DEFINIREA ACTIVITĂȚII DE ÎNTREPRINZĂTOR CONFORM LEGISLAȚIEI

REPUBLICII MOLDOVA (ASPECTE JURIDICE)

Iurie MIHALACHE, doctor în drept, conferenţiar universitar,

Decanul Facultăţii de Drept, Universitatea “Constantin Stere”, Republica Moldova

Rezumat: Activitatea de întreprinzător din Republica Moldova are un cadru de reglementare care
necesită anumite concretizări din punct de vedere terminologic. Problema majoră este că legislația conține
multiple noțiuni și sintagme care în esență au aceiași semnificație, dar sunt utilizate în contexte diferite,
generând confuzii și probleme de interpretare.
Atât în vorbirea curentă, cât şi în lege se întâlnesc un şir de expresii ce denumesc relațiile de
întreprinzător: „activitate de antreprenoriat”, „afacere”, „activitate comercială”, „activitate de comerț”,
„activitate economică” sau „business”. Dificultatea rezidă în faptul că utilizarea concomitentă a unor
sintagme diferite cu același înțeles generează confuzii la nivel de percepere.
Legislația civilă reprezintă un „legea comună” pentru majoritatea instituţiilor dreptului privat şi în
măsura în care instituția activității de întreprinzător duce lipsă de norme juridice, se vor aplica în mod
subsidiar prevederile din Codul civil. Însă chiar şi aşa, majoritatea relaţiilor care apar în legătură cu
desfăşurarea activităţii de întreprinzător sunt reglementate de normele dreptului civil.
Cuvinte-cheie: întreprinzător, afacere, comerț, legislație, interpretare juridică, dreptul afacerilor,
activitate economică.

1
 Cea mai amplă definiție a instituției activității de întreprinzător din legislația Republicii Moldova este
redată în Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845/1992 1 care stabilește că „antreprenoriatul
este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, desfăşurată de
cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu
şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri” (art.1).
Atât în vorbirea curentă, cât şi în lege se întâlnesc un şir de expresii ce denumesc activitatea de
întreprinzător: „activitate de antreprenoriat”, „afacere”, „activitate comercială”, „activitate de comerț”,
„activitate economică” sau „business”2. Problema rezidă în faptul că utilizarea concomitentă a unor sintagme
diferite cu același înțeles generează dificultăți la nivel de percepere. Cu această ocazie, Legea privind actele
legislative nr.780/2001 stabilește că terminologia care se utilizează la elaborarea actelor normative trebuie să
fie constantă, uniformă, să corespundă cu celelalte acte legislative şi cu reglementările legislaţiei comunitare;
se va utiliza unul şi acelaşi termen dacă este corect, iar folosirea lui repetată exclude confuzia (art.9 lit.(e)).
Pornind de la aceste realități, considerăm a fi oportun de a utiliza expresia „activitate de
întreprinzător”, ea fiind în corespundere cu dispozițiile legislației în vigoare. Totodată, suntem de părerea că
sintagma „activitate de antreprenoriat” este mai puțin relevantă, deoarece cuvântul „antreprenoriat” poate fi
întâlnit doar în Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, în timp ce majoritatea actelor normative în
vigoare utilizează noțiunea „întreprinzător”.
Afacerea este considerată a fi un risc, care se manifestă prin şansa de câştig sau posibilitatea de
pierdere, fiind un atribut esenţial al economiei de piaţă, atribut care justifică libera concurenţă şi care
defineşte, practic, afacerea, întreprinzătorul, societatea comercială, concurenţa şi insolvenţa3. Afacerea este
asociată cu o aventură iar în acest sens sugestivă este traducerea în limba engleză a termenului de afacere –
„ad-venture” (venture – risc, iar ad-venture – aventură, asumarea unui risc)4.
Definirea legală a termenului „afacere” este redată în Codul fiscal al R.M. care în art.5 pct.(16) prevede
că afacerea (activitate de întreprinzător, business) reprezintă orice activitate realizată conform legislaţiei, cu
excepţia muncii efectuate în baza contractului de muncă, desfăşurată de către o persoană, având drept scop
obţinerea venitului, sau, în urma desfăşurării căreia, indiferent de scopul activităţii, se obţine venit. Trimiteri
la noțiunea afacere găsim în: Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de
întreprinzător nr.235/20065 care reglementează iniţierea, desfăşurarea şi lichidarea afacerii (art.11); în Legea

1
Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, nr.845 din 03.01.1992 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.2.
2
Mihalache Iu. Dreptul afacerilor: Curs universitar. – Chișinău: Print Caro, 2015, p.23.
3
Piperea Gh. Drept comercial. Întreprinderea. – Bucureşti: C.H.Beck, 2012, p.15.
4
Dicționar juridic roman-englez și englez-român, Ediția a II-a, coord. O.Botezat. – București: C.H.Beck, 2011, p.32.
5
Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, nr.235 din 20.07.2006 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2006, nr.126-130.

2
insolvabilităţii nr.149/2012 (M.O., 2012, nr.193-197) – vânzarea afacerii debitorului (art.129); în Codul civil 6
– gestionarea afacerii întreprinzătorului (art.258), relaţiile de afaceri (art.1226), tranzacţia privind toate
afacerile (art.1337) etc.
Putem considera că noțiunile „activitate comercială” și „activitate de comerţ” au același înțeles.
Conform art.3 al Legii cu privire la comerţul interior nr.231/2010 7, activitatea de comerţ reprezintă o varietate
a activităţii de întreprinzător, iniţiată în baza raporturilor stabilite în domeniul comercializării mărfurilor,
executării diverselor lucrări şi prestării serviciilor aferente vânzării de mărfuri, având ca scop satisfacerea
intereselor economice private şi asigurarea unei surse de venit.
Din prevederile Legii nr.231/2010 se înţelege clar că la baza activității comerciale stă comerţul de
mărfuri, respectiv noţiunile „comercial” şi „comerţ” sunt sinonime, iar persoanele fizice şi juridice care
desfăşoară activităţi în domeniul comerţului se numesc comercianţi. În acest context, conform Clasificatorului
Activităţilor din Economia R.M., din lista activităţilor de comerţ fac parte: comerţul cu ridicata şi cu
amănuntul; repararea bunurilor; comerţul legat de transporturi, comunicaţii, hoteluri, restaurante; tranzacţii
imobiliare, închirieri şi servicii prestate întreprinderilor; activităţi de prestare a serviciilor colective, sociale şi
personale (Anexa la Legea nr.231/2012).
Subliniem că în prezent termenii „comerț” și „comercial” sunt înglobați de normele generale ale Codului
civil cu privire la vânzare-cumpărare (art.753-822), iar în rândul civiliştilor există temerea că o eventuală
consolidare a instituţiei dreptului comercial, ar genera probleme în interiorul dreptului privat. Aceste temeri
rezultă din cel puţin două motive: în primul rând, Republica Moldova a acceptat sistemul unitar (monist) al
dreptului privat, în care lipseşte Codul comercial, iar normele cu privire la relaţiile de comerţ sunt inserate în
Codul civil. Din acest considerent, revigorarea dreptului comercial ar diminua ponderea şi importanţa
dreptului civil care actualmente deţine monopolul în cadrul dreptului privat; în al doilea rând, punerea în
valoare a dreptului comercial este însoţită de riscul apariţiei unei confuzii şi mai mari între noţiunile „comerţ”,
„comerciant”, „afacere”, „antreprenoriat” şi „întreprinzător”.
Cu referire la sintagma „activitate economică” menționăm că aceasta a fost întrebuinţată pe larg în
perioada Uniunii Sovietice, iar în prezent conceptul este promovat sub denumirea „Хозяйственное право” de
către un grup restrâns de autori ruşi8 şi ucraineni9. Majoritatea juriştilor se opun cu vehemență introducerii în
circuitul juridic a noțiunilor drept economic şi cod economic. Dreptul economic este asimilat cu o maladie
6
Codul civil al R.M., adoptat prin Legea nr.1107 din 06.06.2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86.
7
Legea cu privire la comerţul interior, nr.231 din 23.09.2010 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.206-209.
8
Хозяйственное право: Учебное пособие / Под ред. А.Г.Чепурного. – Москва: ЮНИТИ-ДАНА, 2012, p.383; Машкин Н.А.,
Булатецкий Ю.Е. Хозяйственное (предпринимательское) право. Учебник – Москва: Норма, 2007, p.738.
9
Васильева А.С., Подцерковного О.П. Хозяйственное право Украины: Учебник. – 4-е изд., перераб и доп. – Харьков:
Одиссей, 2010, p.488.

3
contagioasă moştenită din economia planificată de tip sovietic şi care în prezent contravine flagrant
principiilor economiei de piaţă10.
Originea conceptelor „activitate economică” și „drept economic” în Republica Moldova provine din
perioada anilor 1920-1950, când au existat încercări eşuate de adoptare a unui Cod economic al Uniunii
Sovietice. Se dorea ca normele acestuia să fie aplicate în paralel cu prevederile Codului civil. În anul 1921 la
facultatea de drept a Universităţii de Stat din Moscova a început studierea dreptului economic, iar după 50 de
ani, la ideea dreptului economic s-a revenit Ucraina, în anul 2003 fiind adoptat Codul economic al acestei ţări.
Subliniem că în perioada anilor 2006-2011 şi în Republica Moldova au existat tentative de introducere a unui
nou concept al dreptului privat, prin crearea ramurii dreptului economic. În acest sens au fost elaborate şi
unele lucrări ştiinţifice11, dar încercarea respectivă nu şi-a găsit susţinători în mediul academic.
Natura juridică a instituției activității de întreprinzător este abordată diferit în legislaţia şi în doctrina de
peste hotare. În unele state, precum Federaţia Rusă, Italia, Olanda, instituția juridică a activității de
întreprinzător este privită ca parte componentă a dreptului civil, iar în alte state, cum sunt Franţa, Spania,
Portugalia, formează ramuri distincte de drept12. Mai mult, lucrurile se complică pe măsură ce autorii, chiar şi
în cadrul aceluiaşi stat, utilizează denumiri variate, precum dreptul antreprenoriatului, dreptul comercial,
dreptul comerţului, drept economic, având în vedere de fapt acelaşi obiect de reglementare – activitatea de
întreprinzător.
Conform părerii profesorului L.Andreev, termenii „activitate comercială” şi „activitate de întreprinzător”
se raportează unul faţă de celălalt conform regulii „parte la întreg”: activitatea comercială fiind privită ca parte
din componenţa relațiilor de întreprinzător 13. Cercetătorul N.Golovanov accentuează că în obiectul de
reglementare al activității de întreprinzător se includ orice raporturi care au ca scop obţinerea de profit, în timp
ce activitatea comercială are un obiect mai îngust, care se reduce la comerţ 14. Același punct de vedere exprimă
autorii francezi D.Legeais și B.Hess-Fallon care indică asupra faptului că termenul „activitate de
întreprinzător” prezintă un domeniu mai larg decât termenul „activitate comercială”15, deoarece cuprinde în
sine nu doar activităţile legate de comerţ, dar orice activităţi aducătoare de profit, inclusiv cele agricole,

10
Сулейменов М. Хозяйственный (Предпринимательский) кодекс: улучшение законодательной системы или ее развал? //
ЮРИСТ (Kazahstan), nr.7, 2011, http://journal.zakon.kz/4446285-khozjajjstvennyjj-predprinimatelskijj.html (vizitat 25.02.2015).
11
Volcinschi V., Cojocari E. Dreptul economic (dreptul antreprenoriatului): Suport de curs la specializarea dreptul economic. –
Chişinău: Business-Elita, 2006, 426 p.; Cojocari E. Dreptul economic (Partea generală): Suport de curs pentru studenţii
Facultăţilor de Drept şi Ştiinţe Economice. – Chişinău: Business-Elita, 2007, 188 p.
12
Mihalache Iu. Dreptul afacerilor în Republica Moldova: abordări şi dificultăţi de identificare // Revista Română de Drept Privat
(România), 2013, nr.6, p.73.
13
Андреева Л.В. Коммерческое право России: Учебник. – Москва: Волтерс Клувер, 2008, p.4.
14
Голованов Н.М. Коммерческое право. – Санкт-Петербург: Питер, 2010, p.10.
15
Hess-Fallon B., Simon A.-M. Droit des affaires, 19e édition. – Paris: Sirey, 2012, p.14. 

4
meşteşugăreşti, profesiile liberale, atât din sfera dreptului privat, cât şi a dreptului public (social, fiscal, penal,
contravenţional etc.). Prin esenţă, instituția activității de întreprinzător poartă caracter pluridisciplinar.16
Altă categorie de autori (C.Lebedev, V.Laptev) susţin că termenii „activitate de întreprinzător” şi
„activitate comercială” reprezintă unul şi acelaşi lucru, iar discuţiile privind delimitarea acestor două categorii
ar fi inutile17. În legătură cu aceasta, au fost expuse păreri în favoarea uniformizării denumirilor pentru a
evidenţia, astfel, obiectul lor unic de reglementare. Se aduc argumente că între „activitatea de comerţ” și
„activitatea de întreprinzător” nu există diferențe, respectiv ambele activităţi fac parte din categoria largă a
relaţiilor aducătoare de profit.
Discuţii interesante se duc în România. În legătură cu abrogarea în anul 2011 a Codului comercial (în
vigoare din 1887), s-a pus problema redenumirii termenului „comercial”. Necesitatea respectivă a survenit din
considerent că până la intrarea în vigoare a noului Cod civil român, în doctrina de peste Prut a existat
„dualismul” dreptului privat conform căruia dreptul civil şi dreptul comercial erau considerate două ramuri
distincte (ale dreptului privat), primul – axat pe Codul civil din 1864, iar al doilea – pe Codul comercial din
1887. În acest sens au fost înaintate mai multe denumiri, precum: activitate de comerț, afaceri, activitate
profesionistă, activitate de întreprinzător etc. Totuşi, ţinând cont de tradiţia formată în decursul a 150 de ani de
aplicare a Codului comercial în România, majoritatea autorilor optează nostalgic pentru denumirea –
„comercial”.
Pe de altă parte, noţiunea afacere a fost supusă unor critici. Conform opiniei profesorului Şerban
Beligrădeanu, este criticabil de a utiliza sintagma „afacere”, pe motiv că aceasta reprezintă un amestec din
mai multe componente. În viziunea autorului, instituția juridică a afacerilor este formată dintr-o pluralitate de
ramuri, şi anume: capitole importante din dreptul civil, dreptul comercial, dreptul muncii, dreptul
administrativ, drept fiscal şi procesual fiscal, drept bancar, drept penal etc., a căror unică legătură între ele este
aceea că privesc raporturile juridice ce se stabilesc în sfera afacerilor 18. Aceiaşi părere negativă o are şi
profesorul Stanciu Cărpenaru, care susţine că denumirea „afaceri” este de mult contestată în România; ea
poate fi folosită, eventual, pentru domeniul economic, dar nu pentru cel juridic19.
Concluzii. Generalizând cele expuse, spunem că instituția activității de întreprinzător în Republica
Moldova este fundamentată pe normele legislației civile şi are ca obiect de reglementare raporturile
patrimoniale şi nepatrimoniale ce apar între persoane în legătură cu desfăşurarea activităţii aducătoare de
16
Legeais D. Droit commercial et des affaires, 20e édition. – Paris: Sirey, 2013, p.9.
17
Лебедев К.К. Предпринимательское и коммерческое право: системные аспекты. – Санкт-Петербург: Юрид. центр
„Пресс”, 2002, p.134-136.
18
Beligrădeanu Ş. Consideraţii în legătură cu efectele caracterului „monist” al Codului civil român actual asupra fiinţării, în
continuare, a unui „drept comercial” în România // Dreptul (România), 2012, nr.9, p.11.
19
Cărpenaru S. Dreptul comercial – între continuitate şi contestare // Dreptul (România), 2012, nr.10, p.14.

5
profit. Apariţia din interiorul legislației civile a relațiilor de întreprinzător și delimitarea acestor relații la nivel
de instituție juridică este un proces firesc de specializare.
În pofida faptului că legislația și doctrina de specialitate din Republica Moldova utilizează noțiuni
diferite pentru a denumi raporturile juridice aducătoare de profit, considerăm că noțiunea corectă ce urmează a
fi întrebuințată este „activitatea de întreprinzător”, ea fiind în corespundere cu dispozițiile legislației în
vigoare.
Cu referire la sintagma „activitate comercială (de comerț)” menționăm că la baza acesteia stă vânzarea-
cumpărarea de mărfuri, astfel încât putem spune că activitatea comercială (de comerț) reprezintă o varietate a
activităţii de întreprinzător, fapt confirmat de art.3 al Legii cu privire la comerţul interior nr.231/2010. În
consecință, termenii „activitate comercială (de comerț)” şi „activitate de întreprinzător” se raportează unul faţă
de celălalt conform regulii „parte la întreg”, activitatea comercială fiind privită ca parte din componenţa
relațiilor de întreprinzător.

Transmis spre publicare simpozionul Iasi septembrie 2015