Sunteți pe pagina 1din 6

Teatrele din Republica Moldova - un

adevărat patrimoniu cultural


1. Teatrul Național „Mihai
Eminescu”

Teatrul Naţional din Chişinău, prima instituție teatrală de


expresie română din Basarabia și nava pilot a spațiului
cultural dintre Prut și Nistru, al cărei succesor de drept este
actualul Teatru Național „Mihai Eminescu” de la Chișinău,
a fost inaugurat oficial la 6 octombrie 1921, la inițiativa
unui grup de fruntași ai vieții publice locale. Teatrul
Național „Mihai Eminescu” își începe istoria pe 10
octombrie 1920. Denumirea legată de numele lui Eminescu
îi este oferită din anul 1988, iar din iulie 1994, în urma
unui concurs de creație, este oficializat ca Teatru Național,
revigorat cu forțe actoricești tinere, foști absolvenți ale
prestigioaselor școli de teatru din Moscova, Tbilisi, Iași,
Chișinău.
2. Teatrul Municipal de Păpuși „Guguţă”

Teatrul „Guguță” a fost fondat la 27 noiembrie 1992.


Încă de la înființare este conceput ca fiind un teatru
pentru copii cu specific național, având drept scop
valorificarea și  promovarea valorilor culturale ale
neamului. De atunci şi până în prezent s-a declanşat
un puternic avânt de creaţie, care se menține și astăzi
cu eforturile colectivului artistic și actualului director al
teatrului, Gabriela Lungu, Maestru în Artă, Cavaler al
Ordinului „Gloria Muncii”. Teatrul deține peste 60 de
spectacole, semnate de autori din literatura națională
și universală. Prin realizările sale, teatrul își păstrează
talentul și curajul de a semăna în sufletele celor mici
bunătatea, mărinimia și spiritul demnității naționale.
3. Teatrul „Eugène Ionesco”

Teatrul „Eugène Ionesco” este unul dintre principalele


teatre din Chișinău, fondat la puțin timp după
proclamarea independenței Republicii Moldova, la 11
septembrie 1991. Teatrul a fost creat la inițiativa unei
echipe de actori, proaspeți absolvenți ai Școlii de
Teatru „Șciuikin” din Moscova, în frunte cu Petru
Vutcărău. Eugène Ionesco și-a dat personal acordul
ca noul teatru să-i poarte numele. Cunoscutul regizor
și actor basarabean Petru Vutcărău a fost primul
regizor și director artistic al teatrului, actualmente fiind
și directorul instituției.
4. Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”

Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” este un centru


cultural ce prezintă  spectacole pentru toate vârstele.
Prestigiosul Teatru din Chișinău și-a început
activitatea în cadrul relațiilor culturale dintre România,
Rusia și Ucraina, stabilite după cel de-al Doilea
Război Mondial, cu spectacolul „Foișorul” de S.
Marșak, pe data de 15 octombrie 1945.
Profesionalismul și frumoasele tradiții spirituale atrag
anual circa 90 mii de spectatori, oferind peste 500 de
spectacole atât în țară, cât și peste hotare. Teatrul, pe
parcursul celor 68 de stagiuni, a montat 315
spectacole după cele mai renumite basme de H. –
Ch. Andersen, Frații Grimm, Carllo Collodi,  J. Rodari,
A. de S. Exupery, V. Dorosevici, A. S. Pușkin, N. V.
Gogol, E. Svart, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Petre
Ispirescu. 

S-ar putea să vă placă și