Sunteți pe pagina 1din 3

Curs 9

Recoltarea LCR (lichid cefalo-rahidian)

Definitie:
LCR este un produs de secreţie al plexurilor coroide la nivelul ventriculului IV, cu rol de
protecţie a SNC, cu rol nutritiv şi excretor, care circulă în spaţiul subarahnoidian.
Trei membrane captușesc creierul si măduva spinarii:
 dura mater – dura mater, stratul meningeal cel mai extern , este format din două straturi:
stratul meningeal interior și stratul periostal exterior.
 arahnoida – spațiul subarahnoidian este spațiul dintre arahnoidă și pia mater, care este
umplut cu lichid cefalorahidian (LCR) și continuă în măduva spinării.
 pia mater
Scop:
-Diagnostic-
Indicatii:
- este o metodă de rutină, care furnizează date esenţiale în diagnosticul:
 neuroinfecţiilor şi hemoragiilor meningiene,
 în afecţiuni neurologice şi neurochirurgicale( tumori),
 stări comatoase
Materiale necesare:
 Muşama şi aleză

 Mănuşi de cauciuc

 Alcool, tinctură de iod

 Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei

 Trocar şi seringi sterile

 Medicamente – soluţii anestezice

 Manometru Claude.

 Materiale necesare pentru recoltări.

1
Execuţie:
- recoltarea se execută pe nemâncate prin puncţie lombară, suboccipitală sau ventriculară;
- la pacienţii cu stare generală alterată se execută în decubit lateral pentru a evita lipotimia;
- tehnica de puncţionare şi prelevare va fi strict aseptică;
- se observă presiunea de scurgere sau se măsoară tensiunea cu manometru Claude;
- se extrag10-20 ml LCR (după scurgerea câtorva picături);
- lichidul se repartizează în mai multe eprubete sterile (pentru diferite examinări) - aproximativ 4
ml în fiecare eprubetă ;

Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:


 Protejează lenjeria de pat şi de corp.
 Asigură poziţia bolnavului. Dezinfectează locul puncţiei.
 Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul funcţie de scopul
urmărit.
 Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
 Serveşte manometrul Claude.
 Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
 Aplică un pansament la locul puncţiei.
 Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi
accidente.
Îngrijiri după tehnică
 Se asigură repaus la pat 24 ore în poziţie decubit dorsal fără pernă 6 ore.
 După 6 ore pacientul se poate alimenta şi hidrata la pat.
 Se supraveghează funcţiile vitale.
 Se informează medicul în cazul apariţiei de vărsături, greţuri, cefalee.

Se fac examinări:
- citologice (măsurarea elementelor celulare/mm3: limfocite, polinucleare, eozinofile, atipii
celulare);
- bacteriologice - BK şi alţi germeni;

2
- serologice - sifilisul SNC;
-biochimice.
LCR = soluţie apoasă, bogat salină, limpede ca apa de stâncă.
Incidente şi accidente
 Sindrom postpuncţional – ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii – datorat hipotensiunii
lichidiene provocate de puncţie.
 Hemoragii pe ac în timpul puncţiei

 Dureri violente în membrele inferioare, determinate de atingerea ramificaţiilor cozii de cal


sau măduvei spinării, cu vârful acului.
 Contractura feţei, gâtului sau a unui membru prin atingerea măduvei cervicale când s-a
executat puncţia sub occipital.
 Şoc reflex – poate duce la sincope mortale; accidentul este foarte rar.

S-ar putea să vă placă și