Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Exercițiu 2: Subliniază verbele la moduri personale din textul de mai jos, apoi analizează-
le, indicând modul, timpul, persoana și numărul acestora.
,,Atunci am văzut-o și am văzut că mă privește într-un fel devorator, mai precis, fără să
vreau, privirea mi-a căzut în golurile negre ale ochilor ei și nu a mai știut să iasă la suprafață și
am uitat chiar de ce întorsesem capul și ce voisem să văd. (...) De fapt, nu vedeam nimic, pur și
simplu, căzusem ca într-o gură de canal în ochii aceia deschiși larg cu un fel de spaimă
flămândă.” (Ana Blandiana, Misiune imposibilă)
Exercițiu 3: Subliniază verbele la moduri personale din textul de mai jos, apoi analizează-
le, precizând modul, timpul, persoana și numărul acestora.
,,Povestea mea începe într-o iarnă. (...) Poleiul de pe jos făcea victime, dar zăpada albă și
pufoasă acoperise totul și soarele strălucea tandru, incredibil. Aveam o pisicuță căreia, nu știu de
ce, mama îi spusese Lenuș. (...) Era rea, leneșă, încrezută, dezordonată. (...) Adesea îl teroriza pe
Nic cu fuga ei de acasă. (...) De dragul lui îi înduram toate toanele. Și de teamă că-i voi pierde
dragostea de frate mai mare.” (Ioana Diaconescu, Povestea cu toporașii galbeni)
Exercițiu 4: Subliniază verbele la moduri personale din textul de mai jos, apoi analizează-
le, precizând modul, timpul, persoana și numărul acestora.
,,El tăcu.
- Vorbește! îi zise Marta cu stăruință.
- Ah! de ce-ai venit aici? grăi Miron cu amărăciune. Ce gând te-a purtat? (...) De ce nu
mi-ai lăsat liniștita amărăciune pe care o iubeam atât de mult?
- Miroane! grăi Marta înduioșată. (...) Nu mă trimite! Lasă-mă să vin mereu la tine, să
stăm împreună. (...) Nu mă lăsa, căci pier!
- Marto! (...) Nu uita că ești fiica Mihului. Ce ar zice lumea, dacă te-ar vedea aici cu
mine?” (Ioan Slavici, Gura satului)
Exercițiu 5: Subliniază verbele la moduri personale din textul de mai jos, apoi analizează-le,
precizând modul, timpul, persoana și numărul acestora.
,,Când aveam patru ani citeam o carte, Scufița Roșie, într-o ediție ilustrată, cu paginile
cartonate. Nu știam să citesc altceva, fiindcă de fapt și pe-aia o spunem pe dinafară, urmărind
fiecare rând cu degetul. (...) Mi-o citise mama de câteva ori și-mi rămăsese în cap.
Toți vecinii din cartier mă chemau la ei acasă să mă audă copiii lor mai mari. (...) Dacă
încercau să-mi dea și altceva de citit spuneam că nu vreau.”
(Cristian Teodorescu, Cartea pe pâine)