m aghiarii.
Originea acestei populaţii este incertă. Cea m ai vehiculată idee de către istorici este aceea că secuii sunt rezultatul
unui am estec de populaţii de origine diferită, turcice orientale şi maghiare. Este foarte probabil ca ei să fi
convieţuit timp îndelungat cu m aghiarii în perioada m igraţiei lor dinspre A sia spre Câm pia Panonică deoarece la
sosirea lor în Transilvania vorbeau deja maghiara. Cu toate că vorbeau aceeaşi limbă cu ungurii, secuii au fost
consideraţi o populaţie diferită pe tot parcursul Evului Mediu. Un am ănunt foarte interesant despre aceşti colonişti
este că ei au păstrat o vreme propriul lor alfabet, num it astăzi runele secuieşti. Prim ii secui s-au aşezat în sudul
Transilvaniei în secolul XI, dar pe m ăsura colonizării cu saşi, ei au trecut în sud-estul Transilvaniei, după
jum ătatea secolului XII. U n al doilea grup s-a deplasat din părţile Bihorului pe versantul apusean al C arpaţilor
Orientali de unde a trecut în depresiunile Giurgeu, Ciuc şi Caşin. Regii m aghiari i-au folosit pe secui în războaie
ca luptători în avangardă sau ariergardă iar în vrem e de pace ca apărători ai frontierelor. în schimb le-au oferit
privilegiul de a-şi păstra propria organizare şi de a nu plăti anumite taxe. La origine, secuii erau organizaţi în
neam uri care se îm părţeau în ramuri. Când s-au sedentarizat, ei au format familii m ari sau cete care au devenit
proprietare de păm ânturi şi păduri; prin unirea m ai m ultor astfel de cete s-au format satele. Pământul arabil era
îm părţit în loturi familiale num ite săgeţi, care erau trase la sorţi periodic. în secolele XIII-X IV această organizaţie
egalitară s-a transform at într-una de tip feudal, prin apariţia a trei categorii m ilitare şi sociale: fru n ta şii, călăreţii
(primipilii) şi pedestraşii (secuii de rând). Fruntaşii obţin moşii din partea regilor şi privilegiul scutirii de dări,
asemeni nobililor. Spre sfârşitul secolului XIV apare şi categoria ţăranilor fără pământ.
Prim a atestare docum entară a autonom iei teritoriale a secuilor datează din 1222, când, într-un docum ent
regal oferit ordinului teutonic, se am inteşte de păm ântul secuilor {terra siculorum). în fruntea secuilor se afla un
comite num it de rege, care era în prim ul rând com andantul m ilitar al oastei acestora. Din punct de vederea
adm inistrativ, începând cu secolul XIII, secuii s-au îm părţit în scaune, conduse de un căpitan, cu atribuţii m ilitare
şi de organizare, şi de un ju d e scăunal cu atribuţii judecătoreşti. Până la începutul secolului XV s-au format în
total şapte scaune. Cele şapte scaune secuieşti au fost: Odorhei, M ureş, Ciuc, Arieş, Sepsi, Kezdi şi Orbo. Mai
târziu au apărut M icloşoara şi Caşin. Fiecare scaun avea autonom ia sa deoarece îşi alegea proprii dregători şi lua
hotărârile im portante într-o adunare generală scăunală {congregaţia generalis) la care participau toţi bărbaţii din
scaunul respectiv şi pe care o conducea căpitanul scaunului. O răscoală din 1562 a dus la excluderea secuilor de
rând de la adunările generale scăunale. în com petenţa acestor adunări intrau problem e administrative,
judecătoreşti şi militare: alegerea dregătorilor scăunali, a asesorilor juraţi, exam inarea plângerilor com unităţii,
hotărârea cazurile de apel de la scaunul de judecată, hotărârea persoanelor care urm au să fie chemate la oaste din
scaunul respectiv. Pentru că problem ele juridice erau în num ăr tot m ai mare, în secolul XV se constituie scaunele
de ju d eca tă formate din căpitanul scăunal, preşedintele, judele scăunal şi m ai m ulţi asesori juraţi, aleşi pe timp de
doi ani. A utoritatea supremă a scaunelor era adunarea generală a obştii, Universitas Siculorum, prezidată de
com itele secuilor, care se întrunea de obicei în scaunul principal, la Odorhei. Ea avea aceleaşi competenţe ca şi
adunările generale scăunale. Secuii au păstrat în paralel şi o organizare gentilică, cuprinzând 6 neamuri principale,
cu 24 de spiţe în total, din rândul cărora se alegeau căpitanii şi juzii scăunali. Ei se schim bau anual, astfel încât
fiecare ram ură ajungea la rând pentru ocuparea dregătoriei de căpitan scăunal. în timp acest obicei a fost neglijat
şi s-a ajuns ca doar câteva familii nobile să dea căpitanul scăunal, unele dintre ele fiind maghiare. Asesorii juraţi
au fost aleşi iniţial din rândul tuturor secuilor, dar cu timpul secuii de rând sunt excluşi de la acest drept, care se
transform ă în privilegiul fruntaşilor şi călăreţilor (primipilii). începând cu lancu de Hunedoara, voievozii
Transilvaniei ocupau şi funcţia de com iţi ai secuilor. Sediul comitelui secuilor era cetatea Gurghiului. în timpul
principatului, autonom ia secuilor a fost limitată: dregătoria de comite al secuilor a fost preluată de principele
Transilvaniei, a sporit autoritatea judelui regesc, num it de principe dintre oam enii săi, adunarea generală a tuturor
scaunelor a fost desfiinţată, atribuţiile judelui scăunal au fost acaparate de judele regesc.

71
 R o m ân ii, la începuturile cuceririi m aghiare, aveau propriile lor elite, care apar, în documente, sub num ele
de duci, voievozi, cnezi, juzi, jupani. Denumirile cele mai răspândite sunt cele de ju d e sau cneaz. Termenul de
cneaz (cuvânt slav, preluat însă din germană) avea sensul de stăpân de păm ânt iar cel de ju d e (de origine latină)
avea înţelesul şi de judecător dar capătă în timp şi sensul de primar. Termenul slav voievod se referă la com andant
militar, aproxim ativ acelaşi sens având şi term enul latinesc duce. Jupan este un term en tot de origine slavă, care
este sim ilar celui de boier, întâlnit la sud şi est de Carpaţi, însem nând stăpân de sate. Toţi aceşti term eni surprind
o realitate: aceea că stăpânii de păm ânt pot fi totodată şi com andanţi m ilitari şi judecători şi conducători ai satelor.
înainte de cucerirea maghiară, rom ânii erau organizaţi din punct de vedere social în obşti săteşti, iar prin
unirea obştilor s-au format în timp organizaţiile politice cnezatele şi voievodatele. Cnezatele şi voievodatele prin
unificare au format ţările: Ţara M aram ureşului, Ţara Haţegului, Ţara Făgăraşului. în fruntea obştilor săteşti se
aflau juzii şi oamenii buni şi bătrâni aleşi de obştea respectivă. La început, cnezatul era identic cu obştea sătească
ceea ce presupunea că judele sătesc s-a transform at în cneaz. A doptarea term enului de cneaz şi voievod s-a
petrecut în timpul procesului de asim ilare a populaţiei slave de către rom âni, în faza finală a acestui proces,
undeva în secolele VIII-X. La origine, cnezii şi voievozii ca şi conducători ai obştii erau aleşi, ca şi juzii săteşti. în
timp se conturează procesul de transm itere a titlului în cadrul aceleiaşi familii. Cnezii se transform ă într-o
categorie de stăpâni ereditari ai satelor întem eiate de ei prin colonizare. Fenom enul de colonizare a fost încurajat
de nobilim ea maghiară, după cucerire. în Transilvania din perioada stăpânirii m aghiare cnezii şi voievozii îşi
păstrează atribuţiile în cadrul com unităţilor româneşti. Până în 1541, docum entele din Transilvania m enţionează
vreo 1200 de cnezi şi vreo 400 de voievozi, conducători de obşti româneşti. Cei m ai mulţi cnezi sunt m enţionaţi în
Ţara Haţegului, peste 500. în epoca voievodatului Transilvaniei, term enul de cneaz este folosit cu precădere în
zonele sudice (Turda, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş) iar cel de voievod în regiunile nordice (Bihor, Solnoc,
Chioar, Cluj). între voievozi şi cnezi există m ulte similitudini, am bele funcţii cuprindeau atribuţii judiciare,
adm inistrative şi fiscale. Istoricul Ştefan Pascu este de părere că voievozii îndeplineau atribuţii judiciare şi
m ilitare m ai importante. Cnezii aveau mai ales atribuţii fiscale.
D upă cucerirea maghiară, proprietăţile cnezilor rom âni au fost încadrate, formal la început, în dom eniul
regal dar, prin daniile regale, unii nobili rom âni au trecut pe dom eniile bisericeşti şi laice. Cei de pe m oşiile
dăruite unor nobili laici au ajuns să fie supuşi pe propriile pământuri, căpătând calitatea de interm ediari între
oam enii lor şi noii stăpâni, ca adm inistratori ai moşiei sau prim ari ai satelor. în timp decad şi ei la statutul de
iobag. C nezii de pe domeniul regal, au putut, în anumite condiţii, să-şi stăpânească m ai departe moşiile. Regele
Ludovic I (1342-1382) a stabilit clar care sunt acele condiţii care duc la trecerea de la statutul de cneaz rom ân la
cel de nobil m aghiar, cea mai importantă fiind apartenenţa la religia catolică (prin decretul regal din 1366 s-a
stabilit că nim eni nu poate să posede moşii cu titlu deplin nobiliar dacă nu este catolic). în m od concret însă aceste
m ăsuri au fost puse în aplicaţie treptat. Situaţia cnezilor rom âni s-a diferenţiat şi în funcţie de teritoriul ocupat:
unele teritorii au fost cucerite mai de timpuriu, altele mai târziu, într-unele adm inistraţia m aghiară s-a impus m ai
eficient, în altele cucerirea maghiară a fost formală. Astfel, în M aramureş, Hunedoara-Haţeg, Banatul de deal şi
munte. Făgăraş şi zone din M unţii Apuseni, cnezii şi-au m enţinut stăpânirea ereditară asupra satelor lor, cu
anum ite obligaţii faţă de stat. D upă 1366 ei au putut să-şi păstreze posesiunile fară să fie catolici şi fară să aibă act
de donaţie, dar ei nu au m ai făcut parte din Dietă. în zonele de câmpie şi în centrul Transilvaniei cei m ai mulţi
cnezi devin simpli vilici, prim ari ai satelor. Cnezii care şi-au m enţinut stăpânirea erau deţinători ai unor cetăţi de
piatră şi ctitori de biserici ortodoxe. U nele familii rom âneşti au reuşit să pătrundă în rândurile m arii nobilimi, prin
trecerea la religia catolică, şi cu timpul s-au maghiarizat. Astfel au fost nobili Cândea (deveniţi Kendeffy) din Râu
de M ori - Haţeg, Ficior (More) de Ciula - Haţeg, M uşina (M orsina) din Densuş - Hunedoara, Dragoş (Dragffy)
din M aramureş, Bizerea (Bizere) din Caransebeş, lojică (Josika) din Caransebeş, M ailat (M ajlath) din Făgăraş.
începând cu sfârşitul secolului al X lII-lea sunt consemnate de către docum ente revolte ale cnezilor români
îm potriva dim inuării privilegiilor lor. Astfel, ştim că în 1290 nobilul Ugrinus ocupase m oşiile Făgăraş şi Sâmbăta
iar o parte a populaţiei locale condusă de un voievod (în tradiţia cronicarilor din Ţara Rom ânească este consem nat
cu num ele N egru Vodă sau Radu Negru), a pornit o revoltă armată dar a trecut în final la sud de Carpaţi. în
perioada 1342-1360 documentele m aghiare consem nează revolte ale cnezilor din M aram ureş conduse de
voievodul Bogdan din Cuhea, care în final trece la este de Carpaţi, în M oldova. Cauzele revoltei au fost
încercările regelui m aghiar de a înlocui voievodul, ales de Adunarea cnezilor, cu un com ite maghiar, de a desfiinţa
alte privilegii tradiţionale ale rom ânilor şi de a ocupa anumite păm ânturi cneziale.
Organizarea com itatelor a avut drept consecinţă transform area cnezilor liberi în cnezi ai dom eniilor
feudale. în secolele XIV -XV există mai m ulte categorii de cnezi: cnezi care stăpânesc satele pe temeiul dreptului
cnezial dar nu au docum ente oficiale de posesie, cnezi care au documente de posesie de la voievozii Transilvaniei
sau de la regii Ungariei, cnezi ai cetăţilor, cnezi care au privilegii nobiliare, cnezi decăzuţi în stare de servitute

72
oA fiind iobagi pe dom eniile feudale sau regale, cnezi asim ilaţi cu juzii săteşti, cnezi care păstrează doar titlul, fără să
aibă atribuţii cneziale. Cnezii de obşti săteşti reuşesc să-şi păstreze statutul de oam eni liberi mai ales în Haţeg,
Banat, Bihor, Năsăud, Făgăraş şi M aramureş. Unii cnezi au chiar şi iobagi pe m oşiile lor. Cnezii liberi aveau curţi
cu întărituri de piatră, cu turnuri locuite, ctitoreau biserici de influenţă bizantină, cunoşteau şi foloseau slavona. în
timp, foarte mulţi cnezi sunt identificaţi cu juzii săteşti. D ar existau şi sate în care coexistau cele două instituţii,
aceea de cneaz şi cea de jude. Voievozii, sunt, ca şi cnezii, de m ai multe tipuri: voievozi de obşti săteşti, voievozi
de uniuni de obşti (aceste două tipuri aveau o situaţie similară, dar nu identică, celei a cnezilor omologi), voievozi
de ţări. V oievozii de obşti erau aleşi de m em brii obştii, cei de uniuni de obşti erau aleşi de cnezii obştilor, ca şi cei
de ţări. în timp şi funcţia de voievod a avut tendinţa de a fi ereditară. Voievodul avea atribuţii adm inistrative,
juridice, fiscale şi m ilitare. Ca şi cnezii, voievozii au evoluat fie spre înnobilare fie au regresat la statutul de ţărani.
Num ărul voievodatelor m enţionate în perioada stăpânirii maghiare pentru fiecare com itat sunt următoarele; în
Alba, un voievodat, în Bihor, 7, Cluj, 6, districtul Făgăraş, unul, districtul Năsăud, două, com itatul Solnocul de
Mijloc, 6, com itatul Solnoc-Dăbâca, 10, Timiş, două, Târnava, unul, Zarand, 4. Exista un singur voievod pentru
Ţara M aramureşului. D upă transform area voievodatului în comitat, locul voievozilor este luat de comiţii
Maramureşului. în urm a participării mai m ultor voievozi la răscoala lui Gheorghe Doja, D ieta Transilvaniei din
1514 hotărăşte ca autoritatea locală a voievozilor să înceteze. Dar voievozii au continuat să existe în sânul
com unităţilor rom âneşti până la începutul secolului XIX.
D istrictele, ca unităţi politico-adm inistrative rom âneşti apar menţionate docum entar în secolele XIV-XV.
între cnezatele şi voievodatele teritoriale şi districte există asemănări, dar acestea nu sunt identice. Districtele
aveau caracter politic şi administrativ, celelalte aveau caracter social şi juridic.

C o n d u c e r e a p o litic ă Ia n iv el ce n tra l a T r a n silv a n ie i. V o iev o z ii

Conducerea Transilvaniei aparţinea Adunării Stărilor (Dietei) şi voievodului. Prima atestare
docum entară a Dietei sau Adunării Stărilor, num ită Congregaţia generalis nobilium regni Transilvani, datează
din 1288, când a fost convocată de voievodul Roland Borşa. Pentru aceste secole de început ale voievodatului
Transilvaniei, D ieta este num ită de istorici adesea A dunarea Ţării. Stările în Transilvania nu au avut aceeaşi
com ponenţă ca în Europa-apuseană. Iniţial adunarea privilegiaţilor este doar o adunare a nobilim ii, deopotrivă
m aghiare şi române, deoarece clerul nu alcătuia o stare separată de cea a nobililor întrucât ierarhii bisericii
catolice erau în prim ul rând nobili. După colonizarea Transilvaniei cu străini, grupurile privilegiate au căpătat o
com ponenţă etnică: nobilii maghiari (deoarece rom ânii pierd privilegiile), saşii şi secuii devin cele trei stări
privilegiate ale Transilvaniei. în secolele XIII-XIV, A dunarea va cuprinde şi nobili români. De exemplu, în 1291
Adunarea Transilvaniei, prezidată chiar de regele Andrei al IlI-lea, cuprindea reprezentanţii nobililor, saşilor,
secuilor şi rom ânilor {cum universis Nobilibus, Saxonibus, Syculis et Olachis). După 1355 prezenţa rom ânilor nu
m ai este consem nată în m od direct în Adunări, dar abia în secolul XV există indicii clare că românii au fost
îndepărtaţi ca şi com unitate etnică din aceste adunări. Indivizi izolaţi de origine rom ână au continuat să participe,
dar nu ca rom âni, ci ca nobili. în 1437, în timpul răscoalei de la Bobâlna, se creează Unio Trium Nationum , sau
uniunea frăţească {fraterna unio) care excludea definitiv rom ânii de la viaţa politică a Transilvaniei. Adunarea
Stărilor era convocată şi prezidată de voievod sau vicevoievod. în şedinţele Adunării erau hotărâte taxe şi
impozite se decidea chem area populaţiei la oaste, se puteau acorda anumite prerogative nobilim ii în vederea
m enţinerii ordinii.
Voievozii Transilvaniei erau, teoretic, oam enii regelui Ungariei şi num irea voievodului de către rege ar fi
trebuit să asigure controlul puterii centrale în acest teritoriu autonom al statului maghiar. Despre voievozii din
secolele XII-XIII nu există prea m ulte informaţii, cu puţine excepţii. Până la începutul secolului al X lV -lea
cunoaştem un num ăr de aproxim ativ 35 de voievozi. Unii dintre ei probabil nici nu au locuit pe teritoriul
Transilvaniei, funcţia lor fiind onorifică iar atribuţiile voievodale erau exercitate de vicevoievozi. Dintre aceşti
voievozi de început ai Evului M ediu se detaşează două nume: Roland Borşa şi Ladislau Kan. Ei s-au rem arcat
prin activitatea lor aproape independentă de puterea centrală, având tendinţa de a transform a Transilvania într-un
stat de sine stătător. Roland Borşa (1282; 1284-1285; 1288-1294), care era în acelaşi timp şi comite de Solnoc,
şi-a extins autoritatea, uzând de anumite prerogative regale: num irea com iţilor com itatelor, distribuirea spre
adm inistrare a văm ilor regale către nobili, folosirea denum irii de regnum {regat) pentru Transilvania (1288), ceea
ce presupunea că aceasta este o ţară suverană. El a organizat şi Adunarea obştii nobililor din Transilvania, care
avea atribuţiile Dietei Ungariei. Regele Ladislau al IV-lea Cum anul a sosit în Transilvania în 1289 şi, încercând să
câştige încrederea bisericii, nobililor, saşilor şi secuilor, acordă anumite privilegii, dar nu reuşeşte să ştirbească
poziţia autonom ă a voievodului Roland Borşa. N oul rege Andrei al IlI-lea vine cu acelaşi scop în Transilvania în
1291. Printr-un decret, el confirmă şi extinde privilegiile bisericii, nobililor şi saşilor. A cest decret specifică şi

73
O v
faptul că toţi privilegiaţii sunt datori a sprijini regele când vreo parte sau provincie s-ar dovedi nesupusă autorităţii
sale. Regele convoacă şi Adunarea nobiliară la care participă şi reprezentanţii saşilor, secuilor şi rom ânilor şi unde
hotărăşte, îm preună cu aceştia, reaşezarea rânduielilor ţării. în 1292 Roland apare în docum ente cu titlul de fost
voievod, dar în 1293 şi 1294 este iarăşi în funcţie, ceea ce dem onstrează cât de mare a fost autoritatea sa în
Transilvania.
Succesorul său, L ad islau K â n (1294-1315) se va bucura însă de o autoritate şi m ai mare, ajungând să fie
arbitrul situaţiei politice din U ngaria după stingerea dinastiei Arpadiene (1301). El intră în stăpânirea unor cetăţi,
oraşe, dom enii, saline, care de drept erau proprietatea regelui, ocupă chiar bunuri ale episcopiei catolice şi
schim bă episcopii după bunul său plac. în 1307, Ladislau a impus pe scaunul episcopiei Albei lulii propriul fiu,
care era copil, şi i-a arestat pe canonicii care i s-au opus. Curând izbucneşte conflictul dintre Otto de Bavaria şi
Carol Robert de A njou pentru tronul Ungariei, conflict în care papa îl susţinea pe Carol Robert. Otto se încoronase
deja ca rege dar el este excom unicat din ordinul papei. Atunci, regele detronat a căutat sprijin la voievodul
Ladislau Kân. El a sosit în Transilvania în 1307, unde a cerut-o în căsătorie pe fiica voievodului. Ladislau Kân l-a
găzduit în palatul său, unde i-a luat coroana regală spre a o pune la păstrare, dar în loc de sprijin l-a băgat în
închisoare şi şi-a căsătorit fiica după Ştefan Uroş, fiul regelui Serbiei. Otto a reuşit să scape din închisoare şi s-a
refugiat în cnezatul Haliciului. Papa l-a proclam at rege pe Carol Robert, dar acesta nu se putea încorona, deoarece
coroana regală era la voievodul Transilvaniei, care refuza să o restituie. Papa l-a excom unicat pe voievod dar i-a
excom unicat şi pe nobilii şi iobagii care îl susţineau. în 1310 Ladislau Kân a cedat şi l-a recunoscut rege pe Carol
Robert, restituind coroana regală, dar şi bunurile regale răpite, nu înainte de a pune o serie de condiţii regelui, prin
care voievodul Transilvaniei nu era doar un funcţionar al statului ci devenea un vasal al regelui. Regele a aşteptat
mom entul prielnic pentru a-I destitui pe Ladislau Kân şi l-a găsit în 1315 când voievodul s-a opus aşezării unor
garnizoane regale în cetăţile Transilvaniei. O parte dintre colaboratori l-au părăsit pe Ladislau Kân, dar, cu toate
acestea docum entele consem nează rezistenţa sa şi a fiilor săi, pentru câteva luni, în cinci com itate din
Transilvania.
Restabilirea puterii regale s-a realizat în timpul voievozilor Doja de Debreţin (1318-1321) şi, mai ales,
Tom a Szechenyi (1322-1342), om de încredere al regelui Carol Robert. în tim pul acestui din urm ă voievod, s-au
înregistrat mai m ulte revolte îm potriva puterii regale. în B anat s-a răsculat loan, fiul banului Teodor, care a ocupat
cetatea M ehadia. Un M oise, fiul lui M oise, a încercat să ocupe întreaga Transilvanie, oastea acestuia fiind înfrântă
de rege în cetatea Ciceu, pe Someş. A urm at apoi o răscoală a saşilor din Transilvania îm potriva regelui şi a
com itelui Sibiului (funcţie care la vremea respectivă era deţinută chiar de voievod),-sub conducerea comitelui
H enning din Petreşti. Voievodul Tom a Szechenyi şi-a alcătuit o oaste din cum anii colonizaţi în Ungaria şi a reuşit
să învingă oastea saşilor. Totodată a cucerit şi cetatea Deva, unde se refugiaseră fii lui Ladislau Kân, care trec
apoi în Ţara Rom ânească, unde se afla tatăl lor. Una dintre cauzele atacării Ţării Rom âneşti în 1330 este şi aceea
că adăpostea duşmanii regelui şi ai voievodului Transilvaniei. Tom a Szechenyi, care participă personal la
expediţia regelui Carol R obert contra lui Basarab I, îşi dorea să devină el dom nitor al statului de la sud de
Carpaţi.
în a doua jum ătate a secolului XIV şi la începutul secolului urm ător se înregistrează fenomenul succedării
în fruntea voievodatului a m ai m ultor m em brii din aceeaşi familie, creându-se adevărate dinastii voievodale.
Astfel, şase membri ai fam iliei Lackfl (care îşi aveau originea în voievozii rom âni din M aram ureş) ocupă funcţia
voievodală în perioada 1344-1376. Doar Nicolae Raholcai Kont (1351-1356), de origine croată, obţine această
fiincţie în afara familiei Lackfi în decursul acestor 32 de ani. Unii dintre ei cum ulează funcţia voievodală cu alte
funcţii importante. Astfel, Dionisie Lackfi (1359-1367) este şi comite de Solnoc, comite de Timiş, căpitan de
Vidin şi ju d e al Curţii.
Urm ează fam ilia Csâki, care prin N icolae Csâki (1401-1403, 1415-1426) şi Ladislau Csâki (1426-1437),
tată şi fiu, a ocupat funcţia timp de peste 25 de ani. Chiar la începutul secolului XV, în 1402, se declanşează o
revoltă a unor nobili şi prelaţi m aghiari îm potriva regelui Ungariei, Sigism und de Luxem burg (1387-1437).
Revolta începe din Oradea, unde m area nobilim e jură. Ia m orm ântul regelui Ladislau cel Sfânt, să-l înlocuiască pe
Sigismund cu Ladislau de Durazzo; răsculaţii se bucurau şi de sprijinul papei. R ăzvrătirea a cuprins şi anumiţi
nobili din M aram ureş şi Transilvania. Unul dintre conducătorii revoltei a fost Bale, un urm aş al Drăgoşeştilor,
care obţine sprijin m ilitar şi din Moldova. Revolta s-a extins şi în părţile Tâm avei şi i-a cuprins şi pe unii saşi. în
1403 regele reuşeşte să pună capăt acesteia, cu ajutorul voievozilor Transilvaniei. Cnezii români, greavii saşi şi
prim pilii secui au fost de partea regelui în aceste evenimente, dorind să reducă din puterea marii nobilimi. Ca
unnare a credinţei arătată faţă de rege, mulţi cnezi români din M aramureş, H unedoara şi Banat au fost înnobilaţi,
în prim a jum ătate a secolului XV au loc num eroase invazii otomane: 1415-1416, 1419, 1420, 1421, 1422-1424.
Atacurile sunt mai ales în zona Banatului, iar la înfrângerea turcilor participă adesea şi corpuri de oaste din Ţara

74
Românească. Sfârşitul voievodatului lui Ladislau Csâki este m arcat de răscoala ţărănească de la Bobâlna din
1437-1438 (pentru detalii, vedeţi lecţia Transilvania, voievodat sub stăpânire maghiară din capitolul dedicat autonomiilor
locale). Ladislau Csâki m oare în luptele cu ţăranii din cursul anului 1437, iar răscoala este înfrântă de succesorul
său, Cseh Peter.
în secolul al X V-lea întâlnim un alt fenom en istoric nou: în anumite perioade au existat câte doi voievozi
colegi. Cea mai lungă perioadă în care Transilvania este condusă de doi voievozi a cuprins anii 1462-1472. Cel
mai im portant voievod al Transilvaniei a fost lancu de H unedoara (1441-1456), prin im pactul pe care l-a avut în
istoria Ungariei şi în istoria luptelor antiotomane din sud-estul Europei. D upă m oartea lui lancu, au urm at
voievozi a căror activitate a m arcat mai puţin viaţa politică, până la loan Zâpolya, în secolul XVI. în timpul
domniei regelui M atia Corvin (1458-1490), Transilvania cunoaşte o serie de revolte antiregale ale naţiunilor
privilegiate din cauza acţiunilor acestuia de centralizare a regatului Ungariei. în 1467 răzvrătiţii, nobili, saşi şi
secui, conduşi chiar de voievozii Sigismund şi loan de Szentgyorgy, s-au întrunit la Cluj-M ănăştur şi au plănuit
separarea Transilvaniei de Ungaria şi proclam area lui loan de Szentgyorgy ca rege. Drept urm are, regele M atia a
venit personal în fruntea unei armate şi a ocupat Clujul. Răzvrătiţii nu au avut curaj să lupte contra armatei regale
şi capii lor i-au cerut regelui iertare. M atia a convocat o D ietă la Turda, unde a hotărât destituirea voievozilor
rebeli şi confiscarea bunurilor ori plata a 400000 de florini pentru răzvrătiţi. Apoi a m ers la Sibiu şi Braşov unde
i-a executat pe răzvrătiţii prinşi. M atia Corvin a pornit curând într-o campanie de pedepsire a lui Ştefan cel M are,
domnul M oldovei, care încurajase revoltele din Transilvania şi cucerise cetatea Chilia. Cam pania din M oldova s-a
soldat însă cu înfrângerea de la Baia.
Şi în a doua jum ătate a secolului XV continuă conflictele cu turcii. în 1479 are loc înfrângerea de la
Câmpul Pâinii (în apropiere de Orăştie) a unei oştiri otom ane condusă de paşa din Vidin, Aii M ihaloglu, de către
o coaliţie creştină alcătuită din trupele voievodului Ştefan Bâthory, un detaşam ent din Ţara Rom ânească , unul din
Serbia şi un corp de oaste bănăţean condus de com itele Tim işoarei, Pavel Chinezul (num ele vine de la originea sa
cnezială). Trupele conduse de voievod erau pe punctul de a suferi o înfrângere zdrobitoare, când un atac fulgerător
al ostaşilor conduşi de Pavel Chinezul a întors rezultatul luptei în favoarea creştinilor. Incursiunile otomane au
încetat o perioadă, ca urm are a acestei înfrângeri, dar ele au fost reluate în 1493, când Aii M ihaloglu a devastat
m ai multe localităţi din zona Sibiului.
Prim a jum ătate a secolului al XVI-lea a fost dom inată de personalitatea lui loan Zăpolya, voievod al
Transilvaniei în 1510-1526 şi proclam at rege al U ngariei în perioada 1526-1540. El a avut un rol im portant în
înfrângerea războiului ţărănesc din Ungaria şi Transilvania, condus de Gheorghe D oja (pentru detalii vezi partea
despre Ungaria din capitolul State şi popoare care au influenţat istoria românilor). O consecinţă a războiului ţărănesc a
fost adoptarea în U ngaria a codului de legi num it Tripartitul lui Werbdczi, care fixa condiţii foarte dure privind
aservirea ţăranilor; acesta a rămas în vigoare şi în tim pul stăpânirii austriece asupra Transilvaniei. în 1526,
Ungaria a pierdut bătălia de la Mohâcs cu Imperiul Otoman, în urm a căreia statul m aghiar se dezintegrează treptat
până la dispariţia sa oficială în 1541. Regele Ludovic al Il-lea (1516-1526) a m urit pe câmpul de luptă, iar pentru
coroana m aghiară a izbucnit un conflict îndelungat între voievodul Transilvanie, loan Zăpolya, şi Ferdinand de
Habsburg, fratele îm păratului Imperiului Rom ano-germ an, Carol Quintul, el însuşi ajuns îm părat în 1556. loan
Zâpolya s-a proclam at rege al Ungariei, fiind încoronat cu sprijinul nobilim ii m ici şi m ijlocii. Ferdinand a
considerat că m oştenirea îi revine de drept lui deoarece era căsătorit cu sora defunctului rege Ludovic al Il-lea.
Regina M aria, soţia defunctului rege, a convocat o dietă la Pojon (Bratislava), care l-a ales rege pe Ferdinand;
acesta a fost recunoscut de cehi şi croaţi. Pentru mai m ulţi ani, fiecare dintre cei doi conduce de facto câte o parte
din Ungaria. Deşi loan Zâpolya a fost înfrânt în 1527 de oştile habsburgice, el a obţinut apoi sprijinul diplomatic
al sultanului turc, Solim an M agnificul, sprijinul m ilitar al dom nului M oldovei, Petru Rareş şi a încheiat alianţe
diplomatice cu duşm ani ai Habsburgilor, ducele Saxoniei, regii Poloniei şi Franţei. în 1529, Petru Rareş i-a învins
pe saşii şi nobilii m aghiari ostili lui loan Zâpolya în bătălia de la Feldioara, iar la scurtă vrem e sultanul l-a
încoronat personal pe loan Zâpolya ca rege la B uda (cetatea era ocupată atunci de turci). Situaţia sa se complică
după 1533, când Ferdinand începe tratative cu Poarta, Petru Rareş trece de partea casei de Habsburg iar voievodul
Transilvaniei, Ştefan M ailat (1534-1538) se aliază cu tabăra habsburgică. în 1535 se realizează o adevărată
coaliţie îm potriva lui loan Zâpolya, alcătuită din Ferdinand, Ştefan Mailat, Petru Rareş şi V lad Vintilă, dom n al
Ţării Româneşti. în 1538 cei doi adversari încheie Pacea de la Oradea, prin care Ferdinand renunţă la stăpânirea
Transilvaniei şi Ungariei şi îl recunoaşte pe Zâpolya ca rege iar Zâpolya consim te ca după m oartea sa să lase
aceste teritorii lui Ferdinand şi urm aşilor lui, întrucât la acea vrem e nu avea m oştenitori. Situaţia s-a com plicat din
nou, după ce loan Zâpolya s-a căsătorit cu Isabella, fiica regelui Poloniei, Sigismund I Jagello, care i-a născut un
fiu în 1540. Dar la câteva zile după naşterea fiului, loan Zâpolya a m urit în timp ce se pregătea de lupta cu
voievozii Transilvaniei, Ştefan M ailat şi Em eric Balassa, care plănuiau îndepărtarea sa şi transform area

75
o oA Transilvaniei în principat autonom sub suzeranitatea Porţii. Sultanul l-a recunoscut însă ca m oştenitor al tronului
Ungariei pe loan Sigism und Zâpolya, fiul abia născut al Iui loan Zâpolya. Ferdinand a hotărât atunci să treacă la
atac îm potriva Imperiului Otoman. Drept urmare, Solim an M agnificul porneşte o expediţie în urm a căreia
cucereşte Ungaria centrală, organizând Paşalâcul de la Buda. Transilvania rămâne singura parte cu statut autonom
din ceea ce fusese cândva regatul m edieval maghiar.

Transilvania în perioada principatului (1541-1699)

După desfiinţarea regatului Ungariei, în 1541, Transilvania devine un stat, dar nu independent, ci vasal
Imperiului Otoman. Principatul Transilvaniei a cuprins Transilvania voievodală şi teritoriul num it Partium
(num ele venea de la Partium regni Hungariae, Partea regatului Ungariei), care aparţinuse U ngariei medievale şi
era alcătuit iniţial din com itatele Maramureş, Solnocul Interior, Crasna, Bihor, Ţara Chioarului, Banatul de
Severin şi Zarandul de est. în 1552 Banatul a fost ocupat de otom ani şi a devenit paşalâc. în timp unele teritorii
din Partium au mai fost cedate otom anilor sau austriecilor. Transilvania era stat vasal Im periului Otoman, ceea ce
presupunea plata unui tribut şi controlul otom an asupra politicii externe. Principii Transilvaniei s-au bucurat în
general de m ână liberă din partea turcilor în a încheia tratate şi a participa la războaie, atâta vreme cât aceştia nu
duceau o politică ostilă Im periului Otoman. Tributul a fost stabilit iniţial la 10000 de florini, în 1575 a crescut la
15000, iar în 1658 la 40000 de florini. Statutul Transilvaniei ca principat autonom se conturează în timp deoarece
în primii ani de după 1541 oam enii politici ardeleni încă mai încearcă im punerea num elui de Ungaria pentru ceea
ce mai rămăsese din celebrul stat m edieval maghiar, adică Transilvania voievodală şi părţile vestice ale Ungariei,
în 1541 m am a lui loan Sigism und Zâpolya purta titlul de regină a Ungariei iar după m oartea ei, din 1559, loan
Sigism und Zâpolya va fi num it rege. Stările, funcţionarii otom ani vorbesc de Transilvania ca fiind condusă de un
rege. în această perioadă se foloseşte uneori şi titlul de principe. Prin acordul de la Speyer, din 1570, loan
Sigismund Zâpolya renunţă la titlul de rege al Ungariei şi îl acceptă pe cel de principe al Transilvaniei.
Instituţiile de conducere ale Transilvaniei erau principele. Dieta (care cuprindea naţiunile privilegiate) şi
Consiliul Princiar. Principele era ales de Dietă şi confirmat de oficialităţile otomane. El se bucura de largi atribuţii
în politica intem ă şi externă. Dieta sau Adunarea Stărilor era convocată în mod obişnuit de principe şi discuta în
general probleme adm inistrative şi fiscale; cea mai im portantă atribuţie a sa era aceea de a alege principele.
Consiliul Princiar era alcătuit din reprezentanţi ai naţiunilor privilegiate, iniţial num iţi de Stări, dar din 1559
numiţi de principe. N um ărul m em brilor săi a fost fixat la 12, dar în m od obişnuit Consiliul a funcţionat cu mai
puţini membri. în Transilvania principatului, ca şi în perioada voievodală, se m enţine neschim bat sistem ul celor
trei naţiuni privilegiate (nobilii, saşii şi secuii); la acesta se adaugă existenţa a patru religii recepte, adică
recunoscute oficial: luterană, calvină, unitariană şi catolică. Reform a religioasă pătrunsese în Transilvania din anii
’40 ai secolului XVI, sub form a luteranism ului, îm brăţişat de saşi. în 1550, Dieta de la Turda a hotărât
recunoaşterea oficială a luteranismului. M aghiarii care au trecut la reform ă au acceptat foarte repede calvinismul
şi câţiva dintre ei unitarianism ul. în 1564, Dieta de la A iud a acceptat oficial religia calvină, iar D ieta de la Turda
din 1568 a recunoscut unitarianism ul. Calvinism ul era, am putea spune, religia oficială a Transilvaniei, pentru că
principii au fost calvini, începând cu loan Sigismund Zâpolya şi până la M ihail al Il-lea Apaffy, dar şi pentru că
aceasta era religia receptă cu cei m ai mulţi adepţi. Sistemul juridic al Transilvaniei s-a bazat pe două colecţii noi
de legi: Approbatae Constitutiones, care conţinea hotărârile Dietei adoptate între 1541 şi 1653 şi Compilatae
Constitutiones, care le cuprindea pe cele din 1653-1669. Ele aveau la bază sistemul religiilor recepte şi al
naţiunilor privilegiate, cât şi legarea de glie a ţăranilor. Acestea se adăugau mai vechiului cod num it Tripartitul lui
Werbdczi. Toate trei s-au m enţinut până în secolul al XlX-lea.
M oartea, în 1540, a voievodalului loan Zâpolya, proclam at rege al Ungariei, a lăsat o situaţie politică
foarte complicată în Transilvania. Fiul său, loan Sigismund Z âpolya (1541-1571), avea în 1541 abia un an, dar
era recunoscut de sultanul Solim an M agnificul ca m oştenitor al tronului Ungariei. M am a lui loan Sigismund,
Isabella, era cea care îi reprezenta interesele sale ca dinast, şi în m âinile căreia se afla, prin urm are, destinul
Ungariei şi al Transilvaniei. Ferdinand de Habsburg se considera şi el de drept rege al Ungariei dar şi stăpân al
Transilvaniei deoarece, prin tratatul de la Oradea, din 1538, loan Zâpolya îi prom isese că, după m oartea sa, casa
de Habsburg va moşteni Transilvania şi Ungaria de est. U ltim ul teritoriu era acum cucerit în m are parte de
otomani, dar fiul abia născut al lui Zâpolya, îşi cerea, prin m am a sa, dreptul de moştenire. U n alt personaj care a
m arcat această istorie de început a statului Transilvania a fost episcopul de Oradea, George M artinuzzi, nobil
croat de origine, om de încredere al lui loan Zâpolya, recunoscut de otom ani ca guvernator al Transilvaniei. El a
încercat iniţial să obţină pentru Transilvania un statut cât m ai bun în raport cu Im periul Otom an şi Casa de
Habsburg, dar a urm ărit şi obţinerea unor avantaje personale, de aceea acţiunile sale sunt uneori imprevizibile.

76
 Ferdinand de Habsburg a convins-o pe Isabella să senm eze tratatul de la Gilău (decem brie 1541) prin care
îi acorda domeniul Zips în Slovacia şi 12000 de florini pe an, iar ea îi restituia coroana regală şi unele cetăţi şi
oraşe din Ungaria şi Transilvania. în anii 1541 şi 1542 se conturează noua organizare a Transilvaniei, în urm a
întrunirii mai m ultor diete ale naţiunilor privilegiate. Dieta de la Debreţin (1541) recunoaşte suzeranitatea Porţii
asupra Transilvaniei. D ieta de la Târgu M ureş (1542) îl recunoaşte pe M artinuzzi ca locţiitor al lui loan
Sigismund. Dieta de la Turda (1542) reafirm ă alianţa naţiunilor privilegiate, îl recunoaşte pe loan Sigismund ca
rege al Ungariei şi trim ite tribut la Poartă.
Imperiul Otom an şi-a continuat expansiunea în fostele teritorii m aghiare, astfel că în 1534 şi 1551 a
ocupat cetăţi im portante din Banat şi Ungaria. M artinuzzi a urm ărit realizarea unei alianţe antiotomane cu
Habsburgii, ajungând ca în 1548 şi 1551 să negocieze cu ei cedarea Transilvaniei în schimbul obţinerii pentru
loan Sigismund a două principate austriece (Oppeln şi Ratibor) şi pentru el a titlului de voievod al Transilvaniei şi
a celui de episcop prim at de Strigoniu. în 1550 şi 1551 otom anii au atacat Transilvania şi Banatul, iar trupele
austriece conduse de generalul Castaldo au pătruns în Transilvania, cu prom isiunea de a-1 ajuta pe M artinuzzi să
lupte îm potriva turcilor. Trupele austriece au reuşit să elibereze o parte a cetăţilor, dar, după mai m ulte lupte,
M artinuzzi a hotărât să stopeze ofensiva pentru a lăsa soldaţii să se odihnească, până în prim ăvara urm ătoare, când
dorea să reia lupt antiotomană. Castaldo l-a convins pe Ferdinand că M artinuzzi e un trădător şi a obţinut acordul
acestuia să-l elimine. Astfel, M artinuzzi a fost ucis în castelul de la Vinţ.
în perioada 1551-1556 Transilvania s-a aflat sub ocupaţie austriacă. Oaste de m ercenari a trebuit să fie
întreţinută de locuitori; în plus oştenii jefuiau teritoriile pe unde treceau, fapt ce a dus la plecarea peste graniţă, în
Ţara Rom ânească a sate întregi. în 1552, o oaste otom ană uriaşă a ocupat cetăţile din Banat şi Ungaria. Stările
erau profund nem ulţum ite de ocupaţia austriacă, deoarece, alături de jafuri s-a adăugat şi o exploatare fiscală în
folosul imperialilor. D ieta de la Târgu M ureş, din 1555, a refuzat să i se supună lui Ferdinand şi a hotărât
reîntoarcerea lui loan Sigismund. în 1556, cu ajutor m oldovean şi m untean de la dom nitorii Alexandru
Lăpuşneanu şi Pătraşcu cel Bun, secuii şi nobilii îi alungă pe austrieci. în final, saşii, care îl susţinuseră tot tim pul
pe Ferdinand, trec şi ei de partea fiului lui Zâpolya. Dieta de la Sebeş, din 1556, îl recunoaşte ca singur stăpânitor
pe loan Sigismund. A cesta era m inor şi conducere a avut-o m am a sa, Isabella. Ea s-a dovedit foarte autoritară: a
num it singură demnitarii, aşa cum îi dăduse dreptul Dieta, a m ărit dările saşilor şi secuilor, a ordonat execuţii fară
judecată. în 1559 Isabella a m urit şi conducerea a fost preluată în sfârşit de loan Sigismund, care s-a aflat sub
tutela nobililor. în 1561 şi 1562 austriecii au ocupat noi teritorii în Transilvania, dar sultanul Soliman M agnificul
l-a determ inat pe noul îm părat habsburg să le restituie, prin Pacea de la Satu M are din 1564. în 1566 ajunge la
conducerea Imperiului Otom an sultanul Selim al Il-lea, care a preferat o înţelegere cu Habsburgii. Acest fapt a dus
la încheierea, în 1570, a tratatului de la Speyer între loan Sigism und şi austrieci prin care el renunţa la titlul de
rege şi îl accepta pe cel de principe. în 1571 a m urit loan Sigismund, lăsând în un n ă două partide nobiliare
dispuse să se înfrunte: partida prohabsburgică, la conducerea căreia se afia G aspar Bekes şi partida prootomană,
condusă de com andantul cetăţii Oradea, Ştefan Bathory.
Dieta de la A lba-Iulia îl proclam ă principe pe Ştefan Bathory (1571-1575), oştean şi diplom at abil, care
studiase la Padova. El a trecut la reorganizarea adm inistrativă a cetăţilor şi a început un proces de centralizare care
a nem ulţum it o parte a stărilor. C hiar în 1571 a avut loc o răscoală a secuilor iar G aspar Bekes şi-a organizat
rezistenţa în cetatea Făgăraş. în 1573 Bathory a ocupat cetăţile stăpânite până atunci de G aspar Bekes iar în 1575
l-a învins definitiv în lupta de la Sânpaul. în acelaşi an Ştefan Bathory a fost ales rege al Poloniei; ca urm are a
acestui fapt a lăsat conducerea Transilvaniei pe seama fratelui său, Cristofor, num it voievod al Transilvaniei.
D upă m oartea lui Cristofor, a urm at Ia conducere, fiul acestuia, Sigism und Bathory (1581-1602, cu întreruperi),
care era m inor şi a preluat efectiv puterea în 1588. Sigism und s-a im plicat în lupta antiotomană, prin aderarea în
1593 la Liga Sfântă, prin sprijinirea lui M ihai Viteazul în 1595 şi a arhiducelui M axim ilian de Habsburg în bătălia
cu turcii de la Keresztes (1596), încheiată cu victoria turcilor. El a renunţat la tron o dată în 1593, a doua oară în
1596, a treia oară în 1599 şi în final în 1602 (în prim ele cazuri în favoarea vărului său. Andrei Bathory). Primele
două abdicări au fost determ inate de eşecuri în lupta antiotomană, iar revenirile sale în prim ele două cazuri s-au
fâcut după num ai câteva luni. Episodul cu Mihai Viteazul a făcut ca ultim a sa revenire să se facă abia în 1601.
Din 1602 până în 1605 conducerea Transilvaniei a avut-o generalul Gheorghe Basta, ca trim is al
îm păratului R udolf al Il-lea, având funcţiile de guvernator, com isar suprem şi com andant m ilitar al ţării.
Guvernarea austriacă s-a caracterizat prin fiscalitate excesivă, confiscări abuzive, jafuri ale oştilor de mercenari,
obligarea nobilim ii la plata unor despăgubiri, răscum părări şi îm prum uturi, încercări de catolicizare forţată; la
toate acestea s-a adăugat şi o epidem ie de ciumă. Atitudinea oam enilor imperiului a determ inat nobilim ea din
Transilvania să se reorienteze spre Imperiul Otoman. După alungarea lui Basta de către Stări, principele M oise
Szekely (1603) a încercat să înlăture stăpânirea austriacă ajutat de otomani, dar a m urit în lupta pe care a pierdut-o

77
cu domnul Ţării Rom âneşti, Radu Şerban, lână Braşov. Succesorul său, Ştefan Bocskay (1604-1606), a continuat
lupta antihabsburgică sprijinindu-se doar pe trupe interne: haiducii, secuii şi nobilii. El a reuşi să obţină
recunoaşterea sa ca principe de către R udolf al Il-lea în 1606, dar la scurt timp a m urit asasinat. D upă o dom nie
efem eră a lui Sigismund R âk6kzy(1607-1608) a urm at un personaj insolit, Gabriel Bâthory (1608-1613),
supranum it Craiul N ebun, datorită autorităţii sale excesive şi arbitrare. El a înlocuit nobilim ea din ţară cu nobili
din Ungaria, a desfiinţat privilegiile saşilor, a jefuit Sibiul, a încercat să ocupe Ţara Rom ânească fără aprobarea
sultanului şi a jefuit-o cumplit. Gabriel Bâthory a fost înlăturat de o coaliţie alcătuită din turci, m unteni şi
m oldoveni, având şi sprijinul unei părţi a nobilim ii maghiare şi a fost ucis în final de haiducii săi. Astfel s-a sfârşit
dom nia ultim ului principe din familia Bâthory.
G abriel Bethlen (1613-1629) a reorganizat principatul după lunga perioadă de instabilitate de la
începutul secolului XVII: a realizat o reform ă m onetară, a reorganizat arm ata şi a refăcut fortificaţiile, a restabilit
privilegiile saşilor, a scutit preoţii ortodocşi de unele dijme, s-a ocupat de dezvoltarea învăţăm ântului inclusiv
printre fiii de ţărani. Politica sa externă i-a adus un prestigiu foarte mare. Gabriel Bethlen s-a im plicat în Războiul
de 30 de ani (1618-1648), în perioada 1619-1626, de partea statelor protestante, reuşind mai m ulte victorii
strălucite îm potriva austriecilor. în 1619 a cucerit m ai multe cetăţi din Slovacia şi, îm preună cu cehii, a asediat
Viena. A rm istiţiul încheiat cu austriecii în 1620 i-a adus recunoaşterea stăpânirii Ungariei Superioare precum şi a
ducatelor O ppeln şi Ratibor. Conflictul a fost reluat în acelaşi an şi a fost urm at de mai multe păci, în 1622 (la
M ikulov), 1624 (la Viena), 1626 (la Bratislava). în urm a fiecăreia a obţinut de la austrieci recunoaşterea stăpânirii
asupra unor teritorii cucerite sau dorite de el dar şi plata unor subvenţii anuale de către partea austriacă. D upă
m oartea sa, i-a urm at la conducere soţia, Ecaterina de Brandenburg (1629-1630), întrucât fiul lor era minor.
Conducerea de fapt a avut-o Ştefan Bethlen, fratele defunctului principe.
G heorghe Râkokzy I (1630-1648) a fost fiul lui Sigism und Râkokzy. Pe plan intern s-a rem arcat printr-o
politică autoritară care se poate deduce din scăderea numărului de convocări ale stărilor, funcţionarea Consiliului
Princiar cu 5 locuri în loc de 12, în ultim ii patru ani de domnie, neatribuirea funcţiei de cancelar o vreme, sau
deţinerea ei de către principele însuşi, sporirea averii personale prin confiscări de moşii, intoleranţa faţă de
catolicism. Averea sa considerabilă (num ărul m oşiilor sale a crescut pe parcursul dom niei de la 10 la 32) precum
şi crearea unei puternice armate de m ercenari i-a permis să ajungă la independenţă faţă de stări.
Politica sa externă s-a caracterizat în primul rând prin apropierea de Ţările Române, cu precădere faţă de
Ţara Românească. Gheorghe Râkokzy a încheiat mai multe tratate de alianţă cu M atei Basarab, în 1635, 1636,
1640, 1647, în care cei doi îşi prom iteau ajutor reciproc; deşi M atei Basarab ar fi dorit ajutor antiotoman, tratatele
nu au cuprins niciodată o astfel de clauză. C u Vasile Lupu, dom nul M oldovei, Gheorghe Râkokzy a încheiat un
singur tratat, în 1638; cei doi îşi prom iteau reciproc credinţă şi se angajau să rămână fideli Porţii. Relaţiile cu
Imperiul Otom an au fost bune până aproape de sfârşitul domniei. în 1642 a obţinut recunoaşterea fiului său ca
succesor atât din partea stărilor cât şi a Porţii. în acelaşi an principele R âkokzy a încheiat un acord de apărare şi
ajutor cu suedezii, având aprobarea turcilor pentru acest dem ers diplomatic. Principele se im plică astfel în
Războiul de 30 de ani, reuşind să ocupe de la austrieci 13 com itate din U ngaria Superioară. în 1644 Râkokzy a
suferit mai m ulte înfrângeri, dar prin pacea cu austriecii, încheiată la Linz (1645) a obţinut recunoaşterea
stăpânirii asupra a 5 comitate m aghiare şi a încă două comitate pentru fiii săi.
G heorghe Râkokzy al Il-Iea (1648-1660) este principele în tim pul căruia s-a realizat colecţia de legi
Approbatae Constitutiones, care conţinea hotărârile Dietei din perioada 1541-1653. Gheorghe Râkokzy al Il-lea a
acordat un loc important politicii externe. A continuat relaţiile de prietenie cu domnii Ţării Rom âneşti M atei
Basarab dar şi Constantin Şerban şi M ihnea al IlI-lea. Intrigile lui Vasile Lupu pentru a-şi impune fiul ca dom n al
Ţării Rom âneşti şi fratele ca principe al Transilvaniei, i-a determ inat pe Gheorghe Râkokzy şi M atei Basarab să-I
înlăture pe acesta într-o campanie m ilitară com ună în M oldova în 1659, unde l-au ajutat pe Gheorghe Ştefan să
preia tronul. în 1655 se am estecă într-un război dintre poloni şi suedezi, de partea suedezilor, urm ărind să devină
rege al Poloniei. în ajutorul polonezilor au intervenit austriecii, iar m ai târziu turcii şi tătarii. în 1657 ajunge să
cucerească Varşovia şi Cracovia. O tom anii au cerut revenirea principelui în ţară, deoarece atacase fără acordul
lor, dar Gheorghe Râkokzy al Il-lea a refuzat. în cursul anului oastea principelui este nim icită de polonezi şi tătari.
Drept urmare. Stările, la cererea sultanului, aleg alt principe, Acaţiu Barcsai (1658-1660), rom ân de
origine. A cesta din urm ă este obligat de turci să cedeze cetăţile Ineu, Lugoj şi Caransebeş şi să m ărească tributul
de la 15000 la 40000 de galbeni. în aceste condiţii Stările îl readuc pe Gheorghe Râkokzy al Il-lea în 1659, pentru
scurt timp deoarece turcii îl reînscăunează pe Barcsai. în 1660, Gheorghe Râkokzy al Il-lea m oare într-o luptă cu
otomanii şi tătarii, în încercarea de a-şi recupera tronul. în 1661, Stările îl aleg principe pe loan K em eny, care îl
ucide pe A caţiu Barcsai printr-un complot. O arniată turcească vine în Transilvania şi îl înlătură pe Kemeny.

78
 M ihail I Apaffy (1661-1690) este înscăunat de turci după alungarea lui Kemeny. Profitând de acest fapt,
Stările, pentru a-1 recunoaşte drept principe, îi im pun 24 de condiţii pe care acesta le acceptă. Astfel că A paffy îşi
începe dom nia ca un principe total supus Stărilor. în timp, el reuşeşte să câştige o anume autonomie: în 1665
obţine acordul Dietei pentru a anula două dintre condiţii, reuşeşte să recupereze o parte din dom eniile statului
ajunse în m âinile nobililor, ţine mai puţin cont de părerile Consiliului Principelui. Unii m em bri ai Consiliului au
constituit, în 1671, „Liga Blestem ată”, condusă de Dionisie Bânffy, care era filoturc. Gruparea filoaustriacă, în
frunte cu M ihail Teleki a reuşit înlăturarea şi executarea lui Bânffy în 1674. Teleki a devenit cel m ai im portant
consilier al principelui. în timpul lui M ihail Apaffy s-a dezvoltat economia: industriile dom eniale (sticlărie, m oară
de hârtie), exploatarea vămilor, m inelor, se cultivă porum bul şi tutunul.
Politica externă a lui Apaffy a fost caracterizată, ca şi a predecesorilor săi, de relaţii bune cu Ţările
Române, m ai ales cu Ţara Românească. C u dom nitorul Grigore Ghica a încheiat un tratat în 1662, în urm a căruia
a prim it trupe m untene într-un război cu austriecii, iar Constantin Cantacuzino l-a sprijinit la Poartă, unde avea
m ulte cunoştinţe. Domnii români, la rândul lor, întreţineau legături cu lum ea creştină occidentală prin
Transilvania. Relaţiile cu turcii în m od oficial au fost bune, dar A paffy a stabilit în anum ite perioade contacte
secrete cu austriecii, ca în timpul războiului austro-otom an din 1663. în 1672-1674, într-un război turco-polonez,
principele Transilvaniei a fost obligat să-i ajute pe turci cu provizii. Relaţiile cu austriecii au fost bune până în
1774, după care s-au răcit datorită sprijinului pe care unii nobili din Transilvania şi m ai apoi principele l-au
acordat nobililor reform aţi din Ungaria, care erau persecutaţi religios de autorităţile austriece. M ihail Teleki i-a
susţinut pe răsculaţii din Ungaria încă din 1772, dar a fost înfrânt în lupta de lângă Satu-Mare. A paffy a obţinut
acordul Porţii pentru a întreţine relaţii diplom atice cu Franţa în vedere obţinerii unui ajutor financiar pentru a plăti
o oaste care să-i ajute pe răzvrătiţii m aghiari conduşi de Emeric Thokoly. A cordul cu francezii a fost sem nat în
1677. O astea principelui, condusă de M ihail Teleki, a fost înfrântă de austrieci. în 1681, turcii au pornit o
expediţie m ilitară în sprijinul răsculaţilor, la care a participat şi M ihail Apaffy, fară să obţină succese de seamă.
D upă înfrângerea turcilor, în 1683, la asediul Vienei, politica austriecilor de ocupare a Transilvaniei nu a
m ai întâm pinat piedici serioase. în 1685 iezuitul Antide Dunod este trim is în Transilvania cu un proiect de tratat
care urm ărea să realizeze o alianţă veşnică între Austria şi Transilvania, sub protecţia împăratului, care ar fi
deţinut titlul de rege al Ungariei. Transilvania urm a să aibă statutul pe care îl avusese în vremea voievodatului.
Principele nu a fost de acord, dar consilierul M ihail Teleki a încheiat un acord secret cu A. Dunod, urm ând să
sprijine interesele austriecilor în Transilvania, în schimbul obţinerii unor considerabile avantaje financiare. Tot în
1685 austriecii îi înving pe turci într-un război în urm a căruia ocupă Ungaria Superioară, inclusiv Buda. Trupele
austriece au intrat apoi în Partium şi după aceea în Transilvania. După alte succese austriece îm potriva turcilor,
din 1687, principele este obligat să accepte Tratatul de la Blaj (1687) cu Im periul Habsburgic, prin care
Transilvania trebuia să facă încartiruirea trupelor austriece în 12 oraşe şi cetăţi, să furnizeze provizii şi să
plătească o sum ă de 700000 de florini, în schimbul cărora se recunoaşte existenţa principatului şi a legilor ţării. în
1688, com andantul trupelor de ocupaţie, A nton Caraffa, a cerut o declaraţie prin care Transilvania rupea relaţiile
de vasalitate cu Poarta şi accepta protecţia împăratului. Arm atele im periale au fost prim ite în anumite locuri cu
ostilitate: în Braşov, orăşenii conduşi de aurarul Gaspar Kreisch şi pălărierul Stefan Steiner au opus rezistenţă
arm atelor im periale, ca şi locuitorii din B istriţa şi Baia-Mare.
în 1690, M ihail I Apafi a decedat iar Stările l-au ales principe pe fiul său, de 13 ani, M ihail al Il-lea
Apaffy (1690-1696), dar acesta nu a fost recunoscut nici de austrieci nici de otomani. Profitând de înfrângerea de
la Zăm eşti a trupelor austriece care atacaseră Ţara Românească sub conducerea lui D onat Heissler, de către
Constantin Brâncoveanu şi Emeric Tokoly, turcii îl num esc principe pe acesta din urmă. în această luptă şi-a găsit
sfârşitul şi M ihail Teleki, omul austriecilor. în aceste condiţii, M ihail Apaffy este recunoscut ca principe de către
îm păratul Leopold I. în 1691 împăratul a recunoscut autonom ia Transilvaniei, prin docum entul num it D iploma
leopoldină care m enţinea sistemul naţiunilor privilegiate şi al religiilor recepte, legislaţia Transilvaniei de până
atunci; îm păratul era considerat conducător de drept până la majoratul lui M ihail Apaffy. La vârsta majoratului, în
1696, M ihail A paffy a renunţat de bună voie la titlul princiar, pe care i l-a cedat îm păratului, în schimbul unei
rente viagere. El a trăit apoi la Viena, până la m oartea sa, survenită la numai 36 de ani.
D om inaţia habsburgică a fost cu greu acceptată de o parte a nobilim ii m aghiare dar şi de alţi locuitori. în
perioada 1703-1711 a avut loc o revoltă antiaustriacă, războiul curuţilor, condus de nobilul Francisc Râkokzy al
Il-lea, căreia i s-au alăturat şi rom âni din Bihor şi Maramureş. Răsculaţii au beneficiat de sprijinul diplomatic şi
financiar al Franţei, dar în final a trebuit să capituleze. Nobilii maghiari au sem nat cu austriecii Pacea de la Satu
M are, prin care au recunoscut dom inaţia austriacă iar ei au obţinut recunoaşterea statului lor privilegiat.

79
Epoca Modernă
 Viziuni despre modernizare în Europa secolelor XIX-XX

C-1' Conceptul de modernizare

Term enul modern desenm ează ceea ce este nou, actual, progresist, care se opune vechiului. în fiecare
epocă term enul modernizare are un alt înţeles, dar în sens istoric obişnuit folosim term enul de m odernizare mai
ales pentru perioada cuprinsă între jum ătatea secolului al X V III-lea şi începutul secolului XX. M odernizarea este
de fapt un proces istoric de lungă durată care începe în perioade diferite pentru fiecare ţară în parte. Ea atinge
toate aspectele vieţii umane: politic, social, economic şi cultural. în fiecare societate au existat m ai m ulte viziuni
asupra m odernizării, prom ovate de ideologii politice sau curente culturale.

M odernizarea politică înseam nă desfiinţarea regim urilor politice absolutiste (în care m onarhul deţine
puteri depline în stat) şi adoptarea unor constituţii care să prevadă separaţia puterilor în stat şi drepturi şi libertăţi
cetăţeneşti. M odernizarea politică a presupus pentru anumite popoare eliberarea de sub stăpânire străină şi
form area statelor naţionale (adică unirea tuturor locuitorilor care vorbesc aceeaşi lim bă şi au aceeaşi origine
istorică într-un singur stat). Astfel s-au format statele naţionale german, italian, român.
M odernizarea socială presupune desfiinţarea privilegiilor nobiliare (la noi boiereşti), transform area
ţăranilor în proprietari m ici şi m ijlocii, urbanizarea (construirea de oraşe, dezvoltarea econom ică şi culturală a
acestora, m utarea unui num ăr mare de locuitori de la sat la oraş).
M odernizarea economică, legată direct de cea socială, presupune apariţia revoluţiei industriale: trecerea
de la m unca m anuală la m unca făcută cu ajutorul maşinii. Prim a revoluţie industrială (după 1750) înseam nă
folosirea forţei aburului ca sursă de energie (m aşina cu aburi, locomotiva, vaporul etc.). Ea a apărut în Anglia,
prin inventarea maşinii cu aburi de către James W att (1769). A doua revoluţie industrială (după 1850) înseam nă
folosirea energiei electrice şi a petrolului (apar telegraful, telefonul, radioul, autom obilul, avionul), apariţia
chimiei industriale (masele plastice, coloranţii sintetici), a oţelului. M odernizarea econom ică în Europa centrală şi
de este a fost reprezentat şi de pătrunderea capitalism ului ca principal model economic, care se baza pe libera
concurenţă şi iniţiativa privată a unor m ari investitori.
M odernizarea culturală a presupus atât apariţia unor curente artistice şi intelectuale care au adus o
altă viziune asupra vieţii, cât şi aplicare unor politici culturale, adică adoptarea de către stat a unor măsuri care
să ducă la progresul culturii.

Curente artistice şi intelectuale

în secolul al X lX -lea s-au m anifestat o serie de curente artistice care au propus o nouă viziune asupra
lumii şi care au apărut ca reacţie de protest la m odelele artistice anterioare. Rom antism ul şi realism ul sunt
curentele care se pot regăsi în toate domeniile artistice iar im presionismul este curentul care a deschis drum ul spre
arta abstractă a secolului XX. Curentele intelectuale au propus noi teorii despre cunoaşterea şi evoluţia lumii.

Rom antism ul este curentul artistic ce desem nează o artă în care imaginaţia şi sensibilitatea predom ină în
faţa oricărei facultăţi a spiritului, care respinge orice reguli şi modele. A apărut în Germ ania şi Anglia^ la sfârşitul
secolului al XVIII-lea, ca reacţie la clasicism (clasicismul punea accent pe raţiune şi deloc pe sensibilitate, pe
respectarea unor reguli şi forme artistice şi prea puţin pe imaginaţie). Rom antism ul s-a m anifestat cu precădere în
literatură, pictură şi muzică. în literatură, unii dintre cei mai importanţi reprezentanţi au fost Goethe, Byron,
Hugo, Em inescu iar în pictură Caspar David Friedrich, Ivan Aivazovski, W illiam Turner, Theodore Gericault,
Eugene Delacroix, Francesco Goya.
Caracteristicile rom antism ului:
Refuzul oricăror modele artistice, opera artistică trebuie să fie unică, originală.
Surse de inspiraţie: natura sălbatică, dezlănţuită, istoria, folclorul.
Preferinţă pentru m anifestările iraţionale ale fiinţei umane; im aginaţia şi sensibilitatea sunt mai importante
decât raţiunea.
Preferinţa pentru mister, fantastic; stil metaforic.
Prezentarea personajelor excepţionale în îm prejurări excepţionale; punerea accentului pe trăirile
interioare ale individului.
Idealul uman este omul sensibil, creativ, care refuză convenţiile sociale.

81
 Pe plan politic, rom antism ul s-a m anifestat prin revolta faţă de societatea Vechiului Regim (cel bazat pe
privilegii nobiliare şi m onarhie absolutistă) şi faţă de ocupaţia străină. A susţinut libertatea socială şi drepturile
cetăţeneşti şi idealurile naţionale de eliberare de sub ocupaţia străină.
Realism ul este curentul artistic ce îşi propune să descrie realitatea aşa cum este ea, fară idealizare. A
apărut în Franţa în a doua jum ătate a secolului al X lX -lea, ca reacţie la romantism. Un reprezentant de m arcă şi
teoretizator al său a fost pictorul francez Gustav Courbet. De-a lungul carierei sale, Courbet a pictat un num ăr
im presionant de tablouri, având ca teme viaţa cotidiană, natura, corpul feminin, portretul, autoportretul. El a avut
succes la o parte a publicului dar a fost aspru criticat de o altă parte şi contestat de mulţi specialişti. I s-a reproşat
adesea im oralitatea subiectelor, prezentarea unei lumi inestetice şi vulgare şi, mai ales, lipsa de respect faţă de
ceea ce se considera atunci arta eternă. Courbet a dorit, de fapt, să redea în m od obiectiv ceea ce vede ochiul
pictorului, fară înfrum useţare, fară scop moralizator, fără alt ideal decât acela de a spune adevărul. Im portanţa sa
în istoria artei este foarte m are deoarece este prim ul pictor care refuză în m od program atic arta oficială şi deschide
drumul creativităţii fără constrângere în artele plastice. Pentru mulţi istorici de artă, opera lui Courbet înseam nă
începuturile picturii m odem e. Realismul a creat adevărate capodopere în literatură. Cei mai importanţi
reprezentanţi ai săi au fost Honore de Balzac, Em il Zola, Gustave Flaubert, Thomas Hardy, Feodor Dostoievski, I.
L. Caragiale.
Caracteristicile realism ului:
înfăţişarea realităţii în toate aspectele sale, fară înfrum useţare, cu scopul de a prezenta adevărul,
crearea unor personaje veridice, caracteristice pentru o categorie socială sau pentru un m ediu social, surprinse
în activităţile lor cotidiene.
predilecţia pentru descrierea vieţii sociale în toate am ănuntele ei.
Im presionism ul este un curent care s-a m anifestat cu precădere în pictură, apărut în Franţa, după 1870.
Pictorii im presionişti doreau să redea m ai m ult im presiile trăite decât realitatea obiectivă: jocurile de lumini şi
umbre, felul în care se reflectă lum ina în natură la o anum ită oră din zi sau felul în care aceasta cade pe obiecte.
Temele lor predilecte erau peisajele sau scene de viaţă în m ijlocul naturii. Ei au folosit o nouă tehnică, prin care
nu trasau foarte exact contururile obiectelor ci puneau pete de culori, care, observate de la distanţă, se combinau
pe retina privitorului. Iniţiatorii impresionismului au fost pictorii francezi Eduard M anet şi C laude M onet. Primele
tablouri im presioniste au provocat un imens scandal, fiind respinse de la expoziţiile oficiale. în 1863, Juriul
Salonului Oficial patronat de Academ ia Franceză a respins m ai m ulte de jum ătate din tablourile prezentate, fapt ce
l-a determ inat pe îm păratul Napoleon al IlI-lea să accepte ca cei respinşi să expună într-un clădire din apropiere,
unde au alcătuit Salonul Refuzaţilor. Unii dintre pictorii care au participat aici au alcătuit m ai târziu grupul
im presioniştilor. Im presionism ul a inaugurat o adevărată revoluţie în pictură, deschizând drumul spre arta
abstractă a secolului XX, în care scopul era ilustrarea unei stări de spirit, a sentim entelor artistului şi crearea unui
şoc emoţional pentru privitor. în Rom ânia im presionism ul a avut un foarte mare succes, cei mai importanţi
reprezentanţi fiind N icolae Grigorescu şi Ştefan Luchian.
Pozitivism ul este un curent filozofic ce susţine că singura cunoaştere adevărată este cea bazată pe
experienţa ştiinţifică. Acest curent a fost iniţiat în Franţa, de către filosoful August Comte, pe la 1830. Termenul
îşi are originea în num ele de ştiinţe pozitive, pe care l-au prim it ştiinţele exacte (matematica, chimia, fizica etc.).
Pozitiviştii susţineau că orice adevăr trebuie explicat ştiinţific.
Evoluţionism ul a fost teoretizat de naturalistul englez Charles Darwin, în lucrarea sa Originea speciilor
(1859). Darwin a dem onstrat că toate speciile de plante şi anim ale au evoluat în timp, pornind de la un strămoş
com un sau de la un m ic num ăr de strămoşi com uni, datorită procesului de selecţie naturală. Astfel, anim alele
pluricelulare au evoluat din unicelulare, amfibiile din peşti, reptilele din amfibii, păsările din reptile etc. în această
scară evolutivă, omul a avut un strămoş comun cu o m aim uţă superioară.

Politici culturale
încă din secolul al XVIII-lea statele au luat măsuri legislative pentru răspândirea culturii în rândul tuturor
categoriilor sociale. Astfel au început să se construiască şcoli prim are în mediul rural şi să fie fixate obiectele de
studiu pentru acestea, prin legi. Peste tot în Europa prim ele şcoli primare au fost înfiinţate de biserică, de aceea ele
s-au num it şcoli confesionale. în a doua jum ătate a secolului al XlX-lea, odată cu extinderea dreptului de vot,
puterea politică a arătat o preocupare deosebită pentru extinderea alfabetizării. Astfel, învăţăm ântul prim ar a
devenit gratuit şi obligatoriu în multe state europene. în Franţa, la sfârşitul secolului al X lX -lea, statul a dat o serie
de legi pentru laicizarea învăţăm ântului, adică pentru închiderea şcolilor confesionale (ale cultelor religioase) şi
pentru elim inarea obiectelor de studiu religioase din toate şcolile primare şi secundare. Şi alte state au realizat o
laicizare parţială sau totală a şcolii. La noi în ţară, laicizarea a fost realizată de regim ul comunist.
82
 I I I _ Ideologii (curente, doctrine) politice
Ideologia politică este un ansamblu de idei şi principii despre organizarea statului şi a societăţii. Cele mai
im portante ideologii politice apărute din secolul al X lX -lea sunt; liberalismul, conservatorism ul, socialismul şi
naţionalismul. Ele se regăsesc şi astăzi în viaţa politică a celor mai multe state europene.

Liberalismul
Definiţie-, este ideologia politică ce prom ovează drepturile şi libertăţile individuale ca valori fundamentale în
organizarea societăţii.
Originile doctrinei liberale se află în scrierile filosofilor ilum inişti John Locke, M ontesquieu, şi Jean Jacques
Rousseau (secolul al XVIII-lea). Ea a apărut ca reacţie la societatea de tip feudal, bazată pe privilegiile nobilimii.
Scopul, liberalismul şi-a propus iniţial desfiinţarea societăţii bazată pe privilegii şi organizarea uneia noi,
bazată pe egalitatea tuturor în faţa legii şi pe libertatea individuală a fiecărui cetăţean.
Adepţii-. în secolul al X lX -lea liberalism ul era ideologia politică a burgheziei.
Principiile liberalismului clasic;
D repturile naturale ale om ului sunt viaţa, libertatea şi proprietatea; toţi oamenii trebuie să fie egali în faţa
legii.
Statul trebuie organizat pe baza principiului separaţiei pu terilor în stat. puterea legislativă (cea care face
legile: Parlam entul), puterea executivă (cea care le pune în aplicare; şefiil statului şi guvernul), puterea
judecătorească (veghează la aplicarea corectă a lor; instituţiile judecătoreşti).
Intervenţia redusă a statului în viaţa socială şi economică. Statul trebuie să vegheze doar la aplicarea corectă
a legilor, lăsând libertate iniţiativelor individuale (teoria statului minimalist). Se afirm ă principiul laissez-
fairre, laissez-passer pentru libertatea economică, ce presupune producţia liberă şi trecerea m ărfurilor dintr-o
ţară în alta cu taxe vam ale m ici sau fără taxe vamale.
Societatea evoluează într-un progres permanent; pentru a realiza progresul, statul trebuie să aplice reform e
radicale.
Evoluţii ale liberalismului:
în secolul al X lX -lea liberalism ul susţinea dreptul de vot cenzitar ( votau doar cei cu avere),
la începutul secolului XX liberalii acceptă votul universal, punându-se astfel un semn de egalitate între
liberalism şi democraţie.
în perioada interbelică se afirm ă neoliberalism ul, o variantă a liberalism ului care susţine intervenţia statului
în econom ie în anum ite m omente, pentru a face faţă crizelor economice şi pentru realizarea unor reform e cu
scopul protecţiei sociale.
astăzi partidele liberale sunt cele care, prin program ele lor politice, favorizează investiţiile economice. Totuşi,
pentru a câştiga electoratul de stânga, liberalii au început să adopte tot mai des şi m ăsuri de protecţie socială.

Conservatorismul
Definiţie: este ideologia care prom ovează tradiţia, m oderaţia şi armonia socială.
Originile doctrinei conservatoare se găsesc în scrierile care au criticat Revoluţia Franceză, apărute la sfârşitul
secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XlX-lea. Englezul Edm und Burke este considerat părintele
conservatorismului, prin lucrarea sa Refiecţii asupra revoluţiei fra n ceze (1790).
Scopul: iniţial scopul conservatorism ului a fost de a com bată orice mişcare revoluţionare, orice reform ă care
ar fi dus la o schimbare fundam entală a societăţii.
Adepţii-. în secolul al X lX -lea conservatorism ul era ideologia politică a nobilimii.
Principiile conservatorismului:
Societatea trebuie construită pe valori m orale de tradiţie creştină.
Societatea este produsul natural al evoluţiei istorice treptate, de aceea reform ele politice trebuie să respecte
tradiţia istorică.
Revoluţiile au bulversat societatea fară să-i asigure progresul; progresu l poate f i realizat treptat (şi nu în
salturi, cum doreau liberalii), prin reforme moderate, care să păstreze ordinea socială.
Com unitatea este mai presus decât individul, de aceea oam enii trebuie educaţi în spiritul îndeplinirii
îndatoririlor către societate.

83
U(
Evoluţii ale conservatorismului:
în prim a jum ătate a secolului al XlX-lea, conservatorii erau adepţi ai monarhiei absolutiste (cu excepţia celor
din Anglia). Ulterior au acceptat m onarhia constituţională.
la început, partidele conservatoare erau alcătuite din nobili. Pe m ăsură ce ne apropiem de secolul XX,
conservatorii sunt din categorii sociale diverse, ajungând apoi să nu m ai aibă im portanţă originea socială,
astăzi partidele conservatoare din statele dem ocratice pledează pentru o societate stabilă, reform e moderate,
apărarea valorilor tradiţionale: m orala creştină, drepturile familiei etc.
conservatori sunt consideraţi, astăzi, şi cei care vor restaurarea unui regim politic anterior (de exemplu, în
statele din Europa de est, adepţii comimismului sunt consideraţi conservatori pentru că se opun reform elor
spre o societate democratică).

Socialismul
Definiţie-, este ideologia care prom ovează egalitatea socială prin limitarea proprietăţii private în folosul
statului sau al comunităţii.
Originile socialism ului se găsesc în scrierile câtorva gânditori francezi (Saint Simon, Charles Fourier) şi
englezi (Robert Owen) din perioada 1820-1830, care propuneau construirea unei societăţi în care să existe
egalitate perfectă, prin trecerea tuturor bunurilor în proprietatea unei com unităţi. Aceşti gânditori au fost numiţi
socialişti utopici. D upă 1848, filosoful german Karl M arx a pus bazele a ceea ce s-a num it socialism ştiinţific (sau
marxist), cea m ai cunoscută formă de socialism până la jum ătatea secolului XX. Socialismul a apărut ca reacţie la
liberalism şi conservatorism ; socialiştii au considerat că nici liberalii, nici conservatorii nu rezolvaseră
principalele problem e ale m uncitorilor, care alcătuiau m ajoritatea locuitorilor din statele capitaliste.
Scopul: Filosoful Karl M arx a fixat ca scop al socialism ului crearea unei societăţi perfecte în care toţi
oam enii să fie fericiţi. El a considerat că principala cauză a nedreptăţilor este existenţa proprietăţii private şi reţeta
fericirii ar fi egalitatea tuturor din punct de vedere economic, nu doar politic, egalitate ce ar presupune lipsa
proprietăţii private.
Adepţii: în secolul XIX adepţii au fost m uncitorii dar şi m ulţi intelectuali nem ulţum iţi de societatea
capitalistă.

Principiile socialismului marxist:

Pentru a explica propunerea sa de organizare socială, M arx a elaborat o întreagă filozofie (num ită m aterialism
dialectic) care prezenta apariţia m ateriei, a vieţii, a societăţii, evoluţia istorică, societatea prezentului şi făcea
predicţii asupra viitorului. Deci m arxism ul explica trecutul şi prezentul şi prevedea viitorul conform unor legi
istorice. Iată care erau principalele idei ale lui M arx despre trecut, prezent şi organizarea lumii viitorului:
Lum ea este de natură m aterială şi tot ceea ce există este rezultat al interacţiunii m ateriale, inclusiv ideile.
Lum ea nu a fost creată de o inteligenţă superioară ci este rezultatul evoluţiei materiei (filosofia m aterialistă
exista încă din antichitate, nu este creată de M arx, ci doar preluată). Prin urmare M arx era adeptul ateismului,
negarea existenţei oricărei divinităţi. El considera că în toate timpurile religia a fost folosită de categoriile
bogate pentru a-i asupri şi a-i minţi pe cei săraci. M arx a num it religia opiul popoarelor.
în toate epocile istorice au existat două clase sociale antagonice (opuse): deţinătorii m ijloacelor şi forţelor de
producţie, numiţi de M arx asupritori, şi cei ce m uncesc, numiţi asupriţi. între asupritori şi asupriţi a existat o
luptă permanentă, luptă de clasă, care a contribuit la evoluţia istorică a societăţii. în secolul X IX cele două
clase sociale sunt burghezia şi m uncitorim ea {proletariatul, în limbajul lui M arx). în antichitate asupriţii şi
asupritorii fuseseră sclavii şi aristocraţii iar în Evul Mediu cele două categorii fuseseră reprezentate de ţăranii dependenţi
şi nobili.
Statul a fost totdeauna un instrum ent folosit pentru apărarea clasei exploatatoare şi pentru asuprirea celor ce
m uncesc de către cei bogaţi.
Când m uncitorii, clasa exploatată din societatea capitalistă, îşi vor da seama de m izeria în care trăiesc şi vor
dori să schimbe situaţia, înseam nă că au ajuns la conştiinţa de clasă. Proletariatul va iniţia atunci o revoluţie
care va înlătura burghezia de la conducerea statului şi va prelua el puterea politică.
Realizarea unei societăţi egalitare nu se poate face decât prin preluarea puterii de către clasa m uncitoare
(proletariat) prin revoluţie şi reform area societăţii în spirit socialist. Astfel se va instaura o dictatură a
proletariatului, care va trece averile celor bogaţi (m ijloacele de producţie) în proprietatea statului. M arx
considera această dictatură ca fiind legitim ă deoarece este dreptul celor ce m uncesc să conducă doar ei.
Prin desfiinţarea proprietăţii private, în timp, se va ajunge la egalitatea perfectă între cetăţeni. Atunci statul va
dispărea şi el de la sine şi noua societate, în care bunurile vor fi stăpânite în comun, se va num i comunism.

84
I fj^
Evoluţii ale socialismului:
la sfârşitul secolului al X lX -lea socialiştii au început să se divizeze în cei care doreau instaurarea
socialism ului pe cale paşnică (socialişti) şi cei care spuneau că acest lucru nu se putea realiza decât printr-o
revoluţie violentă (comunişti).
în timp, socialiştii au acceptat m enţinerea proprietăţii private iar după 1918 au participat la guvernare în
regim uri democratice capitaliste. Com uniştii marxişti nu au acceptat proprietatea privată şi nici colaborarea cu
alte partide. Ei au condus doar în regim urile totalitare.
după 1950 a apărut social-dem ocraţia, care s-a desprins total de marxism. Astăzi social-dem ocraţii şi
socialiştii acordă, prin program ele lor politice, o atenţie m ai m are categoriilor defavorizate ale societăţii prin
m ăsuri de protecţie socială (măriri de pensii, de ajutoare de şomaj sau de ajutoare băneşti pentru diverse
categorii sociale defavorizate).

Naţionalismul
Definiţie: este ideologia care prom ovează interesul naţional în faţa intereselor individuale sau de grup şi în
faţa intereselor altor naţiuni.
Originile naţionalism ului se găsesc în Declaraţia D repturilor Omului şi Cetăţeanului, adoptată în timpul
Revoluţiei Franceze de la 1789. Aici se specifică faptul că toţi oam enii sunt egali în drepturi şi că puterea politică
vine de la naţiune. Astfel, se trece de la conceptul de supus al regelui la acela de cetăţean al unei naţiuni. Toţi
locuitorii statului fuseseră până atunci datori să-i slujească regelui, de acum înainte vor fi datori să slujească
naţiunea sau patria.
A depţii naţionalism ului nu sunt dintr-un grup social anume. Până la jum ătatea secolului XIX, naţionalism ul
este identic cu liberalismul, după 1870 în m ulte state naţionalism ul este m ai apropiat de conservatorism.

Principiile şi evoluţii:
N aţionalism ul nu are principii clare şi nici un scop bine definit, ca celelalte doctrine politice, singura idee
constantă fiind dragostea de patrie, dar aceasta este înţeleasă în diverse moduri.
Astfel, pentru popoarele aflate în graniţele unor imperii sau divizate în mai multe state, naţionalism ul avea ca
scop eliberarea de sub stăpânire străină şi formarea unui stat naţional (cazul italienilor, românilor,
polonezilor, popoarelor din Peninsula Balcanică în secolul al XlX -lea). A cest tip de naţionalism este foarte
apropiat de liberalism şi de curentul cultural romantic.
Filosoful iluminist german Gottfried Herder a definit naţiunea ca un grup de oameni care au aceeaşi origine
etnică, aceleaşi tradiţii culturale, aceeaşi istorie, vorbesc aceeaşi limbă. El considera că fiecare naţiune are un
spirit, care este im primat genetic în oricare dintre mem brii săi (spiritulpoporului). Concepţia despre naţiune a
lui Herder, num ită naţiunea etnoculturală, a fost cea care s-a impus la m ajoritatea popoarelor în a doua
jum ătate a secolului al XlX-lea.
în Franţa, omul de cultură Em est Renan a teoretizat, după 1880, ceea ce s-a numit apoi naţiunea electivă,
spunând ca o naţiune este form ată din toţi oamenii care aleg să convieţuiască îm preună pe un teritoriu.
După 1870 a apărut naţionalism ul xenofob care prom ovează nu numai dragostea de patrie ci şi ura faţă de
străinii consideraţi duşm anii naţionali (în Germ ania ura faţă de francezi, în Franţa ura faţă de germani etc.).
A cest tip de naţionalism se num eşte de extremă dreaptă. Principiile sale de bază sunt: superioritatea genetică
a anum itor naţiuni, dispreţul faţă de liberalism sau dem ocraţie, idealizarea trecutului istoric, exaltarea
războiului ca mijloc de rezolvare a conflictelor.

Clivajul stânga-dreapta în cadrul spectrului politic

în timpul M arii Revoluţii Franceze din 1789, în cadrul Adunării Naţionale, revoluţionarii s-au aşezat în
stânga Preşedintelui Adunării, adepţii m onarhiei absolutiste în dreapta. De atunci s-a obişnuit ca partidele să fie
grupate în partide de stânga şi dreapta. Partidele de stânga sunt cele care doresc reforme pentru categorii cât mai
largi de cetăţeni, cu predilecţie pentru cei mai săraci sau mai defavorizaţi, partidele de dreapta sunt niai elitiste.
în viaţa politică acelaşi partid poate să ajungă mai spre dreapta sau mai spre stânga, în funcţie de ideologia
celorlalte partide concurente. Astfel, liberalii, care iniţial s-au aflat la stânga spectrului politic (la dreapta erau
conservatorii), au ajuns apoi la dreapta, după ce au apărut socialiştii. Astăzi partidele de extrem ă dreaptă sunt
cele naţionaliste xenofobe iar cele de extremă stângă sunt partidele comuniste. La centru se află partidele
ecologiste. Pentru o explicaţie mai clară s-ar putea face o reprezentare grafică astfel:
Extr. stângă Stânga Centru-stănga Centru Centru-dreapta Dreapta Extr. dreaptă
Comunişti Socialişti Social-democraţi Ecologişti Creştin-democraţi Liberali, Conservatori Naţionalişti
85
 C. II. Statul român modern: de la proiect politic la realizarea
României Mari (secolele XVIII-XX)
( Conceptul de stat modern în Principatele Române şi România
U n sta t m o d ern este un stat care se guvernează după o constituţie ce prevede drepturi şi libertăţi
cetăţeneşti şi separaţia puterilor în stat, garantează dreptul la proprietate privată şi asigură participarea tuturor
categoriilor sociale la viaţa politică, are o industrie dezvoltată şi num eroase instituţii de cultură.
M o d e rn iz a re a în sp aţiu l ro m ân esc a presupus în prim ul rând desfiinţarea privilegiilor feudale,
desfiinţarea dependenţei ţăranilor şi îm proprietărirea lor, adoptarea unor constituţii m odem e dar şi independenţa
de sub suzeranitatea otom ană şi unirea tuturor rom ânilor într-un singur stat. M odernizarea a fost iniţial concepută
teoretic, în diverse proiecte, şi apoi pusă în practică prin reforme.
M o d e rn iz a re a socială presupune:
- desfiinţarea privilegiilor feu dale ale m arilor boieri. Dintre cele m ai im portante privilegii amintim: boierii nu
plăteau taxe la stat, puteau să încaseze taxe la trecerea pe păm ântul lor, erau judecaţi după alte legi decât oamenii
de rând, doar ei aveau posibilitatea să aibă funcţii în stat şi să participe la viaţa politică.
- desfiinţarea dependenţei ţăranilor. Ţăranii liberi erau, în secolul XVIII, în număr foarte mic. M ajoritatea
ţăranilor erau dependenţi (numiţi şerbi, iobagi, vecini sau rumâni). Ţăranii dependenţi nu aveau păm ânt; ei
m unceau o bucată de păm ânt prim ită de la boier, în schimbul căreia erau obligaţi să dea o parte din recoltă {dijmă)
sau să plătească o sumă de bani {cens) şi să facă m uncă gratuită pe păm ântul boierului {clacă). Ţăranii dependenţi
nu aveau voie să se m ute de pe o m oşie pe alta sau să se ocupe cu altceva.
- acordarea egalităţii în drepturi şi a egalităţii în fa ţa legii.
M o d e rn iz a re a politică presupune:
- adoptarea unor constituţii care să prevadă drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, egalitatea în faţa legii, separaţia
puterilor în stat;
- participarea tuturor categoriilor sociale la viaţa politică',
- realizarea statului naţional şi independent. Românii trăiau, în secolul XVIII, în mai m ulte state. Ei doreau să
alcătuiască un stat care să-i cuprindă pe toţi rom ânii (stat naţional) şi care să nu depindă de nicio putere străină
(stat independent). Ţările Rom âne erau state vasale Imperiului Otom an (sau sub suzeranitate otom ană), adică
plăteau tribut turcilor şi nu aveau politică extem ă proprie (în relaţiile internaţionale erau reprezentate de turci,
adică nu aveau ambasadori proprii şi nici nu prim eau, pe teritoriul rom ânesc ambasade ale altor ţări). Rom ânii
locuiau în m ai m ulte state, unele teritorii rom âneşti aflându-se sub stăpânire străină. în Imperiul Habsburgic trăiau
rom ânii din Transilvania, Banat şi Bucovina, iar, din 1812, B asarabia a fost ocupată de Rusia. D obrogea a făcut
parte din Imperiul Otom an încă din secolul XV.
în secolul XVIII se creează co n ştiin ţa n aţio n ală, adică apare conştiinţa identităţii de tradiţii, istorie,
limbă şi cultură a tuturor românilor. Aceasta se formează mai întâi în rândurile boierilor în Ţara Rom ânească şi
M oldova. Un rol im portant în form area conştiinţei naţionale la rom âni l-au avut reprezentanţii Şcolii Ardelene,
Samuil M icu, Gheorghe Şincai şi Petru M aior, ale căror scrieri istorice, literare şi lingvistice au arătat unitatea de
limbă şi cultură a românilor. Conştiinţa naţională a apărut mai întâi în rândul elitelor societăţii şi apoi a ajuns,
până la 1918, la toate categoriile sociale, prin intermediul şcolii şi al presei.
F acto rii m o d ern izării. Statul rom ân m odem s-a realizat prin eforturile unora dintre oam enii politici şi
de c u ltu ră , care mai întâi au propus realizarea unor reforme sociale, politice şi naţionale şi apoi au încercat să le
pună în practică. în statele occidentale m odem izarea a fost susţinută în special de burghezie, categoria socială
reprezentată de comercianţi, bancheri, industriaşi, diverşi întreprinzători m ari şi mici. în Ţările Rom âne burghezia
era destul de slab reprezentată, prin câţiva proprietari de ateliere m eşteşugăreşti şi negustori, de aceea rolul cel
mai im portant în m odem izare l-au avut intelectualii cu studii în străinătate, în special la Paris; m ulţi dintre ei erau
fii de boieri. Intelectualii rom âni au avut ca m odel în special revoluţiile politice şi reform ele realizate în Franţa.
Unii dintre d o m n ito ri, până la 1859, au fost favorabili m odem izării anum itor aspecte sociale şi culturale, dar mai
rar politice. Cele mai m ulte reform e m odernizatoare au fost adoptate în timpul lui Al. I. Cuza şi Carol I.
F râ n e în calea m o d ern izării. Principalul inamic al m odem izării Ţărilor Române a fost Im p e riu l
O to m an , care accepta cu greu orice schim bare politică sau socială. M a rii b o ieri s-au opus reform elor sociale iar
d o m n ito rii, reform elor care le reduceau puterea politică. Un caz special îl reprezintă Rusia, care până în 1830 a
susţinut m odem izarea Ţărilor Române, iar după aceea, până în 1856, s-a opus oricărei reforme.

86
 BAC 1. Proiecte politice din Principatele Române până la jumătatea
a secolului al XlX-lea

a. Reformele în timpul domniilor fanariote (1711-1821)

E poca fanariotă este perioada în care domnitorii Ţărilor Rom âne au fost num iţi direct de către Sultanul
turcilor, din rândul unor greci din cartierul Fanar al Constantinopolului. Turcii au ajuns astfel să încalce foarte
grav autonom ia Ţărilor Române, deoarece nu au mai respectat dreptul Adunării Ţării de a alege dom nitorul şi nici
m ăcar nu au m ai num it dom nitori rom âni. Ei au sperat ca în acest fel să evite revoltele rom ânilor îm potriva
suzeranităţii otomane. Epoca fanariotă a început în 1711 în M oldova şi 1716 în Ţara Românească.
în timpul domnitorilor fanarioţi. Ţările Române au ajuns într-o situaţie financiară foarte dificilă iar majoritatea
locuitorilor erau în cea mai neagră sărăcie din cauza creşterii permanente a tributului către Imperiul Otoman, creşterii
birurilor şi taxelor către stat şi datorită corupţiei care era atât de mare încât orice funcţie în stat era cumpărată. Domnitorii
cumpărau ei înşişi tronul de la turci, cu bani împrumutaţi de la cămătari, iar când ajungeau în funcţie încercau prin toate
mijloacele să câştige, pe seama locuitorilor, banii daţi, şi destul de mult în plus, ca să aibă în zilele negre ce vor urma după
domnie. Domnitorii erau schimbaţi frecvent (după 1-2 ani şi chiar mai repede), unii dintre ei fiind chiar executaţi din ordinul
sultanului. în Ţara Românească au fost 39 de succesiuni la domnie iar în Moldova 37. Numărul domnitorilor a fost mai mic
(33 în total în cele două ţări, din 11 familii) deoarece unii au avut mai multe domnii sau au fost mutaţi din Ţara Românească
în Moldova şi invers. Ţările Române nu au mai avut armată deoarece nici oastea cea mică nici cea mare nu au mai fost
convocate. Domnitorul era apărat de o gardă personală alcătuită din soldaţi plătiţi numiţi amăuţi, care erau albanezi.
Reform ism ul domnesc. Cu toate aceste neajunsuri, dom nitorii fanarioţi au avut şi o contribuţie
im portantă la începerea procesului de m odernizare în Ţările Române. Cei m ai mulţi dintre ei erau adevăraţi
oam enii de cultură, cu studii şi cunoscători ai m ai m ultor limbi străine.
Cel mai im portant dom nitor fanariot a fost Constantin M avrocordat (1741-1749). El a dom nit alternativ în Ţara
Rom ânească şi M oldova şi făcut în am bele ţări importante reform e sociale şi administrative:
a desfiinţat şerbia (dependenţa ţăranilor) dându-le ţăranilor libertate personală. Pentru că ţăranii nu au prim it
păm ânt, m ajoritatea au rămas să m uncească în continuare păm ântul boierilor, prestând m unci agricole în schimbul
loturilor primite. Aceştia s-au num it ţărani clăcaşi (de la clacă, m uncă gratuită);
a im pus o dare unică pe cap de locuitor, care se putea plăti în 4 rate. Până atunci existau tot felul de im pozite
şi taxe pe diverse produse: văcărit, porcărit, vinărit etc. Cea mai im portantă era fumăritul, care era un im pozit pe
coşul casei (de fapt pe familie; acolo unde erau mai m ulte fumuri, era o familie mai mare);
a introdus funcţionarii publici plătiţi {ispravnicii) şi a făcut cărţi de identitate pentru locuitori;
a elaborat chiar un proiect de constituţie pe care l-a publicat într-o revistă franceză.
O altă reform ă im portantă din tim pul fanarioţilor au fost adoptarea prim elor coduri de legi: Codul Calim ah în
M oldova (1817) şi Legiuirea Caragea în Ţara Rom ânească (1818), după num ele dom nitorilor reformatori.
R eform ism ul boieresc. în a doua jum ătate a secolului al XVIII-lea, o parte a boierilor rom âni şi-a dat
seam a că societatea rom ânească are nevoie de reform e pentru a-şi putea continua existenţa. Boierii au început să
redacteze proiecte de reform ă pe care le-au înaintat domnitorilor, dar mai ales m arilor puteri străine: Turciei,
Austriei, Rusiei şi la începutul secolului al X lX -lea şi Franţei. Boierii reform işti au alcătuit gruparea num ită
partida naţională deoarece se opunea dom niilor străine, dar şi boierilor greci care pătrunseseră în Ţările Rom âne
în num ăr m are în timpul dom niilor fanariote. M ajoritatea acestor proiecte cereau:
înlocuirea fanarioţilor cu domni păm ânteni şi autonom ia deplină a Ţărilor Rom âne în raporturile cu Im periul
Otoman, ca în vremea m arilor voievozi.
reorganizarea politicii interne a Principatelor, prin adoptarea unor constituţii care să lim iteze puterea
domnitorilor. Au fost chiar şi proiecte care au propus transform area ţării în republică,
unele proiecte au cerut şi unirea rom ânilor într-un singur stat.
Cele mai im portante m em orii şi proiecte boiereşti au fost:
- M em oriile boierilor din Ţara R om ânească trim ise Austriei în perioada 1716-1718, prin care se cerea protecţia
Austriei şi recunoaşterea dreptului boierilor români de a alege domnitorul.
- M em oriile boierilor din Ţara R om ânească şi M oldova din 1772, redactate cu ocazia unor tratative de pace
purtate la Focşani (în urm a unui război ruso-turc) prin care se cerea revenirea la domniile pământene, autonom ia
internă şi unirea celor două ţări sub protecţia Austriei, Rusiei şi Prusiei.
- Proiectele Boierului lordache Rosetti Rosnovanu din 1817-1818. El a propus instaurarea unui regim în care
puterea politică să fie în m âna unei A dunări Obşteşti şi a unui D ivan controlate de boierime, iar dorrmitorul să

87
aibă un rol minor. A cest tip de conducere se apropia de sistem ul parlam entar englez. A dorit desfiinţarea
privilegiilor fiscale prin plătirea im pozitelor de către toată lumea.

I I I Societatea în Ţările Române la începutul secolului al XlX-lea

Principalele categorii sociale

Boierii erau categoria socială conducătoare. Termenul de boier îşi m odificase sensul din a doua jum ătate
a secolului al XVIII-lea, nu însem na un mare proprietar de păm ânt ci desemna o persoană care deţinea dregătorii
în stat (numite boierii). Domnii fanarioţi oferiseră o serie de dregătorii unor oam eni de încredere greci pe care îi
aduseseră în Principate. Aceştia răm ăseseră aici şi după plecare dom nitorilor respectivi şi îşi cum păraseră moşii.
Ei nu erau agreaţi de boierii păm ânteni deoarece ocupau funcţii înalte şi le făceau concurenţă. Cu timpul, cei mai
vechi dintre ei se îm păm ânteniseră, prin căsătorii cu fete ale boierilor pământeni. Conflictul dintre boierii greci şi
boierii păm ânteni a existat pe toată perioada dom niilor fanariote. Din 1775, boierii erau îm părţiţi în 5 categorii, în
funcţie de dregătoriile deţinute. D ar toţi dregătorii erau şi proprietari de moşii, aşa că sensul iniţial de boier
proprietar de m oşie se păstrase. Boierii nu plăteau im pozite şi aveau m onopol asupra producţiei de alcool şi
asupra m ăcinării cerealelor, adică clăcaşii nu puteau cultiva vie şi pomi fructiferi şi nu aveau voie să m acine la
m orile din satele libere. De asemenea, aveau dreptul să im pună restricţii de păşunat clăcaşilor Aceste avantaje îi
făceau foarte urâţi printre ţărani, inclusiv printre cei liberi, de care abuzau adesea, răpindu-le păşunile, livezile sau
păm ânturile arabile.
între categoriile privilegiate se găseau şi neamurile şi m azilii care erau descendenţi ai boierilor de rangul I
şi II şi care nu mai aveau dregătorii. Ei erau scutiţi de impozite. Alte categorii scutite de im pozite erau scutelnicii
şi posluşnicii, nişte ţărani de pe păm ântul m ănăstirilor, respectiv al boierilor, care erau scutiţi de im pozite către
stat pentru că prestau mai multe dări către moşieri.
Ţărănim ea era alcătuită în m ajoritate de către ţărani clăcaşi, ţărani care nu aveau păm ânt şi cultivau loturi
pe păm ântul boierilor, pentru care dădeau dijm a (o parte din recoltă) şi prestau clacă (m uncă gratuită). Zilele de
clacă erau 12 pe an în Ţara Rom ânească şi 24 pe an în M oldova (situaţia ţăranilor clăcaşi era mult m ai bună decât
a iobagilor din Transilvania care prestau 3-4 zile de m uncă gratuită pe săptămână). D ar ţăranii clăcaşi erau liberi
să îşi găsească şi alte ocupaţii sau să plece în alt sat. Peste 90% din populaţie era rurală.
Populaţia urbană era alcătuită din negustori şi m eşteşugari. Oraşele erau puţine; m ajoritatea aşezărilor
urbane erau târguri, unde se practica şi agricultura. M arii negustori, num iţi toptangii, se ocupau cu achiziţionarea
şi vânzarea de cereale, vite şi sare. M ulţi dintre ei erau străini (greci, germani, armeni, evrei). Ei urm ăreau
ascensiunea socială prin cum părarea de păm ânt şi funcţii în stat pentru a ajunge în categoria boierilor. O altă
activitate care aducea mulţi bani era arendarea m inelor de sare şi a vămilor. Com erţul în Ţările Rom âne nu s-a
putut dezvolta norm al datorită obligaţiile pe care rom ânii le aveau de a aproviziona Imperiul Otom an cu cele
necesare la preţuri stabilite de turci. O altă frână în cale dezvoltării com erţului erau vămile interne, care trebuiau
plătite la trecerea pe m oşiile boiereşti. M eşteşugarii aveau m ici ateliere în care produceau alimente,
îm brăcăm inte, bunuri gospodăreşti şi m ateriale de construcţie. Ei erau organizaţi în bresle. A utorizaţia de
înfiinţare a breslelor era dată de domnitor. A telierele meşteşugăreşti în care lucrau m ai mulţi angajaţi (ucenici şi
calfe) erau puţine. în general lucra un singur m eşteşugar şi un ajutor.

Fiscalitatea excesivă. Alte problem e create de dependenta otom ană.

Dependenţa otom ană era resim ţită în prim ul rând la nivelul fiscalităţii. Tributul faţă de turci a crescut
constant. Spre exemplu, în 1774 acesta era de 619 pungi de galbeni pentru Ţara Rom ânească şi 135 pentru
M oldova. în 1812 aceste sume se ridicau Ia 1000 şi respectiv 500 de pungi. M ult mai mult plăteau dom nitorii
pentru a se m enţine în scaun. De exemplu. A lexandru M avrocordat şi-a cum părat scaunul domnesc, în 1782, cu
un m ilion de piaştri, în timp ce venitul anual al M oldovei era de 4 milioane de piaştri. La aceste sume se adăugau
cele pentru confirmarea în funcţie, o dată la trei ani (mucarer), peşcheşurile (daruri oficiale prevăzute în registrele
otomane, care se plăteau la sărbători sau diverse evenimente festive). La aceste plăţi oficiale se adăugau cele
neoficiale (ruşfeturi), pe care dom nitorii le plăteau diverşilor funcţionari otom ani pentru a avea sprijin perm anent
pe lângă sultan.
Locuitorii din Principatele române trebuiau să suporte toate cheltuielile datorate dependenţei otom ane, să
achite impozitele datorate statului şi erau obligaţi să găzduiască funcţionarii publici care strângeau dările. Aceşti
funcţionari îşi cumpărau şi ei slujbele şi scoteau paguba de pe spatele contribuabililor. Ba mai mult, trebuia să
aibă şi ei un câştig substanţial în plus din strângerea dărilor. Prin urmare, viaţa locuitorilor devenise de nesuportat
la începutul secolului XIX. în perioadele de secetă, situaţia era atât de dificilă încât chiar şi dom nitorii renunţau să
mai strângă anum ite dări.
Ca şi când toate acestea nu ar fi fost suficiente, în această perioadă de început de secol anumite trupe
m ilitare rebele din Im periul Otom an jefuiau periodic Ţara Românească. Cel mai celebru a fost paşa din Vidin,
Pazvantoglu, care îşi crease un teritoriu aproape independent la sudul Dunării. Trupele lui, numite de popor
pazvangii, au prădat constant în perioada 1798-1807. în 1800 au ars aproape com plet oraşul Craiova. Sultanul
trim itea alte trupe pentru a-i anihila pe pazvangii, dar de m ulte ori şi trupele oficiale se aliau cu paşa din Vidin
pentru a prăda. O altă problem ă la fel de dram atică în vrem ea fanarioţilor a fost faptul că pe teritoriul Principatelor
s-au dus num eroase războaie între turci, ruşi şi austrieci. Populaţia era obligată să aprovizioneze arm ata otomană,
iar celelalte armate de ocupaţie îşi luau singure ce aveau nevoie, producând pagube imense.

BAC
b. Proiectul lui Tudor Vladimirescu şi revoluţia de Ia 1821

în 1821 câţiva boieri din partida naţională din Ţara Rom ânească pun la cale înlăturarea dom niilor
fanariote printr-o revoltă populară. Ei îl aleg, pentru a conduce revolta, pe Tudor Vladim irescu, un negustor oltean
care luptase, ca ofiţer în armata rusă, în războiul ruso-turc d in i806-1812 şi era com andantul grănicerilor din
judeţul Gorj, num iţi panduri. M omentul prielnic pentru a începe revolta este găsit la începutul anului 1821, când
m oare dom nitorul Alexandru Şuţu iar conducerea ţării, până la venirea altui domnitor, este preluată de un
organism alcătuit din boieri păm ânteni, num it Com itetul de Oblăduire.
Tudor a colaborat cu societatea secretă greacă Eteria, care avea sediul în R usia (la Odesa) şi avea drept
scop eliberarea grecilor de sub stăpânirea Im periului Otoman. Eteriştii plănuiau o răscoală generală a popoarelor
din Balcani îm potriva Im periului Otoman. O revoltă a Ţării Rom âneşti în aceeaşi perioadă ar fi ajutat foarte mult
pentru că i-ar fi făcut pe turci să îşi disperseze arm at în mai m ulte direcţii. Tudor a sem nat cu doi dintre mem brii
Eteriei o înţelegere prin care se angaja să participe îm preună cu ei la revolta antiotomană. Principala cauză pentru
care el a acceptat colaborarea cu eteriştii era aceea că ei prom iseseră că vor obţine sprijinul m ilitar al Rusiei. în
final însă ţarul Rusiei a refuzat să susţină oficial această mişcare.
M isiunea lui Tudor Vladimirescu era foarte dificilă întrucât boierii români, locuitorii ţării şi eteriştii aveau
un obiectiv comun, lupta antiotomană, dar şi alte obiective specifice care îi puneau în contradicţie pe unii cu
ceilalţi. Boierii rom âni doreau înlăturarea dom nilor fanarioţi şi a boierilor greci, care erau majoritari în Divan
(Sfatul Ţării). Ţăranii aveau nem ulţumiri îm potriva tuturor boierilor, făcând cu greu distincţie între greci şi
români sau între boierii care erau de partea lui Tudor şi cei care erau îm potriva lui. O biectivele lor erau scăderea
fiscalităţii şi îm proprietărirea cu pământ. N egustorii îşi doreau libertatea com erţului extern, prin desfiinţarea
obligaţiilor de aprovizionare a Imperiului Otom an şi exportul libert precum şi libertatea com erţului intern, prin
desfiinţarea văm ilor interne (taxe ce trebuiau plătite la trecerea pe păm ânturile boiereşti).

Proiectul Iui Tudor Vladim irescu.

Documentele program atice ale revoluţiei lui Tudor arată dorinţa acestuia de a evita o intervenţie armată
otomană în Ţara Rom ânească, spunând că revolta este îm potriva fanarioţilor şi nu a turcilor. De asemenea, ca să
ridice ţara la luptă, a inclus şi revendicări sociale, dar având grijă să am intească ţăranilor să nu facă pagube
boierilor rom âni patrioţi. Cel m ai im portant docum ent elaborat de Tudor a fost Cererile norodului rom ânesc, un
proiect de organizare a ţării prin care să se limiteze abuzurile şi nedreptăţile. Principalele puncte ale acestuia erau:
lim itarea boierilor greci din Divan (trebuiau să fie doar patru);
plata im pozitelor de către categoriile scutite;
desfiinţarea văm ilor interne şi libertatea comerţului;
înfiinţarea unei arm ate naţionale;
num irea dregătorilor după m erite personale şi desfiinţarea obiceiului cum părării funcţiilor.
Unele dintre cererile lui Tudor se întâlneau şi în m em oriile boiereşti. Programul lui Tudor nu este foarte
radical, în prim ul rând pentru că îşi propunea să adune lângă el cât mai m ulte categorii sociale şi apoi pentru că a
încercat să evite intrarea trupelor turceşti în ţară. M ult timp istoricii rom âni au considerat ridicarea la liiptă a lui
Tudor drept răscoală şi nu revoluţie, tocmai datorită revendicărilor sale moderate şi participării m asive a ţărănimii.
Ceea ce îndreptăţeşte ca m işcarea lui Tudor să fie considerată revoluţie este scopul său fundamental, acela de a
răsturna ordinea politică existentă: în Proclam aţia de la Padeş el spune că revolta este împotriva căpeteniilor
noastre, atât cele bisericeşti, cât şi cele politiceşti. Totodată m işcarea lui Tudor s-a bucurat de participarea unor
largi categorii sociale: pandurii, negustorii, micii boieri şi iniţial, unii dintre marii boieri.

89
 ! Desfăşurarea revoluţiei*
J în ianuarie 1821, boierii din partida naţională l-au chem at pe Tudor Vladim irescu la Bucureşti şi au
discutat cum să înceapă revolta. Tudor s-a întors la Târgu-Jiu unde şi-a alcătuit rapid o arm ată al cărei nucleu îl
constituiau trupele de grăniceri num ite panduri. La 23 ianuarie, el a citit Proclam aţia de la Padeş, prin care le
cerea locuitorilor să vină la luptă alături de el, de boierii patrioţi şi de Adunarea obştească. A ceastă proclam aţie a
fost tipărită şi citită de emisari ai revoluţiei în sate. Cei care i se alăturau lui Tudor au alcătuit Adunare obştească
sau Adunarea norodului (poporului). Revoluţionarii şi-au aşezat tabăra în satul Ţânţăreni din judeţul Goij, unde
au petrecut timp de o lună. Aici au venit locuitori din toată Oltenia, aşa încât A dunarea O bştească a ajuns la peste
5000 de membri. M ănăstirile şi schiturile din nordul Olteniei au fost organizate pentru o rezistenţă m ilitară în
cazul unei năvăliri turceşti.
în m ai multe sate, ţăranii au distrus proprietăţi ale boierilor şi au refuzat să mai presteze m uncă gratuită în
folosul lor, în ciuda proclam aţiilor lui Tudor. A ceste acţiuni i-au făcut inclusiv pe unii dintre boierii patrioţi să
fugă din ţară în Transilvania. Adunarea norodului s-a manifestat, însă, ca o arm ată disciplinată. Tudor
Vladim irescu a interzis orice acte de vandalism, ajungând până la a-i executa pe cei care com iteau furturi şi
omoruri. Spre deosebire de alte annate de la vrem ea respectivă, care jefuiau populaţia civilă, oastea lui Tudor
cum păra de la locuitori toate proviziile de care avea nevoie. Pentru a evita o intervenţie otomană, el a trim is mai
m ulte scrisori sultanului în care l-a asigurat că ridicarea la luptă a rom ânilor este îm potriva fanarioţilor şi nu a
stăpânirii otomane.
Revoluţionarii au plecat spre Bucureşti, unde au ajuns la sfârşitul lunii martie, fiind atunci în num ăr de
aproximativ 8000. Tudor şi-a aşezat tabăra la Cotroceni şi a obţinut colaborarea oficială cu boierii care alcătuiau
guvernarea provizorie până la venirea noului domnitor, încheind cu ei un pact. Boierii au recunoscut legitim itatea
m işcării lui Tudor şi poziţia acestuia de com andant m ilitar şi de decizie în politica externă. Tudor a dat mai m ulte
proclam aţii în care cerea poporului să-şi unească eforturile cu cele ale boierilor pentru a câştiga drepturile ţării. El
a renunţat să mai m enţioneze revendicările sociale, pentru a obţine alăturarea tuturor categoriilor privilegiate la
lupta naţională. Prestigiul lui Vladim irescu a ajuns atât de m are încât populaţia îi spunea Domnul Tudor, chiar
dacă el nu a pretins că este domnitor.

Relaţiile cu eteriştii. înfrângerea revoluţiei*

Arm ata eteristă, condusă de Alexandru Ipsilanti, a ajuns pe teritoriul ţării, venind din R usia prin Moldova.
Dom nitorul M oldovei, M ihail Şuţu, prin faptul că a perm is trecerea eteriştilor prin ţar^ sa, a contribuit la revolta
generală a rom ânilor din 1821. La sfârşitul lunii m artie au ajuns şi trupele eteriste în apropiere de Bucureşti.
Tudor Vladim irescu nu dorea o colaborare directă cu Eteria după ce a aflat că ţarul Rusiei nu-i sprijinea, de teama
unei intervenţii otomane. Când Ipsilanti a ajuns cu arm ata în apropiere de Bucureşti, Tudor nu i-a permis să intre
în capitală ci l-a convins să m eargă în partea de nord a ţării, şi să-şi stabilească tabăra la Târgovişte.
în luna mai, trupele otom ane au reacţionat în sfârşit la dezordinile de la nordul Dunării şi au intrat în Ţara
Românească. Vladim irescu trim isese m ai m ulte scrisori unor com andanţi militari din cetăţile de graniţă pentru a
evita o intervenţie arm ată otomană, dar condiţia pusă de aceştia era depunerea arm elor şi colaborarea cu turcii
îm potriva eteriştilor. El a refuzat aceste condiţii şi a plecat din Bucureşti, îndreptându-se cu Adunarea Norodului
spre mănăstirile fortificate din Oltenia. Eteriştii au interceptat nişte scrisori şi l-au acuzat pe Tudor că s-a înţeles
cu turcii îm potriva lor, l-au arestat şi l-au judecat pentru trădare, astfel că el a fost ucis şi trupul său aruncat într-o
fântână. Arestarea lui Tudor a fost posibilă şi datorită faptului că disciplina foarte severă pe care a impus-o
pandurilor i-a nem ulţum it pe m ulţi dintre apropiaţii săi. A ceastă severitate ajunsese până la executarea unor
căpitani de panduri. D upă m oartea lui Vladim irescu, o parte a pandurilor s-a îm prăştiat şi o alta s-a alăturat
eteriştilor. Trupele otom ane au învins fară dificultate arm ata eteristă aliată cu o parte a pandurilor în bătălia de
Drăgăşani (7 iunie 1821).

Consecinţele revoluţiei
Deşi revoluţia de la 1821 a fost înfrântă, consecinţele ei au fost imediate şi au arătat pragmatism ul
programului revoluţionar susţinut de Tudor Vladimirescu. în anul 1822 sultanul a consim ţit la înlăturarea
dom niilor fanariote şi revenirea la domnii păm ânteni, atingându-se astfel principalul scop al revoluţiei. Prin
Tratatul de la Adrianopol (1829), dintre Rusia şi Im periul Otoman, s-a revenit la libertatea com erţului în Ţările
Române. în 1831, 1832, prin adoptarea prim elor constituţii. Regulam entele Organice, s-au pus în aplicare alte
două dintre prevederile Cererilor norodului românesc şi anum e desfiinţarea văm ilor interne şi înfiinţarea armatei
naţionale.

90
 BAC
c. Regulamentele Organice. Domniile regulamentare

Revoluţia lui Tudor Vladim irescu, deşi înfrântă, a avut ca urm are înlăturarea dom niilor fanariote şi
revenirea la domniile păm ântene. în 1822 turcii au num it ca dom nitori pe Grigorie Dim itrie Ghica în Ţara
Rom ânească şi loniţă Sandu Sturdza în M oldova. Deşi cei doi dom ni au încercat unele reforme, ei s-au confruntat
cu o grava criză financiară.
în 1829 un nou război ruso-turc s-a încheiat cu victoria Rusiei. Prin Tratatul de pace de Ia Adrianopol,
R usia devenea putere protectoare a Principatelor Române, ceea ce presupunea că acest stat avea dreptul să
intervină în scopul protejării intereselor Ţărilor Române în faţa Im periului Otom an dar şi că avea un anum it drept
de control asupra politicii acestora. Tot acest tratat a prevăzut şi libertatea com erţului în Ţările Rom âne, fară
obligaţia de a aproviziona Im periul Otoman. Protectoratul rusesc a avut în prim ă instanţă un rol m odernizator
pentru ca apoi să devină o piedică în calea schimbării.

Ca urm are a drepturilor ei de putere protectoare, Rusia a convins Im periul Otom an să accepte adoptarea
unor legi cu valoare constituţională în Principatele Române. A ceste prim e constituţii s-au num it Regulam ente
O rganice. Ele au fost elaborate de boierii români îm preună cu reprezentanţii Rusiei, ţinând cont de tradiţia
legislativă rom ânească de până atunci, de m em oriile boiereşti şi de alte proiecte de constituţie. Regulam entul
Organic pentru Ţara Rom ânească a intrat în vigoare în 1831 iar cel pentru M oldova în 1832. Regulam entele
Organice prevedeau separaţia puterilor în stat.
- Puterea legislativă era deţinută de A dunarea Obştească, alcătuită în m ajoritate din boieri. M arii boieri erau
m em brii de drept ai Adunării iar dintre boierii m ici şi orăşeni se alegeau deputaţi prin vot cenzitar (votau doar cei
cu avere). A dunarea O bştească avea ca atribuţii alegerea dom nitorului, votarea legilor şi votarea bugetului.
- Puterea executivă era deţinută de dom nitor şi de un Sfat adm inistrativ alcătuit din 6 miniştrii. Dom nitorul era
ales pe viaţă de către Adunare. El avea urm ătoarele atribuţii: num ea şi revoca miniştrii, putea dizolva Adunarea cu
acordul puterilor suzerană şi protectoare, conducea m iliţia naţională, avea drept de graţiere.
- Puterea judecătorească era deţinută de tribunale locale şi centrale. înaltul D ivan Domnesc era instituţia supremă.
Erau instituiţi procurorii, judecătorii şi avocaţii. Astfel au fost puse bazele sistem ului juridic modem.
O altă prevedere im portantă a fost cea prin care erau desfiinţate văm ile interne.
Cu toate aceste elem ente de m odernitate. Regulam entul Organic m enţinea privilegiile boiereşti şi nu
prevedea drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, ceea ce l-a făcut repede contestat de societate. De asemenea, el era un
simbol al protecţiei ruseşti şi al suzeranităţii otomane.

Donm itorii care au condus Principatele după aceste Regulam ente, din 1834 până la 1848, s-au numit
dom ni resulam entari. Ei au fost A lexandru Ghica şi Gheorghe Bibescu în Ţara Rom ânească şi M ihail Sturdza în
M oldova. Deşi ei au făcut unele reform e adm inistrative şi culturale, au avut conflicte cu Adunarea O bştească sau
au fost contestaţi de boieri datorită guvernării lor autoritare.

Cea mai importantă activitate contestatară a fost în Ţara Românească. în anii '30 boierii din partida
naţională, grupaţi în jurul lui loan Câm pineanu, au elaborat mai m ulte proiecte de reformă, cerând independenţa
Ţării Rom âneşti şi unirea rom ânilor într-un singur stat. Câm pineanu a alcătuit un proiect de constituţie liberală
care prevedea egalitatea tuturor în faţa legii, libertatea presei, responsabilitatea miniştrilor, reprezentarea tuturor
cetăţenilor în Adunare, m onarhie ereditară.
în 1843 a luat fiinţă societatea secretă de tip m asonic „Frăţia”, condusă de N icolae Bălcescu, Ion Ghica
şi Christian Tell. M embrii ei şi-au propus înlăturarea regim ului regulam entar prin revoluţie, unirea rom ânilor şi
instaurarea unei republici democratice.
Totodată au apărut, în am bele principate, o serie de reviste şi cărţi care au promovat, în spirit romantic,
idealul unităţii naţionale, mai ales prin scrieri istorice şi culturale ale tuturor rom ânilor (de exemplu, revistele
D acia literară. Iaşi, 1840, M agazin istoric pentru D acia, Bucureşti, 1845).

91
 'd__
BAC d. Revoluţiile de la 1848 în Principate şi proiectul politic paşoptist
G ___
Revoluţia europeană*. în 1848 au izbucnit revoluţii în m ajoritatea statelor europene, având ca scop
înlocuirea regim urilor politice absolutiste sau autoritare cu regim uri liberale, adoptarea unor constituţii m odem e
(care să prevadă respectarea drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi separaţia puterilor în stat), extinderea dreptului
de vot, îm proprietărirea ţăranilor, reforme pentru muncitori. Toate aceste revoluţii au fost pregătite de o societate
secretă, M asoneria, care avea filiale (numite loji m asonice) în fiecare ţară şi la fiecare popor. Astfel, revoluţionarii
din toate ţările au colaborat între ei şi au pus Ia cale începerea revoluţiilor peste tot în acelaşi an.
Cauzele si pregătirea revoluţiei rom âneşti*. Revoluţia în Principatele Rom âne a fost organizată de
intelectualii cu vederi liberale, m ajoritatea proveniţi din rândul micii boierimi. Cei m ai mulţi dintre ei făcuseră
studii la Paris, unde luaseră contact cu ideile liberale prom ovate de M asonerie sau de unii profesori universitari. în
1845 s-a creat Societatea Studenţilor Români din Paris, al cărei lider incontestabil a devenit Nicolae Bălcescu.
M em brii ei şi-au propus schimbări fundamentale în organizarea socială, politică şi economică a Principatelor.
Revoluţia a fost pregătită şi de m işcarea contestatară din anii '30-'40 iniţiată de Ion Câmpineanu, de societatea
„Frăţia” dar şi de alte societăţi secrete.
în 1848 toate categoriile sociale aveau nem ulţum iri cu privire la organizarea socială sau politică. M arii
boieri şi boierim ea m ică erau nem ulţumiţi de conducerea autoritară a domnitorilor, burghezii erau nem ulţumiţi de
impozitele prea mari şi de legislaţia care nu le perm itea să se dezvolte. Ţăranii erau într-o situaţie m aterială foarte
dificilă deoarece crescuseră atât dările către stat cât şi obligaţiile faţă de boieri (zilele de clacă sporiseră constant
deoarece boierii doreau să producă pentru export). La aceste greutăţi se adăugase o secetă foarte mare în anii
anteriori revoluţiei.
Obiective generale ale revoluţiei rom âne (proiectul politic paşoptist). Obiectivele revoluţiei de la 1848
pot fi deduse din proiectele politice elaborate, din articolele din presa vremii, din m em oriile revoluţionarilor.
Proiectul politic paşoptist rom ânesc a cuprins, în mare, urm ătoarele revendicări:
- Politice: - înlăturarea regim ului regulam entar care m enţinea privilegiile sociale, acorda puteri prea
mari dom nitorului şi încuraja corupţia;
- adoptarea unor constituţii m odem e care să acorde drepturi şi libertăţi cetăţeneşti:
- Sociale: - desfiinţarea privilegiilor;
- desfiinţarea clăcii şi îm proprietărirea ţăranilor.
- Naţionale: - obiectiv maximal: obţinerea independenţei Principatelor (adică desfiinţârea protectoratului
m sesc şi a suzeranităţii otomane);
- obiectiv minimal: îm bunătăţirea statutului intem aţional (autonom ia faţă de Rusia şi Turcia) ;
- unirea rom ânilor într-un stat naţional.
Revoluţionarii din Ţările Române au alcătuit mai multe programe revoluţionare, mai moderate sau mai radicale, în
funcţie de împrejurările în care au fost elaborate. Din cauza condiţiilor politice specifice, programele nu conţin toate
obiectivele revoluţionarilor întrucât acestea au fost restrânse din dorinţa de a le face mai practice la momentul respectiv
(revoluţionarii din Moldova au sperat ca domnitorul să le aprobe unele revendicări, de aceea programul lor este foarte
moderat; revoluţionarii din Ţara Românească nu au cerut unirea românilor şi independenţa de teama unor prea mari
complicaţii internaţionale).

Desfăşurarea revoluţiilor si programele revoluţionare în Tara Românească si Moldova:

M oldova (11 m a rtie 1848)
Moldova era condusă din 1834 de către domnitorul Mihail Sturdza, care se remarcase prin guvernarea sa autoritară,
cenzură severă, vinderea funcţiilor publice şi înlăturarea oricărei opoziţii. Datorită vigilenţei sale, aici mişcările conspirative
şi societăţile secrete nu au avut amploarea celor din Ţara Românească. Revoluţionarii de la 1848 trebuiau să ţină cont atât de
experienţa politică autoritară a domnitorului, cât şi de faptul că ţara se învecina cu puterea protectoare, Rusia, care ar fi putut
interveni rapid cu armata în cazul unor mişcări politice radicale. M. Sturdza era, de altfel, în relaţii foarte bune cu Rusia.
Mai mulţi boieri liberali şi intelectuali m oldoveni (între care Vasile Alecsandri, Al. I. Cuza, M ihail
Kogălniceanu) au organizat o am plă întrunire la hotelul Petersburg din Iaşi, la care au participat circa 1000 de
persoane, boieri şi orăşeni. Ei au alcătuit un docum ent, num it Petiţia-Proclam aţie (care cuprindea 35 de puncte),
pe care l-au înaintat spre aprobare dom nitom lui M ihail Sturdza. P ro g ra m u l revoluţiei a fost u n u l m o d era ţ
cerând printre altele: re sp e c ta re a R eg u lam en tu lu i O rg an ic, îm b u n ă tă ţire a situaţiei ţă ra n ilo r, lib e rta te a
presei, resp o n sa b ilitatea m in iştrilo r, re fo rm a şcolilor, noi alegeri p e n tru A d u n a re a O bştească, în fiin ţa re a
unei g ărzi cetăţeneşti. Revoluţionarii m oldoveni s-au tem ut de o intervenţiei a armatei m se, de aceea nu au pus
în program revendicări radicale.

92
 ''<3

BAC

(2 Un com itet al revoluţionarilor a înaintat dom nitorului program ul revoluţionar spre aprobare. M ihail
Sturdza a discutat propunerile Petiţiei-Proclam aţie şi a acceptat m ajoritatea acestora; nu a fost de acord doar cu
două dintre revendicări, de altfel cele m ai importante: dizolvarea Adunării Obşteşti şi înfiinţarea gărzii
cetăţeneşti. în aceeaşi seară însă a organizat reprim area revoluţiei prin arestarea a 300 de persoane. Unii
revoluţionari au reuşit să evadeze şi au plecat în străinătate, continuând activitatea politică în Transilvania şi
Bucovina. Aici au elaborate alte program e de revendicări, de această dată radicale, cerând unirea tuturor
rom ânilor şi independenţa. M ihail Kogălniceanu a scris chiar un proiect de constituţie.
în Programul num it Prinţipiile noastre p en tru reform area patriei, redactat la Braşov, revoluţionarii
moldoveni aflaţi în exil în Transilvania au cerut; îm proprietărirea ţăranilor fără despăgubire, desfiinţarea
privilegiilor, întem eierea instituţiilor pe principiile libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, unirea M oldovei şi Valahiei
într-un stat independent. Acest program a cuprins de fapt obiectivele m axim ale ale revoluţiei române.

Tara Rom ânească (9 iunie-13 septem brie 1848)

Ţara Românească era condusă din 1842 de către domnitorul Gheorghe Bibescu. El a moştenit de la predecesorul său,
Alexandra Ghica, o opoziţie putemică a boierimii liberale în Adunarea Obştească. Pentra a scăpa de această problemă,
Bibescu a guvemat în perioada 1844-1846 într-un mod autoritar, fără să convoace Adunarea, prin emiterea unor decrete cu
putere de lege. Bibescu a fost susţinut în această atitudine de Rusia şi Imperiul Otoman. în 1846 a organizat alegeri pentru o
nouă Adunare dar a folosit toate mijloacele pentru a evita alegerea opozanţilor săi politici, astfel că a rezultat un legislativ
foarte obedient.
Revoluţia a fost pregătită de societatea secretă m asonică Frăţia, care în luna mai a alcătuit un Comitet
revoluţionar. Comitetul a popularizat ideile revoluţionare în toate colţurile ţării şi a căutat adepţi în rândul
populaţiei. M embrii com itetului şi-au propus ridicarea la luptă a ţăranilor şi a locuitorilor oraşelor în m ai multe
localităţi simultan. Planul lor nu a reuşit decât la Islaz (lângă Corabia), la 9 iunie, şi la Bucureşti, la 11 iunie.
La 9 iunie revoluţia a început cu o m area adunare populară la Izlaz, unde a fost prezentat program ul
numit Proclam aţia de la Islaz (în 21 de puncte). Program ul revoluţiei a fost unul radical, cerând: desfiinţarea
privilegiilor, adunare reprezentaţivă aleasă din toate stările sociale, domn ales pe 5 ani din toate stările
sociale, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, desfiinţarea clăcii şi îm proprietărirea ţăranilor cu despăgubire,
dezrobirea ţiganilor, libertate religioasă, responsabilitatea m iniştrilor, libertatea presei, gardă naţională.
La 11 iunie a avut loc o insurecţie arm ată în Bucureşti, în urm a căreia populaţia a luat cu asalt palatul
domnesc. Dom nitorul Gheorghe Bibescu s-a văzut silit de m ulţim e să aprobe Proclam aţia de la Izlaz, care a avut
rol de constituţie. Peste două zile dom nitorul a părăsit ţara de team a revoluţionarilor dar şi de tem ea Rusiei şi
Turciei. Puterea a fost preluată de un Guvern provizoriu din care făceau parte: Ion Heliade Rădulescu, Christian
Tell, C.A. Rosetti, Ion C. Brătianu, Nicolae Bălcescu etc. Un rol im portant în guvern şi în succesul iniţial al
revoluţiei l-a avut Christian Tell care era ofiţer în armată şi a organizat garda naţională. Guvernul a încercat să
aplice program ul revoluţionar, luând mai multe m ăsuri reformatoare:
- abolirea Regulam entului Organic şi desfiinţarea privilegiilor boiereşti;
- înfiinţarea unei Gărzi N aţionale (o arm ată revoluţionară) şi a unor Comisari de Propagandă (care să
m eargă în fiecare judeţ să explice scopurile guvernului revoluţionar);
- înfiinţarea unei Comisii a proprietăţii care să facă o reform ă agrară; din această com isie au făcut parte
reprezentanţi ai ţăranilor şi ai boierilor şi a funcţionat în luna august, fară a ajunge la un rezultat concret;
- adoptarea tricolorului ca steag naţional, trim iterea unor agenţi diplomatici pe lângă m arile puteri.
înfrângerea revoluţiei*. Im periul Otom an a reacţionat abia la sfârşitul lunii iulie, când Suleiman Paşa a
fost trimis la Bucureşti în fruntea unui corp de 20000 de militari. El era însă un politician m oderat şi a acceptat să
discute atât cu marii boieri cât şi cu revoluţionarii. Pentru că se afla pe o poziţie de forţă, reprezentantul otom an a
impus înlocuirea guvernului revoluţionar cu o locotenenţă dom nească (grup de persoane care ţinea locul
domnitorului), revenind astfel la o situaţie politică în spiritul Regulam entului Organic. Totuşi, locotenenţă a fost
alcătuită din trei revoluţionari moderaţi, astfel că m işcarea protestatară a obţinut o legitimare. D rept urm are, nici
sultanul turc nici ţarul Rusiei nu au fost mulţum iţi de activitatea lui Suleiman Paşa. Sultanul, la insistenţele
ruşilor, a trim is o nouă arm ată condusă de Fuad Paşa, care avea ca m isiune reprimarea revoluţiei. Revoluţionarii
au organizat o rezistenţă armată folosind brigada de pom pieri a oraşului şi un batalion de infanterie. în urma
luptelor din Dealul Spirii (13 septembrie) românii au fost înfrânţi şi turcii au ocupat Bucureştiul. La scurt timp au
venit şi trupe ruseşti de ocupaţie. A dm inistraţia m ilitară rusească a restaurat Regulam entul Organic.
Semnificaţia revoluţiilor si a proiectului politic paşoptist. Programele revoluţiilor de la 1848 au
cuprins cele m ai importante revendicări politice ale românilor, preluând m ulte dintre ideile proiectelor politice
anterioare, cărora le-au dat însă o forniă unitară şi aplicabilă. Program ul paşoptist a cuprins, în stadiu de proiect,
principalele reform e care vor fi înfăptuite în a doua jum ătate a secolului al XlX-lea.
93
 BAC ^ 2. Unirea Principatelor Române (1859)
şi domnia lui Alexandru loan Cuza (1859-1866)
G
Situaţia Principatelor Române după revoluţiile de la 1848*
Turcia şi Rusia au semnat, în 1849, Convenţia de la Balta-Lim an care prevedea: reintroducerea
Regulam entelor organice, num irea dom nitorilor de către Turcia şi Rusia pe o durată de 7 ani şi înlocuirea
A dunărilor cu Divanuri alcătuite din boieri num iţi de domn. Dom nitorii aveau din nou statut de funcţionari
otomani. A u fost num iţi dom nitori Grigore Alexandru Ghica în M oldova şi Barbu Ştirbei în Ţara Românească; ei
au continuat reformele modernizatoare. Revoluţionarii au plecat în exil unde au m ilitat pentru unirea rom ânilor
într-un singur stat şi au făcut cunoscută problem a rom ânească în presa şi în rândul oam enilor politici din Franţa,
A nglia şi statele italiene. Dom nitorul M oldovei a permis revenirea revoluţionarilor în ţara; aceştia au organizat o
m işcare unionistă (au creat asociaţii şi au înfiinţat reviste care m ilitau pentru unire).

a. Contextul internaţional care a favorizat unirea Principatelor

C o n g re su l d e P a ce d e la P a ris (1 8 5 6 ). în 1853-1856 are loc R ăzboiul Crim eei dintre R usia şi Turcia
care se încheie cu înfrângerea Rusiei. în 1856, M arile Puteri, Franţa, Anglia, Rusia, Turcia, Austria, Prusia (un
stat german). Sardinia (sau Piemont, un stat italian) s-au întrunit la Congresul de Pace de la Paris pentru a
discuta pacea dintre ruşi şi turci. La propunerea Franţei, care susţinea unirea românilor, se analizează şi problem a
Principatelor. Turcia şi A ustria se opuneau unirii. A nglia a avut o atitudine neutră iar celelalte state erau
favorabile. în Tratatul de Pace de la Paris (1856), actul adoptat la acest congres, exista o secţiune separată
pentru Principate, care prevedea:
desfiinţarea protectoratului rusesc şi trecerea sub garanţia colectivă a celor şapte M ari Puteri. Se păstra
însă suzeranitatea otomană;
R usia ceda Principatelor trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Ism ail şi Bolgrad);
Convocarea unor Adunări ad-hoc (alcătuite din reprezentanţii tuturor claselor sociale), una în Ţara
Rom ânească şi alta în M oldova, prin care rom ânii să fie consultaţi cu privire la organizarea ţării şi unire.

P ro iectu l A d u n ă r ilo r a d -h o c (1 8 5 7 ). Ad-hoc în limba latină înseamnă special pentru aceasta. Adunările
ad-hoc se întruneau doar pentru hotărârea unei probleme apoi erau dizolvate. Alegerile pentru Adunările ad-hoc au fost
câştigate de partida unionistă (partida naţională) în am bele ţări. în aceste adunări au fost reprezentate toate
categoriile sociale, inclusiv clăcaşii,- care aveau dreptul să aleagă un delegat în fiecare judeţ. Hotărârile Adunărilor
ad-hoc au fost aproape similare atât în M oldova cât şi în Ţara Românească:
- unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de Rom ânia
- conducerea unui prinţ dintr-o familie domnitoare europeană. El şi m oştenitorii săi să fie crescuţi în religia ţării;
- respectarea autonomiei ţării şi trecerea sub garanţia colectivă a celor şapte M ari Puteri. (Prin aceasta se spera să
se limiteze amestecul Im periului Otom an în treburile interne ale statului român).
Proiectul A dunărilor ad-hoc a cuprins o parte dintre revendicările de la 1848, dar într-o form ă moderată
pentru că acestea trebuiau acceptate de M arile Puteri.

C o n v en ţia d e Ia P a ris (1 8 5 8 ). în 1858 M arile puteri s-au reunit la Paris pentru a discuta propunerile
românilor. Datorită neînţelegerilor dintre ele, hotărăsc o unire trunchiată a românilor. Ele adoptă un act numit
Convenţia de la P aris care are rol de constituţie pentru Principate. Aceasta prevedea:
- unirea Principatelor într-un stat, num it Principatele Unite ale M oldovei şi Valahiei, dar în fiecare
principat să se aleagă câte un dom n şi câte o Adunare (textual se spunea Puterile publice vor f i încredinţate, în fiecare
principat, unui domnitor şi unei adunări elective) .
- singurele instituţii com une sunt: Com isia centrală de la Focşani (care elabora proiectele de legi) şi înalta
Curte de Justiţie şi Casaţie (cea m ai înaltă instituţie judecătorească)
- Puterile în stat erau reprezentate astfel: puterea legislativă - domn, Adunare, Com isia Centrală,
puterea executivă - dom n şi guvern, şi puterea judecătorească.
- Domnul era ales pe viaţă de către Adunare; Adunarea era aleasă pe 7 ani prin vot cenzitar.
- Se prevedeau drepturi şi libertăţi cetăţeneşti şi desfiinţarea privilegiilor.
Convenţia de la Paris a înlocuit Regulam entele Organice. Ea era mai m odernă decât acestea deoarece
prevedea egalitatea în faţa legii şi desfiinţarea privilegiilor. Principatele rămân sub suzeranitate otom ană şi
garanţia colectivă a celor şapte Mari Puteri.

94
 's )
BAC
b. R e a liz a r e a u n irii

la Paris nu se specifica niciunde că aceeaşi persoană nu are voie să ocupe funcţia de dom nitor în ambele
principate. Iată cum au evoluat principalele evenim ente care au dus la realizarea unirii:
- La 5 ianuarie 1859, Al. I. Cuza este ales domn în M oldova de către Adunare.
- La 24 ianuarie 1859, Cuza este ales domn şi în Ţara Rom ânească (cu unanimitate de voturi).
- în m artie 1859 are loc o nouă Conferinţă la Paris unde cinci dintre M arile Puteri recunosc dubla
alegere a lui Cuza. U lterior A ustria şi Turcia, care refuzaseră iniţial, vor recunoaşte şi ele acest act politic.
- în 1860 Cuza hotărăşte unificarea A dunărilor şi guvernelor, deci realizarea unei uniri depline.
- în 1861, la C onferinţa de la Constantinopol, M arile Puteri recunosc unirea deplină doar pe timpul
dom niei lui Cuza. Sultanul dă un firm an în acest sens.
- în ianuarie 1862 este alcătuit prim ul guvern unic, condus de conservatorul B arbu Catargiu. Adunările se
reunesc la Bucureşti, care devine capitala ţării.

c. Domnia lui Al. I. Cuza. Formarea statului modern

în tim pul lui Cuza a continuat realizarea principalelor puncte ale proiectului paşoptist, prin reform ele
înfăptuite de acesta. în viaţa politică s-au form at două grupări politice, provenite din partida naţională:
conservatorii, reprezentaţi de marii proprietari funciari, şi liberalii (foştii revoluţionari de la 1848), care aveau
două facţiuni, m oderată şi radicală. Liberalii şi conservatorii nu erau încă partide politice în adevăratul sens al cuvântului
deoarece nu aveau o organizare statutară: sediu, lider, filiale etc. Grupările erau reprezentate de personalităţi care aveau în
comun aceleaşi vederi privind organizarea statului. Proiectul de modernizare gândit de dom nitorul Alexandru loan
Cuza cuprindea rezolvarea a două problem e fundamentale ale societăţii româneşti: îm proprietărirea ţăranilor şi
extinderea dreptului de vot. Cuza a colaborat în realizarea acestui program cu liberalii moderaţi, întrucât
conservatorii erau ostili reform elor iar liberalii radicali doreau un regim constituţional în care puterile
dom nitorului să fie foarte reduse. După 1864, datorită instaurării regim ului său autoritar, a ajuns în conflict cu
toată clasa politică.
Primul guvern a fost conservator, deoarece conservatorii câştigaseră m ajoritatea locurilor în Adunare.
Prim m inistru era liderul grupării conservatoare, Barbu Catargiu (1862). A cesta refuza realizarea reform ei agrare
prin îm proprietărirea ţăranilor din m oşiile boiereşti deoarece considera că se încălcă astfel dreptul de proprietate.
El a rostit în Adunare un discurs în care a spus voi prefera moartea, înainte de a se încălca vreuna dintre instituţiile ţării. în
aceeaşi zi el a fost asasinat; nici astăzi nu s-a emis vreo ipoteza plauzibilă cu privire la autorii asasinatului. Cel m ai
im portant guvern a fost cel liberal moderat, condus de M ihail Kogălniceanu (1863-1865), în timpul căruia s-au
realizat m arile reforme.

Principalele reform e din tim pul dom niei Iui Cuza (1863-1865):
- legea secularizării averilor mănăstireşti (1863): trecerea în proprietatea statului a averilor m ănăstirilor
închinate Sfântului M unte Athos dar şi a averilor celorlalte mănăstiri. Mănăstirile închinate erau cele care fuseseră
înzestrate în trecut, de către boieri, cu pământuri şi date în proprietatea călugărilor de la Athos. Aceste lăcaşuri de cult
deţineau o parte foarte mare din pământurile ţării de pe care toate veniturile mergeau în străinătate, de aceea oamenii politici
români au dorit trecerea averilor lor în proprietatea statului. Pentru a nu determina opoziţia Imperiului Otoman faţă de această
lege care ar fi fost discriminatorie, în final s-a hotărât preluarea de către stat a tuturor averilor mănăstireşti, care totalizau cam
un sfert din terenul agricol al ţării. Mănăstirile au fost despăgubite cu o sumă de bani, pe care cele greceşti au reflizat-o în
semn de protest faţă de actul statului român, sperând să câştige până la urmă bunurile naţionalizate.
- reform a agrară (1864): îm proprietărirea ţăranilor cu loturi de păm ânt în funcţie de num ărul de vite pe care îl
deţineau; ţăranii plăteau despăgubiri boierilor timp de 15 ani; timp de 30 de ani nu aveau voie să-l vândă. Se
puteau expropria m axim 2/3 din suprafaţa unei moşii.
- legea instrucţiunii publice (1864): învăţăm ântul prim ar devenea gratuit şi obligatoriu; liceul avea 7 clase (clasa
I echivala cu actuala clasă a V-a); se prevedea pregătirea pedagogică a cadrelor didactice.
- înfiinţarea Universităţilor din Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864).
- adoptarea Codului civil şi a Codului penal (1865).
G uvernarea autoritară a lui Cuza (1864-1866)
în 1864 Cuza a dat o lovitura de stat prin care a dizolvat Adunarea, pentru că aceasta a refuzat să adopte
legea rurală. El a supus votului popular o nouă constituţie şi o nouă lege electorală. Legea electorală a redus
censul (cuantum ul averii pe care trebuia să o aibă alegătorii cu drept de vot). Noua constituţie, num ită Statutul

95
D ezvoltător al C onvenţiei de la P aris, prevedea puteri foarte m ari în stat ale domnitorului, atât executive cât şi
legislative:
- domnul singur avea iniţiativă legislativă (adică doar el propunea legi spre aprobare, Adunării, prin intermediul
unui organism, numit Consiliu de Stat, alcătuit din membri numiţi de domnitor);
- Adunarea era îm părţită în două camere: A d u n a re a D e p u ta ţilo r, alcătuită din m embri aleşi prin vot
cenzitar, şi S en atu l (Corpul Ponderator), alcătuit din m em bri de drept şi m em bri numiţi de domn (ultim ii erau
m ajoritari).
C uza a reuşit, prin negocieri dificile, să obţină recunoaşterea schimbării constituţionale de către puterile
garante. A ceastă conducere autoritară i-a îndepărtat pe toţi oam enii politici de domnitor. Cuza a fost silit să abdice
în februarie 1866 de către o alianţă alcătuită din conservatori şi liberali radicali, intrată în istorie sub num ele de
monstruoasa coaliţie (pentru că cele două grupări erau total opuse ca ideologie; singura idee comună care le-a unit a fost
înlăturarea lui Cuza). D upă înlăturarea lui Cuza, puterea a fost preluată de o Locotenenţă dom nească alcătuită din
trei persoane.

C oncluzie. Dom nia lui Alexandru loan Cuza a pus bazele statului rom ân m odem deoarece în această
perioadă au fost create sau reorganizate o serie de instituţii fundamentale. Universităţile, Arhivele Statului, Curtea
de conturi, C.E.C.-ul au fost înfiinţate acum. S-a introdus sistem ul metric de măsuri şi greutăţi, s-a creat m oneda
naţională, leul, s-a adoptat o legislaţie m odernă în multe domenii. Rom ânia a deschis agenţii diplom atice în
străinătate, fapt care a făcut ca suzeranitatea otom ană să fie aproape formală.

Să aprofundam anumite cunoştinţe!

M işcarea u n io n istă din P rin c ip a te în tre m arile p u te ri eu ro p en e si boierim ea co n se rv ato are

Revoluţionarii de la 1848 plecaţi în exil după înfrângerea m işcărilor revoluţionare au m ilitat pentru unirea
Principatelor prin redactarea unor articole de presă în publicaţii străine, înfiinţarea unor ziare şi reviste româneşti,
a unor asociaţii revoluţionare, prezentarea unor mem orii către oam eni politici ai m arilor puteri. Principalul centru
al em igraţiei rom âneşti a fost Parisul, dar mulţi revoluţionari au activat şi în alte oraşe europene: Londra, Viena,
Palerm o şi chiar Constantinopol. Em igrarea în Constantinopol se explică prin faptul că revoluţia a fost înfrântă la
cererea Rusiei, turcii m anifestând o relativă toleranţă pe parcursul evenim entelor.
în 1849 s-au constituit la Paris Comitetul D em ocratic Rom ân (înfiinţat de Dim itrie Brătianu şi C. A.
R osetti) şi Asociaţia Rom ână pentru Conducerea Emigraţiei (la iniţiativa lui Nicolae Bălcescu), cu scopul
informării guvernelor şi opiniei publice internaţionale despre cauza românească. Nicolae Bălcescu şi Dim itrie
B rătianu au reprezentat interesele em igraţiei rom âne şi la Londra: Bălcescu l-a întâlnit pe m inistrul afacerilor
externe. Lordul Palmerston, iar D. Brătianu a ţinut un discurs în parlam entul englez. Tot la Londra a fost înfiinţat
de către revoluţionarul italian Giuseppe M azzini Comitetul D em ocratic European, la care au aderat şi românii de
la Paris.
în Ţara Românească, turcii l-au num it dom nitor pe Barbu Ştirbei, un boier cu vederi conservatoare, care a
refuzat revenirea în ţară a revoluţionarilor exilaţi. în M oldova însă, dom nitorul Grigore Al. Ghica a fost apropiat
de cercurile liberale şi a permis unui num ăr m are de paşoptişti să se întoarcă, încurajând activitatea pro unionistă a
acestora. Unii dintre ei, ca M. Kogălniceanu şi V. Alecsandri, au prim it chiar funcţii adm inistrative. în M oldova
au apărut şi două gazete unioniste: Rom ânia literară şi Steaua Dunării. Principatele au suferit din nou de pe urm a
ocupaţiei arm atelor străine: ocupaţia rusească din 1848-1851 şi 1853-1854 şi ocupaţia austriacă din 1854-1857,
aceasta din urm ă cu m andat otoman. Aceste evenimente l-au făcut şi pe domnitorul Barbu Ştirbei să ceară
autonom ia Principatelor printr-un m em oriu trim is Conferinţei m arilor puteri de la Viena, din 1855.
La Congresul de Pace de la Paris din 1856 problem a rom ânească începuse să fie bine cunoscută, de aceea
m inistrul de externe francez, contele Walew'ski, a cerut reprezentanţilor celorlalte mari puteri să accepte unirea
Principatelor Române. Reprezentanţii Prusiei şi Sardiniei erau de acord deoarece şi aceste state luptau pentru
unificarea germanilor, respectiv a italienilor într-un stat naţional. Contele George Clarendon, m inistrul de externe
britanic, şi contele Aleksei Orlov, reprezentantul Rusiei au fost şi ei de acord. Aii paşa, reprezentantul sultanului,
a respins ideea spunând că populaţia din cele două state rom âneşti nu doreşte unirea. M inistrul de externe austriac,
contele Karl von Buol, s-a arătat şi el ostil unirii, spunând că populaţia Principatelor nu fusese consultată.
Clarendon ar fi spus atunci: „Foarte bine, să le consultăm ” . A stfe l s-a ajuns la h o tă râ re a d e a co n v o c a
a d u n ă rile ad-hoc.

96
 ■ di

In 1856 expira mandatul de 7 ani al celor doi domni, Barbu Ştirbei şi Grigore Al. Ghica, num iţi prin
Convenţia de la Balta-Liman, de aceea sultanul a desemnat în locul lor doi caimacam i (locţiitori de domn) care să
se ocupe de organizarea alegerilor pentru adunările ad-hoc. în M oldova a fost iniţial caim acam boierul
antiunionist Teodor Balş iar în Ţara Rom ânească fostul dom nitor regulam entar Alexandru D. Ghica (pe care îl
ceruse am basadorul britanic la Istanbul). Al. Ghica a perm is m işcării unioniste să se dezvolte prin apariţia presei
libere şi reîntoarcerea paşoptiştilor din exil.
In Moldova, Teodor Balş s-a dovedit foarte dur, instaurând cenzura presei. D ar el a m urit în 1857 şi a fost
înlocuit cu un alt caimacam, N icolae Vogoride, un grec ce prim ise cetăţenia m oldovenească cu 10 ani în urmă.
Turcii i-au promis dom nia M oldovei dacă îm piedica unirea, aşa că el a folosit toate m ijloacele pentru a împiedica
unioniştii să câştige alegerile pentru adunarea ad-hoc: mită, falsificarea listelor electorale, controlul presei,
înlocuirea unioniştilor din miliţie şi serviciul civil cu oameni de-ai săi. în aceste condiţii, antiunioniştii au câştigat,
dar mem brii Partidei N aţionale au protestat, trim iţând com isiei m arilor puteri documente care atestau falsificarea
alegerilor (inclusiv corespondenţa personală al lui Vogoride cu persoane din Constantinopol, pe care soţia sa,
Ecaterina Conachi le-a descoperit şi le-a trim is unioniştilor). Al. loan Cuza, pe atunci pârcălab (prefect) de Galaţi,
şi-a dat dem isia din funcţia sa în sem n de protest, fapt ce a avut un larg ecou internaţional.
în aceste condiţii. Franţa a cerut sultanului să anuleze alegerile din Moldova. Când sultanul a refuzat.
Franţa, Rusia, Prusia şi Sardinia au rupt relaţiile diplomatice cu Im periul Otoman. Această criză diplom atică era
pe punctul de a detennina un nou Tăzboi. Anglia, care iniţial fusese de partea statelor favorabile unirii, îşi
m odificase între timp opţiunea, având o atitudine neutră sau chiar defavorabilă datorită intereselor ce o legau de
Imperiul Otoman: legătura dintre ea şi întinsele teritorii coloniale din Asia se facea trecând pe teritoriul acestui
stat. Pentru a împiedica reluare războiul, îm păratul Franţei, N apoleon al IlI-lea, şi regina Victoria a M arii Britanii
s-au întâlnit la Osbom e (în sudul Angliei) unde au găsit o cale de compromis. Ei au hotărât ca Franţa să renunţe la
unirea deplină a Principatelor, în favoarea unei uniri adm inistrative, iar A nglia să-l determ ine pe sultan să anuleze
alegerile din Moldova.
în noile condiţii, unioniştii au câştigat alegerile în am bele ţări. D em n de rem arcat este faptul că pentru
prim a dată în istoria rom ânilor au fost aleşi şi deputaţi ţărani. Prin firmanul sultanului din 1857, clăcaşilor li se
perm itea să aibă un delegat din fiecare judeţ, ajungând astfel la o cincim e din locurile fiecărei adunări. Marii
boieri formau însă majoritatea. D in punct de vedere politic, se distingeau patru grupări în rândul clasei politice:
conservatori, conservatori m oderaţi, liberali moderaţi şi liberali radicali, ultim ele trei fiind însă în interiorul
Partidei Naţionale (toate aceste grupări politice nu aveau un statut ca şi partidele m odem e ci reprezentau doar
nişte indivizi pe care îi unea o opţiune politică exprim ată public). Din cauza prea m ultor divergenţa între deputaţi,
s-a decis să se adopte hotărâri doar în problem a unirii şi să se lase celelalte problem a im portante (ca
îm proprietărirea ţăranilor) să fie discutate cu altă ocazie.
După ce marile puteri au adoptat Convenţia de la Paris din 1858, trebuia să se organizeze alegeri pentru
domnitori. Legea electorală prevedea un cens foarte ridicat, de aceea au intrat foarte mulţi conservatori în
adunările care trebuiau să voteze domnitorul. Alegerile pentru parlam ente au fost organizate în fiecare principat
de către trei caimacami num iţi de sultan. Caimacamii din Ţara Rom ânească erau boieri conservatori. Aceştia au
interzis presa liberă, au impus restricţii cu privire la adunările publice şi au manipulat listele de alegători, astfel că
adunarea acestui principat a fost m ajoritar conservatoare. în M oldova însă, doi dintre caimacam i au fost membri
ai partidei Naţionale, de aceea liberalii au avut aici mai m ulţi deputaţi, 33 din totalul de 55. După îndelungate
discuţii cu privire la alegerea candidatului (la un mom ent dat s-au aflat în cursă 38 de candidaţi), partida naţională
l-a propus pe Al. loan Cuza. Conservatorii i-au susţinut la dom nie pe M ihail Sturdza şi pe fiul acestuia, Grigore
Sturdza. Cuza a câştigat alegerile cu unanim itate de voturi.
în Ţara Rom ânească 46 din cei 72 de m em bri ai adunării erau conservatori, dar şi ei şi m em brii partidei
naţionale erau împărţiţi în num eroase facţiuni şi nu reuşeau să cadă de acord asupra unui candidat. Conservatorii îi
susţineau pe Gheorghe Bibescu şi B arbu Ştirbei, foşti dom nitori (cei doi erau fraţi buni, dar Ştirbei fusese adoptat
de un unchi bogat şi îi preluase numele). Cei din Partida N aţională nu reuşeau să cadă de acord asupra unui
candidat. După trei zile de discuţii furtunoase în clădirea din Dealul M itropoliei, Dimitrie Ghica l-a propus, din
partea Partidei Naţionale pe Alexandru loan Cuza. El a fost adoptat şi de m ajoritatea conservatorilor. De altfel,
alegerea lui Cuza s-a făcut sub presiunea unei mulţimi im ense, peste 30000 de oameni, adunaţi cu sprijinul
liberalilor radicali, în jurul clădirii. C uza a fost Ales dom n cu unanim itate de voturi.

97
 'S.....
BAC 3. Modernizarea României în timpul domniei regelui Carol I
(1866-1914)
După înlăturarea lui Cuza, oamenii politici români sunt de acord să aducă la conducerea ţării un prinţ
străin, aşa cum prevedeau program ele politice de la 1848 şi cererile A dunărilor ad-hoc din 1857. Cu sprijinul
Franţei este ales prinţul Carol de H ohenzollern-Sigm aringen, rudă cu regele Prusiei (Prusia este statul în jurul
căruia s-a format Germ ania modernă, capitala sa fiind chiar Berlin). A ducerea lui Carol I este aprobată prin votul
poporului (un plebiscit cerea să se răspundă prin da sau nu Ia întrebarea privind guvernarea României de către prinţul
Carol). Titulatura sa va fi iniţial aceea de domn (în 1878 cea de alteţă regală iar din 1881 cea de rege).
în timpul regelui Carol I Rom ânia devine un stat m odem , guvernat după principiile liberalismului (stat
liberal). în 1866 este adoptată Constituţia liberală, una dintre cele mai m odem e din Europa vremii. G m pările
politice liberalii şi conservatorii devin partide politice m odem e. Din punct de vedere economic şi cultural este
creată Banca Naţională a Rom âniei (1880), sunt constm ite căile ferate, se dau legi care pun bazele industriei
naţionale, este reorganizat învăţăm ântul, este creată Academ ia Română.
Rom ânia câştigă un prestigiu deosebit şi pe plan intem aţional. în 1877 are loc războiului de independenţă
în urm a căm ia ţara noastră nu mai este vasală Im periului Otoman. Acest fapt este recunoscut la Congresul de Pace
de la Berlin din 1878. După proclam area regatului, în 1881, Rom ânia este considerată una dintre cele mai
im portante state din zona Europei răsăritene şi balcanice. Carol I avea un prestigiu atât de mare încât bulgarii i-au
propus să devină şi regele ţării lor (oferta este refuzată).
Viaţa politică rom ânească a fost dom inată de partidele liberal şi conservator care au altem at la guvem are
şi au avut fiecare propriul proiect de m odem izare.

Proiectele de modernizare liberal si conservator*

Partidul Liberal a luat fiinţă oficial în 1875 (sub num ele de Partidul Liberal), prin unirea liberalilor
m oderaţi (gm parea M ihail Kogălniceanu) şi a liberalilor radicali (gm parea Ion C. Brătianu şi C. A. Rosetti).
M em brii săi erau în general marii burghezi (industriaşii, bancherii, com ercianţii) dar şi m ici boieri.
în perioada 1866-1918 liberalii s-au aflat la conducerea României aproape 30 de ani, în altem anţă cu
Partidul Conservator. Preşedinţii partidului au fost Ion C . Brătianu (1875-1891), Dim itrie A. Sturdza (1892-
1909), Ionel Brătianu (1909-1927). Cea mai lungă guvem are a fost în 1876-1888, prim -m inistm fiind Brătianu.
Ideologia liberală si proiectul de m odernizare liberal. Liberalii doreau m odem izarea României prin
realizarea unor reform e accelerate, având ca m odel statele dezvoltate din occidentul Europei. De aceea ei au fost
acuzaţi de conservatori că au im portat m odelul occidental fară să-l adapteze la realităţile rom âneşti (acuzaţia este
în parte exagerată). în acelaşi timp ei au încurajat industria naţională şi comerţul rom ânesc. Politica lor economică
era sintetizată în deviza prin noi înşine care presupunea sprijinul direct al statului pentm industrializarea ţării şi
folosirea capitalului rom ânesc şi nu a celui străin. Această politică de intervenţie a statului în economie era total
opusă ideologiei liberale occidentale care m ergea pe principiul libertăţii econom ice totale şi neintervenţiei
statului. Cele m ai im portante legi si reforme liberale au fost:
înfiinţarea Băncii Naţionale a Rom âniei(1880) şi a diverse instituţii de credit.
Legea de încurajare a industriei (1887) care acorda scutiri de taxe vamale şi terenuri de constm cţii (pe timp
de 90 de ani) pentm cetăţenii români şi străini care înfiinţau întreprinderi industriale cu un capital de 5000 de
lei şi m inim 25 de muncitori.
Pentm a apăra industria rom ânească de concurenţa străină, au impus tarife vam ale protecţioniste (taxele
vam ale erau m ai m ari la acele articole care le concurau pe cele româneşti).
Legea învăţământului din 1898 (m inistm Spim Haret) reorganiza învăţăm ântul secundar în trei secţiuni:
clasică, m odem ă şi reală; instituia bacalaureatul; reorganiza şcolile de arte şi m eşteşuguri, şcolile teologice şi
pedagogice şi liceele militare. în 1896 m inistm l Petm Poni înfiinţa grădiniţele de copii.

Partidul Conservator a luat fiinţă oficial în 1880. Preşedinţi săi au fost Lascăr Catargiu (1880-1899),
Gheorghe Cantacuzino (1899- 1907), Petre Carp (1907-1913), Titu M aiorescu (1913-1914). Partidul dispare
după 1918, când se adoptă votul universal. M em brii Partidului Conservator au fost la început marii proprietari
funciari, dar cu tim pul au aderat şi o serie de intelectuali care se opuneau politicii Partidului Liberal. Conservatorii
au altem at la guvem are cu liberalii. Cele mai importante guvem ări ale conservatorilor au fost în 1871-1876 şi
1888-1895, prim ul m inistru fiind Lascăr Catargiu.

98
 Ideologia co n serv ato are si p ro iectu l de m o d e rn iz a re co n se rv ato r. Conservatorii erau de părere că
m odernizarea trebuia să se producă treptat, printr-o evoluţie proprie a societăţii rom âneşti şi nu prin preluarea
instituţiilor occidentale. Prin aceasta, ei îi criticau pe liberali că ar fi acceptat fără discernăm ânt m odelul politic şi
cultural occidental, aplicându-1 fără a ţine cont de tradiţiile instituţionale, structura socială şi spiritualitatea
românilor. Ei au considerat că, astfel, liberalii au creat doar nişte fo rm e fă r ă fo n d . T eo ria fo rm e lo r fă ră fond a
fost elaborată de mem brii grupului literar Junim ea, care făceau parte din Partidul Conservator sau erau
simpatizanţi ai acestuia. Cei mai im portanţi junim işti au fost Petre Carp, Titu M aiorescu, Caragiale şi Eminescu.
Pentru conservatori, cea m ai im portantă ram ură a economie era agricultura.
D rept urmare, Partidul Conservator a dat mai m ulte legi pentru organizarea creditului rural şi a unor bănci
populare. Una dintre cele mai im portante legi ale guvem ării conservatoare a fost însă legea minelor din 1895, care
proclam a dreptul statului asupra resurselor subsolului (cu excepţia petrolului) şi perm itea străinilor să deţină
proprietăţi funciare.

BAC
4. Ferdinand I (1914-1927) şi realizarea României Mari
M odernizarea statului rom ân în sensul în care a fost proiectată la 1848, s-a înfăptuit în toate punctele sale
în tim pul domniei regelui Ferdinand I. în 1918, după participarea Rom âniei la Prim ul Război M ondial, este
realizat statul naţional unitar rom ân (M area Unire) prin alipirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei. în 1922
Ferdinand şi M aria au fost încoronaţi, la Alba-Iulia, ca regi ai Rom âniei Mari. în 1918 s-a dat şi legea care
introducea votul universal iar în 1919 au fost organizate prim ele alegeri pe baza sa. în 1921 s-a realizat o nouă
reform ă agrară, mai am plă decât cea a lui Cuza, prin care Rom ânia devine un stat în care predom ină proprietatea
m ică şi m ijlocie. în 1923 a fost adoptată o constituţia democratică.
în acest m om ent program ul secolului al X lX -lea unire, independenţă, împroprietărirea ţăranilor,
legislaţie m odernă putem spune că era pe deplin realizat.

dhn viaţa poRtică şi privată a regibr ^mâniei

Carol I (1866-1914) s-a bucurat de un prestigiu deosebit fiind un monarh foarte sobru şi cu autoritate, un adevărat
factor de echilibru în viaţa politică românească. După proclamarea Regatului, în 1881, România era considerată una dintre
cele mai importante state din zona Europei răsăritene şi balcanice. Carol I avea un prestigiu atât de mare încât bulgarii i-au
propus, în 1886, să devină şi regele ţării lor (oferta a fost refuzată).
Carol I de Hohenzollem-Sigmaringen (numele său german era Karl) provenea din familia domnitoare a Prusiei, cel
mai important stat german. Tatăl său, Karl-Anton, a fost prim ministru al Prusiei (1858-1862). Carol a urmat şcoala de
artilerie din Berlin şi a fost ofiţer în armata Prusiei, participând la războiul cu Danemarca din 1864. Când a fost ales domnitor
al României, Carol avea 27 de ani.
După înlăturarea lui Cuza, oamenii politici români s-au consultat cu împăratul Franţei, Napoleon al IlI-lea, pentru a
găsi un prinţ străin care să accepte tronul României. După ce Carol a fost de acord în principiu, s-a organizat un plebiscit (vot
popular care solicită răspunsul la o întrebare prin da sau nu) care a cerut opinia poporului cu privire la instaurarea principelui
Carol ca domnitor. Din cele 686193 de voturi exprimate, 685696 au fost în favoarea prinţului german. în data de 10 mai.
Parlamentul l-a proclamat pe Carol din dinastia de Hohenzollem-Sigmaringen noul domnitor al României. Autorităţile
otomane au trebuit să facă faţă unor răscoale în Creta şi Serbia în acelaşi an şi au acceptat fără prea multe proteste această
realitate politică.
Totuşi, primii ani de domnie ai lui Carol nu au fost foarte liniştiţi. în 1868 domnitorul a ajuns în conflict liberalii
radicali (condusă de I. Brătianu şi C.A. Rosetti) datorită sprijinului pe care îl acordau revoluţionarilor bulgari refugiaţi în
România şi mişcării naţionale a românilor din Transilvania. Domnitorul a fost presat de marile puteri să-i înlăture de la
guvernare, ceea ce i-a convenit şi lui deoarece radicalii acţionau pentru diminuarea puterii şefului statului. în 1870, în
contextul izbucnirii războiului franco-pmsac, Parlamentul a votat o rezoluţie în sprijinul Franţei, fapt pe care Carol I nu l-a
agreat. Tot atunci s-a creat o mişcare antidinastică, la instigarea unora dintre liberalii radicali. în 8 august, Alexandm
Candiano Popescu a organizat, la Ploieşti, o acţiune de răsturnare a monarhiei, intrată în istorie sub numele de republica de la
Ploieşti, mişcare ce a fost de altfel ridiculizată în presa vremii. 40 de participanţi la aceasta au fost arestaţi şi apoi eliberaţi de
tribunalul din Târgovişte.
Datorită mişcării antidinastice, conflictelor cu radicalii şi deselor schimbări de guveme, Carol s-a simţit neputincios
şi s-a gândit să renunţe la conducere. Mai întâi el a cerut, printr-o scrisoare adresată marilor puteri garante, să accepte
modificare constituţiei în sensul întăririi puterii regale şi restrângerii puterii Parlamentului. Acest fapt a stâmit protestele
liberalilor. într-o altă scrisoare, de data aceasta anonimă (dar toată lumea a bănuit că a fost redactată de domnitor), publicată
într-un ziar german, a acuzat liberalii că aplicau fără discernământ ideile politice şi sociale occidentale care nu se potriveau

99
nivelului de maturitate politică al poporului. Scrisoarea a produs mişcări de protest în toată ţara. în 10 martie 1871 a avut loc
o puternică manifestaţie antidinastică în jurul sălii Slătineanu din Bucureşti. Carol şi-a manifestat dorinţa de a abdica, dar
conservatorul Lascăr Catargiu şi liberalul radical Nicolae Golescu l-au convins să rămână. Până la urmă Carol a pus capăt
crizei politice prin aducerea conservatorilor la guvernare, numindu-1 ca prim-ministru pe Lascăr Catargiu. Conservatorii au
stat la putere din 1871 până în 1876. Carol a numit apoi prim ministru pe Ion Brătianu, guvernarea liberalilor fiind foarte
lungă şi plină de realizări, din 1876 până în 1888. Alternanţa la putere a celor două grupări politice a fost mijlocul prin care
Carol şi-a câştigat reputaţia de monarh echilibrat şi corect. Obţinerea independenţei României în 1877-1878 şi proclamarea
regatului în 1881 au contribuit la câştigarea unui prestigiu deosebit. Coroana folosită pentru ceremonia de încoronare din
1881 a fost făcută din oţelul unui tun capturat de la turci în războiul de independenţă.
Carol a fost căsătorit cu Elisabeta de Vied, prinţesă de origine germană (nunta a avut loc în 1869). Cei doi au avut un
singur copil, o fetiţă care a murit la vârsta de 4 ani. Şi regina Elisabeta s-a bucurat de un mare prestigiu. Ea s-a implicat în
sprijinirea artelor, în organizarea unor societăţi caritabile şi în organizarea serviciului sanitar în timpul războiului de
independenţă (a înfiinţat spitale, servicii de ambulanţă şi a procurat medicamente pentru răniţi). Regina Elisabeta a fost şi
scriitoare, publicând sub numele Carmen Sylva în limbile română, franceză şi germană.

Ferdinand I (1914-1927) a fost nepotul de frate al lui Carol I; el s-a născut în Germania şi la maturitate a venit în
România. Ferdinand a fost un monarh echilibrat, care a respectat regimul democratic şi nu a utilizat în exces prerogativele
largi pe care i le acorda constituţia (de exemplu nu a respins niciodată o lege votată de Parlament). Deşi german prin naştere
şi educaţie, Ferdinand a acceptat neutralitatea României în Primul Război Mondial în 1914 şi apoi trecerea de partea Antantei
în 1916. în octombrie 1914, la urcarea sa pe tron, a declarat: Eu sunt un rege constituţional; prin urmare, dacă ţara crede că
interesele ei îi dictează să meargă împotriva Puterilor Centrale, nu în mine va găsi o piedică la realizarea idealului ei
naţional. Ferdinand a fost unul dintre susţinătorii votului universal şi ai reformei agrare. în 1922, regele Ferdinand şi regina
Maria au fost încoronaţi, la Alba-Iulia, ca regi ai României Mari.
Ferdinand a sosit în ţară în 1888, când a devenit moştenitor al unchiului său, regele Carol. El şi-a manifestat dorinţa
de a se căsători cu Elena Văcărescu, domnişoara de onoare a reginei Elisabeta. Regina l-a susţinut în acest proiect al său, dar
regele şi oamenii politici români nu au fost de acord întrucât în 1866, la sosirea lui Carol I, politicienii de atunci i-au pus
condiţia lui Carol ca niciun membru al familiei domnitoare să nu ia în căsătorie persoane din înalta societate românească
pentru a nu implica vechile familii boiereşti în probleme complicate de succesiune la tron. Pentru a pune capăt legăturii lor,
oamenii politici şi regele au hotărât ca Elena Văcărescu să fie trimisă în exil. Ea a locuit apoi la Paris şi a devenit o cunoscută
poetă de limbă franceză, fiind de două ori premiată de Academia Franceză. De aici a susţinut România la congresele de pace
de la Paris după cele două războaie mondiale. Prinţul Ferdinand a suferit foarte mult din cauza despărţirii de Elena
Văcărescu, dar a fost nevoit să accepte căsătoria cu Maria de Edinburgh, tot în 1893. Prinţesa Maria de Edinburgh era
nepoata reginei Victoria a Angliei şi a ţarului Rusiei, Alexandru al Il-lea. Carol şi Maria au avut 6 copii (trei băieţi şi trei fete;
unul dintre băieţi a murit la vârsta de 3 ani). Regina Maria a avut un rol social important, fiind foarte iubită de popor datorită
actelor caritabile pe care le făcea. în Primul Război Mondial s-a ocupat de serviciul sanitar românesc şi a îngrijit personal
răniţii din spitale.

Carol al Il-Iea (1930-1940) a fost fiul cel mare al regelui Ferdinand şi al reginei Maria. Viaţa privată a sa a fost
excesiv de tumultoasă şi a avut consecinţe în plan politic. în 1918, în plin război, s-a căsătorit în secret cu fiica unui general
român. Ioana Maria (Zizi) Lambrino, încălcând interdicţia impusă casei regale. Căsătoria s-a realizat în secret, la Odessa, în
Rusia. Regele Ferdinand şi oamenii politici români nu au recunoscut această căsătorie; din punct de vedere juridic,o sentinţă a
tribunalului Ilfov a anulat-o. Prinţul Carol a hotărât să renunţe la drepturile sale de moştenitor al tronului pentru a putea să
rămână alături de soţia sa, dar Ferdinand nu a acceptat nici această variantă. Pentru a-1 face pe prinţ să uite problema l-a
trimis într-o călătorie în jurul lumii pe timp de un an. Din legătura lui Carol cu Zizi Lambrino s-a născut un fiu, Mircea, care
s-a considerat moştenitor de drept al tronului. El a murit în 2006 şi a lăsat un fiu, Paul Lambrino, care astăzi susţine drepturile
tatălui sau şi ale sale de moştenitor. Familia regală l-a considerat însă pe Mircea ca fiu nelegitim.
La dorinţa familiei, Carol s-a căsătorit în 1921 cu principesa Elena a Greciei. Din această căsătorie s-a născut regele
Mihai. Apoi Carol a cunoscut-o pe Elena Lupescu, născută într-o familie de evrei creştinaţi, fostă soţie a unui ofiţer român. în
1925 şi-a manifestat dorinţa de a se căsători cu ea şi pentru aceasta a renunţat a doua oară la drepturile de moştenitor al
tronului. El a fost considerat de regele Ferdinand ca exclus din familia regală şi a primit numele de Carol Caraiman. Carol s-a
stabilit la Paris unde a declarat însă că plecarea sa se datora neînţelegerilor cu primul-ministru Ionel Brătianu; în 1928 a
divorţat de soţia sa legitimă. în 1930 a revocat decizia de renunţare, revenind în ţară cu ajutorul primului ministru, luliu
Maniu, care i-a condiţionat sprijinul de rămânerea Elenei Lupescu în exil. Carol nu a renunţat însă niciodată la legătura sa cu
Elena Lupescu, pe care a adus-o în ţară la scurt timp după ce Parlamentul l-a acceptat din nou ca monarh. După abdicarea din
1940, a trăit în exil alături de Elena Lupescu pe care a luat-o în căsătorie. Carol al Il-lea a murit în 1953, în Portugalia.

M ihai I (1940-1947) a ajuns efectiv la conducerea statului la vârsta de 19 ani. în 1940 s-a instaurat, însă, dictatura
mareşalului Ion Antonescu; mareşalul deţinea întreaga putere în stat şi guverna fară constituţie şi fară parlament. Regele a
reuşit, la 23 august 1944, să-l înlăture de la conducere, dar rolul său a devenit din nou minor din pricina dictaturii comuniste,
instaurată începând cu 1945. Comuniştii l-au obligat pe rege să abdice în decembrie 1947, când au proclamat republica.
Mihai s-a căsătorit în 1948 cu prinţesa Ana de Bourbon-Parma, având patru fete. Familia regală a trăit în Elveţia până în
1997, când regele a reprimit cetăţenia română şi a putut veni în ţară. în Elveţia, regele a lucrat ca pilot de avioane comerciale.
100
 __
BAC
B. III Constituţiile României
Constituţia este legea fundam entală a unui stat, în care sunt prevăzute principiile de bază ale conducerii
statului, atribuţiile instituţiilor fundamentale ale statului şi drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor.
Prim ele constituţii rom âneşti au fost Regulam entele Organice (în Ţara Rom ânească în 1831 şi în M oldova
în 1832). Ele au fost înlocuite în 1858 de Convenţia de la Paris, care a fost urmată, în 1864, de Statutul
Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, constituţia autoritară a dom nitorului Al. I. Cuza. Prim a constituţie m odernă
a României a fost constituţia liberală din 1866. în 1923 a fost adoptată prim a constituţie democratică. în 1948,
instaurarea regim ului com unist în m od oficial s-a făcut prin adoptarea unei constituţii prin care Rom ânia devenea
republică şi care a deschis calea către un regim totalitar. Rom ânia a redevenit dem ocraţie în 1989, fapt consfinţit
prin constituţia din 1991.

1. Constituţia liberală din 1866

Contextul si cauzele elaborării constituţiei:
- Contextul este cel legat de instaurarea dinastiei străine. în 1866 este adus în Rom ânia ca domn şi
confirmat de votul poporului Carol I, un prinţ din familia nobiliară germană H ohenzollern-Sigm aringen.
Titulatura sa va fi iniţial aceea de domn (în 1878 cea de alteţă regală iar din 1881 cea de rege).
- Principalele cauze ale elaborării constituţiei au fost: dorinţa oam enilor politici rom âni de a organiza un
stat cu adevărat m odem şi dorinţa lor şi a regelui de a crea o im agine favorabilă Rom âniei pe plan internaţional.
A dunarea Legislativă a adoptat o constituţie liberală, după m odelul celei belgiene, în 1866.
Principiile de bază ale constitutiei din 1866 au fost urm ătoarele:
• separaţia puterilor în stat (legislativă, executivă, judecătorească),
• guvernare reprezentativă (parlamentul este ales prin vot, conducerea statului reprezintă întreaga naţiune),
• suveranitate naţională (puterile statului emană de la naţiune),
• responsabilitatea ministerială (miniştrii răspund în faţa legii pentru actele lor),
• monarhie ereditară şi constituţională'. Rom ânia este condusă de m oştenitori din casa de Hohenzollern-
Sigmaringen. A ceştia trebuiau crescuţi în religia ortodoxă.

Puterile statului:
Putere legislativă era deţinută de Parlam ent şi rege.
- Parlam entul era alcătuită din Adunarea Deputaţilor şi Senat. M em brii celor două camere erau aleşi prin vot
cenzitar; în Senat însă erau şi unii m em bri de drept: foşti parlamentari aleşi în două legislaturi, foşti miniştrii, generalii,
mitropoliţii şi episcopii, reprezentanţi ai universităţilor, membri trimişi de Academia Română etc. A tributiile Parlamentului
erau următoarele: elaborarea proiectelor de legi, votarea legilor, adoptarea bugetului ţării (bugetul este reprezentat de
banii ce revin într-un an fiecărui minister din produsul intern brut);
- Funcţia de rege putea fi deţinută de descendenţi pe linie m asculină ai regelui Carol I (femeile şi descendenţii lor se
excludeau de la acest drept). Dacă nu existau descendenţi direcţi pe linie m asculină ai regelui, atunci succesiunea
revenea fratelui cel mai în vârstă al regelui sau m oştenitorilor lui. Atributiile legislative ale regelui erau:
sancţionarea şi prom ulgarea legilor (regele îşi dădea acordul, prin semnătură, pentru punerea în aplicare a legilor votate de
Parlament); dreptul de veto absolut asupra legilor (regele putea respinge o lege, pe care apoi o trimitea Parlamentului spre
reanalizare), propunerea unor proiecte de legi spre votul Parlamentului.
Puterea executivă era deţinută de Guvern şi rege.
- Atributiile Guvernului erau de a pune în aplicare legile şi de a elabora proiecte de legi. M iniştrii erau
răspunzători pentru faptele lor în faţa Parlamentului.
- Atributiile executive ale regelui erau următoarele: num ea şi revoca miniştrii, num ea şi confirm ă în funcţii
publice, putea dizolva Parlamentul, conducea armata, bătea m onedă (emitea monedă cu chipul său), acorda graţiere
(suspendarea pedepselor, de obicei pentru cazuri umanitare). Cea m ai im portantă atribuţie a regelui era cea de a dizolva
Parlamentul, dar regii Rom âniei până la Carol al Il-lea nu au exercitat-o. Constituţia prevedea că în caz de
dizolvare a Parlam entului trebuiau organizate alegeri parlam entare în cel m ai scurt timp. Parlam entul putea fi
dizolvat o singură dat într-un an.
Puterea judecătorească se exercita prin Curţi de Judecată şi Tribunale. Cea mai înaltă instanţă era
Curtea de Justiţie şi Casaţie.

101
 'c7
BAC

______ D re p tu rile si lib ertăţile cetăţen eşti erau:

- libertatea persoanei (nimeni nu poate fi urmărit sau arestat decât în cazuri prevăzute de lege), libertatea întrunirilor
(dreptul de a organiza adunări publice), libertatea asocierilor (dreptul de a alcătui organizaţii: ex. partide, sindicate etc.),
libertate conştiinţei (dreptul de a avea propriile idei şi credinţe, dar respectând ordinea publică şi bunele moravuri),
libertatea presei (dreptul de a publica propriile idei);
- inviolabilitatea domiciliului, inviolabilitatea proprietăţii, inviolabilitatea corespondenţei (aceste prevederi care
interzic pătrunderea în domiciliu fară acordul persoanei sau fără mandat judecătoresc, preluarea unei proprietăţi sau citirea
corespondenţei private au rolul, în primul rând, de a apăra cetăţeanul în faţa abuzurilor reprezentanţilor instituţiilor statului şi
abia apoi în faţa abuzurilor persoanelor fizice);
- libertatea învăţăm ântului; învăţăm ântul prim ar era gratuit şi obligatoriu.
Sistem ul electoral era bazat pe votul c e n zitar (votau cei care aveau o anum ită avere, prevăzută de lege).
Populaţia era împărţită în 4 colegii electorale, după avere: la colegiul I şi II votau marii proprietari funciari, la
colegiul III votau burghezii, liber profesioniştii şi ofiţerii în retragere iar la colegiul IV votau ţăranii. La colegiul IV votul era
indirect, prin reprezentanţi (adică ţăranii îşi alegeau dintre ei nişte reprezentanţi şi doar aceia votau). în 1884 s-a modificat
legea electorală prin desfiinţarea colegiului IV şi a votului indirect. Votau toţi cei care plăteau un impozit către stat.

C onsecinţele elab o rării constituţiei din 1866:

- Rom ânia devine un stat m odem , guvernat după principiile liberalismului: separaţia puterilor în stat,
drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, garantarea proprietăţii private.
- Rom ânia va avea o viaţă politică stabilă, al cărei garant este regele, care are, prin constituţie, rolul de a
păstra echilibrul între forţele politice şi instituţiile statului.

2. Constituţia democratică din 1923

C o n tex tu l si cauzele e la b o ră rii constituţiei din 1923:
- U nirea din 1918 a adus în interiorul graniţelor României teritorii noi cu num eroase minorităţi naţionale
şi religioase. Constituţia statului trebuia să se adapteze la noile realităţi.
- în 1918 s-a introdus votul universal, fapt care trebuia consem nat şi în constituţie.
- în 1921 s-a realizat reform a agrară, fapt ce a însem nat exproprierea m arilor moşii. Constituţia trebuia să
prevadă exproprierea în caz de utilitate publică prin legi speciale.

Constituţia din 1923 reproduce cea m ai m are parte a textului celei din 1866. Apar însă câteva sch im b ări
im p o rta n te fa ţă de co n stitu ţia din 1866:
- în art. 1 se specifică faptul că Rom ânia este stat naţional, unitar şi indivizibil: conceptul de stat naţional
şi unitar, adică alcătuit dintr-o naţiune m ajoritară pe un singur teritoriu politic, a fost nou introdus.
- Proprietatea nu este un drept absolut, ca în 1866; în caz de utilitate publică se pot realiza exproprieri. în
1866, cazurile de utilitate publică erau stabilite doar prin constituţie, şi anume: lucrări de comunicare, de
salubritate publică şi de apărare a ţării. în 1923 se prevede că utilitatea publică se stabileşte prin legi speciale (aşa
cum a fost cazul legii agrare din 1921). De asem enea bogăţiile subsolului, căile de comunicaţie, apele şi atm osfera
sunt proprietatea statului.
- Votul este universal, spre deosebire de votul cenzitar din 1866.
- Se m enţionează egalitatea în drepturi fară deosebire de clasă socială şi Jară deosebire de origine etnică,
limbă şi religie. Constituţia din 1866 prevedea doar egalitatea fară deosebire de clasă socială.
- Biserica ortodoxă este biserica dom inantă în stat iar cea Greco-catolică este privilegiată în raport cu
celelalte culte. în constituţia din 1866 se m enţiona ca religie oficială cea ortodoxă.

C onsecinţele ela b o ră rii constituţiei din 1923:

- Rom ânia devine stat democratic.
________ -R o m ân ia se adaptează realităţilor politice, economice şi sociale de după M area Unire.
exerciţiu
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre actele constituţionale româneşti, având în vedere:
- precizarea unei cauze care a dus la adoptarea unei constituţii a României;
- prezentarea unei caracteristici a regimului politic, instaurat prin această Constituţie;
- menţionare a trei asemănări şi a unei deosebiri dintre prevederile a două acte constituţionale adoptate în România,
în secolele al XlX-lea - al XX-lea;
- formularea unui punct de vedere referitor la necesitatea adoptării unui act constituţional în România şi susţinerea
acestuia printr-un argument istoric.
102
f f ţ C. II. Proiectul politic de modernizare la românii din Transilvania
» •r'
1. Proiectul politic în secolul al XVIII-lea
Transilvania până în 1699. Transilvania a făcut parte din U ngaria din secolul XII până în 1541. Ea era
condusă de un voievod (num it de regele Ungariei) şi de A dunarea Stărilor sau Dietă (Vedeţi lecţia despre
Transilvania din capitolul Autonomii locale şi instituţii centrale...). Din 1541 până în 1688, Transilvania a fost stat vasal
Imperiului Otom an, fiind condusă de un principe ales de Dietă. D in 1688 până în 1699 a fost stat vasal Im periului
Habsburgic. D in 1699, ea a fost ocupată de austrieci, fiind integrată, ca principat autonom. Im periului Habsburgic.
îm păratul Im periului îşi ia titlul de principe al Transilvaniei. Dieta conducea în continuare treburile interne, semn
că Transilvania îşi păstra autonomia.
Situaţia rom ânilor până la 1699. începând cu secolul XIV, regii m aghiari au anulat drepturile politice
ale rom ânilor, chiar dacă ei erau naţiunea majoritară. Transilvania a fost condusă de cele trei naţiuni privilegiate;
nobilii (maghiari), saşii şi secuii care au alcătuit alianţa num ită Unio Trium Nationum. Românii erau consideraţi
naţiune tolerată adică naţiune acceptată dar lipsită de drepturi politice; biserica ortodoxă nu era recunoscută
oficial iar în Epoca M odernă lim ba rom ână nu era folosită în adm inistraţie. Din punct de vedere social, rom ânii
erau m ajoritatea ţărani dependenţi (iobagi). în perioada principilor, situaţia rom ânilor s-a înrăutăţit deoarece
puterea nobilim ii maghiare a crescut foarte mult.
în tim pul îm păraţilor habsburgi. rom ânii au prim it anum ite drepturi. în 1701 se creează Biserica
greco-catolică românească, recunoscută oficial, iar episcopul greco-catolic este singurul rom ân care face parte din
Dietă. în 1764 românii prim esc dreptul de a face parte din armata austriacă, în regim entele de graniţă. în 1781
împăratul lo sif al Il-lea recunoaşte oficial şi Biserica ortodoxă. î n 1854: îm păratul Franz Joseph desfiinţează
iobăgia şi îi îm proprietăreşte pe ţărani; astfel toţi rom ânii ajung să fie liberi şi să aibă o m ică proprietate.
înfiinţarea bisericii greco-catolice (1701). în 1701 se creează Biserica greco-catolică rom ânească,
printr-o înţelegere între papa de la Rom a şi îm păratul Imperiului Habsburgic. îm păratul prom ite acordarea de
drepturi civile ortodocşilor-care trec la noua confesiune. Prin această biserică, el încearcă să creeze o categorie
socială de locuitori care să-i fie fideli, ca o contrapondere Ia nobilim ea maghiară care avea tendinţe de
independenţă. în final doar preoţii greco-catolici obţin anumite privilegii (eliberarea din iobăgie, scutiri de taxe).
Ei alcătuiesc prim a comunitate de intelectuali români din Transilvania şi rom ânii ajung în sfârşit să aibă o elită.
Intelectualii greco-catolici luptă pentru drepturile politice ale tuturor românilor. Episcopul greco-catolic este
singurul rom ân care are dreptul să facă parte din Dietă, astfel că rom ânii capătă o m inim ă reprezentare politică.
Episcopul greco-caţolic Inochentie M icu Klein (1728-1751) si proiectul naţional. Cu I. M icu începe
lupta de emancipare politică a rom ânilor din Transilvania. El scrie num eroase petiţii către instituţiile
adm inistrative din Transilvania sau către cele din Viena, cerând anularea legilor care îi discrim inau pe rom âni şi
acordarea de drepturi egale cu celelalte naţionalităţi. Cel mai im portant docum ent scris de el este m em oriul numit
Supplex Libellus (1744), înaintat îm părătesei M aria Tereza. Cererile cuprinse aici sunt: recunoaşterea
rom ânilor ca naţiune, reprezentarea rom ânilor în adm inistraţie şi în Dietă în num ăr direct proporţional cu num ărul
lor, desfiinţarea servituţii personale a ţăranilor. El argumenta faptul că rom ânii ar trebui să beneficieze de aceste
drepturi deoarece sunt cei mai vechi locuitori ai ţării, sunt populaţia cea m ai num eroasă din Transilvania, dau cele
m ai m ulte contribuţii la stat. Revendicările lui nu au fost satisfăcute, ba m ai mult, datorită persecuţiilor la care a
fost supus, Inochentie M icu a plecat în exil la Roma, unde a şi murit. A ctivitatea sa înseam nă începutul m işcării
de em ancipare politică a rom ânilor din Transilvania şi al formării conştiinţei naţionale a rom ânilor ardeleni.
Şcoala Ardeleană şi Supplex Libellus Valachorum (1791). La sfârşitul secolului al XVIII-lea, la
rom ânii din Transilvania a apărut m işcare culturală num ită Şcoala Ardeleană. Cei mai importanţi reprezentanţi ai
ei au fost Gheorghe Şincai, SamuiI M icu şi Petru M aior, oameni de cultură cu preocupări în dom eniul lingvisticii
şi istoriei. în lucrările lor, ei au dem onstrat ştiinţific originea rom ană a poporului rom ân şi păstrarea tradiţiei
culturale rom ane în civilizaţia rom ânească. Totuşi, ei au susţinut, în m od exagerat, că influenţele dace şi' slave în
cultura rom ână sunt nesemnificative, dem onstrând originea pur rom ană a poporului român. Reprezentanţii Şcolii
Ardelene au reluat activitatea petiţionară, trim iţând îm păratului Leopold al Il-lea un nou docum ent care cerea
drepturi pentru români, num it Supplex Libellus Valachorum {Petiţia pentru libertăţile valahilor), în 1791 şi apoi
în 1792. Cererile şi argumentele lui Inochentie M icu erau reluate şi îmbogăţite. Se făcea apel Ia problem e de drept
şi Ia argumente istorice, insistându-se pe faptul că românii au fost prim ii locuitori ai acestor păm ânturi şi că sunt
urm aşii vechilor romani, un popor nobil şi eroic. îm păratul a trim is acest m em oriu Dietei Transilvaniei. Dieta,
alcătuită în majoritate din nobili maghiari, a refuzat să-l discute.
103
I ll 2. Proiectul politic în 1848
Imperiul Habsburgic (Austria) cuprindea în graniţele sale, pe lângă austrieci, o mulţime de popoare; maghiari,
români, ucraineni, polonezi, cehi, slovaci, croaţi, sârbi, italieni. în preajma revoluţiei de la 1848 în rândul tuturor acestora s-a
creat o mişcare naţională care urmărea obţinerea autonomiei sau chiar eliberarea de sub stăpânirea imperiului. Cel mai
important om politic austriac al primei jumătăţi a secolului al XlX-lea a fost cancelarul Mettemich fl821-1848~). care a
condus cu mână de fier guvernul. El a introdus o severă cenzură a presei pentru a împiedica răspândirea ideilor revoluţionare
şi a organizat eficient poliţia pentru a-i aresta pe suspecţii care ar pune în pericol ordinea în stat. Mettemich a fost un
susţinător al principiului monarhiei absolutiste nu doar în statul austriac ci în întreaga Europă, prin Sfânta Alianţă (o alianţă a
Rusiei, Prusiei, Austriei şi Franţei). Din punct de vedere social, în Imperiul Habsburgic se menţineau privilegiile nobiliare şi
dependenţa ţăranilor.
în 1848 valul revoluţionar a cuprins toate popoarele, care şi-au elaborat o serie de revendicări sociale şi naţionale.
Revoluţia a izbucnit în luna martie în Viena. prin puternice manifestaţii de stradă ale populaţiei. Acestea au determinat fuga
lui Mettemich şi instaurarea unui guvern liberal. împăratul a acordat o constituţie şi a convocat o Adunare reprezentativă.
Aceasta a votat desfiinţarea privilegiilor nobiliare. De teama populaţiei, împăratul s-a refugiat de la Viena la Innsbruck.
Din Viena, revoluţia s-a extins la aproape toate popoarele imperiului. Revoluţionarii maghiari şi-au ales o Dietă
(Adunare) proprie şi un guvern liberal care a proclamat desfiinţarea iobăgiei. Ei doreau şi să refacă Ungaria medievală, un
stat care cuprinsese cândva în graniţele sale şi alte populaţii decât ungurii (români, slovaci, cehi, sârbi, croaţi). Acest lucru îi
aduce pe maghiari în conflict cu celelalte naţionalităţi din Imperiu, în primul rând cu românii din Transilvania, croaţii şi
sârbii. în toamna anului 1848 au avut loc lupte între maghiari şi români în Transilvania şi între maghiari şi croaţi în Ungaria.
Prin faptul că s-au ridicat împotriva maghiarilor, în această fază a revoluţiei, sârbii, croaţii şi românii au fost de partea
împăratului austriac. Popoarele slave doreau o unificare politică a slavilor din imperiu. Revoluţionarii acestor popoare au
alcătuit un Congres Panslav la Praga dar trupele austriece l-au dizolvat.

Situaţia rom ânilor din Transilvania si Ungaria în preajm a revoluţiei de Ia 1848

N u toţi rom ânii din Im periul Habsburgic făceau parte din provincia autonom ă Transilvania. Rom ânii din
Banat, Crişana şi M aram ureş erau integraţi în provincia U ngaria iar rom ânii din Bucovina erau integraţi în
provincia Galiţia, care avea populaţie poloneză şi ucraineană. Principalele centre ale rom ânilor din Banat erau
Lugojul, Caransebeşul şi Tim işoara, cele ale rom ânilor din Crişana erau Aradul şi Oradea iar în Maramureş,
Sighet şi Satu-Mare.
Situaţia rom ânilor din Transilvania şi Ungaria, la 1848, era aceea a unei naţiuni fără drepturi politice. Cea
mai mare parte a populaţiei rom âneşti (peste 90%) era reprezentată de ţărani, m ajoritatea acestora (trei pătrimi)
fiind ţărani dependenţi. Negustorii şi meşteşugarii rom âni erau puţini la num ăr datorită faptului că, până la
sfârşitul secolului XVIII, rom ânii nu avuseseră dreptul să se stabilească în oraşe. La 1848, singurul oraş din
Transilvania unde se afla o populaţie rom ânească num eroasă era Braşovul.
Românii aveau puţine şcoli, dar învăţăm ântul prim ar era mai dezvoltat decât în Principate deoarece
împăraţii austrieci dăduseră legi (începând cu 1774) care obligau stăpânii de păm ânt şi com unităţile locale să
înfiinţeze şcoli elementare. Statul însă nu se im plica în finanţarea acestor şcoli, de aceea ele au căzut în sarcina
Bisericii şi a comunităţii. în preajm a revoluţiei, aproxim ativ 40% din parohiile rom âneşti atât ortodoxe cât şi
greco-catolice aveau şcoli primare. M ulte dintre acestea funcţionau însă în spaţii necorespunzătoare, erau deschise
doar iam a iar învăţătorii erau de obicei cantorii bisericii, oam eni puţin instruiţi, care abia îi învăţau pe copii cititul
şi socotitul elem entar (foarte rar scrisul). Şcolile secundare erau puţine ca număr, raportate la populaţia
românească: o preparandie (şcoală pentru învăţători) la Arad, sem inarii teologice la Blaj, Sibiu şi A rad şi gimnazii
la Blaj şi Beiuş. Existau şi câteva şcoli norm ale (şcoli prim are superioare) care aveau rol în pregătirea
învăţătorilor cum au fost cele din Oradea, Năsăud, Braşov, Sibiu etc. Rom ânii învăţau adesea în gim nazii germane
sau maghiare iar cei care urm au învăţăm ântul superior alegeau de regulă universităţile m ari din Imperiu
(Budapesta, Viena).
Elitele rom ânilor erau reprezentate în principal de preoţii ortodocşi şi greco-catolici. Cele două biserici
rom âneşti erau puse însă sub jurisdicţia unor biserici străine, episcopiile greco-catolice de Blaj şi Oradea
depindeau de arhiepiscopul de Esztergom, prim atul Ungariei, iar episcopiile ortodoxe de Sibiu, Arad şi Tim işoara
depindeau de m itropolitul sârb de la Karlowitz. Preoţii şi-au asum at conducerea naţiunii române, bucurându-se de
un prestigiu deosebit. începând cu anii '30 ai secolului al X lX -lea a apărut şi o elită laică a rom ânilor, alcătuită din
avocaţi, profesori, învăţători, m ici funcţionari. între aceşti intelectuali laici care se afinnă am intim pe Simion
Băm uţiu, profesor de filosofic Ia gim naziul din Blaj, principalul teoretician al revendicărilor rom âneşti la 1848, şi
pe George Bariţ, ziarist, iniţiatorul prim elor publicaţii rom âneşti din Transilvania, ziarul Gazeta Transilvaniei şi
revista pentru minte, inimă şi literatură, ambele apărute la Braşov, în 1838.

104
 (a____ )
Revoluţia rom ânilor din Transilvania
____ , Principalele nem ulţum iri ale rom ânilor erau îndreptate îm potriva nobilimii m aghiare, care conducea de
fapt şi de drept Transilvania. La 1848, revoluţionarii rom âni şi cei m aghiari aveau unele idealuri comune
(instaurarea unui regim constituţional, îm proprietărirea ţăranilor), dar m aghiarii se opuneau ca rom ânii să fie
reprezentaţi în funcţiile publice în num ăr direct proporţional cu num ărul lor deoarece rom ânii erau populaţia
majoritară.
în martie 1848 revoluţia maghiară a proclam at restaurarea Ungariei medievale, şi, prin urmare, alipirea
Transilvaniei la Ungaria. Guvernul revoluţionar m aghiar a propus desfiinţarea iobăgiei, dar a refuzat acordarea de
drepturi politice pentru rom âni şi a hotărât ca m aghiara să fie lim ba oficială a statului. La 3 mai, rom ânii au
organizat M area A dunare Naţională de la Blaj (unde au participat 40 de mii de oam eni) pentru a protesta faţă
de unirea Transilvaniei cu Ungaria. Liderii politici ai rom ânilor la Blaj au fost Simion B ăm uţiu, cel care a redactat
program ul revoluţiei. Petiţia Naţională, şi episcopul ortodox Andrei Şaguna, ales preşedinte al Comitetului
naţional român, care avea 25 de membri.
Programul Petiţia N aţională, adoptat la Blaj, cuprindea revendicările naţiunii române: reprezentarea
rom ânilor în D ietă şi în adm inistraţie în num ăr direct proporţional cu numărul lor, desfiinţarea iobăgiei Jără
despăgubire, desfiinţarea privilegiilor, adoptarea unei constituţii p e principiul libertăţii şi egalităţii, libertatea
presei, crearea m itropoliilor româneşti ortodoxă şi greco-catolică, înfiinţarea unei universităţi româneşti,
finanţarea şcolilor rom âneşti de către stat. Programul a fost trim is împăratului, care nu l-a aprobat, dar, în
schimb a fost de acord cu reînfiinţarea Ungariei. D elegaţia care a prezentat petiţia îm păratului a fost condusă de
Andrei Şaguna. îm păratul le-a sugerat să rezolve aceste problem e în Dieta Ungariei. D ezam ăgirea rom ânilor a fost
foarte mare deoarece ei erau cunoscuţi ca fiind loiali îm păraţilor habsburgi de aceea sperau ca revendicările lor să
fie luate în seamă.
în noile condiţii, în septembrie 1848, rom ânii au abandonat calea legală şi au hotărât să-şi obţină
drepturile politice pe calea insurecţiei. Ei şi-au organizat propria adm inistraţie în Transilvania sub forma unor
provincii adm inistrative şi militare num ite legiuni sau prefecturi, conduse de un prefect. Iniţial au fost
proiectate un num ăr de 15 legiuni, dar două dintre ele nu s-au constituit. Organizarea m ilitară şi politică
autonom ă a rom ânilor a determ inat izbucnirea unui război civil între rom ânii, conduşi de Avram lancu, şi
maghiari. Centrul rezistenţei rom âneşti a fost în M unţii Apuseni, unde s-a constituit un C onsiliu de război, format
din prefecţi, viceprefecţi şi tribuni.
în februarie 1849, reprezentanţii rom ânilor din Transilvania, Banat şi Bucovina au cerut împăratului,
printr-o petiţie, unirea rom ânilor din statul austriac într-o singură naţiune autonom ă în cadrul Imperiului,
îm păratul nu a acceptat această cerere.
în 1849 trupele austriece au intervenit îm potriva revoluţionarilor maghiari. Rom ânii şi maghiarii şi-au dat
seama că dacă nu vor colabora, revoluţia am belor popoare va fi înfrântă. M edierea între rom ânii conduşi de
Avram lancu şi m aghiarii conduşi de guvernatorul Ungariei, Lajos Kossuth, a fost realizată prin intermediul
revoluţionarului m untean N icolae Bălcescu. în iulie 1849 rom ânii şi m aghiarii au hotărât să se alieze, dar această
alianţă a venit prea târziu. în prim ele zile ale lunii august m aghiarii au fost înfrânţi de trupele austriece şi ruseşti.

înfrângerea revoluţiilor din Im periul H absburgic*. în decembrie 1848, îm păratul Ferdinand I a

abdicat în favoarea nepotului său, Franz Joseph. întreaga atenţie a tânărului împărat a fost îndreptată îm potriva
revoluţiilor m aghiară şi italiană, care puneau în pericol integritatea imperiului. Italienii luptau pentru eliberarea
teritoriilor Lom bardia şi V eneţia iar maghiarii au proclam at decăderea dinastiei de Habsburg de la conducerea
Ungariei (când U ngaria a fost cucerită de austrieci, îm păraţii au luat şi titlul de regi ai Ungariei). Lupta de
eliberare a italienilor a fost înfrântă de trupele imperiale, dar pentru a înfrânge revoluţia m aghiară, austriecii au
chemat în ajutor trupele ruseşti. Ţarul Nicolae I a intervenit pentru a nu permite revoluţiei să se extindă şi în ţara
sa. Trupele maghiare au fost învinse de trupele austriece, croate (care erau fidele îm păratului) şi ruse.

ţ ( ţ Reformele imperiale în epoca neoabsolutismului (1849-1860)

şi liberalismului (1860-1867)
Imediat după înfrângerea revoluţiilor, îm păratul Franz Joseph a instaurat un regim neoabsolutist, prin
introducerea unei adm inistraţii centralizate, conduse direct de împărat şi de un consiliu imperial. îm păratul
reprezenta autoritatea suprem ă executivă şi legislativă. C onstituţia im perială din 1849 a fost abrogată în 1851 iar
imperiul nu va mai avea nicio constituţie până în 1860. Provinciile istorice ale im periului erau conduse de

105
guvernatori numiţi de îm părat din rândul m arilor dem nitari ai im periului (de obicei generali), care cum ulau
atribuţii m ilitare, legislative şi executive. Lim ba oficială era germana. Toţi funcţionarii im portanţi erau din alte
provincii astfel că elitele locale pierd orice drept de conducere. Populaţia era atent supravegheată de poliţia
statului, jandarm erie şi de o poliţie politică secretă. S-a introdus cenzura presei şi au fost interzise întrunirile
publice. Toate aceste măsuri au fost luate pentru a îm piedica izbucnirea unei noi revoluţii.
Tot pentru a evita o nouă revoluţie, îm păratul a fost conştient că trebuie să realizez anum ite reform e
pentru m odernizarea statului. Cea mai im portantă a fost reform a agrară, prin care a fost desfiinţată iobăgia (în
1853 în Ungaria şi în 1854 în Transilvania) şi au fost îm proprietăriţi ţăranii cu loturile pe care le deţineau în
folosinţă. Rom ânii au obţinut şi înfiinţarea m itropoliilor greco-catolică (1853) şi ortodoxă (1864). îm păratul a
acordat un rol im portant învăţăm ântului, considerând că o cauză m ajoră a violenţelor din timpul revoluţiei a fost
lipsa educaţiei. în 1848 a fost creat un M inister al Cultelor şi Instrucţiunii Publice care a realizat o am plă reform ă
şcolară. Şcolile prim are au fost puse sub adm inistraţia bisericii, a fost stabilită în detaliu program a şcolară pentru
toate tipurile de şcoli, s-au introdus legi care pedepseau absenteism ul şcolar, au fost num iţi inspectori şcolari care
să supravegheze şcolile din provincii. Şcolile erau în continuare finanţate de comunitate, dar satele rom âneşti,
fiind acum locuite de oam eni liberi, au depus eforturi pentru a-şi organiza propriile şcoli astfel că num ărul
acestora s-a dublat în câţiva ani. în anii '50-'60 rom ânii îşi înfiinţează o serie de şcoli secundare: preparandiile
(şcolile pentru pregătirea învăţătorilor) din Oradea, Sibiu, Năsăud, Haţeg şi gim naziul din Braşov.
Deşi elitele rom ânilor au fost nem ulţum ite de faptul că revendicările lor politice nu au fost luate în seamă,
epoca neoabsolutism ului a fost considerată de opinia publică o perioadă de m odernizare accelerată a societăţii.
în 1860 îm păratul Franz Joseph a hotărât să renunţe la guvernarea de m ână forte şi a instaurat un reg im
lib era l: a emis două acte cu valoare constituţională şi a restabilit autonom ia provinciilor, renunţând la guvernarea
m ilitară şi dându-le dreptul să-şi aleagă propriile instituţii de conducere. Astfel, în Transilvania s-a restabilit
Dieta, ca principal organism de conducere. Prin legea electorală din 1863 s-a stabilit ca censul (venitul m inim
pentru a putea vota) pentru Transilvania să fie de 8 florini. Rom ânii l-au considerat prea ridicat iar m aghiarii prea
scăzut. în urm a alegerilor pentru Dietă din 1863, 48 de deputaţi au fost rom âni (38,4%), 44 m aghiari (35,2% ) şi
33 saşi (26,4%). Dieta îşi avea sediul la Sibiu. Deoarece rom ânii şi saşii erau majoritari. Dieta de la Sibiu a votat
realizarea celor mai im portante puncte ale program ului rom ânesc de la 1848: egalitatea în drepturi a naţiunii
rom âne cu celelalte nationalităti (m aghiarii, saşii şi secuii), egalitatea de drepturi a confesiunilor rom âneşti
(ortodoxă şi greco-catolică) cu celelalte confesiuni din Transilvania (catolică, luterană, calvină şi unitariană),
lim ba rom ână devine lim bă oficială alături de m aghiară şi germană. Astfel a încetat de facto Unio Trium
Nationum , alianţa naţiunilor privilegiate creată în Evul Mediu.

ţ ţ ^ 3. Proiectul politic românesc în Austro-Ungaria (1867-1918)

C re a re a A u stro-U ngariei. D upă instaurarea regim ului liberal din 1860, popoarele din im periu căutau să-
ţi câştige o autonom ie cât mai extinsă. îm păratul Franz Joseph s-a tem ut că aceste mişcări vor duce la
dezintegrarea statului, de aceea el şi oam enii politici austrieci au recurs la o reorganizare a imperiului.
în 1867 Austria (Imperiul Habsburgic) devenea statul dualist A u stro -U n g a ria prin îm părţirea im periului
în două provincii. Austria şi Ungaria, flecare cu guvernul şi parlam entul său. Singurele instituţii com une erau
m inisterele de război, de finanţe şi de externe. îm păratul avea puteri simbolice. în practică, această reorganizare a
statului favoriza naţiunile austriacă şi maghiară. Celelalte popoarele din im periu erau nem ulţumite deoarece toate
instituţiile lor autonom e au fost suprim ate întrucât funcţionau doar parlam entele şi guvernele de la Viena şi
Budapesta. Lim ba oficială era germana, pentru teritoriile adm inistrate de la Viena, şi maghiara, pentru teritoriile
adm inistrate de la Budapesta. îm păratul a hotărât să recurgă la această nouă organizare a statului pentru a avea un
aliat, m aghiarii, în lupta îm potriva m işcărilor de eliberare naţională ale diverselor popoare din imperiu. D ecizia a
fost luată ca urmare a înfrângerii suferite în războiul cu Prusia şi Italia din 1866.
C onsecinţele c re ă rii A u stro -U n g ariei p e n tru ro m â n i. T ra n silv a n ia a fost an ex ata la U n g aria,
desfiinţându-i-se astfel autonom ia şi provocând protestele românilor. Legile de la Sibiu din 1863 privind egala
îndreptăţire a naţiunii rom âne cu celelalte naţionalităţi au fost abrogate. Legile sta tu lu i m ag h iar recunoşteau
totuşi urm ătoarele drepturi: egalitatea în faţa legii a tuturor locuitorilor, ca m em bri ai naţiunii m aghiare,
învăţăm ânt prim ar şi secundar în limba maternă, folosirea limbii m aterne în adm inistraţia locală, libertatea
confesională, dreptul de vot cenzitar. Treptat au fost date legi care intensificau maghiarizarea şcolii şi
administraţiei. R o m ânii era u n em u lţu m iţi d e . faptul că toţi locuitorii erau consideraţi ca făcând parte din
naţiunea maghiară, că funcţionarii rom âni ocupau posturile cele mai puţin im portante în administraţie, că pentru a
vota, censul era foarte ridicat, că limba m aghiară era obiect de studiu obligatoriu în şcoală, că nu exista o
universitate românească. M işcarea naţională rom ânească a intrat astfel într-o altă etapă a luptei pentru drepturi.
106
C' C* Lupta rom ânilor pentru drepturi politice în Austro-Ungaria

Crearea Austro-Ungariei a fost o mare dezam ăgire pentru elita politică rom ânească. D upă acest
eveniment, activitatea politică şi culturală a rom ânilor a fost axată pe contestarea regim ului politic dualist.
Proiectul politic românesc prevedea: redobândirea autonom iei Transilvaniei, folosirea limbii rom âne în
adm inistraţie la toate nivelurile şi în justiţie, num irea de funcţionari rom âni în raport cu ponderea populaţiei
rom âneşti, lărgirea dreptului de vot.
Principalele mijloace de acţiune ale rom ânilor în sprijinul cauzei naţionale au fost:
- Partidul Naţional Român, creat în 1869. Exista un partid al rom ânilor din Transilvania şi unul al celor
din Banat şi Ungaria, iar în 1881 se unesc. P.N.R. din Transilvania, condus de Ilie M ăcelariu, a refuzat
participarea la viaţa politică oficială adoptând ca tactică pasivism ul, în sem n de protest faţă de realizarea
dualismului fară acordul românilor. Practic, tactica pasivistă s-a manifestat prin neparticiparea Ia alegerile parlamentare şi
refuzul de a recunoaşte autorităţile statului. Unii membri ai partidului, în frunte cu mitropolitul ortodox A. Şaguna, au
colaborat cu autorităţile, considerând pasivismul ca fiind păgubos, dar grupul lor era minoritar în partid. PNR din Banat şi
Ungaria a adoptat activismul, dar după unirea celor două partide se merge tot pe tactica pasivistă datorită rezultatelor slabe
obţinute în alegeri. Abia din 1905 PN R va trece la activism.
- Asociaţia culturală A S T R A , creată în 1861, avea rol sim ilar Academ iei Române. Iniţial era condusă de
mitropolitul ortodox Andrei Şaguna. Astra a întreţinut o serie de publicaţii culturale şi politice, s-a ocupat de editarea unor
lucrări literare şi ştiinţifice, a oferit burse de studii.
- Ziarele şi revistele în lim ba română. Ziare politice Gazeta Transilvaniei (condusă de George Bariţiu),
Telegraful Român, Tribuna (condusă de loan Slavici) au avut un rol important pentru promovarea cauzei româneşti şi a
culturii românilor din Transilvania. Alături de acestea au existat numeroase reviste culturale.
Proteste oficiale faţă de regim ul politic.
Oamenii politici români au recurs la m etodele de protest folosite şi în secolul al XVIII-lea, memoriile
adresate împăratului. După 1867, când îm păratul avea doar o putere sim bolică în stat, acest fapt avea o
sem nificaţie în plus: rom ânii treceau peste autorităţile locale şi centrale, arătând astfel că nu le recunosc. în 1868
apare prim ul asemenea mem oriu, num it P ro nunciam entul de la B laj, semnat de mai m ulţi intelectuali Prin el,
rom ânii protestează faţă de alipirea Transilvaniei la Ungaria, cerând autonom ia Transilvaniei şi recunoaşterea
legilor egalei îndreptăţiri de la Sibiu. Textul său a fost publicat în principalele ziare rom âneşti din Transilvania.
A utorităţile maghiare au acţionat în justiţie autorii documentului. Datorită ecoului internaţional şi protestelor
publice venite din România, îm păratul a suspendat procesul printr-o ordonanţă.
După 1875 vechea elită politică m aghiară a liberalilor m oderaţi este înlocuită cu o generaţie de liberali
naţionalişti condusă de primul m inistru Tisza K âlm ân (1875-1890). Cea mai reprezentativă iniţiativă pentru noua
clasă politică este legea Trefort, care introducea obligativitatea studierii limbii maghiare în şcolile naţionalităţilor,
ceea ce a dus la proteste vii. De asemenea, şcolile confesionale care nu erau dotate corespunzător erau închise şi
copiii trebuiau să urmeze şcolile de stat unde învăţăm ântul era exclusiv în limba maghiară.
în 1892-1894 are loc M işcarea memorandistă, o acţiune a oam enilor politici români, care alcătuiesc un
docum ent de protest adresat îm păratului, num it M em orandum . Prin acesta se aduce o critică aspră politicii
guvernului m aghiar (spre exemplu se spunea că: după o viaţă constituţională de douăzeci de ani, spiritele sunt
mai învrăjbite ca oricând şi lupta de rasă a fo s t organizată cu prem editare). îm păratul a trim is documentul
Parlam entului de la Budapesta, considerând că este o problem ă internă a Ungariei. Autorităţile m aghiare le-au
intentat proces autorilor, pe care i-au condam nat la închisoare. Docum entul a fost publicat în presa occidentală,
având un mare ecou. La intervenţia guvernului român, m em orandiştii au fost graţiaţi de împărat, după un an.
M emorandul a fost apogeul politicii româneşti bazată pe pasivism . în 1905 oamenii politici români au
hotărât să treacă la activism din mai m ulte motive: în circum scripţiile în care dom inau numeric rom ânii erau aleşi
de obicei reprezentanţi ai guvernului deoarece PNR nu avea nicio ofertă electorală iar românii votau partidele
maghiare, societatea rom ânească ajunsese la un nivel înalt de dezvoltare şi independenţă econom ică şi culturală,
m otiv pentru care reprezentanţii ei cereau să intre în politică. Pentru a exem plifica dezvoltarea economică, trebuie
am intit că în 1905 existau 129 de bănci româneşti. N u trebuie uitat nici faptul că exista o puternică .pătură de
ţărani proprietari de păm ânt (situaţia economică a ţăranilor din Transilvania era mult mai bună decât a celor din
Rom ânia). Programul PNR din 1905 propunea introducerea votului universal, impozit progresiv şi uzul limbilor
popoarelor să fie asigurat în aşa m ăsură încât fieca re popor din p atrie să f i e judecat, adm inistrat şi instruit în
limba sa proprie. Legea electorală care prevedea un cens ridicat a perm is alegerea a doar 8 deputaţi români în
Parlam entul de la Budapesta. în 1906, numărul lor creşte la 14. Procentual, aceste locuri ale rom ânilor erau total
nesem nificative, având în vedere că deputaţii maghiari erau aproape 400. De aceea, tot mai mulţi rom âni încep să
considere că singura posibilitate de rezolvare a problemei naţionale va fi unirea cu România.
107
Ih- •/*( I Situaţia românilor din alte teritorii din afara graniţelor
Bucovina
în 1774, Bucovina, o parte a nordului M oldovei, a fost ocupată de Im periul H absburgic. Imperiul
Otom an a oferit austriecilor acest teritoriu, în schimbul ajutorului pe care l-a căpătat într-un război cu Rusia.
Principalele oraşe din Bucovina stăpânită de austrieci au fost Cernăuţi şi Suceava.
Rom ânii din B ucovina au reuşit cu greu să-şi constituie o m işcare politică naţională, abia pe la 1849,
deoarece austriecii au acţionat eficient pentru a îm piedica o organizare adm inistrativă, politică sau culturală a
acestora. B ucovina a fost iniţial provincie autonom ă, dar în 1776 a fost integrată provinciei Galiţia, care avea
populaţie alcătuită din polonezi şi ucraineni (ruteni). B ucovina a fost intens colonizată cu populaţie slavă,
germană şi evreiască: dacă în 1774, 85% dintre locuitori erau români, în 1848 procentul lor scăzuse la 55%.
Toate legăturile cu M oldova au fost suprimate, inclusiv biserica ortodoxă a fost scoasă de sub adm inistraţia
M itropoliei M oldovei şi subordonată M itropoliei sârbeşti de la Karlowitz. A fost prom ovat învăţăm ântul în limba
germană; şcolile rom âneşti, care oricum erau puţine, au fost puse sub adm inistraţia bisericii romano-catolice.
în 1848 elita rom ânească din B ucovina alcătuită din boieri, intelectuali şi cler a organizat propria
revoluţie care s-a m anifestat prin adunări populare şi m em orii adresate autorităţilor de la Viena. Principalii
organizatori au fost fraţii Hurmuzaki. Cel mai im portant docum ent program atic a fost Petiţia Ţării, redactată de
Eudoxiu Hurmuzaki. A ceasta cerea: autonom ia provinciei, Dietă în care să fie reprezentate toate categoriile
sociale, înfiinţarea de şcoli primare, reglem entarea situaţiei ţăranilor, egalitatea religioasă, instituţiile oficiale să
accepte petiţii în lim ba română, alegerea episcopului de către un sinod naţional (până atunci era num it de
împărat), crearea unei bănci a provinciei. Petiţia bucovinenilor s-a rem arcat prin m oderaţia şi pragmatism ul
cererilor şi întreaga revoluţie bucovineană a urm at calea legală, fiind lipsită de violenţe.
U na dintre principalele urm ări ale revoluţiei a fost faptul că în 1849 Bucovina devine provincie
autonomă, sub directa guvernare a Curţii de la Viena. O altă victorie a fost ridicarea episcopiei ortodoxe la rangul
de m itropolie în 1873. în a doua jum ătate a secolului al X lX -lea activitatea politică a rom ânilor din Bucovina nu a
dobândit aceeaşi intensitate ca cea din Transilvania. Rom ânii şi-au constituit un partid politic abia în 1892
(Partidul Naţional Rom ân din Bucovina). Dar, spre deosebire de Transilvania, unde rom ânii nu aveau acces decât
la funcţii publice m ărunte, cei din Bucovina au putut să ocupe posturi importante în serviciile publice, ajungând
chiar în guvernul provincial.
Germ anizarea provinciei a continuat, fiind prom ovată mai ales prin şcoală: în şcolile prim are rom âneşti
limba germ ană avea un loc im portant în programă; rom ânii nu aveau nici un gim naziu al lor, fiind obligaţi să
m eargă în gim nazii germane. Pentru a-şi m enţine identitatea naţională, românii şi-au constituit num eroase
organizaţii culturale, ziare şi reviste. Cel mai im portant rol cultural l-a avut Societatea pentru literatura şi Cultura
Rom ână în Bucovina, înfiinţată în 1865, care a avut ca publicaţie proprie Foaia şi apoi Aurora Română. Ea a
încurajat literatura rom ână şi a acordat burse pentru studenţii rom âni la gimnazii şi universităţi. Un rol im portant
l-a avut şi Arboroasa, asociaţia studenţilor rom âni de la Universitatea din Cernăuţi. Ea a fost înfiinţată în 1875,
unul dintre m em brii săi fiind compozitorul Ciprian Porumbescu. în 1877 a fost dizolvată de autorităţile austriece
pentru caracterul ei naţionalist. Studenţii au înlocuit-o cu Junim ea, care a funcţionat din 1878 până în 1914.
M işcarea naţională rom ânească din B ucovina nu a avut aceeaşi amploare ca cea din Transilvania, o cauză
fiind şi adm inistrarea eficientă a provinciei de către autorităţile austriece, care încercau pe cât posibil să respecte
individualitatea diverselor naţionalităţi, în limitele m enţinerii unităţii imperiului.

Basarabia
în 1812, B asarabia a fost ocupată de Rusia, prin Tratatul de la Bucureşti, încheiat în urm a înfrângerii
Imperiului Otom an într-un război ruso-turc. în 1828 a fost integrată guberniei Novorossisk. Adm inistraţia
rusească nu a luat în seamă tradiţiile autohtone. Procesul de deznaţionalizare a fost mai pronunţat în Basarabia
decât în provinciile din Im periul austriac deoarece aici a fost interzisă folosirea limbii rom âne în adm inistraţie şi
chiar şi în învăţăm ântul prim ar, care se făcea num ai în lim ba rusă. în plus, s-a dus o politică de rusificare şi prin
colonizarea unui m are num ăr de vorbitori de limbi slave în această zonă. Din punct de vedere social, totuşi,
românii s-au bucurat de o situaţie bună: boierim ea şi-a m enţinut privilegiile, ţărănim ea avea proprietăţi mai mari
decât în România.
Abia după 1905 a început o m işcare naţională timidă, când rom ânii şi-au organizat asociaţii culturale şi o
presă politică.

108
 azzp-
D. II. România si concertul european; de la „criza orientală”
la marile alianţe ale secolului XX
Concertul european si principiul echilibrului puterilor. încă din secolul XVII m arile puteri europene
au stabilit un principiu de rezolvare a conflictelor internaţionale num it principiul echilibrului puterilor. A cesta
presupunea că schim bările teritoriale trebuia să se facă astfel încât să nu producă o slăbire sau creştere prea mare a
puterii unui stat. Statele care au avut un rol im portant în m enţinerea acestui sistem în secolul XIX, M area Britanic,
Rusia, A ustria şi Prusia (cel mai puternic stat german) au alcătuit aşa-num itul concert european. Acesta a fost
creat în 1815, la Congresul de la Viena (convocat după înfrângerea lui N apoleon Bonaparte).
..Criza orientală” în secolele XVIII-XX. „Criza orientală” sau „chestiunea orientală”, cum a mai fost
numită, a fost o problem ă diplom atică pe care a creat-o criza Im periului O tom an în perioada cuprinsă între
secolul al X V III-lea şi începutul secolului XX. Criza orientală s-a m anifestat, în secolul XVIII prin pierderea, de
către Imperiul Otoman, a unor teritorii în favoarea m arilor puteri vecine, în principal Rusia şi Austria, iar în
secolul XIX şi începutul secolului XX s-a adăugat şi lupta de eliberare a popoarelor balcanice supuse sau a
popoarelor vasale Im periului Otoman.
în 1683 turcii, care asediau Viena, au fost înfrânţi de o coaliţie de state creştine, punându-se astfel capăt expansiunii
lor. în secolul al XVIII-lea a început o lungă perioadă de declin a Imperiului Otoman, de care încercau să profite marile
puteri din centrul şi estul Europei; Rusia, Austria şi Prusia. Acestea urmăreau să-şi extindă teritoriile şi influenţa politică în
est în dauna turcilor. între cele patru mari puteri s-au dus numeroase războaie care s-au desfăşurat de multe ori pe teritoriul
românesc care era ocupat câte o scurtă perioadă de timp de către Rusia sau Austria. Rusia s-a considerat apărătoarea
ortodocşilor din Imperiul Otoman şi mai ales a popoarelor din Peninsula Balcanică. în secolul al XlX-lea ea a sprijinit lupta
de eliberare a acestor popoare urmărind în acelaşi timp să-şi extindă influenţa politică asupra lor sau să cucerească noi
teritorii. în acest context, Rusia a contribuit la elaborarea Regulamentelor Organice pentru Ţările Române. Austria (după
1867 Austro-Ungaria) era un concurent al Rusiei în politica de expansiune în est. Celelalte mari puteri au încercat, conform
principiului echilibrului, să împiedice o prăbuşire totală a Imperiului Otoman sau o creştere prea mare a puterii Rusiei, de
aceea toate tratatele internaţionale din secolul XIX care priveau zona estică a Europei şi Peninsula Balcanică au încercat să
ţină cont de acest aspect. Cu toate acestea, până la începutul secolului XX toate popoarele din Imperiul Otoman au reuşit să
se elibereze. Chestiunea orientală s-a menţinut însă ca o problemă a statelor balcanice (Grecia, Serbia, Muntenegru, Bulgaria,
Albania) care încercau să-şi modifice graniţele în dauna vecinilor sau aveau probleme pe care Ie puneau amestecurile de etnii
şi religii din cadrul aceluiaşi stat.

1. Politica Principatelor Române şi României în contextul „crizei orientale”.

în secolul al XVIII-lea, Principatele Rom âne nu aveau o politică externă proprie iar domnii fanarioţi au
reuşit foarte rar să aibă vreo iniţiativă în acest domeniu. Ceea ce s-a reuşit a fost doar deschiderea unor consulate
străine ale unor m ari puteri (Anglia, Franţa, Rusia, Austria) la Iaşi şi Bucureşti. Consulatele sunt agenţii
diplomatice cu rang m ai mic decât ambasadele.
D ar Ţările Rom âne (aici includem şi Ţransilvania) au fost grav afectate de criza orientală. Războaiele
dintre Rusia, Austria şi Ţurcia au fost frecvente şi s-au desfăşurat de m ulte ori pe teritoriile rom âneşti dar, mai
grav, s-au sfârşit adesea cu îm părţirea unor teritorii locuite de români. Principalele conflicte care au adus
modificări teritoriale au fost:
Războiul austro-otoman încheiat cu Pacea de la Karlowitz (1699), prin care Imperiul Otoman recunoaşte trecerea
Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Habsburgic (Austria).
Războiul austro-otoman încheiat cu Pacea de la Passarowitz (1718), prin care Banatul şi Oltenia trec sub stăpânirea
Imperiului Habsburgic. Oltenia va fi stăpânită până în 1739, iar Banatul până în 1918.
Războiul ruso-austro-otoman încheiat cu Pacea de la Belgrad (1739), prin care Oltenia este restituită Ţării
Româneşti.
Războiul ruso-otoman încheiat cu Pacea de la Bucureşti (1812), prin care Basarabia este cedată Rusiei.

Schim bări în statutul internaţional al Principatelor. Războaiele între M arile Puteri au avut drept
consecinţă şi schim barea statutului internaţional al Ţărilor Române. Astfel:
în 1774, prin Pacea de la K uciuk-K ainargi, în urm a unui război ruso-turc. Rusia obţinea dreptul de a
interveni pe lângă otomani în favoarea Principatelor. Acest lucru echivala cu im punerea unui protectorat.
Protectoratul rusesc devine oficial în urm a Tratatului de la A drianopol din 1829, când Rusia se va intitula
putere protectoare, până în 1856. Prin acest tratat, raialele Ţum u, Giurgiu şi Brăila revin Ţării Româneşti. în
1856 protectoratul rusesc va fi înlocuit cu garanţia celor 7 Mari Puteri europene. Vasalitatea otom ană va fi
m enţinută până în 1877. Protectoratul a fost o formă de amestec al Rusiei în politica internă a Principatelor.
109
 __
BAC
a.Acţiuni ale românilor în cadrul „crizei orientale” (1821-1859)
s
Revoluţia lui Tudor Vladim irescu din 1821. Tudor Vladim irescu a colaborat cu Eteria, societatea
secretă pentru eliberarea grecilor de sub stăpânirea otomană, care îşi avea sediul în Rusia. Eteriştii au fost iniţial
susţinuţi de ţarul Rusiei, dar interesele diplom atice ruseşti pe plan european l-au făcut pe ţar să condamne
activitatea eteriştilor în 1821. Pentru detalii, vedeţi lecţia cu revoluţia de la 1821 din capitolul despre modernizare.
Revoluţia de la 1848 din Ţările R om âne. înfrângerea revoluţiei, m ai ales în Ţara Rom ânească, şi
ocupaţia ruso-turcă a spaţiului rom ânesc la sfârşitul revoluţiilor a dem onstrat colaborarea Rusiei şi Turciei în
cazul în care interesele lor erau am eninţate de lupta de eliberare naţională a popoarelor. De altfel, rom ânii au
început să considere Rusia un stat m ai periculos decât Imperiul Otom an pentru idealurile politice rom âneşti.
Pentru detalii, vedeţi lecţia cu revoluţia de Ia 1848 din capitolul despre modernizare.
U nirea din 1859. Pentru detalii, vedeţi lecţia cu Unirea Principatelor din capitolul despre modernizare.
U nirea s-a realizat în context internaţional favorabil creat de R ăzboiul Crimeei (1853-1856) dintre Rusia
şi Turcia, pierdut de ruşi. Acest război a fost unul dintre principalele evenim ente ale „crizei orientale” din secolul
al XlX-lea. La Congresul de Pace de Ia Paris (1856) M arile puteri au considerat că Rusia reprezintă cel mai
m are pericol pentru echilibrul de forţe din Europa. De aceea prevederile acestui docum ent internaţional, inclusiv
cele referitoare la Principate, au urm ărit să blocheze ascensiunea ruşilor: se desfiinţa proţectoraţul rusesc asupra
Principatelor, care treceau sub garanţia colectivă a celor şapte M ari Puteri şi răm âneau sub suzeranitatea otomană;
Rusia ceda Principaţelor ţrei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail şi Bolgrad).
Prevederile Convenţiei de Ia Paris din 1858, docum entul internaţional unde se accepta o unire parţială
a rom ânilor, au fost realizate tot în spiritul m enţinerii echilibrului puterilor în Orient. De această dată se urm ărea
ca Im periul Otom an să nu slăbească prea m ult prin pierderea influenţei în spaţiul rom ânesc. Un stat rom ân unitar
ar fi fost m ult mai puternic şi m ai greu de controlat. Realizarea unirii depline prin efortul diplom aţiei
rom âneşti a avut, în final, drept consecinţă modificarea echilibrului de forţe în est deoarece controlul
Im periului O tom an asupra spaţiului rom ânesc a devenit unul simbolic.

b. Acţiuni ale României în cadrul „crizei orientale” (1877-1913)

1. Războiul de independenţă din 1877-1878
Deşi Rom ânia devenise un stat m odem după 1866, continua să depindă de Imperiul Otom an printr-o
vasalitate formală. Consecinţa cea mai neplăcută era faptul că România nu avea voie să aibă ambasade şi să încheie tratate
internaţionale. Dar diplomaţia românească îşi arătase eficienţa din perioada domniei lui Alexandru loan Cuza, când obţinuse
recunoaşterea intemaţională a dublei alegeri, apoi a unirii pe timpul vieţii lui Cuza şi a constituţiei autoritare din 1864. Tot un
succes diplomatic a fost şi instaurarea prinţului străin şi păstrarea statului unificat după înlăturarea lui Cuza. Toate aceste
realizări au fost obţinute atât prin susţinerea împăratului Franţei, Napoleon al IlI-lea, cât şi prin abilitatea negocierilor
diplomaţilor şi miniştrilor români. Trebuie remarcat şi faptul că încă în primele guverne din 1859 a existat funcţia de ministru
de externe, ceea ce arată cât de puţin semnificativă devenise suzeranitatea otomană.
Rom ânia a încercat să obţină independenţa pe cale diplomatică, dar autorităţile otomane erau neclintite
pe poziţia lor negativă. în 1876 a fost o ultim ă încercare de acest fel, iniţiată de ministrul de externe M ihail
Kogălniceanu. Atunci a devenit evident că num ai calea armelor a rămas singura soluţie.
C o n te x t in tern a ţio n a l fa v o r a b il. în 1875 se declanşează o nouă etapă a „crizei orientale” : în
Peninsula Balcanică izbucnesc răscoale ale bulgarilor şi bosniacilor şi apoi un război al sârbilor pentru eliberarea
de sub dom inaţia Imperiului Otoman. în 1877 Rusia doreşte să trim ită trupe în ajutorul acestor popoare. Rom ânia
consideră aceste evenim ente un prilej favorabil pentru a obţine independenţa naţională. Diplom aţii rom âni doresc
o alianţă cu Rusia. între Rusia şi R om ânia se încheie o Convenţie m ilitară prin care Rusia poate să treacă armata
prin Rom ânia spre Balcani, dar se angajează să respecte integritatea teritorială a ţării noastre şi ca trupele sale să
urm eze un traseu prestabilit în drum ul lor spre Im periul Otoman. Ruşii refuză iniţial ajutorul m ilitar al rom ânilor,
de team ă să nu fie nevoiţi să îm partă victoria cu alt stat.
P r o c la m a r e a in d e p e n d e n ţe i şi d esfă şu ra re a răzb oiu lu i:
- La trecerea armatei ruse pe teritoriu Rom âniei (aprilie 1877), turcii bom bardează localităţile rom âneşti de la
Dunăre: Calafat, Bechet, Corabia, Giurgiu. Rom ânii bom bardează şi ei localităţile turceşti de la sudul Dunării.
- La 9 m ai 1877, Parlamentul Rom âniei proclam ă independenţa naţională.
- Ruşii, care obţinuseră câteva succese m ilitare în Bulgaria, ajung la Plevna, cea m ai importantă fortificaţie a
turcilor, unde sunt pe punctul de a fi înfrânţi. Ei cer atunci ajutor m ilitar României. Plevna era o fortificaţie otomană
alcătuită din 14 redute (forturi), apărată de 50000 de soldaţi.
110
îC
- Arm ata rom ână, condusă de domnitorul Carol I, trece la sudul Dunării. D upă 2 luni de asediu, Plevna este
— cucerită (noiem brie) de către români şi ruşi. Urm ează şi alte victorii ale armatei rom âne (la Rahova, Smârdan şi
Vidin). Războiul se încheie în februarie 1878, prin înfrângerea turcilor de către trupele ruso-române.
- La încheierea războiului Rusia doreşte să obţină 3 judeţe româneşti din sudul Basarabiei, de aceea izbucneşte un
conflict diplom atic între ea şi Rom ânia
T r a ta te le d e p a c e de la S an S tefa n o şi B e rlin (1 8 7 8 ). în urm a războiului, se încheie mai întâi un
tratat de pace la San Stefano, unde doar Rusia şi Imperiul Otom an participă la discuţii. în urm a acestui trata
Rusia obţine o influenţă prea mare în Balcani, de aceea restul m arilor puteri nu îl acceptă. M arile puteri europene
solicită reluarea discuţiilor la Berlin. Aici au participat Germania, M area Britanie, Austro-Ungaria, Italia, R usia şi
Imperiul Otom an, pentru ca marile puteri să arbitreze încheierea conflictului. Ţara noastră a trimis o delegaţie
condusă de I. C. Brătianu şi M. Kogălniceanu. Prevederile pentru Rom ânia din tratatul de la Berlin erau identice
cu cele din tratatul de la San Stefano. Prin aceste tratate este recunoscută internaţional independenţa
României, dar Rusia obţine cele trei judeţe din sudul Basarabiei. Ca recom pensă pentru aceste pierderi, România
prim eşte Dobrogea, teritoriu cucerit de turci în tim pul lui M ircea cel Bătrân. Tratatul de la Berlin a recunoscut şi
independenţa Serbiei şi autonom ia Bulgariei.

2. AI Doilea Război Balcanic (1913) (vezi mai jos).

c. Politica externă a României: 1878-1914

Recunoaşterea independenţei a perm is Rom âniei să ducă o politică externă proprie care s-a dovedit a fi
foarte activă m ai ales la începutul secolului XX.
în 1883 Rom ânia a aderat la Tripla A lianţă (Puterile Centrale), alianţă militară alcătuită din
Germania, A ustro-U ngaria şi Italia. Prin aderarea la acest bloc m ilitar ostil Rusiei, se spera ca Rom ânia să
prim ească ajutor în cazul unei agresiuni ruseşti. Regele Carol I şi primul m inistru Ion C. Brătianu considerau că
cel m ai m are pericol la adresa siguranţei teritoriale a României îl reprezenta Rusia. Totuşi acest tratat a fost ţinut
secret, fiind cunoscut de, foarte puţini oam eni politici, întrucât opinia publică rom ânească era profranceză şi
antiaustriacă (A ustro-Ungaria deţinea teritoriile rom âneşti Transilvania şi Bucovina).
Războaiele balcanice (1912-1913), un nou m om ent al „crizei orientale”. Prim ul Război Balcanic
(1912) s-a dus între Turcia şi o alianţă alcătuită din Bulgaria, Serbia, Grecia şi M untenegru. Turcii au fost învinşi
foarte repede. Prin tratatul de pace de la Londra, Turcia a pierdut cea m ai m are parte a teritoriilor europene.
Bulgaria însă a fost nem ulţum ită de teritoriile prim ite în urm a războiului şi a pornit ea însăşi un alt război, în
1913, num it al D oilea Război Balcanic. A cesta s-a purtat între Bulgaria, pe de o parte şi Serbia, Grecia şi
M untenegru de cealaltă parte. Rom ânia a declarat şi ea război Bulgariei, trim iţând trupe la sudul Dunării.
Războiul s-a încheiat repede, cu înfrângerea Bulgariei. Tratatul de Pace de la Bucureşti a dem onstrat rolul
im portant pe care îl ocupa Rom ânia în politica balcanică prin faptul că pacea se desfăşura în capitala ţării noastre
şi fară intervenţia m arilor puteri europene. în urm a păcii de la Bucureşti, R om ânia a prim it un teritoriu de la sudul
Dobrogei, num it Cadrilater.
Rolul Rom âniei în criza orientală. în secolul XIX, Ţările Rom âne şi apoi Rom ânia au avut un rol
im portant în cadrul „crizei orientale”. Lupta rom ânilor pentru unificare statală şi eliberare de sub stăpânirea
otom ană a dus la m odificarea echilibrului puterilor în est. De asemenea R usia a încercat extinderea influenţei în
spaţiul Rom ânesc, fapt care a contat în aceeaşi politică de echilibru european. La începutul secolului XX Rom ânia
a devenit cel m ai important dintre statele din aşa-num ita zonă balcanică, fapt confirm at de implicarea sa directă,
ca arbitru, în „criza orientală” creată de al D oilea R ăzboi Balcanic.

2. Participarea României la Primul Război Mondial (1916-1918)

A lia n ţe d ip lo m a tic e si m ilita re e u ro p en e. Izb u cn ir ea P r im u lu i R ă z b o i M o n d ia l
La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX marile puteri europene urmăreau o politică de
expansiune econom ică şi teritorială în Europa dar m ai ales dincolo de graniţele acesteia. Marea Britanie şi
Franţa erau cele mai m ari puteri coloniale şi doreau să-şi consolideze dom inaţia în Africa şi Asia. Italia şi
Germ ania, care îşi fom iaseră state naţionale mai târziu, în 1870, doreau să devină m ari puteri şi să câştige şi ele
colonii. Im periul Otom an, aflat în criză pierdea treptat teritorii în urm a războaielor de independenţă ale
popoarelor aflate de sute de ani sub stăpânirea sa (în 1830 îşi câştigase independenţa Grecia, iar din 1870 până în
1912 Serbia, M untenegru, Bulgaria, Albania). Austro-Ungaria şi Rusia doreau să-şi extindă influenţa în zona
111
7^^
BAC
balcanică, în dauna Imperiului Otoman. Rusia dorea să-şi extindă influenţa şi în Asia. Pe de altă parte, popoarele
din Austro-U ngaria sau Rusia doreau să se elibereze şi să-şi formeze state naţionale (români, cehi, slovaci,
polonezi, croaţi, bosniaci etc.). Cele m ai m ari puteri extraeuropene erau Japonia şi S.U.A.
M arile puteri au început o cursă a înarm ărilor şi au realizat alianţe m ilitare între ele.
- în 1882 se form ează Puterile Centrale (sau Tripla alianţă), alcătuită din Germ ania, A ustro-Ungaria şi
Italia.
- în 1907 se formează Antanta (sau Tripla înţelegere), alcătuită din Franţa, M area Britanie şi Rusia.
în 1914 prinţul m oştenitor al Austro-Ungariei, Franz-Ferdinand, a fost ucis de un student sârb, într-un
atentat. Austro-U ngaria s-a folosit de acest incident pentru a declara război Serbiei (28 iulie 1914). Rusia a
decretat m obilizare generală. Germ ania a declarat război Serbiei. Datorită sistem ului de alianţe m ilitare s-a ajuns
ca toate statele din cele două alianţe să intre în câteva zile în război. Totuşi, Italia a fost iniţial neutră, iar în 1915 a
intrat în război de partea Antantei. Până în 1917, forţele arătau astfel:
Antanta: Franţa, M area Britanie, Rusia, Italia, Rom ânia, Grecia, Japonia, SUA;
Puterile Centrale: Germania, Austro-Ungaria, Turcia, Bulgaria.

Diplomaţia românească faţă de marile alianţe. Neutralitatea (1914-1916). Intrarea în război

în 1883 Rom ânia a aderat la Puterile Centrale deoarece regele Carol I şi prim ul m inistru Ion C.
Brătianu considerau că cel mai mare pericol la adresa siguranţei teritoriale a României îl reprezenta Rusia. Totuşi
acest tratat a fost ţinut secret, fiind cunoscut de foarte puţini oam eni politici, întrucât opinia publică rom ânească
era profranceză şi antiaustriacă (A ustro-Ungaria deţinea teritoriile rom âneşti Transilvania şi Bucovina).
în 1914, când a izbucnit războiul, a avut loc un Consiliu de coroană la Sinaia, la care au luat parte regele
şi cei mai importanţi oam eni politici români. Aici s-a hotărât ca Rom ânia să rămână neutră, deşi regele şi
reprezentanţii Partidului Conservator doreau să intre de partea Puterilor Centrale.
La scurt timp regele Carol I a murit, urm ându-i la tron nepotul său Ferdinand I (1914-1927), care a avut o
atitudine favorabilă Antantei, ca de altfel întreaga opinie publică rom ânească. Rom ânia aştepta însă mom entul
prielnic pentru a face acest pas, deoarece în 1914 nu era pregătită nici din punct de vedere econom ic şi nici
militar. Opţiunea pentru A ntanta era determ inată de dorinţa rom ânilor de a elibera Transilvania şi B ucovina de
sub stăpânirea Austro-Ungariei.
în 1915 guvernul rom ân a început tratative cu Antanta pentru o eventuală intrare în război a ţării noastre,
în august 1916 Rom ânia a semnat T ratatul de alianţă cu Antanta. A cesta era secret şi prevedea că:
- Rom ânia se obligă să declare război şi să atace Austro-Ungaria, în condiţiile convenţiei militare;
- puterile Antantei (Franţa, Anglia, Italia, Rusia) recunosc României dreptul de a anexa teritoriile m onarhiei
austro-ungare locuite de români (Banatul, Transilvania şi Bucovina);
- Rom ânia nu avea voie să încheie pace separată.
Totodată s-a semnat şi o convenţie m ilitară în care se prevedea că:
- Rusia se obliga să atace pe frontul Austriac şi să trim ită trupe în Dobrogea pentru a sprijini armata română;
- Celelalte puteri aliate se obligau să declanşeze o ofensivă la Salonic şi să furnizeze armam ent României.

Participarea României la Primul Război Mondial (1916-1918)

Cam paniile din 1916
- 14 august 1916 Rom ânia a declarat război Austro-Ungariei şi a început ofensiva. Trupele rom âne au trecut
Carpaţii şi au înaintat, timp de o lună, în Transilvania.
- Trupele germane au venit în ajutorul Austro-Ungariei, atacând pe două fronturi: în D obrogea şi apoi în
Transilvania. în septembrie germanii, bulgarii şi turcii au provocat o gravă înfrângere rom ânilor în Dobrogea
(bătălia de la Turtucaia). în septem brie-noiem brie trupele austro-germ ane au contraatacat în T ransilvania (de
unde o parte a trupelor fuseseră duse în Dobrogea), respingând arm ata rom ână dincolo de Carpaţi. Ele au pătruns
în Oltenia şi M untenia, dar nu au reuşit să spargă frontul românesc din Moldova.
- în noiem brie 1916 trupele germ ane au ocupat Bucureştiul. Guvernul român şi armata s-au m utat în
M oldova, capitala Rom âniei devenind laşul. La Bucureşti s-a format un guvern progerm an, condus de
conservatorul Petre Carp.
Cam paniile din 1917
- în iam a anului 1917 arm ata rom ână s-a refăcut cu ajutorul misiunii m ilitare franceze condusă de generalul
Berthelot.
- în vara anului 1917 a m a ta rom ână a început ofensiva îm potriva armatei austro-germ ane de-a lungul frontului
care se stabilizare în 1916 pe linia Oituz-Focşani-Galaţi. în iulie-august rom ânii au câştigat luptele de la M ărăşti,
M ărăşeşti şi Oituz.
112
 a n
BAC
Pacea separată cu Puterile Centrale de Ia Buftea-Bucureşti (aprilie 1918). Sfârşitul războiului

- în octom brie 1917, în Rusia a avut loc revoluţia în urm a căreia com uniştii au preluat puterea şi l-au executat pe
ţar. Ei au scos Rusia din război, încheind o pace separată cu Puterile Centrale.
- în această situaţie. Rom ânia, răm asă singură pe frontul de est, a fost şi ea nevoită să încheie pace separată.
Tratatul de pace sem nat la Bucureşti, în aprilie 1918, prevedea condiţii foarte aspre pentru România: cedarea
Dobrogei către Bulgaria, cedarea unei suprafeţe foarte m ari din M unţii Carpaţi către Austro-Ungaria, şi un
control german asupra petrolului, lemnului şi grâului pe timp de 90 de ani.
- Tratatul de pace nu a fost niciodată ratificat de către rege, dar el a însem nat pentru aliaţii noştri încălcarea
tratatului din 1916. Totuşi, nici ei nu respectaseră întocm ai convenţia m ilitară (nu declanşaseră ofensiva prom isă
la Salonic).
- în toam na anului 1918 A ntanta a învins pe rând Turcia, Bulgaria, Austro-Ungaria. Germ anii au capitulat ultim ii
(arm istiţiul de la 11 noiem brie). La 10 noiem brie, printr-o proclam aţie a regelui Ferdinand, Rom ânia intrase din
nou în război de partea Antantei.
Consecinţele participării Rom âniei Ia Prim ul Război M ondial:
U nirea provinciilor rom âneşti aflate sub stăpânire străină (Basarabia, B ucovina şi Transilvania) cu România;
M arile puteri victorioase nu au recunoscut condiţiile păcii separate încheiate de Rom ânia cu Puterile Centrale, dar
Rom âniei i s-a reproşat, la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) că, prin aceasta, a încălcat Tratatul de
alianţă cu Antanta.

C. II. Marea Unire din 1918

în 1918 are loc unirea provinciilor româneşti, aflate până atunci sub stăpânire străină, cu România:
Transilvania şi B ucovina (stăpânite de Austro-Ungaria) şi B asarabia (stăpânită de Rusia).
Factori externi favorabili unirii:
- revoluţia bolşevică (comunistă) din Rusia, din octom brie 1917, a dus la destrăm area Im periului rus;
- înfrângerea A ustro-U ngariei în Prim ul Război M ondial a avut drept consecinţă destrăm area acestui stat;
- în ianuarie 1918, preşedintele american, W odroo W ilson a citit în Congresul SUA un discurs rămas în istorie
ca Cele 14 puncte. El a devenit baza term enilor capitulării Germ aniei dar a reprezentat şi principiile unei noi
ordini m ondiale. înainte de încheierea războiului, aceste principii au dat un impuls spre eliberare popoarelor
aflate sub stăpânire străină. A plicarea principiilor lui W ilson în Taratele de Pace de la Paris (1919-1920) a
dus la crearea mai m ultor state naţionale. Cele mai im portante dintre acestea au fost:
- principiul autodeterminării: populaţia oricărui teritoriu putea să hotărască prin vot din ce stat să facă parte;
- principiul naţionalităţilor: cetăţenii de aceeaşi naţionalitate trebuie să facă parte din acelaşi stat.
Etapele unirii provinciilor:
- fiecare provincie îşi proclam ă m ai întâi autonomia în cadrul statului din care face parte, adică dreptul de a se
conduce singură în cadrul acelui stat. Declararea autonom iei im plică autom at alegerea unor organe de conducere
proprii;
- după proclam area autonom iei provincia îşi proclam ă independenţa sau direct unirea cu România.

1. Unirea Basarabiei (27 martie 1918)

Context favorabil; în octombrie 1917 guvernul bolşevic (comunist) proclam ă dreptul popoarelor din
Rusia la autodeterminare.
Autonom ia (octom brie 1917): Congresul ostaşilor moldoveni, întrunit la Chişinău, proclam ă autonom ia
Basarabiei şi alege un S fat al ţă rii care să conducă provincia. Preşedintele Sfatului este Ion Inculeţ. Noul stat
autonom îşi ia num ele de Republica Dem ocratică M oldovenească.
Independenţa (ianuarie 1918): trupele ruseşti dem obilizate creează agitaţii şi dezordini, punând în
pericol securitatea noului stat. Sfatul ţării cere ajutor m ilitar guvernului român, care trim ite trupe pentru
m enţinerea ordinii. Drept urm are guvernul Rusiei sovietice rupe relaţiile diplomatice cu România. Atunci
R epublica Dem ocratică M oldovenească îşi proclam ă independenţa (22ianuarie 1918).
Unirea (27 martie 1918): Sfatul ţării hotărăşte unirea Basarabiei cu România.

113
 d__
BAC
2. Unirea Bucovinei (15 noiembrie 1918)
C ontext favorabil: în condiţiile înfrângerilor de pe front, îm păratul A ustro-Ungariei propune
organizarea federalistă a statului, adică recunoaşterea autonom iei provinciilor (3 octom brie 1918).
Autonom ia (14 octombrie): O A dunare naţională a rom ânilor, întrunită la Cernăuţi, hotărăşte
autonom ia provinciei şi unirea Bucovinei cu celelalte provincii rom âneşti din imperiu. A dunarea a ales un
Consiliu Naţional alcătuit din 50 de mem bri, care să conducă provincia; 14 dintre m em bri au format un birou
executiv, care avea rol de guvern. Preşedintele său era lancu Flondor.
A m eninţarea externă: U craina îşi proclam ase independenţa; deputaţii ucraineni au votat anexarea
Bucovinei la Ucraina. Ca urmare, Consiliul N aţional a cerut ajutor guvernului român. La 11 noiembrie: armata
rom ână a intrat în Bucovina.
Unirea: Consiliul N aţional a hotărât convocarea unei adunări a tuturor locuitorilor Bucovinei, care să
hotărască în problem a unirii cu România. La 15 noiembrie: Congresul G eneral al Bucovinei a hotărât unirea
Bucovinei cu Rom ânia. La congres nu au participat evreii şi ucrainenii. Polonezii şi germanii au votat pentru
unire.

3. Unirea Transilvaniei (1 decembrie 1918)

Context favorabil: în condiţiile înfrângerilor de pe front, îm păratul Austro-Ungariei propune
organizarea federalistă a statului, adică recunoaşterea autonomiei provinciilor im periului (3 octom brie 1918).
Autonomia: politicienii rom âni din parlam entul Ungariei au hotărât autonom ia naţiunii rom âne, prin
Declaraţia de la Oradea. Un organism al rom ânilor, numit C onsiliul N a ţio n a l R o m â n Central, format din 12
mem bri, a preluat puterea politică în Transilvania. La nivel local s-au creat consilii locale şi gărzi naţionale ale
rom ânilor, astfel încât românii au ajuns să conducă efectiv provincia.
Unirea: guvernul m aghiar a recunoscut organism ele autonom iei rom ânilor, dar rom ânii doreau
independenţa Transilvaniei, nu doar autonomia. Consiliul N aţional Român Central a hotărât convocarea unei
Adunări naţionale, la A lba lulia, care să hotărască soarta Transilvaniei. La M area A dunare N aţională de la 1
decem brie au participat 1228 de delegaţi ai rom ânilor, aleşi prin vot, care au hotărât în unanim itate unirea
Transilvaniei cu România. 10 mii de rom âni au venit din toată Transilvania să asiste la acest evenim ent istoric .
Până Ia unirea efectivă cu Rom ânia, conducerea a fost preluată de M arele Sfat Naţional, care avea rol de
Parlam ent, şi de Consiliul Dirigent, cu rol de guvern. Preşedinte al Consiliului Dirigent este ales luliu Maniu.

Recunoaşterea internaţională a Marii Uniri

Tratatele de Pace de la Paris (1919-1920) au recunoscut alipirea celor trei provincii la România.
Prin Tratatul de la Saint-Germain (10 septem brie 1919), Austria recunoaşte unirea Bucovinei cu România.
Prin Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920), Ungaria recunoaşte unirea Transilvaniei cu România.
R usia com unistă (URSS) nu a recunoscut unirea Basarabiei cu Rom ânia, dar aceasta a fost recunoscută de
marile puteri.

Consecinţele realizării Marii Uniri:

Rom ânia devine stat naţional unitar, adică un stat care cuprinde toţi locuitorii de acelaşi neam, iar aceştia sunt
majoritari. Stat unitar înseam nă un stat care nu are provincii autonome.
N oile provincii aduc însă şi o serie de m inorităţi naţionale, care reprezentau aproxim ativ 30% din populaţia
ţării (maghiari 8%, germani 4%, evrei 4%, ucraineni, polonezi etc.).
Toate m inorităţile aveau dreptul să-şi trim ită reprezentanţi în Parlam entul României.

114
 Să aprofundam anumite cunoştinţe!
A c ţiu n i ale a r m a te i ro m â n e în ră z b o a iele d in 1 8 7 7 -1 8 7 8 si 1 9 1 6 -1 9 1 8

R ă z b o iu l d e in d e p e n d e n tă (1 8 7 7 -1 8 7 8 )
Războiul de independenţă a semnificat afirm area pe plan internaţional a unei arm ate rom âneşti, după mai
m ult de un secol şi jum ătate în care rom ânii nu mai avuseseră ocazia să trim ită în luptă o arm ată regulată.
Când Rom ânia a încheiat convenţia m ilitară cu R usia din 4 aprilie 1877, ruşii au refuzat să accepte
ajutorul m ilitar oferit de partea rom ână, considerând că Im periul Otom an aflat în declin va fi uşor de învins. De
altfel nici nu ar fi dorit să îm partă succesul cu un alt stat. Prim ele victorii ruseşti la sudul Dunării, din lunile iunie-
iulie 1877, soldate cu ocuparea localităţilor Şiştov, Tâm ovo, Stara Zagora, Nicopole, au fost obţinute şi cu
concursul armatei rom âne, care, la solicitarea ruşilor, a executat tiruri de artilerie asupra m alului turcesc din
localităţile Zim nicea, Calafat, Izlaz şi Tum u M ăgurele. Cu toate acestea, ruşii nu acceptau trecerea arm atelor
române la sudul Dunării. La 7 iulie, ruşii au început asediul Plevnei, cea mai puternică cetate otomană. După 12
zile pierderile erau uriaşe iar cetatea părea de neînvins. Atunci m arele duce Nicolae, com andantul armatei ruseşti,
a trim is regelui Carol I o telegram ă care solicita intervenţia trupelor române la sudul Dunării, spunând: Turcii,
adunând cele m ai m ari mase de trupe la Plevna ne zdrobesc. R o g să fa c i joncţiune, dem onstraţie şi, dacă se poate
să treci D unărea cu armata, după cum doreşti. între Jiu şi Corabia, demonstraţia aceasta este neapărat necesară
pentru înlesnirea m işcărilor mele.
Carol I a acceptat trecerea armatei rom âne şi a preluat com anda trupelor ruso-rom âne care asediau
Plevna. El era asistat de generalul rus Pavel Zotov şi de generalul rom ân Alexandru Cem at. Asediul Plevnei a
durat din 7 iulie (arm ata rom ână a ajuns în 26 august) până în 28 noiem brie 1877. Trupele rom âne num ărau 43000
de soldaţi şi aveau 110 de tunuri, cele ruseşti 52000 de soldaţi şi 316 tunuri iar trupele otom ane aveau între 40000
şi 50000 de ostaşi şi 100 de tunuri. Sistemul întărit de la Plevna avea 14 redute (fortificaţii în formă poligonală) şi
avea o lungime de circa 40 de km. Com andantul trupelor turceşti din cetate era Osm an Paşa.
La 29 august, pe o ceaţă densă, armatele ruso-rom âne au început al treilea atacat asupra Plevnei, din trei
direcţii. Trupelor rom âne, alcătuite din Diviziile a IlI-a şi a IV-a, le-a revenit asediul redutei Griviţa. M ai întâi a
atacat divizia a IlI-a. După ce soldaţii au parcurs un kilom etru spre colina unde se vedea această fortificaţie, au
constatat că îi m ai despărţea de obiectivul lor încă o vale, de 500 m, despre a cărei existenţă nu se ştia atunci când
s-a alcătuit planul de luptă. Românii au străbătut acest loc, num it ulterior Valea plângerii, sub tirul focului
turcesc. în plus, mai exista o a doua redută Griviţa, necunoscută în planurile militare. D upă ce divizia a înregistrat
pierderi uriaşe (morţi şi răniţi), 90% dintre ofiţeri şi 50% dintre soldaţi, a trebuit să se retragă. A urmat, în 30
august, atacul Diviziei a IV-a; rom ânii au fost respinşi în trei rânduri, dar au reuşit să ocupe spre seară, reduta
Griviţa 1. A doua zi turcii au contraatacat, sperând să recucerească reduta ocupată de rom âni, dar au fost respinşi;
în schimb alte trupe rom âneşti au intrat în fortificaţie. A saltul general ruso-rom ân asupra celor 14 redute din acest
sfârşit de august s-a soldat cu un eşec, singura victorie fiind cucerirea Griviţei 1. în cursul bătăliei, românii au
pierdut 2000 de soldaţi iar ruşii 12 000.
în prim ele zile ale lunii septembrie a fost atacată fără succes reduta Griviţa 2. în aceste condiţii, s-a
hotărât ca armata rom ână să execute lucrări de fortificaţie (m ici redute şi şanţuri de apărare) dar şi de apropiere de
cetate (şanţuri care duceau spre redutele turceşti). C urând au început ploile şi au um plut şanţurile cu apă. Soldaţii
încă nu prim iseră echipam entul de iarnă, astfel că frigul reprezenta o altă problemă. în 7 octom brie s-a încercat
din nou cucerirea redutei G riviţa 2, dar fără succes. După aceasta, trupele ruso-rom âne au recurs la cucerirea
localităţilor din jurul Plevnei pentru a întrerupe aprovizionarea cu hrană şi m uniţie a turcilor din cetate. Au fost
capturate şi 160 de care cu m uniţie şi provizii care urm au să aprovizioneze soldaţii turci asediaţi.
La 19 octom brie Plevna era complet încercuită şi lipsită de comunicare cu exteriorul. La 31 octombrie,
m arele duce Nicolae i-a cerut lui Osman Paşa să se predea, dar acesta a refuzat. Sistemul de fortificaţii otoman se
găsea acum încercuit de 120000 de soldaţi, grupaţi în 125 batalioane ruse, 45 de batalioane româneşti, 82 de
escadroane ruse, 38 de escadroane româneşti, 64 de baterii ruse şi 19 baterii rom âneşti (batalioanele sunt unităţi de
infanterie, escadroanele sunt unităţi de cavalerie, bateriile sunt unităţi de infanterie dotate cu tunuri).
Din cauză că soldaţii săi term inaseră proviziile, la 28 noiembrie Osman Paşa a hotărât să iasă din
încercuire. El a îm părţit arm ata sa în două eşaloane, fiecare alcătuit din aproximativ 25000 de soldaţi. Acestea au
atacat succesiv sectorul IV al încercuirii rom âno-ruse, dar fără succes. Soldaţii otom ani nu au rezistat
contraatacului asediatorilor şi au început să se predea. însuşi com andantul. Osman Paşa, rănit la picior, s-a predat
colonelului rom ân M ihai Cerchez. în această ultim ă luptă rom ânii au avut 102 morţi, ruşii 2000 iar turcii 5000.
45000 de soldaţi otom ani au fost luaţi prizonieri. Rom ânii au m ai cucerit şi alte localităţi im portante otomane:
Rahova, în noiem brie 1877, înainte de capitularea Plevnei, Vidin, Belogradcic şi Smârdan în ianuarie 1878.
115
 /

Acţiuni ale armatelor române în Primul Război Mondial (1916-1917)

Rom ânia a am ânat m ult timp intrarea în război pentru că nu era pregătită de un asem enea efort; nu avea
echipam ent suficient şi nici m odem , ducea lipsă de cadre m ilitare superioare. A bia în 1915 s-a făcut com andă de
arm am ent nou din Franţa, dar acesta a ajuns foarte greu şi în cantităţi insuficiente, venind prin Rusia, după ce
Serbia fusese ocupată de Puterile Centrale. Când Rom ânia a intrat în război, la solicitarea Antantei, armata era
insuficient pregătită. Rom ânia a mobilizat, pentru intrarea în război, aproxim ativ 562000 de soldaţi, organizaţi în
23 de divizii, care alcătuiau 4 armate. M area majoritate, 420000, au fost trimişi pe frontul din Transilvania, iar
restul staţionau în Dobrogea, pentru a respinge atacul trupelor Puterilor Centrale dinspre Bulgaria.
Luptele au debutat prin ofensiva rom ânească îm potriva Austro-Ungariei în Transilvania în noaptea de
14-15 august 1916. Atacul s-a produs în 18 puncte, dinspre Oltenia, M untenia şi M oldova. Austro-Ungaria, luată
prin surprindere de intrarea Rom âniei în război, şi-a m obilizat mai greu trupele, astfel că, după două săptămâni
rom ânii au pătruns dincolo de crestele Carpaţilor, înaintând până în apropiere de oraşele Sibiu şi Sighişoara,
înaintarea a fost oprită datorită succeselor trupelor germ ano-bulgaro-turce din zona Dobrogei; ca urm are, o parte
din trupele din Transilvania au fost dislocate în noul teatru de operaţiuni.
Conform C onvenţiei m ilitare dintre Rom ânia şi aliaţi, trupele Antantei din zona Salonic (Grecia) trebuiau
să declanşeze o ofensivă al cărei scop era să reţină armatele Puterilor Centrale în zona balcanică. Ofensiva
generalului francez Sarrail de la Salonic, deşi victorioasă în plan tactic, nu şi-a atins scopul strategic: nu a oprit
atacul din sud asupra Rom âniei. Generalul german August von M ackensen, comandantul trupelor staţionate în
Bulgaria, cel care condusese arm atele Puterilor Centrale îm potriva Serbiei, a prim it ordin să atace R om ânia în
fruntea trupelor germ ano-bulgaro-turce. Atacul a început la 18 august. La 23 august rom ânii au suferit o grea
înfrângere în Dobrogea în bătălia de la Turtucaia. D upă aducerea întăririlor din Transilvania, s-a oprit
înaintarea inam icilor la sud de Constanţa, la 6 septembrie. Rom ânii i-au lăsat pe aliaţii ruşi să apere Dobrogea,
dar în octombrie M ackensen a reuşit să-i învingă şi să pătrundă în Constanţa.
Puterile Centrale s-au repliat rapid şi în Transilvania, după atacul românesc. Germ anii au m obilizat
Arm ata a IX-a de pe Frontul de Vest. în Transilvania trupele germano-austro-ungare au fost puse sub com anda
generalului Eric von Falkenhayn, fost comandat suprem al arm atei germane din 1914 până în 1916, destituit în
urm a eşecului german de la Verdun. Trupele rom âne ocupaseră dispozitive strategice izolate unele de altele şi nu
se puteau sprijini reciproc, de aceea s-a hotărât anihilarea lor pe rând. Rom ânii au pierdut bătăliile de la Sibiu şi
Braşov şi la sfârşitul lunii septem brie au trebuit să se retragă din Transilvania, peste munţi.
L a sfârşitul lunii octom brie trupele germ ano-austro-ungare au pătruns pe Valea Jiului, în România. La 2
noiem brie au cucerit oraşul Târgu-Jiu. Bătălia pentru oraşul Târgu-Jiu a fost deosebit de dram atică deoarece la
ea au luat parte, alături de m ilitari şi populaţia civilă precum şi trupele de cercetaşi, din rândul cărora a făcut parte
şi eroina Ecaterina Teodoroiu. D upă alte câteva lupte disperate (în bătălia de la Filiaşi Ecaterina Teodoroiu a fost
rănită), trupele rom âne s-au retras către Olt şi apoi pe Argeş iar Falkenhayn a ocupat Craiova.
Generalul M ackensen a retras în secret jum ătate din arm ata din Dobrogea şi a transferat-o în Bulgaria, în
oraşul dunărean Şiştov de unde a trecut Dunărea pe la Zim nicea, înaintând către Bucureşti. A lte trupe germane au
pătruns pe valea Oltului, dinspre Transilvania. Falkenhayn s-a îndreptat şi el spre Argeş. Trupele rom âne retrase
din Oltenia s-au întâlnit cu cele ale germ anilor şi aliaţilor lor în zona Argeş-Neajlov unde s-a dat Bătălia pentru
B ucureşti (12-20 noiem brie 1916), cea mai com plexă dintre toate bătăliile anului 1916. Operaţiunile rom âneşti au
fost conduse de generalul Constantin Prezan, şeful M arelui Stat M ajor al Armatei. Rom ânii au câştigat bătălia de
pe Argeş şi germanii s-au retras pe Neajlov. Au venit în ajutor şi trupe ruseşti. Până în 19 noiem brie rom ânii au
obţinut succese importante, dar în ziua de 20 noiem brie au apărut disfuncţii de com unicare între trupe şi de
colaborare cu aliaţii ruşi, astfel că victoria a revenit trupelor Puterilor Centrale. La 23 noiem brie generalul
M ackensen şi trupele germane au ocupat Bucureştiul şi au instaurat adm inistraţia germană. înainte de ocuparea
Bucureştiului, regele şi guvernul s-au m utat la Iaşi şi un num ăr m are de locuitori au m igrat spre Moldova.
Singurul succes notabil al cam paniilor din 1916 este apărarea trecătorilor dintre Transilvania şi
M oldova de către D ivizia 15 infanterie, num ită apoi D ivizia d e condusă de generalul Erem ia Grigorescu în 28
septembrie-3 octombrie. D eviza generalului şi a ostaşilor săi. P e aici nu se trece, va deveni celebră. în decem brie
au mai urm at şi alte bătălii care au avut ca scop trecerea din M untenia spre M oldova, dar germanii nu au mai avut
succes. Frontul s-a stabilizat de-a lungul Dunării şi Şiretului, pe linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi.
Iată principalele cauzele care au dus la înfrângerea în cam pania din 1916, soldat cu pierderea a două
treimi din teritoriul ţării. Insuficienţa armamentului, mai ales în prim ele luni ale războiului, era atât de gravă încât
unii soldaţi nu aveau arme de foc. M ajoritatea soldaţilor erau slab instruiţi. Lipsa de m ijloace de com unicare
m odem e (telegraf, telefon) a făcut ca ordinele să fie transmise prin curieri astfel că ajungeau greu şi riscau să cadă
în m âinile inamicului. Aşa s-a întâm plat cu planul bătăliei de pe Argeş, după ce doi ofiţeri români au fost luaţi

116
^ -« 8

1^ prizonieri. O altă cauză a fost lungimea frontului de luptă (1100 km) şi dispersarea trupelor. Unele trupe au fost
m utate de pe un front pe altul. Nu în ultimul rând, aliaţii ruşi au produs inari problem e refuzând să ia parte la
anumite atacuri. Trupele ruseşti erau de doi ani în război, suferiseră num eroase înfrângeri, erau slab aprovizionate
şi demoralizate. Soldaţii ruşi nu mai erau m otivaţi să lupte în acest război.
Consecinţele înfrângerilor din 1916 au fost: instaurarea administraţiei germane în sudul Rom âniei şi
bulgare în Dobrogea (la scurt timp bulgarii au cedat acest teritoriu tot adm inistraţiei germane), spolierea
teritoriului de toate resursele (petrol, lemn, produse agricole, animale) care au fost valorificate pentru trupele de
ocupaţie sau trim ise în Germania, exodul populaţiei spre M oldova (1,5 m ilioane de soldaţi şi civili români şi un
m ilion de soldaţi ruşi). Subnutrirea populaţiei datorită rechiziţionării alim entelor şi condiţiile precare de igienă ale
refugiaţilor au adus la apariţia unei epidemii de tifos în urm a căreia au m urit 80000 de militari şi civili.
C onsecinţele cam paniilor din 1916 au fost însă pozitive pentru Antanta: germanii au retras o serie de trupe de pe
Frontul de Vest, luptele din Rom ânia au adus pierderi însem nate în rândul inamicilor.
După retragerea în M oldova, autorităţile rom âneşti alături de cele franceze au încercat să refacă armata
rom ână (în iam a şi prim ăvara anului 1917), care suferise grele pierderi (130 000 de soldaţi răniţi, dispăruţi sau
morţi). U n rol im portant l-a avut m isiunea m ilitară franceză condusă de generalul H enry Berthelot (căruia
soldaţii îi spuneau „taica Bertălău”). A ceastă m isiune cuprindea 1564 de persoane (ofiţeri, m edici şi soldaţi) şi a
contribuit decisiv la instruirea pentru folosirea noilor arme şi aplicare tacticilor pentru războiul de poziţii. S-au
făcut noi recrutări, arm ata ajungând la 460000 de soldaţi şi ofiţeri. Pentru a m otiva soldaţii să lupte, regele a
prom is realizarea reform elor agrară şi electorală. în vara lui 1917 moralul armatei era foarte ridicat. O problemă
foarte gravă a apărut însă în rândurile aliaţilor ruşi. în februarie 1917 a avut loc o revoluţie care l-a înlăturat pe ţarul Nicolae
al Il-lea de la conducerea Rusiei iar puterea a fost preluată de un guvem alcătuit din liberali şi socialişti. Comuniştii nu au
participat la conducere, dar au făcut propagandă pentru ieşirea Rusiei din război. Mulţi soldaţi au fost câştigaţi de ideile lor şi
refuzau să lupte. Guvemul provizoriu rus a încercat să respecte obligaţia ţării sale faţă de Antanta, dar ordinele nu erau
urmate uneori nici de ofiţerii superiori. Mai mult, soldaţii ruşi au început să facă adunări publice în care îi îndemnau şi pe
români să li se alăture. S-au înregistrat chiar unele dezertări din armata română, dar aceste cazuri au fost minore.
Luptele au fost reluate în vara anului 1917. Germ anii aveau ca obiectiv nim icirea armatei rom âne,
scoaterea Rom âniei din război şi trecerea prin M oldova în Rusia. Ei au subestim at însă capacitatea de luptă a
românilor. Victoriile din acea vară de la M ărăşti, M ărăşeşti şi Oituz au arătat o altă faţă a armatei române.
Generalul Constantin Prezan, şeful M arelui Stat M ajor al Armatei, a coordonat planul cam paniei din 1917.
Bătălia de la M ărăşti (11-19 iulie) a început prin contraatacul Armatei a fl-a rom âne condusă de
generalul Alexandru Averescu. De partea noastră lupta şi corpul 8 din armata rusă. în tabăra adversă se aflau trupe
germane şi austro-ungare. Românii aveau 56 batalioane de infanterie, 14 escadroane de cavalerie şi 228 de guri de
foc de artilerie. Inamicii aveau 21 batalioane de infanterie, 36 escadroane de cavalerie şi 252 mitraliere. în prim a
zi de ofensivă, rom ânii au reuşit să rupă linia frontului inamic şi să pătrundă 3 km în dispozitivul german, pe o
lungime de 10 km. în zilele urm ătoare s-a continuat eliberarea m ai m ultor puncte strategice ocupate de inamic. La
sfârşitul bătăliei, linia frontului a fost m utată pe un aliniam ent mai favorabil rom ânilor, pătrunzându-se pe 20 de
km în adâncim e şi 30 în lungime. Au fost capturate 70 de tunuri şi o cantitate mare de m uniţie precum şi 2700 de
prizonieri. De partea rom ână au fost 1460 de m orţi şi de cea a Puterilor Centrale 2200.
Bătălia de la M ărăşeşti (24 iulie-6 august) a fost cea m ai im portantă operaţiune m ilitară de pe frontul
românesc. Trupele rom âno-ruse au fost conduse de generalul Erem ia Grigorescu, iar cele germane de Mackensen.
Arm ata a IX-a Germ ană dispunea de 102 batalioane de infanterie, 10 escadroane de cavalerie şi 213 baterii de
artilerie. A rm ata I Rom ână şi IV Rusă aveau 142 de batalioane, 70 de escadroane şi 136 de baterii. Bătălia a
început printr-o ofensivă germană, în urm a căreia s-a realizat o pătrundere de 3-4 km. A treia zi, românii au reuşit
să-i scoată pe nem ţi din poziţiile cucerite, cu pierderile a 2/3 din efectivele regim entelor 34 şi 36. în zilele
urm ătoare germ anii au încercat străpungerea frontului în mai m ulte zone, dar fară rezultat. Foarte frecvent s-a
ajuns la lupta corp la corp, unde românii s-au dovedit superiori. Cele m ai aprige lupte s-au dus pe platoul
M uncelului şi în apropierea pădurii "Răzoare" în 6 august. După ce germanii au pătruns 2 km în dispozitivul
Diviziei 13 infanterie, comandantul Ion Popescu a executat un contraatac prin surprindere în am bele flancuri,
trim iţând rezervele în luptă. Divizia 115 infanterie germ ană a fost aproape nimicită. Un alt evenim ent m emorabil
din acea zi a fost atacul regim entului 32 M ircea, num it ulterior atacul căm ăşilor albe. D atorită căldurii, soldaţii
regim entului au dat un impetuos atac la baionetă, fără cască şi veston, producând o surpriză foarte mare în rândul
inamicilor, prin apariţia lor neobişnuită. Bilanţul bătăliei a fost de 26800 m orţi răniţi şi dispăruţi români şi 45000
germani. în ultim a zi a luptelor a m urit şi sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, în fruntea plutonului său. Această
bătălie a îm piedicat înaintarea inamică şi i-a făcut pe gennani să renunţe definitiv la gândul cuceririi Moldovei.
Bătălia de la Oituz, desfăşurată sim ultan cu cea de la M ărăşeşti (26 iulie-9 august), îm potriva trupelor
gem iane şi austro-ungare s-a încheiat cu altă strălucită victorie a românilor.
117
 Ideile principale ale capitolului Statul român modern
• Un stat modern este un stat care se guvernează după o constituţie ce prevede drepturi şi libertăţi cetăţeneşti şi
separaţia puterilor în stat, garantează dreptul la proprietate privată şi asigură participarea tuturor categoriilor
sociale la viaţa politică.
• M odernizarea în spaţiul rom ânesc a presupus în prim ul rând desfiinţarea privilegiilor feudale, desfiinţarea
dependenţei ţăranilor şi îm proprietărirea lor, adoptarea unor constituţii m odem e dar şi independenţa de sub
suzeraîiitatea otomană şi unirea tuturor rom ânilor într-un singur stat. M odernizarea a fost iniţial concepută
teoretic, în diverse proiecte, şi apoi pusă în practică, prin reforme.
• C ategoriile sociale în Epoca M odernă sunt: boierim ea, burghezia (oamenii de afaceri), intelectualii şi
ţăranii.
• Instituţiile politice moderne sunt: Parlam entul (puterea legislativă). Guvernul şi şeful statului (puterea
executivă). Primul parlam ent în Principatele Române s-a num it Adunare obştească (1832).
• Principalele proiecte de reform ă ale rom ânilor au fost: proiectele boiereşti din perioada dom niilor
fanariote, proiectul lui Tudor Vladim irescu, proiectele revoluţionarilor de la 1848 în M oldova, Ţara
R om ânească şi Transilvania, proiectul A dunărilor ad-hoc din 1857, proiectul liberal şi proiectul
conservator în timpul lui Carol I*, proiectul liberal şi cel ţărănist în tim pul regelui Ferdinand I*.
• Principalele reform e în Principatele Rom âne şi Rom ânia au fost: reform ele fanariote, adoptarea
Regulam entelor Organice, reform ele guvernului revoluţionar la 1848 în Ţara Românească, reform ele lui
Cuza, reform ele din timpul dom nitorilor Carol I şi Ferdinand I.
• Principalele documente juridice internaţionale care au favorizat m odernizarea în spaţiul românesc:
Tratatul de Pace de la Adrianopol (1829), Tratatul de Pace de la Paris (1856), Convenţia de la Paris (1858).
• Principalele documente internaţionale sem nate de România: Convenţia m ilitară rom âno-nisă din 1877,
Tratatul de Pace de la Berlin (1878), Tratatul de aderarea la Puterile Centrale (1883), Tratatul de Pace de la
Bucureşti (1913), Tratatul de alianţă cu A ntanta (1916) şi Convenţia m ilitară cu Antanta, Tratatul de Pace cu
Puterile Centrale de la Buftea-Bucureşti (1918), Tratatul de la Saint Germ ain cu Austria (1919), Tratatul de la
Trianon cu Ungaria (1920).

Fapte istorice ale modernizării (proiecte şi reforme)

• Regimul fanariot (secolul XVIII, Inc. sec. XIX):

- reform ele fanariote:
o desfiinţarea şerbiei,
o introducerea funcţionarilor publici plătiţi (administraţia modernă),
o prim ele coduri de legi.
- proiectele boiereşti propun:
revenirea la dom niile păm ântene, reform e interne,
autonomia internă,
unire românilor.

• Revoluţia Iui Tudor Vladimirescu (1821)

- obiectivele revoluţiei: înlăturarea dom niilor fanariote, reforme pentru toate categoriile sociale.
- Proiectul Cererile norodului românesc:
lim itarea boierilor greci din Divan,
plata im pozitelor de către categoriile scutite,
desfiinţarea văm ilor interne şi libertatea comerţului,
înfiinţarea unei armate naţionale.

118
 • Regulamentele Organice (1831.1832)
- reforme:
o separaţia puterilor în stat,
o introducerea votului cenzitar,
o crearea justiţiei m odem e (cu funcţionari speciali: judecători, procurori avocaţi),
o desfiinţarea văm ilor interne.
- păstrarea unor realităţi specifice E vului Mediu: - sunt m enţinute privilegiile boiereşti
- nu se prevăd drepturi şi libertăţi cetăţeneşti

• Revoluţiile de Ia 1848
- obiectivele revoluţiilor: adoptarea unor constituţii m odem e, îm proprietărirea ţăranilor, unirea rom ânilor şi
independenţa.
- proiecte de modernizare: - Petiţia - Proclam aţie de la Iaşi - program m oderat
cere respectarea Regulam entului Organic.
- Proclam aţia de la Islaz - program radical, prevede:
desfiinţarea privilegiilor,
îm proprietărirea ţăranilor,
dom n ales pe 5 ani din toate categoriile sociale.
Adunare aleasă din toate categoriile sociale.
- câteva reform e au fost realizate de către guvernul revoluţionar din Ţara Rom ânească (desfiinţarea privilegiilor,
abolirea Regulam entului Organic) dar acestea au fost anulate după înfi-ângerea revoluţiei.

• Unirea Principatelor Române (1859)

- Congresul de Pace de la Paris (1856) - hotărăşte întm nirea adunărilor ad-hoc.
- Proiectul Adunărilor ad-hoc (1857) cere:
unirea Principatelor într-un singur stat
conducerea unui prinţ străin
- Convenţia de la Paris (1858), ţine loc de constituţie şi prevede:
o unirea Principatelor într-un stat, dar cu instituţii politice alese separat (domn, Adunare, Guvern),
o drepturi şi libertăţi cetăţeneşti,
o desfiinţarea privilegiilor.
- Dubla alegere a lui Cuza (5 şi 24 ianuarie 1859);
- M arile puteri recunosc unirea deplină, acceptând unificarea A dunărilor şi guvem elor, doar pe timpul vieţii lui
Cuza (1861).

• Domnia lui Al. loan Cuza (1859-1866)

- principalele reform e (1863-1865):
o secularizarea averilor mănăstireşti,
o reform a agrară: îm proprietărirea ţăranilor, în funcţie de num ăm l de vite deţinute,
o învăţăm ântul prim ar gratuit şi obligatoriu,
o înfiinţarea universităţilor (Iaşi, Bucureşti).
- regim ul autoritar (1864-1866):
■ dizolvarea Adunării;
■ noua lege electorală prevede scăderea censului;
■ noua constituţie. Statutul Dezvoltător..., prevede;
două camere ale Parlam entului (Adunarea Deputaţilor şi Senatul)
puteri m ari pentm dom nitor - domnul are singur iniţiativă legislativă,
- num eşte m ajoritatea m em brilor Senatului.

119
 • Domnia regelui Carol I (1866-1914)
reforme:
o adoptarea Constituţiei liberale ('1866').
■o crearea partidelor politice m odem e (Partidul Liberal, Partidul Conservator),
o proclam area Rom âniei ca regat (1881),
o crearea Băncii Naţionale a României (1881),
o legi de încurajare a industriei,
o reorganizarea învăţăm ântului (1898) - se instituie bacalaureatul.

politică externă: - proclam area independenţei (1877),

- recunoaşterea independenţei (Tratatul de la Berlin, 1878),
- aderarea Rom âniei la Puterile Centrale (1883),
- participarea la al Doilea Război Balcanic (1913).

• Domnia regelui Ferdinand I (1914 -1927)

reforme:
o form area statului naţional unitar (M area Unire, 1918),
o votul universal (1918),
o reform a agrară (1921),
o constituţia dem ocratică (1923).
politică externă: - participarea la Primul Război M ondial (1916-1918)
- recunoaşterea internaţională a Unirii (Saint-Germ ain - 1919, Trianon - 1920)

M area Unire, 1918 B a sa r a b ia (2 7 m artie) B u c o v in a (15 n o ie m b rie) T r a n silv a n ia (1 d ecem b rie)

Evenim ente
Context Preluarea puterii de către Destrăm area Destrăm area
Internaţional com unişti în Rusia Austro-U ngariei Austro-Ungariei
Organizarea Sfatul Ţării Consiliul Naţional Român - Consiliul Naţional Rom ân
Autonom ă (Ion Inculeţ) (lancu Flondor) Central
- Consilii naţionale româneşti
locale
Independenţa R epublica Dem ocratică - -

M oldovenească
Intervenţia Din cauza trupelor Din cauza pericolului -

arm atei române ruseşti demobilizate anexării la U craina

Unirea Proclam ată de Sfatul Ţării Proclam ată de Congresul Proclam ată de M area Adunare
General al Bucovinei N aţională de la Alba-Iulia
Recunoaşterea Rusia (URSS) Tratatul de la Saint-Germain Tratatul de la Trianon cu
Internaţională nu a recunoscut unirea cu A ustria (1919) U ngaria (1920)

120
 întrebări recapitulative
Criterii de evaluare pentru pregătire examenului de bacalaureat

l i Pentru nota 7
I. M enţionaţi principalele proiecte de reform ă din secolele XVIII-XIX şi prezentaţi trei prevederi ale fiecăruia.
I 2. Prezentaţi principalele acţiuni politice (fapte istorice) din secolele XVIII, XIX şi XX care au dus la
realizarea statului rom ân modem .
3. Prezentaţi câte două-trei prevederi ale docum entelor juridice internaţionale care au contribuit la
m odernizarea în spaţiul românesc.
4. Prezentaţi un evenim ent internaţional care a influenţat constituirea statului rom ân m odem în secolul XIX.
5. Prezentaţi două acţiuni prin care statul român se afirmă pe plan internaţional la începutul secolului XX.
6. Prezentaţi războiul de independenţă din 1877-1878, precizând: contextul internaţional favorabil, contextul
proclam ării independenţei, o luptă de la sudul Dunării, consecinţa participării la acest război.
7. Prezentaţi participarea Rom âniei la Prim ul Război M ondial, precizând: taberele m ilitare care se
confm ntau, acţiunea diplom atică a Rom âniei anterioară intrării în război, două evenimente din 1916 şi două din
1917, cauza încheierii păcii separate de la Buftea-Bucureşti, o consecinţă a participării Rom âniei la acest război.
8. Prezentaţi M area Unire din 1918, precizând, pentru fiecare provincie unită, contextul favorabil unirii,
proclam area autonomiei, proclam area unirii.
9. M enţionaţi o acţiune politică prin care s-a înfăptuit Unirea din 1918.
10. Prezentaţi un fapt istoric prin care s-a realizat România M are.
I I . Prezentaţi constituţia din 1866: contextul elaborării, trei principii, atribuţiile Parlam entului, guvem ului şi
regelui, drepturi cetăţeneşti, sistemul de vot, o asemănare şi o deosebire faţă de constituţia din 1923.
^ în tr e b a r e de sinteză:
^ 12. M enţionaţi, în ordine cronologică, cele m ai im portante reforme şi proiecte de reform ă din secolele XVIII-XX.

Pentru nota 9.
V 13. Argum entaţi prin câte un fapt istoric relevant afirmaţiile: a) unele proiecte politice rom âneşti din secolul al
X lX -lea au vizat formarea statului m odem ; b) unele refom ie din secolele XVIII-XX au contribuit la form area
statului rom ân m odem ; c) U nirea din 1918 a contribuit la desăvârşirea statului rom ân modem.
14. Prezentaţi asem ănări şi deosebiri între a) proiectele politice din secolul XIX b) activitatea reform atoare a
şefilor de stat din secolele XVIII-XX.

Pentru nota 10.

15. Realizaţi introduceri, concluzii şi enunţuri de trecere de la o problem ă la alta în cazul unui eseu (vezi m ai jos).
16. Form ulaţi puncte de vedere referitoare la: a) evoluţia statului rom ân m odem , b) contribuţia proiectelor politice
la făurirea statului rom ân m odem , c) rolul statului m odem în istoria rom ânilor, şi susţineţi-le printr-un argument
istoric.

Eseuri
Statul Român modern de Ia proiect politic la realizarea României Mari
Varianta 1
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre statul român modern de la proiect politic la România Mare, având
în vedere:
- precizarea secolului în care s-a realizat statul român modem;
- prezentarea unei acţiuni politice care a contribuit la realizarea statului român modem;
- menţionarea unei cauze care a dus la formarea României Mari;
- menţionarea a două acţiuni politice, prin care s-a înfăptuit România Mare şi a unei consecinţe a acestui fapt istoric;
- formularea unui punct de vedere cu privire la evoluţia statului român modem şi susţinerea acestuia printr-un argument
istoric.
Varianta 2
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre proiecte politice româneşti şi realizarealor,având în vedere:
- precizarea unui proiect politic referitor la statul român modem elaborat în secolele al XVIII-lea - al XlX-Iea şi menţionarea
a două idei susţinute de acesta;

121
- prezentarea unui fapt istoric, din secolul al XX-lea, care a contribuit la formarea României Mari şi menţionarea a două
consecinţe ale constituirii României Mari;
- formularea unui punct de vedere referitor la contribuţia proiectelor politice la făurirea statului român modem şi susţinerea
acestuia printr-un argument istoric.
Varianta 3
Elaboraţi, în aproximativ două pagini un eseu despre statul român modern, având în vedere;
- prezentarea unei acţiuni desfăşurate în secolul al XlX-lea, pe plan intern, care a dus la realizareastatului român modem şi
menţionarea unei consecinţe a acestei acţiuni;
- menţionarea a două fapte istorice care ilustrează raporturile statului român modem cu marile puteri din Europa şi a unei
consecinţe, din secolul al XlX-lea, a unuia dintre aceste fapte;
- precizarea unei acţiuni, de la începutul secolului al XX-lea, la care participă statul român modem;
- formularea unui punct de vedere referitor la evoluţia statului român modem şi susţinerea acestuia printr-un argumentistoric.
Varianta 4
Elaboraţi, în aproximativ, două pagini, un eseu despre proiectele politice româneşti din Epoca Modernă, având în vedere:
- precizarea unui secol în care au fost elaborate proiecte politice în spaţiul românesc;
- menţionarea a două proiecte politice elaborate în spaţiul românesc şi prezentarea unui fapt istoric, care reflectă aplicarea, în
plan intem, a uneia dintre ideile promovate de proiectele politice din epocă;
- menţionarea a două acţiuni desfăşurate de România, pe plan extem, în Epoca Modemă;
- formularea unui punct de vedere referitor la importanţa proiectelor politice în evoluţia statului român în Epoca Modemă şi
susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
Varianta 5
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre evoluţia statului român, în secolele XIX- XX, având în vedere;
- precizarea unui eveniment intemaţional care a influenţat constituirea statului român modem, în secolul al XlX-lea;
- prezentarea unui eveniment intemaţional care permite afirmarea României în relaţiile internaţionale ale secolului al XlX-lea
şi menţionarea unei consecinţe, pentm spaţiul românesc, a acestui eveniment;
- menţionarea unui eveniment din secolul al XX-lea care favorizează realizarea României Mari şi a două acţiuni prin care
românii îşi îndeplinesc obiectivul naţional;
- formularea unui punct de vedere referitor la evoluţia statului român, în secolele al XlX-lea şi al XX-lea şi susţinerea
acestuia printr-un argument istoric.
Varianta 6
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre realizarea statului român modern în secolul al XlX-lea, având în
vedere;
- menţionarea a două evenimente politice intemaţionale care favorizează realizarea statului român modem;
- prezentarea unei acţiuni realizate de români pentru constituirea statului român modem şi menţionarea a două acţiuni, pe
plan intem, prin care se consolidează statul creat;
- precizarea unui eveniment intemaţional în care se afirmă statul român modem, în secolul al XlX-lea;
- formularea unui punct de vedere cu privire la rolul statului român modem în istoria românilor şi susţinerea acestuia printr-
un argument istoric.
Varianta 7
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre proiecte de realizare a statului român modern, având în vedere:
- precizarea unui secol în care românii elaborează proiecte de realizare a statului român modem;
- menţionarea a două proiecte de realizare a statului român modem şi a două prevederi asemănătoare înscrise în acestea;
- prezentarea unei acţiuni prin care se constituie sau se consolidează statul român modem;
- formularea unui punct de vedere cu privire la rolul statului român modem în istoria românilor şi susţinerea acestuia printr-
un argument istoric.
Varianta 8
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre realizarea statului român modern şi afirmarea lui pe plan
internaţional, având în vedere:
- precizarea unui fapt istoric intemaţional care a contribuit la realizarea statului român modem şi prezentarea unei consecinţe
a acestuia pentm statul român, în secolul al XlX-lea;
- menţionarea a două acţiuni prin care statul român modem se afirmă, pe plan intemaţional, la începutul secolului al XX-lea
şi a câte unei consecinţe inteme a fiecăreia dintre acestea;
- formularea unui punct de vedere referitor la importanţa constituirii statului român modem şi susţinerea acestuia printr-un
argument istoric.

122
 Surse istorice
Statul român modern de la proiect politic la realizarea României Mari
1. Tudor Vladim irescu

A. 1. Domnul Ţării să nu aducă cu înălţim ea sa aicea în ţară m ai m ulţi boieri greci decât patru, adică un
postelnic m are şi un cămăraş şi un portar şi un grămătic mare.
2. Toate scaunele arhiereşti şi toate m ănăstirile Ţării să fie apărate cu totul de către călugări greci,
răm âind pe sama Ţării, precum este legat şi precum să coprinde în hatişeriful răposatului întru fericire împăratul
sultan Selim din anul 1802.
3. D in şase d ăjd ii, care s-a u în to c m it d e către m ă ria sa d o m n u l C ara g ea, d o u ă să lip se a sc ă cu
to tu l, ia r p a tru să răm âie d u p ă ac eiaşi le g ătu ră so co tin d u -se p e tre i luni, una.
4. Toate câte s-au întocm it şi s-au făcut de către răposat întru fericire domnul Alexandru Şuţu să strice cu
totul şi să rămâie toţi streinii şi toate cum păniile precum s-au întocm it de către m ăria sa domnul Caragea. [...]
7. Toate dregătoriile Ţării, atât cele politiceşti, cât şi cele bisericeşti, de la cea mare până la cea mai mică,
să nu să m ai orânduiască prin dare de bani, pentru ca să poată lipsi jafurile din ţară. A sem enea şi toate dările
preoţeşti să scază, după cuviinţă. Şi preoţi cu dare de bani să nu m ai facă, ci numai care va fi destoinic şi unde
face trebuinţă. [...]
8. Caftane cu bani să înceteze cu totul de a să m ai face, ci num ai după slujbă. [...]
17. Prăvilniceasca Condică a dom nului Caragea să lipsească cu totul, nefiind făcută cu voinţa a tot
norodul; iar a domnului Ipsilant să răm âie bună şi să urmeze.
26. Caleştile poleite cu aur sau argint şi işlicele cele m ari să lipsească cu totul, afară num ai familia
dom nească să aibă slobozenie a purta. [...]
{Cererile norodului românesc, 17 ianuarie 1821)

B. [...] Fraţilor lăcuitori ai Ţării Româneşti, veri de ce neam veţi fi!

N ici o pravilă nu opreşte pe om de a întâm pina răul cu rău! Şarpele, când îţi iasă înainte, dai cu ciom agul
de-1 loveşti, ca să-ţi aperi viaţa, care mai de m ulte ori nu să prim ejduieşte din m uşcarea lui!
D ar pre bălaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre zic, atât cele bisăriceşti, cât şi cele politiceşti,
până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi?
Daca răul nu este prim it lui Dumnezeu, stricătorii făcătorilor de rău bun lucru fac înaintea lui Dumnezeu!
C ă bun este Dum nezeu şi ca să ne asem ănăm lui trebuie să facem bine! Iar acesta nu se face până nu să strică răul.
Până nu vine iam a, prim ăvară nu se face!
Au vrut Dum nezeu să se facă lumină? Aceia s-au făcut, după ce au lipsit întunericul!
Vechilul lui Dum nezeu, prea puternicul nostru îm părat [sultanul], voieşte ca noi, ca nişte credincioşi ai
lui, să trăim bine. D ar nu ne lasă răul, ce ni-1 pun peste cap căpeteniile noastre!
Veniţi dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! Şi să se aleagă din
căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi dim preună vor lucra binele, ca să le fie şi
lor bine, precum ne sunt făgăduiţi!
N u vă leneviţi, ci siliţi dă veniţi în grabă cu toţii; care veţi avea arme, cu arme, iar care nu veţi avea arme,
cu furci de fier şi lănci; să vă faceţi de grabă şi să veniţi unde veţi auzi că se află adunarea cea orânduită pentru
binele şi folosul a toată ţara. Şi ce vă vor povăţui mai marii Adunării aceia să urm aţi şi unde vă vor chem a ei acolo
să mergeţi. Că ne ajunge, fi'aţilor, atâta vrem e de când lacrămile de pe obrazele noastre nu s-au uscat.
Şi iar să ştiţi că nim enea dintre noi nu este slobod [...], ca să să atingă m acar de un grăunţi, de binele sau
de casa vreunui neguţător, oroşan sau ţăran sau de al vreunui lăcuitor, decât numai binele şi averile cele rău
agonisite ale tiranilor boieri să să jertfească: însă al cărora nu vor urm a nouă - precum sunt făgăduiţi - num ai al
acelora să să ia pentru folosul de obşte!
{Proclam aţia de la Padeş, 23 ianuarie 1821)

Pornind de la aceste surse răspundeţi urm ătoarelor cerinţe:

1. N um iţi un dom nitor m enţionat în sursa A.
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa B.
3. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere conform căruia poporul trebuie să se ridice
la luptă îm potriva celor care îl nedreptăţesc. Selectaţi trei afirmaţii din sursa dată în acest sens.
4. Scrieţi două informaţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa A.
123
5. Scrieţi două inform aţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa B.
6. Form ulaţi, pe baza sursei A, un punct de vedere referitor la rolul organizării politice şi adm inistrative trecute în
funcţionarea unei noi societăţi, folosind două informaţii selectate din sursă.
7. Fonnulaţi, pe baza sursei A, un punct de vedere referitor la caracterul revoluţionar al Cererilor, folosind două
informaţii selectate din sursă.
8. Form ulaţi, pe baza sursei B, un punct de vedere referitor la organizarea Adunării norodului, folosind două
inform aţii selectate din sursă.
9. M enţionaţi din sursa A trei informaţii referitoare la: organizarea politică, viaţa economică, respectiv viaţa
socială.
10. M enţionaţi din sursa B două inform aţii referitoare la protejarea unor m em bri ai societăţii de acţiunile de
pedepsire ale revoluţionarilor care se alătură Adunării norodului.

II. R e v o lu ţiile d e la 1848

A.
1. Independinţa adm inistrativă şi legislativă a popolului român, pe tem eiul tractatelor lui M ircea şi Vlad V, şi
neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale.
2. Egalitatea drepturilor politice.
3. Contribuţie generală.
4. Adunanţă generală com pusă de reprezentanţi ai tutulor stărilor societăţii.
5. Dom nul responsabil ales pe căte cinci ani şi căutat în toate stările societăţii. [...]
7. Responsabilitatea m iniştrilor şi a tutulor funcţionarilor în funcţia ce ocupă.
8. Libertate absolută a tiparului. [...]
10. D reptul fiecăruia judeţ de a-şi alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul Popolului întreg de a-şi alege
Domnul.
11. Guardie naţională.
12. Em ancipaţia m ănăstirilor închinate.
13. Em ancipaţia clăcaşilor ce se fac proprietari prin despăgubire.
14. D esrobirea ţiganilor prin despăgubire.
16. Instrucţie egală şi întreagă pentru tot Rom ânul de am ândouă secsele.
17. Desfiinţarea rangurilor titulare ce nu au foncţii.
18. Desfiiţarea, pedepsei degrădătoare cu bătaia.
19. Desfiinţarea, atât în faptă, cât şi în vorbă, a pedepsei cu moarte.
20. Aşezăm inte penitenţiare unde să se spele cei crim inali de păcatele lor şi să easă îmbunătăţiţi.
21. Em ancipaţia Izraeliţilor şi drepturi politice pentru ori-ce com patrioţi de altă credinţă.
22. Convocare în dată a unei adunanţe generale estraordinare constituante, alese spre a representa toate interesele
sau m eseriile naţiei, care va fi datoare a face constituţia ţărei pe tem eiul acestor 21 articole decretate de Popolul
român.
{Proclamaţia de la Islaz, 9 iunie 1848)
B.
1. Sfânta păzire a Regulam entului în tot cuprinsul său şi fară nici o răstălmăcire. [...]
3. Siguranţa personală, adecă nim eni să nu poată fi pedepsit decât pe tem eiul legilor şi în urm area unei hotărâri
judecătoreşti. Fieştecare arestat să fie înfăţişat în vreme de 24 ceasuri dinaintea tribunalului competinte.
4. Grabnica îm bunătăţire a stării locuitorilor săteni, atât în relaţia lor cu proprietarii moşiilor, cât şi în acelea cu
cârmuirea, precum contenirea tuturor beilicurilor* sub num irea de plată şi celelalte. [...]
8. Reform a şcoalelor pe o tem elie largă şi naţională spre răspândirea lum inărilor în tot poporul.
10. Ridicarea pedepselor trupeşti înjositoare caracterului de m iliţie naţională, îm bunătăţirea hranei sale şi m ai ales
dreapta înaintire în ranguri după m erituri personale.
12. M iniştrii să aibă deplină libertate pravilicească** în lucrările lor, pentru ca să poarte toată răspunderea acestor
lucrări.
14. îm bunătăţirea portului Galaţii, ca cel mai mare canal al înfloririi com erţului şi agriculturii ţării.
21. Liberarea tuturor arestuiţilor în pricini politice atât civile, cât şi militare; reîntoarcerea driturilor politice
23. Toţi am ploiaţii*** să fie răspunzători pentru faptele lor în lucrărilre slujbelor.
29. Seanţele [şedinţele] Obşteştii Adunări să fie publice. Ţinerea rânduielii în sânul ei să atârne de însăşi
adunarea, iar nu de vom icia de aprozi****, potrivit Regulamentului.

124
32. Chipul ce s-a întrebuinţat la alegerile deputaţilor fiind îm potriva legilor şi, în urmare, şi O bşteasca Adunare de
astăzi fiind rodul acestui chip, nu insuflă nici o încredere obştei, deci această adunare să se desfiinţeze şi îndată să
se înjghebe o nouă Cameră, fără nici o înrâurire asupra alegătorilor din partea Cârmuirii, pentru ca acea Cam eră să
fie adevărată reprezentaţie a naţiei şi adevărată închezăşluire fericirii patriei.
34. R idicarea censurei în privirea tuturor trebilor şi a intereselor dinlăuntrul ţării.
35. Informare grabnică a unei garde cetăţeneşti prin toate târgurile ţării alcătuită atât de rom âni, cât şi de străini
proprietari.
*beilic = muncă gratuită în favoarea boierilor; **pravilicesc = legal (arh. pravilă = lege);
***amploiat = funcţionar (din fr. employe = angajat), **** aprod = fiincţionar care introduce publicul într-o instituţie.
(Petiţiunea - Proclam afiune, Iaşi, 27 martie 1848)

C.
1. Naţiunea rom ână pretinde să aibă reprezentanţii săi în dieta ţării în num ăr direct proporţional cu num ărul său.
Să aibă dregători în adm inistraţia ţării, în funcţii judecătoreşti şi în arm ată în aceeaşi proporţie.
2. N aţiunea rom ână pretinde ca biserica română, fară deosebire de confesiune, să fie şi să răm ână liberă,
independentă de la orice altă biserică, egală în drepturi şi foloase cu celelalte biserici din Transilvania. Ea cere
restabilirea m itropoliei rom âne şi a sinodului general anual după vechiul drept [...]
3. Naţiunea rom ână cere [...] desfiinţarea iobăgiei fără nicio despăgubire din partea ţăranilor iobagi [...]
7. Naţiunea rom ână cere libertatea de a vorbi, de a scrie şi de a tipări fără nicio cenzură [...]
8. N aţiunea rom ână cere asigurarea libertăţii personale; nim eni să nu se poată prinde [să nu poată fi arestat] sub
vreun pretest politic. Cu acestea dinpreună cere libertatea adunărilor [...]
10. Naţiunea rom ână cere înarm area poporului sau gardă naţională [...] M iliţia rom ână să aibă ofiţerii ei români.
13. Naţiunea rom ână cere înfiinţarea şcoalelor rom âne la toate satele şi oraşele, a gim nasiilor rom âne, a
institutelor m ilitare şi tehnice şi a sem inarelor preoţeşti, precum şi a unei universităţi rom âne dotate din casa
statului [...]
14. Naţiunea rom ână pretinde purtarea com ună a sarcinilor publice după starea şi averea fiecăruia şi ştergerea
privilegiilor.
15. N aţiunea rom ână pofteşte ca să se facă o Constituţie nouă pentru Transilvania printr-o adunare constituentă
din naţiunea ţării, care Constituţiune să se întem eieze pe principiile dreptăţii, libertăţii, egalităţii şi fraternităţii.

16. N aţiunea rom ână cere ca conlocuitoarele naţiuni nicidecum să nu ia Ia dezbatere cauza uniunii Transilvaniei
cu Ungaria, până când naţiunea rom ână nu va fi naţiune constituită şi organizată cu vot deliberativ şi decisiv,
reprezentată în Cam era legislativă [...]
(Petiţiunea naţională. Blaj, 3 m ai 1848)

Pornind de Ia aceste surse răspundeţi urm ătoarelor cerinţe:

1. Num iţi un act legislativ m enţionat în sursa B.
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa A.
3. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere conform căruia şeful statului trebuie ales pe
o perioadă limitată de timp.
4. Scrieţi două informaţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa B.
5. M enţionaţi o revendicare pe care o regăsiţi atât în sursa A, cât şi în sursele B şi C.
6. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine ca desfiinţarea iobăgiei să se facă fără despăgubirea
proprietarilor de păm ânt din partea ţăranilor.
7. Formulaţi, pe baza sursei A, un punct de vedere referitor la organizarea vieţii politice, folosind două informaţii
selectate din sursă.
8. Form ulaţi, pe baza sursei B, un punct de vedere referitor la organizarea vieţii politice, folosind două informaţii
selectate din sursă.
9. Formulaţi, pe baza sursei C, un punct de vedere referitor la organizarea vieţii politice, folosind două informaţii
selectate din sursă.
10. M enţionaţi din sursa A trei informaţii referitoare la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.
11. M enţionaţi din sursa B trei inform aţii referitoare la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti; m enţionaţi una pe care o
regăsiţi şi în sursa A.
12. M enţionaţi din sursa C trei infom iaţii referitoare la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti; m enţionaţi una pe care o
regăsiţi şi în sursa A.
13. M enţionaţi câte două revendicări sociale din sursele A, B, respectiv C.
125
14. M enţionaţi câte o revendicare culturală din sursele A, B, respectiv C.
15. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine dezrobirea ţiganilor.
16. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine respectarea Regulam entului Organic.

îndrum are!!!! Pentru a răspunde mai uşor la aceste întrebări com pletaţi tabelul următor:

Revendicări Proclam aţia de la Islaz Petiţia -P roclam aţie (Iaşi) Petiţia naţională (Blaj)
politice
sociale
naţionale
culturale
drepturi şi libertăţi

III. C o n stitu ţiile R o m â n iei

A.
Art. 1 Principatele M oldovei şi Valahiei, constituie de acum înainte sub denum irea de „Principatele Unite
ale M oldovei şi Valahiei“, răm ân sub suzeranitatea M.S. Sultanul. Principatele se vor adm inistra liber şi în afară
de orice am estec al Sublim ei Porţi, în limitele stipulate prin acordul puterilor garante cu curtea suzerană. [...]
Art. 6 Legile prezentând un interes special pentru fiecare principat vor fi pregătite de către hospodar* şi
votate de către adunare. Legile prezentând un interes com un pentru am bele principate vor fi pregătite de către
com isia centrală şi supuse votării adunărilor de către hospodari.
Art. 8 Principatele vor plăti curţii suzerane un tribut anual al cărui total răm âne fixat la suma de 1 500 000
de piaştri pentru M oldova şi 2 500 000 de piaştri pentru Valahia. [...]
Art. 27 Com isia Centrală îşi va avea sediul la Focşani. Ea va fi com pusă din 16 mem bri, 8 m oldoveni şi 8
valahi, 4 vor fi aleşi de către fiecare hospodar dintre m em brii adunării ori dintre persoanele care au îndeplinit
funcţii înalte în stat şi 4 de către fiecare adunare din sânul ei.
Art. 33 [...] Com isia Centrală va pregăti legile de interes general comune am belor principate, şi va
propune aceste legi, prin m ijlocirea hospodarilor, la dezbaterile adunărilor.
Art. 34 Sunt considerate legi prezentând un interes general toate acelea care au ca obiect unitatea
legislaţiei, înfiinţarea, m enţinerea sau îm bunătăţirea unirii vămilor, a poştelor, a telegrafului, fixarea valorii
monetare şi deosebitele m aterii de folos public com une am belor principate. [...]
Art. 46 M oldovenii şi valahii vor fi cu toţii egali în faţa im pozitului şi vor fi în aceeaşi m ăsură admişi în
slujbele publice într-unul sau într-altul din principate. Libertatea lor individuală le va fi garantată. N im eni nu va
putea fi reţinut, arestat sau urm ărit decât conform legii. N im eni nu va putea fi expropriat decât legal, din motive
de interes public şi contra unei despăgubiri. M oldovenii şi valahii de orice rit creştin se vor bucura deopotrivă de
drepturile politice. [...] Toate privilegiile, scutirile sau m onopolurile de care se bucură încă unele clase, vor fi
desfiinţate [...]
♦hospodar (slav.) = domn
{Convenţia de P ace de la P aris dintre Puterile garante privind Principatele Rom âne, 1858)

B.
Art. 1 Principatele-Unite-Rom âne constituie un singur Stat indivizibil sub denum ire de România.
Art. 2 Teritoriul României este nealienabil.
Art. 5 Rom ânii se bucură de libertatea conştiinţei, de libertatea învăţăm ântului, de libertatea presei, de
libertatea întrunirilor.
Art. 10 N u există în Stat nici o deosebire de clasă. Toţi Rom ânii sunt egali înaintea legii şi datori a
contribui fără deosebire la dările şi sarcinile publice.
Art. 13 Libertatea individuală este garantată. Nim eni nu poate fi urmărit decât în cazurile prevăzute de
legi şi după fonnele prevăzute de ele. Nim eni nu poate fi oprit sau arestat, decât în puterea unui mandat
judecătoresc motivat, şi care trebuie să-i fie com unicat la m om entul arestării sau cel m ult în 24 ore după arestare.
Art. 15 Dom iciliul este neviolabil. Nici o vizitare a dom iciliului nu se poate face decât în cazurile anume
prevăzute de lege şi potrivit form elor de ea prescrise.
Art. 17 Nici o lege nu poate înfiinţa pedeapsa confiscării averilor.

126
 Art. 21 Libertatea conştiinţei este absolută. Libertatea tuturor cultelor este garantată, întrucât însă
celebraţiunea lor nu aduce o atingere ordinei publice sau bunelor moravuri. Religia ortodoxă a R ăsăritului este
religia dom inantă a Statului român.
Art. 19 Proprietatea de orice natură, precum şi toate creanţele asupra Statului, sunt sacre şi neviolabile.
Nim eni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică, legalm ente constatată şi după dreaptă şi
prealabilă despăgubire. Prin cauză de utilitate publică urm ează a se înţelege num ai com unicaţiunea şi salubritatea
publică, precum şi lucrările de apărarea ţării.
Art. 31 Toate puterile Statului em ană de la naţiune, care nu Ie poate exercita decât num ai prin delegaţie şi
după principiile şi regulile aşezate în C onstituţia de faţă.
{Constituţia R om âniei, 1 iulie 1866)

C.
Art. 1 Regatul Rom âniei este un Stat naţional unitar şi indivizibil.
Art. 2 Teritoriul României este nealienabil.
Art. 5 Românii, fără deosebire de origină etnică, de limbă sau de religie, se bucură de libertatea
conştiinţei, de libertatea învăţăm ântului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociaţie şi
de toate libertăţile şi drepturile stabilite prin legi.
Art. 17 Proprietatea de orice natură precum şi creanţele asupra Statului sunt garantate. (...)Nim eni nu
poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică şi după o dreaptă şi prealabilă despăgubire stabilită de
justiţie. O lege specială va determ ina cazurile de utilitate publică, procedura şi modul exproprierii. în afară de
expropriere pentru căile de comunicaţie, salubritate publică, apărarea ţării şi lucrări de interes militar, cultural şi
acele impuse de interesele generale directe ale Statului şi adm inistraţiilor publice, celelalte cazuri de utilitate
publică vor trebui să fie stabilite prin legi votate cu m ajoritate de două treimi.
Art. 22 Libertatea conştiinţei este absolută. Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate şi
protecţiune, întrucât exerciţiul lor nu aduce o atingere ordinei publice, bunelor m oravuri şi legilor de organizare
ale Statului. B iserica creştină ortodoxă şi cea greco-catolică sunt biserici româneşti. Biserică ortodoxă rom ână
fiind religia m arei m ajorităţi a Rom ânilor este biserica dom inantă în Statul român; iar cea greco-catolică are
întâietatea faţă de celelalte culte.
{Constituţia R om âniei, 29 martie 1923)

Pornind de la aceste surse răspundeţi urm ătoarelor cerinţe:

1. Numiţi actul legislativ m enţionat în sursa A.
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa B.
3. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere conform căruia Rom ânia este stat naţional
unitar.
4. M enţionaţi titlul oficial pe care îl poartă statul rom ân în sursa A, respectiv în sursa B.
5. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine că statul rom ân este plătitor de tribut.
6. Form ulaţi, pe baza sursei A, un punct de vedere referitor la elaborarea şi votarea legilor, folosind două
informaţii selectate din sursă.
7. Formulaţi, pe baza sursei A, un punct de vedere referitor la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, folosind două
inform aţii selectate din sursă.
8. Formulaţi, pe baza sursei B, un punct de vedere referitor la dreptul de proprietate, folosind două infonnaţii
selectate din sursă.
9. M enţionaţi din sursa C trei informaţii referitoare la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti; precizaţi o inform aţie în
acest sens pe care nu o regăsiţi în sursa B.
10. M enţionaţi din sursa C trei informaţii referitoare la dreptul de proprietate.
11. M enţionaţi definirea exproprierii în caz de utilitate publică din sursa B, respectiv din sursa C.
12. Precizaţi câte două inform aţii referitoare la libertatea şi drepturile cultelor din sursa B, respectiv din sursa C.
13. Formulaţi, pe baza sursei C, o opinie cu privire la drepturile şi egalitatea cultelor folosind două informaţii
selectate din sursă.
14. M enţionaţi din sursa A o informaţie cu privire la dreptul de proprietate.

127
 IV . D r e p tu l d e v o t
A.
Art. 58. Corpul electoral este îm părţit în fiecare judeţ, în patru colegiuri*.
Art. 59. Fac parte din întâiul colegiu acei care au venitul fonciar de 300 galbeni în sus.
Art. 60. Fac parte din al doilea colegiu, acei care au un venit fonciar de 300 galbeni în jos până la 100
inclusiv.
Art. 61. Fac parte din al treilea colegiu, al oraşelor, comercianţii si industrialii care plătesc către Stat o
dare de 80 lei. Sunt scutiţi de cens în acest colegiu, toate profesiunile liberale, ofiţerii în retragere, profesorii şi
pensionarii Statului.
Art. 63. Fac parte din colegiul al patrulea toţi aceia care plătesc o dare către stat oricât de m ică si care nu
intră în niciuna din categoriile de mai sus. A cest colegiu alege la al doilea grad un deputat de district.
*pluralul pentru colegiu este astăzi corect în forma colegii.
(Constituţia Rom âniei, 1 iulie 1866)
B.
Art. 58 Corpul electoral este împărţit în fiecare judeţ în trei colegiuri.
Art. 59 Fac parte din colegiul întâi toţi acei care, întrunind celelalte condiţii cerute de lege, au un venit
funciar rural sau urban de cel puţin 1.200 lei.
Art. 60 Fac parte din colegiul al doilea toţi acei care, întrunind celelalte condiţii prevăzute de lege, au
domiciliul şi reşedinţa în oraşe şi plătesc către Stat o dare anuală directă, de orice natură, de cel puţin 20 de lei.
Sunt scutiţi de cens în acest colegiu: a) Profesiunile libere; b) Ofiţerii în retragere; c) Pensionarii Statului;
d) Cei ce au absolvit cel puţin învăţăm ântul primar.
Art. 61 Fac parte din colegiul al treilea toţi care nu sunt alegători în colegiul întâi şi al doilea şi plătesc o
dare cât de m ică către Stat. Alegătorii acestui colegiu, care au venit funciar rural de la 300 lei în sus şi care ştiu
citi şi scrie, pot să voteze, după voinţa lor, sau direct pe deputat la oraşul de reşedinţă, sau indirect pe delegat în
comunele lor, îm preună cu alegătorii fără ştiinţă de carte şi care nu au venitul cerut.
Votează asem enea direct, cu dispensă de cens: a) învăţătorii săteşti şi preoţii; b) Cei ce plătesc o arendă
anuală de cel puţin 1.000 lei. 50 alegători aleg un delegat.
(Constituţia Rom âniei, 1 iulie 1866, A rticole revizuite în 1884)

C.
Elem entele dem ocratice ale ţării ceruseră un singur colegiu, al ştiutorilor de carte. M ultă agitaţie s-a făcut
în jurul unei astfel de idei cu prilejul revizuirii Constituţiei din 1884. De aceea s-au şi despărţit C. A. Rosetti şi I.
C. Brătianu, cel de-al doilea nevoind să-l urm eze pe cel dintâi pe această cale a reform elor mai hotărât
democratice. Alte forţe politice ale societăţii rom âneşti, cum erau socialiştii, cărora li s-a raliat o parte a liberalilor
de stânga, au cerut şi m ai mult, votul universal. Clasa conducătoare rom ână a preferat însă prudenţa. O prudenţă
exagerată şi care era, bineînţeles interesată. Privilegiile şi averile clasei dominante puteau fi periclitate. Sigur că,
în dezbaterile de idei ale vremii, interesul acesta era ascuns. Apărea învăluit în explicaţii istorice şi în comparaţia
cu situaţia din alte ţări. Adică prea de tim puriu intrase poporul rom ân în Epoca M odernă, prea tinere îi erau
instituţiile, prea nestabilizate şi prea necoapte m entalităţile societăţii m odem e ca să poată rezista unor experienţe.
(I. Scurtu, I. Bulei, D em ocraţia la români)

Pornind de la aceste surse răspundeţi urm ătoarelor cerinţe:

1. Numiţi actul legislativ m enţionat în sursa A.
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa B.
3. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine introducerea votului universal.
4. M enţionaţi num ărul de colegii electorale prevăzute în sursa A, respectiv în sursa B.
5. Precizaţi tipul de vot existent atât în sursa A cât şi în sursa B.
6. Formulaţi, pe baza sursei C, un punct de vedere referitor la extinderea dreptului de vot, folosind două informaţii
selectate din sursă.
7. M enţionaţi din sursa A trei informaţii referitoare la categoriile sociale scutite de cens.
8. M enţionaţi din sursa B o categorie de persoane scutite de cens care nu apare în sursa A.
9. M enţionaţi două inform aţii despre membrii ultim ului colegiu censitar din sursa A, respectiv din sursa B.
10. Scrieţi două informaţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa C.

128
Epoca contemporană
 ' â ■
BAC B. II. Secolul XX între democraţie şi totalitarism
0 ------ 1.Regimurile politice democratice în Europa în secolul XX
Democraţia ca regim politic a apărut în antichitate, în oraşul-stat Atena (secolul VI î. Hr) şi se baza pe participarea
tuturor cetăţenilor la votarea legilor şi alegerea în funcţii publice prin tragere la sorţi. Acest tip de democraţie s-a numit
democraţie directă pentru că toţi cetăţenii participau în mod direct la actul de guvernare. Democraţia modernă presupune
participarea la actul de guvernare prin reprezentanţi aleşi prin vot universal, de aceea se şi numeşte democraţie reprezentativă.
R e g im u l p o litic d em o cra tic se ca r a c te r iz e a z ă prin:
- separaţia puterilor în stat,
- respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti,
- existenţa mai m ultor partide şi ideologii politice (pluripartidism),
- dreptul de vot universal.
A n ii d em o c ra ţiei si ai p ro sp erită ţii (1 9 1 9 -1 9 2 9 )
Cea mai veche democraţie m odernă a fost S.U.A., unde votul universal s-a introdus treptat în toate statele
în secolul XIX. M ajoritatea statelor europene care avuseseră regimuri politice liberale în secolul al X lX -lea (adică
regimuri care respectau drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi separaţia puterilor în stat), devin, după 1918, state
dem ocratice, prin introducerea dreptului de vot universal, mai întâi pentru bărbaţi, apoi, treptat şi pentru
femei. Statele dem ocratice reprezentative au fost S.U.A., M area Britanie şi Franţa, care au impus m odelele lor
politice m ajorităţii statelor europene. M odelul politic englez şi am erican presupune existenţa a două partide
politice care alternează la guvernare (sistem bipartidist): Partidul Dem ocrat şi Partidul Republican în S.U.A.,
Partidul Conservator şi Partidul Laburist (o variantă a socialismului) în M area Britanie. M odelul francez
presupune existenţa m ai m ultor partide politice care participă la guvernare prin realizarea unor coaliţii de dreapta
sau stânga (pentru că, de regulă, nici un partid nu câştigă peste 50% din voturi ca să realizeze guvern singur).
O altă caracteristică a democraţiei interbelice o reprezintă alăturarea partidelor socialiste la sistem ul
democratic. Socialiştii au acceptat proprietatea privată şi pluripartidismul. Din rândul lor s-au desprins comuniştii
care doreau desfiinţarea proprietăţii private şi instaurarea dictaturii proletariatului, după modelul socialismului
marxist, ce se va num i de aici înainte simplu, com unism . Partidele socialiste fac presiuni pentru realizarea de către
guverne a unor reform e care să asigure protecţie socială: acordarea de ajutoare de şomaj, de pensii, concedii
plătite, creşterea salariilor etc. Uneori ajung ele la guvernare şi impun măsuri de protecţie socială.
Din punct de vedere econom ic asistăm la o creştere constantă a productivităţii şi a bunăstării populaţiei
până în 1929. Prosperitatea în ţările occidentale se observă, în anii '20, din num ărul mare de aparate casnice pe
care le cum pără populaţia, din faptul că mulţi cetăţeni îşi p e m it să-şi petreacă tim pul liber sau concediul în locuri
de vacanţă. Pentru acestea, mulţi dintre ei iau credite de la bănci, fapt ce va avea în timp consecinţe nefaste.
C riza d e m o c r a ţiilo r în p erio a d a in te r b e lic ă (1 9 2 9 -1 9 3 8 )
In perioada 1929-1933 statele dem ocratice se confruntă cu cea mai gravă criză econom ică a secolului XX,
care se m anifestă prin: inflaţie (devalorizarea m onedelor), creşterea preţurilor la anum ite produse şi scăderea
preţurilor la altele, falim entul m ultor bănci şi întreprinderi dar şi a fermierilor, şomaj. Guvernele democratice se
văd atunci silite să renunţe la politica liberală tradiţională, care presupunea ca statul să nu intervină prea m ult în
viaţa socială şi economică. Cele mai importante măsuri împotriva crizei au fost luate în S.U.A., unde preşedintele Franklin
Roosevelt a lansat o politică economică numită New Deal (Noul Curs): statul a fixat limite ale preţurilor la produsele de bază,
a început o serie de lucrări publice pentru a angaja şomerii, a ajutat financiar câteva bănci pentru a-şi putea relua activitatea, a
acordat credite fermierilor. Această criză econom ică a avut consecinţe im portante pe plan politic în m ulte state
europene: partidele dem ocratice au pierdut încrederea populaţiei, partidele extrem iste, mai ales cele de extremă
dreaptă, după m odelul fascist sau nazist, încep să câştige un rol politic important.
R e g im u r ile d e m o c ra tice în a d o u a ju m ă ta te a sec o lu lu i X X
Tragedia provocată de cel de-al Doilea război mondial, iniţiat de un regim totalitar, a regrupat m ajoritatea
populaţia Europei Occidentale în jurul regim urilor democratice, care s-au dezvoltat în a doua jum ătatea a
secolului XX tot după modelul interbelic. C reşterea econom ică datorată reconstrucţiei de după război a adus un
plus de încredere faţă de regimurile democratice. în 1957 Franţa, Germania Federală, Italia, Belgia, Olanda şi
Luxemburg au creat Piaţa Comună (Com unitatea Econom ică Europeană), organizaţia suprastatală care a stat la
baza actualei Uniuni Europene. Piaţa Com ună a prom ovat valorile regim ului politic dem ocratic şi ale economiei
libere. Prin libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor. Piaţa Comună a facilitat
prosperitatea econom ică a statelor Europei Occidentale. După 1989, fostele state com uniste din Europa au revenit
şi ele la regim ul dem ocratic tocmai pentru că acest model de regim politic a generat bunăstare în Occident.
130
 îSIZ
BAC
2. Democraţia în România în perioada interbelică
m
C a r a c te r istic ile r e g im u lu i p o litic d em o c r a tic în R o m â n ia
Rom ânia a devenit stat dem ocratic în 1918, prin introducerea dreptului de vot universal. în 1919 au loc
prim ele alegeri conform votului universal. Consecinţele noului tip de scrutin au fost dispariţia Partidului
Conservator (partidul m arilor proprietari funciari), care se aflase până atunci la guvernare în alternanţă cu liberalii,
şi apariţia a num eroase partide mici.
Un rol fundamental în consolidarea regimului dem ocratic l-a avut schim barea constituţiei liberale din
1866, cu o constituţie dem ocratică, în 1923. N oua constituţie prevedea egalitatea tuturor cetăţenilor în fa ţa legii
fă r ă deosebire de origine etnică, limbă şi religie. Alte drepturi şi libertăţi prevăzute în constituţie erau: libertatea
persoanei, libertatea întrunirilor şi asocierilor, libertatea presei, inviolabilitatea domiciliului, inviolabilitatea
proprietăţii, libertatea învăţăm ântului. Ca şi în constituţia din 1866, şi în cea din 1923 era m enţionat principiul
separaţiei puterilor în stat: puterea legislativă era deţinută de Parlam ent şi rege, puterea executivă de rege şi
guvern şi puterea judecătorească de instituţii judecătoreşti.
Principalele partide politice în perioada interbelică au fost Partidul Naţional Liberal şi Partidul
Naţional Ţărănesc deoarece ele s-au aflat mai m ult timp la guvernare. Alături de ele au existat şi alte partide.
Partidul Poporului, condus de m areşalul Alexandru Averescu, a fost la guvernare în 1920-1921, 1926-1927, dar
în spatele său s-au aflat totdeauna liberalii. Partidul Socialist a fost înfiinţat în 1893, fiind de mai m ulte ori
reorganizat, de-a lungul existenţei sale schim bându-şi şi num ele (un alt num e pe care l-a avut a fost Partidul
Social Democrat). M inorităţile naţionale maghiarii, evreii, saşii, secuii aveau şi ei propriile lor partide.
în România au existat şi partide extremiste. Partidul Comunist a fost înfiinţat în 1921 dar a fost interzis prin lege în
1924 datorită faptului că programul său prevedea desfiinţarea României Mari. Acest partid a acţionat în ilegalitate, avea sub
1000 de membri, iar activitatea sa era controlată direct de Stalin. în 1927 a fost creat partidul de extremă dreaptă Legiunea
Arhanghelului Mihail (numit şi Garda de Fier), condus de Comeliu Zelea Codreanu. El a fost interzis în 1933 şi apoi a
apărut cu numele de Partidul Totul Pentru Ţară.

BAC
C r iz a d em o c ra ţiei în R o m â n ia

a a. Criza econom ică din 1929 -1933 a afectat foarte m ult şi România. Şomajul şi im posibilitatea statului
de a plăti salariile funcţionarilor au fost principalele forme de m anifestare ale crizei. Consecinţele pe plan politic
vor fi m ai importante: pierderea credibilităţii partidelor dem ocratice, orientarea unei părţi im portante a
electoratului spre grupări politice de extrem ă dreaptă.
b. Crize provocate de institutia monarhică
Criza dinastică*. Regenţa (1927-1930). în decem brie 1925 prinţul m oştenitor Carol a anunţat că
renunţă la prerogativele sale de m oştenitor din m otive personale, stabilindu-se la Paris. Atunci Parlam entul l-a
proclam at succesor pe fiul lui Carol, Mihai. în eventualitatea că M ihai ajungea la conducere fiind m inor, se
instituia o Regenţă alcătuită din 3 persoane, care să conducă ţara. în 1927, la m oartea regelui Ferdinand, a condus
Regenţa (Prinţul Nicolae din fam ilia regală. Preşedintele Curţii de Casaţie şi Justiţie şi Patriarhul României). Din
cauză că această instituţie era total lipsită de autoritate (în presa vremii, cei trei erau supranumiţi racul, broasca şi
ştiuca), unii oam eni politici au dorit întoarcerea lui Carol. A cesta a revenit în ţară în 1930 şi a obţinut
recunoaşterea sa ca rege de către Parlament.
Carol al Il-lea (1930-1940). Regim ul autoritar al lui Carol al Il-Iea (1938-1940)
Regele Carol al Il-lea a reuşit chiar de la începutul dom niei să se implice direct în guvernare, mai m ult
decât erau uzanţele constituţionale. El a încercat să slăbească autoritatea partidelor democratice, provocând
conflicte în interiorul PNL şi PNŢ. S-a înconjurat de un grup de favoriţi, căruia i s-a spus camarila regală, acesta
având o influenţă nefastă asupra sa. Din acest grup făceau parte câţiva industriaşi şi oam eni politici şi Elena
Lupescu, femeia cea mai im portantă din viaţa regelui. în perioada 1938-1940 a instaurat un regim politic
autoritar, preluând controlul efectiv al conducerii statului prin schim barea constituţiei. Constituţia din 1938
prevedea creşterea puterii regelui în defavoarea parlam entului şi guvernului şi desfiinţa separaţia puterilor în stat.
Apoi regele a dizolvat partidele politice, sindicatele şi a instituit cenzura presei (vezi lecţia despre regimul autoritar al
lui Carol).
c. Partide extrem iste, care doreau transform area Rom âniei în stat totalitar, existau încă din anii ’20.
Partidul Comunist, de extrem ă stângă, înfiinţat în 1921, prin despărţirea de socialişti, va fi scos în afara legii
deoarece dorea desfiinţarea Rom âniei M ari, pe motivul că este stat imperialist. El va avea doar câteva sute de

131
adepţi. L eg iu n ea A rh a n g h elu lu i M ihail (sau G a rd a de F ier), condus de Com eliu Zelea Codreanu, era un partid
de extrem ă dreaptă, organizat după modelul Partidului Fascist, care a avut un m ult mai m are succes politic.
Legionarii au câştigând adepţi datorită ideologiei lor bazată pe ortodoxism şi criticilor aduse întregii clase politice
româneşti. Legionarii erau violenţi cu adversarii politici, fiind organizaţi ca o grupare paramilitară. Ei au ajuns să
perturbe grav viaţa dem ocratică din R om ânia în 1933, când l-au ucis pe prim ul-m inistru liberal I. G. Duca pentru
că le-a interzis activitatea. Legiunea va apărea sub denum irea de P a rtid u l T otul P e n tru Ţ a r ă şi va obţine 15%
din voturi la alegerile din 1937.
-
Să aprofundam anumite cunoştinţei
Funcţionarea regimului democratic din România în perioada interbelică
P rin cip alele in stitu tii ale sta tu lu i au fost monarhia, parlam entul şi guvernul. Atribuţiile lor erau stabilite
prin constituţia din 1923.
P a rla m e n tu l era alcătuit din Cam era Deputaţilor şi Senat. O parte dintre senatori erau m em bri de drept
(m itropolitul, episcopii şi şefii cultelor recunoscute, foştii prim -m iniştrii, miniştrii cu vechim e de 6 ani, generalii
cu merite deosebite etc.). A tribuţiile Parlam entului erau: elaborarea proiectelor de legi, votarea legilor, adoptarea
bugetului ţării, votarea im pozitelor şi taxelor.
G u v ern u l punea în aplicare legile şi elabora proiectele de legi. Instituirea guvernului se facea într-un mod
care dem onstrează lim itele regim ului dem ocratic rom ânesc: regele num ea prim ul ministru, în persoana şefului
unui partid politic, care alcătuia guvem ul; abia apoi aveau loc alegeri pentru Parlament, pe care le organiza
guvernul nou constituit; în cazul în care partidul care form a guvem ul pierdea alegerile (dar de regulă le câştiga),
trebuia alcătuit un alt guvern. în orice regim dem ocratic este normal să se organizeze alegeri şi abia apoi să fie
alcătuit guvem ul din rândul partidului sau partidelor câştigătoare deoarece Parlam entul trebuie să fie cel care
im pune guvem ul şi nu invers. în Rom ânia, partidul care alcătuia guvem ul m anipula adesea alegătorii sau folosea
diverse metode de fraudare. în anii '30 electoratul s-a m aturizat şi m anipularea ori fraudarea nu au mai avut
acelaşi succes ca în anii '20. între 1918-1938 au existat 25 de guvem e, ceea ce arată o mare instabilitate politică.
Cei mai importanţi prim -m iniştrii au fost liberalul Ionel Brătianu (1922-1926) şi ţărănistul luliu M aniu (1928-
1930, 1932-1933).
In stitu ţia m o n a rh ic ă era reprezentată de rege. C onform constituţiei, regele avea urm ătoarele atribuţii:
sancţiona şi prom ulga legile, num ea şi revoca miniştrii, putea dizolva Parlamentul, conducea armata, bătea
m onedă, acorda graţiere. M onarhul trebuia să fie un garant al stabilităţii politice, prin rolul său de m ediator între
instituţiile statului. Regele Ferdinand (1914-1927) şi-a îndeplinit cu succes acest rol. El a fost un monarh
echilibrat, care a respectat regim ul democratic şi nu a utilizat în exces prerogativele largi pe care i le acorda
constituţia (de exemplu nu a respins niciodată o lege votată de Parlament). A fost unul dintre susţinătorii votului
universal şi ai reform ei agrare din 1921. Nu acelaşi prestigiu l-a avut şi succesom l său. Regele Carol al Il-lea, în
perioada în care a guvem at după constituţia dem ocratică (1930-1938), a încălcat în repetate rânduri spiritul
democraţiei, provocând conflicte în interiom l partidelor, pentm a le slăbi.

Ideologia şi ac tiv itatea p rin c ip a le lo r p a rtid e aflate la g u v e rn a re

P a rtid u l N atio n al L ib e ra l a continuat să fie cel m ai im portant partid pe scena politică. în perioada
interbelică, partidul a fost condus de Ionel B ră tia n u (1909-1927), V intilă Brătianu (1927-1930), Io n G h. D uca
(1930-1933) şi Dinu Brătianu (1934-1946). Liberalii au fost la guvem are în perioada 1918-1919, 1922-1927,
1934-1937.
Ideologia p a rtid u lu i. Liberalii doreau m odem izarea Rom âniei prin realizarea unor reform e accelerate,
având ca model statele dezvoltate din occidentul Europei. în acelaşi timp ei au încurajat industria naţională şi
com erţul românesc. Politica lor econom ică era sintetizată în deviza p rin no i înşine care presupunea sprijinul
direct al statului pentm industrializarea ţării şi folosirea capitalului rom ânesc şi nu a celui străin.
Cele m ai im p o rta n te legi şi re fo rm e lib erale în perioade interbelică au fost: introducerea votului
universal (1918), adoptarea constituţiei din 1923; legea învăţăm ântului (1924): învăţământul prim ar era extins de
la 4 la 7 clase, legea m inelor (1924). Legea m inelor limita capitalul străin din întreprinderile rom âneşti la m axim
40% şi condiţiona ca două treim i din consiliul de adm inistraţie să fie alcătuit din români.
Partidul a intrat într-o perioadă de criză după 1933. în 1933 prim ul m inistm liberal I. Gh. Duca, un om cu
reale capacităţi de conducere, a fost ucis de legionari. Apoi, în 1934, Carol al Il-lea nu a num it ca prim m inistm pe
preşedintele partidului, Dinu Brătianu, ci pe un m em bru obişnuit şi foarte docil regelui, Gheorghe Tătărescu.
A cest lucru a produs disensiuni în partid.
132
 Partidul National Ţărănesc a luat naştere în 1926, prin fuziunea Partidului Ţărănesc din Vechiul Regat,
condus de Ion M ihalache, cu Partidul N aţional Român din Transilvania, condus de luliu Maniu. Partidul a ajuns
la guvernare în perioada 1928-1933 (primi miniştrii fiind luliu M aniu şi Alexandru V aida Voevod).
Ideologia ţărănistă pleca de la ideea că R om ânia era un stat cu populaţie m ajoritar rurală, cu o economie
predominant agrară, de aceea reform ele politice trebuiau să ţină cont de aceste aspecte fundamentale. Ţărăniştii îşi
propuneau să încurajeze crearea unei m ici gospodării ţărăneşti viabile, în defavoarea marii proprietăţi. în timp,
ţărăniştii au realizat cât este de im portantă şi industria pentru independenţa economică a României, de aceea ei au
încurajat investiţiile de capital străin prin politica po rţilor deschise (care se opunea politicii prin noi înşine a
liberalilor). Ei au adoptat această alternativă deoarece considerau că burghezia rom ânească nu era suficient de
m atură şi puternică pentru a realiza industrializarea ţării.
Reform ele ţărăniste. Când au ajuns la conducerea guvernului, ţărăniştii nu s-au ridicat la nivelul
aşteptărilor, în parte datorită faptului că guvernarea lor s-a suprapus cu m area criză econom ică m ondială din 1929-
1933, în parte datorită lipsei lor de experienţă politică. Cele m ai importante reform e ţărăniste au vizat protecţia
socială (concediul de odihnă plătit, ajutoare de şomaj, conversia datoriei agricole pentru ţărani), scăderea taxelor
la importul de maşini agricole, încurajarea cooperaţiei agricole şi a creditului funciar rural, încurajarea investiţiilor
străine (firm a cehoslovacă Skoda, firme americane în telefonie, o firmă suedeză de chibrituri).

Structuri sociale si econom ice în perioada interbelică

Populaţia Rom âniei în perioada interbelică era predom inant rurală, totuşi, s-a înregistrat o creştere a
populaţiei urbane com parativ cu perioada anterioară. în 1939, 82% din populaţie era rurală şi 18% urbană. Rata
natalităţii era dublă faţă de restul Europei iar rata m ortalităţii a înregistrat o uşoară scădere faţă de secolul XIX.
în 1921 s-a realizat o am plă reform ă agrară, prin care au fost expropriate o parte im portantă a m oşiilor
boiereşti pentru a se da păm ânt ţăranilor. Astfel, proprietarii puteau păstra dintr-o moşie de Ia 100 până la 500 de hectare,
în funcţie de dimensiunile acesteia. De exemplu, dacă proprietarul avea 100 de hectare, moşia nu era expropriată, dacă avea
200 de hectare, proprietarul păstra 165, dacă avea 500 păstra 247, dacă avea 5000 rămânea cu 397 iar dacă avea 10000
rămânea cu 500. Suprafaţa primită de o familie de ţărani era în medie de 5 hectare. Ţăranii trebuia să plătească o despăgubire
foştilor proprietari, care echivala cu o sumă reprezentând de 40 de ori arenda conform preţurilor din 1913. Plata trebuia să se
facă pe 50 de ani, cu dobândă de 5%. Aplicarea efectivă a legii agrare, adică exproprierea şi punerea în posesie a noilor
proprietari, a durat până în 1938. Au fost împroprietăriţi 1,3 milioane de ţărani ( aproximativ 70%) din cei 2 milioane care
erau îndreptăţiţi. După reform a agrară din 1921, agricultura rom ânească s-a caracterizat prin predom inarea micii
proprietăţi, înapoiere tehnică datorată lipsei capitalului pentru investiţii, producţie scăzută la hectar. Cu toate
acestea. Rom ânia era unul dintre marii producători şi exportatori de cereale din Europa deoarece avea o suprafaţă
agricolă foarte mare. Ţara noastră deţinea 9,2% din producţia de cereale a Europei şi exporta 1,2% din consum ul
de cereale al continentului. Rom ânii au practicat mai ales cultura grâului şi a porum bului. Criza econom ică din
1929-1933 a dus la scăderea dram atică a preţului la aceste cerealele şi la sărăcie mare în rândul populaţiei.
în perioada interbelică s-a creat pentru prim a dată o adevărată industrie rom ânească. Industria extractivă
era una dintre ram urile economice importante. R om ânia se afla între prim ele state producătoare de petrol, gaze
naturale şi aur din Europa (locul 1 în Europa şi 6 în lume la producţia de petrol, locul 2 în Europa la extracţia de
aur şi gaze naturale). Industria siderurgică şi industria constructoare de maşini au cunoscut o dezvoltare
semnificativă. între cele m ai im portante întreprinderi, care produceau la nivel calitativ european, se aflau
Oţelăriile Reşiţa, fabrica M alaxa Bucureşti (producea locomotive, motoare, m uniţie etc.) şi IA R Braşov (producea
avioane). Industria rom ânească a înregistrat o creştere econom ică m edie de 5,2% pe an. Cu toate aceste succese,
producţia nu era suficientă: necesităţile interne de instalaţii industriale şi maşini erau acoperite în proporţie de 15-
20%, restul de până la 80% erau importate. în industria rom ânească din perioada anterioară războiului capitalul
străin reprezenta 80% din investiţii. în anii 1925-1928 acesta scade la 65%. în perioada antebelică principalii
investitori au fost germani şi austrieci, în perioada interbelică locul lor este luat de englezi, francezi şi belgieni.
Băncile private aveau un rol important. 25% din capitalul băncilor din Rom ânia era capital străin. Cea
m ai mare bancă privată a fost M armorosch-Blank. Com erţul exterior arăta că Rom ânia exporta m aterii prim e si
im porta utilaje. 90% din exporturile României erau reprezentate de cereale, animale, lemn şi petrol. în perioada
marii crize economice, Rom ânia a încurajat exportul de petrol pentru a com pensa pierderile înregistrate de
prăbuşirea preţului la cereale. Ca stat agricol. R om ânia era în dezavantaj deoarece era nevoită să exporte m aterii
prim e la preţuri relativ joase şi să importe bunuri industriale la preţuri ridicate. D rept rezultat, în 1928, de
exemplu, pentru o tonă de bunuri importate. R om ânia trebuia să exporte 6,5 tone. în timp însă situaţia exporturilor
se schimbă. D acă cerealele reprezentau peste 50% din exporturi până în 1927, ele au ajuns la 25% în perioada
1934-1938. Petrolul a ajuns la 46% din exporturile anuale.
133
 w
BAC
3. Regimuri politice totalitare în Europa
Caracteristicile regim ului politic totalitar:
- controlul total al statului asupra economiei, culturii şi societăţii în general;
- nerespectarea principiului separaţiei puterilor în stat;
- existenţa unui singur partid politic, cu un lider dominator;
- nerespectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
- existenţa unei poliţii politice care reprim ă orice protest îm potriva regimului;
- realizarea unei intense propagande care prom ovează ideologia partidului unic şi o imagine
înfrum useţată a realizărilor regim ului şi ale liderului său.

Regim urile politice totalitare au apărut în secolul X X şi au fost de două tipuri: regim uri de extrem ă
stângă (comuniste) şi de extrem ă dreaptă (fasciste). Regim urile de extremă stângă au avut ca ideologie
marxismul, pe care l-au interpretat abuziv. Principala caracteristică a lor a fost desfiinţarea proprietăţii private,
prin trecerea industriei, băncilor şi terenurilor agricole în proprietatea statului. Regim urile de extrem ă dreaptă au
avut ca ideologie naţionalism ul extrem ist care prom ova dragostea faţă de propriul poporul şi ura faţă de alte
naţionalităţi.

a. Regimul totalitar comunist din Rusia (U.R.S.S.)

Rusia în 1917*. Rusia era un im periu uriaş (170 m ilioane locuitori) în care un sfert din populaţie era de
altă etnie decât rusă (polonezi, finlandezi, rom âni etc.), datorită politicii de cucerire dusă de ţari. Ţarul Nicolae al
11-lea conducea autoritar, fără a ţine seamă de constituţie şi de parlam entul num it Dumă. în februarie 1917 a avut
loc o revoluţie condusă de burghezie şi de nobilim ea reform atoare în urm a căreia s-a instaurat un regim politic
liberal. Puterea a fost preluată de un guvern provizoriu şi de nişte adunări ale m uncitorilor şi soldaţilor, numite
soviete, aflate în principalele oraşe ale Rusiei. Ţarul a abdicat şi Rusia a devenit republică.

a. 1. Regimul totalitar comunist condus de Lenin (1917-1922)

Partidul com unist rus (creat în 1903), num it şi Partidul bolşevic, condus de V ladim ir Ilici Lenin a ajuns
la putere prin revoluţia din 25 octom brie 1917. Bolşevicii au înlăturat guvernul liberal ş>i au instaurat un guvern al
lui Lenin; la scurt timp, com uniştii şi-au impus controlul în rândul tuturor sovietelor (parlam entelor regionale).
Succesul lor a fost determ inat de faptul că regim ul liberal instaurat prin revoluţia din februarie 1917 nu a reuşit să
rezolve problem ele economice ale populaţiei. Din 1922 R usia s-a num it U.R.S.S. (Uniunea Republicilor Sovietice
Socialiste).
Caracteristicile ideologiei comuniste:
Regim ul com unist rus s-a bazat pe ideologia socialism ului a lui Karl M arx (elaborată după 1848), reluată
de Lenin în mai multe scrieri ale sale. Principalele idei preluate din ideologia m arxistă au fost:
Lupta de clasă, concept folosit pentru a explica evoluţia istorică a omenirii. M arx considera că în toate epocile
istorice au existat două clase sociale antagonice (opuse): deţinătorii m ijloacelor şi forţelor de producţie, numiţi de
M arx asupritori, şi cei ce m uncesc, num iţi asupriţi. între asupritori şi asupriţi a existat o luptă permanentă, luptă
de clasă. în secolul XIX cele două clase sociale erau burghezia şi m uncitorim ea (proletariatul). în Rusia, unde
industria era mai puţin dezvoltată, comuniştii au considerat că din rândul asupritorilor fac parte şi nobilii şi ţăranii
înstăriţi (numiţi culaci).
O societate cu adevărat dreaptă nu se poate realiza atâta vrem e cât există marea proprietate privată. Pentru
a face o lume mai bună, M arx a propus trecerea proprietăţii private la stat, astfel încât să nu m ai existe bogaţi
şi săraci, deci să se creeze o societate fără clase.
Realizarea unei societăţi egalitare (comuniste) nu se poate face decât prin preluarea puterii de către clasa
muncitoare (proletariat) prin revoluţie. Astfel se va instaura o dictatură a proletariatului, care va trece averile
celor bogaţi (mijloacele de producţie) în proprietatea statului. M arx considera această dictatură ca fiind legitimă
deoarece este dreptul celor ce m uncesc să conducă doar ei.
Ateismul, negarea existenţei oricărei divinităţi. M arx considera că în toate timpurile religia a fost folosită de
categoriile bogate pentru a-i asupri şi a-i minţi pe cei săraci. El a num it religia opiul popoarelor.

134
 că....
BAC

Q Aceste idei ale lui M arx, prom ovate de către Lenin, au legitimat m ăsurile dure luate de toate regim urile
com uniste îm potriva elitelor economice şi culturale ale societăţii pe motiv că fac parte din clasa asupritorilor şi că
sunt duşmani ai poporului (prin popor înţelegeau m uncitorii şi ţăranii săraci).
Practici totalitare în perioade regim ului Iui Lenin (1917-1924)
- a fost creată poliţia politică, Ceka, pentru a-i urm ări pe cei care erau consideraţi duşmanii poporului. Fam ilia
ţarului a fost executată (în total 11 persoane).
- libertatea presei a fost desfiinţată;
- băncile şi fabricile au fost trecute în proprietatea statului;
- -ţăranii trebuia să dea la stat surplusul lor de cereale. Cei care refuzau, erau executaţi;
- toate instituţiile erau controlate de m em brii partidului comunist.

a.2. Regimul totalitar comunist condus de Stalin (1924-1953)

în 1922 Lenin s-a îm bolnăvit (paralizează parţial). La vârful partidului a apărut un conflict pentru putere
între mai m ulţi membri, care este câştigat de lo sif V issarionovici Stalin, un om foarte ambiţios, abil şi viclean.
Stalin, proclam at Secretar General al Partidului Comunist, a instaurat un regim de teroare nemaiîntâlnit.
Practici totalitare staliniste:
Teroarea practicată cu ajutorul polijiei politice N.K.V.D. (apoi K.G.B.), condusă de Beria, l-a ajutat pe
Stalin să elim ine toţi adversarii politici şi posibilii adversari. El a extins represiunea asupra tuturor locuitorilor
care erau bănuiţi de nesupunere faţă de regim ul com unist. Tuturor li se făcea un proces sum ar în care erau acuzaţi
de trădare şi în care nu aveau nicio şansă să se apere (nu aveau nici dreptul la un avocat), apoi erau condamnaţi la
moarte sau m uncă silnică. Această acţiune de elim inare a persoanelor nedorite a fost num ită epurare. Ca urm are a
epurărilor, au fost executaţi din ordinul lui Stalin 70% dintre m em brii com itetului central al partidului (aproape
100 de persoane), 80% dintre ofiţerii superiori ai arm atei, iar din rândul populaţiei se apreciază că num ai în anul
1934 au fost executate 1 m ilion de persoane. Până în 1937, 18 milioane de persoane au fost transportate în lagăre,
10 milioane m urind acolo. Reprim area a continuat până la m oartea lui Stalin, victim ele totale fiind de 17,5
m ilioane de morţi.
Controlul riguros al statului asupra econom iei.
- în perioada 1928-1933 s-a realizat colectivizarea forţată în agricultură, păm ântul fiind trecut în proprietatea
statului. El era m uncit în com un de ţărani în cooperative num ite colhozuri. Cei care se opuneau colectivizării erau
executaţi îm preună cu familiile lor. Victim ele colectivizării au fost cam 4 milioane de morţi.
- în industrie, s-au introdus planurile cincinale, nişte planuri care fixau cât va trebui să fie producţia pentru
urm ătorii 5 ani pentru fiecare ram ură industrială. în întreprinderile unde nu se îndeplinea planul, cei găsiţi
vinovaţi erau acuzaţi de sabotaj (îm piedicarea intenţionată a activităţilor economice), putând fi chiar executaţi.
U.R.S.S. a ajuns, totuşi, să fie a treia m are putere econom ică a lumii în urm a industrializării forţate.
O rganizarea politică fără respectarea principiului separaţiei puterilor în stat.
Statul era condus de un guvern şi de o adunare num ită Sovietul Suprem al U.R.S.S., alcătuită din
reprezentanţii tuturor republicilor sovietice, care avea atribuţii legislative şi judecătoreşti. Stalin era Secretar
general al Partidului, dar, de fapt el era singurul conducător. Orice funcţionar public trebuia să facă parte din
Partidul comunist. Ocupanţii funcţiilor înalte în partid şi în stat au alcătuit nom enclatura, care era de fapt o clasă
de privilegiaţi pentru că aceştia beneficiau de diverse favoruri economice şi sociale.
Propaganda de partid. Cultul personalităţii. în toate instituţiile statului şi în m ijloacele de comunicare
în m asă (presa, radioul, cinematograful, televiziunea) existau m em bri de partid care aveau grijă de glorificarea
partidului şi a lui Stalin. Propaganda arăta realizările partidului m ult înfrumuseţate, îl prezenta pe Stalin ca pe un
tată iubitor care veghează la bunul mers al societăţii. Pentru el se organizau serbări oficiale, se puneau statui în
pieţele m arilor oraşe, se faceau afişe care îl prezentau ca pe un erou popular. A ceastă propaganda a fost atât de
eficientă încât chiar şi astăzi o parte a populaţiei Rusiei îl consideră pe Stalin un erou civilizator.

135
 a n
BAC
b. Regimul totalitar fascist din Italia (1922-1943)
Italia după Război*. Naşterea fascism ului*.
Italienii au fost nem ulţumiţi de tratatele de pace de la Paris de după Prim ul Război M ondial deoarece nu
au prim it nişte teritorii din fostul Im periu austro-ungar, pe care aliaţii le-au dat Iugoslaviei. în plus, im ediat după
război Italia s-a confruntat cu o gravă criză economică. M uncitorii au făcut greve de proporţii nem aivăzute până
atunci. Partidul socialist (o variantă m ai blândă a com unism ului) câştiga din ce în ce m ai mulţi adepţi. în acest
context a .apărut Partidul Naţional Fascist, de extrem ă dreaptă, creat în 1921 de ziaristul Benito Mussolini.
Anterior apăruseră Brigăzile fasciste, grupuri de tineri (mulţi erau ofiţeri şi studenţi), conduse tot de M ussolini,
care se rem arcaseră prin agresarea socialiştilor şi m uncitorilor grevişti, pe care îi băteau, îi torturau (de exemplu îi
forţau să bea litri de ulei de ricin) şi chiar îi omorau. M em brii partidului aveau ca uniform ă cămaşa neagră.
Principiul de bază al oricărui fascist era supunerea totală faţă de liderul partidului, M ussolini, căruia i se spunea
„II Duce”. Fasciştii nu s-au ocupat de elaborarea unei ideologii, declarându-se chiar anti-ideologici, fiind de
principiu că faptele sunt mai importante decât vorbele. Totuşi se pot stabili câteva principii generale ale gândirii
lor politice.
Caracteristicile ideologiei fasciste:
Evidenţierea trecutului glorios al Italiei, m ai ales cel al Romei antice. A cest lucru se putea observa chiar din
însemnul partidului, fasciile, un m ănunchi de nuiele legate îm preună cu o secure (de unde şi num ele de Partid
Fascist). Fasciile erau purtate în Rom a antică de către lictori, gărzile de corp care însoţeau magistraţii superiori ai
statului. Ele sim bolizau dreptul acelui m agistrat de a acorda pedepse corporale şi pedeapsa capitală, deci era un
simbol al puterii depline.
Reînvierea trecutului glorios al Italiei trebuia să se realizeze prin transform area Italiei într-o mare putere, ceea
ce presupunea o expansiune teritorială care să am intească vechiul Im periu roman. Partidul prom itea astfel şi
răzbunarea faţă de tratatele de pace de la Paris, care nu acordaseră Italiei teritoriile cerute.
Prom ovarea religiei catolice. R eligia catolică facea parte din trecutul glorios al Italiei.
Cultul forţei, al curajului şi al tinereţii. De aici venea şi respingerea idee de egalitate în sens democratic,
spunând că inegalitatea este firească şi apare chiar de la naştere.
Respingerea liberalism ului şi a socialismului.
Cu acest program politic, fasciştii au obţinut sprijinul conservatorilor şi al m ultor proprietari. Fascism ul a
constituit m odelul pentru partidele de extrem ă dreaptă din întreaga Europă, inclusiv pentru nazişti.
Preluarea puterii de către fascisti (1922). La alegerile din 1921, fasciştii au câştigat puţine mandate în
Parlament, fiind printre partidele m ici ale Italiei. în 1922 s-a declanşat în Italia o grevă generală iar fasciştii au
încercat să o îm piedice (au preluat ei transportul în comun şi au asigurat funcţionarea sistemului poştal). A cest
lucru le-a adus sim patia unei părţi a locuitorilor. în 28 octom brie M ussolini a organizat ceea ce s-a num it M arşul
asupra Romei: 30 000 de fascişti din întreaga Italie se îndreptau pe căi ferate şi şosele spre capitală. Gările,
prim ăriile şi palatele de telefonie din nordul Italiei au fost ocupate de către brigăzile fasciste. Regele Italiei, Victor
Em m anuel al IlI-lea, a refuzat să trim ită arm ata îm potriva lor, cum cereau liberalii, şi a acceptat să negocieze cu
M ussolini, care a cerut postul de prim -m inistru. Astfel fasciştii au ajuns la guvernare.
Dictatura lui M ussolini. Practici totalitare
în primii doi ani, M ussolini a respectat regimul parlamentar. însă, la alegerile din 1924, fasciştii au
provocat violenţe şi nereguli care i-au adus în poziţia de câştigători. Socialistul M atteoti, care a adus dovezi cu
privire la aceste nereguli, a fost ucis de către fascişti. Treptat Italia a devenit stat totalitar.
Parlam entul a votat acordarea de puteri depline pentru M ussolini pe motiv că trebuie să facă ordine în ţară şi
să înlăture pericolul socialist.
Au fost interzise celelalte partide politice şi sindicatele (1925).
S-a introdus cenzura presei.
M ussolini a prim it dreptul de a da decrete cu valoare de lege şi conducea mai m ulte ministere. în 1939
Parlam entul s-a autodizolvat.
Funcţionarii publici au fost obligaţi să se înscrie în Partidul Fascist pentru a prom ova în funcţii,
în locul sindicatelor au fost create asociaţii ale m uncitorilor şi patronilor, num ite corporaţii.
A utarhia economică: Italia trebuia să producă tot ceea ce avea nevoie, de aceea im porturile dar şi exporturile au
fost reduse extrem de mult. Acest lucru a provocat, în timp, o grava criză economică.
Poliţia politică s-a num it OVRA. Opozanţii erau arestaţi şi trimişi în faţa unor tribunale speciale. OVRA a
arestat 4000 de persoane şi a condamnat la m oarte 10.

136
 3ZZZZ
BAC

a Regimul fascist nu a fost un regim totalitar dur deoarece nu a reuşit să deţină controlul total asupra
societăţii şi a folosit violenţa destul de moderat. Italienii au fost însă foarte nem ulţumiţi de participarea la Al
Doilea Război M ondial şi faţă de m ăsurile economice. în 1943 chiar şi liderii fascişti doreau înlăturarea lui
M ussolini şi scoaterea Italiei din război. Italia a fost ocupată, în 1943, de trupele anglo-americane. Regele a
ordonat arestarea lui M ussolini formându-se un nou guvern. Italia a trecut de partea N aţiunilor Unite. Câteva
grupări fasciste au luptat în continuare de partea Germaniei. în retragere, germanii l-au eliberat pe M ussolini din
închisoare şi l-au luat cu ei. Un grup de partizani com unişti l-au recunoscut când încerca să treacă graniţa în
Austria şi l-au executat. Cadavrul său a fost dus la M ilano, unde populaţia l-a spânzurat cu picioarele în sus.

c. Regimul totalitar nazist în Germania (1933-1945)

G erm ania în perioada 1919-1933*. A pariţia Partidului Nazist*.

Poporul germ an s-a simţit foarte um ilit de prevederile tratatului de pace de la Versailles, ceea ce i-a făcut
pe mulţi să dorească răzbunare. Germ ania trebuia să plătească o im ensă datorie de război, trebuia să-şi desfiinţeze
aviaţia, să-şi reducă arm ata şi să cedeze o serie de teritorii mai m ultor state vecine. La sfârşitul războiului,
îm păratul a fost înlăturat şi a fost instaurată o republică democratică. Timp de 4 ani. Germ ania s-a confruntat cu o
criză economică foarte gravă, înregistrând o inflaţie atât de mare încât preţurile se m odificau de la o oră la alta.
M arca s-a devalorizat extrem de mult: dacă în 1921 pentru 1 dolar se plăteau 72 de mărci, în 1923 s-a ajuns la
suma astronom ică de 4,2 trilioane de mărci. în anii urm ători însă. Germ ania a obţinut îm prumuturi externe şi şi-a
refăcut economia. Regimul democratic a câştigat încrederea populaţiei şi a refăcut prestigiul internaţional al
Germaniei, datorită iniţiativelor pacifiste. D ar m area criză economică din 1929-1933 a adus din nou poporul
germ an într-o situaţie dificilă.
în 1919 a fost creat Partidul Naţional Socialist M uncitoresc Germ an (prescurtat Partidul Nazist), de
extrem ă dreaptă; în 1921 liderul său a devenit A dolf Hitler. Simbolurile nazism ului au fost zvastica şi cămaşa
brună, iar Hitler era num it Fiihrer (conducător). însem nele specifice şi titlurile simbolice aveau un rol foarte
im portant pentru partidele extremiste.

Ideologia Partidului Nazist. Iniţial naziştii au avut puţini adepţi. în 1923 H itler a încercat să de o
lovitură de stat pentru care a fost închis. în închisoare a scris o carte M ein K a m p f {Lupta mea), care a devenit apoi
„Biblia” naziştilor. în această carte se arăta, pe baza unor argumente pseudoştiinţifice, că în lume există rase de
oam eni superioare şi inferioare. Iată care au fost principiile naziştilor:
Inegalitatea raselor a fost ideea călăuzitoare a naziştilor. Naziştii credeau că rasa superioară era aşa-numita rasă
ariană (prototipul era omul blond cu ochi albaştri), rasa „germ anilor puri” . Astăzi se consideră că arienii nu au
existat, ci au fost o speculaţie ştiinţifică de la sfârşitul secolului al XlX-lea. Popoarele latine erau considerate o
rasă m edie iar rasele inferioare erau slavii, şi pe treapta cea mai de jos, negrii, ţiganii şi evreii (rasa semită). între
aceste rase există o luptă pentru supravieţuire pe care o câştigă doar rasele superioare, zicea Hitler, de aceea rasele
nu trebuie să se amestece între ele deoarece strică puritatea sângelui. R asa ariană are m isiunea să stăpânească
lum ea deoarece superioritatea ei genetică o îndreptăţeşte la acest lucru.
Germanii nu au suficiente resurse pe teritoriul lor, de aceea ei trebuie să îşi creeze un imperiu universal ca să
câştige un spaţiu vital pentru a-şi duce o existenţă normală.
Germ ania trebuia să răzbune um ilinţa Tratatului de la Versailles.
Respingerea dem ocraţiei, a liberalism ului dar şi a comunismului.

Câştigarea puterii (1933). A bia în anii ’30, odată cu marea criză economică. Partidul N azist ajunge o
forţă politică importantă. Principalii susţinători ai naziştilor erau şomerii şi m icii proprietari care se vedeau
concuraţi în afaceri de către evrei. Naziştii câştigă şi încrederea conservatorilor, care se tem eau de dezordini în
general dar m ai ales de socialişti. A cest lucru le aduce finanţare din partea m arilor industriaşi. în 1930, naziştii
sunt al doilea partid din parlam ent iar în 1932 câştigă alegerile. Preşedintele Germaniei, Hindenburg, a refuzat să
num ească cancelar (primi ministru) pe Hitler, chiar dacă naziştii câştigaseră alegerile, şi a dizolvat parlam entul de
trei ori în 1932. Naziştii însă s-au m enţinut în preferinţa electoratului. în final nu a avut de ales şi l-a numit
cancelar în ianuarie 1933.

Practici totalitare:
- în februarie 1933 naziştii înscenează un incendiu la Parlamentul germ an şi dau vina pe comunişti pentru
acesta. H itler cere puteri depline în parlam ent, m otivând că altfel nu poate să lupte contra comuniştilor, iar
parlam entul le votează. în 1934 Hindenburg m oare, iar Hitler preia şi funcţia de preşedinte al G ennaniei.

137
 H itler suspendă libertăţile publice iar partidul com unist este interzis. Celelalte partide se autodizolvă,
astfel că naziştii ajung partid unic în 1933.
- H itler elim ină apoi posibilii concurenţi din partid. Vechiul său prieten Em st Roehm, care conducea
trupele înarm ate ale partidului, SA, este ucis îm preună cu toţi mem brii SA, de către garda personală a lui Hitler,
trupele SS, în aşa-num ita noapte a cuţitelor lungi.
- Trupele S.S., şi poliţia politică. G estapo, au devenit principalele instrum ente cu ajutorul cărora H itler şi-a
elim inat adversarii politici şi evreii. Ei erau executaţi pe stradă sau în locuinţele lor ori erau internaţi în lagăre.
- Politica antisem ită (îm potriva evreilor). încă din 1933 naziştii au luat m ăsuri dure îm potriva evreilor,
excluzându-i din anum ite slujbe guvernam entale şi provocând violenţe îm potriva proprietăţii lor. în 1935 au
adoptat Legile rasiale de la N iirnberg care prevedeau că este cetăţean germ an doar acea persoană care este de
origine p u r germ ană şi interziceau căsătoriile dintre evrei şi germani. în 1938 evreii au fost daţi afară din şcoli şi
din toate instituţiile publice, începând deportarea lor în lagăre. Treptat au fost luate şi alte măsuri îm potriva lor;
confiscarea averilor, obligativitatea de a purta pe piept steaua lui David, izolarea la m arginea oraşelor în aşa-
num itele ghetouri. în 1942 se hotărăşte soluţia fin a lă adică uciderea evreilor din lagăre prin gazare.
H itler s-a bucurat de o imensă popularitate în rândul m ajorităţii populaţiei până către finalul celui de-al
Doilea R ăzboi mondial. El şi-a câştigat încrederea prin faptul că a im pus m ăsuri economice care au adus o
anum ită bunăstare a populaţiei dar m ai ales printr-o propagandă care prom itea transform area Germ aniei în mare
putere şi revanşa poporului german pentru um ilinţa pe care o suferise prin Tratatul de Pace de la Versailles.

C±_
BAC 4. Ideologii şi practici politice totalitare în România până în 1945
In Rom ânia prim ul regim politic totalitar a fost regimul comunist, instaurat începând cu 1945. Cu toate
acestea, din 1938, nu a mai funcţionat regim ul politic dem ocratic ci s-au succedat două regim uri autoritare cu
unele accente totalitare, cel al regelui Carol al Il-lea şi cel al m areşalului Ion Antonescu. Aceste regimuri s-au
caracterizat prin prom ovarea naţionalism ului, fară însă a fi bazate pe o ideologie anume. în schimb, Legiunea
A rhanghelului M ihail (Garda de Fier) a fost partidul cu cea mai elaborată ideologie de extrem ă dreaptă.

a. Regimul autoritar al regelui Carol al Il-lea (1938-1940)

Prem izele instaurării regim ului autoritar al lui Carol al Il-lea *

Alegerile parlamentare din 1937 i-au creat regelui Carol al Il-lea un context favorabil instaurării unui regim de
autoritate personală. Legea electorală românească prevedea că partidul care obţinea minim 40% în alegeri primea 50% din
mandate plus un procent egal cu cel câştigat în alegeri din locurile partidelor care erau sub pragul electoral de 2% (toate
aceste partide puteau cumula până la 10% din voturile electoratului). Această lege facilita realizarea unei majorităţi
parlamentare de către partidul câştigător. în schimb, legea nu prevedea ce se întâmplă dacă nu câştigă niciun partid 40%. în
1937, P.N.L. a obţinut 35,92%, ceea ce nu i-a permis să aibă o majoritate parlamentară. în aceste condiţii, primul ministru
liberal Gh. Tătărescu a trebuit să-şi dea demisia. P.N.Ţ. obţinuse 20,40%>, Garda de Fier, sub numele de partidul Totul pentru
Ţară era pe locul al treilea, cu 15,58%>. Regele i-a cerut însă să formeze guvern lui Octavian Goga (marele poet ardelean),
şeful unui alt partid de extremă dreaptă, Partidului Naţional Creştin, care era pe locul al patrulea, cu 9,15%>. Bineînţeles că
Goga nu ar fi reuşit să obţină votul parlamentului cu guvernul condus de el, dacă partidul său avea atât de puţine locuri în
parlament. Regele a recurs la această metodă pentru a discredita partidele politice.
Pentru a obţine votul de încredere al Parlamentului, Octavian Goga, a inclus în rândul miniştrilor mai mulţi oameni
politici din P.N.Ţ. care ulterior au fost excluşi din acest partid pentru că au acceptat să facă parte dintr-un guvern
nedemocratic. Guvernul a funcţionat mai puţin de două luni (28 decembrie 1938-lOfebruarie 1939), timp în care a luat unele
măsuri antisemite (de exemplu a suprimat anumite ziare considerate „iudeo-masonice”) şi a trebuit să facă faţă unor tulburări
de stradă create chiar de membrii partidului aflat la guvernare. Partidul Naţional Creştin fusese creat în 1935 prin fuziunea
Partidului Naţional Agrar, condus de Octavian Goga, şi a Ligii Apărării Naţional Creştine, condusă de profesorul A. C. Cuza.
In această perioadă au avut loc diverse confruntări de stradă între adepţii şi simpatizanţii celor două ramuri ale partidului,
numiţi gogişti şi cuzişti. Regele a dat ordin ca poliţia să intervină pentru restabilirea ordinii. Guvernul lui Goga era
compromis în ochii opiniei publice datorită acestor evenimente. Acesta nici nu primise votul de încredere al Parlamentului,
deoarece regele a dat decret de dizolvare a Parlamentului fără ca acesta să se fi întrunit vreodată, ceea ce reprezenta un alt
abuz. Urma ca guvernul să organizez noi alegeri. Profitând de slăbiciunea guvernului Goga, Carol a trecut la o acţiune care a
lichidat total regimul democratic. în noaptea de 10-11 februarie 1938 Carol a înlocuit guvernul Goga cu un guvern
consultativ condus de Patriarhul Miron Cristea. Această măsură era o gravă încălcare a regimului democratic, pe care regele a
motivat-o prin încercarea de a restabili ordinea publică. Din guvern făceau parte şapte foşti prim-miniştrii şi alţi foşti miniştrii
în guvernele democratice ale României interbelice (Ion Antonescu era Ministrul Apărării Naţionale). Astfel, regele a încercat
să aibă un suport în rândul clasei politice româneşti.

138
0 ______ :■

M ăsuri autoritare şi practici totalitare adoptate de reeele Carol al Il-lea

____ înlăturarea guvernului Goga de către rege, la 1 februarie, şi num irea guvernului condus de Patriarhul
M iron Cristea era neconstituţională, de aceea a fost considerată o lovitură de stat. în 20 februarie Carol a abolit
C onstituţia din 1923, înlocuind-o cu o alta care îi dădea puteri m ari regelui. Decretul de dizolvare a partidelor
politice, din 30 martie 1938, a lichidat total regim ul parlamentar.
Constituţia din 1938 prevedea creşterea puterii regelui în defavoarea parlam entului şi guvernului şi
desfiinţa separaţia puterilor în stat. Astfel se stabilea că: regele este capul statului-, regele exercită puterea
legislativă prin interm ediul Parlam entului şi puterea executivă prin interm ediul guvernului; regele este
singurul care are iniţiativă legislativă (adică propune legi); m iniştrii sunt răspunzători num ai în faţa
regelui (nu a Parlam entului, cum era normal).
Regim ul lui Carol al Il-lea a fost un regim autoritar care a cuprins şi câteva elem ente caracteristice
regim urilor totalitare. Astfel, după ce regele a dat un decret-lege privind dizolvarea partidelor politice, la scurt
timp a creat un partid al său num it Frontul Renaşterii Naţionale (F.R.N.). Cu toate acestea, partidele tradiţionale
au continuat să funcţioneze, dar în afara regim ului parlam entar, iar F.R.N. nu a reuşit să se im pună în viaţa
politică românească, neavând nici ideologie şi nici un program clar de guvernare. Printr-un alt decret, privind
crearea breslelor de lucrători, au fost desfiinţat sindicatele şi în locul lor s-au creat nişte asociaţii ale patronilor
şi m uncitorilor, după un model pe care îl aplicase M ussolini în Italia. C ea m ai dură m ăsură de încălcare a
drepturilor cetăţeneşti a fost cenzura. Totodată s-au organizat num eroase m anifestaţii publice pentru om agierea
regelui şi s-au publicat articole om agiale în presă, dezvoltându-se cultul personalităţii conducătorului.
L a 9 martie 1939 patriarhul M iron Cristea a decedat, iar conducerea guvernului a revenit lui Arm ând
Călinescu, fost membru P.N.Ţ., M inistru de Interne în guvernul Goga. In iunie 1939 s-au desfăşurat alegeri
parlam entare, la care au participat 462 de candidaţi pentru 258 de locuri. Unii erau mem brii F.R.N. dar şi pentru
candidatura celorlalţi, care erau independenţi, regele şi-a dat acordul. El a stabilit ca o treim e dintre candidaţi să
fie vechi parlam entari iar două treimi să fie noi. între cei aleşi s-au aflat personalităţi de m arcă ale culturii române;
N. lorga, M. Sadoveanu, Lucian Blaga, Ion Agârbiceanu, George Enescu, C. C. Giurescu, alţi istorici, profesori
universitari, artişti. între senatorii de drept se aflau luliu M aniu, Ion M ihalache, C. I. Brătianu, care însă au refuzat
să se prezinte la lucrări. Parlamentul din 1939 a fiancţionat ca o instituţie decorativă, fiind total supusă regelui.
Carol a acţionat îm potriva opoziţiei doar prin instituirea cenzurii; a existat însă o singură excepţie:
m ăsurile de extrem ă duritate, specifice regim urilor totalitare, luate îm potriva legionarilor. M embrii Gărzii de Fier
erau sprijiniţi de naziştii germani şi erau consideraţi de rege ca nişte inam ici ai ordinii publice. De aceea el a
dispus să fie arestaţi mulţi dintre legionari, inclusiv şeful acestora, C om eliu Zelea Codreanu. H itler i-a cerut
regelui Carol al Il-lea, în timpul unei vizite în Germ ania, în 1938, să-i elibereze şi să alcătuiască un guvern condus
de Codreanu. La întoarcerea regelui, Codreanu şi unii dintre capii mişcării aflaţi în arest au fost ucişi de jandarm i
pe m otivul că au încercat să fugă de sub escortă când erau mutaţi la altă închisoare. Legionarii, conduşi de Horia
Sima, au ripostat prin uciderea prim ului m inistru Arm ând Călinescu. N oul prim -m inistru, generalul Gh. Argeşanu,
a dezlănţuit o cruntă represiune îm potriva legionarilor (250 de legionari au fost îm puşcaţi şi expuşi în pieţele
publice în întreaga ţară, ceea ce a provocat oroare în rândul opiniei publice).
în 1940, datorită pierderilor teritoriale pe care le suferise Rom ânia, neştiind cum poate să iasă din criză,
regele l-a num it prim ministru pe generalul Ion Antonescu (devenit apoi m areşal), considerat de toţi oamenii
politici români o personalitate capabilă să conducă în aceste îm prejurări dificile. Antonescu a cerut şi a obţinut de
la rege puteri depline în conducerea statului şi apoi i-a cerut acestuia să abdice. La 6 septem brie 1940 Carol al II-
lea a renunţat la tron în favoarea fiului său, M ihai I.

b. Dictatura militară a mareşalului Ion Antonescu (1940-1944)

în perioada în care Antonescu a condus guvernul, nu a existat parlam ent, nici constituţie, iar regele Mihai
nu avea niciun rol politic. Antonescu guverna prin decrete-legi. El putea iniţia şi m odifica legi, num ea şi destituia
m iniştrii şi funcţionari publici, închei tratate, declara război şi încheia pace. Iniţial a fost obligat, datorită presiunii
făcute de Hitler, să alcătuiască un guvern îm preună cu Garda de Fier. R om ânia a fost proclam ată stat naţional-
legionar. Atunci s-au luat unele m ăsuri antisemite: elim inarea evreilor din funcţii publice, confiscarea averilor
unora dintre ei. între Antonescu şi legionari au izbucnit curând neînţelegeri, fiecare dintre cele două forţe politice
dorind să guverneze singură. în noiem brie 1940 legionarii au comis o serie de asasinate ale unor oameni politici şi
de cultură între care şi istoricul Nicolae lorga. 69 de deţinuţi politici au fost ucişi atunci în închisoarea de la Jilava.
A ntonescu a obţinut acordul lui H itler pentru a-i elim ina din guvem. în 21-23 ianuarie 1941 legionarii au încercat
să preia prin forţă conducerea statului, dar rebeliunea legionară a fost înfrântă de către armată.

139
 az:
BAC

____ Până în 1944, Antonescu a condus singur, fără a propune vreo ideologie şi fară a avea sprijinul vreunui
partid. Totuşi, partidele politice tradiţionale au continuat să existe, iar A ntonescu se consulta adesea cu liderii lor.
Guvernul său era alcătuit predom inant din militari. Antonescu a dat mai m ulte decrete prin care încălca drepturile
şi libertăţile cetăţeneşti în scopul de a m enţine ordinea: a interzis adunările publice şi crearea de organizaţii, a
introdus pedepse severe pentru tulburarea ordinii publice, pedeapsa cu m oartea pentru crimele de înaltă trădare şi
spionaj. în 1941 el a hotărât intrarea Rom âniei în Al Doilea Război M ondial alături de G erm ania nazistă,
din dorinţa de a recupera teritoriile ocupate de U.R.S.S. în 1940. în acest context Antonescu a acceptat
exterm inarea unor evrei în lagărele de concentrare din Basarabia. La 23 august 1944, regele M ihai, alături de
principalele partide politice, a organizat o lovitură de stat în urm a căreia Antonescu a fost arestat. El a fost judecat
apoi de către un tribunal condus de com unişti şi condamnat la m oarte pentru trădare, în 1946.

Să aprofundaţi anumite cunoştinţe!

Mişcarea de extremă dreaptă în România. Legionarii; ideoioeie $i practici politice
în Rom ânia au existat m ai m ulte partide de extrem ă dreaptă, având toate ca şi caracteristică
antisem itism ul (ura faţă de evrei). în 1923 un profesor universitar de la Iaşi, A. C. Cuza, a creat Liga A părării
Naţional Creştine (L.A.N.C.). în 1935 L.A.N.C. a fuzionat cu Partidul N aţional Agrar, condus de poetul O.
Goga, form ând Partidul Naţional Creştin. în 1937 P.N.C. a câştigat 9% din voturi în alegeri iar regele l-a num it
pe O. Goga prim m inistru, dar guvernul său nu a fost aprobat de parlam ent. Alt partid cu program naţionalist
extrem ist a fost Frontul Rom ânesc, creat în 1935 de Al. Vaida Voevod. Aceste partide respectau regim ul
democratic.
Legiunea Arhanghelului M ihail sau G arda de Fier a fost cea mai im portantă grupare de extrem ă
dreaptă din România. Partidul a luat naştere în 1927, sub conducerea lui Corneliu Zelea Codreanu. Codreanu
fusese cunoscut ca un m em bru im portant al L.A.N.C., pe vremea în care era student la facultatea de drept din
Iaşi. îm preună cu mai mulţi tineri naţionalişti a provocat diverse violenţe îm potriva evreilor şi com uniştilor şi
chiar l-a asasinat pe şeful Poliţiei Iaşi, C. M anciu. El a creat partidul prin desprinderea de L.A.N.C.
Ideologia. Legionarii prom ovau ura faţă de evrei şi considerau dem ocraţia un regim corupt şi ineficient.
Ei îşi propuneau realizarea unei revoluţii spirituale care va duce nu doar la înnoirea clasei politice rom âneşti ci şi
la crearea unui om nou, care să fie în prim ul rând spiritual. Valoarea naţională suprem ă era considerată ortodoxia.
Prom ovau ascultarea totală faţă de lider, eroismul, cinstea, viaţa activă, cultul m orţilor şi al eroilor. Considerau că
violenţa este necesară dacă este în slujba dreptăţii iar m oartea pentru o cauză dreaptă este o cale către mântuire.
Activitatea partidului în tim pul lui Codreanu (1927-1938). Legionarii funcţionau ca o grupare
param ilitară. La nivel local erau organizaţi în m ici grupuri conduse de un lider, num ite cuiburi, iar la nivel central
erau conduşi de un Senat Legionar. Liderul suprem era Codreanu, supranum it Căpitanul. însem nul lor distinctiv
era căm aşa verde. Ei s-au bucurat de o largă sim patie deoarece prom ovau ortodoxia, întreprindeau tot felul de
activităţi de succes în aşa-num itele tabere legionare: participau la construcţia sau renovarea unor biserici şi şcoli,
interpretau imnuri şi cântece religioase, faceau instrucţie militară. în acelaşi timp erau foarte duri cu cei pe care îi
considerau duşmanii lor şi ai patriei, alcătuind liste cu cei pe care doreau să-i elimine şi aşa-numite echipe ale
morţii pentru a pune în execuţie asasinatele. Legionarii au comis mai m ulte asasinate politice, între care, uciderea
prim ului m inistru liberal I. Gh. Duca, în 1933, deoarece dăduse un decret de dizolvare a lor, şi a ziaristului M ihai
Stelescu, ce se retrăsese din partid. în 1935 au apărut sub num ele de Partidul Totul Pentru Ţară. La alegerile
din 1937 au câştigat 15% din voturi, fiind al treilea partid ca m ărime din România. Lui Codreanu i s-au intentat
m ai m ulte procese dar de fiecare dată a fost eliberat din lipsă de probe. în 1938, Codreanu a fost arestat din
ordinul regelui Carol al Il-lea pentru că a trim is o scrisoare insultătoare istoricului N. lorga. El a fost ucis de către
poliţişti sub pretextul ca a încercat să fugă de sub escortă când era m utat de la o închisoare la alta.
Activitatea partidului în tim pul Iui H oria Sima (1938-1941). în tim pul succesorului lui Codreanu,
Horia Sima, m işcarea legionară a devenit extrem de violentă, drept pentru care mulţi intelectuali adepţi s-au dezis
de ea. Ca răzbunare pentru asasinarea lui Codreanu, legionarii l-au ucis pe istoricul N. lorga, pe prim ul m inistru
Am iand Călinescu şi alţi oameni politici şi de cultură. în perioada sept. 1940-ian. 1941, legionarii s-au aflat la
guvernare îm preună cu Antonescu. Ei au comis mai multe asasinate politice (69 de deţinuţi politici au fost ucişi în
închisoarea Jilava) şi îm potriva evreilor şi au încercat să preia controlul statului prin rebeliunea din ianuarie 1941.
M areşalul Antonescu a învins rebeliunea iar partidul şi-a încetat activitatea. Horia Sima şi alţi legionari au fugit în
Gennania.

140
 D.II. Politica externă a României şi marile alianţe din prima jumătate a
. •) secolului XX
BAC

____ J Participarea României Ia Primul Război Mondial.

în 1916, România a intrat în Prim ul Război M ondial de partea Antantei, încheind un tratat de
alianţă cu această coaliţie. Şi acest tratat a fost secret, ca şi cel din 1883, prin care Rom ânia aderase la Puterile
Centrale. Alianţa cu Antanta a avut drept consecinţă participarea Rom âniei la Tratatele de Pace de la Paris, de la
sfârşitul războiului, de partea puterilor victorioase. Pentru studiu detaliat, vedeţi lecţia despre Primul Război Mondial.

Politica externă a României în perioada interbelică.

Prin Tratatele de pace de la Paris (1919-1920), României i-a fost recunoscută unirea din 1918. Aceste
tratate au consfinţit desfiinţarea Im periului Austro-Ungar şi reducerea teritorială a G ennaniei. Toată politica
externă a Rom âniei din perioada interbelică a avut drept scop realizarea unui sistem de alianţe care să-i garanteze
păstrarea graniţelor şi im plicarea în acordurile intem aţionale create pentru a m enţine pacea m ondială şi pentru
m enţinerea statu-quo-ului (adică situaţiei existente) teritorial.
în 1919 Rom ânia a aderat la S ocietatea N a ţiu n ilo r, organizaţia m ondială creată cu scopul m enţinerii
păcii (sim ilară Organizaţiei N aţiunilor Unite de astăzi). Ţara noastră a avut o politică activă în cadrul acestui for
internaţional. Diplomatul N icolae T itulescu, ministrul de externe al Rom âniei, a fost ales preşedinte al Adunării
Generale a Societăţii N aţiunilor în 1930 şi 1931.
Rom ânia a participat şi la realizarea unor alianţe regionale politico-m ilitare în scopul m enţinerii statu-
quo-ului teritorial. Astfel, a fost creată M ica în ţeleg ere (1921), alianţă form ată din Cehoslovacia, Iugoslavia şi
România, care îşi realizaseră state naţionale în 1918, prin destrăm area m arilor imperii. Una dintre clauzele
tratatului specifica faptul că trebuiau să-şi acorde ajutor în cazul unui atac neprovocat din partea Ungariei. în 1934
România, Grecia, Turcia şi Iugoslavia au semnat în ţeleg erea B alcanică, alianţă prin care statele sem natare îşi
garantau reciproc frontierele. R om ânia a încheiat şi alianţe bilaterale cu mari puteri din vest: Franţa şi Italia.
Aceste alianţe însă nu ave^u clauze m ilitare, de aceea nu au fost considerate un succes diplomatic deplin. Ţara
noastră a reluat, în anii ’30, relaţiile diplomatice cu U.R.S.S., fără însă a obţine încheierea vreunui tratat bilateral,
întrucât R usia Sovietică refuza recunoaşterea unirii Basarabiei cu România.
Statele aşa-numite revizioniste, adică cele care doreau revizuirea Tratatelor de la Paris din 1919-1920, în
principal Germania, Italia şi Japonia au început, în anii ’30, o politică agresivă prin care au încălcat tratatele
intem aţionale şi au nesocotit eforturile Societăţii Naţiunilor pentru m enţinerea păcii. O dată cu venirea la putere a
lui Hitler, în 1933, Germ ania a început o politică de înarm are şi s-a retras din Societatea Naţiunilor, Japonia a
ocupat un teritoriu chinez, Italia a ocupat o ţară africană. A bisinia (Etiopia). în 1937 cele trei state au încheiat
alianţa num ită Axa Berlin-Rom a-Tokio. între statele revizioniste s-au aflat şi Ungaria şi Bulgaria.
în 1938 Germ ania a ocupat un teritoriu din Cehoslovacia unde se afla şi populaţie germană. în conferinţa
de la Miinchen, marile puteri europene au fost de acord să accepte această schim bare teritorială, sperând că Hitler
va renunţa la alte pretenţii. O dată cu acordul de la Miinchen, toată politica pacifistă şi de securitate colectivă
prom ovată de Societatea N aţiunilor dar şi de M ica înţelegere s-a văzut compromisă.

Taberele militare din al Doilea război mondial: Axa si Naţiunile Unite. Pierderile teritoriale
româneşti din anul 1940.
în august 1939 G ennania şi U.R.S.S. au încheiat aşa-num itul p a c t de neag resiu n e sovieto-germ an
(căruia i se mai spune şi pactul Ribbentrop-M olotov, după m iniştrii de externe ai celor două state). A cest tratat
avea şi o anexă secretă prin care cele două state îşi prom iteau să accepte ca fiecare să ocupe anumite teritorii ale
unor state vecine. în acest context U.R.S.S. îşi m anifesta interesul pentru Basarabia.
în septembrie 1939 Germ ania a invadat Polonia, declanşând cel de-al Doilea Război mondial. Ei i s-au
alăturat celelalte două state ale Axei, Italia şi Japonia, dar şi alte state europene revizioniste, ca Ungaria şi
Bulgaria. Foarte rapid Germ ania a ocupat ţările vecine din vest. Franţa a fost învinsă la începutul războiului, în
1940, spre uim irea întregii Europe. Singurul stat european care i-a rezistat în această fază a războiului a fost
M area Britanic. Statele care se vor alătura în timp Marii Britanii în războiul contra puterilor Axei vor alcătui
coaliţia num ită N aţiunile U nite. Cele mai importante au fost S.U.A. şi U.R.S.S. (atacate de G ennania, respectiv
Japonia în 1941).
în iunie 1940 U.R.S.S. a c e ru t R om âniei, p rin tr-u n u ltim a tu m , să i se cedeze B a sa ra b ia şi n o rd u l
B ucovinei în 48 de ore, punând de fapt în aplicare clauza privitoare la Rom ânia din pactul de neagresiune cu

141
BAC G enîiania din 1939. Aliaţii noştri tradiţionali erau deja victime ale ţărilor Axei, astfel încât Rom ânia nu a avut cui
să ceară ajutor şi a fost nevoită să cedeze aceste teritorii. De altfel U.R.S.S. a ocupat şi Ţările Baltice (Lituania,
Letonia, Estonia) şi o parte din Polonia. Statele revizioniste Ungaria şi Bulgaria, susţinute de Italia şi Germania,
au cerut şi ele teritorii din România. M ai întâi Ungari a cerut să ocupe Transilvania. Germ ania şi Italia au propus
un arbitraj, la Viena, între Rom ânia şi Ungaria. Aici s-a semnat un act num it apoi de către istorici Dictatul de la
Viena (30 august 1940) prin care Rom ânia a fost nevoită să accepte cedarea nord-vestului Transilvaniei
către Ungaria. La scurt timp Bulgaria a cerut Cadrilaterul (aflat la sudul Dobrogei), cedat prin Tratatul de la
Craiova (7 septembrie 1940). Regele Carol al Il-lea, în această situaţie disperată, l-a numit prim -m inistru pe
generalul Ion Antonescu (ridicat la rangul de m areşal) apoi a abdicat. Lui i-a urm at regele Mihai.

Participarea României la cel de-Al Doilea Război Mondial (1941-1944 de partea Axei, 1944-
1945 de partea Naţiunilor Unite).
în noiem brie 1940 Rom ânia aderă la Axa Berlin-Rom a-Tokio deoarece M areşalul Ion A ntonescu a
gândit că cea mai bună soluţie pentru Rom ânia nu putea fi alta decât alianţa cu Germania. El spera atât
recuperarea teritoriilor luate de sovietici prin războiul contra acestora cât şi negocieri cu Germ ania prin care să
obţină partea din Transilvania luată de maghiari. Germania a invadat prin surprindere, în iunie 1941, U.R.S.S.
Antonescu, ca de altfel întreaga arm ată română, a fost de acord cu atacarea U.R.S.S., sperând să recupereze
Basarabia şi Bucovina. Arm ata rom ână a trecut Prutul, alături de arm ata germană. După eliberarea teritoriilor
rom âneşti, m uţi generali şi oameni politici rom âni doreau ca Rom ânia să nu continue războiul dincolo de Nistru.
A ntonescu a considerat însă că războiul trebuie dus până la capitularea adversarului. Arm ata rom ână a purtat lupte
în sudul U.R.S.S. şi în Caucaz. Rom ânii au suferit pierderi uriaşe în bătăliile de la Cotul Donului şi Stalingrad.
D ouă-treim i din arm ata rom ână a fost distrusă în luptele din 1942.
în 1943 era clar că Germ ania va pierde războiul. A ntonescu s-a gândit să părăsească Axa. El l-a însărcinat
pe m inistrul de externe M ihai A ntonescu (nu era rudă cu el) să înceapă negocieri cu Naţiunile Unite. în paralel şi
oam enii politici români, mai ales M aniu, au iniţiat discuţii cu puterile aliate. A ntonescu nu a fost de acord, însă,
cu propunerile de armistiţiu. în ziua de 23 august 1944 regele M ihai l-a arestat pe m areşalul A ntonescu şi a
anunţat la radio trecerea Rom âniei de partea Naţiunilor Unite. în septem brie Rom ânia a semnat convenţia de
armistiţiu cu Naţiunile Unite. A rm ata rom ână a luptat pentru eliberarea teritoriului românesc de armata germană,
trecând apoi în Ungaria, Cehoslovacia şi Austria. Războiul s-a încheiat în 1945.
Prin Tratatul de pace de la Paris, din 1947, Rom âniei nu i s-a recunoscut cobeUgeranţa, adică
participarea la război alături de N aţiunile Unite. Ţara noastră a fost obligată să plătească o despăgubire uriaşă
pentru U.R.S.S. Singurul avantaj a fost că Ungaria a cedat României nord-vestul Transilvaniei.

Ideile principale ale capitolului

Secolul XX - între democraţie şi totalitarism. Ideologii şi practici politice în
România şi în Europa

TipuHle de regim uri politice din secolul XX (perioada contemporană) sunt: dem ocratic, totalitar
(regimul cu partid unic şi poliţie politică) şi autoritar (regimul în care nu se respectă anum ite drepturi şi
libertăţi cetăţeneşti şi în care şeful statului are putere mare).
în România, regim urile lui Carol al Il-lea şi Antonescu sunt regim uri autoritare care folosesc anumite practici
totalitare. Regimul com unist este prim ul regim totalitar, după im punerea partidului unic în 1948.
Form ele de guvernare sunt monarhia (şeful statului moşteneşte puterea) şi republica (statul este condus de
o persoană sau mai m ulte persoane alese de popor sau de parlament).
Partidele de extrem ă stângă sunt cele comuniste şi partidele de extrem ă dreaptă sunt cele fasciste şi naziste.
Regii Rom âniei au fost: Carol I (1866-1914), Ferdinand I (1914-1927), Carol al Il-lea (1930-1940) şi
M ihai I (1940-1947). în 1927-1930 conducerea a avut-o Regenţa, un grup de trei persoane care ţineau locul
regelui Mihai. Regele era m inor iar tatăl său, Carol, renunţase la dreptul de m oştenitor. în tim pul celei de-a
doua domnii a regelui M ihai, adevăratul şef al statului a fost prim ul m inistru Ion Antonescu (1940-1944), care
a condus dictatorial.

142
 Evenimente ale vieţii politice din România în prima jumătate a secolului XX:
• Ferdinand I (1914-1927) - votul universal (1918);
- refonna agrară (1921);
- constituţia dem ocratică din 1923;
- principalul partid de guvernare: PNL , prim -m inistru Ionel Brătianu, (1918-1919,
1922-1927); în 1920-1921, guvernează Partidul Poporului condus de mareşalul Averescu.
- politica externă:
■ recunoaşterea Unirii (1919, 1920)
■ aderarea la Societatea N aţiunilor (1919),
■ M ica înţelegere (1921), înţelegerea Balcanică (1934).
• Regenta f 1927-1930), Mihai I minor - partid de guvernare: PNŢ, prim -m inistru, luliu M aniu (1928-1930)
- începe m area criză econom ică (1929-1933)
• Carol al Il-lea (1930-1940) - partide de guvernare: - PNŢ (1930-1933), principalii prim -m iniştrii,
alternativ Al. Vaida-Voevod şi luliu M aniu; PNL (1933-1937), prim-m iniştrii:
I. Gh. Duca (1933), Gh. Tătărescu (1934-1937)
- creştere economică m axim ă în 1938;
- regim ul autoritar (1938-1940): - constituţia din 1938,
- dizolvarea partidelor şi sindicatelor,
- crearea partidului unic FRN.
- decretul lege prin care A ntonescu prim eşte puteri depline (1940)
Mihai I (1940-1947) - Dictatura m ilitară a mareşalului I. Antonescu ( 19 4 0 - 1944)
■ A derarea României la A xa B erlin - Rom a - Tokyo (1940)
■ Participarea României la Războiul contra URSS (1941-1944
- instaurarea prim ului guvern com unist (1945);
- falsificarea alegerilor parlam entare de către com unişti (1946);
- desfiinţarea PNŢ, alungarea regelui M ihai de către com unişti (1947).

c E x e r c iţii^ în t r e b ă r i r e c a p it u la tiv e
Criterii de evaluare pentru pregătire examenului de bacalaureat
\ Pentru nota 7.
1 1. M enţionaţi trei caracteristici ale regim ului democratic în Europa în secolul XX şi prezentaţi două dintre ele.
^ 2. M enţionaţi o cauză care a dus la criza regim ului dem ocratic în Europa în secolul XX şi o consecinţă a sa.
3. Prezentaţi două practici dem ocratice din Europa în a doua jum ătate a secolului XX.
4. M enţionaţi patru caracteristici ale regim ului totalitar şi prezentaţi două dintre ele.
5. Prezentaţi trei caracteristici ale ideologiei totalitare com uniste şi trei ale celei naziste.
6. Prezentaţi trei practici totalitare din timpul regim urilor conduse de Stalin şi, respectiv. H itler.
7. Prezentaţi trei caracteristici ale regim ului democratic în Rom ânia în perioada interbelică.
8. M enţionaţi trei cauze care au dus la criza regim ului dem ocratic în Rom ânia în perioada interbelică.
9. M enţionaţi două practici totalitare ale regim urilor autoritare conduse de Carol al Il-lea şi Antonescu.
10. Prezentaţi un partid de extrem ă dreaptă din Rom ânia (Legiune Arhanghelului Mihail): ideologie, practici.
^ întrebare de sinteză:
11. Prezentaţi regim ul politic dem ocratic din România în perioada interbelică: principalele instituţii politice
ale statului cu atribuţiile şi funcţionarea lor, principalele partide politice cu trei informaţii despre ele, criza
regimului.
Pentru nota 9.
~ V 12. Argum entaţi prin câte un fapt istoric relevant afirmaţiile: a) în Rom ânia în perioada interbelică a
funcţionat un regim democratic; b) dictatura regelui Carol al Il-lea a fost un regimul politic autoritar; b) dictatura
regelui Carol al Il-lea a fost un regimul politic cu practici totalitare; c) dictatura mareşalului A ntonescu a cuprins
practici totalitare specifice regim urilor de extrem ă dreaptă.
Pentru nota 10.
13. Form ulaţi un punct de vedere referitor la a) rolul regimului dem ocratic interbelic în istoria Rom âniei; b) rolul
regim urilor autoritare din secolul XX în istoria României şi susţineţi-1 cu un argument istoric.
143
 Surse istorice
Secolul XX între democraţie şi totalitarism
I. Regimul democratic în România interbelică
A. Ionel Brătianu, care a devenit prim -m inistru în ianuarie 1922 controla Partidul Liberal, şi prin
interm ediul acestuia, întreaga ţară, şi exercita o influenţă enorm ă asupra regelui. D ar partidul său, din cauza căilor
autoritare, de guvem are şi datorită disponibilităţilor sale pentru industrie şi comerţul exterior, era lipsit de un larg
sprijin popular. Alegerile parlam entare din martie 1922 oferă un exem plu tipic al com portam entului său. Liberalii
au purtat o victorie decisivă - 222 de locuri (din 369) faţă de 40 de locuri ale Partidului Ţărănesc, 26 ale
Partidului Naţional şi num ai 13 ale Partidului Poporului. Discrepanţa izbitoare între num ărul total al voturilor
obţinute la aceste alegeri şi cel al voturilor obţinute cu doi ani înainte, când Partidul Poporului dobândise 206
locuri, iar liberalii num ai 16, sugerează că liberalii conduseseră alegerile cu toată eficienţa tradiţională a unui
partid la putere.
(Keith H iich im , Rom ânia. 1866-1947)

B. Alegerile din decem brie 1928 au fost cele mai dem ocratice; pentru prim a dată hotărârea monarhiei şi
alegerea electoratului au coincis. Pentru a fi sigur de victorie, M aniu a luat obişnuitele m ăsuri preelectorale. A
num it noi prefecţi în judeţe din rândurile organizaţiilor locale ale partidului şi a înlocuit m ulte consilii com unale
cu organizaţii interimare, alcătuite din susţinători ai naţional-ţărăniştilor. Dar, în acelaşi timp, la 19 noiem brie, el a
desfiinţat cenzura tuturor publicaţiilor şi a limitat amestecul personalului adm inistrativ şi al poliţiei în operaţiunile
de votare. N aţional-ţărăniştii au fost aduşi la putere de un electorat entuziast, convins că începea o eră nouă în
istoria ţării lor. Nici un partid nu se bucurase de asemenea popularitate de la crearea regatului. N aţional ţărăniştii
au obţinut 77,7 la sută din voturi şi 348 de locuri (din 387); liberalii s-au clasat pe locul al doilea cu 6,55 la sută
din voturi şi 13 locuri.
(Keith Hitchins, 1866-1947)

C. în perioada interbelică altem anţa la putere a fost o realitate: 1918-1919 - Partidul Naţional-Liberal,
1920-1921 - Partidul Poporului, 1921-1922 - Partidul Conservator-Dem ocrat, 1922-1926 - Partidul Naţional-
Liberal, 1926-1927 - Partidul Poporului, 1927-1928 - Partidul Naţional-Liberal, 1928-1931 - Partidul Naţional-
Ţărănesc, 1931-1932 - o coaliţie (Uniunea Naţională), 1932-1933 - Partidul Naţional-Ţărănesc, 1933-1937 -
Partidul Naţional-Liberal. N u a existat nici o situaţie în care un partid să răm ână la putere peste lim ita de 4 ani a
parlam entului pe care se sprijinea. Prin altem anţa la putere s-au experim entat diferite formule de abordare a
problem elor cu care se confrunta România. De exemplu, guvernele naţional-liberale din prim ul deceniu interbelic
au prom ovat centralizarea administrativă, iar cele naţional-ţărăniste din 1928-1931 au urm ărit o descentralizare
prin crearea a şapte „directorate m inisteriale” . Liberalii au acţionat în spiritul doctrinei economice „prin noi
înşine”, iar naţional-ţărăniştii a „porţilor deschise” . C etăţenii s-au putut astfel convinge care erau rezultatele
practice ale unor asem enea politici.
(loan Scurtu, despre dem ocraţia rom ânească în perioada interbelică)

Pornind de la aceste surse răspundeţi urm ătoarelor cerinţe:

1. Num iţi o doctrină econom ică m enţionată în sursa C.
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa C.
3. Num iţi un partid m enţionat atât în sursa A cât şi în sursa C.
4. Precizaţi câte un lider politic m enţionat în sursa A, respectiv în sursa B.
5. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere conform căruia alegerile parlam entare au
fost câştigate exclusiv de liberali.
6. Scrieţi două informaţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa A.
7. Formulaţi, pe baza sursei B, un punct de vedere referitor la alegerile parlam entare din 1928, folosind două
inform aţii selectate din sursă.
8. Fonnulaţi, pe baza sursei C, un punct de vedere referitor la regim ul democratic din perioada interbelică,
folosind două informaţii selectate din sursă.
9. Form ulaţi, pe baza sursei A un punct de vedere referitor la caracterul alegerilor parlam entare din 1922, folosind
două inform aţii selectate din sursă.
10. M enţionaţi din sursa C două informaţii referitoare la organizarea adm inistrativă în perioada interbelică.

144
 II. Dictatura regală: cenzura şi cultul personalităţii lui Carol al Il-lea

A. Ideea înfiinţării unui ziar al dictaturii apare întâia oară în şedinţa Consiliului de M iniştri din 6 martie
1938. Din notele lui Arm ând Călinescu se vede că noul regim se confruntă cu dificila problem ă a presei. Zvâcnind
mai departe, deşi e m uribundă, presa liberă şi independentă, întruchipată de ziarele lăsate să apară („Curentul“,
„Universul"), dă bătăi de cap Regelui şi camarilei. [...] Sigur e că, potrivit însem nărilor lui A rm ând Călinescu,
M ajestatea Sa Regele intervine prom pt pentru a ordona: „Să se facă un ziar «Rom ânia»“
(Ion Cristoiu, Un mogul: Carol a l Il-lea , www .historia.ro)

B. Primul num ăr al oficiosului [„Rom ânia”, condus de Cezar Petrescu] apare miercuri, 1 iunie 1938,
antedatat 2 iunie 1938. Vineri, 3 iunie 1938, însem nările zilnice ale lui Carol al Il-lea debutează astfel: „D in nou
astăzi m -am uitat cu atenţie, de dimineaţă, la ziarul România. Nu-m i place, prea m iroase a tipăritură D im ineaţa“.
Ziarul „Dim ineaţa", interzis încă din timpul Guvernului Goga-Cuza, era, dacă nu duşm an al lui Carol al Il-lea,
atunci m ăcar obiectiv, scutit de entuziasm faţă de M ajestatea Sa. [... Editorialul prim ului num ăr, intitulat
„Legăm ânt", nu face nicio referire la „Deschizătorul de Eră N ouă“ . E drept, la un m om ent dat, se dă un citat din
M esajul Regelui de Anul Nou. Fără niciun adjectiv, ba mai rău, fără a-i scrie numele, totul lim itându-se la formula
vagă: cuvânt regal. Chiar şi din punctul de vedere al noului regim. Cezar Petrescu se m anifestă corect.
N u ştim ce s-a întâm plat ulterior în culise. Poate că M ăria Sa l-a convocat la Palat pe Cezar Petrescu şi
şi-a m anifestat nem ulţumirea. Poate că Eugen Titeanu sau A rm ând Călinescu, sesizaţi de Carol al Il-lea, i-au spus
lui Cezar Petrescu de ce ia o groază de parale. Sigur e că, încetul cu încetul, „Rom ânia" devine ceea ce dorea
Carol al Il-lea: o trom petă aurită a persoanei sale.
(Ion Cristoiu, Un mogul: Carol al Il-lea, w ww .historia.ro)

C. Timp de doi ani şi ceva, până la abdicarea lui Carol al Il-lea, [...] „Rom ânia" va fi nava amiral a presei
puse în slujba incredibilului cult al personalităţii lui Carol al Il-lea. N u există num ăr în care, sub un pretext sau
altul, să nu se înalţe un imn Regelui Dictator. [...]
M om entele de culm e ale cultului practicat de „Rom ânia" sunt date de num eroasele sărbătoriri care
domină, alături de parade, uniform e şi instituţii de mucava, regim ul carlist: aniversarea Restauraţiei, aniversarea
proclam ării Constituţiei din februarie 1938, ziua de naştere a lui Carol al Il-lea, înfiinţarea Frontului Renaşterii
Naţionale, înfiinţarea Partidului Naţiunii.
Dintre num erele om agiale se detaşează, indiscutabil, cele consacrate aniversării lui 8 iunie 1930*. Cele
trei aniversări trăite de ziar dau prilejul unui crescendo evident în m aterie de pagini consacrate, de fantezie şi
creativitate gazetărească. Num ărul apărut în 8 iunie 1938 consacră aniversării cinci pagini din 20. Sub genericul
„După opt ani, o ţară nouă", sunt tipărite pagini precum: „Ctitoriile Regale - dăruinţe ale Restauraţiei",
„Restaurarea m onarhică - Restaurarea Naţiunii", „închinarea celor m ulţi". Peste un an, în 8 iunie 1939,
„Rom ânia" consacră aniversării un num ăr special, de 36 de pagini (ziarul are normal 20 de pagini). Semnificativ
pentru felul în care se scrie despre Carol al Il-lea e titlul dat remem orării lui 8 iunie 1930: „Coborând din văzduh,
ca un arhanghel al mântuirii, M.S. Regele Carol al Il-lea a reînnodat firul continuităţii dinastice". îm plinirea a 10
ani de la Restauraţie dă ziarului prilejul unui nou spor de pagini: 48! Titlurile de pagini spun totul despre Cultul
personalităţii lui Carol al Il-lea: „Regele consolidator de ţară", „Rege al scriitorilor - Rege al culturii româneşti",
„M uncitorim ea în jurul Regelui".
*8 iunie 1930 era data în care Carol al Il-lea s-a instalat oficial pe tron, Restauraţia monarhică după Regenţă
(Ion Cristoiu, Un mogul: Carol a l Il-lea, w ww .historia.ro)

D. îm plinirea statului nou şi valorificarea culturii noastre proprii sunt necesităţi m ajore ale poporului
românesc: de aceea, de zece ani. Suveranul e neadorm it pe tărâm ul politic şi neobosit pe cel cultural. M i-i dragă
mai ales această din urm ă ctitorie a M ajestăţii Sale, căci se leagă de sufletul nem uritor al neamului.
(M ihail Sadoveanu)

E. Regele Rom âniei nu se aseam ănă cu orice Rege. El este Regele Renaşterii artistice româneşti. în lirica
melodiei a creat «Filarm onica» încă de pe când era Prinţ. în literatură, m ijloacele tem einice pe care M ajestatea Sa
le-a organizat, acolo unde nu era nimic şi nimic altceva decât zăticnire, sterilitate şi înfum urare, au slujit nu numai
unei Renaşteri, ci unei vijelioase izbucniri de puteri intelectuale liberate. Suveranul a avut intuiţia ju stă a geniului
românesc şi, chemându-1 în lumină, i-a pus la îndem âna uneltele trebuincioase. Oricine com pară timpul de până la
Regele Carol II, de până acum zece ani, cu ceea ce este astăzi, vede numai decât belşugul imens de scrieri
145
realizate în această epocă scurtă. Mai mult, editurile Fundaţiilor M ajestăţii Sale au tipărit mii şi mii de scrieri
literare, filosofice, artistice, ştiinţifice, reviste şi ziare, în zeci de m ilioane de exemplare - şi ritmul accelerat şi de
necrezut continuă am plificat întru nem urirea adevărată a Celui ce a stârnit această activitate.
(Tudor Arghezi)

F. Ca să-nţeleg mai bine cum de putură trece

Atât de iute anii aceştia, siguri zece.
A m întrebat condeiul şi m i-a răspuns hârtia,
C ă timpul se m ăsoară la Rege cu vecia.
(Tudor Arghezi)

G. B ucură Doamne, de puterea Ta pe Regele nostru

Cu biruinţele Tale înveseleşte-1
Doniţa buzelor Tale nu i-o respinge
Strălucire peste el revarsă.
(M ihail Sadoveanu)

Pornind de la aceste surse răspundeţi urm ătoarelor cerinţe:

1. Precizaţi num ele ziarului înfiinţat din ordinul lui Carol al Il-lea, m enţionat în sursa A.
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa B.
3. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine că ziarul „Rom ânia” avea o atitudine obiectivă faţă de
evenim entele politice.
4. Precizaţi num ele unui om politic m enţionat atât în sursa A cât şi în sursa B.
5. Form ulaţi, pe baza sursei B, un punct de vedere referitor la felul în care este prezentat regele în prim ele două
num ere din „Rom ânia”, folosind două inform aţii selectate din sursă.
6. Form ulaţi, pe baza sursei C, un punct de vedere referitor la cultul personalităţii regelui Carol al Il-lea în ziarul
„Rom ânia”, folosind două inform aţii selectate din sursă.
7. M enţionaţi din sursa A două informaţii referitoare la presa liberă în 1938.
8. M enţionaţi din sursa C trei sărbători cu prilejul cărora era glorificată persoana regelui.
9. M enţionaţi din sursa C trei titluri de articole consacrate aniversării datei de 8 iunie 1930.
10. Precizaţi din sursa D două informaţii cu privire la realizările lui Carol al Il-lea.
11. Precizaţi din sursa E trei informaţii cu privire la realizările lui Carol al Il-lea.
12. Form ulaţi, pe baza surselor E şi F, un punct de vedere referitor la modul în care Tudor Arghezi contribuie la
construirea cultului personalităţii regelui, folosind citate selectate din surse.
13. Form ulaţi, pe baza surselor D şi G, un punct de vedere referitor la modul în care Tudor Arghezi contribuie la
construirea cultului personalităţii regelui, folosind citate selectate din surse.

III. D ic ta tu r a m ilita ră a m a r e şa lu lu i Io n A n to n escu

A. Regimul m uncii a devenit mai aspru, guvernul Antonescu fiind preocupat să asigure funcţionarea
economiei la cei mai înalţi parametri. Decretul-lege din 13 martie 1941 prevedea „m obilizarea agricolă”, adică
rechiziţionarea pentru m uncile agricole a tuturor locuitorilor de la sate care nu fuseseră luaţi la oaste, începând cu
vârsta de 12 ani. A utorităţile au impus ţăranilor un regim de m uncă strict, privind cultura păm ântului, veghind ca
toate activităţile agricole să se desfăşoare la timp. Prin decretul-lege din 15 noiem brie 1941 s-a stabilit înfiinţarea
Inspectoratului General al Taberelor şi Coloanelor de m uncă obligatorie de folos obştesc, care avea m enirea de a
impune tuturor cetăţenilor să lucreze, stabilindu-se sancţiuni aspre pentru cei care nu se conform au legii. Se
prevedeau măsuri speciale pentru cultivarea păm ântului, deoarece până la acea dată nu se însăm ânţase decât 50%
din suprafaţa planificată pentru semănături de toamnă. în anii următori, ca urm are a presiunilor exercitate de
autorităţi, dar şi a folosirii prizonierilor de război la muncă, suprafeţele arabile au fost cultivate integral şi la
termen.
(loan Scurtu, despre viaţa cotidiană sub regim ul Antonescu, www.ioanscurtu.ro)

B. Şi activităţile din mediul urban au fost supuse unor exigenţe deosebite. La 2 octombrie 1941 a fost
adoptat un nou decret-lege privind regimul muncii în timp de război, prin care concediile de odihnă erau
suspendate, durata zilei de lucru putea creşte de la 8 ore la 10 - 12 ore. Totodată, s-a instituit „crim a de sabotaj”,

146
care se pedepsea cu tem niţă grea, de la 5 la 20 de ani; în această categorie intrau: orice încetare de lucru,
individuală sau colectivă; distrugerea, deteriorarea, sustragerea, falsificarea, fabricarea defectuoasă ori erori voite,
m anipulări sau m anevrări frauduloase sau fără calitate a maşinilor, instalaţiilor, instrum entelor de lucru,
m aterialelor, m ărfurilor şi produselor.
(loan Scurtu, despre viaţa cotidiană sub regim ul Antonescu, w ww .ioanscurtu.ro)

C. La 15 mai 1941 s-a publicat decretul-lege pentru organizarea m uncii naţionale. Cetăţenii urm au să
presteze m unci de folos obştesc la drum uri, căi ferate, canalizări, îndiguiri, irigaţii, m unci agricole, lucrări în
legătură cu apărarea ţării, săpături arheologice, m arcarea sau crearea de poteci, servicii de asistenţă şi Cruce
Roşie, curăţarea izlazurilor, adunarea de plante medicinale, com baterea om izilor şi insectelor etc. Acest decret,
chiar dacă nu s-a putut aplica integral şi riguros, a permis o mare m obilizare de forţe şi realizarea unor lucrări
publice de amploare, deşi vremurile erau extrem de vitrege.
(loan Scurtu, despre viaţa cotidiană sub regim ul Antonescu, www .ioanscurtu.ro)

Pornind de la aceste surse răspundeţi urm ătoarelor cerinţe:

1. N um iţi instituţia care supraveghea regim ul de m uncă obligatoriu m enţionată în sursa A.
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa B.
3. Num iţi un decret-lege m enţionat în sursa B şi un altul menţionat în sursa C.
4. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere conform căruia cetăţenii erau obligaţi să
presteze m unci în folosul obştesc pentru îm bunătăţirea infrastructurii.
5. Scrieţi două inform aţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa A.
6. Enunţaţi o definiţie care se poate da „m obilizării agricole” pornind de la inform aţiile din sursa A.
7. Form ulaţi, pe baza sursei B, un punct de vedere referitor la „crim a de sabotaj”, folosind două informaţii
selectate din sursă.
8. Form ulaţi, pe baza sursei C, un punct de vedere referitor la consecinţele decretului lege privind organizarea
m uncii naţionale, folosind două inform aţii selectate din sursă.

IV . M işca r ea leg io n a ră

A. Educaţia membrilor.
Legionarul va trebui să ştie că;
Legiunea va învinge până la sfârşit toate partidele, oricâte piedici i se vor pune în cale.
Că toţi legionarii sunt gata să facă orice jertfă cu bucurie. Că fiecare jertfa înseam nă un pas înainte către victorie.
Că legiunea are un program precis care se va publica la timpul potrivit.
Că prin realizarea acestui program ţara se va reface.
Că legionarii vor face din această Rom ânie o ţară frum oasă şi bogată.
Că legionarii sunt chemaţi de Dum nezeu ca după veacuri de întuneric şi asuprire să sune trâm biţa învierii
neam ului românesc.
Şeful de cuib va căuta să sădească adânc în sufletul fiecăruia dintre mem brii cuibului credinţa în Dumnezeu, în
Patrie şi în m isiunea neamului nostru.
(Corneliu Zelea Codreanu, Cărticica şefului de cuib)

B. Viaţa cuibului.
Cuibul adunat este o biserică. Intrând în cuib te dezbraci de toate chestiunile m ărunte şi închini o oră gândurile
tale curate Patriei. Ceasul de şedinţă al cuibului este ceasul Patriei. Arm onia deplină trebuie să rezulte nu numai
din prietenia celor adunaţi, dar mai ales din com unitatea idealului lor. Acolo în cuib se vor înălţa rugăciuni lui
Dum nezeu pentru biruinţa Legiunii, se vor cânta cântecele trim ise de Legiune, se va vorbi despre cei morţi:
martiri, eroi căzuţi pentru Legiune şi camarazii m orţi în credinţă legionară, prieteni, părinţi, bunici şi strămoşi,
rechem ându-se duhurile lor.
în linii generale, în cuib nu se va da loc la discuţii înfocate, violente, contradictorii. Cât mai putină vorbă, cât mai
m ultă m editaţie, nimic să nu tulbure m ajestatea tăcerii şi a bunei înţelegeri.
Se vor face exerciţii de tăcere completă.
(Corneliu Zelea Codreanu, Cărticica şefului de cuib)

147
 C. Despre executarea ordinelor.
Când un legionar sau un cuib primeşte un ordin, este o chestiune de onoare de a-1 executa, trecând prin foc şi prin
apă, dacă este nevoie.
D upă aceasta se m ăsoară vrednicia legionară.
Când şeful Legiunii dă sem nalul unei bătălii legionare (cum a fost de exemplu: cum părarea unei camionete,
scoaterea unei foi, cum părarea unei tipografii), cuiburile ca nişte albine, întrecându-se în hărnicie şi în viteză
unele pe altele, trebuie să vină fiecare cu ceea ce poate da.
Ori de câte ori vin asem enea ocazii, trebuie să concureze într-o adevărată întrecere nebună înspre victoria
legionară toate cuiburile.
Cum ar fi cu putinţă ca un cuib să fi rămas în afara luptei, să nu fi adus şi el un cât de mic ajutor, cât de m ică
jertfa?
D in aceste lupte se poate vedea cine m erită să se înalţe, în noua lume legionară, şi cine trebuie să răm ână unde
este.
(Corneliu Zelea Codreanu, Cărticica şefului de cuib)
D.
M oartea, num ai m oartea legionară
N e este cea mai scumpă nuntă dintre nunţi.
Pentru sfânta cruce, pentru ţară
Infrângem codrii şi supunem munţi;
N u-i tem niţă sa ne-nspăimânte.
N ici chin, nici viforul duşman;
De cădem cu toţi, izbiţi în frunte,
N i-i dragă m oartea pentru Căpitan!
[...]
Garda, Căpitanul
N e preschim ba-n şoimi de fier
Ţara, Căpitanul
Si Arhanghelul din cer.
(Radu Gyr, Im nu l tinereţii legionare)

Pornind de la aceste surse răspundeţi urm ătoarelor cerinţe:

1. Precizaţi care este m isiunea legionarilor, aşa cum apare în sursa A.
2. M enţionaţi din sursa A două inform aţii referitoare la program ul politic legionar.
3. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine că legionarii sunt preocupaţi de cultul eroilor şi strămoşilor.
4. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine că legionarii prom ovează cultul morţii eroice.
5. Form ulaţi, pe baza sursei B, un punct de vedere referitor Ia activitatea legionarilor în cadrul cuiburilor, folosind
două inform aţii selectate din sursă.
6. Form ulaţi, pe baza sursei C, un punct de vedere referitor la executarea ordinelor, folosind două informaţii
selectate din sursă
7. M enţionaţi din sursa C trei exemple de bătălii legionare.
8. M enţionaţi din sursa A trei inform aţii cu privire la m isiunea şefului de cuib.
9. M enţionaţi din sursa B trei reguli de bază pe care trebuie să le respecte m em brii cuibului.
10. Găsiţi un argum ent în textul C şi un altul în textul D care să explice acţiunile violente ale legionarilor
(exemplu: uciderea prim ului m inistru Gh. Duca, în 1933).
11. M enţionaţi trei citate din sursele C şi D care ilustrează cultul liderului.
12. Pornind de la cele patru texte, precizaţi patru inform aţii care susţin argum entaţia că Legiunea este un partid de
extrem ă dreaptă.
13. Folosindu-vă de textele A, B şi C explicaţi afirm aţia lui Codreanu: „Legiunea Arhanghelului M ihail va f i mai
m ult o şcoală şi o oaste, decât un pa rtid politic
14. Pornind de la poezia lui Radu G yr şi de la afirm aţiile lui Codreanu, stabiliţi patru caracteristici ale ideologiei
legionare, pe care să le argumentaţi cu citate din text.

148
 C. III. România postbelică. Stalinism, naţional-comunism si
^ dizidenţă anticomunistă
BAC

Q 1. România postbelică. Tranziţia spre comunism (1944-1947)

în 1941-1944 România, condusă dictatorial de mareşalul Ion Antonescu, a participat la cel de-Al Doilea
Război M ondial alături de Germania, îm potriva N aţiunilor Unite (M area Britanic, S.U.A., U.R.S.S. etc.). La 23
august 1944, regele M ihai a organizat o lovitură de stat prin care l-a arestat pe mareşalul A ntonescu (pentru că
refuza trecerea im ediată a României de partea N aţiunilor Unite) şi a num it un nou guvern, condus de generalul
Sănătescu. Lovitură de stat a fost sprijinită de principalele partide dem ocratice ale ţării, P.N.L., P.N.Ţ., P.S.D. dar
şi de Partidul Comunist. Aceste partide au format noul guvern. Com uniştii aveau un singur m inistru, Lucreţiu
Pătrăşcanu. Totodată Rom ânia a ieşit din războiul alături de G ennania, aliindu-se Naţiunilor Unite. Cu toate
acestea, când arm ata sovietică a pătruns pe teritoriul românesc s-a com portat ca o armată de ocupaţie. Regele şi
oamenii politici români doreau revenirea la regim ul democratic, dar foarte curând s-a dovedit că acest lucru este
im posibil atâta timp cât arm ata sovietică se afla în România.
Factorii care au favorizat instaurarea regim ului com unist în Rom ânia au fost:
- O cuparea teritoriului Rom âniei de către arm ata sovietică la sfârşitul celui de-al Doilea Război M ondial.
Marea Britanic şi S.U.A. şi-au dat acordul tacit ca pe teritoriile ocupate de Armata Roşie (armata sovietică) să lase libertate
de acţiune sovieticilor. A existat chiar o înţelegere secretă între I. V. Stalin, conducătorul U.R.S.S, şi W. Churchill, primul
ministru britanic, rămasă în istorie sub numele de Acordul procentajelor, în care cei doi lideri împărţeau sferele de influenţă
în Europa între capitalism şi comunism. Astfel, România intra în proporţie de 90% în sfera sovietică. Alte ţări precum
Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehoslovaci se aflau tot în sfera de influenţă sovietică, dar în procente mai mici. Realitatea a fost
că în toate statele ocupate de armata sovietică s-a instaurat regimul comunist, prin falsificarea alegerilor parlamentare.
- Tratatul de pace dintre Rom ânia şi N aţiunile Unite (1947) nu a recunoscut cobeligeranţa (participarea la
război) Rom âniei alături de N aţiunile Unite şi a obligat Rom ânia să plătească o im ensă datorie de război faţă de
U.R.S.S. A cest fapt a accentuat dependenţa ţării noastre faţă de Rusia sovietică.
- Presiunile făcute de sovietici pe plan intern, pentru a aduce Partidul Com unist la putere: numirea unor miniştrii
comunişti, apoi numirea unui şef de guvern comunist (1945, Petru Groza) şi, în final, falsificarea alegerilor din 1946.
- E lim inarea forţelor dem ocratice din România: dezbinarea şi în final desfiinţarea partidelor democratice,
înlăturarea regelui M ihai (1947).
Evenim entele care i-au adus la putere pe com unişti s-au succedat foarte rapid. în 1944, Partidul Com unist
a participat în guvern cu un m inistru, apoi cu şapte, în 1945 regele a fost obligat de sovietici să num ească un
guvern com unist sub conducerea lui Petru Groza. în 1946 comuniştii au falsificat alegerile parlam entare. în 1947
guvernul a elim inat toate partidele de pe scena politică a ţării şi l-a obligat pe rege să abdice. în 1948 Rom ânia a
ajuns o republică la conducerea căreia se afla un partid unic.

Să aprojundam anumite cunoştinţe!f

Instaurarea regim ului com unist în România: 1944-1947
D upă înlăturarea lui Antonescu, guvernul, alcătuit din reprezentanţii tuturor partidelor, a fost condus de
generalul Sănătescu. Primul guvern Săntescu nu avea decât un m inistru comunist. Autorităţile sovietice de
ocupaţie au făcut presiuni pentru rem anierea guvernului prin num irea a şapte miniştri comunişti. Aceştia
controlau, între altele, ministerele cheie Justiţie şi Telecom unicaţii şi postul de vicepremier. Sănătescu şi-a dat
dem isia datorită faptului că ruşii se am estecau în guvernarea României. Regele a numit un nou prem ier, pe
generalul Rădescu. Aici com uniştii controlau şi mai multe ministere, dar ruşii doreau un guvern cu prem ier
comunist. Com uniştii au început să facă tot felul de presiuni asupra guvernului: au organizat dem onstraţii de
stradă şi greve muncitoreşti, au înlocuit abuziv prefecţii şi prim arii consideraţi reacţionari, au atacat în presă în
m od vehem ent tot ceea ce reprezenta trecutul interbelic.
Pentru a grăbi instaurarea unui guvern comunist, Stalin I-a trimis în Rom ânia pe adjunctul m inistrului de
externe, Andrei Vâşinski. Acesta folosea un ton brutal, fără să respecte eticheta diplomaţiei (lovea cu pum nul în
masă, trântea uşi, folosea un ton inadecvat în faţa regelui). El i-a cerut regelui să formeze un guvern condus de dr.
Petru Groza (conducătorul Frontului Plugarilor, partid aliat al comuniştilor). Când regele a refuzat, i-a dat un
ultim atum de 2 ore pentru a-1 demite pe Rădescu, explicându-i că în caz de refuz Rom ânia nu se va mai găsi
printre statele independente. Astfel a fost instaurat, la 6 martie 1945, prim ul guvern com unist condus de dr.
Petru Groza.
149
 Guvernul Groza a elim inat din viaţa publică pe cei care se opuneau comuniştilor. Regele, în semn de
protest, a refuzat să sem neze actele em ise de guvern, intrând în aşa-num ita grevă regală (august 1945). A cest
evenim ent nu a avut consecinţe im portante deoarece com uniştii au pus în aplicare hotărârile guvernului chiar dacă
nu erau sem nate de rege. Singura consecinţă concretă a fost condiţionarea de către S.U.A. şi M area Britanic a
includerii în guvern a doi m iniştrii din partea opoziţiei.
în 19 noiem brie 1946 au fost organizate alegeri parlam entare. Pentru a sim ula dem ocraţia, Partidul
Com unist a făcut o alianţă cu mai m ulte partide mici, care se aflau în orbita sa, şi cu Partidul Social Democrat,
form ând Blocul Partidelor Dem ocrate (B.P.D.). Propaganda com unistă, care a fost realizată din fondurile statului,
era foarte agresivă: broşuri, foi volante, afişe, caricaturi tipărite. Peste tot se spunea că B.P.D. va câştiga alegerile
cu 80% din voturi. Cam pania electorală şi alegerile s-au desfăşurat într-o atm osferă de violenţe, create de
detaşam ente ale B .P.D .: opozanţii au fost adesea bătuţi în tim pul campaniei electorale şi îm piedicaţi să participe la
întruniri, s-au făcut presiuni asupra alegătorilor, au fost îm piedicate unele persoane să voteze, unele secţii de vot
s-au închis înainte de term enul legal, s-au fraudat m asiv alegerile prin introducerea de buletine false, după
num ărătoarea voturilor s-au întocm it procese verbale în alb de către preşedinţii Com isiilor Electorale Judeţene,
care fuseseră mituiţi cu sume uriaşe de bani. Rezultatele oficiale arătau că alegerile au fost câştigate de B.P.D. cu
68,7% şi că P.N.Ţ. avea 12,7% iar P.N.L. 3,7%. Adevărul, descoperit după cercetarea arhivelor în anii '90, a fost
că P.N.Ţ. a câştigat de fapt, iar com uniştii au publicat rezultatele invers. Nu se cunosc exact procentele obţinute,
dar se ştie că au câştigat ţărăniştii din mai multe tipuri de surse: din localităţile de unde s-au păstrat rezultatele, din
docum entele confidenţiale întocm ite de comunişti pentru ca să ştie care era susţinerea lor reală.
în 1947 mai m ulţi m em bri ai P.N.Ţ au încercat să părăsească ţara pentru a m erge în O ccident să explice
adevărata stare a lucrurilor din România. Ei au fost arestaţi în com una Tămădău, când erau pe punctul de a se
îm barca într-un avion particular, şi acuzaţi de spionaj. Apoi a fost arestată întreaga conducere a P.N.Ţ. iar partidul
a fost interzis. luliu M aniu şi Ion M ihalache au prim it pedeapsa cu închisoarea pe viaţă, deşi nu au avut nici un
amestec în încercarea de em igrare a acelor membri. La scurt timp P.N.L. s-a autodizolvat. La 30 decem brie 1947
regele M ihai a fost obligat să abdice iar Rom ânia a fost declarată republică.

■
a: 2. Regimul comunist în România (1948-1989)
BAC

O Regim ul com unist din R om ânia a avut două etape: cea a regim ului stalinist, când la conducere s-a aflat
Gh. Gheorghiu Dej, şi cea a regim ului naţionalist-com unist, condus de N icolae Ceauşescu.

a. Regimul stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965)

Regimul de tip stalinist este o formă de com unism foarte dur, asem ănător cu cel instaurată de Stalin în
U.R.S.S. El se caracterizează prin dictatura şefului partidului care elim ină prin forţă toţi adversarii sau potenţialii
adversari politici cu ajutorul poliţiei politice, represiunea dură a oricărei forme de protest în rândul populaţiei
(deportarea, folosirea torturii, falsificarea probelor la procese etc.), planificarea foarte rigidă a economiei etc.
Partidul Com unist Rom ân s-a înfiinţat în 1921, prin despărţirea de socialişti. El a fost scos în afara legii
deoarece dorea desfiinţarea Rom âniei Mari, pe m otivul că este stat imperialist. Partidul Com unist a avut, până în
1944, sub 1000 de mem bri, fiind compus din două aripi: aripa internă, a com uniştilor din ţară care se aflau
m ajoritatea în închisoare (în urm a grevelor din 1933) şi aripa externă, a com uniştilor care activau în U.R.S.S.
(mulţi dintre ei erau evrei, ruşi sau de altă etnie decât cea română). Din aripa internă făceau parte Lucreţiu
Pătrăşcanu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu. Din aripa externă cei mai m arcanţi m em bri au fost Ana
Pauker (devenită m inistru de externe), Vasile Luca, Emil Bodnăraş.
A sce n siu n ea lu i D ej în fr u n te a p a rtid u lu i si elim in a r e a ad v ersa rilo r.
în 1948, Gheorghe Gheorghiu-Dej este ales în funcţia de secretar general al Partidului Com unist (adică
preşedinte de partid). Partidul se va num i Partidul M uncitoresc Român (P.M.R.) întrucât fuzionase cu P.S.D.
(de fapt socialiştii fuseseră obligaţi să fuzioneze), devenind astfel partid unic. Pentru a nu fi concurat de alţi colegi
de partid. Dej a trecut la elim inarea progresivă a celor mai im portanţi membri ai conducerii. Lucreţiu Pătrăşcanu,
printre puţinii intelectuali din partid, a fost arestat în 1948, condam nat la moarte şi executat în 1954. In 1952 Dej a
elim inat şi aripa externă, dar şi alţi lideri care-1 incomodau. El i-a acuzat pe fiecare de abuzuri în funcţiile deţinute
în partid sau în stat, obţinând excluderea lor din partid sau elim inarea din conducere. Cel m ai dur tratam ent a fost
aplicat fostului m inistrul de finanţe, Vasile Luca: el a fost torturat şi condamnat la închisoare pe viaţă. în 1952 Dej
a preluat şi funcţia de prim -m inistru, astfel că a devenit cel mai im portant om din partid şi din stat.

150
 â.___
BAC j
P r in c ip a le le m ă su ri p o litice, e c o n o m ic e şi cu ltu ra le d in tim p u l re g im u lu i D ej:

- La 30 decem brie 1947 Rom ânia a devenit republică. Prin constituţia din 1948, principalul organ de conducere
al statului era M area Adunare Naţională, care avea atât atribuţii legislative cât şi executive. Ea era condusă de
Prezidiul M arii Adunări Naţionale, alcătuit din 19 membri. Acest prezidiu îndeplinea funcţii pe care le avea de
obicei un şef de stat.
- Naţionalizarea industriei, adică trecerea tuturor întreprinderilor şi băncilor în proprietatea statului s-a realizat
în 1948. Drept urm are a fost desfiinţată iniţiativa privată şi toată economia a devenit de stat. S-a început apoi un
program de industrializare forţată în încercarea de a transform a Rom ânia din stat agrar în stat industrial. Accentul
s-a pus pe industria grea (cu precădere siderurgia). S-a început electrificarea satelor. Au fost elaborate nişte
planuri cincinale care fixau obiectivele economice pentru o perioadă de 5 ani. A ngajaţii care erau suspectaţi că nu
îşi dau toată silinţa pentru îndeplinirea planului în întreprindere erau consideraţi sabotori şi puteau fi închişi.
- în agricultură, com uniştii urm ăreau colectivizarea, adică trecerea tuturor păm ânturilor din proprietatea privată
în proprietatea statului. Totuşi, pentru a câştiga încrederea ţăranilor, prim ul guvern com unist a făcut o am plă
reform ă agrară, în 1945, prin care ţăranii au fost îm proprietăriţi iar m arile proprietăţi au fost reduse la m axim 50
de hectare. în 1949 partidul a decis desfiinţarea micii proprietăţi rurale, încurajându-se crearea unor gospodării
agricole colective şi de stat (GAC sau GAS). Deoarece ţăranii refuzau să renunţe la proprietăţile lor, s-a început o
campanie de propagandă, arătându-se beneficiile noului m od de producţie şi în acelaşi timp au fost impuse dări
foarte m ari către stat {cote) care duceau la ruinarea ţăranilor. Aceste cote erau astfel repartizate încât cei care
aveau mai m ult păm ânt răm âneau cu mai puţine recolte decât ţăranii săraci. După 1958 au trecut la m etode foarte
dure (şantajul, bătaia, închisoarea, deportarea) pentru a-i face pe ţărani să renunţe la proprietate. în 1962 s-a
încheiat colectivizarea agriculturii. C olectivizarea agriculturii a avut drept consecinţă grave problem e
alim entare şi m igraţia unui mare num ăr de locuitori de la sat la oraş. Iniţial s-a înregistrat un nivel foarte scăzut al
m ecanizării deoarece păm ântul C.A.P.-urilor era lucrat cu unelte şi vite confiscate de la ţărani.
- Cultura a suferit schim bări la fel de dramatice: toată elita intelectuală interbelică a fost înlăturată. Mulţi
intelectuali au m urit în închisorile comuniste. în şcoli şi universităţi profesorii cu pregătire au fost înlocuiţi cu cei
care aveau origine sănătoasă, adică erau din familii de ţărani sau muncitori, chiar dacă nu erau calificaţi suficient.
S-au m odificat program ele şcolare: predarea religiei a fost interzisă, limba rusă era m aterie obligatorie, istoria a
fost schim bată pentru a se evidenţia în toate epocile lupta de clasă, prietenia rom âno-rusă sau influenţa slavă în
cultura rom ână. S-a trecut la rusificarea culturii, schim bându-se istoria pentru a se arăta prietenia de veacuri
rom âno-rusă, im portanţa slavilor în etnogeneza rom ânească şi a limbii slave în form area limbii române. Pentru a
eficientiza rusificarea s-au creat instituţii culturale româno-ruse; Institutul „M axim Gorki”, edituri, librării,
biblioteci etc. Cele m ai prestigioase publicaţii culturale au fo s t desfiinţate sau supuse unei cenzuri severe; peste
8000 de titluri au fost interzise. Cultura trebuia să prom oveze principiile marxist-Ieniniste, să arate alianţa între
clasa m uncitoare şi ţărănime. Această orientare s-a num it proletcultism (cultura proletariatului). în 1948 a fost
interzisă oficial Biserica greco-catolică', principalii ei ierarhi au fost închişi.

R e p r e siu n e a $i re zisten ta a n tico m u n istă

în 1948 a fost creată Direcţia G enerală a Securităţii Poporului, instituţia care s-a ocupat, de fapt, cu
reprim area oricăror proteste îm potriva regim ului comunist. în fruntea ei s-au aflat agenţi speciali trimişi de la
Moscova. Şeful acesteia era agentul N.K.V.D. (poliţia politică sovietică), Pantelei Bodnarenko. Scopul oficial al
Securităţii era arestarea duşm anilor poporului. în rândul acestei categorii intrau toţi cei care erau suspectaţi că au
legături cu occidentul, toţi care m anifestau vreo îm potrivire la m ăsurile luate de puterea politică, cei care aveau
situaţie m aterială mai bună. Au fost judecaţi ca duşm ani ai poporului membrii m arcanţi ai partidelor interbelice
(luliu M aniu, Ion M ihalache, Gh. Brătianu, Constantin Brătianu etc.), oameni de cultură, preoţi dar şi ţărani care
s-au opus colectivizării, oam eni obişnuiţi care aveau cea mai m ică reacţie de îm potrivire la sistemul comunist.
în acelaşi timp autorităţile com uniste au început o propagandă intensă pentru a convinge populaţia că cei
închişi erau nişte indivizi periculoşi. Astfel s-au folosit câteva idei m arxiste care erau perm anent repetate, cea mai
importantă fiind lupta de clasă, adică lupta dintre bogaţi şi săraci numiţi asupriţi şi asupritori ori exploataţi şi
exploatatori. Toţi cei care avuseseră o stare m aterială bună în societatea anterioară erau consideraţi exploatatori.
Ţăranii înstăriţi (care aveau câteva zeci de hectare de pământ) erau numiţi chiaburi şi consideraţi cele mai
periculoase „elem ente exploatatoare”. în toate localităţile erau trimişi m em bri ai partidului însărcinaţi cu
propaganda, activişti, ca să-i instige pe locuitori la ură îm potriva chiaburilor şi să-i convingă că partidul o să
aducă prosperitate după ce-i lichidează pe duşm anii poporului. Când represiunea îm potriva unor locuitori era
foarte dură, activiştii m otivau că s-a ascuţit lupta de clasă, asta însem nând că lupta bogaţilor îm potriva noii
societăţi condusă de proletariat (muncitori) devenise periculoasă.
151
 (-)
BAC

(1 P

um ilinţe, torturi, înfometare. Cele m ai dure închisori au fost la Aiud, Sighet, Gherla, Piteşti, Râmnicu-Sărat;
- m unca forţată în lagăre de muncă (de exem plu la săparea canalului Dunăre - M area Neagră);
- deportarea unor familii din Banat dar şi din alte zone ale ţării în zone aride din Bărăgan. Deportaţilor nu li se
perm itea să ia decât bunurile pe care le puteau duce singuri, erau duşi cu m aşini şi erau lăsaţi pe câmp.
în 1964 Dej a dat un decret prin care a eliberat deţinuţii politici, dar aceştia au mai fost urm ăriţi încă de
Securitate şi în libertate.

M işcarea de rezistentă. Unii dintre rom âni s-au opus regim ului comunist, dar această opoziţie a fost mai
degrabă individuală decât de grup. O formă a fost opoziţia ţăranilor faţă de colectivizare: au fost cazuri când sate
întregi s-au revoltat. D ar cea m ai im portantă a fost rezistenţa arm ată a unor grupuri de partizani
anticom unişti care s-au format la sfârşitul războiului. Din acestea făceau parte ofiţeri ai armatei, studenţi,
intelectuali şi ţărani. Grupurile nu depăşeau câteva zeci de persoane şi se ascundeau în munţi sau păduri. Au
existat astfel de grupuri în Bucovina, Dobrogea, Oltenia (zona Gorj-M ehedinţi), Banat şi Transilvania (zona
Braşov-Hunedoara). Aceşti luptători au activat în perioada 1945-1962. Ei sperat la un ajutor din partea
O ccidentului pentru răsturnarea regim ului comunist. M em brii rezistenţei erau aprovizionaţi cu alim ente şi haine
de către locuitori. Rând pe rând aceste grupuri au fost anihilate de Securitate. Oficialităţile com uniste faceau
propagandă îm potriva lor spunând că sunt bandiţi, terorişti, contrarevoluţionari, legionari (unii fuseseră
legionari). Cei prinşi au fost condamnaţi la m oarte sau m uncă silnică, iar cu ei şi ţăranii care îi protejaseră.
Cele m ai importante grupuri de rezistenţă au fost:
- Sum anele N egre din Bucovina, condus de Gavrilă Olteanu (anihilat în 1946);
- H aiducii M uscelului, condus de colonelul A rsenescu şi Fraţii A m ăuţoiu (a acţionat în perioada 1948-1958). Au
fost prinşi şi executaţi de securitate îm preună cu mai mulţi ţărani care i-au sprijinit;
- Grupul din M unţii Făgăraş, condus de loan G avrilă Ogoranu şi alcătuit din colegi de liceu ai acestuia. Au fost
prinşi în 1957, cu excepţia lui Ogoranu care a fost depistat în 1976. El a supravieţuit perioadei comuniste.
U ltim ul partizan a fost prins în 1962. M işcarea de rezistenţă nu a avut urmări concrete dar a
dem onstrat faptul că regim ul com unist a fost im pus cu forţa şi că societatea nu l-a acceptat.

R e la ţiile lu i D ej cu U .R .S .S .
Supunerea totală faţă de M oscova (1947-1960). Stalinismul lui Dej s-a m anifestat şi prin supunerea
totală faţă de regim ul de la M oscova. A rm ata Roşie a staţionat pe teritoriul Rom âniei până în 1958, îm piedicând
orice m anifestare independentă a regim ului politic de la Bucureşti, influenţând atât politica intem ă cât şi cea
externă. în plan economic a început o spoliere a statului rom ân de către ruşi prin interm ediul organizării unor
societăţi m ixte rom âno-sovietice num ite sovrom uri (în 1945) care activau în principalele ramuri ale economiei
rom âneşti. Ele transportau în U.R.S.S. tot ceea ce hotărau autorităţile ruse, de la materii prim e până la utilaje
industriale şi chiar întreprinderi întregi, demontate piesă cu piesă. în 1954 guvernul sovietic a dat un decret de
desfiinţarea lor. în 1956 s-a desfiinţat ultim ul sovrom, Sovromcuarţ.
în politica extem ă. Dej a arătat, până în 1960, aceeaşi supunere. Stalin s-a aflat într-un conflict deschis cu
liderul com unist iugoslav Tito iar Dej a fost de partea lui Stalin. în 1953 Stalin a m urit şi i-a urm at Hruşciov
(1953-1964), care a schim bat radical com unism ul sovietic condamnând toate crimele lui Stalin şi punând capăt
terorii asupra populaţiei. Acest proces iniţiat de Hruşciov a fost num it destalinizare. Dej a continuat să folosească
m etodele staliniste pe plan intern, în schimb, pe plan extern a fost de partea noului lider sovietic. Deşi Hruşciov
s-a arătat un conducător rezonabil şi deschis spre dialog, a fost la fel de dur ca Stalin atunci când în Ungaria a
izbucnit o revoluţie anticom unistă în 1956: trupele sovietice au m asacrat populaţia m aghiară ieşită pe străzi.
Liderul revoluţiei maghiare, Nagy Imre, a fost judecat şi executat la Bucureşti. Prin aceasta. Dej şi-a câştigat
încrederea sovieticilor şi a obţinut retragerea trupelor sovietice din Rom ânia în 1958.
Depărtarea de M oscova (1960-1965). D upă 1960 Dej a încercat să reafirm e independenţa statului
român. A u fost reluate legăturile diplom atice şi culturale cu Occidentul iar în viaţa culturală s-a revenit la
prom ovarea valorilor naţionale. Au fost închise instituţiile culturale rom âno-ruse. în 1964 Partidul M uncitoresc
Rom ân a dat o declaraţie prin care afirm a dreptul de a edifica socialism ul în conform itate cu realităţile naţionale.

C o n clu zie. Regimul stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost unul dintre cele mai dure regimuri
com uniste din Europa. în primul rând pentru că Securitatea a folosite m etode represive foarte eficiente care au
desfiinţat orice tentativă de opoziţie. Apoi, pentru că, în Rom ânia proprietatea economică privată a fost desfiinţată
aproape în totalitate pe când în celelalte state com uniste aceasta s-a m enţinut într-o m ăsură m ult mai mare.

152
ra. 3
BAC b. Regimul naţional-comunist al lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989)
----- ‘ în 1965 Dej a m urit iar în funcţia de prim -secretar al partidului a fost ales N icolae Ceauşescu, m em bru
vechi al partidului care fusese închis în perioada interbelică, îm preună cu Dej. în timpul regim ului Dej, Ceauşescu
a fost m inistru al agriculturii şi al Forţelor Armate. El a fost ales de către mem brii de la vârful partidului să-i
urm eze lui Dej deoarece era considerat singurul capabil să ducă mai departe politica de autonom ie faţă de
U.R.S.S. Regim ul lui a fost num it de istorici naţional-com unist pentru că propaganda oficială s-a bazat pe
prom ovarea valorilor naţionale, mai întâi ca o reacţie la politica de rusificare anterioară iar apoi ca o m odalitate de
a distrage atenţia cetăţenilor de la problem ele economice grave. în această propagandă s-a ajuns la exagerări care
au dus din nou la falsificarea istoriei. în 1965 partidul şi-a reluat denum irea de Partid Com unist şi a fost dată o
nouă constituţie, care m odifica num ele Rom âniei din Republica Populară în Republica Socialistă România.
R elativa liberalizare a regim ului com unist. Venirea lui Ceauşescu la putere a adus câteva schimbări
care au liberalizat regimul comunist. M ai întâi el a condamnat abuzurile Securităţii din anii ’50 şi l-a reabilitat pe
Lucreţiu Pătrăşcanu, executat din ordinul lui Dej. Apoi a început o deschidere im portantă spre cultura occidentală:
a permis difuzarea la televiziune a unor filme occidentale, traducerea unor cărţi occidentale, participarea
oam enilor de cultură la congrese internaţionale, plecare unor tineri la studii în străinătate. Evenim entul care i-a
adus lui Ceauşescu cel mai m are prestigiu pe plan intern şi internaţional a fost refuzul de a participa, în 1968, la
reprim area revoluţiei anticom uniste din Cehoslovacia. Rom ânia a fost singurul stat m em bru al Tratatului de la
V arşovia (alianţa m ilitară a statelor com uniste europene) care a refuzat trim iterea de trupe în Cehoslovacia.
Aceste evenim ente i-au determ inat pe mulţi să creadă că noul lider al P.C.R. este un reform ator. în 1968
unii intelectuali de m arcă s-au înscris în partid (între care Paul Goma). Opoziţia lui Ceauşescu faţă de U.R.S.S. a
avut drept consecinţe şi o deschidere a Occidentului către România: Preşedinţii Franţei, Charles de Gaulle, şi
S.U.A., Richard Nixon, au venit la Bucureşti iar Fondul M onetar Internaţional a acordat îm prum uturi României.

M enţinerea sau reintroducerea unor practici staliniste. R evoluţia culturală si cultul personalităţii
încă de la instalarea sa la conducerea partidului, Ceauşescu a dem onstrat că nu renunţase total la practicile
autoritare. El a elim inat destul de repede, din funcţiile de conducere, toate persoanele care avuseseră până atunci
un rol im portant în partid, înlocuindu-le cu oamenii săi de încredere. M ajoritatea dintre aceştia nu se rem arcau
decât prin dorinţa lor de a fi pe plac şefului, fiind de acord cu tot ceea ce spunea sau făcea. Ceauşescu nu suporta
să fie contrazis, nu asculta de sfaturile nim ănui şi avea o încredere nem ăsurată în propria persoană. A cestea erau
trăsăturile dom inante ale caracterului sau încă din tinereţe, aşa cum m ărturisea un coleg de închisoare din perioada
interbelică. Deşi era un om inteligent şi abil era lipsit total de cultură deoarece nu avusese posibilitatea să facă nici
m ăcar studii medii. Pentru a evita ca altcineva din partid să-şi creeze vreun grup influent, a introdus rotaţia
cadrelor, o practică ce presupunea ca persoanele cu funcţii de conducere în partid să fie m utate de la un
departam ent la altul sau chiar dintr-o localitate în alta.
în 1971 Ceauşescu a făcut o vizită în C hina unde a fost im presionat de serbările grandioase care se faceau
în cinstea liderului politic de acolo, M ao Zedun. La întoarcere a dorit să se organizeze şi în Rom ânia aşa ceva. La
o întrunire a conducerii partidului, a făcut 17 propuneri pentru o m ai eficientă educaţie comunistă a maselor,
denum ite apoi tezele din iulie. Conform acestora, toată cultura trebuia pusă în slujba ideologiei m arxist-leniniste
şi trebuia să evidenţieze realizările poporului rom ân pe calea construcţiei socialismului. Rolul activiştilor de partid
era esenţial în „educaţia m aselor” şi în realizarea unei propagande eficiente a ideilor marxist-leniniste. Concret,
trebuia să se îmbunătăţească program ele de învăţământ în acest spirit, trebuiau organizate ansambluri artistice Ia
locul de muncă, trebuiau com bătute m odelele culturale capitaliste, presa scrisă trebuia să combată ideologia
burgheză, radioul, televiziunea, teatrele, editurile trebuiau să difuzeze producţii culturale rom âneşti care să aibă pe
cât posibil tem e socialiste. Cadrele de partid aveau datoria să vegheze la punerea în practică a acestor teze.
Ceauşescu a considerat că tezele din iulie 1971 au inaugurat o revoluţie culturală. Punerea în practică a
lor a însem nat de fapt introducerea unei cenzuri severe pentru orice producţie culturală. Ca să poată trece de
cenzură, artiştii au început să introducă în lucrările lor fragmente care să respecte ideologia de partid. Alţii însă au
refuzat să facă acest compromis şi au fost marginalizaţi. Unii artişti au creat lucrări speciale pentru glorificare
partidului şi conducătorului său (scriitorii Eugen Barbu şi C om eliu V ădim Tudor, pictorul Sabin Bălaşa). O
consecinţă a acestor teze a fost instituirea cultului personalităţii lui Ceauşescu.
în 1974 Ceauşescu a creat funcţia de p re şed in te al republicii, cu atribuţii executive şi legislative foarte
largi. El şi-a întărit puterea şi prin prom ovarea m em brilor familiei sale în funcţii cheie de conducere. în 1985,
preşedinte al U.R.S.S. a ajuns refom iistul M ihail Gorbaciov care a introdus libertatea de opinie şi proprietatea
privată. El a propus aceasta şi celorlalte ţări comuniste, dar Ceauşescu a respins orice idee de reformă.

153
 a z :
BAC

Q Econom ia. In primii ani ai regim ului Ceauşescu econom ia rom ânească a cunoscut o dezvoltare
spectaculoasă. Rom ânia a avut, în anii ’70 cea mai mare creştere economică din Europa. Au fost dezvoltate, cu
precădere, industria siderurgică, petrolieră şi constructoare de maşini. U n succes a fost construirea fabricilor de
autom obile D acia Piteşti şi Oltcit Craiova, îm preună cu francezii de la Renault, respectiv Citroyen. Investiţiile în
industria petrolieră s-au dovedit însă neviabile. Ceauşescu a extins capacitatea de rafinare a petrolului peste
producţia internă, fiind nevoit să importe. în 1978 statele arabe au scum pit petrolul foarte mult, fapt ce a cauzat
pierderi economice m ari în această ramură. Pentru unele investiţii dar şi pentru acoperirea pierderilor, R om ânia a
făcut îm prum uturi externe uriaşe (în principal de la F.M.I.). în 1983, pentru a restitui aceşti bani, Ceauşescu a
introdus o serie de măsuri de austeritate fără egal în istoria regim urilor com uniste este-europene: raţionalizarea
pâinii, a fainii, a zahărului şi a laptelui, a energiei electrice şi benzinei. N ivelul de trai al populaţiei au ajuns astfel
la lim ita subzistenţei. în 1989 a fost plătită întreaga datorie externă, dar Ceauşescu nu a renunţat la m ăsurile de
austeritate. O altă cauză a declinului econom ic a fost planificarea economiei fară să se ţină seam a de datele reale.
Rom ânia a produs de m ulte ori fară să aibă piaţă de desfacere, producţia era m ultă şi de calitate inferioară.

Disidenta anticom unistă. Tezele din iulie au produs reacţii de protest la adresa regim ului m ai ales în
rândul scriitorilor. în 1975 R om ânia a sem nat Acordurile de la Helsinki, un act internaţional prin care statele
sem natare se obligau să respecte drepturile omului. A cest fapt le-a perm is disidenţilor rom âni să facă apel la
organism ele internaţionale, arătând că R om ânia încalcă aceste drepturi.
Cele mai im portante personalităţi ale disidenţei rom âneşti au fost Paul Gom a şi Doina Com ea. Scriitorul
Paul G om a a trim is la postul de radio „Europa Liberă” (din M area Britanie) o scrisoare în care cerea respectarea
drepturilor omului în România. Pentru aceasta a fost arestat şi bătut de Securitate. Ca să evite reacţii la nivel
internaţional, securiştii nu l-au elim inat ci l-au obligat să părăsească ţara. Gom a s-a stabilit la Paris şi a publicat
num eroase cărţi în limbile franceză şi germ ană despre regimul comunist. Securitatea a încercat să-l ucidă de două
ori, fără succes. Doina Cornea, lector la Facultatea de Litere din Cluj, a fost dem isă din acest post, în 1983,
pentru că a folosit, în cursurile sale, texte filozofice occidentale. Ea a trim is apoi num eroase scrisori deschise atât
la posturi de radio şi ziare străine cât şi lui Ceauşescu, protestând îm potriva regimului. Ei şi altor intelectuali care
au protestat în acest fel (M ircea Dinescu, Andrei Pleşu) li s-a fixat dom iciliu forţat, fiind păziţi şi urm ăriţi
perm anent de securitate.
Silviu Brucan, unul dintre m em brii importanţi ai partidului, fost am basador în S.U.A., a protestat
îm potriva regim ului Ceauşescu făcând vizite la oficialităţi din S.U.A., M area Britanie sau U.R.S.S. unde a
prezentat situaţia reală din Rom ânia (1988). în 1989 şase m em bri im portanţi ai partidului au trim is o scrisoare
deschisă lui Ceauşescu (num ită apoi Scrisoarea celor şase) prin care îl criticau pentru dictatură şi încălcarea
drepturilor omului. Aceştia au prim it apoi dom iciliu forţat.

O poziţia publică. M ăsurile dure ale Securităţii au îm piedicat revolte de am ploare în România,
com parativ cu alte state comuniste. Totuşi, până în 1989 s-au înregistrat câteva proteste ale muncitorilor. în 1977
m inerii din Valea Jiului au făcut grevă (singura din perioada com unistă) pentru îm bunătăţirea condiţiilor de
muncă. Ceauşescu a venit personal la ei pentru a-i calma şi le-a prom is satisfacerea revendicărilor. D upă ce
aceştia s-au întors la lucru, securitatea a închis zona şi a făcut anchete în urm a cărora iniţiatorii grevei au fost
trimişi în lagăre de m uncă sau m utaţi în alte zone miniere. în 1987 m uncitorii de la două întreprinderi din Braşov
au făcut un miting de protest. Liderii lor au fost anchetaţi şi bătuţi de Securitate.

Concluzii: Regimul Ceauşescu deşi a început ca unul reform ator a ajuns să fie foarte dur. Securitatea a
folosit alte m etode decât în vrem ea lui Dej: suprim area fizică şi tortura au fost înlocuite cu ascultarea telefoanelor,
citirea corespondenţei, îngrădirea libertăţii personale (domiciliul forţat) şi în cazuri extreme, bătaia. Regimul
Ceauşescu a fost foarte dur în ultim ii ani datorită restricţiilor la produsele elem entare necesare traiului şi datorită
m etodelor sofisticate de urm ărire a tuturor cetăţenilor, folosite de Securitate. Protestele rom ânilor faţă de regim ul
com unist au fost m ult mai palide decât în alte state comuniste (Cehoslovacia, Polonia, Ungaria) unde s-au
înregistrat num eroase greve, m itinguri, organizaţii de m asă anticom uniste, proteste oficiale ale intelectualilor. La
noi, cu excepţia m inerilor şi m uncitorilor braşoveni, protestele au fost individuale şi izolate. Totuşi, căderea
regim ului com unist s-a produs prin cele mai m ari mişcări de protest înregistrate în Europa de est.

154
 B. III. Constituţiile comuniste

1. Constituţia din 1948

Contextul şi cauzele elaborării constituţiei din 1948:
Primul guvern com unist s-a form at în 1945, dar com uniştii nu au reuşit să instituie un regim totalitar
pentru că şeful statului era încă regele M ihai. La 30 decem brie 1947 regele a fost silit să abdice şi R om ânia a fost
proclam ată republică. N oile condiţii politice au făcut necesară adoptarea altei constituţii, fapt realizat în 1948.
Conform acesteia, num ele ţării era Republica Populară Rom ână.

Principiile constituţiei:
U nele prevederi dădeau o aparenţă dem ocratică noului regim, ca de exemplu:
- egalitatea în faţa legii {fără deosebire de sex, naţionalitate, rasă, religie sau grad de cultură)',
- drepturile şi libertăţile cetăţeneşti fundamentale (libertatea conştiinţei, a presei, a întrunirilor etc.);
- principiul suveranităţii poporului, cuprins în formula putere de stat emană de la popor.
Totuşi unele elem ente arată caracterul totalitar al regimului:
- nu se respectă principiul separaţiei puterilor în stat;
- deşi este m enţionată proprietatea particulară, se specifică faptul că la baza dezvoltării economice a Rom âniei se
află proprietatea de stat (cuprinsă în formula bunurile comune ale poporului).

Conducerea statului: Organul suprem al puterii politice este M area Adunare Naţională, de fapt noul
parlam ent care are însă atât atribuţii legislative cât şi executive: votează legile şi bugetul, form ează guvernul, se
ocupă de problem ele de pace şi de război. M area Adunare N aţională este condusă de Prezidiul M arii Adunări
Naţionale, alcătuit din 19 mem bri, dintre care unul este preşedinte. Prezidiul are atribuţii pe care de obicei le
deţinea un şef de stat cu puteri sporite: emite decrete, interpretează legi, num eşte în unele funcţii publice, are drept
de graţiere, conferă decoraţii, reprezintă ţara în relaţiile internaţionale etc.
La nivel local conducerea este deţinută de consilii populare.
în ceea ce priveşte instituţiile judecătoreşti, constituţia perm itea amestecul puterii politice în num irea şi
destituirea judecătorilor.

Consecinţele adoptării constituţiei din 1948:

- puterea politică are drepturi nelimitate;
- prevederile constituţiei nu sunt întotdeauna explicite, de aceea lasă loc la interpretarea lor în sens totalitar;
- articolele despre proprietate deschid drumul m ăsurilor de cooperativizare în agricultură (în constituţie se spune
că apărarea şi dezvoltarea bunurilor comune ale poporului sunt o îndatorire a fiecă ru i cetăţean, iar un alt
articol defineşte bunurile com une ale poporului ca proprietate de stat; prin urm are, cetăţenii au datoria
constituţională să dea o parte din proprietate la stat).
- aplicarea acestei constituţii a transform at Rom ânia în stat totalitar deoarece drepturile şi libertăţile cetăţeneşti nu
au fost deloc respectate. De fapt adevăratul conducător era şeful Partidului M uncitoresc Rom ân (num ele din
acea perioadă al Partidului Com unist), Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Constituţia din 1952*

în 1952, în condiţiile amestecului U.R.S.S. în treburile interne ale statului român, a fost adoptată o nouă constituţie
care nu aducea modificări fundamentale în organizarea politică, dar încălca foarte grav independenţa statului român. în
capitolul introductiv se specifica ajutorul acordat de U.R.S.S. pentru eliberarea teritoriului românesc de ocupaţia germană şi
faptul că politica externă a României este una de prietenie cu U.R.S.S. Prevederile obişnuite despre independenţa şi
suveranitatea statului lipseau. Astfel, constituţia consfinţea faptul că România nu avea politică externă proprie. Constituţia din
1952 a fost schimbată în 1965, când România a scăpat de dominaţia politică a U.R.S.S.

2. Constituţia din 1965

Contextul şi cauzele elaborării constituţiei din 1965:
în 1965 a m urit G heorghe Gheorghiu-Dej şi noul şef al Partidului Comunist a fost ales Nicolae
Ceauşescu. El afirm ă deschis independenţa ţării faţă de U.R.S.S. D e asemenea considera că Rom ânia făcuse un
drum important înspre crearea unei societăţi egalitare, adică socialiste (avusese loc colectivizarea în 1962). Aceste
155
două aspecte necesitau m odificarea constituţiei. Articolul 1 al constituţiei din 1965 m enţionează că num ele
statului este Republica Socialistă Rom ânia şi că este un stat suveran, independent şi unitar, cu un teritoriu
inalienabil (adică nu se poate înstrăina) şi indivizibil. în 1974 se creează funcţia de preşedinte al republicii,
fapt ce duce la m odificarea constituţiei pentru a include prerogativele preşedintelui.
Cele mai im portante m odificări ale constituţiei în raport cu legile fundamentale anterioare:
se specifică faptul că cea mai im portantă forţă politică este Partidul Com unist Român, ceea ce arată fară
nicio îndoială caracterul totalitar al regimului;
se prevede faptul că bogăţiile de orice natură aparţin statului;
se introduc limitări ale libertăţilor cetăţeneşti întrucât se specifică faptul că libertatea cuvântului, presei
întrunirilor, mitingurilor şi dem onstraţiilor nu p o t f i fo lo site în scopuri potrivnice orânduirii socialiste şi
intereselor celor ce muncesc,
preşedintele este ales de M area Adunare N aţională şi are şi funcţia de com andant suprem al forţelor armate.
Cele m ai im portante atribuţii ale sale sunt: num eşte şi revocă m iniştrii şi alţi funcţionari publici, acordă
gradele militare, conferă decoraţiile şi titlurile de onoare, acordă graţierea, acordă cetăţenia rom ână, încheie
tratate internaţionale, emite decrete prezidenţiale şi decizii etc.
Consecinţele adoptării constituţiei din 1965:
- prin această constituţie se conferă statului rom ân un clar caracter totalitar com unist deoarece se afirm ă rolul
politic conducător al acestui partid şi faptul că proprietatea este de stat (fără a se m enţiona în vreun fel
proprietatea privată);
- m odificarea din 1974 îi conferă şefului statului puteri dictatoriale.

laboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre statul român şi constituţiile sale, având în vedere:
- menţionarea anilor în care s-au adoptat două dintre constituţiile României;
- prezentarea unui element de continuitate între două constituţii ale României şi precizarea unei deosebiri dintre acestea;
- menţionarea a două consecinţe ale aplicării uneia dintre cele două constituţii;
- formularea unui punct de vedere referitor la importanţa legilor fundamentale pentru statul român şi susţinerea acestuia
printr-un argument istoric.

BAC D. III. România în perioada „Războiului rece”

T.
în a doua jum ătate a secolului al XX-lea, relaţiile internaţionale au fost dom inate de un conflict ideologic,
num it „Războiul rece”, dus între două blocuri politice: S.U.A. şi statele dem ocratice, pe de o parte, şi U.R.S.S. şi
statele comuniste pe de altă parte. Perioada de desfăşurare este 1946-1991 (începe după term inarea celui de-Al
Doilea Război M ondial şi se încheie odată cu desfiinţarea U.R.S.S.) în 1946 se vorbea deja despre îm părţirea
lumii în două tabere, lum ea com unistă, încătuşată, şi lum ea liberă şi despre o cortină de fie r, care desparte estul şi
vestul. N um ele război rece vine de la faptul că relaţiile dintre cele două tabere erau foarte încordate, fară a se
ajunge la o confruntare m ilitară directă.
Cele două superputeri care au dominat relaţiile internaţionale, S.U.A. şi U.R.S.S., au folosit în acest
conflict toate resursele, economice, politice şi culturale pentru a-şi învinge adversarul. Războiul rece s-a purtat pe
m ultiple planuri, de la diplomaţie şi spionaj până la competiţiile sportive şi cucerirea spaţiului cosmic. în relaţiile
internaţionale cele două state au susţinut armat şi diplomatic diverse conflicte m ilitare cum au fost: războiul din
Coreea, între Coreea de N ord com unistă şi Coreea de Sud, capitalistă, războiul din Vietnam , conflictul
israeliano-arab, unde S.U.A. a susţinut Israelul iar U.R.S.S. statele arabe. Cea mai gravă criză a R ăzboiului rece
a fost criza cubaneză din 1962. Atunci U.R.S.S. a încercat să-şi plaseze în Cuba nişte rachete care puteau ţinti pe
teritoriul american. Preşedintele S.U.A., J. F. Kennedy, a cerut retragerea bazelor rachetelor, am eninţând U.R.S.S.
Atunci lum ea a avut im presia că se află în preajm a unui război atomic. Dar Kennedy şi Hruşciov au rezolvat
conflictul pe cale diplomatică.
Cele două tabere şi-au creat organizaţii economice şi militare pentru a se apăra mai eficient de adversari,
în 1947 S.U.A. a propus un ajutor financiar im portant pentru redresarea ţărilor europene după război, numit
Planul M arshall. Stalin a refuzat acest ajutor şi a obligat statele com uniste să facă acelaşi lucru, considerându-1 o
încercare a am ericanilor de control asupra statelor care prim esc banii lor. Statele comuniste şi-au creat, ca o
reacţie la planul M arshall, propria organizaţie econom ică: Consiliul de Ajutor Econom ic Reciproc (CAER,
1949). în cadrul acesteia, făceau schim buri de produse de la alim ente până la maşini şi utilaje. Fiecare dintre cele
156
M ouă tabere şi-a creat şi propria organizaţie m ilitară: N A T O (1949) ţările capitaliste şi P a c tu l de la V arşovia
(1955) ţările comuniste europene.
P o litica ex tern ă r o m â n e a sc ă în p erio a d a re g im u lu i D ej (1 9 4 8 -1 9 6 5 )
în anii ’50 nu se poate spune că Rom ânia a avut o politică externă proprie deoarece a adoptat poziţia
sovietică în toate problem ele de politică internaţională: a fost m em bră fondatoare a CAER-ului şi a Pactului de la
Varşovia, a susţinut politica U.R.S.S. în toate conflictele pe care le-a avut această superputere chiar şi cu statele
comuniste: Iugoslavia şi Ungaria. Iugoslavia, condusă de Tito, adoptase o poziţie de nealiniere la politica
sovietică, reftizând să facă parte din alianţele conduse de U.R.S.S. în conflictul Tito-Stalin, Dej l-a susţinut activ
pe Stalin. Cel m ai im portant sprijin pe care l-a acordat Rom ânia sovieticilor a fost pentru înăbuşirea revoluţiei
anticom uniste din U ngaria din 1956. O consecinţă a acestui evenim ent a fost retragerea trupelor sovietice din
Rom ânia, în 1958. Vedeţi şi paragraful despre relaţiile Iui Dej cu U.R.S.S. din lecţia despre regimul comunist în România.
în anii ’60 regim ul politic de la Bucureşti se distanţează de U.R.S.S. atât în plan intern cât şi în plan
extern: Rom ânia a început o colaborare economică im portantă cu Iugoslavia (construcţia hidrocentralei Porţile de
Fier). în 1964, la o întrunire a Partidului M uncitoresc Rom ân, s-a respins în m od oficial o propunere făcută de
sovietici (planul Valev) pentru ca sudul României să facă parte dintr-un complex agricol îm preună cu nordul
Bulgariei şi sudul U.R.S.S. A ceasta ar fi dus la încetinirea ritm ului dezvoltării industriei româneşti.

P o litica e x tern ă ro m â n e a scă în p erio a d a re g im u lu i C ea u sescu (1 9 6 5 -1 9 8 9 )

Nicolae Ceauşescu a continuat distanţarea de sovietici, începută de Dej. Mai mult, el a transform at
independenţa faţă de sovietici într-o m arcă a politicii externe rom âneşti. Evenimentul care i-a adus lui Ceauşescu
cel mai m are prestigiu pe plan intern şi internaţional a fost refuzul de a participa, în 1968, la reprim area revoluţiei
anticom uniste din Cehoslovacia (num ită Prim ăvara de la Praga). Rom ânia a fost singurul stat m em bru al
Tratatului de la V arşovia care a refuzat trim iterea de trupe în Cehoslovacia. Ceauşescu a spus atunci că România
nu vrea să se amestece în treburile interne ale altor state, idee după care şi-a condus până în 1989 politica sa
externă. Opoziţia lui Ceauşescu faţă de U.R.S.S. a avut drept consecinţe şi o deschidere a Occidentului către
România: Preşedinţii Franţei, Charles de Gaulle, şi S.U.A., R ichard Nixon, au venit la Bucureşti. în anii ’70
Fondul M onetar Internaţional şi B anca M ondială au acordat îm prum uturi României, prim a ţară comunistă
finanţată de acestea.
Ceauşescu a adoptat o politică de neutralitate în cele mai im portante crize ale Războiului rece. U na dintre
aceste crize a fost provocată de Israel, în 1967, când, în aşa-num itul război de 6 zile a ocupat teritorii ale mai
m ultor state arabe. U.R.S.S. a susţinut indirect arabii iar S.U.A. Israelul. Rom ânia a fost singurul stat comunist
care nu a rupt legăturile diplom atice cu Israelul. De asemenea. Rom ânia a fost prim ul stat com unist care a stabilit
relaţii oficiale cu Republica Federală Germ ană (Germ ania de Vest, stat pe care com uniştii nu au vrut să-l
recunoască), tot în 1967. în 1979, când U.R.S.S. a atacat Afganistanul, Rom ânia a condam nat această agresiune.
în 1985 a ajuns preşedinte al U.R.S.S. M ihail Gorbaciov, care a propus reform area regim ului comunist: a
introdus libertatea presei, a făcut reform e economice şi a început o destindere în relaţiile cu S.U.A., care a dus, în
final, la încheierea Războiului rece. Gorbaciov a îndem nat şi celelalte state com uniste să se reform eze. Ceauşescu
a continuat însă să se opună la orice influenţă din partea M oscovei. Dacă în anii ’70 politica sa de independenţă a
fost apreciată de lum ea occidentală, după 1985 aceasta a fost considerată retrogradă.
C oncluzie. Rom ânia a avut, în perioada Războiului rece, atitudini diferite, de la susţinerea necondiţionată
a U.R.S.S. în timpul crizei cubaneze, la neutralitate în tim pul războiului de 6 zile, până la opoziţia faţă de sovietici
în războiul din Afganistan. A titudinea de depărtare faţă de U.R.S.S. a adus multe beneficii Rom âniei în relaţiile cu
Occidentul, în anii ’70. D ar după 1985, când U.R.S.S. a început să se reformeze, opoziţia lui Ceauşescu faţă de
conducerea sovietică a creat o im agine defavorabilă regim ului com unist de la Bucureşti.
(r )
BAC
C. III. Construcţia democraţiei postdecembriste
C o n tex t in te rn a ţio n a l al p ră b u ş irii regim ului com unist. în anul 1989 s-a prăbuşit regim ul com unist în
toate statele Europei de est. Acest proces a fost favorizat de politica de reform e economice şi sociale (numită
perestroika -restructurare) introdusă de conducătorul Uniunii Sovietice, M ihail Gorbaciov, începând cu 1985.
în anii '80 a devenit evident că regimurile comuniste au eşuat din punct de vedere economic din cauza controlului excesiv al
statului asupra economiei. Gorbaciov a încercat prin perestroika să corecteze sistemul politic şi economic comunist: a
introdus proprietatea privată limitată asupra pământului şi a permis apariţia unor mici întreprinderi private. Cea mai
importantă schimbare a fost însă revenirea la libertatea de expresie (glasnost - transparenţă) prin încurajarea dezbaterilor
publice. Gorbaciov a pus capăt şi Războiului rece, prin politica sa de colaborarea cu preşedinţii americani. Prin politica sa
internă şi externă, Gorbaciov a câştigat un prestigiu internaţional imens. în 1990 a primit premiul Nobel pentru pace, ca
157
g^(- "^recunoaştere în lumea occidentală a eforturilor sale. Pe plan intern însă, Gorbaciov a devenit prea reformator pentru
comuniştii conservatori şi prea conservator pentru cei care doreau un regim total democratic. El nu a dorit prăbuşirea
------ > regimului comunist ci corectarea lui, dar regimul comunist nu putea exista decât în măsura în care partidul controla strâns
toată societatea. Gorbaciov şi-a dat seama în fmal că politica sa duce la prăbuşirea comunismului şi a acceptat resemnat acest
lucru. în 1991 U.R.S.S. s-a destructurat, prin proclamarea independenţei mai multor republici sovietice iar el a demisionat.
în anii '80, Gorbaciov a încurajat politica de reform e în toate statele comuniste. Politica reform elor a
deschis drum ul către democraţie. în 1989 regim ul com unist s-a prăbuşit şi s-au instaurat regim uri dem ocratice,
prin revenirea la pluripartidism şi organizarea unor alegeri libere (în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Germ ania
Democrată, Bulgaria).
Prăbuşirea com unism ului în R om ânia. Dintre toţi liderii comunişti, Ceauşescu a fost cel m ai refractar
la politica reform atoare, refuzând orice schim bare de structură. Dacă după 1968 el era considerat de către
occidentali un reform ator, în anii '80 im aginea sa era a unui dictator nemilos care îşi priva poporul de cele mai
elementare aspecte ale unui trai decent.
în decem brie 1989 au izbucnit m anifestaţii de stradă îm potriva lui Ceauşescu şi a regim ului comunist, mai
întâi la Tim işoara (16 decem brie) şi apoi la Bucureşti (21 decem brie) dar şi în alte oraşe. Arniata şi securitatea au
tras în dem onstranţi, producând peste 1000 de victime. în ziua de 22 decembrie Ceauşescu a părăsit Bucureştiul.
El a pierdut susţinerea armatei şi a securităţii. R om ânia a fost singura ţară din Europa de est în care prăbuşirea
com unism ului s-a produs violent..
Revenirea la dem ocraţie. După fuga lui N icolae Ceauşescu, s-a format un organism revoluţionar cu rol
executiv num it Frontul Salvării Naţionale (FSN), condus de Ion Iliescu, fost m em bru al Partidului Com unist care
era considerat dizident. în 31 decem brie, FSN a dat un decret-lege care perm itea revenirea la pluripartidism .
Astfel, în ianuarie 1990 au reapărut PNL şi PNŢ, la iniţiativa unor m em bri ai acestora din anii '40. D ar în lunile
urm ătoare sunt înfiinţate un num ăr m are de partide de toate coloraturile politice. De asemenea, FSN se transform ă
în partid politic. în mai 1990 au loc primele alegeri libere după 1937, care sunt câştigate de FSN şi Ion Iliescu.
Un rol im portant în construcţia regim ului dem ocratic l-au avut organizaţiile non-guvernam entale care au
luptat pentru apărarea drepturilor omului, ale m inorităţilor sau categoriilor defavorizate, pentru libertatea
cuvântului, sau au avut iniţiative im portante în organizarea unei societăţi democratice. U na dintre cele mai
im portante a fost A lianţa Civică, alcătuită din num eroşi oam eni de cultură recunoscuţi ca luptători anticomunişti.
Fundam entele regim ului democratic sunt puse de noua constituţie adoptată în 1991. în 1992 au loc alte
alegeri, de data aceasta într-un regim constituţional, nu într-unul de provizorat. Ele sunt câştigate tot de Ion Iliescu
şi formaţiunea sa politică num ită atunci, FDSN (Frontul Dem ocrat al Salvării Naţionale).
Un alt rol im portant în susţinerea regim ului dem ocratic a fost revenirea la proprietatea privată în
agricultură (fam iliile care au fost deposedate în anii '60 au prim it din nou loturile agricole în 1990) şi în industrie
(aici privatizarea s-a făcut cu dificultăţi şi cu pierderi economice uriaşe.
Parţidele politice. Cele m ai im portante schim bări pe scena vieţii politice în prim ii ani de după 1989 au
fost legate de transform ările în cadrul FSN. După ce Iliescu este ales preşedinte al României, şeful FSN devine
primul m inistru Petre Roman. în 1991 premierul Rom an a pierdut susţinerea politică a lui Ion Iliescu şi a fost
demis. în 1992 oam enii politici din jurul lui Ion Iliescu se desprind din FSN şi alcătuiesc un nou partid politic,
Frontul Dem ocrat al Salvării Naţionale (FDSN).
în 1993 FSN şi-a luat num ele de Partidul D em ocrat (PD). Partidul Dem ocrat a fost condus de Petre
Rom an până în 2001 şi apoi de Traian Băsescu, până la alegerea sa ca preşedinte, în 2004. în 2007, Partidul
Dem ocrat s-a unificat cu o aripă a PNL şi a form at Partidul Dem ocrat Liberal (PDL). Acest partid s-a aflat la
guvernare în 1996-2000 îm preună cu Partidele care au alcătuit Convenţia Democrată, în 2004-2005 îm preună cu
PNL şi în 2008. Iniţial a fost un partid de centru stânga iar în 2004 a devenit de centru dreapta, prin modificarea
doctrinei sale.
FDSN, devenit în 1993 Partidul Dem ocraţiei Sociale din Rom ânia (PDSR), s-a unificat în 2001 cu un
alt partid socialist (PSDR) şi şi-a schim bat num ele în Partidul Social Dem ocrat (PSD). Această unificare a avut
scopul ca partidul să fie prim it în Internaţionala Socialistă, o alianţă a partidelor socialiste din întreaga lume.
Vechiul PSD R era considerat de socialiştii europeni un urmaş al Partidului Com unist şi deci un partid
nedemocratic. Până în 2004 la conducerea sa au fost Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Acest partid s-a aflat la
guvernare în 1992-1996, 2000-2004.
Partidul Naţional Ţărănesc a fost reînfiinţat de către Com eliu Coposu, lider ţărănist de marcă din
perioada interbelică, fost secretar al lui luliu M aniu, care a stat în închisorile comuniste. Un alt lider im portant al
partidului în anii '90 a fost Ion Raţiu, fost exilat politic în Anglia. în 1995 Com eliu Coposu a murit, iar partidul nu
a mai găsit un lider de valoare. PNŢ şi-a luat num ele de Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Dem ocrat (PNŢCD)
pentru a putea face parte din Partidul Popular European, o alianţă a partidelor de centru dreapta cu ideologie
158
bazată pe valorile creştinismului. PNŢCD a fost principala formaţiune politică din cadrul alianţei CDR aflată la
guvernare în perioada 1996-2000.
Partidul Naţional Liberal a fost reînfiinţat de către Radu Câmpeanu, lider al tineretului liberal în
perioada interbelică, fost deţinut politic în închisorile com uniste şi exilat politic în Franţa. Alţi lideri politici
im portanţi, care s-au aflat la conducerea partidului au fost M ircea lonescu Quintus, Theodor Stolojan, Călin
Popescu Tăriceanu. PNL a fost al doilea partid politic din CDR, aflându-se în acest context la conducerea ţării în
1996-2000, în 2004 s-a aflat la conducere în alianţă cu PD apoi singur, până în 2008.
UDM R, partidul m inorităţii naţionale a m aghiarilor a fost o altă organizaţie politică im portantă care a
câştigat constant în alegeri 6-7% din procentele electoratului. U D M R a participat la toate guvernările din Rom ânia
începând cu 1996.
Alternanta la putere la conducerea Rom âniei. în perioada 1990-1996 scena vieţii politice rom âneşti a
fost dom inată de Ion Iliescu şi gruparea politică din rândul căreia provenea (PDSR, în toate variantele sale). în
1996 alegerile au fost câştigate de Em il Constantinescu, susţinut de o alianţă de partide num ită Convenţia
Dem ocratică din România. CDR era alcătuită din PNŢCD, PNL, UDM R şi alte partide mai mici). CDR s-a
confruntat cu grave problem e economice, aşa că în 2000 alegerile au fost câştigate din nou de PD SR şi Ion
Iliescu. în 2004 Traian Băsescu a devenit preşedinte al Românie, sprijinit de o alianţă a partidelor PD şi PNL.

'd ____
BAC B. III. Constituţia din 1991
Contextul si cauzele elaborării constituţiei. în contextul revenirii Rom âniei la pluripartidism,
constituţia com unistă trebuia înlocuită pentru a m enţiona noua stare de fapt, dar şi pentru a garanta respectarea
drepturilor cetăţeneşti şi pentru a permite dezvoltarea regim ului democratic.
Principii de bază ale constituţiei din 1991: forma de guvernare a statului este republica. România este
stat de drept, dem ocratic şi social, sunt prevăzute separaţia puterilor în stat, suveranitate naţională, egalitatea
tuturor cetăţenilor în fa ţa legii, pluripartidism ul.
Puterile statului:
P uterea legislativă este deţinută de Parlam ent, alcătuit din Cam era Deputaţilor şi Senat. Parlamentul
adoptă legile şi bugetul.
P uterea executivă este reprezentată de Guvern şi Preşedintele României. Guvernul urm ăreşte punerea în
aplicare a legilor. Primul m inistru este propus de preşedinte în urm a consultării cu partidul sau partidele care deţin
m ajoritatea parlam entară. El propune Parlam entului spre aprobare o listă de miniştrii. Guvernul răspunde politic
în faţa Parlamentului; el poate fi demis de Parlam ent prin acordarea votului de neîncredere.
Preşedintele Rom âniei este ales prin vot universal pe o perioadă de 4 ani (la revizuirea constituţiei în 2003
s-a ridicat mandatul la 5 ani). Aceeaşi persoană are voie să obţină m axim două mandate. Rolul fundamental al
Preşedintelui este acela de a exercita funcţia de m ediere între puterile statului. Preşedintele are următoarele
atribuţii: desem nează prim ul m inistru, prom ulgă legile (le contrasem nează, pentru a le aproba intrarea în vigoare),
poate dizolva Parlam entul în cazul în care acesta a respins de două ori învestitura unui guvern (dar poate dizolva
Parlam entul o singură dată într-un an), este com andant suprem al armatei, conferă decoraţii, acordă graţiere,
încheie tratate internaţionale pe care le propune aprobării Parlam entului, emite decrete.
P uterea judecătorească. Cea m ai înaltă instituţie judecătorească este Curtea Suprem ă de Justiţie.
Drepturile si libertăţile cetăţeneşti. Sunt specificate drepturile obişnuite într-o constituţie democratică:
libertatea persoanei, libertatea întrunirilor şi asocierilor, libertatea presei, inviolabilitatea domiciliului,
inviolabilitatea proprietăţii. Spre deosebire de constituţia dem ocratică din 1923, cea din 1991 specifică drepturile
de care se bucură cetăţenii rom âni în străinătate, cetăţenii străini şi apatrizi (cei care nu au niciun fel de cetăţenie)
pe teritoriul României, respectarea tuturor tratatelor privind drepturile omului, sem nate de România. Pentru a
garanta apărarea drepturilor cetăţeneşti, este înfiinţată instituţia Avocatul Poporului, la care poate să facă apel
orice cetăţean care se consideră nedreptăţit.
Consecinţele adoptării constituţiei din 1991. Prin constituţia din 1991 Rom ânia redevine stat democratic
şi stat de drept (adică un stat ale cărui legi se bazează pe respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, un stat în
care funcţionarea instituţiilor se face pe baza legilor, justiţia este independentă iar cetăţenii sunt protejaţi de
excesul de autoritate al instituţiilor). Trecerea de la statul autoritar comunist la statul de drept a întâmpinat
anumite dificultăţi. Intrarea României în U niunea Europeană în 2007 a fost o recunoaştere la nivel european a
faptului că în ţara noastră statul de drept funcţionează.

159
 Ideile principale ale capitolului
Rom ânia postbelică. Stalinism , naţional-com unism şi disidenţă anticom unistă.
Construcţia democraţiei postdecem briste.

Regim ul totalitar com unist s-a instaurat în Rom ânia în mod abuziv în perioada 1944-1947.
Partidul Com unist Român avea foarte puţini adepţi în perioada interbelică (sub 1000 de membri) şi nu ar fi
avut cum să ajungă la putere în m od dem ocratic, dar el s-a impus cu ajutorul armatei sovietice care a ocupat
Rorţiânia după 23 august 1944. Cu ajutorul armatei sovietice regim ul com unist s-a impus, dealtfel, în întreaga
Europă de est.
D atorită presiunilor făcute de Stalin şi de armata sa, în 1945 a fost num it prim ul guvern com unist în
România, condus de Petru Groza.
în 1946 com uniştii au falsificat alegerile parlamentare.
în 1947 com uniştii au dizolvat celelalte partide politice şi l-au înlăturat pe rege.
în 1948 Rom ânia devine stat totalitar fiind condusă de un partid unic, com unist (num ele său era P.M.R.)
Conducerea Rom âniei, conform constituţiei din 1948, aparţinea M arii Adunări Naţionale, organ legislativ.
Prezidiului M arii Adunări Naţionale, care avea atribuţii asemănătoare şefului statului şi guvernului. în m od
practic, însă, puterea aparţinea Secretarului General al Partidului, funcţie deţinută de Gheorghe Gheorghiu Dej
(1948-1965) şi Nicolae Ceauşescu (1965-1989). în 1974 s-a creat şi funcţia de Preşedinte al Republicii, pe
care a deţinut-o N icolae Ceauşescu.

E venim ente ale regim ului comunist;

• G heorghe Gheorghiu Dei (1948-1965). Secretar General al PMR;
Politica internă: - adoptarea constituţiei din 1948 şi a celei din 1952;
- naţionalizarea industriei (1948);
- colectivizarea agriculturii (1958-1962);
- rusificarea culturii;
- crearea poliţiei politice, Securitatea (1948);
- represiunea: arestări, tortură, deportarea, lagărele de m uncă forţată.
- m işcarea de rezistenţă (1945-1962): Sumanele Negre, Haiducii Muscelului, Grupul din Făgăraş.
Politica externă:
■ Aderarea Rom âniei la organizaţiile economice şi politice ale statelor com uniste (CAER,
1949 şi Pactul de la V arşovia, 1955);
■ Susţinerea politică a URSS în Războiul rece şi în înfrângerea revoluţiei din Ungaria;
■ Retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României (1958)
■ Detaşarea de politica sovietică după anii '60 (respingerea planului Valev).

• Nicolae Ceausescu (1965-1989). Secretar G eneral al PCR. din 1974, Preşedinte al RSR:
Politica internă: - adoptarea constituţiei din 1965, cu m odificări în 1974;
- liberalizarea regimului: 1965-1971;
- revoluţia culturală: după 1971;
- investiţii în economie în anii 60-70: se foloseşte capital francez (Dacia, Oltcit) şi de Ia FMI;
- disidenţa: Paul Goma, Doina Comea, Silviu Brucan;
- opoziţia publică: greva minerilor din Valea Jiului (1977), mitingul muncitorilor din Braşov (1987)
Politica externă:
■ Neutralitatea în războiul de 6 zile dintre Israel şi statele arabe (1967);
■ Stabilirea relaţiilor oficiale cu RFG (1967);
■ Refuzul de a participa la reprim area revoluţiei din Cehoslovacia, alături de trupele
Tratatului de la V arşovia (1968);
■ Condam narea agresiunii URSS în Afganistan (1979).

Construcţia dem ocraţiei postdecembriste:

- revenirea la pluripartidism (1990): FSN, PNL, PNŢ, U D M R etc.
- constituţia dem ocratică (1991);
- alternanţa Ia putere a partidelor şi liderilor de stânga şi dreapta: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Ion
Iliescu,Traian Băsescu.
160
 întrebări recapitulative
Pentru nota 7.
1.Prezentaţi regim ul stalinist al lui Gheorghiu Dej: două evenim ente favorabile instaurării com unismului, trei
fapte istorice de politică internă, m ijloacele de represiune folosite, două fapte istorice legate de m işcarea de
ezistenţă, două fapte istorice internaţionale în care este implicată Rom ânia, o constituţie a statului.
2. Prezentaţi regim ul naţional-com unist al lui Nicolae Ceauşescu: trei fapte istorice de politică internă, dou
evenim ente ale manifestării dizidenţei, trei evenim ente de politică externă, cauzele prăbuşirii regimului comunist,
întrebare de sinteză
^ 3. Prezentaţi practicile totalitare în tim pul regim urilor Dej şi Ceauşescu şi politica externă a Rom âniei în
perioada regim ului comunist.

--v entru nota 9.

4. Prezentaţi elem entele de continuitate şi deosebirile între regim urile stalinist şi naţional comunist.
5. Prezentaţi cauzele şi consecinţele principalelor evenim ente din perioada 1948-1989.

Pentru nota 10.

6. Form ulaţi puncte de vedere referitoare la: a) regim ul democratic rom ânesc interbelic; b) regim ul stalinist; c)
regim ul naţional-comunist; d) instaurarea regim ului comunist; e) dizidenţa anticom unistă f) consecinţele
stalinismului
Eseuri
Varianta 1
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre regimul stalinist în România, având în vedere;
- precizarea secolului instaurării stalinismului în România şi menţionarea a două cauze ale acestui fapt istoric;
- prezentarea unui fapt istoric desfăşurat în perioada stalinismului în România şi menţionarea unei consecinţe a acestuia
pentru statul român;
- menţionarea unui fapt istoric, desfăşurat pe plan intemaţional, la care participă România în timpul regimului stalinist;
- formularea unui punct de vedere cu privire la regimul stalinist în România şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Varianta 2
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre regimul naţional-comunist în România, având în vedere
- precizarea secolului instaurării regimului naţional-comunist în România şi menţionarea unei cauze a acestui fapt istoric;
- prezentarea unui fapt istoric desfăşurat în România în timpul regimului naţional-comunist şi menţionarea unei consecinţe a
acestui fapt;
- menţionarea a două acţiuni la care participă România, pe plan intemaţional, în timpul regimului naţional-comunist;
- formularea unui punct de vedere cu privire la regimul naţional-comunist în România şi susţinerea acestuia printr-un
argument istoric.

Varianta 3
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre comunism şi disidenţă anticomunistă în România, având în vedere:
- menţionarea a patru acţiuni iniţiate de regimul comunist în statul român;
- precizarea secolului apariţiei disidenţei anticomuniste în România şi prezentarea unei forme de manifestare a acestui fapt
istoric;
- formularea unui punct de vedere cu privire la disidenţa anticomunistă în România şi susţinerea acestuia printr-un argument
istoric.

Varianta 4
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre România postbelică, având în vedere:
- precizarea unui regim politic din România postbelică şi prezentarea unui fapt istoric desfăşurat, în plan intern, în această
perioadă;
- menţionarea a două fapte istorice internaţionale, din perioada postbelică, în care este implicată şi România, respectiv, a câte
unei consecinţe a fiecăruia pentru statul român;
- formularea unui punct de vedere cu privire Ia evoluţia României postbelice şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Varianta 5
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre România, de la stalinism la naţional-comunism, având în vedere:
- precizarea epocii istorice în care s-a instaurat stalinismul în România şi menţionarea unei cauze a acestui fapt istoric;
- prezentarea unui fapt istoric, desfăşurat în plan extern, la care participă România în timpul regimului stalinist;
- menţionarea a trei elemente de continuitate între stalinism şi naţional-comunism;
- formularea unui punct de vedere cu privire la rolul stalinismului şi al naţional-comunismului în România şi susţinerea
acestuia printr-un argument istoric.
161
 Surse istorice
România postbelică. Stalinism naţional-comunism si dizidenţă
anticomunistă

I. Constituţiile regimului comunist

A.
Art. 1 Republica Populară Română este un Stat popular, unitar, independent si suveran.
Art. 2 Republica Populară Rom ână a luat fiinţa prin lupta dusa de popor, în frunte cu clasa muncitoare,
împotriva fascismului, reacţiunii si im perialismului.
Art. 5 în Republica Populară Rom ână, m ijloacele de producţie aparţin sau Statului, ca bunuri ale
întregului popor, sau organizaţiilor cooperative, sau particularilor, persoane fizice sau juridice.
Art. 7 Bunurile comune ale poporului constituie temelia m ateriala a propăşirii economice si a
independentei naţionale a Republicii Populare Române. Apărarea si dezvoltarea bunurilor comune ale poporului
sunt o îndatorire a fiecărui cetăţean.
Art. 16 Toţi cetăţenii Republicii Populare Române, fară deosebire de sex, naţionalitate, rasă, religie sau
grad de cultura, sunt egali in fata legii.
Art. 27 Libertatea conştiinţei si libertatea religioasa sunt garantate de Stat.
Art. 31 Libertatea presei, a cuvântului, a întrunirilor, mitingurilor, cortegiilor si m anifestaţiilor este
garantata. Exercitarea acestor drepturi este asigurata prin faptul ca m ijloacele de tipărire, hârtia si locurile de
întrunire sunt puse la dispoziţia celor ce muncesc.
Art. 37 Organul suprem al puterii de Stat a Republicii Populare Rom âne este M area Adunare Naţionala a
Republicii Populare Române.
Art. 38 M area Adunare Naţionala a R. P. R. este unicul organ legislativ al Republicii Populare Române.
Art. 39 M area Adunare Naţionala a Republicii Populare Române are în com petinţa sa directă: 1) Alegerea
Prezidiului M arii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române; 2) Form area Guvernului R. P. R.; 3)
M odificarea Constituţiei; 5) Votarea bugetului Statului, fixarea im pozitelor si a m odului lor de percepere; 6)
Chestiunile războiului si ale păcii; [...]
Art. 40 M area Adunare Naţională a Republicii Populare Române alege din' sânul sau Prezidiul M arii
Adunări Naţionale. Prezidiul se alege cu jum ătate plus unul din numărul total al deputaţilor.
Art. 41 Prezidiul Marii Adunări Naţionale se com pune dintr-un preşedinte, trei vice-preşedinţi, un secretar
şi din 14 m em bri aleşi direct de Marea Adunare Naţională a R. P. R.
Art. 44 Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Rom âne are urm ătoarele atribuţiuni: 1.
Convoacă M area Adunare Naţională în sesiuni ordinare si extraordinare; 2. Em ite decrete; 3. Interpretează legile
votate de M area Adunare Naţională a Republicii Populare Române; 4. Exercita dreptul de graţiere si comută
pedepsele; 5. Conferă decoraţiile si m edaliile Republicii Populare Române; 6. Reprezintă Republica Populară
Română în relaţiile internaţionale; 9. In intervalul dintre sesiunile Marii Adunări N aţionale, numeşte si revoca pe
miniştri, la propunerea Preşedintelui Consiliului de Miniştri; 10. Stabileşte gradele militare, rangurile diplomatice
si titlurile onorifice, la propunerea guvernului; [...]
{Constituţia R epublicii P opulare R om âne, 13 aprilie 1948)
B.
Capitol introductiv
Republica Populară Română este un stat al oam enilor muncii de la oraşe si sate.
Republica Populară Român a luat naştere ca urmare a victoriei istorice a Uniunii Sovietice asupra
fascismului gem ian si a eliberării României de către glorioasa A nnata Sovietica, eliberare care a dat putinţa
poporului muncitor, în fm nte cu clasa m uncitoare condusa de Partidul Comunist, sa doboare dictatura fascista, sa
nimicească puterea claselor exploatatoare si sa faurească statul de democraţie Populară, care corespunde pe deplin
intereselor si năzuinţelor maselor populare din România. [...] Politica externa a Republicii Populare Rom âne este
o politica de apărare a păcii, de prietenie si alianţa cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste si cu tarile de
democraţie Populară, o politica de pace si prietenie cu toate popoarele iubitoare de pace. [...]
(C onstituţia Republicii P opulare R om âne, 27 septembrie, 1952)

162
 c.
Art. 1. Rom ânia este republică socialistă. R epublica Socialistă Rom ânia este stat al oam enilor muncii de
la oraşe si sate, suveran, independent si unitar. Teritoriul sau este inalienabil si indivizibil.
Art. 2. întreaga putere în Republica Socialista R om ânia aparţine poporului, liber si stăpân pe soarta sa.
Puterea poporului se întem eiază pe alianţa m uncitorească-ţărănească. în strânsă unire, clasa m uncitoare - clasa
conducătoare în societate -, ţărănimea, intelectualitatea, celelalte categorii de oameni ai m uncii, fără deosebire de
naţionalitate, construiesc orânduirea socialista, creând condiţiile trecerii la comunism.
Art. 3. în R epublica Socialistă Rom ânia forţa politică conducătoare a întregii societăţi este Partidul
Com unist Roman.
Art. 4. D eţinător suveran al puterii, poporul o exercita prin M area Adunare N aţională si prin consiliile
populare, organe alese prin vot universal, egal, direct si secret. M area Adunare N aţională este organul suprem al
puterii de stat, sub conducerea si controlul căruia îşi desfăşoară activitatea toate celelalte organe ale statului.
Art. 26. Cetăţenii cei m ai înaintaţi si mai conştienţi din rândurile m uncitorilor, ţăranilor, intelectualilor si
ale celorlalte categorii de oam eni ai muncii se unesc în Partidul Com unist Rom ân, cea mai înaltă form ă de
organizare a clasei muncitoare, detaşam entul ei de avangarda.
Art. 71. Preşedintele Republicii Socialiste Rom ânia este şeful statului si reprezintă puterea de stat în
relaţiile interne si internaţionale ale Republicii Socialiste România.
Art. 72. Preşedintele Republicii Socialiste Rom ânia este ales de M area A dunare N aţională [...]
Art. 74. Preşedintele Republicii Socialiste R om ânia este comandantul suprem al forţelor armate si
Preşedintele Consiliului Apărării Republicii Socialiste România.
Art. 75. Preşedintele Republicii Socialiste R om ânia îndeplineşte, în conform itate cu C onstituţia si cu
legile, urm ătoarele atribuţii principale: 1. Prezidează Consiliul de Stat*; 2. Prezidează şedinţele Consiliului de
Miniştrii atunci când apare necesar; 4. Num eşte si revocă, la propunerea prim ului-ministru, pe viceprim-miniştrii,
miniştrii si preşedinţii altor organe centrale ale adm inistraţiei de stat, care fac parte din Consiliul de Miniştri;
num eşte si revoca pe conducătorii organelor centrale de stat, care nu fac parte din Consiliul de Miniştri; numeşte
si revocă pe membrii Tribunalului Suprem; 6. Acordă gradele de general, amiral si mareşal; 7. Conferă decoraţiile
si titlurile de onoare; 8. A cordă graţierea; 9. Acordă cetăţenia, aprobă renunţarea la cetăţenie si retrage cetăţenia
Română; 11. Stabileşte rangurile m isiunilor diplomatice, acreditează si recheamă reprezentanţii diplomatici ai
Republicii Socialiste Rom ânia; 13. încheie tratate internaţionale în num ele Republicii Socialiste România; 14. în
îndeplinirea atribuţiilor sale, Preşedintele Republicii Socialiste R om ânia emite decrete prezidenţiale si decizii [...]
*Consiliul de Stat a înlocuit Prezidiul M arii Adunări N aţionale încă din 1961. Iniţial avea 13 membri, dar
în timp numărul acestora a crescut. El avea atribuţii de conducere a M arii Adunări Naţionale şi de control al ei.
{Constituţia R epublicii Socialiste R om ânia, 21 august 1965, revizuită în 23 decem brie 1974)

Pornind de la aceste surse răspundeţi urm ătoarelor cerinţe:

1. Numiţi actul legislativ m enţionat în sursa A.
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa B.
3. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine punctul de vedere conform căruia Rom ânia este stat suveran,
independent şi unitar iar teritoriul României este inalienabil şi indivizibil.
4. M enţionaţi titlul oficial pe care îl poartă statul rom ân în sursa A, respectiv în sursa C.
5. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine că statul rom ân a luat naştere ca urmare a ajutorului altui stat.
6. Formulaţi, pe baza sursei A, un punct de vedere referitor la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, folosind patru
informaţii selectate din sursă.
7. Formulaţi, pe baza sursei B, un punct de vedere referitor la independenţa statului român, folosind trei informaţii
selectate din sursă.
8. Formulaţi, pe baza sursei C, un punct de vedere referitor la atribuţiile preşedintelui republicii, folosind două
informaţii selectate din sursă.
9. M enţionaţi din sursa A tipurile de proprietate. Este vreunul dintre ele favorizat, din punct de vedere juridic, în
raport cu celelalte? De ce?
10. M enţionaţi o concluzie pe care o puteţi deduce din sursa A, art. 2, despre partidul politic aflat la conducere în
Rom ânia în 1948.
11. Pe baza sursei A m enţionaţi ce tip de atribuţii are M area Adunare Naţională (executive, legislative,
judecătoreşti). Definiţi Prezidiul M arii Adunări Naţionale şi precizaţi ce tip de atribuţii are. Se respectă principiul
separaţiei puterilor în stat în constituţia din 1965? Argumentaţi.

163
12. Com paraţi articolul 1 al constituţiei din 1965 (sursa C) cu sursa B. Form ulaţi o concluzie cu privire la statutul
României în 1965.
13. M enţionaţi trei informaţii din sursa C care arată că R om ânia este un stat totalitar. Argum entaţi răspunsul dat.
14. Num iţi, din sursa C, trei atribuţii ale preşedintelui care arată caracterul dictatorial al regimului. Argumentaţi
răspunsul dat.

II, Cenzura şi cultul personalităţii în timpul lui Nicolae Ceauşescu

Â. Ţinând seama de cerinţele etapei actuale a construcţiei socialiste, de marile obiective care stau în faţa
partidului şi poporului în făurirea societăţii socialiste m ultilateral-dezvoltate, este necesar să se ia măsuri pentru
ridicarea nivelului combativităţii revoluţionare şi a spiritului militant, partinic, al întregii activităţii politice,
ideologice şi de educaţie com unistă a m aselor, desfăşurată de organele şi organizaţiile de partid, de organizaţiile
de m asă şi obşteşti, de organism ele de stat, de instituţiile de propagandă, ideologice şi cultural-artistice. [...]
I. — H otărâtor în înfăptuirea acestor obiective este ridicarea continuă a rolului conducător al partidului în
toate dom eniile activităţii politico-educative, creşterea răspunderii şi exigenţei organelor şi organizaţiilor de partid
în îndrum area întregii m unci de educare a maselor, desfăşurată prin intermediul tuturor m ijloacelor de influenţare
politică şi al factorilor de culturalizare de care dispune societatea noastră. [...]
O sarcină esenţială a muncii politico-educative desfăşurate de partidul nostru este educarea tuturor
ce m uncesc în spiritul patriotism ului socialist, al dragostei şi devotam entului neţărm urit faţă de patrie, al hotărârii
de a nu precupeţi nim ic pentru apărarea cuceririlor noastre revoluţionare, a independenţei şi suveranităţii ţării,
pentru întărirea şi înflorirea continuă a României socialiste. [...]
7. — O atenţie deosebită va trebui acordată activităţilor cultural-educative şi distractive în rând
tineretului şi în special ale elevilor şi studenţilor, com bătând m anifestările de cosm opolitism , diferitele mode
artistice îm prum utate din lum ea capitalistă. Se va interzice servirea băuturilor alcoolice în toate localurile
distractive pentru tineret. Va fi lărgită şi intensificată propaganda ateistă, organizarea acţiunilor de m asă pentru
com baterea m isticism ului, a concepţiilor retrograde, pentru educarea întregului tineret în spiritul filozofiei noastre
materialist-dialectice*. [...]
10. — V a trebui să sporească rolul educativ al tuturor em isiunilor de radio şi televiziune. Em isiunil
vor adresa în mai m are m ăsură m aselor largi ale publicului spectator, în special m uncitorilor şi ţăranilor,
asigurându-se totodată de prezenţa mai frecventă a acestora în emisiuni. Se va face> o mai riguroasă selecţie a
producţiilor artistice difuzate de radioteleviziune, prom ovându-se cu precădere filme, piese de teatru, spectacole
muzicale din repertoriul naţional şi îndeosebi din repertoriul nou, socialist. Se va asigura un echilibru raţional în
politica de repertoriu, astfel încât să fie judicios reprezentate opere valoroase din ţările socialiste, precum şi lucrări
reprezentative din patrim oniul culturii universale care au un profund caracter social şi o poziţie filozofică
progresistă, înaintată. Se vor elim ina din emisiuni producţiile care cultivă idei şi principii străine filozofiei şi
moralei noastre, spiritul de violenţă, modul de viaţă burghez, m entalităţi nocive pentru educaţia tineretului.
II . — Se vor lua m ăsuri pentru o mai bună orientare a activităţii editoriale, pentru ca producţia de carte să
răspundă în m ai m are m ăsură cerinţelor educaţiei comuniste. Se va exercita un control m ai riguros, pentru evitarea
publicării unor lucrări literare care nu răspund cerinţelor activităţii politico-educative a partidului nostru, a cărţilor
care prom ovează idei şi concepţii dăunătoare intereselor construcţiei socialiste.
12. — în orientarea repertoriilor instituţiilor de spectacole, teatru, operă, balet, estradă, se va pune accent
pe prom ovarea creaţiei originale cu caracter militant, revoluţionar. Se va da, de asemenea, extensiune lucrărilor
valoroase din creaţia artistică actuală a ţărilor socialiste; se va asigura o selecţie m ai riguroasă a lucrărilor din
repertoriul clasic şi contem poran internaţional.
Se va acţiona m ai perseverent pentru dezvoltarea creaţiei rom âneşti de operă, operetă şi balet cu teme
izvorâte din lupta poporului nostru pentru socialism. Com itetele judeţene şi m unicipale de partid răspund de
orientarea ju stă a repertoriilor instituţiilor artistice profesioniste de spectacole, precum şi ale caselor de cultură şi
căminelor culturale.
13. — Se vor lua măsuri pentru mai buna echilibrare a film elor program ate în cinem atografele noastre,
limitându-se difuzarea film elor poliţiste, de aventuri, interzicându-se filmele care cultivă violenţa şi vulgaritatea,
care propagă modul de viaţă burghez. [...]
*materialism dialectic = concept de filozofie politică ce stă la baza gândirii marxiste conform căruia istoria umană
nu este rezultatul evoluţiei dialectice a ideii, ci a evoluţiei luptei dialectice de clasă pentru bunurile materiale.
(Nicolae Ceauşescu, Tezele din iulie sau Propuneri de m ăsuri pen tru îm bunătăţirea activităţii
politico-ideologice, de educare m arxist-leninistă a m em brilor de partid, a tuturor oam enilor m uncii, 1971)

164
 B.
Trăim aceste fericite zile
înscrise-n viaţa-ntregului popor
Precum istoria înscrie-n file
C u litere de aur m ersul lor.

Sunt zilele ce-n inimă aşteaptă

Şi care m ărturii de timp rămân,
Căci ne conduce-o forţă înţeleaptă,
Partidul nostru Com unist Român.

Şi-n fruntea lui cea limpede veghează

U n înţelept şi ne-nfricat bărbat.
Inim ă tânără şi m inte trează,
în care ţara-ntreagă s-a-ntrupat.

E Om ul - Ceauşescu N icolae -
Iubit ca steagul nostru tricolor.
Ca steagul roşu, limpede văpaie,
în zborul liber către viitor.
(Alexandru Andriţoiu, Partidul, Ceauşescu, Rom ânia, în A lm anah M agazin, 1988)

C.
Este fiica prea iubita
A acestui brav popor
De luceferi străjuită
Si de steagul Tricolor
E Elena Ceauşescu
Suflet nobil si vibrant
M am a buna, om politic
Si prestigios savant
înţeleaptă-i este fapta
N ăzuind spre viitor
Tot cu cinste stă în dreapta
M arelui conducător.
(Corneliu Vădim Tudor, Urare de iarna, în revista Săptăm âna, 6 ianuarie, 1984)

Pornind de Ia aceste surse răspundeţi urm ătoarelor cerinţe:

1. Precizaţi num ele com plet al docum entului cunoscut apoi ca Tezele din iulie, m enţionat în sursa A.
2. Precizaţi trei inform aţii cu privire la sarcina politico-educativă a partidului, m enţionate în sursa A, teza 1.
3. Precizaţi trei inform aţii cu privire la obiceiurile şi m anifestările din rândul tinerilor pe care partidul trebuie să
le combată, pornind de la sursa A, teza 7.
4. Form ulaţi, pe baza sursei A, teza 10, un punct de vedere referitor la caracterul pe care trebuie să îl aibă
em isiunile de radio şi televiziune, folosind două inform aţii selectate din sursă.
5. Formulaţi, pe baza sursei A, teza 11, un punct de vedere referitor la libertatea presei scrise, folosind două
infonnaţii selectate din sursă.
6. Precizaţi trei caracteristici pe care trebuie să le aibă spectacolele de teatru, operă şi balet, folosind informaţii
selectate din sursa A, teza 12.
7. M enţionaţi, folosindu-vă de sursa A, teza 13, patru tipuri de filme a căror difuzare trebuie interzisă sau limitată.
8. Formulaţi, pe baza sursei A, un punct de vedere cu privire la caracteristicile culturii prom ovate de partid,
folosind patru inform aţii pe care să le găsiţi în mai m ulte teze.
9. Precizaţi o posibilă cauză pentru care Ceauşescu interzice îm prum uturile din lum ea capitalistă.
10. Argumentaţi de ce regim ul Ceauşescu a fost num it naţional-comunist, folosind infonnaţii din textele date.
11. Elaboraţi o definiţie a naţional-com unism ului folosindu-vă de Tezele din iulie.
12.. Fonnulaţi, pe baza surselor B şi C, un punct de vedere cu privire la relaţia dintre naţionalism ul com unist şi
cultul personalităţii liderilor.

165
 Datorită faptului că sursele istorice următoare sunt cutremurătoare prin tragedia umană pe care o redau,
am hotărât că este de prisos să aşez la finalul lor nişte întrebări formale, de tipul celor de bacalaureat; de aceea
vă îndemn doar să lecturaţi aceste surse şi să meditaţi asupra lor.

III. M işc a r e a d e re zisten ţă în re g im u l co m u n ist

A. Aveam la dispoziţie cel m ai com pact m asiv m untos din România, lung de 100 Km. şi lat de 60 Km.
fară căi de com unicaţie, împădurit. Grupul era form at din tineri cu dragoste de Dum nezeu şi de ţară, ce ne
cunoşteam de mici, crescusem împreună, ne ştiam calităţile şi defectele, ne născusem la poalele m unţilor şi în
munţi ne sim ţeam ca acasă. N e-am extins activitatea pe o suprafaţă cât m ai mare: toţi m unţii Făgăraş şi Perşani,
pădurile de pe Ardeal, până la Racoş, Sighişoara, M ediaş, Sibiu, pentru a dispersa forţele trim ise îm potriva
noastră. N u ne-am construit un punct central de rezistenţă, greşeală ce-au făcut-o m ajoritatea grupurilor din ţară,
chiar cele conduse de m ilitari, unde, odată descoperit centrul de rezistenţă. Securitatea aducea atâtea forţe, încât
putea să distrugă grupul. Cât timp nu era zăpadă, eram peste tot şi nicăieri, tot timpul în mişcare.
A m fost iubiţi şi sprijiniţi de o populaţie m inunată. Ne-am încadrat totdeauna în m orala creştină şi
onoarea militară. Ţineam să nu rămână în urm a noastră nicio acţiune de care să ne fie ruşine în viitor. N u am tras
niciodată prim ii asupra ostaşilor trimişi după noi. Tragedia luptei noastre a fost că nu ne întâlneam cu adevăraţii
vinovaţi, care conduceau represiunea de la distanţă, ci eram puşi în situaţia tragică, de a ne întâlni şi ucide rom ân
cu rom ân pe crestele munţilor. A m tras doar atunci când am fost înconjuraţi şi pentru a ieşi din încercuire.
(Ion Gavrilă Ogoranu*, Fragm ent din scurtul istoric al G rupului Carpatin Făgărăşan)

B. în aceşti ani am găsit în suflete de români, adesea umili şi nebăgaţi în seamă, atâta nobleţe şi atâta
frumuseţe, încât nu o viaţă, dar şi o mie de vieţi de ai avea, m erită să le jertfeşti. N e-am lovit însă şi de atâta
răutate, ipocrizie, interese, ambiţie prostească, zgârcenie şi m ai ales nepăsare, încât ni s-a um plut sufletul de
durere, am ărăciune şi dezgust. A trebuit să prim im pe obrazul nostru, nu odată, sărutul scârbos a lui Iuda şi, nu
odată, otrăviţi cu roadele am are ale josniciei om eneşti, am ajuns în pragul deznădejdii. N e-am coborât atunci în
adâncuri şi din istorie ne-am luat din nou seva dătătoare de viaţă. N e-am cum inecat din jertfa tuturor câtor şi-au
dat viaţa pentru acest neam. Iar voi dragi cam arazi căzuţi din rânduri, ne-aţi legat prin jertfa voastră cu putere, în
lupta din care nu putem să ieşim decât biruitori sau morţi.
Şi m ai ales am sim ţit în ceasurile negre m âna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omeneşti
ne-ar fi dus la m oarte şi deznădejde. Aici, pe crestele m unţilor, am sim ţit cuvintele Dom nului, care ne-a spus că
fără El nu putem face nimic. Şi noi, prin suferinţa noastră, am învăţat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuţi,
m ăcar o palm ă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înţelege, dram a de pe Golgota. Aceste
gânduri, adânc frăm ântate în nopţi lungi de iarnă, îngropaţi în zăpezi pe crestele C arpaţilor sau în ceasurile de
veghe cu arma-n mână, vi le închinăm vouă, tineri din sate şi oraşe, ca semn al dragostei ce v-o purtăm, ca unora
ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să vadă şi să desăvârşească marea şi strălucita biruinţă românească.
(Testam ent, A lcătuit de Grupul Carpatin-Făgărăşan în primăvara anului 1954, în m untele Buzdugan)
*Ion Gavrilă Ogorau (1923-2006) a fost un membru marcant al mişcării de rezistenţă, conducând, din 1947,
Grupul Carpatin Făgărăşan. Pentru lupta sa a fost condanmat de instanţele comuniste în contumacie (în lipsă) la zeci de ani
închisoare şi. Ia urmă, de două ori la moarte. Timp de 29 de ani, organele securităţii nu au putut să-l captureze. Prins în 1976,
a fost salvat de Ia execuţie la intervenţia directă a preşedintelui american, Richard Nixon.

IV . R e p r e siu n e a în re g im u l co m u n ist

A. Deţinuţii politici în închisoarea de la Sighet

Izolarea între celule era aşa de mare, că [gardienii] purtau grijă cu străşnicie nu num ai să nu se
întâlnească rob cu rob, dar nici privirea să nu li se întâlnească, nici să nu ştie cine este în celula vecină; reuşeau
până la o vreme, dar după câtăva vreme tot aflam să ştim unii de alţii. Paza o faceau m iliţienii, urm ărind tot pasul
când eram afară din celula, de unde nu ne scotea până nu venea cuvântul „liber”, adică coridoarele sunt libere.
Aici cuvintele cele m ai frecvente erau „liber” şi „repede” oriunde eram duşi [...] să nu fie vreme de a şopti vreun
cuvânt la celulele pe unde treceam. Se întâm pla că de afară dădea „liber”, şi când m ergeam să luam apă dam peste
efectivul unei alte celule, despre care nu ştia cel cea a dat „liber”. M are consternare la ei, dar noi într-o clipă i-am
cunoscut pe toţi şi zâmbind, sufleteşte ne-am îm brăţişat. [...]
Plim bările, o dată sau de două ori pe săptămână, jos, în două curţi mici, cam 10 minute; „M âinile la spate
şi capul la păm ânt” ; Pe zid două turele cu soldaţi înannaţi, care de sus ne păzeau şi pe noi când eram la plimbare
ca să nu privim sus la geamuri, să nu ni se întâlnească privirea cu a fraţilor de suferinţă.; soldaţii aveau ordin să

166
tragă în fereastră asupra celui ce priveşte; dacă vedea miliţianul de jo s pe careva că priveşte, îi da pedeapsă de a fi
dus la „neagra” . [...]
M âncarea era „arpacaşă” adică orz rău decorticat, fiertură groasă, fară nici un gust [...] „arpacaşa” era
fară nici un gust chiar dacă încercai să o sărezi, cum de altfel sare rar prim eam, şi ar fi ajuns sarea să-i dea cât de
cât gust de sărat; aşa a trebuit folosit[ă] cum se dădea [...] şi se dădea zilnic, foarte adeseori şi de două ori pe zi.
Altă m âncare a fost fasolea; nu ne dădea prea des dar era subţire, cu puţine boabe; suplim ent nu se prea dădea,
decât arareori, celor care erau la m uncă grea, tăiatul lem nelor etc.; varză m ultă de tot, adică zeam ă de varză; tot
aşteptam să se term ine şi num ăram cotoarele care m ai rămâneau; zamă de cartofi destul de rară, dar cartofii rari de
tot în zamă; după câtăva vreme se dădea o bucăţică de m arm eladă [...]. într-o vrem e a apărut murătura: gogonele;
a fost o bucurie nu pentru că ar fi fost pe ce să se m ănânce, ci pentru variaţie; organism ul a salutat-o că prin ea s-a
sporit puţin alim entaţia [...]; omul ar fi dorit şi a doua, dar nu prim eai decât rareori de la vreun m iliţian
înţelegător, care venea din nou la uşă cu ce i-a m ai rămas, şi atunci era o mare bucurie. [...].
Cea m ai mare durere a sufletului nostru a fost lipsa sfintei liturghii; n-am putut liturghisi, în patru ani şi
şapte luni cât am stat în penitenciarul din Sighet, nici o sfântă slujbă liturgică; n-am ţinut în m ână nicio carte, nici
n-am văzut vreo carte [...]. Tot ce ştiam pe de rost [rugăciuni, sfânta liturghie] era scump pentru noi şi trăiam
com oara ce o cuprindea; apoi cu cât erau mai m ari restricţiile la exteriorizare, cu atât coboram în adâncurile
sufletului, tot mai adânc şi tot mai adânc, prefacând în sfântă rugăciune tot ce trăiam în tem niţa Sighetului şi
oferind-o cu sm erenie Dom nului Isus.
C ând ne rugam îm preună stam în picioare în dreptul paturilor noastre, cu feţele unii spre alţii, şi aşa
înălţăm sm eritele noastre rugăciuni. Restricţiile se tot înăspreau din partea politrucilor; am ajuns de ne-au intimat
să nu ne rugăm; atunci stăteam tăcuţi în picioare, cu faţa către perete; nici aşa nu ne-au permis; m ai pe urm ă
şedeam pe paturile noastre reculeşi, în tăcere ori pe şoptite rostind ce aveam de rostit. R ugăciunea cea m ai scum pă
era viaţa trăită acolo şi închinată Domnului.
(luliu Hossu, m em orii publicate sub titlul Credinţa noastră este viaţa noastră)

B. G herla, mai 1963

E tare frig în celula 25. Iam a lui ‘62 fusese aspră, cu troiene cât toate zilele şi urlete de crivăţ. [...] Coşul
sobiţei s-a prăbuşit, nu se m ai poate face nici bietul foc de trei surcele pe care puteam să-l aprindem între 15
decem brie şi 1 martie. Dârdâim de frig, ne sim ţim copleşiţi de m urdărie şi ne e foame. Din pricina zăpezilor
aprovizionarea a fost probabil întreruptă. N u ni se mai distribuie, o dată pe zi şi la re neregulate, decât un boţ mic
de turtoi rece. A pă nu mai avem. Tineta este arhiplină. Pândim sosirea turtoiului ca animalele închise a căror
hrană e la cherem ul unui stăpân uituc. Boţul e sloi de gheaţă şi e din mălai doar copt, nefiert.
în atm osfera de zgribulelală, jale, gheţărie şi je g izbutesc să fiu calm. Celula e alcătuită din oam eni de
treabă toţi, şi politicoşi. Şi nu o luăm în tragic, între noi gentili, voioşi cum num ai la închisoare pot fi oam enii -
preînchipuire a isihiei m onahale ori a fericirii cereşti. [...]
Pe la două noapte este adus în celulă un nou lot de oameni, o mulţim e, claie peste grămadă, colac peste
pupăză, ei mai lipseau. Şi cât de jalnic se uită cu toţii îm prejur, vin oare din locuri m ai puţin sinistre? îi prim im
cum nu se aşteptau, cu linişte şi haz de necaz. D ar unde să-i culci? Toată lum ea se înghesuie spre a crea noi spaţii.
Câtorva nu le răm âne decât a picoti pe bănci. Pe unul voluminos, exasperat şi prăpădit - a cărui faţă exprim ă
suferinţă şi oboseală - îl poftesc să treacă în locul meu, îm preună nu am încăpea; şi oricum , se simte că are
neapărată nevoie de două-trei ore de repaus. Petrec restul nopţii pe bancă.
în noaptea urm ătoare dorm frânt. Şi atunci, în noaptea aceea chiar, sunt dăruit cu un vis miraculos, o
vedenie. Nu-1 văd pe Domnul Hristos întrupat, ci num ai o lum ină uriaşă - albă şi strălucitoare - şi m ă simt nespus
de fericit. Lum ina mă înconjoară din toate părţile, e o fericire totală, şi înlătură totul; sunt scăldat în lumina
orbitoare, plutesc în lumină, sunt în lum ină şi exult. Ştiu că va dura veşnic, e un perpetuum imobile. “Eu sunt “
îmi vorbeşte lumina, dar nu prin cuvinte, prin transm isiunea gândului. „Eu sunt şi înţeleg prin intelect şi pe
calea sim ţirii - înţeleg că e Dom nul şi sunt înlăuntrul luminii Taborului, că nu num ai o văd ci şi vieţuiesc în
m ijlocul ei.
M ai presus de orice sunt fericit, fericit, fericit. [...] fericirea nu num ai că durează încontinuu, dar şi creşte
m ereu [...] cercul de lum ină se lăţeşte din ce în ce, iar fericirea după ce m -a învăluit m ătăsos, deodată schimbă
tactica, devine dură, se aruncă, se prăvăleşte asupra-m i ca nişte avalanşe care - antigravitaţional - m ă înalţă; apoi
iar procedează în alt fel: duios; m ă leagănă - şi în cele din urmă, fără m enajamente, m ă înlocuieşte. Nu mai sunt.
Ba sunt, dar atât de puternic încât nu m ă recunosc.
(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii)

167
 C. Experimentul Piteşti

Reeducarea avea patru faze. D e-a lungul prim ei, denum ită dem ascarea externă, deţinutul trebuia să-şi
arate lealitatea faţă de partid şi de organizaţia O.D.C.C, spunând tot ce ascunsese la anchetele de la Securitate,
denunţând toate legăturile pe care le păstra în afara închisorii, ca şi com plicităţile de care beneficiase. în cursul
acestor dem ascări externe, ale căror rezultate erau înaintate M inisterului de Interne, s-a aflat mai m ult decât în
toate anchetele de până atunci de la Securitate. Declaraţiile erau fa cute m ai întâi verbal, chiar sub schingiuire,
apoi scrise pe o placă de săpun, verificate de cineva din comitetul de reeducare, deseori de Ţurcanu însuşi, în
sfârşit, trecute pe hârtie, semnate de declarant şi trim ise la Interne. A doua fază, dem ascarea intem ă, dădea şi ea
rezultate excepţionale pentru Securitate. Studentul schingiuit trebuia să dem aşte pe aceia care-1 ajutaseră să
reziste în interiorul închisorii: fie printre ceilalţi deţinuţi (cei care-1 îm bărbătaseră sau îl puseseră în gardă să fie
prudent), fie din adm inistraţia închisorii: un anchetator m ai binevoitor, un m iliţian care-i făcuse vreo favoare în
timpul executării pedepsei. Prim ele două faze aduceau deci servicii directe, concrete. Securităţii, îngăduindu-i să
opereze o serie de arestări în afara închisorii şi să elim ine din adm inistraţia închisorii elem entele mai blânde.
Securitate obţinea astfel un supliment de anchetă care n-ar fi putut niciodată fi dus la bun sfârşit prin m etodele
clasice de tortură. Celelalte două faze ale reeducării urm ăreau un alt scop : anihilarea m orală a deţinutului,
distrugerea personalităţii sale. Experim entul aparţine, de data aceasta, patologiei mintale.
Astfel se trece la faza a treia, dem ascarea m orală publică, în cursul căreia deţinutul e nevoit să calce în
picioare tot ce are m ai sfânt şi, în prim ul rând, familia, Dum nezeul dacă e credincios, soţia sau iubita, prietenii, pe
el însuşi. Trecutul fiecăruia este analizat punct cu punct, pe tem eiul lui trebuie inventată versiunea cea mai
m onstruoasă cu putinţă. Tatăl: spre pildă, trebuie să apară ca un escroc, un bandit, un şperţar. [...] Iar m am a e
arătată ca o prostituată, deţinutul fiind pus să inventeze,cât mai detaliat, scenele la care ar fi asistat chiar el.
Despre el însuşi, deţinutul trebuie, în sfârşit, să închipuie cele mai rafinate perversităţi. N im eni nu scapă până nu
acoperă cu noroi, în public, izvoarele vii ale vieţii lui, până ce din trecut n-a dispărut ultim a fărâmă de care s-ar
putea agăţa apoi spre a-şi reconstitui personalitatea. Şi numai atunci când dărâm area îi apare lui Ţurcanu ca
definitivă,când deţinutul este considerat dem n de a intra în O.D.C.C., intervine a patra fază şi ultim a condiţie
pentru a răpune orice speranţă a unei întoarceri înapoi: reeducatul e pus să conducă procesul de reeducare al celui
mai bun prieten al său, schingiuindu-lcu m âinile lui şi devenind, astfel, la rândul lui, călău.
Tortura este cheia reuşitei. D e-a lungul tuturor acestor faze, confesiunile erau regulat întrerupte de torturi. Orice ai
fi spus, oricât de m ulte infamii ai fi inventat,Ţurcanu nu era niciodată m ulţumit. De tortură, nu puteai scăpa. Era
doar posibil, acuzându-te de cele mai mari m ârşăvii, să scurtezi perioada schingiuirii. Au fost studenţi torturaţi
două luni de zile, alţii, mai cooperativi, doar o săptămână.
(Virgil Ierunca, Fenom enul Piteşti)

M ajoritatea celor care loveau (trecuţi şi ei prin torturi) încercau, pe cât era posibil, să facă mai m ult
zgom ot decât daune ori să atenueze loviturile, însă toate acestea pe ascuns, fiindcă dacă erau observaţi, erau trecuţi
şi ei în rândurile celor torturaţi. Şocul produs de violenţa ieşită din comun, dar şi de conştiinţa faptului că foşti
prieteni şi colegi îi atacau din senin şi aparent fără motiv, ducea la prăbuşirea sufletească instantanee a celor mai
multe victime.
(Alin M ureşan, Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate)

M etode de tortură folosite în închisoarea Piteşti:

B ătaia deţinuţilor cu ciomege, cu vână de bou, curele, frânghii, picioare de la paturi, cozi de mătură,
ţinerea deţinuţilor în poziţii chinuitoare timp îndelungat cu ochii la bec, într-un picior, cu bagaje de la 20 la 40 kg
pe spate, statul cu faţa la perete, pe şezut, cu m âinile întinse la picior, sm ulgerea părului din cap şi a m ustăţilor cu
mâna, pe viu, sau cu ajutorul unui aparat confecţionat dintr-un nasture prins cu aţă, strivirea degetelor de la m âini
şi picioare prin folosirea unui instrum ent special confecţionat de ei, punerea unei cantităţi exagerat de mare de
sare în m âncare fără să le dea apă deţinuţilor, obligarea deţinuţilor sub teroare de a m ânca în poziţii incomode,
fără să folosească mâinile, de a m ânca m âncarea fierbinte, direct, fără să o m estece, opărindu-şi limba şi esofagul,
dezlipindu-se piele de pe limbă şi buze, obligarea deţinuţilor sub tortură să m ănânce m aterii fecale [...] punerea
deţinuţilor să se bată cap în cap unii cu alţii până li se um flau capetele şi cădeau în nesimţire, dezbrăcarea
deţinuţilor complet, după care erau trecuţi printr-un cerc de bătăuşi care-i loveau până ce cădeau în nesimţire, apoi
erau călcaţi în picioare şi bătuţi cu diferite corpuri tari şi cu picioarele până le rupeau coastele şi îşi pierdeau
cunoştinţa, apăsarea pe coşul pieptului de către m ai mulţi deodată, lovirea deţinuţilor cu bocancii şi cu cărămizi
peste piept, faţă sau alte părţi sensibile ale corpului, punerea deţinuţilor cu capul în closet şi cu picioarele în sus.
(Com isia Prezidenţială Pentru A naliza Dictaturii Comuniste din Rom ânia, R aport fin a l, 2006)
168
 Partea a Il-a
Instrumente auxiliare
de studiu
 Cronologia principalelor evenimente ale istoriei românilor
Civilizaţia dacilor si daco-romanilor. Etnogeneza românească
Sec. IV - II î. Hr. - dacii sunt organizaţi în triburi conduse de regi. în secolul II sunt atestate cetăţilor fortificate
num ite dava, în care se afla reşedinţa şefilor de trib.
82-44 î. H r - Burebista este rege al dacilor. El întem eiază prim ul stat dac, prin unificarea triburilor dacice, şi îl
extinde prin cucerirea coloniilor greceşti de la M area N eagră şi a celţilor din nord-vestul Daciei.
87-106 d. Hr. - Decebal este rege al dacilor.
87, 88 - războaiele dacilor cu rom anii în timpul îm păratului Domitian.
101-102, 105-106 - războaiele dacilor cu rom anii în timpul îm păratului Traian.
106-271 (sau 274) - Dacia este provincie rom ană.
271 sau 274 - retragerea aureliană. îm păratul A urelian retrage arm ata şi adm inistraţia rom ană din Dacia, a
sudul Dunării, unde întem eiază o altă provincie Dacia.
Sec. IV-V I - pe teritoriul daco-rom anilor trec sau se aşează popoare migratoare: vizigoţi, ostrogoţi, huni, avari,
gepizi. Cei care se aşează aici sunt asimilaţi de către daco-romani. Concom itent se răspândeşte creştinismul.
Sec. VI - Slavii se aşează la nordul D unării, contribuind la formarea poporului român.
602 - m ajoritatea slavilor trec la sudul Dunării. Cei rămaşi la nord sunt cu tim pul asim ilaţi de daco-romani.
Sec. II î.H r. -IX d.Hr. - etnogeneza rom ânească (sinteza dacilor, romanilor şi slavilor formează poporul român).

Transilvania medievală si modernă

Sec. IX - U ngurii se aşează în Pannonia (U ngaria de azi, în 896). în Transilvania sunt atestate voievodatele lui
Gelu, Glad şi M enum orut, în Cronica lui Anonymus. Voievodatele lui G lad (centrul Transilvaniei) şi
M enum orut (Bihor) ajung sub stăpânirea unor căpetenii maghiare.
Sec. XI-X III - Transilvania este cucerită de m aghiari. în sec. XI este atestată cucerirea voievodatelor lui G yula
(din centrul Transilvaniei) şi Ahtum (din Banat) de către regele Ungariei, Ştefan cel Sfânt.
1176-1541 - statutul politico-iuridic al Transilvaniei este cel de voievodat autonom sub stăpânire maghiară.
deci Transilvania este provincie a Ungariei, cu num ele de voievodat. în 1176 este atestat primul voievod, Leustachius.
1441-1456 - lancu de H unedoara este voievod al Transilvaniei (unul dintre puţinii vojevozi de origine română).
Războaie cu turcii în care este victorios: 1443 - Cam pania cea Lungă, 1456 - Belgrad. Este înfrânt la V am a
(1444) şi Kossovopolje (1448).
1541-1689 - statutul politico-iuridic al Transilvaniei este cel de principat autonom sub suzeranitatea
Im periului Otoman, adică este stat vasal turcilor, ca şi Ţara Rom ânească şi M oldova. Transilvania este condusă
de un principe ales de Dietă. în 1595 principe este Sigism und Bathory, care este aliat al lui M ihai Viteazul în lupta
antiotom ană şi face parte din coaliţia de state creştine numită Liga Sfântă.
1689-1699 - statutul politico-juridic al Transilvaniei este de stat vasal Im periului Habsburgic (Austria).

1689-1867 - statutul politico-iuridic al Transilvaniei este cel de provincie autonomă a Im periului

H absburgic (Austria) . cu num ele de principat, adică Transilvania nu mai este stat ci provincie a altui stat ca şi
în Evul M ediu. Titlul de Principe al Transilvaniei îl poartă numai îm păratul habsburg. Dieta conduce în
continuare.
1701 - se creează biserica greco-catolică.
1728-1751 (prima jum ătate a sec. XVIII) - episcopul greco-catolic Inochentie M icu Klein, singurul rom ân care
face parte din Dietă, duce o politică de apărare a drepturilor tuturor rom ânilor din Transilvania.
1791 - intelectualii rom âni din Transilvania, atât ortodocşi cât şi greco-catolici, elaborează un docum ent num it
Supplex Libellus Valachorum prin care cer, pentru români, drepturi egale cu celelalte naţionalităţi.
1867-1918 - Im periul H absburgic devine Austro-Ungaria, im periu alcătuit din două state, Austria şi Ungaria,
fiecare cu parlam entul şi guvernul său. Instituţiile com une sunt doar m inisterele de externe, de război şi de finanţe
şi, evident, împăratul. Transilvaniei i se desfiinţează autonom ia şi este încorporată în Ungaria.
1868 - Românii din Transilvania protestează îm potriva alipirii Transilvaniei la Ungaria prin redactarea
docum entului num it Pronunciam entul de la Blaj.
1869 - Rom ânii din Transilvania creează Partidul Naţional Român.
1892-1894 - M işcarea m em orandistă, acţiune a oam enilor politici rom âni, care alcătuiesc un docum ent de
protest adresat împăratului, num it M em orandum . Prin acesta se critică politica guvernului maghiar.
170
 Tara Românească

1247 - Diplom a cavalerilor ioaniţi, docum ent emis de regele Ungariei, B ela al IV-lea, atestă form aţiunile
prestatale rom âneşti voievodatele lui Litovoi şi Seneslau şi cnezatele lui loan şi Farcaş. Acestea sunt într-un grad
mai m are sau m ai mic de dependenţă faţă de regele Ungariei.
1277 - un voievod Litovoi este ucis în luptele cu regele Ungariei. Fratele lui, Bărbat, este luat prizonier.
Pe la 1310 este întem eiat statul m edieval Tara Rom ânească, de către Basarab I (13107-1352), prin unirea
cnezatelor şi voievodatelor.
1330 - Bătălia de la Posada. Ţara R om ânească devine independentă (înlătură vasalitatea maghiară).
1386-1418 - M ircea cel Bătrân.
Luptele cu turcii: 1394 sau 1395 - victoria de la Rovine. 1396 - înfrângerea creştinilor la Nicopole.
1456-1462 - Vlad Ţepeş. Luptele cu turcii: 1462.
1593-1601 - M ihai Viteazul.
1595: - Tratatul de alianţă la A lba lulia cu principele Transilvaniei, Sigism und Bathory.
- Bătăliile cu turcii: Călugăreni (indecisă). Giurgiu (victorie).
1598 - tratatul de A lianţă cu R udolf de Habsburg, împăratul Im periului Habsburgic.
1599 - B ătălia de la Şelim băr câştigată îm potriva principelui Transilvanie, Andrei Bathory. M ihai se proclam ă
principe al Transilvaniei.
1600 - ocupă M oldova fără luptă. Se proclam ă dom n al Ţării Rom âneşti şi M oldovei şi principe al Transilvaniei.
- pierde Transilvania în bătălia de la M irăslău dusă îm potriva nobilim ii m aghiare şi a generalului Basta.
- pierde M oldova, unde revine dom nitorul Ierem ia M ovilă şi Ţara Rom ânească, unde este înscăunat de către
polonezi şi m oldoveni Sim ion M ovilă.
1601 - M ihai, îm preună cu generalul Basta, câştigă bătălia de la Guruslău, cu principele Transilvaniei, Sigism und
Bathory. M ihai este ucis apoi din ordinul generalului Basta.

1716 - sunt instaurate dom niile fanariote, prin num irea lui N icolae M avrocordat ca domn, de către sultan.
1821- revoluţia lui Tudor Vladim irescu.
1822- revenirea la domniile pământene.
1831- Regulam entul Organic.
Statutul politico-iuridic al Tării R om âneşti în raport cu Imperiul Otoman:
- stat independent, în timpul lui M ircea cel Bătrân
- stat plătitor de tribut în 1417 (cu un an înainte de m oartea lui M ircea)
- stat vasal Im periului Otoman, de pe la jum ătatea secolului al XIV (din timpul lui Vlad Dracul, tatăl lui Vlad
Ţepeş) până în 1877.
în 1829 - 1856 este şi stat sub protectorat rusesc.

Moldova
Pe la 1350, regele Ungarie Ludovic I, a creat, pe teritoriul de nord al actualei M oldove, o m arcă de apărare
îm potriva tătarilor condusă de D ragos. un voievod rom ân din M aram ureş (M aram ureşul făcea parte din Ungaria).
1364-1365, un alt voievod din M aram ureş, Bogdan, conduce o revoltă a m oldovenilor şi eliberează M oldova de
sub suzeranitatea maghiară.
1400-1432: Alexandru cel Bun.
1457-1504: Ştefan cel M are.
Luptele cu turcii: - 1475: victoria de la Vaslui, 1476: înfrângerea de la Războieni.
1711 - instaurarea regim ului fanariot prin num irea de către turci a dom nitorului Nicolae M avrocordat (care va
fi m utat apoi în Ţara Românească, în 1716).
1774 - partea de nord a M oldovei, Bucovina, este ocupată de Im periul Habsburgic.
1812 - Basarabia este ocupată de Rusia.
1832 - Regulam entul Organic.

Statutul politico-iuridic al M oldovei în raport cu Imperiul Otoman:

stat independent în prim a jum ătate a secolului XV.
stat plătitor de tribut în 1456.
stat vasal turcilor de la sfârşitul secolului XV (în 1489, în tim pul lui Ştefan cel M are), până în 1877.
în 1829 - 1856 este şi stat sub protectorat rusesc.
171
 R o m â n ia - s t a t n a ţio n a l m o d e r n (1 8 5 9 -1 9 1 8 )

1856 - Congresul de Pace de la Paris. M arile puteri discută problem a unirii Principatelor Române, Ţara
Rom ânească şi Moldova. Acceptă convocarea Adunărilor ad-hoc ale rom ânilor pentru a hotărî în problem a unirii.
1857 - întrunirea A dunărilor ad-hoc în M oldova şi Ţara Rom ânească. Ele hotărăsc unirea sub un prinţ străin.
1858 - Convenţia de la Paris, docum entul adoptat de m arile puteri, care ţine loc de constituţie a Principatelor.
Prin acesta se acceptă o unire trunchiată a rom ânilor (Principatele au instituţii separate).
1859 - alegerea lui Cuza ca domn atât în M oldova cât şi în Ţara Românească.

1 8 5 9 -1 8 6 6 : d o m n ia lu i A le x a n d r u l o a n C u z a .
- 1861 - marile puteri recunosc unirea pe tim pul vieţii lui Cuza.
- 1863 - legea secularizării averilor mănăstireşti.
- 1864 - lovitura de stat prin care C uza schimbă constituţia şi instaurează regim ul autoritar.
- reform a agrară, legea învăţăm ântului, înfiinţarea U niversităţii Bucureşti.
1866 - înlăturarea lui Cuza, instaurarea prinţului străin, Carol I.

1 8 6 6 - 19 1 4 ; d o m n ia r e g e lu i C a r o l L
- 1866 - adoptarea constituţiei liberale.
- 1877, 9 m ai - proclam area independenţei de sub suzeranitatea otomană, în parlam entul României.
- 1877-1878: Războiul de independenţă.
- 1878, februarie: tratatul de pace de la San-Stefano recunoaşte independenţa Rom âniei dar o obligă să cedeze
Rusiei trei judeţe din sudul Basarabiei. M arile puteri îl anulează pentru că puterea Rusiei în Balcani crescuse
prea mult. Este convocat un nou congres de pace, la Berlin, deoarece Germ ania era cea mai mare putere atunci.
- 1878, iulie: tratatul de pace de la Berlin. Clauzele cu privire la Rom ânia răm ân neschimbate.
-1 8 8 1 - R om ânia este proclam ată Regat.
- 1883 - Rom ânia aderă la Tripla A lianţă (Germania, Austro-U ngaria, Italia).
- 1913 - Rom ânia organizează Congresul de Pace de la B ucureşti în urm a celui de-al D oilea Război balcanic. Prin
Pacea de la Bucureşti, Rom ânia prim eşte un teritoriu bulgar de la sudul Dobrogei, Cadrilaterul.
- 1914 - Consiliul de coroană de la Sinaia hotărăşte neutralitatea Rom âniei în Prim ul Război Mondial.

1 9 1 4 -1 9 2 7 : D o m n ia re g e lu i F e r d i n a n d I.
- 1916 - Rom ânia intră în Prim ul Război M ondial alături de Antanta (Franţa, Mairea Britanie, Rusia), în urm a
încheierii unui tratat de alianţă cu această coaliţie. Prim ul ministru. Ionel Brătianu a avut un rol im portant în
realizarea acestei alianţe. în august Rom ânia atacă A ustro-Ungaria şi ocupă o parte a Transilvaniei.
- în noiembrie trupele germ ano-austriece ocupă sudul Rom âniei.
- 1917 - victoriile Rom âniei în bătăliile de la M ărăşti - generalul Al. Averescu înfrânge trupele austro-ungare,
M ărăşeşti - generalul Erem ia Grigorescu înfrânge trupele germane şi Oituz - victoria trupelor rom âno-ruse
asupra austro-ungarilor.
- 1918 - Rom ânia încheie Pacea de la Buftea-Bucureşti cu Puterile Centrale deoarece ruşii ieşiseră din război.
- în noiembrie Rom ânia reintră în război de partea aliaţilor.
- unirea Basarabiei (27 m artie). Bucovinei (15 noiembrie) şi Transilvaniei (1 decembrie) cu România.

R o m â n ia - s t a t n a ţio n a l u n i t a r (1 9 1 8 -1 9 4 0 )
P o litic a i n te r n ă :
- 1918 - introducerea votului universal (prim ele alegeri conform votului universal au loc în 1919).
-1 9 2 1 - reform a agrară.
- 1922 - regele Ferdinand şi R egina M aria sunt încoronaţi la A lba lulia ca regi ai României Mari.
- 1923 - constituţia democratică.
- 1924 - legea învăţăm ântului (învăţăm ântul obligatoriu este de 7 clase).
- 1925 - legea adm inistrativă şi legea pentru înfiinţarea Patriarhiei Române.
-1 9 2 6 -le g e a electorală: partidul care câştigă cel puţin 40% din voturi prim eşte 50% din m andate în Parlament.
1927-1930: R egenta, alcătuită din trei persoane (principele Carol renunţase la tron iar Regele M ihai este minor).

1930-1940: do m n ia regelui C a ro l al Il-le a

1930 - Carol revine în ţară cu sprijinul prim ului m inistru luliu Maniu. Parlam entul votează repunerea sa în
dreptul de moştenitor şi este proclam at rege.
1938 - Carol instaurează un regim autoritar.

172
1940 - datorită pierderilor teritoriale din anul 1940, Carol al Il-lea abdică.
Politica externă
1919 - Tratatul de Ia Saint-Germ ain (10 septembrie), Austria recunoaşte unirea Bucovinei cu România.
1920 - Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920), Ungaria recunoaşte unirea Transilvaniei cu România.
1919 - România aderă la Societatea N aţiunilor. în 1930 şi 1931 N icolae Titulescu este preşedinte al Adunării
Generale a Societăţii Naţiunilor.
1921 - a fost creată M ica înţelegere (România, Iugoslavia şi Cehoslovacia).
1932-1936: Nicolae Titulescu este m inistru de externe al României.
1934 - a fost creată înţelegerea Balcanică (România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia).
1940 - Desfiinţarea Rom âniei Mari: Rom ânia cedează Basarabia şi nordul Bucovinei către U.R.S.S. (datorită
unui ultim atum sovietic), N ord-vestul Transilvaniei către U ngaria (prin Dictatul de la Viena, un tratat
internaţional semnat datorită presiunilor Germ aniei şi Italiei), Cadrilaterul către Bulgaria (prin tratatul de la
Craiova).

România sub dictatura mareşalului Antonescu si a regimului comunist (1940-1989)

1940-1947: Domnia regelui Mihai I

1940-1944 - dictatura m ilitară a m areşalului Ion Antonescu.
- 1940 - septembrie - M areşalul Ion Antonescu este num it prim m inistru şi i se dau, prin decret regal, puteri
depline în conducerea statului.
- noiem brie 1940 Rom ânia aderă la A xa Berlin-Rom a-Tokio.
- 1941 - iunie: Rom ânia intră în Al Doilea Război M ondial alături de Germ ania, prin atacul asupra U.R.S.S.
Basarabia este eliberată.
1942 - pierderi uriaşe ale Rom âniei în bătăliile de la Cotul Donului şi Stalingrad, pe frontul sovietic.
1944, 23 august. Lovitura de stat organizată de regele M ihai şi partidele politice. Antonescu este arestat.
1945, 6 martie - prim ul guvern comunist, condus de dr. Petru Groza.
1946 - alegerile parlam entare sunt falsificate de comunişti.
1947 - se încheie Tratatul de Pace de la Paris, care prevede condiţii dure pentru România.
1947, 30 decem brie - alungarea regelui şi proclam area republicii.

1948-1965: regimul Dei fDei este Secretar General al Partidului Comunist, num it Partidul M uncitoresc)
1948 - naţionalizarea industriei, crearea Securităţii
- desfiinţarea Bisericii greco-catolice.
- adoptarea prim ei constituţii com uniste (m odificată în 1952). Rom ânia se num eşte Republica Populară
Română.
1949 - începe procesul de colectivizarea voluntară (care are succese nesemnificative).
1958-1962 - colectivizarea forţată.
1955 - Rom ânia este m em bră fondatoare a Tratatului de la V arşovia (organizaţia m ilitară a statelor
comuniste europene).
1958 - armatele sovietice sunt retrase de pe teritoriul României.

1965-1989: regimul Ceauşescu

1965 - adoptarea unei noi constituţii. Num ele ţării este R epublica Socialistă România. C onstituţia prevede că
forţa conducătoare a ţării este Partidul Com unist Român.
1968 - Ceauşescu refuză invadarea Cehoslovaciei, im pusă de U.R.S.S. tuturor statelor mem bre ale Trataului de la
Varşovia.
1971 - Tezele din iulie im pun controlul partidului asupra producţiei culturale.
1974 - Constituţia se m odifică deoarece se creează funcţia de preşedinte al Republicii.
1977 - Greva m inerilor din Valea Jiului.
1987 - demonstraţii de protest ale m uncitorilor din Braşov.
1989 - căderea regim ului com unist

R e v e n ir e a Ia d em o c ra ţie
1990 - revenirea la pluripartidism;
1991 - constituţia democratică.

173
 Dicţionar de termeni istorici
A
a abdica = (despre m onarhi) a renunţa, de bunăvoie sau constrâns, la conducere.
a aboli = a desfiinţa printr-un act oficial o instituţie, o stare sau anum ite tradiţii sau uzanţe (exemplu: abolirea
privilegiilor, abolirea monarhiei).
a abroga = a anula o lege sau o dispoziţie oficială.
a asim ila = a se integra în alt grup social sau naţional prin pierderea trăsăturilor caracteristice proprii (limbă,
obiceiuri etc.).
absolutism lum inat = regim politic apărut în secolul XVIII în care m onarhii au încercat să pună în aplicare idei
ale filosofilor iluminişti.
activist = m em bru de partid cu atribuţii importante în realizarea propagandei com uniste sau care are sarcini
importante în m unca adm inistrativă într-o organizaţie de partid
autocefalie = conducerea de sine stătătoare a unei biserici ortodoxe naţionale.
autonom ie = dreptul unor locuitori dintr-un stat de a se conduce singuri (adică prin anum ite instituţii proprii); un
teritoriu care are acest drept. Transilvania era provincie autonom ă (voievodat) în cadrul Ungariei, până în 1541.
Ţările Române, în perioada în care erau vasale Im periului Otom an, erau state autonome din punct de vedere al
politicii interne, deoarece turcii nu aveau voie să se am estece în conducerea lor.

B
bei = com andant m ilitar al unei provincii otomane sau al unui oraş otoman.
burghezie = term enul desem na iniţial totalitatea locuitorilor oraşelor (de la cuvântul burg = oraş întărit cu ziduri),
dar cu timpul acesta îi va denum i doar pe locuitorii bogaţi: meşteşugarii, negustorii, cămătarii, bancherii. în
secolul XIX term enul îi denum eşte pe oamenii de afaceri şi pe liber-profesionişti.

C
caim acam = locţiitor al unor dem nitari turci; în Ţara R om ânească şi M oldova s-a folosit acest term en pentru
locţiitorul de domn începând cu secolul XVIII.
capuchehaie = reprezentant al dom nitorilor români la înalta Poartă otomană.
cavalerii ioaniţi (cavalerii Sfântului Ion de Ierusalim sau cavalerii de M alta) = m em bri ai unui ordin catolic
um anitar creat în 1048 la Ierusalim. Ordinul a devenit m iliar în tim pul cruciadelor. loaniţii au plecat din Ierusalim
în 1291. în 1310 s-au stabilit în insula Rhodos iar în 1530 în M alta, după ce insula Rhodos a fost cucerită de turci,
cavalerii teutoni = m em bri ai ordinului m ilitar şi religios creat în 1191 de călugări germani, la A cra (Israel),
pentru a lua parte la cruciade. D upă încheierea cruciadelor teutonii au organizat un stat în Prusia, în nordul
Poloniei.
cens = în Evul M ediu era rentă în bani pe care ţăranii dependenţi o datorau stăpânului de păm ânt (nobil, boier); în
Epoca M odernă reprezenta im pozitul plătit de un cetăţean pentru a putea vota în perioada în care votul era
cenzitar.
cenzură = controlul exercitat de stat asupra m ijloacelor de com unicare în m asă (presă, alte publicaţii scrise, radio,
televiziune). Cenzura putea interzice publicarea unor m ateriale sau putea modifica, prin tăieri sau adăugări de text,
conţinutul acestora.
chiabur = term en peiorativ folosit de către com unişti pentru a-i denumi pe ţăranii care aveau mai mult pământ.
Chiaburii erau consideraţi, alături de m oşieri (marii proprietari de pământ) ca exploatatori ai ţăranilor săraci,
cler = totalitatea categoriei profesionale a preoţilor.
colectivizare = trecerea păm ânturilor agricole în proprietatea statului şi organizarea cooperativelor agricole de
producţie (C.A.P.), unde foştii proprietari lucrau păm ânturile în comun.
constituţie = legea fundam entală a unui stat, în care sunt prevăzute principiile de bază ale conducerii statului,
atribuţiile instituţiilor fundamentale ale statului şi drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor,
cruciadă = 1. război pentru eliberarea Locurilor Sfinte (Ierusalim ul şi locurile pe unde a trăit Isus) de sub
stăpânirea musulmanilor, iniţiat de papa de la Roma. Cruciadele s-au desfăşurat în perioada 1096-1270. Au fost în
total opt cruciade (plus o cruciadă a copiilor) la care au participat regi şi împăraţi, nobili, cavaleri dar şi oameni de
rând din Europa Occidentală. 2. tennenul a fost folosit apoi pentru a desem na şi alte războaie iniţiate de creştini
îm potriva otom anilor cu scopul de a-i alunga din Europa.
ctitor = persoană care suportă cheltuielile pentru ridicarea unei biserici sau mănăstiri.

174
D
deportare = trim iterea forţată a unei persoane într-o regiune îndepărtată ca m ăsură represivă.
despot lum inat = m onarh din secolul XVIII care încearcă să pună în practică anum ite idei ale filosofilor
iluminişti.
Dietă = adunare a stărilor privilegiate în anumite state din Europa centrală.
dinastie = familie de suverani (regi, împăraţi, dom nitori) ai cărei reprezentanţi deţin funcţia supremă în stat;
familie conducătoare a unui stat.
Divan = Consiliu cu atribuţii politice, adm inistrative şi judecătoreşti din Im periul Otoman. în Ţările Rom âne în
secolul XVII Sfatul Dom nesc poartă num ele de Divan.
dizident = persoană care are opinii diferite faţă de m ajoritatea, în cadrul unui partid politic sau al unei comunităţi.

E
em ancipare = eliberare, câştigarea drepturilor politice sau sociale.
a excom unica = a exclude pe cineva dintr-o com unitate religioasă. Excom unicarea populaţiei dintr-un teritoriu
presupune neacordarea asistenţei religioase la botezuri, nunţi, înm orm ântări etc.

F
feud = păm ântul pe care îl prim ea un nobil apusean de la rege sau de la un alt nobil care era seniorul său şi pentru
care depunea jurăm ânt de vasalitate (prin care îi prom itea sfat la judecată şi ajutor militar).
formă de guvernare = concept care se referă la organizarea puterii executive într-un stat; există două forme de
guvernare: m onarhia şi republica.

H
hatman = titlu purtat de comandantul oştirii num it de dom nitor în M oldova; titlu purtat de înalţi demnitari
polonezi com andanţi de armată.
hiclenie = term en folosit p,entru a denumi trădarea boierilor faţă de dom nitor în Evul M ediu în Ţările Române.

I
ideologie politică = un ansamblu de idei şi principii despre organizarea statului şi a societăţii. Cele mai
importante ideologii politice sunt: liberalismul, conservatorism ul, socialismul şi naţionalism ul,
ilum inism = filozofie din secolul XVIII care prom ovează progresul social prin răspândirea culturii în rândul
poporului, desfiinţarea privilegiilor feudale, egalitatea tuturor oam enilor în faţa legii, drepturi şi libertăţi
cetăţeneşti (dreptul la viaţă, proprietate şi liberă exprim are), toleranţa religioasă, înlocuirea monarhiei absolutiste
cu m onarhia constituţională. Principalii filosofi ilum inişti au fost John Locke, M ontesquieu, J. Jacques Rousseau,
insurecţie = formă de luptă armată contra unui regim politic având ca scop înlăturarea lui; term enul se foloseşte
de obicei pentru a desem na o m işcare de m ai m ică am ploare decât o revoluţie în ceea ce priveşte m obilizarea
cetăţenilor.
intelectual = persoană a cărei profesie presupune o activitate a spirtului (în dom eniile artei, ştiinţei, tehnicii,
educaţiei etc.) sau care are preocupări recunoscute în dom eniul activităţilor spiritului,
iobag (şerb) = ţăran dependent în Evul M ediu în Transilvania.
L
laic = persoană care nu aparţine clerului (categoriei profesionale a preoţilor); persoană independentă de
organizaţiile religioase; mirean; antonimul lui laic este ecleziastic sau clerical.
Levant = Denumire dată în trecut litoralului răsăritean al M. M editerane (Asia M ică, Siria, Liban, Egipt),
locotenenţă dom nească = organ adm inistrativ-politic ce ţine locul dom nitorului (alcătuit de obicei din trei
persoane); căimăcămie.
lovitură de stat = înlăturarea prin forţă a puterii politice sau a unei părţi a puterii politice legitime.
M
M asonerie (Francm asonerie) = M asoneria m odernă a fost organizaţie secretă apărută în secolul XVIII în Anglia
şi răspândită apoi în m ajoritatea statelor europene ai cărei m em brii îşi propuneau o reorganizare a lumii pe
anumite principii considerate de ei mai bune. M asoneria a fost influenţată de ideile filosofilor iluminişti (libertate,
egalitate, cultul Fiinţei Supreme) şi era organizată în loji, care puteau corespunde unor teritorii politice(exemplu:
M area Lojă a Franţei, m area Lojă a Angliei). Ea a avut un rol im portant în organizarea M arii R evoluţii Franceze

175
din 1789 şi în organizarea revoluţiilor din secolul XIX. în Ţările Române, m asoneria a avut adepţi încă din secolul
XVIII.
a mazili = (în Evul M ediu) a scoate din funcţie sau din slujbă un domn, un boier; (în Epoca M odernă) a detrona,
mazili = categorie de m ici boieri scoşi din funcţie în secolul XVIII şi începutul secolului XIX.
m onarhie = formă de guvernare în care funcţia suprem ă în stat este deţinută de o persoană (rege, împărat,
principe, dom nitor etc.) care moşteneşte puterea de la un m em bru din familia sa şi o deţine pe durata întregii vieţi,
munca forţată = m unca executată ca pedeapsă pentru deţinuţii politici în regim ul comunist.
N
naţionalizare = trecerea proprietăţii private în proprietatea statului. N aţionalizarea industriei s-a făcut în 1948.

P
pandur = grănicer din Oltenia în secolul XVIII şi de la începutul secolului XIX. Pandurii se aflau la graniţa cu
Austria.
partida naţională = grupare de boieri şi intelectuali din secolul XVIII şi prim a jum ătate a secolului XIX care îşi
propunea să apere drepturile rom ânilor în relaţiile cu Im periul Otoman. în secolul XIX partida naţională a urm ărit
realizarea unirii tuturor rom ânilor şi m odernizarea politică a statului.
paşalâc = provincie otomană; num e dat de creştini provinciilor otom ane conduse de un paşă.
paşă = com andant al unei provincii în Imperiul Otoman; titlu al unor înalţi dem nitari otomani.
plan cincinal = plan întocm it de către funcţionarii com unişti prin care se fixa care va trebui să fie producţia
pentru fiecare ram ură econom ică în urm ătorii 5 ani.
plebiscit = consultarea cetăţenilor care urm ează să se pronunţe prin da sau nu asupra unui proiect de lege, asupra
unei problem e de stat de o importanţă deosebită.
Poarta otom ană sau Sublima Poartă sau în alta Poartă = termeni folosiţi pentru a desemna, în relaţiile
diplomatice. Im periul Otoman. Num ele venea de la o poarta m onum entală de la intrarea în palatul Topcapî,
reşedinţa sultanului şi a conducere imperiului.
pragm atic = persoană care ia în considerare utilitatea practică, care urm ăreşte aspectul practic,
privilegiu = avantaj, scutire de obligaţii, drept sau distincţie socială care se acordă unei persoane sau unei
categorii sociale; drept particular pe care îl are un individ sau un m em bru al colectivităţii şi pe care ceilalţi
membrii ai societăţii nu îl au.
proletariat = term en folosit de M arx şi apoi de toţi comuniştii pentru a desem na categoria socială a muncitorilor,
proletcultism = curent cultural com unist care prom ovează valorile culturii proletare (muncitoreşti) şi respinge
valorile culturale care nu au legătură cu filozofia m arxistă (cea care stă la baza ideologiei comuniste).
Proletcultism ul a fost prom ovat în Rom ânia mai ales în anii ’50.
R
Războiul rece = conflict ideologic din a doua jum ătate a secolului XX ce a opus statele comuniste, reprezentate
de U.R.S.S., şi statele capitaliste, reprezentate de S.U.A.
regim politic = concept care se referă la m odalitatea de organizare şi exercitare a puterii în stat; principalele tipuri
de regimuri politice cunoscute în Europa în Epoca M odernă şi contem porană sunt regim ul monarhic absolutist,
regim ul liberal, regim ul democratic, regim ul autoritar şi regim ul totalitar.
religie receptă = religie recunoscută oficial; conceptul a fost utilizat în Transilvania începând cu secolul XVI
pentru a denumi cele patru confesiuni oficiale: catolică, luterană, calvină şi unitariană. Sistemul religiilor recepte
considera confesiunea ortodoxă tolerată, dar nu oficială. Drept urmare, ortodocşii, în majoritate români, erau
lipsiţi de drepturi sociale şi politice în calitate de m embri ai comunităţii lor religioase.
republică = form ă de guvernare în care funcţia suprem ă în stat este deţinută de o persoană sau un grup de
persoane alese pe o perioadă limitată de timp.
revizionism = politică de revizuire a tratatelor internaţionale prom ovată în perioada interbelică de statele
nem ulţumite de Tratatele de Pace de la Paris de la sfârşitul Primului Război M ondial. Cele mai im portante state
revizioniste au fost Germania, Italia şi Ungaria.
S
senior = nobil, mare deţinător de păm ânt în Evul M ediu în Europa Occidentală ce oferă o parte a păm ântului său
unui alt nobil, num it vasal, care îi datorează sfat la judecată şi ajutor militar.
Sfânta A lianţă = alianţă încheiată în 1815 de m onarhii Rusiei, Austriei şi Prusiei prin care se obligau să-şi acorde
sprijin îm potriva oricăror revolte interne sau externe care ar pune în pericol ordinea politică existentă. Franţa,
condusă de regele Ludovic al XVIII-lea de Bourbon, a aderat şi ea, în 1818, la Sfânta Alianţă. Iniţiatorul acestei
organizaţii a fost cancelarul Austriei, M ettem ich, care s-a ocupat apoi şi de punerea în practică a principiilor ei.
176
Sfânta A lianţă a intervenit în perioada 1820-1830 pentru înăbuşirea revoluţiilor din Spania, A m erica Latină,
statele italiene şi îm potriva insurecţiei polonezilor din Rusia.
sistem politic = o parte a sistemului social care cuprinde constituţia şi legile după care funcţionează instituţiile
unui stat, instituţiile politice şi relaţiile dintre ele şi partidele politice.
societate civilă = totalitatea organizaţiilor nonguvem am entale (care nu au drept scop preluarea puterii politice)
alcătuiesc societatea civilă. Exemplu de organizaţii nonguvem am entale: asociaţii pentru apărarea drepturilor
omului sau drepturilor copilului, organizaţii ecologice. Asociaţia Foştilor D eţinuţi Politici etc. în orice regim
democratic, societatea civilă are rolul de a aduce în atenţia opiniei publice problem e pe care le are societatea şi
care sunt necunoscute sau neluate în seam ă de puterea politică.
sovrom = societate m ixtă rom âno-sovietică ce avea scop economic. De fapt sovrom urile au fost organizaţiile prin
interm ediul cărora statul sovietic a spoliat statul rom ân de m aterii prime, produse agricole şi produse industriale.
Ele au activau în principalele ramuri ale economiei în perioada 1945-1956.
stat de drept = stat în care raporturile dintre autorităţi şi cetăţeni se bazează pe respectarea norm elor juridice şi în
care justiţia este independentă de puterea politică. Prin constituţia din 1991, R om ânia a devenit stat de drept,
stat naţional = stat alcătuit dintr-o naţiune m ajoritară care uneşte pe cât posibil toţi mem brii naţiunii între
graniţele sale. Rom ânia a devenit stat naţional odată cu unirea din 1859 a lui Al. loan Cuza. Prin unirea din 1918
se desăvârşeşte form area statului naţional român.
stat naţional unitar = un stat care cuprinde o naţiune m ajoritară (stat naţional) şi care nu are provincii autonom e
(opusul statului unitar este statul federal, unde există provincii care se guvernează singure).
statut internaţional = locul pe care îl ocupă un stat în relaţiile internaţionale în raporturile cu alte state. Ţările
Rom âne în secolul XVIII aveau statut de state vasale Im periului Otoman. Din 1877, Rom ânia are statut de stat
independent.
suzeran = 1. nobil care nu era vasal niciunui alt nobil în Europa Occidentală în Evul M ediu; de obicei suzeran era
doar regele unui stat; existau cazuri în care nici regele nu era suzeran deoarece putea fi vasalul unui alt rege; 2.
mare putere care controlează politica externă a altui stat; de exemplu. Im periul Otom an era statul suzeran al
Ţărilor Rom âne în Evul Mediu.
suzeranitate = statut internaţional care presupune recunoaşterea dreptului unui stat m ai m are de a pretinde unui
stat mai mic îndeplinirea obligaţiilor de vasalitate. De exemplu Ţara R om ânească a fost sub suzeranitatea
m aghiară şi apoi otomană.

T
ţar = titlu purtat de monarhii statelor slave (în special în Bulgaria şi Rusia).

U
Unio Trium Nationum = alianţă a naţiunilor privilegiate din Transilvania (termenul naţiune în Evul M ediu are
sem nificaţia de categorie socială privilegiată prin naştere), în care s-au asociat nobilii, saşii şi secuii, încheiată în
anul 1437 în timpul răscoalei ţărăneşti de la Bobâlna. Alianţa avea drept scop acţiunea concertată a celor trei
naţiuni îm potriva oricărei revolte a ţăranilor şi a avut drept consecinţă excluderea ţăranilor, în m ajoritatea români,
de la viaţa politică în Evul M ediu şi o parte din Epoca M odernă.
V
vasal = 1. nobil, deţinător de păm ânt în Evul M ediu în Europa Occidentală, care prim eşte păm ântul de la rege sau
de la un m are nobil şi căruia îi datorează sfat la judecată şi ajutor militar; 2. şe f de stat care datorează ajutor m ilitar
în luptă unui alt şef de stat; 3. stat care nu are politică externă proprie
vasalitate = statut pe care îl poate avea un stat în raport cu o mare putere. A cesta presupune ca statul mai mic să
plătească un tribut şi să-i acorde ajutor m ilitar statului m ai m are şi să aibă politica externă a marii puteri (adică să
nu încheie pace sau să nu declare război fară acordul acesteia). Vasalitatea presupunea şi depunerea unui jurăm ânt
de credinţă al conducătorul statului m ai m ic faţă de conducătorul marii puteri. De exemplu Ţara Rom ânească a
fost vasală U ngariei până în 1330, Ţările Rom âne au fost vasale Im periului Otom an începând cu secolul XV.
vizir = înalt dem nitar otoman; marele vizir avea o funcţie echivalentă cu a unui prim-ministru.
voievod = com andant militar, titlu purtat de conducătorii unor formaţiuni prestatele rom âneşti şi apoi purtat de
domnitorii rom âni din Ţara Rom ânească şi M oldova; titlu purtat de conducătorul Transilvaniei când era provincie
a Ungariei.
vot cenzitar = sistem de vot în care au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în funcţii publice doar cei care au o
anum ită avere fixată prin lege; de obicei legea stabilea că pot vota cei care au plătit la stat un anum it im pozit pe
venit.

177
 state şi popoare care au influenţat istoria românilor
în Evul Mediu şi în Epoca Modernă
Populaţii migratoare de Ia începutul Evului Mediu

Principalele familii de populaţii m igratoare care au atacat Europa şi s-au stabilit şi pe teritoriul ţării
noastre au fost popoarele de neam germanic: goţii, gepizii, avarii, popoarele de neam turanic (turcic): hunii,
pecenegii, uzii, cumanii şi popoare de neam slav. Popoarele turanice aveau o organizare m ilitară foarte bună;
năvălirile lor au rămas în m em oria colectivă ca fiind cele mai distrugătoare.

G o ţii erau m igratori de neam germanic originari din Peninsula Scandinavă şi nordul Europei centrale. De
aici au trecut, la începutul erei creştine, în regiunea de vărsare a Vistulei în M area Baltică (în nordul Poloniei). O
parte dintre ei au m igrat în mai m ulte valuri la nordul M ării Negre, în zona dintre N ipru şi Don (Ucraina). în
secolul III, goţii sunt menţionaţi în izvoarele istorice ca atacatori ai Im periului Rom an , în special în zona Daciei
rom ane, în alianţă cu tribul carpilor şi alţi daci liberi. în această perioadă a început şi procesul de separare a
goţilor în două ramuri: ostrogoţii (goţii câmpeni) şi vizigoţii (goţii pădureni).
După retragerea rom anilor din Dacia, vizigoţii s-au instalat pe teritoriul ţării noastre, m ai întâi în
M oldova, M untenia şi Oltenia. După 341 ei au adoptat creştinism ul arian datorită misiunii grecului U lfila care a
devenit episcop al goţilor şi a tradus Biblia în lim ba lor (arianism ul era o sectă care nu recunoştea că Isus este Fiul
lui Dum nezeu). în 376, din cauza atacului hunilor, vizigoţii s-au retras în Transilvania. Cea mai m are parte a lor a
plecat la scurt timp pe teritoriul roman, în Peninsula Balcanică. în 401, vizigoţii s-au stabilit în Italia, sub
conducerea lui Alaric. în anul 410 au jefuit Roma, dar în 412 s-au aşezat în Gallia (Franţa), de unde s-au extins
apoi în Spania. Ei au creat un stat care a durat din 418 până în 711, când a fost distrus de arabii care au cucerit
Spania.
O stro g o ţii au m igrat m ai târziu spre vest. în anul 375 hunii au atacat teritoriul ostrogoţilor din zona
nordului M ării Negre şi i-au supus dom inaţiei lor. în anul 376 îm păratul rom an Valens le-a permis ostrogoţilor
creştini să se stabilească în imperiu. Ostrogoţii au stat sub stăpânirea hunilor până în 420. în 454, ostrogoţii aliaţi
cu gepizii i-au învins pe huni în bătălia de la Nedao şi s-au stabilit în Câm pia Panonică (Ungaria). în anul 488, au
plecat, sub conducerea lui Teodoric, şi au cucerit Italia. Teodoric a fixat capitala- statului la Ravena. Statul
ostrogot a fost desfiinţat de bizantini, în 552, când generalul N arses a cucerit Italia.
Goţii au fost cei mai num eroşi migratori care s-au stabilit în Dacia după retragerea aureliană. De altfel,
una dintre cauzele principale ale retragerii rom anilor la sudul Dunării au fost atacurile neîntrerupte ale goţilor
timp de m ai multe decenii. Descoperirile arheologice nu atestă o separare a goţilor în ostrogoţi şi vizigoţi, aşa cum
atestă izvoarele scrise deoarece cultura lor m aterială este unitară. Prezenţa goţilor pe întreg teritoriul Rom âniei
este confirm ată şi de num eroase aşezări şi cim itire în M oldova, M untenia, Oltenia şi Transilvania. De la goţi ne-a
rămas un tezaur celebru pentru frumuseţea obiectelor sale. Tezaurul de la Pietroasa num it şi Cloşca cu p u ii de aur
care era alcătuit iniţial din 22 de piese din care se mai păstrează astăzi 12.

H u n ii au fost un popor m igrator de neam turcic, originar din nordul Chinei. Năvălirile hunilor au fost atât
de devastatoare încât în scrierile religioase ale vremii conducătorul lor, Attila, era supranumit B iciul lui
Dumnezeu. La începutul secolului I d. Hr., hunii au m igrat spre vest. La jum ătatea secolului al IV-lea au supus
mai m ulte popoare din Asia centrală şi au ajuns în 375 la nordul m ării N egre, în zona Donului, unde i-au cucerit
pe ostrogoţi. în secolul V s-au stabilit în Câm pia Panonică, de unde au atacat Imperiul B izantin . în 422 bizantinii
au acceptat plata unui tribut ca să evite atacurile acestora. Totodată îm păraţii romani s-au folosit adesea de
serviciile m ilitare ale hunilor, fie integrând huni în armata lor, fie cerându-le să atace alte popoare, contra unor
subsidii (plăţi). Sub conducerea regelui Attila (434-453), hunii devin o m are putere, construind un im periu care se
întindea din Europa centrală, de la Dunăre, până în Asia, în zona M ării Caspice. în 447, Attila a devastat cea mai
m are parte a provinciilor bizantine din Balcani, în urm a acestei acţiunii obţinând o mărire considerabilă a
tributului pe care îl plăteau bizantinii. în anul 451, hunii atacă, sub conducerea lui Attila, Imperiul Rom an de
Apus, dar sunt zdrobiţi în bătălia de la Câmpiile Catalaunice de către generalul rom an Aetius. Aetius a fost
supranumit apoi ultimul dintre romani, datorită acestei ultim e victorii importante a Imperiul Rom an de Apus
înainte de prăbuşirea sa. în ciuda acestei înfrângeri, în anul urm ător Attila îşi reface armata şi reuşeşte să
cucerească mai multe oraşe din Italia. Când a ajuns la Rom a i-a ieşit înainte papa Leon I care l-a convins să se
retragă. După m oartea lui Attila, în 453, stăpânirea hunilor s-a destrămat. în 454 ostrogoţii aliaţi cu gepizii i-au

178
învins pe huni în bătălia de la Nedao; această înfrângere a pus capăt imperiului hun. Descendenţii hunilor au
răm as mult timp în Câm pia Panonică.
Descoperiri arheologice care să ateste prezenţa hunilor pe teritoriul României sunt extrem de rare
deoarece centrul regatului lor era în Pannonia (Ungaria de astăzi), dar în perioada lor de expansiune, au controlat
acest spaţiu din punct de vedere politic şi fiscal.

Gepizii au fost m igratori de neam germanic, înrudiţi cu goţii, originari din zona de vărsare a Vistulei în
M area Baltică de unde au coborât în zona Carpaţilor Nordici. Ei sunt m enţionaţi în anul 269 ca atacatori ai Daciei
rom ane, în coaliţie cu alţi nomazi. în tim pul lui Attila ei erau vasali hunilor, dar după 454 devin independenţi şi se
aşează în Pannonia şi în vestul fostei Dacii romane; stăpânirea lor s-a extins apoi până la Olt. în 567 gepizii au
fost înfrânţi de către avari, care au devenit dom nitor teritoriului ţării noastre. O parte au plecat în Italia iar cei
răm aşi au fost asim ilaţi în decurs de 100 de ani. D escoperirile arheologice de pe teritoriul Rom âniei atestă
prezenţa m asivă a gepizilor în Transilvania.

A varii au fost m igratori de neam turcic (după alţi specialişti erau de neam m ongol), originari din nordul
Chinei. în anul 558 se ştie că au ajuns în nordul M unţilor Caucaz. D upă 560 au ajuns în zona nordului M ării
N egre de unde au cerut bizantinilor să le servească interesele lor m ilitare în schimbul unor subvenţii anuale,
îm păratul lustinian i-a adus, în anul 563 în nordul Peninsulei Balcanice, pe teritoriul Croaţiei de astăzi, zonă
atacată frecvent de gepizi şi longobarzi. De aici, în scurt timp le-au luat locul gepizilor în zona Pannoniei şi
vestului României. Avarii au atacat apoi, timp de m ai m ulte decenii. Im periul Bizantin : în 582 au avut un prim
m are succes, cucerind cetatea Sirmium, în 584 au ocupat Singindum um (Belgrad) iar în 626 au asediat
Constantinopolul, îm preună cu perşii, dar au fost înfrânţi. Tot avarii au supus mai multe triburi slave aflate la nord
de Dunăre. După 630 slavii au început să se elibereze de sub stăpânirea avară, datorită apariţiei unei alte mari
puteri la nordul M ării Negre, cea a bulgarilor. După 680 avarii s-au repliat în Pannonia (Ungaria de azi) unde
francii au pus capăt stăpânirii lor în urm a războaielor duse în perioada 791-811. D atorită atacurilor france, avarii
au fost decimaţi; cei răm aşi au fost dom inaţi de bulgari iar câţiva s-au refugiat în Transilvania şi în scurt timp au
fost asimilaţi de locuitorii de aici.
Conducătorul suprem al avarilor purta titlul de kagan; singurul kagan al cărui num e se cunoaşte a fost
Baian, în perioada în care s-au aşezat în Balcani. Avarii erau călăreţi şi arcaşi experimentaţi; ei au adus în Europa
scăriţele pentru şeaua cailor. Războinicii avari se îrmiormântau îm preună cu echipam entul de călărie şi, de cele
m ai multe ori, alături de calul lor. în zona Carpaţilor au fost descoperite 50000 de m orm inte avare; pe lângă
inventarul foarte bogat din m orm intele de războinici, pe teritoriul Rom âniei (Felnac, jud. Arad) s-a descoperit
m orm ântul unui m eşter orfevru în care au fost depuse zeci de tipare pentru prelucrarea metalelor.

Slavii sunt o fam ilie de popoare care îşi au originea într-o regiune întinsă de pe teritoriul de astăzi al
Ucrainei şi Bielorusiei între fluviile Dvina, Nipru, Bugul de Sud şi Don. Se pare că ei au făcut parte din
confederaţiile de popoare stăpânite de-a lungul vrem urilor de sarmaţi (popor iranian din antichitate), apoi de huni,
de avari şi de bulgari. Slavii apar în izvoarele istorice abia la jum ătatea secolului VI, fiind m enţionaţi de cronicarii
bizantini. în secolele V I-V II ei au m igrat, în mai m ulte valuri, spre vest. După teritoriul unde s-au aşezat, ei s-au
îm părţit în trei grupe mari: slavii apuseni (polonezii, cehii, slovacii), slavii sudici (slovenii, croaţii, bosniacii,
sârbii, m untenegrenii, m acedonenii şi bulgarii), slavii răsăriteni (ruşii, bieloruşii, ucrainenii, rutenii). Prim ul stat
slav a fost regatul lui Samo (623-658), pe teritoriul actualelor state Cehia, Slovacia şi Austria. Samo a fost un
negustor franc pe care slavii l-au ales rege şi care a renunţat la creştinism devenind păgân. Urm ătorul stat slav a
fost tot al slavilor vestici, M oravia M are (833-907), pe teritoriul actualelor state Cehia, Slovacia, care cu prindea
şi zone din Ungaria şi U craina de astăzi. M oravia M are a fost distrusă de maghiari în anul 907. La sfârşitul
secolului X s-a format un alt stat slav, Boem ia (Cehia), în jurul oraşului Praga, care a fost unul dintre cele mai
puternice state m edievale europene. Acesta a fost ocupat de Im periul Habsburgic în 1526. (Despre celelalte state
slave medievale vedeţi mai jos.)
îm păratul bizantin M ihail al IlI-lea şi Patriarhul de la Constantinopol, Photius, au trimis, în anul 862, o
misiune de creştinare a slavilor occidentali la cererea prinţului Rastislav, conducătorul M oraviei. A ceastă misiune
a fost condusă de doi învăţaţi, fraţii Chirii şi M etodiu, consideraţi astăzi sfinţi atât în biserica ortodoxă cât şi în cea
catolică. în anul 863 fraţii Chirii şi M etodiu au început traducerea Bibliei în limba slavă veche (slavonă), o limba
pe care au standardizat-o cei doi, având ca model dialectul vorbit de triburile slave aflate atunci în M acedonia,
regiunea lor de baştină. Pentru a putea scrie această limbă, ei au creat un alfabet nou, pornind de la cel grecesc,
care se num eşte alfabetul glagolitic. D in acest alfabet, discipolul lui Chirii, Clement din Ohrida, a creat apoi

179
alfabetul chirilic, folosit pentru scrierea lim bilor slave din sudul şi estul Europei. Papa A drian al Il-lea, care dorea
să evanghelizeze el teritoriul m oravilor, a acceptat oficial traducerea Bibliei în lim ba slavonă; urm ătorul papă,
Ştefan al V-lea, nu a mai recunoscut limba slavonă ca limbă liturgică. în timp cehii (boemii), slovacii, polonezii,
slovenii şi croaţii au adoptat creştinism ul catolic, de aceea limbile lor se scriu cu alfabet latin iar în Evul M ediu
limba liturgică a fost latina. Ceilalţi slavi au adoptat creştinism ul ortodox iar lim ba lor liturgică a rămas slavona
deoarece Patriarhia de la Constantinopol a acceptat slavona ca limbă de cult.
Slavii au fost m igratorii care au influenţat cel mai m ult istoria poporului rom ân, fiind singurii migratori
care au participat în m od evident Ia etnogeneză. Descoperirile arheologice atestă prezenţa slavilor pe teritoriul
României la jum ătatea secolului al Vl-lea. Şi izvoarele scrise bizantine vorbesc despre aşezare slavilor la nordul
Dunării în jurul anului 550. în anul 602 cea mai m are parte a slavilor a trecut la sudul Dunării, pe teritoriul
Imperiului B izantin ; atunci a avut loc răscoala grănicerilor bizantini, condusă de centurionul Phokas, astfel că
frontierele bizantine au rămas neapărate. La jum ătatea secolului VII m area m ajoritate a slavilor rămaşi la nordul
Dunării erau deja asim ilaţi de populaţia locală, aşa cum atestă descoperirile arheologice (începând cu această
perioadă este dificil de separat cultura m aterială a slavilor de ce a populaţiei autohtone). Una dintre cele mai
importante descoperiri arheologice care atestă prezenţa slavilor la nordul Dunării este cim itirul de la Sărata-
M onteoru (Buzău), cu peste 1600 de morminte. Slavii practicau incineraţia şi nu îşi puneau în m orm ânt niciodată
arme. Slavii aveau o religie politeistă, cel m ai im portant zeu fiind Perun, considerat creatorul tunetului şi al
fulgerului şi stăpânul lumii. Din punct de vedere social, erau organizaţi în triburi conduse de com andanţi m ilitari
şi de un sfat al bătrânilor. Problem ele importante ale tribului erau dezbătute de întreaga obşte. Slavii se ocupau cu
păstoritul dar şi cu agricultura. Termenii folosiţi de slavi pentru a desem na ierarhia lor m ilitară şi socială arată
faptul că de-a lungul istoriei lor, triburile slave au fost supuse de alte popoare; astfel, doar voievod este de origine
slavă, ban şi ju p a n sunt avare, cneaz şi viteaz sunt de origine germanică, boier este protobulgar sau peceneg.
Aceste cuvinte au intrat în limba rom ână prin interm ediul slavilor, de aceea noi le considerăm în m od curent de
origine slavă.

Pecenegii au fost un popor turcic, originar din A sia centrală. în secolul IX ei au m igrat spre vest ajungând
să-i disloce pe m aghiari din teritoriile lor tem porare din perioada 860-894, stabilindu-se apoi între N istru şi Nipru,
la nordul M ării Negre. Pentru mai m ult de 150 de ani pecenegii au devenit o forţă m ilitară de tem ut în Europa
estică şi sud-estică. A tacurile lor periodice s-u îndreptat în principal asupra teritoriilor bizantine şi cnezatului
Kievului. în 917 pecenegii şi bulgarii i-au învins pe bizantini într-o bătălie din Peninsula Balcanică iar în 934 au
invadat, alături de unguri, Tracia bizantină. Deoarece, ei s-au îm părţit în două uniuni de triburi rivale, o parte
dintre ei au m igrat de la nordul M ării Negre. în 1045 bizantinii au permis unui num ăr de 20000 de pecenegi să se
stabilească în imperiu, în nordul Bulgariei de astăzi. în timp, m ulţi pecenegi au fost înrolaţi în armata bizantină.
De asemenea, regii U ngariei au colonizat pecenegi şi au alcătuit detaşamente ale acestor m igratori care au luptat
alături de secui în războaiele duse de m aghiari în secolele XI-XIII. Triburile pecenege de la nordul M ării Negre au
atacat în num eroase rânduri teritoriile bizantine până în anul 1091 când îm păratul Alexios Comnenul cu ajutorul
cum anilor le-a provocat o gravă înfrângere în bătălia de la Lebunion. De atunci puterea politică a pecenegilor a
scăzut iar în 1122 îm păratul loan al Il-lea C om nenul i-a învins definitiv. Ei s-au integrat în Im periul Bizantin ca
şi populaţie cucerită, în secolul XII comunităţile lor fiind am intite sporadic în documente. De asemenea, ei au fost
menţionaţi în U ngaria şi Transilvania până în secolul al XlII-lea.
Prezenţa pecenegilor a fost atestată în secolul XI în Câm pia Română, în D obrogea şi în M oldova. în 1036
invazii pecenege au loc în Dobrogea. Atacuri ale pecenegilor în Transilvania au fost m enţionate în a doua parte a
domniei regelui m aghiar Ştefan I (997-1038) şi în 1068. Stăpânirea pecenegilor de la nordul Dunării şi din
M oldova a fost dislocată apoi de cumani. Grupuri de pecenegi au fost colonizate de către regii m aghiari în
Transilvania şi Banat (nu se ştie data exactă). Docum entul num it Bula de aur a saşilor emis de regele Ungariei
Andrei al Il-lea în anul 1224 m enţionează în sudul Transilvaniei pădurea rom ânilor şi pecenegilor.

C u m an ii au fost un popor de neam turcic, originar din China. în 888 ei s-au stabilit între fluviul Volga şi
Munţii Urali iar în secolul XI au ajuns o mare putere, extinzându-şi stăpânirea până la Nipru. Tot în secolul XI
triburi de cum ani s-au stabilit pe teritoriul ţării noastre, atât în M oldova cât şi în M untenia şi Transilvania. în
secolele XI-XII cum anii s-au implicat în diverse conflicte cu Im periu bizantin. Rusia kieveană, Ungaria dar şi cu
nomazii pecenegi, aliindu-se când cu unii, când cu alţii. în 1089, Ladislau I, regele Ungariei, şi cneazul rus,
Vladim ir al Il-lea, i-au înfrânt pe cumani; drept urmare, aceştia s-au repliat peste Don. M ulţi cumani s-au stabilit
şi în Peninsula Balcanică şi sunt atestaţi în mai m ulte războaie pe care bulgarii le duc îm potriva bizantinilor. Fraţii
Petru şi loan Asan, aromânii care au întem eiat al doilea ţarat bulgar în 1185 erau probabil de origine cumană,
după cum ar sugera num ele lor, Asan, conform unor specialişti. în 1223 cumanii din nordul Mării Negre au fost
180
cuceriţi de m ongoli; în tim p s-au am estecat cu alte populaţii, dar urm aşii lor se mai găsesc încă pe teritoriul Rusiei
sub num ele de câpciaki până astăzi. în 1238 regele Ungariei, Bela al IV-lea, a acceptat colonizarea a 40000 de
familii de cum ani fugite din calea mongolilor. Tot atunci, 10000 de familii au trecut în Peninsula Balcanică.
Cumanii din Peninsula Balcanică, din Ungaria şi de pe teritoriul României au fost asim ilaţi în timp de către
localnici.
Cumanii au avut o contribuţie foarte im portantă la istoria rom ânilor de la începuturile Evului Mediu. Un
cărturar arab, Idrisi, vorbeşte de existenţa, în secolul XII, a Cum aniei Albe, la est de Nipru, şi a unei Cumanii
N egre la vestul fluviului {alb şi negru pentru popoarele asiatice reprezintă puncte cardinale, vest şi est). Simon de
Keza, cronicar maghiar, plasează C um ania N eagră pe teritoriul M oldovei. în 1227, căpetenia cum anilor negri din
sudul M oldovei, Bortz M em brok, cere regelui U ngariei să-l trim ită pe arhiepiscopul de Strigonium să-l creştineze,
îm preună cu toţi oam enii lui. Astfel, cum anii de aici trec la catolicism iar arhiepiscopul m aghiar înfiinţează o
episcopie catolică a cum anilor la M ilcovia; teritoriul episcopiei a fost devastat de invazia m ongolă din 1241. în
D iploma cavalerilor ioaniţi (1247) se vorbeşte de Cumania, care se află la râul Olt şi m unţii Ultrasilvaniei. Astfel,
docum entele istorice atestă stăpânirea cum anilor asupra unor vaste teritorii rom âneşti pentru m ai m ult de 100 de
ani, în secolele XI-XII. Istoricii au constatat că num ele m ultor boieri români din Sfatul dom nesc al dom nitorilor
din secolele XIV-XV sunt de origine pecenego-cum ană, m ai ales în Ţara Românească. Istoricul N eagu Djuvara
apreciază că o cincim e dintre boierii din Sfatul prim ilor dom nitori români erau, după num e, de origine cumană.
Astfel de num e cu rezonanţă cum ană sunt: Aga, Berindei, Coman, larcân, Batia, Duruc, N an, Tatu, Tocsabă,
Aldomir, Balaban, Bărcan, Borcea, Neag, Goian etc. De asemenea, num ele de locuri care arată prezenţa
cum anilor sunt num eroase: Com ana şi derivate ale sale (Comanca, Comăneşti, Com anca, Com ăneasca etc.),
Tohani, Caraim an, Călm ăţui, Teslui, Vaslui etc. Etim ologia num elui unora dintre localităţi este ipotetică deoarece
există şi alte posibile origini. N eagu Djuvara consideră că Basarab I era de origine cum ană pornind de la analiza
etim ologică a num elui său. Un docum ent m aghiar ne spune că Basarab I era fiul lui Thocom erius, num e latinizat
evident pentru că docum entul era redactat în latină. în istoriografia noastră mai veche s-a spus că acest num e ar fi
fost de fapt Tihomir, fiind de origine slavă. N eagu Djuvara arată însă că este un num e cum an şi consideră că
Thocomerius este acelaşi cu N egru Vodă, voievodul venit din Făgăraş din tradiţia istorică rom ânească.

Imperiul Bizantin. Grecii

Im periul B izantin îşi începe existenţa în anul 395, când îm păratul Im periului Rom an, Teodosius, a
îm părţit statul în două părţi: Imperiul Rom an de Apus şi Im periul Rom an de Răsărit, pe care le-a dat spre
adm inistrare celor doi fii ai săi. Partea de răsărit, care avea capitala la Constantinopol, i-a revenit lui Arcadius iar
partea de Apus, având capitala la Roma, lui Honorius. Oraşul Constantinopol a fost construit de împăratul
C onstantin cel M are în anul 330 pe locul coloniei greceşti Byzantion, de aceea Im periul Rom an de Răsărit a mai
fost num it de către istorici şi Imperiul Bizantin . Lim ba oficială în Im periul B izantin a fost greaca iar locuitorii se
num ea pe ei romanoi adică romani. Imperiul Bizantin a cuprins în cea mai mare parte a existenţei sale peninsula
Balcanică şi Asia M ică (Grecia, Bulgaria, Serbia etc.. Turcia de astăzi). îm păraţii bizantini se considerau singurii
urmaşi legitim i ai îm păraţilor romani. îm păratul era stăpân absolut, uns al lui Dum nezeu (la încoronare împăratul
era uns cu m ir sfânt de către patriarh) şi egal al apostolilor.
Cel mai im portant îm părat bizantin a fost lustinian (527-565) deoarece el a reuşit să cucerească pentru o
vreme m ulte dintre teritoriile pe care le avusese cândva Im periul Roman. Astfel, generalii săi au ocupat statul
vandalilor din nordul Africii, statul ostrogoţilor din Italia şi o parte din regatul vizigoţilor din sudul Spaniei. El s-a
considerat restauratorul Im periului Rom an . A ceste teritorii au fost pierdute după m oartea lui. în secolele
urm ătoare statul s-a m icşorat permanent datorită atacurilor slavilor, perşilor şi arabilor. în secolele VI-VII
Peninsula Balcanică a fost ocupată de slavi, care în timp şi-au întem eiat aici state. în secolul VII arabii au cucerit
nordul Africii, Siria şi Palestina. Imperiul a mai cunoscut o perioadă de glorie sub conducerea îm păraţilor din
dinastia M acedonenilor (867-1057). îm păratul V asile al Il-lea (976-1025), supranumit B ulgaroctonul, adică
ucigătorul bulgarilor a cucerit mai m ulte teritorii în A sia şi Italia, dar cea mai importantă a fost victoria îm potriva
bulgarilor. Războiul cu ţarul bulgar Samuel a durat 13 ani (1001-1014). în ultim a luptă arm ata bulgară s-a predat,
îm păratul a poruncit ca la fiecare al 101-lea prizonier să i se scoată un ochi iar la ceilalţi, am ândoi, ca cei cu un
ochi să-i poată conduce înapoi pe cei com plet orbi şi să ţină m inte toţi urmaşii lor ce se poate întâm pla celor care
îi atacă pe bizantini. A u fost orbiţi astfel 15 mii de prizonieri.
începând cu secolul XIII, Imperiul Bizantin a intrat într-o perioadă de declin, ajungând o um bră din ceea
ce fusese. în anul 1204 cruciaţii catolici, plecaţi să elibereze Locurile Sfinte de sub stăpânirea turcilor, au realizat
un obiectiv contrar: au ocupat Imperiul Bizantin şi l-au num it Imperiul latin de la Constantinopol. Balduin, conte

181
de Flandra, s-a proclam at împărat. D ar trei familii greceşti au reuşit să ia în stăpânire părţi ale im periului şi să
alcătuiască trei state în care s-a perpetuat tradiţia bizantină: imperiul de la Niceea, im periul din Trapezunt (în
A sia M ică) şi despotatul din Epir (în zona Albaniei de astăzi). în 1261 Imperiul B izantin a fost restaurat de
fam ilia Lascaris de la Niceea, care a recucerit Imperiul latin, dar graniţele sale erau m ult reduse. în secolul XIV
slavii şi apoi turcii au ocupat m ajoritatea teritoriilor im periului. în 1453 din Im periu răm ăsese doar capitala,
Constantinopol, care a fost cucerită de către sultanul M ahom ed al Il-lea.
Im periul Bizantin a avut o influenţă foarte mare în civilizaţia rom ânească. Im periul B izantin a fost
centrul politic şi religios al lum ii ortodoxe. Bizantinii au convertit popoarele slave (ruşi, sârbi, bulgari etc.) la
ortodoxie şi au contribuit la dezvoltarea civilizaţiei în întreaga lume ortodoxă deoarece cel mai im portant
conducător al bisericii ortodoxe. Patriarhul, era la Constantinopol. Civilizaţia bizantină a influenţat civilizaţia
rom ânească în două aspecte im portante: cultura bisericească, în special arhitectura bisericilor, şi instituţiile
centrale din Ţara Rom ânească şi M oldova, în special domnia. Titlurile dom nitorului, domn din mila lui Dumnezeu
şi singur stăpânilor sau Io, adică cel ales de Dumnezeu sunt îm prum utate din titulatura îm păraţilor bizantini. De
asem enea îm brăcăm intea dom nitorului, însem nele puterii: coroana dom nească şi sceptrul, cerem onialul
încoronării (ungerea dom nitorului cu m ir sfânt de către m itropolit) sunt inspirate de m odelul bizantin. Legile
rom âneşti erau făcute după dreptul bizantin iar docum entele cancelariei dom neşti erau redactate după model
bizantin. Lim ba bisericii şi a cancelariei domneşti era slavona deoarece când s-au întem eiat m itropoliile din Ţara
Rom ânească şi M oldova au fost aduşi ierarhi ortodocşi din Bulgaria şi de m ulte ori influenţa politică sau
religioasă bizantină a fost prim ită prin interm ediul bulgarilor şi sârbilor.
Civilizaţia bizantină a pătruns în Ţările Române şi după prăbuşirea im periului, prin interm ediul familiilor
greceşti care au em igrat m ai ales după cucerirea Constantinopolului de către turci dar şi în secolele ulterioare.
Pătrunderea grecilor în Ţările Rom âne este un fenomen specific secolelor XV-XVIII. Astfel, unele dintre familiile
boiereşti im portante sunt de origine greacă: Cantacuzino, Paleologu, Rosetti etc.

Bulgarii. Ţaratul Vlaho-Bulgar

Bulgarii care şi-au form at stat în Peninsula B alcanică în Evul M ediu erau un popor de origine slavă,
rezultat din amestecul traco-rom anilor, slavilor şi protobulgarilor. Slavii s-au aşezat în num ăr mare pe
teritoriul Imperiul Rom an de Răsărit num it M oesia în secolele VI-VII. Adevăraţii bulgari, de la care au primit
num ele actualii locuitori, erau un popor rezultat din am estecul unor com unităţi de origine turcă şi iraniană ce se
aflau în A sia centrală. Ei au fost num iţi de istorici protobulgari pentru a nu face confuzie între vechii bulgari, de
origine turco-iraniană şi cei de astăzi, de origine slavă. A ceşti vechi bulgari au m igrat în secolului V II în Europa şi
au alcătuit un stat în nordul M ării Negre, pe teritoriul Ucrainei de astăzi. A cest stat, întem eiat de hanul bulgar
Kubrat, a fost num it de către istorici Bulgaria M are şi a funcţionat în perioada 630 şi 660. D atorită atacului
nom azilor cazari, o parte dintre protobulgari au m igrat spre vest, sub conducerea lui Asparuh, un fiu al lui
Kubrat. în anul 681 ei au alcătuit un stat pe teritoriul actual al Bulgariei, Serbiei şi M acedoniei, care a fost
recunoscut şi de Imperiul B izantin . Se ştie că acest stat bulgar a controlat un spaţiu foarte mare care a cuprins şi
R om ânia actuală şi o parte din Ungaria. Protobulgarii au fost asim ilaţi de slavi, dar locuitorii au fost num iţi apoi
după numele cuceritorilor lor, bulgari.
Puterea statului bulgar a crescut constant: în anul 717 hanul Tervel a reuşit să-i învingă pe arabi, care
asediau Constantinopolul, fiind considerat salvator al Im periului B izantin şi al Europei; în 811 hanul K rum (803-
814) i-a învins pe bizantini în bătălia de la Pliska şi a instituit prim ul cod de legi pentru poporul său; în anul 864
hanul Boris I (852-889) s-a convertit la creştinismul răsăritean şi a organizat biserica naţională de limbă slavonă.
Simeon I (893-927), fiul lui Boris, şi-a luat num ele de ţar, adică îm părat (derivat din latinescul caesar) instituind
prim ul ţarat bulgar, adică prim ul im periu bulgar. El a fost recunoscut în această calitate de îm păratul bizantin şi
de papa de la Roma. Statul bulgar ajunge în timpul lui Simeon la m axim a sa întindere (cea m ai m are parte a
Peninsulei Balcanice) în urm a unor războaie duse cu bizantinii, sârbii şi m aghiarii. Cea mai im portantă victorie a
sa este aceea de la Anchialos îm potriva Imperiului B izantin în anul 917. Capitala ţaratului bulgar era la Preslav,
oraş care ajunsese la o înflorire care îi facea pe contem porani să îl compare cu oraşul Constantinopol. Viaţa
culturală bulgară cunoaşte apogeul dezvoltării sale în timpul ţarului Simeon. Bulgaria devine centrul spiritual al
întregii lumi slave prin traducerea celor mai importante texte ale creştinism ului în lim ba bulgară şi în slavonă.
Zeci de mănăstiri sunt construite pe teritoriul bulgar iar unele dintre ele capătă un rol cultural foarte mare. Şcolile
literare de la Ohrid şi Preslav devin centre importante ale ortodoxiei, unde s-au afirmat învăţaţii C lem ent şi Naum.
A ceştia au contribuit la răspândirea scrierii chirilice la celelalte popoare slave dar şi la români.

182
 După jum ătatea secolului al X -lea a urm at o perioadă de decădere datorită războaielor îm potriva
Croaţiei, deselor revolte sârbeşti şi invaziei m aghiarilor şi pecenegilor. îm păratul bizantin V asile al Il-lea
supranum it Bulgaroctonul {ucigătorul bulgarilor) a pus capăt prim ului ţarat bulgar în urm a unui război de 13 ani
dus îm potriva ţarului Samuil. în perioada 1018-1187 bulgarii au făcut parte din Im periul Bizantin .
în i 185 vlahii din Bulgaria (aromânii) s-au răsculat îm potriva stăpânirii bizantine din cauză că îm păratul
Isac al Il-lea Anghelos a impus în acel an dări foarte m ari pentru oi şi vite. Ei au întem eiat al doilea ţarat bulgar
(1185-1396), ce va avea capitala la Veliko Tâm ovo. Acest stat a fost cunoscut la început cu num ele de ţaratul
vlaho-bulgar. Răscoala vlahilor a fost condusă de fraţii Petru şi loan Asan; lor li s-au alăturat şi bulgarii şi
cumanii. în 1186 răsculaţii au preluat controlul asupra celei m ai m ari părţi a teritoriului de la nord de Munţii
Balcani. în 1187 Petru s-a proclam at ţar al bulgarilor, fiind recunoscut ca atare şi de îm păratul bizantin în anul
următor. în 1189 Petru l-a asociat la conducere şi pe fratele său, care se rem arcase în luptele contra bizantinilor.
După 1189 loan A san I este adevăratul conducător al statului şi duce num eroase campanii victorioase contra
bizantinilor. Până în 1196 loan Asan a reuşit să elibereze teritoriile bulgarilor şi o parte din cele ale sârbilor şi
macedonenilor. în acest an însă a fost ucis, când se întorcea dintr-o expediţie, de către un com andant al său pe
care îl pedepsise anterior, boierul Ivanko. în anul urm ător a fost asasinat şi Petru, tot de Ivanko.
Puterea a fost preluată de un alt frate al lui Petru şi loan Asan, cunoscut sub num ele de lon iţă Caloian
(1197-1207). Num ele Caloian este de origine greacă (Kaloioannis) şi înseam nă loan cel Frumos. loniţă a reuşit
să elibereze M acedonia de sub stăpânirea bizantină precum şi alte teritorii în sud, ajungând până la M area Egee.
El a început o corespondenţă cu papa Inocenţiu al IlI-lea în care prom itea că va adopta religia catolică dacă va fi
recunoscut ca împărat; papa, în 1202, i-a acordat însă doar titlul de rege al bulgarilor şi al valahilor. loniţă a
trecut la catolicism. îm păratul bizantin Alexios al IlI-lea A nghelos i-a recunoscut titlul im perial deoarece spera să
obţină ajutorul lui loniţă în războaiele în care era implicat. în 1204, Imperiul Bizantin este cucerit de cruciaţi, iar
loniţă se transform ă în apărătorul populaţiei bizantine deoarece împăratul latin Balduin de Flandra dorea să
cucerească toate teritoriile care aparţinuseră cândva Im periului B izantin , inclusiv statul bulgarilor. Balduin a
pornit într-o expediţie îm potriva lui loniţă dar a fost luat prizonier într-o luptă dusă la nord de Adrianopol, m urind
în 1205 în captivitate. D upă această victorie, aristocraţia bizantină a început să comploteze îm potriva lui loniţă,
astfel că acesta, drept represalii, a com is m asacre în mai m ulte oraşe şi deportări de populaţii, luându-şi
supranum ele de romaioktonos adică ucigătorul de romei, cum îşi luase Vasile al Il-lea supranumele de ucigătorul
de bulgari. în 1207 loniţă a fost ucis de un com andant cum an din arm ata sa în timp ce asedia oraşul Salonic. în
tim pul lui loan Asan al Il-lea (1218-1241) ţaratul bulgar ajunge la cea m ai mare întindere. loan Asan al Il-lea a
revenit la religia ortodoxă, a bătut monedă, a făcut construcţii m onum entale în capitala statului, Tâm ovo. Din
punct de vedere al politicii interne, el a oscilat de-a lungul dom niei între alianţa cu Im periul latin de la
Constantinopol şi cu statele bizantine de la N iceea şi Epir. Penultim ul dintre Asăneşti, Căliman al Il-lea, a fost
alungat de pe tron în 1258 iar ultim ul, loan Asan al IlI-lea, a dom nit în 1279-1280.
După înlăturarea Asăneştilor, Bulgaria a fost condusă de dinastia Terter, de origine cumană. Elementul
valah încetase să mai fie preponderent în al doilea ţarat bulgar im ediat după m oartea lui loniţă Caloian, statul
pierzându-şi titulatura de stat al vlahilor şi bulgarilor, răm ânând doar al bulgarilor. Ultimul m are ţar bulgar a fost
loan Alexandru Şişman (1331-1371); fii săi au îm părţit apoi statul între ei, creând astfel Ţaratul de Tâm ovo şi
Ţaratul de Vidin. Im periul Otoman a cucerit aceste ţarate în 1394 şi 1396.
Statul bulgar a reapărut abia în 1878, ca stat autonom şi a reuşit să-şi câştige independenţa de sub
vasalitatea otom ană abia în 1908. Bulgarii au ales la conducerea statului lor un prinţ german, A lexandm de
Battenberg, care a fost înlăturat în 1886 şi înlocuit cu Ferdinand de Saxa-Cobourg. Dinastia de Saxa-Cobourg a
condus Bulgaria până în 1946, la venirea comuniştilor. Ultimul rege, Simeon al Il-lea (1943-1946), era încă m inor
când a fost înlăturat de comunişti, dar în 2001-2005 a fost prim m inistm al Bulgariei, având un rol fundamental în
integrarea statului său în U.E.
Influenţa bulgarilor asupra civilizaţiei rom âneşti Ia începuturile Evului M ediu a fost foarte mare
deoarece în perioadele de m axim ă întindere ale ţaratelor bulgare se presupune că a existat un anum e control
politic şi asupra teritoriilor de la nordul Dunării. Influenţa culturală a bulgarilor asupra rom ânilor a fost şi mai
pregnantă deoarece lim ba oficială a bisericii şi a cancelariei dom neşti a fost slavona (lim ba slavă veche) preluată
de la bulgari. Liturghia slavonă a pătm ns la nordul Dunării în secolul X, în timpul ţarilor Simeon şi Petm . în plus,
nu trebuie să uităm că al doilea ţarat bulgar a fost întem eiat de aromâni şi o dinastie arom ână s-a aflat la
conducerea Bulgariei aproape 100 de ani.

183
 Sârbii
Prim ele inform aţii sigure despre sârbi atestă faptul că ei locuiau, în secolele I-IV d. Hr., îm preună cu alte
popoare slave, pe teritoriul Rusiei de astăzi. De aici au m igrat pe teritoriul Germ aniei, în zona M oraviei, unde pe
la 500 şi-au format un stat num it Serbia Albă {alb sem nifica pentru m ai m ulte popoare asiatice vestic). în secolul
VII, sârbii au fost chemaţi de împăratul bizantin Heraclius să participe la războaiele contra m igratorilor avari.
Drept recom pensă pentru contribuţia lor la înfrângerea avarilor, îm păratul i-a aşezat în Peninsula Balcanică.
Triburile sârbeşti s-au organizat în jupanate conduse de jupani. Sârbii şi-au creat apoi formaţiuni politice
num ite cnezate conduse de cnezi; cele mai importante au fost Raşca şi Diocleea. în secolul IX sârbii s-au
creştinat, adoptând ritul bizantin. în perioada secolelor IX-XI, statele sârbeşti au fost sub autoritatea politică a
vecinilor lor; croaţi, m aghiari, bulgari, bizantini. în secolul XI Diocleea şi apoi R aşca s-au eliberat de sub
stăpânirea bizantină, dar în secolul XII bizantinii şi-au impus din nou autoritatea asupra statelor sârbeşti.
în 1166 jupanul Ştefan Nem anja a întem eiat Serbia, reuşind să unifice statele locuite de sârbi iar în
1176 a obţinut recunoaşterea statului său de către îm păratul bizantin M anuel Com nenul, în schim bul vasalităţii
faţă de acesta. După m oartea lui M anuel, în 1180, N em anja reia luptele contra bizantinilor, eliberând alte teritorii
sârbeşti de sub stăpânirea imperiului. în 1190, îm păratul Isac al Il-lea Anghelos a recunoscut independenţa
Serbiei. La sfârşitul vieţii. Ştefan Nem anja s-a călugărit iar astăzi este un sfânt al bisericii sârbe, cu numele
Simeon M irobolitul. Un fiu al Iui Ştefan Nemanja, num it Ştefan Nem anic (se citeşte N em anici şi se traduce prin
fiu l lui N emanja) a condus Serbia din 1196 până în 1228 şi a fost încoronat ca rege al Serbiei de către Papă în
1217. Fratele său, Rastko N em anic (Sfântul Sava), a obţinut de la Patriarhia din Constantinopol recunoaşterea
autocefaliei (independenţei) bisericii sârbeşti în 1219. Rastko era un vestit călugăr erudit şi s-a ocupat de
organizarea vieţii m onastice şi bisericeşti în Serbia fiind considerat părintele bisericii ortodoxe sârbeşti şi cel mai
important sfânt al sârbilor. Sfântul Sava. El a elaborat un cod de legi pentru B iserica sârbă şi a creat şcoli
religioase dar şi laice pentru educarea tinerilor din toate categoriile sociale. Rastko îm preună cu tatăl său au
întem eiat m ănăstirea sârbă H ilandar pe M untele Athos, ce a devenit una dintre cele m ai celebre lăcaşuri de cult de
aici. Prin activitatea sa. Sfântul Sava, a contribuit la câştigarea unui renume deosebit al Serbiei în cadrul lumii
ortodoxe. După invazia m ongolă din 1241, statul Sârb a pierdut din im portanţa politică. Din această dinastie,
Nemanic, un rol im portant l-a avut şi Ştefan M ilutin (1282-1321) care a lăsat un num ăr im presionant de
construcţii ecleziastice. în a doua jum ătate a secolului al X lII-lea au avut loc şi num eroase conflicte pentru tron
între diverşi m em bri ai familiei Nemanic.
Serbia ajunge la apogeul puterii sale în timpul lui Ştefan Duşan (1331-1353), care s-a proclam ă îm părat
al sârbilor şi rom anilor în 1345, titlu recunoscut de com unitatea de la sfântul M unte Athos care acceptase
patronajul lui Duşan. în urm a m ai m ultor războaie a cucerit Bosnia, Croaţia, M acedonia, Epir, A lbania şi Tesalia,
astfel că Duşan a dus graniţele statului sârb la m axim a lor întindere : de la Dunăre în nord până la oraşul Corint în
sud şi de la M area Adriatică în vest la M area Egee în est. îm păratul sârb a purtat lupte cu m aghiarii, turcii (care
abia atunci ajunseseră în Europa) şi cu diverşi alţi prinţi care conduceau com unităţi care făcuseră parte din
Imperiul Bizantin ; a avut relaţii foarte bune cu îm păratul Alexandru al Bulgariei, cu a cărui soră se căsătorise. El
a intenţionat să realizeze un im periu care să înlocuiască defunctul Im periu bizantin. Duşan este autorul codului de
legi (Zakonik), inspirat din dreptul bizantin, prin care a stabilit privilegiile şi obligaţiile m arilor feudali, ale
clerului şi obligaţiile ţăranilor dependenţi. Duşan a m urit la vârsta de 47 de ani, în condiţii suspecte (probabil
otrăvit).
După m oartea lui Duşan, imperiul s-a destrămat, fiind împărţit într-o prim ă fază în două state între fiul
său. Ştefan Uroş al V-lea, şi un frate vitreg al lui Duşan, Simeon. Ştefan Uroş al V -lea a fost căsătorit cu Anca,
fiica domnitorului Ţării Rom âneşti, Nicole Alexandru, dar nu a avut copii. A m urit în 1371, ca ultim ul descendent
al dinastiei Nemanic. Statul s-a destrămat apoi în şapte despotate. Cea m ai mare parte a teritoriilor sârbeşti au fost
unificate sub conducerea lui Lazar H rebeljanovic (1371-1389); el a avut autoritate foarte mare asupra tuturor
celorlalţi conducători sârbi, dintre care cel mai im portant a fost V uk Brancovic, din zona Kosovo. Prinţul Lazar a
obţinut o victorie îm potriva turcilor în 1381, care a fost sărbătorită la toate m arile curţi europene. în 1389 el a
reunit în jurul său toţi conducătorii sârbi în bătălia antiotom ană de la K osovopolje şi a prim it ajutoare de la
maghiari, români şi albanezi. Un cavaler sârb. M ilos Obilic, l-a ucis pe sultanul turc M urad I, cu toate acestea fiul
lui M urad, Baiazid, a reuşit să îm piedice destrăm area armatei turceşti. Lazar şi un num ăr m are de nobili sârbi au
fost luaţi prizonieri şi ucişi apoi pe câmpul de bătălie de către otomani. B ătălia de la Kosovopolje a fost
considerată de creştini o victorie a sârbilor şi de turci o victorie a lor, dar, în timp s-a constatat că pentru sârbi
dezastrul a fost foarte m are deoarece aici a pierit cea mai m are parte a nobilimii sârbeşti. Otom anii nu au putut să

184
fructifice rezultatul bătăliei deoarece în statul lor au început lupte pentru succesiune după m oartea sultanului
Murad. Serbia a devenit stat vasal Im periului Otom an şi a fost cucerită abia în 1459.
Serbia a reapărut ca stat la începutul secolului XIX. în 1804 sârbii, sub conducerea lui K aragheorghe
şi M ilan Obrenovic s-au revoltat îm potriva stăpânirii otomane. Karagheorghe a fost ales prinţ al Serbiei de către o
adunare populară în 1808. în 1813 turcii au încercat să recâştige Serbia, intrând cu arm ata în acest teritoriu.
Karagheorghe a fugit în A ustria şi apoi în Rusia, unde a încercat să ia legătura cu societatea secretă Eteria. M ilos
Obrenovic (fratele lui M ilan, care m urise în 1810) a condus o a doua revoltă antiotom ană în 1815, obţinând o
victorie în urm a căreia turcii recunosc autonom ia Serbiei, iar în 1817 Milos Obrenovic este proclam at prinţ,
recunoscut ca atare de otom ani abia în 1830. Karagheorghe s-a întors în Serbia în 1817, dar a fost ucis din ordinul
lui M ilos Obrenovic. în 1835 sârbii au adoptat o constituţie m odernă dar în 1838 otomanii i-au obligat să adopte o
alta, prin care autoritatea prinţului era lim itată de un Senat de 12 prinţi. Această prevedere va duce la apariţia unor
conflicte pentru putere, term inate cu schim barea de mai m ulte ori a prinţului conducător. în 1839 Milos
Obrenovic a fost obligat să abdice, în favoarea unui fiu al său, dar a revenit la conducere pentru doi ani, din 1858
până în 1860. în 1842 conducerea a fost preluată de A lexandr Karagheorghevic, care a contribuit la m odernizarea
statului şi din timpul căruia datează proiectul constituirii statul slavilor de sud, Iugoslavia. Din 1858 până în 1903
Serbia a fost condusă de prinţi din familia Obrenovic. în 1878 Serbia şi-a obţinut independenţa şi s-a proclam at
regat în 1882. în 1903 la conducerea Serbiei a revenit fam ilia Karagheorghevic.
La 1 decem brie 1918 s-a creat Iugoslavia, statul slavilor de sud, care cuprindea sârbii, croaţii, slovenii,
bosniacii, m untenegrenii, m acedonenii. Croaţii, slovenii şi bosniacii făcuseră parte până atunci din Austro-
Ungaria, Serbia şi M untenegru fuseseră state independente iar din Serbia făceau parte şi macedonenii. Rolul cel
mai im portant în conducerea statului l-au avut sârbii deoarece tradiţia lor statală era m ai îndelungată iar unificarea
iugoslavilor s-a făcut în jurul Serbiei. Regii Iugoslaviei au fost din familia Karagheorghevic, până la înlăturarea
monarhiei, în 1945, odată cu instaurarea regim ului comunist. Alexandru I (1921-1934) a fost asasinat, în timpul
unei vizite la Paris, de un m acedonean plătit de o organizaţie croată de extrem ă dreaptă, ustaşii. El a fost căsătorit
cu prinţesa M aria, fiica regelui Ferdinand al României. Ultimul rege a fost fiul lui Alexandru şi al M ăriei, Petar al
Il-lea. în perioada comunistă, Iugoslavia a fost condusă în cea m ai mare parte a timpului de liderul lo sif Broz
Tito (1945-1980) care a adoptat o form ă de com unism m ai puţin dură, m enţinând proprietatea privată şi libertatea
de circulaţie a locuitorilor în străinătate, ceea ce a făcut din Iugoslavia cel mai prosper stat comunist. De asemenea
Tito a reftizat să se im plice în Războiul rece, practicând o politică de neutralitate atât faţă de statele com uniste cât
şi faţă de cele capitaliste.

Maghiarii. Ungaria
M aghiarii sunt un popor originar din Asia centrală care, prin mai m ulte m igraţii succesive, au ajuns
în Câm pia Pannoniei, teritoriu pe care se află astăzi. Zona de plecare a populaţiei m aghiare este incertă, undeva
între munţii A ltai şi lacul Arai, după unele ipoteze, sau zona m unţilor Urali, după altele. De aici au m igrat în zona
dintre lacul Arai, M unţii Urali şi M area Caspică, unde se aflau la începutul erei creştine. în secolele V-V III s-au
stabilit între M unţii U rali şi fluviul Volga, ajungând sub dom inaţia kazarilor. D upă 800 m aghiarii au scăpat de
sub controlul kazar şi au ajuns în zona dintre Don şi Nipru, la nordul M ării Negre. în tim pul acestor migraţii,
maghiarii au intrat în contact cu tribul turcic al onogurilor, care probabil li s-a alăturat; de aici a derivat num ele de
unguri pe care li l-au dat vorbitorii de latină. La începutul secolului IX s-au stabilit între N ipru şi Nistru, de unde,
în a doua jum ătate a secolului IX, maghiarii au plecat în m ai m ulte expediţii de pradă în Europa centrală şi de
vest, ajungând până în Franţa.
în 896 se consum ă ultim ul capitol al m igraţiei lor, an în care cele şapte triburi m aghiare şi un trib cazar se
stabilesc în câm pia Pannoniei sub conducerea ducelui Arpad. Cauza acestei m igraţii a fost un atac al pecenegilor
asupra sălaşelor m aghiare de la nordul Dunării. D upă stabilirea pe teritoriul Ungariei de astăzi, triburile maghiare
au continuat expediţiile de pradă în Europa Occidentală până în anul 955, când viitorul îm părat germ an Otto I cel
M are i-a învins în bătălia de la Lechfeld. După acest eveniment, ungurii au renunţat la stilul de viaţă nomad,
sedentarizându-se treptat. Ducele m aghiar Geza (972-997) a cerut împăratului Otto I să trim ită o m isiune creştină
pentru convertirea populaţiei maghiare. în 985 s-a convertit şi el şi fiul său,Vaik, ce avea atunci 10 ani. Ducele
V aik a prim it num ele creştin de Ştefan şi a preluat conducerea poporului său în anul 997.
în anul 1000 Ştefan I (997-1038) a întem eiat statul m aghiar prin încoronarea sa ca rege al Ungariei, cu
acceptul papei Silvestru al Il-lea, care i-a trim is o coroană regală şi l-a considerat rege apostolic. Ştefan a impus
religia catolică obligatorie, a creat adm inistraţia ecleziastică (arhiepiscopia de la Esztergom şi opt episcopii), a
desfiinţat sistem ul tribal, creând adm inistraţia teritorială a com itatelor (comitatul era teritoriul adm inistrat de un
comite num it de rege şi având ca centru o cetate). Ştefan I a început şi cucerirea sistem atică a Transilvaniei. Un alt
185
rege im portant al dinastiei Arpadiene fost Ladislau I cel Sfânt (1077-1095), sanctificat în secolul următor. El a
încheiat procesul de creştinare al maghiarilor, a reorganizat adm inistraţia bisericească, a dat legi severe îm potriva
furtului, a cucerit Croaţia şi a dus războaie victorioase contra pecenegilor şi cum anilor. A rămas în am intirea
populară ca cel m ai iubit rege maghiar. Andrei al Il-lea (1205-1235) a participat la Cruciada a V -a iar la
întoarcere a trebuit să facă faţă unei revolte a nobilim ii maghiare; în final a fost obligat să le acorde nobililor un
docum ent prin care le recunoştea privilegiile, num it Bula de Aur, din 1222. în 1224 a acordat un docum ent scris şi
pentru a garanta privilegiile saşilor, num it Bula de aur a saşilor (saşii se stabiliseră în U ngaria şi Transilvania în
secolul XII). Tot Andrei al Il-lea i-a adus în Transilvania pentru scurt timp pe cavalerii teutoni apoi i-a m utat la
M area Baltică. Bela al IV-lea (1235-1270) s-a rem arcat prin politica sa de întărire a regatului după invazia
m ongolă din 1241. El a colonizat un num ăr m are de cumani, în 1237, pentru a avea sprijin în cazul revoltelor
nobiliare. După 1241, B ela al IV-lea a dat drept nobililor să-şi construiască fortăreţe pentru apărarea regatului, a
colonizat teritoriile depopulate, a reconstruit localităţile distruse, a fondat noi oraşe, a bătut m onedă, a dezvoltat
comerţul şi mineritul. Im pozitele regale obţinute din m eşteşuguri şi comerţ au contribuit la transform area Ungariei
într-o forţă economică. în tim pul ultim ului rege din dinastia Arpadiană, Andrei al IlI-lea (1290-1301), puterea
regală a slăbit. A ndrei al IlI-lea a fost prim ul rege care a convocat o dietă a Ungariei.
După stingerea dinastiei Arpadiene a urm at o perioadă de criză politică în Ungaria. Tronul a fost
disputat de către germanul Otto de Bavaria şi de fiul regelui Neapolelui, Carol Robert de Anjou. Fiecare dintre cei
doi pretendenţi au căutat să obţină sprijinul voievodului Transilvaniei, Ladislau Kân. Otto de Bavaria s-a
încoronat ca rege în 1305 dar nu a fost recunoscut de papă. El a venit în Transilvania unde spera să devină
ginerele lui Ladislau Kân, dar voievodul Transilvaniei l-a luat prizonier şi i-a confiscat coroana regală. Papa l-a
sprijinit pe Carol Robert, pe care l-a ales ca rege şi D ieta ungară, în 1306, num ai că nu putea fi încoronat deoarece
coroana regală fusese confiscată de voievodul Transilvaniei. Acesta punea propriile condiţii pentru a înapoia
coroana şi de aceea a fost excomunicat de papă. După m ai m ulte negocieri, Ladislau K ân a restituit coroana în
1309 iar statul m aghiar şi-a intrat în normalitate.
Carol Robert de Anjou (1308-1342) a fost prim ul rege din această nouă dinastie, de Anjou, care a
condus Ungaria până în 1386. El a trebuit să facă faţă opoziţiei mai m ultor m ari nobili de pe teritoriul Ungariei
care îşi câştigaseră o largă autonomie în perioada de interregnum (lipsă a regelui). Abia în 1323 a reuşit să-şi
im pună cu adevărat autoritatea. Carol Robert de Anjou a realizat o reform ă a armatei după m odel francez, a creat
o nouă nobilim e fidelă regelui, a făcut reform e m onetare şi fiscale. De asemenea, el a reuşit să întărească hotarele
statului său şi să le extindă, purtând mai m ulte războaie victorioase. înfrângerea de la Posada din Ţara
Rom ânească este poate singura sa mare nereuşită. Fiul său şi al unei prinţese poloneze. Ludovic I (1342-1382) va
fi unul dintre cei m ai m ari regi ai Ungariei. în tim pul lui, autoritatea regală va creşte în dauna m arilor nobili
(magnaţi), forintul va deveni o m onedă foarte puternică, cultura se va dezvolta sub influenţa Renaşterii italiene. Pe
plan extern, regele va duce num eroase războaie victorioase cu Veneţia, N eapole, cu sârbii, bulgarii, turcii şi
tătarii. Totuşi, în tim pul său M oldova devine independentă, eliberându-se de vasalitatea Ungariei. D in 1370 el a
fost şi rege al Poloniei dar i-a încredinţat m am ei sale conducerea acestui regat. Fiica sa, Maria, se va căsători cu
Sigismund de Luxem bourg, fiul îm păratului rom ano-germ an, Carol al IV-lea, care va deveni rege al Ungariei.
Sigismund de Luxem bourg rege al Ungariei (1387-1437), împărat al Im periului Rom an o-germ an din
1410 şi rege al Boem iei din 1419, a fost singurul rege din dinastia de Luxem bourg pe teritoriul Ungariei. Cel mai
cunoscut evenim ent la care a participat în calitatea de rege al Ungariei este cruciada de la Nicopole. în 1408 a
înfiinţat O rdinul D ragonului, ordin nobiliar al cărui scop era apărarea creştinătăţii îm potriva inam icilor şi m ai ales
îm potriva turcilor. D in acest ordin au făcut parte o m ulţim e de şefi de state creştine din Evul Mediu. Ladislau
Jagello (1440-1444) era rege al Poloniei (1434-1444) şi a fost ales rege al Ungariei, în condiţiile în care Albert de
Habsburg, rege în perioada 1438-1439, m urise fără urmaşi. Soţia lui Albert aştepta un copil când a m urit regele,
aşa că el se va naşte după moartea tatălui său. A cest copil va purta num ele de L adislau Postum ul şi va fi rege
după m oartea lui Ladislau Jagello în bătălia de la Vam a. Ţara va fi condusă de fapt m ult timp de lancu de
Hunedoara, în calitate de regent (1446-1453). Ladislau Postum ul a m urit în 1457, la vârsta de 17 ani. Nobilim ea
m aghiară a ales atunci ca rege pe fiul lui lancu, M atia Corvin.
M atia Corvin (1458-1490) a fost considerat unul dintre cei mai im portanţi regi ai Ungariei. Era fiul lui
lancu de H unedoara şi al Elisabetei Szilaghy şi a ajuns rege la vârsta de 15 ani. M atia era un erudit umanist:
cunoştea germana, italiana, rom âna şi principalele limbi slave, a fost pasionat de cultură şi a avut una dintre cele
m ai m ari biblioteci din Europa acelei vremuri (Bibliotheca Corviniana), a doua, după ce a papei; în plus era un
bun diplomat şi un abil tactician. Imediat după urcarea sa pe tron a organizat o arm ată de mercenari, armata
neagră, care i-a asigurat independenţa faţă de m area nobilim e. Prim a sa faptă de arme im portantă a fost o victorie
antiotomană în B osnia în 1463. în 1467, M atia va suferi o înfrângere severă în lupta cu Ştefan cel M are la Baia. în

186
 1474 a învins polonezii într-un război cauzat de încercarea regelui Poloniei de a-şi impune fiul pe tronul Ungariei,
în 1479 a ocupat nordul Serbiei, datorită unui război victorios contra otomanilor. în urm a unor negocieri cu regele
Boem iei (Cehia), Vladislav, a prim it M oravia, Silezia şi Lusacia. După mai m ulte războaie cu Sfântul Im periu
Rom ano-Germ an şi-a extins hotarele statului şi mai m ult în vest. Cea mai im portantă campanie a fost cea din
1485, când a intrat cu arm ata în V iena şi apoi a ocupat Styria, C arinthia şi Cam iolia, provincii ale Austriei.
Graniţele U ngariei au ajuns atunci la m axim a lor întindere. Pe plan intern, M atia a redus puterea nobilim ii,
alegându-şi colaboratori personalităţi educate şi talentate. El a fost căsătorit de trei ori şi nu a avut copii legitimi;
un fiu nelegitim al său a m urit în 1504.
D upă m oartea lui Mathis, statul m aghiar a intrat într-o perioadă de declin, încheiată cu desfiinţarea sa, la
jum ătatea secolului al XVI-lea. La conducerea U ngariei au urm at doi regi din dinastia poloneză a Jagellonilor.
V ladislav al Il-lea (1490-1516), care era şi rege al Boemiei, a perm is nobililor să deţină un control foarte m are în
politica statului. De aceea a izbucnit în 1514 războiul ţărănesc din Transilvania condus de un m ic nobil şi ofiţer
secui, G heorghe Deja. Gheorghe Doja, care se rem arcase în mai m ulte războaie antiotomane, era însărcinat cu
organizarea unei oştiri, alcătuită din ţărani de pe tot cuprinsul Ungariei, care să participe la o cruciadă
antiotomană. Ţăranii au fost m obilizaţi şi înarm aţi, dar în perioada lipsei lor de acasă nobilim ea m aghiară a comis
diverse abuzuri, nem ulţum ită că nu avea cine să lucreze păm ânturile (inclusiv au fost torturaţi membrii fam iliilor
ţăranilor). A tunci ţăranii au pom it un război contra m agnaţilor m aghiari şi nu contra turcilor. Răsculaţii au ars
castele, au ucis nobili şi clerici, au asediat Tim işoara şi Cenadul. Voievodul Transilvaniei, loan Zapolya (1511-
1540) a avut un rol im portant în înfi-ângerea răscoalei şi a reuşit să-l captureze pe Doja. Şeful răsculaţilor a fost
torturat fiind pus pe un scaun de fier înroşit în foc, cu o coroană înroşită în foc pe cap (în semn de răzbunare
pentru faptul că D oja ar fi dorit să fie el rege). 70000 de ţărani au fost torturaţi apoi. O consecinţă a acestei
răscoale a fost adoptarea unui cod de legi foarte aspru propus de juristul Istvân W erboczy, num it Tripartitul lui
Werboczy, care se va m enţine în Transilvania până la integrarea ei în Im periul Habsburgic.
La m oartea lui Vladislav al Il-lea a urm at la conducere fiul său. Ludovic al Il-lea (1516-1526), care avea
10 ani când a urcat pe tron. El a m urit în bătălia de la M ohâcs (1526) în care m aghiarii au suferit o înfrângere
dezastruoasă din partea turcilor. Acest dezastru m ilitar a avut grave urmări politice pentru staul maghiar: partea
centrală a fost ocupată de furci iar pentru restul teritoriului a început o luptă care a durat mulţi ani între voievodul
Transilvaniei, loan (Janos) Zapolya, şi îm păratul Im periului Habsburgic, Ferdinand I. Fiecare dintre cei doi s-a
proclam at rege al Ungariei. Ferdinand se considera m oştenitor de drept pentru că era cum natul răposatului rege al
Ungariei (sora lui fusese căsătorită cu Ludovic al Il-lea). Pe loan Zapolya îl susţinea să fie rege o parte importantă
a nobilim ii m aghiare dar îl sprijineau şi turcii. Cei doi s-au războit până în 1538 când au semnat o înţelegere la
Oradea prin care Ferdinand îl recunoaşte ca rege pe Zapolya, dar Zapolya accepta ca după m oartea sa. Ungaria să
revină habsburgilor. Zapolya m oare în 1540, lăsând în urm ă un fiu de câteva luni. Soţia sa, Izabela, va lupta ca
fiul său să fie recunoscut ca rege al Ungariei. în 1541, Ungaria a fost îm părţită între turci şi austrieci,
răm ânând din vechea Ungarie doar voievodatul Transilvaniei, la a cărui conducere va ajunge fiul Izabelei, loan
Sigism und Zapolya, în calitate de principe al Transilvaniei şi nu de rege al Ungariei. 1541 a însem nat deci
sfârşitul U ngariei m edievale ca stat.
Sub dom inaţia otomană. U ngaria a fost îm părţită în trei unităţi teritoriale: paşalâcul de la Buda,
paşalâcul de la Tim işoara şi paşalâcul Bosniei. Prin tratatul de la Karlowitz din 1699, teritoriile maghiare au fost
cedate de otom ani către A ustria (Imperiul Habsburgic). în Imperiul Habsburgic, nobilim ea m aghiară a avut un rol
conducător important. în 1867, Imperiul H absburgic s-a transform at în Austro-U ngaria, care a funcţionat ca un
stat federal condus de austrieci şi maghiari.
U ngaria a redevenit stat independent în 1918, după destrăm area Austro-Ungariei. în 1919, com uniştii
maghiari, conduşi de Bela Kun şi susţinuţi de Lenin, au preluat conducerea statului pe care l-au num it Republica
Sfaturilor din Ungaria. Arm ata rom ână a intrat în U ngaria şi a ocupat Budapesta, înlăturând guvernul comunist.
Românii l-au ajutat pe am iralul M iklos H orthy să preia puterea. Horthy a condus U ngaria în mod dictatorial din
1920 până în 1944, având titlul de regent, pe care i-1 dăduse parlam entul maghiar; statul era considerat m onarhie
deoarece regentul era locţiitor al regelui (dar regele nu exista în m od real). Regim ul lui M iklos Horthy a fost un
regim de extrem ă dreaptă asemănător fascism ului italian, dar cu o politică antisem ită mai pronunţată. în 1944
Horthy a fost obligat de Hitler să abdice deoarece începuse negocieri cu sovieticii pentru ieşirea din război.
Puterea a fost preluată de Partidul Crucilor cu Săgeţi, de extremă dreaptă, foarte apropiat de nazişti, condus de
Ferenc Szâlasi. în 1945 armata sovietică a ocupat Ungaria şi în 1946 a instaurat regim ul comunist. în 1956
maghiarii au început o revoluţie anticom unistă care a fost înăbuşită de trupele sovietice. Regimul com unist s-a
m enţinut până în 1989, când Ungaria a devenit stat democratic.

187
 Mongolii. Tătarii
Tătarii sunt originari din nordul-estul M ongoliei, trăind, la începutul Evului M ediu între lacul Baikal şi
deşertul Gobi. Unii istorici susţin că ei fac parte din familia popoarelor m ongole iar alţii consideră că sunt de
neam turcic. Triburile tătare se războiau între ele şi ajungeau să se cucerească unele pe altele, alcătuind
confederaţii m ari num ite ulus. Aristocraţii triburilor se num eau noioni. Conducătorul unei uniuni de triburi, hanul,
era ales în m od dem ocratic de delegaţii clanurilor într-un mare sfat num it kurultai. Tătarii şi mongolii aveau ca
zeu suprem pe Tanri, zeul atotputernic al cerului. în secolul V III tătarii trăiau între mai m ulte triburi de m ongoli.
La sfârşitul secolului XII, triburile lor au fost cucerite de conducătorul mongol Tem ugin (Ginghis Han) iar tătarii
au fost integraţi în arm ata şi adm inistraţia im periului m arelui cuceritor mongol. în perioada 1195-1205, Tem ugin
a unificat sub conducerea sa toate triburile m ongolo-tătare iar în 1206 toţi nobilii triburilor cucerite l-au proclam at
han la kurultai-ul de pe râul Onon. Tem ugin a impus un cod de legi foarte sever, num it Yasa, care a devenit
celebru pentru că toţi cei care îl încălcau erau aspru pedepsiţi. Aşa a început epopeea celui m ai m are im periu
cunoscut în istorie, care se întindea de la m area Chinei până la gurile Dunării şi de la m arginea Siberiei la Golful
persic şi Oceanul Indian. întem eietorul acestui im periu,Tem ugin, num it apoi G inghis H an (1206-1227) este cel
mai mare cuceritor al tuturor tim purilor. în cam paniile sale militare, Ginghis Han s-a bazat pe credinţa şi
vitejia a patru m ari com andanţi militari supranumiţi cei patru lupi cu colţi de fier: Kubilay, Djelme, Djebe şi
Subotay şi pe fii săi Djuci, Djagatay şi Ogoday.
Ginghis Han a început campaniile sale de cucerire prin atacuri pustiitoare asupra Chinei, distrugând în
1215 oraşul Pekin, pe care mongolii l-au devastat timp de o lună. O parte din nordul Chinei a fost cucerit după
războaie care au durat 7 ani. Expansiunea a continuat prin cucerirea Im periului Horezm ului (1218-1220), care
cuprinde atunci teritorii de azi ale Iranului, Irakului, Uzbekistanului,Turkm enistanului, Kazahstanului şi
Afganistanului. Capitala sa era Samarkand, unul dintre cele mai bogate oraşe ale lumii medievale. Acest im periu
cu populaţie de religie islam ică era condus de sultani dintr-o dinastie de origine turcă, fiind foarte prosper datorită
drum urilor com erciale care îl străbăteau şi atelierelor m eşteşugăreşti vestite. Horezmul a fost atacat de o arm ată
m ongolă de 200000 de oameni iar pentru cucerirea cetăţilor s-au folosit arme de asediu (de exemplu, pentru
cetatea N işapur au fost utilizate 3000 de baliste, 700 de maşini de lansat vase cu petrol, 4000 de scări şi 2500 de
roabe de transportat piatră). Tătarii au comis atrocităţi înfiorătoare pentru a descuraja orice rezistenţă a populaţiei
în faţa cuceririlor şi orice revoltă ulterioară. C etatea Otrar, care a rezistat unui asediu de 5 luni, a fost rasă de pe
faţa păm ântului iar guvernatorului ei, luat prizonier, i s-a turnat plumb topit în ochi şi.urechi. în toate cetăţile care
au opus rezistenţă populaţia a fost m asacrată. De exemplu, populaţia din Balkhul a fost spânzurată după ce oraşul
a fost cucerit, fiind cruţaţi doar 400 de m eşteri iscusiţi. Locuitorii luaţi prizonieri din diverse teritorii erau trimişi
în faţă la asedii şi erau puşi la m unci istovitoare. în 1223 a început pătrunderea în zonele locuite de ruşi, prin
cucerirea cnezatului Kievului. Trei com andanţi luaţi prizonieri au suferit o m oarte groaznică: au fost întinşi pe
păm ânt iar tătarii au dansat pe ei, serbându-şi victoria. 10000 de locuitori din N ovgorod şi Sviatopol au fost
decapitaţi. în 1227 Ginghis Han a m urit iar la cerem onia de com em orare din 1229 au fost sacrificate 40 dintre
cele m ai frumoase fete din familiile nobiliare şi cei mai iubiţi cai ai lui, pentru a-1 servi pe han în lum ea de
dincolo.
Ginghis H an a fost urm at la conducere de fiul său, Ogoday (1229-1241), după doi ani de conflicte între
succesori. El s-a ocupat mai întâi de organizarea uriaşului său imperiu, pe care l-a îm părţit în districte impozabile.
Războaiele de cucerire au continuat, cel mai im portant com andant care a dus la îndeplinire dorinţele hanului a fost
Batu. în 1236 Rusia a fost din nou invadată. Populaţia din Vladimir, adunată în biserică a fost arsă cu tot cu
edificiul religios după asediul oraşului, din 1238.
în 1240 s-a dat ordin pentru cucerirea U ngariei şi Europei centrale, astfel s-a ajuns la marea invazie
m ongolă din 1241. A tacul s-a produs pe trei direcţii, cu trei armate: armata de nord, condusă de Baidar, Saiban şi
Kaidu, arm ata de centru, armata principală, condusă de B atu şi Subotay şi arm ata de sud condusă de Kadan, Buri
şi Bugeac. Arm ata de nord a devastat Polonia, Prusia, Cehia şi m ai m ulte teritorii germane ajungând până în
Saxonia. Singura oaste care a încercat o rezistenţă, com pusă din 30000 de polonezi, germani, cavaleri tem plieri şi
teutoni a fost nim icită în întregime. A rm ata de sud a devastat în lung şi în lat teritoriile viitoarelor state M oldova
şi Ţara Rom ânească, apoi a pătruns prin trecătorile Carpaţilor în Transilvania. Oraşul Sibiu şi m ănăstirea
ordinului Cistercian de la Cârţa au fost distruse. Prezenţa tătarilor în Carpaţii M eridionali este atestată şi de
num ele a num eroase văi, cheiuri şi vârfuri m untoase num ite ale Tătarului. De exemplu, pe valea lalom iţei, se
găsesc: Cheile Tătarului, Colţii Tătarului, M unţii Tătarului, Valea tătarului. Peştera Tătarului, culm inând cu
m asivul Bucegi, care ar putea fi am intirea com andantului Bugeac. Coloanele tătărăşti s-au întâlnit în faţa Budei cu
cele conduse de B atu şi Subotay. Bătălia cu ungurii a avut loc la 17 martie: arm ata m aghiară abia adunată a fost

188
distrusă prin încercuire iar resturile sale urm ărite pentru nim icirea totală. Rege Ungariei, Bela al IV-lea, a reuşit să
scape, urm ând o potecă lăturalnică însoţit doar de câţiva credincioşi, ajungând apoi pe coasta Dalmaţiei.
Coloanele tătare care l-au urm ărit pe regele m aghiar au ajuns astfel să prade Croaţia. Alte coloane plecate de la
Buda au ajuns aproape de Viena. Salvarea Europei a venit datorită unui evenim ent neprevăzut care i-a făcut pe toţi
tătarii să se retragă: m oartea hanului tătar Ogoday. Toţi nobilii tătari trebuia să ajungă de urgenţă la Karakorum ,
capitala statului, pentru a alege noul han.
Puterea m ongolilor şi a tătarilor s-a bazat pe o o rg a n iz a re foarte eficientă şi o disciplină de fier. A rm ata
era îm părţită în unităţi de 10, 100, 1000 şi 10000 de soldaţi; fiecare unitate m ilitară avea asociată şi populaţia
civilă corespunzătoare, alcătuind un ulus. Fiecărui ulus îi corespundea un teritoriu unde îşi ducea existenţa.
Com andantul unei regiuni dădea ordin unde să se aşeze fiecare ulus, în cazul în care triburile se deplasau. Ierarhia
socială era organizată după un sistem piram idal, cu nobili seniori, num iţi noyon, şi nobili vasali, num iţi nokot.
Fiecare noyon avea ceata lui de oameni, care creştea constant dacă noyonul respectiv îşi dovedea vitejia pentru că
o m ulţim e de cavaleri veneau să-i ofere serviciile lor. După cucerirea unei regiuni, aceasta era adm inistrată de
agenţi politici şi fiscali num iţi baskaki, care aveau puteri nelimitate în teritoriul lor şi adesea ordonau m asacre ale
populaţiei locale în caz de cea m ai m ică revoltă. După un timp oarecare, garnizoanele tătare erau în m ajoritatea lor
retrase şi erau num iţi dintre băştinaşi conducători de zonă. D acă populaţia nu se revolta şi îşi plătea im pozitele,
putea să trăiască în pace, fără am estecul m ongolilor în treburile cesteia. Cei care luau dări peste ceea ce se
cuvenea conform ordinelor hanului, erau pedepsiţi. O istorioară celebră spune cum un soldat a fost pedepsit cu
moartea de către M onghe Han pentru că luase o căpăţână de usturoi din grădina unui ţăran.
De altfel, în perioada stăpânirii m ongole în Asia s-a dezvoltat foarte m ult comerţul pentru că toţi
negustorii puteau călători în siguranţă pe drum uri de lungimi considerabile cu frecvente locuri de popas, num ite
mizil. De asemenea, la 25-30 de m ile se găseau staţii de poştă cu 400 de cai, dintre care 200 gata înşeuaţi şi 200 la
iarbă (în principal, pentru nevoile armatei). Aici existau case de oaspeţi num ite odaie unde călătorii găseau un
aşternut. Pe m arginea drum urilor au fost plantaţi pomi, de o parte şi de alta, o inovaţie în istoria com unicaţiilor
terestre. De asemenea, hanii mongoli au emis hârtie-m onedă unică în tot imperiul, ceea ce a facilitat tranzacţiile
com erciale, şi au creat un sistem unic de măsuri şi greutăţi. Un alt exemplu prin care m ongolii îşi arătau respectul
pentru populaţia cucerită a fost faptul că prinţii ţărilor supuse participau la kurultai-ul pentru alegerea hanului.
S oldaţii m ongoli erau cei mai disciplinaţi şi m ai bine pregătiţi pentru că în caz de încălcare a ordinelor îi
aştepta o singură pedeapsă: moartea. Fiecare cavaler trebuia să vină cu arm ura proprie, alimente pentru un timp,
un arc, 30 de săgeţi, o tobă, un scut; doi cavaleri trebuiau să aducă 10 oam eni luptători, un cort, două lopeţi, un
târnăcop, o seceră, un ferăstrău, un topor, o secure, o sută de arcuri, o frânghie, un ceaun şi diferite alte lucruri
necesare într-o campanie. La inspecţie, dacă cei m obilizaţi nu aveau cele cerute, erau decapitaţi pe loc. Fiecare
soldat trebuia să aducă alimente gata pregătite care să-i ajungă 10 zile pentru ca în prim ele zile ale războiului
conducerea să nu se îngrijească de hrană. După aceea se foloseau două m etode de aprovizionare a trupelor: ori
erau prădate ţinuturi noi, ori erau cum părate produse de la negustorii care însoţeau hanul (în jurul acestuia erau
create adevărate târguri mobile). Ca arme, m ongolii aveau tolba cu săgeţi şi o sabie cu vârful curbat m ult, folosită
şi la agăţarea duşm anului în timpul luptei. în asedii, puneau înainte femei, bătrâni şi copii luaţi prizonieri de la
populaţia locală, dem oralizând astfel pe cei care doreau să opună rezistenţă.
După m oartea lui Ginghis Han, adm inistraţia imperiului a fost îm părţită între cei patru fii ai lui; Djuci,
Ogoday, Djagatay şi Tuluy. Ogoday a devenit şi m are han, reuşind să extindă stăpânirea în China. Cel mai
im portant dintre urmaşii lui Ogoday a fost Kubilay (1260-1294), în tim pul căruia au fost cucerite noi teritorii în
Asia, între care China de Sud şi Coreea. Capitala statului a devenit Pekin. Chinezii s-au eliberat de sub stăpânirea
m ongolă în 1368. în Asia centrală. Urm aşii lui Djagatay, mort în 1242, au început certuri im ediat după m oartea
sa; teritoriul a fost îm părţit în mai m ulte ulusuri independente. Aici a apărut un m are conducător abia în 1370,
T im u r L en k (Tim ur Cel Şchiop), într-un teritoriu, Transoxiana, care aparţinuse cândva Horezmului. Tim ur Lenk
(1370-1405), după m ai multe fapte de vitejie, a fost proclam at de prinţii m ongolo-tătari drept urmaş al lui Ginghis
Han. El a creat un im periu ce va avea capitala la Samarkand, şi a cuprins Persia occidentală, Irakul de nord,
Azerbaidjan, Georgia, Armenia, Turkm enistan, Uzbekistan, Pakistan şi nordul Indiei. Cruzimea lui îm potriva
populaţiei cucerite şi a inam icilor săi a devenit legendară. Tim ur Lenk i-a învins pe cei mai mari conducători ai
vremii sale. în 1391 el a reuşit o mare victorie îm potriva lui Toktamâş, hanul Hoardei de Aur. în 1398 a cucerit
oraşul Delhi şi s-a proclam at îm părat al Indiei. El l-a învins pe sultanul turcilor, Baiazid, în bătălia de la A nkara
(1402) cu o arm ată de 140000 de oameni, în timp ce turcii aveau 85000. Tim ur a m urit în 1405, în timp ce
pregătea o mare expediţie în China. După m oartea sa, imperiul s-a destrămat.
Djuci, cel mai mare fiu al lui Ginghis Han, murise înainte de m oartea părintelui său, dar m oştenirea a
revenit copiii săi, Batu şi Orda. Teritoriul acesta a fost num it Ulusul Djuci. Batu Han (1237-1256) a organizat

189
ulusul său, care avea centrul în Rusia, ca o m are putere care a dăinuit în timp fiind num ită Hoarda de Aur
(num ele vine de la aur-centru, ca punct cardinal). El a ajuns cel mai puternic dintre toţi conducătorii de ulus
m ongoli, după marele han, şi a aşezat capitala sa pe Volga, la Sarai-Batu, oraş înfiinţat de el. Hoarda de A ur se
întindea de la fluviile Sir Daria şi Ural până la gurile Dunării iar în sud se întindea până în Crim eea şi munţii
Caucaz. Urm aşul său, Berke H an (1257-1266), a acceptat religia islam ică în 1260 şi populaţia Hoardei de aur a
trecut la islam. Un alt han, Ghazan, stăpânul Persiei, a trecut şi el la islam în 1295. Trecerea m ongolo-tătarilor la
islam a dus la apropierea lor de turci şi în timp, la adoptarea limbii turce ca limbă oficială. în 1259, sub dom nia lui
Berke, la m oartea lui M onghe Han, im periul m ongol se destram ă oficial iar H oarda de A ur devine cu adevărat
independentă. Europenii i-au num it pe locuitorii Hoardei de Aur tătari şi nu m ongoli. După m oartea lui Berke,
hanii nu au fost personalităţi m arcante, dar în 1270 s-a afirm at generalul Noghay, care a fost adevăratul
conducător al imperiului pentru 25 de ani. El s-a căsătorit cu o prinţesă bizantină şi i-a transform at în vasali pe
conducătorii bulgari şi sârbi. N oghay a folosit m ai puţin forţa şi m ai m ult diplomaţia.
După m oartea ultim ului m are conducător tătar, U zbek Han (1340) puterea Hoardei începe să decadă. In
1360 Lituania se eliberează de sub dom inaţia tătară; în 1380, ruşii conduşi de cneazul M oscovei, Dim itri Donskoi
îi învinge pe tătari în bătălia de la Kulikovo, fară însă a obţine eliberare definitivă a lor de sub stăpânirea tătară.
A ceastă victorie a ruşilor a arătat însă că tătarii pot fi învinşi. Rusia a devenit independentă abia în 1480, sub
conducerea cneazului Ivan al IlI-lea. H oarda de A ur s-a destrăm at în secolul XV în m ai m ulte hanate. Cel mai
im portant a fost Hanatul Crimeei, creat de Hagi Ghiray, în 1420. Apoi au m ai apărut şi altele, cele m ai m ari fiind
Hanatul de Kazan şi Hanatul de Astrahan. D upă ce cnezatul M oscovei a devenit o m are putere, a cucerit toate
hanatele. în 1475 Hanatul Crimeei a devenit vasal Imperiului Otoman, hanii prim ind titlul de m ari generali în
arm ata otomană. Acest fapt a dus la atacuri frecvente asupra Ţărilor Rom âne duse de tătari la îndem nul turcilor.
U na dintre cele m ai devastatoare atacuri făcute de tătari la îndem nul turcilor este invadarea Transilvaniei în 1656
cu o arm ată de circa o sută de m ii de oam eni condusă de M oham ed Ghiray al IV-lea. Hanatul Crim eei a fost
cucerit de Rusia în 1783.
Influenţa tătarilor în Ţ ările Rom âne s-a simţit în primul rând prin num eroasele lor atacuri asupra
teritoriului locuit de români. în a doua jum ătate a secolului XIII, teritoriile viitoarelor state M oldova şi Ţara
R om ânească până la Olt (M untenia), se pare că au fost stăpânite de tătari sub acea form ă indirectă, când locuitorii
plăteau tribut hanilor, dar erau conduşi de către cnezi şi voievozi autonomi. După 1330 controlul tătar în ambele
teritorii a dispărut, iar tătarii s-au retras la C hilia şi Cetatea Albă, de aceea teritoriul din jurul acestor cetăţi a fost
num it în docum entele voievozilor rom âni p ărţile tătărăşti. A tacurile cele mai num eroase ale tătarilor în ţările
rom âne s-au înregistrat după 1475, când Hanatul Crimeei devine vasal Im periului Otoman, şi, adesea la cererea
turcilor, ori din proprie iniţiativă, tătarii făceau ravagii în Ţara Rom ânească şi M oldova. După astfel de atacuri,
tătarii luau robi şi vite, dar distrugeau şi satele prin incendieri. Cele m ai grave invazii tătărăşti au fost în tim pul lui
M ihai Viteazul, în Ţara Românească, în 1595 şi 1596, când tătarii au fost învinşi dar au provocat pagube imense,
şi în tim pul lui Vasile Lupu în M oldova, în 1660. Atacurile tătărăşti au încetat abia după cucerirea Hanatului
Crimeei de către ruşi, în 1783.
Influenţa tătară s-a simţit şi altfel: rom ânii, mai ales cei din M oldova, au îm prum utat de la tătari sistemul
de recrutare şi o serie de arme. De exemplu, cronicarii bizantini constată că m oldovenii aveau arcul după model
asiatic, cu bătaie lungă, cu săgeţi de 80-96 cm; arcurile aruncau 12 săgeţi pe m inut la 220m; lancea avea vârful
încovoiat, întocm ai ca la tătari. îm prum uturile au fost şi la nivel de vocabular: cuvintele tolbă, buzdugan, iatagan,
cazan, ceaun, harbuz, tarla, capac, butuc, capcană sunt de origine tătară. D e asemenea, în M oldova şi Dobrogea
se află com unităţi de tătari. Cea m ai im portantă comunitate tătărească se găseşte astăzi în Dobrogea. Tătarii s-au
stabilit aici în perioada în care m arele com andant N oghay (1280-1310) a controlat acest ţinut. în secolele XV II şi
XVIII m ulţi tătari din Crim eea au m igrat în acest teritoriu dunărean.

Turcii. Imperiul Otoman

La începutul Evului M ediu, turcii trăiau, organizaţi în triburi, în nordul Chinei. în secolele VII-VIII ei au
m igrat spre vestul Asiei şi Europa şi s-au aşezat mai întâi pe teritoriul arabilor, în califatul de Bagdad (Irakul de
astăzi). în secolul X triburile turce au fost unificate sub conducerea lui Selgiuk, formându-se statul num it al
turcilor selgiucizi. în 960 turcii s-au convertit la islam, fapt ce a dat un impuls expansiunii lor. Ei au format un
im periu care cuprindea o parte a Indiei şi teritorii arabe şi bizantine din Asia. La sfârşitul secolului XI, Imperiul
selgiucid a început să decadă iar turcii şi-au creat în timp alte state.
La începutul secolului XIV s-a form at un nou im periu turc. Im periul Otom an, care s-a aflat în continuă
expansiune până în 1683 şi şi-a încetat existenţa abia în 1920. Statul otom an a fost întem eiat de emirul Osman: pe

190
la 1290, Osm an adm inistra un teritoriu din cadrul unui sultanat selgiucid din nord-vestul Asiei Mici, dar în 1299
s-a proclam at sultan, transform ând astfel teritoriul său într-un stat independent. Până la m oartea sa, în 1326, el a
mai cucerit o serie de teritorii turceşti şi bizantine în Asia Mică. Fiul său, Orhan I (1326-1359), a continuat
cucerirea unor teritorii bizantine ajungând în Europa şi a fixat capitala statului său la Bursa (în A sia Mică).
Etapele expansiunii otom anilor.
în 1354 turcii otomani au ocupat primul teritoriu european, cetatea Gallipoli, stăpânită de bizantini
(cetatea era părăsită). Până la sfârşitul secolului XIV, otom anii s-au extins în aproape întreaga peninsulă
Balcanică: au cucerit teritoriile bizantine şi bulgare şi au transform at Serbia în stat vasal. Eroii acestor fapte au
fost sultanii M urad I şi Baiazid I. M urad I (1359-1389) a cucerit A drianopolul (1362), cel m ai im portant centru
m ilitar bizantin (azi în Bulgaria), unde a m utat şi capitala statului. El a fost asasinat de un cavaler sârb cu un
pum nal când traversa câmpul de bătălie după lupta de la Kossovopolje (1389). Baiazid I (1389-1402), succesorul
lui M urad I, supranumit Yildirim (Fulgerul), a cucerit statele bulgarilor, nordul Greciei, emiratul turc Karam an
din A sia M ică, i-a învins pe cruciaţii regelui Ungariei, Sigism und de Luxem burg, la Nicopole, şi a asediat de trei
ori Constantinopolul, fară să-l cucerească. în 1402 el a fost învins în bătălia de la A nkara de m ongolul Tim ur
Lenk şi luat prizonier de acesta. B aiazid a m urit în captivitate în anul urm ător (probabil s-a sinucis, prin otrăvire).
Legenda spune că Tim ur l-a purtat după el închis într-o cuşcă, dar unii istorici se îndoiesc de adevărul acesteia.
în secolul XV, sultanii M ehm ed I (1413-1421), M urad al Il-lea (1421-1451), M ehm ed al Il-lea (1451-
1481) şi Baiazid al Il-lea (1481-1512) au continuat expansiunea statului. în 1453 sultanul M ehm ed al Il-lea a
cucerit Constantinopolul, ultim ul teritoriu bizantin, apoi Serbia (1459), A lbania (1478), ultim ele vestigii ale
Imperiului Bizantin din Grecia (despotatul M oreea), posesiunile genoveze şi veneţiene de la M area Neagră.
Asediul Constantinopolului, cea m ai celebră bătălie a epocii, a durat din 6 aprilie până în 29 m ai 1453; cetatea era
apărată de 7000 de luptători (5000 de bizantini şi 2000 de veneţieni, genovezi şi alţi occidentali) iar asediatorii
erau î n j u r de 150000, după surse din epocă. Istoricii de astăzi apreciază însă o cifră aproxim ativă de 80000 de
soldaţi turci participanţi la asediu. Ultim ul îm părat bizantin. Constantin al X l-lea Paleologul, a m urit eroic în
ultim a zi a asediului, luptând cu invadatorii cetăţii.
în secolul XVI, Imperiul Otom an ajunge pe un nou continent. Africa, şi îşi extinde teritoriile în A sia şi
Europa. Sultanul Selim I t^l512-1520), în 1516 şi 1517, cucereşte noi teritorii în A sia şi începe expansiunea în
nordul Africii, supunând Egiptul, stăpânit până atunci de arabi. Cel mai im portant sultan din secolul XVI a fost
Suleim an (Soliman) M agnificul sau Suleiman Legislatorul (1520-1566), care a dus la apogeu puterea politică,
m ilitară şi econom ică a Im periului Otoman. El a cucerit cetatea B elgrad (1521), i-a învins pe m aghiari în bătălia
de la M ohacs, în urm a căreia Ungaria s-a dezintegrat (în 1541 o parte a acestui stat a fost transform ă în paşalâc şi
o alta a fost ocupată de Imperiul Habsburgic). în 1529 a asediat Viena, dar a trebuit să renunţe la cucerirea cetăţii
după ce m ulţi soldaţi s-au îm bolnăvit datorită ploii neîntrerupte (asediul a durat din 27 septembrie până în 15
octom brie 1529). în Orientul M ijlociu, Suleiman a ocupat o bună parte din Persia (Iran). în Africa, a extins
stăpânirea otom ană de-a lungul coastelor, din Egipt până în Algeria. Sub dom nia lui Suleiman M agnificul, flota
otom ană dom ina M area M editerană, M area Roşie şi Golful Persic. Suleiman a reorganizat adm inistraţia
im periului şi a creat un cod unic de legi laice care a funcţionat timp de peste 300 de ani. De asemenea, a dat o
nouă legislaţie penală în care a redus num ărul de cazuri care necesitau pedepse cu m oartea sau mutilarea.
Suleiman a creat un num ăr mare de şcoli prim are pe lângă m oschei, astfel încât toţi băieţii m usulm ani să poată
învăţa să scrie şi să citească gratuit. El a strâns la curtea sa un num ăr m are de artişti de diverse naţionalităţi;
sultanul însuşi scria poezii în limba persană şi în lim ba turcă.
Stagnarea si decăderea. M oartea lui Solim an M agnificul a însem nat sfârşitul epocii de aur a Im periului
Otoman. Deşi turcii au mai reuşit câteva cuceriri în Asia în anii urm ători, în 1571 flota turcă a fost învinsă în
bătălia de la Lepanto de o coaliţie de state creştine din Liga Sfântă: Spania, Veneţia, Genova, Toscana, Savoia şi
Statele papale. Dezastrul m ilitar otom an a fost complet: 137 din cele 151 de nave au fost distruse, 20000 de
soldaţi morţi, în timp ce creştinii au avut 7500 de m orţi şi 17 nave distruse. Această înfrângere a pus capăt
hegem oniei turceşti în M area M editerană. Deşi frontierele otom ane nu s-au mai schimbat între 1566 şi 1683,
arm ata de uscat otomană rămâne cea m ai puternică. Perioada cuprinsă între 1648 şi 1656 este num ită sulta n a tu l
fe m e ilo r deoarece m am a sultanului, care conducea în mod oficial harem ul sultanului, era adevărata cofiducătoare
a imperiului. între 1656 şi 1703 puterea este deţinută de m arii viziri din fam ilia Kopriilii, Imperiul cunoscând o
nouă perioadă de înflorire (marele vizir avea rol de prim-ministru). Vizirii fac o reform ă a armatei, în urm a căreia
ienicerii (soldaţii pedeştrii), ajung să aibă o mare importanţă. M arele vizir K ara M ustafa este cel care a hotărât
asediul Vienei, în 1683. Turcii au fost înfrânţi de o coaliţie de state creştine conduse de Imperiul Habsburgic şi
Polonia. în urm a înfrângerii, sultanul ordonă ienicerilor să-l decapiteze pe Kara M ustafa Kopriilii. Cu această
înfrângere, începe declinul Im periului Otoman. U nnează un altă război austro-turc (1683-1697), încheiat prin
191
Pacea de la Karlowitz (1699), prin care Imperiul Otom an pierde Ungaria. în secolul XVIII ienicerii se opun
oricăror reform e pe care ar dori sultanii să le facă, mai mult, patru sultani au fost asasinaţi de ieniceri.
Eliberarea popoarelor balcanice de sub stăpânirea Im periului Otoman (1815-1912). în secolul XIX
popoarele balcanice încep lupta de eliberare de sub dom inaţia otomană. în 1815 sârbii îşi creează un stat autonom,
graţie revoltelor lui Karagheorghe şi M ilos Obrenovic. în 1830 grecii obţin independenţa în urm a unui război în
care sunt sprijiniţi de francezi şi englezi. Tot atunci francezii invadează Algeria. Urm ează ocuparea Tunisiei de
către Franţa şi a Egiptului de către Anglia. în 1875 în Peninsula B alcanică izbucnesc răscoale ale bulgarilor şi
bosniacilor şi apoi un război al sârbilor pentru eliberarea de sub vasalitatea Imperiului Otoman. în 1877 Rusia
trim ite arm ate în ajutorul lor. La război, încheiat cu victoria creştinilor, participă şi România. în 1878, la
Congresul de Pace de la Berlin, Rom ânia, Serbia şi M untenegru sunt recunoscute ca state independente iar
Bulgaria ca stat autonom. în 1909 Bulgaria îşi cucereşte independenţa. în 1812 Bulgaria, Grecia, Serbia şi
M untenegru înfrâng Im periul Otom an în Prim ul război balcanic. O tom anii pierd m ajoritatea teritoriilor europene
în favoarea statelor balcanice. Albania devine independentă.
M odernizarea Im periului Otoman (1876-1923). în 1876 este adoptată prim a constituţie turcă.
Parlam entul turc era alcătuit din Cam era Deputaţilor, aleasă prin vot, şi Senat, alcătuit din m em bri num iţi de
sultan. în 1878 sultanul a suspendat constituţia. în 1889 este creat partidul revoluţionar cunoscut ca Junii Turci
(num ele oficial era Comitetul Uniune şi Progres). în 1908 are loc revoluţia ju n ilo r turci, în urm a căreia sultanul
Abdul Ham id al Il-lea abdică. Fratele său, M ehm ed al V-lea, va conduce după o constituţie, fără să m ai aibă o
putere reală. în 1913 Junii Turci ajung la putere. Ca urm are a înfrângerii în Primul Război M ondial, Im periul
Otom an pierde m ajoritatea teritoriilor asiatice, cu excepţia Asiei M ici. în 1919 o nouă revoluţie, condusă de
ofiţerul M ustafa Kem al supranum it apoi Atatiirk {părintele turcilor), duce la înlăturarea regim ului sultanilor.
Turcia este proclam ată republică în 1923 iar Atatiirk devine preşedinte. El va transform a statul într-unul laic, va
introduce alfabetul latin şi va interzice poligamia.

Polonia
Polonezii, popor de origine slavă, erau organizaţi, la începutul Evului M ediu, în m ai m ulte triburi care
locuiau pe teritoriul actual al Poloniei. Pe la anul 960 cneazul M ieszko I (960-992) a unificat triburile dintre
fluviile Oder şi V istula şi a creat prim ul stat polonez. El a întem eiat şi dinastia Piastow, care a condus Polonia
până în 1370. în anul 966 M ieszko s-a creştinat, adoptând creştinism ul de rit latin (catolic după M area schismă
din 1054). Sub conducerea fiului său, B oleslav cel V iteaz (992-1025), s-a desăvârşit unitatea statului polonez, în
urm a unor războaie cu germanii şi ruşii. Boleslav a renunţat la titlul de cneaz şi l-a adoptat pe cel de rege.
în perioada 1138-1320 Polonia s-a destrăm at în m ai m ulte ducate, timp în care rolul m arii nobilim i şi al
clerului a crescut considerabil. în acelaşi timp polonezii cunosc un progres cultural rem arcabil datorită
dezvoltării ordinelor religioase; pe lângă o abundenţă a textelor religioase şi juridice în lim ba latină apar prim ele
scrieri în poloneză în secolul XII (poezie şi proză religioasă). în secolul XIII se dezvoltă oraşele Cracovia,
W roclaw, Poznan şi G dansk ce devin m ari centre comerciale şi meşteşugăreşti. în 1226 un duce polonez, Conrad
de M azovia, a oferit un feud ordinului cavalerilor teutoni (cavaleri cruciaţi de origine germană), care s-au stabilit
astfel în Polonia. Cavalerii teutoni au cucerit, în perioada 1230-128, Prusia, un teritoriu locuit de boruşi sau
prusaci, popor aflat pe litoralul M ării Baltice. Ei au devenit o am eninţare pentru polonezi în secolele urm ătoare. în
1309 au cucerit teritoriul polonez num it Pomerania.
Cazim ir al IlI-lea cel M are (1333-1370) a refăcut unitatea statului polonez şi s-a ocupat de dezvoltare
sa econom ică şi culturală, transform ând Polonia într-o mare putere a Europei centrale. El a reform at legislaţia
statului, a fondat spitale, colegii şi Universitatea din Cracovia, ce va deveni una dintre cele m ai im portante
universităţi medievale. Cazim ir al IlI-lea nu a avut moştenitori direcţi pe linie m asculină, de aceea cu el s-a stins
dinastia Piastow, care condusese Polonia de la întem eierea ei ca stat. El l-a num it ca m oştenitor pe Ludovic I al
Ungariei, care era nepotul său. Succesoarea lui Ludovic în Polonia a fost fiica sa, Hedwiga de A njou (1384-1399).
Hedwiga se va căsători cu M arele duce al Lituaniei din perioada 1377-1392, Vladislav Jagello, care va
fi acceptat ca rege de către dieta poloneză (numită Seim). Vladislav al Il-lea Jagello (1386-1434) a instaurat
dinastia Jagellonilor, ce va conduce Polonia până în 1572 şi a deschis calea spre uniunea dintre Polonia şi
Lituania. în 1392 el a lăsat adm inistrarea Lituaniei în seama vărului său, Vitautas, care va purta num ele de M are
duce al Lituaniei, dar V ladislav se considera suveranul statului lituanian. La vrem ea respectivă Lituania cuprindea
un teritoriu uriaş, de două-trei ori mai m are decât al Poloniei (cea mai mare parte a Ucrainei şi Bielorusiei de
astăzi) iar locuitorii săi erau păgâni. în urm a uniunii politice polono-lituaniene, lituanienii se creştinează treptat.
V ladislav al Il-lea a reuşit să obţină victoriile de la Griinwald (1410) şi M arienburg (1422) îm potriva cavalerilor
teutoni. Urmaşul său, Cazim ir al IV-lea (1445-1492) îi va alunga pe teutoni din Polonia şi va cuceri Prusia de la
192
aceştia. D upă 13 ani de lupte cu teutonii, cavalerii vor fi definitiv învinşi. Cazim ir al IV-lea ajunge la o putere
politică uriaşă întrucât el va fi şi M are duce al Lituaniei (1440-1492) iar fiul său, Vladislav al IV-Iea Jagello, va fi
rege al Boem iei (1471-1516) şi al U ngariei (1490-1516). Un alt fiu al său, loan Albert (1492-1501), îi va urm a la
conducere în Polonia. Regii polonezi din secolul XV au fost foarte toleranţi şi au perm is aşezarea unui num ăr
m are de evrei pe teritoriile lor; aceştia au sosit în Polonia din toate colţurile Europei unde erau persecutaţi.
Aceasta este una dintre cauzele pentru care în Polonia secolului XX se găsea o im portantă populaţie evreiască.
în secolul XVI Polonia va continua să fie o mare putere, ducând războaie cu Rusia, Danem arca şi cu
tătarii. în 1569 se formează Uniunea polono-lituaniană de la Lublin prin care Polonia şi Lituania form ează un
singur stat, având capitala la Cracovia; diferenţa comparativ cu perioada anterioară este aceea că Lituania avea
autonom ie mai extinsă, în cadrul unei uniuni dinastice polono-lituaniene prin m enţinerea titlului de M are duce al
Lituaniei pe care uneori îl deţineau regii polonezi, alteori nu. Şi în această nouă form ă se păstrează autonom ia
celor două teritorii de bază întrucât atât Polonia cât şi Lituania îşi păstrează propriile Adunări de Stări, la C racovia
şi Vilnius. în 1572 se stinge ultimul rege din dinastia Jagellonilor, Sigism und al Il-lea A ugust (1548-1572).
Polonia din perioada 1569-1795 va fi num ită Republica celor două naţiuni. Cele două state care formau
uniunea. Polonia şi Lituania, erau teoretic egale, dar în realitate polonezii aveau influenţă m ai m are deoarece
aceştia aveau 134 de locuri în Seim, pe când lituanienii aveau doar 46. U niunea era considerată republică întrucât
regele era ales de Seim; de fapt, din punct de vedere al clasificării regim urilor politice actuale. Polonia era
m onarhie electivă. Fiecare rege ales trebuia să accepte un docum ent num it Pacta com enta în care se spunea că
respectă hotărârile luate de Seim. Seimul era dom inat de nobilim e, num ită generic şleahtă, de aceea sistemul
politic polonez va fi consiserat şi dem ocraţie nobiliară. M em brii Seim ului se adunau pe o câmpie şi stăteau pe cai
în tim pul discuţiilor. Din 1652 hotărârile erau luate cu unanim itate de voturi, astfel că fiecare nobil avea drept de
veto. A cest lucru a îngreunat luarea deciziilor şi a contribuit la destrăm area statului polonez deoarece m arile puteri
străine puteau interveni foarte uşor în politica internă poloneză prin cum părarea votului unui nobil. Şleahta avea
voie să se revolte împotriva regilor care i-ar fi încălcat drepturile, astfel că nobilim ea poloneză a ajuns la cea m ai
mare putere pe care a avut-o această categorie socială din întreaga Europă.
în secolul al XVII-lea polonezii au dus m ai m ulte războaie îm potriva Rusiei, Suediei şi Im periului
Otoman. Regele Sigismund al Il-lea V asa (1587-1632) va purta un război cu Rusia în perioada 1605-1618 în urmă
căruia va extinde teritoriul polonez (în 1610 chiar va ocupa M oscova). Sigism und V asa se va ridica şi îm potriva
otom anilor alături de domnul M oldovei, G aspar Graţiani, în războiul din 1610-1611, care se va term ina cu
înfrângerea dezastruoasă a creştinilor în bătălia de la Ţuţora. în 1648 are loc o m are revoltă a cazacilor din
Polonia care va destabiliza statul şi va pune capăt perioadei de m axim ă înflorire a acestuia. în perioada 1665-1660
Polonia va fi ocupată de armatele suedeze şi va fi invadată şi de arm ate ruseşti, prusace şi transilvănene. Ocupaţia
suedeză a fost num ită în istoria poloneză potopul. în 1683 s-a înregistrat ultimul mare evenim ent prin care
polonezii s-au implicat în istoria Europei: regele loan al IlI-lea Sobieski a avut un rol hotărâtor în victoria
creştinilor îm potriva otom anilor care asediau Viena.
în secolul XVIII Polonia va cunoaşte o perioadă de decădere m arcată de intervenţia unor puteri străine în
politica sa internă, culm inând cu războiul dintre August al IlI-lea, susţinut de Rusia şi Austria, şi Stanislas I,
susţinut de Franţa, Suedia şi Bavaria (1733-1738). Polonia va fi îm părţită între Rusia, Austria şi Prusia în urm a
unor înţelegeri dintre aceste state, în m ai m ulte etape: 1772, 1793, 1795. în 1795 statul polonez va fi desfiinţat.
Polonia se va reface ca stat naţional în 1918 iar în 1939-1945 va cunoaşte o nouă perioadă tragică: în 1939
a fost ocupată în întregime de trupele germ ane în vest şi sovietice în est.
Influenţa Poloniei asupra istoriei rom ânilor. Polonia va avea o influenţă foarte mare asupra M oldovei
medievale. Influenţa poloneză poate fi observată chiar şi din punct de vedere instituţional: termenul hatman, prin
care era desem nat comandantul oştirii m oldovene numit de dom nitor este de origine poloneză (hatm anul era
m arele com andant al oştirii poloneze). Dincolo de rolul politic pe care l-au avut mulţi dintre regii polonezi, în
calitate de suzerani ai dom nilor M oldovei, trebuie remarcată influenţa nobilim ii poloneze în rândul boierilor
moldoveni: mulţi boieri precum şi unii dom nitori s-au căsătorit cu nobile poloneze, boierii care ajungeau în
conflict cu domnitorii se refugiau adesea în Polonia, au fost cazuri de boieri moldoveni care aveau şi titluri de
nobili polonezi, civilizaţia poloneză a influenţat viaţa cotidiană a boierim ii m oldovene (vestimentaţia, alimentaţia,
limbajul, educaţia). De asemenea, unii boieri şi-au dat fii la studii în Polonia (cronicarii Grigore Ureche şi M iron
Costin au învăţat aici); în Evul M ediu studiile în Polonia aveau aceeaşi im portanţă pe care o vor căpăta studiile la
Paris în secolul XIX. Polonezii erau catolici şi aveau ca lim bă de cultură latina astfel că civilizaţia lor a fost
puternic m arcată de relaţii cu Europa Occidentală. Iată cum civilizaţia occidentală a pătruns în M oldova, pe filieră
poloneză, ceea ce a făcut ca M oldova să fie un spaţiu mult mai apropiat de lumea occidentală decât Ţara
Românească.

193
 Imperiul Romano-German
Statul german a apărut în 843, prim îm părţirea Im periului franc, întem eiat de Carol cel M are în anul 800,
între trei nepoţi ai săi. La această divizare a Im periului carolingian, Ludovic a luat provincia Francia Orientalis
care va fi num ită apoi Germania. După m oartea ultim ului descendent al lui Ludovic (911), statul s-a îm părţit în
mai multe ducate conduse de m ari feudali. Regii care au urm at au recunoscut autonom ia acestora, adică dreptul de
a se conduce singure. Regele Otto I cel M are (936-973) a refăcut unitatea statului, învingându-i în lupte pe cei
m ai im portanţi duci. El a câştigat un prestigiu european când i-a înfrânt, în anul 955, pe ungurii care atacau
perm anent statele occidentale. în acelaşi timp regele şi-a extins graniţele statului: în est, i-a învins pe slavii de pe
râurile Elba şi Oder; aici a instalat colonişti germani; în vest, a cucerit un teritoriu francez, Lorena; în sud, s-a
încoronat rege al longobarzilor (stat din nordul Italiei), căsătorindu-se cu regina văduvă a regatului. în anul 962
Otto I s-a proclam at îm părat, iar imperiul lui a purtat num ele de Sfântul Im periu Rom ano-G erm an, având
pretenţia că este o restaurare a Im periului Rom an . După m oartea lui Otto I, în tim pul celorlalţi îm păraţi, principii
germani şi-au căpătat din nou o autonom ie lărgită. Acest im periu, care a durat până în anul 1806, era de fapt un
stat în care îm păraţii aveau prea puţină autoritate deoarece era alcătuit din 3000 de ducate şi principate conduse de
m ari feudali care se com portau ca nişte şefi de stat independenţi. Cel m ai im portant îm părat care a urm at în
această prim ă perioadă de existenţă a im periului a fost Frederic I Barbarossa (1152-1190). El a reuşit să învingă
o m are parte dintre revoltele principilor, dar în anul 1176 a fost înfrânt de oraşele din nordul Italiei grupate în Liga
lombardă. Frederic Barbarossa a m urit în Cruciada a IlI-a, înecându-se la traversarea unui râu din Asia Mică.
în 1356, printr-un act num it Bula de aur, s-a stabilit că 7 dintre prinţii germani pot să-l aleagă pe împărat:
arhiepiscopii de M ainz, Koln şi Trier, com itele palatin, ducele Saxoniei şi m arkgraful de Brandenburg. începând
din anul 1438 toţii îm păraţii (cu o singură excepţie) au fost aleşi din fam ilia de H absburg, dinastie care avea ca
provincie de origine ducatul Austria. U n prestigiu deosebit în calitate de îm părat l-a avut Carol al V -lea (1519-
1556), num it de obicei Carol Quintul, după num ele său spaniol. El şi-a început cariera politică în calitate de
conducător al Ţărilor de Jos (1515) şi duce de Burgundia, titluri m oştenite de la tatăl său, Filip cel Frumos,
arhiducele Austriei, apoi a ajuns rege al Spaniei (1516), m oştenind regatul de la m am a sa, iar în 1519 a fost ales
îm părat al Im periului Rom an o-german. Teritoriile stăpânite de el erau im ense deoarece la vrem ea respectivă
Spania cuprindea şi regatul Neapolelui şi al Siciliei (sudul Italiei), un imens im periu colonial în A m erica de Sud
iar Im periul Rom ano-Germ an cuprindea, pe lângă statele germane şi nordul Italiei. Se spunea că p e teritoriul
imperiului său soarele nu apune niciodată. El a purtat trei războaie cu regele Franţei, Francisc I, cu sorţi
schimbători, în urm a cărora şi-a extins posesiunile în Italia (m iza conflictului fiind cuceririle în această zonă). Un
alt rival al său constant a fost sultanul otoman Soliman M agnificul. Zona de conflict între Carol Quintul şi
otom ani a fost M area M editerană şi nordul Afi-icii. în 1535 Carol a reuşit să cucerească Tunisul, dar flota otom ană
a rămas în continuare stăpâna M ării M editerane. în 1556, Carol a abdicat şi s-a retras într-o m ănăstire, lăsând
m oştenire Spania fiului său Filip al Il-lea şi A ustria fratelui său Ferdinand I, care a fost ales apoi şi îm părat
romano-german.
îm păraţii Im periului Rom an o-germ an care au urm at nu au avut m are autoritate în statele germane ci, mai
ales în posesiunile tradiţionale ale familiei lor, grupate în jurul Austriei, care formau ceea ce istoricii num esc în
m od obişnuit Im periul Habsburgic. în 1806 Napoleon a desfiinţat oficial Im periul Rom ano-Germ an, după ce i-a
învins pe ţarul Rusiei şi pe îm păratul rom ano-germ an în bătălia de la A usterlitz (1805). Statele germane au format
aşa-num ita Confederaţie a Rinului, un stat aflat sub protecţia Franţei. D upă înfrângerea lui Napoleon, în 1815,
Confederaţia Rinului s-a transform at în C onfederaţia Germană, sub preşedinţia Austriei, fiind alcătuită din 39 de
state germane, dintre care cel m ai im portant era Prusia. în 1864-1871 toate statele germane s-au unificat în jurul
Prusiei, alcătuind Germania, proclam ată în 1871 imperiu.

Austria (Imperiul Habsburgic)

Provincia Austria a fost atestată ca ducat german în cadrul Im periului Roman o-german în anul 996.
începând cu 1186 teritoriul acestui ducat a fost extins cu alte posesiuni germane, prim ite de la îm păraţi sau
m oştenite prin alianţe m atrim oniale ale ducilor ei. în 1276 îm păratul rom ano-germ an R udolf de Habsburg l-a
învins O ttokar de Boemia, care era atunci ducele Austriei, şi i-a luat posesiunile austriece. Astfel teritoriul
ducatului a ajuns în stăpânirea fam iliei de Habsburg. Urm ătorii duci au m ărit constant posesiunile austriece,
alipind alte teritorii, prin cucerire sau căsătorii. în 1348 ducele Austriei, Albert de Habsburg, devine îm părat al
Im periului Roman o-german, şi, de atunci, împăraţii au fost aleşi din fam ilia de Habsburg, astfel că istoria
Imperiului Rom an o-gem ian se identifică în mare parte cu istoria ducilor de A ustria şi cu a familiei de Habsburg.
194
Teritoriile Austriei s-au extins în timpul lui M axim ilian I, arhiduce de A ustria (1493-1519) şi îm părat rom ano-
german (1508-1519); drept urmare, A ustria devine un puternic stat german. Din 1516, prin Carol Quintul, familia
de Habsburg m oşteneşte şi Spania îm preună cu imperiul colonial al acesteia.
în 1521, îm păratul Carol Quintul a renunţat la titlul de arhiduce de Austria, pe care i l-a dat fratelui său,
Ferdinand de Habsburg. Ferdinand va ajunge şi împărat în anul 1558. în 1526 Ferdinand a alipit Austriei alte
teritorii, între care regatul Boemiei şi o parte din Ungaria. începând din acest moment, 1526, istoria posesiunilor
familiei de H absburg se separă de istoria Imperiului Roman o-germ an deoarece noile teritorii U ngaria şi
Boem ia nu m ai sunt integrate şi în im periul m enţionat, în schimb A ustria răm âne în continuare parte a im periului.
Din secolul XVI istoricii folosesc şi term enul de Imperiu habsburgic pentru a desemna teritoriile ereditare ale
familiei de Habsburg deşi acest num e de imperiu nu a existat oficial niciodată. Toţi împăraţii rom ano-germ ani
erau şi arhiduci ai Austriei, regi ai Ungariei şi Croaţiei, regi ai Boem iei etc., m arcând astfel teritoriile pe care le
stăpâneau. Tot ceea ce au mai cucerit cei din familia de Habsburg începând cu secolul XVI nu a mai fost integrat
în Im periul Rom ano-Germ an ci în posesiunile lor ereditare, adică Austria. D ar nucleu de bază, A ustria propriu-
zisă făcea parte şi din Im periul Rom ano-Germ an, pe când noile cuceriri nu erau parte a acestuia. în 1699, prin
ocuparea Transilvaniei, îm păratul Leopold I de Habsburg şi-a luat şi titlul de principe al Transilvaniei. Singurul
suveran al posesiunilor familiei de Habsburg care nu a purtat şi titlul de îm părat rom ano-germ an a fost M aria
Tereza (1740-1780) deoarece titlul de îm părat nu se transm itea decât bărbaţilor. Ea a obţinut titlul im perial pentru
soţul ei, Francisc de Lorena, în 1745, şi prin aceasta, a purtat şi ea titlul de împărăteasă, ca şi consoarta unui
împărat. De fapt M an a Tereza a fost adevărata conducătoare a am belor teritorii. Fiul ei, lo sif al Il-lea, a preluat
titlul imperial, la m oartea tatălui său, în 1765.
Francisc al Il-lea (1792-1806) a fost ultimul arhiduce de A ustria care a purtat şi titlul de îm părat al
Im periului Rom an o-german. După desfiinţarea Imperiului Rom an o-germ an, decretată de N apoleon în 1806,
Francisc îşi ia titlul de îm părat al Austriei, şi num ele de Francisc I (1806-1835), având ca posesiuni doar teritoriile
ereditare ale familiei de Habsburg. Astfel se creează oficial Im periul Austriei, care cuprindea Austria, Ungaria,
Cehia, Croaţia, Transilvania şi teritorii cu populaţie italiană, sârbă, ucraineană şi poloneză. Lui i-a succedat
Ferdinand I (1835-1848), care a fost silit să abdice în 1848. Fiul lui Ferdinand I, Franz-Joseph (1848-1916), care a
avut una dintre cele m ai,lungi domnii din istoria Europei, 68 de ani, a reorganizat statul, transform ând Imperiul
A ustriei în Imperiul Austro-U ngar în 1867.
îm păraţii habsburgi au avut un rol im portant în istoria rom ânilor, începând cu secolul X V III deoarece
Transilvania a devenit parte a acestui imperiu. M aria Tereza şi lo sif al Il-lea au fost monarhii care s-au implicat
cel mai m ult în problem ele naţionalităţilor din imperiu şi ale rom ânilor din Transilvania.
M aria Tereza (1740-1780) a realizat o serie de reform e în spiritul absolutismului luminat. Ea a impus
num ărul m axim al zilelor de m uncă gratuită pe care ţăranii dependenţi (şerbi) trebuiau să le presteze pe păm ântul
nobililor, pentru a îm piedica abuzurile m arilor proprietari de păm ânt, a realizat o reform ă a sistem ului fiscal care a
perm is creşterea veniturilor statului, a încurajat comerţul şi producţia m anufacturieră, a încercat să im pună
învăţăm ântul prim ar obligatoriu pentru toţi copii din imperiu, inclusiv pentru fiii ţăranilor şerbi, de ale căror şcoli
erau obligaţi să se îngrijească nobilii. Pentru românii din Transilvania a creat regim entele de graniţă de la N ăsăud
şi Orlat, în care au fost integraţi ţărani eliberaţi din şerbie. Astfel, unii rom âni au ajuns ofiţeri în arm ata austriacă.
Pe teritoriul acestor regim ente s-au instituit şcoli prim are şi şcoli prim are superioare, num ite şcoli grănicereşti,
care au contribuit la creşterea nivelului cultural al populaţiei din satele incluse în regim entele de graniţă.
lo sif al Il-lea (1780-1790), fiul M ăriei Tereza, a fost cel mai im portant dintre despoţii lum inaţi europeni
deoarece m ăsurile pe care a încercat să le im pună au fost mult m ai radicale decât ale celorlalţi. El a dat peste 6000
de legi noi, fapt ce arată m unca im ensă pe care a depus-o pentru reform area imperiului său. Cele m ai im portante
reform e au fost; reorganizarea adm inistrativă a imperiului, egalitatea tuturor confesiunilor creştine (până atunci
protestanţii nu aveau pre m ulte drepturi iar ortodocşii nu erau recunoscuţi oficial), învăţăm ântul prim ar gratuit şi
obligatoriu, limitarea privilegiilor bisericii catolice, construirea de orfelinate şi spitale. El şi-a dorit chiar
im punerea unor măsuri fiscale şi sociale revoluţionare: a dat o lege pentru desfiinţarea şerbiei (dependenţei
ţăranilor) şi o alta pentru punerea nobililor la plata impozitelor, dar acestea nu s-au putut adopta datorită opoziţiei
vehemente a nobilimii. Pe patul de m oarte a anulat multe dintre legile date, la presiunea nobililor. De altfel, în
1784 a avut loc răscoala ţăranilor rom âni din Transilvania, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan deoarece ţăranii
sperau ca îm păratul să le facă dreptate îm potriva nobililor m aghiari. Deşi a fost impresionat de suferinţele
ţăranilor, lo sif nu a reuşit să facă faţă dezordinilor provocate de aceştia şi a lăsat nobilim ea m aghiară să înăbuşe
răscoala. îm păratul a m urit la vârsta de 49 de ani, datorită program ului de m uncă prelungit care l-a epuizat, cu
sentim entul că nu a reuşit să realizeze nim ic din ceea ce şi-a propus. Politica sa de reforme s-a num it iosellnism .

195
 Rusia
La începutul Evului M ediu, ruşii trăiau, organizaţi în triburi, între fluviile Nipru, Don şi Volga. în secolul
IX îşi creaseră mai m ulte state ce purtau numele de cnezate, cele mai im portante fiind cnezatele K ievului şi
Novgorodului. Cneazul Novgorodului, Oleg (878-912), a unificat cele două state şi a creat statul num it Rusia
kieveană. în anul 988, cneazul Rusiei kievene, V ladim ir I, a adoptat religia creştin-ortodoxă şi i-a convertit şi pe
ruşi la creştinism. A ceastă convertire s-a realizat prin căsătoria sa cu prinţesa bizantină Ana, fiica îm păratului
Romanos al Il-lea şi sora îm păratului Vasile al Il-lea Bulgaroctonul. Cel m ai im portant conducător al Rusiei
kievene â fost laroslav cel înţelep t (1019-1054), în tim pul căruia statul a cunoscut o deosebită înflorire. El a dat
prim ul cod de legi scrise num it Pravila rusă.
După m oartea lui laroslav cel înţelept, statul a fost divizat datorită luptelor între m a rii feudali lo cali,
între 1054 şi 1224 au existat pe teritoriul Rusiei 64 de principate, unele cu existenţă efemeră. Cel m ai im portant a
fost N ovgorodul. între 1223 şi 1240 principatele ruseşti au fost cucerite de tătari. Novgorodul a fost distrus atât de
tare încât nu şi-a mai revenit. Sub stă p â n ire a tă ta r ilo r din Hanatul Hoardei de A ur s-a dezvoltat oraşul Moscova,
în 1380 H oarda de A ur a fost învinsă în bătălia de la Kulikovo, intrând în declin. Cu toată decăderea statului tătar,
ruşii au mai plătit tribut către tătari până la 1480. Sub stăpânirea tătară, cnezii ruşi aveau autonom ie deplină. Unul
dintre ei, A lexandr N evski, cneaz al Novgorodului şi apoi al Vladim irului (1236-1263), a fost un erou al luptelor
îm potriva suedezilor, teutonilor şi lituanienilor.
Fiul lui Nevski, Daniil Alexandrovici, a creat cnezatul M oscovei, după 1263 şi l-a condus până în 1303.
El a instaurat dinastia Rurik. Sub conducerea lui Ivan al IlI-lea (1462-1505), cnezatul M oscovei devine un stat
important, prin alipirea mai m ultor teritorii şi eliberarea de sub dom inaţia tătară. Sub conducerea lui Ivan al IV-
lea cel Groaznic (1533-1584), cnezatul Rusiei îşi extinde teritoriile şi se reorganizează adm inistrativ. Puterea
m arilor boieri scade datorită abuzurilor administraţiei. Ivan îşi ia titlul de tar al Rusiei, ceea ce are sem nificaţia de
îm părat (cuvântul provine din latinescul caesar). Războaiele pentru extinderea statului şi abuzurile ţarului şi ale
administraţiei au avut în final consecinţe negative asupra dezvoltării Rusiei.
A urm at o perioadă de instabilitate politică până în 1613, când a fost ales ca ţar M ihail Romanov.
Dinastia Rom anovilor a condus Rusia până în 1917. Rusia a devenit o mare putere sub conducerea ţarului Petru
I cel M are (1672-1725). Petru I a extins teritoriul statului prin războaie de cucerire; cele m ai im portante victorii
au fost îm potriva regelui Suediei, ceea ce va aduce Rusiei ieşire la M area Baltică. Petru a început o acţiune fară
precedent de m odernizare a Rusiei, după modelul statelor occidentale, care a pornit de la schim barea portului
boierilor şi a calendarului până la introducerea unor tehnici noi de construcţie, dezvoltarea culturii laice şi
reform area instituţiilor statului. Politica de expansiune rusească a continuat sub dom nia ţarinei Ecaterina cea
M are (1762-1796), când au fost obţinute teritorii otom ane din nordul M ării Negre şi teritorii poloneze, în urma
îm părţirii Poloniei între Rusia, Prusia şi Austria. Pe plan intern ea a realizat reform e în spiritul despotism ului
luminat: a convocat o adunare a majorităţii claselor sociale care a discutat propuneri de legi inspirate din scrierile
iluministe, a reorganizat adm inistraţia Rusiei, a lim itat privilegiile nobilimii şi ale bisericii, a creat şcoli gratuite
pentru popor, a desfiinţat tortura, şi-a m anifestat toleranţa faţă de evrei şi m usulmani. Ecaterina a corespondat cu
filosofi iluminişti din Franţa, fiind considerată unul dintre cei mai luminaţi monarhi ai epocii.
La jum ătatea secolului al X lX -lea Rusia era un stat autocratic, condus de Ţarul N icolae I (1825-1855)
ostil oricăror reforme. Cu m are greutate. R usia porneşte pe calea unor reform e după m oartea acestuia, în timpul
ţarului Alexandru al Il-lea (1855-1881), care a fost însă asasinat de anarhişti. în 1861 Ţarul Alexandru al Il-lea
a desfiinţat dependenţa ţăranilor iar după 1870 în Rusia a început revoluţia industrială. în 1905 are loc o revoluţie
politică în urma căreia ţarul Nicolae al Il-lea (1894-1917) a acceptat să guverneze cu un parlam ent, num it Duma.
în 1906 a fost adoptată prim a constituţie rusă care însă îi dădea puteri m ari ţarului deoarece m iniştrii nu erau
responsabili în faţa parlam entului ci depindeau direct de şeful statului. Ţarul a realizat şi o reform ă agrară şi a dat
o oarecare libertate de exprimare. Aceste schimbări erau însă destul de timide faţă de nevoile de m odernizare ale
Rusiei. în a doua jum ătate a secolului XIX au apărut o serie de organizaţii cu scop reform ator, care şi-au derulat
de m ulte ori activitatea în secret. Unele dintre ele, num ite anarhiste, doreau înlăturarea conducerii Rusiei prin forţă
şi au pus la cale o serie de asasinate. De aceea m ăsurile îm potriva celor suspectaţi de lupta îm potriva ordinii de
stat au fost foarte dure: dom iciliu forţat, închisoare şi cel mai adesea pedeapsa cu moartea. A ceasta a fost una
dintre cauzele pentru care socialiştii şi apoi bolşevicii (comuniştii) au avut un oarecare succes în rândul tinerilor
intelectuali.

196
 Bibliografie orientativă

• Andreescu, Ştefan, Vlad Ţepeş (Dracula). între legendă şi adevăr istoric. Bucureşti, Editura M inerva,
1976.
• Bărbulescu, M ihai, Deletant, Dennis, Hitchins, Keith, Papacostea, Şerban, Teodor, Pom piliu, Istoria
României, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1999.
• Bocşan Nicolae, M itu, Sorin, Nicoară, Toader, Vese, Vasile, M anual m ultifuncţional de istorie modernă
a României, Cluj-Napoca, Presa U niversitară Clujeană, 1998.
• Giurescu, Constantin C., Istoria românilor. Bucureşti, Editura ALL, 2010, vol. I-III.
• lonescu. Cristian, D ezvoltarea constituţională a României. A cte şi docum ente 1741-1991, Bucureşti,
Luminalex,1998.
• .Istoria românilor. Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2001-2008, voi. I-IX.
• M urgescu, B ogdan (coordonator). Istoria Rom âniei în texte. Bucureşti, Editura Corint, 2001.
• Panaite, Viorel, Pace, război şi com erţ în Islam. Ţările Rom âne şi dreptul otoman al popoarelor (secolele
XV-XVII), Bucureşti, Editura ALL, 1997.
• Panaitescu, Petre P., M ihai Viteazul, Bucureşti, Editura Corint, 2002.
• Panaitescu, Petre P., M ircea cel Bătrân, Bucureşti, Editura Corint, 2000.
• Pascu, Ştefan, Voievodatul Transilvaniei, voi. I-IV, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1972-1989.
• Pascu, Vasile, Istoria modernă a rom ânilor (1821-1918), Bucureşti, Editura Clio Nova, 1996.
• Pop, loan-A urel, Năgler, Thomas, Istoria Transilvaniei, Cluj-Napoca, Institutul Cultural Rom ân. Centrul
de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2003, voi. I-IIL
• Scurtu, loan, Buzatu, Gheorghe, Istoria românilor în secolul X X (1918-1948), Bucureşti, Editura Paideia,
1999.

Pentru redactarea capitolului State şi popoare care au influenţat istoria rom ânilor s-au utilizat în principal
articole din enciclopedia on line W ikipedia, în limbile engleză, franceză şi română, alături de:
• Ablay, M ehmet, Din istoria tătarilor, Cluj-Napoca, Kriterion, 2005.
• Djuvara, Neagu, Thocomerius - N egru Vodă. Un voievod de origine cumană la începuturile Ţării
Româneşti, Bucureşti, Hum anitas, 2007.
• L e P etit Larousse. En couleurs, Larousse, Paris, 1994.

197
 Partea a IlI-a
îndrumări pentru examenul
de bacalaureat
 Subiecte, Examenul de bacalaureat, 2012
m o d el

T o a te su b ie c te le (I, II si III) su n t o b lig a to rii. S e a co r d ă 10 p u n cte d in oficiu .

T im p u l e fe c tiv d e lu c ru este d e 3 ore.

S U B IE C T U L I (3 0 d e p u n cte)

Citiţi cu atenţie sursele istorice de mai jos:

A. „în septem brie 1394 oastea otomană, în ju r de 40.000 de oameni, (...) a trecut Dunărea, pe la N icopole, în Ţara
Românească. [Deoarece] oastea rom ânească nu avea mai m ult de 10.000 de oameni, M ircea cel B ătrân a adoptat
tactica luptelor de hărţuială ceea ce a făcut ca în m om entul în care detaşam entele otom ane au ajuns în apropiere de
Curtea de Argeş, vechea capitală a Ţării Româneşti, ele să fie foarte slăbite. Lupta decisivă (...) s-a dat la 10
octombrie 1394 la <Rovine> (...). Rezistenţa arătată de români, ca si team a de intervenţia, în sprijinul lui M ircea
cel Bătrân, a regelui Sigismund, ale cărui oşti sosiseră la Tim işoara, l-au [determinat] pe Baiazid - cel dintâi sultan
care a condus oşti pe teritoriul românesc - să hotărască retragerea la sudul Dunării.”
(Şt. Ştefănescu, Istoria medie a României)

B. „într-adevăr, în faţa uriaşei forţe concentrate de [sultanul] M ehm ed al Il-lea îm potriva Ţării Rom âneşti, Vlad
Ţepeş nu a cedat, deşi rămăsese singur, doar cu relativ puţina sa oaste (30000). Ca şi în cam pania din anul
precedent în A natolia, M ehm ed al Il-lea a recurs la sprijinul flotei şi în expediţia îm potriva Ţării Româneşti, din
1462. (...) Din punct de vedere militar, (...) M ehm ed al Il-lea nu a obţinut vreun succes decisiv îm potriva lui Vlad
Ţepeş. ( ...) Dar, din punct de vedere politic, sultanul a reuşit să-si consolideze stăpânirea la Dunăre si să
întărească controlul otom an în Ţara Rom ânească.”
(G. Tahsin, Rom ânii si otomanii în secolele XIV-XVI)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la urm ătoarele cerinţe:

1. Num iţi capitala statului m edieval rom ânesc precizată în sursa A. 2 puncte
2. Precizaţi secolul în care se desfăşoară evenim entele descrise de sursa B. 2 puncte
3. M enţionaţi câte un dom nitor al Ţării Româneşti, precizat în sursa A, respectiv în sursa B. 6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că acţiunea m ilitară a Imperiului Otom an
a avut consecinţe nefavorabile pentru statul rom ân în plan politic. 3 puncte
5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate în relaţie cauză-efect, selectate din sursa A. 7 puncte
6. Prezentaţi alte două conflicte din spaţiul rom ânesc, desfăşurate în Evul M ediu si la începuturile modernităţii, în
afara celor precizate în surse. 6 puncte
7. M enţionaţi o asemănare între două acţiuni diplom atice la care au participat rom ânii în Evul M ediu. 4 puncte

S U B IE C T U L a l I l-le a (30 de p u n cte)

Citiţi cu atenţie sursele istorice de mai jos:

„Transform area regim ului pluralist autoritar, pe care M ussolini îl instaurase [în Italia] după M arşul asupra Romei,
într-o dictatură totalitară ( ...) datează (...) din anii 1925-1926. ( ...) M onarhia este susţinută, dar regele (...) este
constrâns doar la rolul de reprezentare. Senatul este m enţinut si el doar pentru a se putea exploata referinţa la
antica instituţie rom ană si pentru a cruţa fosta clasă conducătoare, dar chiar dacă m em brii acestei înalte adunări
sunt încărcaţi de oam eni din partea regimului, ei nu au nicio putere concretă. Cam era Deputaţilor este aleasă în
condiţii care o fac să depindă strict de partid. ( ...) Esenţa puterii aparţine în fapt „D ucelui”[ M ussolini]. în
principiu acesta nu dă socoteală decât în faţa regelui si are m ari atribuţii economice în calitate de m inistru al
corporaţiilor si m ilitare ca sef suprem al armatei. El num eşte si revocă miniştrii care nu sunt decât
simpli executanţi si poate legifera prin decret-lege fără control parlamentar. (...) Partidul unic are drept misiune
înregim entarea si supravegherea populaţiei (...). El participă la m enţinerea ordinii cu ajutorul miliţiei (...). La
această dată [1940] însuşi Partidul Naţional Fascist num ără 3 milioane de m em bri.”
(S. Berstein, P.M ilza, Istoria Europei)

199
Pornind de la această sursă, răspundeţi urm ătoarelor cerinţe:
1. N um iţi partidul precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi, pe baza sursei date, o caracteristică a Cam erei Deputaţilor. 2 puncte
3. M enţionaţi un regim politic si un spaţiu istoric, la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. M enţionaţi, din sursa dată, două inform aţii referitoare la Senat. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la atribuţiile lui M ussolini în stat, susţinându-1 cu
două inform aţii selectate din sursă. 10 puncte
6. Argum entaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirm aţia conform căreia practicile politice dem ocratice reprezintă
o caracteristică a Europei secolului al XX-lea. (Se punctează pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui
fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprim ă cauzalitatea si concluzia.) 4 puncte

S U B IE C T U L a l I lI -le a (30 d e p u n cte)

Elaboraţi, în aproxim ativ două pagini, un eseu despre im plicarea României în relaţiile internaţionale (secolele al
X lX -lea - al XX-lea), având în vedere:
- m enţionarea unei acţiuni desfăşurate de R om ânia în relaţiile internaţionale din a doua jum ătate a secolului al
XlX-lea;
- m enţionarea unei cauze a aderării României la una dintre marile alianţe la începutul secolului al X X-lea si
prezentarea unei consecinţe a acestei aderări pentru statul român;
- m enţionarea a două acţiuni ale regimului stalinist din Rom ânia desfăşurate în relaţiile internaţionale şi precizarea
unei asem ănări între acestea;
- form ularea unui punct de vedere referitor la atitudinea regim ului naţional-com unist din Rom ânia faţă de
„Războiul rece” şi susţinerea acestuia printr-un argum ent istoric.

Notă! Se punctează şi utilizarea lim bajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea relaţiei
cauză-efect, susţinerea unui punct de vedere cu argum ente istorice (pertinenţa argumentării elaborate prin
utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprim ă cauzalitatea şi concluzia), respectarea
succesiunii cronologice/ logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.

B A R E M D E E V A L U A R E SI D E N O T A R E

• Se punctează oricare alte formulări/ modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor.

• Nu se acordă punctaje intermediare, altele'îdecât cele precizate explicit prin barem. Nu se acordă fracţiuni de punct.
• Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală:se calculează prin împărţirea punctajului total acordat pentru lucrare la 10.

SU B IE C T U L I (30 de puncte)
1. 2 puncte pentru num irea capitalei statului m edieval rom ânesc precizate în sursa A
2. 2 puncte pentru precizarea secolului în care se desfăşoară evenim entele descrise de sursa B
3. câte 3 puncte pentru m enţionarea fiecărui dom nitor al Ţării Româneşti, precizat în sursa A, respectiv în sursa
B (3px2=6p)
4. 3 puncte pentru scrierea, pe foaia de examen, a literei B, corespunzătoare sursei care susţine că acţiunea
militară a Im periului Otom an a avut consecinţe nefavorabile pentru statul rom ân în plan politic
5. 7 puncte pentru scrierea, pe foaia de examen, a oricăror două informaţii aflate în relaţie cauză-efect, selectate
din sursa A
6. - câte 1 punct pentru m enţionarea oricăror alte două conflicte din spaţiul rom ânesc, desfăşurate în Evul M ediu
si la începuturile m odernităţii, în afara celor precizate în surse (lpx2=2p)
- câte 2 puncte pentru prezentarea fiecăruia dintre conflictele m enţionate (2px2=4p)
7. 4 puncte pentru m enţionarea oricărei asemănări între două acţiuni diplomatice la care au participat românii în
Evul M ediu

200
SUBIECTUL al Il-lea (30 de puncte)
1. 2 puncte pentru num irea partidului precizat în sursa dată
2. 2 puncte pentru precizarea, pe baza sursei date, a oricărei caracteristici a Camerei Deputaţilor
3. câte 3 puncte pentru m enţionarea oricărui regim politic si a oricărui spaţiu istoric, la care se referă sursa dată
(3px2=6p)
4. câte 3 puncte pentru menţionarea, din sursa dată, a oricăror două inform aţii referitoare la Senat (3px2=6p)
5 . - 4 puncte pentru formularea, pe baza sursei date, a oricărui punct de vedere referitor la atribuţiile lui M ussolini
în stat
- câte 3 puncte pentru selectarea, din sursa dată, a oricăror două informaţii care susţin punctul de vedere
formulat (3px2=6p)
6 . - 1 punct pentru pertinenţa argumentării afirm aţiei conform căreia practicile politice dem ocratice reprezintă o
caracteristică a Europei secolului al XX-lea
- 2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine afirm aţia dată
- 1 punct pentru utilizarea conectorilor care exprim ă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.), respectiv a
conectorilor care exprim ă concluzia (aşadar, ca urm are etc.)

SUBIECTUL al IlI-lea (30 de puncte)

Inform aţia istorică - 24 de puncte distribuite astfel:
• 3 puncte pentru m enţionarea oricărei acţiuni desfăşurate de Rom ânia în relaţiile internaţionale din a doua
jum ătate a secolului al X lX -lea
• 3 puncte pentru m enţionarea oricărei cauze a aderării României la una dintre m arile alianţe la începutul
secolului al XX-lea
• 2 puncte pentru m enţionarea oricărei consecinţe a aderării României la una dintre m arile alianţe la începutul
secolului al X X -lea pentru statul rom ân
• 3 puncte pentru prezentarea coerentă a consecinţei m enţionate, prin evidenţierea relaţiei istorice de cauzalitate si
utilizarea unui exem plu/ a unei caracteristici
1 punct pentru utilizarea doar a unui exem plu/ a unei caracteristici referitoare la consecinţa m enţionată
• câte 3 puncte pentru m enţionarea oricăror două acţiuni ale regim ului stalinist din Rom ânia
desfăşurate în relaţiile internaţionale (3px2=6p)
• 2 puncte pentru precizarea oricărei asem ănări între acţiunile menţionate
• 1 punct pentru form ularea oricărui punct de vedere referitor la atitudinea regim ului naţional-com unist din
Rom ânia faţă de „Războiul rece”
• 1 punct pentru pertinenţa argumentării punctului de vedere formulat
• 2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine punctul de vedere formulat
• 1 punct pentru utilizarea conectorilor care exprim ă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.), respectiv, concluzia
(aşadar, ca urm are etc.)

Ordonarea si exprim area ideilor m enţionate - 6 puncte distribuite astfel:

• 2 puncte pentru utilizarea limbajului istoric adecvat
1 punct pentru utilizarea parţială a limbajului istoric adecvat
O puncte pentru lipsa limbajului istoric
• 1 punct pentru structurarea textului (introducere - cuprins - concluzii)
0 puncte pentru text nestructurat
• 2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice/ logice a faptelor istorice
1 punct pentru respectarea parţială a succesiunii cronologice/ logice a faptelor istorice
O puncte pentru nerespectarea succesiunii cronologice/ logice a faptelor istorice
• 1 punct pentru respectarea lim itei de spaţiu
O puncte pentru nerespectarea limitei de spaţiu

201
 Programa pentru Bacalaureat, 2012

C O N Ţ IN U T U R I:
A. P O P O A R E ŞI SPA Ţ II IST O R IC E
I. R om anitatea rom ânilor în viziunea istoricilor.
B. O A M E N II, S O C IE T A T E A ŞI L U M E A ID E IL O R
II. Secolul X X - între dem ocraţie şi totalitarism . Ideologii şi practici politice în R om ânia şi în Europa.
III. C onstituţiile din R om ânia.

C. ST A T U L ŞI P O L IT IC A
I. A utonom ii locale şi instituţii centrale şi în spaţiul rom ânesc (secolele IX -X V III).
II. Statul ro m ân m odem : de la proiect p olitic la realizarea R om âniei M ari. (secolele X V III-X X )
III. R om ânia postbelică. Stalinism , naţional-com unism şi disidenţă anticom unistă. C onstrucţia dem ocraţiei
postdecem briste.

D. R E L A Ţ IIL E IN T E R N A Ţ IO N A L E
I. Spaţiul rom ânesc între diplom aţie şi conflict în E vul M ediu şi la începuturile m odernităţii.
II. R om ânia şi concertul european; de la „criza orientală” la m arile alianţe ale secolului XX.
III. R om ânia în perioada „R ăzboiului rece” .

CO M PETENTE DE EVALUAT:
1. Utilizarea eficientă a comunicării şi a limbajului de specialitate
0 1.1. Formularea de argumente referitoare la un subiect istoric
□ 1.2. Folosirea limbajului adecvat în cadrul unei prezentări scrise
□ 1.3. Evidenţierea relaţiei cauză - efect într-o succesiune de evenimente sau procese istorice
□ 1.4. Formularea, în scris, a unor opinii referitoare la o temă de istorie
2. Exersarea demersurilor şi acţiunilor civice democratice
□ 2.1. Extragerea informaţiei esenţiale dintr-un mesaj
□ 2.2. Descoperirea constantelor în desfăşurarea fenomenelor istorice studiate
3. Aplicarea principiilor şi a metodelor adecvate în abordarea surselor istorice
□ 3.1. Selectarea şi comentarea surselor istorice pentru a susţine/ combate un punct de vedere
□ 3.2. Descoperirea în sursele de informare a perspectivelor multiple asupra evenimentelor şi proceselor istorice
□ 3.3. Analiza diversităţii sociale, culturale şi de civilizaţie în istorie pornind de la sursele istorice
4. Utilizarea surselor istorice, a metodelor şi a tehnicilor adecvate istoriei pentru rezolvarea de probleme
□ 4.1. Utilizarea adecvată a coordonatelor temporale şi spaţiale relative la un subiect istoric
□ 4.2. Construirea de sinteze tematice

S tru ctu r a şi sco p u l e x a m en u lu i d e b a c a la u r e a t

Pentru o pregătire eficientă în vederea examenului de bacalaureat, este bine să acordaţi o

jumătate de oră celui mai important exerciţiu pe care trebuie să îl faceţi. Să înţelegeţi ce scop
are acest examen: ce vor evaluatorii (corectorii de la bac) de la voi, la ce vă foloseşte acest
examen dincolo de faptul că la finalul său veţi avea o diplomă.

Exam enul de bacalaureat are ca scop verificarea com petenţelor m enţionate mai sus. M ai exact spus,
examenul de bacalaureat verifică dacă elevii sunt capabili să realizeze mai m ulte activităţi, pe care le descriem în
continuarea:

Subiectele I si II (an aliza de text) verifică:

dacă elevii sunt capabili să identifice inform aţiile de bază pe care le transm ite un text scris. De aceea se
cere să se menţioneze, dintr-un text, locul şi tim pul evenimentelor, persoanele care participă la acţiuni,
acţiunea fundam entală care este prezentată, etapele sau caracteristicile ei.

202
 dacă elevii sunt capabili să prezinte cu propriile lor cuvinte inform aţiile aflate într-un text scris. D e aceea
se cere m enţionarea unui punct de vedere cu privire la o problem ă şi susţinerea sa cu o explicaţie din text.
Punctul de vedere este, de fapt, prezentarea ideii cu propriile noastre cuvinte. Susţinerea cu o explicaţie din
text este practic citarea paragrafului de unde am extras ideea. Scopul citării este ca elevul să se verifice încă o
dată dacă a m enţionat o inform aţie corectă, dar şi ca să poată dem onstra unei alte persoane (de exemplu, în
cazul examenului, persoana este corectorul) de unde a preluat informaţia.
dacă elevii sunt capabili să prezinte un evenim ent istoric care se încadrează în problem atica m enţionată
de surse.
dacă elevii sunt capabili să argum enteze o afirm aţie pornind de la inform aţiile pe care le cunosc. Adică
elevii trebuie să descopere in fo m aţii noi, prin analiza celor deja cunoscute.

Subiectul III (eseul) verifică:

dacă elevii sunt capabili să prezinte cunoştinţele pe care le au despre un subiect într-o formă structurată,
adică realizând o introducere, un cuprins logic şi argumentat şi o concluzie;
dacă elevii sunt capabili să facă o selecţie în rândul inform aţiilor pe care le deţin. De aceea eseul cere să se
prezinte doar anumite informaţii, nu o lecţie integral;
dacă elevii ştiu să ordoneze inform aţiile pe care le deţin, într-un text coerent. De aceea se verifică
prezentarea inform aţiilor într-o formă cronologică şi logică şi evidenţierea relaţiei cauză-efect.
dacă elevii sunt capabili să elaboreze o concluzie, valabilă din punct de vedere istoric {punctul de vedere),
pe care să o argum enteze cu inform aţii istorice.

La ce folosesc. în viata noastră de astăzi, aceste tipuri de exerciţii?

Poate aţi văzut felul în care povestesc anum ite persoane ştirile de la TV, astfel încât stârnesc, într-o prim a
fază, um orul tuturor, chiar şi al celor care nu sunt m ai buni ca ei. De ce unele persoane ajungă să povestească atât
de deform at o inform aţie? Pentru că nu au capacitatea de a unnări şi extrage inform aţiile esenţiale dintr-un discurs
oral sau scris şi nici pe aceea de a expune cu propriile cuvinte ideile aflate. La finalul învăţăm ântului
preuniversitar ar trebui ca toţi elevii să fi dobândit aceste deprinderi şi să fie capabili să facă o analiză structurată
a unui text.

Etapele analizei structurate a unui text sunt deprinse în aceste exerciţii pe care le propune
exam enul de bacalaureat. Aceste exerciţii ne form ează deprinderi care ne ajută:
a) să putem înţelege corect o inform aţie sau o ştire dintr-un ziar sau de la o em isiune TV.
b) să citim corect un contract de angajare sau orice alt contract şi să identificăm rapid clauzele care ne-ar putea
dezavantaja.
c) într-o m ulţim e de profesii de astăzi angajaţii lucrează cu informaţie scrisă. Pentru a ne uşura m unca la
serviciu, trebuie să avem deprinderi corecte de a lucra cu un text.
d) să explicăm în scris, într-o formă coerentă şi convingătoare, propriile noastre gânduri şi argumente. De
la o cerere la serviciu până la un email sau o scrisoare clasică adresata cuiva, trebuie să ştim să punem problem e şi
să le argum entăm ca să câştigăm încrederea celorlalţi sau să convingem că avem dreptate.
e) să redactăm o lucrare ştiinţifică. M ajoritatea vor continua studiile cu o şcoală postliceală sau facultate. Orice
şcoală superioară cere studenţilor să redacteze referate scrise şi apoi o lucrare de licenţă. Cine nu a învăţat cum să
folosească în scris inform aţiile de care dispune, este pus într-o situaţie dificilă.
f) să nu cădem în capcana argum entaţiilor false care circulă în presă dar şi în cărţi aparent serioase.
Foarte m ulţi dintre noi au auzit despre cărţi sau articole de presă care susţin că dacii au descoperit Am erica sau că
au inventat scrierea, că în 2012 vine sfârşitul lumii după cum spune un calendar mayaş, că Leonardo Da Vinci a
sugerat într-o pictură ceva ce nu apare în textul biblic, că autorul X are inform aţii despre o conspiraţie m ondială
etc. Aceste teorii sunt foarte uşor de contraargum entat de către istorici, dar oam enii de ştiinţă serioşi nu se obosesc
să scrie cărţi prin care să polemizeze cu diletanţi, mai ales că nu trebuie să ai experienţa unui istoric să vezi cum
autorii respectivi nu au argumente serioase. De ce să nu cercetăm noi, fiecare, în ce m ăsură autorul X sau Y
aduce argum ente viabile pentru teoria sa? Dacă urm ărim paşii unei argumentări descoperim cele m ai multe
falsuri fără să fim experţi într-un domeniu.
g) să cunoaştem etapele incipiente ale scrierii unei lucrări istorice; dacă am înţeles cum se scrie o lucrare
istorică, putem să analizăm cu propriile noastre resurse intelectuale teoriile expuse acolo. Atenţie, nu trebuie să
cădem în capcana de a spune că autorul X se înşeală, până nu cercetăm cu seriozitate şi bună credinţă argumentele
aduse de el şi până nu aducem noi contraargum ente serioase. Trebuie să ţinem cont că istoricii scriu pornind de la
surse istorice (izvoare arheologice, docum ente de arhivă, presă şi literatură dintr-o epocă istorică, memorii etc.).
203
 îndrumări pentru realizarea subiectelor şi exerciţii rezolvate
Foarte important!!! Cum folosim aceste îndrum ări? îndramările nu trebuiesc văzute ca o informaţie în plus care ne
dă bătaie de cap, de aceea ele nu se memorează ci se citesc atent în momentul în care avem de rezolvat un subiect. Se
recitesc de câte ori avem impresia că ne împotmolim la înţelegerea cerinţelor subiectelor de bacalaureat.

în d r u m ă r i p en tr u a n a liz a u n o r su rse isto r ic e (tex te) (su b ie c te le I şi II)

Subiectele I şi II cuprind cerinţe cu privire la:

1. Stabilirea tim pului în care au loc evenimentele: de obicei se cere secolul.
Rezolvarea: se caută în text informaţia. De obicei se m enţionează anul sau anii evenimentelor, care se transformă,
de către voi, apoi, în secol, ori (m ai rar), este specificat direct secolul şi se transcrie acesta.
2. Stabilirea spaţiului în care se produc evenimentele: regiunea, ţara, continentul sau partea imui continent.
Rezolvarea: se transcrie din text spaţiul cerut.
3. Stabilirea subiectului istoric despre care este vorba în text sau a unei caracteristici a acestuia.
Rezolvarea: de obicei se transcrie din text răspunsul exact la întrebarea cerută.
A tenţie!!! în exerciţiile în care se cere:
a) precizarea unei inform aţii m enţionate atât în sursa A câ ts,i în sursa B, trebuie să avem un singur răspims care
redă inform aţia com ună din cele două surse.
b) precizarea câte unei inform aţii m enţionate în sursa A , respectiv în sursa B , trebuie să avem două răspunsuri,
câte unul pentru fiecare sursă.
4. M enţionarea unui punct de vedere cu privire la o problem ă şi susţinerea sa cu două inform aţii din text.
Rezolvarea: se m enţionează o idee generală, o concluzie, referitoare la problem a cerută, folosind propriile noastre
cuvinte, şi apoi se transcriu din text, folosind ghilimelele, inform aţiile pe baza cărora am stabilit acea concluzie.
M etoda de lucru este următoarea: I) se identifică în text cele două inform aţii care se referă la problem a respectivă,
2) se stabileşte o concluzie generală pe baza lor, 3) se scrie concluzia astfel încât să evităm repetarea prea m ultor
cuvinte similare cu cele din text (pentru aceasta încercăm să generalizăm sau să privim problem a dintr-un context
mai larg), 4) se citează cele două inform aţii cerute.
5. Selectarea, dintr-una sau două surse, a două inform aţii aflate în relaţie cauză-efect.
Rezolvarea: se citeşte cu atenţie textul sursei sau surselor şi se transcrie o inform aţie cauză şi o inform aţie efect.
M etoda de lucru:
a) se caută în text conectori cauză şi efect: de aceea, pentru aceea, ca urmare, atunci etc. De cele m ai m ulte ori
avem doar un conector, fie cauză, fie efect, deoarece în limbajul curent celălalt se subînţelege. Dacă nu aveam
conectori (ceea ce se întâm plă mai rar) încercăm să depistăm unde se subînţeleg relaţiile cauză-efect.
b) se identifică cele două informaţii: inform aţia 1- cauză şi inform aţia 2 - efect.
c) se notează cu ghilimele cele două inform aţii, fie separat, fie ca un text compact.
Verificarea: ca să fim siguri că inform aţiile alese sunt corecte facem urm ătoarele teste de control:
- punem inform aţiile într-o construcţie de genul: Din cauză că {pentru că, deoarece) informaţia a, atunci
informaţia b. Dacă rezultă un text valabil din punct de vedere logic şi istoric, atunci am oferit răspunsul corect. De
exemplu: Din cauză că Ştefan cel Marea a refuzat plata tributului faţă de turci atunci el a fost atacat de o armată otomană
condusă de Suleiman paşa.
- evenim entul cauză a avut loc înaintea evenim entului efect şi evenim entul efect este o urm area logică a
evenim entului cauză;
- evenim entele pe care noi le găsim în relaţie cauză-efect sunt corect stabilite numai atunci când răspunsul
nostru este logic şi convingător pentru oricine îl citeşte, chiar dacă nu a văzut sursa pe care am consultat-o.
Pentru aceasta ne imaginăm situaţia că o altă persoană citeşte răspunsul nostru şi nu a văzut sursa istorică.
Reuşeşte ea să înţeleagă ce am scris noi acolo?

204
 în d r u m ă r i şi e x e rciţii re zo lv a te
P r e z e n ta r e a u n u i e v e n im e n t isto ric

6. Prezentarea unui evenim ent istoric ce nu apare în sursele citate, dar are legătură cu evenim entele m enţionate.
Rezolvarea: prezentarea unui evenim ent sau a unui proces istoric presupune m enţionarea evenim entului sau
procesului şi apoi oferirea unor detalii despre acesta. Este indicat ca prezentarea să aibă o scurtă introducere (o
frază) în care să m enţionăm m ai m ulte caracteristici sau evenim ente care fac parte din categoria pe care urm ează
să o prezentăm . De exemplu, dacă avem de prezentat o bătălie a unui voievod putem menţiona alte bătălii ale acestuia sau
ale altor voievozi din acelaşi secol. Dacă ni se cere prezentarea unei caracteristici a unui proces istoric, este bine să
menţionăm toate caracteristicile procesului respectiv şi apoi să prezentăm una dintre ele. Prezentarea poate să aibă 5-10
rânduri, în funcţie de am ploarea evenimentului.

Exerciţii rezolvate:

1. Prezentaţi un conflict militar la care participă rom ânii în perioada m edievală.

R: Principalele conflicte m ilitare la care au participat rom ânii în Evul M ediu au fost cele îm potriva
Im periului Otoman. în cadrul acestor conflicte s-au rem arcat voievozi precum M ircea cel Bătrân, V lad Ţepeş,
M ihai Viteazul, în Ţara Rom ânească sau Ştefan cel M are în M oldova. Unul dintre cele m ai celebre conflicte
militare a fost bătălia de la Vaslui, dusă de Ştefan cel M are îm potriva Im periului Otoman, în 1475. Războiul a fost
pornit de turci, din cauză că Ştefan a refuzat plata tributului. Sultanul M ehm ed al Il-lea, cuceritorul
Constantinopolului, l-a trim is în M oldova pe com andantul Suleiman Paşa în fruntea unei armate uriaşe, de trei ori
mai num eroasă ca a m oldovenilor. Pentru a îm piedica aprovizionarea turcilor. Ştefan a aplicat tactica păm ântului
pârjolit. El a hotărât să dea bătălia într-un loc strâmt, unde arm at otom ană nu se putea desfăşură. Turcii au suferit
o grea înfrângere în apropiere de Vaslui şi au fost obligaţi să se retragă.

2. Prezentaţi două caracteristici ale democraţiei (practici dem ocratice) în Europa în secolul XX.
R: Principalele caracteristici ale regim ului dem ocratic sunt: dreptul de vot universal, existenţa mai
m ultor partide politice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, separaţia puterilor în stat. M ajoritatea
statelor europene au ajuns să aibă regim dem ocratic după Primul Război M ondial, datorită introducerii votului
universal. în Rom ânia, votul universal s-a adoptat chiar în 1918. Pluripartitism ul a fost o altă caracteristică
im portantă a dem ocraţiei (sau practică dem ocratică importantă). în Europa au existat două modele politice în acest
sens: m odelul englez, num it bipartidist, în care există două partide politice care alternează la guvernare, şi
m odelul politic francez, în care există mai multe partide politice şi guvernarea se realizează de obicei prin coaliţii,
în România, în perioada interbelică, au existat mai m ulte partide politice, dar cele mai importante au fost P.N.L. şi
P.N.Ţ. Constituţia dem ocratică rom ânească din perioada interbelică a fost adoptată în 1923 şi a funcţionat până
în 1938. Ea prevedea drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, separaţia puterilor în stat şi egalitatea tuturor în faţa legii.

3. Prezentaţi două caracteristici ale unei ideologii totalitare din Europa.

R: Ideologiile totalitare au fost de două tipuri: de extrem ă dreaptă (fascism ul şi nazismul) şi de extrem ă
stângă (comunismul). Fascism ul în Italia şi nazism ul în Germ ania prom ovau dragostea faţă de naţiunea lor, ura
faţă de alte naţiuni sau popoare şi expansiunea teritorială (cucerirea altor state).
Ideologia com unistă a fost prom ovată de filosoful germ an Karl M arx la 1848. M arx considera că
societatea este nedreaptă atâta vrem e cât există proprietate privată deoarece unii sunt foarte bogaţi şi alţii foarte
săraci. El a propus să se treacă toate averile oam enilor în proprietatea statului pentru a face o societate m ai bună,
în care toţi să fie egali. Pentru a realiza o astfel de reformă, după părerea lui, conducerea trebuia să fie luată de
muncitori. Ideile lui M arx au fost puse în practică în Rusia, în 1917, apoi şi în alte state, după 1945.

4. Prezentaţi două practici totalitare (două caracteristici ale regim urilor totalitare) din Europa.
Principalele practici ale regim urilor totalitare au fost: im punerea unui singur partid politic, crearea unei
poliţii politice, nerespectarea drepturilor omului, controlul total al statului asupra economiei şi culturii. ■
în România, regimul totalitar com unist s-a instaurat în 1948, prin preluarea puterii de către Partidul
Comunist, care a falsificat alegerile parlam entare din 1946 şi a dizolvat celelalte partide politice în 1947 şi 1948;
astfel statul ajunge condus de un partid unic. Tot în 1948 a fost creată poliţia politică. Securitatea, care avea ca
scop elim inarea celor care nu erau de acord cu noul regim prin măsuri ca: trim iterea în închisoare, deportarea,
trim iterea în lagăre de m uncă forţată, torturarea etc. în 1948 industria şi băncile au fost trecute în proprietatea
statului iar în 1962 s-a încheiat colectivizarea forţată în agricultură. în acest fel s-a impus controlul total al statului
asupra economiei.
205
 Argum entarea unei afirm aţii istorice

7. Argum entarea, printr-un fapt istoric relevant, a unei afirm aţii istorice.
R ezolvarea presupune realizarea unui scurt eseu despre problem a respectivă, ţinând cont că faptul istoric relevant
este orice inform aţie istorică pe care o putem aduce în sprijinul ideii de prezentat. Pentru a fi m ai uşor să
înţelegem cum realizăm argum entarea luăm ca exemplu două cerinţe:
a) Argumentaţi, printr-un fa p t istoric relevant, afirmaţia conform căreia autonom iile locale au contribuit la
constituirea sta tu lu i în spaţiul m edieval românesc.
b) Argumentaţi, printr-un fa p t istoric relevant, afirmaţia conform căreia un p roiect politic din secolul al X lX -le a
a avut un rol important în m odernizarea statului.

Metoda. Pentru a realiza argum entarea putem să parcurgem urm ătorii paşi:
• identificăm cei doi term eni istorici cheie (cele două aspecte istorice fundam entale) despre care trebuie să
vorbim în argum entaţia cerută;
în cazul a): autonomii locale şi constituirea statului medieval rom ânesc şi în cazul b): m odernizarea statului şi
proiecte politice din secolul XIX;
• definim fiecare dintre cei doi term eni şi oferim inform aţii despre cele două problem e istorice, pornind de
la cunoştinţele dobândite în lecţiile studiate. Este bine să pornim de la problem a cea m ai generală spre cazul
particular pentru a nu face referire la am ănunte inutile.
în cazul a) m enţionăm etapele procesului de întem eiere şi cum s-a realizat acesta (aspectul general) şi apoi
definim autonom iile locale şi dăm exem ple de autonomii (cazul particular);
în cazul b) definim m odernizarea (aspectul general), apoi m enţionăm m ai m ulte proiecte politice şi ne alegem
unul pentru a-1 prezenta pe scurt(cazul particular);
• în final redactăm o frază argum entativă care dă răspunsul exact la problem a cerută, folosind conectorii
cauză obişnuiţi: din cauză că, de aceea, pentru aceea şi conectorii efect: aşadar, ca urmare.
în cazul a) din cauză că autonom iile locale au fo s t ....atunci ele au contribuit la întemeierea statului;
în cazul b) din cauză că proiectul p olitic x a cuprins .... atunci el a avut un rol p olitic în modernizarea
statului.
Atenţie!!!! Pentru a uşura redactarea şi lectura textului, totul trebuie scris în fraze cât m ai scurte.
Fiecărei problem e istorice abordate trebuie să-i acordăm una sau mai multe fraze. Nu vă grăbiţi să
scrieţi totul într-un singur enunţ pentru că aceasta este calea cea m ai sigură spre eşec! Corectorii nu o
să înţeleagă ce aţi vrut să spuneţi dacă aglomeraţi inform aţii şi argum ente de-a valma.

Exerciţii rezolvate:
Argumentările următoare sunt foarte lungi deoarece folosesc mai multe fapte istorice relevante,
şi nu doar unul, aşa cum se cere. Am optat pentru a oferi mai multe informaţii pentru ca voi să puteţi
înţelege mai bine cum să folosiţi diverse informaţii în argumentare şi apoi să le selectaţi doar pe cele pe
care le reţineţi mai uşor.
De reţinut!!! Argum entarea se punctează astfel: Ipunct pentru pertinenţa argum entării, 2 puncte
pentru selectarea oricărui fapt istoric, 1 punct pentru utilizarea conectorilor care exprim ă cauzalitate {din cauză
că, deoarece etc. ) şi concluzie {atunci, de aceea etc.)

1. Argum entaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirm aţia conform căreia autonom iile loc
contribuit la constituirea statului în spaţiul m edieval românesc.
R, varianta 1: Statele m edievale rom âneşti s-au constituit în m ai m ulte etape: într-o prim ă etapă se
întem eiază autonomii locale, cnezate şi voievodate, în a doua etapă cnezatele şi voievodatele se unesc într-un
singur stat, în etapa urm ătoare se form ează principalele instituţii politice.
Izvoarele istorice arată că, în teritoriul locuit de rom âni, pentru mai multe secole, organizarea
politică înainte de întem eierea statului a fost aceea a unor autonom ii locale numite cnezate şi voievodate,
create prin unire mai m ultor sate. Spre exemplu, prim ele autonomii atestate docum entar sunt cele din Transilvania
din secolul IX, voievodatele lui Gelu, Glad şi M enum orut (m enţionate în Cronica lui Anonym us). în Ţara
R om ânească prim ele autonomii sunt atestate abia în secolul XIII, în D iploma Cavalerilor loaniţi (1247):
voievodatele lui Litovoi şi Seneslau, cnezatele lui loan şi Farcaş şi Ţara Severinului. în M oldova nu cunoaştem
num ele unor astfel de autonomii, dar tradiţia populară m enţionează existenţa unor ţări, câmpuri sau codri.
întem eierea statului Tara Rom ânească s-a realizat pe la 1310, de către Basarab I, prin unificare unor
autonom ii locale de felul celor m enţionate în documentele din secolul XIII. în M oldova, autonom iile au fost unite
206
de Dragoş şi apoi Bogdan în perioada 1350-1364. Ţara Rom ânească şi M oldova s-au creat ca state vasale
Ungariei, apoi şi-au obţinut independenţa. în Transilvania, autonom iile locale au fost cucerite treptat de statul
m aghiar în secolele XI-XIII şi nu au reuşit să formeze un stat independent, dar au format un teritoriu autonom în
cadrul regatului Ungariei, num it chiar voievodat. (Ip pertinenta argum entării 4- 2p. faptul istoric relevant)
Din cauză că principala formă de organizare politică a rom ânilor înainte de întem eierea statelor a
fost aceea a autonom iilor locale, cnezate şi voievodate, iar întem eierea statului s-a realizat prin unificare
teritoriilor locuite de rom âni pe un spaţiu foarte întins (la est de Carpaţi, la sud de Carpaţi sau în interiorul
arcului Carpaţilor), atunci autonom iile locale au un rol foarte im portant în constituirea statului m edieval
rom ânesc. (Ip. conectorii cauzalităţii)

R, varianta 2: Statele m edievale rom âneşti s-au form at în mai m ulte etape: crearea unor autonomii
locale, num ite cnezate şi voievodate, unificarea acestora sub o singură conducere şi crearea instituţiilor centrale.
Stim că în spaţiul de la sud de Carpaţi în secolul al XTTT-lea rom ânii erau organizaţi în cnezate si
voievodate, pentru că acest fapt este atest de D iploma cavalerilor ioaniţi din 1247. U n alt docum ent m aghiar din
1277 ne confirm ă existenţa voievodatului lui Litovoi, care se află în conflict cu regele Ungariei. A cest al doilea
docum ent atestată continuitatea în timp a voievodatelor. întem eierea statului de către Basarab I s-a făcut prin
unirea cnezatelor şi voievodatelor de la sud de Carpaţi pe la 1310. Faptul că statul s-a form at prin unificarea
autonom iilor locale poate fi confirm at istoric şi prin analiza titulaturii domneşti. Dom nitorii au purtat şi titlul de
mare voievod, ceea ce confirm faptul că şeful statului a devenit m ai mare peste toţi voievozii existenţi înainte.
Aşadar autonom iile locale au contribuit la întem eierea Ţării Rom âneşti din cauză că \'o ie\o zii şi cnezii
form aţiunilor prestatale au acceptat unificarea teritoriilor lor sub o singură conducere.

2. Argum entaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirm aţia conform căreia participarea rom ânilor la
confruntările militare este o com ponentă a relaţiilor internaţionale în Evul M ediu.
R; Relaţiile internaţionale în Evul M ediu au fost dom inate de problem a expansiunii Imperiului
Otoman. Astfel, Imperiul Otom an s-a extins în secolele X IV -X V în Peninsula Balcanică şi în Asia. în 1453 a
cucerit Constantinopolul, capitala fostului Im periu B izantin şi centru lumii ortodoxe, ajungând să fie tem ut de toţi
creştinii. Principalele state care i s-au opus în această perioadă au fost Ungaria şi Ţările Române. Ţările Române
au avut un rol im portant în lupta antiotomană, îm piedicând expansiunea turcilor la nordul D unăni. De
exemplu, M ircea cel B ătrân i-a învins pe turci în bătălia de la Rovine (1394), îm piedicând cucerirea Ţăru
Rom âneşti de către Im periul Otoman, şi s-a aliat cu regele U ngariei Sigism und de Luxem burg în cruciada
antiotom ană de la Nicopole (1396). Vlad Ţepeş i-a învins pe turci în cam pania din 1462, iar Ştefan cel Mare.
domnul M oldovei, s-a luptat cu turcii în num eroase campanii, reuşind o victorie strălucită la V aslui (1475). Şi
V lad Ţepeş şi Ştefan cel M are au încheiat alianţe antiotomane cu regele Ungariei, M atia Corvin.
în secolul XVI. Im periul Otom an ajunge la m axim a sa întindere, cucerind teritorii în Asia, nordul Africii
şi o parte din Ungaria. Dintre statele europene care i se opun Imperiului Otom an în secolul XVI, cel mai
im portant este Imperiul Habsburgic. M ihai Viteazul este dom nitorul Ţării Româneşti care participă la lupta
antiotomană, reuşind să învingă turcii în bătălia de la Giurgiu (1595) şi în m ai multe campanii la sudul Dunării.
M ihai Viteazul a încheiat o alianţă antiotom ană cu îm păratul Im periului Habsburgic, R udolf al Il-lea.
Războaiele duse de voievozii români au îm piedicat cucerirea Ţărilor Române de către Im periul Otoman,
dar Ţara Rom ânească şi M oldova ajung, în secolul XV, state vasale Imperiului Otoman.
Deoarece una dintre cele mai mari puteri europene în Evul M ediu este Im periul Otoman iar
voievozii Ţărilor Rom âne s-au luptat frecvent cu acesta, singure sau în alianţă cu alte mari puteri creştine,
de aceea p articiparea rom ânilor la confruntările militare în Evul M ediu este o com ponentă a relaţiilor
internaţionale din acea epocă.

3. Argum entaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirm aţia conform căreia diplom aţia statelor
medievale rom âneşti în Evul M ediu se integrează relaţiilor internaţionale.
R: Răspunsul se organizează la fel ca la întrebarea 2, doar că vorbim numai de alianţele domnitorilor.

4. Argum entaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirm aţia conform căreia diplom aţia dom nitorilor
rom âni Ia începutul m odernităţii se integrează relaţiilor internaţionale.
R: La începuturile m odernităţii, relaţiile internaţionale sunt m arcate de faptul că Im periul Otom an
intră într-o perioadă de declin, după înfrângerea turcilor de către o coaliţie de state creştine în 1683, la asediul
Vienei. La începutul secolului al X VIII-lea cele mai importante m ari puteri care se im plică în lupta cu Imperiul
Otom an sunt Imperiul Habsburgic şi Rusia. Ele urmăreau să cucerească teritorii din Imperiul Otoman. Printre

207
dom nitorii rom âni care au întreţinut relaţii diplom atice antiotom ane se num ără domnul Ţării Româneşti,
Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi domnul M oldovei, Dim itrie Cantem ir (1710-1711). Constantin
Brâncoveanu a întreţinut relaţii diplomatice cu Im periul Habsburgic, Polonia şi Rusia dar şi cu am basadori ai
statelor europene occidentale de la Constantinopol. Scopul diplomaţiei sale a fost să găsească aliaţi îm potriva
turcilor dar şi să se m enţină în dom nie cu ajutorul unor prieteni personali de la înalta Poartă care prim eau daruri
importante de la el. Dom nitorul M oldovei, Dim itrie Cantem ir. a intrat în istorie pentru tratatul de alianţă încheiat
cu ţarul Rusiei, Petru I, îm potriva Im periului Otoman. Turcii au înfrânt însă cele două oştiri aliate, în 1711, la
Stănileşti, pe Prut, iar Cantem ir a plecat în exil în Rusia.
Din cauză că unele dintre marile puteri europene la începutul m odernităţii sunt Im periul Habsburgic,
Rusia şi Imperiul Otoman, iar dom nitorii rom ânii Constantin Brîncoveanu şi Dim itrie Cantem ir duc o politică de
alianţă cu m arile puteri creştine Im periul Habsburgic şi Rusia îm potriva Im periului Otoman, atunci diplom aţia lor
se integrează relaţiilor internaţionale.

5. Argum entaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirm aţia conform căreia o instituţie centrală are
un rol im portant pentru funcţionarea statului Ţara Rom ânească în Evul Mediu.
R: Funcţionarea oricărui stat depinde de organizarea instituţiile acestuia şi de eficienţa lor. Principalele
instituţii ale statelor Ţara Rom ânească şi M oldova în Evul M ediu erau Dom nia, Sfatul Dom nesc, A dunarea Ţării,
A rm ata şi Biserica. Dom nitorul avea cele mai m ulte atribuţii: declara război şi încheia pace, era com andant
suprem al armatei, făcea legile, bătea monedă, fixa impozite şi biruri, era judecător suprem etc. Din cauză că
dom nitorul are cele m ai m ari puteri în conducerea statului, atât în politica internă cât şi în cea externă, atunci
instituţia domniei este cea mai im portantă în funcţionarea statului medieval.
Sfatul Domnesc era alcătuit din marii boieri cu dregătorii şi îl ajuta pe dom nitor în conducerea statului.
Această instituţie avea rol consultativ, deoarece hotărârile pe care le lua domnitorul puteau să fie contrare voinţei
Sfatului, dar domnitorii încercau, în general, să se înţeleagă cu m arii boieri pentru a avea o dom nie lipsită de
conflicte. Neînţelegerile dintre dom nitor şi marii boieri au dus în num eroase cazuri la înlăturarea dom nitorului de
către aceştia. Un exemplu este V lad Ţepeş, care, deşi victorios în lupta antiotom ană din 1462, este părăsit de
boieri în favoarea fratelui său, R adu cel Frumos. Din cauză că Dom nesc era alcătuit din m arii boieri, care aveau
un rol im portant în statul m edieval, datorită prestigiului şi averilor lor, atunci Sfatul domnesc este o instituţie cu
rol im portant pentru funcţionarea statului.

6. Argum entaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirm aţia conform căreia un proiect politic din
secolul al X lX -lea a avut un rol im portant în m odernizarea statului.
R: M odernizarea în spaţiul rom ânesc a presupus desfiinţarea privilegiilor feudale, desfiinţarea
dependenţei ţăranilor şi îm proprietărirea lor, adoptarea unor constituţii m odem e dar şi independenţa de sub
suzeranitatea otom ană şi unirea tuturor rom ânilor într-un singur stat. M odernizarea a fost iniţial concepută
teoretic, în diverse proiecte, şi pusă în practică prin reforme. Principalele proiecte de modernizare elaborate în
secolul XIX au fost: proiectul de la 1821 al lui T. Vladim irescu, proiectele revoluţionarilor de la 1848, proiectul
Adunărilor ad-hoc de la 1857. Cel m ai im portant proiect a fost cel al revoluţionarilor de la 1848 din Ţara
Rom ânească, numit Proclamaţia de la Izlaz, care prevedea: desfiinţarea privilegiilor, adunare reprezentativă
aleasă din toate stările sociale, dom n ales pe 5 ani din toate stările sociale, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti,
desfiinţarea c lă d i şi îm proprietărirea ţăranilor, dezrobirea ţiganilor etc. Din cauză că proiectul Proclam aţia de la
Islaz cuprindea cele m ai radicale revendicări şi cele mai m ulte dintre ele au fost puse în practică în a doua
jum ătate a secolului al XlX -lea, atunci acest proiect politic are un rol im portant în m odernizarea statului.

7. Argum entaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirm aţia conform căreia statul rom ân s-a im plicat
în relaţiile internaţionale de la sfârşitul secolului al X lX -lea si începutul secolului XX.
R: Relaţiile internaţionale europene de la sfârşitul secolului al XIX şi începutul secolului XX au fost
dom inate de state ca Franţa, M area Britanie, Germania, Italia, A ustro-U ngaria şi Rusia, care urm ăreau să-şi
extindă teritoriile şi sferele de influenţă în Europa şi în lume. Statul român s-a putut im plica în relaţiile
internaţionale abia după ce şi-a câştigat independenţa, în urm a războiului din 1877-1878 şi a recunoaşterii acesteia
prin Tratatul de pace de la B erlin din 1878. Chiar în 1877 Rom ânia a încheiat o convenţie m ilitară cu R usia şi a
participat la războiul antiotom an declanşat în peninsula Balcanică. în 1883, Rom ânia aderă la alianţa num ită
Puterile Centrale (alcătuită din Germania, Austro-U ngaria şi Italia). în 1913 Rom ânia se im plică în Al Doilea
Război Balcanic şi câştigă Cadrilaterul, un teritoriu din Bulgaria. în 1916, Rom ânia aderă la A ntanta (alcătuită din
Franţa, M area Britanie şi Rusia). Din cauză că Rom ânia participă la războaie şi alianţe ale m arilor puteri
Europene din secolele X IX şi XX, atunci ea se im plică în relaţiile internaţionale ale acestei perioade.
208
 în d r u m ă r i p en tru r e a liz a r e a u n u i eseu (su b ie ctu l III)

I. Etapa pregătitoare (7-10 minute):

1. Se citesc cu atenţie toate întrebările la care se solicită răspuns;
2. Se fixează pe o ciornă:
- temele (lecţiile) de unde trebuie culese răspunsurile pentru sinteză,
- răspunsuri foarte sumare la întrebările cerute (facultativ),
- alte informaţii pe care dorim să le introducem în eseu, pentru ca prezentarea să respecte ordinea cronologică şi mai ales
logică a faptelor şi să atingă cele două pagini cerute;
- se concepe introducerea, după modelul explicat, mai jos, în etapa de redactare.
II. Etapa de redactarea (50-60 de minute):
1. Introducerea (7-10 rânduri). Pentru realizarea unei introduceri cât m ai rapid putem să respecte unul dintre
urătoarele modele:
a. explicarea titlului eseului pornind de la definirea unor cuvinte cheie (ex.: romanitatea românilor, modernizare,
constituţie), la care se adaugă inform aţii istorice foarte generale despre subiect;
b. explicarea problem aticii pe care o presupune eseul, folosind inform aţii istorice generale (ex. implicarea
voievozilor în relaţiile internaţionale în Evul Mediu: care erau marile puteri în Europa, care sunt voievozii cei mai importanţi
ai românilor care au fost cunoscuţi pe plan internaţional);
Atenţie!!! în acest caz, introducerea trebuie să se refere la toată problematica eseului, nu doar la o parte. De exemplu, în eseul
amintit mai sus, nu scriem în introducere doar despre Mircea cel Bătrân, pentru că atunci nu mai putem vorbi de o introducere
la un eseu despre toată perioada medievală. Sau, dacă avem un eseu despre modemizare în secolele XIX -X X , nu facem
referire doar la secolul XIX.
c. prezentarea unor inform aţii anterioare evenim entului sau procesului istoric ce trebuie povestit şi care are
legătură cu subiectul (ex.: un eseu despre m odem izare în a doua jum ătate a secolului X IX poate începe prin
prezentarea m odernizării în prim a jum ătate a aceluiaşi secol).
Atenţie!!!! în introducere nu trebuie să oferim răspunsuri Ia întrebările care com pun eseul, pentru a nu aduce
repetiţii supărătoare.

2. C u p rin su l presupune respectarea urm ătorilor paşi;

- răspunsul la fiecare dintre întrebările cerute de eseu, prin reluarea părţii esenţiale a întrebării în răspuns,
astfel încât să fie evident la care dintre întrebări răspundem.
De exemplu la întrebarea prezentarea a două cauze ale implicării voievozilor în lupta antiotomană putem alege două
variante de răspuns:
( o a doua cauză) a implicării
a. Una dintre cauzele implicării voievozilor în lupta antiotomană a fost....', O altă cauză
voievozilor în lupta antiotomană afost....\
b. Două dintre cauzele implicării voievozilor în lupta antiotomană au fost. ....(urmează o enumerare şi apoi prezentarea
fiecărei cauze în parte).
- prezentarea şi altor fapte istorice în afara celor cerute, astfel încât eseul să respecte ordinea cronologică şi
mai ales logică a faptelor şi să atingă cele două pagini cerute. D ar nu trebuie să scriem inform aţii istorice care nu
au legătură directă cu eseul!
De exemplu, la un eseu despre constituţii, ni se cere menţionarea a două constituţii şi apoi prezentarea unei cauze a
adoptării unei dintre ele. Pentru a respecta logica evenimentelor este necesar măcar să menţionăm cauza adoptării şi
celeilalte constituţii (în limita timpului şi a cunoştinţelor, e bine chiar să prezentăm). Dacă ni se cere menţionarea a două
constituţii şi apoi prezentarea unei asemănări şi a unei deosebiri între ele, logica istorică ne cere, după ce le amintim, să
nu trecem direct la comparaţia dintre ele, ci să facem o prezentare scurtă a lor sau măcar a celei dintâi (adoptare, principii,
prevederi mai importante) şi abia apoi să facem comparaţia.
- form ularea unui punct de vedere referitor la subiectul propus de eseu.
Punctul de vedere nu este al nostru, ca individ, ci este o opinie generală p e care o putem susţine cu argumente
istorice, o concluzie. A cesta rezultă logic, din înlănţuirea m ai m ultor evenimente istorice. Rolul nostru este acela
de spune doar o idee cu un grad m ai mare de generalitate care rezultă din faptele povestite. Ca ideea noastră să fie
convingătoare, trebuie argumentată, adică susţinută prin oferirea unor inform aţii istorice concret. O posibilă
formulare a răspunsului se face în felul următor:
De exemplu, la cerinţa formularea unui punct de vedere referitor la afirmarea statului român în relaţiile internaţionale în a
doua jumătatea a secolului al XlX-lea şi începutul secolului X X şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric, putem scrie
astfel „Statul român se afirmă în relaţiile internaţionale abia după 1878, când îi este recunoscută independenţa, dar în scurt
timp devine un stat important în zona Europei orientale. Acest fapt este evident în momentul în care pacea de la finalul celui
de-al Doilea Război Balcanic are loc, în 1913 la Bucureşti” .
209
Atenţie la formulare!!! Formularea punctului de vedere se face răspunzând la problema istorică cerută (Exemplu;
pentru probleme ca necesitatea studierii romanităţii românilor, importanţa formării statului naţional român modern,
importanţa constituţiilor pentru România se răspunde prin formule ca; studierea romanităţii românilor este o necesitate
deoarece..., formarea statului naţional român modern a fost..., constituţiile sunt importante deoarece....). N u spunem
niciodată „părerea mea este...” deoarece nu vorbim de o opinie personală şi subiectivă ci de o opinie obiectivă.
Nici istoricii consacraţi nu obişnuiesc să spună „părerea mea este...” , ci spun de regulă „sursele istorice ne conduc spre
opinia că...” , deoarece în istorie nu este vorba de o părere a cercetătorului ci de o opinie la care ajunge în urma studierii
izvoarelor istorice. Evident că şi aceasta are gradul ei de subiectivitate, dar subiectivitatea este redusă întotdeauna de o
argumentaţie convingătoare.

3. încheierea se poate realiza în m ai m ulte moduri:

a. prezentarea pe scurt a unor evenim ente ce vor urm a şi au o relaţie directă de cauzalitatea cu
evenim entele cerute de eseu. De exemplu, la un eseu despre lupta antiotomană în secolul al XV-lea putem face referire la
lupta antiotomană din secolul XVI, la un eseu despre modernizarea în secolul al XlX-lea putem face referire la procesul de
democratizare din perioada interbelică, Ia un eseu despre constituţiile din perioada monarhiei, putem să scriem în încheiere
despre constituţiile comuniste.
b. stabilirea unor concluzii generale cu privire la subiectul eseului (ex. lupta antiotomană, m odernizare, regim
comunist, Rom ânia în relaţiile internaţionale).
Atenţie!!! Aici trebuie să avem grijă să nu repetăm inform aţii şi idei scrise în introducere sau în partea referitoare
la formularea punctului de vedere şi nici să reluăm am ănunţit vreo inform aţie din cuprinsul eseului.
IV.llEsenţial: când redactaţi eseul vă gândiţi că scrieţi pentru cineva care nu cunoaşte subiectul şi voi trebuie să
i-l explicaţi, în scris, astfel încât să-l poată înţelege. Scopul acestei metode este acela de a evita să introduceţi
informaţii neexplicate sau explicate parţial, care vă fa c să pierdeţi puncte la evidenţierea relaţiei cauză-efect sau
la respectarea ordinii logice şi cronologice a faptelor.

Noţiuni necesare pentru realizarea unui eseu

- a menţiona, a preciza = a aminti, a specifica pe scurt (o frază);

- a prezenta = a m enţiona + a detalia problem ele istorice m enţionate;
- fapt istoric, evenim ent istoric = o întâmplare care se petrece într-o perioadă scurtă de tim p (de regulă se petrece
într-o zi). De exemplu, un eveniment istoric este o bătălie, încoronarea unui domnitor, încheierea unei alianţe etc.
- proces istoric = 1. un şir de evenimente care se derulează pe o perioadă mai lungă de timp, legate între ele prin
relaţie de cauzalitatea; 2. cel m ai adesea, o perioadă foarte lungă de transformări, mai lente sau m ai accelerate, la
sfârşitul căreia realităţile politice, economice, sociale sau culturale sunt total schim bate faţă de
punctul de pornire. Un proces istoric poate să dureze de la câţiva ani până la câteva sute de ani.
Exemple de procese istorice; formarea poporului român şi a limbii române, formarea statului medieval, modernizarea
statului, emanciparea ţăranilor, formarea statului naţional, Marea Revoluţie Franceză din 1789-1795 (sau, după alţi istorici,
1789-1799). Atenţie, revoluţia de la 1848 în Europa nu este un proces istoric deoarece se desfăşoară pe o perioadă relativ
scurtă de timp şi nu produce schimbări care să reziste mai mult de un an. Dar aplicarea programului revoluţionar este un
proces istoric deoarece în următorii 50 de ani toate cerinţele din program sunt puse în practică de guvernele ulterioare.
- cauzele unui evenim ent x = fapte istorice anterioare evenim entului x , care au contribuit la declanşarea lui;
- urmările unui evenim ent = fapte istorice care au avut loc după un evenim ent x , care au avut o legătură
directă cu evenim entul respectiv, care decurg din acesta;
- asem ănările şi deosebirile între evenimente, probleme sau procese istorice se fac stabilind părţi sau etape ale
problemelor istorice şi apoi comparând situaţiile de acelaşi fel. De exemplu, dacă avem de realizat o comparaţie între
activitatea a doi domnitori, căutăm asemănări sau deosebiri între relaţiile cu Imperiul Otoman, ale fiecăruia, relaţiile cu alte
state vecine, modalitatea prin care se revoltă împotriva otomanilor etc. Dacă avem de comparat două constituţii, scriem
despre asemănări şi deosebiri în ce priveşte; contextul elaborării uneia şi al celeilalte, apoi, în acelaşi fel între, principii,
atribuţiile şefului statului, atribuţiile instituţiei legislative, prevederile cu privire la drepturile cetăţeneşti etc.
Să nu uităm!!!!
a) într-o com paraţie avem totdeauna doi termeni şi trebuie să vorbim logic despre amândoi, spunând:
- pentru asemănare: ambele constituţii prevedeau...,
- pentru deosebire: constituţiaX prevedea..., p e când constituţia Yprevedea...
b) se compară întotdeauna probleme de aceeaşi natură: principii cu principii, politica externă cu politica externă etc.
Atenţie!!!! Este greşit să scriem o formulare de genul; o deosebire între constituţia din 1866 şi cea din 1923 este că cea din
1923prevede votul universal! Greşeala constă în faptul că ne apare doar argumentul pentru constituţia din 1923. Corect este
să spunem că o deosebire între constituţia din 1866 şi cea din 1923 este că cea din 1923 prevede votul universal pe când cea
din 1866 prevedea votul cenzitar.
210
E x e r c iţii rezo lv a te:

1. Elaboraţi, în aproxim ativ două pagini, un eseu despre diplom aţie si conflict în Evul M ediu în spaţiul
rom ânesc, având în vedere:
- m enţionarea a două instituţii centrale înfiinţate în spaţiul rom ânesc, în Evul Mediu;
- prezentarea unei acţiuni diplomatice care se referă la spaţiul rom ânesc, desfăşurate în Evul M ediu;
- precizarea unei cauze a implicării spaţiului rom ânesc în conflict, în Evul M ediu si m enţionarea a două a acţiuni
militare desfăşurate în secolele al X lV -lea - al XV-lea;
- formularea unui punct de vedere referitor la rolul unei acţiuni m ilitare desfăşurate în spaţiul rom ânesc, în
secolele al XVI-Iea si susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Relaţiile internaţionale în Evul M ediu au fost dom inate de problem a expansiunii Im periului Otoman.
Astfel, Im periul Otom an s-a extins în secolele X IV -X V în Peninsula Balcanică şi în Asia. în 1453 a cucerit
Constantinopolul, capitala fostului Im periu B izantin şi centru lumii ortodoxe, ajungând să fie tem ut de toţi
creştinii. în secolul XVI, Im periul Otom an ajunge la m axim a sa întindere, cucerind teritorii din Asia, nordul
Africii şi o parte din Ungaria. Principalele state care i s-au opus în Europa au fost Ungaria, Ţările Rom âne şi în
secolul al XVI-lea, Im periul Habsburgic.
Statele m edievale rom âneşti, Ţara R om ânească şi M oldova, au fost create în secolul al X lV -lea prin
unificarea unor formaţiuni autonome, cnezate şi voievodate, şi prin înfiinţarea unor instituţii centrale puternice.
Principalele instituţii ale statului în Evul M ediu erau Domnia, Sfatul Domnesc, A dunarea Ţării, A rm ata şi
Biserica. Dom nia era instituţia cea m ai im portantă deoarece dom nitorul avea, teoretic, puteri absolute în
conducerea statului, atât în politica internă cât şi în cea externă: declara război şi încheia pace, era com andant
suprem al armatei, făcea legile, bătea monedă, fixa im pozite şi biruri, era judecător suprem etc.
Ca şef al diplomaţiei, dom nitorul era cel care hotăra iniţierea unor negocieri cu alte state şi încheierea
tratatelor de alianţă, dar aceste decizii era de preferat să le ia după consultarea cu marii boieri din Sfatul Ţării sau
chiar cu A dunarea Ţării pentru a nu pierde susţinerea boierimii. Principalele acţiuni diplomatice ale dom nitorilor
români au vizat realizarea unor alianţe antiotomane. Dintre acestea pot fi amintite cele care au avut drept
consecinţă obţinerea unui ajutor concret în lupta antiotomană, cum au fost alianţele dom nitorilor M ircea cel
Bătrân (1386-1418) şi Vlad Ţepeş (1456-1462) cu regii Ungariei, Sigismund de Luxem burg, respectiv M atia
Corvin. Una dintre acţiunile diplom atice de prestigiu a fost tratatul de alianţă dintre M ircea cel Bătrân şi
Sigism und de Luxem burg, încheiat în 1595, în contextul în care M ircea i-a înfrânt pe turci în bătălia de la Rovine.
Scopul acestei alianţe a fost continuarea luptei antiotomane şi chiar alungarea turcilor din Europa. Consecinţa
acesteia a fost participarea lui M ircea cel B ătrân la cruciada organizată de regele U ngariei în 1596, care s-a
term inat însă dezastruos pentru creştini. M ircea cel B ătrân a avut şi alte acţiuni diplom atice care i-au adus faimă
în epocă: a susţinut diplom atic şi m ilitar doi fii ai lui Baiazid pentru a obţine tronul după m oartea vestitului sultan.
Una dintre cauzele im plicării spaţiului rom ânesc în conflict în epoca medievală a fost încercarea de a
îndepărta pericolul otoman. Scopul acţiunii voievozilor a fost obţinerea independenţei sau, cel puţin, m icşorarea
obligaţiilor economice faţă de turci şi m enţinerea autonomiei politice a statului. Voievozii rom âni celebri pentru
lupta antiotom ană în secolele XIV-XV au fost M ircea cel B ătrân şi Vlad Ţepeş în Ţara Rom ânească şi Ştefan cel
M are în M oldova. Ştefan cel M are a rămas în m em oria contem poranilor prin două acţiuni militare: bătăliile de la
Vaslui (1475) şi Războieni (1476). El a obţinut o strălucită victorie la Vaslui dar a fost înfrânt în bătălia de la
Războieni din anul urm ător, când sultanul M ehm ed al Il-lea a venit personal în fruntea unei armate uriaşe să-l
pedepsească pe dom nitorul M oldovei. Scopul sultanului, acela de a cuceri statul, nu a fost atins deoarece
fortificaţiile m oldovene au rezistat la asediul turcesc iar otom anii s-au văzut nevoiţi să se retragă.
Lupta antiotom ană a fost continuată în secolul al X V l-lea de M ihai Viteazul, dom n al Ţării Româneşti
(1593-1601). El a reuşit să-i învingă pe turci în bătălia de la Giurgiu din 1595, dar a continuat lupta şi la sudul
Dunării, în 1596, unde soldaţii lui M ihai au pustiit m ai m ulte cetăţi turceşti. A cţiunea sa m ilitară la sudul
Dunării a avut un rol hotărâtor în încheierea tratatului de pace cu Im periul O tom an din anul 1597 în
te m e n i favorabili lui M ihai Viteazul şi Ţării Rom âneşti. Prin acest tratat, M ihai a obţinut scăderea tributului şi
domnia pe viaţă pentru el şi pentru urmaşii săi. M ihai a fost o figură legendară şi pentru popoarele balcanice în al
căror folclor a intrat ca un erou luptător îm potriva turcilor.
Războaiele antiotomane purtate de rom âni în Evul M ediu au permis m enţinerea religiei creştine şi a
integrităţii statelor rom âneşti, chiar dacă Ţările Rom âne aveau num eroase obligaţii faţă de turci. Comparativ cu
ceea ce se întâm plă în Europa centrală şi răsăriteană în această perioadă, unde state m ult m ai puternice decât Ţara
R om ânească şi M oldova, cum au fost Ungaria, Bulgaria sau Serbia şi-au pierdut identitatea statală, situaţia Ţării
Româneşti, a M oldovei şi a Transilvaniei este m ult mai bună.
211
 2. Elaboraţi, în aproxim ativ două pagini, un eseu despre actele constituţionale rom âneşti, având în vedere:
- precizarea epocii istorice în care s-a adoptat una dintre constituţiile României;
- prezentarea unei cauze care a dus la adoptarea unei constituţii a României;
- m enţionarea a două asemănări şi a unei deosebiri dintre prevederile a două dintre constituţiile din România;
- precizarea unei consecinţe a adoptării uneia dintre cele două constituţii pentru care aţi optat;
- form ularea unui punct de vedere referitor la necesitatea adoptării unui act constituţional în Rom ânia şi susţinerea
acestuia printr-un argum ent istoric.

r C onstituţia este legea fundamentală a unui stat, în care sunt prevăzute principiile de bază ale conducerii
statului, atribuţiile instituţiilor fundamentale ale statului şi drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor. Primele
constituţii rom âneşti au fost Regulamentele Organice (în Ţara Românească în 1831 şi în M oldova în 1832). Prim a
constituţie m odernă a României a fost constituţia liberală din 1866. în 1923 a fost adoptată prim a constituţie
democratică. în 1948, instaurarea în m od oficial a regim ului com unist s-a făcut prin adoptarea unei constituţii prin
care R om ânia devenea republică şi care a deschis calea către un regim totalitar. Rom ânia a redevenit dem ocraţie
jn 1989, fapt consfinţit prin constituţia din 1991.
Cele dintâi constituţii româneşti au fost adoptate deci în secolul al X lX -lea, în plină epocă modernă, iar
epoca contem porană s-a deschis pentru rom âni cu votarea prim ei constituţii dem ocratice. Constituţia din 1866 a
fost printre cele m ai liberale legi fundamentale din Europa. Una dintre principalele cauze ale elaborării ei a fost
dorinţa oam enilor politici şi a domnitorului Carol I de a crea o imagine favorabilă Rom âniei pe plan internaţional.
După înlăturarea lui Cuza, oamenii politici rom âni au căzut de acord să aducă la conducerea ţării un prinţ străin,
aşa cum prevedeau program ele politice de la 1848 şi cererile Adunărilor ad-hoc din 1857. Astfel a ajuns dom nitor
al României prinţul germ an Carol de Hohenzollem . Pentru că marile puteri recunoscuseră Unirea Principatelor
doar pe timpul dom niei lui Alexandru loan Cuza, exista pericolul ca noul dom nitor să nu fie acceptat de acestea
iar unirea să se destrame. La acea vreme R om ânia a fost susţinută de Franţa în relaţiile internaţionale şi a obţinut
şi sprijinul unor state m ai mici. O instabilitate gravă pe teritoriul statului rom ân ar fi putut pune în pericol sprijinul
statelor occidentale faţă de România. Ori garantul stabilităţii oricărui stat m odem este existenţa unei legi
fundamentală care să susţină viaţa politică în ansamblul ei. Cu cât Rom ânia arăta m ai clar că funcţionează, că are
o politică internă stabilă, cu atât era m ai greu pentru străini să proclame desfiinţarea unirii.
Constituţia din 1866 prevedea ca principii fundamentale separaţia puterilor în stat (legislativă,
executivă, judecătorească), responsabilitatea ministerială (miniştrii răspund în faţa legii pentru actele lor),
monarhie ereditară şi constituţională (Rom ânia este condusă de m oştenitori din dinastia de Hohenzollem -
Sigmaringen). Regele, şeful statului, avea urm ătoarele atribuţii: sancţiona şi prom ulga legile, num ea şi revoca
miniştrii, num ea şi confirm ă în funcţii publice, putea dizolva Parlamentul, conducea armata, bătea m onedă (emitea
monedă cu chipul său), acorda graţiere (suspendarea pedepselor, de obicei pentru cazuri umanitare). Parlam entul era
bicameral, alcătuit din Cam era Deputaţilor şi Senat, iar sistemul de vot era cel cenzitar.
C onstituţia din 1866 a fost schim bată în 1923 din cauză că legea fundam entală a statului trebuia să
m archeze m odificările importante pe plan politic şi social care avuseseră loc în Rom ânia în 1918: M area Unire şi
introducerea votului universal. Textul constituţiei din 1923 este în mare parte asem ănător cu cel al constituţiei din
1866. Una dintre asem ănări este aceea că am bele legi funcţionau după aceleaşi principi fundamentalei:
separaţia puterilor în stat, responsabilitatea m inisterială, m onarhie ereditară. O altă asem ănare priveşte atribuţiile
principalelor instituţii ale statului, care sunt aceleaşi. D ar constituţia din 1923 cuprinde câteva schimbări esenţiale
faţă de cea din 1866. Dintre deosebirile im portante amintim: votul este universal, faţă de votul cenzitar din 1866,
se m enţionează egalitatea în drepturi fară deosebire de clasă socială şi fără deosebire de origine etnică, lim bă şi
religie, pe când înainte se prevedea doar egalitatea fară deosebire de clasă socială. O consecinţă a adoptării
constituţiei din 1923 este aceea că Rom ânia devine un stat democratic.
Legea fundamentală a României a fost schim bată radical în 1948, odată cu instaurarea regimului
comunist. După înlăturarea regelui M ihai, autorităţile com uniste au considerat că era necesară adoptarea altei
constituţii care să prevadă noua formă de guvernare a României, republica, dar şi să perm ită instai^rarea unui
regim totalitar în care să nu existe principiul separaţiei puterilor în stat.
După căderea com unism ului în 1989 şi revenirea la pluripartidism, constituţia com unistă din 1965 a fost
înlocuită, în 1991, pentru a m arca revenirea Rom âniei la democraţie. Deşi acum forma de guvernare a statului este
tot republica, constituţia din 1991 se apropie de cea din 1923 în câteva puncte esenţiale: parlam entul este
< bicameral, cuprinzând Cam era Deputaţilor şi Senatul, m ulte dintre atribuţiile preşedintelui sunt identice cu cele
ale regelui, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti prevăzute în 1923 se regăsesc şi aici, dar apar şi altele noi. Această
ultimă constituţie are rolul de a fi o punte de legătură între prezent şi trecutul dem ocratic românesc.

212