ARBORI FOIOŞI

DECORATIVI PRIN HABITUS PENTRU PLANTĂRI

ÎN MASIVE, GRUPURI ŞI ALINIAMENTE
 GENUL ACER - FAMILIA ACERACEAE

Acer campestre L. –Jugastrul

Areal. Europa şi Asia cu extindere în Anglia şi Scandinavia. În România
este o specie cultivată la câmpie, coline şi silvostepă. Se găseşte în
grădini publice, parcuri şi în colecţii dendrologice.
Particularităţi biologice. În tinereţe realizează o creştere rapidă apoi
încetineşte. Longevitatea nu depăşeşte 100 de ani. Lăstăreşte relativ
bine şi are capacitate de drajonare. Periodicitatea fructificăţiilor este de
2-5 ani, iar perioada de maturare a fructelor este septembrie-
octombrie. Fructifică de la vrârste mici, de la 10-15 ani. Facultatea
germinativă a semintelor este de 60%.
Cerinţe ecologice. Are pretenţii destul de ridicate faţă de căldură, William Caldwel
având caracteristică de specie mezotermă. Acerul are o rezistenţă
mulţumitoare faţă de geruri şi îngheţuri. Este puţin pretenţios faţă de
sol, reuşind bine pe cele nisipo-lutoase, puţin fertile şi uşor uscate.
Suportă şi o uşoară sărăturare a solului.
Are temperament de semiumbră, dar se instalează şi se menţine cu uşurinţă şi
în plină lumină.
Utilizare. Acer campestre este foarte des întalnit în liziera pădurilor sau în
tufărişuri din afara fondului forestier. De asemenea este utilizat şi în decorul
spaţiilor verzi singur sau în combinaţie cu alte specii lemnoase ornamentale,
sau chiar ca şi gard viu. Jugastrul este întâlnit şi în alineamente stradale fiind o
specie rezistentă la noxe, fum şi praf.
Înmulţire. Jugastrul se înmulţeşte prin seminţe şi altoire. Cultivarurile şi speciile
care nu produc seminţe se înmulţesc prin butaşi şi altoire. Portaltoiul se obţine
din sământă şi este apt pentru a fi folosit în al doilea an.
 Acer negundo L.–Arţar american

Areal. Specie exotică, din America de Nord. La noi în ţară s-a

cultivat în toată ţara şi pe alocuri s-a naturalizat (Simeria şi în luna
Mureşului).
Particularităţi biologice. Fructifică de la vârste mici. Fructifică în
fiecare an foarte abundent. Se regenerează cu uşurinţă pe cale
naturală, inclusiv vegetativ, lăstărind şi emiţând drajoni abundent.
Cu toată vigoarea sa de creştere şi rusticitatea de care dă dovadă,
nu se recomandă cultura forestieră în staţiunile apte speciilor
indigene. Longevitatea este medie(100-300 de ani).
Cerinţe ecologice. Specie puţin pretenţioasă faţă de climă cât şi sol. Are temperament de
lumină cu o creştere foarte activă în tinereţe. Specie rezistentă la ger şi îngheţuri şi suportă
bine seceta. Se comportă bine soluri nisipoase, dar şi pe soluri umede din staţiuni de luncă.
De asemenea tolerează soulurile compacte.
Înmulţire. Se înmulţeşte prin butaşi, sămânţă şi prin
altoire. Perioada optimă pentru butăşire este în luna
iunie. Butaşii se fac din creşteri anuale, iar varietăţile
ornamentale se obţin prin altoire.
Utilizare. Fiind un arbore rezistent la fum şi praf se
utilizează des în aliniamente stradale, în lungul
drumurilor şi autostrăzilor, pe alei, dar şi în masive, la
lizierea pădurilor, cât şi solitar în amenajări particulare.
 Acer palmatum Thumb.-Arţar japonez

Areal.: Japonia, China şi Coreea. În România se întâlneşte în grădini publice.

Particularităţi biologice. Ritmul de creştere este lent. Datorită sistemului radicular
compact poate fi ţinut la ghiveci. Seminţele au o germinaţie foarte bună, tocmai de
aceea arţarul japonez se înmulţeşte prin sămânţă.
Cerinţe ecologice. Lumina este un factor important pentru arţarul japonez. Pentru a
forma un port compact şi spectaculos are nevoie de spaţii însorite, plantarea la
semiumbră afectând calitatea frunzişului şi intensitatea culorii. Se dezvoltă bine la
căldură, temperatura potrivită situându-se între 18 şi 24ºC. Poate fi cultivat uşor în
zone cu ierni blânde, ferite de vânt şi geruri puternice, tolerând temperaturi minime
de -10ºC. Se dezvoltă bine pe soluri acide, întrucat acestea accentuează culoarea
funzişului, atat de decorativ. Nu necesită fertilizări, fiind din acest punct de vedere
adaptabil şi nepretenţios.
Înmulţire. Acer palmatum înmulţeşte foarte bine prin
seminţe. Acestea germinează relativ uşor şi puieţii astfel
obţinuţi au un ritm de creştere şi o rezistenţă foarte bună
la uscăciune şi la frig. Se poate înmulţi şi prin butaşirea
lăstarilor semilignificati, prelevaţi primăvara şi toamna.

Utilizare. Datorită portului deosebit din timpul toamnei se

utilizează în amenajări singur sau în combinaţie cu alte
specii lemnoase ornamentale. Cel mai des este întâlnit pe
aleile grădinilor publice, alinieamente, masive, garduri vii şi
stâncării.
 Acer saccharinum L-Arţar american argintiu

Areal. Este originar din estul Americii de Nord şi se cultivă la

noi prin spaţiile verzi, izolat sau în aliniamente.
Particularităţi biologice. Longeviatea este de peste 100 de
ani. Creşterea este activă în tinereţe şi se menţine până în
jurul vârstei de 50 de ani. Fructifică încă de la vârste foarte
mici. Regenerarea se realizează cu uşurinţă pe cale naturală
sau vegetativă, datorită faptului că, lăstăreşte şi drajonează.
Cerinţe ecologice. Specie rezistentă la ger şi îngheţuri, dar
NU rezistă la secetă, fiind astfel recomandat la dealuri şi
munte. Creşte activ pe soluri nisipo-lutoase, afânate, bine
aprovizionate cu apă. Tolerează şi soluile uşor compacte.
Are temperament de lumină.
Înmulţire. Prin seimnte, prin altoire şi prin
butăşire. Altoirea cu ramură detaşată se
realizează în seră, în luna februarie, cu portaltoi
produşi în ghivece. Marcotajul se face prim
muşuroire sau prin orizontalizare.
Utilizare. La noi este cultivat ornamental pentru
forma şi culoarea frunzelor, din regiunile de
munte, solitar sau în grupuri, aliniamente.
 Acer platanoides L.-Paltin de câmp

Areal. Este raspandit in ţinuturile sudice şi

mediteraniene ale Europei. În ţara noastră este des
întâlnit la câmpie şi la dealuri, prin făgete şi amestecuri
de răşinoase cu fag.
Particularităţi biologice. Longevitate de cca. 200 de ani.
În stare izolată fructifică de la vârste mici de 8-10 ani, iar
în masive fructifică de la circa 30 de ani. Fructifică de
obicei anual şi abundent. Înfloreşte însă mai devreme,
cu puţin înnaintea înfunzirii. Maturaţia fructelor are loc
prin septembrie-octombrie. Creşterea este activă în
tinereţe şi se menţine până la 40-50 de ani.
Cerinţe ecologice. Acer platanoides este o specie care
pretinde un climat călduros. Prezintă rezistenţă la ger.
Creşte şi vegetează bine pe soluri uscate, dar fertile, cu
conţinut mare de calciu. Preferă locurile însorite, rezistă
însă şi la semiumbră. Suportă mulţumitor seceta din sol
şi aer. Tolerează uneori solurile compacte. Are
temperament semiumbrofil. Expunerea la soare direct
în tinereţe, îi deteriorează scoarţa.
Înmulţire. Paltinul se înmulţeşte prin seminţe şi prin altoire.
Semănatul se poate face toamna sau primăvara după
stratificarea seminţelor. Altoirea cu ramură în despicătură,
cea în copulaţie sau cea în triangulaţie începe din luna mai,
iar altoirea cu mugure detaşat se realizează începând din
iulie.
Utilizare. Este indicat pe alei, bulevarde, străzi, în
componenţa grupurilor, fiind preţuit pentru port, frunziş
(toamna galben) şi frumuseţea varietăţilor sale ornamentale.

Globossum
 Acer pseundoplatanus L-Paltin de munte

Areal. Tinuturile europene de la sud de paralela 50°. Spre

apus atinge ţările Oceanului Atlantic, din treimea nordică a
pensulei Iberice. În România, în regiunile de deal și munte,
unde urcă până la 1500-1600 m.
Particularităţi biologice. Paltinul de munte este o specie
cu longevitate mare, de până la 400-500 de ani.
Maturitatea în masiv se atinge la 30-40 de ani, iar
exemplarele expuse izolat la lumină încep de la 10-15 ani.
Fructifică abundent, aproape anual, maturaţia fructelor se
produce în septembrie, iar germinaţia începe primăvara
devreme. Creşterea puieţilor este activă, apoi se reduce
din ce în ce mai mult.
Înmulţire. Paltinul se înmulţeşte prin seminţe şi altoire.
Semănarea se realizază direct în câmp toamna sau
primăvara. Altoirea se poate face direct în câmp începând
cu luna mai şi până prin august, sau se mai poate face în
seră, în luna februarie.
Utilizare. Este un apreciat arbore ornamental, cu
posibilităţi de utilizare fie izolat, fie în alineamente, cu
înflorire abundentă, frunze frumos colorate.
Cerinţe ecologice. Specie tipic metamorfozată, de climat
răcoros în timpul sezonului de vegetaţie, cu umiditate
atmosferică ridicată. Este rezistent la ger şi îngheţ. Poate
vegeta şi în climat cu mai multă căldură şi mai sărac în
precipitaţii şi cu mai puţină umiditate atmosferică.
Vegetează bine pe soluri cu fertilitate ridicată, bine
aprovizionate în baze de schimb, permeabile, cu drenaj
normal, aerisite şi profunde, cu umiditate suficientă.
Admite totuşi anumite compensări, vegetând şi pe soluri
superficiale, cu mult schelet. Are temperament de
semiumbră.
 FAMILA SIMARUBACEAE - GENUL AILANTHUS Desf.
Ailanthus altissima Swingle-Cenuşar, Fals oţetar

Areal. Cuprinde de arbori originari din Asia de Est şi Australia

de Nord.
Particularităţi biologice. Fructifică de la 5-6 ani. Florile apar
prin iunie-iulie şi sunt decorative. Seminţele germinează în
condiţii de lumină în 30-90 de zile.Substratul de cultură
trebuie să fie bine drenat, iar temperatura minimă de
germinare trebuie să fie 12ºC. Creşte rapid în primii ani
depăşind repede înălţimea de 2 m. Longevitatea cenuşarului
este redusă (40-50 ani).
Cerinţe ecologice. Amplitudinea climatică a
cenuşarului este limitată, preferând locurile din
climatele blânde, cu sezon lung de vegetaţie.
Este puţin pretenţios faţă de sol, nu suportă
solurile grele, compacte. Înrădăcinează
profund, rezistă la secetă. Poate fi cultivat pe
soluri degradante şi în pante. Suportă noxele.
Are temperament de lumină. Este apt pentru
fixarea solurilor marine. Este sensibil la gerurile
timpurii şi la gerurile mari de iarnă şi astfel
creşterile anuale nelingificate sunt distruse.
Temperamentul cenuşarului este heliofil.

Înmulţire. Se înmulţeşte prin seminţe, drajoni şi prin butaşi

de rădăcini.
Utilizare. Individual sau în grupuri, ca arbore de alei şi în
alcătuirea masivelor. Poate fi plantat şi pe rupturile de pantă
sau pe terenurile cu pericol de alunecare, deoarece prin
sistemul radicular bogat şi prin drajonarea sa puternică,
fixează bine solul.
 FAMILIA BETULACEAE - GENUL ALUNUS Mill.
Alnus glutinosa L. Gaertn-Arin negru, Anin negru

Areal. Europa, până în baziunul Mării Mediteraniene şi până în

nordul Africii, în Algeria şi Tunisia. La noi în ţară creşte de regulă de-
a lungul râurilor, la câmpie şi dealuri.
Particularităţi biologice. Maturitatea timpurie, primele fructificaţii
apar după 10-15 ani, la arbori izolaţi şi 30-40 de ani în cazul arobori
din masive. Periodicitatea fructificări este de 1-3 ani. Creşterea este
foarte activă în primii ani, şi încetineşte dramatic începând cu anii
Laciniata
50-60. Longevitatea este de 100-120 de ani.
Aurea Imperialis
Cerinţe ecologice. Prezintă mare adaptabilitate
faţă de climă. Are rezistenţă la geruri şi
îngheţuri târzii sau timpurii, dar nu suportă
seceta. Vegetează activ pe soluri umede cu
pânză freatică la suprafaţă. Ruşeşte bine chiar
şi pe soluri mlăştinoase, acoperite de apă,
nearisite şi sărace în calciu. Nu suportă
variaţiile mari de umiditate de lungă durată,
cum sunt inundaţiile mari. Are temperament
de lumină. Faţă de substanţele nutritive
manifesă cerinţe foarte ridicate.
Înmulţire. Speciile de anin se înmulţesc prin
seminţe, marcotaj, dranjoni şi altoire.
Utilizare. Alnus glutinosa este folosit la
formarea masivelor, a grupurilor în locuri
umede, mlăştinoase sau în apropierea apelor.
 Alnus incana L-Anin alb, Arin alb
Areal. Europa, Asia şi America de Nord. In Ro apare până la 1000-
1300 m.
Particularităţi biologice. Maturitatea este timpurie, primele
fructificaţii apar dupa 10-15 ani (la pl izolate) şi după 30-40 de ani
(în masiv). Fructifică la 1-3 ani, iar maturarea fructelor are loc în
septembrie. Lăstăreşte mai puţin ca şi aninul negru, dar drajonează
mai puternic. Creşterile sunt rapide la început, iar la 30-40 ani
creşterile se diminuează foarte mult. Longevitatea este mai redusă
decat la aninul negru. Aurea
Înmulţire. Se înmulţeşte prin seminţe, marcotaj, drajoni şi altoire.
Marcotajul se face prin muşuroire.
Cerinţe ecologice. Este o specie care suportă foarte bine
îngheţurile şi gerurile, precum şi ţinuturile cu sezon de
vegetaţie scurt. Este o specie mai puţin pretenţioasa faţă
de umiditate, ocupă repede rupturile de maluri, terenurile
grele. Nu suportă apa stagnantă, preferând solurile
aluvionare, crude, cu ape mobile. Are cerinţe mijlocii faţă
de substanţele nutritive. Are temperament mijlociu,
suportă semiumbra, dar preferă să fie expus în lumină
plină.
Utilizare. Poate fi folosit la formarea masivelor, a
grupurilor în locuri umede, sau din
apropierea apelor.

Se mai poate utliza ca şi

specie pentru spaţiile verzi
publice, îmbogăţind solul
în azot, datorită
nodozităţilor de pe rădăcini
şi fertilizând-ul prin litieră.
 GENUL BETULA
Betula pendula Roth.-Mesteacăn

Areal. Europa şi Asia, de la ţărmurile Oceanului Atlantic şi până

în Siberia. În România îl găsim în zone deluroase şi muntoase,
rareori îl întâlnim şi la câmpie.
Particularităţi biologice. Maturitatea mesteacănului este
timpurie, începe să fructifice începând cu anul 10.
Periodicitatea fructificaţiei este anuală. Maturarea fructelor
având loc la sfârşitul verii, când începe diseminarea pentru
anul următor. Este o specie ce lăstăreşte bine, în tinereţe are o
creştere rapidă, iar longevitatea este sub 100 de ani.
Cerinţe ecologice. Betula pendula se remarcă prin rusticitatea
sa, fiind foarte puţin pretenţios faţă de climă şi faţă de sol.
Suportă foarte bine gerurile şi îngheţurile. Nu este pretenţios
faţă de căldura din timpul verii şi astfel avansează la altitudini
mari. Este un arbore heliofil, care însă rezistă greu la soluri
compacte, acide, cu ape în exces, la o umbrire puternică sau
la o uscăciune accentuată. Manifestă variabilitate pe soluri cu
textură uşoară, silicioase, din zone cu ploi numeroase, pe gresii
şi şisturi cristaline. Protejează foarte slab solul, uneori
diminuează fenomenul de eroziune, cum e în cazul versanţilor
abrubţi. Este însă rezistent la, fum şi gaze. Are temperament
pronunţat de lumină, fapt relevat de coroana rară, care
acoperă slab solul.
Înmulţirea. Mesteacănul se înmulţeşte prin seminţe şi prin
altoire. Altoirea se execută pentru varietăţile ornamentale pe
portaltoi de Betula pendula. Ca procedee folosindu-se altoirea
cu ramură detaşată şi altoirea prin alipire.
Utilizare. Specia Betula pendula este o specie foarte preţuită
pentru portul ei elegant şi frumuseţea coloritului scoarţei
tunchiului, utilizându-se atât sub formă de exemplare izolate
prin parcuri, cât şi în luminişuri amenajate în scop peisagistic.
Lemnul de mesteacăn se floseşte la confecţionarea bărcilor şi a
chioşcurilor de agrement, care au însă durată scurtă de viată,
pentru că lemnul putezeşte repede în condiţii de umiditate.
Formele fastigiate cu creşteri compacte pot fi folosite în
aliniamente stradale, sau de-a lungul aleilor pietonale. Speciile
arbustive se folosesc izolat sau în grupuri, pe peluze sau în
stâncării.