Tradiții și obiceiuri românești

Izvorâte din experiență și înțelepciune de viață, din bucurie sau durere, din năzuințele și
dorurile românului, din setea de liniște sau din dragostea pentru frumos, elementele de cultură și
tradițiile populare transmit valori și creează punți de legătură între generații. Tradițiile, obiceiurile,
portul popular și folclorul sunt comori inestimabile, care definesc un popor, făcându-l unic, statornic
și nemuritor. Importanța cunoașterii valorilor identitare este fundamentală pentru înțelegerea şi
consacrarea locului lor în lume, deoarece trebuie sa ne cunoaștem istoria, datinile, folclorul si
meșteșugurile pe care le-au păstrat și transmis străbunii noștri. În primul rând, trebuie să promovăm
tradițiile si obiceiurile pentru a ne cunoaște istoria, identitatea națională, să vedem care sunt valorile
care ne leagă de patrie, să învățăm că suntem liberi datorită strămoșilor și eroilor patriei care și-au
dat viața pentru țară. În al doilea rând, cunoașterea și promovarea tradițiilor sunt necesare deoarece
acestea reprezintă o parte a patrimoniului imaterial pe care îl avem, ca națiune. Dispariția tradițiilor
ar avea drept urmare dispariția națiunii înseși.
Îmi propun să fac o incursiune în lumea satului, prezentând pe scurt principalele tradiții și
obiceiuri străbune și importanța promovării și conservării acestora. Neîndoielnic, cea mai importantă
trăsătură comună tuturor acestor civilizații și culturi istorice a fost aceea a „împământenirii” tuturor
popoarelor trăitoare aici. Trecând la universul credințelor, miturilor, eresurilor și obiceiurilor legate
de căutarea dintotdeauna a încredințării destinului individual sau comunitar, pentru protecție în fața
forțelor malefice, a pericolelor și primejdiilor de tot felul, care amenințau viața și sănătatea
oamenilor și avutul lor, românii au păstrat în practică și „în cult”, îndeosebi până la sfârșitul veacului
al XIX-lea, numeroase obiceiuri și ritualuri, cele mai vechi datând din orizontul tradițiilor preistorice.
Cea mai importantă trăsătură a mecanismului Tradiției („îndătinarea noastră din moși-strămoși”),
devenită în timp brandul cel mai reprezentativ al culturii populare românești, este aceea a „dobândirii
moștenirii culturale directe”, constând în transmiterea nemijlocită, prin mecanismul inefabil al
„datinilor/tradițiilor”.

1
 Cap. 1. Obiceiuri de iarnă

Bucuria venirii Crăciunului și a Anului Nou, veselia și petrecerile însoțite de urări, daruri,
jocuri, cântece și bună dispoziție se desfășoară în satul românesc pe durata a 12 zile, un ciclu
sărbătoresc foarte bogat în manifestări folclorice, care începe cu Ajunul Crăciunului și se încheie
după Bobotează, pe 7 ianuarie. Ciclul sărbătorilor de iarnă corespundea în mentalitatea arhaică și cu
timpul activării spiritelor ostile omului, periculoase, astfel că aveau loc numeroase practici de
îndepărtare și anihilare a influenței lor nocive (prin zgomote asurzitoare produse de diferite
instrumente și prin manifestări colective gălăgioase), existând credința că, în acest timp, morții se
întorc printre cei vii, pentru a participa, în formă nevăzută, la veselia și bucuria sărbătorilor de iarnă.

2
 Cap. 2. Conservarea moștenirii culturale

De-a lungul timpului, redescoperirea tradițiilor culturale românești a determinat păstrarea și

valorificarea acestora prin punerea în scenă, reconsolidări arhitecturale, purtarea straielor populare,
arta populară și culinară, promovarea acestora în mass-media națională și locală și prin organizarea
diferitelor evenimente care au reunit comunitățile interesate de moștenirile culturale și au atras
atenția și altor categorii de public asupra importanței păstrării culturii românești. Folclorul românesc
poate fi conservat, în primul rând, prin cultivarea unui sentiment de respect și apartenență,
conștientizarea valorii pe care o are cultura tradițională în identitatea neamului românesc și educarea
în acest spirit a copiilor din familia românească, dar și prin intermediul liderilor, al persoanelor
publice, al diferitelor organizații neguvernamentale sau al administrațiilor publice.

3
 Cap. 3. Târgurile de Crăciun

Satele din România sunt caracterizate prin păstrarea identității și tradiției naționale, a
practicilor meșteșugărești, culinare și agricole, fiecare dintre aceste manifestări publice oferindu-i
comunității șansa de a transmite din generație în generație datinile și, totodată, de a-și valorifica
munca. Specifică târgurilor de Crăciun este promovarea produselor românești tradiționale pentru
această perioadă, precum preparate din carne de porc, brânzeturi, țuică, vin, dar și a dulciurilor
specifice, cum sunt cozonacii și plăcintele. Obiectele de artizanat, icoanele pe sticlă și lemn,
țesăturile, decorațiunile din lemn și ceramică sunt, de asemenea, emblematice pentru târgurile
sezoniere.

4
 Cap. 4. Meșteșugăritul

Printre meșteșugurile românești se numără prelucrarea lemnului sau a fierului, olăritul, țesutul,
cusutul, împletitul, prelucrarea pieilor sau sculptura în lemn. Păstrarea acestor meșteșuguri devine o
provocare în contextul actual, fiind necesară adaptarea producțiilor specifice la exigențele și gusturile
de azi. Trebuie avut însă în vedere că acestea fac parte din identitatea națională și trebuie susținut.

5
 Cap. 5. Păstrarea datinilor în satele românești

Datinile românilor de la sate reprezintă o continuă sursă de inspirație pentru artiștii români și
străini din diferite domenii, precum muzica, moda sau decorațiunile interioare. Unele dintre cele mai
frumoase momente din viața satelor din România sunt cele prilejuite de sărbătorile mari de peste an:
Paștele, Crăciunul, Anul Nou. Obiceiurile sunt transmise din generație în generație și au ca scop
principal înfrumusețarea zilelor de sărbătoare, prin multitudinea de datini specifice fiecărei zone.
Sărbătorile de iarnă sunt cele mai populare printre români, datorită numărului mare de tradiții
existente în toate regiunile țării. Bucovina, Banatul și Oltenia sunt doar trei dintre zonele în care
fiecare sărbătoare este așteptată și celebrată cu fast de fiecare familie, în casele împodobite și
învăluite în miros de bunătăți

6
 Cap. 6. Portul popular românesc

Portul popular reprezintă unul dintre elementele de bază ale culturii unui popor, istoricii
studiind chiar contribuția acestuia în procesul de geneză al neamului. Originile costumului popular
românesc pot fi identificate în portul geto-dac, evoluând de-a lungul vremii mai mult pe partea de
ornamentare decât pe cea de funcționalitate, de croială. Ca orice fenomen cultural, și portul popular
este supus unei continue evoluții. Deși a pornit de la forme simple, costumul popular s-a perfecționat
o dată cu trecerea timpului, căpătând din ce în ce mai multe atribute estetice, pe lângă cele strict
funcționale. Unele detalii diferă în funcție de regiunile de proveniență, însă caracteristicile
fundamentale ale portului popular au rămas aceleași, având ca trăsătură esențială unitatea în
varietate. Portul popular se mai diferențiază în funcție de anotimp, viața cotidiană sau ocazii festive,
vârstă și sex, adaptându-se fiecărui moment. Din punct de vedere utilitar, costumul popular se
raportează la condițiile specifice fiecărei zone, dar și la ocupații și meșteșuguri. În privința
elementelor ornamentale, aspectul costumelor este influențat de cele mai importante ceremonii din
viața purtătorului. Piesa de bază a costumului popular românesc este cămașa, purtată atât de bărbați,
cât și de femei.
Mai mult decât atât, începând din anul 2013, mai mulți tineri români susținători entuziaști ai
tradițiilor au impus ziua de 24 iunie ca Ziua Internațională a Iei.
În concluzie, tradițiile si obiceiurile nu trebuie uitate, cu toate că ele se schimbă mereu. Treptat,
ele se mușamalizează într-o anumită formă, dar nu dispar din societate. Legătura cu trecutul nu
trebuie să se rupă, deoarece, în caz contrar, trecutul național ar deveni necunoscut pentru generațiile
următoare.

Bibliografie:
1. Bîrlea, Ovidiu, Folclor românesc Editura Minerva, București, 1981
2. Ghinoiu, Ion, Panteonul românesc. Dicționar, Editura Univers Enciclopedic București, 2001
3. Pop, Mihai, Obiceiuri tradiționale românești, Editura Univers, București, 1976
4. Roșu, Georgeta, Costumul tradiţional în România, Editura Alcor Bucureşti, 2011
5. Secoșan, Elena; Petrescu, Paul, Portul popular de sărbătoare din România, Editura Meridiane,
București, 1984