Sunteți pe pagina 1din 3

6.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

1. Context apariție

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga, publicată în fruntea primului său
volum, „Poemele luminii”, în 1919, face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii române
interbelice, alături de „Testament” de Tudor Arghezi și „Joc secund” de Ion Barbu.

2. Încadrare în specie + trăsături

Poezia aparține modernismului prin: influențele expresioniste, intelectualizarea emoției, noutatea


metaforei (metafora plasticizantă și metafora revelatorie), înnoirea prozodiei (versul liber și
ingambamentul).

Este o artă poetică, deoarece autorul își exprimă, prin mijloace artistice, concepția despre poezie
(teme, modalități de creație sau de expresie) și despre rolul poetului (raportul acestuia cu lumea, creația și
cunoașterea), din perspective unei poetici moderne. De asemenea, este o meditație filosofică, o confesiune
elegiacă pe tema cunoașterii.

Este o artă poetică modernă, pentru că interesul autorului este deplasat de la tehnica poetică la relația
poet-lume și poet-creație.

3. Titlul

Titlul este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoașterii luciferice și exprimă atitudinea
poetului, izvorâtă din iubire, de protejare a misterului („corola de minuni a lumii” – metaforă a
universului armonios). Primul cuvânt, pronumele „eu”, reluat de 5 ori în poezie, evidențiează rolul eului
liric, de centru creator al propriului univers poetic, fiind de asemenea o influență expresionistă
(exacerbarea eului creator) și o marcă a confesiunii. Verbul la forma negativă „nu strivesc” exprimă
refuzul cunoașterii de tip rațional și opțiunea pentru cunoașterea luciferică, poetică. Rolul poetului este
adâncirea tainei, care ține de o voință de mister specific blagiană.

4. Tema

Tema poeziei este cunoașterea, desemnată de metafora „lumina”, dar și atitudinea poetică în fața
marilor taine ale Universului. Cunoașterea lumii în planul cunoașterii poetice este posibilă numai prin
iubire: „Eu nu strivesc… / căci eu iubesc / și flori și ochi și buze și morminte”. Motive poetice (elemente
de recurență) sunt: misterul și lumina, motiv central în poezie și metaforă emblematică pentru opera
poetică a lui Lucian Blaga, inclusă și în titlul volumului de debut, cu o dublă semnificație: cunoașterea și
iubirea.

Concepția poetului despre cunoaștere este exprimată artistic prin opoziția dintre metaforele revelatorii
„lumina altora” (cunoașterea paradiziacă, de tip rațional, logic) și „lumina mea” (cunoașterea luciferică,
poetică, de tip intuitiv). Rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii („Lumina altora / sugrumă vraja
nepătrunsului ascuns”), ci de a le adânci misterul prin creație: „eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”.
Astfel, creația poetică apare ca un mijlocitor între eu și lume.

5. Tip de lirism

Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se exprimă prin mărcile eului liric: verbe și
pronume de persoana I singular („eu iubesc”, „nu strivesc”, „nu ucid”), adjectival posesiv de persoana I
(„calea mea”, „ochii mei”), topica și pauza afectivă (cezura).

6. Relație incipit-final

Titlul este reluat în incipitul poeziei, iar sensul său, îmbogățit prin seria de antiteze și de metafore, se
întregește cu versurile finale: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / […] / căci eu iubesc / și flori și
ochi și buze și morminte”. Universul armonios este identificat cu metafora revelatorie „corola de minuni”
și este o sumă permanentă de taine, imaginate ca petalele unei corole uriașe, care se revelează eului liric
într-o enumerare metaforică: flori, ochi, buze, morminte. Iubirea este o cale de cunoaștere a misterelor
lumii prin trăirea nemijlocită a formelor concrete, iar poezia înseamnă intuirea în particular a universului.

7. Relații de opoziție/simetrie

Discursul liric se construiește în jurul unor relații de opoziție între cele două tipuri de cunoaștere, care
se realizează prin antiteza „eu”-„alții”, „lumina mea”-„lumina altora”, prin alternarea motivului luminii și
al întunericului, evidențiate prin conjuncția „dar”.

Simetria textului liric se realizează prin reluarea sintagmei din titlu în incipit, dar și prin reluarea
enumerației de metafore (cu rol de laitmotiv) în prima și ultima secvență poetică.

8. Elemente de compoziție + structură

Compoziția poeziei cuprinde trei secvențe lirice marcate, de obicei, prin scrierea cu inițială majusculă
a versurilor, iar în final, prin construcția concluzivă. Ele relevă atitudinea poetului față de cunoaștere,
sugerată de sintagme-cheie: „calea mea”, opoziția „lumina mea”-„lumina altora” și „eu iubesc”.

9. Comentariu strofe

Prima secvență (primele 5 versuri) exprimă concentrate refuzul cunoașterii logice, raționale,
paradiziace, prin verbe la forma negativă: „nu strivesc”, „ nu ucid (cu mintea)”. Metafora „calea mea”
exprimă destinul poetic asumat: adâncirea tainei prin creație (cunoașterea luciferică). Enumerația de
metafore revelatorii, cu multiple semnificații, desemnează temele poeziei lui Blaga: „flori” – viața,
efemeritatea, frumosul, „ochi” – cunoașterea, spiritualitatea, contemplația poetică a lumii, „buze” –
iubirea, rostirea poetică, „morminte” – moartea, eternitatea. Cele 4 elemente pot fi grupate simbolic:
„flori”-„morminte” ca limite temporale ale ființei, „ochi”-„buze” ca două modalități de cunoaștere:
contemplare-verbalizare sau spirituală-afectivă.

A doua secvență, mai amplă, se construiește pe baza unor relații de opoziție: „eu”-„alții”, „lumina
mea”-„lumina altora”, ca o antiteză între cele două tipuri de cunoaștere, paradiziacă și luciferică. Antiteza
este marcată și grafic: prin versul liber, poetul așază în poziție median cel mai scurt („dar eu”) și cel mai
lung vers al poeziei („eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”). Conjuncția adversativă „dar”, reluarea
pronumelui personal „eu”, verbul la persoana I singular, formă afirmativă, „sporesc”, afirmă opțiunea
poetică pentru modelul cunoașterii luciferice.

Prin comparația amplă, cunoașterea pe care poetul o aduce în lume prin creația sa este asemănată cu
lumina lunii, care, în loc să lămurească misterele nopții, la sporește. Plasticizarea elementelor poetice se
realizează cu ajutorul elementelor imaginarului poetic blagian: lună, noapte, zare, fiori, mister. Câmpul
semantic al misterului este realizat prin metafore revelatorii: „tainele”, „nepătrunsul ascuns”, „a lumii
taină”, „întunecata zare”, „sfânt mister”, „ne-nțeles”, „ne-nțelesuri și mai mari”.

Finalul poeziei constituie o a treia secvență, cu rol concluziv, deși exprimată prin raportul de
cauzaliate („căci”). Cunoașterea poetică este un act de contemplație („tot […] se schimbă […] sub ochii
mei”) și de iubire („căci eu iubesc / și flori și ochi și buze și morminte”).

10. Limbaj

Sursele expresivității și ale sugestiei se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic. La nivelul
morfologic, repetarea cuvântului-cheie „eu” susține definirea relației creator-lume. Seriile verbale
antitetice redau atitudinea față de mister a celor două tipuri de cunoaștere: „lumina altora”-„sugrumă
(vraja)”, „strivește”, „ucide” și „lumina mea”-„sporesc (a lumii taină)”, „mărește”, „îmbogățesc”,
„iubesc”.

O trăsătură modernistă a limbajului poetic este intelectualizarea emoției. În poezia lui Blaga, limbajul
și imaginile artistice sunt puse în relație cu un plan filosofic secundar.

Tehnica poetică specific este organizarea ideilor poetice în jurul unei imagini realizate prin
comparația amplă a elementului spiritual, cu un termen concret, de un puternic imagism. În plan literar,
cunoașterea se articulează prin două tipuri noi de metafore: cunoaterea luciferică își asociează metafora
revelatorie, iar cunoașterea paradiziacă îsi asociează metafora plasticizantă. Trăsături moderniste sunt
înnoirea metaforei și ambiguitatea produsă de multiplele semnificații ale metaforelor revelatorii:
„lumina”, „flori”, „ochi”, „buze”, „morminte”.

Înnoirile prozodice moderniste sunt versul liber și ingambamentul. Poezia este alcătuită din 20 de
versuri libere, al căror ritm interior redă fluxul ideilor poetice și frenezia sentimentelor

11. Concluzie

În concluzie, „Eu nu strivesc…” de Lucian Blaga este o artă poetică modernă, deoarece interesul
autorului este deplasat de la principiile tehnicii poetice la relația poet-lume și poet-creație. Creația este un
mijlocitor între eu și lume. Sentimentul poetic este acela de contopire cu misterul universal, cu esența
lumii. Actul poetic transfigurează misterul, nu îl reduce.

S-ar putea să vă placă și