ESEU GENERAL “POVESTEA LUI HARAP-ALB” DE ION CREANGĂ

Tema şi viziunea despre lume/ Particularităţi de structură, compoziţie şi

limbaj...în basmul cult “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă
Literatura română din a doua parte a secolului al XIX-lea se detaşează prin
promovarea unei literaturi autentice, care să înlocuiască "formele fără
fond", aspect evidenţiat de scrierile celor patru mari clasici: Mihai
Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale şi Ioan Slavici.
Apărută în anul 1877 în revista “Convorbiri literare“, opera lui Ion Creangă
intitulată “Povestea lui Harap-Alb“ este un basm cult (detașându-se de cel
popular prin : individualizarea personajelor prin limbaj, îmbinarea
armonioasă a modurilor de expunere și originalitatea limbajului, a
povestitorului humuleștean), specie a genului epic în proză, pluriepisodică,
în care personajele reale sau fantastice sunt purtătoare de valori simbolice,
iar lupta dintre bine şi rău se finalizează de obicei cu victoria binelui. În
“Estetica basmului“, criticul literar George Călinescu defineşte basmul ca
“un gen vast, depăşind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, ştiinţă,
observaţie morală “. Ceea ce se remarcă mai presus de orice la basmele
lui Creangă este realismul caracteristic acestora, fapt susţinut şi de
Nicolae Manolescu în lucrarea “Lecturi infidele“, care menţionează că ele
“nu sunt rescrise, împodobite, alterate în structura lor“, reflectând realitatea
imediată. Acestuia i se adaugă planul miraculos, extraordinar, cele două
coordonate (real - ireal) împletindu-se astfel într-o formă inovativă,
conferind o viziune epică originală.
Având ca sursă de inspiraţie basmul popular, autorul ilustrează mituri
străvechi universale, dar mai ales autohtone, înglobând în textul de faţă
toată “filosofia noastră populară“ (Pompiliu Constantinescu – “Scrieri“).
Motivele identificabile sunt specifice mitologiei, precum cel al superiorităţii
mezinului, al călătoriei şi al probelor inițiatice.
Tema operei, pe lângă cea specifică acestei specii literare, şi anume a
luptei dintre bine şi rău, este cea a maturizării mezinului craiului, vizibilă
încă din titlu. La nivel morfologic, titlul este constituit din substantivul
comun “Povestea”, articularea acestuia aratând singurlaritatea istorisirii,
atribuită în continuare prin utilizarea substantivului propriu, lui Harap-Alb.
“Povestea” marchează caracterul de bildungsroman al scrierii, aceasta
prezentând pe parcursul său evoluţia personajului principal din ipostaza de
tânăr neiniţiat în cea de împărat. Denumirea de Harap-Alb provine dintr-un
oximoron(harap = slugă de culoare neagră, alb = culoare ce sugerează
caracterul nobil), subliniind astfel ironia în momentul în care crăişorul
devine supusul Spânului si primeşte acest apelativ din partea noului
stăpân. Viziunea despre lume a povestitorului susţine faptul că omul "de
soi bun" îşi atinge obiectivele, scopurile stabilite de divinitate, cu ajutorul
semenilor, dar mai ales datorită virtuţilor morale: generozitate, onoare,
simţul datoriei, respect.