The Fumdamental
De la mijlocul anilor 1980, înțelegerea și, astfel,
Freedom to
Trade
by Edward L. Hudgins
Motivul pentru dreptul cetățenilor din toate
țările de a face comerț liber între ei nu a fost
niciodată mai puternic. Înțelegerile teoretice ale
lui Adam Smith, David Ricardo și Frederic
Bastiat datează de peste două secole. Iar
evidența succeselor economice rezultate din
liberalizarea comerțului nu este ambiguă:
libertatea comercială aduce prosperitate. Cu
toate acestea, libertatea este contestată din
multe părți ale spectrului politic, cu puține voci
care solicită guvernului SUA să iasă complet din
activitatea de reglementare a comerțului și să
lase persoanele libere să se angajeze în
tranzacții voluntare după cum consideră
potrivit. Timp de aproximativ trei decenii după
cel de-al doilea război mondial, a existat un
consens între economiștii și factorii de decizie
politici americani în favoarea unui comerț
mondial mai liber. Acordul general privind
tarifele și comerțul (GATT), prin numeroase
runde de negociere, a redus ratele tarifare
medii la nivel mondial de la aproximativ 40% la
aproximativ 4% astăzi. Comerțul mondial anual
a crescut de la aproximativ 100 de miliarde de
dolari în 1960 la aproximativ 3 trilioane de
dolari astăzi. Protecționiștii din deceniile trecute
au avut tendința de a fi căutători tradiționali de
chirie, de exemplu, producătorii de textile,
confecții și oțel. Deși astfel de producători ar
putea folosi retorica sugerând că economia țării
ar fi mai puternică în spatele barierelor
comerciale, majoritatea factorilor de decizie au
înțeles că pur și simplu au căutat protecție
împotriva concurenței în detrimentul
consumatorilor.
Noi Protecționiști
sprijinirea adevăratului liber schimb s-au erodat
grav. Lideri populisti precum Pat Buchanan si
Ross Perot apara politicile de protectie dintr-o
profunda confuzie sau indiferenta fata de
realitatea economica. Aceștia își găsesc opiniile
fuzionând cu cele ale naționaliștilor de stânga,
cum ar fi liderul Partidului Democrat, Richard
Gephardt. Pe măsură ce economia Americii se
schimbă pentru a reflecta valoarea crescândă a
informațiilor și a serviciilor bazate pe
cunoaștere, sectoarele populației angajate în
industrii mai tradiționale se simt amenințate și
sunt susceptibile la retorica protecționistă. Unii
factori politici declară că sunt în favoarea a ceea
ce ei numesc „comerț liber, dar echitabil”. De
fapt, mulți ar permite birocraților să gestioneze
schimburile internaționale. Și unii, în numele
„condițiilor de concurență echitabile”, ar
exporta politicile de reglementare nereușite ale
Americii către alte țări sub masca muncii, a
mediului și a altor standarde. Ceea ce este
necesar astăzi este o respingere a noului
protecționism. Americanii ar trebui să înțeleagă
faptul că, pe măsură ce economia mondială
devine mai integrată, doar comerțul liber
internațional și piețele libere pe plan intern
dețin promisiunea creșterii nivelului de trai și a
oportunităților de muncă productive în viitor.
Factorii de decizie politici americani ar trebui să
facă un angajament pentru adevăratul liber
schimb și pentru eliminarea tuturor barierelor
comerciale ale Americii.
Retorică și mituri
Este adesea dificil să se angajeze într-un dialog
public inteligent despre politica comercială.
Multe mituri directe despre comerț sunt luate
ca fapte fără analize critice de către public,
presă și decidenți. Mai mult, chiar cuvintele
folosite în discuții transmit adesea concepții
greșite. Prin urmare, este util să se clarifice
unele dintre cele mai frecvente erori.
• În primul rând, comerțul liber nu este un „mit”
care poate fi infirmat de realitate sau o „teorie”
care poate fi infirmată de fapte; este o politică
care recunoaște dreptul indivizilor de a se
angaja în schimburi voluntare între ele.
Aproape toate guvernele limitează, într-o
oarecare măsură, libertatea cetățenilor lor de a
dispune liber de propriile lor proprietăți și de a
încheia contracte voluntare de schimb cu alții.
Cu câteva excepții foarte speciale, de exemplu,
vânzarea de arme unui inamic în timp de război,
astfel de restricții încalcă drepturile de bază ale
individului. (A se vedea Hudgins, capitolul 3.)
Într-un sens, afirmația „liberul schimb complet
este un mit” este aceeași cu „o societate fără
crimă este un mit”. Ambele declarații reflectă
situația actuală. Ambele identifică și obiective
dorite. Dar chiar încercarea de a elimina orice
infracțiune ar determina guvernele să elimine
multe libertăți civile; simplitatea completă de
liber schimb necesită guvernului să
restabilească libertatea cetățenilor.
Mulți protecționisti sugerează că, deoarece alte
guverne restricționează importurile, guvernul
SUA ar trebui să facă același lucru. A spus un alt
mod care înseamnă că guvernul SUA ar trebui
să limiteze libertatea americanilor, deoarece
alte guverne limitează libertatea cetățenilor lor.
Se poate vorbi despre un aspect teoretic al
politicii de liber schimb. De exemplu, s-ar putea
întreba care ar putea fi efectele economice
particulare ale unei anumite politici comerciale
propuse. Dar libertatea comercială este în
primul rând o politică care plasează libertatea
individuală înaintea puterii exercitate de guvern
pentru a ajuta grupuri de interese specifice în
detrimentul altora.
• În al doilea rând, țările nu fac comerț, ci
persoanele fizice. Prea des oamenii vorbesc
despre comerțul liber ca fiind, de exemplu, între
Statele Unite și Japonia sau Mexic. Dar ce
înseamnă ele prin „Statele Unite” sau numele
altei țări? Se referă la guvernele acestor țări sau
teritoriul fizic?
De fapt, „America” nu face comerț cu „Japonia”
sau „Mexic”. Americanii, japonezii și mexicanii
sunt adevăratele cântece și clienți. Desigur, în
cea mai mare parte, afacerile sunt principalii
agenți de marketing. Însă afacerile sunt venituri
comune voluntare ale indivizilor care doresc să-
și îmbunătățească soarta. Dacă indivizii au
libertate, cu siguranță grupurile de indivizi
păstrează și acele libertăți.
Criticii, incluzând, în mod curios, unele
conserve, au susținut că America nu ar trebui
să-și amestece economia cu economiile altor
țări. Dar economia nu aparține „Americii”.
Acesta aparține unor milioane de proprietari
individuali de proprietăți private care ar trebui
să fie liberi să folosească și să dispună de
proprietatea lor după cum consideră potrivit.
Această libertate include dreptul de a cumpăra
și de a vinde cetățenilor din țări străine.
• În al treilea rând, deficitele comerciale ca
atare nu contează. De fiecare dată când se
publică cifre comerciale, ancorele serioase ale
știrilor TV ne informează adesea - în tonuri de
obicei rezervate pentru accidentele companiilor
aeriene - că deficitul comercial american a
crescut.
Dar aproape toate persoanele fizice au deficite
comerciale cu magazinele lor alimentare.
Magazinele nu cumpără nimic de la clienții lor.
Clienții primesc produsele, iar magazinul
primește banii. Clienții nu consideră că
„deficitul” este o problemă. Nu mai este o
problemă în tranzacțiile internaționale. Din
perspectivă economică, un deficit comercial în
sine nu este nici bun, nici rău. Înseamnă pur și
simplu că într-un an dat cetățenii dintr-o țară au
achiziționat mai multe bunuri și servicii decât au
vândut în străinătate. Ar putea rezulta un
deficit, deoarece economia și puterea de
urmărire a consumatorilor dintr-o țară au
crescut mai repede decât în altele. Acesta ar fi
un semn al forței economice. Sau ar putea
rezulta un deficit, pentru o perioadă scurtă,
deoarece o țară și-a umflat moneda. Acesta ar fi
un semn al unor politici nefondate. Statele
Unite au un avantaj față de alte țări, care îi
permite să gestioneze deficite comerciale mari
pentru perioade lungi de timp, fără ca moneda
sa scadă suficient de scăzută pentru a produce
surplusuri comerciale: dolarul este o monedă de
rezervă pentru restul lumii. Străinii care câștigă
dolari pentru exporturile lor pot folosi unii
pentru a urmări produsele americane, iar alții
pentru a investi în America; dar o parte din
dolari pot fi folosiți pentru achiziționarea de
bunuri de la furnizori din țări terțe, iar unii pot fi
schimbați în moneda locală de la guvernul
exportatorului. Guvernul respectiv ar putea
folosi dolarii ca rezerve - felul în care guvernele
au folosit aurul pentru a-și sprijini moneda din
hârtie în trecut. Un deficit comercial nu este o
problemă în sine și încercarea de a-l elimina ar
putea afecta grav o economie și poate reduce
nivelul de trai al consumatorilor. Atenția ar
trebui să fie mai adecvată plătit cauzelor
deficitelor sau excedentelor. Deficitele
comerciale bilaterale în sine au o importanță
economică chiar mai mică decât deficitele
comerciale generale. Deficitul SUA cu Japonia,
de exemplu, înseamnă pur și simplu că, într-un
an dat, americanii individuali ajung să aibă mai
multe bunuri și servicii - mai multe VCR-uri, mai
multe CD playere și mai multe camere video - și
japonezii individuali au mai mulți dolari.
„America” țara nu datorează nimic „Japoniei”
țării. Toate bunurile au fost achitate de către
persoane fizice și întreprinderi care se
angajează în tranzacții.
• În al patrulea rând, faptul că exporturile ajută
la crearea de locuri de muncă în Statele Unite
nu implică faptul că importurile distrug locuri de
munca; importurile creează și locuri de munca.
Se observă adesea că exportul de bunuri și
servicii creează locuri de muncă pentru
americani. Regula generală des utilizată este că
fiecare miliard de dolari în exporturi produce
20.000 de locuri de muncă. Dar nu se poate
spune invers: importurile nu costă locuri de
muncă. Mai degrabă, creează mai multe locuri
de muncă pe net, mai bune și niveluri de viață
mai ridicate. Scopul acțiunilor economice ale
indivizilor și întreprinderilor nu este producția,
ci profitul și consumul. Persoanele fizice doresc
să câștige mai mulți bani, astfel încât să poată
achiziționa necesitățile vieții, cum ar fi hrană și
adăpost, bunuri care economisesc timp, cum ar
fi cuptoare cu microunde și mașini de spălat,
sau bunuri de agrement, cum ar fi televiziuni și
compact discuri. Indivizii caută bani pentru a-și
urmări hobby-urile și sportul, pentru a participa
la piese de teatru și filme, pentru a merge în
vacanțe, pentru a crește copii, pentru a ajuta
familia sau prietenii care au nevoie și pentru a
oferi organizațiilor caritabile și cauzelor în care
cred. Importurile, prin scăderea prețurilor și
creșterea disponibilității produselor,
îmbunătățesc mulțimea americanilor în rolul lor
de consumatori. Dacă indivizii nu și-ar putea
schimba munca cu bunurile și serviciile care
sunt scopul final al muncii, nu ar exista niciun
stimulent pentru a lucra. Mitul conform căruia
importurile costă locuri de muncă rezultă în
parte din convingerea greșită că există un
număr fix de locuri de muncă. Dar ia în
considerare un exemplu. Unii ar putea susține
că, dacă americanii cumpără mai mult oțel de la
brazilieni, vor exista mai mulți brazilieni care
lucrează și mai mulți americani fără serviciu.
Șomajul în Statele Unite ar crește. De fapt, este
adevărat că ar putea fi mai puțini americani
care să lucreze la producerea oțelului. Dar
costurile pentru producătorii care utilizează oțel
ar scădea sau cel puțin nu vor crește. Astfel,
Caterpillar Tractor ar fi mai competitiv, atât pe
piețele americane, cât și pe cele externe.
Vânzările de echipamente agricole americane
cu amănuntul ar vinde mai multe produse. Iar
fermierii americani ar fi mai competitivi,
deoarece ar putea asigura echipamente mai
puțin costisitoare sau de înaltă calitate. Cu alte
cuvinte, comerțul liber cu oțelul ar putea
„costa” unele locuri de muncă, dar ar crea
altele. În schimb, protecționismul costă locuri
de muncă. Prețurile mai mari ale oțelului și
problemele de aprovizionare rezultate din
restricțiile la import au afectat producătorii
americani care foloseau oțelul în anii 1980. În
același deceniu, restricțiile SUA la importurile
de textile și îmbrăcăminte costă locuri de
munca în comerțul cu amănuntul și în alte
sectoare. Fiecare slujbă de textile sau de
îmbrăcăminte - cu un salariu anual de
aproximativ I5 $, OOO- 2O $, OOO - a fost
„economisită” la un cost de aproximativ 50.000
$. ' Este adevărat că, cu liberul schimb, lucrătorii
dintr-o profesie ar putea fi nevoiți să schimbe
locul de muncă. Dar acest lucru este adevărat
atunci când un producător intern este mai
eficient decât altul. Rotația locurilor de muncă
în Statele Unite este cea mai mare din lumea
industrializată, dar la fel este și crearea de locuri
de muncă. Concurența, atât internă, cât și
străină, oferă americanilor stimulentul de a
redistribui rapid factorii de producție, de la
producția de bunuri și servicii cu valoare mai
mică până la cele cu valoare mai mare. Nu
există niciodată o lipsă de locuri de muncă
pentru muncitori. Mai degrabă, politicile
guvernamentale de ocupare a forței de muncă
care interferează cu piața, creșterea minimă a
salariilor și reglementările împiedică capacitatea
antreprenorilor de a angaja muncitori dispuși.
Într-o economie liberă, întrebarea este la ce
nivel de salarii și beneficii va fi angajat un
lucrător? Răspunsul depinde de cât de bine se
potrivesc competențele lucrătorilor cu cerințele
de muncă și productivitatea economiei.
• În al cincilea rând, în cadrul negocierilor
comerciale, când guvernul SUA este de acord să
elimine o barieră comercială, aceasta nu este o
„concesie” către o altă țară; este o restaurare a
libertății pentru americani individuali. Faptul că
indivizii, nu țările, fac comerț între ei indică o
eroare de limbă. Oficialii politici ar putea spune
că „Statele Unite au acordat o concesiune
comercială Mexicului sau Japoniei”, ceea ce
înseamnă că Statele Unite au fost de acord să-și
deschidă piața pentru mai multe importuri din
aceste țări. De fapt, „concesiunea” constă în a
permite mai multor libertăți individuale de a
dispune de proprietățile lor, adică de a cumpăra
de la străini.2 „Concesiunea” nu este doar
pentru comercianții de peste mări, ci pentru
consumatorii americani.
Un deficit comercial nu este o problemă în sine
și încercarea de a-l elimina ar putea afecta grav
o economie și poate reduce nivelul de trai al
consumatorilor.
Unii critici s-ar putea plânge că „Japonia a
câștigat ultima rundă de negocieri comerciale
pentru că a reușit să păstreze barierele
comerciale, în timp ce Statele Unite au pierdut
deoarece au fost forțate să elimine unele dintre
barierele sale”. Dar aceasta nu ar fi o victorie
pentru oamenii japonezi: înseamnă pur și
simplu că guvernul japonez continuă să
restricționeze libertatea cetățenilor săi,
menținând prețurile ridicate și alegerile
limitate. În cea mai bună situație, ambele țări și-
ar renunța la barierele comerciale. Exportatorii
americani împreună cu consumatorii din
ambele țări ar putea beneficia atunci. În cel mai
bun scenariu următor, Statele Unite și-ar
înlătura barierele, mai degrabă decât să
continue să impună sarcini consumatorilor săi.
• În al șaselea rând, tarifele și alte forme de
protecționism nu sunt plătite de întreprinderile
străine; sunt plătite de consumatorii americani.
Un tarif este pur și simplu un alt nume pentru o
taxă. Pe plan intern, atunci când guvernul ridică
impozite asupra afacerilor, afacerea poate
întreprinde una sau mai multe acțiuni. În câteva
cazuri, o afacere cu o marjă de profit ridicată ar
putea să-și reducă profiturile și să mențină la fel
prețurile și consumabilele pentru clienți. Dar
concurența împiedică în general întreprinderile
să funcționeze mult timp cu marje de profit
uriașe. În cea mai mare parte, o creștere a
impozitelor pe companii este transmisă
consumatorilor sub formă de prețuri mai mari.
Dacă multe produse susțin astfel de creșteri ale
prețurilor, mai puțini consumatori cumpără
bunurile. Prin urmare, o afacere ar putea înceta
să angajeze noi muncitori sau ar putea concedia
pe mulți. Astfel, majorările fiscale pot costa
locuri de muncă. Același principiu funcționează
atunci când mărfurile importate se confruntă cu
tarife, dar cu o întorsătură suplimentară care
dăunează consumatorilor. Unele firme străine
cu marje de profit ridicate s-ar putea să nu
transmită consumatorilor costuri mai mari din
tarife sau restricții cantitative la import. Dar
majoritatea firmelor transmit costurile mai
mari. Acesta este punctul protecționismului:
creșterea prețului produselor care concurează
cu bunurile interne. Dar atunci când aceste
costuri mari sunt transmise consumatorilor de
către producătorii străini, producătorii
autohtoni își pot crește și prețurile. Astfel, în
anii 1980, când guvernul SUA a forțat guvernul
japonez să limiteze vânzările de automobile în
SUA, prețul fiecărei mașini japoneze a crescut
între 500 și 2.000 de dolari - și prețul fiecărui
vehicul fabricat în SUA a crescut o sumă
similară. Producătorii auto din ambele țări au
profitat pe seama consumatorilor. Principiile de
bază ale economiei Cazul economic pentru
libertatea de a face comerț internațional este
același ca și pentru schimbarea liberă într-o
țară. Înțelegerile lui Adam Smith, David Ricardo
și alții sunt încă valabile: drepturile de
proprietate și schimbul liber duc la specializare.
Ca urmare, cantitatea de bunuri și servicii
produse corespunde îndeaproape cerințelor
consumatorilor. Cererile consumatorilor
determină în cele din urmă ce este produs, în ce
cantități și pentru ce prețuri. Cel mai puțin
costisitor producător de bunuri sau servicii de o
calitate care îndeplinește cerințele
consumatorilor va considera că specializarea în
această producție este cea mai profitabilă.
Schimbul liber, pe plan intern și internațional,
determină numărul și nivelul salariilor
americanilor angajați la asamblarea
computerelor, scrierea de software, dezvoltarea
de medicamente noi, țeserea materialelor
textile, recoltarea zahărului și fabricarea
umbrelelor. Concurența dintre producători, atât
pe plan intern, cât și pe plan internațional,
reduce costurile majorității bunurilor și
serviciilor. Costurile mai mici, la rândul lor,
conduc la introducerea de noi bunuri și servicii
pe piețe: totul, de la casetofoane video la
calculatoare personale, până la vacanțe la preț
redus, la transplanturi de inimă.
Tarifele și alte forme de protecționism nu sunt
plătite de întreprinderile străine; sunt plătite
de consumatorii americani.
Baptiști și Cizmari
Economistul școlii austriece Ludwig von Mises a
observat că toți indivizii sunt atât producători,
cât și consumatori, atât muncitori, cât și
antreprenori. Astfel, lucrătorii, pentru a profita
de avantajele unei societăți din ce în ce mai
productive și mai prospere, trebuie să își
adapteze abilitățile la cerințele pieței.
Muncitorii, precum și antreprenorii încearcă să
evite această necesitate prin protecționismul
comercial. Intervenția guvernamentală
introduce, de asemenea, denaturări economice
ca atunci când SUA sau alte guverne intervin în
economiile lor, favorizând o întreprindere sau
un sector față de altul, cu distribuiri speciale,
scutiri de impozite sau reglementări care
dăunează concurenților lor. Protecția
comerțului și favorurile guvernamentale pentru
anumite întreprinderi sau sectoare dintr-o țară
dau naștere, de obicei, la apeluri ale
producătorilor din alte țări pentru ajutor din
partea propriilor lor guverne. Astfel apare ceea
ce se numește adesea situația baptistă și a
cizmarului. În unele țări din Statele Unite,
băuturile alcoolice sunt interzise, de obicei din
cauza presiunii politice a grupurilor religioase
care cred că consumul de alcool erodează grav
fundamentele morale ale familiei și ale
societății. Cei care vând băuturi ilegale în astfel
de județe pot găsi de fapt interdicția în
avantajul lor, deoarece le permite să perceapă
prețuri ridicate pentru produsele lor. Astfel, se
spune, baptiștii și bocancii lucrează împreună
pentru a menține alcoolul ilegal. În mod similar,
deși întreprinderile americane se plâng de
barierele comerciale și de sprijinul guvernului
pentru întreprinderile din alte țări, multe
folosesc existența unor astfel de practici de
dezacordare a pieței pentru a obține ceea ce își
doresc cu adevărat: protecție pentru ele în fața
concurenței străine sau favoruri
guvernamentale speciale. Această protecție le
permite să solicite prețuri mai mari pentru
produsele lor. Aceasta este dilema pe care o
creează protecționismul.
Distrugerea locurilor de muncă
pentru a le salva
Astăzi, noii protecționisti ignoră adevărurile
economice de bază. Nu reușesc să se gândească
la rezultatele reale ale politicilor lor. Să luăm în
considerare un exemplu în care încercările de
„protejare” a locurilor de muncă americane ar
putea distruge industriile americane.
Majoritatea pieselor dintr-un computer
personal fabricat în America (PC) sunt
importate. În cazul în care guvernul SUA ar
încerca să se asigure că computerul este 100%
fabricat în America, astfel încât să creeze locuri
de munca realizând piese pentru computer, ar
putea urma următoarele:
• Piesele ar fi mult mai scumpe.
• Fără concurență, ar exista un stimulent redus
pentru producătorii de piese americane de a
reduce costurile și de a îmbunătăți calitatea.
• Prețurile pieței pentru PC-uri ar începe să
crească.
• Vânzările de PC-uri ar scădea; PC-urile ar
deveni articole de lux.
• Ar fi nevoie de mai puțini lucrători pentru a
realiza PC-uri și a scrie software.
• Mai puțini muncitori ar face piese pentru PC.
• Eficiențele care se realizează acum datorită
utilizării în creștere a computerelor - inclusiv
stocarea mai eficientă a înregistrărilor,
comunicații, cercetare științifică și inginerie de
proiectare (de exemplu, Boeing 777) - nu ar fi
avut loc.
Încercarea de a crea locuri de muncă care să
facă piese de calcul în Statele Unite ar însemna
că America de astăzi ar avea mai puține locuri
de muncă în alte sectoare cu valoare mai mare.
Factorul Moș Crăciun
O altă modalitate de a înțelege principiile de
bază ale liberului schimb este să ne imaginăm o
economie mică, primitivă, cu 1.000 de cetățeni.
Aproximativ 250 de cetățeni lucrează în
agricultură și creșterea animalelor pentru a
furniza hrana societății; 250 confecționează
haine, covoare, perdele și altele asemenea; 250
construiți mese, scaune și colibe; și 250 de
produse de transport și comercializare și
întreținerea drumurilor de noroi care fac
legătura între case și magazine și întreprinderi.
Apoi, un nou element este adăugat la mix. Un
străin se oferă să facă comerț cu societatea.
Sau, pentru a face cel mai extrem caz posibil, un
străin se oferă să arunce pe piață („pe nedrept”,
în lumina protecționistului) bunuri gratuite. Acel
altruist dintr-o țară din nord, care se numește
Moș Crăciun, va oferi cetățenilor acestei
societăți toate hainele, covoarele, perdelele și
alte produse textile de care ar putea avea
nevoie. Este mai bine societatea cu aceste
bunuri gratuite? Răspunsul fără echivoc este
„da!” În primul rând, societatea cu comerț va
avea exact aceleași bunuri materiale ca înainte.
Nu există pierderi nete de avere. În al doilea
rând, va avea 250 de indivizi care nu mai sunt
necesari pentru a face produse tex-tile. Vor fi
liberi să asfalteze drumuri, să scrie cântece sau
cărți sau piese de teatru, să creeze
medicamente pentru a vindeca bolile, să facă
jucării pentru copii sau să inventeze instalații
sanitare interioare. Societatea va fi mai bogată.
În situații reale de tranzacționare, de exemplu,
o fabrică textilă indoneziană care oferă cămăși
și pantaloni ieftini, dar nu gratuiți, principiul
este același. Este adevărat că apar unele
întrebări: ce vor face muncitorii inactivi? Și la ce
curs de schimb își vor schimba munca? Fără
îndoială, unii indivizi ar fi tâmplari mai buni
decât poeții. Fără îndoială, unii fermieri ar sari
la șansa de a scrie cărți sau de a acționa într-un
teatru nou construit de foști muncitori din
industria textilă, lăsându-i pe alții să cultive
cartofi. Dar distribuția forței de muncă se
realizează cel mai bine prin libera concurență și
schimb. Dacă muncitorii din industria textilă
încearcă să-și protejeze locurile de muncă prin
interzicerea lui Moș Crăciun, rezultatul va fi o
societate mai săracă, atât pentru ei, cât și
pentru ceilalți. Într-o piesă satirică din 1845,
„Petiția”, marele gânditor francez de piață
liberă Frederic Bastiat a subliniat absurditatea
factorilor de decizie care susțineau că soarele
constituie o concurență neloială. susțineau
protecționistii comici Bastias, ar putea fi create
mai multe locuri de muncă făcând lumânări. Din
fericire, un principiu pe care Bastiat l-a
batjocorit acum mai bine de un secol primește
și astăzi o atenție respectuoasă.
Tăierea SUA
Ca o modalitate de a înțelege eroarea
protecționismului, luați în considerare
consecințele unor astfel de politici dacă sunt
practicate astăzi de statele americane.
California, de exemplu, a avut rate de șomaj
peste media națională în ultimii ani. Reducerea
dimensiunii apărării explică parțial problema.
Dar regimul de reglementare dur al statului
explică restul. Ce se întâmplă dacă California ar
putea institui restricții comerciale împotriva
altor state? S-ar putea să utilizeze astfel de
politici pentru a încerca să obțină surplusuri
comerciale cu celelalte 49 de state. De exemplu,
ar putea încerca să „salveze” locuri de muncă în
sectorul procesării alimentelor prin plasarea
unui tarif ridicat la produsele alimentare
conservate sau ambalate importate provenind
din alte state. Pentru a proteja locurile de
muncă pentru lucrătorii cu salarii reduse și
necalificați care asamblează piese în produse
finite, ar putea fi percepută o „taxă de egalizare
a salariilor” pentru produsele finite provenite
din state cu salarii mai mici. Și pentru a ajuta
muncitorii agricoli, Golden State ar putea
impune restricții de cote la importurile de carne
de vită din Texas, Wyoming și Montana și grâul
Kansas. O astfel de politică ar avea ca rezultat
ocuparea forței de muncă mai mare și salarii
mai bune în California? Cu greu! Productivitatea
Californiei ar scădea, iar prețurile bunurilor și
serviciilor ar crește. Consumatorii ar reduce
consumul, reducând astfel vânzările și
eliminând multe întreprinderi din afaceri.
Terenul care este mai bine utilizat pentru
producerea strugurilor de vin ar putea fi folosit
pentru creșterea vitelor. Prețurile pentru vin și
carne de vită ar crește. Cu alte cuvinte,
California sau orice stat sau țară care practică
astfel de politici ar cădea mai degrabă în sărăcie
decât să devină prosperă. Angajarea deplină ar
fi cumpărată la prețul sărăciei.
Market Discovery
Mulți noi protecționisti susțin că favorizează
comerțul liber, dar și că ajută guvernul la
industriile interne și au gestionat comerțul la
nivel internațional pentru a ghida economia
americană în producția de bunuri și servicii cu
valoare adăugată mai mare. Dar nu este
niciodată evident ce bunuri și servicii, la ce
prețuri și în ce cantități vor satisface cel mai
bine nevoile consumatorilor. Nici nu este
evident ce persoane și întreprinderi vor putea
cel mai bine să răspundă acestor cereri la un
moment dat. În ceea ce privește cumpărarea și
vânzarea pe o piață gratuită, cu antreprenori
care concurează pentru a satisface cerințele
consumatorilor, cea mai bună utilizare a
resurselor devine clară. Piața „descoperă” cine
face ce este mai bine. Niciun set de birocrați,
grupuri de lucru guvernamentale, comitete
congresuale sau consilii de securitate
economice nu pot face aceste determinări. Dacă
ar putea, indivizii cu astfel de puteri de
prognostic ar putea intra în afaceri, să facă
investiții pe baza perspectivelor lor și să se
îmbogățească. Dar înregistrarea unor astfel de
eforturi, de către SUA, precum și de către alte
guverne, este într-adevăr slabă. (Vezi Barfield,
Capitolul 5, și Powell, Capitolul 7.)
ocupației japoneze, când comuniștii au preluat
continentul în 1949. Orașul, fără resurse
naturale, avea un liber schimb complet. Și
astăzi, în timp ce China este încă săracă, Hong
Kong are nivelul de trai al unei țări
industrializate. America ar trebui să vadă liberul
schimb ca o oportunitate de a crește și mai
prosper într-o economie mondială în
expansiune - o economie inspirată de exemplul
Americii, care nu este confundată de
contradicțiile Americii. Zonele de liber schimb în
care Statele Unite renunță la barierele
comerciale în țările care fac același lucru
reprezintă un pas în direcția cea bună. Dar, în
mod ideal, America ar trebui să urmeze politica
care asigură cel mai bine libertatea și
prosperitatea cea mai mare pentru americani:
ar trebui să stabilească un liber schimb complet,
pe bază unilaterală, dacă este necesar. America,
cel mai mare exportator din lume, are o
puternică tradiție comercială. Ar trebui să se
străduiască în permanență pentru a fi unicul și
viitorul comerciant yankee.

Soluția: comerțul liber unilateral

Răspunsul la noii protecționiști nu este o
versiune simplificată a acelorași politici. Într-
adevăr, multe dintre propunerile protecționiste
actuale, în special propunerile celor care
pretind că favorizează „comerțul liber, dar
echitabil”, sunt mai subtile decât - deși la fel de
periculoase ca - versiunile originale după care le
iau. În secolul al XXI-lea, Statele Unite ar putea
asigura propria prosperitate, pot oferi un
exemplu pentru restul lumii și pot crea presiuni
copleșitoare pentru ca alte țări să urmeze
exemplul prin eliminarea unilaterală a
restricțiilor comerciale care în mod curent
împovără cetățenii americani. Hong Kong este
un bun exemplu al modului în care comerțul
liber complet poate duce la prosperitate. Acea
colonie britanică era la fel de săracă ca restul
Chinei și încă suferea efectele războiului și ale