Evolutia Junimii

O prima manifestare a societății a fost Cenaclul literar, al cărui președinte onorific a fost ales
Vasile Alecsandri. În cadrul întâlnirilor, invitații discutau pe marginea unor lucrări, fie ele
artistice sau științifice, încercând să stabilească valoarea lor estetică și științifică. Ulterior, din
1867, tipografia Junimii începe să publice revista Convorbiri Literare, ce va servi drept
mijloc de promovare a ideilor junimiste, dar și a operelor scriitorilor români.

Evoluția Junimii a cunoscut trei etape:prima, între anii 1867 și 1874, stă sub semnul
elaborării principiilor;a doua – între anii 1874 și 1885, apogeul – în care se consolidează
”direcția nouă”, și a treia etapă, până în 1944, în care se dezvoltă principiile estetice.

Concepții și principii generale

Înainte de toate, junimiștii se opun bazelor pe care societatea românească începuse să-și
clădească cultura. Această bază, cred ei, este fragilă și nu poate reprezenta o adevărată
structură fondatoare a culturii naționale. Generația pașoptistă, al cărui rol important în
procesul de modernizare a culturii este recunoscut de junimiști, este totuși criticată pentru
graba cu care încercase să facă totul. Principiile pe care pașoptiștii le luaseră cu împrumut din
arsenalul ideologic al Occidentului (2) trebuiau prefăcute în instituții durabile, în cadrul unui
proces de mai lungă durată, dar mai fecund.

(Petre P. Carp)

Mediocritate, impostură, formalism, improvizație, grandilocvență – acestea sunt doar câteva

dintre trăsăturile caracteristice ”culturii” românești de până atunci împotriva cărăra Junimea
se ridică extrem de critic. Toate acestea confereau ansamblului cultural românesc o anumită
falsitate, un caracter efemer, și nu puteau în niciun caz clădi o cultură națională demnă de
admirație și respect.

În schimbul acestor false principii directoare, junimiștii propun o schimbare fundamentală. Ei

aduc în prim plan rolul esențial al atitudinii critice, al selecției drastice care trebuie să stea la
baza dezvoltării culturale. Nu trebuie, așa cum îndemnau pașoptiștii cu ceva timp în urmă, să
se scrie orice, ”doar ca să se scrie”. Toate operele, literare sau științifice, trebuie să treacă
printr-un filtru critic, să  îndeplinească o serie de principii pentru a putea fi calificate drept
valoroase.

Junimea vine cu o critică dură la adresa lipsei originalității punctelor de vedere existente în
mediul cultural românesc. În schimb, adepții junimismului încep să prelucreze și să adapteze
puncte de vedere de circulație europeană la realitățile românești.(3)

În acest moment, e necesar să subliniem faptul că referirile constante ale Junimii la modelul
culturii occidentale se referă, în primul rând, la spațiul german. Cei cinci membri fondatori
sunt educați în spațiul german, iar prin orientarea lor cu precădere către acesta aduc o
schimbare în societatea autohtonă care, până atunci, privea mai degrabă către spațiul francez.
De fapt, această orientare germană – putem vorbi chiar de un filogermanism, așa cum se
pronunță și Z. Ornea (4)-nemulțumește în primă fază. La urma urmei, devenise aproape o
tradiție ca românii să privească spre modelul francez, spre ”frații latini din occident”.

Îndepărtarea junimiștilor de Franța nu este rezultatul doar a educației primite în învățământul

german. Junimiștii sunt, prin excelență, conservatori. Franța secolului al XIX-lea este, după
cum bine știm, prin excelență revoluționară. Era aproape imposibil ca aceștia să continue
linia de inspirație franceză;astfel, ei merg pe direcția emancipării de sub influența ideologică
și politică a acestei Franțe revoluționare și promovează cultura germană în toate domeniile.

Istoricul Alexandru Zub consideră că Junimea reprezintă nu doar un complex structural

ideologic, estetic sau literar, ci și o stare de spirit (5) caracterizată prin trăsături precum
rigoare, adevăr, lucididate, specificiate și elan creator original. Aceste câteva trăsături nu se
aplică strict creațiilor literare, ci ele se traduc și în modelul de spirit public pe care Junimea
încearcă să îl impună, al românului cultivat, critic într-un sens constructiv și nu negativ, și
care se implică activ în viața societății.

Critica pașoptismului

Din punct de vedere ideologic, junimiștii critică aproape total opera generației predecesorilor,
a pașoptiștilor. Pe plan literar, îi critică pentru lipsa de originalitate, pentru dorința de a clădi
o literatură națională cât mai repede, doar de dragul de a o avea. Excepția de la regulă o
reprezintă poetul Vasile Alecsandri. Pe plan politico-ideologic, elanul revoluționar al
generației de la 1848 atrage automat după sine critica conservatorismului junimist.
Programele propuse de aceștia în cadrul mișcărilor revoluționare sunt liberale, chiar radicale
(6), dacă vorbim de programul de la Islaz, și nu se pliază pe linia evoluției țării.

Maiorescu susținea că ”acest radicalism democratic trebuie combătut ca ceva periculos și în

orice caz prematur;și nu este mai mare greșeală în politica practică decât ignorarea fazelor
treptate prin care trebuie să treacă evoluțiunea unui popor”.

Direcţii şi obiective:
Formele de manifestare erau întrunirile săptămânale, care reprezentau dezbateri de înaltă
ţinută intelectuală pe teme de cultură: estetică, filologie clasică, istorie, arheologie, morală,
ştiinţă, economie politică, etnologie, religie. În cadrul acestor întruniri sunt prezentate creaţii
literare noi, alese printr-o analiză severă. Prelegerile populare (numite „prelecţiuni”)
debutează în februarie 1864 şi sunt organizate timp de aproape două decenii sub forma unor
conferinţe duminicale. În cadrul acestor conferinţe a fost formulată în 1868 teoria „formelor
fără fond”. Maiorescu afirma că imitaţiile din cultură sau politică sunt forme goale, lipsite de
fondul autohton care să le dea viaţă. Programul politic al Junimii (majoritatea membrilor
întemeietori constituiau aripa stângă a Partidului Conservator) va fi subordonat celui cultural,
teoretizat de conducătorul grupului, Titu Maiorescu:

 răspândirea spiritului critic;

 încurajarea progresului literaturii naţionale;
 susţinerea independenţei intelectuale a poporului român (educarea publicului prin
prelecţiuni populare);
  susţinerea originalităţii culturii şi a literaturii române prin punerea problemei
unificării limbii române literare şi prin respectul acordat literaturii;
 crearea şi impunerea valorilor.
 Rolul şi importanţa Junimii
 Junimiştii au criticat puternic Revoluţia de la 1848, pe care o considerau un exemplu
grăitor de imitare grăbită şi nejustificată a modelului francez. Ei nu se împotriveau
schimbărilor şi nici culturii occidentale, pe care o preţuiau foarte mult, dar insistau
asupra faptului că schimbările trebuiau înfăptuite lent, pe măsură ce societatea
românească era pregătită să le primească. Constantin Dobrogeanu-Gherea spune, în
„Idealurile sociale şi arta”, că Junimea s-a opus formelor goale şi barbare ce s-au
manifestat în literatură, s-a opus formelor şi formulelor umflate, goale de înţeles, s-a
opus superficialităţii în toate şi a creat un curent mai sănătos în literatură şi limbă, a
produs câteva opere de valoare, iar dacă n-a putut să facă mai mult, cauza e că ţara
noastră a fost şi este incultă, are tot şcoli ca în Bârlad etc. Junimea s-a răsculat contra
latinizării absurde a limbii, contra neologismelor, contra formelor goale, barbare,
greşite, a creat o ortografie mai omenească, a dat câteva opere de valoare…
 Dar junimiştii n-au fost cu totul împotriva introducerii formelor noi de viaţă în ţara
noastră. Maiorescu a vorbit, în general, împotriva formelor goale, a formei fără fond,
adică a civilizaţiei, cum se putea transplanta, dar acest spirit eminamente negativ n-a
spus, pe cât ştim, nicăierea, ce, cât şi cum trebuia de importat.
 Un lucru este sigur: junimiştii n-au fost împotriva transplantării civilizaţiei apusene
pentru toată lumea. Ei, pentru dânşii, au fost pentru transplantarea în mare; au fost
împotriva acestei transplantări pentru majoritatea ţării. Junimiştii n-au fost nişte
„ruginiţi”. În viaţa lor personală au adus pe malurile Bahluiului şi ale Dâmboviţei
felul de trai din marile capitale ale Europei şi chiar limba acelor capitale. N-au
renunţat, pentru dânşii, la nici una din achiziţiile civilizaţiei europene, în domeniul
politic n-ar fi renunţat, desigur, la nici o libertate, la nici una din binefacerile aduse
omenirii de marea Revoluţie Franceză (acea „epidemie morală” a lui Maiorescu). În
lupta lui contra „Şcoalei Bărnuţiu”, în care Junimea întâmpină o serioasă rezistenţă,
Maiorescu face apel la principiile „umanitare şi liberalism”, principiile marii
Revoluţii Franceze.
 În această atitudine se pot deosebi două lucruri: lupta împotriva înnoirilor lingvistice,
în care ei continuă vechea şcoală critică şi în care au avut dreptate – dovadă evoluţia
ulterioară a limbii şi literaturii române -, şi lupta împotriva înnoirilor sociale şi
politice, care este o noutate faţă cu vechea şcoală critică şi în care n-au avut dreptate,
dovadă, iarăşi, evoluţia ulterioară a societăţii române.

Sources:
https://adzidus.wordpress.com/2010/06/16/junimea-si-rolul-ei-in-cultura-romanesca/
https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/junimea-punct-de-cotitura-in-evolutia-
societatii-romanesti