1.

Povestea lui Harap-Alb

1. Context aparitie

„Povestea lui Harap-Alb” este o operă de Ion Creangă publicată în revista „Convorbiri literare” în
anul 1877. George Călinescu afirmă despre acest text că „e un chip de a dovedi că omul de soi se găsește
sub orice strai”.

2. Încadrare în specie+trăsături

„Povestea lui Harap-Alb” se încadrează în specia basmului cult – specie narativă amplă, cu o
narațiune pluriepisodică implicând fabulosul, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori
simbolice: binele și răul în diversele lor ipostaze.

3. Titlul

Titlul este un oximoron (harap – slugă, negru; alb –puritate, nobilitate), protagonistul devenind robul
de origine nobilă.

4. Tema

Tema basmului, sugerată și de titlu, este maturizarea mezinului craiului. Concret, eroul parcurge o
aventură imaginară, drum al maturizării, în care dobândește valori morale și etice, iar la final devine
împărat (bildungsroman). Motivele narative specific sunt: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea
prin vicleșug, muncile, demascarea răufăcătorului (Spânul), pedeapsa, căsătoria.

Autorul pornește de la modelul folcloric, caracterizat de stereotipie, reactualizează teme de circulație

universală, dar le organizează conform propriei viziuni (fuziunea dintre real și fabulous), într-un text
narativ mai complex decât al basmelor populare.

5. Relație incipit-final

În basm, simetria incipit-final se realizează prin formule tipice, convenție care marchează intrarea și
ieșirea din fabulous. Fuziunea dintre real și fabulous se realizează de la început, deoarece naratorul
inovează formula inițială: „Amu cică era odată” punând povestea pe seama spuselor altcuiva: „cică”,
adică „se spune”, fără însă a nega ca în basmele populare („A fost odată ca niciodată”). Formula finală
include o reflecție asupra realității sociale, în formă rimată, o comparație între cele două lumi – a
fabulosului și a realului: „Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă; cine se duce acolo be și
mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea și mănâncă, iară cine nu, se uită și rabdă”.

6. Cadrul spațio-temporal

Precizate în incipit, coordonatele acțiunii sunt vagi, prin atemporalitatea și aspațialitatea convenției:
„Amu cică a fost odată într-o țară un crai”. Reperele spațiale sugerează dificultatea aventurii eroului, care
trebuie să ajungă de la un capăt la celălalt al lumii, iar în plan simbolic, de la imaturitate la maturitate.
 7. Perspectiva narativă

Întâmplările sunt relatate din perspective uni narrator omniscient, care intervine adesea prin
comentarii sau reflecții caracterizate prin umor sau oralitate. Narațiunea la persoana a III-a alternează cu
dialogul.

8. Conflictul

Conflictul, caracteristic specie, este exterior, reprezentat de lupta dintr bine și rău finalizată prin
victoria binelui.

9. Rezumat+Personaje

Acțiunea se defășoară linear, prin înlănțuirea secvențelor narative, respectă modelul structural al
basmului și implică prezența fabulosului.

Desfășurarea acțiunii cuprinde mai multe episoade. Tatăl își supune fiii la o probă a curajului, de care
doar mezinul reușește să treacă. Pe drumul maturizării, acesta se rătăcește în pădure, „în țara spânilor”,
luându-și drept călăuză un span, care reușește să îl păcălească și, astfel, să îi preia identitatea. Harap-Alb
este supus unui set de trei probe inițiatice, pe care le duce la bun sfârșit cu ajutorul Sfintei Duminici,
crăiesei furnicilor și a albinelor și a celor 5 tovarăși cu puteri supranaturale: Gerilă, Flămânzilă, Setilă,
Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă. Deznodământul aduce refacerea echilibrului inițial, prin pedepsirea
răufăcătorului și răsplata eroului.

Personajele (oameni, dar și „ființe himerice” cu comportament omenesc) îndeplinesc, prin raportare la
erou, o serie de funcții(antagonistul, ajutoarele, donatorii), dar sunt individualizate mai ales prin limbaj.

10. Limbaj

Limbajul naratorului și al personajelor se caracterizează prin umor (diminutive cu valoare

augmentativă „buzișoare”, „băuturică”) și oralitate (frecvența proverbelor introduce în text prin expresia
„vorba ceea”: „Frica păzește bostănăria?”). Registrele stilistice popular, oral și regional confer
originalitate limbajului artistic, prin integrarea unor termini și expresii populare, regionalism fonetice sau
lexical.

11. Statutul personajului

Harap-Alb este protagonistul basmului, întruchipare a binelui, dar este un erou atipic de basm,
deoarece este lipsit de însușiri supranaturale și este construit realist, ca o ființă complex, care învață din
greșeli și progresează. De aceea este personaj rotund, și nu plat, ieșind din stereotipia superiorității
mezinului. Este personaj tridimensional, căci iese din tipar, surprinde, ca atunci când îi dă calului cu frâul
în cap sau râde împreună cu ceilalți de Gerilă în casa de aramă.

Statutul inițial al eroului este cel de neinițiat. Fiul craiului este naiv, nu știe să distingă adevărul de
minciună, să vadă caracterul unui om dincolo de aparențe. Deși are calitățile necesare unui viitor împărat,
în viziunea autorului, fiind: „cel mai vrednic dintre nepoți”, cum spune împăratul Verde, acestea nu sunt
actualizate de la început, ci și le descoperă prin intermediul probelor la care este supus: generozitatea,
prietenia, respectarea jurământului, curajul, responsabilitatea.
 Numele de Harap-Alb semnifică sclav-alb, rob de origine nobilă, dar și condiția de învățăcel, faptul
de a fi supus inițierii. Cele trei ipostaze, sugerate de numele lui, corespund, în plan compozițional, cu cele
trei etape ale drumului inițiatic (motivul triplicării): la început – fiul craiului, mezinul; pe parcursul
călătoriei – Harap-Alb, învățăcelul; la sfărșit – împăratul, inițiatul.

12. Secvențe semnificative

Doua secvențe necesare înțelegerii personajului Harap-Alb sunt scena coborârii în fântână și scena
trecerii probelor.

În episodul coborârii în fântână , naratorul surprinde lipsa de experiență a tânărului, prin caracterizare
directă: „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului și se bagă în fântână”.

În a doua scenă, pentru aducerea fetei împăratului Roș este sprijinit de personajele ajutătoare și de
donatori. Acestea îl ajută în trecerea probelor de la curtea împăratului drept răsplată pentru că mai întâi el
și-a dovedit generozitatea și îndemânarea (față de roiul de albine); bunătatea și curajul (întâlnirea cu nunta
de furnici).

13. Concluzie

În concluzie, deși este un personaj de basm, Harap-Alb nu este acel Făt-Frumos din basmele
populare, căci evoluția sa reflectă concepția despre lume a scriitorului, prin umanizarea fantasticului.