!

Van Gend en Loos (1963)..........................!

În această cauză timpurie, Curtea a introdus pentru prima dată principiul potrivit căruia
legislația comunitară conferă drepturi atît persoanelor individuale, cît și statelor membre.
Principiul ,,efectului direct,, , fără mențiune explicită în tratate, reprezintă o deviere însemnată de
la dreptul internațional. Tratatele elebaorate conform dreptului internațional creează obligații
reciproce între statele care le semnează și ratifică, dar niciodată ele nu conferă drepturi și nici nu
impun obligații în mod direct cetățenilor individuali.
O companie olandeză susținea că drepturile sale garantate de tratatul CE au fost încălcate de
guvernul Țărilor de Jos, care a perceput o taxă vamală mai mare pentru formaldehidă- un produs
chimic utilizat ca dezinfectant și conservant, precum și la fabricarea rășinii sintetice- după ce în
tratatul CEE se prevăzuse deja interzicerea măririi tarifelor vamale din CEE. Guvernul olandez
afirma că respectiva companie nu era împuternicită să ceară un drept care derică dintr-un tratat
internațional. Curtea nu a fost de acord. În schimb, CEJ a afirmat că o nouă ordine juridică a fost
instituită odată cu semnarea tratatului, un sistem în care cetățenii își pot revindeca drepturile ,
acționînd împotriva propriilor guverne.Hotărîrea Curții conținea următorul enunț devenit
renumit: comunitatea constituie un nou sistem juridic de drept internaționalîn beneficiul
căruia statele și-au limitat drepturile suverane, deși în cadrul unor domenii restrînse, și sub
a cărui incidență se află nu doar statele –membre, ci și cetățenii acestora. Prin urmare,
dreptul comunitar nu doar impune obligații persoanelor individuale, dar are și obiectivul
de a le conferi drepturi care devin o parte a patrimoniului lor juridic.

Costa vs ENEL (1964 )

În cauza de față, înaintată la un an după Van Gend en Loos, Curtea a stabilit pentru prima dată
supremația dreptului comunitar asupra dreptului intern.Și de acestă dată principiul nu avea
susținere legală explicită în tratat.
O instanță de judecată intaliană a trimis cauza la CEJ, însă legea italiană în discuție era relevantă
și pentru Marea Britanie, întrucît constituția italiană, deși este o constituție scrisă, a fost inițial
modelată după practicile și principiile britanice. Menționăm acest lucru pentru a preciza că
principiul a fost stabilit cu mult înainte ca Marea Britanie să devină membru al Ceși ar fi
trebuit să fie cunoscut de guvernul britanic în momentul depunerii celor de-a doua și de-a treia
cereri de aderare.
Atît în Italia , cît și în Marea Britanie , principiul fundamental al sistemului de drept este
suveranitatea parlamentului(în marea britanie suveranul propriu zis este regina). Prin urmare
dreptul statutar (adică legile scrise adoptate de parlament) are prioritate în fața celorlalte tipuri de
drept. Dacă legile constituționale intră în contradicție, se aplică principiul : legea posterioară are
prioritate asupra celei anterioare, principiu necesar pentru respectarea doctrinei democratice,
potrivit căreia nici un parlament nu poate avea putere obligatorie asupra succesorului său.
În cauza de față întrebarea era dacă o lege a parlamentului italian, adoptată după legea de
transpunere a unei directive comunitare în dreptul italian, avea prioritate asupra legii comunitare
anterioare. Curtea a respins o asemenea teză, întrucît existența unui corp de legislație comunitară
unic pentru întreaga Comunitate Europeană implica faptul că acesta nu poate fi supus
interpretărilor de către statele-membre prin prisma propriilor legislații naționale. Curtea a adoptat
o poziție absolut logică, care intra însă în conflict direct cu principiile constituționale italiene și
britanice.

Van Duyn vs Home Office (1974)

O resortisantă olandeză căreia i s-a interzis intrarea în Marea Britanie pe motiv că făcea parte
din biserica Scientologică, considerată de guvernul britanic o organizație indezirabilă pentru
societate, a sesizat instanțele britanice contestînd decizia. Cauza a fost înaintată în temeiul art.
48 al TratatuluiCEE(în prezent art.39 din TCE) , care garanta libera circulație a lucrătorilor , și în
temeiul Directivei 64/221 acceptată de guvernul britanic, care implimentează dispoziția din
Tratat, ca parte integrantă a acquis-ului comunitar, din momentul aderării la CE. Curtea a fost
solicitată să se pronunțe dacă pot fi dobîndite în mod direct drepturi în temeiul unei directive
care nu a fost transpusă încă în dreptul intern.
Extinderea principiului efectului direct și asupra directivelor părea îndoielnică, deoarece
art.249 făce o distincție foarte clară între regulament, ,, care este obligatoriu în toate elementele
sale și se aplică direct în fiecare stat membru,, și directivă ,,care este obligatorie pentru fiecare
stat membru destinatar în ceea ce ține de rezultatul care trebuie atins, lăsînd autorităților
naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele,, .
În pofida unei asemenea distincții nete între un instrument cu aplicabilitate directă și unul fără,
CEJ a decis totuși că directiva avea un efect direct. Deși directiva în cauză nu fusese transpusă
în mod explicit în dreptul intern al Mării Britanii, Curtea a afirmat că reclamantul își putea
întemeia contestarea refuzului guvernului britanic pe această directivă.

Factortame (1990)
Intens mediatizată a fost cauza pescarilor spanioli care au cumpărat nave de pescuit britanice
și, odată cu ele, cotele respective alocate în temeiul politicii comune în domeniul pescuitului din
CE. În consecință, pescarii spanioli beneficiau de cotele de pescuit britanice, debarcînd peștele în
Spania. Reacția guvernului britanic a fost adoptarea Legii din 1988 asupra marinei comerciale,
care cerea 75 % din acționarii și directorii unei companii să fie resortisanți britanici pentru ca
aceasta să poată fi înregistrată drept companie britanică. Pescarii spanioli susțineau că legea
încalcă drepturile lor în calitate de cetățeni ai CE de a beneficia de tratament egal cu ceilalți
cetățeni ai CE.
Curtea a pronunțat mai întîi suspendarea prevederilor relevante din Legea din 1988 în ceea
ce-i privește pe pescarii spanioli , guvernul britanic acceptînd ca Law Lords să dispună
recunoașterea somației de către instanțele naționale. Pentru prima dată, instanțelor
judecătorești din Marea Britanie li s-a permis să anuleze un act al Parlamentului. Apoi, CJE a
fost de acord cu declarația pescarilor spanioli că Legea din 1988 constituia o încălcare a
dreptului comunitar în ceea ce privește tratamentul egal al cetățenilor, în consecință fiind abrogat
actul parlamentului britanic. Ambele acțiuni au generat indignare in parlamentul britanic, atît din
cauza faptului că decizia de a permite pescarilor spanioli să activeze în baza cotelor britanice
era percepută ca o nedreptate evidentă, cît și din cauza implicațiilor constituționale. Cauza de
față a oferit un exemplu concludent de anulare a unui act a parlamentului de către CEJ. Deși
Curtea nu a introdus principii noi, impactul deplin al jurisprudenței sale radicale a fost
conștintizat de mulți parlamentari britanici doar odată cu hotărîrea în această cauză.

Francovich vs Italia (1991)

Înainte ca respectiva cauză să fie sesizată comisia sesizase deja CEJ împotriva guvernului italian,
acuzat că nu a transpus în dreptul național o directivă care le acorda lucrătorilor concediați
dreptul la compensații, în special asigurînd protecția salariaților în cazul insolvabilității
angajatorului. Directiva nu a fost transpusă nici după ce angajații unei companii italiene în stare
de faliment s-au adresat în instanțele judecătorești din Italia cu privire la faptul că nu au primit
nici un fel de compensații pentru concediere. În temeiul art.177 , Avocatul general a afirmat că
guvernul italian trebuie să fie răspunzător pentru daunele provocate, întrucît se constatase deja
încălcarea de către acesta a obligațiilor cei revin.
Plenul Curții a mers și mai departe, declarînd că nu avea nici o relevanță faptul că acțiunea
guvernului italian a fost anterior atacată la CEJ. Orice guvern care nu a transpus în mod adecvat
o anumită directivă este obligat să repare prejudiciile cauzate propriilor cetățeni care decurg din
netranspunere.
Ulterior, curtea a aplicat acelasși principiu , și anume principiul răspunderii statului pentru
prejudiciile imputate ca urmare a implimentării defectuoase a dreptului comunitar, pentru a
stabili că pescarii spanioli din cauza Factortame aveau dreptul să primească compensații din
partea guvernului britanic pentru pierderile din venituri suferite în perioada în care li se
interzicea pescuitul în baza cotelor britanice. Curtea a decis , de asemenea, și în altă cauză
(Brasserie du Pecheur), că o berărie franceză putea cere guvernului german reparraea
prejudiciilor rezultate în perioada în care autoritățile germane aplicau legea purității germane,
lege despre care CEJ a hotărît că reprezintă o barieră ilegală în calea comerțului. Așadar în
ambele cazuri, răspunderea unui guvern , care nu a aplicat în mod adecvat o anumită directivă,
pentru prejudiciile cauzate a fost extinsă pentru a cuprinde nu doar cetățenii statului în cauză, ci
și alți cetățeni din spațiul european.
njbj