Universitatea din Craiova

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerii

Specializarea: Management Contabil, Expertiză și Audit
Anul de studiu II

PROIECT

Profesor coordonator,
Conf. dr. D. Avram

Masterand:
Albuşel Laura

Drobeta Turnu Severin

2021

1
Universitatea din Craiova
Facultatea de Economie și Administrarea Afacerii
Specializarea: Management Contabil, Expertiză și Audit
Anul de studiu II

Valorile mobiliare- produse ale pieţei de

capital

Profesor coordonator,
Conf. dr. D. Avram

Masteran
d:
Albuşel Laura

Drobeta Turnu Severin

2021

2
 CUPRINS

INTRODUCERE.................................................................................................4
CAPITOLUL I. Piaţa de capital- precizări conceptuale.................................5
1.1. Piaţa de capital - concept, importanţă..........................................................................................5
1.2. Tipologia pieţelor de capital........................................................................................................5
1.3.Funcţiile pieţei de capital..............................................................................................................7
1.4. Cererea şi oferta de capital..........................................................................................................9
1.5. Structura pieţei de capital..........................................................................................................10
1.5.1. Criterii de clasificare a componentelor pieţei de capital....................................................10
1.5.2. Piaţa primară şi piaţa secundară.....................................................................................11

CAPITOLUL 2. Produse ale pieţei de capital. Instituţiile pieţei capitalului.

.............................................................................................................................14
2.1. Acțiunile și obligațiunile - produse ale pieței de capital............................................................14
2.2.Instituțiile pieței capitalului........................................................................................................16
2.3. Bursa de valori...........................................................................................................................18

CONCLUZIE.....................................................................................................19
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................20

3
INTRODUCERE

Potrivit Legii 52/1994 „valorile mobiliare sunt instrumente negociabile admise în

formă materială sau evidenţiate prin înscrieri în care conferă deţinătorilor lor drepturi
patrimoniale asupra emitentului, conform legii şi în condiţiile specifice de emisiune a
acestora. Valori mobiliare pot fi acţiunile, obligaţiunile precum şi instrumentele financiare
definite sau orice alte titluri de credit, încadrate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în
această categorie.”1
Deşi prin lege sunt nominalizate doar acţiunile şi obligaţiunile despre care existau
cunoştinţe teoretice şi practice la nivelul marii mese a cetăţenilor români implicaţi în
programul de privatizare în masă, legiuitorul a lăsat deschisă posibilitatea ca odată cu
maturizarea pieţei de capital să crească şi gama instrumentelor investiţionale, respectiv a
valorilor mobiliare.
Piaţa financiară este piaţa capitalurilor pe termen lung pe care se emit şi tranzacţionează
valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri.
Piaţa bancară reprezintă multitudinea relaţiilor de credit la care participă activele bancare
ce nu-şi schimbă valoarea prin negociere.
Piaţa monetară constituită din tranzacţii cu titluri pe termen scurt uşor lichidabile.
Piaţa de capital este ansamblul tranzacţiilor cu titluri pe termen lung şi mediu a căror
valoare se modifică prin negociere.
Piaţa de capital utilizează instrumente specifice de tipul activelor financiare, purtătoare de
drepturi şi obligaţii pentru părţile implicate. Pe lângă posibilitatea de transfer rapid şi
valorificarea superioară a capitalurilor oferă şi posibilitatea recuperării rapide a acestora prin
caracterul lor negociabil.
Instrumentele pieţei de capital sunt produse financiare negociabile emise în formă
materializată sau evidenţiate prin înscrisuri în cont care conferă deţinătorilor drepturi
patrimoniale asupra emitentului conform legii şi în condiţii specificate la emisiunea acestora.

1
Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori
4
CAPITOLUL I. Piaţa de capital- precizări conceptuale

Piata de capital – reprezinta ansamblul relatiilor si mecanismelor prin intermediul

carora capitalurile disponibile si dispersate din economie sunt dirijate catre entitati publice si
private care au nevoie de fonduri suplimentare. Practic, piata de capital creeaza legatura intre
emitentii de valori mobiliare si potentialii investitori. Aceasta legatura se realizeaza prin
intermediari. Piata de capital este indispensabila fiecarei economii. O functionare
corespunzatoare a ec nationale presupune existenta unei piete de capital viguros si consolidate
care sa permite satisfacerea in totalitate sau in cea mai mare parte a nevoilor financiare ale
emitentilor.

1.1. Piaţa de capital - concept, importanţă

Piaţa de capital reprezintă un ansamblu de relaţii de natură financiară prin care se

realizează transferul de capitaluri de la investitori către utilizatori, prin intermediul unor
instrumente, mecanisme şi operatori specifici. Aceste relaţii dau naştere universului financiar,
componentă a universului economic dar şi în acelaşi timp sistem autonom organizat pe
propriile sale pieţe în care schimbă active financiare şi monedă.
În orice societate, economiile şi investiţiile au jucat un rol deosebit de important, atât
la nivel macroeconomic cât şi la nivelul fiecărei persoane sau agent economic. Există un
ansamblu de factori care influenţează deciziile fiecărei persoane sau agent economic de a
renunţa la un câştig sau avantaj prezent (determinat de utilizarea unor fonduri disponibile în
prezent) în favoarea unui avantaj viitor (determinat de economisirea sau investirea acestor
fonduri, pentru a fi utilizate în viitor).
Aceste economii au însă un rol important la nivelul întregii economii naţionale. Astfel,
sumele depuse la băncile comerciale de către persoane fizice sau juridice sunt folosite pentru
acordarea de credite altor persoane fizice şi juridice, finanţând astfel investiţii în diverse
sectoare economice şi contribuind la dezvoltarea economiei în ansamblul sau.
Principalele modalităţi de plasare a sumelor disponibile din economie sunt:
 sume deţinute în moneda naţională;
 sume deţinute în valute convertibile;
 certificate de depozit, depozite sau sume deţinute la bănci comerciale, CEC sau alte
instituţii financiare;
 titluri de stat;
 titluri de participare la fonduri de investiţii;
 acţiuni şi obligaţiuni ale societăţilor publice, cotate la bursa de valori;
 investiţii pe pieţe la termen (contracte futures şi options);
 alte modalităţi de investire (poliţe de asigurare si alte instrumente ale societăţilor de
asigurări, investiţii directe în societăţi necotate, investiţii imobiliare, plasamente
alternative (aur, antichităţi, opere de arta etc.).

1.2. Tipologia pieţelor de capital

Pieţele de capital pot fi grupate în funcţie de un număr mare de caracteristici. Cele mai
importante dintre acestea sunt:
Din punct de vedere al delimitării pieţei de capital se disting:
 concepţia anglo-saxonă potrivit căreia piaţa financiară este formată din piaţa de
capital, piaţa monetară şi cea a asigurărilor. În acest caz piaţa de capital apare ca un
5
 segment al pieţei financiare, al cărui obiect al tranzacţiilor este constituit de
instrumentele financiare pe termen mediu şi lung;
 concepţia continental-europeană în care piaţa de capital este formată din piaţa
financiară, piaţa monetară şi cea ipotecară. În România a fost adoptată concepţia
anglo-saxonă.
In funcţie de tipul valorilor mobiliare tranzacţionate:
 piaţa acţiunilor;
 piaţa obligaţiunilor;
 piaţa contractelor la termen este piaţa pe care valorile mobiliare se tranzacţionează
pentru livrare şi plată viitoare. Instrumentul tranzacţionat este numit contract la
termen. Valorile mobiliare ce fac obiectul contractului pot fi deja în circulaţie sau pot
fi emise înainte de scadenţa contractului.
Dacă un contract la termen este tranzacţionat la ghişeu, prin negociere, se numeşte contract
forward;
 piaţa opţiunilor este piaţa în care se tranzacţionează valori mobiliare pentru livrare
viitoare condiţionată. Instrumentul tranzacţionat este numit contract pe opţiuni.
Contractul este executat la opţiunea deţinătorului. Cele mai des întâlnite tipuri de
contracte de opţiuni sunt: de cumpărare şi de vânzare.
După procedurile de tranzacţionare utilizate:
 piaţa de licitaţie caracterizată prin faptul că tranzacţionarea este condusă de un
intermediar, în funcţie de suprapunerea preţurilor la ordinele primite de a cumpăra sau
vinde a anumită valoare mobiliară. Persoana care tranzacţionează este un agent de
piaţă. Tranzacţiile se realizează la acele preţuri pentru care există atât cerere, cât şi
ofertă. Cumpărătorii şi vânătorii nu tranzacţionează unul cu celălalt şi în general, nu
cunosc identitatea celeilalte părţi. Piaţa are în acest caz un caracter impersonal;
 piaţa de negocieri în care cumpărătorii şi vânzătorii negociază între ei preţul şi
volumul valorilor mobiliare, fie direct, fie prin intermediul unui broker sau dealer.
După localizarea fizică a pieţei;
 piaţă zonală ce cuprinde o regiune geografică mai mică;
 piaţă naţională localizată la nivel de economie naţională;
 piaţă internaţională ce cuprinde o regiune geografică mai mare în care se situează mai
multe state (americană, europeană, Asiei de Sud-est etc.).
Din punct de vedere al distribuţiei:
 piaţa primară pe care sunt negociate pentru prima oară emisiunile noi de valori
mobiliare;
 piaţa secundară ce cuprinde tranzacţii cu valori mobiliare aflate deja în circulaţie;
Din punct de vedere al organizării:
 piaţă organizată cu reguli de tranzacţionare fixate. Funcţionează într-un sediu cu o
localizare fizică centrală unde tranzacţionarea se realizează în general prin licitaţie.
Acţiunile sunt tranzacţionate de obicei pe astfel de pieţe.
 piaţa la ghişeu localizată la birourile brokerilor, dealerilor şi emitenţilor de valori
mobiliare secundare, cum sunt băncile comerciale sau societăţile de asigurări.
Deoarece tranzacţiile au loc în mai multe locuri, este o piaţă prin telefon, fax sau
computer. Obligaţiunile se vând de obicei pe o astfel de piaţă.
După termenul de finalizare al tranzacţiei:
 piaţa la vedere în care valorile mobiliare sunt tranzacţionate pentru livrare şi plată
imediată, aceasta însemnând o variaţie de la o zi la o săptămână, în funcţie de tipul
valorii mobiliare. Este uneori numită piaţă în numerar;
 piaţa la termen în care finalizarea tranzacţiilor are loc după un număr de zile de la
încheiere.
Indiferent de modul de segmentare al pieţei de capital, aceasta prezintă în ansamblul
următoarele trăsături specifice:
6
  este o piaţă deschisă datorită accesului oricărui investitor la efectuarea tranzacţiilor,
acestea având un caracter public;
 produsele pieţei sunt emise pe termen mediu şi lung. Pe piaţa financiară termenele de
investire sunt mai mari de un an în timp ce pe piaţa monetară acest termen este sub un
an.
 valorile mobiliare pot fi transferate şi negociate liber;
 tranzacţiile cu valori mobiliare au caracter public.

1.3.Funcţiile pieţei de capital

Literatura de specialitate grupează funcţiile pieţei de capital în funcţii principale şi

funcţii auxiliare.

Cele mai importante funcţii sunt:

• atragerea economiilor populaţiei;

• participarea persoanelor juridice şi fizice

la capitalul firmelor;
• facilitarea întâlnirii cererii şi ofertei de
capital;
• reorientarea şi restructurarea sectoarelor
economiei naţionale;
• barometru al economiilor naţionale şi
economiei mondiale.

Atragerea economiilor populaţiei este subordonată nevoii de fonduri a agenţilor

economici, a instituţiilor financiar - bancare, a statului şi chiar a persoanelor fizice. Piaţa de
capital prin instituţiile specifice oferă posibilitatea comparării, publicând rezultatele financiare
ale emitenţilor de titluri financiare şi evoluţia preţurilor acestora, inclusiv a indicilor bursieri.
Participarea persoanelor juridice şi fizice la capitalul social al societăţilor pe acţiuni se
concretizează în difuzarea capitalului social al acestora din urmă sub formă de acţiuni şi
obligaţiuni pe piaţa de capital.
Facilitarea întâlnirii cererii şi ofertei de capital este o funcţie care explică folosirea
noţiunii de piaţă. Pe piaţa primară se întâlnesc nevoia de fonduri (formarea, majorarea
capitalului social, contractarea de împrumuturi) a societăţilor economice, financiare, bancare,
statului şi disponibilităţile de fonduri (capitalul disponibil). Nevoia justifică cererea de capital
pe piaţa de capital primară. Piaţa de capital secundară cu cele două componente ale pieţei de
capital echilibrează cererea şi oferta de capital, cererea şi oferta de titluri financiare.
Reorientarea şi structurarea sectoarelor economiei naţionale şi chiar a economiei
mondiale se realizează practic prin următoarele operaţiuni specifice pieţei de capital:

7
  reflectarea performanţelor emitenţilor de titluri financiare în preţ, care permite
investitorilor să renunţe la titlurile financiare ale emitenţilor neprofitabili şi să investească în
cele ale emitenţilor profitabili, alimentându-i cu fonduri;
 subevaluarea întreprinderilor noi ale căror titluri sunt cumpărate în defavoarea
altora, alimentându-le cu fonduri şi aducându-le la valoarea reală prin creşterea preţurilor
titlurilor (de exemplu: companiile de calculatoare în S.U.A.);
 facilitarea cumpărării unei societăţi comerciale de către altă societate comercială
care păstrează obiectul de activitate sau îl modifică.
Barometru al economiei naţionale şi mondiale este consecinţa analizei evoluţiei
preţurilor titlurilor financiare, a adoptării şi analizei unui indicator specific – indicele pieţei
naţionale sau internaţionale.

Funcţiile auxiliare ale

pieţei de capital sunt
următoarele:

* obţinerea de câştiguri
la capitalul investit din * facilitarea
evoluţia preţurilor investiţiilor;
titlurilor financiare.

* reducerea riscului
investiţiilor financiare;

Facilitarea investiţiilor este un corolar al funcţiei de restructurare a sectoarelor

economiilor naţionale prin transformarea fondurilor deţinute de persoane juridice şi fizice în
titluri financiare emise de societăţi productive care îşi pot realiza programul de investiţii.
Reducerea riscului investiţiilor în titluri financiare este o funcţie relativ recentă a pieţei
de capital. Ea se realizează prin reglementarea şi efectuarea tranzacţiilor cu titluri derivate
(contracte futures, opţiuni). Aceste tranzacţii permit modificarea poziţiei, astfel încât
cumpărarea sau vânzarea unei valori mobiliare primare care poate aduce o pierdere
investitorului să fie dublată de cumpărarea sau vânzarea unei derivat pe acelaşi titlu financiar.
Această funcţie specifică pieţei de capital secundare trebuie valorificată cu prudenţă pentru a
nu produce crahuri şi minicrahuri bursiere.
Facilitarea obţinerii de câştiguri este o funcţie care se manifestă la intervale mai mici
sau mai mari. Acest unic scop – obţinerea unui câştig cât mai mare – este consecinţa
tranzacţiilor de arbitraj şi speculative. Participanţii la aceste tranzacţii nu emit şi nu deţin
titlurile financiare. Ei sunt acceptaţi pe piaţa de capital deoarece determină îndeplinirea
condiţiei de lichiditate.

8
1.4. Cererea şi oferta de capital

Mişcarea fondurilor în economie se poate realiza în doua modalităţi:

 prin concentrarea disponibilităţilor băneşti la bănci şi utilizarea de către acestea a
resurselor astfel atrase pentru creditarea utilizatorilor de fonduri - finanţare indirectă;
 prin emisiune de instrumente financiare de către utilizatorii de fonduri pe piaţa
financiară - finanţare directă.
In cazul finanţării directe se pun în circulaţie instrumente financiare şi o dată cu ele, se
stabileşte o reţea de relaţii între emitenţii respectivelor instrumente, care reprezintă cererea de
fonduri şi cumpărătorii acestora, cei ce reprezintă oferta de fonduri.
Cererea de capital aparţine unor operatori cum sunt: societăţi comerciale publice şi
private, alte categorii de agenţi economici, instituţii financiar-bancare şi de asigurări, instituţii
publice, guverne, organisme financiar-bancare de pe piaţa internaţională. Cererea de capital se
poate grupa în:
a. cerere structurală de capital;
b. cerere legată de factori conjuncturali.
Cererea structurală este determinată de nevoia finanţării unor acţiuni economice în
diverse ramuri de activitate, achiziţionarea bunurilor de investiţii şi finanţarea unor programe
de dezvoltare, constituirea şi majorarea fondurilor financiare ale instituţiilor şi organismelor
financiar-bancare naţionale şi internaţionale.
Cererea conjuncturală este efectul insuficienţei sau indisponibilităţii resurselor
interne, restricţiilor excesive în acordarea creditelor, nevoilor financiare generate de deficitul
bugetar şi de cel al balanţei de plăţi externe. Cererea este perturbată de factori cum sunt:
fluctuaţia preţurilor, creşterea ratei dobânzii, nerambursarea la termen a împrumuturilor.
Exponenţii cererii sunt debitori pe piaţa financiară. Aceştia pot fi grupaţi astfel:
a) după activitatea desfăşurată:
 guverne şi colectivităţi publice locale;
 societăţi comerciale publice şi private fără profil financiar;
 bănci comerciale şi alte instituţii bancare;
 autorităţi monetare etc.
b) după scopul urmărit:
 finanţarea industriei şi gospodăriei comunale;
 petrol şi gaze naturale;
 transport şi servicii publice;
 bănci şi finanţe;
 organizaţii internaţionale;
 scopuri generale.
Oferta de capital provine din economisire, adică din tot ceea ce rămâne în posesia
deţinătorilor de venituri după ce-şi satisfac nevoile de consum. Aceasta aparţine deţinătorilor
de capitaluri: societăţi comerciale, bănci, case de economii, societăţi de asigurare, case de
pensii, persoane particulare.
Oferta este reprezentată de disponibilităţi băneşti temporar libere pentru care se caută un
plasament cât mai avantajos. Nivelul ofertei este direct influenţat de procesul de economisire.
Economiile devin ofertă pe piaţa de capital numai dacă posesorii lor sunt satisfăcuţi de
modalitatea de fructificare, adică dacă piaţa asigură rentabilitatea cerută de investitori.
Investitorii se împart în două mari categorii:
a. individuali;
b. instituţionali.
Investitorii individuali sunt persoane fizice sau juridice care fac tranzacţii de dimensiuni
modeste pe piaţa titlurilor financiare. Aceştia pot fi:

9
  investitori pasivi pe termen lung, care cumpără şi păstrează valorile mobiliare cu
scopul de a-şi asigura câştiguri de capital pe termen lung. Acest grup de investitori are
un impact redus asupra preţului zilnic al valorilor mobiliare;
 negociatori activi, care încearcă să valorifice mişcarea cursului bursier în vederea
obţinerii unui profit.
Investitorii instituţionali sunt societăţi sau instituţii care fac tranzacţii de dimensiuni
mari. Aceştia cuprind: băncile, societăţile de asigurare, societăţile de investiţii, organismele de
plasament colectiv, instituţiile care gestionează fondurile de pensii. O astfel de categorie de
investitori exercită o influenţă semnificativă asupra volumului tranzacţiilor şi preţului
instrumentelor financiare.
Cererea şi oferta sunt două dimensiuni ale procesului de economisire-investire supuse
influenţei directe şi indirecte a unor riscuri multiple, dintre care o importanţă deosebită o au:
 riscul opţional al investirii, care apare în momentul adoptării deciziei de plasament
prin orientarea către piaţa monetară sau către piaţa de capital;
 riscul afacerii, care vizează incertitudinea privind produsele pe care le poate
oferi piaţa de capital la un moment dat atât deţinătorilor de fonduri, cât şi
investitorilor ce gestionează portofolii de valori mobiliare;
 riscul pieţei, care vizează evoluţia preţurilor instrumentelor financiare în viitor şi
posibilitatea înregistrării unor pierderi ca urmare a modificării raportului cerere-ofertă
pentru un anume tip de instrument financiar;
 riscul lichidităţii, ce intervine în cazul în care se restrâng posibilităţile de transformare
rapidă şi fără pierderi în numerar a valorilor mobiliare deţinute;
 riscul creditului, specific pieţei obligaţiunilor, care intervine atunci când debitorul nu-
şi poate respecta angajamentul de răscumpărare a obligaţiunii sau de plată a dobânzii;
 riscul schimbării cadrului legislativ, care vizează atât piaţa de capital, cât şi
modificarea legislaţiei economice şi financiare în general.
1.5. Structura pieţei de capital
1.5.1. Criterii de clasificare a componentelor pieţei de capital

Diversificarea produselor tranzacţionate a procedurilor şi tehnicilor de

vânzarecumpărare, precum şi modalităţile diferite de finalizare a tranzacţiilor sau modul de
formare a preţurilor valorilor mobiliare au impus structurarea pieţelor de capital în raport de
diferite criterii:

Producerea şi comercializarea valorilor mobiliare:

• Piaţa primară - piaţa pe care emisiunea de noi valori mobiliare sunt negociate pentru
întâia oară.
• Piaţa secundară: - piaţa pe care sunt tranzacţionate valorile mobiliare aflate deja în
circulaţie. Furnizează lichidităţi investitorilor care-şi schimbă portofoliile în speranţa creşterii
rentabilităţii acestora.
Obiectul tranzacţiei:
• Piaţa acţiunilor- tranzacţionează acţiuni comune şi preferenţiale ale societăţilor
cotate. Acţiunile aduc câştig atât pe baza venitului rezidual (dividend) cât şi prin diferenţe
dintre preţul de vânzare şi cel de cumpărare.
• Piaţa obligaţiunilor– este o piaţă a instrumentelor de datorie de oricare fel, care aduc
un venit fix (cupon).
• Piaţa contractelor la termen - este piaţa pe care valorile mobiliare se tranzacţionează
pentru livrări şi plată viitoare. Instrumentul tranzacţionat este numit contract la termen
(futures). Dacă un contract la termen este tranzacţionat prin negociere directă, se numeşte
contract forward.
10
 • Piaţa opţiunilor - tranzacţionează valori mobiliare pentru livrare condiţionată.
Instrumentul de tranzacţie este contractul pe opţiuni. Contra unei prime, cumpărătorul îşi
poate manifesta opţiunea de a cumpăra sau nu la o scadenţă viitoare, contractul care a făcut
obiectul tranzacţiei.
Modul de formare al preţurilor valorilor mobiliare:
• Piaţa de licitaţie are drept caracteristică faptul că tranzacţionarea este condusă de o
terţă persoană în funcţie de suprapunerea preţurilor la ordinele primite, de a cumpăra sau de a
vinde o anumită valoare mobiliară. O asemenea piaţă este impersonală şi organizată având
reguli de tranzacţie deja fixate.
• Piaţa de negocieri (piaţa la ghişeu), vânzătorul şi cumpărătorul sunt faţă în faţă şi
negociază preţul fie direct, fie prin intermediul unui broker.
Termenul de execuţie:
• Piaţa la vedere, este cea pe care valorile mobiliare sunt tranzacţionate prin livrare şi
plată imediată (un interval între 1 - 7 zile).
• Piaţa la termen, în cadrul acestei pieţe finalizarea tranzacţiilor referitoare la livrarea
titlurilor către noul cumpărător şi plata acestora se realizează la o dată viitoare.

1.5.2. Piaţa primară şi piaţa secundară

Piaţa de capital asigură legătura permanentă dintre emitenţi şi investitori, atât în

momentul acoperirii cererii de capital, cât şi în procesul transformării în lichidităţi a valorilor
mobiliare obţinute.
Piaţa primară asigura emisiunea şi prima vânzare-cumpărare a titlurilor financiare
(spre exemplu, când o societate emite acţiuni la constituire), permiţând finanţarea activităţii
agenţilor economici prin atragerea capitalurilor financiare disponibile.
Piaţa primară este piaţa pe care se emit şi se vând sau se distribuie (ex.încorporarea
rezervele în capital) valorile mobiliare către primii deţinători. Această piaţă permite
transformarea directă a economiilor în resurse pe termen lung. Prin intermediul ei se
realizează finanţarea emitenţilor în timp scurt prin asigurarea volumului de fonduri solicitate.
Participanţii în piaţa primară sunt:
• Solicitatorii de capital: întreprinderi publice, private.
• Ofertanţii de capital: persoane fizice, corporaţii, case de economii, bănci.
• Intermediarii: societăţile de valori mobiliare, băncile comerciale, societăţile de
investiţii financiare care prin reţeaua proprie asigură vânzarea titlurilor.
Piaţa secundară asigură prin intermediul burselor de valori mobiliare şi al pieţelor
extrabursiere, tranzacţionarea titlurilor de valoare, buna funcţionare a pieţei primare cât şi
mobilitatea economiilor. Investitorii au posibilitatea de a negocia în orice moment acţiunile şi
obligaţiunile deţinute în portofoliu sau pot cumpăra altele noi.
Lichiditatea mare a pieţei secundare permite să se realizeze rapid arbitraje de
portofoliu fără a aştepta scadenţa titlurilor deţinute. Piaţa secundară concentrează cererea şi
oferta derivată.

11
 C e l m a i im p o r ta n t r o l p e p ia ţa fin a n c ia ră r ev in e so cie tă ţilo r d e
in te r m ed ier e a v a lo rilo r m o b ilia r e ca r e a u a trib u ţii sta b ilite p r in leg e :

✓ asig u ră d istrib u irea titlu rilo r n o u e m ise;

✓ efec tu ea ză co m e rţu l c u titlu ri în n u m e şi p e

co n t p ro p riu ;

✓ in term ed iază tran zacţio n a rea d e titlu ri.

Acest tip de societăţi se pot specializa în mai multe servicii principale sau conexe
specifice exclusiv pieţei de capital: unele acţionează doar pe piaţa primară, iar altele doar pe
piaţa secundară fiind considerate firme broker – dealer.
Piaţa secundară asigură operatorilor informaţii referitoare la produsul ce va fi
tranzacţionat şi despre emitent fără discriminare. Mai asigură informaţii privind nivelul şi
mişcarea preţului în piaţă, precum şi prognoze pe baza cărora se pot lua decizii privind
sensul operaţiunilor bursiere.

✓ asigurarea
lichidităţii pieţei şi
*reglementare şi stabilitatea
supraveghere a cursului.
✓ protecţia pieţei;
investitorilor
Obiectivele pieţei împotriva
secundare sunt: riscurilor, ceea ce
înseamnă
transparenţă,

Ceea ce caracterizează o piaţă de capital matură este aceea că preţul valorilor

mobiliare este corelat cu performanţele economico-financiare ale emitentului.
Piaţa secundară este cea pe care investitorii şi întreprinzătorii cumpără şi vând
valorile mobiliare emise, puse în circulaţie pe piaţa primară. Datorita existentei acestei pieţe,
investitorii care-şi plasează capitalurile pe piaţa primară, pot ieşi de pe piaţă înainte de
scadenta titlurilor cumpărate, prin vânzarea lor. Astfel, piaţa secundară asigura o excelentă
mobilitate şi lichiditate a capitalurilor, extrem de bine venite pentru buna funcţionare a
oricărei economii.

12
 Piaţa secundară, prin modul de funcţionare, tranzacţiile realizate şi posibilităţile de
fructificare a capitalurilor, reprezintă obiectul principal al acestui curs. În continuare va fi
numită generic piaţa bursieră sau bursa în sens larg.
Delimitarea pieţei de capital în primară şi secundară este pur teoretică însă de folos în
înţelegerea mecanismului emisiunii, plasării şi tranzacţionării valorilor mobiliare. Astfel
primară cuprinde emisiunile noi de valori mobiliare ce sunt negociate pentru prima dată. Cu
sprijinul intermediarilor financiari, valorile mobiliare emise de utilizatorii de capitaluri ajung
la investitori. Pentru acest tip de sericii intermediarii percep un comision. Serviciile de
difuzare în teritoriu a valorilor mobiliare noi nu pot fi realizate decât de intermediarii care au
o reţea vastă de distribuţie.
Pentru a funcţiona eficient, piaţa secundară trebuie să respecte anumite cerinţe:
 lichiditate: abundenţa de fonduri şi titluri (asigură continuitatea derulării tranzacţiilor);
 eficienţă: mecanisme operative la costuri cât mai reduse;
 transparenţă: informaţia asigură o bună orientare investiţională şi contracararea
tendinţelor de monopol;
 corectitudine: prin reglementări se contracarează tendinţele de manipulare a pieţei;
 adaptabilitate la condiţiile economice

13
CAPITOLUL 2. Produse ale pieţei de capital. Instituţiile pieţei
capitalului.

2.1. Acțiunile și obligațiunile - produse ale pieței de capital

În anumite cazuri, capitalul unei societăți comerciale poate deveni insuficient pentru a
face față unor nevoi neprevăzute sau pentru dezvoltarea societății. Având nevoie de capital
suplimentar, societatea comercială are la dispoziție mai multe căi pentru a-l obține:
a) majorarea capitalului social printr-o emisiune de acțiuni;
b) contractarea unui împrumut printr-o emisiune de obligațiuni;
c) contractarea unui credit acordat de o bancă.
În situația în care fac apel public de obținere a banilor prin emisiunea de acțiuni sau
obligațiuni, societățile emitente intră în sfera pieței de capital, iar produsele oferite
investitorilor (acțiunile, obligațiunile) se numesc valori mobiliare.
Valorile mobiliare sunt instrumente negociabile emise în formă materializată sau
evidențiate prin înscrierile în cont, care conferă deținătorilor lor drepturi patrimoniale asupra
emitentului.

Trei coordonate majore 1) valorile mobilire sunt

conturează noțiunea de instrumente (titluri de valoare)
valoare mobiliară: negociabile;

3) valorile mobiliare conferă

2) valorile mobiliare pot fi
emise în formă materială sau
evidențiate prin înscrierile în
cont;
deținătorilor lor drepturi
patrimoniale și nepatrimoniale
asupra emitentului, conform
legii și în condițiile specifice
de emisiune a acestora.

14
  Acţiunile sunt titluri financiare, negociabile, emise de o companie sau o societate
comercială pentru constituirea, mărirea sau restructurarea capitalului social.
Valoarea înscrisă pe acțiune, valoarea nominală este parte a capitalului social. Potrivit
legii nr.31/1990, în România, acțiunile reprezintă fracțiuni ale capitalului social și
desemnează raportul juridic dintre acționar (persoana care deține acțiuni) și societatea
comercială.
Principalele caracteristici ale acțiunilor sunt: reprezintă fracțiuni ale capitalului social
care au o anumită valoare nominală; acțiunile sunt fracțiuni egale ale capitalului social;
acțiunile sunt indivizibile, evitându-se astfel divizarea excesivă a capitalului social; acțiunile
sunt instrumente negociabile ele putând fi transmise altor persoane în virtutea legii cererii și a
ofertei.
După modul de identificare a proprietarului acțiunile pot fi: nominative - deoarece au
numele proprietarului înscris pe certificat și la purtător - caz în care, acțiunea aparține celui
care o deține efectiv.
După forma materială de prezentare acțiunile pot fi: acțiuni materializate - acțiuni
nominative sau la purtător emise în formă materială, pe suport de hârtie sau în formă
dematerializată, prin înscriere în cont. Acțiunile dematerializate pot fi numai acțiunile
nominative.
După mărimea și modul de stabilire a dividendului acțiunile pot fi: ordinare
dividendul fiind dependent de dimensiunile profituri ale societății și privilegiate - cărora li se
atribuie un dividend fix.
Deținerea acțiunii, este sursa următoarelor drepturi: dreptul de vot, dreptul de decizie;
dreptul de informare; dreptul la dividende (în funcție de rezultatele financiare ale societății).
Venitul acționarului se numește dividend și reprezintă o parte din profitul distribuit al
societății comerciale. Dacă acțiunea este privilegiată, atunci acționarul are dreptul la un
dividend fix, indiferent de mărimea profitului realizat de societate în anul respectiv. Dacă
acțiunea este ordinară atunci acționarul primește un dividend variabil, în funcție de profitul
realizat.
 Obligaţiunile sunt titluri financiare de credit, care atestă existenţa unei creanţe a
deţinătorului lor (persoană fizică / juridică) asupra emitentului (persoană juridică de drept
public / privat), pe o anumită perioadă de timp.
Ele dau dreptul deţinătorului la încasarea unei dobânzi şi creează obligaţia pentru
emitent de a le răscumpăra la scadenţă, investitorul recuperându-şi astfel capitalul avansat în
schimbul acestor titluri. Altfel spus, ele atestă calitatea de debitor a emitentului şi pe cea de
creditor a deţinătorului.
Deținătorii de obligațiuni (obligatarii) creditează (împrumută) persoana juridică
emitentă pe o perioadă de timp determinată, motiv pentru care au dreptul de a încasa dobânda
aferentă și restituirea sumei împrumutate. Întrucât dobânda la care sunt emise se cunoaște de
la început, obligațiunuile mai sunt denumite şi titluri cu venit fix.
Cererea de capital este reprezentată de cei care au nevoie de aceste capitaluri cum
sunt: societățile comerciale; guvernele; instituțiile publice; instituțiile bancare și de asigurări.
Oferta de capital este determinată în principal de: capitalurile disponibile temporar ale
societăților comerciale; resursele de finanțare disponibile la nivelul instituțiilor bancare;
disponibilitățile bănești ale populației.

15
 Deosebirile principale dintre acţiuni şi obligaţiuni pot fi sintetizate în modul următor:

a) Rolul deţinătorului în gestiunea activităţii emitentului, în cazul acţiunilor, este acela

de drept de vot în adunarea generală, iar în cazul obligaţiunilor este inexistent;

b) Veniturile pentru titularul titlului, în cazul acţiunilor sunt dividendele (legate de

rezultatele firmei), iar în cazul obligaţiunilor, dobânzile a căror sumă este în mod
obligatoriu vărsată de emitent;

c) Riscurile asumate de proprietarul titlului, în cazul acţiunilor sunt mai mari: risc de
evoluţie nefavorabilă a afacerilor firmei, riscul de a pierde fondurile investite, în cazul
lichidării firmei. În cazul obligaţiunilor riscurile sunt mai mici: riscul de nerambursare
(dispare în cazul unei garanţii de stat), iar situaţia lichidării firmei, creditorii au
prioritate în faţa acţionarilor;

d) Durata de viaţă a acţiunilor este practic nelimitată (sau până în momentul în care
firma emitentă este lichidată), iar cea a obligaţiunilor este limitată (până la data
scadentă).

2.2.Instituțiile pieței capitalului.

Piața de capital (piața valorilor mobiliare) reprezintă, în esență, ansamblul relațiilor și

mecanismelor prin care se realizează transferul produselor de la cei care au surplus de capital
- investitorii - către cei care au nevoie de capital (emitenții), cu ajutorul unor intrumente
specifice (valori mobiliare, titluri de valoare) și prin intermediul unor operatori specifici
(societățile de valori mobiliare).
Atât în teorie cât și în practica internațională nu se face o delimitare netă între aria de
cuprindere a pieței de capital și cea a pieței financiare, cele două noțiuni confundându-se,
incluzându-se uneori sau completându-se alteori, în funcție de specificul și caracteristicile
fiecărei țări.
În contextul sistemelor de piață existente în diferite țări și având la bază reglementările
în domeniul financiar precum și operatorii existenți în România, structura pieței românești
poate fi abordată astfel:

16
 Piața financiară, definită ca fiind ansamblul relațiilor și mecanismelor de alocare
eficientă a resurselor bănești din economie, cuprinde piața monetară și piața de capital (piața
valorilor mobiliare).
Piața monetară este specializată în plasarea și atragerea de fonduri pe termen scurt,
inclusiv acordarea - luarea de credite.
Piața de capital (piața valorilor mobiliare) reprezintă ansamblul relațiilor și
mecanismelor prin care se realizează transferul capitalului de la cei care au surplus
(investitori) către cei care au nevoie (emitenți), cu ajutorul unor instrumente specifice (valori
mobiliare) și prin intermediul societăților de valori mobiliare.
Piața românească de capital este guvernată de legea nr.52/1994 privind valorile
mobiliare și bursele de valori, lege care va cunoaște importante modificări de necesitatea
alinierii la standardele U.E., și la realitățile economiei românești, alele decât cele de acum. În
cadrul pieței captalului se disting: piața financiară primară - formată din piața noilor emisiuni
de valori mobiliare și piața secundară - pe care sunt tranzacționate valorile mobiliare oferite
deja în circulație.
Piața financiară primară este aceea în care se vând și se cumpără hârtiile de valoare pe
termen lung nou emise (acțiuni și obligațiuni). Pe piața financiară primară prețul de vânzare al
titlurilor, numit curs, îl constiutie valoarea nominală, suma înscrisă pe titlu, și este un preț
ferm. Pentru anumite împrumuturi, prețul pentru plasarea obligațiunilor este sub valoarea
nominală, suma înscrisă pe titlu, recuperarea urmând să aibă loc la alocarea nominală.
Aceasta este o operațiune de tehnică financiară ce vizează mobilizarea rapidă a unor sume
subscrise în favoarea unui împrumut.
Operațiunile pe piața financiară primară se efectuează, în principal, prin intermediul
băncilor, care în schimbul unui comision plasează aceste titluri contra capitalului bănesc
mobilizat în favoarea emitentului de titluri.
Ceea ce caracterizează piața financiară primară este faptul că există un singur
vânzător, respectiv, emitentul valorilor mobiliare, sau un acționar majoritar și, de regulă, un
preț unic de vânzare a valorilor mobiliare.
Piața financiară secundară (bursa de valori) este piața publică organizată și
specializată, unde se efectuează tranzacții cu titluri anterior emise, la prețuri determinate de
situația de moment a raportului dintre cerere și ofertă.
Părțile contractante - vânzătorii și cumpărătorii de titluri - se întâlnesc pe piața bursieră
prin mijlocirea unor persoane autorizate (jobberi, brokeri sau curtieri) care execută ordinele
clienților lor prin respectarea unor reglementări și uzanțe clare, bine cunoscute și ferme.
Asemenea reguli privesc: condițiile de înființare și organismele de conducere ale bursei;
exigențele ce trebuie îndeplinite de un titlu pentru a fi cotat și tranzacționat prin intermediul
bursei; agenții care au acces la tranzacții; modul de formare a prețului (cursului) titlului etc.
Problema fundamentală a activității pe piața financiară secundară este formarea
prețului (cursului) titlurilor, substanțial diferit de valoarea nominală. Nivelul și evoluția
cursului depind de numeroși factori, a căror cuantificare este dificilă. Ei țin de situația
economico-financiară și perspectivele economice ale emitentului de titluri de valoare, de
starea generală a conjuncturii economice interne și internaționale, de optimismul (pesimismul)
și alte atitudini comportamentale ale agenților economici, decisivi fiind în ultimă instanță
raportul dintre cererea și oferta de titluri, mărimea anterioară a dividendului, dinamica
prețurilor și rata dobânzii. Spre exemplu, un proces inflaționist intens determină o tendință de
creștere a cursului titlurilor. De aceea în unele țări, veniturile pentru obligațiuni sunt indexate
cu rata inflației sau a indicelui de creștere a prețurilor bunurilor materiale și serviciilor. În
ceea ce privește rata dobânzii, creșterea acesteia determină reducerea cererii de titluri și poate
conduce la micșorarea cursului acestora pe piața bursieră și invers.

17
2.3. Bursa de valori

Bursa de valori este o componentă organică a economiei de piață, care exercită o

influență majoră asupra stării și funcționării celorlalte piețe:
a) Bursa de valori asigură transformarea operativă, într-un termen scurt a capitalului real în
capital bănesc (și invers), mobilizarea rapidă a unor importante resurse pentru activitatea de
investiții.
b) Bursa esre o instituție indispensabilă economiei de piață, deoarece ușurează procesul de
transferare a unor capitaluri individuale, de la un posesor la altul, dintr-o întreprindere în alta
sau dintr-o țară în alta, asigurându-se una din cerințele pieței cu concordanță perfectă; libera
intrare pe piață și rapida mobilitate a capitalului.
c) Bursa de valori favorizează procesul de concentrare a puterii economice, de preluare a
controlului asupra unor societăți pe acțiuni prin deținerea pachetului acțiunilor de control.
d) Bursa de valori este un barometru extrem de sensibil al stării economice, volumul
tranzacțiilor și evoluția cursurilor anticipând modificări ulterioare ale conjuncturii economice.
e) Bursa constituie locul unde se concentrează principalele informații cu caracter economic și
contribuie la încheierea rapidă a tranzacțiilor, creșterea operativității în afacerile comerciale.

18
CONCLUZIE

Piaţa de capital/ Piaţa valorilor mobiliare reprezintă ansamblul relaţiilor şi

mecanismelor prin care se realizează transferul capitalului de la cei care au surplus
(investitori) către cei care au nevoie (emitenţi) cu ajutorul unor vehicule sau instrumente
specifice (valori mobiliare) şi prin intermediul unor operatori specifici (societăţile de
intermediere de valori mobiliare).
Instituţiile pieţei de capital se constituie în cadrul general de manifestare a cererii şi
ofertei de titluri financiare a căror principală trăsătură comună o constituie posibilitatea
finanţării pe termen lung. Din acest motiv oferta are un caracter limitat iar cererea poate
înregistra o continuă creştere.
Nivelul cererii de capital este condiţionat de o serie de factori obiectivi şi subiectivi
cum ar fi: mărimea deficitelor bugetare, intenţiile de investiţii ale agenţilor economici,
volumul creditelor bancare pe termen lung şi structura finanţării acestora, respectiv, ce
proporţie există între titlurile cu venit fix şi cele cu venit variabil, ciclul variabil, măsuri de
politică economică, fiscalitate etc.
Prin trăsăturile sale, piaţa de capital se diferenţiază de celelalte pieţe, cel puţin prin
următoarele aspecte:
 produsele pieţei de capital au în vedere instrumente pe termen lung. În fapt este o trăsătură
care o diferenţiază atât de piaţa bancară pe care regăsim produse pe termen scurt sau
mediu, cât şi de piaţa asigurărilor şi reasigurărilor unde regăsim produse pe termen scurt,
mediu sau lung.
 negociabilitate şi transferabilitate instrumentelor respectiv a valorilor mobiliare, ceea ce
presupune că acestea pot fi înstrăinate în cursul perioadei de valabilitate şi că preţul poate
fi negociat spre deosebire de un depozit bancar care pentru a fi transferată suma trebuie
mai întâi desfiinţat depozitul. Comparativ cu piaţa asigurărilor diferenţa este de asemenea
clară, fiind delimitate părţile contractului de asigurare respectiv asigurat, asigurător
eventual beneficiar fără posibilitatea transferării sau negocierii despăgubirilor.
 rolul intermediarilor pe piaţa de capital este un alt element distinctiv care-şi are originea
în negociabilitatea şi transferabilitatea produselor specifice pieţei de capital.

19
BIBLIOGRAFIE

*** Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori

***https://www.capital.ro/anul-2020-istoric-pentru-piata-de-capital-din-romania-promovarea-
la-statutul-de-piata-emergenta-si-volatilitatea-ridicata-cauzata-de-pandemie-au-marcat-
ultimele-12-luni.html
***https://www.academia.edu/39043034/AC%C5%A2IUNILE_%C5%9EI_OBLIGA
%C5%A2IUNILE_PREZENTARE_GENERAL
%C4%82_Specializare_ECTS_anul_I_grupa_I
***https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/emisiune-de-actiuni-sau-de-obligatiuni-care-
este-cea-mai-buna-solutie-de-finantare-in-criza-4973036

20