Irakul 

este locul unde a luat naștere civilizația: civilizația sumeriană. Tărâmul dintre cele două
fluvii: Tigru și Eufrat, un tărâm arid, cu lagune și mlaștini, denumit de greci „Mesopotamia”, este
considerat de istorici ca fiind leagănul civilizației[1][2][3]. În sudul Irakului, acum 5000 de ani, a avut loc
o explozie economică a orașelor-state ca Ur, Uruk, Nippur, Lagaș, Eridu ce au prosperat. În Uruk
locuiau 30 000 de oameni. Conform miturilor, Urukul a fost întemeiat de însuși Ghilgameș[4], fiind
descris în amănunțime în epopeea dedicată lui, având ziduri din cărămizi arse, cu grădini, pământuri
în afară, și un templu dedicat zeiței Iștar. Au fost ridicate 12 clădiri publice, temple, palate sau săli de
adunare, cu mozaicuri din conuri ce acopereau pereții. Zidurile de cărămidă erau acoperite cu ipsos,
iar conurile erau introduse în ipsos, astfel, li se vedeau baza îmbibată în culoare roșie sau neagră,
formând modele geometrice, romburi, pătrate concentrice de diferite culori. Locuitorii Urukului
ocupau un loc restrâns, ceea ce ducea la dificultăți ce erau rezolvate prin investiții în infrastructură
sau în crearea de locuri de muncă în construcție. Conform dovezilor arheologice, civilizația a fost
expusă violențelor și conflictelor cu alte orașe-state. În războaie era utilizate arcul și armele de
bronz. Orașele erau cucerite sau incendiate, iar prizonierii erau vânduți în sclavie.

Vasul Warka
Preot sumerian

Coliere si bijuterii
Registru ce consemnează alocarea berii

Gudea din Lagaș
Stela lui Naram Sin

Malurile fluviilor Eufrat și Tigru sunt fertile și roditoare. Nefiind precipitații, săparea canalelor de
irigație era necesară. Agricultura, cultivarea cerealelor a apărut și s-a intensificat, luând amploare.
Cultivarea câmpurilor necesită colaborarea dintre oameni, astfel, s-a introdus un nou tip de
organizare a muncii. Cooperarea a avut consecințe profunde. Unii erau responsabili pentru săparea
solului și însămânțare, alții erau responsabili cu săparea și curățarea canalelor sau cu construirea
digurilor și caselor, sau producerea uneltelor.
Un alt leagăn important al civilizației este în Siria [5], în orașele nou descoperite situate lângă situl
arheologic Tell Brak din nordul Mesopotamiei, de o suprafață totală de 130 de hectare, cu o movilă
centrală, unde s-au găsit fragmente ceramice vechi de șase milenii și boluri de lut, ce oferă indicii
despre modul de organizare a societății și modul de viață. Bolurile erau vase produse în masă și
modelate repede cu o matriță. Bolurile indicau astfel o economie de redistribuție. Autoritatea centrală
conducea forța de muncă și culegea roadele muncii, pe care le redistribuia printr-un sistem
de raționalizare. Instituțiile le ofereau muncitorilor grâne pentru a le plăti munca. Dar recolta obținută
depășea nevoile, creându-se un surplus, păstrat pentru săraci. Se produceau produse nealimentare
și materii prime ce erau schimbate cu materialele altor centre. Erau meșteșugari care țeseau,
produceau vase din ceramică, băteau metale și negustorii care importau și exportau produsele.
Surplusul a permis diversificarea și specializarea societăților, marcând începuturile comerțului,
meșteșugurilor, domeniului militar, precum și a altor specializări: soldați, constructori, muzicieni,
medici, ghicitori, artiști, prostituate, astfel apar clasele. În vârful sistemului erau stăpânii de oi sau de
grâne ce se îmbogățeau.
Vasul Warka din Irak conține patru benzi ce reflectau societatea stratificată, ce reprezintă copaci și
apă în prima bandă, în banda următoare turme de animale, apoi muncitori goi ce trudeau și nobili ce
aduceau ofrande zeilor. Sistemul rigid ducea uneori la războaie civile în care mureau sute de
oameni datorită creșterii demografice și diferențelor sociale, ceea ce amenință stabilitatea. Însă
religia îi reunea, explicând lucrurile și fenomenele neînțelese, precum inundațiile. De aceea, toate
clădirile și roadele erau dedicate zeilor. Conform credinței de atunci, omul chiar luase viață din lut,
iar acesta, în semn de recunoștință, trebuia să-i hrănească pe zei cu ofrande. Statuile zeilor aveau
forme antropomorfe și caracteristicile umane.
Templele au devenit instituții puternice ale interacțiunilor umane pe plan social și economic. În
temple s-a dezvoltat scrierea ce a devenit piatră de temelie a civilizației. Primele dovezi ale scrierii
țineau de economia tot mai complexă. Având la dispoziție mult lut, din el făceau tăblițe pe care
imprimau semne cu stilul. În multe orașe au fost imprimate în argilă liste cu oameni și bunuri, liste cu
nume, registre. În câteva secole, scrierea a devenit tot mai dezvoltată. Au apărut școli specializate
ce instruiau scribii ce au dezvoltat simbolurile acceptate ale sistemului de comunicare. Treptat, erau
scrise descântece și leacuri, instrucțiuni, mituri, fabule, cântece de leagăn și de dragoste, rugăciuni
și poeme. Trecutul era cercetat pentru a pune evenimentele în ordine cronologică. Documentul
"Regii sumerieni" punea întrebări în privința relației dintre oraș și rege și despre originea regalității ce
descindea din cadrul divinităților.