Poziția în latitudine (care determină tipul de vegetație zonală predominantă), condițiile

climatice, relieful și activitățile antropice sunt principalii factori care influențează distribuția
vegetației pe teritoriul României. În funcție de acești factori, s-au delimitat zonele și etajele
de vegetație. Unitățile de vegetație care se înscriu în zonalitatea latitudinală sunt:

 zona de stepă 

(întâlnită în sudul Podișului Moldovei, Câmpia Siretului Inferior, Câmpia

Bărăganului și o parte din Podișul Dobrogei); cuprinde ierburi, pe alocuri arbuști
mici. În prezent, vegetația naturală de stepă a fost înlocuită de culturi agricole;

ierburi mărunte de stepă

 zona de silvostepă 

(face trecerea de la stepă la pădurile de stejar, extinse în Câmpia Banatului și

Crișanei, în sudul și estul Câmpiei Române, în partea de est a Podișului Moldovei și
pe suprafețe mici în Dobrogea); vegetația ierboasă se îmbină cu pâlcuri de pădure, în
special stejar pufos și stejar brumăriu;

 zona de pădure 

se desfășoară între 200 – 300 și 1 800 de metri și cuprinde mai multe etaje:

– etajul stejarului (la altitudini sub 500 de metri);

– 

etajul fagului 
 (500 – 1 200 m); la peste 1 000 m apar pădurile de amestec (fag și conifere);

pădure de foioase

– 

etajul coniferelor 

(1 200 – 1 800 de metri);

pădure de conifere

 zona alpină 

ocupă culmile și vârfurile celor mai înalte masive carpatice și cuprinde:

 – 

tajul subalpin 

(la 1 800 – 2 200 m) cu tufărișuri de jneapăn, ienupăr, afin, merișor etc;

– 

etajul alpin 

(la altitudini de peste 2 200 de metri) cu pajiști alpine ce cuprind ierburi scunde
adaptate la temperaturile scăzute și vânturile puternice.

pajiști alpine