Echipamente Electrice Industriale Lab Utm (2018)

Digitally signed by
Library TUM
Reason: I attest to the
accuracy and integrity
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
of this document
ECHIPAMENTE ELECTRICE
Indicaţii metodice privind efectuarea lucrărilor de laborator
Chişinău
2018
0
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
FACULTATEA ENERGETICĂ ŞI INGINERIE ELECTRICĂ

DEPARTAMENTUL INGINERIE ELECTRICĂ
ECHIPAMENTE ELECTRICE
APARATE ELECTRICE
Indicaţii metodice privind efectuarea lucrărilor de laborator
ELECTROMECANICĂ
INGINERIA SISTEMELOR ELECTROMECANICE
INGINERIE ŞI MANAGEMENTUL CALITĂŢII
ELECTROENERGETICĂ
Chişinău
Editura „Tehnica-UTM”
2018
1
CZU 621.313(076.5)
R 12
Indicaţiile metodice de faţă reprezintă un ciclu de lucrări de laborator la

disciplinele Echipamente electrice şi Aparate electrice şi sunt adresate studenţilor
de la specialităţile 524.1 Electromecanică; 524.1 Ingineria sistemelor
electromecanice; 529.1 Ingineria şi managementul calităţii; 523.1
Electroenergetică, Departamentul Inginerie Electrică, Facultatea Energetică şi
Inginerie Electrică. Ciclul de lucrări facilitează studiul echipamentelor electrice
de joasă tensiune şi a principiilor care stau la baza funcţionării acestora.
Parcurgerea creativă a lucrărilor de laborator din cadrul indicaţiilor va contribui la
dezvoltarea gândirii sistematice, inovative şi inventive a studenţilor, precum şi la
consolidarea capacităţilor de sinteză şi analiză interactivă a echipamentelor
electrice. De asemenea, efectuarea acestor lucrări de laborator va spori nivelul de
înţelegere a disciplinelor care urmează a fi studiate în continuare cum sunt
Utilizarea şi programarea controlerelor, Acţionări electrice, Automatizări
industriale etc.
Autor: conf. univ., dr. Vasile RACHIER
Recenzent: prof. univ., dr. Ion SOBOR
Rachier, Vasile.
Echipamente electrice. Aparate electrice : Indicaţii metodice privind
efectuarea lucrărilor de laborator / Vasile Rachier ; Univ. Tehn. a Moldovei, Fac.
Energetică şi Inginerie Electrică, Dep. Inginerie Electrică. – Chişinău : Tehnica-
UTM, 2018. – 132 p. : fig., tab.
Aut. este indicat pe vs. f. de tit. – Bibliogr.: p. 131 (19 tit.). – 50 ex.
ISBN 978-9975-45-533-6.
621.313(076.5)
R 12
Redactor Eugenia Balan

Bun de tipar 20.04.18 Formatul 60x84 1/16
Coli de tipar 8,25 Comanda nr.31
2004, UTM, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 168

Editura „Tehnica-UTM”
2045, Chişinău, str. Studenţilor 9/9
ISBN 978-9975-45-533-6. © UTM, 2018
2
Reguli de lucru în laboratorul Echipamente electrice
şi aparate electrice
Efectuarea lucrărilor de laborator la disciplinele Echipamente

electrice şi Aparate electrice presupune respectarea de către
studenţi şi cadrele didactice a următoarelor reguli:
1. Cadrul didactic asigură instructajul studenţilor cu privire la
securitatea efectuării lucrărilor de laborator.
2. Fiecare student semnează în registru că a fost instruit şi va
respecta regulile de securite a muncii în laborator.
3. Studenţii trebuie să cunoască bazele teoretice şi modul de
efectuare a lucrării de laborator.
4. Înainte de a începe lucrarea, studentul va prezenta darea de
seamă pentru lucrarea de laborator efectuată anterior cu
concluziile respective.
5. Se va verifica legătura la pământ a standurilor metalice şi a
corpurilor metalice ale echipamentelor electrice.
6. Schema este montată de un student, apoi verificată de ceilalţi
membri ai echipei şi prezentată profesorului.
7. Punerea sub tensiune a instalaţiilor se va face numai cu
permisiunea profesorului şi doar în prezenţa acestuia.
8. În timpul lucrărilor este strict interzisă atingerea cu mâna a
bornelor sau altor părţi ale echipamentelor electrice sub
tensiune.
9. Modificarea montajelor se va face după scoaterea de sub
tensiune, iar schema modificată se va prezenta pentru control
profesorului.
10. Rezultatele măsurărilor se vor prezenta profesorului care le va
verifica şi semna.
11. După efectuarea lucrării, obligatoriu se vor scoate de sub
tensiune toate aparatele şi echipamentele electrice prin
deconectarea întrerupătoarelor respective. Echipamentul va fi
aranjat şi predat profesorului.
3
Competenţe specifice care urmează a fi acumulate
Efectuarea lucrărilor de laborator la disciplinele Echipamente

electrice şi Aparate electrice presupune dezvoltarea la studenţi a
următoarelor competenţe:
Competenţe profesionale:
1. Aplicarea adecvată a cunoştinţelor fundamentale de
matematică, fizică, chimie, materiale, inginerie
mecanică, electrică şi electronică în domeniul
ingineriei şi activităţilor inginereşti.
2. Aplicarea adecvată a cunoştinţelor privind conversia
electromecanică a energiei, cunoaşterea
convertoarelor electronice şi electromecanice de
nivel mediu.
3. Sinteza şi exploatarea sistemelor electromecanice
pentru automatizarea proceselor tehnologice simple.
4. Realizarea tehnologiilor de fabricare, măsurări,
încercări, exploatare şi mentenanţă a echipamentelor
şi sistemelor electromecanice.
Competenţe transversale:
1. Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale în
condiţiile unei autonomii restrânse şi asistenţă
calificată, organizarea procesului de producere şi
exploatare în condiţii de securitate vitală, aplicarea
principiilor, normelor şi valorilor codului de etică
profesională.
2. Adaptarea la noile tehnologii, dezvoltarea
profesională şi personală, prin formare continuă,
folosind surse de documentare tipărite, software
specializat şi resurse electronice în limba română şi,
cel puţin, într-o limbă de circulaţie internaţională.
4
Lucrarea de laborator nr.1
ELECTROMAGNEŢI DE ACŢIONARE A APARATELOR
DE COMANDĂ ŞI COMUTAŢIE
1. Scopul lucrării: studiul construcţiei electromagneţilor de curent

alternativ şi curent continuu utilizaţi în relee şi
contactoarele electromagnetice.
2. Noţiuni teoretice
2.1. Introducere
Electromagnetul este definit ca magnet temporar, care
transformă energia electrică în energie mecanică prin intermediul
energiei electromagnetice, având în structura sa trei sisteme
componente: electric, magnetic şi mecanic. Este format dintr-o
armătură fixă din material feromagnetic, bobina de excitaţie
parcursă de curent şi armătura mobilă feromagnetică.
Dacă bobina este parcursă de curent, prin intermediul câmpului
magnetic creat de acesta în întrefier, se manifestă forţe de atracţie ce
acţionează asupra armăturii feromagnetice.
Conversia energiei electrice, ce se transformă în lucru mecanic
odată cu deplasarea armăturii mobile, se realizează prin intermediul
energiei electromagnetice.
Electromagneţii sunt consideraţi aparate electrice, deşi din
punctul de vedere al funcţionării ar trebui clasificaţi într-o categorie
specială de maşini electrice, deoarece funcţionarea lor constă în
transformarea energiei electromagnetice în energie mecanică. Faptul
că electromagneţii constituie, în cele mai multe cazuri, părţi
componente ale aparatelor electrice face ca studiul lor în cadrul
aparatelor electrice să fie indicat şi chiar indispensabil.
2.2. Definiţii
Comisia Electrotehnică Internaţională (CEI) defineşte
electromagnetul astfel: este un magnet excitat de un curent.
Forţele mecanice de interacţiune dintre corpurile din materiale
feromagnetice situate în câmpul magnetic se numesc forţe
5
electromagnetice. Mecanismele formate din bobine şi corpuri
feromagnetice acţionate prin forţe electromagnetice se numesc
mecanisme electromagnetice.
Forţele mecanice de interacţiune dintre câmpul magnetic şi
conductoare parcurse de curent se numesc forţe electrodinamice.
Mecanismele formate din bobine sau bobine şi corpuri
feromagnetice, acţionate prin forţe electrodinamice se numesc
mecanisme electrodinamice.
Într-un mecanism electromagnetic, forţa corespunzătoare
întrefierului maxim (armătură mobilă desprinsă) este denumită forţă
de atracţie iniţială, iar forţa corespunzătoare întrefierului minim –
forţă de atracţie finală, denumită adesea şi forţă portantă. Forţa
portantă este forţa maximă pe care o poate exercita electromagnetul
şi este egală cu forţa necesară desprinderii armăturii.
Drumul parcurs de armătura mobilă este denumit cursa
electromagnetului. Mecanismele electromagnetice transformă
energia înmagazinată în câmpul electromagnetic în energie
mecanică. Această transformare nu este continuă, ci intermitentă,
fapt care deosebeşte electromagneţii de maşinile electrice obişnuite.
În afară de aceasta, la electromagneţi, mişcarea (cursa) este limitată
şi nu avem mişcări (rotaţii) continue ca în cazul maşinilor electrice.
Întrefierul este spaţiul din circuitul magnetic cuprins între
corpurile feromagnetice şi străbătut de majoritatea liniilor de câmp.
Întrefierul util este acea parte a întrefierului în care se exercită
forţele electromagnetice utile şi are loc deplasarea armăturii mobile.
Întrefierul parazitar este întrefierul rezultat din construcţia şi
îmbinarea corpurilor feromagnetice din circuitul magnetic şi care
introduce o reluctanţă (rezistenţă magnetică) suplimentară. Forţele
care se exercită în întrefierurile parazite nu contribuie la efectul util
al electromagnetului.
2.3. Domenii de utilizare a electromagneţilor

Electromagneţii au o utilizare foarte variată. Ei sunt folosiţi la
construcţia releelor de protecţie şi la instrumentele de măsurat, la
automatizări, telecomenzi, acţionarea aparatelor electrice, la frânele
6
electromagnetice, extracţiile de materiale magnetice, la cuplajele
electromagnetice, la fixarea pieselor de prelucrat pentru maşinile-
unelte, precum şi la ridicarea greutăţilor în instalaţiile de ridicat şi
transportat. Forţa de atracţie, cât şi forţa de reţinere (forţa portantă),
pot varia de la câteva grame până la câteva zeci de tone,
corespunzătoare destinaţiei electromagnetului.
Condiţiile impuse electromagneţilor sunt foarte diferite. Se cere
ca forţele exercitate să aibă anumite valori şi să varieze în funcţie de
cursă, după o anumită lege. Armătura mobilă trebuie să efectueze
un anumit lucru mecanic în timpul deplasării şi să suporte un
anumit număr de acţionări pe oră. Curentul absorbit trebuie să fie
cât mai mic posibil, astfel electromagnetul să aibă un consum mic
de energie, să funcţioneze în bune condiţii la variaţii ale tensiunii, să
execute comenzile într-un anumit timp, să fie robust şi să
funcţioneze uneori în medii cu pulberi, vapori, gaze corosive sau
explozive. În general, electromagneţii se construiesc cu circuite
magnetice închise, adică cu un minimum de întrefier posibil. Numai
când forţele dezvoltate sunt mici, cum este în cazul instrumentelor
de măsurat sau a majorităţii releelor, electromagneţii se construiesc
cu circuite magnetice deschise.
2.4. Clasificarea electromagneţilor

Electromagneţii se clasifică astfel:
a) După modul de funcţionare:
 electromagneţi pentru atracţie;
 electromagneţi pentru reţinere;
 electromagneţi pentru atracţie şi reţinere.
b) După felul curentului din înfăşurarea de magnetizare:
 electromagneţi de curent continuu;
 electromagneţi de curent alternativ care pot fi monofazaţi
sau polifazaţi;
 electromagneţi polarizaţi.
c) După modul de conectare a înfăşurării:
 electromagneţi cu înfăşurare conectată în serie;
 electromagneţi cu înfăşurare conectată în derivaţie.
7
Observaţii. La electromagneţii cu înfăşurare conectată în serie,
intensitatea curentului în înfăşurare este determinată de consumul
receptoarelor de energie, conectate în serie cu înfăşurarea, în timp
ce la electromagneţii de curent continuu, cu înfăşurarea în derivaţie,
curentul absorbit este determinat de tensiunea aplicată şi de
rezistenţa bobinei şi este independent de poziţia armăturii mobile; la
electromagneţii de curent alternativ cu înfăşurarea conectată în
derivaţie, curentul absorbit este determinat de tensiunea aplicată şi
de impedanţa bobinei, deci, va fi dependent de inductanţă, respectiv,
de poziţia armăturii mobile.
d) După regimul de funcţionare:

 cu regim de funcţionare de lungă durată (permanent sau
intermitent);
 cu regim de funcţionare de scurtă durată.
e) După viteza de acţionare:
 electromagneţi cu acţionare rapidă;
 electromagneţi cu viteză normală de acţionare;
 electromagneţi cu acţionare întârziată (temporizată).
f) După felul mişcării armăturii mobile:
 electromagneţi cu mişcare de translaţie;
 electromagneţi cu mişcare de rotaţie.
g) După felul circuitului magnetic:
 electromagneţi cu circuit magnetic deschis;
 electromagneţi cu circuit magnetic închis.
2.5. Tipuri constructive de electromagneţi

După cum am menţionat mai sus, electromagnetul are trei părţi
componente: armătura mobilă 1, bobina de excitaţie 2 şi armătura
fixă 3 (fig.1.1-1.3). Pentru a asigura revenirea armăturii mobile în
poziţia iniţială (desprinsă) se utilizează resortul R. În figurile 1.1-
1.10 sunt reprezentate cele mai răspândite forme constructive:
a) electromagneţi cu circuit magnetic deschis cu armătura în formă
de I, cu mişcare de translaţie (fig.1.1);
8
b) electromagneţi cu circuit magnetic închis:
 cu armătură în formă de IE, cu mişcare de translaţie (fig.
1.2);
 cu armătură în formă de IU:
 cu mişcare de translaţie (fig.1.3);
 cu mişcare de rotaţie (fig.1.4);
 cu armătură în formă de 2U:
 cu armătură în formă de IE:
 cu armatura în formă de 2E cu mişcare de translaţie (fig.1.9);
 cu plonjor cilindric şi opritor conic (fig.1.10).
Figura 1.1. Figura 1.2. Figura 1.3.

Electromagnet cu Electromagnet în formă Electromagnet în formă
circuit magnetic de IE cu mişcare de de IU cu mişcare de
deschis cu armătură în translaţie translaţie
formă de I cu mişcare
de translaţie
9
Figura 1.4. Figura 1.5. Figura 1.6.
Electromagnet Electromagnet în formă Electromagnet în formă
în formă de IU cu de 2U cu mişcare de de 2U cu mişcare de
mişcare de rotaţie translaţie rotaţie
Figura 1.7. Figura 1.8. Figura 9.

Electromagnet Electromagnet Electromagnet cu 3
în formă de IE cu în formă de IE cu faze în formă de 2E cu
mişcare de translaţie mişcare de rotaţie mişcare de translaţie
Figura 1.10. Electromagnet cu plonjor cilindric şi opritor conic: 1-

plonjor cilindric; 2- bobină solenoidală; 3 – armătură fixă; 4 – opritor conic.
10
2.6. Bilanţul energetic al unui electromagnet
Se consideră un electromagnet de tip UI cu mişcare de
translaţie conectat la o reţea cu tensiunea U (fig.1.11). La
parcurgerea bobinei de excitaţie de un curent electric, datorită
fluxului Φ ce străbate circuitul magnetic, asupra armăturii mobile se
exercită o forţă de atracţie. Dacă armătura mobilă este blocată la un
întrefier δ, forţe există, dar nu pot produce un lucru mecanic şi în
sistem se înmagazinează o energie magnetică.
Figura 1.11. Electromagnet conectat la reţea; dependenţa Ψ = f(i) [5]
Pornind de la forma integrală a legii conducţiei electrice:

U + Ue = R ꞏ I, (1.1)
unde tensiunea electromotoare a bobinei:
Ue = dΨ/dt. (1.2)
Rezultă:
U - R ꞏ I = dΨ/dt. (1.3)
Integrând expresia 1.3, obţinem:
, (1.4)
unde: Wm - energia magnetică acumulată echivalentă cu aria
haşurată din figura 1.11, dreaptă. Conform relaţiei 1.4, se constată
11
că această energie magnetică este diferenţa dintre energia electrică
absorbită de la reţea şi pierderile prin efect Joule din înfăşurare.
Dacă se repetă operaţia pentru întrefieruri δ1 > δ şi δ2 < δ, se
obţin curbele din figura 1.11. Se constată că la un electromagnet
alimentat de la o tensiune constantă, energia acumulată este
dependentă doar de poziţia armăturii mobile. Valoarea energiei
acumulate în poziţiile de întrefier δ1 şi δ2 nu depind de poziţiile
succesive (δ) pe care le ocupă armătura în deplasarea de la poziţia
deschis la cea închis a electromagnetului.
Dacă întrefierul nu se menţine blocat, atunci sub acţiunea
forţelor ce se manifestă în câmpul magnetic, armătura mobilă se va
deplasa spre armătura fixă, iarenergia câmpului magnetic se va
modifica.
Atragerea armăturii mobile se poate face în două moduri
distincte: curentul rămâne constant indiferent de valoarea
întrefierului; sau fluxul magnetic este constant indiferent de
valoarea întrefierului. Primul caz corespunde unui electromagnet de
curent continuu, iar al doilea unui electromagnet de curent
alternativ.
2.7. Lucrul mecanic al unui electromagnet de curent continuu

În spaţiul conversiei electromagnetice, definit prin
caracteristica de magnetizare Ψ= f(i) proprie circuitului, se
analizează variaţia mărimilor de stare ce definesc transformările
energetice în urma cărora se efectuează un lucru mecanic. Celor
două poziţii extreme ale armăturilor le corespund două stări
magnetice diferite reprezentate prin curbele Ψ(i) pentru întrefierul
maxim şi Ψ'(i) pentru întrefierul final.
Deoarece în poziţia de întrefier maxim circuitul magnetic este
nesaturat, dependenţa Ψ = f(i) se poate considera liniară (fig.1.12).
Energia magnetică în stare iniţială este echivalentă cu aria OAΨ0, iar
în stare finală cu aria OBΨ1. Variaţia energiei magnetice este dată
de diferenţa:
∆ Wm = Wmf – Wmi; (1.5)
∆ Wm = aria OBΨ1 – aria OAΨ0, (1.6)
12
unde: ∆ Wm – variaţia energiei magnetice; Wmf – energia magnetică
finală; Wmi – energia magnetică iniţială.
Figura 1.12. Lucrul mecanic al unui electromagnet de c.c. [5]
În acelaşi timp, s-a produs un lucru mecanic ∆L. Atât lucrul

mecanic dezvoltat, cât şi variaţia energiei magnetice, s-a făcut
datorită surplusului de energie electrică debitată de la reţea,
proporţională cu aria Ψ0ABΨ1. Din ecuaţia bilanţului energetic:
∆ We = Wm + ∆L. (1.7)
Aria corespunzătoare lucrului mecanic efectuat va fi:
∆L = aria Ψ0AB Ψ1 – (aria OB Ψ1 – aria OA Ψ0) = aria OAB, (1.8)
Adică, lucrul mecanic efectuat corespunde ariei dintre cele două
caracteristici de magnetizare (haşurată în figura 1.12). Cum această
arie
aria OAB = aria OCB – aria OCA
este echivalentă cu creşterea coenergiei magnetice (W'm), avem:
∂ L = ∂ W'm. (1.9)
Din expresia 1.9 se deduce prima teoremă a forţelor generalizate:
(1.10)
13
2.8. Lucrul mecanic al unui electromagnet de curent alternativ
Analogic cazului precedent, cele două stări magnetice sunt
reprezentate prin curbele Ψ(i) şi Ψ'(i) (fig.1.13). Trecerea de la
starea iniţială δmax la starea final δ ≈ 0 se face prin micşorarea
energiei magnetice a cărei variaţie este:
∆ Wm = aria OBΨo – aria OAΨo.
Figura 1.13. Lucrul mecanic al unui electromagnet de c.a. [5]
În timpul mişcării armăturii, energia electrică absorbită de la

reţea rămâne constantă ∆ We = 0:
∆ Wm + ∆L = 0. (1.11)
Rezultă că lucrul mecanic dezvoltat corespunde micşorării
energiei magnetice, fiind dat de aria (fig.1.13 haşurat):
∆L = – ∆Wm = aria OAΨo – aria OBΨo = aria OAB.
Deci:
∂ L = - ∂ Wm. (1.12)
Din expresia 1.9 se deduce prima teoremă a forţelor generalizate:
(1.13)
unde Χ este coordonata de mişcare, în cazul nostru Χ = δ.
14
Semnul minus din relaţia (1.13) se datorează faptului că energia
magnetică scade în timpul efectuării lucrului mecanic. Rezultă că în
acest caz lucrul mecanic dezvoltat se datorează exclusiv micşorării
energiei magnetice. Totodată, relaţia (1.13) stă la baza conversiei
energiei electromagnetice în energie mecanică şi conduce la
următoarea concluzie: pentru a determina forţa electromagnetică
trebuie să scriem expresia analitică a energiei câmpului
electromagnetic şi să o derivăm în raport cu coordinata mişcării.
2.9. Randamentul electromagneţilor

Pentru a evalua randamentul unui electromagnet de c.c. trebuie
să evidenţiem pierderile ce apar în cele trei sisteme ce-l compun. Un
mod sintetic de prezentare a acestor pierderi este „arborele
energetic“ care evidenţiază transferurile energetice dintre sistemele
electric, magnetic şi mecanic şi pierderile specifice fiecăreia dintre
ele.
Figura 1.14. Bilanţul energetic al unui electromagnet [5]

În figura 1.14 sunt reprezentate transferurile energetice şi
pierderile dintr-un electromagnet, evidenţiindu-se următoarele:
 We – energia electrică absorbită de la reţea;
15
 Wm – energia magnetică produsă de bobina de excitaţie şi care
se tranformă în întrefier în energie mecanică transmisă
armăturii mobile;
 Wmec – energia mecanică transmisă armăturii mobile;
 Wmecu – energia mecanică transmisă de la armătura mobilă
spre mecanismele acţionate;
 WC – pierderi de energie în capacităţile parazite;
 WJ – pierderi de energie prin efectul Joule;
 WL – pierderi de energie în inductivităţi;
 Ws – pierderi de energie prin dispersie;
 Wcin – pierderi de energie cinetică care se transformă în
căldură la ciocnirea armăturii mobile de armătura fixă;
 Wm – pierderi de energie prin frecare şi amortizare vâscoasă.
O parte din pierderi se pot recupera. Astfel, o parte din fluxul de
dispersie trece prin armătura mobilă şi contribuie la realizarea forţei
de atracţie, iar o parte din câmpul electromagnetic înmagazinat în
inductivităţi şi capacităţi parazite este recuperat în timpul regimului
tranzitoriu. Pentru reducerea pierderilor în miezul feromagnetic,
acesta se lamelează şi în cazul electromagneţilor de c.c.
Totuşi, randamentul electromagneţilor este relativ mic
comparativ cu motoarele electrice rotative. Acest lucru este
compensat de un raport forţă/masă favorabil electromagneţilor.
3. Etapele lucrării
Studiul construcţiei şi al principiului de funcţionare şi executare
a schiţelor electromagneţilor pentru următoarele aparate electrice:
1. Releu de curent PT-40/10;
3. Releu de timp cu temporizare electromagnetică PЭB 818;
4. Releu de timp cu temporizare orologică PB 235;
5. Contactor KT 6042;
6. Contactor KTПB;
7. Contactor PЭ 510;
8. Demaror Lovato BF 18 10A.
16
4. Desfăşurarea lucrării
Subgrupa se împarte în 5-6 echipe. Fiecare echipă studiază
construcţia, principiul de funcţionare şi execută schiţa
electromagnetului unuia din aparatele indicate mai sus. Consecutiv
se studiază electromagneţii celorlalte aparate.
Se recomandă:
1. Studierea atentă a informaţiei prezentate mai sus.
2. Încadrarea schemei constructive a fiecărui circuit magnetic
în una din clasele cunoscute.
3. Identificarea diferenţei dintre construcţia armăturii mobile
a releului de curent şi a unui contactor.
4. Identificarea diferenţei dintre construcţia circuitului
magnetic al unui electromagnet de curent alternativ şi
curent continuu.
5. Identificarea diferenţei dintre construcţia bobinei unui
electromagnet care se conectează în serie şi a celui care se
conectează în paralel (în derivaţie).
6. Identificarea existenţei spirei în scurtcircuit şi
reprezentarea pe schiţele efectuate.
7. Schiţa electromagnetului poate avea una-două proiecţii sau
poate fi executată în spaţiu.
5. Conţinutul raportului
1. Foaia de titlu, tema şi scopul lucrării.
2. Tipul aparatului, denumirea, tensiunea de alimentare, tipul
curentului etc.
3. Schiţele constructive ale electromagneţilor prezentaţi în
programul de lucru, cu indicarea liniilor de câmp magnetic
care străbat corpurile feromagnetice şi întrefierul.
4. O succintă descriere în care se menţionează forma
constructivă, traiectoria de mişcare a armăturii mobile,
materialul circuitului magnetic.
5. Concluzii asupra construcţiei şi principiului de funcţionare a
electromagneţilor.
17
6. Întrebări pentru autoevaluare
1. Ce funcţie îndeplineşte electromagnetul în relee şi în aparatele
de comutaţie?
2. Ce este electromagnetul: aparat sau maşină electrică?
3. Numiţi părţile componente ale unui electromagnet?
4. Cum sunt clasificaţi electromagneţii?
5. Câte forme constructive ale circuitului magnetic aţi identificat
în lucrarea dată şi care sunt acestea?
6. Ce reprezintă bilanţul energetic al unui electromagnet?
7. Care este diferenţa dintre lucrul mecanic efectuat de un
electromagnet de c.c. şi unul de c.a.?
8. Ce fel de pierderi apar la un electromagnet?
9. În ce constă diferenţa dintre armătura mobilă a releului de
curent PT-40/10 şi releului cu temporizare PЭB 818?
10. Pe una din coloanele circuitului magnetic al releului cu
temporizare PЭB 818 este montată o piesă din cupru masiv.
Ce funcţie îndeplineşte?
11. În ce constă diferenţa dintre un circuit magnetic de curent
alternativ şi un circuit magnetic de curent continuu?
12. Ce funcţie îndeplineşte bobina electromagnetului?
13. Explicaţi principiul de funcţionare a electromagnetului.
14. Pe suprafaţa polului unui electromagnet de curent alternativ
se montează spira în scurtcircuit. Cu ce scop?
15. Expuneţi definiţia cursei electromagnetului.
16. În ce constă diferenţa dintre întrefierul util şi cel parazitar?
17. În ce scop se utilizează resortul R?
18. Care sunt domeniile de utilizare a electromagneţilor?
18
CONTACTE ELECTRICE ŞI DISPOZITIVE
DE STINGERE A ARCULUI ELECTRIC
1. Scopul lucrării: studiul construcţiei contactelor aparatelor
electrice şi a dispozitivelor de stingere a
arcului electric.
2.1. Contacte electrice
 Definiţii şi clasificări
Prin contact electric se înţelege ansamblul compus din două
piese metalice, prin a căror atingere se stabileşte conducţia într-un
circuit electric. Cele două piese se mai numesc elemente de contact.
În practică, atingerea menţionată se realizează prin apăsarea unui
element contra celuilalt element. Forţa de apăsare poate fi produsă
cu ajutorul unui resort comprimat sau întins, sau cu ajutorul unuia
sau mai multor buloane cu care se îmbină cele două elemente de
contact. Oricât de fin ar fi prelucrate suprafeţele de contact,
atingerea se realizează într-o zonă sau câteva zone numite puncte de
contact. În cazul în care atingerea dintre cele două elemente de
contact se realizează printr-o singură zonă, contactul se numeşte
punctiform, iar dacă se realizează prin mai multe zone – se numeşte
contact de suprafaţă. Dacă zonele de contact se repartizează pe o
linie, atunci contactul se numeşte liniar.
Contactele electrice sunt piesele cele mai solicitate ale
aparatelor electrice de comutaţie, deoarece ele trebuie să suporte
încălzirea în timpul funcţionării, uzura prin ciocniri şi frecări,
acţiunea arcului electric, îndeosebi la deschiderea circuitului
electric.
Comportarea contactelor în funcţionarea aparatelor şi
echipamentelor electrice este hotărâtoare, în sensul că o construcţie
greşită sau o stare nesatisfăcătoare a lor poate conduce la avarii
grave. Deoarece condiţiile de lucru ale contactelor electrice sunt
19
diferite, fiind folosite atât în circuite de mică putere, cât şi în cele de
mare putere, forma lor constructivă este foarte variată.
După cinematica elementelor sale, contactele se clasifică astfel:
1. Contacte fixe, realizate prin îmbinarea celor două elemente
cu ajutorul buloanelor sau cu ajutorul şuruburilor. În figura
2.1 sunt reprezentate exemple de îmbinare a elementelor de
contact (barelor) cu ajutorul buloanelor de oţel. Barele sunt
din cupru argintat, cositorit sau din aluminiu. Tot în figura
2.1 sunt reprezentate piese de strângere, precum şi aplicaţii
la prelungire şi derivaţie. Strângerea cu buloane se
realizează controlat, astfel încât să nu apară deformaţii
permanente la solicitarea bulonului de strângere din cauza
dilatării barei produsă de încălzire. Exemple de contacte fixe
pentru conductoare sunt reprezentate în figura 2.2. Se
realizează cu ajutorul şuruburilor care blochează conductorul
în locaşuri corespunzătoare. Conductorul este cositorit, iar
piesele sunt din alamă argintată, zincată sau nichelată.
Figura 2.1. Contacte fixe pentru bare
Figura 2.2. Contacte fixe pentru conductoare
20
Figura 2.3. Contactul unui contactor:
1, 2– suport pentru elementul fix; 3 – contact mobil; A, B – borne.
2. Contacte de întrerupere, la care cel puţin unul din

elementele de contact este mobil, determinând închiderea
sau deschiderea unui circuit (fig.2.3).
3. Contacte alunecătoare sau glisante. În figura 2.4 sunt
reprezentate contacte mobile destinate să realizeze trecerea
curentului de la o piesă de contact la alta aflate în mişcare
relativă una faţă de cealaltă, de regulă, fără întreruperea
circuitului. Acest tip de contacte se utilizează la
întreruptoarele de înaltă tensiune, separatoare, echipamente
de reglaj etc.
Astfel, în figura 2.4 se arată cum se efectuează transferul
curentului de la tija mobilă 3 la barele 1 şi 5 prin intermediul
sistemului de role 2 şi 4. Presiunea rolelor pe tijă şi barele laterale
este controlată de resoartele 6 şi 7. Rolele, tija mobilă şi barele fixe
sunt executate de regulă din alamă, dar uneori din aliaje cu grafit.
Un alt tip de contact des întâlnit în aparatele electrice sunt
contactele de tip tulipă (fig.2.5), compuse dintr-o serie de segmente
conductoare de tip deget 1, cu profil trapezoidal, lamelar, sau în
forma literei Z, aşezate pe periferia unui cerc şi ţinute apăsat prin
intermediul unor resoarte 5. Fiecare deget de contact este prevăzut
în zona inferioară cu o inserţie de wolfram 2 pentru preluarea
arcului electric. Similar, tija 4 este prevăzută cu un vârf de wolfram
3. În poziţia închis, reprezentată punctat, contactul se realizează
între piese de cupru argintat dur, cu un strat de 10-20 mm.
21
Figura 2.4. Contacte glisante
(contacte alunecătoare cu role)
Figura 2.5. Contacte de tip tulipă
 Materiale utilizate pentru confecţionarea contactelor electrice

Materialele utilizate în construcţia contactelor electrice trebuie
să îndeplinească o serie de condiţii cum ar fi:
 să aibă conductivitate termică mare pentru a reduce
încălzirea;
 să posede conductivitate electrică mare pentru a avea o
rezistenţă de contact mică;
 să fie dure pentru a rezista şocurilor mecanice;
 să nu se oxideze şi să nu fie atacate de agenţii chimici;
 să aibă temperatură de topire mare;
 să fie ieftine şi uşor de prelucrat;
 să fie uşor de întreţinut.
Nici unul din materialele de contact folosite în prezent nu
satisfac toate aceste condiţii, de aceea, în practică se folosesc
diferite materiale de contact, fiecare având aplicabilitate într-un
anumit domeniu de utilizare. Astfel, condiţia ca un contact să aibă
conductivitate electrică ridicată şi rezistenţă mare la acţiunea arcului
electric nu poate fi îndeplinită nici de argint (Ag), care are
conductivitate mare, dar rezistenţă mică la arcul electric, nici de
wolfram (W), care are rezistenţă mare la arc, dar conductivitate
electrică redusă. De asemenea, condiţia ca un material să nu
22
reacţioneze cu atmosfera şi să fie, în acelaşi timp, suficient de ieftin
nu poate fi îndeplinită. Materialele nobile (Ag, Au, Pt) sunt scumpe,
iar celelalte (Cu, Al) se oxidează rapid.
De aici rezultă că obţinerea unui contact convenabil tehnic şi
acceptabil din punct de vedere economic este posibilă printr-un
studiu amănunţit al exploatării sale şi prin utilizarea unor materiale
care să asigure un compromis între cerinţele antagoniste. Din punct
de vedere practic, în construcţia pieselor de contact se folosesc
metale, aliaje normale sau pseudoaliaje.
Principalele metale utilizate în construcţia contactelor electrice
sunt: Cu, Ag, Au – se caracterizează prin conductivitate electrică şi
termică mare; paladiul (Pd) şi platina (Pt) se comportă
corespunzător sub raportul migraţiei fine; wolframul (W) şi
molibdenul (Mo) au temperaturi de topire şi de vaporizare ridicate,
fiind recomandate pentru construcţii intens solicitate sub acţiunea
arcului electric.
Cuprul – are elasticitate redusă şi acesta se aliază cu Ag 2÷8 %,
Ag şi Cd; Be 1,2÷2 %, compoziţie utilizată în construcţia lamelelor
elastice de contact. Un aliaj nou este CuNi4AlSi ce poate înlocui
aliajele Cu-Be (Be este scump şi rar).
Argintul şi aliajele sale – face parte din categoria metalelor
nobile. Argintul în stare pură are o foarte bună conductivitate
electrică şi termică, în schimb are duritate redusă, manifestând
tendinţa de lipire şi reacţionează cu sulful. Argintul pur se utilizează
mai ales la acoperiri galvanice, la contactele unde întreruperea nu se
face în sarcină (fişe, prize), dar se utilizează şi la realizarea unor
contacte masive sub formă de nituri sau piese placate. Aliajul Ag-Cd
este folosit la realizarea contactelor releelor, a butoanelor de
comandă, având o tendinţă mai redusă de lipire. Se mai utilizează
aliajul Ag-Ni, la contactele contactoarelor pentru instalaţiile
interioare şi la instalaţiile casnice. Aliajul argint-oxid de cadmiu
(Ag-CdO) este utilizat în special la construcţia contactelor
contactoarelor şi întrerupătoarelor, creând condiţii favorabile
stingerii arcului electric printr-o migraţie de material redusă.
23
Aurul şi aliajele sale – realizează o foarte bună protecţie
împotriva coroziunii. Ca element pur se foloseşte sub formă de
depuneri galvanice pe piesele de contact şi conectorii circuitelor
imprimate. Aliajele aurului cu Ag şi Pt se folosesc la realizarea
niturilor de contact pentru releele electrice.
Aluminiul – are conductivitate termică şi electrică mai mică
decât ale cuprului, dar este mai uşor şi mai ieftin. Utilizarea Al este
restrânsă la realizarea legăturilor fixe de contact, deoarece are
duritate şi elasticitate cu valori reduse, iar oxidul de aluminiu are
rezistivitate mare.
Wolframul – temperatura de topire foarte ridicată a W (3380
°C) face ca acest metal să fie folosit în construcţia contactelor
puternic solicitate la arcul electric. Are însă o rezistivitate mare şi se
oxidează repede, iar tehnologia de elaborare a pieselor de W este
dificilă. Se utilizează drept contact de arc, în paralel cu contactele
de lucru ale întrerupătoarelor de putere.
O largă utilizare în construcţia contactelor electrice au
materialele metalo-ceramice obţinute prin sinterizare. Cele mai
frecvent întâlnite compoziţii metalo-ceramice conţin două elemente:
Cu-W, Cu-Mo, Ag-Ni, Ag-grafit, dar se pot întâlni şi materiale
sinterizate din trei elemente: Ag-W-Ni, Ag-Cd-Ni, Cu-W-Ni, Cu-Ni-
grafit.
Metalele din grupa Cu, Ag conferă materialelor metalo-
ceramice conductivitate electrică şi termică ridicată, celelalte
elemente imprimând materialelor de contact o bună rezistenţă la
uzură. Grafitul micşorează tendinţa de sudare, având rolul de
lubrifiant, în cazul contactelor alunecătoare.
 Fenomene perturbatoare în contactele electrice

Funcţionarea contactelor electrice este însoţită de un şir de
procese de a căror existenţă trebuie să se ţină cont la proiectarea şi
exploatarea contactelor pentru a se evita distrugerea lor. Principalele
procese perturbatoare sunt:
 încălzirea contactelor;
 apariţia forţelor de repulsie;
24
 vibraţia contactelor;
 lipirea şi sudarea contactelor;
 migraţia materialului de la un contact la altul.
 Exemple constructive de contacte de întrerupere

Contactele releelor. În figura 2.6 este reprezentată schiţa unui
releu. Piesele de contact 1 sunt plasate pe suportul conductiv şi
elastic 2 din bronz (Cupru + Beriliu). În figura 2.7 sunt reprezentate
secţiunile longitudinale în ansamblul pieselor de contact în care se
observă posibilităţile de asamblare: prin nituire (a), sudare electrică
(b), placare (c).
Contactele releelor se realizează din materiale cu tendinţă
redusă de lipire şi stabilitate de funcţionare în mediul ambiant cum
ar fi: argint–aurit, aliaj argint–paladiu, aliaj argint–nichel, aliaj
argint–oxid de cadmiu, aur sau platină. Drept suport pentru
materialul activ al contactului se foloseşte bronzul sau beriliul.
Figura 2.6. Releu cu contacte în formă de nituri:

1 – pastila de contact din Au-Ag; 2 – suport elastic din Cu-Be; 3a – armătură
mobilă; 3b – bobină; 3c – armătură fixă.
25
Figura 2.7. Contacte de releu în secţiune:
a) nit; b) sudură prin rezistenţă; c) placat.
Contactele contactoarelor – se pot realiza cu dublă întrerupere

pe fază în cazul contactoarelor cu mişcare de translaţie (fig.2.3) şi
cu simplă întrerupere pe fază la contactoarele cu mişcare de rotaţie
(fig.2.7). Forma pieselor de contact depinde de camerele de stingere
utilizate şi de felul electromagnetului de acţionare.
Cu
rs
a
co
nt
ac
tu
lu
i
Figura 2.8. Contacte utilizate în contactoarele de curenţi mari
Contactele din figura 2.8 se utilizează în contactoare de curenţi

mari şi se confecţionată din cupru. Construcţia contactelor are
următoarea particularitate: la deschiderea şi închiderea lor are loc
distrugerea peliculei de oxid de cupru (autocurăţirea suprafeţei de
contact). Atingerea iniţială a contactelor are loc în punctul a, apoi,
concomitent cu mişcarea elementului de contact 2, are loc
alunecarea ei faţă de elementul de contact 1 (din această cauză se
mai numesc contacte cu alunecare), ceea ce conduce la distrugerea
peliculei de oxid. Punctul b este punctul de contact în stare închisă.
La deschiderea contactului, arcul electric se aprinde între punctele
a–a, punctele b–b fiind ferite de topire. Astfel, suprafaţa de contact
26
este divizată în două zone: în zona a–a are loc stingerea arcului
electric, iar în zona b–b conducerea curentului în regim continuu.
Contactele întrerupătoarelor de joasă tensiune (întrerupătoare
automate) – se construiesc ţinând cont că aceste aparate sunt
destinate a întrerupe curenţi nominali şi de scurtcircuit. De aceea, la
intensităţii mai mari ale curentului nominal de 200 A şi ale
curentului de scurtcircuit de 8 kA, întreruperea se realizează cu
ajutorul unui sistem format din două sau trei contacte conectate în
paralel (fig.2.9). Funcţionează în felul următor:
1. Aparatul este închis (fig.2.9, a), contactul A conduce (0,7-0,8)
In, iar contactul B în paralel cu A conduce (0,3-0,2) In.
2. Aparatul deschide calea de curent (fig.2.9, b) mai întâi cu
contactul A, astfel încât curentul, în întregime, este transferat
pe contactul B. Acesta întrerupe ultimul şi între elementele lui
apare arcul electric.
3. Arcul electric este întins pe rampe de cupru (fig.2.9, c).
4. Arcul electric este introdus în camera de stingere spre a fi
stins. Piesele contactului A nu suferă acţiunea arcului electric,
rămânând curate în permanenţă. Aceste piese se realizează din
aliaje Ag-Ni.
Piesele (elementele) contactului B suferă acţiunea arcului
electric, adică sunt supuse eroziunii electrice. Ele se realizează din
pseudoaliaje de tipul Ag-W şi Cu-W.
Figura 2.9. Sistem de contacte la întrerupătorul de joasă tensiune
27
2.2. Dispozitive şi metode de stingere a arcului electric
 Stingerea arcului electric
La deconectarea circuitelor electrice în sarcină, între elementele
de contact ale aparatelor de comutaţie (întrerupătoare, contactoare,
demaroare etc.) apare arcul electric. Arcul electric conduce la o
suprasolicitare termică a elementelor de contact până la topire sau
chiar vaporizarea metalului. Arcul electric poate apărea şi la
închiderea circuitului, dar dacă viteza de închidere este suficient de
mare, efectul termic al arcului este nesemnificativ. Cauza apariţiei
arcului electric este următoarea: în conformitate cu prima lege a
comutaţiei, curentul electric într-un circuit activ-inductiv nu poate
varia instantaneu. Dacă admitem că în circuitul din figura 2.10 am
întrerupt curentul i în momentul ts într-un interval de timp care tinde
spre zero (fig.2.10, b), atunci valoarea tensiunii electromotoare
e=Ldi/dt va tinde spre o valoare infinit de mare. Sub acţiunea
acestei tensiuni poate fi distrusă izolaţia aparatului electric de
comutaţie sau a receptorului, sau a sursei. De regulă, se sparge
spaţiul de aer dintre contactele K, apare arcul electric cu o rezistenţă
finită, iar celelalte dispozitive din circuit vor fi protejate contra
supratensiunilor. În acest context, arcul electric joacă un rol pozitiv
– micşorează supratensiunile de comutaţie.
i i i
K
i i
R
U
L
0 ts t 0 ts t
a) b) c)
Figura 2.10. Întreruperea circuitului electric
În cazul curentului alternativ (fig.2.10, c), în momentul ts

curentul trece prin valoarea zero şi teoretic putem întrerupe circuitul
electric fără apariţia arcului. Pentru aceasta, aparatul de comutaţie
28
trebuie să aibă o rapiditate de întrerupere infinit de mare. Studiile
experimentale au demonstrat: dacă curentul în circuitul electric
depăşeşte în medie valoarea 0,5 A şi tensiunea pe contactul K în
momentul deschiderii depăşeşte valoarea 25 V, apariţia arcului
electric este inevitabilă. Aceste valori variază în funcţie de
materialul din care sunt confecţionate contactele. Ele sunt date în
tabelul 2.1.
Deoarece acţiunea arcului electric asupra contactelor este
negativă, trebuie să luăm măsuri pentru a stinge arcul într-o
perioadă de timp cât mai mică. Pentru a stinge arcul electric este
necesară:
1) majorarea rezistenţei active R a circuitului din figura
2.10 (a);
2) majorarea tensiunii pe arc.
Tabelul 2.1. Mărimile minime ale curentului şi tensiunii

necesare pentru apariţia arcului electric la deschiderea
circuitului
Materialul U0, V I0 , A Materialul U0, V I0 , A
Platină 17 0,9 Wolfram 17 0,9
Aur 15 0,4 Cupru 12 0,43
Argint 12 0,4 Carbon 18-22 0,03
Pentru stingerea arcului, în toate dispozitivele uzuale se

realizează unul sau ambele principii de stingere menţionate mai sus,
care se reduc la accelerarea procesului de deionizare a coloanei de
arc. În acest scop se recurge la următoarele acţiuni:
1. Alungirea arcului, folosind contacte în formă de coarne;
2. Aducerea coloanei de arc în contact cu pereţii reci, folosind
suflajul magnetic şi camerele de stingere din material
izolator;
3. Divizarea coloanei de arc în sectoare scurte, folosind camera
de stingere cu grătar;
4. Răcirea arcului prin materiale solide granuloase (nisip de
cuarţ). Se utilizează frecvent în fuzibile;
29
5. Răcirea arcului prin fluide, de exemplu, ulei mineral. Se
utilizează frecvent în aparate de medie şi înaltă tensiune;
6. Stingerea arcului în vid.
 Exemple de principii şi dispozitive de stingere a arcului electric

a) Principiul alungirii arcului cu contacte în formă de coarne
La începutul erei electricităţii, inginerii au constatat că în cazul
elementelor de contact în formă de coarne (fig.2.11), arcul electric
se deplasează rapid spre capete şi se stinge. Explicaţia este
următoarea: coloana arcului electric ce se formează între piesele de
contact poate fi asociată cu un conductor electric foarte flexibil, care
sub acţiunea forţei electrodinamice se deplasează uşor, lungimea
arcului creşte, respectiv creşte rezistenţa şi tensiunea pe arc. Având
o lungime mai mare, arcul se răceşte mai rapid. Toate aceste efecte
conduc la accelerarea procesului de deionizare şi stingerea lui.
Figura 2.11. Exemple de alungire a arcului în contacte în formă

de coarne
b) Principiul deionizării asociat cu suflajul magnetic

Principiul deionizării constă în extragerea de căldură din
coloana arcului la contactul acestuia cu pereţii reci ai camerei de
stingere. În prealabil, arcul electric este introdus în camera de
stingere, pentru a intra în contact cu pereţii reci, cu ajutorul
suflajului magnetic creat de o bobină parcursă de curentul din
circuit. Acest principiu este ilustrat în figura 2.12.
30
Dacă admitem că în circuitul din figura 2.12, a) am rupt
curentul i în momentul ts într-un interval de timp care tinde spre
zero (fig.2.12, b), atunci valoarea tensiunii electromotoare va tinde
spre o valoare infinit de mare. Sub acţiunea acestei tensiuni poate fi
distrusă izolaţia aparatului electric de comutaţie sau a receptorului,
sau a sursei. De regulă, se sparge spaţiul de aer dintre contactele K,
apare arcul electric cu o rezistenţă finită, iar celelalte dispozitive din
circuit vor fi protejate contra supratensiunilor. În acest context,
arcul electric joacă un rol pozitiv – micşorează supratensiunile de
comutaţie.
i i i
K
i i
R
U
L
0 ts t 0 ts t
a) b) c)
Figura 2.12. Întreruperea circuitului electric
În cazul curentului alternativ (fig.2.12, c), în momentul ts

curentul trece prin valoarea zero şi teoretic putem întrerupe circuitul
electric fără apariţia arcului. Pentru aceasta, aparatul de comutaţie
trebuie să aibă o rapiditate infinit de mare. Studiile experimentale au
demonstrat: dacă curentul în circuitul electric depăşeşte 0,5 A şi
tensiunea pe contactul K în momentul deschiderii depăşeşte 25 V,
apariţia arcului electric este inevitabilă.
Aparatele de comutaţie care funcţionează după principiul
deionizării asociat cu suflajul magnetic sunt în mod deosebit
contactoarele şi întrerupătoarele de curent continuu.
Camerele de stingere cu suflaj magnetic pot fi:
 largi – unde distanţa dintre pereţi este mult mai mare decât
diametrul coloanei de arc;
 îngustă – unde diametrul coloanei de arc este mai mare
decât grosimea fantei. Fanta îngustă poate fi variabilă ca
31
secţiune. Pentru a menţine arcul în contact strâns cu pereţii
pe toată durata lui, acesta poate avea mai multe fante în
paralel sau fanta poate fi de tip zigzag pentru a mari
lungimea arcului.
c) Principiul efectului de electrod asociat cu camera de stingere cu

grătar
Efectul de electrod constă în divizarea arcului, prin intermediul
unor plăcuţe metalice, într-un număr de arcuri scurte independente
şi înseriate, fiecare caracterizate printr-o cădere de tensiune anodică,
catodică şi pe coloana arcului (fig.2.13). Pentru n segmente de arc,
căderile de tensiune la electrozi cresc de n ori şi asociat cu alungirea
şi răcirea coloanei arcului, rezultă o cădere de tensiune totală ce nu
poate fi asigurată de sursă. Căderea de tensiune pe fiecare arc scurt
trebuie să fie mai mare de 25 V. Astfel, pentru ca arcul să fie stins,
tensiunea din reţea trebuie să fie mai mică decât 25ꞏn. Dacă
tensiunea nominală a reţelei este egală cu 220 V, pentru a stinge
arcul trebuie să-l divizăm în minimum 9 segmente.
Figura 2.13. Efectul de electrod în camera de stingere cu grătar
Plăcuţele metalice utilizate la divizarea arcului pot fi din cupru

sau oţel zincat, situaţie în care apare şi efectul de electrod.
Efectul de electrod este frecvent utilizat la stingerea arcului electric
de curent alternativ în întreruptoare şi contactoare de joasă tensiune.
32
d) Principiul materialelor granuloase
Stingerea arcului electric în contact cu granulele de material
refractar (care rezistă la temperaturi înalte fără a-şi schimba
structura, compoziţia şi caracteristicile) este un principiu utilizat la
construcţia siguranţelor fuzibile. În aceste aparate, arcul electric
apare după topirea provocată de trecerea curentului de scurtcircuit, a
benzilor sau firelor fuzibile aşezate în mediul granulos (nisip de
cuarţ). Transferul de căldură de la arc la granule se realizează prin
conducţie termică. Arcul electric care apare în locul porţiunii de
fuzibil volatilizat pătrunde între granulele materialului, unde este
deionizat prin transmiterea căldurii din arc granulelor şi mai ales
prin răcirea provocată de scăderea bruscă a presiunii, rezultată din
condensarea vaporilor pe granule. La aceste dispozitive, datorită
efectului de răcire şi deionizare foarte puternic, posibilitatea unei
reaprinderi a arcului este foarte redusă.
e) Principiul stingerii arcului electric prin fluide

La stingerea arcului electric în fluide se utilizează uleiul
mineral. Uleiul mineral utilizat în acest scop nu conţine oxigen, din
această cauză arcul nu îl poate aprinde. De asemenea, conţinutul de
apă al uleiului este limitat la valori foarte scăzute, pentru a-i asigura
proprietăţi izolante corespunzătoare.
Stingerea arcului în ulei este mult mai eficientă decât în aer,
datorit răcirii mult mai intense şi a rigidităţii dielectrice mai
ridicate.
Energia arcului electric este folosită parţial la evaporarea
uleiului, deci, la formarea unei presiuni de 30-100 bari în camera de
stingere. Prin aceasta se realizează un transfer termic sporit, iar
coloana arcului electric poate emana căldură. În cazul curentului
alternativ, intensităţii maxime a curentului îi corespunde o presiune
locală maximă, după care, odată cu scăderea curentului şi a
presiunii, are loc vaporizarea (expansibilitatea) unei noi cantităţi de
lichid datorită căldură din arc. Acest proces de expansibilitate este
reluat de 2-3 ori până când presiunea din camera de stingere creşte
33
suficient pentru a determina stingerea arcului la trecerea prin
valoarea zero a intensităţii curentului.
Principiul expansibilităţii este folosit la întreruptoarele cu ulei
mult. La întreruptoarele cu ulei puţin, aplicarea doar a principiului
expansibilităţii nu este suficientă pentru stingerea arcului şi atunci
camerele de stingere se construiesc astfel, încât să dirijeze un jet de
ulei asupra arcului. De regulă, acest jet de ulei se formează în
procesul întreruperii, fără o sursă exterioară, apărând sub forma
unui autosuflaj transversal sau longitudinal, astfel încât energia
necesară jetului este luată chiar de pe arcul electric.
În figura 2.14 este reprezentat principiul de stingere a arcului
electric, folosind o cameră de stingere cu ulei mineral din
următoarele părţi componente: 1 - ulei, 2 - contact fix, 3 - supapă, 4
- coloana arcului, 5 - vapori de ulei, 6 - carcasa camerei de stingere,
7 - contact mobil, 8 - suport pentru contactul mobil.
Figura 2.13. Stingerea arcului prin metoda camerei de stingere cu ulei

mineral
Principiul de funcţionare a camerei de stingere cu ulei mineral

reprezentat în figura 2.14 consta în următoarele: la îndepărtarea
contactului mobil 7 de cel fix 2 apare arcul electric 4, sub a cărui
temperatură uleiul 1 din camera de stingere se evaporă, formându-se
o bulă de vapori de ulei 5. La deplasarea în continuare a contactului
mobil 7, arcul este alungit, răcit de uleiul mineral şi stins. După ce
34
s-a stins arcul electric, vaporii de ulei sunt scoşi din camera de
stingere prin supapa 3.
f) Principiul vidului avansat

Înlăturarea aerului din zona arcului electric dintre contacte a
condus la ideea utilizării vidului pentru stingerea arcului electric.
Realizarea unui vid avansat (în jur de 10–7 bar) este însă o problemă
tehnică dificilă, deoarece presupune evacuarea aerului nu numai din
spaţiul propriu-zis al camerei de stingere, dar şi degazarea
materialelor pereţilor şi a contactelor. De asemenea, acest vid
trebuie menţinut în condiţiile asigurării mobilităţii unuia dintre
contacte, care se deplasează în timpul operaţiei de conectare.
Figura 2.15. Camera de stingere cu vid
35
Principiul vidului avansat în camerele de stingere include două
idei de bază, şi anume: rigiditatea dielectrică sporită la distanţe
reduse foarte mult între contacte şi dezvoltarea arcului electric în
vaporii metalici care se degajă din materialul contactelor. Aceşti
vapori se condensează însă foarte repede pe suprafeţele reci ale
camerei şi deci vidul se reface. Trebuie luate însă măsuri de
ecranare a acestor suprafeţe prin folosirea unui ecran ce înconjoară
suprafeţele de contact spre a evita conturnarea lor.
Dată fiind rigiditatea dielectrică ridicată a vidului, cursa
contactelor poate fi făcută foarte mică, de 5-20 mm. Prin urmare,
intensitatea câmpului electric dintre contactele deschise atinge
valori mari, dimensiunile şi prelucrarea suprafeţelor de contact
având o importanţă deosebită.
Realizările actuale cuprind contactoare de medie tensiune (3-12
kV, 300 A) şi întrerupătoarele de medie tensiune (≤ 25 kV; 630-
2000 A).
I. Studiul construcţiei contactelor electrice şi reprezentarea
grafică a acestora pentru următoarele aparate electrice:
2. Releu cu temporizare PЭB 818;
3. Releu cu temporizare PB 235;
5. Contactor KTПB;
6. Întrerupător ABB B10.
II. Studiul construcţiei dispozitivelor de stingere a arcului
electric al următoarelor aparate electrice:
2. Contactor KTПB;
3. Întrerupător ABB B10;
4. Întrerupător ABM.
36
Subgrupa se împarte în 5-6 echipe. Fiecare echipă studiază
construcţia şi execută schiţa contactului şi dispozitivului de stingere
a arcului electric. Consecutiv, se studiază contactele şi dispozitivele
de stingere ale arcului şi pentru celelalte aparate.
Se recomandă:
2. Identificarea tipului de contact (punctiform, liniar sau de
suprafaţă).
3. Identificarea diferenţei dintre construcţia contactului unui
releu şi a contactorului sau întrerupătorului automat.
4. Identificarea diferenţei dintre construcţiile diferitor
dispozitive de stingere a arcului electric.
5. Identificarea existenţei camerei de stingere cu suflaj
magnetic: bobina suflajului magnetic, miezul şi plăcile
feromagnetice.
2. Construcţii şi reprezentări grafice, respectând următorii paşi:
a) tipul aparatului, denumirea, tensiunea de alimentare, tipul
curentului etc: apelaţi la ajutorul cadrului didactic.
b) schiţele constructive ale contactelor aparatelor indicate; dacă
e cazul, schiţele pot cuprinde atât contactele, cât şi
dispozitivele de stingere a arcului electric.
c) schiţele constructive ale dispozitivelor de stingere a arcului
electric al aparatelor indicate, dacă nu sunt incluse în
punctul precedent;
d) descrierea succintă în care se menţionează forma
constructivă şi materialul utilizat pentru contacte, principiile
de stingere a arcului utilizate în dispozitivul respectiv.
3. Concluzii privind construcţia contactelor şi a camerelor de
stingere.
37
1. Ce tipuri de contacte cunoaşteţi?
2. Din câte piese este format un contact?
3. Cum se realizează forţa de apăsare pe un contact?
4. Expuneţi definiţia cursei unui contact.
5. Explicaţi noţiunea de „cursă moartă” a contactului.
6. Din ce materiale se confecţionează contactele?
7. Ce fenomene perturbatoare apar în contactele electrice?
8. Care este avantajul unui contact în formă de punte?
9. De ce contactele pentru curent mare au construcţie în formă
de coarne?
10. Care sunt deosebirile dintre contactele releelor,
contactoarelor şi întrerupătoarelor de joasă tensiune?
11. Enumeraţi principalele metode de stingere a arcului electric.
12. Care sunt curenţii şi tensiunile minime de apariţie a arcului
pentru diferite materiale?
13. Care este destinaţia camerei de stingere?
14. Explicaţi principiul alungirii arcului cu contacte în formă de
coarne.
15. Explicaţi principiul deionizării asociat cu suflajul magnetic.
16. Explicaţi principiul efectului de electrod asociat cu camera
de stingere cu grătar.
17. Explicaţi principiul stingerii arcului, folosind materiale
granuloase.
18. Explicaţi principiul stingerii arcului electric prin fluide.
19. Explicaţi principiul vidului avansat.
20. Care sunt consecinţele provocate de arcul electric asupra
aparatului?
38
ELECTROMAGNETUL DE CURENT ALTERNATIV
MONOFAZAT CU SPIRĂ ÎN SCURTCIRCUIT
1. Scopul lucrării: studiul construcţiei electromagnetului de curent
alternativ monofazat cu spiră în scurtcircuit.
Măsurarea, calcularea şi construirea
caracteristicilor acestuia.
2.1. Introducere
Potrivit bilanţului energetic al electromagnetului (lucrarea de
laborator nr.1), forţa electromagnetică care se exercită asupra
armăturii mobile depinde de variaţia energiei magnetice
înmagazinată în spaţiul ocupat de câmpul magnetic.
Acest spaţiu cuprinde următoarele domenii distincte:
întrefierurile de lucru şi parazite, zonele ocupate de fluxurile de
dispersie şi circuitele feromagnetice ale coloanelor, jugurilor şi
armăturilor mobile.
Deoarece în majoritatea cazurilor la electromagneţii corect
dimensionaţi căderea de tensiune magnetică în fier este neglijabilă,
rezultă că la determinarea forţei de atracţie se va lua în considerare
numai variaţia energiei localizată în întrefierurile de lucru.
2.2. Calculul forţei de atracţie la electromagneţii

de c.a. monofazat
La electromagneţii de curent alternativ, în care curentul din
înfăşurare are o variaţie sinusoidală în timp, relaţiile de calcul
stabilite pentru forţa de atracţie în curentul continuu dau valoarea
momentană a acestei forţe în funcţie de valoarea momentană a
curentului. Se pot astfel stabili, pentru regimul permanent, relaţiile
analitice de calcul care dau variaţia în timp a forţei dezvoltate de
electromagnet. Pentru un curent de excitaţie sinusoidal de forma:
i = √2 ꞏ I ꞏ sin ω ꞏ t (3.1)
inducţia magnetică se va scrie în felul următor:
Bδ = Bδm ꞏ sin ω ꞏ t. (3.2)
39
Pornind de la prima lege a lui Maxwel, pentru valoarea
momentană a forţei se menţine o relaţie de forma:
(3.3)
unde: Bδm – inducţia maximă; A – suprafaţa transversală a

miezului de fier; μ0 – permeabilitatea întreferului; Fm – forţa
maximă.
Din relaţia (3.3) rezultă că forţa momentană dezvoltată de
electromagnetul de curent alternativ are două componente: o
componentă continuă:
Fc = Fm / 2 (3.4)
şi o componenta variabilă:
(3.5)
a cărei frecvenţă este dublul frecvenţei curentului de excitaţie. Forţa

rezultantă, reprezentată în figura 3.1, pulsează de la valoarea zero la
o valoare maximă Fm, de două ori în fiecare perioadă a inducţiei.
Valoarea medie a forţei este dată de relaţia:
(3.6)
Se constată că forţa medie, care este forţa utilă, este egală cu

componenta constantă a forţei de atracţie a unui electromagnet de
c.a. Componenta variabilă a forţei generează vibraţia nedorită a
armăturii mobile a electromagnetului.
Astfel, comparând un electromagnet de curent continuu cu unul
de curent alternativ în ipoteza că inducţiile în întrefier sunt egale,
forţa utilă de atracţie a electromagnetului de curent alternativ este
jumătate din forţa dezvoltată de electromagnetul de curent continuu.
40
Figura 3.1. Variaţia inducţiei magnetice B şi a forţei F a unui
electromagnet de c.a. monofazat fără spiră în scurtcircuit
2.3. Calculul spirei în scurtcircuit

Forţa momentană dezvoltată de un electromagnet monofazat
trece periodic prin valoarea zero. Din această cauză, armătura
mobilă are tendinţa de îndepărtare sub acţiunea forţei opuse a unui
resort.
Atragerea armăturii cu o pulsaţie dublă faţă de pulsaţia reţelei
produce o vibraţie specifică. Pentru eliminarea vibraţiilor se recurge
la două soluţii:
1. La electromagneţii monofazaţi se plasează în piesa polară, în
zona întrefierului, o spiră în scurtcircuit (spiră ecran) prin a
cărei reacţie inducţia în întrefier nu mai atinge valoarea zero.
2. Se utilizează electromagneţi trifazaţi în care caz forţa rezultată
nu mai depinde de timp.
Considerăm o porţiune dintr-un electromagnet de curent
alternativ monofazat, având o parte din suprafaţa polului ecranată
cu o spiră în scurtcircuit şi considerat în poziţia de întrefier minim
(fig.3.2, a). În lipsa spirei, cele două fluxuri ce străbat suprafeţele
ecranată Ae, şi neecranată An notate cu Φ'δe respectiv Φ'δn, sunt în
fază, aşa cum rezultă din (fig.3.2, b), determinând fluxul total.
În cazul prezenţei spirei în scurtcircuit, fluxul Φ'δe ce străbate
zona ecranată induce în spiră o tensiune electromotoare Ues, care
generează curentul is, rezultând fluxul Φs ce reprezintă fluxul de
reacţie al spirei în scurtcircuit. Fluxul rezultant în zona ecranată Φδe,
determinat prin compunerea vectorială a fluxurilor Φ'δe şi Φs, este
41
defazat faţă de fluxul porţiunii neecranate Φδn cu unghiul β, aşa cum
rezultă din diagrama fazorială din figura 3.2, b).
a) b)
c) d)
Figura 3.2. Circuitul magnetic de curent alternativ cu spiră
în scurtcircuit:
a) vedere laterală în secţiune; b) diagrama fazorială a circuitului
magnetic; c) vedere frontală; d) reprezentarea grafică a defazajului
dintre fluxul ariei ecranate şi neecranate.
Aplicând legea circuitului magnetic conturului format de cele

două fluxuri între punctele A şi B (fig.3.2, a), se poate scrie:
Φδe ꞏ Rδe - Φδn ꞏ Rδn = Is, (3.7)
unde: Is este curentul în spira ecran, iar Rδn şi Rδe sunt reluctanţele
părţilor neecranate, respectiv ecranate.
Curentul din spira ecran se determină conform relaţiei:
(3.8)
unde: rs şi xs reprezintă rezistenţa şi reactanţa spirei în scurtcircuit.
42
Notând în continuare
(3.9)
reluctanţa şi reactanţa magnetică introdusă de spira în scurtcircuit,

din (3.8) se scrie:
Is = - ( Rsc + j ꞏ Xsc ) ꞏ Φδe. (3.10)
Înlocuind (3.10) în (3.7) se obţine:
Φδn ꞏ Rδn = [(Rδe + Rsc) + j ꞏ Xsc]. (3.11)
Relaţia (3.11) este reprezentată fazorial în figura 3.2, d) din
care rezultă:
(3.12)
unde: permeanţa porţiunii ecranate:
(3.13)
Deoarece reactanţa spirei în scurtcircuit xs este mult mai mică

decât rezistenţa ei rs, în primă aproximaţie ea poate fi neglijată,
astfel încât (3.12) cu considerarea (3.13) devine:
(3.14)
de unde se poate determina rezistenţa spirei în scurtcircuit:
(3.15)
43
a cărei valoare depinde de unghiul β. Cunoscându-se rezistenţa
spirei în scurtcircuit, se alege materialul şi se determină
dimensiunile spirei în scurtcircuit, ţinându-se seama că spira poate
lucra la temperaturi de 120-250°C.
Valoarea istantanee a forţei dezvoltată de electromagnetul de
curent alternativ, cu spiră în scurtcircuit, rezultă ca o sumă a forţelor
existente în ariile neecranată şi ecranată:
(3.16)

(3.17)
Forţa rezultantă este dată de relaţia:

(3.18)
fiind o combinaţie dintr-o forţă constantă Fc şi o forţă variabilă Fv.
În figura 3.3 sunt reprezentate variaţiile inducţiilor în porţiunile
ecranate şi neecranate, defazate cu unghiul β şi diagrama forţelor
istantanee rezultată ca sumă a forţelor pe porţiunile ecranate şi
neecranate.
Se observă că pulsaţia forţei rezultante în întrefier este de două
ori mai mare decât pulsaţia inducţiei, iar defazajul dintre forţele
rezultante este 2 β. Deoarece maximul şi minimul acestor forţe nu
coincid în timp, forţa rezultantă va avea în fiecare moment o valoare
mai mare decât zero. Vibraţia cea mai mică se obţine îndeplinind
condiţia ca forţa variabilă să fie zero.
Această condiţie se realizează, conform relaţiei (3.18) dacă:
Fnm = Fem şi 2 ꞏ ω ꞏ t – (2 ꞏ ω ꞏ t – β) = π , (3.19)
respectiv dacă se respectă condiţiile:
44
; (3.20)
β = π / 2. (3.21)
F F
Fn
Figura 3.3. Diagramele inducţiilor şi forţelor unui electromagnet

monofazat de curent alternativ cu spiră în scurtcircuit
În cazul unor execuţii practice, pentru a valorifica la maximum

utilizarea spirei ecran, în sensul obţinerii unor forţe medii de atracţie
cât mai mari şi a unei vibraţii cât mai mici, se stabilesc relaţiile:
Ae / An = m; (3.22)
Bδem / Bδnm = k = cos β, (3.23)
unde se recomandă ca: 1 < m < 2 şi k ≈ 0,7 (β ≈ 45 °) şi se poate
scrie expresia forţei medii dezvoltate de electromagnet:
45
; (3.24)
(3.25)
Utilizând notaţiile introduse prin relaţiile 3.22 şi 3.23, rezultă:

Fmed = Fmed.n ꞏ (1 + k2 ꞏ m). (3.26)
Amplitudinea forţei variabile se determină, ţinând seama de
defazajul dintre cele două componente ale sale exprimat prin relaţia:
, (3.27)
iar forţa minimă, conform figurii 3.3, este:
Fmin = Fmed – Fvm. (3.28)
2.4. Calculul forţei de atracţie la electromagneţii de curent

alternativ trifazaţi
Electromagneţii trifazaţi sunt folosiţi mai ales ca electromagneţi
elevatori de mare putere. Ei se realizează ca electromagneţi în
manta sau cu circuit E+I. Acest tip de electromagnet are avantajul
că valoarea totală a forţei este constantă. Dacă bobinele sunt plasate
pe coloane separate, atunci punctul de aplicaţie al forţei se
deplasează de la un pol spre altul şi apare o uşoară vibraţie a
armăturii, dar dacă înfăşurările sunt coaxiale, forţa este constantă.
În figura 3.4 este reprezentat schematic un electromagnet
trifazat cu bornele R, S, T, legate la o reţea trifazată şi având un
întrefier δ egal pentru cele trei coloane.
Forţa dezvoltată de un asemenea electromagnet şi care
acţionează asupra armăturii mobile rezultă ca suma forţelor
dezvoltate în cele trei întrefieruri:
F1 = Fm ꞏ sin2 ω ꞏ t; (3.29)
2
F2 = Fm ꞏ sin (ω ꞏ t – (2 ꞏ π / 3)); (3.30)
F3 = Fm ꞏ sin2 (ω ꞏ t – (4 ꞏ π / 3)). (3.31)
46
Forţa totală exercitată asupra armăturii mobile este:

, (3.32)
adică, forţa dezvoltată este constantă în timp şi de trei ori mai mare
decât forţa medie a unei coloane. Deşi forţa nu depinde de timp,
punctul de aplicaţie al acestei forţe se deplasează pe armătură,
deoarece forţa maximă trece pe rând de la o coloană la alta, ceea ce
poate genera unele vibraţii ale armăturii mobile.
Figura 3.4. Reprezentarea grafică a unui electromagnet trifazat
I. Se studiază electromagnetul de tip 2U al contactorului KT
6042B-Y3.
Bobina acestuia este repartizată pe un singur pol şi spiră în
scurtcircuit (fig3.5). Armătura mobilă efectuează o mişcare de
rotaţie.
Pentru determinarea fluxului magnetic, pe porţiunile polului
sunt montate două bobine sondă (fig.3.6) în aria neecranată W1 şi
47
respectiv în aria ecranată W2. Numărul de spire pentru ambele
bobine sondă este 10.
Figura 3.5. Schiţa circuitului magnetic al contactorului KT6042B -Y3:

1 - armătura fixă; 2 - bobina de excitaţie; 3 - armătura mobilă; 4 - spira
în scurtcircuit.
Figura 3.6. Schema electrică pentru măsurarea tensiunilor bobinelor

sondă: curentul bobinei de excitaţie şi spirei în scurtcircuit
II. Determinarea fluxurilor se efectuează pentru diferite
valori ale tensiunii de alimentare.
Se va construi schema electrică din figura 3.6. Cu ajutorul
autotransformatorului AT, la indicaţia cadrului didactic se aplică
48
anumite valori ale tensiunii la bobina de excitaţie a
electromagnetului. Conectând succesiv voltmetrul PU2 la bobinele
sondă W1=10 şi W2=10, apoi la ambele unite consecutiv, măsurăm
tensiunile E1, E2, E0. Concomitent, măsurăm curentul I1 al bobinei
de excitaţie şi curentul de scurtcircuit Isc al spirei. Datele obţinute
vor fi înscrise în tabelul 3.1.
Tabelul 3.1. Date măsurate şi calculate

Măsurări Calcule
U1 E1 E2 E0 I1 Isc Ф1m Ф2m Ф0m
V V V V A A Wb Wb Wb
210
220
230
240
III. Calcularea amplitudinilor fluxurilor conform expresiilor

de mai jos şi introducerea datelor în tabelul 3.1:
a) în partea neecranată a polului:
E1 ; (3.33)
 1m 
4,44 fW1
b) în partea ecranată a polului:
 2m 
E2 ; (3.34)
4,44 fW2
c) fluxul total:
E0 . (3.35)
 0m 
4,44 fW1
IV. În baza măsurărilor şi calculelor efectuate în etapele II şi
III se va construi diagrama fazorială a tensiunilor şi fluxurilor.
Un exemplu este reprezentat în figura 3.7. Cu ajutorul raportorului
se va determina defazajul φ dintre fluxul Ф1m şi Ф2m.
49
Figura 3.7. Reprezentarea grafică a modalităţii de determinare
a defazajului φ dintre fluxul Ф1m şi Ф2m
V. Utilizând aceeaşi schemă electrică din figura 3.6, se va
micşora tensiunea aplicată la bornele bobinei de excitaţie de la
240 V până la zero (cu un pas de 20 unităţi), măsurându-se
curentul I1 prin acţionarea butonului SB. Măsurările se vor efectua
pentru cazul când circuitul magnetic este închis, δ=0 (în cazul
tensiunilor mai mici, circuitul magnetic fiind menţinut închis
manual prin apăsarea armăturii mobile spre cea fixă). Datele
obţinute se vor trece în tabelul 3.2. Se construieşte caracteristica
I1 = f(U).
Tabelul 3.2. Date măsurate pentru construirea

caracteristicii I1 = f(U)
U V 240 220 200 180 160 140 120 100
I A
VI. Conform relaţiei lui Maxwell, se vor calcula forţele F1, F2

şi F0:
(3.36)
(3.37)
F0 = F1 + F2. (3.39)
50
unde: A1 şi A2 sunt ariile părţii neecranate, respectiv, ecranate ale
polului; φ - unghiul măsurat în radiani dintre fluxurile Ф1m şi Ф2m.
În intervalul 0 ≤ ωt ≤ 2π cu un pas de eşantionare π/10, la
indicaţia cadrului didactic se vor calcula mărimile instantanee ale
forţelor F1, F2 şi F0 pentru una din cele 4 tensiuni din tabelul 3.1
(210, 220, 230 sau 240 V). Rezultatele se vor înscrie în tabelul 3.3.
Tabelul 3.3. Rezultatele calculelor forţelor de atracţie pentru

partea neecranată şi ecranată a polului şi respectiv suma lor
U1  t F1 F2 F0
V Rad N N N
210 0
220 /10
230 2/10
240 3/10
.
20/10
Se trasează diagramele F1 = f(ωt), F2 = f(ωt), F0 = f(ωt) şi se

determină forţa medie dezvoltată de electromagnet.
Subgrupa se împarte în 4-6 echipe a câte 2-3 studenţi. Fiecare
student studiază construcţia electromagnetului de curent alternativ
monofazat cu spiră în scurtcircuit şi execută măsurările şi calculele
necesare.
Se recomandă:
2. Determinarea tipului constructiv al electromagnetului şi
descrierea principiului de funcţionare a acestuia.
3. Identificarea modalităţii de determinare a defazajului dintre
Ф1m şi Ф2m.
4. Identificarea diferenţei dintre electromagneţii fără spiră în
scurtcircuit, cu spiră în scurtcircuit şi trifazaţi.
51
5. Identificarea motivului şi avantajelor utilizării spirei în
scurtcircuit.
2. Schiţa electromagnetului studiat.
3. Schema electrică de montaj.
4. Rezultatele experimentale şi rezultatele obţinute prin calcul sub
forma de tabele, grafice şi caracteristici.
5. Câte un exemplu pentru fiecare calcul efectuat.
6. Concluzii privind electromagnetul de curent alternativ
monofazat cu spiră în scurtcircuit, prin accentuarea rolului şi
importanţei spirei în scurtcircuit în procesul de funcţionare a
electromagnetului de curent alternativ monofazat.
1. Explicaţi construcţia şi principiul de funcţionare a
electromagnetului contactorului KT6042.
2. Care sunt deosebirile constructive dintre un electromagnet de
c.c. şi de c.a.?
3. Cum influenţează spira în scurtcircuit asupra fluxului ce
străbate miezul?
4. Care este rolul spirei în scurtcircuit?
5. De ce se foloseşte spira în scurtcircuit numai la electromagneţii
de c.a. şi nu se foloseşte şi la cei de c.c.?
6. De ce nu se foloseşte spira în scurtcircuit la electromagneţii de
c.a. trifazaţi?
7. Construiţi graficul forţei F = f(ωt) a electromagnetului cu şi
fără spiră în s.c. la electromagneţii de c.a.
8. Cum se determină defazajul φ dintre fluxul Ф1m şi Ф2m?
9. Care sunt relaţiile de calcul ale fluxurilor şi forţelor ce apar în
electromagneţii monofazaţi de c.a.?
10. Care sunt relaţiile de calcul ale forţelor ce apar în
electromagneţii de c.a. trifazaţi?
11. Care sunt cele mai răspândite construcţii ale spirei în
scurtcircuit?
52
STUDIUL RELEELOR DE TIMP
1. Scopul lucrării: studiul construcţiei şi principiului de
funcţionare a releelor de timp. Măsurarea
temporizării şi determinarea preciziei de
funcţionare pentru diferite tipuri de relee
de timp.
Releele fac parte din categoria echipamentelor electrice
destinate protecţiei, care sub acţiunea unei mărimi electrice de
intrare închide sau deschide un circuit cu ajutorul unui set de
contacte normal închise sau normal deschise.
Releele de timp nu au rolul de protecţie propriu-zis, dar sunt
folosite în schemele electrice de protecţie, acţionare şi automatizări
alături de aparatele electrice de comutaţie şi protecţie.
Aceste relee sunt aparate electrice care realizează o comandă în
circuitul de ieşire după un anumit interval de timp, reglabil, măsurat
din momentul exercitării unei comenzi în circuitul de intrare.
Există relee de timp cu temporizare la acţionare, care realizează
un semnal în circuitul de ieşire după un anumit interval de timp
(reglabil) din momentul aplicării semnalului de intrare, şi relee de
timp cu temporizare la revenire, care realizează un semnal în
circuitul de ieşire după un anumit interval de timp din momentul
întreruperii semnalului de intrare.
Orice releu de timp cuprinde următoarele trei părţi componente:
1) elementul sensibil - are rolul de a converti semnalul
electric de intrare într-un semnal de altă natură necesar
excitării elementului de temporizare;
2) elementul de temporizare - prin care se realizează
întârzierea transmiterii comenzii aplicate la intrare;
3) elementul de execuţie - la nivelul căruia se obţine
semnalul de ieşire, după funcţionarea elementului de
temporizare.
53
La releele de timp cu contacte, elementul de execuţie este
constituit de regulă dintr-un bloc de contracte, comutate pe cale
mecanică, sub acţiunea elementului de temporizare.
Releele de timp fără contacte, deşi pot fi prevăzute cu un releu
intermediar ca element final, realizează temporizarea fără piese în
mişcare mecanică.
Modalitatea de reprezentare a releelor de timp în schemele
electrice este reprezentată în figura 4.1.
KT1 KT2 KT3 KT4
KT1 KT2 KT3 KT4

KT1 KT2 KT3 KT4
Figura 4.1. Modul de reprezentare a releelor de timp în schemele electrice:

KT1 - releu de temporizare cu temporizare la acţionare şi contact normal
deschis; KT2 - releu de temporizare cu temporizare la acţionare şi
contact normal închis; KT3 - releu de temporizare cu temporizare la
revenire şi contact normal deschis; KT4 - releu de temporizare cu
temporizare la revenire şi contact normal închis.
Astfel, KT1 este un releu de timp cu temporizare la acţionare,

având un contact normal deschis (12-14) ce se închide după un
anumit timp din momentul aplicării semnalului de intrare la bornele
(0-1); KT2 este un releu de timp cu temporizare la acţionare, având
un contact normal închis (11-13) care se deschide după un anumit
timp din momentul aplicării semnalului de intrare la bornele (0-1);
KT3 este un releu de timp cu temporizare la revenire, având un
contact normal deschis (12-14) care se deschide după un anumit
timp din momentul dispariţiei semnalului de intrare (0-1), iar KT4
este un releu de timp cu temporizare la revenire, având un contact
normal închis (11-13) care se închide după un anumit interval de
timp din momentul dispariţiei semnalului de intrare.
54
Schema structurală a releului de timp cu contacte este
reprezentată în figura 4.2. La excitarea bobinei electromagnetului 1,
armătura mobilă deblochează mecanic elementul de temporizare 2,
care la rândul său peste un timp determinat închide sau deschide
contactele temporizate ale blocului de contacte 3. Releul poate fi
prevăzut şi cu un bloc 4 de contacte netemporizate acţionate de
asemenea prin intermediul electromagnetului 1.
Figura 4.2. Schemă structurală a releului de timp:

1 - bobina electromagnetului; 2 – elementul de temporizare; 3 – contacte
cu temporizare; 4 – contacte fără temporizare.
2.1. Clasificarea releelor de timp

După principiul de funcţionare al ansamblului de temporizare,
releele de timp pot fi:
1) cu temporizare electromagnetică când se foloseşte un
electromagnet ce acţionează un mecanism de ceasornic cu
roţi dinţate;
2) cu temporizare prin inducţie;
3) cu temporizare electrică care prin folosirea unor circuite R,
C pot îndeplini funcţia de temporizare;
4) cu temporizare electronică, prin utilizarea elementelor
semiconductoare, diode şi tranzistoare;
5) cu temporizare electrotermică care folosesc efectul de
deformare în timp a termobimetalelor;
6) cu temporizare realizată cu motoare electrice care utilizează
micromotoare sincron-reactive;
7) cu temporizare pneumatică;
8) cu temporizare cu mecanism de orologerie etc.
Aceste relee se folosesc în automatizări şi în sistemele
energetice, unde realizează temporizarea necesară unei protecţii
55
selective. Ele sunt comandate în general de relee de curent sau
tensiune şi transmit un semnal unui releu intermediar.
În figura 4.3 este reprezentat un releu de timp KT1, excitat de
un releu maximal de curent KA şi care transmite un semnal pentru
acţionarea unui releu intermediar K. Astfel, la apariţia unui defect,
acesta este sesizat de releul maximal de curent KA care acţionează
releul de temporizare KT1, care, fiind cu temporizare la acţionare,
îşi închide contactul după un anumit timp reglat, provocând
acţionarea releului intermediar K.
Figura 4.3. Conectarea releului de temporizare KT1 într-un

circuit electric:
KA - releu maximal de curent; KT1 - releu de temporizare cu temporizare
la acţionare; K - releu intermediar
În cadrul acestei lucrări de laborator se va studia construcţia şi
principiul de funcţionare a releelor de timp cu următoarele tipuri de
temporizare: pneumatică, electromagnetică, cu mecanism de
orologerie cu temporizare electronică. De asemenea, se vor
determina erorile de reglaj ale releelor.
I. Releul de timp cu temporizare pneumatică

Unul dintre cele mai des întâlnite relee de timp cu temporizare
pneumatică este releul de timp tip PBП-1, care realizează o
temporizare cuprinsă în limitele 0-180 s şi se utilizează pe larg în
automatizările strungurilor.
56
Schema constructivă a releului cu temporizare pneumatică
PBП-1 este reprezentată în figura 4.4. Elementele constructive sunt:
1 – electromagnetul, 2 – partea fixă a contactului electric, 3 –
pârghia contactului mobil, 4 – diafragma camerei pneumatice, 5 –
bulonul, 6 – orificiul, 7 – supapa, 8 – camera pneumatică, 9 –
resortul, 10 – tija, 11 – resortul. Construcţia este realizată astfel,
încât electromagnetul 1 în poziţie neexcitată sprijină tijă 10 legată
cu diafragma 4 a camerei pneumatice 8. Camera pneumatică 8
comunică cu mediul înconjurător prin orificiul 6, secţiunea căruia
este reglată cu ajutorul şurubului 5.
Figura 4.4. Schema constructivă a releului

cu temporizare pneumatică PBП-1
Odată cu excitaţia bobinei electromagnetului, armătura mobilă

este atrasă şi tija 10 nu mai are sprijin. Sub acţiunea resortului 9, tija
57
10 se mişcă cu viteză mică în jos. Aerul atmosferic pătrunde prin
orificiul 6 în camera 8. Cu cât este mai mare deschizătura
orificiului, cu atât e mai mare şi viteza tijei. Împreună cu tija 10 se
mişcă şi pârghia 3, care acţionează microîntrerupătorul S cu
contactele 2, 3. Reîntoarcerea releului în poziţia iniţială se produce
la deconectarea bobinei electromagnetului de la sursa de alimentare.
Sub acţiunea resortului 11, armătura mobilă se mişcă în sus, aerul
din camera 8 fiind eliminat prin supapa 7.
Pentru a studia principiul de funcţionare a releului cu
temporizare pneumatică PBП-1, se va monta schema electrică din
figura 4.5. Înainte de a citi unele date se va regla releul pentru a
obţine o temporizare la indicaţia cadrului didactic. Reglarea se va
face prin rotirea la stânga sau la dreapta a bulonului 5, variind astfel
suprafaţa orificiului prin care intră aerul în camera pneumatică.
Reglarea temporizării poate fi efectuată în limitele 0-180 secunde.
În scopul determinării valorii medii şi abaterii standard a
temporizării se vor face 10 măsurări, iar datele obţinute se vor
introduce în tabelul 4.3.
Figura 4.5. Schema electrică pentru încercarea releului pneumatic PBП-1
58
II. Releul de timp cu mecanism de orologerie
Unul dintre cele mai răspândite relee de timp cu mecanism de
orologerie este releul ЭB 132У4, care, în funcţie de tipul
constructiv, poate să realizeze o temporizare de la 0 până la câteva
zeci de secunde. Imaginea unui astfel de releu este reprezentată în
figura 4.6.
Figura 4.6. Reprezentarea grafică a releul de timp cu mecanism de

orologerie ЭB 132У4
Schema constructivă a releului de timp cu mecanism de

orologerie este reprezentată în figura 4.7. Elementele constructive
sunt: 1 – partea mobilă a contactului, 2 – suport pentru partea
mobilă a contactului electric, 3, 4 – suport pentru contactele fixe, 5
– baza fixatoare a releului, 6, 8, 9, 12, 14 – elemente constructive de
fixare, 7 – partea mobilă a electromagnetului, 10 – cutia
transparentă, 11 – partea fixă a electromagnetului, 13 – spira (inel)
în scurtcircuit. Construcţia este realizată astfel, încât
electromagnetul în poziţia neexcitată sprijină tijă 8, care menţine
mecanismul de orologerie în poziţie iniţială de repaus.
La excitaţia bobinei electromagnetului armătura mobilă este
atrasă, iar tija 8 nu mai are sprijin şi sub acţiunea mecanismului de
59
orologerie se mişcă cu viteză mică în jos până când se închid şi
respectiv se deschid contactele releului. Revenirea releului în
poziţia iniţială se produce la deconectarea bobinei
electromagnetului de la sursa de alimentare. Sub acţiunea resortului,
armătura mobilă se mişcă în sus, împingând şi tija mobilă 8.
Figura 4.7. Schemă constructivă a releului de timp cu mecanism de

orologerie ЭB 132У4
Figura 4.8. Schema electrică pentru încercarea releului pneumatic

ЭB 132У4
60
Pentru a studia principiul de funcţionare a releului de timp cu
mecanism de orologerie ЭB 132У4, se va monta schema electrică
din figura 4.8. Temporizarea se face prin deplasarea contactului fix
pe scară, mai aproape sau mai departe de contactul mobil, variind
astfel distanţa dintre partea fixă şi cea mobilă a contactelor electrice.
În scopul determinării valorii medii şi abaterii standard a
temporizării se vor face 10 măsurări, iar datele obţinute se vor
introduce în tabelul 4.3.
III. Releul de timp cu temporizare electromagnetică

Releele electromagnetice au ca element sensibil un
electromagnet, ca element comparator un resort antagonist şi ca
element executor unul sau două contacte (ND şi NÎ). Acest tip de
releu realizează temporizarea numai la revenire, acţionarea este fără
temporizare.
Mai frecvent se utilizează releul de timp tip РЭВ-818, care în
funcţie de tipul constructiv poate sa realizeze o temporizare de la 0
la câteva secunde. Imaginea unui astfel de echipament electric este
reprezentată în figura 4.9.
În acest releu, electromagnetul îndeplineşte funcţia de element
sensibil şi element de temporizare.
Figura 4.9. Releul de timp cu temporizare electromagnetică РЭВ-818
Realizarea temporizării în releul electromagnetic se efectuează

în felul următor. Odată cu deconectarea bobinei de comandă de la
61
sursa exterioară se creează un circuit suplimentar pentru circulaţia
curentului bobinei ca în figura 4.10.
Figura 4.10. Realizarea circuitului suplimentar în releul cu temporizare

electromagnetică
În cazul unui miez de fier nesaturat, procesul tranzitoriu la

deconectarea bobinei este descris de expresiile:
R
 t
i  I0  e L
; (4.1)
R
 t
  0  e L
,
unde: I0, Ф0 reprezintă curentul şi corespunzător fluxul magnetic
iniţial. Curba Ф(t) este reprezentată în figura 4.11, b). Fluxul Ф în
circuitul magnetic variază lent şi până când valoarea fluxului este
mai mare decât fluxul de revenire (Ф > Фr), armătura mobilă va fi
atrasă de armătura fixă (fig.4.11, a). În momentul t1, fluxul (Ф=Фr),
forţa de atracţie a electromagnetului devine mai mică decât forţa
opusă a resortului 4, iar armătura mobilă 5 revine în poziţia iniţială
şi deschide contactul.
Un alt mod de temporizare a releului electromagnetic este
utilizarea bobinei 3 în formă de inel masiv din cupru sau aluminiu.
La deconectarea bobinei de comandă 1 de la sursa de curent, fluxul
din circuitul magnetic 2 se micşorează. În inelul masiv 3 este indusă
o tensiune electromotoare sub acţiunea căreia va curge un curent
electric, care magnetizează miezul de fier. În consecinţă, fluxul
magnetic se va micşora lent ca în figura 4.11, b), iar armătura
mobilă 5 va rămâne în poziţia atrasă.
62
Figura 4.11. Releul de timp cu temporizare electromagnetică:
a) schema constructivă; b) variaţia fluxului.
Releul de timp electromagnetic poate realiza o temporizare

până la 10 s. Reglarea temporizării se efectuează cu ajutorul
resortului 4 sau prin implantarea în întrefier a unei plăci subţiri 6
din cupru sau alamă.
Pentru a studia principiul de funcţionare a releului de timp cu
temporizare electromagnetică РЭВ-818, se va monta schema
electrică din figura 4.12. Reglarea temporizării se face cu ajutorul
resoartelor care se află între electromagnet şi contacte. În scopul
determinării valorii medii şi abaterii standard a temporizării se vor
face 10 măsurări, iar datele obţinute se vor introduce în tabelul 4.3.
Figura 4.12. Schema electrică pentru încercarea releului РЭВ-818
63
IV. Releul de timp electronic
O tendinţă actuală în domeniul releelor de timp este înlocuirea
releelor masive şi sofisticate cum ar fi releele cu temporizare
electromagnetică, pneumatică, cu mecanism de orologerie, cu
micromotor sincron, cu temporizare electrotermică, de inducţie etc.
a căror fiabilitate este relativ redusă datorită prezenţei multelor
piese mecanice, cu relee electronice care au o flexibilitate şi
fiabilitate înaltă şi sunt relativ robuste. În funcţie de elementele
componente constructive, releele de timp cu temporizare electronică
pot avea diferite construcţii. Acestea pot fi realizate cu circuite R, C
care utilizează încărcarea sau descărcarea unui condensator, acestea
fiind numite şi relee de timp electrice. În figura 4.13 sunt
reprezentate schemele electrice a două relee de timp electrice.
a) b)
Figura 4.13. Schema electrică a unui releu electronic:
a) cu temporizare la acţionare; b) cu temporizare la revenire.
La aplicarea semnalului de intrare, prin închiderea contactului

S, tensiunea la bornele condensatorului C şi implicit tensiunea
aplicată releului K, variază în timp. La atingerea tensiunii de prag
Uc=Uk se produce acţionarea releului, cu o temporizare dependentă
de constanta de timp a circuitului T şi de tensiunea de alimentare U.
În figura 4.13, a) este reprezentată grafic dependenţa tensiunii
de încărcare a condensatorului de tensiunea de alimentare, rezultând
metodele de reglare a temporizării releului electric de timp prin
modificarea tensiunii la borne. Iar în figura 4.13, b) s-a prezentat
modul de variaţie a tensiunii Uc pentru diferite valori ale constantei
electrice de timp T, la tensiune constantă la borne.
64
În figura 4.13, b) este reprezentată schema electrică a unui releu
electric de timp cu temporizare la revenire.
Figura 4.14. Modalităţile de reglare a temporizării prin modificarea

tensiunii de alimentare şi a constantei de timp a circuitului
Prin închiderea contactului S se aplică tensiunea U şi releul
acţionează instantaneu. În acelaşi timp, prin rezistenţa R,
condensatorul C se încarcă până la tensiunea reţelei. La deschiderea
contactului S, condensatorul se descarcă prin circuitul R-C-K, iar
releul mai rămâne acţionat un timp până ce tensiunea aplicată
releului scade sub tensiunea de prag Uk. În acest caz, reglarea
timpului de revenire, implicit a temporizării, al releului se poate
face prin modificarea constantei de timp a circuitului de descărcare,
modificând rezistenţa R (reglare lentă), sau prin modificarea
capacităţii condensatorului C (reglare în trepte). Se obţine astfel un
releu cu temporizare la revenire şi posibilitatea de reglare a
temporizărilor.
Trebuie să menţionăm că releele electronice de temporizare se
pot clasifica după principiul de funcţionare în două clase: relee cu
temporizare electronică analogice şi relee cu temporizare
electronică digitale.
La releele cu temporizare electronică analogice temporizarea se
realizează cu ajutorul circuitelor R, C, elementul semiconductor
fiind o triodă sau un tranzistor. Un astfel de releu este reprezentat în
figura 4.15.
65
Figura 4.15. Releu cu temporizare electronică la acţionare (analogic)
Conform figurii 4.15, la închiderea contactului S, condensatorul

C se încarcă prin rezistenţa R1 şi când tensiunea la bornele lui atinge
o valoare determinată, tranzistorul T intră în stare de conducţie şi
releul K acţionează. Reglarea temporizării se face în limite relativ
largi prin modificarea valorii rezistenţei R1, adică prin modificarea
valorii constantei electrice de timp a circuitului. Rolul diodei D este
de a evita supratensiunile ce pot apărea pe tranzistorul T la
comutaţia bobinei releului K.
În etapa actuală, releele cu temporizare electronică digitală
capătă o utilizare tot mai largă datorită următoarelor avantaje:
gabarite mici, consum propriu mic şi gamă de reglaj mare. În
continuare se vor studia două relee electronice: РЭВ-201 şi Lovato
TM M1.
 Releu electronic de timp РЭВ-201

În figura 4.16 sunt reprezentate dimensiunile şi interfaţa
releului electronic de timp РЭВ-201 cu două canale.
Releul electronic de timp РЭВ-201 cu două canale este destinat
comutării circuitelor electrice alimentate la tensiunea 220 V c.a., 50
Hz, cu o temporizare reglabilă cuprinsă în intervalul 0-220 s.
Din figura 4.16 putem identifica următoarele elemente
componente ale releului РЭВ-201: 1, 3 - manete pentru reglarea
timpului pentru primul canal; 2, 4 - manete pentru reglarea timpului
pentru canalul doi; 5, 7 - LED de culoare verde care luminează în
momentul alimentării canalului; 6, 8 - LED de culoare roşie care
66
luminează în momentul acţionării ieşirii de pe canalul respectiv; 9 -
bornele de alimentare; 10 - bornele contactelor ieşirilor.
Figura 4.16. Interfaţa releului de timp cu temporizare electronică РЭВ-201

şi dimensiunile acestuia [11]
Figura 4.17. Modalităţile de conectare a releului de timp РЭВ-201 [11]
Fiecare canal reprezintă un releu de timp independent, având

posibilitatea de a funcţiona atât separat, cât şi concomitent.
Temporizarea fiecărui canal începe din momentul în care se
alimentează canalul respectiv. Alimentarea canalelor poate fi
efectuată de la aceeaşi sursă de alimentare, cât şi de la diferite surse.
Modalităţile de conectare a releului de timp РЭВ-201 sunt
reprezentate în figura 4.17.
67
Date tehnice ale releului cu temporizare electronică РЭВ-201
cu două canale sunt incluse în tabelul 4.1.
Tabelul 4.1. Date tehnice ale releului РЭВ-201

cu două canale [11]
Parametri Valoarea
Model РЭВ-201
Tensiune (V) 220 V
Prag inferior al tensiunii de alimentare 170 V
Tensiunea maximă admisă de alimentare 300 V
Precizia menţinerii valorii de referinţă
pentru timp, % 1,5
Acurateţea punctului de precizie (precizia
scalei), % 3
Capacitatea de comutare a contactelor de
ieşire:
- sub sarcina de 5A 100000 ori
- sub sarcina de 1A 1000000 ori
Puterea consumată 1,0 VA
Temperatura mediului ambiant la -25°С până la
exploatare +50°С
Culoare Alb
Gradul de protecţie (IP) IP20
Greutate 0,150 kg
Dimensiuni 52 x 90x 65 mm
Pentru a studia principiul de funcţionare a releului electronic

РЭВ-201 cu două canale, se va monta schema electrică din figura
4.18. Reglarea temporizării se face prin rotirea celor două manete
de la cele două canale. În scopul determinării valorii medii şi
abaterii standard a temporizării se vor face 10 măsurări, iar datele
obţinute se vor introduce în tabelul 4.3.
68
Figura 4.18. Schema electrică pentru încercarea
releului electronic РЭВ-201
 Releul electronic de timp Lovato TM M1

În figura 4.19 sunt reprezentate mărimile de gabarit şi interfaţa
releului electronic de timp Lovato TM M1.
Releul de timp electronic Lovato TM M1 este multifuncţional,
temporizarea variază de la 0,1 secunde la 10 zile, iar tensiunea de
alimentare variază în limitele 12–240 V c.c./c.a. Acest releu este
înzestrat cu un LED de culoare verde care luminează când releul
este alimentat şi un LED de culoare roşie care luminează intermitent
în momentul temporizării şi stabil din momentul când temporizarea
a expirat şi releul a acţionat.
Datele tehnice ale releului cu temporizare electronică Lovato
TM M1 sunt prezentate în tabelul 4.2.
69
Figura 4.19. Releul electronic de timp Lovato TM M1 [12]
Figura 4.20. Schema electrică pentru încercarea releului

de timp electronic Lovato TM M1
70
Pentru a studia principiul de funcţionare a releului electronic
Lovato TM, se va monta schema electrică din figura 4.20. Reglarea
temprizării se face prin rotirea celor trei manete. În scopul
determinării valorii medii şi abaterii standard a temporizării se vor
face 10 măsurări, iar datele obţinute se vor introduce în tabelul 4.3.
Tabelul 4.2. Date tehnice ale releului Lovato TM M1 [11]

Parametrul Valoarea
Model TM M1
Tensiune (V) 12-240 V, c.c./c.a.
Tensiunea de alimentare minimă şi 0,85-1,1 Un
maximă admisă
Precizia menţinerii valorii de referinţă ±9
pentru timp, %
Frecvenţa de lucru 50/60 Hz
Numărul de comutări sub sarcină 105 cicluri
normală
Rezistenţa mecanică 30∙105 cicluri
Puterea consumată 1.1VA/0.8W max
(12...48VAC/DC)
1.8VA/1.2W max
(110...240VAC/DC)
exploatare +60°С
Curentul sarcinii comutate 8A
Secţiunea conductorului min-max 0,2 - 4 mm
Limitele temporizării 0,1...1s; 1...10s;
6s...60s; 1...10min;
6min...1h; 1...10h;
0.1...1zi; 1...10zile;
ON only; OFF only.
În figura 4.21 este dată diagrama operaţională a releului
electronic de timp Lovato TM M1.
71
Figura 4.21. Diagrama operaţională a releului electronic
de timp Lovato TM M1
V. Determinarea preciziei de funcţionare a releelor de timp

După ce a fost studiat principiul de funcţionare şi construcţia
celor 5 relee propuse, iar rezultatele au fost introduse în tabelul 4.3,
se va determina valoarea medie şi abaterea standard a acestor relee.
Pentru a determina valoarea medie şi abaterea standard se vor
utiliza următoarele expresii analitice:
1 n
t   ti ;
n i 1
(4.2)
72
 (t
n
 t)2
  1 i
. (4.3)
n 1
Coeficientul de variaţie Cv caracterizează conservarea valorii
reglate de la o manevră la alta:
. (4.4)
Cv 
t
Cu cât valoarea Cv este mai mică, cu atât releul este mai
performant. În final se vor compara cele cinci relee.
Tabelul 4.3. Date tehnice ale releului Lovato TM M1

Nr. măsurărilor Releu Releu Releu Releu Releu
1 2 3 4 5
1
…
10
Valoarea medie, t
Abatere standard, 
Coeficientul de
variaţie, Cv
Subgrupa se împarte în 4-6 echipe a câte 2-3 studenţi. Fiecare
student studiază construcţia şi principiul de funcţionare a fiecărui
releu de timp şi execută măsurările şi calculele necesare.
Se recomandă:
2. Identificarea funcţiei de bază a unui releu şi domeniile de
utilizare.
3. Determinarea tipului constructiv al diferitor relee.
4. Identificarea principiului de funcţionare a diferitor relee de
timp.
5. Studierea metodei de determinare a preciziei de funcţionare
pentru diferite relee.
73
2. Schiţele releelor studiate.
3. Caracteristicile tehnice ale releelor studiate.
4. Schemele electrice de montaj.
5. Rezultate experimentale şi rezultate obţinute prin calcul în
formă de tabel.
7. Concluzii generale privind releele de timp prin scoaterea în
evidenţă a diferenţei dintre construcţia şi principiul de
funcţionare. Prezentarea în concluzie a răspunsului la
întrebarea: Care dintre releele studiate este mai precis şi cum a
fost determinată aceasta?.

1. Ce este un releu de timp?
2. Care sunt părţile componente ale releelor de timp?
3. Cum sunt clasificate releele de timp?
4. Construiţi schema structurală a releului de timp.
5. Explicaţi construcţia şi principiul de funcţionare a releului de
timp cu temporizare pneumatică PBП-1.
timp cu mecanism de orologerie ЭB 132У4.
timp cu temporizare electromagnetică РЭВ-818.
8. Explicaţi şi exemplificaţi principiul de funcţionare a releelor de
timp cu temporizare electronică.
timp cu temporizare electronică РЭВ-201.
10. Explicaţi construcţia şi principiul de funcţionare a releului
de timp cu temporizare electronică Lovato TM M1.
11. Definiţi abaterea standard şi coeficientul de variaţie. Ce
semnifică aceste valori în cazul releelor studiate?
74
STUDIUL RELEELOR DE CURENT
1. Scopul lucrării: studiul construcţiei şi principiului de
funcţionare a releului electromagnetic de
curent maximal cu acţiune instantanee şi a
releelor de curent cu temporizare.
Determinarea principalelor caracteristici
ale releelor de curent maximal.
2.1. Introducere
Se numeşte releu un dispozitiv electromagnetic, electromecanic
sau electronic, care, la o mărime predeterminată a semnalului de
comandă, realizează o variaţie prin salt a stării circuitului de ieşire.
Funcţionarea releului se bazează numai pe două stări distincte:
închis–deschis, releul aflându-se într-o stare sau alta, în funcţie de
valoarea semnalului de comandă.
De regulă, releele electromagnetice au ca element sensibil un
electromagnet, ca element comparator un resort antagonist şi ca
element executor unul sau două contacte (ND şi NI). Schema
structurală a unui astfel de releu este reprezentată în figura 5.1.
Elementul sensibil S primeşte semnalul de intrare X şi îl transformă
într-o mărime fizică necesară funcţionării releului, de exemplu, în
forţă electromagnetică. Elementul comparator C compară mărimea
transformată de elementul sensibil cu mărimea de referinţă Xr, de
exemplu cu forţa de elasticitate a unui resort, şi dacă X ≥ Xr,
transmite acţiunea spre elementul executor. Elementul executor
realizează schimbarea prin salt a stării circuitului de ieşire, de
exemplu, închide sau deschide contactul în circuitul de ieşire.
Releele electromagnetice pot fi neutre (când acţiunea
mecanismului electromagnetic este independentă de sensul forţei
magnetomotoare a bobinei) sau polarizate, când acţiunea depinde de
sensul forţei magnetomotoare [6].
75
X
S C E Y
Xr
Figura 5.1. Schema structurală a unui releu
Utilizând principiul releelor electromagnetice, se construieşte o

gamă largă de relee de protecţie fără temporizare sau cu
temporizare: de curent, de tensiune, intermediare etc. folosite
frecvent în centrale şi staţii electrice, precum şi la protecţia la
suprasarcini şi scurtcircuite a motoarelor electrice şi a
consumatorilor industriali.
2.2. Clasificarea generală a releelor

Clasificarea releelor poate fi efectuată după următoarele criterii:
1. După destinaţie deosebim relee pentru:
a) automatizări şi telecomunicaţii;
b) comanda acţionărilor electrice;
c) protecţia instalaţiilor şi reţelelor electrice.
2. După principiul de funcţionare a elementului sensibil
deosebim relee:
a) electromagnetice;
b) electromagnetice polarizate;
c) magnetoelectrice;
d) electrodinamice;
e) cu inducţie;
f) electrotermice;
g) fotoelectrice etc.
3. După caracterul parametrilor de intrare deosebim relee:
a) de tensiune;
b) de curent;
c) de putere;
d) de frecvenţă;
e) de timp etc.
76
4. După principiul de funcţionare a elementului executor:
a) cu contacte;
b) fără contacte;
c) cu comutaţie statică (electronice).
2.3. Caracteristicile şi parametrii principali ai releelor

Caracteristica de intrare–ieşire a releului reprezintă legătura
dintre mărimea de intrare X şi mărimea de ieşire Y (fig.5.2). Când
mărimea de intrare creşte de la valoarea zero la o valoare Xa, numită
de acţionare, mărimea de ieşire Y creşte brusc până la valoarea Ymax
şi rămâne constantă, chiar dacă mărimea de intrare X creşte în
continuare. La micşorarea mărimii de intrare X, mărimea de ieşire
Ymax rămâne constantă până ce mărimea de intrare X scade până la
valoarea Xr, numită de revenire. Dacă X ≤ Xr, mărimea de ieşire Y
revine la starea iniţială.
Raportul Kr=Xr / Xa se numeşte factor de revenire. Cu cât Kr
este mai apropiat de 1, cu atât releul are o precizie mai mare.
X
Xr Xa
Figura 5.2. Caracteristica de intrare–ieşire a unui releu
Factorul de comandă (de amplificare) Kc=Pc /Pa este raportul

dintre puterea în circuitul comandat Pc şi puterea necesară pentru
acţiunea Pa absorbită de circuitul de intrare. Cu cât Kc este mai
mare, cu atât releul este mai sensibil.
Timpul de acţionare Ta este timpul ce se scurge din momentul
stabilirii valorii de acţionare Xa până ce apare valoarea de
ieşire Ymax.
77
Timpul de declanşare (întrerupere) Td este timpul ce se scurge
din momentul dispariţiei semnalului de intrare până ce apare starea
iniţială a mărimii de ieşire.
Totodată, trebuie să deosebim starea normală şi starea acţionată
a unui releu. Prin stare normală a releului se înţelege starea în care
valoarea de intrare a releului este nulă sau mai mică decât valoarea
de acţionare Xa. În această stare, contactul deschis rămâne deschis şi
se numeşte contact normal deschis, iar contactul închis rămâne
închis şi se numeşte contact normal închis. În starea acţionată
armătura mobilă este atrasă, deoarece mărimea de intrare X
depăşeşte valoarea Xa. În această stare, contactul ND se închide, şi
invers, contactul NÎ se deschide.
Se numeşte valoare reglată (prescrisă) a releului, mărimea la
care elementul sensibil ar trebui să intre în funcţiune.
În cadrul acestei lucrări de laborator se va studia construcţia şi
principiul de funcţionare a releului electromagnetic de curent
maximal cu acţiune instantanee de tipul PT-40/10, a releului cu
inducţie de tip PT-81/1 şi a releului de curent electronic PT-101. De
asemenea, se va determina timpul de acţionare, timpul de
declanşare, factorul de revenire, factorul de comandă, caracteristica
de intrare-ieşire şi erorile de reglaj al releelor.
I. Studiul releului electromagnetic de curent maximal cu acţiune

instantanee de tip PT-40/10
Construcţia releului de tip PT-40/10 cu elemetele sale
componente este reprezentată în figura 5.3, iar imaginea releului
este reprezentată în figura 5.4. Una din particularităţile constructive
ale releului este forma L a armăturii mobile executată dintr-o placă
de oţel electrotehnic şi care are o masă mică. La aplicarea mărimii
de intrare (bobinele 2 sunt parcurse de curent) armătura mobilă
efectuează o mişcare de rotaţie şi închide (deschide) contactele 8.
Gama de relee PT-40 cuprinde 9 tipodimensiuni de curenţi nominali
de la 0,05 până la 200 A. Bobinele releului pot fi conectate direct în
circuitul instalaţiei electrice sau indirect prin transformatoare de
78
curent. Releul tip PT-40 are două posibilităţi de reglare a curentului
de acţionare: prin legarea bobinelor în serie se realizează jumătatea
inferioară a gamei de curent sau în paralel prin care se realizează
jumătatea superioară a gamei. Reglarea lentă a curentului de
acţionare se efectuează cu ajutorul indicatorului de curent 5, care
armează sau slăbeşte resortul 4 (fig.5.3).
Figura 5.3. Construcţia releului electromagnetic de curent

maximal PT-40/10:
1 - armătura fixă; 2 - înfăşurarea electromagnetului;
3 - armătura mobilă de forma L; 4 – resort; 5 – indicatorul curentului de
acţionare; 6 – scara curentului de acţionare; 7 – amortizator;
8 – contacte.
Releele de curent maximal sunt destinate pentru protecţia
79
instalaţiilor electrice contra curenţilor de suprasarcină şi
scurtcircuit.
Figura 5.4. Releul electromagnetic PT-40/10 [9]
Pentru a studia caracteristicile releului electromagnetic de

curent maximal cu acţiune instantanee PT-40/10 se vor întreprinde
următorii paşi:
1. Se montează schema din figura 5.5 în care: TV –
autotransformator cu intervalul de reglare cuprins în limitele
0–250 V şi curentul de 9 A; TA – transformator de curent;
PA – ampermetru de curent alternativ 5, 20 sau 30 A;
HL – lampă de semnalizare; KA – releu de curent PT-40/10.
2. Pe scara releului se fixează prima valoare prescrisă a
curentului de acţionare pentru bobinele conectate în serie.
Valorile sunt preluate din tabelul 5.1. Apoi mărim curentul
în circuit cu ajutorul autotransformatorului TV până se
ajunge la valoarea reală a curentului de acţionare Ia, care
este citită în momentul când lampa HL se aprinde. După care
se micşorează lent curentul prin circuit cu ajutorul
80
autotransformatorului TV până se obţine valoarea curentului
de revenire Ir, care se citeşte la stingerea lămpii HL. Cu
datele obţinute se completează tabelul 5.1. Având la bază
aceste date se determină factorul de revenire al releului,
eroarea la acţionare şi caracteristica intrare–ieşire.
3. Se repetă experienţa cu toate valorile de pe scară, pentru
cazul conectării bobinelor în paralel. Datele obţinute se
includ în tabelul 5.1. Având la bază aceste date, se determină
factorul de revenire a releului, eroarea la acţionare şi
caracteristica intrare–ieşire.
Factorul de revenire se determina cu ajutorul expresiei:
Kr = Xr / Xa. (5.1)
Eroarea relativă la acţionarea releului se calculează prin relaţia:
I a  I reg
E 100% . (5.2)
I reg
Tabelul 5.1. Date colectate şi calculate la încercarea releului de curent PT-

40/10
Curentul Curentul de Curentul Factorul de Eroarea
Tipul
Nr. reglat, acţionare, de revenire, relativă,

d/o Ireg Ia revenire, Kr E
Ir
A A A - %
1 2,5
2 3
3 3,5
Serie
4 4
5 4,5
6 5
7 5
8 6
Paralel
9 7
10 8
11 9
12 10
81
~220
QF HL
KA
TV
At TV
TA
Intr. KA
5A
PA
Int. Ieş
Ieş..
Figura 5.5. Schema electrică pentru încercarea releului de curent PT-40/10
II. Studiul releului cu inducţie de tipul PT-81/1

Releele de inducţie Ferraris sau wattmetrice, cum li se mai
spune, sunt răspândite în instalaţiile de producţie, în special ca
elemente de bază ale protecţiiei maximale de curent cu
caracteristică dependentă şi ale protecţiei direcţionale; ele se
folosesc de asemenea şi în protecţia la distanţă [6].
Funcţionarea releelor de inducţie se bazează pe acţiunea
reciprocă dintre fluxurile magnetice variabile în timp create de
mărimile electrice aplicate releului şi curenţii induşi de acesta în
elementul mobil (discul sau rotorul cilindric). Aşadar, rezultă că ele
pot fi folosite numai în curent alternativ.
Ca şi contoarele electrice, pentru realizarea cuplului de rotaţie
Mrot, releele de inducţie folosesc cel puţin două fluxuri magnetice
alternative decalate în spaţiu şi defazate în timp. Curenţii turbionari
induşi în sistemul mobil creează împreună cu fluxurile cuplurile de
rotaţie necesare acestuia.
Se deosebesc două tipuri de relee de inducţie:
1) releu de inducţie cu rotor disc (cu o singură înfăşurare)
(fig.5.6) [6];
2) releu cu rotor cilindric şi cu două înfăşurări (fig.5.7) [6].
82
Figura 5.6. Releu de inducţie cu rotor Figura 5.7. Schema de principiu a
disc [6] unui releu cu inducţie cu rotor
cilindric [6]
 Construcţia releului cu inducţie de tipul PT-81/1

Releul maximal de curent cu temporizare tipul PT-81/1 face
parte din categoria releelor cu inducţie. Temporizarea se realizează
pe baza motorului Ferraris. Aceste relee servesc pentru protecţia la
suprasarcini şi scurtcircuit a generatoarelor, transformatoarelor,
reţelelor electrice. Schema constructivă a releului este reprezentată
în figura 5.8. Acesta constă din miezul feromagnetic 1, prevăzut cu
un întrefier în care se poate roti discul de aluminiu 2, pe feţele
polare ale miezului fiind montate spirele în scurtcircuit 3. Acest
ansamblu formează motorul Ferraris. Axul 4 al discului de aluminiu
este fixat pe cadrul 5, care poate oscila în jurul axului 6. Acţionarea
releului se poate produce temporizat sau instantaneu, în funcţie de
valorile curentului supravegheat care parcurge spirele 7 ale bobinei
de excitaţie. Sub acţiunea curentului de suprasarcină I > Ir, Ir fiind
valoarea curentului reglat, asupra piesei feromagnetice 8 acţionează
o forţă electromagnetică produsă de fluxul de scăpări al miezului
feromagnetic 1. Forţa aceasta, depăşind forţa elastică a resortului 9,
impune cadrul 5 să basculeze în jurul axului 6, astfel încât şurubul
melc 10, antrenat în mişcare de rotaţie de discul 2, se cuplează cu
sectorul dinţat 11, care la capătul cursei l0 închide contactul 12.
Curentul reglat Ir se modifică prin intermediul numărului de spire al
bobinei electromagnetului 7.
83
6 5 15
12 13
16
I
14
Curent reglat
4
3 5
6
7
8
9
2 10
4 8 7
1
14
9
Mr 8
1
Ma 3
11
2
Figura 5.8. Schema constructivă a releului de curent cu inducţie
de tipul PT-81/1
Dacă bobina releului este parcursă de un curent cu mult mai

mare decât Ir (de exemplu s-a produs un scurtcircuit), creşte fluxul
de scăpări şi armătura mobilă 13 este atrasă spre miezul
feromagnetic 1, astfel se închide contactul 12 fără temporizare.
Curentul la care are loc atragerea armăturii mobile 13 şi închiderea
contactului 12 fără temporizare se numeşte curent tăiat. Valoarea
acestui curent se reglează cu ajutorul şurubului de reglaj 16,
fixându-se valori multiple cu curentul reglat: [2 x Ireg], [4 x Ireg], [6 x
Ireg], [8 x Ireg].
84
 Studiul caracteristicilor releului maximal de curent PT-81/1
Pentru a studia caracteristicile releului de curent cu inducţie de
tipul PT-81/1 se vor întreprinde următorii paşi:
1. Se montează schema electrică din figura 5.9 în care:
TV – autotransformator cu intervalul de reglare cuprins în
limitele 0-250 V şi curentul de 9 A; TA – transformator de
curent; PA – ampermetru de curent alternativ 5, 20 sau 30 A;
KA – releu de curent de tipul PT-81/1.
~220 Cronometru
Cronometru K
Electromecan
220 KA
*
QF
Autotransformator
TV TA
TV
PA
KA
510AA
Ies.
Ies.
Int.
Int.
2030AA
30 A
Figura 5.9. Schema electrică pentru încercarea releului de curent PT-81/1
2. Se fixează temporizarea la valoarea maximă de 4 secunde

(vezi cadranul din faţă a releului) şi curentul la prima gradaţie,
adică egal cu 4 A (vezi bulonul din zona înfăşurărilor
electromagnetului). Cu ajutorul autotransformatorului TV se
măreşte curentul până când se observă deplasarea cadranului
mobil (cu disc) 2 şi cuplarea la sectorul dinţat 10. Se citeşte în
acest moment curentul de acţionare Ia . Apoi se măreşte puţin
curentul cu 1-2 A după care se micşorează curentul până la
momentul decuplării discului 2 de la sectorul dinţat 10 şi se
citeşte valoarea curentului de revenire Ir. Pentru fiecare
poziţie a curentului reglat se fac trei măsurări. Rezultatele
măsurărilor se trec în tabelul 5.2. În baza datelor obţinute şi cu
85
ajutorul expresiilor (5.3-5.6) se determină factorul de revenire
a releului şi eroarea de reglaj a curentului:
I a1  I a 2  I a3 ; (5.3)
I am
3
I r1  I r 2  I r 3 ; (5.4)
I rm
3
I rm ; (5.5)
Kr 
I am
I am  I reg
E 100% . (5.6)
I reg
Rezultatele obţinute se introduc în tabelul 5.2.
Tabelul 5.2. Date colectate şi calculate la încercarea releului de

curent PT-81/1
Ireg Curent Valori citite Valori calculate
măsurat 1 2 3 Iam Irm Kr E
Ia
4
Ir
Ia
…
Ir
Ia
10
Ir
3. Se citesc caracteristicile timp–curent pentru două
temporizări impuse de 2 şi 4 secunde şi două valori ale
curentului reglat - de 4 şi 6 A. În acest scop se vor stabili în
bobina releului curenţii 4, apoi 6 A. Valorile temporizărilor
realizate de releu se vor obţine cu ajutorul cronometrului
electromecanic în felul următor. După stabilirea valorii
corespunzătoare a curentului în circuitul bobinei, schema se
deconectează, se fixează cronometrul în poziţia zero, se
aplică din nou tensiunea de alimentare şi se măsoară
valoarea temporizării. Astfel, se construiesc 4 caracteristici
timp–curent. La efectuarea acestor măsurări şurubul de
86
reglare a curentului de tăiere 16 se va fixa în poziţia MAX.
Rezultatele măsurărilor se trec în tabelul 5.3. În baza datelor
din tabelul 5.3 se ridică caracteristicile timp–curent pentru
două temporizări impuse de 2 şi 4 secunde şi două valori ale
curentului reglat - de 4 şi 6 A. Un exemplu de astfel de
caracteristică este reprezentat în figura 5.10.
Figura 5.10. Caracteristica temporală de protecţie a releului de curent PT-

81/1 şi reprezentarea grafică a acestuia în schemele electrice
Tabelul 5.3. Caracteristici timp–curent ale releului

de curent PT-81/1
Curentul Valorile Valorile temporizărilor măsurate
reglat, curentului
valoarea impusă valoarea impusă
Ireg, A prin
2s 4s
bobină, A
4
4 8
…
28
6
6 12
...
30
87
4. Curentul de tăiere rapidă reprezintă curentul de acţionare a
releului fără temporizare. Se determină prin majorarea
curentului bobinei până când armătura mobilă 13 este atrasă
de fluxul de scăpări al miezului 1. Curentul de tăiere se
măsoară pentru diferite poziţii ale şurubului de reglare 16. Se
fixează curentul reglat al bobinei în poziţia 4 A. Şurubul 16 se
fixează consecutiv în poziţiile 2; 4; 6; 8, care reprezintă
multiplul curentului tăiat: [4x2]; [4x4]; [4x6]; [4x8]. Pentru
fiecare poziţie a şurubului 16 se verifică curentul de tăiere
rapidă. În acest scop, cu ajutorul autotransformatorului se
majorează curentul în bobina releului până la valorile
corespunzătoare de 8, 16, 24 şi 32 A. Rezultatele măsurate se
trec în tabelul 5.4. Un exemplu de caracteristică a curentului
de tăiere este reprezentat în figura 5.11.
Tabelul 5.4. Rezultatele măsurării curentului de tăiere pentru

releul de curent PT-81/1
Poziţia Curentul reglat Curentul bobinei măsurat
şurubului 16 (impus) de tăiere la care a acţionat releul,
rapidă, A A
2 2x4=8
4 4x4=16
6 6x4=24
8 8x4=32
Folosirea releelor de inducţie de tipul PT-81/1 are însă şi unele

dezavantaje, comparativ cu alte tipuri de relee de protecţie, cum ar
fi:
 sistemul mecanic destul de complicat face ca precizia să fie
redusă;
 coeficientul de revenire al sistemului electromagnetic este
relativ mic;
 eroarea în ceea ce priveşte curentul de acţionare al tăierii
este mare.
 consumul de putere este relative mare (circa 30VA).
88
Figura 5.11. Caracteristicile curentului de tăiere pentru releul
de curent PT-81/1
III. Studiul releului de curent maximal PMT-101 cu temporizare

electronică
Releul maxim RMT-101 este destinat pentru măsurarea şi
monitorizarea continuă a valoarii efective a unei sarcini monofazate.
Domeniul curentului măsurat şi monitorizat este cuprins între 0 şi
100 A. Releul efectuează o întrerupere a sarcinii în cazul în care
utilizatorul depăşeşte nivelul curentului maxim. Pentru sarcini de
până la 1,75 kW, releul este conectat direct. Dacă sarcina depăşeşte
1,75 kVA (dar nu mai mult de 20 kW), se utilizează un demaror
magnetic de putere adecvată. Pragurile pentru curentul maxim,
temporizarea şi timpul de conectare repetată automată (CRA) sunt
setate de către utilizator, folosind butoanele şi comutatoarele de pe
panoul frontal al releului [10]. Releul poate fi utilizat astfel:
1) ampermetru digital;
2) releu de limitare a curentului maximal;
3) releu de selectare a sarcinii prioritare.
Pentru măsurarea curentului este utilizat un transformator de
curent. Acesta afişează valoarea instantanee a curentului utilizat de
consumator pe un panou digital, care este amplasat pe partea
frontală a releului [10].
89
Releul PMT-101 este conceput pentru funcţionare în
următoarele condiţii:
 temperatura mediului ambiant de la -20 până la +45° C;
 presiunea atmosferică de la 84 la 106,7 kPa;
 umiditatea relativa a aerului (la temperatura de + 25° C)
30…80%.
 Construcţia releului de curent maximal PMT-101 cu

temporizare electronică
Construcţia releului PMT-101, cât şi unele dimensiuni ale
acestora sunt reprezentate în figura 5.12.
Figura 5.12. Ilustrarea grafică a releului de curent maximal PMT-101 [10]
Principalele elemete ale releului de curent maximal sunt [10]:

1) bornele de alimentare;
2) LED de culore verde ce simbolizează alimentarea;
3) panoul digital pentru vizualizarea parametrilor măsuraţi
şi monitorizaţi;
4) comutatorul pentru selectarea valorii multiplicatorului k
care poate fi 1 sau 10 (comutatorul reglează domeniul
maxim de curent Imaxꞏk A de la 0 la 100 sau de la 0 la 10
A);
90
5) comutatorul ce permite modificarea indicaţiei vizualizate
pe panou (valoarea maximă sau momentană a
curentului);
6) LED de culore roşie ce simbolizează regimul de
suprasarcină;
7) maneta pentru reglarea pragului curentului maximal
Imaxꞏk (A);
8) maneta pentru reglarea timpului de conectare repetată
automată (CRA) tвкл (s);
9) maneta pentru reglarea timpului de întârziere pentru
deconectarea sarcinii tоткл (s);
10) bornele pentru comanda sarcinii;
11) orificiul transformatorului de curent.
Caracteristicile tehnice ale releului de curent maximal PMT-
101 cu temporizare electronică sunt incluse în tabelul 5.5.
Modalităţile de conectare a releului de curent maximal PMT-
101 cu temporizare electronică pentru diferite sarcini sunt
reprezentate în figura 5.13.
Figura 5.13. Modalităţile de conectare a releului de curent maximal

PMT-101 [10]
În figura 5.13, a) este reprezentată schema de conectare a

sarcinilor mari până la 20 kW, iar în figura 5.13, b) este reprezentată
schema de conectare a sarcimilor mici până la 1,75 kW.
91
Tabelul 5.5. Date tehnice ale releului de curent maximal
PMT-101
Parametrul Valoarea
1 2
Model PMT-101
Tensiune (V) 220-230 V, c.a.
Frecvenţa reţelei (Hz) 47-53
Precizia măsurării curentului (%) ±1
Diapazonul de reglare a timpului de 0-900, ∞
conectare tвкл (s)
1 2
Diapazonul de măsurare a curentului
maximal: 0-10 A; ± 0,1 A
a) k = 1; Imax, A, cu precizia 0-99,9 A; ± 1 A
de, A
b) k =10; Imax, A, cu precizia
de, A
Diapazonul de reglare a timpului de 0 - 300
deconectare tоткл (s)
Curentul maxim al sarcinii comutate 8A
exploatare +45°С
Tensiunea minimă de funcţionare a 130 V
releului, V
Tensiunea maximă de funcţionare a 300 V
releului, V
Secţiunea conductorului min-max 0,5-2 mm
Puterea consumată, W până la 3,5 W.
Numărul de comutări sub sarcină până la 105 cicluri
8A
Rezistenţa mecanică 30∙105 cicluri
92
 Studiul caracteristicilor releului maximal de curent cu
temporizare PMT-101
Pentru a studia caracteristicile releului de curent maximal PMT-
101 cu temporizare electronică se vor întreprinde următorii paşi:
1. Se montează schema electrică din figura 5.14 în care:
TV – autotransformator cu intervalul de reglare cuprins în
limitele 0–250 V, curentul de 9 A; TA – transformator de
curent; PA – ampermetru de curent alternativ 5, 20 sau 30 A;
PMT-101 – releu de curent.
Figura 5.14. Schema electrică pentru încercarea releului de curent

maximal PMT-101
2. Se fixează temporizările la valoarea mimnimă 0 secunde prin

rotirea manetelor 8 şi 9 contra acelor ceasornicului. Cu
ajutorul manetei 7, prin rotirea în direcţia acului
ceasornicului, se stabilesc valorile curenţilor de acţionare la
indicaţiile cadrului didactic în limitele 10–30 A. Apoi mărim
curentul în circuit cu ajutorul autotransformatorului TV până
la valoarea reală a curentului de acţionare Ia, care este citită în
momentul când lampa HL se aprinde. Apoi se micşorează lent
curentul prin circuit cu ajutorul autotransformatorului TV,
până se obţine valoarea curentului de revenire Ir, care se
citeşte la stingerea lămpii HL. Datele obţinute se includ în
tabelul 5.6. Având la bază datele obţinute, se determină
93
factorul de revenire a releului şi eroarea la acţionare cu
ajutorul expresiilor 5.1-5.2 şi se construieşte caracteristica
intrare–ieşire a releului.
3. La indicaţiile cadruli didactic se fixează diferite temporizări şi
valori ale curenţilor de acţionare şi se repetă acţiunile din
punctul precedent.
Tabelul 5.6. Date colectate şi calculate la încercarea releului de

curent maximal PMT-101
Curentul Curentul Curentul Factorul Eroarea
reglat, de de de relativă,
Ireg acţionare, revenire, revenire, E
Ia Ir Kr
A A A - %
10
...
30
Această lucrare este executată de o echipă formată din 2-3
studenţi. Fiecare student studiază construcţia releelor de curent de
tipul: PT-40/10, PT-81/1 şi PMT-101. După ce a fost studiată
construcţia şi principiul de funcţionare a celor trei relee se fac
măsurările necesare, calculele şi se construiesc caracteristicile
respective.
Se recomandă:
2. Identificarea funcţiei de bază a unui releu de curent şi
domeniile de utilizare.
3. Determinarea tipului constructiv al fiecărui releu de curent
şi descrierea principiului de funcţionare a acestuia.
94
2. Schiţele releelor de curent studiate.
4. Rezultate experimentale şi rezultate obţinute prin calcul în
formă de tabele, grafice şi caracteristici.
6. Concluzii privind releele de curent prin accentuarea rolului
şi importanţei acestora în procesul de protecţie şi funcţionare
a instalaţiilor electrice. Specificarea deosebirilor
constructive şi funcţionale dintre echipamentele vechi şi cele
noi.

1. Care sunt părţile componente ale unui releu cu acţionare
instantanee?
2. Care sunt parametrii de bază ai releelor de curent?
3. Care este funcţia de bază a unui releu de curent?
4. Cum sunt clasificate releele de curent?
5. Identificaţi părţile componente ale releelor de curent
studiate.
6. Formulaţi definiţia caracteristicii intrare–ieşire a releului.
7. Expuneţi definiţiile factorului de revenire, factorului de
comandă, timpului de acţionare, timpului de declanşare.
8. Ce reprezintă starea normală şi starea acţionată a unui releu?
9. Descrieţi construcţia şi principiul de funcţionare a releului
PT–40/10.
PT-81/1.
PMT-101.
12. Ce serveşte ca semnal de intrare în releele studiate?
13. Comparatorul compară două mărimi: de intrare şi de
referinţă sau reper. Care sunt aceste mărimi fizice?
14. Daţi exemple de domenii de aplicaţie a releelor de curent.
95
ARCUL ELECTRIC DE CURENT CONTINUU
ŞI ALTERNATIV
1. Scopul lucrării: studiul proprietăţilor şi a caracteristicilor arcului
de curent continuu şi alternativ. Determinarea
caracteristicilor statice ale arcului electric de
curent continuu şi a caracteristicilor dinamice
ale arcului de curent alternativ.
2.1. Introducere
La deconectarea circuitelor electrice parcurse de curenţi, între
elementele de contact ale aparatelor de comutaţie (întreruptoare sau
contactoare) apare un arc electric al cărui parametri (tensiune,
densitate de curent, durată) depind de condiţiile locale din camera
de stingere.
Arcul electric conduce la o solicitare suplimentară cauzată de
transferul de energie din coloana arcului către piesele componente
conductoare sau izolante ale aparatului. Aceasta se manifestă prin
supratemperaturi care pot solicita elementele de contact până la
vaporizare. Şi la închiderea unor circuite poate apărea un arc
electric între elementele de contact, dar dacă viteza de închidere este
suficient de ridicată, efectul termic al acestui proces este
neînsemnat.
Arcul electric reprezintă o descărcare autonomă prin care
spaţiul dintre contacte, în general electroizolant, devine un bun
conducător de electricitate caracterizat prin densitate de curent (10-
103 A/cm2) şi conductivitate mare, temperatură înaltă (5000–
6000°C), presiune mai mare decât cea atmosferică şi gradient de
potenţial (intensitate a câmpului electric) de valoare redusă
(10÷20 V/cm).
Formarea arcului electric la separarea pieselor de contact se
poate urmări schematic în figura 6.1. Până în momentul t1 piesele de
96
contact sunt în atingere, fiind apăsate cu o forţă suficientă pentru a
obţine o presiune optimă pe contact. Căderea de tensiune pentru un
contact punctiform este dat de relaţia:
(6.1)
În intervalul t1–t2 forţa de apăsare scade, aparatul tinzând să-şi
deschidă contactele, punctul de contact se diminuează ca arie,
rezistenţa de contact creşte, metalul se încălzeşte, ridicându-şi
temperatura până la temperatura de topire. În această situaţie
tensiunea pe contact este:
, (6.2)
unde: Tθ – temperatura de topire a metalului; L – inductanţa
coloanei arcului, T0 – temperatura mediului ambiant.
În momentul t3 se termină încălzirea metalului şi se produce
vaporizarea acestuia în mod exploziv. Rezultatul constă în formarea
de plasmă în locul anterior de punte metalică.
Figura 6.1. Căderea de tensiune pe arcul electric
După formarea plasmei are loc vehicularea purtătorilor de

sarcină, care din cauza sarcinilor spaţiale, în faţa catodului, dar şi în
faţa anodului, distorsionează puternic câmpul electric. Astfel se
produce un gradient puternic în faţa catodului din care se extrag
97
electroni prin efectul de câmp electric, dar şi prin efectul de
încălzire a catodului.
2.2. Arcul electric de curent continuu

Arcul electric de curent continuu întruneşte următoarele aspecte
caracteristice:
1. În faţa catodului există o cădere de tensiune Uak de ordinul
25–30 V datorită concentraţiei de ioni pozitivi cu mobilitate
relativ redusă. Catodul generează electroni ce contribuie cu
peste 90% la formarea curentului. Zona de trecere dintre
căderea de tensiune catodică şi coloana de arc este
caracterizată de o grosime de ordinul 10–3 mm şi o strălucire
puternică, din care cauză se mai numeşte şi pată catodică.
Temperatura în faţa catodului poate atinge 2200–2800oC.
2. Coloana arcului electric are lungimi variabile în funcţie de
construcţia camerei de stingere a aparatului. Lungimea
arcului poate ajunge la 0,5 m şi chiar mai mare. Temperatura
coloanei poate atinge valori de 2800–14800o C, în funcţie de
modul de răcire şi intensitatea curentului electric.
3. Căderea de tensiune anodică UaA se datorează sarcinilor
spaţiale de electroni în faţa anodului şi este de ordinul 2-6 V.
În faţa anodului curentul se datorează practic electronilor
care au o mare mobilitate în raport cu ionii pozitivi.
Densitatea de curent în faţa anodului este cu un ordin mai
mică decât cea de la catod.
Ţinând cont de conceptul modelului de canal (cilindric) de arc
electric, spre periferia coloanei de gaz ionizat nu mai există
conducţie electrică, ci numai conducţie termică. În această zonă are
loc procesul de difuzie a electronilor şi ionilor şi de recombinare a
acestora, obţinându-se astfel atomi neutri.
Prin caracteristica arcului electric vom înţelege dependenţa
dintre căderea de tensiune pe arc (Ua), în funcţie de intensitatea
curentului prin arc (i), întâlnită cu denumirea de caracteristică
tensiune–curent.
98
 Caracteristicile arcului electric de curent continuu
Caracteristica statică determină dependenţa Ua = f(i) în regim
staţionar la o lungime constantă a arcului. În figura 6.2, a) sunt
reprezentate caracteristicile volt-amper statice ale arcului electric de
c.c. obţinute pentru diferite lungimi L ale coloanei. Alura curbelor
se explică prin faptul că la creşterea intensităţii curentului are loc o
creştere a temperaturii în coloana arcului, care determină o creştere
importantă a conductibilităţii electrice a gazului, având drept efect
scăderea tensiunii pe arc Ua.
a) I I1 b) I2 I
Figura 6.2. Caracteristicile volt–amper statice (a) şi dinamice (b) ale
arcului de c.c.
Majoritatea caracteristicilor expuse în literatură au fost obţinute

pentru intensităţi de curent sub 100 A, de aceea ele reprezintă doar o
porţiune căzătoare a caracteristicilor. Din figura 6.2, a) constatăm:
cu cât lungimea arcului este mai mare cu atât caracteristica se
deplasează în sus, adică la acelaşi curent se obţine o cădere de
tensiune mai mare.
Caracteristicile volt-amper dinamice se obţin pentru lungimi
constante ale coloanei arcului în condiţiile în care viteza de variaţie
a intensităţii curenţilor este diferită de zero. În figura 6.2, b) sunt
reprezentate caracteristicile volt-amper A statică şi B-D dinamice
ale arcului electric de c.c. La variaţia lentă a intensităţii curentului
(di/dt = 0), fiecărei valori a curentului îi corespunde o singură
99
valoare de tensiune şi corespunzător o singură valoare a rezistenţei
arcului. La creşterea rapidă a curentului de la valoarea I1 spre
valoarea I2, temperatura coloanei arcului, în virtutea inerţiei, nu se
schimbă, nu se schimbă nici rezistentă arcului, deci, curba dinamică
B va fi mai ridicată decât curba statică A. La descreşterea rapidă a
curentului de la valoarea I2 spre I1 curba dinamică C se va plasa mai
jos decât cea statică A. La variaţia curentului infinit de mare
(di/dt→∞) temperatura arcului nu se schimbă, deci, nu se va
schimba nici rezistenţa arcului şi căderea de tensiune UA = RA ꞏ I va
fi proporţională cu intensitatea curentului. Această caracteristică
ipotetică este reprezentată prin linia D.
Aproximarea analitică a caracteristicilor arcului de c.c. face
posibilă modelarea matematică a acestui proces. În acest sens este
cunoscută funcţia de aproximare a lui Ayrton, având expresia:
(6.3)
unde: a = α + γ ꞏ l; şi b = β + δ ꞏ l; α, β, γ, δ fiind constante de

material, iar l - lungimea coloanei arcului electric.
În tabelul 6.1 sunt date valorile constantelor din funcţia lui
Ayrton pentru electrozii din cupru şi carbon.
Un exemplu, unde curentul unui arc de curent continuu se
modifică prin salt de la valoarea I1 la valoarea I2, este reprezentat în
figura 6.3. În aceeaşi figură este reprezentată şi variaţia căderii de
tensiune pe arc de la valoarea Ua1 în regim staţionar la o valoare mai
mare, apoi scăzând în timp la noua valoare staţionară Ua2.
Tabelul 6.1. Constantele funcţiei lui Ayrton pentru electrozii din

cupru şi carbon
Material Constante
α [V] β [V.A] γ [V/m] δ [ VA/m ]
Cupru 30 10 1000 3000
Carbon 39 11,7 21 105
100
Figura 6.3. Caracteristicile variaţiei curentului şi tensiunii arcului electric
de c.c. în regim dinamic [5]
Stabilitatea arcului electric de curent continuu

În diferitele domenii ale electrotehnicii, de exemplu în sudura
electrică, cuptoarele electrice cu arc etc. arcul electric trebuie să
ardă stabil. În aparatele de comutaţie, la descărcătoare, siguranţe
fuzibile etc. se impune ca arcul să se stingă cât mai repede cu
putinţă pentru a evita distrugerea contactului electric, cu alte
cuvinte, să fie instabil.
Pentru determinarea condiţiilor de ardere stabilă şi instabilă a
arcului considerăm cazul simplificat, când contactele după
întrerupere s-au îndepărtat rapid, ajungând până la poziţia finală.
Astfel, pe toată durata arcului avem l = constant şi în acest caz
putem considera caracteristica statică a arcului (fig.6.4).
Considerăm un circuit în serie (fig.6.4, a) alimentat în curent
continuu de la tensiunea U, care conţine rezistenţa R, inductivitatea
L şi arcul electric pe care apare căderea de tensiune ua. În regim
dinamic, ecuaţia diferenţială a circuitului este:
U = R ꞏ i + L(di/dt) + ua, (6.4)
unde: ua reprezintă căderea de tensiune pe arc; R, L - rezistenţa şi

inductivitatea circuitului; i - curentul arcului electric.
101
În figura 6.4, b) se reprezintă caracteristica statică a arcului
ua = f(i) şi caracteristica externă a sursei, dreapta (U – R ꞏ i), care se
intersectează în punctele α şi β. În aceste puncte ecuaţia de
funcţionare este:
U = R ꞏ i + ua(i), (6.5)
care satisface ambele puncte α şi β (la variaţia di/dt=0).
Figura 6.4. Determinarea stabilităţii arcului de c.c. [5]
Diferenţa dintre caracteristicile f(i)=U-Ri şi u(i) reprezintă

Ldi/dt:
Ldi/dt = f(i) - ua(i) = (U – R ꞏ i) - ua(i). (6.6)
Din figura 6.4, b) rezultă că punctul α este stabil, iar punctul β
este punct stabil de funcţionare a arcului electric. Această afirmaţie
rezultă din analiza comportării tensiunii Ldi/dt la variaţia curentului
în jurul curentului i1 şi respectiv i2.
Pentru valori ale curentului în jurul valorii i1 rezultă: i < i1;
Ldi/dt < 0, curentul i are tendinţa de scădere la zero; iar dacă i > i1;
Ldi/dt > 0, curentul i are tendinţa de creştere, tinde către i2.
Pentru valori ale curentului în jurul valorii i2 rezultă: i < i2;
Ldi/dt > 0, curentul i are tendinţa de creştere la i2; iar dacă i > i2;
Ldi/dt < 0, curentul i are tendinţa de scădere către valoarea i2.
102
 Metode de stingere a arcului electric de curent continuu
Din figura 6.4, b) rezultă că stingerea arcului la orice valoare a
curentului i este posibilă dacă este îndeplinită condiţia de a nu avea
intersecţie între caracteristica arcului ua = f(i) şi caracteristica
externă a sursei, dreapta (U – R ꞏ i) = f(i), caz în care ΔUL este
negativ pentru orice valoare a curentului.
Această condiţie se poate obţine pe două căi: fie prin ridicarea
caracteristicii ua = f(i); fie prin înclinarea dreptei (U – R ꞏ i).
Ridicarea caracteristicii arcului se poate realiza prin alungirea
arcului, deionizând spaţiul de arcului, folosind suflajul magnetic,
suflajul cu fluide, răcirea arcului în camerele de stingere. În figura
6.5, a) este reprezentată posibilitatea stingerii arcului prin alungirea
sa. Pentru lungimea l1 arcul arde stabil, iar pentru o lungime l3 arcul
arde instabil. Situaţia limită de la care arcul începe să ardă instabil
se creează în cazul în care curba este tangentă la dreaptă în punctul
A. Începând de la această lungime, numită lungime critică, arcul
începe să ardă instabil.
Figura 6.5. Metode de stingere a arcului de c.c. [5]
A doua metodă constă în înclinarea caracteristicii externe a

circuitului prin introducerea unor rezistenţe suplimentare în serie cu
arcul electric. Din figura 6.5, b) se constată: odată cu creşterea
rezistenţei circuitului, curentul scade, iar începând de la valoarea
103
rezistenţei critice Rcr, când dreapta este tangentă la curbă, arcul arde
instabil, fapt valabil şi pentru orice altă rezistenţă R > Rcr.
2.3. Arcul electric de curent alternativ

Arcul electric de curent alternativ este un proces în regim
variabil şi se caracterizează prin stingeri şi aprinderi periodice, la
fiecare trecere a curentului prin zero. Studierea lui este importanţă,
deoarece în aparatele electrice de înaltă tensiune apar arcuri
electrice de mare stabilitate, pentru stingerea cărora trebuie
concepute camere de stingere speciale.
 Caracteristicile arcului de curent alternativ

Se ştie că la o modificare rapidă a curentului, temperatura sa şi
diametrul coloanei, prin aceasta şi conductivitatea, nu se pot
modifica rapid. Arcul are o inerţie termică şi ca urmare o creştere
mai mare a căderii de tensiune la creşterea curentului şi o
comportare inversă la micşorarea curentului. În acelaşi timp, au loc
modificări ale formei geometrice a arcului. Variaţiile în timp ale
curentului şi căderii de tensiune pe arc sunt reprezentate în figura
6.6. În curent alternativ, caracteristicile arcului diferă de cele
obţinute mai sus pentru c.c. Curentul alternativ de frecvenţă
industrială 50 Hz variază foarte repede. Deci, procesele care au loc
în arcul electric pot fi studiate pe baza caracteristicilor dinamice. În
cazul unui curent sinusoidal, la început tensiunea pe arc UA creşte
până la punctul 1, apoi concomitent cu creşterea curentului iA
tensiunea scade până în punctul 2 (pe acest segment de curbă 1-1 a
caracteristicii volt-amper are loc o micşorare bruscă a rezistenţei
arcului datorită procesului intensiv de ionizare termică) (fig.6.6).
După trecerea valorii maximale a curentului are loc o creştere
uşoară a caracteristicei volt-amper până în punctul 3. Pentru
semiperioada negativă a curentului caracteristica volt-amper este
analogică.
Fenomenul de inerţie (histerezis) se datorează faptului că
spaţiul de arc are o conductibilitate termică dependentă de
temperatură, iar temperatura nu se poate modifica rapid. La o
frecvenţă foarte înaltă, temperatura arcului practic nu se schimbă,
104
bucla histerezis se micşorează sau dispare, caracteristica dinamică
fiind reprezentată prin curbele 4, 5. Cu cât frecvenţa curentului este
mai joasă, cu atât mai mult caracteristica dinamică se apropie de cea
statică trasată punctat în figura 6.6, a). Oscilogramele curentului iA
şi tensiunii pe arc UA sunt reprezentate în figura 6.6, b). Pentru
frecvenţe mari forma tensiunii UA devine sinusoidală (curba 2).
Figura 6.6. Caracteristicile volt-amper (a) şi oscilogramele tensiunii şi

curentului arcului electric de curent alternativ (b)
 Stingerea arcului electric de curent alternativ

Întreruperea arcului electric de curent alternativ este facilitată
de trecerea, în mod natural, a curentului prin valoarea zero, moment
în care ionizarea în coloana arcului este minimă.
În momentul trecerii curentului prin zero, arcul electric se
stinge, iar la piesele de contact apare tensiunea de restabilire Ur. Se
numeşte tensiune de restabilire, tensiunea care apare la bornele
aparatelor de conectare după întreruperea curentului. Tensiunea la
bornele aparatelor de conectare cu contactele deschise este egală cu
tensiunea de alimentare. Când contactele sunt închise, tensiunea
este foarte mică datorită căderii de tensiune pe rezistenţa de contact.
După prima trecere a curentului alternativ prin zero din
momentul separării contactelor, arcul electric poate să se reaprindă.
Pentru ca arcul electric să nu se reaprindă este necesar ca să se
105
restabilească rigiditatea dielectrică a spaţiului de arc. Pentru a
restabili rigiditatea dielectrică este nevoie ca spaţiul de arc să fie
complet deionizat. Procesul de restabilire a rigidităţii dielectrice se
caracterizează prin tensiunea de ţinere Uţ. Tensiunea de ţinere este
tensiunea de refacere a rigidităţii dielectrice a spaţiului de arc după
stingerea arcului. Pentru ca arcul să nu se reaprindă este necesar ca
tensiunea de ţinere să fie superioară tensiunii de restabilire.
Din figura 6.7 se observă că tensiunea de restabilire Ur1, deşi
are o amplitudă mare, nu va străpunge spaţiul de arc, în timp ce
tensiunea Ur2 cu amplitudă mai mică, dar cu pantă mare, va
străpunge spaţiul şi arcul se va reaprinde, deoarece într-o anumită
zonă (zona haşurată) valorile lui Ur2 depăşesc valorile tensiunii de
ţinere Uţ ale spaţiului de arc.
În felul acesta, la fiecare trecere prin zero a curentului are loc o
întrecere între două procese cu caracter contradictoriu:
1) procesul de restabilire a rigidităţii dielectrice a spaţiului
de arc;
2) procesul de restabilire a tensiunii la contactele aparatului
de comutaţie.
Uţ
U
Ur1
Ur2
Figura 6.7. Caracteristicile tensiunilor de ţinere şi de restabilire
106
De aceea, pentru stingerea reuşită a arcului de curent alternativ
în echipamentele electrice, este necesar ca procesul de deionizare să
decurgă cu o astfel de viteză, încât tensiunea de ţinere după trecerea
curentuli prin zero să crească până la o valoare mai mare decât
tensiunea de restabilire.
Întreruperea arcului electric depinde de un şir de parametri cum
ar fi: parametrii reţelelor, parametrii dispozitivului de stingere a
echipamentului electric, valorile curentului şi tensiunii pe arc etc. În
continuare vom descrie procesul de stingere a arcului electric de
curent alternativ pentru sarcina pur rezistivă.
În cazul circuitului pur rezistiv (fig.6.8), curentul i, fiind în fază
cu tensiunea sursei Us, trece simultan prin zero odată cu aceasta. În
momentul t0 are loc începutul separării contactelor. Arcul se aprinde
sub acţiunea tensiunii de aprindere UAp şi se stinge când tensiunea
scade la valoarea de stingere Ust. În momentul stingerii arcului şi al
reaprinderii următoare (momentul t0’), curentul este foarte mic,
spaţiul de arc îşi păstrează un anumit grad de conductivitate, ceea ce
permite trecerea unui curent numit curent postarc. Această pauză
are durata tp de ordinul milisecundelor, pauză în care procesul de
ionizare este aproape nul, iar procesul de deionizare este dominant.
Tensiunea de aprindere este de regulă mai mare decât cea de
stringere, deoarece trebuie să provoace străpungerea spaţiului de arc
deionizat parţial în timpul pauzei fără curent.
Segmentul de curbă Uţ reprezintă procesul de restabilire a
rigidităţii dielectrice a spaţiului de arc. În momentul de timp t0’,
tensiunea de ţinere Uţ este egală cu tensiunea de restabilire şi are loc
reaprinderea arcului. Dacă tensiunea de ţinere creşte cu o viteză mai
mare (vezi curba punctată), reaprinderea arcului nu are loc. În figura
6.8 este reprezentată situaţia când stingerea reuşită are loc în a treia
pauză fără curent.
În cazul circuitelor inductive, stingerea arcului este mult mai
dificilă, deoarece curentul nu mai este în fază cu tensiunea şi în
momentul trecerii curentului prin zero tensiunea are valoare
maximală, având posibilitatea de a reaprinde arcul electric foarte
uşor.
107
Figura 6.8. Metoda de stingere a arcului de c.a. pentru sarcina pur activă
Figura 6.9 reprezintă variaţiile tensiunii sursei Us, curentului i,

tensiunii pe arc UA pentru un circuit pur inductiv, cu defazaj
φ = 900. În momentul t0 are loc începutul separării contactelor, în
momentul trecerii curentului prin zero arcul se stinge, dar se aprinde
imediat în momentul t0’, deoarece tensiunea de ţinere Uţ este mai
mică decât tensiunea sursei. Pe măsura separării contactelor creşte
lungimea arcului, curentul scade, pauza fără curent tp creşte şi în
momentul t3 are loc stingerea definitivă a arcului.
În circuitele care au capacităţi, se produc oscilaţii de frecvenţă
ridicată care provoacă reaprinderea arcului.
Metodele şi dispozitivele de stinge a arcului electric în
echipamentele electrice sunt expuse în lucrarea de laborator nr.2
(paragraful 2.2).
108
Figura 6.9. Metoda de stingere a arcului de c.a. pentru sarcina
pur inductivă
În cadrul acestei lucrări de laborator se vor studia
caracteristicile statice ale arcului electric de curent continuu şi
caracteristicile dimamice ale arcului de curent alternativ.
I. Caracteristicile statice ale arcului electric de curent continuu

1. Se realizează schema electrică din figura 6.10. Arcul electric
se obţine prin atingerea a doi electrozi din carbon. Lungimea
arcului este stabilită prin îndepărtarea sau apropierea celor
doi electrozi.
2. După aprinderea arcului se stabileşte lungimea coloanei
arcului, apoi se ridică două caracteristici volt-amper pentru
diferite lungimi ale acestuia: lA1 = 1 – 2 mm şi
lA2 = 4 – 5 mm. Datele citite se introduc în tabelul 6.2.
3. Se calculează caracteristicile volt-amper pentru două
lungimi ale coloanei arcului: lA1 = 1 – 2 mm şi
lA2 = 4 – 5 mm, utilizând expresia lui Ayrton. Rezultatele
calculelor sunt introduse în tabelul 6.2.
109
4. În baza datelor din tabelul 6.2 se construiesc caracreristicile
volt–amper statice măsurate şi calculate pentru două lungimi
ale coloanei arcului: lA1 = 1 – 2 mm şi lA2 = 4 – 5 mm.
Figura 6.10. Schema electrică pentru obţinerea caracteristicilor

volt-amper ale arcului de c.c.
Tabelul 6.2. Datele măsurate şi calculate pentru caracteristicile

volt-amper ale arcului de c.c.
Lungimea
Parametrii Măsurate Calculate
arcului
Tensiunea,
lA = 1 – 2 V
mm Curentul,
A
Tensiunea,
lA = 4 – 5 V
mm Curentul, „
A
II. Caracteristicile dinamice ale arcului electric de curent

alternativ
1. Se realizează montajul din figura 6.11. Arcul electric se
obţine prin atingerea a doi electrozi din carbon. Lungimea
arcului este stabilită prin îndepărtarea sau apropierea celor
doi electrozi.
110
Figura 6.11. Schema electrică pentru determinarea caracteristicilor
volt-amper ale arcului de c.a.
2. După aprinderea coloanei arcului electric, utilizând

osciloscopul OC, se vizualizează forma tensiunii UA (t) şi
curentului i (t), trasându-se curbele.
3. Se studiază foarte atent comportarea arcului de curent
alternativ şi curent continuu. Se scot în evidenţă asemănările
şi deosebirile dintre procesele de aprindere, ardere şi
stingere a arcului de curent continuu şi curent alternativ.
studenţi. Fiecare student studiază proprietăţile şi a caracteristicile
arcului de curent continuu şi alternativ. De asemenea, echipa de
studenţi va determina caracteristicile statice ale arcului electric de
curent continuu şi vizualiza arcul de curent alternativ.
Se recomandă:
2. Identificarea condiţiilor de apariţie a arcului electric.
3. Identificarea diferenţei dintre arcul electric de curent
continuu şi cel de curent alternativ.
4. Atenţie la comportamentul arcului electric de curent
continuu şi alternativ în momentul alungirii acestuia.
111
3. Rezultatele experimentale şi rezultatele obţinute prin calcul în
formă de tabele, grafice şi caracteristici.
5. Concluzii privind arcului electric de curent continuu şi
alternativ. Evidenţierea asemănărilor şi deosebirilor dintre
procesele de aprindere, ardere şi stingere a arcului de curent
continuu şi curent alternativ.

1. Formulaţi definiţia arcului electric.
2. Care sunt caracteristicile de bază ale arcului electric?.
3. Care sunt condiţiile de apariţie a arcului electric şi unde apar
ele?
4. Desenaţi şi explicaţi caracteristicile statice şi dinamice ale
arcului de curent continuu;
5. Descrieţi stabilitatea arcului de curent continuu.
6. Enumeraţi şi descrieţi metodele de stingere a arcului de curent
continuu.
7. Desenaţi şi explicaţi caracteristicile dinamice ale arcului de
curent alternativ.
8. Descrieţi principiul de stingere a arcului de curent alternativ
pentru sarcină pur activă şi pur inductivă.
9. Numiţi principalele dispozitive de stingere a arcului electric.
10. Care este efectul arcului electric asupra contactului?
11. Care este efectul arcului electric asupra corpului uman?
12. Care sunt domeniile de utilizare a arcului electric?
112
STUDIUL ECHIPAMENTELOR ELECTRICE
DE COMANDĂ, CONTROL ŞI PROTECŢIE ALE
MOTORULUI ASINCRON TRIFAZAT
1. Scopul lucrării: studiul schemelor electrice şi a echipamentelor
de protecţie şi comandă automatizată a
motorului asincron trifazat. Încercarea şi
studierea blocului universal de protecţie
УБЗ-302.
2.1. Introducere
Schemele de comandă automatizată cu relee şi contactoare sunt
cele mai simple sisteme de automatizare ale motoarelor de acţionare
electrică nereglabilă. Aceste scheme asigură un număr relativ mic
de operaţii – cele mai principale fiind:
1) pornirea şi oprirea motoarelor;
2) frânarea electrică şi mecanică;
3) inversarea sensului de rotaţie;
4) reglarea reostatică a vitezei în câteva trepte;
5) protecţia motoarelor contra regimurilor
principale de avarie;
6) semnalizarea regimurilor
principale de funcţionare.
Aceste operaţii au caracter

secvenţial, de aceea schemele
electrice se numesc scheme de
comandă secvenţială. Ele sunt
constituite din 2 părţi principale Figura 7.1. Elementele de
(fig.7.1): bază ale unei scheme de
comandă secvenţială pentru
un motor asincron trifazat
113
1) partea de comandă (PC) care formează algoritmul de
comandă automatizată şi de protecţie a motoarelor electrice;
2) partea de forţă (PF) care asigură alimentarea şi comutaţia
circuitelor de putere ale motorului M (fig.7.1).
Partea de comandă este constituită din 2 tipuri de elemente
principale:
 elemente de comandă (EC) din care fac parte butoane,
comutatoare, controlere logice programabile etc.;
 relee de comandă (RC): relee electromagnetice de tensiune,
curent, timp, termice, electronice de timp sau de protecţie.
Partea de forţă este alcătuită din întrerupătoare automate şi
siguranţe fuzibile destinate protecţiei motoarelor la scurtcircuit şi
suprasarcină şi din contactoare electromagnetice, destinate pentru
comutaţii frecvente ale curenţilor mari şi prevăzute cu camere de
stingere ale arcului electric, care apare la deconectarea sarcinilor
activ–inductive.
2.2. Scheme tipice de comandă automatizată secvenţială ale

motoarelor asincrone în scurtcircuit cu relee şi contactoare
Schemele tipice de comandă automatizată secvenţială cu relee
şi contactoare ale motoarelor asincrone în scurtcircuit de putere
mică şi mijlocie sunt cele mai simple, deoarece ele sunt proiectate
pentru pornirea directă prin conectarea statorului la tensiunea
nominală a reţelei. Pentru MA de putere mare (>100 kW) şi în
funcţie de puterea transformatorului de la staţia electrică se impune
utilizarea unor procedee şi scheme speciale de pornire prin
introducerea temporară în circuitul statoric a unor elemente
suplimentare (inductivităţi, autotransformatoare) în scopul
micşorării curentului de pornire.
Problema pornirii MA cu rotorul bobinat de orice putere se
soluţionează relativ simplu: prin introducerea temporară a unor
rezistenţe suplimentare în circuitul rotoric. Automatizarea
procesului de pornire se efectuează, în cele mai multe cazuri, în
funcţie de timp.
114
Comanda automatizată a motoarelor asincrone prevede, de
regulă, nu numai pornirea, ci şi alte funcţii impuse de procesul
tehnologic al maşinii de lucru sau de cerinţele de protecţie şi
securitate. Dintre aceste funcţii fac parte: frânarea, inversarea
sensului de rotaţie, reglarea vitezei de rotaţie, comanda din câteva
locuri, semnalizarea, protecţia la scurtcircuit şi la suprasarcină,
blocarea unor regimuri tehnologice sau electrice nedorite etc.
Realizarea acestor funcţii poate fi făcută în baza mai multor
principii, iar ca urmare cu mai multe variante ale schemelor tipice
de comandă. Frânarea, de exemplu, poate fi făcută în contracurent,
prin metoda dinamică sau recuperativă. Pe lângă comanda
automatizată schemele tipice prevăd şi comanda manuală.
Figura 7.2. Scheme de comandă ireversibilă a motorului asincron
În figura 7.2, a) este reprezentată schema de forţă a pornirii

directe ireversibile a motorului asincron trifazat cu rotorul în
scurtcircuit, care prevede în circuitul statorului un întrerupător
automat QF pentru protecţie la scurtcircuit, un releu termic cu două
elemente sensibile KK pentru protecţie la suprasarcină şi contactele
de forţă ale contactorului (demarorului) trifazat KM. Această
schemă poate avea 3 variante de comandă:
115
1) cu un singur element de comandă pentru pornire şi oprire –
un întrerupător SA, care asigură autopornirea la dispariţia şi
reapariţia tensiunii reţelei de alimentare;
2) cu un singur element de comandă pentru pornire şi oprire –
un buton SB cu contact normal – deschis. Schema nu asigură
autopornirea la dispariţia tensiunii – la luarea degetului de
pe buton motorul se opreşte (fig.7.1, c);
3) cu 2 butoane de comandă: SB1 cu contact normal – deschis
pentru pornire şi SB2 cu contact normal – închis pentru
oprire, precum şi cu automenţinerea stării de funcţionare a
motorului la luarea degetului de pe butonul SB1. Această
automenţinere se realizează prin şuntarea butonului SB1 cu
contactul normal – deschis auxiliar al contactorului KM. În
cazul suprasarcinii de curent de 10–40%, contactul releului
termic KK deconectează circuitul de comandă şi motorul se
oreşte.
În figura 7.3 este reprezentată schema de pornire directă
reversibilă a MA cu 2 contactoare tripolare KM1 şi KM2, care
alcătuiesc un demaror reversibil şi care asigură schimbarea
succesiunii a 2 faze de alimentare a statorului. O astfel de schemă
poate realiza nu numai pornirea directă a motorului într-un sens sau
altul, ci şi frânarea prin contracurent. Aceasta din urmă însă este
însoţită de şocuri de curent de două ori mai mari decât curentul de
pornire directă. Pentru a evita aceste şocuri, înainte de inversare mai
întâi trebuie acţionat SB3 „STOP”, deconectând contactorul
acţionat. Abia după oprirea motorului trebuie apăsat al doilea buton.
Automenţinerea fiecărui contactor în stare acţionată la apăsarea
temporară a butonului de sens direct (D) SB1 sau a butonului de
sens invers (I) SB2 se efectuează la fel ca şi la comanda ireversibilă:
prin şuntarea butoanelor SB1 şi SB2 cu contactele auxiliare normal
– deschise ale contactoarelor corespunzătoare KM1 şi KM2. Această
schemă de comandă asigură o protecţie suplimentară: excluderea
acţionării simultane a ambelor contactoare urmată de
scurtcircuitarea a două faze ale reţelei. Pentru evitarea ei, bobina
contactorului KM1 se înseriază cu contactul auxiliar normal – închis
116
KM2, iar bobina contactorului KM2 – cu contactul normal – închis
KM1. Contactele normal – închise KM1 şi KM2 se mai numesc
contacte de blocare reciprocă.
În unele scheme de comandă secvenţială, cum ar fi cele ale
macaralelor, în plus la aceste contacte şi cu acelaşi scop se foloseşte
o interblocare de rezervă – interblocare mecanică cu ajutorul unor
pârghii speciale.
Figura 7.3. Scheme de comandă reversibilă a motorului asincron trifazat
2.3. Studiul blocului universal de protecţie şi comandă al

motoarelor asincrone trifazate УБЗ-302
 Construcţia şi caracteristicile de bază ale УБЗ-302
Echipamentul electric universal de protecţie a motoarelor
asincrone trifazate УБЗ-302 a cărui denumire provine din limba
rusă Универсальный блок защиты электродвигателей este un
produs al companiei Novatek Electro. Acest dispozitiv se
alimentează de la tensiunea controlată şi are încorporate 3
transformatoare de curent, care monitorizează permanent curenţii.
УБЗ-302 este proiectat pentru controlul continuu al tensiunii pe
117
fiecare fază, a rezistenţei izolaţiei înfăşurărilor, monitorizarea
curenţilor de fază/linie şi testarea rezistenţei izolaţiei înfăşurărilor.
Asigură protecţia motoarelor asincrone cu putere de la 2,5 până
la 30 kW, utilizând transformatoarele de curent încorporate, iar cu
transformatoare de curent externe până la 315 kW.
În figura 7.4 sunt prezentate părţile componente şi dimensiunile
blocului universal de protecţie a motoarelor asincrone trifazate
УБЗ-302 cu următoarele elemente:
Figura 7.4. Părţile componente şi dimensiunile de gabarit

ale УБЗ-302 [13]
1) LED roşu “УСТАНОВКА” (SETĂRI) - se aprinde când

УБЗ-302 este în regim de setare a parametrilor;
2) LED verde “НАГРУЗКА” (SARCINA) – se aprinde când
releul de suprasarcină este activ;
118
3) LED verde “РЕЛЕ” (RELEU) – se aprinde când releul este
activ;
4) LED verde al “РМКУП” (режим минимального
количества установочных параметров - numărul minim
de setări) - se aprinde când УБЗ-302 este în regim
“РМКУП”;
5) indicator de trei cifre;
6) indicator de trei cifre;
7) LED albastru “ОБМЕН” – este aprins când are loc schimbul
de date dintre УБЗ-302 şi PC;
8) LED roşu “АВАРИЯ” se aprinde când:
 releul de sarcină nu funcţionează;
 motorul este în stare de suprasarcină;
9) port de conectare RS-232 dintre УБЗ-302 şi PC;
10) LED verde - este aprins când УБЗ-302 funcţionează în
regimul stea-triunghi;
11) LED verde PB este aprins când УБЗ-302 funcţionează în
regimul releului de timp;
12) buton ce permite a derula parametrii afişaţi în proces de
vizualizare a parametrilor şi a meniului în regimul de setare;
13) buton ce permite a derula parametrii afişaţi în proces de
vizualizare a parametrilor şi a meniului în regimul de setare;
14) butonul “Зап/Сбр/Выб” Pornire/Reset/Selectare – se
foloseşte pentru configurarea, redactarea şi resetarea
parametrilor;
15) butonul “УСТАНОВКА” (SETĂRI) - activează regimul de
setare a parametrilor.
 Funcţiile de baza ale blocului universal de protecţie УБЗ-302

Blocul universal de protecţie a motoarelor trifazate УБЗ-302
îndeplineşte următoarele funcţii de bază:
1. Posibilitatea de a funcţiona într-o reţea MODBUS;
2. Asigură înregistrarea datelor pentru procesul de funcţionare, cât
şi despre avarii pe o perioadă de timp îndelungat;
3. УБЗ-302 asigură protecţia în următoarele situaţii de avarie:
119
 sursă de alimentare necalitativă;
 căderi de tensiune inadmisibile, dispariţia unei faze,
consecutivitatea greşită a fazelor, asimetria fazelor;
 supraîncărcări mecanice (creşterea simetrică pe fază/linie a
curenţilor);
 asimetria curenţilor pe faze cauzată de străpungerea izolaţiei
sau a cablului de alimentare şi scurgerea la pământ;
 depăşirea limitei curentului pe nul;
 pornirea în sarcină sau rotorul blocat;
 dispariţia cuplului de rezistenţă la arborele motorului
(mersul în gol la pompe);
 verificarea izolaţiei dintre înfăşurările statorului şi carcasă
înaintea fiecărui start;
 supraîncălzirea înfăşurărilor sesizată cu ajutorul senzorilor
de temperatură.
Pentru orice avarie poate fi setată permiterea sau interzicera de
a reporni motorul automat după un timp presetat. УБЗ-302 are două
ieşiri prin relee, care fac posibilă pornirea stea-triunghi a motorului.
La măsurarea curenţilor motorului de la 63 A la 300 A eroarea
nu depăşeşte 5%. Din cauza efectului de saturaţie a
transformatoarelor de curent această eroare creşte brusc, de aceea
este interzisă utilizarea transformatoarelor încorporate pentru
curenţii ce depăşesc 400 A [13]. Curentul nominal al
tranformatoarelor externe trebuie sa fie nu mai mic decât curentul
nominal al motorului.
Pentru programarea УБЗ-302 este necesar a introduce
parametrii: puterea motorului, curenţii nominali, cosφ etc. Aceşti
parametri pot fi introduşi de la calculator prin intermediul software
de configurare Configuration Tool.
a) Protecţia la curentul maxim

Protecţia la curentul maximal se activează în momentul în care
pe una, două sau trei faze curentul creşte peste limita setată.
Protecţia acţionează cu temporizare. Aceasta poate fi independentă
sau dependentă de supracurenţi.
120
La protecţia cu temporizare independentă (fig.7.5), motorul este
deconectat dacă curentul depăşeste valoarea maximă stabilită pe o
perioadă mai mare decât cea setată, calcularea căruia se face
conform relaţiei 7.1.
IS= ꞏ , (7.1)
unde: - parametru de multiplicare; - curentul nominal al
motorului; T – timpul setat ( ).
Figura 7.5. Protecţia independentă Figura 7.6. Protecţia dependentă

la curentul maximal [13] la curentul maximal [13]
Temporizarea dependentă (fig.7.6) respectă standardul CEI

60255-3 şi BS 142. În această figură este reprezentată dependenţa
timpului de deconectare în funcţie de supracurenţi I/In. Mai multe
caracteristici de acest gen pot fi culese din sursa [13].
Dacă parametrului (timpul) îi este atribuită o valoare,
atunci T este proporţional acesteia. Adică, pentru = 10 avem
T = T0ꞏ10.
b) Protecţia termică teoretică

Protecţia termică teoretică se calculează în baza modelului
termic al motorului în următoarele condiţii:
1) la primul start motorul trebuie să fie rece;
2) în timpul funcţionării temperatura este proporţională cu
pătratul curentului;
3) după deconectare motorul se răceşte conform exponentei.
121
Pentru funcţionarea protecţiei este nevoie de a seta timpul de
deconectare T2 ( ) pentru o suprasarcină dublă. Figura 7.7
reflectă dependnţa timpului de deconectare faţă de curent:
I/In - curentul măsurat/curentul nominal (tab.7.1); T/T2 - timpul de
declanşare a protecţiei în raport cu timpul setat T2. Timpii standard
recomandaţi sunt daţi în tabelul 7.1 (T2=60s).
Important. Dacă în urma încălzirii motorului УБЗ-302 este
deconectat, apoi reconectat la reţea, acesta va începe a calcula
temperatura teoretică a motorului considerându-l rece. În acest caz,
protecţia nu va acţiona la timp, de aceea există o altă protecţie care
măsoară direct temperatura motorului.
Tabelul 7.1. Dependeţa timpului de deconectare la suprasarcină

de curentul raportat [13]
I/In 1,1 1,2 1,4 1,7 2 2,7 3
T, s 365 247 148 88,6 60 36.4 24.6
I/In 4 5 6 7 8 10 15
T, s 13.5 8,5 5,9 4,3 3,3 2,1 0,9
Figura 7.7. Timpul de deconectare pentru protecţia termică teoretică [13]
122
c) Protecţia termică în baza temperaturii măsurate
Această protecţie este prevăzută pentru a înlătura neajunsurile
protecţiei termice calculate şi funcţionează independent de celelalte
protecţii. Acţionarea acesteia are loc instantaneu (fără temporizare)
când este atinsă temperatura setată (parametrul ). În funcţie de
parametrii aleşi, dispozitivul poate funcţiona pe prima intrare cu
următorii traductori de temperatură:
1) traductor introdus în înfăşurarea statorică care va declanşa
protecţia dacă rezistenţa acestuia depăşeşte 1700 Ω;
2) traductorul de tipul PTC (1 kΩ la 25°C), utilizarea acestui
tip nu permite măsurarea temperaturilor mai mari de 100°C.
A doua intrare este compatibilă cu senzorii de temperatură
PT-100, Ni100, Ni120. Acesta se declanşează când temperatura
depăşeşte valoarea setată. De asemenea, pot fi setate două
temperaturi: una va declanşa o alarmă, cealaltă va deconecta
motorul [13].
d) Protecţia la asimetria fazelor

Protecţia la asimetria tensiunilor (curenţilor) pe faze se
activează, dacă este depăşită valoarea parametrului în procente
(%). Acest parametru este determinat de coeficientul K2Ui şi
caracterizează nesimetria tensiunii (curentului) trifazate şi se
calculează conform expresiei:
(7.2)
unde: U2(1)i – componenta de succesiune inversă în momentul i de

măsurare, V;
U1(1)i – componenta de succesiune directă în momentul i de
măsurare, V;
U2(1)i – se calculează cu ajutorul formulei empirice U2(1)i=0,62
(Umax(1)i - Umin(1)i);
unde: Umax, Umin – tensiunea maximală şi minimală dintre tensiunile
de linie în momentul i de măsurare, V.
Coeficientul K2Ii se determină analogic.
123
e) Schimbul de date dintre УБЗ-302 şi PC
Unul din avantajele УБЗ -302 este posibilitatea acestuia de a fi
conectat la calculatorul personal (fig.7.8). Utilizarea calculatorului
personal pentru monitorizarea şi controlul dispozitivuilui de
protecţie este posibilă folosind softul ”Control panel УБЗ-302”. De
la un calculator pot fi supravegheate mai multe echipamente УБЗ,
fiecare dintre acestea având adresă diferită şi parole de acces, fără
de care se pot vizualiza parametrii, însă nu pot fi executate unele
modificări. Totodată, datele de intrare pot fi memorate în PC şi
utilizate mai târziu pentru a efectua unele cercetări [13,15]
Gestionarea principiului de funcţionare a blocului universal de
protecţie УБЗ-302 de la calculator este posibilă utilizând
următoarele interfeţe:
 interfaţa RS-485 cu utilizarea protocolului MODBUS;
 interfaţa RS-232.
Utilizarea simultană a RS-485 şi RS-232 nu este posibilă.
Figura 7.8. Imagine grafică a conectării УБЗ-302 cu PC
124
 Modalităţile de conectare a УБЗ-302
Pentru a conecta blocul universal de protecţie a motoarelor
trifazate УБЗ-302, trebuie să se respecte următoarele condiţii:
1. Ieşirile 1–9 reprezintă contacte de tip releu, având curenţi de
comutare de maxim 15 A – pentru ieşirile 1, 2, 3 şi 5 A –
pentru ieşirile 4–9.
2. Intrările 27, 28, 30, 31 reprezintă alimentarea УБЗ-302 şi
corespunde respectiv L1, L2, L3, N pentru un curent de 1 A.
3. Circuitul de măsurare a izolaţiei motorului (25,2 6-R-iz, R-iz
N)-0,5 А.
Figura 7.9. Schema electrică de conectare a УБЗ-302
4. Pentru puteri ale motoarelor de 2,5–30 kW se admite

utilizarea transformatoarelor de curent încorporate, trecând
câte un cablu prin fiecare orificiu (fig.7.4). Pentru puteri mai
125
mari de 30 kW se utilizează transformatoare de curent
suplimentare.
5. Trecerea celor trei faze prin transformatorul diferenţial de
curent şi conctareape acestuia la УБЗ-302.
6. Pentru a monitoriza şi a măsura rezistenţa izolaţiei
motorului, se conectează borna de monitorizare a izolaţiei 25
la unul dintre contactele de ieşire ale МП. Dacă carcasa
motorului nu este împământată sau dacă este utilizată o reţea
cu neutru izolat, sau dacă firul neutru nu este conectat la
terminalul УБЗ, la borna 26 УБЗ se conectează carcasa
motorului.
7. Se conectează УБЗ la reţeaua electrică conform figurii 7.9.
Se vor studia schemele electrice şi echipamentele de protecţie şi
comandă automatizată ale motorului asincron trifazat. De asemenea,
se va încerca şi studia blocul universal de protecţie a maşinilor
asincrone cu rotor scurtcircuitat УБЗ-302.
Figura 7.10. Comanda ireversibilă a unui Figura 7.11. Ilustrare grafică

motor asincron trifazat cu un singur a shemei electrice a unui
contactor motor asincron trifazat
126
I. Montarea schemei de comandă ireversibilă a motorului
asincron trifazat
Se va realiza schema electrică din figurile 7.10, 7.11. Se vor
studia toate elementele componente ale schemei electrice şi se vor
identifica funcţiile pe care le îndeplinesc acestea. Se va porni, apoi
se va opri motorul. Ce se întâmplă în circuitul electric în cele două
etape?
II. Montarea schemei de comandă reversibilă a motorului

asincron trifazat
Se va monta schema electrică din figura 7.12. Se vor studia
toate elementele componente ale schemei electrice şi şi se vor
identifica funcţiile pe care le îndeplinesc acestea. Motorul se va
porni apoi se va opri la stânga apoi la dreapta. Ce se întâmplă în
circuitul electric în cele două etape?
Figura 7.12. Comanda reversibilă a unui motor asincron trifazat

cu două contactoare
127
III. Studierea blocul universal de protecţie a motoarelor asincrone
trifazate УБЗ-302
Se va monta schema electrică din figura 7.13, respectând
cerinţele din 2.3. Se vor studia toate elementele componente ale
schemei electrice şi se vor identifica funcţiile pe care le îndeplinesc
acestea.
Figura 7.13. Schema electrică de conectare a УБЗ-302
În baza schemei din 7.13 se vor studia următoarele funcţii

principale îndeplinite de УБЗ-302:
1. Posibilitatea de a funcţiona într-o reţea MODBUS;
2. Asigură înregistrarea datelor privind procesul de funcţionare şi
de avarie;
3. Asigură protecţia în următoarele situaţii de avarie:
128
 dispariţia unei faze, consecutivitatea greşită a fazelor;
 supraîncărcări mecanice;
 pornirea în sarcină sau rotorul blocat;
 dispariţia cuplului de rezistenţă la arborele motorului;
 supraîncălzirea înfăşurărilor sesizată cu ajutorul senzorilor
de temperatură.
Toate aceste funcţii urmează a fi studiate, respectând următorii
paşi:
1. Încărcarea motorului cu ajutorul generatorului de c.c. Se va
înregistra timpul de deconectare t şi curentul pe fază pentru
fiecare treaptă, datele fiind introduse în tabelul 7.2.
Tabelul 7.2. Datele măsurate pentru caracteristica t(I)
I, A
t, s
2. Se va monitoriza procesul de încărcare a motorului cu ajutorul
programului de control, vizualizare şi gestionare. Datele se vor
exporta în Excel, se va determina curentul de pornire, cosφ etc.
3. În baza tabelului 7.2 se va construi caracteristica t(I).
4. Se va încălzi treptat termorezistenţa PT-100 şi se va înregistra
temperatura T pentru timpul de deconectare t (6-7 puncte), iar
datele se vor introduce în tabelul 7.3.
5. În baza tabelului 7.3 se va construi caracteristica t(T).
Tabelul 7.3. Datele măsurate pentru caracteristica t(T)
T,°C
t, s
studenţi. Fiecare student studiază schemele electrice şi
echipamentele de protecţie şi comandă automatizată ale motorului
asincron trifazat. De asemenea, se va încerca şi se va studia blocul
universal de protecţie a motoarelor asincrone cu rotor scurtcircuitat
УБЗ-302.
129
Se recomandă:
2. Identificarea principiului de funcţionare a tuturor
elementelor shemelor prezentate mai sus.
3. Identificarea celor mai importante funcţii pe care le
îndeplineşte УБЗ-302.
4. Evidenţierea şi identificarea principalelor avantaje şi
dezavantaje ale mijloacelor clasice de protecţie, control şi
comandă a motoarelor asincrone trifazate şi ale mijloacelor
moderne.
3. Rezultatele experimentale în forma de tabele, grafice şi
caracteristici.
4. Concluzii privind mijloacele clasice de protecţie, control şi
comandă a motoarelor asincrone trifazate şi a mijloacelor
moderne. Evidenţierea avantajelor şi dezavantajelor acestora.

1. Desenaţi şi explicaţi schema de comandă secvenţială.
2. Desenaţi şi explicaţi schemele de comandă ireversibilă a
motorului asincron trifazat.
3. Desenaţi şi explicaţi schemele de comandă reversibilă a
motorului asincron trifazat.
4. Enumeraţi toate elemntele componente ale unei scheme de
protecţie, comandă şi control ale motorului asincron trifazat.
5. Descrieţi funcţiile şi proprietăţile dispozitivului УБЗ-302.
6. Cu ajutorul căror elemente se monitorizează curenţii din faze şi
temperatura înfăşurării?
7. Enumeraţi principalii parametri de configurare a dispozitivului
УБЗ-302.
8. De ce la mers în gol УБЗ-302 sesizează o mică suprasarcină?
9. Care sunt interfeţele de conectare a УБЗ-302 cu calculatorul?
130
Bibliografie
1. Gh. Hortopan. Aparate electrice de comutaţie. Volumul I: Principii.
Bucureşti: Ed. Tehnică, ediţia 5, 1993. - 420 p.
2. Gh. Hortopan. Aparate electrice de comutaţie. Volumul II: Aplicaţii.
Bucureşti: Ed. Tehnică, ediţia 5, 1996. - 444 p.
3. A. Baraboi, M. Adam. Echipamente electrice. Iaşi: Editura „Gheorghe
Asachi”. V.1, 2002. - 225 p.
4. A. Baraboi, M. Adam. Echipamente electrice. Iaşi: Editura „Gheorghe
Asachi”. V.2, 2002. - 212 p.
5. L. Popescu. Echipamente electrice. Sibiu: Alma Mater. V.1, 2007. - 248 p.
6. L. Popescu. Echipamente electrice. Sibiu: Alma Mater. V.2, 2008. - 270 p.
7. Dorin. D. Lucache. Instalaţii electrice de joasă tensiune. Baze teoretice şi
elemente de proiectare. Iaşi: Editura PIM, 2009. - 471 p.
8. I. Suciu. Electromagneţi. Bucureşti – Ed. Tehnică, 1994. – 280 p.
9. Releu de curent PT-40/10 http://forum.cxem.net/index.php?/topic/155605.
Accesat 12.12.2017.
10. Releu de curent PMT-101 http://novatek-electro.com/docs/docşrmt-101.pdf
Accesat 20.12.2017.
11. Releu de timp РЭВ-201 http://novatek-electro.com/docs/docşrev-201.pdf
Accesat 10.12.2017.
12. Releu de timp electronic Lovato TM M1 http://www.lovatoelectric.com
Accesat 11.12.2017.
13. Универсальный блок защиты электродвигателей УБЗ-302.
Руководство по эксплуатации паспорт. ООО «НОВАТЕК-ЭЛЕКТРО».
www.novatek-electro.com. Accesat 11.01.2018.
14. Ig. Mândru, Gh. Mihailov, V. Rachier. Cercetarea blocului universal UBZ–
302, utilizat la protecţia motoarelor asincrone trifazate Conferinţa tehnico-
ştiinţifică a studenţilor şi doctoranzilor. 27 noiembrie, Chişinău, 2016,
volumul I, p. 509–514.
15. Comunicarea dintre УБЗ-302 şi PC.
https://www.google.com/search?q=ubz-302&safe Accesat 15.01.2018.
16. Releu de timp cu mecanism de orologerie PB-235.
https://www.google.com/search?biw=1280&bih=615&tbm=isch&sa=1&ei=
yQafWqDDGYe1kwXwgbjwDw&q Accesat 10.09.2017.
17. Releu de curent РЭВ-818
https://www.google.md/search?q=%D1%80%D1%8D%D0%B2818&source
=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwj8sXi4NfZ Accesat 15.10.2017.
18. Releu de curent РT-40/10.
http://www.rele.ru/d/a0a37f25a28f543c6f43006e74f1b5bf.pdf Accesat
15.12.2017.
19. Releu de curent РT-81/1. http://www.rele.ru/m/ru/prod2-13-rt80.htm.
Accesat 15.12.2017.
131
CUPRINS
Reguli de lucru în laboratorul Echipamente electrice şi
aparate electrice…….…………..………………………... 3
Competenţe specifice care urmează a fi
acumulate………………………….…….………............. 4
Electromagneţi de acţionare ai aparatelor de comandă
şi comutaţie.................................................................... 5
Contacte electrice şi dispozitive de stingere a arcului
electric ………………………………………………... 19
Electromagnetul de curent alternativ monofazat cu
spiră în scurtcircuit……………………………………. 39
Studiul releelor de timp …….………………………… 53
Studiul releelor de curent ..…………………………… 75
Arcul electric de curent continuu şi
alternativ ……………………………………………… 96
Studiul echipamentelor electrice de protecţie şi
comandă automată ale motorului asincron
trifazat………………………………………………… 113
Bibliografie………………………………………………. 131
132

Echipamente Electrice Industriale Lab Utm (2018)

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Echipamente Electrice Industriale Lab Utm (2018)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Digitally signed by

Indicaţii metodice privind efectuarea lucrărilor de laborator

FACULTATEA ENERGETICĂ ŞI INGINERIE ELECTRICĂ

Indicaţii metodice privind efectuarea lucrărilor de laborator

Indicaţiile metodice de faţă reprezintă un ciclu de lucrări de laborator la

Redactor Eugenia Balan

2004, UTM, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 168

ISBN 978-9975-45-533-6. © UTM, 2018

Efectuarea lucrărilor de laborator la disciplinele Echipamente

Efectuarea lucrărilor de laborator la disciplinele Echipamente

1. Scopul lucrării: studiul construcţiei electromagneţilor de curent

2.3. Domenii de utilizare a electromagneţilor

2.4. Clasificarea electromagneţilor

d) După regimul de funcţionare:

2.5. Tipuri constructive de electromagneţi

Figura 1.1. Figura 1.2. Figura 1.3.

Figura 1.7. Figura 1.8. Figura 9.

Figura 1.10. Electromagnet cu plonjor cilindric şi opritor conic: 1-

Figura 1.11. Electromagnet conectat la reţea; dependenţa Ψ = f(i) [5]

Pornind de la forma integrală a legii conducţiei electrice:

2.7. Lucrul mecanic al unui electromagnet de curent continuu

Figura 1.12. Lucrul mecanic al unui electromagnet de c.c. [5]

În acelaşi timp, s-a produs un lucru mecanic ∆L. Atât lucrul

Figura 1.13. Lucrul mecanic al unui electromagnet de c.a. [5]

În timpul mişcării armăturii, energia electrică absorbită de la

Din expresia 1.9 se deduce prima teoremă a forţelor generalizate:

2.9. Randamentul electromagneţilor

Figura 1.14. Bilanţul energetic al unui electromagnet [5]

2.1. Contacte electrice

Figura 2.1. Contacte fixe pentru bare

Figura 2.2. Contacte fixe pentru conductoare

2. Contacte de întrerupere, la care cel puţin unul din

 Materiale utilizate pentru confecţionarea contactelor electrice

 Fenomene perturbatoare în contactele electrice

 Exemple constructive de contacte de întrerupere

Figura 2.6. Releu cu contacte în formă de nituri:

Contactele contactoarelor – se pot realiza cu dublă întrerupere

Figura 2.8. Contacte utilizate în contactoarele de curenţi mari

Contactele din figura 2.8 se utilizează în contactoare de curenţi

Figura 2.9. Sistem de contacte la întrerupătorul de joasă tensiune

Figura 2.10. Întreruperea circuitului electric

În cazul curentului alternativ (fig.2.10, c), în momentul ts

Tabelul 2.1. Mărimile minime ale curentului şi tensiunii

Pentru stingerea arcului, în toate dispozitivele uzuale se

 Exemple de principii şi dispozitive de stingere a arcului electric

Figura 2.11. Exemple de alungire a arcului în contacte în formă

b) Principiul deionizării asociat cu suflajul magnetic

Figura 2.12. Întreruperea circuitului electric

În cazul curentului alternativ (fig.2.12, c), în momentul ts

c) Principiul efectului de electrod asociat cu camera de stingere cu

Figura 2.13. Efectul de electrod în camera de stingere cu grătar

Plăcuţele metalice utilizate la divizarea arcului pot fi din cupru

e) Principiul stingerii arcului electric prin fluide

Figura 2.13. Stingerea arcului prin metoda camerei de stingere cu ulei

Principiul de funcţionare a camerei de stingere cu ulei mineral

f) Principiul vidului avansat

Figura 2.15. Camera de stingere cu vid

2.2. Calculul forţei de atracţie la electromagneţii

unde: Bδm – inducţia maximă; A – suprafaţa transversală a

a cărei frecvenţă este dublul frecvenţei curentului de excitaţie. Forţa

Se constată că forţa medie, care este forţa utilă, este egală cu

2.3. Calculul spirei în scurtcircuit

Aplicând legea circuitului magnetic conturului format de cele

unde: rs şi xs reprezintă rezistenţa şi reactanţa spirei în scurtcircuit.