GLOBALIZAREA

Evolutia mediului de afaceri la scară mondială, (în a doua jumătate a secolului al XX-
lea), a constituit-o tendinţa de trecere de la internaţionalizare la globalizare în viaţa
economică.
Internaţionalizarea, (fenomen caracteristic anilor ′60-′90), a reprezentat un proces
cantitativ, caracterizat prin extinderea geografică a schimburilor economice şi cooperării
state.
Globalizarea, presupune integrarea funcţională a activităţilor derulate în diferite
puncte geografice.,adâncirea şi accelerarea interconectării în toate aspectele vieţii sociale
După căderea socialismului la începutul anilor '90, putem spune că sistemul economic
mondial este de tip capitalist.
Nucleul sistemului este format din ţările în care se realizeaza industria
prelucrătoare, sursele de capital şi activitatea de cercetare-dezvoltare.
Zona periferică este atribuită ţărilor în dezvoltare furnizoare de materii prime, cu o
economie bazată mai ales pe agricultură şi cu disponibilităţi de capital limitate.
Teoreticienii de stânga au apreciat că parte semnificativă din avuţia creată de ţările în
dezvoltare a fost preluată de ţările bogate, realizându-se sărăcirea Sudului şi îmbogăţirea
Nordului.
Totodată, soluţiile avansate de aceşti teoreticieni au condus la autarhie, cu implicaţii
negative. Între cele două categorii de ţări menţionate există o zonă intermediară formată din
ţările din estul Europei şi din ţările asiatice .
Intensificarea fluxurilor comerciale şi de capital şi înfiinţarea, în anul 1995 a
Organizaţiei Mondiale a Comerţului pentru reglementarea schimburilor comerciale
internaţionale, reprezintă numai două elemente, din ultimii 15-20 de ani, ce au stat la baza
prezentării globalizării ca fenomen ce va contribui la progresul rapid al întregii omeniri.
Realitatea a fost alta. Principalii beneficiari ai globalizării au fost ţările dezvoltate,
iar în cadrul acestora, cele mai mari foloase le-a tras categoria oamenilor bogaţi. Diferenţele
dintre Nordul bogat şi Sudul sărac s-au accentuat, chiar dacă unele ţări în dezvoltare au
înregistrat succese. -literatura de specialitate „bogaţii se globalizează în timp ce săracii se
localizează”.
Banca Mondiala a realizat un studiu privind cele mai sarace 20 de tari ale lumii, in
care evidentiem saracia extrema care in anul 2011 a fost de 1,9 dolari (venit mediu zilnic),
astfel in preznt fiind de 2 dolari. Informatiile prezinta ca 7,9% din populatia lumiki este
afectata de saracia extrema.
Daca ne raportam la pandemia actuala, putem evidentia faptul ca in anul 2019 am avut
un studiu de 690 milioane de oameni care au fost afectati de foamete, iar in 2020 numarul a
crescut cu 130 milioane. (in Africa Subsahariana si Asia de Sud.
Pe de altă parte, 20% din populaţia globului reprezentată de oamenii bogaţi ai
planetei, deţine 82,7% din veniturile mondiale.
Este evident că ţările în dezvoltare, care se confruntă cu asemenea greutăţi, sunt cele
care apelează la instituţiile financiare mondiale (Fondul Monetar Internaţional şi Banca
Mondială).
De altfel, cele două instituţii împreună cu Trezoreria SUA, în anul 1989, au elaborat
un pachet standard de 10 măsuri – cunoscut sub denumirea de Consensul de la Washington
– pe care trebuiau să le întreprindă ţările care solicitau finanţare.
Se urmărea în acest sens: liberalizarea comerţului, deschiderea pieţelor interne de
capital, reducerea numărului de legi în domeniul economic, privatizarea rapidă a
firmelor unde statul este acţionar, diminuarea intervenţiei guvernului în economie,
protejarea proprietăţii private.
În acest context, ţările în dezvoltare, care au beneficiat din plin de pe urma procesului
de globalizare, au fost tocmai acelea care nu au respectat întru totul recomandările
Consensului de la Washington, fiind de evidenţiat în acest sens: China, India şi Brazilia. (in
utimii 20-30 ani au prezentat cresteri remarcabile a PIB).