Moara cu noroc de Ioan Slavici

(1881)

Moara cu noroc“ de Ioan Slavici, publicată în 1881, în volumul “Novele din popor“,
este o nuvelă psihologică prin tematică, prin conflict interior, prin modalități de
caracterizare a personajului și de investigare psihologică. Nuvela tratează
consecințele pe care dorința de îmbogățire le are asupra destinului uman.
Majoritatea criticilor o consideră creația cea mai importantă a autorului, alături de
“Pădureanca“ și romanul “Mara“.

Subiectul este gradat, păstrându-şi statutul de nuvelă prin acțiunea liniară, conflictul
concentrat şi existența unui singur plan narativ. Construcția nuvelei este de factură
clasică, circulară şi simetrică. Semnificația “Morii cu noroc“ este de loc binecuvântat:
“cinci cruci stau înaintea morii“, situat la granița dintre bine şi rău, care se purifică
doar prin arderea completă din final. Simetrie incipit - final. 
Subiectul aduce în prim-plan două personaje supuse analizei psihologice: Ghiță şi
Ana, personaje mobile.

În incipit sunt prezentate personajele ce vin de la Ineu. Primul capitol are rol de
prolog: “Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea
colibei tale te face fericit“. Incipitul enunță temă şi exprimă un adevăr moral al
înțelepciunii. Bătrâna este depozitarul unei experiențe de viață. 
Finalul surprinde plecarea la Ineu. Ultimul capitol are rol de epilog: “Simțeam eu că
nu are să iasă bine, dar așa le-a fost dată“. Finalul confirmă adevărul enunțat în
deschiderea nuvelei. Eroii sunt sancționați pentru că nu au respectat aceste valori şi
sugerează la ideea destinului.

Expoziţiunea fixează spațiul şi timpul: drumul spre moară şi moara în decursul unui
an, de la Sf. Gheorghe până la Paști. 
Intriga este declanșată de apariția lui Lică Sămădăul, avertizată prin reacția celor din
jur (Ana: “e fioros la față“, Ghiță: “ăștia nu-mi par a oameni buni“). 
Desfășurarea acțiunii prezintă etapele dezumanizării lui Ghiță: hotărârea de a
participa cu Lică la furtul porcilor, acceptarea banilor furați, protejarea oamenilor lui
Lică, înstrăinarea de Ana; la judecata lui Lică, este părtaș la crimele lui, moment care
îl tulbură şi îl face să se reabiliteze.
Punctul culminant: hotărârea lui Ghiță de a-l omorî pe Lică şi de a o sacrifica pe
Ana. 
Deznodământul: Lică se sinucide, Ghiță o omoară pe Ana, oamenii lui Lică îl omoară
pe Ghiță şi dau foc morii.

Conflictul exterior îl opune pe Lică lui Pintea şi pe Lică lui Ghiță. Conflictul interior,
psihologic este susținut de Ghiță şi Ana, ambii suferind o dezintegrare a eului. Opera
este o nuvelă tragică; dă impresia că toate cele patru personaje par prinse într-o
cvadratură a cercului fără ieșire. 
Arta portretistică se manifestă prin faptul că personajele lui Slavici sunt individualități
dinamice care se transformă şi împlinesc un anumit destin, portretul lor moral este
complex, alcătuit din trăsături contradictorii. 
Ghiță este un personaj complex, caracterizat în manieră clasică, acționează într-o
triplă ipostază: actant, martor, narator, construit cu obiectivitate, suflet complex,
oscilant, nesigur, sfâșiat de porniri antagonice, victimă a societății în care trăiește, se
transformă moral treptat, devine personaj tragic prin încercarea de a-şi depăși
condiția; tragismul vine din imposibilitatea de a alege. 
În acest drum al dezintegrării, Slavici accentuează prin monolog interior, dramatismul
trăirii personajelor: “eu n-am să mă iert cât oi trăi pe fața pământului“. 
Portretul Anei este fixat în manieră clasică, păcatul o transformă şi trăiește drama
alienării fiind jertfită de Ghiţă.

Tema dezumanizării produse de obsesia îmbogățirii scoate în evidență viziunea lui

Ioan Slavici despre societatea rurală românească. Personajele sunt individualități
dinamice ce se transformă şi împlinesc un anumit destin, tragismul provenind din
imposibilitatea lor de a alege.

Prin urmare, operă literară “Moară cu noroc“ de Ioan Slavici este o nuvelă
psihologică deoarece are toate trăsăturile acestei specii literare: analizează conflictul
interior al personajului principal, urmărește procesul înstrăinării lui Ghiță de familie și
prezintă degradarea morală a acestuia, degradare produsă de ispita îmbogățirii.