UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

Facultatea Transfrontalieră

Domeniul de studii universitare de master

Geopolitică și interferențe sociale și culturale est-europene

Cursul Frontiere și transformări urbane în Europa de Est

Cercetare
Consumul de cultură în mediul urban

Masterand: Grinco Ludmila

2021
 CUPRINS
Introducere
I. Conceptul de consum de cultură
II. Influența culturii și a așezămintelor culturale asupra
mediului urban
III. Rolul și scopul așezămintelor culturale din mediul urban
Concluzii
Bibliografie
 Introducere
Pentru prima dată în istoria omenirii, în oraşe locuiesc mai mulţi oameni decât
în zonele rurale. Europa este unul dintre cele mai urbanizate continente.
Aproximativ 75% din populaţia acesteia locuieşte în zonele urbane; începând cu
2020, proporţia va fi de 80%. În consecinţă, cererea de pământ în interiorul şi în
împrejurimile oraşelor devine acută; extinderea urbană reconturează peisajele şi
afectează calitatea vieţii oamenilor şi mediul mai mult ca niciodată. Planificarea
şi gestionarea urbană au ajuns pe prima pagină a agendei politice, transportul şi
locuinţele fiind provocări cruciale.
Dezvoltarea urbană are o puternică dimensiune europeană. Oraşele
interacţionează şi au influenţă asupra terenului înconjurător, astfel afectând
mediul pe o suprafaţă mult mai întinsă. Dezvoltarea acestora este determinată şi
de factori externi precum schimbările demografice, nevoia de mobilitate,
globalizarea şi schimbările climatice. Scăderea numărului de locuinţe şi o
îmbătrânire a populaţiei sunt preconizate să amplifice presiunile asupra mediului
în următoarele decenii. Dezvoltarea suplimentară a informaţiilor, a serviciilor şi
a tehnologiei de comunicaţii aduce noi schimbări calitative importante în
sistemele urbane.
Oraşele acţionează ca motoare ale progresului, deseori influenţând în mare
parte realizările şi inovaţiile noastre culturale, intelectuale, educaţionale şi
tehnologice. Alături de practicile culturale tradiționale, se impune o concentrare
a atenției și asupra manierei în care „noile tehnologii” și new-media modelează
practicile de consum cultural ale adolescenților, cu atât mai mult cu cât în
societatea contemporană asistăm la o creștere a importanței pe
care o acordă tinerii culturii domestice facilitată de evoluția digitală. Totodată,
mediul online oferă tinerilor oportunități de a-și dezvolta cunoștințele și
aptitudinile cultural-artistice, fiind un instrument util –în accepțiunea unora
dintre respondenți, în ceea ce privește cultivarea și dezvoltarea pasiunilor pe
care le practică într-un cadru organizat.
 I. Conceptul de consum de cultură
Cultura stimulează publicul la educație, la bun-simț, la normalitate și poate,
cel mai important, la cooperare. Orașele țin oamenii într-un loc, dar cultura îi
aduce împreună.
Secolul XX a creat efectiv o altă realitate culturală, noi sisteme de gândire, noi
forme de exprimare artistică, noi moduri de raportare la lume, o nouă conştiinţa
de sine a omului.
Cultura contemporană este rezultatul cumulat al unor schimbări fundamentale
ce au avut loc în epoca modernă în diverse câmpuri ale creaţiei culturale, ale
progresului tehnic şi ale organizării politi- ce. Schimbările cele mai relevante s-
au produs în ştiinţa şi în spaţiul creaţiei estetice, de unde au iradiat în planul
tehnic şi economic al civilizaţiei. In secolul XX s-au schimbat radical
reprezentările ştiinţifice asupra naturii, metodologiile ştiinţelor şi raporturile
funcţionale dintre ştiinţă şi tehnică, formele de reprezentare artistică şi relaţia
dintre artă şi mediul de viaţă, mijloacele de comunicare socială, calita- tea vieţii
şi scenografia vieţii cotidiene.
Secolul XX a determinat mutaţii radicale în câmpul culturii, dintre care se
detaşează succesele extraordinare obţinute de cunoaşterea ştiinţifica, de unde şi
predominanta acordată valorilor ştiinţei, accelerarea schimbărilor culturale şi
criza valorilor tradiţionale, creşterea în intensitate a creaţiei, cău- tarea febrilă a
unor noi mijloace şi forme de expresie, integrarea rapidă a valorilor culturii în
sistemul activităţilor sociale prin mass media, democratizarea accesului la
cultură, extinderea culturii de masă, apariţia unor fenomene de pseudocultură.
Cultura unei societăţi este marcată de o serie de modele, de imagini-ghid, de
reprezentări, la care se raportează membrii unei societăţi în comportamentele,
munca, rolurile şi relaţiile lor sociale. Astfel, modurile de acţiune socială pot fi
tratate drept practici culturale..
Cultura reflectă caracteristicile comunităţii umane, în care se constituie şi pe
care o reproduce. Evoluţia ei este determinată atât de gradul de dezvoltare a
comunităţilor umane, cât şi de conţinutul lor calitativ deosebit în diferitele sale
etape de dezvoltare culturală. „Cultura naţională apare odată cu naţiunea şi
reprezintă ansamblul valorilor materiale şi spirituale ajunse la un sistem unitar
de apreci- ere, care îndeplineşte funcţiile social-generale ale naţiunii.“
Pe când cultura de masă a apărut pentru a răspunde nevoilor societăţilor de
masă, cu mari aglo- merări umane, concentrate în metropole sau centre
industriale, cu un nou mod de viaţă, în care tim- pul este segmentat riguros în
„timp de lucru“ şi „timp liber“ — care trebuia umplut cu produse, servicii şi
activităţi culturale şi distractive.
Din altă perspectivă, cultura de masă este un nou tip de cultură, diferită atât
faţă de vechea cultură populară (specifică societăţilor agrare), cât şi faţă de
cultura numită, „înaltă“. Blaga a impus distincţia dintre cultura minoră şi cultura
majoră. Cultura populară şi cea „înaltă“ au coexistat de-a lungul isto- riei ca
două niveluri distincte de cultură, dar nu complet izolate, ci influenţându-se
reciproc. Ceea ce numim cultura specializată (pentru a nu utiliza termeni ce au
conotaţii valorice, precum cel de cultură „înaltă“ sau de creaţie „cultă“, opusă
celei folclorice) este cultura elaborată de agenţi specializaţi, de creatori
profesionişti, de intelectuali. Acest tip de cultură a apărut o data cu scrisul şi s-a
dezvoltat în forme foarte variate în decursul secolelor. Ea cuprinde gândirea
religioasă, ştiinţifică, filosofică şi în- tregul complex al creaţiei artistice.
Formele acestei culturi specializate, mai ales ale culturii moderne, nu pot fi
înţelese decât dacă receptorul are o anumită pregătire culturală şi o educaţie
estetică prealabilă.
Cultura contemporană, este într-un continuu proces de schimbare a
structurii sale interioare, a viziunii spirituale şi a formelor stilistice. Teoreticienii
vorbesc de o schimbare de paradigmă culturală, în care includ atât schimbările
generate de noile teorii ştiinţifice, cât şi de apariţia şi răspândirea, prin
intermediul sistemului mediatic şi nu numai, a culturii de consum. Expansiunea
culturii de consum reprezintă un câmp problematic major al disciplinelor care
studiază fenomenul cultural contemporan. Cultura de consum provoacă mutaţii
negative în structura valorică a conştiinţei şi în comportamentul oamenilor. Sub
forma divertismentului industrializat, ea alterează personalitatea umană şi
gândirea critică, reprezentând adesea o formă de manipulare a indivizilor.
Amalgamul culturii de consum propus şi implementat de perioada de
tranziţie poate fi numit cea mai vulnerabilă problemă a acestei perioade.
Modalităţile de dezvoltare culturală, precum şi serviciile culturale este una
din problemele cele mai importante cu care se confruntă populaţia din mediul
rural comparativ cu cea din mediul urban la etapa actuală., bibliotecile publice,
instituţiile religioase şi puţinele muzee istorice din unele localităţi

II. Influența culturii și a așezămintelor culturale asupra

mediului urban

În viziunea mea, există două tipuri de evenimente: evenimente scop și

evenimente pretext. Primul tip încadrează evenimentele al căror scop este de a
exista, al căror mesaj este conținutul evenimentului în sine. Al doilea tip se
referă la evenimentele care există pentru a transmite un mesaj și care se folosesc
de cârligul puternic oferit de artă, de cultură, de divertisment, pentru a aduna
comunitatea la un loc și pentru a transmite un mesaj. Personal, prefer cel de-al
doilea tip, pentru că ele șterg din efemeritatea unui eveniment și lasă ceva
permanent în urmă.
Mereu am fost fascinată de evenimente: de puterea lor de a aduna la un loc
oamenii pentru un interes comun, de mulțimile care pot veni dacă îți faci treaba
bine, de satisfacția pe care o ai atunci când duci la bun sfârșit un proiect și de
împlinirea care ți-o pot da oamenii bucuroși de ce ai făcut. Făcând de-a lungul
timpului proiecte tot mai mari, am descoperit o nouă fascinație, mai importantă
decât numărul de oameni care participă la un eveniment, anume
responsabilitatea mesajului pe care îl transmiți acestora și impactul pe care
evenimentul sau festivalul tău le are asupra unui loc, a unui spațiu sau a unei
comunități.
În ceea ce privește infrastructura așezămintelor culturale, majoritatea dețin
cel puțin un imobil pentru a-și desfășura activitatea, iar în cadrul imobilului (sau
al imobilelor) spațiul destinat evenimentelor cu publicul este mai mare decât cel
folosit pentru activități administrative. Cu toate acestea, există și probleme
legate de raportarea la spațiu. În primul rând, există situații în care dimensiunile
spațiu pentru activități cu publicul și spațiu pentru activități administrative se
suprapun. În al doilea rând, dihotomia menționată nu surprinde în totalitate
modalitățile în care personalul din așezămintele culturale utilizează spațiul și ce
funcționalități îi conferă. În al treilea rând, pot exista diverse interpretări ale
aceluiași concept, în funcție de specificul fiecărui așezământ. Spre exemplu, o
anumită sală poate fi folosită atât pentru repetiții, cât și pentru activități cu
publicul, fapt care pune probleme în modalitatea de raportare a acesteia. Nu în
ultimul rând, a fost observat și faptul că ar trebui pus mai mult accentul pe
relația de proprietate dintre așezăminte și imobile, pentru a putea diferenția între
acele spații pe care așezămintele le dețin cu titlu de proprietate și de care pot
dispune în orice moment și spațiile care le sunt alocate de autoritățile în
subordinea cărora se află.
Referitor la resursa umană din cadrul așezămintelor, a fost observat că
majoritatea organizațiilor care au răspuns la chestionar au menționat persoane
pentru fiecare categorie generală de ocupație. Chiar și așa, problemele sunt
evidente. În primul rând, aproximativ un sfert dintre așezămintele din eșantion
nu au nicio persoană care să se ocupe de conducerea și organizarea lor.
Probleme similare (cu un procent de 24%) pot fi regăsite în ceea ce privește
personalul de specialitate al așezămintelor, personal esențial pentru organizarea
și desfășurarea activităților culturale. În al doilea rând, au fost observate
neconcordanțe legate de încadrarea persoanelor care fac parte din categoria mai
largă a personalului cu funcții de execuție în subcategoriile personal
administrativ și personal de specialitate. Pe de o parte, există posibilitatea ca
aceste subcategorii să fie la rândul lor prea generale sau să nu cuprindă și alte
ocupații care pot exista în cadrul așezămintelor. Pe de altă parte, există
posibilitatea suprapunerii rolurilor, situație în care aceeași persoană este
raportată de mai multe ori (pentru fiecare subcategorie) sau este raportată o
singură dată. În ultima situație, limita instrumentului de cercetare este dată de
faptul că nu poate surprinde și acele situații în care o singură persoană realizează
atât activități administrative, cât și activități care ar intra în atribuțiile unui
referent cultural, conducând la concluzia că doar o singură categorie este
subdimensionată, nu ambele.

Secțiunea despre buget a relevat faptul că există o discrepanță foarte mare

între așezămintele din eșantion, gradul de variație atât pentru venituri, cât și
pentru cheltuieli fiind unul ridicat. Asta în cazul în care așezămintele culturale
au o sursă de venit. În situațiile în care așezămintele care au răspuns la
chestionar au declarat astfel de date, am observat că cea mai mare parte a
veniturilor este din subvențiile de la buget, pe locul doi plasându-se veniturile
din activități proprii, în timp ce sponsorizările și donațiile sau veniturile din
programe și proiecte culturale sunt cvasiinexistente. Referitor la cheltuieli, cele
mai multe așezăminte au declarat că au cheltuieli de personal, deși, dintre cele
patru categorii utilizate, ele nu avut cea mai mare sumă sau medie, ci tocmai
programele și proiectele culturale. Un alt lucru poate fi remarcat dacă privim în
oglindă datele raportate cu privire la cheltuielile pentru personal și cele raportate
pentru secțiunea de resurse umane. Astfel, observăm că deși resursa umană se
află în situația de a fi subdimensionată, ea atrage o bună parte a cheltuielilor,
fapt care ridică un semn de întrebare despre problematica așezămintelor
culturale și nevoile lor pentru a-și duce la capăt activitățile, dacă nu chiar pentru
a le începe.
 În relație cu publicul participant la evenimentele care au fost organizate de
așezămintele culturale, datele indică o probabilitate ridicată a faptului că are
parte, de cele mai multe ori, de acces gratuit. În primul rând, acest lucru a putut
fi observat atât prin raportarea unui număr total de participanți mai mare decât
suma itemilor ce măsoară tipul de acces, cât și raportarea unui număr total de
participanți egal cu itemul ce măsoară strict invitațiile. În al doilea rând, astfel
de date pot fi puse în legătură cu cele din secțiunea de Buget. Astfel, amintim
faptul că cheltuielile pentru programe și proiecte culturale au cea mai mare
pondere în cadrul cheltuielilor totale și cea mai mică pondere în cadrul
veniturilor. De asemenea, datele din această secțiune, dedicată publicului, pot
indica un aspect interesant prin prisma caracteristicilor socio-economice ale
oamenilor care participă la evenimente. Amintim că tinerii (categoria 18-35 de
ani) și adulții (categoria 36-64 de ani) au cea mai mare pondere în totalul
publicului participant. Am menționat caracteristici socio-economice întrucât
aceste categorii pot fi caracterizate nu doar prin limitarea la vârstă, ci și prin
prisma dihotomiei: persoane pasive / persoane active. Așadar, persoanele
activele au cea mai mare pondere, în timp ce numărul persoanelor dependente
din punct de vere socio-economic (i.e., pasive) sunt prezente într-un număr mai
redus – fapt interesant dacă ținem cont că puterea de cumpărare a unei persoane
nu reprezintă un criteriu discriminatoriu, majoritatea evenimentelor organizate
de așezămintele din eșantion fiind în regim de gratuitate.
 III. Rolul și scopul așezămintelor culturale din mediul urban

Așezămintele culturale pot fi: căminele culturale, casele de

cultură, universitățile populare, școlile populare de arte și meserii, centrele
culturale, formațiile sau ansamblurile profesioniste pentru promovarea culturii
tradiționale, centrele zonale pentru educația adulților, centrele pentru
conservarea și promovarea culturii tradiționale și altele asemenea.

Un prim obiectiv al studiului a fost să aducă în atenție o serie de măsurători

pentru diversele caracteristici ale așezămintelor culturale. Dimensiunile
principale care au fost urmărite sunt reprezentate de: elemente de
infrastructură; personalul care activează în cadrul așezămintelor
culturale; buget; publicul participant la evenimentele organizate de
așezămintele culturale; activități specifice în funcție de tipul de așezământ
cultural. Un alt obiectiv a fost acela de a realiza, acolo unde a fost cazul, o serie
de analize și comentarii pentru a evidenția problemele și situația generală a
așezămintelor culturale.

În ceea ce privește infrastructura așezămintelor culturale, majoritatea dețin

cel puțin un imobil pentru a-și desfășura activitatea, iar în cadrul imobilului (sau
al imobilelor) spațiul destinat evenimentelor cu publicul este mai mare decât cel
folosit pentru activități administrative. Referitor la resursa umană din cadrul
așezămintelor, a fost observat că majoritatea organizațiilor care au răspuns la
chestionar au menționat persoane pentru fiecare categorie generală de ocupație.
Secțiunea despre buget a relevat faptul că există o discrepanță foarte mare între
așezămintele din eșantion, gradul de variație atât pentru venituri, cât și pentru
cheltuieli fiind unul ridicat. În relație cu publicul participant la evenimentele
care au fost organizate de așezămintele culturale, datele indică o probabilitate
ridicată a faptului că are parte, de cele mai multe ori, de acces gratuit.
 Concluzii
Intervenția culturală are puterea de a influența spațiul urban, pentru că prin
intervenție culturală atragem atenția sau oferim exemple într-un mod atât de
puternic încât mesajul se întipărește mult mai profund în modul unei comunități
de a fi. Actul artistic sau cultural nu doar dezvoltă mintea și nu doar stimulează
la trăiri profunde, ci impune oarecum o conduită de participare către public. Iar
această conduită, dacă place, poate fi adoptată de către oamenii participanți în
viața de zi cu zi. Iar evenimentele în sine cred că reprezintă puntea de legătură
între artă sau actul cultural și publicul martor la ele.
 În locuri precum Londra, Veneția sau Paris (orașe cu caracter turistic),
există o întreagă infrastructură pentru încurajarea artiștilor stradali pentru că ei
fac acele orașe pur și simplu mai fascinante pentru cei ce vin acolo. Veneția e
frumoasă ca arhitectură, ca poveste, ca mister, dar e și mai frumoasă când auzi
canzonette la fiecare colț de stradă.
Arhitectura și toate așezămintele culturale alcătuiesc în sine scheletul unui
oraș, economia e creierul acestuia, iar cultura ar trebui să-i fie inima, pentru că
este un factor decisiv în decizia cuiva dacă ar trăi într-un loc anume. Am
călătorit în multe locuri frumoase, dar în care nu m-aș fi mutat pentru că mi-ar
lipsi cultura natală.
După cum putem observa, vitalitatea culturală a orașelor este o dimensiune
dinamică ce poate avea un caracter mai stabil sau oscilant datorită caracterului
elementelor care o compun. Vitalitatea culturală este o trăsătură a orașelor dată
de un cumul de factori care de multe ori nu se încadrează în aceiași parametri,
iar rezultatele studiului de față subliniază acest fapt. Un alt motiv care s-a
dovedit un propulsor al vitalității culturale pentru un număr crescut de orașe este
reprezentat de categoria resurselor umane specializate. Acest tip de resurse pot
forma motorul de dezvoltare al peisajului cultural și creativ local. Trebuie însă
ca factorii de decizie să găsească modul concret în care potențialul acestui grup
de tineri formați în domeniul cultural să fie stimulat și valorificat astfel încât
consumul cultural să devină o miză importantă în dezvoltarea locală a orașelor,
având, asemenea industrii creative, un impact puternic în menținerea și
stimularea vitalității locale.

Bibliografie
1. https://revista.amtap.md/wp-content/files_mf/
151316237625_caraman_CulturadeconsumdinRM.pdf
2. https://www.eea.europa.eu/ro/themes/urban/about-the-urban-environment
3. https://www.fssp.uaic.ro/images/sustineri_teze/AlexApostol_Rezumat.pdf
4. https://www.culturadata.ro/asezamintele-culturale-din-mediul-urban-editia-
2017/
5. https://www.revistasinteza.ro/cultura-da-viata-oraselor-ea-poate-imposibilul
6. https://www.culturadata.ro/wp-content/uploads/2017/12/Caietele-Culturadata-
Vol1-2017-Vitalitatea-culturala-Ro.pdf