Disonanţa cognitivă - conflictele interioare

Detalii

Scris de Scientia.Ro

Categorie: Psihologie

Oricât de surprinzător ar părea, nouă, oamenilor, nu ne place să fim

inconsecvenţi. Dacă apare un conflict între ceea ce credem şi ceea ce
facem, resimţim un disconfort, care este rezultatul unui mecanism
interior denumit disonanţă cognitivă.
 
 
 
Teoria disonanţei cognitive a fost introdusă de Leon Festinger (1919-1989). Disonanţa cognitivă
reprezintă o stare de tensiune care apare ori de câte ori o persoană are în acelaşi timp două opinii
care nu numai că nu se susţin una pe alta, dar se exclud.
Iată următorul exemplu: un fumător este informat prin nenumărate canale că viciul său îl apropie de
deces, prin riscul crescut de a suferi de cancer pulmonar, dar renunţarea la fumat este dificilă. Ce
face fumătorul tipic? Încearcă să desconsidere ceea ce îi creează disconfortul şi anume ideea că
fumatul poate ucide prematur. În anul 1964 s-a realizat un studiu pe fumători şi nefumători care a
constat într-o singură întrebare adresată subiecţilor: "credeţi că într-adevăr fumatul poate duce la
cancer pulmonar?" În timp ce doar 10% dintre nefumători s-au îndoit de adevărul teoriei, 40%
dintre fumători aveau dubii, fapt ce arată că aceştia din urmă au ales să rezolve conflictul lăuntric
prin contestarea pretenţiilor cercetătorilor care avertizează asupra riscurilor implicate de fumat.
 
 Leon Festinger
 
Oamenii sunt fiinţe care încearcă de fiecare dată când au prilejul să se convingă că ceea ce fac are
logică, de la lucruri mărunte, până la cele de cea mai mare profunzime, cum ar fi sensul vieţii. Cei
mai mulţi dintre noi, de pildă, sunt convinşi că viaţa are un sens, că vieţuirea noastră pe acest
pământ nu este întâmplătoare, că există un Dumnezeu care aşază lucrurile într-o ordine anume,
funcţie de ascultarea pe care creaturile lui i-o arată, că existenţa are un sens superior, chiar dacă nu
este complet decelat. Viaţa noastră nu poate fi absurdă, destinată unei morţi ineluctabile. Este greu
de trăit cu opinii care arată lucrurile în adevărul lor deconcertant.
La scară mai mică, suntem adesea confruntaţi cu disonanţa cognitivă. Studenţii vor să înveţe şi să ia
note bune, dar apreciază şi viaţa de club. Mulţi recurg la idei ingenioase care să-i scoată din
încurcătură, gen "Important este să ştii ce este viaţa". În război, soldaţi "virgini" sub aspectul
comiterii crimei sunt puternic frustraţi când ucid. Propaganda nu trebuie să fie extrem de ingenioasă
pentru a prinde, pentru că tinerii ostaşi sunt dornici să găsească o idee care să le justifice faptele
oribile, "I-am ucis pentru că merită, pentru că sunt barbari, pentru că lumea este mai bună fără ei,
pentru că problemele noastre vor dispărea odată cu dispariţia lor!".
Atunci când benevol, din greşeală ori forţaţi ajungem să făptuim astfel încât intrăm în contradicţie
cu o opinie a noastră fundamentală, întrucât nu putem schimba trecutul, tindem să ne convingem că
ceea ce am făcut este, la urma urmelor, rezonabil. Aşadar, chiar dacă, de pildă, noi credem că a
ucide este incompatibil cu accepţiunea noastră despre ce este corect şi moral, suntem deschişi să
acceptăm soluţii de compromis, să acceptăm că sunt circumstanţe în care faptele noastre, chiar
oribile, sunt perfect justificate.
 
EXPERIMENTUL CLASIC AL DISONANŢEI COGNITIVE CONDUS DE JAMES
MERRILL CARLSMITH ŞI LEON FESTINGER
În 1959 cei doi cercetători au inventat un experiment pentru a-şi testa teoria disonanţei cognitive.
Experimentul a avut trei etape, iar subiecţi au fost studenţi de facultate.
ETAPA 1
Pe timpul primei etape cercetătorii le-au cerut subiecţilor să efectueze o serie de sarcini repetitive şi
plictisitoare la culme. Timp de o oră studenţii au executat sarcini stupide şi fără sens.
ETAPA 2
Subiecţii au crezut că după ora de supliciu experimentul s-a terminat. Între timp, un alt subiect,
complice, părea că abia aştepta să intre în experiment. Experimentatorii au apelat la subiecţi să ajute
un pic experimentul, minţindu-l pe noul candidat la ora de plictiseală că de fapt ceea ce e de făcut
este în fapt plăcut şi interesant. Pentru a fi convingători, cercetătorii au oferit bani subiecţilor pentru
minciuna lor, unora 1 dolar, altora 20 de dolari.
ETAPA 3
Cea de-a treia etapă a constat în verificarea opiniilor: cum au resimţit subiecţii sarcinile? Fuseseră
plăcute într-adevăr ori chinuitoare? Aceştia au putut  da puncte pentru fiecare întrebare, de la -5 la 5.
Iată mai jos rezultatele.

Rezultatele experimentului

Întrebările din interviu Un dolar Douăzeci de dolari

Cât de plăcute au fost sarcinile 1.35 -0.05
Cât de educative au fost 2.80 3.15
Cât de relevante sub aspect ştiinţific 6.45 5.18
Vor mai participa la experimente similare? 1.20 -0.25

Prin urmare, cei care au primit un dolar au socotit că experimentul, adică efectuarea unor sarcini
plictisitoare şi stupide, a fost plăcut, educativ şi relevant sub aspect ştiinţific! Cei plătiţi cu 20 de
dolari, dimpotrivă, au considerat experimentul unul inutil, fără beneficii pentru participanţi, aşa cum
şi era în fapt.
Cei care au primit un dolar, după ce au spus minciuna faţă de subiectul complice, cum că
experimentul este unul valoros, au început să creadă că aşa este. De ce? Teoria disonanţei cognitive
afirmă că subiecţii s-au angajat într-un dialog interior cu ei înşişi. Dacă cei care au fost plătiţi în
mod substanţial au găsit justificări suficiente pentru minciuna lor, "Am minţit, dar am făcut-o pentru
20 de dolari! Cine nu ar face la fel?", cei care au fost plătiţi cu un dolar s-au aflat într-o situaţie
diferită. Au minţit pentru un dolar! Nu e suficient pentru o conştiinţă curată. Aşa că aceştia şi-au
construit o altă realitate, una în care activităţile desfăşurate sunt valorizate. Schimbând atitudinea
faţă de sarcinile plictisitoare, ei nu au mai minţit!
 
CĂLUGĂRUL FERICIT...
Am întâlnit la una dintre mănăstirile din România un călugăr care îşi vânduse tot înainte de a se
călugări şi a donat tot bisericii, sperând că viaţa lui se va schimba fundamental. Numai că la
mânăstire nu a descoperit raiul pe Pământ, aşa cum sperase, ci o lume complicată, cu multe interese
derizorii, cu pizmă, mici comploturi etc. Pe de-o parte, omul pierduse totul pentru a ajunge la
mânăstire. Pe de alta, odată ajuns aici, lucrurile erau diferite de ce îşi imagina el că o să găsească. A
mai avut puterea de a renunţa iar la tot şi s-a întors în lumea laică? Nu. Ce făptuise era prea greu de
suportat, aşa că, deşi critic cu ceea ce observa în juru-i la mânăstire, schimba deseori brusc discursul
pentru a aminti că aici este mai aproape de Dumnezeu, chiar dacă fraţii nu-i erau un reazem real în
atingerea perfecţiunii spirituale. Avea aşadar discursul de rezervă, care afirma că nu greşise când şi-
a părăsit lumea iniţială pentru un vis ireal privind viaţa monahală.
 
Concluzie
Dacă este să spunem o singură propoziţie despre semnificaţia conceptului de disonanţă cognitivă
am spune următoarele: tendinţa omului de a nivela conflictele interioare duce adeseori la
automanipulare şi la acceptarea unor opinii complet iraţionale. Teoria disonanţei cognitive a lui
Festinger ne mai relevă un aspect important: ne indică de ce nu suntem în stare să învăţăm din
propriile greşeli. Pentru că de multe ori ne transformăm greşelile în acte virtuoase ori măcar
acceptabile.
 
 
BIBLIOGRAFIE:
Douglas Mook, Experimente clasice în psihologie, Editura Trei, 2009
en.wikipedia.org/wiki/Cognitive_dissonance
changingminds.org/explanations/theories/cognitive_dissonance.htm
beyondintractability.org/essay/cognitive_dissonance/