Harap alb de ion Creanga

(1877)

Povestea lui Harap-Alb“ este un basm cult scris de Ion Creangă. A apărut în revista
“Convorbiri literare“ la întâi august 1877, apoi a fost publicat în același an în ziarul
“Timpul“ de Mihai Eminescu. Pornind de la modelul folcloric, autorul reactualizează
teme de circulație universală trecându-le prin filtrul propriei viziuni; asistăm astfel la
un text narativ complex, amplu și pluriepisodic, cu numeroase personaje purtătoare
ale unor valori simbolice.

Tema basmului este reprezentată de lupta binelui împotriva răului, încheiată cu

victoria binelui. Structura basmului delimitează clar călătoria lui Harap-Alb, mezinul
craiului, de la plecarea sa din casa părintească până la împărăția lui Verde-Împărat.
Drumul parcurs reprezintă un adevărat drum inițiatic prin care eroul trece de la o
stare de inocență, naivitate și lipsă de experiență, la câștigarea și dobândirea cinstită
a unei înțelepciuni demne de un împărat.

Personajul se angajează într-o aventură a cunoașterii și a experienței, întâmpinând

nenumărate obstacole, pe care trebuie să le depășească nu numai pentru a-și
îndeplini misiunea, ci și pentru a înfrânge propriile slăbiciuni și pentru a-și contura
personalitatea.

Încă de la începutul călătoriei mezinul este pus la încercare, la fel cum frații săi sunt
puși la încercare de către tată, iar locul ales este un pod → simbol al trecerii de la un
spațiu cunoscut, familiar al împărăției tatălui, către un loc enigmatic al pădurilor
întunecate, al unui spațiu necunoscut, plin de obstacole şi provocări. Drumul se
continuă printr-un codru întunecos și des prin care Harap-Alb se rătăcește. În acest
moment, motivul labirintului se întretaie cu apariția reprezentantului Răului în
persoana spânului. Acesta îl păcălește pe Harap-Alb prin șiretlic și devine călăuza
sa. 
Scena fântânii este simbolică și reliefează transformarea eroului → acesta își
schimbă, în mod obligat, identitatea, devenind astfel sluga stăpânului. Această
schimbare are loc nu numai la nivelul aparențelor - “înlocuirea hainelor“ - dar și la
nivelul mai profund, al conștientizării propriei naivități. 
Ajuns la împărăția lui Verde-Împărat, Harap-Alb este supus de spân la trei probe pe
care reușește să le îndeplinească; el aduce sălățele din pădurea ursului, aduce capul
și pielea de cerb iar ultima, aduce fata împăratului Roș; Pentru primele două
încercări, eroul este ajutat de Sfântă Duminică dar și de calul său, cel din urmă fiind
cel mai apropiat prieten al său.

În drum spre împărăția lui Roș, mezinul întâlnește niște aliați de nădejde, fără de
care nu ar fi putut depăși toate obstacolele: furnicile, albinele, Ochilă, Flămânzilă,
Setilă și Păsări-Lăți-Lungilă. Aceste ființe sunt ajutoarele eroului în diferite situații:
casa de aramă, ospățul, alegerea macului de nisip, vegherea fetei de împărat și
alegerea adevăratei fete a împăratului Roș. Crezând că pot pleca liniștiți, fata îi
supune la o ultimă încercare: calul lui Harap-Alb și Turturică trebuie să aducă cât mai
repede trei smicele de măr dulce, apa vie și cea moartă. Calul iese învingător așa că
fata pleacă împreună cu sluga spre împărăție. După ce fata împăratului descoperă
adevărata identitate a lui Harap-Alb, spânul îi retează capul, Harap-Alb fiind reînviat
cu apă vie și apă moartă.

Purificarea prin moarte simbolizează sfârșitul devenirii, al inițierii, și începutul unei noi
etape, aceea a maturizării și redobândirii puterii, reprezentată de “paloșul de
împărat“.

Concluzionând, basmul lui Ion Creangă poate fi considerat un bildungsroman, prin

care se conturează destinul formării personalității eroului. Călătoria și drumul
întreprins de Harap-Alb reprezintă o experiență sinuoasă, plină de peripeții
fantastice, în care eroul își dovedește nu numai puterea fizică, dar, mai important,
bunătatea sufletească, generozitatea, răbdarea și modestia, adevăratele trăsături
necesare pentru a deveni demn de titlul de împărat.