UNIVERSITАTEА DE STАT DE EDUCАŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

Fаcultаteа de Kinetoterаpie

Cаtedrа de Kinetoterаpiei

Referаt

Temа :Scolioza

A elaborat: Suslenco
Аlisа,Gr.211KTO

A verificat: Vasile Cebotaru, asistent

universitar
 Chișinău 2022

Cuprins
1.Definițiile de atitudine și cauzele deficiențelor de atitudine !...................................................................3
2.Anatomia coloanei vertebrale...................................................................................................................3
2.1Coloana vertebrală..............................................................................................................................3
2.2Regiunea cervicală..............................................................................................................................4
2.3 Regiunea toracală..............................................................................................................................4
2.4 Regiunea lombară..............................................................................................................................4
2.5 Bazinul..............................................................................................................................................4
2.6 Curburile............................................................................................................................................5
2.7 Structuri Vertebrale...........................................................................................................................5
2.8Articulații cu fațete.............................................................................................................................6
2.9 Discuri intervertebrale.......................................................................................................................6
2.10 Inelul fibros.....................................................................................................................................6
2.11 Nucleul pulpos.................................................................................................................................6
2.12 Măduva spinării...............................................................................................................................7
2.13 Ligamente, mușchi și tendoane........................................................................................................7
3.Biomecanica coloanei vertebrale..............................................................................................................8
4. Definiția scoliozei..................................................................................................................................10
6.Etiologia.................................................................................................................................................10
7.Clasificarea scoliozei..............................................................................................................................11
8.Diagnosticarea........................................................................................................................................12
9.1Scolioza de gradul I:.............................................................................................................................12
9.2Scolioza de gradul II:........................................................................................................................12
9.3Scolioza de gradul III:......................................................................................................................13
9.4Scolioza de gradul ⅠⅤ:......................................................................................................................13
10.Tratamentul general al scoliozei...........................................................................................................14
11.Metodile și tehnicile folosite în tratarea soliozei..................................................................................14
12.Despre eficiența tratamencului scoliozei..............................................................................................15
13.Profilaxia scoiozei................................................................................................................................15
Concluzie...........................................................................................................................................17
Bibliografie........................................................................................................................................18

2
 1.Definițiile de atitudine și cauzele deficiențelor de atitudine !
Atitudinea corpului se numește poziția verticală a corpului fără încordare de prisos a musculatueii.
Atitudinea corpului este un steriotip dinamic ce se formează pe parcursul vieții omului, atitudinea
influențează asupra funcției tuturor organelor și a sistemelor organismului uman.
Atitudinea corectă se caracterizează prin:
1. poziția simetrică a părților corpului față de coloană
2. capul drept, privirea înainte și puțin sus, bărbia paralelă podelii
3. umerii puțin rotiți în posterior, claviculele sunt egale, situate la același nivel
4. spațiile triunghiurilor claviculare sunt egale, omoplații sunt lipiți de cutia toracică și situați la
același nivel
5. triunghiurile taliei sunt simetrice și egale
6. cutia toracică estebombată antero-posterior și se aseamănă cu un con cu vîrful în jos
7. abdomenul este tras, membrele inferioare extinse în articulația genunchilor
Devieri de la atitudinea corectă se numesc dificiențe, ele sunt funcționale și se pot corecta.
Cauzele ce pot contribui la apariția unor devieri de atitudine se pot împărți în 3 grupe mari:

 predisponibilizante
 favorizante
 determinante
Cauzele predisponizante includ caracterele conginitale, influențele suportate de organism în viața
intrauterină sau în timpul nașterii de exemplu poziția vicioasă a capului a trunchiului sau a membrelor.
Cauzele favorizante includ condițiile de igienă și viață lipsa de aer și lumină, alimenntația irațională,
îmbrăcămintea prost confecționată, somnul pe o pernă prea înaltă sau saltele prea moi toate acestea într-
un timp mai scurt sau mai lung vor duce la apariția unor deficiențe de atitudine.
Cauzele determinante se referră la elementele care condiționează pasiv sau activ funcția de postură
adică legamentele ,oasele , articulațiile, mușchii sau sistemul nervos.

2.Anatomia coloanei vertebrale

2.1Coloana vertebrală
Coloana vertebrala este un tub articular osos, lung, care se întinde între baza craniului și oasele
bazinului. Este o structură rezistentă, dar in același timp flexibilă, care sustine capul și corpul,
menține trunchiul în poziție dreaptă, permițând în același timp mișcarea acestuia.

Coloana vertebrala reprezinta scheletul axial al trunchiului și este localizată posterior și median.
În alcatuirea acesteia intra 33-34 de vertebre, dispuse metameric. În funcție de regiunea în care sunt
localizate, aceste vertebre sunt: cervicale, toracice, lombare, sacrale, coccigiene.
- vertebrele cervicale sunt in numar de 7
- vertebrele toracice sunt in numar de 12
- vertebrele lombare sunt in numar de 5
- vertebrele sacrale sunt in numar 5
- vertebrele coccigiene sunt 4-5
Pentru a denumi vertebrele, se foloseste inițiala zonei respective (c
pentru cervicala, t pentru toracala, l pentru lombara, s pentru sacrala) si
se numeroteaza în funcție de poziția acestora pe coloana vertebrală. (L1
prima vertebră a coloanei lombare, C4 a patra vertebra cervicala).

3
 2.2Regiunea cervicală
Regiunea cervicală este formată din șapte vertebre, care sunt abreviate de la C1 la C7 (de sus în
jos). Aceste vertebre protejează trunchiul cerebral și măduva spinării, susțin
craniul și permit o gamă largă de mișcări ale capului.
Prima vertebră cervicală (C1) se numește
Atlas. Atlasul are formă de inel și susține
craniul. C2 se numește Axis. Are o formă
circulară, cu o structură asemănătoare cu un
cuib tocit (numit Procesul Odontoid sau
„găuri”) care se proiectează în sus în inelul
Atlasului. Împreună, Atlasul și Axis permit
capului să se rotească și să se întoarcă. Celelalte vertebre cervicale (de la C3
la C7) au forma unor cutii cu procese spinoase mici (proiecții asemănătoare degetelor) care se extind
din spatele vertebrelor.

2.3 Regiunea toracală

Sub ultima vertebră cervicală se află cele 12 vertebre ale regiunii
toracice. Acestea sunt prescurtate de la T1 la T12 (de sus în jos). T1 este
cea mai mică și T12 este cea mai mare vertebra toracică. Vertebrele
toracice sunt mai mari decât oasele cervicale și au procese spinoase mai
lungi.
Pe lângă procesele spinoase mai lungi, atașamentele coastelor sporesc
forța coloanei toracice. Aceste structuri fac coloana toracală mai stabilă
decât regiunile cervicale sau lombare. În plus, cutia toracică și sistemele
ligamentelor limitează gama de mișcare a coloanei vertebrale toracice și
protejează multe organe vitale.

2.4 Regiunea lombară

Regiunea lombară este alcătuită din 5 vertebre prescurtate de la L1 la L5 (cea mai mare).
Dimensiunea și forma fiecărei vertebre lombare sunt concepute pentru a suporta cea mai mare parte a
greutății corpului. Fiecare element structural al unei vertebre lombare este mai mare, mai lat decât
componente similare în regiunile cervicale și toracice.

Regiunea lombară are mai multă amplitudine de mișcare decât regiunea toracală, dar mai puțină
decât regiunea cervicală. Articulațiile fațetelor lombare permit o mișcare semnificativă de flexie și
extensie, dar limitează rotația.

2.5 Bazinul
Bazinul este adevărata bază a trunchiului, tranziție între coloana vertebrală și membrele
inferioare. Este alcătuit din sacrum, oasele coxale stâng și drepte.
Sacrul, format din cinci vertebre fuzionate, este continuitatea coloanei vertebrale. Este articulat
printr-un disc și două fațete articulare cu ultima vertebră lombară. Coccisul este extensia sa inferioară
(care nu are un rol funcțional anume). Pe ambele părți ale sacrului, oasele coxale sunt articulate (la
nivelul unei articulații sacroiliace a cărei mobilitate este limitată). Aceste oase sunt formate din ilion
(partea superioară în care sunt inserați mulți mușchi și ligamente ale coloanei vertebrale), ischion
(partea postero-inferioară pe care se sprijină pelvisul atunci când este așezat) și pubis (partea antero-
inferioară). Aceste oase sunt și mijloacele de atașare a membrelor inferioare de trunchi, la nivelul
articulațiilor coxo-femurale.

4
 Luat în ansamblu, în ceea ce privește mobilitatea sa și rolul său în stabilitatea trunchiului, bazinul
poate fi considerat ca o vertebră suplimentară, vertebra pelviană.
2.6 Curburile
Când este privită din față (planul coronal), coloana vertebrală sănătoasă este dreaptă. (O curbă
laterală a coloanei vertebrale este cunoscută sub numele de scolioză.)

Când este privită din lateral (planul sagital), coloana matură are patru
curbe distincte. Aceste curbe sunt descrise ca fiind fie cifotice, fie lordotice.

O curbă cifotică este o curbă convexă a coloanei vertebrale (adică

convexitatea spre spatele coloanei vertebrale). Curburile coloanei vertebrale
toracice și sacrale sunt cifotice.
O curbă lordotică este concavă (adică concavitatea spre spatele coloanei
vertebrale) și se găsește la nivelurile cervicale și lombare ale coloanei vertebrale.
2.7 Structuri Vertebrale

Toate vertebrele constau din aceleași elemente de bază, cu excepția primelor două vertebre
cervicale.
Învelișul exterior al unei vertebre este format din os cortical. Acest tip de os este dens, solid și
puternic. În interiorul fiecărei vertebre se află os spongios, care este mai slab decât osul cortical și
este format din structuri lejere, care arată oarecum ca un fagure. Măduva osoasă, care formează
globule roșii și unele tipuri de globule albe, se găsește în cavitățile osului spongios.
Vertebrele constau din următoarele elemente comune:
Corpul vertebral: cea mai mare parte a unei vertebre. Privit de sus, are în general o formă
oarecum ovală. Privit din lateral, corpul vertebral are forma unei clepsidre, fiind mai gros la capete și
mai subțire la mijloc. Corpul este acoperit cu os cortical puternic, cu os spongios în interior.
Pediculi: Acestea sunt două procese scurte, formate din os cortical puternic, care ies din spatele
corpului vertebral.
Lamine: Două plăci de os relativ plate care se extind de la pediculi de ambele părți și se unesc pe
linia mediană.
Procese: Există trei tipuri de procese: articulare, transversale și spinoase. Procesele servesc ca
puncte de legătură pentru ligamente și tendoane.
Cele 4 procese articulare se leagă de procesele articulare ale vertebrelor adiacente pentru a forma
articulațiile fațetelor. Articulațiile fațete, combinate cu discurile intervertebrale, permit mișcarea
coloanei vertebrale.
Procesul spinos se extinde posterior din punctul în care cele două lamine se unesc și acționează ca
o pârghie pentru a efectua mișcarea vertebrei.
Plăci terminale: partea superioară (superioară) și inferioară (inferioară) a fiecărui corp vertebral
este „acoperită” cu o placă terminală. Plăcile terminale sunt structuri complexe care „se amestecă” în
discul intervertebral și ajută la susținerea discului.
Foramenul intervertebral: pediculii au o crestătură mică pe suprafața lor superioară și o
crestătură adâncă pe suprafața lor inferioară. Când vertebrele sunt stivuite una peste alta, crestăturile

5
pediculare formează o zonă numită foramen intervertebral. Această zonă este de o importanță critică,
deoarece rădăcinile nervoase ies din măduva spinării prin această zonă
către restul corpului.

2.8Articulații cu fațete

Articulațiile din coloana vertebrală sunt situate posterior față de

corpul vertebral (pe partea din spate). Aceste articulații ajută coloana
vertebrală să se îndoaie, să se răsucească și să se extindă în direcții
diferite. Deși aceste articulații permit mișcarea, ele limitează, de
asemenea, mișcarea excesivă, cum ar fi hiperextensia și hiperflexia
(adică lovitura de bici).
Fiecare vertebră are două articulații fațetare. Fațeta articulară superioară este orientată în sus și
funcționează ca o balama cu fațeta articulară inferioară (dedesubt).
Ca și alte articulații din organism, fiecare articulație fațetă este înconjurată de o capsulă de țesut
conjunctiv și produce lichid sinovial pentru a hrăni și lubrifia articulația. Suprafețele articulației sunt
acoperite cu cartilaj care ajută fiecare articulație să se miște (articulare) fără probleme.

2.9 Discuri intervertebrale

Între fiecare corp vertebral se află o „pernă” numită disc intervertebral. Fiecare disc absoarbe
stresul și șocul pe care le suferă corpul în timpul mișcării și împiedică vertebrele să se zdrobească
unele de altele. Discurile intervertebrale sunt cele mai mari structuri din organism fără aport vascular.
Prin osmoză, fiecare disc absoarbe nutrienții necesari.
Fiecare disc este alcătuit din două părți: fibroza inelară și nucleul pulpos.
2.10 Inelul fibros
Inelul este o structură robustă, asemănătoare anvelopei, care acoperă un centru asemănător
gelului, nucleul pulpos. Inelul îmbunătățește stabilitatea rotațională a coloanei vertebrale și ajută la
rezistența la stresul compresiv.
Inelul este format din apă și straturi de fibre elastice de colagen rezistente. Fibrele sunt orientate
la diferite unghiuri pe orizontală, similar construcției unei anvelope radiale. Colagenul își câștigă
puterea din fasciculele fibroase puternice de proteine care sunt legate între ele.

2.11 Nucleul pulpos

Porțiunea centrală a fiecărui disc intervertebral este umplută cu o substanță elastică asemănătoare
gelului. Împreună cu inelul fibros, nucleul pulpos transmite stresul și greutatea de la vertebră la
vertebră. La fel ca și anulul fibros, nucleul pulpos este format din apă, colagen și proteoglicani. Cu
toate acestea, proporția acestor substanțe în nucleul pulpos este diferită. Nucleul conține mai multă

apă decât inela.

6
 2.12 Măduva spinării
Măduva spinării este o structură cilindrică subțire de
aproximativ lățimea degetului mic. Măduva spinării
începe imediat sub trunchiul cerebral și se extinde până la
prima vertebră lombară (L1). Ulterior, cordonul se
amestecă cu conus medullaris care devine cauda
equina, un grup de nervi care seamănă cu coada unui cal.
Rădăcinile nervilor spinali sunt responsabile pentru

stimularea mișcării și a simțirii. Rădăcinile nervoase ies

din canalul rahidian prin foramenul intervertebral, mici
deschideri între fiecare vertebră.

Creierul și măduva spinării alcătuiesc sistemul

nervos central (SNC). Rădăcinile nervoase care ies din
măduva spinării/canalul spinal se ramifică în corp
pentru a forma sistemul nervos periferic (PNS).
Între porțiunile din față și din spate ale vertebrei
(adică regiunea mijlocie) se află canalul spinal care
adăpostește măduva spinării și foramenul intervertebral.
Foramenul sunt mici deschideri formate între fiecare
vertebra. Aceste „găuri” oferă spațiu pentru rădăcinile
nervoase pentru a ieși din canalul spinal și pentru a se
ramifica în continuare pentru a forma sistemul nervos
periferii.
2.13 Ligamente, mușchi și tendoane
Ligamentele și tendoanele sunt benzi fibroase de
țesut conjunctiv care se atașează de os. Ligamentele
conectează două sau mai multe oase împreună și ajută,
de asemenea, la stabilizarea articulațiilor. Tendoanele
atașează mușchiul de os. Au dimensiuni variate și sunt
oarecum elastice.

Sistemul de ligamente din coloana vertebrală, combinat cu tendoanele și mușchii, oferă un tip
natural de orteză pentru a ajuta la protejarea coloanei vertebrale împotriva rănilor. Ligamentele
mențin o articulație stabilă în timpul repausului și mișcării. În plus, ligamentele ajută la prevenirea
rănilor cauzate de mișcările de hiperextensie și flexie.
Sistemul muscular al coloanei vertebrale este complex, câțiva mușchi diferiți joacă roluri
importante. Funcția principală a mușchilor este de a sprijini și stabiliza coloana vertebrală. Mușchii
specifici sunt asociați cu mișcarea unor părți ale anatomiei. De exemplu, mușchiul
sternocleidomastoid ajută la mișcarea capului, în timp ce mușchiul psoas major este asociat cu flexia
coapsei.

7
Mușchii, fie individual, fie în grup, sunt susținuți de fascie. Fascia este țesut conjunctiv puternic.
Tendonul care atașează mușchiul de os face parte din fascia. Mușchii coloanei vertebrale se numesc
flexori, rotatori sau extensori.

3.Biomecanica coloanei vertebrale

La nivelul coloanei vertebrale, se pot executa 5 tipuri de miscari: flexie, extensie, inclinare
laterala dreapta-stanga, rotatie (rasucire) si circumductie.
Flexia
Flexia este mișcarea prin care coloana vertebrală se înclină înainte în plan sagital,în jurul unui ax
transfersal. În timpul acestei mișcări, partea anterioară a discului intervertebral se subtiază, aplatizează, în
timp ce partea posterioară crește în înalțime. Toate ligamentele vertebrale sunt puse în tensiune cu
excepția ligamentului vertebral comun anterior care se relaxeaza.
AMPLITUDINE: 1600 (cervical 700 + dorsal 500 + lombar 400)
Mușchi flexori ai coloanei vertebrale:
 mare drept abdominal
 mare oblic abdominal
 mic oblic abdominal
 psoas iliac
 sternocleidomastoidian
 lungul gatului.
Extensia
Extensia este mișcarea inversă flexiei,prin care coloana vertebrală se înclină înapoi în plan sagital
în jurul unui ax transversal. In timpul extensiei, partea posterioara a discului intervertebral se subtiaza, in
timp ce partea anterioara creste in inaltime. Ligamentul vertebral comun anterior este pus in tensiune, in
timp ce celelalte ligamente se relaxeaza.
AMPLITUDINE: 1450 (cervical 600 + dorsal 550 + lombar 300)
Mușchi extensori ai coloanei vertebrale:

8
  mare dorsal
 sacro-lombar
 interspinosii
 angular
 splenis.
Înclinarea laterală
Înclinarea laterală se realizeaza în plan frontal, în jurul unui ax sagital. Ea poate fi dreaptă sau
stangî. În această mișcare, discul intervertebral se turtește în partea spre care se face înclinarea și iși
marește înalțimea pe partea opusă.
Mișcarea de înclinare laterala este limitată de ligamentele intertransverse de pe partea opusă
înclinarii și de contactul dintre apofizele trasverse de aceeasi parte cu inclinarea.
AMPLITUDINE: 1650 (cervical 300 + dorsal 1000 + lombar 350)
Mușchii fexori laterali ai coloanei vertebrale:
 Sternocleidomastoidian
 mare oblic abdominal
 mic oblic abdominal
 patrat lombar
 scaleni
 trapez
 psoas iliac.
Rotația
Rotația se realizează în plan transversal în jurul unui ax vertical (longitudinal). Poate fi executată
la dreapta sau la stanga. Se realizează în urma unei torsiuni (rasuciri) a discurilor intervertebrale, la
nivelul unei singure articulatii intervertebrale. Mișcarea de rotație este foarte limitată, aproape
imperceptibilă. Efectuată însa la nivelul intregii coloane, amplitudinea ei devine apreciabilă, realizandu-se
printr-o sumare a mișcarilor de rotatie ce se fac la nivelul fiecărei articulații intervertebrale.
AMPLITUDINE: 1200 (cervical 750 + dorsal 400 + lombar 100)
Mușchi rotatori de aceeași parte cu mușchiul:
 lungul gatului
 mic oblic abdominal
 splenis.
Mușchi rotatori de parte opusă cu muschiul:
 Trapez
 Sternocleidomastoidian
 mare oblic abdominal
 psoas iliac.
Circumducția
Circumducția este o mișcare complex ce rezută din succesiunea mișcărilor de flexie-înclinare
laterală dreaptă-extensie-înclinare laterală stângă sau invers.
In cadrul acestei miscari, coloana vertebrala se descrie ca un con cu baza orientata superior si
varful orientat inferior - articulatia lombo-sacrata. Cele trei regiuni mobile ale coloanei vertebrale -
cervicala, toracala si lombara - nu participa in mod egal la miscarea de circumductie. Cea mai mobila
regiune este regiunea cervicala, apoi cea lombara, apoi toracala.

9
 4. Definiția scoliozei
Scolioza din grecescul „skolios” care înseamnă răsucit, poate fi definită ca o curbură
tridimensională. Această deformare generează o asimetrie a echilibrului coloanei vertebrale, la scară
globală și locală.Ghibozitatea este aceea care conferă denumirea direcției scoliozei.Rotația vertebrală se
face spre concavitatea coloanei.

Fig. 1. Evolutia scoliozei

5.Scurt istoric despre apariția și tratamentul scoliozie

Imaginile și scrierile despre oameni cu deformări ale coloanei vertebrale datează din timpuri
preistorice. Acești indivizi grav desfigurați au fost stigmatizați, ridiculizați și adesea temuți și urâți. În
secolul al V-lea î.Hr., Hipocrate a descris scolioza pentru prima dată și a proiectat un aparat de
distragere a atenției pentru corectarea deformării. În secolul al II-lea d.Hr., Galen a inventat termenii
scolioză, cifoză și lordoză și a descris tratamentul acestora prin legarea pieptului și aplicarea
jachetelor coloanei vertebrale. Evul întunecat (aproximativ 500 până la 1000 d.Hr.) a cunoscut puține
progrese ulterioare în cunoașterea și tratamentul deformărilor coloanei vertebrale; s-a crezut atunci că
acestea rezultă din pedeapsa divină și, în consecință, acești pacienți erau considerați eretici.
Tratamentul pentru acești pacienți și pedeapsa infractorilor a fost același - să-i pună pe suport.
Apoi, la mijlocul secolului al XVI-lea, în Franța, Ambroise Paré a descris pentru prima dată
scolioza congenitală și a înțeles compresia măduvei spinării ca o cauză a paraliziei,a descris, de
asemenea, managementul fracturilor deschise ca urmare a tratamentului propriei fracturi de tibia
compuse, care a continuat la unirea fără dizabilitate reziduală. În următorii 30 de ani, Paré a continuat
să aprecieze progresia deformărilor coloanei vertebrale odată cu creștere și a recomandat noi plăci
externe sa fie facut la fiecare 3 luni sau cam asa ceva.
Se presupune că în 1741, Nicholas André a inventat pentru prima dată cuvântul ortopedie. În
acest moment, André era un pediatru parizian morocănos de 80 de ani, iar cartea sa Orthopaedia era o
carte de auto-ajutor scrisă pentru părinții copiilor cu tulburări ortopedice. Titlul complet al cărții era
Orthopaedia: Or the Art of Correcting and Preventing. Deformări la copii: prin mijloace care pot fi
ușor puse în practică de către părinți înșiși și de toți cei care sunt angajați în educarea copiilor. Astfel,
ortopedie înseamnă literal „corectarea și prevenirea deformărilor la copii”.
André a simțit că scolioza este rezultatul unui dezechilibru muscular și al unei poziții proaste în
șezut. În consecință, el credea că mesele și scaunele adecvate sunt importante în prevenirea scoliozei.
El a recomandat, de asemenea, perioade de decubit, precum și bretele și corsete pentru tratarea
tulburării și a sfătuit ca persoanele cu scolioză să poarte cărți pe partea înaltă a umărului.
Ambii frați Le Vacher au contribuit la tratamentul deformărilor coloanei vertebrale. Francois-
Guillaume a inventat catargul juriului și ghipsul Minerva pentru tratamentul tuberculozei coloanei
vertebrale, iar Thomas a scris o carte despre scolioză și a inventat un scaun extensibil cu tracțiune
verticală și chingi laterale de presiune (halter-antigravitație-tracțiune în scaun cu rotile).
Jean-André Venel a cumpărat o veche abație în 1780 și a înființat primul spital ortopedic
specializat în tratamentul deformărilor scheletice. A dezvoltat un aparat de zi pentru scolioză, a cărui
îndepărtare a fost urmată de intrarea pacientului într-un pat ortopedic pentru a se relaxa cu tracțiune.
noaptea. Ideea unui pat ortopedic a devenit atunci foarte populară. Venel a realizat multe în tratarea
deformărilor scheletice și rivalizează cu André pentru titlul de „Părinte al ortopediei”.
6.Etiologia
Scolioza începe și se înrăutățește (progresează) în adolescență, în perioadele de creștere a
corpului crescută, cum ar fi crizele de creștere pubertală. În aproximativ 80% din toate cazurile, cauza
curburii este necunoscută. Aceste scolioze sunt numite idiopatice (care în greacă înseamnă „de cauză
necunoscută”). O astfel de scolioză apare la fete de aproximativ 4-7 ori mai des decât la băieți.

10
Scolioza idiopatică nu are nimic de-a face cu așa-numita „scolioză infantilă”, care se manifestă
înainte de vârsta de un an și în care nu există anomalii în dezvoltarea corpurilor vertebrelor
individuale (spre deosebire de scolioza congenitală). „Scolioza sugarului” poate dispărea de la sine.
Scolioza idiopatică apare în principal în faza de creștere accelerată a scheletului.

Restul de 20% din scolioză apare din cauza deformărilor congenitale ale vertebrelor, cum ar fi :
 sindromul Klippel-File
 boli ale sistemului neuromuscular, precum poliomielita ,
 boli ale țesutului conjunctiv,
 metabolism osos,
 după leziuni și amputații cauzate de accidente sau operații.

7.Clasificarea scoliozei
După origine:

 scolioza de origine miopatica;

 scolioza de origine neurogena;
 scolioza displazica;
 scolioza cicatriciala;
 scolioză traumatică;
 scolioza idiopatica.
În funcție de forma curburii coloanei vertebrale, există:

 scolioza in forma de C (simpla) (cu un arc de curbura);

 scolioză (complex) în formă de S (cu două arce de curbură);
 Scolioză în formă de Z(totală) (cu trei arce de curbură).
În funcție de localizarea curburii:

 Scolioza cervicala .
 Scolioze cervico-toracale .
 Scolioze toracale .
 Scolioza toraco-lombara .
 Scolioza lombara .
Prin modificarea funcției statice a coloanei vertebrale:

 formă compensată (echilibrata) de scolioză;

 forma necompensata (dezechilibrata) de scolioza.
În funcție de unghiul de înclinare al curburii (clasificarea cu raze X):

 Gradul I: unghi de înclinare 1° - 10°

 Gradul al doilea: unghi de înclinare 11° - 25°
 Gradul al treilea: unghi de înclinare 26° - 50°
 Gradul al patrulea: unghiul de înclinare este mai
mare de 50°
Dupa structura scoliozei:

 Scolioze nestructurale sau functionale .

 Scolioze structurale sau osoase .

11
 8.Diagnosticarea
o Examinare fizică în școala primară sau secundară. Academia americană de Ortopedie pediatrică
recomandă ca această examinare să se efectueze de 2 ori la fete (la varsta de 10 și 12 ani) și o dată
la băieți (la vârsta de 13 sau 14 ani).
o Teste fizice - efectuate de medicul pediatru, in cazul unor adolescenți suspecți de scolioză.
o Radiografii cu raze X- obligatorii în cazul identificării scoliozei prin examinare fizică;
o Rezonanța magnetică - procedeu modern ce nu utilizează radiații cu raze X.
6.Gradele de scolioză.Simptome.Obiective.Tratament

9.1Scolioza de gradul I:
În primul grad de scolioză, unghiul de deformare al coloanei vertebrale pe radiografii nu depășește 10 ⁰.
Simptomele primului grad de scolioză:

 Omoplații sunt despărțiți de coloana vertebrală la distanțe diferite;

 La cererea pacientului să se aplece, curbura coloanei vertebrale în lateral va
deveni clar vizibilă;
 la primul grad al bolii, aplecarea externă a pacientului va fi aproape invizibil;
 persistă dureri de spate în timpul efortului fizic intens şi muncă prelungită
într-o poziție monotonă inconfortabilă.
 în poziţia în picioare, centura scapulară a pacientului este situată la diferit
nivel.
Sarcina principală în tratamentul scoliozei de gradul întâi este de a opri creșterea
acesteia și de a preveni trecerea la gradul doi.
Tratamentul scoliozei de gradul I:

 masajul spatelui, pieptului, taliei, brâului scapular, abdomenului

 înot
 kinetoterapie
 Fizioterapie(stimulare electrică musculară, electroforeză)
 gimnastica terapeutică
9.2Scolioza de gradul II:
La al doilea grad de scolioză, unghiul de deformare al coloanei vertebrale pe radiografii variază de la 6 ⁰
la 25⁰.
Simptome de gradul doi de scolioză:

 în exterior se vede clar aabdomenul aplecat la pacient,coloana vertebrală

este curbată lateral sub forma literei „S”;
 La cerință să se aplece pacientului,pe spate va deveni clar o proeminență -
așa-numita cocoașă costală;
 în regiunea lombară există o rolă musculară - o zonă de mușchi încordați;
 durerea de spate după efort fizic și șederea prelungită în poziție monotonă
este mai accentuată și apare mai des decât la primul grad de scolioză;
 apare oboseala crescuta a muschilor spatelui.
Tratamentul scoliozei de gradul 2 este conceput pentru a reduce deformația
existentă și a preveni progresia acesteia.
Tratamentul scoliozei de gradul Ⅱ:

 gimnastica terapeutică
 masaj spatelui, pieptului, taliei, brâului scapular, abdomenului
12
  înot
 kinetoterapie
 fizioterapia(stimulare electrică musculară, electroforeză)
 purtarea de corsete ortopedice speciale
 tractiune pe paturi speciale rabatabile
Cu un tratament conservator nereușit, deja cu gradul II de scolioză, medicul poate prescrie un tratament
chirurgical.
9.3Scolioza de gradul III:
În al treilea grad de scolioză, unghiul de deformare al coloanei vertebrale pe radiografii variază de la 26 ⁰
la 80⁰.
Simptome ale scoliozei de gradul trei:

 deformare puternic pronunţată a coloanei vertebrale sub formă de litera „S”, o înclinare vizibilă, o
înclinare a pelvisului, întregul corp;
 La cererea pacientului să se aplece înainte, cocoașa costală va fi foarte clar vizibilă;
 deformare vizibilă extern a toracelui;
 înălțimea centurii scapulare și a omoplaților din dreapta și din stânga este
foarte diferită;
 pacientul este îngrijorat de durerile severe de spate;
 Activitatea organelor interne, în primul rând a sistemului respirator și
cardiovascular, este sensibil perturbată: oboseala crește în timpul
efortului fizic, dificultăți de respirație, infecții respiratorii frecvente;
 compresia măduvei spinării și circulația sanguină afectată în ea:
încălcarea coloanei vertebrale și mișcări în diferite zone, în funcție de
localizarea leziunii.
Tratamentul scoliozei de gradul Ⅲ:

 Scolioza de gradul 3 poate fi tratată prin metode conservatoare numai la

copiii sub 11 ani până când vertebrele sunt complet osificate. Se folosesc aceleași proceduri de
tratament ca și pentru scolioza de gradul II.
 La adulții cu scolioză de gradul III, este posibilă doar încetinirea procesului și reducerea puțină a
unghiului deformării coloanei vertebrale. În cazuri deosebit de severe, este necesar un tratament
chirurgical.
9.4Scolioza de gradul ⅠⅤ:
La al patrulea grad de scolioză, unghiul de deformare al coloanei vertebrale pe radiografii este mai mare
de 80⁰.
Simptomele scoliozei coloanei vertebrale de gradul al patrulea:

 deformare foarte puternică a coloanei vertebrale și a întregului corp al

pacientului;
 înclinare puternică a corpului în direcția de curbură, încetarea creșterii;
 deformare pronunţată a toracelui;
 deplasarea puternică a organelor intern și dereglarea funcției lor;
 compresia măduvei spinării și pareza (paralizie parțială) a mușchilor
picioarelor, tulburări de urinare și defecare;
 durere intensă la nivelul coloanei vertebrale;
 scădere bruscă a calității vieții pacientului, dizabilitate.
Tratamentul scoliozei de gradul al patrulea:

13
  Tratamentul pentru scolioza de gradul 4 se efectuează în același mod ca și pentru scolioza de
gradul 3.

10.Tratamentul general al scoliozei

Tratamentul bolii scoliotice este complex si consta din: tratament orthopedic; kinetoterapeutic si
chirurgical.
Tratamentul ortopedic: consta din folosirea diferitor aparate ajutatoare, cum ar fi
corstete de diferite modalitati; patucuri gipsate, care se confectioneaza pentru fiecare
copil individual in pozitia coloanei vertebrale indreptate total. Copilul va dormi in acest
patuc pe spate, iar coloana vertebrala nu va avea posibilitate sa se incurbeze in plan
frontal . Patucurile se schimba dupa cum creste copilul .
Tratamentul chirurgical: De obicei la operatie se recurge atunci, cind scolioza
este inascuta sau in cazurile cind scolioza progreseaza mult. Dupa interventia
chirurgicala, pacientul continua tratamentul kinetoterapeutic.
Tratamentul kinetoterapeutic: consta din respectarea mai multor regimuri, cum ar fi:

 regimul locomotor;
 regimul egienic
 regimul de miscare sau gimnastica corectiva.
Obiectivele kinetoterapiei in tratarea scoliozelor sunt:
1. Amelorarea pozitiei coloanei vertebrale
2. Marirea flexibilitatii coloanei vertebrale
3. Cresterea fortei muscular (abdominal si paravertebrale )
4. Ameliorarea respiratiei

11.Metodile și tehnicile folosite în tratarea soliozei

Patrupedia Clap - Metoda clap foloseste pozitia patrupeda pentru activarea muscular în condițiile
unei coloanei vertebrale orizontale. Această poziție creează condiții
de lucru mai bune pentru sistemele respirator și circulator , precum
și ameliorează coloana vertebrală prin creșterea amplitudinii de
mișcare și reduce tensiunea musculară.
Klapp a descoperit că corecția depinde în mare măsură de
mișcarea șoldului și a centurii de umăr.
El a împărțit exercițiile pe care le-a creat în:
corectiv - folosit în partea principală a cursului pentru a reduce poziția incorectă a coloanei
vertebrale;
alungire - pentru a întinde elementele periarticulare și a se pregăti pentru poziția corectată în partea
principală a terapiei;
mobilizator – folosit la începutul cursurilor pentru relaxarea muschilor și astfel facilitarea corectarii
curburii;
întarire – pentru a întari corsetul muscular si astfel a opri progresia curburii.
Metoda schroot –se considera o gimnastica ortopedica care acorda prioritate respirației pentru
asigurarea alinierii detorsionarii si a modelajului cutiei toracale corecte . Esentialul in exercitiile schroot
este realizarea unei inspiratii maxime in 3 sau 4 timpi ,pe parcursul careia pacientul trebuie sa

14
localizeze maximum de oxygen inspre concavitatea curburii patologice si efectuind in acelas timp
corectia segmentelor corporale .
Obiectivele tratamentului pentru copii (Lehnert-Schroth C., 2007):

 corectarea deformării scoliotice;

 stabilizarea substanțelor corozive pentru îmbunătățirea posturii;
 mentinerea corectiei in activitatile zilnice,
 intarziere corecția estetică a organismului,
 îmbunătățirea funcției respiratorii datorită respirației crescute și digestive;
 dezvoltarea stării psihologice a pacientului.
Obiectivele tratamentului pentru adulți Autorii au în vedere:

 corecția estetică a corpului;

 îmbunătățirea și conservarea funcției cardiopulmonare;
 reducerea sau eliminarea sindromului durerii;
 realizarea unei posturi corectate,
 oprirea progresiei deformarii,
 îmbunatatirea starii psihologice a pacientului.
Metoda van Nederhofer –Aceasta metoda se adreseaza tuturor pacientilor cu scolioza si foloseste
contractia izometrica a musculaturii obilce transversal a trunchiului cu scop de tonizare corectiva
Conceptul vojta –este un principiu de tratament bazat pe miscarile reflexe ,se adreseaza in primul
rind copiilor cu scolioze din grupul neuromuscular . Sensul terapiei voijta consta ina ceea ca se incearca
programarea neurofiziologice a modelului correct de miscare prin introducerea unei coordornari
reflexe automate a corpului .

12.Despre eficiența tratamencului scoliozei

Scolioza nu poate fi vindecată complet în toate cazurile. Există o mare probabilitate de a scăpa
definitiv de scolioză numai înainte de pubertate, până când se produce osificarea completă a vertebrelor.
Medicii împart mai multe categorii de pacienți, fiecare dintre ele având propriile șanse de succes în
lupta împotriva bolii:
1. Gradul I-III de scolioză în copilăria timpurie până la 6-7 ani. Scolioza infantilă și a copiilor se
poate vindeca complet. Prognostic deosebit de favorabil la copiii sub 3 ani. Cu un stil de viață activ și
exerciții fizice regulate, auto-vindecarea este posibilă.
2. Scolioza de gradul I-III la copiii sub 10-11 ani se poate vindeca cu folosind masaj, diverse metode
de kinetoterapie și corsete corective. În acest caz, prognoza este considerată bună.
3. Scolioza mai mică de 20 de grade (gradul I-II) la adolescenți (peste 11 ani) și la adulți rareori se
poate vindeca complet. Cu toate acestea, dacă nu progresează, nu creează probleme semnificative.
4. Scolioza peste 20 de grade la adulti nu poate fi corectata cu tratament conservator. În acest caz,
îndreptarea axei coloanei vertebrale se poate face doar chirurgical. Cu toate acestea, tratamentul intensiv
conservator poate ameliora durerile de spate, poate îmbunătăți semnificativ exteriorul și calitatea vieții.

13.Profilaxia scoiozei
 Pentru a preveni malformațiile coloanei vertebrale la nou-născut (care predispun la dezvoltarea
scoliozei), o femeie însărcinată ar trebui să ia acid folic și vitamina B12 așa cum este prescris de
medicul ei.
 Un copil din primul an de viață nu trebuie să fie așezat înainte de program.

15
 Prevenirea sarcinilor neuniforme asupra coloanei vertebrale și a mușchilor spatelui la copii:
poziția corectă la birou, purtând un ghiozdan pe doar doi umeri.
 Mod rațional de muncă și odihnă.
 Nutriție completă și aport de vitamine. Pentru copiii mici, este important să obțineți suficientă
vitamina D pentru a preveni rahitismul.
 Exerciții zilnice.
 Înot, volei și alte sporturi care au un efect benefic asupra coloanei vertebrale.
 Tratarea în timp a tulburărilor de postură și a altor boli.

16
 Concluzie
În concluzie pot menționa că scolioza este o deformare ce necesită tratament adecvat și practic
imadiat pentru a preveni agravarea situației.Kinetoterapeutului îi revine un rol foarte important în tratare
pacienților cu scolioză deoarece exercițiile fizice au un efect stabilizator asupra coloanei vertebrale,
întăresc mușchii corpului, permit obținerea unui efect corector asupra deformării, îmbunătățește postura,
funcția respirației externe, dau un efect general de întărire. Terapia cu exerciții este prezentă în toate
etapele dezvoltarea a scoliozei, dar dă rezultate mai reușite cu formele inițiale de scolioză. Însă ele sunt
eficiente când sunt realizate cu regularitate,și pe lângă toate sunt corectate obiceiurile ce formează o
postură declină,și înrăutățesc cazul.

Nu trebuie de uitat de măsurile generale de întărire: un duș de contrast este o procedură tonifică
utilă pentru mușchii și vasele de sânge ale întregului organism,alimentația sănătoasă ajută la reducerea
manifestărilor bolii, grăsimi, carbohidrați, vitamine și minerale, toate acestea în proporțiile potrivite și în
cantitatea potrivită ar trebui să fie în dietă, pe lângă plimbarea în aer curat. Interzicerea
fumatului,acloolului și a altor vicii.

17
 Bibliografie
1. https://www.scoliosisassociates.com/anatomy-diagnosis-2/spinal-anatomy-overview/
2. Gimnastica Medicală.Zăvălișca A.Chișinău 2016
3. Atlas of Human Anatomy, 2nd Edition Paperback.Frank H. Netter.January 15, 1997.
4. Idiopathic Scoliosis.The Harms Study Group Treatment Guide
5. Rééducation des scolioses.P. Stagnara, G. Mollon et.-C. de Mauroy
6. https://e-medcenter.ru/articles/skolioz/
7. https://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%A1%D0%BA%D0%BE%D0%BB
%D0%B8%D0%BE%D0%B7#%D0%AD%D1%82%D0%B8%D0%BE%D0%BB
%D0%BE%D0%B3%D0%B8%D1%8F
8. https://fizjoterapeuty.pl/fizjoterapia/metoda-klappa.html
9. Диагностика сколиоза и пути еѐ оптимизации.Практическое пособие для
врачей.2015 https://www.rcrm.by/download/posob_doctor/2015-12.PDF
10. КОМПЛЕКСНОЕ ЛЕЧЕНИЕ СКОЛИОЗОВ У ДЕТЕЙ.Материалы научно-
практической конференции с международным участием.Санкт-Петербург, 19
сентября 2018 года.

18